Sunteți pe pagina 1din 228

Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

CUPRINS

INTRODUCERE...............................................................................................................................................................8
1. PRINCIPIILE ELECTRICITĂŢII ÎN ELECTROTERAPIE.............................................................................12
1.1. Electricitate. Delimitări conceptuale.....................................................................................................................12
1.2. Fizica electricităţii.................................................................................................................................................14
1.3. Cuantificarea electricităţii.....................................................................................................................................18
1.4. Echipament electric...............................................................................................................................................19
2. BAZELE FIZIOLOGICE ALE ELECTROTERAPIEI........................................................................................20
2.1. Definiţii.................................................................................................................................................................20
2.2. Bazele fiziologice ale electroterapiei....................................................................................................................20
2.2.1. Potențialul de repaus (potențialul de membrană)...........................................................................................21
2.2.2. Potențialul de acțiune......................................................................................................................................22
2.2.3. Electrotonusul.................................................................................................................................................24
2.2.4. Legea excitabilității polare.............................................................................................................................25
2.2.5. Frecvența stimulilor........................................................................................................................................27
2.2.6. Modificări ale excitabilității...........................................................................................................................27
2.2.7. Transmiterea și conducerea excitației.............................................................................................................28
2.2.8. Transmiterea neuromusculară.........................................................................................................................28
2.3. Caractaristici ale curentului electric folosit în terapie...........................................................................................29
2.3.1. Stimulare și excitabilitate...............................................................................................................................29
2.3.2. Acomodarea. Panta impulsului de excitație....................................................................................................30
2.3.3. Răspândirea curentului în organism...............................................................................................................30
2.4. Clasificarea electroterapiei....................................................................................................................................31
2.5. Caracteristicile curentilor folosiți în electroterapie...............................................................................................32
2.6. Carateristicile electrozilor.....................................................................................................................................34
2.7. Indicaţiile generale de aplicare a procedurilor de electroterapie..........................................................................34
3. CONTROLUL DURERII ŞI STIMULAREA SELECTIVĂ................................................................................36
3.1. Introducere............................................................................................................................................................36
Pag. | 1
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

3.2. Căile fiziologice ale durerii...................................................................................................................................36


3.3. Tipuri de durere.....................................................................................................................................................37
3.4. Teoriile durerii.......................................................................................................................................................38
3.4.1 Teoria porţii de control a durerii / gate control theory (Melzack şi Wall).....................................................38
3.4.2 Teoria eliberării endorfinei (Sjölund şi Eriksson)............................................................................................40
3.4.3 Depresia postexcitaţie a sistemului nervos simpatic (Sato şi Schmidt)..........................................................40
3.5. Stimularea selectivă..............................................................................................................................................41
4. CURENTUL GALVANIC.........................................................................................................................................37
4.1. Definiţie.................................................................................................................................................................37
4.2. Mecanism de producere........................................................................................................................................37
4.3. Proprietăţi ale curentului galvanic........................................................................................................................38
4.4. Rezistivitatea cutanată...........................................................................................................................................39
4.5. Acţiunile biologice ale curentului galvanic...........................................................................................................39
4.5.1. Efectele polare................................................................................................................................................40
4.5.2.Efectele interpolare..........................................................................................................................................41
4.6.Efecte fiziologice ale curentului galvanic..............................................................................................................41
4.7. Modalităţi de aplicare............................................................................................................................................48
4.7.1. Galvanizarea simplă........................................................................................................................................48
4.7.2. Baia galvanică.................................................................................................................................................50
4.7.3. Ionizarea galvanică (iontoforeza):..................................................................................................................52
4.8. Indicaţii ale galvanizării........................................................................................................................................53
4.9. Contraindicaţii.......................................................................................................................................................53
4.10. Practică................................................................................................................................................................54
5. CURENTUL ELECTRIC DE JOASĂ FRECVENŢĂ...........................................................................................55
5.1. Curenţii în impulsuri.............................................................................................................................................55
5.1.1. Caracteristici...................................................................................................................................................55
5.1.2. Mecanism de producere..................................................................................................................................56
5.2. Terapia prin curenţii de joasă frecvenţă................................................................................................................56
5.2.1. Stimularea contracţiei musculaturii striate normoinervate.............................................................................56
Pag. | 2
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

5.2.2. Terapia musculaturii total denervate...............................................................................................................57


5.2.3. Terapia musculaturii spastice..........................................................................................................................65
5.2.4. Stimularea contracţiei musculaturii netede.....................................................................................................66
5.3. Curenţii diadinamici..............................................................................................................................................68
5.3.1. Definiţie..........................................................................................................................................................68
5.3.2. Caracteristici...................................................................................................................................................68
5.3.3. Forme clasice de curenţi diadinamici.............................................................................................................70
5.3.4. Efecte fiziologice............................................................................................................................................71
5.3.5. Modalităţi de aplicare.....................................................................................................................................71
5.3.6. Indicaţii ale curenţilor diadinamici.................................................................................................................73
5.3.7. Contraindicaţii................................................................................................................................................73
5.3.8. Practică...........................................................................................................................................................74
5.4. Curenții Träbert.....................................................................................................................................................76
5.4.1. Definiție..........................................................................................................................................................76
5.4.2. Modalitatea de aplicare a curentului Trabert..................................................................................................76
5.4.3. Efectele curentului Trabert.............................................................................................................................78
5.4.4. Indicații...........................................................................................................................................................78
5.4.5. Contraindicații................................................................................................................................................78
5.5. Riscuri, contraindicaţii şi măsuri generale de precauţie în aplicaţii ale curenţilor de joasă frecvenţă.................78
6. CURENTUL ELECTRIC DE MEDIE FRECVENŢĂ. TERAPIA INTERFERENŢIALĂ..............................80
6.1. Generalităţi............................................................................................................................................................80
6.2. Principii.................................................................................................................................................................81
6.3. Modularea frecvenţei (schimbarea gradată a frecvenţei)......................................................................................82
6.4. Efecte fiziologice..................................................................................................................................................84
6.5. Aplicaţii clinice.....................................................................................................................................................85
6.5. Parametrii tratamentului........................................................................................................................................87
6.6. Modalităţi de aplicare............................................................................................................................................89
6.7. Indicaţii terapeutice...............................................................................................................................................91
6.8. Contraindicaţii.......................................................................................................................................................91
Pag. | 3
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

6.9. Curenţii ruseşti......................................................................................................................................................93


6.9.1. Practică...........................................................................................................................................................94
6.9.2. Contraindicaţii................................................................................................................................................95
7. CURENTUL ELECTRIC DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ........................................................................................96
7.1. Definiţie.................................................................................................................................................................96
7.2. Mecanism de producere........................................................................................................................................96
7.3. Proprietăţile fizice ale curenţilor de înaltă frecvenţă............................................................................................97
7.4. Efectele fiziologice ale curenţilor de înaltă frecvenţă...........................................................................................97
7.5. Modalităţi de aplicare............................................................................................................................................98
7.5.A. Metoda în câmp condensator.........................................................................................................................98
7.5.B. Metoda în câmp inductor...............................................................................................................................99
7.6. Indicaţii generale ale curenţilor de înaltă frecvenţă..............................................................................................99
7.7. Contraindicaţii.....................................................................................................................................................100
7.8. Practică................................................................................................................................................................100
8. UNDELE SCURTE.................................................................................................................................................102
8.1. Definiţie...............................................................................................................................................................102
8.2. Proprietatile fiziologice ale undelor scurte.........................................................................................................102
8.3. Efectul undelor scurte asupra ţesuturilor.............................................................................................................103
8.4. Modalități de aplicare a tratamentului.................................................................................................................104
8.5. Indicatii terapeutice.............................................................................................................................................107
8.6. Contraindicatii.....................................................................................................................................................108
8.7. DIAPULSE (unde scurte pulsate).......................................................................................................................109
8.7.1. Definiţie........................................................................................................................................................109
8.7.2. Efectul terapiei cu unde scurte pulsatorii......................................................................................................110
8.7.3. Doze de tratament propuse...........................................................................................................................113
8.7.4. Indicaţii.........................................................................................................................................................114
8.7.5. Contraindicaţii..............................................................................................................................................115
8.7.6. Principii de aplicare a terapiei cu unde scurte..............................................................................................116
8.8. Microundele........................................................................................................................................................117
Pag. | 4
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

8.8.1. Definiție........................................................................................................................................................117
8.8.2. Efectele fiziologice.......................................................................................................................................118
8.8.3. Tehnica de aplicare........................................................................................................................................119
8.8.4. Contraindicații..............................................................................................................................................120
9. ULTRASUNETUL...................................................................................................................................................121
9.1. Definiţie...............................................................................................................................................................121
9.2. Proprietăți ale ultrasunetului...............................................................................................................................122
9.3. Mecanisme de producere.....................................................................................................................................124
9.4. Efectele biologice ale ultrasunetului...................................................................................................................125
9.5. Efecte fiziologice ale ultrasunetului....................................................................................................................126
9.6. Pactică.................................................................................................................................................................127
9.7. Indicaţii generale.................................................................................................................................................132
9.8. Contraindicaţii.....................................................................................................................................................133
9.9. Ultrasonoforeza...................................................................................................................................................134
9.10. Terapia combinată.............................................................................................................................................134
10. FOTOTERAPIA....................................................................................................................................................136
10.1. Definiţie.............................................................................................................................................................136
10.2. Proprietăţile fundamentale ale luminii..............................................................................................................136
10.3. Mecanism de producere....................................................................................................................................136
10.4. Efectele fiziologice ale luminii.........................................................................................................................137
10.5. Radiaţiile infraroşii (RIR).................................................................................................................................140
10.5.1. Definiţie......................................................................................................................................................140
10.5.2. Mecanism de producere..............................................................................................................................141
10.5.3. Efecte fiziologice........................................................................................................................................142
10.5.4. Mod de aplicare..........................................................................................................................................143
10.5.5. Indicaţii ale terapiei cu RIR........................................................................................................................145
10.5.6. Contraindicaţii............................................................................................................................................145
10.6. Radiaţiile ultraviolete (RUV)............................................................................................................................146
10.6.1. Definiţie......................................................................................................................................................146
Pag. | 5
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

10.6.2. Producerea radiațiilor ultraviolete..............................................................................................................147


10.6.3. Efecte fiziologice........................................................................................................................................148
10.6.4. Helioterapia.................................................................................................................................................149
10.6.5. Mod de aplicare..........................................................................................................................................150
10.6.6. Indicaţii generale........................................................................................................................................151
10.6.7. Contraindicaţii............................................................................................................................................151
11. TERAPIA CU LASER...........................................................................................................................................152
11.1. Definiţie.............................................................................................................................................................152
11.2. Parametri fizici de bază în laserterapie.............................................................................................................154
11.3. Tipuri de laser....................................................................................................................................................155
11.4. Mecanisme de acţiune ale laserilor atermici.....................................................................................................155
11.5. Calcularea dozei................................................................................................................................................157
11.6. Efecte ale terapiei cu laseri atermici.................................................................................................................158
11.7. Aplicaţii clinice.................................................................................................................................................160
11.8. Contraindicaţii...................................................................................................................................................163
12. TERAPIA PRIN CÂMPURI MAGNETICE DE JOASĂ FRECVENŢĂ........................................................164
12.1. Definiţie. Câmpul magnetic..............................................................................................................................164
12.2. Mecanismul de acțiune a câmpurilor magnetice...............................................................................................164
12.3. Aparatul MAGNETODIAFLUX.......................................................................................................................166
12.4. Efectele terapiei cu câmpuri magnetice de joasă fregvenţă..............................................................................167
12.5. Reguli de aplicare a tratamentului cu câmpuri magnetice de joasă frecvență..................................................167
12.6. Indicaţiile terapiei prin câmpuri magnetice de joasă frecvenţă.........................................................................168
12.7. Contraindicaţiile terapiei prin câmpuri magnetice de joasă frecvenţă..............................................................169
12.8. Principii de aplicare a terapiei prin câmpuri magnetice de joasă frecvenţă......................................................169
13. STIMULAREA NERVOASĂ ELECTRICĂ TRANSCUTANATĂ (TENS)....................................................170
13.1. Definiţie.............................................................................................................................................................170
13.2. Parametrii dispozitivelor TENS........................................................................................................................171
13.3. Mecanisme de acţiune......................................................................................................................................173
13.4. Tipuri de TENS.................................................................................................................................................174
Pag. | 6
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

13.4.1. TENS convențional (TENS înalt, TENS normal).......................................................................................174


13.4.2. TENS acupunctură (TENS intensitate joasă, AcuTENS)2..........................................................................175
13.4.3. TENS Scurt Intens TENS...........................................................................................................................176
13.4.4. TENS modul BURST................................................................................................................................176
13.4.5. TENS modul MODULARE 2.....................................................................................................................177
13.5. Practică..............................................................................................................................................................178
13.5.1. Selecţia parametrilor TENS........................................................................................................................178
13.5.2. Durata tratamentului...................................................................................................................................179
13.5.3. Plasarea electrozilor....................................................................................................................................179
13.5.4. Tipuri de electrozi.......................................................................................................................................182
13.6. Probleme frecvente şi rezolvările lor................................................................................................................184
13.7. Indicaţii.............................................................................................................................................................184
13.8. Contraindicaţii...................................................................................................................................................185
14. STIMULAREA ELECTRICĂ NEUROMUSCULARĂ....................................................................................187
14.1. Definiţie.............................................................................................................................................................187
14.2. Efectele electrostimulării neuromusculare........................................................................................................188
14.3. Fiziologia efectelor stimulării electrice neuromusculare terapeutice................................................................188
14.4. Indicaţii terapeutice...........................................................................................................................................189
14.5. Contraindicaţii şi precauţii................................................................................................................................190
14.6. Practică..............................................................................................................................................................191
14.6.1. Aplicaţii ESNM pentru membrul superior hemiplegic...............................................................................195
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE..............................................................................................................................202
ANEXA 1. EXEMPLE DE APLICAŢII TENS.........................................................................................................208
ANEXA 2 APLICAȚII TENS.....................................................................................................................................214
ANEXA 3. HARTA DERMATOAMELOR...............................................................................................................215
ANEXA 4. HARTA MIOTOAMELOR.....................................................................................................................217
ANEXA 5. PLASAREA ELECTROZILOR PENTRU ELECTROSTIMULARE MUSCULARĂ....................219

Pag. | 7
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

INTRODUCERE

Termenul de Electroterapie este folosit într-un sens foarte larg, în contextul în care unele modalităţi precum
ultrasunetul sau terapia cu laser, de exemplu, nu fac parte din grupul modalităţilor electroterapeutice, atâta timp cât
acestea nu produc nicio formă de curent electric. De aceea în ultimii ani se foloseşte tot mai mult termenul de “ agenţi
electrofizicali”, care cuprinde un spectru mult mai larg. Cei doi termeni se folosesc în egală măsură, dar este inevitabil
ca la un moment dat să se facă tranziţia de la termenul de electroterapie la cel de agenţi electrofizicali. (Watson, 2010)
Electroterapia este o componentă constantă a practicii kinetoterapeutice, aceasta modificându-se considerabil şi
continuu. Cele mai populare modalităţi electroterapeutice utilizate astăzi sunt similare cu cele de acum 60 de ani şi
chiar mai mult şi se bazează pe aceleaşi principii.
Practica electroterapiei moderne trebuie să fie bazată pe dovezi iar modalităţile electroterapeutice trebuiesc
folosite corespunzător. Electroterapia folosită unde, când şi cum trebuie, poate fi deosebit de eficientă. Folosită
necorespunzător, fie nu va avea niciun efect, fie va înrăutăţi lucrurile – adevăr valabil pentru orice altă terapie.
Abilitatea practicianului de a folosi electroterapia constă în capacitatea lui de a lua decizii clinice
corespunzătoare, de a alege modalitatea terapeutică cea mai eficientă şi de a şti când trebuie aplicată, şi nu în ultimul
rând, de a se baza pe dovezi practice atunci când trebuie să ia o astfel de decizie.

Pag. | 8
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Modelul de bază în intervenţia kinetoterapeutică

Un exemplu simplu dar eficient de model de luare a deciziilor este prezentat în diagrama de mai jos.
Toate modalităţile electroterapeutice (cu excepţia biofeedback-ului) implică introducerea unei cantităţi de
energie într-un sistem biologic. Acestă energie determină una sau mai multe modificări fiziologice cu beneficii
terapeutice.

Din punct de vedere clinic, este probabil mai eficient să se lucreze astfel:
- se determină natura problemei căreia ne
adresăm
- se vor stabili modificările fiziologice care
trebuie să aibă loc pentru a obţine efectele
dorite

CALCULAREA DOZEI
- se stabileşte modalitatea electroterapeutică
prin care se vor obţine modificările

TRATAMENT
fiziologice dorite
- apoi se selectează doza corespunzătoare
obţinerii efectelor dorite
- aplicarea tratamentului
TEORIE
Fig. 1 Model de luare a deciziilor
(sursa: Watson, 2012, Key Concepts in Electrotherapy
http://www.electrotherapy.org/modality/key-concepts-in- APLICAREA EFECT/E EFECT/E
electrotherapy)
CURENTULUI FIZIOLOGIC/E TERAPEUTIC/E

Selecţia dozei este foarte importantă deoarece


efectele tratamentului nu sunt dependente doar de
modalitatea electroterapeutică folosită, ci şi de doza PACIENT
care se aplică. Dacă este posibil, se va ţine seama şi de

Pag. | 9
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

evidenţa practică, deoarece sunt studii care specifică faptul că o terapie nu este eficientă, dar alte studii demonstrează
că aceeaşi terapie are efect dar la o altă doză. (Watson, 2008; 2010)

Pag. | 10
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Corpul bioelectric
Activitatea electrică a corpului este folosită de foarte mult timp atât pentru diagnostic, cât şi pentru a monitoriza
efectele unui tratament, fiind în strânsă corelare cu excitabilitatea ţesuturilor. Exemplele includ EKG1, EMG2, EEG3.
În abordările mai recente, atenţia se îndreaptă spre ţesuturile care nu au un grad atât de mare de excitabilitate,
dar în care s-a demonstrat prezenţa unei activităţi electrice endogene. Activitatea electrică endogenă a corpului este
demonstrată de mai multe surse, unele fiind bine documentate, altele având origini şi mecanisme de producere
obscure. Relaţia dintre activitatea electrică endogenă, leziune şi vindecare s-a cercetat în mai multe arii ale practicii
clinice şi s-a documentat temeinic în numeroase publicaţii (Watson 2002, 2008).

Celula bioelectrică
Fiecare celulă vie prezintă un potenţial de membrană (de
Celula bioelectrică aproape – 70 mV), interiorul celulei fiind negativ în relaţie cu
Grosimea
suprafaţa externă. Potenţialul de membrană al celulei se află în
Potenţialul de membranei strânsă legătură cu mecanismele de transport membranar, în care
membrană de celulare de 7 – mare parte din materialul care trece prin membrane este ionic
– 70 mV 10 nm
(particule încărcate electric), ceea ce înseamnă că schimbarea
mişcării particulelor încărcate va influenţa potenţialul de
membrană4. Invers, modificarea potenţialului de membrană va
influenţa mişcarea ionilor. În raport cu mărimea celulei,
potenţalul de membrană este masiv. Membrana are în medie o
grosime de 7-10 nm5.
Fig. 2 Celula bioelectrică (sursa: sursa: Watson, 2012, Key Concepts in
Electrotherapy)6
Mecanisme de transport ale celulei

1
electrocardiogramă
2
electromiogramă
3
electroencefalogramă
4
polarizarea electrică a membranei (este diferența de potențial electric între interiorul și exteriorul unei celule biologice)
5
un nanometru este unitatea de lungime egală cu a miliarda parte dintr-un metru.
6
http://www.electrotherapy.org/modality/key-concepts-in-electrotherapy
Pag. | 11
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Echivalentul voltajului este undeva la 10 milioane volţi / metru (ceea ce este impresionant). Energia din
membrana celulară permite modificarea comportamentului celulei – una dintre dogmele fundamentale ale
electroterapiei – făcând astfel diferenţa între comportamentul celulelor şi ţesuturilor. Celule şi ţesutui diferite răspund
preferenţial la tipuri de energie diferite şi la doze diferite.
Electroterapia (agenţii electrofizicali) îşi are locul bine stabilit în practica clinică. Atunci când este folosită în
mod corespunzător, electroterapia îşi dovedeşte eficienţa. Pe de altă parte, eletroterapia poate fi aplicată şi într-un mod
ineficient (clar demonstrat de evidenţele practice) iar practicianul trebuie să aibă abilitatea de a se folosi de evidenţa
practică pentru a lua cele mai bune decizii.

