Sunteți pe pagina 1din 3

Clasa a XI-a.

Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului

Prin aceste trei slujiri: de arhiereu, prooroc şi împărat, Iisus Hristos mântuiește lumea prin
jertfă, o învaţă să-şi însuşească mântuirea şi o conduce la mântuire.

Iisus Hristos a fost arhiereul cel mai înalt şi a adus jertfa desăvârșita, care este trupul Său. Prin
aceasta a curățit cu adevărat pe oameni de păcate, nu numai a închipuit aceasta curățire, ca jertfele
de animale aduse de preoții din Vechiul Testament.

Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu nu a luat asupra Lui, odată cu firea omenească, şi păcatele ei,
ci numai slăbiciunile omenești: trebuința de mâncare, de odihnă, frica de moarte, putința de a muri şi
putința de a suferi durere trupească şi sufletească. Astfel, Iisus știa ca păcatul a intrat în firea
omenească şi se menține în ea prin dorința de plăcere şi prin fuga de durere, care vine de pe urma
plăcerii. De aceea a luat asupra Lui acele slăbiciuni şi răbdând durerea până la capăt, a întărit firea în
aşa fel, că a scos din ea şi acele slăbiciuni. Răbdând până la moarte, a învins frica de moarte şi însăși
moartea, in firea Sa omenească, şi, drept urmare, firea Lui s-a sculat din morți la viața cea fără de
moarte. «Cu moartea pe moarte a călcat». Dar Hristos a învins moartea şi din pricină că ea a venit
asupra Lui pe nedrept, căci pe dreptate moartea vine asupra oamenilor numai ca o urmare a
plăcerii. «Deci toata firea noastră era stăpânita de moarte din pricina căderii. Iar motivul stăpânirii
era plăcerea, care, luându-şi începutul într-o neascultare, se menținea de-a lungul întregului lanț de
nașteri naturale. Din pricina acestei plăceri a fost adusă moartea, ca osânda, peste fire. Dar Domnul,
făcându-Se om şi neprimind ca obârșie a nașterii Sale, după trup, plăcerea necuvenită, – pentru care a
fost adusă peste fire osânda cuvenita a morții -, ci primind cu voie, după fire, osânda cuvenită a morții
în însușirea pătimitoare a firii, adică suferind-o, a răsturnat rostul morții, nemaiavând aceasta în El
rostul de osândă a firii, ci a păcatului. Iar când moartea nu mai are plăcerea ca mama, care o naște
şi pe care trebuie să o pedepsească, se face in chip vădit pricină a vieții veșnice. Astfel, precum viața
lui Adam din plăcere s-a facut maică a mortii si a stricaciunii, la fel moartea Domnului pentru
Adam

Acesta este rostul patimirii lui Iisus Hristos, El este omul durerii, omul durerii nedrepte. Prin durere a
desfiintat pacatul, care isi are pricina in cautarea placerii, si tot prin durere a desfiintat moartea.

Patimile, rastignirea si moartea Mantuitorului sunt jertfa de Sine pe care El a adus-o pentru
mantuirea lumii. El a suferit toate acestea pentru ca asa era hotarat de Dumnezeu, din veac, sa se
obtina mantuirea. Astfel proorocia lui Isaia prezice amanuntit patimile Domnului, asemanand pe
Mantuitorul cu un miel dus la injunghiere si cu o oaie, care nu-si deschide gura impotriva celui ce o
tunde (Isaia 53, 4-7). Mantuitorul Insusi spune despre Sine ca n-a venit in lume ca sa I se slujeasca, ci
ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi (Matei 20, 28). Iar la Cina cea de
taina zice ca, trupul Sau se frange si sangele Sau se varsa pentru multi, spre iertarea pacatelor (Matei
26, 27-28).

