Sunteți pe pagina 1din 76

EROII NU MOR NICIODATĂ

Expoziţie tematică

20 de ani de la declanşarea
Conflictului armat de pe Nistru
din 1992
Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată Republica
Moldovenească Nistreană. La 25 august 1991
sovietul suprem al RMN a adoptat declaraţia de
independenţă a noii republici. Pe 27 august 1991
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat
Declaraţia de Independenţă a Republicii
Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele
din stînga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a
cerut guvernului URSS "să înceapă negocierile cu
guvernul moldovenesc cu privire la ocupaţia
ilegală a Republicii Moldova și retragerea
trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc".
După ce Moldova a primit statul de membru
al ONU (2 martie 1992),
președintele moldovean Mircea Snegur
a autorizat o intervenţie militară împotriva
forţelor rebele care atacaseră posturi de
poliţie loiale Chișinăului de pe malul estic
al Nistrului. Rebelii, ajutaţi de trupele
sovietice, și-au consolidat controlul peste
cea mai mare parte din zona disputată.
La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord
de încetare a focului.
Chiar și după încetarea focului, Rusia a
continuat să ofere regimului separatist
sprijin militar, politic și economic,
permiţîndu-i să supravieţuiască și
conferindu-i un anumit grad de
autonomie vis-{-vis de Moldova.
În acest război au murit sute de oameni şi alte
sute au fost rănite, însă bilanţul este, şi
astăzi, unul estimativ. În timpul acestui
conflict, forţele de la Tiraspol au fost
sprijinite făţiş de Armata a XIV-a a Federaţiei
Ruse, staţionată în Transnistria, preluînd
controlul asupra majorităţii localităţilor de la
est de Nistru, dar şi asupra oraşului Tighina,
de pe malul de vest, precum şi a satelor
Gîsca şi Chiţcani. Doar cîteva localităţi din
Transnistria au rămas loiale Chişinăului.
„A fost un război plămădit la Kremlin şi
asmuţit de unele cercuri politice de la
Moscova, susţinut din punct de vedere
politic moral şi material.
La 19 mai 1992, armata a 14-a a Federaţiei
Ruse s-a implicat direct în conflict şi
anume atunci am spus că Moldova se află
în război cu Rusia. Deci, îl calificăm ca pe
un război moldo-rus”, declara, anterior,
Mircea Snegur pentru ediţia on-line a
BBC.
Republica Moldova,
ca și alte state sau organizaţii non-
guvernamentale susţine că guvernul
separatist de la Tiraspol este autoritar și
nu respectă drepturile omului și a acuzat
regimul separatist de arestări
nejustificate și tortură.
Moldoveni „cu grad" care au luptat în 1992
în Transnistria susţin că separatiştii se
pregăteau de confruntări militare încă din
1989. Aceştia mai spun că ţara noastră
era nepregătită să ducă bătălia, neavînd
armată şi militari. Pe front au fost trimişi
voluntari şi poliţişti fără muniţie şi haine.
La distanţă de 20 de ani, militarii noştri
vorbesc despre luptele de la Cocieri,
Coşniţa şi Tighina, cele trei platouri unde
s-au bătut cu separatiştii.
Voluntarii au fost instruiţi militar şi încadraţi
în grupurile coordonate de Ministerul
Securităţii: Burunducii, Scorpionii, Răzeşii
şi Dacii. Toate grupurile au acţionat în
zona Dubăsari, în total numărau circa 600
de oameni. La acea dată nu exista
Ministerul Apărării, rolul lui fiind îndeplinit
de aceşti combatanţi, care au luat de
bunăvoie arma în mână, precum şi de
poliţiştii aduşi din toată ţara.
 Casă ciuruită de gloanţe în Corjova
Vladimir Coica: „Cele mai crîncene, din primele zile. Pentru că
nu prea aveam arme, era greu, noi eram primii, singuri. Din
partea ceia de Nistru nu puteau trece să ne ajute. Noi am
vrut să trăim în Republica Moldova, să nu avem treabă cu
separatiştii şi ne-am ridicat toţi băieţii iştea tineri. Pe data de
2 martie 92. Eu chiar am plecat la lucru şi cînd acolo de-amu
îmi spunea, că fugi de aici, că pe tine te caută. Atunci umblau
prin sate, împuşcau. Noi de atîta şi ne-am răsculat. Tot
aveau. Erau pregătiţi. Chiar şi podul de la Vadul-lui-Vodă era
ocupat de dînşii. Noi
l-am eliberat. Ei l-au rupt şi au fugit. Primii, care am luptat am
fost noi şi am eliberat patru sate. Coşniţa, Pîrîta, Doroţcaia şi
Pogrebea. De la noi au murit 47 de oameni. Şi apoi au venit
aiştilalţi la ajutor. Am călcat şi pe mină şi a exploadat, mi s-a
rupt un picior.”
Foştii luptători povestesc că pe teren erau
mai multe conflicte de comunicare şi
putere între grupările paramilitare de
voluntari, poliţişti şi conducerea armatei.
Coloneii şi generalii de armată nu aveau
încredere în cei de Securitate deoarece
considerau că majoritatea era de origine
rusofonă şi pleda pentru păstrarea Uniunii
Sovietice.
La rîndul lor, angajaţii Securităţii susţin că
exista o luptă de putere în sînul
generalilor de armată.
O mînă de voluntari au avut cîteva tentative strategice
de a lua Dubăsariul şi de a rupe Transnistria în
două. „În dimineaţa de 18 mai 1992, am intrat în
Dubăsari. Am mers pînă în centrul oraşului şi am
rezistat o zi şi jumătate. Atunci a fugit administraţia
separatistă şi se duceau lupte de stradă", a povestit
Mihai Balan, unul dintre coordonatorii grupurilor de
voluntari pe platoul Cocieri. „Am rupt linia, trebuia
să vină armata şi luam oraşul. Dar am primit ordin
de la colonelul de armată să ne retragem. Apoi au
vrut să ne judece de Tribunalul Militar că am
escaladat conflictul”.
„La 2 martie ‘92, un grup de 70 de
poliţişti din brigada specială a
Ministerului de Interne a trecut Nistrul
pe gheaţă, în dreptul satului
Holercani, pentru a-i ajuta pe oamenii
de la Cocieri, care fuseseră atacaţi
de cazaci şi de separatişti", îşi aduce
aminte de începutul războiului Anton
Gamurari, care conducea la acea
vreme brigada de Poliţie cu destinaţie
specială Fulger.
un grup de polițiști
de la Soroca a
abandonat mașina
și a fugit să se
ascundă în șanțul
de lângă drum
În luptele din Transnistria
au participat de partea
moldovenească
circa zece mii de oameni.
Cu toţii şi-au riscat viaţa pentru
apărarea independenţei şi
integrităţii teritoriale a
Republicii Moldova.
Ziua de 2 martie 1992
a fost decretată de către Guvernul de
la Chişinău drept
„Zi de comemorare a persoanelor
căzute în conflictul armat pentru
apărarea integrităţii şi
independenţei Republicii Moldova
(1991-1992)".
Tradiţional, autorităţile organizează
acţiuni prin care le aduc un omagiu
eroilor acestui război.
 " Despre ce fel de tactică e vorba cînd
poliţiştii erau schimbaţi la fiecare două
săptămîni? Alexandru Ganenco, colonel de
Securitate

