Sunteți pe pagina 1din 1

MONOLOG DRAMATIC - Omul din cerc de Matei Vișniec

Când vreau să fiu singur mă opresc. Scot o bucată de cretă din buzunar și trag un cerc în jurul
meu. În interiorul cercului mă simt la adăpost. Când sunt în interiorul cercului, nimeni nu poate și nici nu are
dreptul să îmi vorbească. Nimeni nu poate și nici nu are dreptul să mă atingă, să intre în cercul meu, sau să mă
privească prea insistent. În interiorul cercului nu mai aud nici zgomotele străzii, nici valurile mării
și nici țipetele păsărilor. Când ești în cerc nu mai simți nici frică, nici foame, și nici durere, chiar și timpul se
oprește în loc. Te scufunzi pur și simplu în abstract, ca într-un vis protector. Devii centrul
cercului. Dacă vreau să ies din cerc, întind pur și simplu mâna și întrerup linia cercului.
Nimeni nu poate să o facă pentru mine înafară de mine însumi, nimeni nu poate să taie cercul din
exterior pentru mine. Miracolul cercului stă în protecția totală pe care o oferă. De când a fost
inventat cercul , lumea o duce mult mai bine. Nu mai sunt războaie, nu mai e foamete, numai sunt
catastrofe. A scăzut până și criminalitatea. Dacă suntem într-o călătorie și suntem obosiți, cel
mai bine este să ne odihnim în interiorul cercului. Dacă nu putem răspunde la o întrebare
esențială, cercul este cel mai bun loc de refugiu și meditație. Dacă ni se apropie momentul
morții, și nu vrem să murim, putem veghea la infinit în interiorul cercului. E adevărat că două ființe umane
nu pot intra împreună înăuntrul aceluași cerc. Sunt unii care au încercat, dar degeaba, un cerc
pentru doi? Așa ceva nu există și nici nu va exista vreodată. De cand oamenii au învățat să utilizeze cercul,
orașul și-a schimbat total înfățișarea. Peste tot vezi numai cercuri, unora le place să-și instaleze
cercul pur și simplu pe trotuar sau în mijlocul străzii, în marile săli de așteptare, în piețele publice, în
gări, nu vezi acum decât oameni ghemuiți parcă uitați în cercul lor. Așa se face că, de la o vreme,
orașul e mult mai curat și e mai multă liniște. Ceea ce mă neliniștește însă sunt unele zvonuri
care circulă de o vreme prin oraș. Se spune că toate cercurile ascund totuși o capcană, se
vorbește despre oameni care în pofida voinței lor au rămas blocați în cercuri. S-ar părea că de la o
vreme cercurile nici nu mai ascultă de oameni. Se vehiculează ideea că cei care trăiesc în cercul
lor de 10 ani, de 20 de ani, sunt, în realitate, prizonieri ai cercului. S-ar părea că sunt
nenumărați cei care odată intrați în cercul lor, descoperă că nu mai pot să-și deschidă cușca în care
au intrat, și că nu vor mai putea ieși defapt, niciodată.