NECLASIFICAT

Cuprins

Ipoteza de cercetare .................................................................................................3

Direcțiile de cercetare ..............................................................................................3
Introducere ...............................................................................................................6
Coordonate ale dezvoltării şi intereselor chineze .................................................7
Strategia de apărare şi securitate a Chinei .............................................................9
Interesele Chinei în realţiile cu SUA .....................................................................11
Interesele geopolitice ale Chinei în Sud-Estul Asiei ............................................14
Bibliografie ..............................................................................................................16

NECLASIFICAT
1 din 16
NECLASIFICAT

- Paginăalbă -

NECLASIFICAT
2 din 16
 NECLASIFICAT

Ipoteza de cercetare

În întocmirea acestei lucrări, voi porni de la ipoteza că pentru o dezvoltare

rapidă și durabilă, China trebuie să coopereze și să acționeze foarte prudent pe scena
mondiala. Având în vedere interesele, dar și o oarecare teama a statelor cooperarea și
comunicarea sunt elemente cheie pentru statele emergente în vederea exploatării
oportunităților ce se ivesc, dar și pentru a nu risca apariția unor dispute economice /
comerciale ce le pot afecta parcursul spre scena globală.

Direcțiile de cercetare

Direcțiile de cercerare vor fi:

1. Una teoretică în care voi urmări analizarea dezvoltării rapide a Chinei

2. Una practică în care voi descrie și analiza strategiile de expansiune, dar
și de consolidare a poziției de lider al BRICS, al Chinei.
3. Una aplicativă în care voi prezenta încercările pe plan global ale Chinei
de a își mări sfera de influență, pavându-și în același timp drumul spre
glorie.

NECLASIFICAT
3 din 16
NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
4 din 16
NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
5 din 16
 NECLASIFICAT

Introducere

Din punct de vedere strict istoric, China este cea mai veche civilizaţie a lumii,
cu peste 3500 de ani de istorie scrisă. Contribuţia Chinei la îmbogăţirea tezaurului
culturii universale este cunoscută, recunoscută şi impresionantă. De-a lungul istoriei
sale, China a cunoscut perioade de mare ascensiune, dar şi de decădere. La jumătatea
secolului al XIX-lea, dinastia conducătoare Qing s-a prăbuşit, lăsând locul rebeliunii
şi intervenţiei externe. Sfârşitul celei de-a doua mari conflagraţii mondiale,
surprinde guvernul naţionalist slăbit, după un deceniu de lupe crâncene împotriva
Japoniei. A urmat imediat războiul civil soldat cu victoria Partidului Comunist
Chinez. Regimul comunist, instaurat în 1949, a dezvoltat industria şi agricultura,
fără a reda, totuşi, ţării strălucirea de odinioară.
Majoritatea chinezilor au sperat că liderii comunişti, în frunte cu Mao Zedong,
vor reuşi să readucă vechea glorie a Chinei, dar speranţele lor s-au lăsat aşteptate.
După „marele salt înainte” (1958-1962) a urmat un deceniu şi jumătate de „salturi
înapoi” - experienţe absurde, catastrofale, cu consecinţe incalculabile, ceea ce a
marcat viaţa a circa 30 de milioane de chinezi, morţi de foamete în perioada de
recesiune de la începutul anilor ’60, la care se mai pot adăuga încă 10 milioane de
morţi în campaniile ideologice „ale marii revoluţii culturale”. S-au ivit apoi zorile
unor noi perspective. În decembrie 1978, devenit lider al Partidului Comunist
Chinez, după o îndelungată detenţie în timpul căreia a fost supus la „autocritică”,
bătrânul Deng Xiaoping a reintrodus reformele economice, călăuzite de principiul
„o ţară două sisteme”, care aveau să transforme China, în mai bine de două decenii,
într-un hibrid interesant - „o economie de piaţă socialistă – în esenţă un stat comunist
care foloseşte principiile concurenţiale de piaţă”1.
În fond, bătrânul comunist reformator a recurs la o „grefă de liberalism pe
regimul socialist”2, fiind convins că transformările economice nu puteau produce
modificări de profunzime în funcţionarea mecanismelor politice şi ideologice.
Peisajul economic al Chinei a fost modificat de: încurajarea investiţiilor de capitaluri
străine, reorganizarea sectorului de stat, apariţia şi dezvoltarea sectorului privat,
strângerea legăturilor cu chinezii din alte state, activităţile bursiere şi comerciale etc.
China a început să capete înfăţişarea unui nou dragon.