 "Per ansamblu, Moldova a luat-o peste


faţă din cauza laşităţii şi a trădării
conducerii ţării”. Anton Gamurari, General
de Poliţie

 " Cel mai mare regret este că n-am reuşit


să luăm Dubăsariul. Ne-am supus
ordinelor şi ne-am retras”. Mihai Balan,
Coordonator de voluntar
Nicolae Petrică: „Este o lecţie – dacă eşti
incapabil să hotărăşti probleme, nu se
poate să hotărăşti cu arma. Trebuie să
hotărăşti paşnic. În 92 îmi apăram
pămîntul şi apăram în primul rînd pe acei
ostaşi, care erau subalternii mei. În primul
rînd, apăram viaţa lor, sănătatea lor, de
aceea am fost nevoit ca să fac multe
lucruri, ca să păstrez multe vieţi. Poate
cineva nu înţelege lucrul ăsta. Ca militar,
eu ştiam ce-i război.”
Nicolae Petrică: „Noi am respins pe cei, care
au vrut să ne atace. De aceea au început
să ne bombardeze cu cîte
2 500 de obuze pe zi, să ne „cadoneze” pe
Platoul Cocieri, pe satele Molovata,
Holercani şi alte sate. Adică se numeşte
aşa într-un cuvînt rusesc – „voiennîi
banditizm”.
Potrivit datelor statistice, în acel război au
decedat 800 de persoane, 40 au fost date
dispărute şi alte 3 500 au fost mutilate.
Dacă ar fi să credem acestor cifre, sute de
mame şi-au înmormîntat feciorii, sute de
copii cresc fără tată, sute de tinere soţii
văduve s-au pomenit că le e sortit să facă
faţă enormelor greutăţi ale vieţii, pentru că
soţii lor au căzut, apărîndu-şi Patria.
Bilanţul războiului
Au căzut în lupte 284 militari (cu cei morţi în
urma rănilor 364), 624 au fost răniţi.
“Şi-au pierdut viaţa peste 600 de persoane
civile” (ziarul Adevărul Nistrean, 2001, 24
noiembrie, nr. 84-85, pag.2).
Nimic, însă, nu se spune despre cazacii de pe
Don, mercenarii si fostii puscariasi.
Din partea Republicii Moldova au căzut cu
moarte de erou 324 de combatanţi, răniţi –
1 180, inclusiv, colaboratori ai MAI - 90 morţi,
579 răniţi, din partea Armatei Naţionale - 109
morţi şi 560 răniţi. Au decedat 125 persoane
civile şi altele 41 au fost rănite. "
Acum 20 de ani. A fost război
Conform datelor Armatei Naţionale,
circa 28 000 de persoane sînt declarate
veterani ai conflictul armat de pe Nistru,
printre care 7 000 de colaboratori MAI.
Fotografii de:
Ilie Ilaşcu,Tudor Iovu, Nicolae Pojoga, Michael Evstafiev, Dmitry Borko ş.a.

Referinţe:

 http://romania-rusia.info/Transnistria1992.asp
 http://eroiinumor1992.wordpress.com/galerie-foto-4/
 http://basarabian.blogspot.com/2007_02_01_archive.html
 http://epochtimes-romania.com/news/2011/03/2-martie-ziua-memoriei-eroilor-
cazuti-in-razboiul-transnistrian---103384
 http://www.frontpress.ro/?p=20917
 http://militar.infomondo.ro/tag/transnistria
 http://www.union.md/
 http://www.youtube.com/watch?v=rmNoExEXCR4
 http://gid-romania.com/Articole.asp?ID=3357
 http://www.transnistria.md/upload/t_iovu.pdf
Expoziţia a fost elaborată de
Silvia CIOBANU,
Şef serviciu Marcheting. Activitate Editorială

Februarie
2012