Ministerul Afacerilor Interne al RM

Academia “Ștefan cel Mare”

Probleme actuale ale drepturilor reale

Tema: “ Avortul din perspectiva medicală, legală,

socială și religioasă ”

Chișinău 2017

1
 Cuprins:
I. Avortul – introducere
II. Avortul din perspectiva medicală
III. Avortul din perspectiva religioasă
IV. Avortul din perspectiva legală
V. Avortul din perspectiva socială
VI. Bibliografie și webografie

2
 I. Avortul - introducere
Avortul reprezinta terminarea sarcinii inainte ca fatul sa fie viabil, fiind
desemnata in general perioada de dinaintea celei de-a 24-a saptamini, adica inainte
ca fatul sa fie capabil sa supravietuiasca in afara uterului.
Viabilitatea fatului este considerata ca fiind momentul in care fatul poate
supravietui in afara uterului matern, chiar cu riscul de a fi sustinut artificial. De
obicei acest moment este considerat la aproximativ 7 luni (28 de saptamini), dar
poate fi si mai devreme, chiar la 24 saptamani.
In embriologia umana, unirea unui unui spermatozoid cu un ovul se numeste zigot.
Zigotul incepe sa se divida formind 2,4,8, celule si asa mai departe. Citeodata, o
celula intre 4 si 8 saptamani poate primi denumirea de preembrion. Intre 4 si 8
saptamani organismul se numeste embrion. De la varsta de 9 saptamani pina la
nastere se numeste fat, iar din momentul nasterii se numeste nou-nascut.
Avortul reprezinta o problema importanta de etica care nu a fost solutionata
inca datorita ambiguitatii datelor privind momentul cand produsul de conceptie
poate fi considerat o finta umana,a importantei consecintelor acestei interventii cat
si multitudinii de opinii existente. Raspunsurile sunt modelate de conceptiile
noastre morale, filozofice si religioase.
Pentru geneticienii crestini, viata incepe in momentul fecundatiei: "Din moment ce
ovulul este fertilizat incepe o viata care nu apartine nici tatalui, nici mamei. Este
viata unei noi fiinte umane"..În apărarea acestui principiu, la începutul secolului
nostru, profesorul Prenant, iniţiatorul endocrinologiei sexuale, spunea :”Embrionul
se formează , dacă nu chiar se animează, din momentul în care cei doi nuclei,
mascul şi femel, se unesc pentru a-i da naştere. Din acest moment orice practică
nu mai este anticoncepţională ci postconcepţională : orice profilaxie devine atunci
un mic asasinat motivat de micimea victimei, simplă celulă la început, o masă
celulară microscopică ulterior”. El continuă :” Acest asasinat este cu atât mai grav
cu cât este premeditat şi victima luată prin surprindere, mai odios decât un altul
pentru că victima este lovită în întuneric şi pentru că ea nu poate scoate nici chiar
un strigăt, un plânset, pentru a-şi apăra dreptul său la existenţă, de a implora milă
de la mama care îl omoară…”.

Sustinatorii acestei teorii adauga urmatoarele: “Avortul reprezinta întreruperea

intempestivă a sarcinii, spontană sau provocată, înainte ca produsul de concepţie să
se poată adapta condiţiilor de viaţă extrauterină, pentru supravieţuirea sa. Limita
inferioară însă a vârstei sarcinii corespunzătoare viabilităţii fetale este imprecisă.
Nu există discuţie asupra momentului acestui întreruperi : la începutul sarcinii sau
în stadiile mai avansate. Înviolabilitatea embrionului uman este un principiu etern
al tuturor ţărilor avansate.”

