Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA „ANDREI ȘAGUNA”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE COMUNICĂRII


MASTER : „PSIHOLOGIE CLINICĂ, EVALUARE ȘI INTERVENȚIE
TERAPEUTICĂ”
Anul I, disciplina: Comunicare și psihopatologie socială

MODIFICĂRI ALE CARACTERISTICILOR


RECEPTORILOR ÎN COMUNICAREA DE MASĂ

Profesor,

Lect.univ.dr. Cristina HERGHILIGIU

Masterand,

Cristian Iulian SZABO

Constanța

2018
CUPRINS

INTRODUCERE ........................................................................................................... 3

I. EVOLUȚIA COMUNICĂRII DE MASĂ .......................................................... 4

I.1. CARACTERISTICILE COMUNICĂRII DE MASĂ ........................................ 4

I.2. MODELELE COMUNICĂRII DE MASĂ ........................................................ 6

I.3. TIPURI DE PUBLIC .......................................................................................... 9

I.4.TEORII ALE INFLUENŢEI COMUNICĂRII DE MASĂ ASUPRA


PUBLICULUI ......................................................................................................... 10

II. MODIFICĂRI ALE CARACTERISTICILOR RECEPTORILOR ÎN


SOCIETATEA INFORMAȚIONALĂ ................................................................... 12

CONCLUZII ............................................................................................................... 14

DIRECȚII VIITOARE DE CERCETARE ................................................................. 14

BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................... 16

2
INTRODUCERE

Viața omului contemporan se caracterizează, printre altele, prin


bombardamentul informațional zilnic la care el este supus. Prin cantitatea, frecvența
și simplitatea lor, mesajele mass-media ne-au devenit tot atât de familiare ca și hrana,
lucrurile din locuință, sau prietenii.
De-a lungul timpului, evoluția comunicării de masă a adus numeroase
modificări în societatea contemporană, pe care o putem numi astăzi chiar „societatea
informațională”.
În societatea actuală, mass-media joacă un rol crucial în viața socială,
devenind, de-a lungul timpului, o putere crescandă și indispensabilă, cu o influență
puternică asupra segmentelor societații. Prezența lor activă se simte în viața financiar-
bancară, în dezvoltarea industriei, în evoluția tehnologiei, în viața politică, dar și în
viața cotidiană a indivizilor, construind la randul lor o industrie proprie.
Într-un stat democratic, ele au rolul de a informa, comenta și critica, fiind
considerate "centrul vital al vietii publice".
Specialiștii din Știintele Comunicării au dedicat multe studii subiectului mass-
media, fiind de neepuizat prin interdisciplinaritatea și evoluția continuă. Cercetatori
din sociologie, psiho-sociologie și antropologie au încercat să definească rolul lor și
influența pe care acestea le au în societate. Supranumite si " a patra putere in stat",
mass- media au devenit, în lumea modernă, un fel de centru gravitațional în raport cu
care se poziționează toate celelalte segmente ale societații.

3
I. EVOLUȚIA COMUNICĂRII DE MASĂ

I.1. CARACTERISTICILE COMUNICĂRII DE MASĂ

Termenul de „comunicare în masă” desemnează de obicei o serie de tehnici şi


reţele de transmisie care permit punerea la dispoziţia publicului a unui set de mesaje.
Este folosit adesea ca sinonim pentru „mass-media” fiind adesea înlocuit şi cu:
mijloace de comunicare socială, mijloace şi tehnici de difuziune colectivă etc.
Conform dicţionarului de sociologie, coordonat de R. Boudon şi F.
Besnard, comunicarea de masă este definită ca: „ansamblul de modalităţi,
reţele de transmisie, echipamente individuale şi autonome care permit punerea la
dispoziţia unui public larg a unei multitudini de mesaje indiferent de formă sau scop”.
Dicţionarul de sociologie coordonat de C. Zamfir şi L. Vlăsceanu
defineşte comunicarea de masă ca proces de emitere a unui mesaj şi de transmitere a
acestuia într-o manieră codificată în care acelaşi emiţător dispune de posibilităţile de
transmitere a mesajului la un număr foarte mare de receptori potenţiali. Tot în
dicţionarul de sociologie coordonat de C. Zamfir şi L. Vlăsceanu mass-media este
definită în următorii termeni: seturi de tehnici şi metode de transmitere, de către
furnizori centralizaţi, a unor mesaje unei audienţe largi, eterogene şi dispersate
geografic. Definiţiile citate mai sus ne ajută să înţelegem că cele două expresii:
comunicare de masă şi mass-media, nu sunt echivalente, deşi confundarea lor a
devenit un stereotip cotidian.
Am ales o definiție simplă care rezumă tot ce am amintit mai sus:
Comunicarea de masă este un tip de comunicare mediată de un suport tehnologic,
care înseamnă producerea şi difuzarea mesajelor de către un sistem instituţionalizat
către un public variat şi numeros.