Scurt istoric
1744-1745: Johann Gottlob Krueger - noţiuni despre electricitate
1786 : Galvani - descoperă că în corpul uman există electricitate
- experimentează stimularea electrică a nervului gastrocnemian
1796 : Volta - inventează pila galvanică
1827 : Stefano Marianini - stimulează electric muşchii paralizaţi
sec. XIX : - băile galvanice 4 celulare ( Karlsbad )
- băile Stanger ( Ulm )
- cercetări de neurofiziologie
1940 : Ginsberg , Milinowski – introduc înalta frecvenţă pulsatilă
1949 : Gierlich - terapia combinată cu ultrasunet şi curenţi diadinamici
1968 : Hufschmidt - terapia musculaturii spastice
1980 : - curenţi de medie frecvenţă interferenţiali
1990 : - lasere medicale pentru fizioterapie ( LLLT )
- terapie cu unde de şoc
- stimulare magnetică1

1
Dragan Adriana (2007) Curs de electroterapie, pag. 1
Pag. | 12
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

1. PRINCIPIILE ELECTRICITĂŢII ÎN ELECTROTERAPIE

1.1. Electricitate. Delimitări conceptuale


ELECTRICITATE s.f. 1. Una dintre proprietăţile fizice fundamentale ale materiei, care se manifestă prin
ansamblul fenomenelor legate de apariţia, de mişcarea şi de interacţiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică. ♦
Totalitatea fenomenelor electrice. Sursa: DEX '98
ELECTRICITATE f. 1) Formă de energie produsă de mişcarea şi de interacţiunea unor particule purtătoare de
sarcină electrică. 2) Totalitate a fenomenelor electrice. 3) Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor
electrice. [G.-D. electricităţii; Sil. -lec-tri-] /<fr. électricité, lat.electricitas, ~atis Sursa: NODEX
ELECTRICITATE s.f. 1. Mărime de stare pe care o capătă corpurile după ce au fost frecate unul de altul şi
apoi separate; sarcină electrică. ♦ Totalitatea fenomenelor produse de repausul şi de mişcarea unei particule numite
electron. 2. Ramură a fizicii care studiază fenomenele electrice. [Cf. fr. électricité< lat. electrum , gr. elektron – ambră
galbenă, la care s-a observat prima dată fenomenul de către Thales1

Electricitatea = Proprietatea anumitor particule fundamentale ale materiei care au un câmp de forţă,
manifestat prin acumularea sau absenţa electronilor pe un atom sau corp
= O formă de energie asociată cu existenţa şi interacţiunea încărcăturii electrice, manifestată
prin acumularea sau absenţa electronilor pe un atom sau corp; şi care prezintă proprietăţi magnetice
(electromagnetice), chimice, mecanice (electrokinetice) şi termice
= O formă de energie care manifestă efecte magnetice, chimice, mecanice şi termice; şi care este
formată din interacţiunea încărcăturii electrice pozitive (+) şi negative (−)
= Fenomenul fizic asociat cu existenţa şi interacţiunea încărcăturii electrice, fie că este statică
(electrostatică) sau sub formă de fluxuri de încărcături electrice în mişcare (curent)

1
http://dexonline.ro/definitie/electricitate
Copyright © 2004-2007 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note
Pag. | 13
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

ELECTRICITATEA

Curentul direct (CD)


 Flux de electroni constant, unidirecţional
Ex: între anodul (–) şi catodul (+) unei baterii
 Cunoscut sub denumirea de curent galvanic

Fig.3. Anodul şi catodul unei baterii


(sursa: http://www.qrg.northwestern.edu/projects/vss/docs/power/2-how-do-batteries-
work.html)

CURENT ALTERNATIV (CA) Pag. | 14


Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Curentul alternativ (CA)


 Flux de electroni care îşi schimbă ritmic direcţia
 Două terminale ale unui generator (sursă) care se schimbă
alternativ de la pozitiv la negativ

Fig.4. Reprezentare grafică a curentului alternativ


(http://www.thecoffeebrewers.com/electricity.html)

1.2. Fizica electricităţii


 Materie: orice are greutate şi ocupă spaţiu
 Element: substanţa primă a materiei (oxigen, carbon, cupru etc.)
 Atom
 Unitatea unui element
 Cea mai mică particulă a unui element
 Compusă din: protoni, neutroni, electroni şi alte substanţe
minuscule

Fig.5. Atomul
(Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Atom)

 Molecula
Pag. | 15
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

 Doi sau mai mulţi atomi legaţi printr-o legătură chimică


 Pot fi identici (O2) sau diferiţi (H2O)
 Subunităţi ale atomului
 Proton
 Neutron
 Electron

6 protoni
+ 6 neutroni

Electron: Situat pe orbita nucleului, Masă neglijabilă şi


încărcătură electrică −1
Proton: Situat în nucleul unui atom, Masă 1, încărcatură,
electrică +1
Neutron: Situat în nucleul unui atom, Masă 1 şi încărcătură
Atomul de carbon electrică 0

Fig.6. Structura atomului de carbon


(sursa: http://www.universetoday.com/56747/atom-structure/)

Pag. | 16
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Încărcătura electrică
 Suma încărcăturilor electronilor şi protonilor
 Diferenţa dintre numărul de protoni şi electroni
 În stare normală: atomul are un număr egal de electroni şi
protoni; deci este neutru din punct de vedere electric
 Forţele chimice, mecanice, solare sau termale cauzează
adăugarea sau eliminarea electronilor din atom, astfel încât
devine încărcat pozitiv sau negativ.

Fig.7 Încărcătura electrică a unui atom


(http://en.wikipedia.org/wiki/Electric_charge)

Direcţia Direcţia
Fluxul de curent convenţională a convenţională
 Fluxul unei încărcături electrice (direcţia convenţională a curentului a curentului
curentului) de la un punct la altul (de la o concentraţie mare
de electroni spre o arie cu electroni lipsă)
 Fluxul electronilor merge de la polul pozitiv spre cel
Direcţia fluxului de
negativ
> + electroni ->

Electrod Electrod
>
pozitiv negativ

Fig.8. Direcţia convenţională a curentului

Pag. | 17
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Conductor
 Orice substanţă ce poate transporta încărcături electrice
 Trebuie să aibă electroni liberi care pot fi împinşi
 Metalele şi apa cu minerale sau electroliţi sunt cei mai buni conductori (conductorii buni electrici sunt şi buni
conductori de căldură).
 Conductorii electrici nu permit electicităţii să se transmită liber. Ei se opun fluxului electric creînd rezistenţa.

Izolator
 Nonconductor
 Resistă fluxului de electroni
 Nu are electroni liberi cu care să se ciocnească
 Ex. Sticlă, cauciuc, ulei, parafină, apă pură distilată

Semiconductor
 Substanţe a căror conductibilitate este slabă la temperaturi joase
 Conductibilitatea creşte când
 Se adaugă mici cantităţi din alte substanţe
 Se aplică căldură, lumină sau voltaj mare
 Transportă un flux regulat de electricitate
 Ex. Carbon, silicon, germaniu

Conductor parţial
 Substanţe care permit un anumit flux de electricitate în anumite condiţii
 Ex. lemn uscat, hârtie, apa de la robinet, aer umed, kerosen

Pag. | 18
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

1.3. Cuantificarea electricităţii


 Coulomb:Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează
într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de un curent electric constant de 1 amper. Este produsă
prin dislocarea a 6.28 × 1018 electroni (6,280 quadtrillion)
 Voltaj: Forţa creată prin acumularea de extraelectroni într-un punct al circuitului electric; de obicei
corespunde cu deficitul de electroni al unui alt punct al aceluiaşi circuit
 Dacă două puncte sunt conectate, diferenţa apărută în cadrul populaţiei de electroni forţează
electronii să se mişte din punctul cu concentraţie mare de electroni în cel cu deficit de electroni
 Unitatea de forţă = Volt (V)
 Forţa necesară pentru a împinge un curent de 1 Amper (A) contra unei rezistenţe de 1 ohm (Ω)
 Diferite surse:
 Baterie sau generator
 Voltajul provenit de la un generator este denumit forţă electromagnetică (f.em.)
 Dispozitive comerciale electromagnetice de 110 sau 220 V
 Linii de transmisie de înaltă tensiune de 20,000 V
 Norii de furtună transportă câteva miliarde de Volţi.
 Amper: Unitate a fluxului de curent egală cu trecerea unui culomb/ sec. — adică 6.28 × 1018 electroni/
sec.
 Intervenţia electromedicală necesită mult mai puţin (milliamperi, mA).
 Unele dispozitive terapeutice folosesc de la 0.1 până la 1 mA, altele folosesc de la 500 la 1500
mA
 Ohm (Ω) Unitatea de rezistenţă sau opoziţie faţă de fluxul de curent continuu
 Egal cu rezistenţa unei coloane de mercur de 1 mm2 în secţiune transversală şi 106 cm lungime,
la 0°C
 Ohm = volt/amp
Pag. | 19
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Rezistenţa
 Determinată de conductor, şi anume:
 Tipul materialului
 Secţiunea transversală
 Lungime
 Temperatură

Impedanţa
 Opoziţia (rezistenţa) la fluxul de curent alternativ (CA)
 Raportul dintre valorile efective ale tensiunii aplicate la borne și cele ale curentului care trece prin circuit

1.4. Echipament electric


Generator
 Un dispozitiv care tranformă variate forme de energie în curent alternativ
 Un dispozitiv medical care transformă un imput de curent electric (alternativ sau continuu (CA sau CC) în
variate tipuri de curent (CA, CC, sau pulsatoriu)
Terminal (pol)
 Dispozitivul terminal al unei baterii sau al unui generator
 Ataşat prin fire de electrozi (care sunt ataşaţi pe piele)
 Pozitiv: terminalul prin care curentul părăseşte generatorul
 Negativ: terminalul prin care curentul se reîntoarce la generator
Pag. | 20
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

 Circuit electric: Sistem de conductori care permite electronilor să se mişte între polii generatorului
 Circuit închis - Complet, permiţând fluxul electric, nu există întreruperi în circuit
 Circuit deschis - Intrerupt; fluxul încetează

Pag. | 21
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

2. BAZELE FIZIOLOGICE ALE ELECTROTERAPIEI

2.1. Definiţii
Electroterapíe (s. f.) Tratament medical bazat pe acțiunea curenților electrici ca agenți terapeutici ai anumitor
boli. – Din fr.électrothérapie. (DEX, 1998)
Electroterapia este o parte a terapiei cu agenți fizici – terapia fizicală – în care diverse forme ale energiei
electromagnetice sunt aplicate extern organismului uman, cu scopul de a limita unele procese fiziologice, de a întări
un răspuns fiziologic mai slab şi de a combate durerea. (Adrian Drăgan, 2007)
Electroterapia poate fi folosită în scop medical deoarece organismul uman funcționează în mare parte electric.
Curentul electric = deplasare a sarcinilor electrice printr-un conductor.
Conductori electrici : - gradul I – metalici
- gradul II – electrolitici
- gradul III – gazoși
Corpul uman este format din 70 – 80 % H2O

H2O = H+OH
Na +, K +, Mg , Ca +, Cl--

2.2. Bazele fiziologice ale electroterapiei


Modul de acțiune al agenților fizici asura organismului uman poate fi interpretat și evaluat pornind de la
cunoașterea și înțelegerea noțiunilor fundamentale de electrofiziologie a țesuturilor neuromusculare, luând în
considerare faptul că orice agent aplicat asupra organismului viu constituie un stimul care provoacă o reacție tisulară.
Există două categorii de stimuli fundamental deosebiți:
- stimulii naturali sau „adecvați” (din care fac parte schimbările ce au loc la nivelul terminațiilor nervoase, la nivelul
sinapselor sau prin intermediul receptorilor care pot declanșa impulsuri nervoase);

Pag. | 22
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

- stimulii artificiali sau „inadecvați” (presiunea, lovirea, lumina, sunetul, stimulii termici, stimulii electrici – acești
stimuli ocupă un loc aparte, datorită faptului că ating direct potențialul membranelor celulare, interesează numeroși
receptori și provoacă reacții analoge celor obținute cu excitanți specifici).
Capacitatea celulelor vii de a reacționa la un stimul se numește iritabilitate. Ca o reacție primară la un stimul
apare un răspuns local, iar excitabilitatea este considerată ca o reacție secundară a țesuturilor, reprezentând
transmiterea mai departe a stimulului de către celulele și fibrele nervoase.
Pentru a declanșa o excitație, stimulul trebuie să aibă o intensitate minimă precisă – intensitate prag – și trebuie
să acționeze un anumit timp minim pentru provocarea excitației. Numai stimulii „peste prag” pot determina o reacție
care se propagă ca undă de excitație ce poate fi măsurată la o distanță determinată de locul de excitare. Intensitatea
minimă necesară pentru declanșarea excitației reprezintă așa –numitul „prag de curent continuu” sau REOBAZĂ.
Dacă prin stimuli electrici sunt excitate mai multe sau mai puține celule – după intensitatea curentului și
suprafața stimulată – se constată o contracție musculară mai puternică sau mai slabă.

2.2.1. Potențialul de repaus (potențialul de membrană)


În repaus, procesele chimice și fizice din membrana celulară se află într-o stare de echilibru. Stimularea
transformă permanent această stare (de echilibru) și determină o serie de procese fizice și chimice.
La nivelul membranelor celulare există o repartizare caracteristică a ionilor, rol hotărâtor având ionii de sodiu
(Na) și de potasiu (K), aflați în concentrații diferite de o parte și de alta a membranei celulare. Această diferență este
menținută prin mecanismul denumit „pompă”, care este consumatoare de energie.
În repaus, membrana celulară prezintă un potenţial electric între (-70) şi (-90) mV. Acest potenţial electric este
generat de asimetria distribuţiei ionilor. Asimetria distribuţiei este determinată prin transport ionic transmembranar
pasiv (prin potenţial electrochimic) şi activ (prin pompaj, alimentat de energia metabolică stocată în ATP).
♦ Negativitatea în interiorul celulei este datorată anionilor organici care rămân permanent intracelular.
Potenţialul de repaus se caracterizează printr-o concentraţie mare de ioni de potasiu (K+) în interiorul celulei, şi
o concentraţie mare de ioni de sodiu (Na+) la exteriorul celulei. Această repartiţie este datorată unei permeabilităţi
inegale în repaus pentru ionii de potasiu şi sodiu, respectiv proporţia este K/Na de 1/0,04 (sau la 100 ioni K,
penetrează membrana celulară doar 4 ioni Na+).

Pag. | 23
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

2.2.2. Potențialul de acțiune


Producerea excitației reclamă o anumită intensitate a curentului de excitare care să depășească valoarea de
„prag”. În excitare un rol important îl joacă și suprafața membranei stimulate, intensitatea curentului raportată pe
unitatea de suprafață, realizând densitatea curentului.
♦ În urma unei excitaţii, dacă stimulul depăşeşte ca intensitate şi durată, “valoarea prag”, se declanşează
depolarizarea, care are două faze:
- faza a: intrarea ionilor Na+,
- faza b: intrarea explozivă a ionilor Na+ şi ieşirea ionilor K+.
În urma acestui proces, concentraţia ionilor de Na depăşeşte concentraţia ionilor de K, iar încărcarea electrică
interioară atinge (+30)mV. Deci se atinge un potenţial de acţiune, care creşte de la (-90) la (+30) mV: astfel că, în
valoare absolută, potenţialul de acţiune va fi (90 + 30) de 120 mV.
- Între 0 – (+30) mV apare aşa-numitul “vârf” (overshoot).
- Atingerea valorii de (+30)mV declanşează repolarizarea, care prin acţiunea pompei Na-K (proces activ)
face să iasă ionii Na+ şi să intre ionii K+, astfel refăcând potenţialul de repaus.
♦ Deci, curentul electric care reprezintă o excitaţie la nivelul membranei celulare determină modificarea
proprietăţilor membranei celulare, deci depolarizarea membranei, cu inversarea potenţialului de membrană.
Potenţialul de repaus variază, atinge potenţialul critic şi astfel, declanşează excitaţia.
♦ Se impun două observaţii:
1. mecanismul fundamental este reprezentat de transportul activ al ionilor de Na+ în interiorul celulei,
2. depolarizarea este progresivă, din aproape în aproape, conform teoriei lui Hermann.
♦ Excesul de sarcini pozitive trebuie să iasă pentru a reface potenţialul de repaus. Astfel apare repolarizarea,
fenomen datorat a două mecanisme:
a. inactivarea pompei de Na+,
b. creşterea permeabilităţii membranei celulare pentru K+.

Pag. | 24
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Perioada refractară absolută Perioada refractară relativă


30 mV
Na+ int. K+ ext.

Pompele mențin Pompele mențin


Na+ la exterior și Prag Na+ la exterior și
K+ în interior K+ în interior
Pompă
Sub prag K+ ext.

Repaus Repaus
Depolarizare Repolarizare
Hiperpolarizare

Na+ int. = canalele de Na+ se deschid; canalele de K+ se închid


K+ ext. = canalele de K+ se deschid; canalele de Na+ se închid
Pompă = 3 Na+ eliminate; 2 K+ introduse

Fig.9. Potențialul de acțiune1


Etapele potențialului de acțiune:
1. Perioada de repaus: când celula se află în repaus, pompele sodium-potasium (Na+ - K+) mențin potențialul de
acțiune (-70 mV). Sodium (Na+) mult în exteriorul membranei celulare, (K+) mult în interior. Canalele ionice
sunt închise, deci gradientul ionic nu se modifică.
2. Depolarizarea: canalele de Na+ se deschid, sodiumul pozitiv pătrunde în interiorul celulei, potențialul
membranar crește până la +30 mV. Mult sodium în interior, mult potasium în inteior.

1
sursa: http://mcat-review.org/specialized-eukaryotic-cells-tissues.php
Pag. | 25
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

3. Repolarizarea: canalele de K+ se deschid, canalele de sodium se închid, potasiul pozitiv iese din celulă,
potențialul de mambrană scade. Mult sodium în interior, mult potasium în exterior (opus față de perioada de
repaus).
4. Hiperpolarizarea: canalele de potasiu nu se închid destul de repede, astfel că potențialul de membrană scade
puțin sub potențialul de repaus.
5. Perioada refractară: pompele de sodium-potasium funcționeează pentru a restabili periada de repaus inițială
(mai mult potasium în interior, sodium la exterior). Până acest lucru nu se realizează, neuronul nu poate genera
alt potențial de acțiune.
Perioada refractară absolută = de la depolarizare la restabilirea perioadei de repaus inițială.
Perioada refractară relativă = de la hiperpolarizare până la restabilirea perioadei de repaus.
Prag, legea ”tot sau nimic”: Când un stimul depășește valoarea pragului de excitație, se va declanșa un
potențial de acțiune. Potențialul de acțiune se bazează pe ”legea totul sau nimic”. Acest lucru înseamnă că toate
potențialele de acțiune au aceeași magnitudine. Mai exact, stimuli de intensități diferite (unii abia depășesc pargul,
alții sunt mult peste prag) vor declanșa același potențial de acțiune.
Pompa de sodium – potasium funcționează astfel: 3 ioni de Na+ ies/ 2 ioni de K+ intră = net pozitiv la exterior,
ceea ce face ca membrane celulară să fie mai negativă în interior, potențialul de membrană fiind prin urmare negativ.

2.2.3. Electrotonusul
În procesul excitării au loc modificări caracteristice ale proprietăților fizice și fiziologice ale țesuturilor,
determinate de sensul curentului, numite electrotonus. Modificările apărute la nivelul polului negativ poartă numele
de catelectrotonus, iar cele apărute la polul pozitiv anelectrotonus.
Pragul de excitabilitate este mai coborât în zona catodului, întrucât acesta acționează depolarizând membrana,
facilitând influxul de ioni și astfel apariția excitației.
La anod, cresc sarcinile pozitive pe suprafața externă a membranei - are loc un efect hiperpolarizant cu
îngreunarea apariției excitației; excitabilitatea tisulară scade, iar în cazul unui anelectrotonus puternic se produce
abolirea excitabilității prin blocaj anodic de hiperpolarizare.

Pag. | 26
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Catelectrotonus - apare la catod (-)


- scade pragul de excitabilitate
- crește excitabilitatea
Anelectrotonus - apare la anod (+)
- crește pragul de excitabilitate
- scade excitabilitatea (hiperpolarizare)

2.2.4. Legea excitabilității polare


La aplicațiile de curent continuu și de joasă frecvență, excitațiile electrice au loc întotdeauna la unul din cei doi
poli. Stimularea la polul negativ produce o inversare a potențialului de repaus la nivelul membranei, ce determină
deplasarea sodiului intracelular, cu apariția unei excitații care se numește secusă de concentrație catodică.
La anod, prin trecerea curentului se realizează o hiperpolarizare, care la îndepărtarea curentului trec brusc din
condițtiile de hiperpolarizare spre starea potențialului de repaus, cu apariția unei excitații de întrerupere – secusa de
întrerupere anodică. Aceste manifestări reprezintă legea excitabilității polare a lui Pflüger.

Elementele de caracterizare ale excitanților electrici care condiționează atingerea pragului critic al
membranei celulare.
În cazul impulsurilor de curent „în treaptă”, G. Weiss a stabilit o relație aproximativă între intensitatea (I) și
durata (T) stimulilor care produc răspunsul minim.
Pe baza legii lui Weiss se definesc parametrii electrofiziologici ce caracterizează excitabilitatea nervului:
Reobaza = intensitatea minimă a curentului care poate produce o excitație întru-un timp nedefnit.
Timpul util = Curentul excitator trebuie să aibă un timp minim necesar transportului unei cantități suficient de mari
de energie, care să modifice potențialul de repaus la nivelul membranei excitabile. Acest timp minim se numește timp
util; cu cât intensitatea este mai mare, cu atât timpul util este mai mic și invers.
Cronaxia = timpul util minim necesar pentru a produce o excitație minimă cu un curent a cărui intensitate este egală
cu dublul reobazei. Valoarea ei este diferită, în funcție de tipurile de fibre nervoase:
- fibrele mielinice groase A, cu excitabilitate mare, au o cronaxie de circa 0, 1 – 0, 2 ms;
- fibrele mielinice (mai subțiri) - circa 0, 2 – 0, 3 ms,

Pag. | 27
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

- fibrele amielinice 0, 4 – 0, 7 ms.


Cronaxia motorie. Pentru ca un influx nervos să treacă dintr-un nerv în mușchiul său efector, trebuie să existe un
izocronism neuromuscular (cronaxii egale) sau un raport între cronaxia nervului și cea a mușchiului striat normal.
În funcție de valoarea/durata cronaxiei, există: - cronaxie scurtă = 0, 06 – 0, 16 ms
- cronaxie medie = 0, 20 – 0, 36 ms
- cronaxie lungă = 0, 40 – 0, 72 ms.
Valorile cronaximetrice ale mușchilor striați sunt diferite după funcția și topografia lor, astfel:
- cronaxia mușchilor cu activitate mai rapidă (fazici,de reacție) este mai scurtă decât a celor cu activitate mai lentă
(tonici, de forță);
- cronaxia este mai scurtă la mușchii flexori decât la cei extensori;
- cronaxia este mai mică la punctele motorii proximale ale unui mușchi, comparativ cu cele distale;
- cronaxia membrelor superioare este mai mică decât a membrelor inferioare;
- cronaxia musculaturii ventrale a trunchiului este mai mică decât a celei dorsale.
Valorile cronaximetriei fiziologice pot fi influențate de o serie de factori constituționali și de mediu:
- vârsta (sub 5 ani cronaxie mai scurtă);
- structura și funcția mușchiului;
- echilibrul electroliților (la hipocalcemie scade);
- reactivitate corticală;
- echilibrul neurovegetativ;
- postură;
- temperatura mediului ambiant.
În afară de cronaxia motorie, se mai menționează și cronaxiile senzitive și senzoriale. Cronaxiile nervilor
motorii sunt asemănătoare celor ale nervilor senzitivi corespunzători, iar cronaxia nervilor senzitivi este mai mare
decât a celor motori.
Cronaxia este importantă în studiul caracteristicilor excitabilității nerv-substrat efector și cu aplicație deosebită
în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor neuro- musculare.