La cealalta extrema, exista embriologii care afirma ca viata are numai un organism
autonom, adica un fat mai mare de 3 luni, eventual 24 de saptamani.Ei afirma
urmatoarele: “In timpul studiilor foarte timpurii ale dezvoltarii, cand organismul
3
este inca microscopic legea nu recunoaste existenta lui. Astfel, distrugerea
embrionilor la inceputul dezvoltarii lor nu este prohibita." Aceste legi se bazeaza
intr-o anumita masura pe ideea ca embrionul este doar "o picatura de lichid" in
primele 40 de zile de la conceptie si ca nu este viabil in vitro. Daca embrionul ar
putea fi insa mentinut artificial in afara uterului, este incert daca aceste reguli mai
pot fi aplicate .
Alti oameni de stiinta sunt de parere ca perioada de tranzitie intre non-fiinta si
fiinta umana este dependenta de aparitia primelor organe. Astfel ei incearca o
extrapolare de la organele care sunt importante in mentinerea vietii pentru a defini
momentul in care embrionul poate fi considerat fiinta umana. Daca moartea este
definita prin incetarea bataii inimii, atunci viata ar putea fi definita prin inceperea
activitatii acestui organ. In acest caz trebuie stiut ca inima copilului se formeaza in
uterul femeii deja in a optsprezecea zi.

De asemeni si incetarea activitatii creierului defineste moartea, atunci inceputul

activitatii creierului ar putea defini viata. Este interesant de stiut ca encefalul
incepe sa functioneze la fat la aproximativ 40-43 de zile de viata intrauterina.

Clasificare
Din punct de vedere al conflictului materno-fetal si al mecanismului de producere
se disting :
1) Avortul « la cerere » ( provocat/ voluntar/legal) :
Avortul voluntar sau electiv este intreruperea sarcinii la cererea femeii, dar nu
pentru motive de afectare a mamei sau de suferinţa fetala. Acesta se poate efectua
conform legislaţiei în cazul sarcinilor sub 12 saptamani , adica în trim.I. Acesta
este legal şi se efectueaza doar în clinici şi cabinete de ginecologie, în conditii de
asepsie.

2) Avortul terapeutic / medical :

Avortul terapeutic sau medical este intreruperea sarcinii din motive medicale-
materne sau fetale- indiferent de varsta gestatională.

Avand in vedere ca in primul trim. de sarcina (adica în primele 3 luni ) avortul este
legal, ramane de motivat avortul din trim. II şi III de sarcina.

Mai exista si un al treilea tip de avort, cel spontan, care reprezinta intreruperea
spontana a sarcinii (neimpusa, indiferent de vointa femeii) in perioada de pana la
22 saptamani de graviditate si care nu presupune prezenta conflictului materno-
fetal. Statistica arata ca 15-20% din sarcinile dorite se termină cu avort spontan.

Problema avortului poate fi solutionata doar dupa interpretarea conflictului

materno-fetal. Acest conflict se stabileste inca din momentul formarii zigotului
care ulterior va duce la aparitia embrionului si a fatului, intrucat produsul de
4
conceptie reprezinta o grefa xenogena in organismul mamei. Acest conflict este
insa aplanat pe jumatate ab initio deoarece jumatate din garnitura cromozomiala a
fatului este mostenita de la mama. Instinctul si dragostea materna constituie in
general argumentele supreme pentru aplanarea totala a conflictului si mentinerea
sarcinii. In momentul in care alti factori extrinseci intervin in relatia mama-fat se
poate realiza un conflict de interese care trebuie neaparat solutionat pentru a stabili
acceptabilitatea din punct de vedere legal si etic a intreruperii sarcinii.

De aceea este important de stabilit daca fatul are si el drepturi. Parerile sunt
impartite, existand doua curente morale in acest sens. Curentul pro-life ofera
drepturi fatului, care prin aceasta ar putea fi protejat, el incadrandu-se in categoria
fiintelor vulnerabile.Ei considera ca ‘’Embrionul uman nu este numai expresia
genetica completa a fiintei umane, dar si un puternic simbol al regenerarii umane.’’
Astfel, el poate fi apreciat si i se poate oferi recunostere legala, chiar daca nu se
recunoaste legal nici ovulul, nici spermatozoidul. De cealalta parte sustinatorii
‘dreptului de a alege’ considera ca independenta fatului din punct de vedere legal
ar surclasa drepturile adultilor ceea ce ar duce la crearea unei situatii utopice si
nedezirabile care ar argumenta fragilitatea fatului.

