Capitolul 1

Gândind precum un terapeut ocupațional

Ruth A. Hansen și Ben Atchison

”Este mult mai important să știi ce fel de persoană are boala decât să știi ce fel de boală are
persoana.” - Dl. Willian Osler; adresat către Universitatea Johns Hopkins, Februarie 1905

Melissa este o studentă terapeut ocupațional, începând al doilea nivel al experienței pe câmpul de
muncă. Pe parcursul primelor săptămâni, ea a oferit cel mai mult timp pentru sesiunile de orientare
și observare a supervizorului ei terapeut comportându-se cu pacienții. Acum a venit vremea ca
pacienții să se înscrie la ea și să-și asume responsabilitatea comportamentului imitat. Când
primește prima ei recomandare, citește diagnosticele și începe să se decidă ce să facă după.

Cum învață un student să coreleze informațiile generale ale unui diagnostic cu nevoile unei
persoane particulare, și să identifice problemele care cer intervenție în terapie ocupațională? Cum
stabilește un terapeut prioritățile și cum decide care dintre acestea necesită atenție imediată? Câte
greșeli ale identificării problemei pot fi făcute până ca terapeutul să vadă pancientul? Cum își dă
seama supervizorul că studentul sau terapeutul face o treabă bună pentru a găsi recomandări și în
a anticipa disfuncțiile pe care pacientul ar putea să le întâmpine? Acestea sunt precauțiile ale
actualului proces de intervenție și sunt esențiale pentru un raționament clinic eficient și eficace,
după cum descrie Benamy (1).

Procedura de raționament clinic folosită de fiecare profesionist în sănătate este oarecum diferită.
Informația principală pentru intervenție a unui terapeut va fi diferită de cea a unui psiholog sau a
unei asistente.Ce face terapia ocupațională unică în aria profesioniștilor în îngrijirea sănătății este
că practicanții se adună și folosesc informațiile pentru a-i ajuta pe oameni să fie autonomi în
activitățile lor zilnice. Această adunare și analiză de date dovedeste că terapeutul se află la fundația
unui plan de tratament prin care prioritizează lista cu problemele anticipate sau disfuncțiile unui
individ.

Priceperea aspectelor unice ale terapiei ocupaționale presupune înțelegerea valorilor de bază ale
profesiei și, de asemenea, ale limbii folosite pentru a comunica informația clar și precis.
Capitolul 1

VALORILE DE BAZĂ

Valorile de bază ale terapiei ocupaționale sunt stabilite în documentul ”Valorile de bază și
atitudinile ale terapiei ocupaționale practice” (2). Au fost identificate 7: altruism, demnitate,
egalitate, libertate, justiție, adevăr și prudență.

Altruismul este grija neegoistă pentru bunăstarea altora. Acest concept se reflectă în acționi și
atitudini de angajare, grijă, dedicare, responsabilizare și înțelegere.

Demnitatea subliniază importanța valorizării inerente și unicității fiecărei persoane. Această

valoare este demonstrată de o atitudine de empatie și respect față de sine și alți oameni.

Egalitatea solicită ca toți indivizii să fie percepuți cu aceleași drepturi ale omului fundamentale
și oportunități. Această valoare este demonstrată printr-o atitudine de dreptate și imparțietate.

Libertatea permite individului să-și exercite alegerea și să-și demonstreze independența, inițiativa
și direcție proprie.

Justiția dă valoare susținerii principiilor morale și legale precum corectitudine, egalitate, adevăr
și obiectivitate.

Adevarul cere ca noi să fim credincioși faptelor și realității. Adevarul și veridicitatea sunt
demonstrate prin a fi responsabil, cinstit, sincer, autentic în atitudinile și acțiunile noastre.

Prudența este abilitatea de a conduce și a disciplina prin folosirea rațiunii. A fi prudent presupune
să valorizezi chibzuința, vigilența, moderația, grija și circumspecția în managementul treburilor
cuiva, să temperezi extremele, să faci judecăți și să răspunzi pe baza inteligenței și raționamentului.

Aceste valori sunt baza unui sistem de credințe pe care terapeuții ocupaționali îș folosesc ca ghid
moral atunci când iau decizii clinice.

LIMBAJUL

Chiar dacă multe mecanisme și sisteme lingvice sunt valabile, noi vom discuta aspectul limbajului
din două perspective. Prima este o discuție filosofică a folosirii limbajului centrat pe persoană, iar
Capitolul 1

cea de-a doua este folosirea ”Terminologia uniformă a Asociației Americane de Terapie
Ocupațională” (3).

LIMBAJUL CENTRAT PE PERSOANĂ

În multe cazuri literatura și media, amandouă populare și profesionale, descriu o persoană cu o

condiție ca fiind condiția- artritul, copilul C.P., schizofrenicul, alcoolicul, victima arsă, retardatul
mintal. Toți acești termeni etichetează oamenii ca membri ai unui grup larg, în loc să îi identifice
ca un individ unic. Utilizarea limbajului centrat pe persoană cere ca mai întâi persoana să fie
identificată, iar boala să fie utilizată ca o descriere secundară. De exemplu, o femeie care este
fizician, este credincioasă și are artrită, băiatul de clasa a patra care scrie corect, iubește baseboll-
ul și care are paralizie cerebrală. Condiția nu trebuie să fie identificată primar pentru o persoană.

Urmăriți următorul exemplu: un tată își prezintă fiul colgilor lui de muncă. Care dintre urmatoarele
este cea mai bună introducere?