4
Comunicarea de masă se deosebește de orice alt tip de comunicare prin
caracteristicile pe care aceasta le are:

1. Prima caracteristică se referă la sursa comunicării. În cazul comunicării de


masă "sursa principală este o organizație de comunicare sau o persoană
instituționalizată" (W. Schramm), adică un post de radio, redacția unui ziar, un post
sau canal de televiziune. În esență, sursa (un grup de persoane) din cadrul unui
media de masă funcționează drept decodificator, interpret și codificator al input-urilor
(evenimente, știri care circulă prin canalele agențiilor de presă, în mediile
instituționale și sociale), și deci ca producători ai mesajelor. Față de comunicarea
interpersonală, cea de masă se caracterizează printr-o valorizare accentuata a output-
ului față de input: comunicatorii de masă sunt mari producători de mesaje, ceea ce
arată că aici accentul cade pe output. Instituțiile comunicării de masă sunt concepute
și organizate pentru a putea decodifica și codifica un mare număr de semnale și de a
produce și difuza masiv mesaje.
2. A doua caracteristică se referă la destinatarii comunicării: ei formează
audiente vaste și eterogene sub aspect socio-cultural, fiecare media tinzând să
cuprindă o audiență cât mai largă cu putință.
3. A treia caracteristică ține de caracterul unidirecțional și mediat al
comunicării - comunicatorii și receptorii fiind separați printr-un complex de
echipamente și de procedee tehnice.
4. De aici derivă a patra caracteristică: feed-back-ul de la receptori la
comunicator este foarte redus sau inexistent (sunt foarte putini cei care scriu sau
telefonează la redacții). Feed-back-ul devine o relație de inferență cu caracter indirect
- oamenii nu mai cumpără ziarul sau revista respectivă, ceea ce afectează tirajul
acestora.
În concluzie, conceptul de comunicare de masă are ca și element caracteristic
un conglomerat uriaș de oameni, cu o proximitate spațială inexistentă, care nu
comunică și nu au valori și scopuri comune, uniți doar de consumul aceluiași produs

5
cultural, acest tip de comunicare fiind unul unidirecțional, lipsit de feed-back direct
din partea receptorilor.1

I.2. MODELELE COMUNICĂRII DE MASĂ

Cea mai cunoscută tipologie a structurilor instituţionale şi a variatelor filosofii


privind evoluţia media este cea propusă de trei profesori americani: Fred Siebert,
Theodore Peterson şi Wilbur Schramm.
În viziunea profesorilor americani, cele patru mari teorii, apărute în momente
istorice şi în zone geopolitice diferite, cartografiază rolul social al presei dintr-o
perspectivă istorică şi pe o axă ce aşează la un pol - completa subordonare a presei de
către instituţiile puterii şi, la celălalt pol, - totala ei eliberare de sub controlul direct al
publicului. Cele patru teorii normative sunt: modelul autoritarist; modelul liberal;
modelul comunist; modelul serviciului public.
1. MODELULUI AUTORITARIST – Principiul de bază al acestui model este
controlul exercitat de instituţiile statului asupra funcţionării organelor de presă şi a
conţinuturilor vehiculate de acestea.
Privilegiile au vizat îndeosebi instituţiile de presă subordonate sau obediente,
care au beneficiat de atribuirea mai rapidă a dreptului de publicare, de sprijin
financiar sau de scutiri de taxe şi impozite, de o distribuţie preferenţială şi de favoruri
acordate liderilor sau ziariştilor care se remarcau în promovarea temelor dorite de
putere.
Restricţiile au cunoscut o paletă mult mai bogată: multe au vizat accesul la
licenţă, la resurse, la distribuţie, la informaţie. Folosind o pârghie de tip juridic,
puterea selectează pe aceia pe care îi consideră de încredere. O altă formă de
exercitare a restricţiilor era prin folosirea unei pârghii economice: se fixau impozite
sau preţuri de distribuţie falimentare pentru o întreprindere privată. De asemenea, se
folosea un sistem de legi şi reglementări pentru a influenţa activitatea întreprinderii