În concluzie statutul moral al embrionului este inca echivoc datorita variabilitatii

conflictelor materno-fetale si a numeroaselor ipoteze privind transformarea
produsului de conceptie din non-fiinta in fiinta.Solutia gasita de OMS conform
careia embrionul este viabil abia incepand cu a 22-a saptamana de viata
intrauterina este discutabila fiind o rezolvare paleativa a problemelor de ordin
moral si juridic pe care le presupune avortul. Astfel cea mai buna metoda de
rezolvare a conflictelor materno-fetale ramane analiza obiectiva a cazurilor din
perspectivele juridica, deontologica si religioasa, analiza care trebuie efectuata de o
comisie heterogena de persoane.

II. Avortul din perspectivă medicală

Avortul este întreruperea accidentală sau provocată a sarcinii înainte ca fătul să
poată trăi în afara organismului matern. Din punct de vedere medical, avortul
reprezintă o intervenţie chirurgicală, ce presupune expulzarea embrionului din
cavitatea uterină şi poate fi realizată prin diferite metode. Cele mai întâlnite sunt
metoda chiuretajului, avortul prin aspiraţie, histerotomia, avortul cu hormonul
prostaglandine, avortul cu RU 486 (mifepristone). În urma avortului pot apărea
complicaţii imediate precum hemoragie uterină, febră, stări de vomă, dureri
abdominale, perforaţie uterină, infecţii pelviene, leziuni ale organelor genitale, dar
şi consecinţe pe termen lung cum ar fi dereglările menstruale, menopauză precoce,
imunizare Rh, infertilitate, şi uneori chiar moartea.
Un alt risc îl reprezintă deteriorarea cervixului. În mod normal, cervixul este rigid
şi foarte strâns închis. Pentru a produce un avort, cervixul trebuie dilatat şi deschis
cu forţa. În timpul dilatării forţate, de cele mai multe ori are loc o perforare
microscopică a muşchilor cervicali şi ocazional ruperea pereţilor uterului.
5
(Obstetrics and ginecology, Vol. 84, nr.6, 1994, p.58). În cazul tinerelor sub 17 ani,
riscul deteriorării cervixului în urma avortului creşte, datorită faptului că cervixul
nu este pe deplin dezvoltat. Efectul pe care îl are un cervix deteriorat este
incapacitatea lui de a mai suporta o sarcină viitoare, ceea ce conduce la avort
spontan sau la naştere prematură.
Avortul determină creşterea riscului apariţiei cancerului de sân cu 30% (acesta
provoacă o schimbare hormonală bruscă ce afectează celulele sânului şi care până
la urmă poate provoca apariţia cancerului). Riscurile cele mai mari se întâlnesc la
femeile care au avut un avort înainte de 18 ani şi la cele care avortează prima
sarcină. De asemenea, creşte riscul apariţiei cancerului de col uterin.
Creşte de altfel şi riscul complicaţiilor sarcinilor ulterioare (hemoragii în prima
parte a sarcinii, rupturi premature ale membranelor, poziţia anormală a copilului,
greutăţi mici la naştere, naşteri premature, avorturi spontane, insuficienţă cervicală,
sarcini extrauterine, etc). Complicaţiile se amplifică la femei care au avut două sau
mai multe avorturi.

III. Avortul din perspectiva religioasă

Avortul – o soluție sau un gest brutal, este un lucru ce a existat dintotdeauna și care
a stârnit discuții aprinse în rândul societății. Potrivit statisticilor, în ultimii ani,
Republica Moldova ocupă primele poziții în top-ul țărilor cu cel mai mare număr
de avorturi din Europa. Ultimele date ale Organizației Mondiale a Sănătății (pentru
anul 2011) arată că în țara noastră la 10 nașteri revin 4 avorturi.

Avortul – rana de moarte a iubirii

Potrivit învățăturii creștine, avortul este omucidere. Viața începe odată cu
zămislirea omului, iar omul nu e în drept să curme ceea ce este zămislit: trupul prin
participarea părinților, iar sufletul fiind dat în aceeași clipă de Dumnezeu.