1
Virginia Mircea, HegemoniaChinei, în „Cadran politic. Revistă de analizăşiinformarepolitică”, an III, nr. 32-33,
decembrie 2005-ianuarie 2006, p.4.
2
Jean-Baptiste Duroselle, André Kaspi, Istoriarelaţiilorinternaţionale. 1948 – pânăînzilelenoastre, vol II,
EdituraŞtiinţelorSocialeşiPolitice, Bucureşti, 2006, p.303.

NECLASIFICAT
6 din 16
 NECLASIFICAT

Coordonate ale dezvoltării şi intereselor chineze

În vreme ce structurile politice ale Chinei amintesc de inconfundabilul modelul

sovietic, prefacerile din industrie, comerţ şi agricultură au dus China la un avânt
spectacular.
În prezent China este un stat multinaţional, o ţară aflată în plină expansiune
economică şi capabilă să devină, într-un viitor nu prea îndepărtat, o superputere.
Forţa de lucru ieftină şi în acelaşi timp o piaţă de desfacere de 1,3 miliarde de
consumatori – din care 70% trăiesc în mediul rural3 - atrag cele mai mari firme
multinaţionale. Potrivit unor estimări, China are cea de-a şasea economie din lume şi
al treilea buget de apărare.
Politica de deschidere în faţa tehnologiei şi a investiţiilor străine, impuse,
începând cu 1979, de către Deng Xiaoping a fost spectaculoasă4. Strategia lui Deng
constă în retragerea partidului din zonele economice în care avea influenţă, păstrând
în acelaşi timp controlul asupra restului.
În ciuda implementării încă din anii ’80 a reformelor economice, China a
devenit o reală forţă economică abia după accederea, în 2001, la Organizaţia
Mondială a Comerţului (OMC). După deschiderea economică, China a devenit mult
mai puternică, atractivă pentru investitorii străini, tentaţi de profiturile mari. Datorită
sporirii rapide a exporturilor şi cererii interne, economia a atins, în 2004, o cotă de
creştere de 9% (pentru 2005 creşterea estimată a fost de circa 7,5%).
Totuşi, această redresare economică nu poate fi susţinută atâta timp cât se
confruntă cu probleme structurare, şomaj, poluare şi există un echilibru al ratelor de
schimb ale principalelor monede ale ţărilor asiatice. De asemenea, sporirea
accelerată a consumului de resurse energetice (China a devenit deja al doilea mare
consumator al lumii), necesară menţinerii acestei creşteri economice accelerate,
impune implicarea în lupta pentru accesul la resurse (numeroase proiecte cu Rusia şi
ţările Asiei Centrale) şi mai ales crearea unei rezerve strategice de petrol (pentru a
face faţă volatilităţii preţurilor). China încearcă să-şi încetinească rata creşterii
economice, pentru a evita pericolul unei descreşteri bruşte care ar avea repercursiuni
grave asupra economiei asiatice (9,8% în primul trimestru, 9,6% în al doilea şi 9,1%
în al treilea trimestru).
Nu în ultimul rând, ratele înalte ale creşterii economice provoacă în interiorul
societăţii chineze disfuncţionalităţi de natură socială şi ecologică ce impun măsuri
deosebite de gestionare a acestora5.

3
Ibidem, p. 302.
4
Vezipelargîn „Dosareultrasecrete”, 13 noiembrie 2004.
5
Vezipelarg Chen Wei, Care esteloculChineiînlume, în „China populară”, buletin al
AmbasadeiR.P.ChinezeînRomânia , nr. 1(248), 2004, p. 5-7.
NECLASIFICAT
7 din 16
 NECLASIFICAT