”Bună tuturor! El este fiul meu retardat, John.”

”Bună tuturor! El este fiul meu, John, care este retardat și iubește fotbalul și jocurile video.”

”Bună tuturor! El este fiul meu, John. El iubește fotbalul și jocurile video.”

Evident, cea de-a treia este cea mai bună decizie. Încă este frecvent ca atunci când descrii o
persoană cu dizabilitate, să empatizezi cu dizabilitatea prima dată. Consecința constă în procesul
de etichetare. ” Deși acest limbaj stenografic este comun în clinici și centre medicale, negă
individualitatea persoanei. Fiecare dintre noi este o persoană, cu o varietate de trăsături, care pot
descrie aspecte ale personalitații noastre, comportamentului și funcționării. Să folosești o boală
sau o condiție ca adjectivul urmat de subiect, neagă multiplele dimensiuni care fac o persoana
unică și individuală” (reprintrat cu permisiune, 4).

Terminologia Uniformă, Editia Trei

Asociația Terapiei Ocupaționale Americane a dezvoltat un set de terminologie care intenționează

să descrie domeniul de interes în practica terapiei ocupaționale (vezi Appendix 1). Terminologia
Capitolul 1

este organizată în trei domenii- zonele performanței, componentele performanței și contextele

performanței. Zonele performanței sunt categorii largi ale activității umane care fac parte din viața
cotidiană. Ele sunt activități ale vieții zilnice, muncă și activități productive sau activitați de joc
sau loisir. Componentele performanței sunt abilitați umane fundamentale care- in grade variate si
combinații diferite- sunt cerute pentru o angajare cu succes în ariile performanței. Aceste
componente sunt senziomotor, cognitiv, psihosocial si pshihologic. Contextele performanței sunt
situații ori factori care influențează angajarea individului în ariile performantei dorite sau cerute.
Contextele performanței constau în aspecte temporale sau factori de mediu (3). Ia în considerare
modificările ca răspuns la sarcina cerută care pot apărea în fiecare dintre componentele și zonele
de performanță atunci când se stabilește ora din zi și persoanele care se află în tură. Ca exemplu
pentru aceasta, este copilul școlar care, conform unui părinte, pare să lucreze mult mai bine
exercițiile atunci când exersează acasă în loc să exerseze în clasă. Fiecare părinte a avut experiența
în care copilul vorbește încontinuu acasă cu mama și tata, dar par fără cuvinte în public. Un alt
exemplu este persoana care înregistrează o presiune a sângelui mult mai ridicată atunci când citește
în cabinetul doctorului, decât ar înregistra într-un mediu confortabil, familiar. Fiecare student al
terapiei ocupaționale a experimentat frustrarea de a avea rezultate slabe la o examinare, când ei
”știau totul atât de bine când învățau!”.

Fiecare dintre cele trei domenii relaționează și influențează pe celelalte. Rezultatul este, evident,
abilitatea de a funcționa și angaja în ocupații. Deși la un moment dat, te poți concentra pe ariile de
performanță sau pe componente, ultima îngrijorare este dacă individul este capabil să performeze
neapărat în sarcinile zilnice. De exemplu, un terapeut poate să evalueze atenția cuiva, dar nu în
izolare. Atenția este evaluată fără domeniul componentelor de performanță și contextul
performanței persoanei- atenția necesită să lucrezi pe o linie de asamblare, să conduci o mașină,
să înveți un joc de cărți sau să conduci o întalnire de afaceri.

Procesul raționamentului clinic care este folosit în această carte, este bazat pe Terminlologia
Uniformă. Odată ce știi diagnosticul și vârsta persoanei, poți să folosești acești termeni pentru a
examina sistematic deficitele care apar în componente, la fel de bine precum aceste deficite
particulare pot altera si alterează abilitatea persoanei de completa sarcinile din ariile relevante ale
performanței ocupaționale. În altă instanță, te vei axa prima dată pe ariile performanței și pe factorii
Capitolul 1

contextuali ai individului, fără a da multă atenție deficitelor care stau la baza ariilor de performanță.
Definițiile tuturor termenilor se găsesc la Glosar, la sfârșitul cărții.

ORGANIZAREA ȘI STRUCTURA ACESTUI TEXT

Întrucât scopul final al acestei cărți este de a descrie impactul potențial al unei condiții în
performanța ocupațională, descrierea nu ar trebui să fie considerată obositoare. Este necesar să
înțelegem faptele comune ale acestor condiții, inclunzând etiologia, patogenia de bază, semne și
simptome comune și precauții. Oricum, este la fel de important să recunoaștem că efectele unei
condiții în starea de bine o să fie de asemenea dependenți de factorii contextuali precum vârsta,
stadiul de dezvoltare, starea de sănătate și mediul fizic,social și cultural (5). Mai degrabă decât să
vedem un individ ca o entitate de diagnoză sau ca o sumă de celule biologice, condiția trebuie să
fie personalizată.

Organizarea generală a fiecărui capitol este la fel. Primul este o descriere detaliată a etiologiei,
informație despre incidență și prevalență, semne și simptome, curs și prognoză, și altă informație
care este de obicei gasită în textele medicale sau patofiziologice. Această carte este unică pentru
că autorii au folosit aceste detalii pentru a genera descrierile unor aspecte valoroase ale
performanței ocupaționale, care pot fi afectate. La finalul fiecărui capitol, se află câte o discuție a
cel puțin unui studiu de caz. Cazurile dovedesc specific detaliile despre cum condiția poate încălca
funcționarea zilnică a unei persoane.