1
Drăgan, I., (1996), pp. 39-42
6
de presă. Cele mai eficiente erau legile referitoare la trădare şi la instigare la revoltă.
Existenţa unor astfel de legi nu reprezintă în sine un semn de autoritarism, ci doar
folosirea lor excesivă.
Modelul autoritarist a fost depăşit în două direcţii: modelul comunist care a
perfecţionat tehnicile de exercitare a controlului şi modelul liberal care a dezvoltat
formele de emancipare de sub controlul autorităţii.
2. MODELUL COMUNIST – Din perspectiva comunismului, presa nu este
decât o armă a puterii, dotată cu misiuni şi sarcini precise: educarea maselor,
mobilizarea lor pentru îndeplinirea unor obiective politice şi economice, preamărirea
realizărilor etc. Presa era, până nu demult, concepută ca un mijloc de exercitare şi
legitimare a puterii, ceea ce se făcea prin deţinerea controlului total asupra sistemului
mass-media.
Regimul comunist se caracterizează prin distribuţia centralizată a resurselor -
cotele de hârtie fixate prin planuri anuale limitează numărul de ziare şi reviste, ca şi
numărul de frecvenţe şi ore de program.
Astfel se obţine: stăpânirea mijloacelor de producţie; stăpânirea mijloacelor de
distribuţie; structura organizaţională: accesul fiind controlat de aparatul de partid,
conform unor criterii restrictive de ordin social, ideologic, politic.
Accesul la informaţii era posibil numai prin intermediul instanţelor stabilite de
putere: comitete de propagandă, agenţii de presă, documente oficiale, şedinţe,
congrese, acestea oferind date filtrate, reorganizate, cu valoare pur propagandistică
şi nu informativă.
Controlul se realiza şi prin instituirea unor mecanisme diversificate de cenzură:
aceasta se exercita în forma cea mai simplă prin controlarea sumarelor şi a grilelor de
programe a textelor şi emisiunilor sau prin standardizarea temelor jurnalistice.
Cenzura era aplicată de specialişti din afara instituţiei şi de conducătorii din interiorul
organizaţiei; deoarece presa ocolea realităţile, reproducând la nesfârşit aceleaşi
formule standard, limbajul presei căpăta caracteristicile limbii de lemn a discursurilor
oficiale. Discursul presei, ancorat în formule stereotipe, îndeamnă populaţia să
ghicească sensuri diferite de cele explicit cuprinse în text. Jurnaliştii înşişi dobândesc

7
şi deprinderi de auto-cenzură şi elimină din proprie iniţiativă acele informaţii şi idei
pe care le ştiu din start nepublicabile. În cadrul acestui model publicul posedă
tehnicile sale de evadare din discursul oficial şi de interpretare printre rânduri a
tuturor mesajelor mass-media.
3. MODELUL LIBERAL – Conform concepţiei liberale, drepturile individului
sunt sacre. Omul este considerat deţinătorul unor drepturi naturale, fundamentale şi
inalienabile. În urma unui „contract social”, el poate ceda o parte din prerogativele
sale unor instituţii precum: statul, partidele, liderii politici asupra cărora îşi exercită
puterea şi controlul prin mecanismele democraţiei: alegeri, referendum, dezbateri
publice, grupuri de presiune, asociaţii civice. Pentru a putea lua decizii corecte,
oamenii trebuie să cunoască adevărul şi, conform concepţiei liberale, adevărul se
poate obţine doar prin confruntarea liberă a ideilor şi opiniilor. Presa poate fi
înţeleasă ca instituţie care permite circulaţia acestor idei şi confruntarea lor
neîngrădită, motiv pentru care trebuie să fie în primul rând liberă de orice presiune a
părţilor interesate, şi, mai ales, de reprezentanţii politicului şi ai puterii
administrative. Pentru asta, presa trebuie să fie o întreprindere economică stabilă.
S-a încetăţenit desemnarea presei ca fiind cea de a patra putere în stat, alături
de puterea legislativă, executivă şi juridică. Această sintagmă nu se referă la acţiunea
directă a mass-media asupra celorlalte puteri. Acţiunea presei este indirectă: prin
distribuirea de informaţii şi idei despre modul cum celelalte puteri îşi exercită
mandatul, ea creează o opinie publică, cetăţenii se mobilizează în favoarea unei
cauze și exercită presiune asupra factorilor politici şi legislativi, și se obţine
modificarea atitudinii şi a comportamentului celorlalte puteri.
4. MODELUL SERVICIULUI PUBLIC – porneşte de la premisele teoretice
ale modelului liberal, considerând însă că în evoluţia sa, sistemul a abdicat de la
principiile sale fundamentale. Modelul liberal a dus la o exacerbare a legilor pieţei şi
a goanei după profit. Ieşirea din această capcană se poate face doar prin participarea
neinteresată a distribuitorilor de fonduri. Astfel, atât statul, cât şi grupurile economice
pot sprijini diferitele instituţii mass-media fără a interveni în politica acestora, fără a
încerca să le influenţeze sau să le impună punctul lor de vedere şi interesele lor