China fabrică astăzi jumătate din producţia de îmbrăcăminte a lumii şi o treime

din producţia de telefoane mobile. În acelaşi timp, nevoia de importuri a crescut
vertiginos, astfel încât China este cel mai mare consumator din lume de cupru,
aluminiu şi ciment, şi al doilea importator de petrol. Pentru a-şi suplini lipsa de
energie, China va construi 40 de centrale nucleare, devenind astfel cel mai important
deţinător de centrale nucleare din lume6.
Deşi China este cel mai mare producător de oţel (mai mult decât SUA şi
Japonia luate împreună), ea a trebuit să importe 40 de milioane tone pentru a-şi
satisface necesarul intern. Aceiaşi situaţie în domeniul cărbunelui, unde China, în
calitate de cel mai mare producător de cărbune, ar putea deveni în viitor, un
important importator.
Două treimi din populaţia Chinei (888 milioane de locuitori) trăieşte în zonele
rurale, guvernul sperând să mute 400 de milioane în oraşe, în viitorii 25 de ani 7.
Nivelul de trai creşte substanţial. În China scade numărul analfabeţilor şi se măreşte
cel al medicilor. Un exemplu este edificator: dacă în 1975, la 1 000 de locuitori
existau 1,3 televizoare, astăzi sunt peste 2608.
După un studiu OCDE, China cu 60 de miliarde de dolari investiţi în 2003, se
clasează de acum înainte pe locul al treilea după SUA şi Japonia, în materie de
cheltuieli cu cercetarea şi dezvoltarea. Mai multe dificultăţi încetinesc totuşi
creşterea acestui sector: limitele nedefinite între cercetarea academică şi cea
comercială, respectul relativ al proprietăţii intelectuale şi lipsa de personal
competent, experienţa muncii în echipă, un element esenţial pentru cercetare9.
Statutul Chinei de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ar
putea duce, în opinia unor experţi, „la o masivă importare a produselor industriale şi
agricole din străinătate, dar şi la scăderea nivelului de dezvoltare ori la scăderea
nivelului de trai”10.
Statistica oficială informează despre creşterea progresivă a numărului de
utilizatori ai Internetului în China. În prezent se evaluează că există aproximativ
circa 56,6 milioane de utilizatori chinezi, cu media de vârstă între 18-35 de ani, ceea
ce face să depăşească Japonia în acest domeniu11.
China este membră a Consiliului de Securitate al ONU, al Grupului celor 77 de
state în curs de dezvoltare şi al Grupului de Cooperare Economică Asia-Pacific. Are
de asemenea statut de observator în cadrul organizaţiei Statelor Americane. Mai
mult, China dispune de importante capacităţi militare, de putere nucleară, terestră,

6
The Associated Press, 6 aprilie 2005; vezişi „China today”, vol. 54, no.5, May 2005.
7
Ibidem.
8
Jean-Baptiste Duroselle, André Kaspi, op. cit., p. 303.
9
Ibidem.
10
Vezipelargîn „Newsweek”, „The Washington Post” şi Internet, martie, 2003.
11
„Jane’s Intelligence Review”, iunie, 2003.
NECLASIFICAT
8 din 16
 NECLASIFICAT

aeriană, maritimă şi cosmică. Cheltuielile militare ale Chinei se ridică până la 21 de

miliarde de dolari, în 2001, şi alocă 1,6% din PIB.
După ce şi-a recuperat Hong Kongul, pe 1 iulie 1997 de la Regatul Unit al Marii
Britanii şi Macao, pe 20 decembrie 1999 de la portughezi, China este aţintită cu
ochii asupra Taiwanului şi intenţionează să-şi vasalizeze vecinii, în special Coreea
de Sud şi Japonia, aliatele fidele ale SUA.

Strategia de apărare şi securitate a Chinei

Dacă anterior China se afla izolată, în prezent ea joacă un rol-cheie în geopolitica

Asiei şi aspiră, fără îndoială, să facă la fel şi în alte regiuni. Cu toate acestea, doctrina
care stă la baza Strategiei de Apărare şi Securitate a Chinei este foarte concisă, dar
extrem de interesantă prin profunzimea şi tradiţionalismul ei.
Carta Albă a Apărării Chinei (Defance White Paper), din octombrie 2000, dar
şi varianta îmbunătăţită din decembrie 2004, identifică SUA ca o ameninţare globală
şi regională pentru interesele Chinei, şi formulează direcţii de modernizare a
Forţelor Armate chineze12. China deţine la ora actuală una dintre cele mai puternice
armate, în măsură să valorifice poziţia sa geostrategică, să-i promoveze şi să-i
protejeze interesele13.
Documentele fundamentale cu caracter strategic aproape că nu se abat de la
principiile enunţate de anticul Sun Tzî, cu mai bine de două milenii şi jumătate în
urmă, în celebra sa lucrare, Arta războiului. China a aplicat aceste principii – care
sunt în general principii ale strategiei indirecte – în toate războaiele la care a
participat. Cultura strategică chineză este veche de mii de ani şi de-a lungul
mileniilor nu s-a schimbat ci doar s-a modernizat. De aceea se spune că în China „tot
ceea ce se vede poate fi înşelător”. Carta Albă a Apărării Chinei nu are aproape nici
o legătură cu realitatea. China este ţara cu cea mai numeroasă populaţie şi cu cea mai
veche cultură, iar sistemele ei de valori au un loc distinct şi discret în cultura
universală. Aportul chinez la civilizaţia planetei, în pofida specificităţii filosofiei
chineze (care se prezintă ca o filosofie a sinelui) este imensă.
De aceea, ameninţarea chineză – dacă există aşa-ceva – nu este una de tip
militar expansionist. Chinezii nu s-au dotat cu rachete nucleare pentru a înspăimânta
lumea, iar atitudinea lor faţă de sistemele antirachetă americane şi ruseşti a fost, şi în
2004, ponderată.

