Comportamentul deviant la elevi

Este bine cunoscut faptul că un număr relativ mare de elevi au un comportament

necorespunzător, care se abate de la normele considerate normale, adică un comportament
deviant.

Această categorie de elevi pune o serie de probleme cadrului didactic.

Manifestările de devianţă, în special cele ale minorilor, au fost analizate şi cercetate cu

mare interes în ultimul sfert de secol, ca rezultat al unor interacţiuni în care indivizii se
situează în cadrul realităţii sociale, efecte ale unor variabile legate de personalitatea acestora,
dar şi ale unor contexte şi fapte.

Organismul copilului, care nu are o experienţă adaptativă îndelungată întâmpină

obstacole, constrângeri, schimbări care îl obligă la mobilizare sau la crearea unui nou
echilibru. Această căutare continuă a echilibrului este percepută ca o necesitate psiho-
biologică.

Deviaţiile de comportament sunt determinate de tulburarea echilibrului afectiv al

individului. Acest dezechilibru afectiv duce la manifestări aggresive, nonconformism,
negativism, apatie şi chiar la conduite antisociale.

În familie, în şcoală, în societate este necesar să ne supunem unui comportament

continuu de adaptare şi remodelare în funcţie de cerinţele şi exigenţele fiecărui mediu în parte.

Putem spune că o persoană are un nivel de adaptare mai ridicat cu cât are mai multe
schimbări interpersonale echilibrate cu cei din jur.

Persoana dezadaptată respinge sau ignoră cerinţele şi exigenţele exterioare şi îşi

satisface dorinţele şi trebuinţele individuale.

Dezadaptarea şcolară constituie o formă a dezadaptării sociale şi reprezintă

nerealizarea concordanţei între cerinţele obiectivelor instructiv-educative şi răspunsul
elevului, al comportamentului său faţă de acesta.

Şcoala impune elevilor un caracter uniform al comportamentelor sociale şi

intelectuale. Unii elevi, în special cei din clasa I, care ies din mediul familial ocrotitor şi intră
in comunitatea şcolii prezintă probleme de adaptare. Ei nu pot face faţă acestor obligaţii, nu se
pot supune cerinţelor şi exigenţelor şcolii.

Elevul în formare este influenţat, sub aspectul personalităţii, de mediul familial, şcolar
şi de anturaj.

Familia îşi pune amprenta asupra existenţei şi dezvoltării copilului prin condiţiile
economice, materiale, de hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, culturale şi de integrare socială.
 Dacă în familie nu există armonie, iubire între membri, dacă domină o atmosferă
încărcată, relaţii încordate, violenţe între membrii săi, copiii ajung să aibă tulburări
comportamentale.

O mare parte dintre copiii care prezintă comportament deviant suferă de carenţă
afectivă. Cu cât acestea se instalează mai de timpuriu şi este de durată mai îndelungată, cu atât
efectele sunt mai dăunătoare şi pot avea caracter ireversibil.

Una dintre cauzele care generează carenţa afectivă o constituie faptul că unii copii stau foarte
mult singuri, părinţii petrecându-şi aproape toată ziua la serviciu, iar când vin acasă nu au
timp sau răbdare să stea de vorbă cu copiii.

La fel de dăunătoare ca şi carenţa afectivă poate fi şi dragostea exagerată revărsată

asupra copilului. De multe ori, din prea multă dragoste, copilului îi este permis să facă orice,
părinţii uitând de importanţa educaţiei. Copiii astfel crescuţi sunt obişnuiţi ca ei să primească
totul şi să câştige în fiecare situaţie dată. La şcoală întâmpină competiţia dreaptă cu ceilalţi
copii, autoritatea dreaptă a cadrului didactic, regulile de desfăşurare a activităţii. Tendinţa
acestor copii este de a respinge competiţia şi de a se sustrage obligaţiilor şcolare. Dacă părinţii
îl aprobă pe elev în această situaţie, el devine un ,,trântor’’ care ulterior ajunge să fure pentru
a-şi satisface nevoile şi trebuinţele.

Copiii trebuie învăţaţi de mici faptul că în viaţă greutăţile nu trebuie evitate, ci

ănvinse. Ei trebuie făcuţi conştienţi că fericirea vine întotdeauna atunci când sunt învingători
într-o situaţie, nu atunci când o evită.

Există şi părinţi care sunt foarte exigenţi faţă de copiii lor, pretinzând ca aceştia să
înveţe mai mult şi să aibă rezultate mult mai bune decât sunt capabili. Această exigenţă
provoacă copiilor irascibilitate şi chiar agresivitate în raport cu sarcinile uşoare.

Mediul şcolar poate avea influenţe pozitive, de adaptare şi asigurare a succeselor

elevilor sau poate avea influenţe negative care să determine fenomene de dezadaptare şcolară.

Printre posibilele influenţe negative ale şcolii se pot menţiona:

a)Sub- si supra-aprecierea capacităţilor reale ale elevilor.

b)Dezacordul în ceea ce priveşte motivaţiile conduitei elevilor.

c)Conflictele individuale în cadrul clasei de elevi.

Anturajul în care copilul îşi petrece timpul liber are, de asemenea, o puternică
influenţă asupra lui.

Cu cât copilul are un psihic mai labil, cu atât influenţele negative ale anturajului îşi
pun amprenta mai puternic asupra lui. Din dorinţa de a fi la fel cu ceilalţi membrii ai grupului,
de a le atrage simpatia, de a-şi dovedi curajul, copiii sunt tentaţi să săvârşească fapte dintre
cele mai rele.
 Cadrul didactic are datoria să prevină aceste manifestări, urmărind prin întreaga sa
activitate să formeze, să dezvolte şi să împlinească personalitatea elevului şi să-i asigure o cât
mai bună integrare şcolară şi socială.

Devierile comportamentale, cum sunt: minciuna, violenţa, copiatul la ore, fumatul

ostentativ, refuzul de a saluta, absenteismul,etc. sunt situaţii frecvent întâlnite cu care se
confruntă cadrele didactice.

Activitatea de prevenire si profilaxie a comportamentului deviant presupune o bună

cunoaştere a cauzelor şi a condiţiilor care generează tulburările comportamentale, precum şi
eliminarea lor.

Copilul poate să refuze efortul din cauza subalimentaţiei, a oboselii, a unor deficienţe
de vedere, etc. sau a unor factori de natură psihologică: complex de inferioritate, sentiment de
deprivare afectivă, iar corecţia nu se poate face prin măsuri severe, ci se poate observa că
interesul pentru activitate reapare atunci când condiţiile fizice sau psihice s-au ameliorat.

Pentru elevii ,,problemă’’ se pot desfăşura activităţi de consiliere şi orientare în cadrul

cărora psihologul împreună cu învîţătorul încearcă să obţină cooperarea elevului şi a familiei
acestuia în vederea restabilirii echilibrului afectiv.

Aşadar, activitatea de combatere şi prevenire a deficienţelor comportamentale este o

sarcină complexă care presupune mult tact, răbdare şi consecvenţă atât din partea cadrului
didactic cât şi a elevilor în discuţie.

Inst.Lavinia Pripon

Şcoala cu cls.I-VIII,,M.Kogălniceanu’’ Sebeş