Pag. | 28
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

2.2.5. Frecvența stimulilor


Un alt element important în producerea excitației electrice îl reprezintă frecvența stimulilor. Succesiunea foarte
rapidă a impulsurilor nu poate provoca apariția excitațiilor, când structura excitabilă se află în fază refractară.
Musculatura netedă răspunde numai la un stimul cu pantă foarte lină de creștere a curentului, deoarece nu
prezintă fenomenul de acomodare, caracteristic fibrei musculare striate.
Este necesar ca înaintea instituirii unei electroterapii neuromusculare să se realizeze o evaluare diagnostică
precisă a substratului tratat:
- faza de excitație – studiată prin cronaximetrie;
- faza de activitate (contracție) musculară – prin electromiografie;
- sinteza excitație – contracție – prin stimulo – detecție;
- joncțiunea neuro-musculară este apreciată prin raportul dintre cronaxia nervului și a mușchiului.
Frecvența aplicării stimulilor va trebui să țină cont și de natura inervației vegetative a structurilor excitate.
Organele inervate de parasimpatic, placa motorie și sinapsele SNC necesită o frecvență mai mare a excitațiilor
(sinapse colinergice), deoarece acetilcolina eliberată la nivelul sinapselor ca mediator este inactivată într-un timp
foarte scurt, în timp ce inactivarea mediatorului catecolaminic la nivelul sinapselor adrenergice (simpaticul
postganglionar) necesită un timp mai lung.

2.2.6. Modificări ale excitabilității


Creșterea excitabilității se produce în condiții fiziologice în urma excitației. Scăderea ionilor de Ca, produce o
creștere însemnată a excitabilității, creșterea K ionic extracelular are efect similar.
Scăderea excitabilității se manifestă în timpul perioadelor refractară absolută și relativă a procesului de
excitatie; excesul de Ca ionic, ca și deficitul de ioni K în lichidul extracelular sunt factori stabilizatori ai membranei și
moderatori ai excitabilității.
O serie de substanțe ca analgezicele locale deprimă excitabilitatea prin acțiunea de scădere a permeabilității
celulare, anestezicele generale de tipul eterului și cloroformului deprimă excitabilitatea prin modificarea transportului
ionilor de Na.

Pag. | 29
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

2.2.7. Transmiterea și conducerea excitației


Modul de conducere a excitației diferă în funcție de tipul fibrelor nervoase străbătute: amielinice sau mielinice.
În fibrele amielinice excitația este transmisă cu continuitate prin propagarea din aproape în aproape a
„curenților locali”, care se produc în interiorul zonei excitate, acționează asupra zonelor vecine, producând o
depolarizare care progresează, apoi o repolarizare. Curenții electrici locali traversează întreaga suprafață a membranei
axonale și se închid prin axoplasmă și prin lichidul interstițial, circulând în exterior dinspre regiunile în repaus către
porțiunea activă a fibrei, iar prin axoplasmă în sens invers. După transmiterea mai departe a modificării potențialului
membranei, la punctul de plecare a excitației se reinstalează „liniștea” echilibrului de repaus.
În fibrele mielinizate excitația este transmisă saltator; aceste fibre sunt învelite de o teacă de mielină alcatuită
din straturi concentrice, care acționează ca un izolant pentru curentul electric. Din loc în loc, ea este „gâtuită” de niște
„ștrangulații”, numite „nodurile Ranvier”, la nivelul cărora ionii trec de 500 ori mai ușor decâă prin membrana unor
fibre amielinice, acolo unde teaca de mielina se întrerupe. Impulsul este propagat de la nod la nod în ambele direcții,
în mod saltator și cu o viteză mult superioară vitezei de conducere din fibrele amielinice.
Conducerea saltatorie prezintă și un consum energetic foarte redus pentru repolarizare în timpul conducerii
undei de depolarizare. Atât în axonii nemielinizați cât și în cei mielinizati, conducerea impulsului are loc bidirecțional,
atât ortodromic (de la dendrite către butonii sinaptici ai axonului), cât și antidromic.

2.2.8. Transmiterea neuromusculară


Mușchiul formează cu nervul care îl comandă un ansamblu funcțional indisolubil, ca „unitate motorie” cu
caracter de unitate funcțională. Acest ansamblu este format din neuronul motor din cornul anterior medular, axonul și
colateralele sale și fibrele musculare aferente cu toate sinapsele respective.
Cuplarea excitație-contracție. Trecerea impulsului de la nerv la mușchi se face prin așa numitul „ventil
sinaptic”, care lasă să treacă stimulul electric reprezentat de excitația electrică sau potențialul de acțiune. Acesta se
propagă în mușchi în ambele sensuri – ortodromic și antidromic.
Contracția aparatului fibrilar al celulei musculare este generată de procesul de excitație care pătrunde în
profunzimea miofibrilei prin sistemul transversal de filamente ale sarcomerului; ionii de Ca sunt eliberați prin
depolarizare în reticulul sarcoplasmatic (care are rol funcțional în conducerea excitației în interiorul fibrei, spre
aparatul contractil), provocând contracția miofibrilei prin activarea actomiozinei.
Pag. | 30
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

2.3. Caractaristici ale curentului electric folosit în terapie


Electroterapia foloseşte curentul electric pentru a obţine efecte fiziologice şi terapeutice asupra organismului
uman. Organismul uman, ca şi celelalte organisme vii, reprezintă un conductor de clasa a II-a, la nivelul căruia
purtătorii de sarcină electrică sunt ionii. Curentul electric este caracterizat de o anumită intensitate şi o anumită
tensiune: el va străbate organismul, care la rândul său va opune o anumită rezistenţă la trecerea curentului.
Curentul electric reprezintă la nivel celular un stimul, care dacă depăşeşte ca durată şi intensitate pragul de
excitabilitate al membranei celulare, declanşează depolarizarea membranei care determină apariţia unui răspuns la
nivel de substrat, în funcţie de tipul de celulă excitat: contracţie, impuls nervos, variaţia de debit circulator, secreţie,
etc.
Curentul electric este de două tipuri: curent electric continuu şi curent electric alternativ. Curentul electric
alternativ se caracterizează prin frecvenţă.
Frecvenţa reprezintă numărul de cicli (stimuli) realizaţi pe unitatea de timp – dacă exprimarea se face pe
secundă (număr de cicli/secundă) unitatea de măsură este Hertz-ul (Hz).
Perioada reprezintă durata în timp a unui ciclu, deci este inversul frecvenţei.
Relaţiile matematice între cei doi parametri sunt următoarele:
υ (frecvenţa) = număr de cicli / secundă,
T (perioada) = 1 / υ (frecvenţa).
Aplicarea energiei electrice se poate face direct –prin curent continuu sau alternativ şi derivatele lor, fie indirect
– transformat în alte forme de energie: radiantă, calorică, luminoasă etc. (Dragan Adriana, 2007)

2.3.1. Stimulare și excitabilitate


Curentul de o anumită intensitate (I), instalat brusc, este necesar să acționeze o durată de timp (T) determinată,
pentru a produce depolarizarea membranei – o anumită cantitate de electricitate (Q) fiind necesară pentru declanșarea
fluxului de ioni: Q=Ixt unde Q – cantitatea de electricitate [C]
I – intensitatea curentului [A]
t – timpul [s]

Pag. | 31
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

2.3.2. Acomodarea. Panta impulsului de excitație


Dacă creșterea intensității curentului se face într-un interval de timp prelungit, excitarea nu se produce, chiar la
intensități mari ale curentului.
Aceasta se explică prin instalarea unui proces de acomodare a țesutului excitabil. Deci, pentru stimulare, au
importanță: - densitatea curentului [C/cm2]
- viteza de creștere a intensitatii curentului[A/s]
- durata de timp în care circulă curentul.
Fibrele nervoase și fibrele musculare se comportă în mod diferit în ceea ce privește procesul de acomodare.
Fibrele nervoase somatice și mușchii striați inervați cu nervii intacți, se acomodează foarte bine. Posibilitățile de
acomodare ale fibrei musculare fără conexiune nervoasă sunt foarte mici. Din acest motiv, mușchii denervați nu au
acomodare, ei nu se pot acomoda la impulsurile cu pantă lină.
Coeficientul de acomodare ά este o mărime care apreciază fenomenul de acomodare. Pentru stabilirea sa se
determină intensitatea pragului de stimulare la curent dreptunghiular comparativ cu curentul triunghiular. Valoarea
normală a acestuia este cuprinsă între 2 și 6. La pierderea acomodării, coeficientul de acomodare se apropie de
valoarea 1.
Pielea are o diferența de potențial între stratul cornos și derm de 23 mV. Zonele cutanate lezate au o diferență de
potential mai mică. Vindecarea plăgilor este posibil de controlat și prin semnale electrice. (Dragan Adriana, 2007)

2.3.3. Răspândirea curentului în organism


Modul în care curenții electrici terapeutici se răspândesc în organism are următoarele caracteristici:
• indiferent de locul unde sunt amplasați electrozii, liniile de forță ale curentului se răspândesc în tot corpul, cantitatea
cea mai mare trecând însă pe zonele ce opun cea mai mică rezisță;
• pe regiunea cuprinsă între electrozi, intensitatea curentului nu este egală, ci proporțională cu conductibilitatea
electrică a țesuturilor;
• cu cât un segment este situat mai departe de electrozi, intensitatea curentului ajuns la el este mai mică;
• un țesut nu este un conductor uniform, deoarece membrana celulară și spațiile intercelulare opun rezistențe diferite
trecerii curentului electric;

Pag. | 32
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

• conductibilitatea electrică a unui țesut este direct proporțională cu conținutul lui în apă . Din acest punct de vedere
lichidul cefalorahidian, limfa, secreția biliară, sângele, sunt cele mai bune conductoare de electricitate; rău
conducatoare sunt țesutul gras și cel osos.

Modul de penetrare al curenților în țesuturi


Curenții electrici penetrează în mod diferențiat țesuturile în funcție de tipul curentului:
- curentul galvanic și curentul alternativ de joasă frecvență se răspândesc exclusiv în spațiul intercelular, deoarece
membrana celulară le opune rezistență;
- curentul alternativ de înaltă frecvență nu întâmpină rezistență din partea membranelor celulare. (Drăgan Adriana,
2007)

2.4. Clasificarea electroterapiei


• Curenţi de joasă frecvenţă ν = 0 ÷ 1000 Hz
Curentul galvanic ( continuu ) şi curentul cu impulsuri
• Curenţi de medie frecvenţă ν = 1000 ÷ 100.000 Hz ( Gildermeister şi Wyss )
Curenţi de medie frecvenţă şi curenţi interferenţiali
• Curenţi de înaltă frecvenţă ( câmpuri electromagnetice) ν = > 300 kHz ( Nerst )
Microunde, unde scurte
• Fototerapie: - radiații infraroşii, ultraviolete, laser
• Unde mecanice: ultrasunete
• Câmpuri magnetice: stimulare magnetică, magnetoterapie (Dragan Adriana, 2007)

Pag. | 33
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Clasificarea agenţilor electroterapeutici după Key Watson (sursa: Watson, 2012, Key Concepts in Electrotherapy)
Stimulare Electrică Termici Non Termici
Agenţi / Modalităţi Agenţi / Modalităţi Agenţi / Modalităţi
Stimulare nervoasă electric transcutanată (TENS) Iradiere cu infraroşii (IRR) [Pulsatorii] Ultrasunet
Terapie interferenţială (IFT) Diatermie cu unde scurte (SWD) Ultrasunet pulsatoriu de intensitate joasă
(LIPUS)
Stimulare electrică neuromusculară (NMES) Diatermie cu microunde (MWD) [Pulsatoriu] Terapie cu unde scurte (PSWT)

Stimulare electrică funcţională (FES) Alte terapii RF [Pulsatorii] Terapie Laser (LLLT / LILT)
Stimulare faradică Pachete Hydrocollator [Pulsatorii] Terapie cu microunde
Iontoforeză Parafină Aplicaţii RF de intensitate joasă
Stimulare galvanică pulstorie cu volaj ridicat (HVPGS) Balneoterapie ( spa/ piscină) Câmpuri electromagnetice pulsatorii (PEMF’s)
Cirent direct de intensitate joasă (LIDC) Fluidoterapie Terapie cu microcurenţi
şi Curent direct de intensitate joasă pulsatorie
Stimulare monofazică Untrasunet terapeutic Terapie magnetică
Terapie dinamică pulsatorie Terapie Laser
Terapie cu unde H; Sistemul potenţialului de acţiune Terapie magnetică statică
(APS)
Stimulare rusească: stimulare cu medie frecvenţă Crioterapie / Terapie de imersie Terapie cu microcurenţi

Terapie Rebox; Terapie Scenar


Terapie cu microcurenţi (MCT)

2.5. Caracteristicile curentilor folosiți în electroterapie


POLARITATE
Un curent continuu aplicat țesuturilor duce la acumularea ionilor pozitivi sub catod și a ionilor negativi sub
anod. Local se produc modificări ale ph-ului (sub catod va fi mai alcalin iar sub anod mai acid) ceea ce provoacă
disconfort pacientului (mai ales la catod). Un curent alternativ nu duce la o astfel de acumulare de sarcini electrice sub
electrozi și deci acest curent nu are efecte polare.
Cantitatea de sarcini electrice care se deplasează în fiecare direcție a electrozilor poate fi :
- inegală ― curentul are efecte polare (curent polar)
Pag. | 34
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

- egală ― curentul nu are efecte polare (curent apolar)

FRECVENȚĂ: Reprezintă numărul de oscilații în unitatea de timp. Se măsoară în Hz.1


Curentii pulsați au 2 tipuri de frecvență:
1. număr de oscilații pe secundă
2. număr de trenuri de impulsuri pe secundă “burst frequency”
frecvență impulsuri: 60 Hz
frecvență burst: 2 Hz
Este important să urmărim stimularea musculaturii: la frecvență de cca. 30 Hz se obține contracția tetanică cu
forță crescută.
DURATA IMPULSURILOR: Este strâns legată de amplitudine în producerea unui potențial de acțiune. La aceeași
amplitudine, durata variabilă a impulsului poate da stimulare motorie, durere sau stimulare senzitivă.
FORMA IMPULSURILOR: La impulsurile rectangulare, intensitatea curentului crește brusc la nivel maxim, ceea
ce generează potențialul de acțiune. Dacă intensitatea impulsului crește progresiv, apare fenomenul de acomodare la
curent.
AMPLITUDINEA IMPULSULUI: Este cuprinsă între 10 – 100 mA la curenții folosiți în electroterapie. Depinde de
scopul urmărit de tratament și de pacient (se setează colaborând cu pacientul). Amplitudinea determină numărul total
de fibre nervoase activate.
CICLURILE DE STIMULARE EFECTIVĂ (Duty-cycle): Reprezintă raportul între timpul când curentul
acționează și timpul total până la următorul impuls sau tren de impulsuri (burst). Duty-cycle este important pentru că
este un factor ce determină oboseala neuromusculară (oboseala neuromusculară dată de depleția de
neurotransmițători). Duty-cycle se poate măsura atât la curenții cu impulsuri (izolate), cât și la curenții cu trenuri de
impulsuri (burst).
MODULAȚIA: Reprezintă variația unor parametri: frecvență, amplitudine, durată.
Are scopul de a reduce fenomenul de acomodare. Acomodarea este scăderea răspunsului la un stimul
repetat și constă în scăderea percepției senzoriale a stimulului. Este important să se prevină acomodarea atunci când

1
Ex. : 10 pulsuri pe secundă reprezintă o frecvență de 10 Hz .
Pag. | 35
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

tratamentul electric are ca scop controlul durerii. Și trenurile de impulsuri se pot modula, de exemplu pentru a obține
o contracție musculară cât mai fiziologică. (Drăgan Adriana, 2007)
2.6. Carateristicile electrozilor
Aplicația monopolară - 2 electrozi cu mărimi inegale
- Electrodul activ sau stimulator este plasat peste zona țintă.
- Al doilea electrod, cel dispersiv/indiferent se plasează pe o zonă îndepărtată de zona țintă
- De obicei electrodul activ este mai mic decât electrodul dispersiv/ indiferent.
- Această tehnică se folosește pentru iontoforeză, vindecarea rănilor și tratarea edemelor
Aplicația Bipolară
- 2 electrozi egali ca mărime aşezati peste zona de tratat
- Se folosesc în aplicații de curent monofazic sau bifazic
- Tehnica se folosește în hipotonii musculare, facilitare neuromusculară, spasme, creșterea amplitudinii de mișcare
Aplicația cvadriploară
- 4 electrozi egali ca mărime
- Doi electrozi care provin de la souă circuite separate sunt poziționați astfel încât curenții ce provin de la cele două
circuite să se intersecteze în zona țintă
- Tehnica se flosește la aplicarea curentului interferențial

2.7. Indicaţiile generale de aplicare a procedurilor de electroterapie


Electroterapia, prin diversele sale forme de aplicare, este utilă în toate tipurile de patologie:
 bolile reumatismale cronice
o inflamatorii sau degenerative
o bolile degenerative ale coloanei vertebrale şi sindroamele asociate – inclusiv lombosciatica, bolile
articulare degenerative şi/sau posttraumatice ale centurilor şi membrelor;
 bolile reumatismale abarticulare (muşchi, tendoane, fascii, sinovie, etc.);
 bolile nervilor periferici (nevralgii, nevrite, polinevrite, leziuni traumatice şi sechelele lor);
 leziuni de neuron motor central – hemiplegii, paraplegii;

Pag. | 36
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Procedurile electrice adaptate sunt foarte utile ca terapie asociată în tratamentul complicaţiilor unor boli cronice
ale aparatelor şi sistemelor: cardiovascular, respirator, digestiv, urinar (hipertensiune arterială, insuficienţă veno-
limfatică, insuficienţă respiratorie, bronhopneumopatii cronice, astm bronşic, litiaze, colecistopatii cronice, colite
cronice, etc.). În aceste condiţii, procedurile electrice sunt utile atât în tratamentul de bază al acestor suferinţe, cât şi
atunci când aceste suferinţe însoţesc alte afectări ale aparatului locomotor indicate recuperării fizical-kinetice.

Pag. | 37
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

3. CONTROLUL DURERII ŞI STIMULAREA SELECTIVĂ

3.1. Introducere
Durerea reprezintă conform IASP (International Association for the Study of Pain) „experienţa senzorială şi
emoţională neplăcută, determinată sau relaţionată cu leziuni tisulare reale ori potenţiale sau descrisă în termeni ce se
referă la astfel de leziuni”.
În ceea ce priveste clasificarea tipurilor de durere, exista mai multe criterii posibile.
 în funcţie de localizare, durerea poate fi somatică sau viscerală
 după modul de propagare, durerea este primară sau secundară – prin iradiere de-a lungul nervilor,
 în funcţie de durata ei, durerea poate fi acută, subacută sau cronică.
Receptorii dureroşi, reprezentaţi de terminaţiile dendritice, sunt localizaţi în tegumente, muşchi, fascii,
tendoane, periost, dinţi, mucoase şi chiar şi în organe viscerale.
Clasificarea durerii este esenţială în evaluarea şi managementul acesteia.

3.2. Căile fiziologice ale durerii


- receptori dureroși (piele, articulații, periost, mușchi, viscere, meninge, ligamente, tendoane)
- fibre nervoase senzitive aferente
- tip Aδ – fibre rapide mielinizate ce conduc rapid impulsul pentru a declanșa reacții reflexe de apărare
- de tip C – fibre amielinice, lente, conduc lent durerea și dau senzația de durere profunda (“junghi”) ,
imprecisă, ce nu declanșează reacții de apărare.
Înafara răspunsului nervos reflex, organismul răspunde la durere prin eliberarea unor mediatori chimici care
influențează percepția durerii. Toate impulsurile dureroase sunt modulate în sistemul nervos central până se formează
senzația conștientă de durere.
Modularea se produce:
• în sistemul nervos periferic
• în maduva spinarii
• în talamus
• cortical

Pag. | 38
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

3.3. Tipuri de durere


Cele mai frecvente tipuri de durere includ:
Durerea nociceptivă: reprezintă răspunsul normal la stimuli nocivi sau la lezarea unor ţesuturi precum piele,
muşchi, organe viscerale, articulaţii, tendoane sau oase. Durerea poate fi:
- somatică: musculoscheletală (durere articulară, miofascială), cutanată – bine localizată
- viscerală: organe interne sau muşchi netezi – localizare difuză, referită
- psihogenică: durere influențată de factori psihologici, fără legătură cu leziuni tisulare reale.
Durere neuropatică: durere iniţiată sau cauzată de o leziune primară sau o afecţiune a sistemului nervos
somatosenzitiv. Anomaliile senzoriale variază de la deficite percepute ca amorţeală sau hipersensibilitate (hiperalgezie
sau alodinie1), până la parestezii, precum furnicăturile. Exemplele includ, dar nu sunt limitate la neuropatia diabetică,
neuralgia postherpetică, durere după traumatisme ale coloanei, durerea membrului fantomă (durerea postamputaţie),
durere centrală post AVC2.
Durerea inflamatorie: rezultatul activării şi sensibilizării căii nociceptive a durerii de o varietate de mediatori 3
eliberaţi la locul ţesutului inflamat. Patologiile incrimitate pot fi apendicita, artrita reumatoidă, afecţiuni inflamatorii
ale vezicii, herpes zoster etc.