12
Strategia de ApărareNaţională a Chinei, 2000; China’s National Defance in 2004, Information Office of the State
Council of the People’s Republic of China, December, 2004, Beijing; Annual Report to Congress, The Military Pouwe
of the People’s Republic og China, Office of the Secreterz of Defence, 2005.
13
Vezipelarg Paul Dobrescu, Geopolitica, Editura comunicare.ro, 2003, p.194-215.
NECLASIFICAT
9 din 16
 NECLASIFICAT

Strategia militară a Chinei, „Apărare activă”, este o strategie militară defensivă,

care stipulează că China nu va iniţia războaie sau participa la războaie de agresiune,
dar se va angaja în război doar în cazul în care va trebui să-şi apere suveranitatea
naţională şi intergritatea teritorială şi „va ataca doar după ce va fi atacată”. Prin
urmare, China va căuta nu numai să reacţioneze, dar şi să modeleze pozitiv mediul
intern de securitate şi preveni angajarea adversarilor în acţiuni contrare intereselor
naţionale ale Chinei. Accentul se pune pe operaţiile de tip „joint” susţinute de o
logistică adecvată acestora, forţe aeriene cu capacitate de lovire ofensivă,
modernizarea forţei de rachete convenţionale, operaţii navale orientate spre apărarea
apelor teritoriale, dezvoltarea sistemului C4ISR şi a capacităţilor pentru operaţiile de
informaţii.
În concepţia chineză asupra războiului, se menţine preceptul lui Sun Tzî şi
anume acela „de a obţine victoria fără luptă”. Este vorba despre o victorie politică.
Chinezii inversează conceptul clausewitzian asupra războiului 14 . Pentru ei nu
războiul este continuarea prin mijloace militare a politicii, ci invers, politica este o
continuare a războiului, mai exact, modul cel mai eficient de ducere a războiului prin
mijloace non-violente, deci politice.
Potrivit acestei concepţii, războiul este permanent, pentru că permanentă este
şi confruntarea (economică, politică etc.), iar bătălia armată trebuie evitată pentru că
ea nu construieşte, ci distruge. Acesta este primul fundament al strategiei militare
chineze. Şi el vine de la Sun Tzî.
De fapt, această atitudine scoate în evidenţă o Chină mai reticentă faţă de
prezenţa şi influenţa tot mai mare pe care SUA le au în regiune. China percepe
prezenţa americană în Asia Centrală şi în Coreea de Sud ca pe o ameninţare. De
altfel, SUA reprezintă în viziunea chineză singura putere din lume care dispune de
mijloace care-i permit să blocheze ambiţiile zonale ale Chinei.
Priorităţile doctrinei chineze de apărare sunt: cristalizarea puterii prin
reunificarea paşnică a teritoriului; interzicerea amestecului altor puteri care ar
contesta statutul central al puterii chineze; consolidarea statutului de mare putere în
Asia, îndeosebi prin dezvoltarea economică şi excluderea puterilor exterioare care ar
putea contracara sau limita acest proces, îndeosebi a amestecului SUA şi chiar al
Rusiei.
Deşi a crescut cheltuielile militare constant, de la 30,7 miliarde de dolari în
2002 la 35,4 miliarde de dolari în 2004, şi dispune de circa 2,2 milioane de militari
(înzestraţi cu 7 180 tancuri, peste 4 500 maşini de luptă ale infanteriei, 1 900 de
avioane de luptă, 327 elicoptere, 67 nave tactice, 21 distrugătoare, 69 submarine
etc.), China nu s-a manifestat ca putere militară. Totuşi, unii analişti estimează că,
până în anul 2050 ar putea deveni puterea predominantă a Asiei.

14
Karl von Clausewitz, Desprerăzboi, Bucureşti, 1982, p.119.
NECLASIFICAT
10 din 16
 NECLASIFICAT

Alţi analişti apreciază că până în 2025, marina chineză ar putea domina

Pacificul. „După unele estimări, submarinele de atac ale Chinei vor depăşi de cinci
ori ca număr pe cele americane, iar submarinele lansatoare de rachete balistice
nucleare vor mişuna pe coasta vestică a SUA”15.
Despre obiective strategice de viitor ale Chinei, generalul Wen Zongren,
comisar politic al Academiei de Ştiinţe Militare a Armatei de Eliberare Populară,
instituţie de învăţământ militar de elită, spunea: „China trebuie să «spargă» blocada
impusă de forţele internaţionale împotriva securităţii maritime a Chinei… Doar
atunci când vom sparge această blocadă, vom putea vorbi despre ascensiunea
Chinei… Pentru a se ridica rapid, China trebuie să treacă peste oceane şi să treacă
dincolo de oceane în dezvoltarea sa viitore”. De altfel, ţelul explicit al Partidului
Comunist Chinez este de a „spori puterea totală a naţiunii”16.