8
specifice. Raţiunile unei participări pot fi de ordin politic - sprijinirea democraţiei,
sau de ordin filantropic - precum sprijinirea creaţiei culturale.
Apariţia comunicării mediatice şi dezvoltarea sa în sisteme complexe de
comunicare au permis oamenilor să se organizeze la scară globală. Sistemul
mijloacelor de comunicare mediatică a devenit un sistem esenţial de informaţii pentru
progresul societăţii contemporane, el putând fi prezentat într-o viziune sistemică prin
înseşi paradigmele comunicării mass-media.2

I.3. TIPURI DE PUBLIC

Când vorbim despre comunicarea de masă receptorii informațiilor transmise


prin această formă de comunicare sunt numiți „public”. Există mai multe tipologii ale
publicului, dar o să amintesc doar câteva dintre acestea, începând chiar cu publicul de
masă.
Publicul de masă este un rezultat al unui larg interes, resimţit în toate
segmentele de opinie, pentru receptarea mesajelor. Această categorie de public nu se
caracterizează, deci, prin comunitatea aprecierii unanime a mesajelor, ci prin
comunitatea de interese.
După distribuţia spaţială, există publicuri dispersate, care valorizează divergent
mesajele şi publicuri concentrate, care valorizează relativ similar mesajele, dar şi
cooperează între ele pentru creşterea autorităţii sursei care emite mesajele respective.
După concentrare, avem publicuri omogene, care valorizează convergent
acelaşi tip de mesaj şi manifestă o frecvenţă ridicată în receptarea mesajelor, sau
publicuri eterogene, care rezultă prin agregarea unor segmente de opinie relativ
eclectice, interesate constant faţă de un gen anume de mesaj, dar valorizându-l
sensibil diferit.

2
MCQUAIL, D; WINDAHL, S.; (2010), pp.
9
Luând în calcul puterea, legitimitatea și urgența ca atribute ele publicului,
acesta poate fi împărțit în public primar sau foarte important, public de prioritate
medie și public puțin important.
Publicurile mai pot fi: primare, secundare și speciale; centrale și periferice;
formate din sprijinitori, oponenți sau persoane neutre; tradiționale și viitoare; interne
și externe; instituționalizate și neinstituționalizate.3