6
„Viața este un dar de la Dumnezeu, așa că nu ne aparține, nici nu avem dreptul să
intervenim în acest sens în viața altora sau să luăm astfel de decizii, de a curma
viața altora, chiar a propriilor copii zămisliți. Problema, însă, e că nu toată lumea
conștientizează gravitatea acestui păcat”, afirmă preotul, Octavian Moșin.

Potrivit Bisericii Ortodoxe, avortul este unul dintre cele zece păcate stipulate în
Decalog, deci în cele 10 porunci: „Să nu ucizi!”. Normele canonice sunt destul de
dure cu cei care sunt implicați în astfel de fărădelegi, reglementând o perioadă de
pocăință și de îndepărtare de la împărtășanie până la 10 ani, iar cei care săvârșesc
repetat acest păcat nu sunt admiși la împărtășanie decât pe patul de moarte.

Fiecare are dreptul de a decide

Deși Biserica interzice acest act, din punct de vedere juridic, avortul este un act
legal.

„Legislația națională permite avortul legal, efectuat până la termenul de 12

săptămâni. Această prevedere a apărut în legislația Uniunii Sovietice în anul 1955
și, cu mici modificări, se păstrează până în prezent.”

De asemenea, fiecare are dreptul la propria decizie. Odată ce Legislația Republicii

Moldova nu reglementează statutul juridic al fetusului, acesta nu poate fi
considerat un subiect de drept distinct. Viața fetusului este intim legată de viața
femeii care îl poartă, și nu poate fi luată în vedere separat. Prin incriminarea
provocării ilegale a avortului legea, de fapt, nu protejează fătul, ci pe mama care îl
poartă de urmările dăunătoare ale unui avort provocat contrar standardelor
medicale și implicit legii.

Biserica, însă, nu poate accepta omorul, pe care îl condamnă. Însă, sunt cazuri
speciale. „Decizia, însă, o ia omul, nu Biserica. De altfel, nu suntem în drept să
dictăm, doar să sfătuim, să îndemnăm… Decizia aparține fiecărui suflet, fiecărei
familii în parte”, a menționat părintele Octavian.

O viață nu trebuie să curme alte vieți

„Într-adevăr, avortul este oarecum o crimă. Mare mi-i mirarea, de ce statul apără
drepturile omului, dar nu-i pedepsește pe cei care le încalcă. Fătul este și el o
viață, dar cine apără drepturile lui…? Omul are dreptul de a decide, dar nu de a
omorâ ”, a mai declarat preotul.

Realitatea de azi
Chiar dacă despre avort se stipulează în mai multe acte naționale, dar și
internaționale care au o pondere mai mare totuși, zilnic au loc o mulțime de
avorturi săvârșite ilegal. Ca de obicei, prevederile și reglementările existente nu
prea se realizează în practică. Societatea trebuie să se informeze.

7
 Există o multitudine de metode fără a se ajunge la acest lucru, și aici excludem
cazurile excepționale când avortul este într-adevăr o soluție pentru acel făt, care se
dezvoltă cu anumite anomalii.

IV. Avortul din perspectiva legală

Cadrul legislativ şi normativ aferent al prestării serviciilor de avort în condiţii

de siguranţă
In Republica Moldova dreptul femeii la avortul sigur e garantat de legislaţie. Orice
femeie mai in vârsta de 16 ani are dreptul sa întrerupă o sarcina la dorinţa ei pana
la 12 saptamani. Adolescentele mai tinere de 16 ani au nevoie de acordul părintelui
sau reprezentatului sau legal (vezi Legea SR, 2012). După 12 saptamani si pana la
21 saptamani exista o lista de indicaţii medicale si sociale a MS, conform căreia
poate fi obţinuta permisiunea pentru aportul tardiv.

Avortul legal până la termenul de 12 săptămâni, la solicitarea femeii, a fost

legalizat în Uniunea Sovietică în anul 1955. Cu câteva suplimentări şi modificări,
norma legală respectivă a rămas în vigoare, fără a fi modificată esenţial.