IntereseleChineiînrealţiile cu SUA

Dupădispariţia URSS, SUA deţinlocul principal înpreocupărilechinezilor.

Acelaşilucru se poateafirmaşidespre „obsesiilestartegice” ale americanilor.
Pentru China „oriceţarăvecină care dispune de capacitateapotenţială de a
contestaambiţiile de puterechinezeconstituie o ameninţare”17. Înacelaşitimp, China
are intereseeconomicereciproce cu SUA. Astfel, SUA esteceamai mare
piaţăpentruexporturilechinezeşti, învremece China cu cei 1,3miliarde de
locuitoriaisăireprezintă, la rândulei, o uriaşăpiaţăpentru America.
Imediat după tragicele evenimente de la 11 septembrie 2001, preşedintele
SUA, George W. Bush, încercâd să fie conciliant, probabil în speranţa îndreptăţită
că va putea obţine concursul Chinei în ceea cel al numea „războiul împotriva
terorismului”, a dat o definiţie realistă a relaţiilor sino-americane, spunând că „au
valori diferite, dar şi interese comune”. În realitate, lucrurile sunt puţin mai
complicate.
Deşi China a devenit al doileapartenercomercial al SUA, după Canada,
easfideazăinfluenţa SUA de câteoriîistăînputeri. Înopiniaunoranalişti, încurând,
China „vaaveamaimulte submarine de atacdecâtStatele Unite, o dată cu adăugarea a
patru submarine ruseşti din clasa Kilo şi a noilor vase diesel-elecriceechipate cu
tehnologia care le permitesănavighezemaisilenţiosdecâtsubmarinelenucleare” 18 .
Mai mult, în 1999 aizbucnitîn mass-media americană un scandal de spionaj,
încentrulatenţieifiinddiaboliceleservicii secrete chineze. Spionajulchinez era

15
Michael Cohen, Provocareasubmarinelorchineze, în „Cadran politic”, nr. 36-37, aprilie-mai 2006, p. 16.
16
Ibidem, p.17.
17
Paul Dobrescu, loc. cit.
18
Virginia Mircea, op. cit. , p. 4.
NECLASIFICAT
11 din 16
 NECLASIFICAT

acuzatcăar fi sustrasproiecte de tehnologienuclearăamericană de ultimăoră care arfi

costat SUA decenii de eforturi, sute de milioane de dolarişiefectuarea a
numeroasetestenucleare.La vremearespectică,
experţiiamericaniestimaucăpebazainformaţiilorsustrase, cu o cheltuială de doar 1,3
miliardedolari, China vaputeasă-şitransformearsenalul nuclear într-o
modernămaşină de război, care arputeaameninţa direct SUA . Iatăşimotivulpentru
19

care, fostulambasadoramerican la Beijing, James Lilly, afirmacă

„existăcâtevacertitudini: chineziidesfăşoară ample operaţiuni de
informaţiiîmpotrivanoastră, facafirmaţiideschiseîmpotrivanoastră, documentele de
nivelînaltindicăfaptulcănusuntprieteniinoştri”20.
China a respinsînrepetaterânduriacuzaţiile de spionajaduse de Washington, pe care
le-a calificatdrept „pure speculaţii”. PotrivitambasadoruluiChinei la Washington,
„…raportulaparţineunoroamenirămaşi cu mentalitateaRăzboiuluiRece. Einu se simt
bine într-o lumefărăduşmani, dupăprăbuşireaUniuniiSovieticeşiîşicaută alt
adversar”21.
Strategia de SecuritateNaţională a SUA, septembrie 2002, evalueazărelaţiileStatelor
Unite cu China ca „o parte importantă a strategieinoastre de a promova o regiune
Asia-Pacific puternică, stabilăşiprosperă. Salutămformareaunei Chine puternice,
paşniceşiprospere. Dezvoltareademocratică a Chineiesteesenţialăpentru un astfel de
viitor. Totuşi, la un sfert de veac de la începutulprocesului de eliminare a
moştenirilorcelormainocive ale comunismului, lideriiChinei nu s-au
pronunţatîncăasupraopţiunilorfundamentale cu privire la statullor.
Acumulândcapacităţimilitarece pot periclitavecinii din regiunea Asia-Pacific, China
urmează o caledepăşită care, încel din urmă, vapunepiedicipropriilorîncercări de a
avea o mare naţiune. Întimp, China
vaconstatacălibertateasocialăşipoliticăconstituiesinguracale a acesteimăreţii” 22 .
Administraţia Bush a exprimatfrecventîngrijorărilegate de
creştereacheltuielilormilitarealeChinei. Potrivitestimă
riloramericane, chineziiaralocaîn prezent de douăpână la treiori mai
multdecâtsumadeclaratăoficialpentruapărare. Potrivitexpertuluiamerican Michael
Pillsbury, intenţiaStatelorUnite este sădescurajezealteţări, înspecial China şiRusia,
săalocesume mari de banipentrudezvoltarea de sistemeofensive,
capabilesăloveascăprimele. Ryan Henry, prim-vicesubsecretar la
DepartamentulApărării, a declaratcă SUA vor să se asigure de faptul ca Beijingul