I.4. TEORII ALE INFLUENŢEI COMUNICĂRII DE MASĂ


ASUPRA PUBLICULUI

Studiul influenţei asupra comportamentului segmentelor de auditoriu prin mass


-media s-a concretizat în mai multe tipologii şi modele, grupate în funcţie de puterea
acţiunii mesajului în rândul publicului; astfel, ar exista teorii ale efectelor puternice,
altele vizând efectele limitate şi teoriile efectelor slabe. Am ales ca pentru această
lucrare să le descriu pe scurt pe cele din prima categorie:
a) Modelul „stimul-răspuns” – mesajul se transmite direct, fără intermediar, la
un receptor uşor de manipulat, care nu se foloseşte de raţiune, ci răspunde imediat,
uniform, prezentând ideea unei prese omnipotente care penetrează o audienţă
pulverizată în spaţiu, aducând-o la un numitor comun printr-o „vrajă”, într-o clipă.
b) Modelul „hegemonic” – conform căruia puterea grupurilor dominante se
manifestă nu prin coerciţie, ci prin intermediul persuasiunii cultural-simbolice. Mass-
media, uzând de funcţia sa educativă, vehiculează o anumită imagine despre lume, pe
care publicul şi-o însuşeşte ca fiind corectă, când, în fapt, această reprezentare
aparţine discursurilor dominante.
c) Modelul „dependenţei” – Relaţia triadică: individ – instituţii - mass-media
pune în evidenţă o dependenţă reciprocă. Situaţiile de stabilitate socială conferă o
oarecare independenţă a consumatorilor faţă de informaţiile oferite de presă, în timp
3
Drăgan, I., (1996), pp 130-135
10
ce perioadele (sau momentele) de criză sporesc brusc audienţa, oamenii având o
nevoie acută de informaţii pentru a se putea orienta, pentru a acţiona în consecinţă,
pentru a obţine un echilibru social, fie el şi precar. Aici intervine principiul
corectitudinii informaţiei selectate şi difuzate prin canalele mass-media, efectele
putând fi catastrofale sau aducătoare de calm, după strategia pe care presa o preferă:
informaţii conţinând adevărul, verificate (din trei surse independente) determină un
comportament firesc, „programat”, la nivelul publicului, iar cele false, voit exagerate,
„fabricate”, pot declanşa reacţii sociale dintre cele mai neaşteptate şi mai grave.
d) Modelul „spiralei tăcerii” – explică felul în care mass-media (prin
comunicatorii săi, ziariştii) controlează comportamentul fiecărui individ, în virtutea
faptului că publicul are încredere deplină în opiniile transmise prin vocile
profesioniştilor culturii de masă (ca fiind cele oficial acceptate), iar dacă punctele lor
de vedere nu coincid cu ale „purtătorilor de cuvânt”, decid să nu-şi dezvăluie propriul
punct de vedere, de teama unei marginalizări. Mecanismul comportă cinci etape:
oamenilor le este frică de izolare şi aspiră la integrare socială; societatea îi
respinge pe cei care se conduc după alte principii şi valori decât cele acceptate
de majoritate; indivizii urmăresc fidel opiniile comune; tendinţa generală este de
a se conforma ideologiei dominante; opinia publică se sedimentează numai prin
raportare la adoptarea sau respingerea elementelor de opoziţie culturală.4

4
NEUMANN, E.,N., (2004), p. 42
11
II. MODIFICĂRI ALE CARACTERISTICILOR
RECEPTORILOR ÎN SOCIETATEA
INFORMAȚIONALĂ

După modelele comunicării de masă descrise anterior, putem spune că mass-


media actuale sunt pe modelul serviciului public, dar nu a fost întotdeauna așa.
În funcție de aplicarea acestor modele teoretice în mass-media, transpuse în
acțiuni practice, se pot observa o serie de modificări ale caracteristicilor receptorilor.
Evoluția rapidă a mass-mediei, datorată evoluției tehnologice, a făcut ca
informația să se transmită în același timp, depășind limitele spațiului fizic. Receptorii
acestor informații pot fi numiți receptori globali.
Audiența este prezentată ca o piață, un corp de consumatori ai unui produs şi, ca
atare, nu este angajată într-un proces de comunicare, ci într-o formă de comportament
caracterizată de acordarea atenției sau cumpărarea produselor organizației mediatice,
oferite sub formă de mesaje. De aici reies următoarele caracteristici pe care receptorii
le posedă: posibilitatea de alegere liberă a receptorului de a primi mesaje de la orice
sursă doreşte şi de a le interpreta sub orice aspect; Libertatea receptorului de a
acționa asupra mesajului, de a-l interpreta şi integra în existența lui cotidiană, în
vederea satisfacerii unor nevoi individuale. Audiența din vremea în care mass-media
funcționa după modelul comunist nu putea avea aceste caracteristici, sursele de
informații fiind foarte bine controlate și „uniformizate”, publicul nu avea libertatea de
a alege sursa de la care dorește să primească informațiile și nici libertatea de a acționa
asupra mesajului transmis, acesta putând doar să interpreteze mesajul sub formă
subiectivă. Acum, datorită multitudinii și evoluției mass-media, se poate spune că
receptorii sunt mai informați și au mai multe variante din care pot alege „adevărul”.