În scopul asigurării dreptului femeii la sănătatea reproducerii, precum şi acordării

serviciilor calitative şi accesibile de întrerupere electivă a cursului sarcinii, au fost
aprobate şi sunt în vigoare următoarele documente legislative şi normative:

 LEGE Nr. 138 din 15.06.2012 privind sănătatea reproducerii (Publicat

: 28.09.2012 în Monitorul Oficial Nr. 205-207 art Nr : 673 Data intrarii in
vigoare : 28.10.2012
Articolul 3. Servicii privind sănătatea reproducerii
…4. avortul în siguranță;…
Articolul 5. Sănătatea reproducerii a femeilor și bărbaților Statul va asigura:
(6)fiecărei femei – accesul la metode sigure de întrerupere a cursului sarcinii, în
corespundere cu cadrul normativ al Ministerului Sănătăţii;
(11) perfecţionarea asistenţei medico-genetice a populaţiei şi implementarea
noilor tehnologii de diagnostic prenatal pentru a preveni şi diminua nivelul de
malformaţii congenitale, iar în cazul depistării lor în timpul sarcinii, femeii
gravide i se asigură gratuit posibilitatea de întrerupere a cursului ei;
Articolul 8. Principiile de realizare a drepturilor la reproducere
Principiile de bază ale realizării drepturilor la reproducere sunt:
…(4) respectarea confidențialității în întrebările de ocrotire a sănătății
reproducerii …

 Standardele pentru efectuarea întreruperii sarcinii în condiţii de siguranţă au fost

aprobate de către Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova prin ordinul nr. 482
din 14 iunie 2011.

8
 Regulamentul pentru efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii
constituie un document oficial care stabileşte cadrul normativ de activitate a
instituţiilor medicale privind prestarea serviciilor de întrerupere voluntar ă a
cursului sarcinii.

 Legea nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la drepturile şi

responsabilităţile pacientului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005,
nr. 176 – 181, art. 867).
„Articolul 9. Asigurarea dreptului pacientului in domeniul reproducerii
(1) Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul sa aleagă cele mai sigure
metode privind asigurarea sănătăţii reproducerii.
(2) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente şi lipsite
de riscuri.
(3) Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie şi servicii necesare unei vieţi
sexuale normale şi sănătăţii reproducerii, fără nici o discriminare.
(4) Dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care sarcina prezintă un factor
de risc major şi imediat pentru viaţa mamei.”

 Legea nr. 185-XV din 24 mai 2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii

reproductive şi planificarea familială (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2001, nr. 90 – 91, art. 697):
„Articolul 5. Dreptul la luarea libera a deciziei referitoare la reproducere
(1) Orice persoană are dreptul de a lua liber decizia referitoare la numărul
copiilor şi la timpul naşterii lor în căsătorie sau în afara căsătoriei.
(2) Statul garantează neamestecul sau in realizarea de câtre cetăţeni a dreptului la
luarea libera a deciziei referitoare la reproducere.
Articolul 6. Dreptul la informaţie asupra sănătăţii sale reproductive şi planificării
familiale.
Orice persoană are dreptul la o informaţie completă şi veridică asupra stării
sănătăţii sale reproductive şi planificării familiale, pe care o oferă instituţiile
medicale de stat şi nestatale, care dispun de licenţă pentru un astfel de gen de
activitate, în limitele competenţelor lor.”
“Articolul 7. Dreptul la beneficierea de servicii de ocrotire a sănătăţii
reproductive şi de planificare familială
(1) Orice persoană este în drept să beneficieze de servicii de ocrotire a sănătăţii
reproductive şi de planificare familială.
(2) Serviciile de ocrotire a sănătăţii reproductive şi de planificare familială se
prestează de instituţiile de stat şi nestatale de ocrotire a sănătăţii, de învăţământ şi
de asistenţă socială în modul stabilit de legislaţia în vigoare.”