Intensitatea durerii
Pentru evaluarea durerii se foloseşte o scară numerică de la zero (0) la zece (10), unde 0 = fără durere iar 10 =
intensitate maximă a durerii. Intensitatea durerii poate fi clasificată în:
 uşoară: ≤ 4/10
 moderată: 5 – 6/10
 severă: > 7/10

Durata durerii
1
Alodinie - aparitia senzatiei de durere la aplicarea stimulilor nedurerosi, de diferite modalitati (calorice, vibratorii, tactile, sonore). Alodinia este un semn de
sinsitizare a structurilor nociceptive ale sistemului nervos si se intalneste in cadrul diferitor maladii neurologice (migrena, tulburari somatoforme a sistemului nervos
vegetativ etc).
2
Accident vascular cerebral
3
Mediatorii proinflamatori sunt citocine precum IL-1-alfa, IL-1-beta, IL-6 şi TNF-alfa, chemochine, oxygen reactive, amine vasoactive, lipide, ATP şi alţi factori
eliberaţi de leucocitele infiltrate, cellule vasculare endoteliale etc.
Pag. | 39
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

 durere acută: durere între 3-6 luni


 durere cronică: durere care durează mai mult de 3-6 luni sau care persistă mai mult decât o durere acută
sau după ce vindecarea ţesutului este completă
 durere acută pe fond de durere cronică: puseu de durere acută suprapusă peste durerea cronică sau care
accentuează durerea cronică.
Reducerea durerii poate fi obţinută prin diferite modalităţi. Există câteva teorii care încearcă să explice
mecanismele reducerii durerii. Din punct de vedere al electroterapiei, este clar faptul că durata fazelor, frecvenţa şi
amplitudinea joacă un rol important.

3.4. Teoriile durerii


Următoarele trei teorii sunt importante.

3.4.1 Teoria porţii de control a durerii / gate control theory (Melzack şi Wall)
Teoria porţii de control a durerii, elaborată în anul 1965 de Ronald Melzack (un psiholog canadian) şi Patrick
David Wall (un medic englez), susţine ideea că percepţia durerii fizice nu este rezultatul direct al activării
nociceptorilor, ea fiind modulată prin interacţiunea dintre diferiţi neuroni. Teoria relevă faptul că activarea nervilor
care nu transmit semnale dureroase poate interfera cu semnalele de la fibrele ce conduc durerea, inhibând într-o
oarecare măsură percepţia dureroasă. Liniile principale ale acestei teorii sunt considerate valabile şi astăzi, fiind
reluate într-un alt cadru de modelele moderne ale transmisiei nociceptive.
Această teorie susţine că durerea este o expresie a echilibrului dintre informaţia care circulă prin măduva
spinării prin fibrele nervoase goase şi informaţia transmisă de fibrele nervoase subţiri. Cu alte cuvinte, teoria se
bazează pe presupunerea că stimularea fibrelor nervoase mielinizate groase va determina inhibiţia neurală la nivel
spinal. Această inhibiţie va bloca transportul stimulilor dureroşi către creier care are loc prin intermediul fibrelor
nervoase subţiri, nemielinizate. Trebuie reţinut faptul că fibrele nervoase groase transmit informaţii non-nociceptive
iar fibrele nervoase subţiri transmit informaţiile nociceptive. Dacă activitatea este mai intensă în fibrele nevoase
groase, durerea se va reduce iar dacă este mai multă activitate în fibrele subţiri, durerea este prezentă.

Tabel 2. Clasificarea fibrelor nervoase în funcţie de grosime


Pag. | 40
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Categorie Eferent Aferent Tipuri de senzaţii Viteza de transmisie (m/sec.) Diametrul (µm)
Goase A -α I Propiocepţie, somatomotor 70 – 120 12 – 22
A-β II Atingere, presiune 50 – 70 5 – 12
A-γ II Întinderea fusurilor motorii 30 – 50 5 – 12
Subţiri A-δ III Durere, frig, atingere < 30 2–5
B - Preganglionii autonomi 3 – 14 1–3
C IV Durere termică, mecanoreceptori <3 0.1 – 1.3
Postganglionic autonom

Diagrama următoare prezintă această teorie a porţii de control a durerii.

Fibre
subţiri

DURER
E

Fibre
groase
Fig.10. Modelul teoriei porţii de control al durerii
(sursa: http://faculty.washington.edu/chudler/pain.html; data accesării: 14.01.2014)
I = interneuron inhibitor; P = neuron de proiecţie; “-“ = inhibiţie; “+” = excitaţie (activare)

1. Fără stimulare, atât fibrele groase, cât şi cele subţiri nu sunt active, neuronii inhibitori blochează semnalul spre
neuronul proiector care face conexiunea cu creierul. Prin urmare, poarta de control este închisă şi, în consecinţă,
nu există durere.

Pag. | 41
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

2. Stimularea receptorilor nedureroşi determină activarea fibrelor nervoase groase. Acestea activează neuronul de
proiecţie (P), dar activează şi neuronal inhibitor (I), care blochează semnalul neuronului proiector care face
legătura cu creierul. Prin urmare, poarta este închisă şi nu apare durerea.
3. Stimularea receptorilor dureroşi determină activarea fibrelor nervoase subţiri. Acestea activează neuronal de
proiecţie (P) şi blochează neuronul inhibitor (I). Acest blocaj al activităţii neuronului inhibitor face imposibilă
blocarea impulsului ce pleacă de la neuronul de proiecţie care face legătura cu creierul. Prin urmare, poarta este
deschisă şi apare senzaţia de DURERE.
Deşi se ia în considerare existenţa influenţei centrale, teoria porţii de control a durerii este în continuare privită
ca fiind unul dintre cele mai importante puncte de pornire în suprimarea durerii.

3.4.2 Teoria eliberării endorfinei (Sjölund şi Eriksson)


Această teorie se bazează pe presupunerea că, în durerea cronică, apare fie o hiperactivitate a secreţiei de
endorfine, fie o creştere a consumului de endorfine eliberate. Sistemul nervos central poate fi stimulat să producă
aceste opiacee endogene care determină suprimarea durerii, prin aplicarea curentului “Burst – TENS 1” (cunoscut şi
sub denumirea mai comună de curent cu frecvenţă joasă şi intensitate mare, sau electroacupunctură – TENS).
După Sjölund şi Eriksson, endorfinele sunt eliberate doar la o frecvenţă de 2 – 5 Hz şi 7 pulsaţii pe impuls.
Amplitudinea trebuie să producă contracţie musclară fără disconfort (până la limita toleranţei). Reducerea
durerii prin TENS convenţional (TENS cu frecvenţă mare, intensitate redusă) apare ca urmare a eliberări la nivel
spinal a opiaceelor endogene (endorfine, encefaline).

3.4.3 Depresia postexcitaţie a sistemului nervos simpatic (Sato şi Schmidt)


Această teorie afirmă că depresia postexcitaţie a sistemului nervos simpatic poate fi obţinută prin stimularea
fibrelor nervoase de tip II şi III. În acest caz, stimularea excesivă a fibrelor de tip IV trebuie evitată. În condiţii care
implică activitatea excesivă a sistemului nervos simpatic, trebuie să se pună accentual pe stimularea fibrelor nervoase
de tip II şi III.

1
Transcutaneous electrical nerve stimulation/ stimulare electrică nervoasă transcutanată
Pag. | 42
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

3.5. Stimularea selectivă


Se poate observa din prezentarea anterioară a teoriilor privind mecanismele de reducere a durerii, că există o
preferinţă generală pentru stimularea fibrelor nervoase groase, de tip II şi III. În plus, pentru obţinerea stimulării
musculare, este preferată stimularea selectivă a fibrelor nervoase groase de tip I (Aα) ale motoneuronilor din coarnele
anterioare. (Howson, 1978; Lullies,1961).
Howson afirmă că este indicat să se folosească faze foarte scurte pentru stimularea fibrelor nervoase de tip II şi
III, precum şi a fibrelor motorii de tip I (Aα) din motoneuroni. Curba putere/ durată a diferitelor tipuri de fibre arată că
prin folosirea unor faze cu durată mai mică de 200 μs este posibil să se stimuleze nervii senzitivi şi motori, fără a
stimula fibrele nemielinizate (care transmit durerea). Cu alte cuvinte, pentru fazele scurte de aplicare se poate selecta
o amplitudine relativ mare fără a stimula fibrele subţiri (interval mare de amplitudine). Pe de altă parte, în fazele mai
lungi de timp, o amplitudine mică a curentului poate stimula fibrele subţiri (interval mic de amplitudine).
Voltaj

Durată scură, intensitate mare (interval


mare de amplitudine)
durată lungă, intensitate mică (interval

Durată

Fig.11. Curba Amplitudine/ Durată de stimulare a fibrelor nervoase de tip I, II, III

Pag. | 43
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

3.5. Amplitudinea curentului (nivelul de stimulare)


Alături de durata şi frecvenţa impulsurilor electrice, amplitudinea curentului este foarte importantă pentru a
obţine stimularea selectivă. În electrostimulare, bibliografia face referire la variate nivele de stimulare pentru a stabili
cât de mare trebuie să fie amplitudinea pentru a obţine cu adevărat stimularea selectivă. Când creşte amplitudinea unui
curent aplicat unui subiect sănătos, apar următoarele reacţii:
a. Este atins pragul de sensibilitate
b. Este atins pragul răspunsului motor
c. Este atins pragul dureros; pacientul experimentează contracţie musculară şi durere.

ATENŢIE!!! Acest principiu se aplică tuturor tipurilor de curenţi, de aceea este esenţial ca înainte de aplicarea
electrostimulării să se verifice sensibiltatea cutanată a subiectului.

Cele mai frecvente clasificări utilizate pentru a evalua amplitudinea corectă sunt următoarele:
1. Clasificarea bazată pe senzaţia percepută de pacient:
a. submitis (amplitudine la care stimulul este imperceptibil);
b. mitis (amplitudine la care stimulul este abia perceptibil);
c. normalis (amplitudine la care stimulul este distinct perceptibil);
d. fortis (amplitudine la care stimulul este crescut până la limita toleranţei).
Un dezavantaj al acestei clasificări este că depinde exclusiv de informaţia verbală venită de la pacient. De
asemenea, nu ia în considerare niciun fel de activitate motorie.

2. Clasificarea în funcţie de nivelele de stimulare sensitive şi motorii:


a. nivel de stimulare subsenzorial;
b. nivel de stimulare senzorial;
c. nivel de stimulare motorie (contracţie musculară clar perceptibilă);
d. limita toleranţei (contracţie musculară puternică dar încă nedureroasă);
e. pragul dureros.

Pag. | 44
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

În practică, această din urmă clasificare este mai uşor de folosit. Oricum, rămâne o chestiune deschisă dacă
stimularea motorie este întradevăr sub limita toleranţei. În cazurile patologice secvenţa se poate modifica. Mulţi
factori joacă un rol important, ca de exemplu: natura condiţiei, sensibilitatea pacientului şi metabolismul pielii. Astfel,
este imposibil să oferim limite exacte între nivelele de stimulare. Dacă scopul tratamentului este de a produce un
răspuns motor, trebuie specificat dacă amplitudinea curentului trebuie crescută până la limita toleranţei sau până la
limita dureroasă.

Pag. | 45
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

4. CURENTUL GALVANIC

4.1. Definiţie
Curentul electric de frecvenţă zero sau curentul continuu poartă numele de curent galvanic. Intensitatea
curentului poate varia crescând de la valoarea zero a intensităţii până la un anumit nivel (curent continuu ascendent)
sau descrescând spre zero (curent continuu descendent). Dacă aceste creşteri şi descreşteri au loc ritmic, curentul ia
forma unei curbe ondulatorii şi se numeşte curent variabil.
Curentul electric continuu folosit în electroterapie se numeşte curent galvanic.

4.2. Mecanism de producere


- prin mai multe metode, cele mai importante fiind:
 metodele chimice: - elementul clasic de producere a curentului continuu este "pila lui Volta"
- două bare de metale diferite - zinc şi cupru se introduc într-un vas izolat conţinând soluţie diluată de
acid sulfuric,
- prin legarea capetelor exterioare ale barelor cu un
conductor, se creează o diferenţă de potenţial de 0,9 V (este de
3000 de ori mai mare decât cea obţinută în mediu uscat),
- forţa electromotoare a curentului continuu se
menţine cât timp este închis circuitul,
- se bazează pe reacţii chimice survenite în soluţia de
acid sulfuric şi electrozii introduşi în vas,
- soluţia de acid sulfuric se disociază electrolitic în
ioni de H+ şi radicali SO¯², reacţiile chimice au loc între ionii din
soluţie şi ionii de cupru şi zinc,
- ionii de semn contrar eliberaţi se acumulează la Fig. 12. Pila lui Volta
nivelul electrozilor determinând o diferenţă de potenţial electric
între cei doi electrozi.

Pag. | 46
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

 metode mecanice:
- tranformarea energiei mecanice în energie electrică este realizată de către dinam
- în fizioterapie se foloseşte un motor - generator care transformă curentul alternativ de 220V de la reţea
în curent continuu de cca. 40 - 50V prin energia mecanică de rotaţie,
- este un curent pulsator care, cu ajutorul unui filtru electric, se transformă în curent continuu constant.

 metode termoelectrice:
- diodele cu doi electrozi:- anod sub formă de placă,
- catod sub formă de filament spiralat, ambele într-un balon de sticlă,
- deplasarea electrozilor are loc numai într-un singur sens, întotdeauna dinspre filament spre placă,
- între placă şi filament se creează o diferenţă de potenţial,
- migrarea de electrozi între catod şi anod determină curentul electric continuu.
4.3. Proprietăţi ale curentului galvanic
 electroliza: - fenomenul de disociere ionică şi deplasarea acestora spre polii de semn contrar:
- la anod (+) se îndreaptă anionii (-),
- la catod (-) se îndreaptă cationii (+).
 ionoforeza: - fenomenul de deplasare a ionilor prin membranele celulare semipermeabile;
 electroforeza - fenomenul prin care elementele neutre chimic se încarcă prin absorbţie cu ioni ("+" sau "-")
şi migrează sub acţiunea curentului galvanic spre anod (anelectroforeza) sau spre catod (catelectroforeza),
 electroosmoza - deplasarea moleculelor de apă prin peretele celular sub acţiunea curentului continuu,
 rezistenţa tisulară sau rezistenţa ohmică sau rezistivitatea tisulară : - reprezintă rezistenţa pe care o
întâmpină curentul continuu la trecerea prin ţesuturi, rezistenţă generată de fenomenul de polarizare,
 valorile rezistenţei tisulare variază în funcţie de natura ţesuturilor:
- lichide: 80 - 100 ohmi/cm,
- muşchi: 300 ohmi/cm,
- organe parenchimatoase mai profunde: 400 - 600 ohmi/cm,
- ţesut adipos, aer: 1000 - 3000 ohmi/cm.

Pag. | 47
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

4.4. Rezistivitatea cutanată


- depinde de : - intensitatea curentului electric aplicat;
- legea lui Ohm1: U = I · R ;
- timpul de aplicare al curentului galvanic; rezistivitatea scade treptat și după 30 min. de la
aplicarea curentului se ajunge la un echilibru dinamic;
- perspirația cutanată insensibilă;
- stări fiziologice (menstruație, somn, efort fizic);
- ritmuri biologice;
- alimentație ;
- diverse patologii (depresie, hipersimpaticotonie, epilepsie, mixedem2, sclerodermie3)

4.5. Acţiunile biologice ale curentului galvanic


Mecanismul fundamental îl constituie modificarea concentraţiilor ionice la nivelul structurilor străbătute de
curent şi secundar apar procese biologice în zona de trecere a curentului galvanic.
Din punctul de vedere electrochimic şi al conductibilităţii, organismul uman se comportă ca un conductor de
gradul II, deci poate fi asemănat cu un electrolit. În structura sa, apa reprezintă 70% din greutatea corpului, restul fiind
substanță solidă reprezentată în mare măsură de săruri. Deci, în acest mediu lichidian se află numeroase săruri
dizolvate, realizând diverse concentraţii.

1
Legea lui Ohm se aplică pentru conductori electrici la capetele cărora se aplică tensiuni electrice. Legea lui Ohm spune că într-un circuit intensitatea (I) curentului
electric este direct proporțională cu tensiunea aplicată și invers proporțională cu rezistența (R) din circuit. Formula matematică a legii lui Ohm este:
I= U/R, unde: I este intensitatea curentului, măsurată în amperi; U este tensiunea aplicată, măsurată în volți; R este rezistența circuitului, măsurată în ohmi. Cu alte
cuvinte, în cazul unui rezistor a cărui rezistență este constantă, dacă tensiunea crește, intensitatea curentului va crește proportional cu tensiunea și invers. Un astfel de
rezistor care respectă fidel legea lui Ohm se numește rezistor ohmic.
2
Infiltrație cutanată care antrenează o umflare a fetei și membrelor, fiind caracteristică hipotiroidiei (micșorarea activității glandei tiroide).
Mixedemul este un edem tare și elastic, care trebuie să fie deosebit de edemul moale provenit din retențiile hidrice ale insuficienței cardiace, renale sau hepatice. Un
mixedem survine adesea la nou-născut, mult mai frecvent la femeile cuprinse între 30 și 50 ani.
3
Sclerodermie sau ”pielea groasă” este o afecțiune cronică, autoimună care cel mai frecvent afectează femeile de vârstă medie. Poate determina îngroșarea și
pierderea elasticității pielii și afecțiuni ale inimii, plămânilor, rinichilor și tractului gastro-intestinal. Boala este provocată de o supraproducție de colagen în țesutul
conjunctiv al corpului. Colagenul este în mod normal responsabil pentru menținerea supleții pielii și a organelor, dar atunci când este produs în exces, face ca
țesuturile să devină groase și imobile.
Pag. | 48
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Mediul electrolitic uman nu este omogen deoarece este compus din elemente cu diferite grade de
conductibiliate. În aceste condiţii, organismul nu poate fi străbătut uniform de curent electric. Există o clasificare mai
veche dar încă actuală, elaborată de Krilova şi Simanko conform căreia, din punctul de vedere al conductibilitaţii
electrice structurile organismului pot fi împărţite în 4 grupe :
 Gradul I: structuri anatomice foarte bune conductoare electrice (sânge, limfa, LCR1, corp vitros),
 Gradul II: structuri anatomice bune conductoare electrice (glande sudoripare, muşchi, ţesut subcutanat, organe
interne),
 Gradul III: structuri anatomice rău conductoare electrice (ţesut nervos, ţesut adipos, glande sebacee, ţesut
osos),
 Gradul IV: structuri anatomice foarte rău conductoare electrice (părul, epiderma).
Aplicarea curentului galvanic asupra organismului va determina o serie de procese diferenţiate în două mari
grupe : - efectele polare care se produc la nivelul electrozilor aplicaţi,
- efectele interpolare care se produc în interiorul organismului, în regiunile cuprinse între cei doi
electrozi.
Efectele polare şi interpolare sunt concomitente, iar efectul total al curentului presupune “însumarea” celor
două categorii de efecte.2 (Sidenco)

4.5.1. Efectele polare


♦ Efectele polare sunt datorate modificărilor care apar la locul de contact dintre tegument şi electrozii de aplicat. În
cea mai mare măsură, efectele polaresunt consecinţa procesului de electroliză. În urma acestui proces, la anod se
produce acid (HCl = acidclorhidric ), iar la catod se produce bază (NaOH =hidroxid de sodiu ).
♦ Efectele polare sunt determinate deci, de modificările chimice apărute; aceste modificari depind de mai mulţi
parametrii : - calitatea electrodului (formă, dimensiune, compoziţie chimică);
- calităţile curentului galvanic (intensitate, direcţie, sens, durată);

1
Lichid cefalorahidian
2
Sidenco Elena Luminiţa, Electroterapie, note de curs, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Kinetoterapie, sursa:
http://spiruharet.ucoz.com/_fr/0/Electroterapie_.pdf, accesat 22.01.2014
Pag. | 49
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

- anumite proprietăţi ale organismului (starea tegumentului, rezistenţa electrică, capacitatea,


conductibilitatea diverselor ţesuturi, reactivitatea generală a individului).
În cazul supradozării curentului electric pot să apară efecte polare extreme (arsuri şi necroze la zona de aplicare).
(Sidenco)

4.5.2.Efectele interpolare
Efectele interpolare au importanţă fundamentală pentru electroterapie deoarece ele stau la baza efectelor
dezvoltate în substratul străbătut de curentul galvanic. Efectele interpolare sunt determinate de modificari fizico-
chimice tisulare apărute la trecerea curentului electric prin ţesuturi. (Sidenco)

Au la bază procese de : modificări ale potenţialului de membrană,


bioelectroliză modificări de excitabilitate neuro-musculară,
ionoforeză care implică efecte termice,
electroosmoză efecte de inducţie electromagnetică,
modificări apărute în compoziţia chimică a ţesuturilor.

4.6.Efecte fiziologice ale curentului galvanic


Efectele şi modificările biologice apărute la trecerea curentului galvanic prin ţesuturile vii sunt încă incomplet
elucidate. Efectele se bazează în principal, pe reacţiile dezvoltate la nivelul structurilor uşor excitabile, în principal
supra fibrelor nervoase.
Aplicarea curentului galvanic cu pantă (introducerea este lină), cum se întâmplă în practica terapeutică, dă
naştere unor efecte net diferite faţă de curentul galvanic intrat brusc, folosit de regulă în scop diagnostic. Această
stimulare bruscă prin curent galvanic, determină o excitaţie, care la nivelul fibrei musculare este motorie, determinând
contracţie, iar la nivelul fibrei senzitive determină durere. Chiar dacă totalitatea efectelor nu a putut fi definită
complet, apar modificari biologice importante ce determină efecte fiziologice şi terapeutice.