19
„Ziua”, 29 iunie 1999.
20
Virginia Mircea, op. cit. , p. 5.
21
„Cotidianul”, 27 mai 1999.
22
The National security Strategy of the United states of America, The Wite House Washington, september, 2002, p.27.
NECLASIFICAT
12 din 16
 NECLASIFICAT

„are forţelenecesarepentruasigurareanevoilor sale de securitateautenticeşică nu va

merge mai departe de atât”23.
Faptulcă SUA se teme de China rezultăşi din priorităţiledeja fixate de
grupulneoconservator din jurulpreşedintelui George W. Bush, pentru agenda celui
de-al doilemandatprezidenţial, înurmătoareaformulare: „aplicareaunorstrategiifaţă
de comerţulşiforţamilitarăîn mare ascensiune a
Chinei…” ,obiectivceartrebuirealizatpânăîn 2008.
24

La rândul ei, noua strategie regională a Chinei se orientează în principal în jurul

opoziţiei China/Statele Unite. „China încearcă să înlocuiască Statele Unite, ca
putere dominantă în Asia”25. Prin urmare, documentele militare chineze promovează
proiecţiile de putere şi descriu politicile SUA ca „hegemonism şi politici de putere”.
Chestiunea Taiwanului este punctul nevralgic principal al relaţiilor Chinei cu
SUA. Pentru SUA, Taiwanul reprezintă o miză clară la fel de importantă precum era
Kuweitul – nu doar din cauza mediului de afaceri foarte prosper a insulei, ori a
rezervelor sale monetare, dar şi pentru că, dacă ar lăsa Beijingul să o cucerească prin
forţă, America şi-ar „pierde pentru totdeauna pretenţia de-a mai fi marea putere care
garantează stabilitatea în regiunea Asia-Pacific”26.
Mijloacele de bază prin care China îşi propune să realizeze obiectivul aducerii
Taiwanului acasă sunt cele politice.
De asemenea, China percepe ca ameninţare atitudinea politică a Japoniei în
zonă, parteneriatul americano-nipon (care este privit ca o continuare a războiului
rece), precum şi parteneriatul stategic între India şi SUA. Deşi China are un
parteneriat srategic cu Rusia, strategii chinezi nu privesc cu ochi buni străduinţa lui
Vladimir Putin de a spori rolul Rusiei în Asia, în parteneriat cu Statele Unite ale
Americii şi cu Uniunea Europeană. Totuşi, China, Japonia, Coreea de Sud şi Rusia
alcătuiesc Forumul Asia de Nord-Est, care vizează, între altele, realizarea unei
rezerve strategice de petrol prin exploatarea hidrocarburilor din Siberia orientală şi
din extremul Orient. Ţările din Asia de Sud-Est nu constituie sub nici o formă o
ameninţare pentru China.
Taiwanul este considerat o insulă chineză rebelă, care ameninţă doar ideologic
China, prin regimul democratic din insulă. Din punct de vedere militar, ameninţarea
taiwaneză este una indirectă, în sensul că, sub protecţie americană, obligă China la o
poziţie ambiguă de avertizare, dar nu şi de intervenţie armată. China nu-şi poate
asuma riscul de a interveni militar, dar nici nu renunţă la această eventualitate.
Strategia chineză cu privire la Taiwan rămâne una indirectă, predominant politică,
nu însă şi ideologică. China se confruntă, desigur şi cu alte ameninţări, cum ar fi,
23
Vezi Constantin Vlad, SUA pun piedicăarmateichineze, în „Evenimentulzilei”, 19 martie 2006.
24
Apud Vladimir Alexe, urmeazăIranul, în „Dosareultrasecret”, 27 noiembrie 2004.
25
Richard Berstein, H. Ross Munro, The Coming Conflict with China, New York, 1997, p.41.
26
Ibidem, p. 19.
NECLASIFICAT
13 din 16
 NECLASIFICAT