 Legea ocrotirii sănătăţii nr. 411-XIII din 28 martie 1995 (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1995, nr. 34, art. 373):
„Articolul 32
(1) Femeilor li se acorda dreptul sa-si hotărască personal problema maternităţii.
(2) Operaţia de întrerupere a cursului sarcinii poate fi efectuata până la sfârşitul
9
primelor 12 săptămâni de sarcina numai în unităţi medico-sanitare publice.
(3) Modul de efectuare a acestei operaţii după primele 12 săptămâni de sarcina
este stabilit de Ministerul Sănătăţii.”

V. Avortul din perspectiva socială

Avortul reprezintă o problematică complexă, generând abordări diverse cu

puternice rezonanţe în cadrul societății, producând tensiuni și clivaje sociale în
funcție de dimensiunea fenomenului, contextul politic și social, precum și în
funcție de argumentele diseminate în spațiul public privind moralitatea, legalitatea
și necesitatea întreruperii sarcinii.

Avortul reprezintă în zilele noastre un fenomen îngrijorător dacă este luăm în

considerare cotele de neimaginat ale producerii lui, furnizate de statistici. Îl
întâlnim, încă, chiar dacă pare incredibil, ca soluție contraceptivă eficace, dar mai
ales ca alegere raţională, din nefericire destul de răspândită și de accesată, în
confruntarea cu alternativa întreruperii unei cariere de succes sau cu cea a pierderii
autonomiei personale, ori cu cea a maternităţii sau responsabilităţii creșterii
copiilor, iar uneori chiar ca alegere indiscutabilă dacă copiii ce urmează a se naşte
ar prezenta riscul (chiar şi minor) al unor malformații sau diverse dizabilități sau
dacă ar avea alt sex decât cel intenţionat, ori ar fi consecinţe ale abuzurilor sexuale
etc.
Fără îndoială, că luarea deciziei de a avorta sau de a întrerupe o sarcină nedorită
este considerată nu de puține ori detestabilă sau regretabilă, generatoare a unor
traume psihice sau fizice, chiar ireversibile (e.g. histerectomii parţiale sau totale,
ceea ce implică imposibilitatea de a mai face copii), posibil induse chiar de actul
propriu-zis (nu întotdeauna realizat în clinici medicale, cel puțin la noi), dar şi a
unor probleme sociale, economice, demografice etc. Însă, din punctul meu de
vedere, este destul de improbabil că avortul, la nivelul mentalităţii actuale,
reprezintă și este gândit ca o problemă morală sau soluţie ultimă ori resimţit drept
sfâşiere lăuntrică (evident, rămăne o întrebare dacă au stat vreodată lucrurile altfel,
chiar dacă filosofii morali, şi nu numai ei, o consideră în mod dominant sau
prioritar logic ca fiind o problema morală.)
Ba mai mult, dacă este să luăm în considerare incidența unor fapte nu doar
indezirabile, dar aproape imposibil de gestionat, așa cum poate nu ne-am dori,
decizia de a avorta și avortul propriu-zis nu numai că sunt aproape imposibil de
împiedicat practic (nici măcar societățile totalitare nu au reuşit!), şi, ca atare,
explicabile instituţional, dar chiar ajung să fie justificate etic (să ne amintim că în
anii comunismului devenise, ceea ce nu este deloc paradoxal într-o societate
aberantă, chiar o acțiune morală, fiind considerat gestul suprem de dizidenţă
politică!). În această categorie a faptelor care joacă rolul unor condiții favorizante
avortului, cred că cele mai relevante ar fi: abandonarea noilor-născuți în maternități
(și nu doar a celor cu probleme de sănătate sau cu diverse malformații), abuzurile
sau iresponsabilitatea parentală, dezinteresul, disprețul, lipsa de grijă și de
afecțiune, atât în spațiul privat cât și public, față de cei cu diverse forme de
10
anomalii nu întotdeauna ereditare, dar consecințe ale unor mutații genetice
(e.g.sindromul Treacher-Collins etc.) sau ale unor accidente fatale (vezi asfixia de
expulzie a fătului etc.), în plus, absența sau tergiversarea creării unui cadru optim
de îngrijire și de dezvoltare al celor afectați de astfel de patologii (a se vedea
dificultatea instituționalizării celor cu sindrom Down sau alte forme de trisomie,
ori diverse forme de autism), ineficiența schimbării mentalității oamenilor și a
instituțiilor politice și sociale în legătură cu toate aceste „tare” ale societății și lista
ar putea continua.
Toate aceste observaţii legate de avort şi de practica lui concretă arată, într-un fel
indiscutabil, că problematica avortului şi abordarea acesteia necesită o perspectivă
în care să fie incluse probleme care nu sunt numai de moralitate, de libertate sau de
gen, aşa cum se consideră în mod tradiţional, ci în primul rând de educație. Aici
mă refer la educaţia care formează omul ca om, dar şi educaţia informaţională
(instrumentală) cum pot fi considerate: educația sexuală, contraceptivă, de
reproducere, de responsabilitate parentală, atât a celei biologice, cât şi a celei
obținute prin adopție. În plus, una care să vizeze analiza serioasă, atît teoretică, cît
şi practică, a instuționalizării şi reglementării legislative ale unor practici sociale
considerate, până nu de mult, fie scandaloase, fie imorale, fie ambele, cum ar fi:
cea a concediului de paternitate, a inseminarii artificiale, a familiei homosexuale, a
„selecţiei intenţionate” sau a „îmbunătățirii” genetice a produselor de concepţie,
comercializarea „celulelor stem”, a „micii cezariene” sau a avortului post-natal etc.