Pag. | 50
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

 Asupra fibrelor nervoase senzitive:


La trecerea curentului galvanic, receptorii senzitivi din tegument înregistreaza senzaţia de furnicătură, care
creşte proporţional cu intensitatea curentului. Dacă intensitatea curentului depăşeşte nivelul senzaţiei de furnicătură,
următoarea senzaţie dezvoltată va fi de înţepături fine şi dacă se insistă cu creşterea intensităţii, va apare senzaţia de
arsură, în final ajungându-se la senzaţia de durere. După câteva şedinţe se constată creşterea pragului sensibilităţii
tactile şi dureroase, senzaţiile încep să apară la nivele mai înalte de intensitate a curentului (această reacţie ţine mult
de individ şi de reactivitatea proprie şi particularităţile acestuia).
Considerăm astfel că curentul galvanic dezvoltă o acţiune analgezică (prin creşterea pragului sensibilităţii
pentru durere), acest efect apărând în primul rând la polul pozitiv (+). Explicaţia acestor fenomene este dată de
modificările excitabilităţii neuromusculare la trecerea curentului galvanic, fenomen definit ca electrotonus şi descris
de Pflüger.
Astfel, la polul pozitiv (+), membrana celulară se hiperpolarizează şi astfel scade excitabilitatea (creşte pragul
excitabilităţii, deci substratul va reacţiona la stimuli mai intenşi, inclusiv dureroşi), şi astfel spunem că se dezvoltă
anelectrotonusul. La polul negativ (-), , depolarizarea domină şi astfel creşte excitabilitatea (scade pragul
excitabilităţii, substratul va reacţiona la stimuli mai puţin intenşi, deci va fi mai excitabil), deci se dezvoltă
catelectrotonusul. Cele două forme de electrotonus se produc simultan, la cei doi electrozi, la trecerea curentului
galvanic.
Electrotonusul variază în funcţie de intensitatea curentului galvanic aplicat. S-a constatat că:
♦ la intensităţi mici domină catelectrotonusul,
♦ la intensităţi mari domină anelectrotonusul,
♦ la intensităţi medii există un echilibru între efecte
Kowarschick a studiat foarte atent mecanismul analgeziei şi a constatat că această acţiune a curentului galvanic,
dezvoltată la trecerea curentului prin substrat, este datorată modificărilor care apar între electrozi ca urmare a
deplasării ionilor, şi că la acţiunea analgetică contribuie şi efectul galvanizării asupra SNC, precum şi asupra
sistemului circulator.

- senzaţia înregistrată este în funcţie de creşterea intensităţii curentului aplicat:


furnicături ~ înţepături ~ arsură ~ durere
- la polul (+) se induce fenomenul de analgezie, datorat hiperpolarizării celulei şi scăderii excitabilităţii acesteia.
Pag. | 51
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

- la polul (-) se induce fenomenul de stimulare prin depolarizare a celulei şi creşterea excitabilităţii acesteia.
 Asupra fibrelor nervoase motorii:
La polul negativ (-), atunci când acesta este folosit ca electrod activ, se produce scăderea pragului excitabilitaţii
pentru fibrele motorii, deci creşte excitabilitatea lor: va fi deci posibilă stimularea fibrelor motorii şi apariţia
contracţiei. Studiile au dovedit că scăderea sau creşterea bruscă a intenstităţii curentului reprezintă un stimul suficient
de important, declanşând o contracţie musculară promptă. Acţiunea stimulatoare a curentului galvanic asupra fibrelor
nervoase motorii este utilizată în practică, ca pregatire a musculaturii denervate pentru curenţii excitatorii.
- la polul (-) se înregistrează o scădere a pragului de excitaţie, având loc acelaşi fenomen de stimulare
neuromotorie cu creşterea excitabilităţii.
 Asupra sistemului nervos central:
Există efecte certe ale curentului galvanic asupra SNC probate la început pe animale de laborator. Hoff a
dovedit experimental că, la aplicarea unei galvanizări descendente, cu electrodul pozitiv (+) cranial şi cel negativ (–)
caudal asupra animalului de experienţă, se produce aşa numita ”ameţeală” care poate merge până la “narcoză”
galvanică, aparută la creşterea suficient de importantă a intensitaţii curentului. Clinic, această stare s-a exprimat prin
faptul că extremitaţile animalului au ramas extinse (primele studii realizate pe broască). Dacă galvanizarea a avut sens
ascendent (electrodul pozitiv caudal şi cel negativ cranial) se produceaşa numita “convulsie galvanică”, cu
extremităţile puternic flectate. Astfel Hoff a dovedit că aplicaţiile descendente au efect sedativ, narcotic, iar cele
ascendente efect excitant asupra SNC al animalului de experienţă.
Acelaşi lucru s-a constatat şi în cazul peştilor: în aplicaţiile descendente (prin orientarea capului la anod şi a
cozii la catod) apare în timp, o oarecare dezorientare, în vreme ce în cazul aplicaţiilor ascendente apar efecte de
excitare.
Koeppen a extins aceste studii la om şi a aratat că aplicaţiile descendente de curent galvanic (mai ales în cazul
aplicaţiilor sub forma băilor galvanice) determină scăderea reflectivităţii osteotendinoase a individului, în vreme ce
aplicaţiile ascendente cresc excitabilitatea. În concluzie, Koeppen consideră că tonusul SNC este diminuat, în general,
în aplicaţiile decendente. (Sidenco)
În concluzie, putem spune că la trecerea curentului, efectele instalate sunt în funcţie de polaritatea aplicată, şi
anume: - polul (+) aplicat cranial determină un efect analgezic, descendent,
- polul (-) aplicat cranial determină un efect stimulant, ascendent

Pag. | 52
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

Diverse studii legate de reacţiile senzoriale determinate de trecerea curentului electric au aratat că pot apare
astfel: ♦ reacţii vizuale luminoase de tip fosfene (în cazul în care subiectul stă cu ochii închişi), percepute
sub formă de puncte, bastonaşe, cercuri colorate (galben sau alte culori);
♦ reacţii auditive de tip acufene (pocnituri/zgomote în urechi);
♦ reacţii labirintice de tip vertij voltaic: senzaţia de ameţeală percepută de subiect conform căreia, capul
deviază la dreapta dacă subiectul nu are afectări care să compromită echilibrul, sau de partea bolnavă dacă are o
suferinţă cunoscută la nivelul urechii interne;
♦ reacţii gustative: la polul negativ (–) se constată apariţia gustului metalic, astringent, iar la polul
pozitiv (+) apariţia gustului acru.

 Asupra fibrelor vegetative vasomotorii:


Curentul galvanic determină o activare vasculară importantă, exprimată clinic prin hiperemie.
Astfel, la trecerea curentului galvanic, după o scurta perioadă de vasoconstricţie, se produce o vasodilataţie
reactivă care caracterizează hiperemia, exprimată clinic prin eritemul cutanat local, însoţit de creşterea temperaturii
locale. Subiectiv, se percepe o senzaţie de caldură plăcută la nivelul electrodului. Are loc o reacţie care se menţine şi
după întreruperea curentului electric, fiind întotdeauna mai pronunţată la catod, şi care dispare lent în cateva ore.
Vasodilataţia locală este importantă, atât la nivelul vaselor superficiale cutanate, cât şi la nivelul vaselor
profunde, în primul rând a vaselor musculare. În consecinţă, la trecerea curentului galvanic creşte vascularizaţia şi in
teritoriile profunde, consecutiv creşterii fluxului sanguin în cele superficiale. Acest lucru a fost dovedit de studii
multiple, bazate pe metode diverse de investigare:
o pletismografice,
o infrasonoscilografice,
o fluorografice, evidenţiind fluxurile sanguine într-un teritoriu, precum şi debitul sangvin, la un
moment dat, printr-o anumită zonă.
Astfel s-a constatat că, la trecerea curentului galvanic, circulaţia cutanată creşte cu până la 500%, iar cea
musculară cu până la 300% faţă de valorile de repaus (înaintea trecerii curentului galvanic). Persistenţa fenomenului
este de 15-30 minute după aplicaţie.
Efectele vasodilatatoare obţinute astfel prin trecerea curentului galvanic sunt superioare altor proceduri fizice,
de exemplu din domeniul hidrotermoterapiei, cum ar fi aplicarea băilor ascendente Hauffe (băi parţiale): metodologia
Pag. | 53
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

acestei proceduri presupune imersia membrelor superioare într-o incintă cu apă, pornind de la temperatura de
indiferenţă (la care schimburile de căldură între organism şi mediu sunt minime) şi se creşte temperatura gradat, câte
un grad Celsius pe minut, determinând astfel vasodilataţia în zonele imersate. Clasic, această procedură de
hidrotermoterapie parţială se aplică în scopul stimulării unui proces de vasodilataţie în teritoriul coronarian, similară
celui produse la nivelul membrelor superioare imersate, datorită faptului că există o relaţie consensuală între circulaţia
membrelor superioare şi cord, adică cele două teritorii au o reacţie vasculară dezvoltată în acelaşi sens (răspund în
acelaşi fel la excitanţi, prin vasodilataţie sau vasoconstricţie, indiferent dacă excitantul se aplică pe unul dintre
teritorii, superficial cutanat sau profund).
Trecerea curentului galvanic produce o vasodilataţie superioară acestei proceduri şi a altora. Creşterea
vascularizaţiei locale la trecerea curentului galvanic determină creşterea irigaţiei zonei respective şi efecte biotrofice,
prin aceasta creşte gradul de nutriţie a teritoriului, şi consecutiv, creşte resorbţia exudatelor şi a edemelor locale.
În concluzie, efectele sunt de acţiune hiperemizantă, de activare a vascularizaţiei (vasodilataţie atât la nivelul
vaselor superficiale, cutanate cât şi la nivelui celor profunde, din straturile musculare), eritemul cutanat.

Datorită acestor efecte asupra vascularizaţiei periferice, cutanată şi musculară, aplicaţiile curentului galvanic au
indicaţii în mai multe tipuri de patologii :
♦ acrocianoze,
♦ angioneuropatii (suferinţe care au la bază tulburări funcţionale la nivelul vaselor nervilor, mai ales
filetele vegetative),
♦ crioparestezii funcţionale nocturne, mai ales ale membrelor inferioare (exprimate clinic prin
amorţeli, furnicături cu senzaţia de rece, alterărivasculare periferice),
♦ arteriopatii periferice (afectări de trunchiuri principale vasculare, mai ales în stadiile incipiente,
fără alterări organice importante ale peretelui vascular, cu scăderea elasticităţii acestuia şi deci, a
răspunsului vasodilatator),
♦ distrofii simpatice reflexe (vechile “algoneurodistrofii”) ale membrelor, care apar printr-un
mecanism de hipersimpaticotonie, declanşat de celemai multe ori posttraumatic. (Sidenco)
Asupra sistemului nervos vegetativ:
Această acţiune recunoscută a curentului galvanis este însă inconstantă şi individualizată. Reacţia vegetativă la
trecerea curentului galvanic depinde de :
Pag. | 54
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

♦ dominanţa tonusului simpatic sau parasimpatic, specifică individului asupra căruia se face aplicaţia,
♦ locul de aplicare a curentului galvanic,
♦ polaritate (stimulare simpatică sau parasimpatică, în funcţie de polaritatea curentului galvanic aplicat).
Regiunea de elecţie, atunci când se urmareşte în mod special influenţarea funcţiei sistemului nervos vegetativ
(SNV), este zona cervicală şi dorsală superioară, denumită generic “ gulerul lui Scerbac”: acesta va fi locul de aplicare
a procedurii.

 Asupra sistemului circulator


Schnee a demonstrat pentru prima dată acţiunea diferenţiată a curentului galvanic asupra circulaţiei, în funcţie
de polaritatea aplicaţiei. Galvanizările descendente cresc fluxul sangvin și dinamica circulaţiei către cord, deci:
- creşte circulaţia de întoarcere a sângelui venos din plămâni şi din membrul superior,
- creşte transportul de sânge arterial către sistemul port.
Dacă aplicaţia este ascendentă :
- creşte circulaţia venoasă de la nivelul membrelor inferioare şi organelor portale către cord,
- creşte circulaţia arterială spre plămâni şi membrele superioare,
- creşte viteza sângelui venos de la inimă spre plămân.
Există însă o reactivitate individuală de care trebuie să ţinem seama în cursul acestor aplicaţii. Rezultatul final
va depinde deci, de reacţia individuală a pacientului faţă de curentul galvanic, la care se adaugă caracteristicile tipului
de aplicaţie.
Datorită acestor acţiuni dezvoltate la trecerea curentului galvanic, considerăm că aplicaţiile curentului galvanic
determină următorele efecte fiziologice la nivelul substratului străbătut:
♦ creşterea debitul circulator, inclusiv cel muscular (de câteva ori; secundar, această creştere participă la
obţinerea efectului analgezic, în mod deosebit atunci câmd durerea are la bază fenomenele ischemice);
♦ dezvoltarea efectului pe trombus, cu condiţia ca aplicaţia să se facă transversal prin vas ( latero-lateral),
mereu în acelaşi sens:
- astfel, la 2-3 zile de aplicaţie se înregistrează scăderea volumului şi ataşarea trombusului la catod (faza I),
- iar la cca. 5 zile de aplicaţie, se produce recanalizarea lumenului vascular spre anod (faza a II-a); acest efect
apare numai dacă aplicaţia se face mereu în acelaşi sens;
♦ apariţia efectui analgetic, ca şi consecinţă a mai multor mecanisme:
Pag. | 55
Electroterapia pentru kinetoterapeuți: principii şi practică/ 2014

1. stimularea circulaţiei, care conduce în principal, la combaterea durerii de tip ischemic,


2. scăderea excitabilităţii la anod, deci dezvoltarea efectului analgetic prevalent la electrodul pozitiv,
3. ameliorarea acomodării muşchiului striat la trecerea curentului galvanic.
Toate aceste efecte au la bază, ca mecanism intim celular, creşterea permeabilităţii membranei celulare şi deci
fenomenul de activare celulară.
La baza efectelor terapeutice stau următoarele mecanisme:
♦ creşterea metabolismului local,
♦ creşterea difuziunii tisulare,
♦ efectul hiperemiant, rezultate din acţiunile curentului galvanic asupra structurilor excitabile străbătute.
Aceste mecanisme activate se traduc prin :
♦ efectul antiedematos, datorat îmbunătăţirii circulaţiei în toate teritoriile vasculare (arterial, capilar, şi în
consecinţă, şi venos),
♦ efectul analgetic, rezultat prin activarea unor mecanisme multiple (circulator, metabolic şi nervos – atât local
(receptorii) cât şi regional (traiectelenervoase)),
♦ corectarea tulburărilor neuro-vegetative locale, înmod deosebit prin mecanism circulator şi metabolic.

Efecte terapeutice ale curentului galvanic


*0analgezic,
*1excitant,
*2stimulant,
*3vasodilatator,
*4trofic,
*5rezorbtiv,
*6echilibrant SNV.

Pag. | 56
4.7. Modalităţi de aplicare
4.7.1. Galvanizarea simplă
4.7.2. Baia galvanică
1- baia galvanică parţială
2- baia galvanică completă
4.7.3. Iontoforeza

4.7.1. Galvanizarea simplă


Electrozii utilizați pentru galvanizarea simplă, confecționațti din plăci metalice (plumb), au forme și
dimensiuni diferite în funcție de regiunea pe care se aplică și de efectele urmărite. Cel mai adesea se folosesc plăci
dreptunghiulare de mărime egală sau diferite între ele de 6/8, 8/10, 10/15cm. Electrozii se aplică ferm pe tegument
prin intermediul unor învelișuri hidrofile din tifon, îmbibate în soluții fiziologice sau apă simplă.
Dacă se urmărește obținerea unui efect analgetic, electrodul activ este cel pozitiv, iar dacă se urmărește
obținerea unui efect excitant, electrodul activ este cel negativ.
Se utilizează două modalități de așezare a electrozilor:
- transversal, de oparte și de alta a regiunii afectate pe care o încadrează astfel față în față (umăr, gleznă,
genunchi);
- longitudinal, cu electrozii plasați la distanță, la extremitățile segmentului tratat (braț, gambă, membru inferior).
Intensitatea curentului aplicat se dozează de la potențiometru în funcție de toleranța individului și de
toleranța la locul de aplicare, senzația corectă fiind cea de furnicătură plăcută. Aceasta corespunde unei intensități a
curentului de 0,1-0,2 mA pe cm2 de electrod.
Numărul ședintelor necesare este de 8-10 în formele acute și 12-15 sau mai mult în cele cronice. Pacientul
trebuie avizat în prealabil asupra senzației pe care o va simți. Va fi așezat pe canapeaua de tratament în pozițiile
cele mai antalgice în funcție de zona de tratat. Ca incidente posibile mentionăm arsurile tegumentare. Acestea se
pot produce la pacienți cu afectare a sensibilității cutanate. La trecerea curentului continuu, apa din anvelișurile
hidrofile disociază in H+ si OH-. Pe tegument se găsesc în mod obișnuit ioni paraziți (Na, Cl, K) care se combină
cu H+ și OH- rezultând acidul sau baza respectivă, cu producere de arsură tegumentară.
Pentru prevenire se folosesc soluții de protecție cu următoarele formule:
 Pentru polul pozitiv: NaCl 5g , NaOH 1g , Apă distilată ad. 1000 ml (pentru neutralizarea HCl)
 Pentru polul negativ: NaCl 6g, HCl diluat 6,5g, Apă distilată ad. 1000 ml (pentru neutralizarea NaOH)
Potentiometrul aparatului de la care se regleaza intensitatea curentului electric se manevreaza foarte încet
deoarece în caz contrar pot apare contracții musculare dureroase la variația rapidă a intensității.
Se pot utiliza doi electrozi placă, plaţi care pot fi egali ca mărime sau nu şi în acest ultim caz, electrodul mai
mic este electrodul activ (-).
*0intensitatea curentului poate fi determinată:
- subiectiv, pacientul înregistrând senzaţia de furnicături, înţepături,
- obiectiv, după formula T (durata în minute) x I (intensitatea în mA)
*1monitorizarea şedinţei:
- durata între 20 - 30 min., zilnic sau la 2 zile,
- confort termic al microclimatului 22 - 24 grade Celsius,
- alegerea electrozilor în funcţie de regiunea tratată,
- electrozi placă, perfect netezi, acoperiţi cu un strat hidrofil, care depăşeşte cu 2 - 3 cm marginile
electrozilor,
- electrozii fixaţi la tegument prin benzi elastice, benzi cauciucate.

4.7.2. Baia galvanică


Se aplică pentru tratarea unor regiuni mai întinse sau a întregului corp. Ele îmbină efectul curentului
galvanic cu efectul termic al apei, care devine un mijlocitor între electrozi și tegument. Densitatea de curent de pe
tegument este mai redusă și de aceea nu există risc de arsură cutanată.

A. Galvanizarea parţială
Se utilizează patru vase sau celule care se umplu cu apă la 37º, apă prin care va trece curent galvanic. În
funcție de scop, pot fi utilizate patru, trei, două sau o singură celulă.
Băile galvanice patru-celulare folosesc patru vase în care se află apă la 34-380C, vase care au înglobați
electrozi în pereții lor prin care circulă curentul continuu. Paciențul poate introduce în aceste vase două, trei sau
toate patru membrele.
Polaritatea este variabilă în funcţie de obiectivele propuse şi
număr de celule stabilit.
În funcție de scopul urmărit, băile 4 celulare pot fi:
- descendente: polarizate (+) membre superioare și (-) membre inferioare
cu efect sedativ, hipotensor;
- ascendente: polarizate (-) membre superioare și (+) membre inferioare,
cu efect ușor excitant și de creștere a tensiunii arteriale.
Temperatura apei :
- mai crescută, 37 - 380C - reduce senzația neplacută creată de curent și
permite aplicarea unor intensități mai mari;
- mai sc ăzută, 34 - 350C - accentuează senzația neplacută dată de curent.
Fig.13. Baia galvanică parțială1
*0 personalul verifică instalaţiile înainte de utilizare,
*1 intensitatea se utilizează "la prag" - furnicături - în caz de nevralgii, mialgii, artralgii,
*2 intensitate peste prag - înţepături - în caz de pareze, paralizii, poliomielită, boala varicoasă,
*3 în tulburări de sensibilitate cutanată şi angiospasm nu ne ghidăm după senzaţia percepută de bolnav şi nu
se introduce o intensitate prea mare, pentru a evita arsurile cutanate,
*4 durata: 10 min.,
*5 ritm zilnic sau la două zile, având o durată de 20-30 minute.
B. Baia galvanică completă
Baia galvanică Stanger este o cadă izolată cu material plastic în care se află opt electrozi fixașț pe pereti.
Curentul galvanic poate fi făcut să circule între acești electrozi în multiple variante:
 ascendent,
 descendent,
 transversal,
 în diagonală.
Polul activ la galvanizare este electrodul (+). Apa are
temperatura de 37-380C și concentrația maximă de 2g/lNaCl
pentru a putea conduce bine curentul electric, iar intensitatea
curentului se reglează în funcție de prescripția medicului și de
senzația subiectivă a pacientului: furnicatură placută sau caldură
(400-600 mA) .