12
Datorită faptului că există numeroase canale de comunicare în masă și din ce în
ce mai multe dintre acestea nu sunt oficiale, fenomenul de dezinformare i-a amploare:
informații care pot fi adevărate, dar și false, circulă liber pe aceste canale, deci putem
spune că numărul celor care sunt informați greșit crește, în comparație cu vremea
cand media era pe model comunist, atunci când singurele informații care erau făcute
publice erau, în mod automat, cele „adevărate”. De aici i-a naștere și neîncrederea
receptorilor în informațiile primite și ideea că sunt supuși manipulării de către media.
Referindu-mă strict la societatea românească, evoluția tehnologiei universale a
depășit cu mult evoluția societății noastre, ceea ce înseamnă că receptorii au fost
depășiți de rapiditatea cu care evoluază mijloacele de comunicare în masă. Din acest
punct de vedere, avem un public care nu ține pasul cu noile tehnologii de
comunicare.
Odată cu evoluția mijloacelor de comunicare de masă receptorii au devenit pe
de-o parte mai pretențioși, pe de-o parte mai comozi. Acest lucru a derivat chiar din
teoria ce susține modelele liberal și al opiniei publice ale comunicării de masă, teorii
ce susțin că este datoria mass-mediei să informeze oamenii. Plecând de la acest fapt,
receptorii au devenit din ce în ce mai doritori de nou și senzațional, iar mass-media
trebuie să țină pasul cu aceștia. Comoditatea este datorată evoluției societății din
punct de vedere global. Din cauza stresului cotidian, tot mai mulți oameni preferă
divertismentul în locul emisiunilor/știrilor culturale sau din diferite domenii
științifice. Din aceleași motive receptorii au o atracție mai mare către canalele de
comunicare care se folosesc de audio-vizual, în detrimentul celor care folosesc texte,
aceștia fiind automat nevoiți să depună mai mult efort citind decât privind și
ascultând.
Odată cu creșterea numărului de canale de informare și de comunicare la nivel
de mase a apărut și fenomenul de suprasaturație. Oamenii sunt sătui de
bombardamentul zilnic de informații și societatea tinde să se îndrepte către a nu mai
da importanță multitudinii de informații care o înconjoară.

13
CONCLUZII

1. Numeroase modificări au apărut în cadrul evoluției mijloacelor de comunicare


în masă, pornind de la o comunicare „săracă” în informații și cu puține canale de
tranmitere a mesajelor, până la o comunicare de masă cu un număr de canale în
continuă creștere, liberă.
2. Odată cu această evoluție a evoluat și societatea și, implicit, receptorii
mesajelor de masă, publicul, a căpătat unele caracteristici noi.
3. Aceste modificări ale caracteristicilor receptorilor se reflectă astăzi în
comportamentele, opiniile și atitudinile oamenilor față de mass-media, aceste
modificări fiind în mare parte sociale, dar și psihologice.
4. Există numeroase studii, și teorii ce reies din aceste studii, legate de
modificările apărute în mass-media de-a lungul timpului și despre felul în care
aceasta influențează publicul, dar nu există nici un studiu recent despre modificările
reale ale caracteristicilor publicului în societatea de astăzi.

DIRECȚII VIITOARE DE CERCETARE

Lucrarea „Modificări ale caracteristicilor receptorilor în comunicarea de masă”


abordează teoriile existente asupra modificărilor mijloacelor de comunicare de masă,
de unde reies modificările caracteristicilor publicului, dar am abordat aceste
modificări la un nivel bazal. Un studiu aprofundat, valid, asupra acestui subiect ar fi o
temă de interes pentru specialiștii din domeniu, și poate și pentru publicul larg.
Se poate pune accentul în continuare pe caracteristicile psihologice mai
profunde ale indivizilor, pe felul în care mass-media de astăzi aduce modificări la

14
nivelul întregului sistem de personalitate al indivizilor, devzoltă creativitatea,
inteligența, aptitudinile, sociabilitatea, sentimentul de responsabilitate pentru evoluția
societății viitoare, credința că fiecare individ are rolul lui și prin exercitatrea acestui
rol poate aduce modificări în orice latură a sistemului social, sentimentul de integrare
socială și transformarea valorilor în non-valori, toate acestea fiind influențate de
comunicarea de masă.
Un studiu de această amploare poate fi realizat, dar efortul și implicarea
experților în domeniu sunt obligatorii.

15
BIBLIOGRAFIE

1. DRĂGAN, Ioan – „Paradigme ale comunicării de masă – partea I – Orizontul


societății mediatice”, 1996, Casa de Editură și Presă „Șansa” S.R.L.,
București.
2. MCQUAIL, Denis; WINDAHL, Sven – „Modele ale comunicării pentru
studiul comunicării de masă”, trad. BARGAOANU Alina, DOBRESCU Paul,
2010, Editura Comunicare.ro.
3. NEUMANN, Elisabeth Noelle – „Spirala tăcerii. Opinia publică, învelişul
nostru social”, trad. CUCU-OANCEA, Vlad, 2004, Editura Comunicare.ro.

16