Una din tendinţele actuale a abordării problematicii avortului, fără a diminua

importanţa dimensiunii profund morale a avortului, urmărește tocmai această
conexiune a avortului la alte probleme, iar cele generate de efectele unei sarcini
nedorite atât în viaţa femeilor cât şi a copiilor rezultați dar şi în viaţa celorlalţi din
angrenajul social par să aibă o relevanţă şi o importanţă nebănuite, până de curând,
nu numai în concretul vieţii noastre ci şi în cadrul eticii aplicate.

Această poziţionare interdisciplinară a problematicii avortului a contribuit în

ultimii ani la dezvoltarea unor domenii precum cel al eticii grijii medicale
(dezvoltarea unor specializări medicale, dedicate terapiei și grijii față de cei cu
diverse dizabilităţi şi incapacităţi, ceea ce contribuie totodată şi la revizuiri
teoretice şi conceptuale în legătură cu ideea acordului voluntar faţă de actul
medical, cu a cea a naturii suferinței, a drepturilor de proprietate privată și a
oportunităților etc.), al bioeticii (investigarea posibilităților, tehnice dar şi morale,
de a „îmbunătăți” produsul de concepție sau de interveni selectiv
sau eugenic asupra produselor de concepție), al eticii responsabilității parentale
(punerea în discuție a drepturilor și responsabilităților biologice parentale asupra
copiilor), al eticii reproductive sau eticii populației (punerea în discuție atât a
dreptului cât și a obligației de a procrea), dar și al eticii adopției totale sau
temporare, cazul asistenței maternale etc.
Se reevaluează totodată în cadrul teoriilor etice, prin intermediul acestor efecte
concrete, temeiuri considerate tabu, atât în justificarea deciziei pro avort (spre
11
exemplu, cel de primat moral al femeii, anomaliile genetice sau alte forme de
dizabilităţi, abuzurile sexuale, doctrina „dublului efect” etc.), cât şi în justificarea
deciziei contra avort (ideea de sacralitate a vieţii, sau cea a înţelegerii importanţei
maternităţii, a corporalităţii ori a perspectivei de gen etc.)
Toate aceste direcții, precum și teoriile generate de ele, poate nu indică neapărat o
schimbare de paradigmă, însă cu siguranță vin să arate că antinomiile și
dihotomiiile obișnuite (viaţă vs. libertate, femei vs. fetuşi, femei vs. bărbaţi, sferă
privată vs. sferă publică etc.), folosite în general în abordările problematicii
avortului (fie ele normative, specifice teoriilor etice, fie empirice, specifice eticii
aplicate), deşi profitabile teoretic sau conceptual, pot deveni în realitatea practică
mijloace eficiente de manipulare şi ideologizare nu numai a problemei avortului
dar şi a mecanismelor democraţiei în reglementarea acestei chestiuni.