Crucea a fost altarul pe care s-a adus jertfa cea adevarata, pentru oamenii din toate
timpurile. Iisus a fost, in acelasi timp, si jertfa adevarata, si preotul care a adus-o, castigand de fapt
mantuirea omului. “Iar Hristos venind Arhiereu bunatatilor viitoare, nu prin sange de tapi si de vitei,
ci cu insusi sangele Sau a intrat El o data pentru totdeauna in Sfanta Sfintelor, si a dobandit o vesnica
rascumparare. Ca de vreme ce sangele taurilor si al tapilor si cenusa de junince, stropind pe cei
spurcati, ii sfinteste spre curatirea trupului, cu cat mai vartos sangele lui Hristos, Care prin Duhul cel
vesnic S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfa fara de prihana, va curati cugetul nostru de faptele cele
moarte ca sa slujiti Dumnezeului celui viu” (Evr. 9, 11-14).
a) Jertfa Mantuitorului a fost adusa cu voia Sa, El alegand sa fie rastignit pecruce din mai multe
motive:

- ca sa moara inaltat spre cer, dar cu privirea si cu bratele deschise spre lume,aratand ca Se aduce
jertfa Tatalui, dar cu iubire fata de lume;

- ca sa moara cu incetul si deci ca patima Lui, rabdata fara cartire, sa fie mai indelungata, pentru a
arata ca incalcarile legilor dumnezeiesti se platesc, iar pacatele lumii se spala cu ispasiri dureroase,
dupa masura greselii;

- ca sa se arate pana unde coborase ticalosia omului, incat a fost in stare sa socoteasca pe Cel ce era
bunatatea intrupata ca pe cel mai rau, incat a fost in stare sa se sminteasca de Cel mai bun ca de cel
mai nevrednic. Daca pacatul e neascultare de Dumnezeu si lucrare impotriva Lui, rastignirea lui Iisus
Hristos de catre oameni, fiind cea mai dusmanoasa fapta impotriva lui Dumnezeu, e cea mai grozava
fapta a pacatului din om. Chiar prin aceasta decadere a omului s-a aratat totodata si dreptatea
pedepsei lui Dumnezeu asupra noastra;

- ca sa se arate, pe de o parte, cat de mare a fost smerenia lui Dumnezeu, El suferind moartea cea
mai rusinoasa, la care erau osanditi cei mai mari talhari,iar pe de alta parte, nemarginita Sa iubire
fata de om, Care a spalat pacatele noastre tocmai in clipa cand noi ni le aratam in fapta cea mai
ticaloasa. Pe crucea Domnului de pe Golgota s-au intalnit cea mai urata fapta a pacatului omenesc cu
cea mai mare fapta a iubirii Domnului, crucea fiind altarul pe care iubirea dumnezeiasca a ars
pacatul.

b) Jertfa Mantuitorului a fost reala, adica Fiul lui Dumnezeu, fiind si om adevarat, a simtit durerea
loviturilor, a incoronarii cu spini, a pironirii pe cruce, a impungerii cu sulita in coasta, etc. Dar numai
firea Lui omeneasca a simtit durerea si a gustat moartea, caci firea dumnezeiasca nu poate patimi,
nici muri, cu toate ca a fost nedespartita de cea omeneasca atat in timpul patimilor, cat si al mortii.

c) Jertfa Domnului este universala, adica El s-a jertfit pentru intreaga omenire din toate
timpurile si prin patimile Sale se pot spala pacatele tuturor oamenilor. Daca totusi nu toti oamenii se
mantuiesc, vina este a lor, caci nu vor sa faca cele ce se cer pentru mantuire. Adica sa creada ca
Hristos este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu si sa implineasca ceea ce a invatat El, adeverind aceasta
credinta prin primirea tainei Sfantului Botez si prin savarsirea de fapte bune. Oamenii care au trait
inainte de Iisus Hristos, s-au mantuit numai prin credinta in venirea Lui si prin faptele bune ce au
facut, pe temeiul acestei credinte.

d) Jertfa lui Hristos este prisositoare, adica prin patimile si moartea Sa, El nu numai ca a sters vina si
a distrus urmările pacatului stramosesc, impacand pe om cu Dumnezeu, ci a facut posibila iertarea
pacatelor celor ce cer ajutorul si milostivirea Sa prin mijlocirea Bisericii.