Fig. 14. Baia galvanică completă (baia Stanger)

*6 Se foloseste o cada din plastic, prevăzută cu 8 electrozi: unul cranial, unul caudal, laterali stâng - drept,
1
sursa: http://www.destinatiieuropene.ro/album-foto/bai-galvanice-4120/
*7 Intensitatea curentului: 1000 - 1200 mA, din care 1/3 este efectivă.
*8 Durata unei băi de 20 - 30 min., în ritm de o baie la 3 zile, 6 - 12 băi
*9 Durata tratamentului este de 15-30 minute.
4.7.3. Ionizarea galvanică (iontoforeza):
*10 introducerea în organism a diferitelor substanţe terapeutice cu ajutorul curentului galvanic poartă
numele de iontoforeză, ionizare galvanică, galvanoterapie sau ionogalvanizare,
*11 în principiu, substanţa medicamentoasă suferă un
proces de disociere electrolitică sub acţiunea
curentului galvanic, cu deplasarea consecutivă a
ionilor spre polii de semn contrar,
*12 efectul procedurii depinde de concentraţia soluţiei
(este recomandată o concentraţie de cca. 20 ml.N/10 la
un electrod de 100 cm²,
*13 la anod se adaugă pentru neutralizare/ tamponare
0,4 mEq de bază (sol. NaOH) iar la catod 0,4 mEq acid
(HCl),
*14 în cursul şedinţei de ionizare rata transferului ionic
depinde de intensitatea curentului galvanic până la un
anumit prag, variabil de la individ la individ şi se
datorează fenomenului de frânare amintit,
*15 dacă în prealabil se acidifiază soluţia catodică şi
respectiv se alcalinizează soluţia anodică, rata transferului creşte până la 75 - 80% la cationi şi 90 - 95% la
anioni. Fig.15. Iontoforeza1

1
sursa: http://houghtonphysicaltherapy.com/Iontophoresis.htm
Se folosesc soluții ce conțin substanțe active care se disociază în câampul electric și pătrund în tegument la
nivelul foliculilor piloși și ai glandelor sudoripare, unde realizează depozite ce apoi sunt preluate de circulația
sângelui.
Ex. : ionogalvanizarea cu CaCl2: Soluția de CaCl2 se pune la anod.
Soluții folosite pentru ionogalvanizare:
- la polul pozitiv: CaCl2, MgSO4, ZnSO4, ioni metalici, alcaloizi, acetilcolină, morfină, xilină, atropină, corticoizi;
- la polul negativ: săruri de acizi organici, Br, Cl, I, acid salicilic, acid acetic, acid oxalic sau acid citric.
Soluțiile se prepară cu apă distilată. Concentrația soluțiilor este mică (1 – 3 %) deoarece în soluție, disociația
electrolitică este cu atât mai mare cu cât soluția este mai puțin concentrată.

4.8. Indicaţii ale galvanizării


*16 sistem nervos: nevralgii, nevrite, pareze, paralizii, dezechilibre neurovegetative,
*17 aparat locomotor: mialgii, artroze,
*18 reumatism abarticular: tendinite, bursite, epicondilite, periartrite, artrite de fază stabilizată.
*19 aparat cardiovascular: arteriopatii stadiile I - II, boala varicoasă stadiile I - II, HTA stadiile I - II.
*20 dermatologie: acnee, alergie, ulcere atone, degerături.

4.9. Contraindicaţii
*21 leziuni de continuitate tegumentară, *26 bolnavi febrili,
*22 alergie, intoleranţă la curent galvanic, *27 boli organice decompensate sau cu risc
*23 tumori benigne, maligne, de decompensare,
*24 infecţii tegumentare, *28 pacienţi purtători de materiale de
*25 TBC cutanat, osteosinteză.
4.10. Practică
 În nevralgia sciatică se aplică galvanizări longitudinale lombo - plantare sau galvanizare transversală
pe sciatic. Dacă durerile sunt numai până la coapsă sau gambă se aplică un electrod lombar, celălalt pe faţa
posterioară a coapsei sau externă a gambei,
 În nevralgia plexului cervico - brahial se aplică galvanizare cervico - palmară,
 În paraliziile flaşte ale membrelor superioare şi inferioare apărute după poliomielite, nevrite toxice
infecţioase se aplică galvanizări punând electrodul activ (-) pe muşchiul lezat. Galvanizările se fac cervico -
palmar, la nevoie lombo - plantar,
 În mialgii, neuromialgii cu localizări diferite, se aşază electrodul "+" pe coloana vertebrală în dreptul
segmentului neuromuscular interesat iar electrodul "-" pe zona musculară dureroasă,
 În artrite, artroze cu localizare mono sau oligoarticulară se fac galvanizări transversale pe articulaţiile
mari,
 În tendinite, bursite, epicondilite se aplică la locul dureros electrodul mic, activ (+) şi electrodul
indiferent la distanţă,
 Tulburările circulatorii periferice (cu o componentă spastică) sunt bine influenţate de galvanizări,
având efect vasodilatator de lungă durată.
5. CURENTUL ELECTRIC DE JOASĂ FRECVENŢĂ

5.1. Curenţii în impulsuri


Întreruperea curentului continuu - cu ajutorul unui întrerupător manual (primele aparate) sau prin reglare
electronică (aparatele moderne) - realizează impulsuri electrice succedate ritmic (singulare sau în serii) cu efect
excitator. Este un curent cu impulsuri asimetrice bifazate, cu o frecvență între 30-70 Hz și o durată a impulsului de
cca. 1 ms. Aceste impulsuri se folosesc pentru stimularea mușchilor normal inervați.

5.1.1. Caracteristici
sinusoidale
*29 Formă: - sinusoidale
- dreptunghiulare
- triunghiulare
- trapezoidale dreptunghiulare
*30 amplitudine
*31 frecvenţă
*32 durata impulsurilor (t) şi a pauzei (tp) triughiulare neregulare - rampă
*33 modulaţia lor

triughiulare – neregulate (dinți de fierăstrău)


1
Fig.16. Forma curenților de joasă frecvență

triughiulare

1
sursa: http://whatis.techtarget.com/definition/waveform
5.1.2. Mecanism de producere
*34 există multiple posibilităţi de realizare şi combinare a impulsurilor prin variaţia formei, amplitudinii,
duratei şi frecvenţei lor,
*35 din curentul dreptunghiular se obţin forme derivate prin:
- modificarea platoului superior sau inferior,
- creşterea sau descreşterea intensităţii,
- variaţia duratei impulsurilor şi a pauzei.
*36 impulsurile triunghiulare se produc prin "temporizarea" intensităţii de excitare sub formă de pante
liniare oblice ascendente şi descendente, mai lungi sau mai scurte,
*37 dacă panta ascendentă are forma unei curbe convexe de formă specială (corespunde unei funcţii
matematice exponenţiale), impulsul se va numi "exponenţial",
*38 impulsurile trapezoidale rezultă din combinarea impulsurilor dreptunghiulare cu cele triunghiulare
(pantele ascendente sau descendente pot fi liniare sau curbe),
*39 curentul tiratronic se obţine cu ajutorul tuburilor catodice (are numai semiunde pozitive cu eliminarea
pantei ascendente =curentul redresat),
*40 din curentul sinusoidal se obţin curenţii diadinamici.

5.2. Terapia prin curenţii de joasă frecvenţă


5.2.1. Stimularea contracţiei musculaturii striate normoinervate
*41 prin stimulare electrică bazată pe acţiunea de excitare a impulsurilor electrice asupra ţesutului
muscular şi fibrelor nervoase,
*42 fiecare membrană, în funcţie de tipul celulelor, are o anumită frecvenţă optimă pentru valoarea prag a
stimulării sale (de exemplu fibrele nervoase A - 50 Hz; fibrele nervoase C - 5 Hz),
*43 musculatura scheletică normal inervată răspunde la impulsuri de durată scurtă şi cu frecvenţă relativ
rapidă: - între 0,1 - 5 ms - efect de contracţie;
- între 40 - 80 Hz - curenţi tetanizanţi folosiţi în scop terapeutic.
Tehnica de aplicare:
*44 tehnica bipolară: - electrozii de dimensiune aleasă în funcţie de mărimea regiunii tratate se plasează la
nivelul inserţiilor musculare sau pe zonele de trecere muşchi - tendon,
*45 intensitatea curentului trebuie astfel aleasă încât să producă secuse musculare evidente şi eficiente
scopului urmărit dar fără să suprasolicite muşchiul
*46 electrodul negativ se plasează pe muşchiul afectat la nivelul plăcii neuromotorii iar electrodul pozitiv
pe o zonă proximală faţă de acesta,
*47 durata şedinţei: 20 - 30 de minute,
*48 numărul şedinţelor: 8 - 12 pe serie.

Indicaţii:
*49 tratamentul musculaturii abdominale hipotone,
*50 incontinenţa sfincterului vezical şi anal,
*51 stări după traumatisme acute ale aparatului locomotor,
*52 grupe musculare disfuncţionale din vecinătatea celor denervate.

5.2.2. Terapia musculaturii total denervate


Există 3 tipuri de leziuni nervoase:
• Neuropraxie: blocaj în conducerea nervoasă cauzat de o traumă ce a afectat teaca de mielină; recuperarea se
produce spontan în max. 8 săptămâni
• Axonotmesis: leziune severa axonală cu păstrarea doar a endonervului și degenerare a segmentului distal al
nervului ( degenerescenta Waleriana ); se produce regenerare cu 1÷2 mm/zi a axonului.
• Neurotmesis: leziune foarte severa cu întreruperea totală a axonului; nu există regenerare fără sutură chirurgicală.
Electrostimularea asigură păstrarea capacității mușchiului de a răspunde la stimuli electrici, impiedică atrofia
musculară și menține placa neuromusculară în stare de funcționare. Nu se face electrostimulare dacă nu există
șanse de reinervare. Musculatura denervată se stimulează numai cu ajutorul curenților cu pantă, deoarece
capacitatea de acomodare a mușchiului s-a pierdut prin denervare iar mușchiul poate răspunde și la intensități mai
mici de curent. Pentru stabilirea parametrilor curentului cu panta se folosește curba intensitate-durată.
Utilizarea curenților cu pantă va evita excitarea fibrelor musculare normal inervate și a fibrelor nervoase
sensitive, astfel încât fibrele musculare denervate sunt primele care răspund prin contracție la stimulare.
*53 musculatura total denervată răspunde selectiv la stimularea prin impulsuri exponenţiale de lungă
durată, cu pantă de creştere lentă/ foarte lentă,
*54 forme de curenţi utilizate:
- curenţi progresivi Lapique cu durate de impuls între 100 - 1000 ms şi frecvenţe cuprinse între 1 - 10
impulsuri pe sec.,
- curenţi cu impulsuri trapezoidale - cu intensitate staţionară,
- curenţi triunghiulari cu fronturi de creştere liniare.
*55 tratamentul trebuie instituit precoce, înainte de instalarea modificărilor atrofice musculare după
producerea leziunii neuronului motor periferic şi apariţia semnelor sale (max. 7- 10 zile),
*56 semnele de leziune a nervului periferic sunt:
- inversarea răspunsului muscular la excitaţia electrică (contracţie la polul pozitiv),
- reobaza şi cronaxia crescute,
- coeficientul de acomodare α al muşchiului lezat aproape de 1 sau sub 1,
- curba intensitate - durată (I / T) se deplasează spre dreapta şi în sus şi este fragmentată în trepte
(unităţi de fibre neuromotorii lezate neuniform).
*57 electrostimularea selectivă începe numai după efectuarea electrodiagnosticului prin:
- testul galvanic al excitabilităţii,
- testul faradic al excitabilităţii,
- metoda curbei I / T - cea mai eficientă.
Tehnica de aplicare a metodei curbei I / T:
Acest grafic se foloseste în scop diagnostic pentru: • stabilirea gravității denervării;
• stabilirea parametrilor de stimulare.
Graficul stabilește legătura între amplitudine și durata impulsului care produce o contracție minimă a
mușchiului; se face cu impulsuri triunghiulare apoi rectangulare. Curba cu impulsuri triunghiulare este pentru
fibrele denervate iar cea cu impulsuri rectangulare pentru cele ramase indemne.
*58 electrozii de mărime egală se dispun la capetele muşchiului (mărimea lor se adaptează la dimensiunile
muşchiului),
*59 catodul se dispune distal când nu există
răspuns paradoxal (dacă da, se inversează catodul
cu anodul),
*60 datele obţinute se trec într-un grafic cu scări
logaritmice: pe ordonată se reprezintă intensitatea
(I) curentului în miliamperi iar pe abscisă timpul
(T) exprimat în milisecunde,
*61 se selectează forma de impuls dreptunghiular
ca succesiune de impulsuri; durata impulsurilor de
1000 ms. iar pauza între 2000 şi 3000 ms,
*62 se creşte intensitatea curentului până se obţine
contracţia minimă (REOBAZA), care se notează
în grafic,
*63 se scurtează durata impulsului, măsurându-se
de fiecare dată intensitatea curentului care produce
contracţie minimă, valorile se trec în graphic,

Fig.17. Curba intensitate/ durată pentru stabilirea gradului de denervare


*64 la o anumită durată a impulsului, pentru obţinerea contracţiei minime este necesară o intensitate mai
mare decât reobaza; acest timp = TIMP UTIL,
*65 se determină CRONAXIA (durata impulsului de curent dreptunghiular cu amplitudine egală cu dublul
reobazei care produce contracţie minimă), în două moduri:
- prin trasarea pe grafic a unei drepte paralele cu abscisa la valoarea de curent ce reprezintă dublul
reobazei iar de la punctul de intersecţie al acestei drepte cu curba I / T se duce o perpendiculară pe axa timpului,
- prin determinarea directă pe pacient.
*66 se ridică curba CIT (curent de impuls triunghiular), durata frontului de creştere alegându-se practic
zero,
*67 se determină coeficientul de acomodare notat cu α = raportul dintre intensitatea curentului triunghiular
cu durată de 1000 ms. şi cea a curentului dreptunghiular cu aceeaşi durată, pentru valorile care produc
contracţii minime,
*68 la pacienţii care au strat de ţesut celulo-adipos se recomandă palparea pentru decelarea contracţiei
musculare,
*69 pentru optimizarea parametrilor aleşi se recomandă determinarea curbei CID (curent de impulsuri
dreptunghiulare) pentru muşchiul corespunzător sănătos al membrului simetric

Se stabilește pe baza curbei cu impulsuri rectangulare:


• R – reobaza = amplitudinea unui puls rectangular cu durată infinită care produce o contracție musculară
perceptibilă (mA)
• C – cronaxia = durata impulsului rectangular cu amplitudine egală cu dublul reobazei, ce produce o contracție
minimă; C = 0,1 ÷ 1 ms
• tu – timpul util = timpul minim necesar unui impuls rectangular să producă o contracție perceptibilă, având o
amplitudine egală cu dublul reobazei; pentru mușchii sănătoși tu ≈10 μs .
Pe baza curbei cu impulsuri triunghiulare se stabilește pragul de acomodare ce reprezintă intensitatea unui
impuls triunghiular cu durata infinită ce produce o minimă contracție ; valoarea lui este de 500 ÷ 1000 ms. Pe baza
acestor determinări se poate afla coeficientul de acomodare α.
α = pragul de acomoare/ reobaza, adică
α =intensitatea curentului cu durată de 1000 ms/ intensitatea curentului rectangular cu durată de 1000 ms.
Unde:
α normal este cuprins între 2 și 6.
α = 1 ÷ 2 denervare parțială;
α = < 1 denervare totală.

Pentru musculatura total denervată, curba este deplasată mult la dreapta. Pe măsură ce reinervarea
progresează, curba se deplasează spre stânga. Ridicarea acestui grafic intensitate-durata se poate repeta la 2-3
săptămâni pentru a urmări procesul de reinervare. Electrostimularea nu previne degenerarea nervului și nici nu
accelerează reinervarea. Durata impulsului triunghiular ce se va folosi la electrostimulare este în punctul cel mai de
jos al curbei intensitate-durata cu impulsuri triunghiulare. Aceasta se situeaza de obicei între 100 ÷ 1000 ms.
Durata electrostimulului este până se ajunge la oboseală musculară. Pauza dintre contracții este de cel puțin 3 ÷ 4
ori mai mare decât durata impulsului.

Modalități de realizare a electrostimulării musculaturii denervate


Dup stabilirea duratei impulsului și a intensității sale la electrodiagnostic, (curba intensitate – durată) se trece
la stimularea propriu-zisă.
Tehnica bipolară:
- electrozii se plasează la capetele mușchiului afectat, de obicei cu polul (+) proximal și polul (-) distal, cu
care se începe stimlarea, pe spre jonctiunea tenomusculară.
- mușchiul denervat nu mai are din punct de vedere funcțional punct motor.
Tehnica monopolară:
- electrodul negativ (-) se pune pe punctul motor al mușchiului afectat iar cel pozitiv (+), indiferent, pe
capătul proximal al mușchiului.
Pe perioada electrostimulării:
- Pacientul se concentrează asupra tratamentului, imaginându-și mișcarea pentru a-și păstra imaginea corticală a
mișcării;
- Postura pacientului trebuie să fie adecvată pentru a degreva membrul respectiv de forța gravitației;
- Mușchiul denervat poate fi pregătit pentru ședinta de electrostimulare prin aplicație locală de caldură, masaj sau
curent galvanic.
Durata ședinței este scurtă și direct determinată de numărul de excitații aplicate.
Se fac aproximativ 15÷20 stimulări pe ședință, în ședințe zilnice. Stimularea se continuă până la reinervare,
cu reevaluare periodică. Mușchiul trebuie adus la fortă 2.
Ritmul: 4 şedinţe pe zi la interval de 15 - 30 min., pentru a evita oboseala musculară.
Frecvenţă: zilnic, se recomandă 7 - 10 - 14 zile de tratament.

Electrostimulatoarele pot fi
• portabile: mai ușor de manevrat, mai ieftine, mai sigure (deoarece intensitatea maximă a curentului produs este
limitată din rațiuni de securitate)
• fixe: oferă o paletă mai largă de posibilități de electrostimulare (tipuri de curent); produc curenți cu parametri ce
corespund oricărui tip de electrostimulare.
Aparatele ce lucrează cu voltaj constant sunt considerate mai sigure decât cele cu curent constant. Terapeutul
va testa curentul mai întâi pe el însuși înainte de a-l folosi pe pacient.
Tipuri de electrozi: • autoadezivi
• plăcuțe de metal (plumb)
• cauciuc electroconductor
Electrozii sunt aplicați pe piele prin intermediul unui mediu de cuplare electroconductor care poate fi:
• gel (electrozi autoadezivi – de unică folosință);
• material textil umezit;
• burete umezit.
Electrozii trebuie curățați și dezinfectați după fiecare utilizare; altfel ei pot transmite infecții de la un pacient
la altul. Gelul electroconductor conține: apă, săruri (NaCl, KCl), un material surfactant și substanțe bactericide și
fungicide.
Mărimea electrozilor
Se aleg în funcție de scopul tratamentului electric și de mărimea zonei de tratat. Electrozii mari permit lucrul
cu densități de curent mai reduse:

Densitatea de curent = I (Intensitate)/ S (Suprafață) = mA/cm2

Dacă electrozii au mărimi diferite, electrodul mai mic are o densitate de curent mai mare și este “electrodul
activ ”. Electrodul mai mare este „electrodul indiferent” . Electrodul mai mic permite „concentrarea” curentului.
Amplasarea electrozilor
Pentru a stimula musculatura normal
inervată, electrodul “activ” este plasat pe
punctul motor al mușchiului (punctul în care se
poate obține o contracție musculară cu forța cât
mai mare sau pe traiectul nervului motor).

STIMULAREA UNIPOLARĂ
Se folosește un electrod foarte mic (activ)
și un electrod indiferent (mare) ce se plasează în
afara ariei de stimulat. Se folosește când se
stimulează mușchi mai mici (de ex. mușchii faciali). Fig.18. Tehnica unipolară de plasare a electrozilor
pentru stimularea musculară
STIMULAREA BIPOLARĂ
Se folosesc doi electrozi de mărimi egale,
plasați la capetele mușchiului sau grupului de
mușchi de stimulat.
Această tehnică bipolară se folosește
pentru stimularea musculaturii denervate, pentru
că se vor stimula direct fibrele musculare.
Pentru tratamentele electrice de
combatere a durerii se folosește tehnica bipolară,
cu electrozi mai mari, ce asigură un impuls
senzorial crescut și o stimulare motorie mai
redusă. Un electrod poate fi înlocuit de 2
electrozi bifurcați, cu o suprafață egală cu cea a
electrodului înlocuit.
Fig.19. Tehnica bipolară de plasare a electrozilor
pentru stimulare musculară
Transmiterea curentului se poate face și prin intermediul apei. În acest caz, densitatea poate produce arsuri
electrice foarte reduse.

Principii şi condiţii de respectat:


*70 pacientul trebuie să se concentreze asupra tratamentului, să privească mişcarea, să dea singur comanda
mişcării voluntare,
*71 pacientul aşezat în postură adecvată într-un plan lipsit de influenţa forţei de gravitaţie,
*72 segmentul tratat trebuie să aibă articulaţia vecină normală,
*73 înainte de şedinţă se aplică o procedură de încălzire locală, masaj,
*74 după introducerea şedinţelor de kinetoterapie se poate continua cu stimularea selectivă a muşchilor
afectaţi
5.2.3. Terapia musculaturii spastice
*75 constă în aplicarea a două circuite de excitaţie separate dar sincronizate, fiecare cu câte doi electrozi,
*76 se stimulează grupe musculare antagoniste, cu intensitate crescândă până la apariţia unor contracţii
musculare puternice (secuse),
*77 principiul de acţiune:
- prin efectul de inhibiţie a motoneuronilor muşchilor spastici, se induce un efect de relaxare vizând
musculatura spastică tratată,
- efectul de relaxare al muşchilor spastici se menţine la început 24 - 48 de ore, ajungându-se mai apoi
la efecte de durată (3 - 4 săptămâni).

Tehnica de lucru
*78 durata impulsurilor: între 0,1 - 0,5 ms.,
*79 frecvenţa impulsurilor:
- aproximativ 1 Hz (perioada corespunzătoare 1000 ms) pentru tratamente aplicate pe membrul
superior,
- 0,6 - 0,8 Hz (perioada corespunzătoare 1660 - 1250 ms.) pentru tratamente aplicate pe membrul
inferior.
*80 timpul de întârziere dintre impulsurile celor două circuite între 80 - 300 ms.,
*81 intensitatea curentului - aleasă astfel încât să producă o contracţie musculară puternică fără senzaţie
cutanată neplăcută
*82 durata tratamentului: - la o poziţionare segmentară 10 min.,
- la poziţionări succesive maxim 40 - 50 min.
*83 frecvenţa şedinţelor: zilnic în etapa iniţială a tratamentului,
*84 ritmul şedinţelor: 12 - 18 şedinţe,
*85 se folosesc electrozi placă, mici, aplicaţi bipolar deasupra punctelor de excitaţie ale muşchiului, pe un
strat intermediar hidrofil, bine umezit sau pastă de electrozi; se fixează cu benzi elastice,
Indicaţii:
*86 spasticitate în pareze, paralizii de origine cerebrală,
*87 spasticităţi consecutive traumatismelor la naştere,
*88 leziuni traumatice cerebrale şi medulare (cu excepţia paraliziilor spastice),
*89 pareze spastice în scleroza în plăci,
*90 hemipareze spastice după AVC,
*91 boală Parkinson

Contraindicaţii:
*92 scleroză laterală amiotrofică,
*93 scleroza difuză avansată.