spre exemplu, tendinţele separatiste ale diferitelor provincii (îndeosebi ale uigurilor
– musulmani suniţi – din Xianjiang), conflictele interne şi cele de interese, etc. Dar
acestea nu sunt exprimate în mod oficial în doctrina de apărare şi securitate a Chinei.
În esenţă, securitatea pentru chinezi înseamnă mai mult menţinerea ordinii interne
decât asigurarea stabilităţii zonale, consolidarea relaţiilor frontaliere şi a siguranţei
persoanei, proprietăţii, instituţiilor şi naţiunii. Aceste ameninţări obligă China la o
atitudine defensivă activă, care înseamnă, descifrând simbolistica strategiei indirecte
specifice chineze, achiziţionarea de capacităţi moderne, care sunt însă, în esenţa lor,
ofensive. Ca şi alte mari puteri ale lumii, China consideră capacităţile militare ca
mijloace de presiune diplomatică. Unii dintre analiştii occidentali consideră că
Republica Populară Chineză, în pofida a ceea ce se spune şi se scrie, aspiră la
refacerea puterii imperiale de odinioară, tulburată cândva de intervenţia
perturbatoare a Occidentului27. În schimb, oficialii chinezi declară şi susţin prin
toate documentele programatice că opţiunea pentru dezvoltarea paşnică înseamnă, în
acelaşi timp, şi opţiunea pentru pace, ceea ce implică principiul „de a nu urmări
niciodată hegemonia”28.

Interesele geopolitice ale Chinei în Sud-Estul Asiei

Tensiunea strategică între China şi Japonia este agravată de faptul că amândouă

depind de importul de hidrocarburi. În spatele contenciosului care le opune, având
drept subiect insulele Senkaku/Diaozu, cinci insule de coral în Marea Chinei
Orientale, se profilează chestiunea potenţialului petrolifer al zonelor economice
exclusive din jurul acestor insule. Datorită amplasării strategice a insulelor, China ar
fi capabilă să controleze căile maritime vitale pentru importurile japoneze de
hidrocarburi, ca şi pentru traficul maritim regional, intraregional şi intercontinental
în general, ca şi pentru circulaţia navelor maritime, în principal celor ale SUA29.
Analiştii occidentali apreciază că influenţa Chinei în Asia de sud-est se află în
creştere. Dar mai este bine cunoscut faptul că acelaşi scop şi l-a propus India – o altă
putere a Asiei, care are cu China unele neînţelegeri la frontierele comune.
India constituie pentru China duşmanul asiatic prin excelenţă. India constituie
contraponderea demografică, geopolitică şi politico-intelectuală a Chinei.
Datorită bazelor sale în Birmania, Beijingul dispune deja de o deschidere la
Oceanul Indian, unde India are interese geopolitice.

27
Ibidem, p. 33.
28
Zeng Bijian, China susţinefermpoliticadezvoltăriipaşnice, în „China populară”, buletin al
AmbasadeiR.P.ChinezeînRomânia , nr. 1(248), 2004, p.3.
29
Vezipelarg Gilbert Achcar, NoulRăzboiRece, EdituraCorint, bucureşti, 2002, p. 45-52.
NECLASIFICAT
14 din 16
 NECLASIFICAT

