Sunteți pe pagina 1din 2

Clasa a XI-a.

Jertfa euharistică şi iubirea jertfelnică

a) Vom trece astăzi la un nou capitol intitulat Spiritualitate şi viaţă creştină.

b) Astăzi vom vorbi despre Jertfa euharistică şi iubirea jertfelnică

c.

Termenul euharistie provine din limba greacă şi înseamnă mulţumire, recunoştinţă. Jertfa
euharistică, adică Sfânta Taină a Euharistiei, este centrul cultului liturgic al Bisericii noastre. Ea a fost
instituită de către Mântuitorul la Cina cea de Taină, când a mulţumit lui Dumnezeu şi a împărtăşit pe
ucenici: Iar pe când mâncau ei toţi; luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis:
Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru
acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea
păcatelor (Mt. 26,26-28; Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 17-20).

Euharistia este desăvârşirea tuturor celorlalte Taine ale Bisericii, prin care credincioşii se unesc în
mod real cu Hristos.

Jertfa euharistică este o actualizare a Jertfei de pe Cruce a Mântuitorului, care are loc la
fiecare Sfântă Liturghie, după porunca Mântuitorului: aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Lc. 22,
19). Dacă în Vechiul Testament se aduceau ca jertfă animale şi produse agricole, în Noul
Testament, însuşi Hristos se aduce drept Jertfă, căci El este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică
păcatul lumii (In. 1, 29). El este imaginea mielului pascal sacrificat în Vechiul Testament (leş. 12, 1-
14). Spre deosebire însă de Jertfa de pe Golgota, care a fost sângeroasă, Euharistia este o jertfă
nesângeroasă.

Ce legătură este însă între Sfânta împărtăşanie şi iubirea jertfelnică?Prima este Trupul şi Sângele lui
Hristos, iar a doua îl priveşte mai mult pe om. Prima se săvârşeşte numai în Sfântul Altar în Biserică, a
doua se poate săvârşi de fiecare om în parte, în relaţia cu semenii săi în viaţa de zi cu zi.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit pe Pământ şi a luat trup asemeni nouă pentru a ne scoate din
robia păcatului. Nimic altceva nu L-a făcut pe Dumnezeu să realizeze aceasta decât marea şi
nesfârşita Lui iubire de oameni. Şi această iubire a Lui nu ar fi fost desăvârşită dacă ea nu s-ar fi
încheiat prin însăşi Jertfa supremă de pe Cruce. Căci chiar şi Mântuitorul spune în Evanghelie: Mai
mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul să şi-l pună pentru prietenii săi (In. 15, 13). Şi
iarăşi: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede în
El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (In. 3, 16).

Iată, aşadar, care este forma supremă a iubirii - jertfa. Deci, legătura dintre jertfa euharistică şi
iubirea jertfelnică este următoarea: să nu uităm atunci când vedem Potirul cu Sfintele Taine în mâna
preotului că, pentru a fi vrednici de ele, nu trebuie să facem altceva decât să ne asumăm dragostea
jertfelnică pe care Hristos a arătat-o faţă de noi, creaturile Lui.

Să nu ne imaginăm vreodată că iubirea jertfelnică are putere doar până la producerea actului
suprem, adică a morţii celui în cauză. Aici avem de-a face cu un alt paradox propriu
creştinismului: jertfa este tocmai ceea ce face ca iubirea noastră să fie veşnică. Poate că, dacă
Mântuitorul Hristos nu ar fi murit pentru noi, ceea ce ne-ar fi propovăduit nu ar fi avut niciodată
valoarea şi puterea pe care o are acum. Jertfa este ceea ce dă viaţă. împărtăşindu-ne de Sfintele
Taine ale lui Hristos, ne împărtăşim de Trupul şi Sângele Lui.

Jertfindu-ne din iubire creştină pentru aproapele, ne împărtăşim noi înşine de jertfa lui Hristos, iar
pe cel de lângă noi îl facem părtaş veşniciei - dacă el doreşte acest lucru.

Iubirea jertfelnică este, poate, cea mai înaltă formă de propovăduire a lui Hristos şi totodată cea
mai eficientă.

Deci Sfânta Liturghie, jertfa adusă lui Dumnezeu, trebuie să se prelungească şi în societate, iubind
până la jertfă pe aproapele nostru, după modelul lui Hristos, Care, după ce a instituit Euharistia, a
spălat picioarele ucenicilor (In. 13, 3-5), S-a rugat, a pătimit şi a murit pentru iertarea păcatelor
tuturor. Noi nu trebuie însă să murim de moarte sângeroasă ca Hristos pentru a ne jertfi pentru
semenii noştri, ci iubirea jertfelnică se vede în faptele noastre de renunţare la egoism şi de ajutorare
a semenilor.

Toţi suntem creaţi ca fiinţe sociale, ce trebuie să trăim în comuniune cu cei de lângă noi. Aşa cum o
pâine, un trup, suntem, căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine (1 Cor. 10, 17), aşa trebuie să ne
împărtăşim iubirea unul altuia.Aşa cum II iubim pe Dumnezeu şi-I aducem jertfă, asemenea şi pe
semeni, ca unii ce sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, trebuie să-i iubim, căci nimeni
nu iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu, dacă nu iubeşte pe cel de lângă el.

Această iubire nu trebuie să fie una teoretică, ci arătată prin fapte. Biserica vorbeşte despre fapte
ale milei trupeşti şi fapte ale milei sufleteşti. Astfel, faptele milosteniei trupeşti sunt: hrănirea celui
flămând, adăparea celui însetat, îmbrăcarea celui gol, cercetarea celui aflat în necazuri şi nevoi,
cercetarea celui bolnav, găzduirea călătorilor, îngroparea celor pe care nu are cine să-i îngroape
etc. Faptele milosteniei sufleteşti sunt: întoarcerea celor rătăciţi la adevăr şi a celor păcătoşi la
virtute, învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi, sfatuirea celor ce au nevoie de sfat, rugăciunea către
Dumnezeu pentru aproapele nostru, mângâierea celor întristaţi, răsplătirea răului cu bine,
nerăzbunarea pentru răul făcut de alţii, iertarea celor ce ne greşesc etc.

Numai procedând astfel, noi continuăm Liturghia Euharistică din biserică cu liturghia slujirii
aproapelui, ce ne deschide uşa împărăţiei lui Dumnezeu: Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta
Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea
lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mimaţi dat să beau; străin am
fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost
şi aţi venit la Mine (Mt. 25, 34-36)