Chiar daca Crucea a fost la unele popoare din vechime o unealta de tortura rusinoasa si dureroasa
pentru sclavi si pentru criminali, fiindca pe ea s-a rastignit Domnul nostru Iisus Hristos, crestinii o
socotesc ca un lucru de mare cinste. - Mantuitorul nu se rusineaza de Crucea Sa, caci ea este fapta
cea mai inalta a iubirii Sale fata de noi. Crucea este altarul pe care s-a adus cea mai inalta jertfa si
orice altar trebuie cinstit (les. 29, 37). Prin ea ne-a sters pacatele si prin faptul ca ne-o aminteste ne
castiga iubirea noastra fata de El. El mereu ne spune la Sf. Liturghie ca Si-a varsat sangele pentru noi
si ne indeamna sa ne amintim de moartea Lui, se intelege de moartea pe cruce. “Ca de cate ori veti
manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, moartea Domnului vestiti pana cand va veni” (I Cor.
11, 26).
- Domnul a imbratisat Crucea cu iubire, prin Cruce inaltandu-se Iisus Hristos la marire (Filip. 2, 8, 9;
Luca 24, 26; Ioan 17,1)

- Crucea arata rusinea noastra, nu a Domnului; gandul la ea ne face sa ne rusinam si sa ne caim de


pacatele noastre si sa luptam impotriva lor, imbratisand si noi Crucea cum a imbratisat-o Domnul.

- Crucea a devenit “semnul Fiului Omului”, Ea se va arata pe cer impreuna cu El (Matei 24, 30), cand
va veni sa judece lumea, ca sa rusineze pe cei ce nu s-au cait si nu au primit iubirea Lui cat au vietuit
in lume.

- Crucea inseamna, pe de o parte, dreptatea lui Dumnezeu, Care a pedepsit pacatele pe cruce, iar pe
de alta parte, iubirea fata de noi a Domnului nostru Iisus Hristos care a omorat pacatele oamenilor.

- Mantuitorul insusi spune: “Cel ce voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si
sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aici e vorba in primul rand de crucea din suflet, ca lupta impotriva
placerilor, a pacatelor, ca purtare a ostenelilor si necazurilor, dar lupta si necazurile le poarta omul
gandindu-se la Crucea lui Hristos, prin care El a biruit pacatul.

- Crucea este mijlocul prin care Dumnezeu ne-a impacat cu Sine, locul pe care s-a surpat peretele ce
ne despartea de Dumnezeu, locul pe care au fost infrante duhurile rele, focul in care a fost ars zapisul
lor impotriva noastra. . Crucea e locul impacarii noastre cu Dumnezeu si, de cate ori facem semnul
crucii si ne gandim la ea cu credinta, aratam ca primim aceasta impacare.

- Crucea e semnul care apara pe cei ce-l au in frunte (lez. 9, 4-6), sau pecetea lui Dumnezeu, care
pastreaza nevatamati pe cei ce o au intiparita pe ei (Apoc. 7, 2-3; 9, 4). Crucea alunga puterea
diavolului, deosebeste pe crestini de necrestini si de eretici si este forma vazuta a inchinarii noastre
catre Dumnezeu. Sf. Apostol Pavel se lauda cu Crucea Domnului si o socoteste puterea lui
Dumnezeu: “Cuvantul Crucii celor pieritori nebunie este, iar noua, celor care ne mantuim, puterea lui
Dumnezeu este” (I Cor. 1,18). Si iarasi: ,,Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda decat numai in Crucea
Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine si eu pentru lume!” (Gal. 6,
14).