Care sunt implicațiile morale ale avortului? În ce măsură acesta produce

reverberații în cadrul comunității/societății?
Presupoziția fundamentală a drepturilor indivizilor este că fiecare individ contează
și contează la fel de mult. Această presupoziție trebuie urmărită în practică. Prin
urmare, dacă o decizie publică tratează indivizii diferențiat prin drepturi specifice
există riscul ca acel drept să creeze condiții pentru exercitare a puterii discreționare
și nu a libertății și responsabilității tuturor. Dreptul invocat în acest caz este mai
degrabă un intrus sau un impostor în lumea drepturilor, riscul ca el să fie
ideologizat și manipulat, în spațiul social și politic, fiind mai mult decât probabil.
Soluția nu este de a împiedica astfel de posibilități, dat fiind că o presupoziție la fel
de fundamentală este libertatea indivizilor. Nu poate fi instituit un cadru al
libertății pozitive sau al drepturilor efective ale indivizilor eliminând posibilitatea
de a fi liberi, i.e. eliminând posibilitatea de a opta în funcție de interesele lor și de a
analiza gradul lor de satisfacere. Soluția constă în modul în care sunt asumate
costurile efectelor decizionale, fiindcă deși sunt publice sau nonexcludabile nu se
distribuie la fel în rețeaua socială.
În orice caz, implicațiile avortului sunt diverse, atât în ceea ce se consideră a fi
moral sau nu la nivelul concepţiei despre moralitate, cît şi în ceea ce se consideră a
fi raţional, în deciziile politice, în mentalitatea dominantă dintr-o societate cât și în
practicile și instituțiile prin care aceasta este vehiculată.

Asta arată că a vedea chestiunea permsiunii/interdicției avortului numai prin

prisma controverselor ridicate de libertatea de decizie și a responsabilității
individuale înseamnă să pierzi sau să ignori aspecte și fapte la fel de importante ale
vieții sociale și ale realizării drepturilor individuale. Aceste aspecte fac referire la
faptul că numai femeile rămân însărcinate, că numai prin intermediul lor o sarcină
poate să ajungă la termen, că mai ales femeile se ocupă de îngrijirea și creșterea
copiilor, că femeilor în acivitățile din afara casei le sunt judecate abilitățile
profesionale, emoționale și reflective prin intermediul a ceea ce sunt și fac bărbații,
că sunt mai frecvent subiecte ale violenței fizice și sexuale, că au efectiv o putere
decizională familială și politică mai mică etc.
12
Cu alte cuvinte, aducerea pe lume a unui copil, poate să comporte fără
îndoială consecințe din cele mai dramatice și mai negative în viața unei femei. Și
asta cu atât mai mult cu cât un întreg cadru de reguli și de interacțiune socială,
contribuie la diminuarea acordării de importanță a acestui fapt, fie prin lipsa unei
susțineri politice, fie prin minimizarea și dezavuarea, la nivel informal, a
recunoașterii vreunui efort specific presupus în această întreprindere ca și
cum datul femeii de a naște și a crește copii, nu numai că este inevitabil (ține de
natura ei), dar contribuția ei în gestionarea acestui dat nu poate fi decât infimă și
deci lipsită de importanță.

VI. Bibliografie și webografie

1. https://www.avort.md/cadrul-legal/ (10.12.2017, ora 12,00)
2. https://georgigy.wordpress.com/surse/avortul/ (10.12.2017, ora 12,00)
3. http://ortodox.md/legea-si-biserica-despre-avort/ (10.12.2017, ora 12,00)
4. http://inliniedreapta.net/dereferinta/avort-liberalism-si-eugenie/ (10.12.2017,
ora 12,00)
5. http://www.medicalstudent.ro/publicatii/avortul.html (10.12.2017, ora
12,00)

13