Competiţia între aceşti „doi mari giganţi asiatici” se află într-o continuă căutare
de aliaţi. Spre exemplu, relaţiile între India şi Israel, în ultimii ani s-au apropiat.
Delli speră ca prin această apropiere să-şi poată moderniza forţele sale militare. În
plus există informaţii potrivit cărora forţele israeliano-indiene fac antrenamente
militare, şi despre viitoarea posibilă dislocare a unei baze militare israeliene pe
teritoriul Indiei, încercând practic să se apropie de partea SUA, luând în vedere
parteneriatul strategic israeliano-americam30.
China încearcă să-şi fortifice relaţiile cu Pakistanul 31 , susţinând poziţia
pakistaneză în regiunea Kashimir şi Djamu. China se foloseşte astfel de interesul
pakistanez aparte pentru tehnologia modernă nucleară chineză în scopul
îmbunătăţirii viitoare a puterii sale nucleare. La toate acestea se mai poate adăuga
contractele comune, cu un curs pozitiv, de-a fi adoptate de partea pakistaneză în
sfera economico-militară. În viitor, Pakistanul ar putea începe, cu ajutorul Chinei,
construirea unui port strategico-militar foarte important, care ar oferi Chinei
dislocarea forţelor maritime chiar la ieşirea în Golful Persic.
China a accelerat construcţia portului după intervenţia americană în regiune, în
2001. Costul total estimat este de 1,16 miliarde de dolari. Până în prezent, China a
contribuit cu aproape 400 milioane de dolari, care acoperă costul instalaţiilor
portuare şi a unei şosele între port şi Karaki, cel mai mare oraş pakistanez, port la
Marea Arabiei. O a doua fază a proiectului va fi, de asemenea, finanţată de China,
care a furnizat deja consultanţă şi personal de înaltă calificare, trimiţând 450 de
ingineri şi alţi specialişti.
Pentru Pakistan, Gwadar va reprezenta o mină de aur: 40% din traficul naval
petrolier trece prin zonă, iar legăturile rutiere şi de căi ferate în curs de finalizare îl
vor conecta cu restul ţării, Afganistanul şi Asia Centrală. Un alt avantaj este distanţa
faţă de inamicul său tradiţional, India.
Pentru China, portul va fi un terminal de tranzit pentru ţiţeiul importat din Iran
şi Africa, către provincia Xinjian. Din punct de vedere strategic, China încearcă să
micşoreze influenţa americană în regiune32.
O asemenea perspectivă, după opinia mai multor experţi, ar putea oferi mari
influenţe asupra balansului militar, nu numai în zona de sud, dar şi în Sud-Estul
Asiei.

30
http://www.globalizare.com/globalizare /stiri/geopolitica.htm
31
http://www:adevarulonline.
32
Asia Times Online, 23 octombrie 1999.
NECLASIFICAT
15 din 16
 NECLASIFICAT

Bibliografie:

1. „Cotidianul”, 27 mai 1999.

2. „Dosare ultra secrete”, 13 noiembrie 2004.
3. „Ziua”, 29 iunie 1999.
4. Apud Vladimir Alexe, urmează Iranul, în „Dosareultrasecret”, 27 noiembrie 2004.
5. Asia Times Online, 23 octombrie 1999.
6. Chen Wei, Care este locul Chinei în lume, în „China populară”, buletin al Ambasadei R.P.
Chineze în România , nr. 1(248), 2004, p. 5-7
7. Chen Wei, Care este locul Chinei în lume, în „China populară”, buletin al Ambasadei R.P.
Chineze în România , nr. 1(248), 2004, p. 5-7
8. Constantin Vlad, SUA pun piedică armatei chineze, în „Evenimentul zilei”, 19 martie
2006.
9. Gilbert Achcar, Noul Război Rece, Editura Corint, Bucureşti, 2002, p. 45-52.
10. http://www.globalizare.com/globalizare /stiri/geopolitica.htm
11. http://www:adevarulonline.
12. Jean-Baptiste Duroselle, André Kaspi, Istoria relaţiilor internaţionale. 1948 – până în zilele
noastre, vol II, Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006, p.303.
13. Karl von Clausewitz, Despre război, Bucureşti, 1982, p.119.
14. Michael Cohen, Provocarea submarinelor chineze, în „Cadran politic”, nr. 36-37,
aprilie-mai 2006, p. 16.
15. Paul Dobrescu, Geopolitica, Editura comunicare.ro, 2003, p.194-215.
16. Paul Dobrescu, loc. cit.
17. Richard Berstein, H. Ross Munro, The Coming Conflict with China, New York, 1997,
p.41.
18. Strategia de Apărare Naţională a Chinei, 2000; China’s National Defance in 2004,
Information Office of the State Council of the People’s Republic of China, December,
2004, Beijing; Annual Report to Congress, The Military Pouwe of the People’s Republic of
China, Office of the Secreterz of Defence, 2005.
NECLASIFICAT
16 din 16
 NECLASIFICAT

19. The National security Strategy of the United states of America, The Wite House
Washington, september, 2002, p.27.
20. Virginia Mircea, HegemoniaChinei, în „Cadran politic. Revistă de analiză şi informare
politică”, an III, nr. 32-33, decembrie 2005-ianuarie 2006, p.4.
21. Virginia Mircea, op. cit. , p. 4.
22. Virginia Mircea, op. cit. , p. 5.
23. Zeng Bijian, China susţine ferm politica dezvoltării paşnice, în „China populară”, buletin
al Ambasadei R.P. Chineze în România , nr. 1(248), 2004, p.3.

NECLASIFICAT
17 din 16