5.2.4. Stimularea contracţiei musculaturii netede


Musculatura netedă are particularități fiziologice speciale și anume:
• nu are capacitate de acomodare (acomodare neglijabilă)
• cronaxia este foarte lungă, de sute de ms.
• mușchii netezi au o mare capacitate de sumație a stimulilor electrici aplicați.

Tehnica de lucru
Musculatura netedă se stimulează cu curenți exponențiali sau triunghiulari (impulsuri unice sau serii de
impulsuri), cu pantă de creștere a intensității impulsului foarte lungă (500÷800 ms), cu pauză mare între impulsuri
(un impuls la 1-4 sec.). Intensitatea curentului de stimulare este de obicei de 20÷30 mA .

*94 se folosesc electrozi plaţi de dimensiuni egale (200 - 400 cm²), care se aplică pe zona de tratat, de
regulă pe abdomen
*95 în constipația cronică atonă - electrozii sunt plasați pe flancurile abdomenului
*96 în vezica urinară atonă -polul (-) se plasează deasupra simfizei pubiene și cel (+) în zona
sacrală.
*97 durata impulsului:
- 400 - 500 ms. în constipaţii atone
- 200 ms. în atonii vezicale şi uterine.
*98 durata pauzei 1000 - 3000 ms,
*99 intensitatea curentului: 20 - 30 mA
*100 durata şedinţei:
- 10 - 15 min. în atonii vezicale,
- 30 - 50 min. în constipaţii,
- 30 - 60 min. în contracţii slabe la naştere
*101 ritmul şedinţelor: zilnic, apoi se răresc la 2 - 3 zile
*102 Este necesar un număr mare de ședințe (20÷25).
5.3. Curenţii diadinamici
5.3.1. Definiţie
Curenţii diadinamici au fost descoperiţi de un dentist francez, Pierre D. Bernard, în 1929. Curentul
diadinamic este un curent de joasă frecvenţă, ce face parte din metodele analgetice "convenţionale" din domeniul
frecvenţelor joase. Poate fi sub formă de curent sinusoidal cu semiundă sau undă completă, cu o frecvenţă între 50-
100 Hz. Curentul diadinamic este de fapt o aplicaţie a două componente ale curentului electric – galvanic şi
pulsatil. O parte reprezintă baza iar cealalaltă doza. Bernard a identificat empiric efectele curentului diadinamic,
astfel că, la o frecvenţă de 50 Hz, celulele sunt excitate, iar la 100 Hz ele sunt inhibate. Curenţii diadinamici încep
de la frecvenţa de 50 Hz, durata pulsului de 10 msec, furnizând 100 stimuli /sec.

5.3.2. Caracteristici
Curenţii diadinamici indică acţiunea simultană a două forţe.
Una este curentul galvanic şi reprezintă de obicei baza.
Aceasta se combină cu o componentă pulsatilă, numită doză
(fig. 12 ). Componenta galvanică îmbunătăţeşte subiectiv toleranţa la
curent, şi prin urmare îmbunătăţeşte adâncimea efectivă de
penetrare a curentului. La dispozitivele mai vechi setarea era
stabilită între 1 – 3 mA. Astăzi, se exprimă ca procentaj din
intensitatea absolută. De aceea este important să se noteze
intensitatea absolută din documentaţia de utilizare a aparatului şi pe
baza acesteia să se determine procentajul părţii galvanice, care
trebuie să se încadreze între 1 – 3 mA.
Fig. 20. componenta galvanică (1) şi pulsatorie (2) a curentului diadinamic
(sursa: poděbradský, & poděbradská, 2009)
Componenta pulsatorie este reprezentată de curent altenativ monofazat fix sau difazat fix (DF, f = 50 Hz,
durata impulsului 10 ms, durata intervalului intrapuls de 10 ms). Prin modularea amplitudinii şi frecvenţei se pot
obţine şi alte combinaţii ale curentului diadinamic. Prin combinarea frecvenţei şi puterii curentului, şi adăugând
curent constant (galvanic), se pot obţine câteva modulaţii.
Modulaţia cu frecvenţe între 1 – 100 Hz are un bun efect analgezic şi de blocare a SNVS 1. Se foloseşte în
tratamentul condiţiilor algice ce duce la afectarea echilibrului sistemului vegetativ.
Modulaţia cu frecvenţe între 2 - 50 Hz are un puternic efect analgezic şi de blocare simpatică mai bună
decât modulaţia 1. Afectează tonusul ţesuturilor conective, ceea ce este foarte important în procesul de vindecare
posttraumatic.
Modulaţia 3 – este o combinaţie a modulaţiilor 1 şi 2. Are un puternic efect asupra edemului şi
hematoamelor, reduce tonusul fibrelor musculare striate şi înlătură durerea.
Modulaţia 4 – este o combinaţie între modulaţia 1 la care se adaugă impulsuri galvanice slabe, şi
modulaţia 2. Are un efect analgezic puternic şi de lungă durată, efectul fiind numit electroanalgezie.
Curentul diadinamic se utilizează în tratarea sindroamelor dureroase şi în reumatismul extraarticular. Unele
modulaţii pot fi combinate (ca de exemplu 1 şi 4) pentru un efect mai puternic. El este introdus în corpul uman prin
electrozi simpli sau vacuum.
Sunt mai multe metode de aplicare:
- aplicaţie transregională (la locul dureros pe nervul afectat),
- paravertebrală sau segmentară
- vasotropică.
Aplicaţiile durează 4 - 6 minute cu inversarea polilor la jumătatea aplicaţiei. Dacă sunt zone multiple de
aplicare, perioada optimă de aplicare este de 15-20 minute. Aplicaţiile de curent diadinamic sunt zilnice, iar în caz
de dureri foarte puternice, chiar şi de două ori pe zi. Tratamentul durează de obicei 10-20 de zile.

1
sistem nervos vegetativ simpatic
5.3.3. Forme clasice de curenţi diadinamici
*103 difazat fix (DF) – curent alternativ de
100 Hz, efect analgetic, produce senzaţie de
furnicături şi contracţie musuclară la
intensitate mare (se mai foloseşte şi în
afecţiuni circulatorii).
*104 monofazat fix (MF) - curent alternativ
de 50 Hz, produce o senzaţie de penetrare
puternică a undelor vibratorii şi contracţie
musculară la intensităţi mult mai mici decât
curentul difazat fix; efect excitator, crescând
tonusul muscular, acţiune vasoconstrictoare
*105 lungă perioada (LP) – curenţi de joasă
frecvenţă cu faze egale de DF şi MF, efect
analgetic, miorelaxant.
*106 scurtă perioada (SP) – combinaţie de 10
sec. MF urmate de 5 sec. DF; efect excitator,
tonizant, resorbtiv, efect analgezic de lungă
durată.

Fig.21. Forme clasice de curenţi diadinamici


(sursa: http://www.fsps.muni.cz/impact/physical-therapy-3/diadynamic-currents)
*107
*108 ritm sincopat (RS) – 1 sec MF urmată de 1 sec. repaus; pronunţat efect excitomotor (stimulare
musculară) şi testează excitabilitatea nervoasă.

5.3.4. Efecte fiziologice


*0 analgezic (creşte pragul de stimulare senzorială)
*1 stimularea fibrelor musculare (curentul diadinamic stimulează fibrele musculare determinând
contracţie musculară.
*2 vasodilataţie şi hiperemie (eliberarea histaminei în ţesuturi – acelaşi efect poate apărea reflex, în
structurile mai profunde)
*3 trofice,
*4 rezorbtiv (Sp şi LP cresc fluxul sangvin în mușchi şi reduc edemul)
*5 dinamogen (stimularea simţului vibrator care maschează senzaţia de durere – conform teoriei porții de
control a durerii)
Acestea sunt determinate de nivelul intensităţii, forma curentului diadinamic şi modalitatea de aplicare a
electrozilor, precum şi de particularităţile reacţiei individuale şi a adaptării organismului la curent.

5.3.5. Modalităţi de aplicare


Sunt curenți polari, așa încât aplicarea lor poate fi puțin neplăcută, pacientul resimțind o senzație puternică
de ințepătură sau amorțeală. Curenții diadinamici se aplică pe durate scurte de timp: 4÷6 min (max. 10 min).
Pentru a combate acomodarea se inversează polaritatea sau se folosesc succesiv mai multe tipuri de curenți
diadinamici.
Curenții diadinamici pot avea efect excitator, provocând contracții musculare (în special MF și RS).
Deoarece sunt necesare intensități crescute și durate mai mari ale tratamentului excitomotor, curenții
diadinamici nu se folosesc în acest scop.
Electrodul activ este polul (-). Se pot aplica longitudinal sau transversal pe zona de tratat. Se pot face și
aplicații paravertebrale sau ganglionare; dacă electrozii sunt la mare distanță unul de celalalt, nu se obțin efecte
terapeutice notabile. (Drăgan Adriana, 2007)
În aplicaţiile terapeutice se vor respecta următoarele:
 se folosesc electrozi plaţi;
 se folosesc soluţii protective sau cu polaritate reversibilă (etichetate cu x) la fiecare 6 minute
 se stabileşte combinaţia componentelor pulsatorii şi lungimea lor
 se stabileşte intensitatea subiectivă în funcţie de efectul dorit
 timpul de aplicare va fi de 6-12 minute în funcţie de tipul de combinaţie ales;
 tratametul se aplică zilnic, în funcţie de efectul dorit
Aplicaţiile pot fi după cum urmează:
*6 aplicaţii pe puncte dureroase circumscrise: electrozi mici, rotunzi, egali ca mărime; polul "-" pe locul
dureros, polul "+" la aproximativ 2 - 3 cm distanţă,
*7 aplicaţii transversale: electrozi de mărime corespunzătoare şi egală (pentru articulaţii mari), aşezaţi de
o parte şi de alta a zonei dureroase,
*8 aplicaţii longitudinale: de-a lungul unui nerv periferic, electrodul "+" de regulă mai mare se aşează
proximal în zona de emergenţă iar cel "-", mai mic, distal de zona afectată,
*9 aplicaţii paravertebrale: electrozi plaţi de mărime adaptată, catodul pe locul dureros sau de-a lungul
coloanei cu anodul proximal şi anodul distal,
*10 aplicaţii gangliotrope: electrozi mici, rotunzi, catodul pe zona ganglionilor respectivi şi anodul la 2 - 3
cm. distanţă.

` Diviziune
În plus faţă de tipul componentelor pulsatorii ale curentului diadinamic menţionate mai sus, aici pot fi incluşi
şi curenţii AMOS. Aceştia folosesc componente pulsatorii în aplicaţie longitudinal, în tratamentul ischemiei
membrului inferior în stadiul IIb după Fontaine, caracterizat prin apariţie claudicaţiei care variază de la moderată
şa severă, pe o distanţă mai mică de 200m. Durata aplicaţiilor curenţilor Amos variază între 20 şi 25 de minute fără
inversarea polarităţii, şi de aceea este necesară folosirea soluţiilor protectoare pentru electrizii individuali. Anodul
cu dimensiune de 20 x 20 cm se plasează transversal în aria L2 – S1 şi un catod mai mic, plat se plasează în
treimea distală a gambei. Procedura se aplică de 3 ori pe săptămână, timp de 3 săptămâni. (Poděbradský, J., &
Poděbradská, R., 2009)

5.3.6. Indicaţii ale curenţilor diadinamici


*11 aparat locomotor:
- stări posttraumatice: - contuzii, entorse, luxaţii.
- întinderi musculare,
- redori articulare,
- afecţiuni reumatice: - artroze reactivate, artrite, mialgii, manifestări abarticulare.
*12 tulburări circulatorii periferice: acrocianoză, boală varicoasă, stări după degerături sau arsuri,
arteriopatii periferice obliterante.
*13 aplicaţii segmentare vizând zonele neuro - reflexe în suferinţe cu patogenie neurovegetativă ale
stomacului, colecistului, colonului, astm bronşic.

5.3.7. Contraindicaţii
 fracturi certe sau suspecte
 inflamaţii acute
 tuberculoză activă osoasă, articulară sau a altor organe1
 afecţiuni maligne
 boli care cauzează caşexia2
1
Tuberculoza este o boală contagioasă ce afectează în principalplămânii, dar se poate răspândi la nivelul coloanei vertebrale sau a altor oase. Simptomele
tuberculozei osoase includ dureri de spate, febră şi oboseală accentuată.
2
Caşexia este un sindrom sau o grupă de simptome, caracterizată printr-o slăbire progresivă a organismului, până la emaciere (slăbire foarte accentuată, care
apare după o boală de lungă durată). La bolnavii care suferă de caşexie se observă lipsa de apetit, tegumente palide, fine, uscate, pilozitatea axilo-pubiană redusă
până la dispariţie, unghii friabile, părul capului este rar, subţire, cade, bradicardie, hipotensiune, anemie. Din punct de vedere neuropsihic, bolnavii de caşexie
 decompensare cardiacă
 condiţii hemoragice
 implanturi metalice (după accidentări, endoproteze, materiale de osteosinteză etc.)

5.3.8. Practică
*14 mărimea şi forma electrozilor se alege în funcţie de zonele tratate iar locurile de amplasare,
modalitatea de poziţionare şi polaritatea lor în funcţie de scopul urmărit,
*15 poziţionarea pacientului - în funcţie de regiunea de tratat - pe paturi sau scaune de lemn,
*16 electrozii se aplică prin intermediul învelişurilor de protecţie hidrofile, bine umezite şi fixaţi cu benzi
elastice sau săculeţi cu nisip,
*17 intensitatea curentului se reglează prin creştere progresivă la o doză corespunzătoare efectului urmărit,
fără să atingă pragul sensibilităţii dureroase,
*18 se va creşte pe parcurs intensitatea pentru menţinerea senzaţiei de vibraţie nedureroasă,
*19 durata şedinţei în raport cu scopul terapeutic urmărit, va fi scurtă (4 - 8 min. sau chiar mai puţin),
*20 ritmul şedinţelor stabilit în funcţie de stadiul afecţiunii tratate: stadii acute de 2 ori pe zi sau o dată pe
zi,
*21 numărul şedinţelor:
- scop analgetic 6 - 10 şedinţe,
- scop dinamogen sau hiperemiant, peste 10 şedinţe, în funcţie de caz

Dozaj:

sunt astenici, cu încetinire în vorbire, anxioşi, depresivi, melancolici.


* Intensitate: se va creşte gradual, până la apariţia unei senzaţii bine definite de vibraţie sau furnicătură.
* Durată: nu mai mult de 12 minute; fiecare tip de aplicaţie maxim 3 minute.
* Frecvenţă: Zilnic sau la două zile, până la 12 şedinţe.
- DF: Ise foloseşte în tratamentul iniţial, înainte de a aplica alte tipuri de curent. Pacientul simte senzaţie de
furnicătură, care scade în intensitate la scurt timp.
- MF: Pacientul simte o puternică senzaţie de vibraţie timp mai îndelungat decât senzaţia produsă de DF. Se
foloseşte în tratamentul durerii fără spasm muscular.
- CP: În faza de DF pacientul simte un tremor uşor iar în faza de MF simte vibraţii constante şi puternice. Sunt
contracţii ritmice folosite în tratamentul durerii posttraumatice.
- LP: Are un efect analgesic de lungă durată. Se foloseşte în combinaţie cu CP în tratamentul neuralgiei.
- RS: Se poate folosi petru stimulare faradică a muşchiului şi ca test pentru excitabilitatea nervilor motori.
5.4. Curenții Träbert

5.4.1. Definiție
Träbert folosește termenul de ‘curent 2-5’ pentru a se
referi la un curent direct cu puls rectangular, o durată a fazei 2ms
de 2 ms și un interval de 5ms. Acest tip de curent este
cunoscut în literatură ca și curent ‘Ultra-Reiz’.
Frecvența curentului este de aprox. 143 Hz (143 cicli/ 5ms
sec.),. Durata tratamentului este de 10 - 15 min.
Fig.22. Cutenții Träbert – 143 Hz

Acest tip de curent se pretează la stimularea selectivă a fibrelor groase. Configurația lui este foarte simplă.
Träbert nu a oferit nicio explicație pentru alegerea acestor parametri. Cu toate acestea, mulți terapeuți au adoptat
această terapie conform lui Träbert, și încă se mai aplică cu succes.
Un efect remarcabil al aplicării acestui curent este reducerea durerii, care poate să aapară încă de la primul
tratament și care poate dura câteva ore.

5.4.2. Modalitatea de aplicare a curentului Trabert


Träbert descrie patru locații tipice pentru electrozi.
Polaritatea depinde de zona de elecție. De exemplu, locația electrozilor pentru durere de cap și durere
cervical este aceeași. În tratamentul durerii de cap, electrodul negativ se poziționează caudal în raport cu electrodul
pozitiv, pe când în tratamentul durerii cervicale are iradiază în braț, electrodul negativ se poziționează proximal în
raport cu electrodul pozitiv. Poziționarea electrozilor se potrivește foarte bine aplicațiilor segmentare.
De exemplu, locația electrozilor IV se realizează pentru
tratamentul claudicației intermitente. Dacă afecțiunea este bilaterală,
electrodul negativ se poate divide și se poate poziționa în regiunea
fesieră.
Electrodul activ este cel (-) și se aplică de regulă pe locul dureros
iar electrodul (+) la aproximativ 2 – 3 cm. distanță.
După ce se aplică terapia apare fenomenul de acomodare și
pacientul nu mai simte senzația de curent – se crește astfel amplitudinea
progresiv de mai multe ori pe durata terapiei până la un nivel tolerabil
de 70 – 80 mA.
Amplitudinea se crește progresiv, până la apatiția contracției
musculare. Aceasta trebuie să fie palpabilă sau doar vizibilă. Contracțiile
contribuie la îmbunătățirea perfuziei sangvine la nivel muscular
(mecanismul de pompă musculară).
Fig.23. Aplicații ale curentului Träbert (R.V. Den
Axel, RHJ Luykx, 2005)

În practică, acest lucru înseamnă că amplitudinea curentului se crește la interval de 1 minut. Limita de
toleranță este atinsă în general după 5 - 7 minute, după care nu se mai crește amplitudinea curentului. În unele
cazuri s eva ajunge până la amplitudinea de 70-80 mA. Marea majoritate a pacienților tolerează bine curentul până
la 10 mA, după care apare senzatia neplăcută.
Deși valoarea directă este relativ redusă, creșterea amplitudinii face necesară folosirea unor bureței groși de
1 cm, bine umeziți. Dacă este necesar, aceștia se vor mai umezi și în timpul tratamentului.
Electrozii trebuie să se fixeze foarte bine cu benzi velcro. Când apare contracția musculară, fixarea
electrozilor cu săculeți de nisip nu este întotdeauna suficientă.
În literarura de specialitate se specifică o durată a tratamentului de 15 minute. (R.V. Den Axel, RHJ Luykx,
2005) Curenții Träbert se folosesc în perioada subacută.
5.4.3. Efectele curentului Trabert
Acești curenți au efect
 predominant analgesic (este cea mai analgezică formă de curent)
 hiperemiant (îmbunătățește circulația periferică în zona de aplicație)
 scăderea tonusului muscular

5.4.4. Indicații
 sindroame dureroase de etiologie cunoscută
 afecțiuni devenerative ale coloanei vertebrale (radiculopatii vertebrogene artrozice, spondiloză)
 dureri muscular
 boli degenerative articulare
 spondilită anchilozantă
 reumatism abarticular: epcondilită, periartrită coxofemurală, scapulohumerală
 stări postraumatice
 nevralgii
 tulbutări ale circulației periferice
5.4.5. Contraindicații
- aplicații pe zona anterioară a gâtului - pacienți cu pacemaker sau implanturi metalice
- aplicații transtorarcice - uter gravid
- leziuni tegumentare - tumori maligne

5.5. Riscuri, contraindicaţii şi măsuri generale de precauţie în aplicaţii ale curenţilor de joasă frecvenţă
*22 nu se aplică pe regiunea precordială,
*23 escoriaţii, plăgi, leziuni dermatologice,
*24 alergii la diferite substanţe decelate anamnestic,
*25 verificarea integrităţii electrozilor,
*26 respectarea condiţiilor de utilizare a materialului hidrofil de protecţie: grosime corespunzătoare; să
depăşească marginile electrodului metallic; să fie bine umezit şi îmbibat uniform cu apă sau soluţie
medicamentoasă,
*27 evitarea regiunilor în care sunt încorporate piese metalice de osteosinteză, endoproteze, sterilete,
*28 nu se aplică în stări hemoragice locale, tromboze venoase superficiale şi profunde, în menstruaţie şi
uter gravid,
*29 se evită zonele cu pierderea sensibilităţii termice.
6. CURENTUL ELECTRIC DE MEDIE FRECVENŢĂ. TERAPIA INTERFERENŢIALĂ

6.1. Generalităţi
Terapia interferențială s-a dezvoltat în Australia în anii 40 și a adevenit o modalitate foarte populară de
tratament în America, deoarece tratează țesuturile profunde. În Europa, mai exact în Viena, doctorul Nemec a
introdus acești curenți la începutul anilor 1950. El a dorit să rezolve problema disconfortului cauzat de curenții de
joasă frecvență și în acelați timp să le mențină efectul terapeutic. Întrucât în acea perioadă au apărul câteva
medicamente analgezice puternice, iar electroterapia era considerată doar o formă paliativă de tratament, această
formă de curenți a ieșit din atenția terapeuțior până la sfârșitul anilor 1960, 1970, când Melzak/Wall au demonstrat
că durerea poate fi blocată prin stimularea aferențelor neuronale primare.
Terapia interferențială este una dintre metodele care poate fi aplicată aproape în orice zonă a corpului,
pentru a trata afecțiunile acute și cornice prin schimbarea frecvențai și intensității folosite.

Aparat fix de terapie Aparat portabil de terapie Aparat multifuncţional ce


interferenţială interferenţială include şi terapia
interferenţială

După Gildemeister şi Weyss, curenţii de medie frecvenţă prezintă curenți cu frecvenţe cuprinse între 1000 –
100.000 Hz. Principiul de bază în terapia interferenţială este de a utiliza efecte fiziologice semnificative ale
stimulării nervoase cu frecvenţele joase, fără a asocia efectele colaterale oarecum dureroase şi neplăcute
caracteristice terapiei cu curenţi de joasă frecvenţă.
Recent, numeroase dispositive portabile generatoare de curent interferenţial sunt disponibile pe piaţă. În
ciuda dimensiunilor lor, acestea sunt perfect capabile să realizeze terapie interferenţială, deşi unele au
funcţionalitate limitată, reducând abilitatea terapeutului de a stabili toţi parametrii. Majoritatea dispozitivelor
includ toate modurile interferenţiale.
Terapia interferenţială se foloseşte de mulţi ani (Pope et al, 1995 şi mai recent Shah and Farrow, 2007).

6.2. Principii
Pentru a produce efectele curentului de joasă frecvenţă la o intensitate suficientă şi o penetrare a ţesuturilor
corespunzătoare, pacientul poate experimenta un disconfort considerabil la nivelul ţesuturilor superficiale (piele).
Acesta se datorează impedanţei pielii, care este invers proporţională cu frecvenţa stimulării 1. Cu alte cuvinte,
cu cât este mai joasă frecvenţa stimulării, cu atât este mai mare impedanţa la trecerea curentului şi în consecinţă cu
atât este mai mare disconfortul experimentat de pacient, pe măsură ce curentul este împins prin ţesuturi împotriva
acestei bariere. Impedanţa pielii la 50Hz este de aproximativ 3200, pe când la 4000Hz aceasta se reduce la
aproximativ 40. Aplicarea unei frecvenţe mari rezultă în trecerea mai uşoară a curentului prin piele, necesitând un
impuls electric mai mic pentru a ajunge în ţesuturile profunde. În consecință va crea un disconfort redus.
Efectele stimulării ţesuturilor cu ajutorul curenţilor de medie frecvenţă (frecvenţa medie în termini medicali
este cuprinsă între 1KHz-100KHz) se studiază şi în prezent.
Terapia interferenţială utilizează doi curenţi de medie frecvenţă, care penetrează simultan ţesuturile şi care
sunt setaţi astfel încât să se încrucişeze, de unde şi denumirea acestui tip de electroterapie. Această interacţiune dă
naştere unui curent interferenţial care are caracteristicile unui curent de joasă frecvenţă (cu alte cuvinte, interferenţa
celor doi curenţi mimează stimularea cu frecvenţă joasă). Frecvenţa exactă a rezultantei interacţiunii celor doi
curenţi de medie frecvenţa poate fi controlată prin imputul frecvenţelor. De exemplu, un curent are 4.000 Hz iar
1
Bariera prezentată de piele la trecerea unui curent electric este mult mai complexă decât doar impedanţa sau rezistenţa, dar aici va avea acest înţeles.
celălalt are 3.900 Hz; în această situaţie frecvenţa rezultantei este de
100 Hz (diferenţa dintre frecvenţele celor doi curenţi de medie
frecvenţă).
Prin manipularea atentă a curenţilor se poate obţine orice
frecvenţă ce se doreşte a fi folosită în clinic.
Aparatele moderne oferă frecvenţe între 1 şi 150 Hz, unele
chiar de până la 250 Hz sau mai mult, frecvențe care nu se mai
Curentul ”A” este de 4.000 Hz și curentul ”B” este de
setează manual, ci se selectează direct din aparat. Amplitudinea 3.900 Hz. Curentul interferențial generat în zona
curentului interferenţial de joasă frecvenţă este, în teorie, centrală de diferența dintre imputurile curenților este
aproximativ echivalent cu suma amplitudinii imputurilor. de 100 HZ.

Fig.24. Curentul interferenţial

Tratamentul cu curent interferenţial se poate realiza cu ajutorul a doi electrozi (interferenţa curenţilor de
medie frecvenţă este premodulată de aparat) sau cu ajutorul a 4 electrozi (interferenţa curenţilor de medie frecvenţă
se realizează direct în ţesuturi). Nu se cunosc diferenţe între efectele fiziologice obţinute prin alicarea terapiei
interferenţiela prin sistemul cu 2 electrozi, comparativ cu sistemul cu 4 electrozi. Indiferent de modul în care este
generat, efectele tratamentului sunt date de stimularea de tip frecvenţă joasă, primii implicaţi fiind nervii periferici.
Stimularea nervoasă cu frecvenţe joase este efectivă din punct de vedere fiziologic, acest fapt constituind cheia
terapiei cu curenţi interferenţiali.

6.3. Modularea frecvenţei (schimbarea gradată a frecvenţei)


Nervii se acomodează cu un semnal constant, şi de aceea schimbarea gradată a frecvenţei este adesea folosită
pentru a rezolva această problemă. Principiul folosirii modulaţiei este acela că aparatul este setat ca, în mod
automat, să schimbe frecvenţa stimulării, folosind amplitudini fie prestabilite, fie stabilite de terapeut.
Amplitudinea modulării trebuie să fie în concordanţă cu efectul terapeutic dorit 1. S-a demonstrat în mod
repetat că amplitudinile mari sunt ineficiente. Paternul modulaţiei modifică semnificativ stimularea percepută de
pacient. În general, trecerea de la limita inferioară la cea superioară a frecvenţei se realizează în 6 secunde sau 3
secunde.
Efectele terapeutice maxime sunt localizate la nivelul de încrucişare a celor două surse de medie frecvenţă,
de amplitudini constante dar cu frecvenţă diferită - 100 Hz. Variaţia amplitudinii între 1 - 100 Hz., a diferenţei de
frecvenţă dintre cele două circuite de medie frecvenţă, generează efectele mediei frecvenţe.
În cadrul acestei variaţii de frecvenţă se acceptă că:
1. frecvenţele până la 10 Hz sunt excitatorii
2. frecvenţele cuprinse între 10 - 50 Hz sunt decontracturante
3. frecvenţele cuprinse între 80 - 100 Hz sunt analgetice.
4. frecvențele cuprinse între 1-30Hz reduc edemul - cauzează electroporație 2; creșterea fluxului limfatic și
venos, precum și tonusul țesuturilor și a vaselor, favorizând reducerea edemului
5. frecvențele cuprinse între 1-10Hz determină vasodilatație cu un puternic efect de pompă, ceea ce va
stimula mecanismele fiziologice ale absorbției exudatului.

Se pot realiza mai multe paternuri ale modulaţiei. De exemplu, în diagrama următoare sunt prezentate trei
exemple ale unei modulaţii cu un interval de la 90 la 130 Hz, şi anume:
- modelul triunghiular, în care toate frecvenţele dintre limitele superioară şi inferioară stabilite sunt
delivrate în proporţie egală.
- modelul rectangular, care determină o stimulare diferită, în care limitele inferioară şi superioară a
frecvenţei sunt setate, iar aparatul schimbă direct doar aceste două frecvenţe, fără o intervenţie gradată.

1
Terapeuţii trebuie să aibă în vedere faptul că la unele aparate se setează limita superioară şi inferioară a frecvenţelor (de ex. 10 şi 25 Hz), iar la alte aparate se
setează limita inferioară şi cât este necesar să se adauge la frecvenţa de bază, pentru a atinge limita superioară (de ex. 10 şi 15 Hz).
2
crește permeabilitatea membranei celulare care permite mișcarea ionilor în și din celulă
Există o diferenţă clară între
aceste exemple, chiar dacă sunt
setate aceleaşi frecvenţe. Una
va permite aplicarea unui
registru complet de amplitudini
între limitele setate, iar cealaltă
va permite trecerea bruscă de (A) Modelul de modulaţie (B) Modelul de modulaţie (C) Modelul de modulaţie
la o Triunghiulară Rectangulară Trapezoidală
Fig.25. Tipuri de modulaţii
ale frecvenţei curentului
interferenţial
frecvenţă la alta.

Există alte numeroase variaţii, iar modelul trapezoidal este unul dintre ele, fiind efectiv o combinaţie a
primelor două. Singurul patern al modulaţiei pentru care există evidenţă clinică este modelul triunghiular. Folosirea
celorlalte este sigură, dar eficienţa lor clinică încă nu este cunoscută pe deplin.

6.4. Efecte fiziologice


*0excitomotor, *4decontracturant,
*1vasodilatator, *5analgetic,
*2trofic, *6parasimpaticoton,
*3resorbtiv, *7simpaticolitic

NOTĂ. Terapia interferențială nu este eficientă în durerea posttraumatică în stadii acute. Este
eficientă doar în durerea cronică, însoțită sau nu de edem!!!
6.5. Aplicaţii clinice
Sunt 4 aplicaţii principale ale terapiei interferenţiale:
1. Reducerea durerii 3. Creşterea fluxului sangvin local
2. Stimulare musculară 4. Reducerea edemului
La acestea se adaugă rolul terapiei interferenţiale în stimularea vindecării sau aplicaţiile sale specifice, ca de
exemplu în incontinenţă urinară.
Terapia interferenţială acţionează în principal asupra ţesuturilor excitabile (nervi), cel mai puternic efect
fiind rezultatul unei astfel de stimulări directe (de exemplu, reducerea durerii şi stimularea musculară). Celelalte
efecte par mai degrabă secundare primelor două expuse mai sus.

Reducerea durerii:Stimularea electrică pentru reducerea durerii este des utilizată în clinică, cu toate că sunt
puţine dovezi ale evidenţei practice referitoare la eficienţa acesteia. Un tip de stimulare electric poate folosi
frecvenţele înalte (90-130Hz) pentru a stimula mecanismele porții de control a durerii şi astfel de a masca
simptomele dureroase. Un alt tip de stimulare, cel prin curenţi de joasă frecvenţă (2-5Hz), poate fi folosit pentru a
activa mecanismele opioide, având ca efect reducerea durerii. Aceste două modalităţi diferite de acţiune pot fi
explicate din punct de vedere fiziologic şi vor avea perioade de latenţă diferite, cu durată diferită a efectului. Este
posibil ca această reducere a durerii să poată fi obţinută prin stimularea formaţiunii reticulate la frecvenţe de 10-
25Hz sau prin blocarea transmiterii prin fibrele C la >50Hz. Încă nicunul din ultimele două variante nu a fost încă
demonstrată clinic.
Un număr mare de studii demonstrează eficienţa terapiei interferenţiale în reducerea durerii (Hurley et al
2001, Johnson and Tabasam 2003, Samuel D., 1993, McManus et al 2006)
Stimularea musculară: Stimularea nervilor motori poate fi realizată cu o mare varietate de frecvenţe.
Stimularea cu frecvenţe joase (1 Hz) va determina spasme muscular, pe când stimularea cu 50 HZ va determina
contracţie tetanică. Evidenţa bazată pe dovezi nu este suficientă pentru a susţine efectul de întărire (tonifiere) al
curenţilor de medie frecvenţă.
Contracţia musculară determinată de curenţii interferenţiali nu este mai eficientă decât cea obţinută prin
exerciţiu activ. Totuşi, există circumstanţe în care contracţia asistată este benefică. De exemplu, pentru a asista un
pacient să aprecieze lucrul muscular necesar, la pacienţii care nu pot genera o contracţie musculară voluntară, sau
în cazul persoanelor pentru care exerciţiul activ este dificil de realizat.
Alegerea parametrilor tratamentului va depinde de efectul urmărit. Cel mai eficient interval de stimulare
interferenţială pare să fie între 10 şi 20 Hz, sau chiar între 10 şi 25 Hz. Stimularea sub 10 Hz determină o serie de
spasme grosiere, care este posibil să fie eficiente, dar acest lucru nu este demonstrat clinic. Stimularea la frecvenţe
mai înalte, de aproximativ 20 – 25 Hz pot genera contracţii tetanice, care pot fi considerate benefice în asistarea
pacientului de a aprecia lucrul muscular necesar.

Creşterea fluxului sangvin local: În literatura de specialitate există puţine evidenţe ştiinţifice care să
dovedească efectul direct al terapiei cu curenţi interferenţiali asupra modificării fluxului sangvin local. Noble şi
colab (2000) au demonstrat apariţia modificărilor vasculare la acţiunea curentului de medie frecvenţă de 10 – 20
Hz, dar nu a reuşit să identifice clar mecanismele acestei modificări. Stimularea s-a realizat prin electrozi cu
vacuum, rezultatul putând să se datoreze mai degrabă acţiunii de vacuum şi mai puţin celei a curentului
interferenţial. Se presupune că efectul de creştere a fluxului local se datorează stimulării musculare (contracţie
musculară cu creşterea metabolismului local şi creştere a fluxului sangvin). Cea mai eficientă modulaţie a
frecvenţei, pentru acest scop, pare să fie cea de 10-20 sau 10-25Hz .
Reducerea edemului: Terapia interferenţială este eficientă în reducerea edemului din ţesuturi. Evidenţa
practică este redusă şi în acest caz şi nu se cunosc nici mecanismele prin care acest lucru este posibil. Cea mai
plauzibilă explicaţie ar fi aceea că, contracţia musculară şi modificarea fluxului sangvin au ca rezultat şi
reabsorbţia lichidului din ţesuturi.
Folosirea electrozilor cu vacuum poate fi eficientă, aspect care nu este încă demonstrat ştiinţific. Dacă
terapia interferenţială are capacitatea de a influenţa edemul, evidenţa ştiinţifică actuală şi cunoştinţele fiziologice
sugerează că o combinaţie a metodelor de reducere a durerii (se permite astfel mai multă mişcare) cu stimularea
musculară şi creşterea fluxului sangvin local este eficientă în acest sens.
Alte aplicaţii clinice
Pe lângă cele 4 mari efecte ale terapiei cu curent interferenţial, mai sunt şi situaţii specifice unde aceasta se
pretează. Şi ne referim aici la electrostimulare ca parte a managementului incontinenţei urinare şi a
antrenamentului musculaturii pelvine (Parkkinen et al, 2004), a constipaţiei la copii (Chase et al, 2005, Queralto et
al 2013), fibromialgie (Almedia et al, 2003; Raimundo et al, 2004) şi intervenţia pe trigger point (Jenson et al,
2002). De asemenea, s-a studiat stimularea vindecării unor fracturi, obţinându-se rezultate mixte. (e.g. Ganne,
1988)

6.5. Parametrii tratamentului


Stimularea poate fi aplicată cu ajutorul
electrozilor placă acoperiţi cu un material
spongios (care impregnat cu apă asigură o mai
bună conductibilitate a curentului). Există şi
alternativa eficientă a gelului electroconductiv.
Bureţii trebuie să fie uzi pe toată
suprafaţa pentru a asigura o distribuţie uniformă
a curentului. Mai sunt disponibili şi electrozi cu
autoadeziv.

Fig.26. a) Electrozi placă; b) Electrozi vacuum

Aplicaţiile cu electrozi cu vacuum sunt folosite în aplicaţiile pe zone mari ale corpului, precum umăr,
trunchi, şold, genunchi. Cu toate acestea, nu par să aibă un avantaj terapeutic faţă de electrozii placă (cu alte
cuvinte, componenta vacuum nu pare să aibă un efect terapeutic măsurabil).
Se va acorda o atenţie deosebită mentenanţei electrozilor, a materialelor hidrofile şi a factorilor infecţioşi de
risc (Lambert et al 2000).
Indiferent de tipul de electrozi folosit, poziţionarea lor trebuie să asigure o acoperire adecvată a zonei de
stimulat. Folosirea electrozilor mari va minimiza disconfortul pacientului, în vreme ce electrozii mici, apropiaţi, va
creşte riscul iritaţiilor tisulare superficiale, a posibilelor leziuni cutanate, mergând până la arsură.
Aplicaţia bipolară (cu 2 electrozi) este acceptabilă şi nu există diferenţe între efectele fiziologice pe care le
generează acest tip de aplicaţie, comparativ cu aplicaţia cu 4 electrozi. Studii recente susţin beneficiul aplicării a 2
electrozi (Ozcan et al 2004).
Perioada de tratament variază mult în funcţie de parametrii clinici uzuali folosiţi în afecţiuni cronice/acute şi
de efectul fiziologic urmărit. În afecţiunile acute, şi mai ales în pusele de exacerbare, tratamentele scurte de 5-10
minute sunt suficiente pentru a produce efectul. Timpul poate fi crescut dacă nu s-au obţinut efectele dorite şi dacă
nu apar alte efecte nedorite. Nu există evidenţe practice care să interzică creşterea progresivă a timpului de
tratament. În alte circumstanţe este necesară stimularea ţesuturilor timp de 20-30 minute.
Se vor nota:
- Tipul de aplicaţie: numărul şi tipul electrozilor (2 , 4 electrozi)
- Frecvenţa aplicată
- Frecvenţa modulaţiei (dacă este cazul)
- Intensitatea curentului (senzaţia percepută de pacient)
- Durata şedinţei şi a tratamentului.

6.6. Modalităţi de aplicare


Tehnica de tratament
• Pacientul este posturat confortabil, având regiunea de tratat expusă; i se prezintă procedura, durata și scopul ei.
• Se verifică funcționarea aparatului. Electrozii se aleg în funcție de mărimea zonei de tratat.
Există electrozi:
- clasici, din cauciuc electroconductor sau autoadezivi
- tip vacuum: de preferat în cazul curenților interferențiali pentru că se fixează mai ușor pe pacient
- plăcuțe cu 4 poli; se folosesc pentru tratarea zonelor anatomice mici (puncte dureroase, tratamente faciale)
- electrozi tip “mănușă” .
Se folosesc în aplicații dinamice la unele tipuri de aparate. Nu este necesara creșterea intensității pe
parcursul terapiei.
• Se fixeaza parametrii de lucru pe aparat :
• amplitudine de medie frecvență 75÷150 Hz – efect antialgic
25÷ 50 Hz – efect excitator
• Spectru: a) un spectru larg și amplitudine redusă a curenților de medie frecvență se folosesc în patologie
cronică sau subacută; pacientul simte o varietate de senzații
b) un spectru îngust și amplitudine mare a curenților de medie frecvență se folosește în patologie
acută, la persoanele mai sensibile la curent
• Intensitatea curentului se fixează colaborând cu pacientul; unele aparate au propria telecomandă cu care pacientul
își fixează intensitatea după dorință
• Frecvența:
a) de 2 kHz a curenților de interferență produce efect motor mai pronunțat; senzația de curent resimțită este
mai puternică; se folosește când nu există durere și avem nevoie numai de efect excitator
b) de 4 kHz, se folosește pentru efecte antialgice.
• Durata unei ședințe de tratament variază între 10 și 30 min.
• Ședințele de tratament se fac:
- zilnic sau de 2-3 ori pe zi în afecțiuni acute
- de 2-3 ori pe săptămână în afecțiuni cronice
- zilnic în afecțiuni subacute
*8interferenţa plană: - curentul de interferenţă se obţine în planul electrozilor celor două surse, electrozii
fiind dispuşi în acelaşi plan.
*9interferenţa spaţială: - curentul de interferenţă se obţine la încrucişarea direcţiei curenţilor de medie
frecvenţă în care electrozii sunt dispuşi în planuri paralele.
*10 tipuri de electrozi:
- electrozi placă: Durere lombară cronică Durere cot/ articulații
- sunt electrozi plaţi, arii variabile, dispuşi în diagonală,
doi câte doi,
- fixaţi prin benzi de cauciuc, benzi "arici".
- electrozi speciali: - electrozi punctiformi cu diametrul de 4 mm, pentru zone mici de tratat,
- electrozi pentru ochi, tip mască,
- electrozi inelari, toracici, Durere genunchi, edem Durere umăr/ spasm
- electrozi palmari pentru suprafeţe mari, muscular
- electrozi cu vacuum: realizează un masaj
profund augmentând efectele vasodilatator, Fig.27. Interferența plană
trofic, resorbtiv.
*11 tipuri de frecvenţă:
- spectru 0 - 100 Hz: timp de 15 s. se parcurge ascendent (0 -100 Hz) şi descendent (100  0 Hz),
diferenţa de frecvenţă dintre cei doi curenţi de medie frecvenţă.
- manual, cu variantele:
- 0 - 10 Hz., timp de 15 s, se parcurge ascendent (0 - 10 Hz) şi descendent (10 - 0 Hz), intervalul de
frecvenţă respectiv, din cadrul diferenţei de amplitudine dintre cele două surse de curenţi de medie frecvenţă.
- 50 - 100 Hz: timp de 15 s. se parcurge ascendent (50 - 100 Hz) şi descendent (100 - 50 Hz), intervalul de
frecvenţă respectiv, din cadrul diferenţei de amplitudine dintre cele două surse de curenţi de medie frecvenţă.
- 90 - 100 Hz: timp de 15 s. se parcurge ascendent (90 - 100 Hz) şi descendent (100 - 90 Hz), intervalul de
frecvenţă respectiv, din cadrul diferenţei de amplitudine dintre cele două surse de curenţi de medie frecvenţă.
*12 intensitatea curentului interferenţial de medie frecvenţă: - se stabileşte progresiv, subiectiv, până la
senzaţia de furnicături; este de ordinul unităţilor mA.
*13 durata şedinţelor: - variază în funcţie de afecţiunea de tratat,
- în practică între 10' - 15' - 20'.
*14 numărul de şedinţe: - variază în funcţie de afecţiunea de tratat,
- în practică, între 6 - 16 şedinţe, 1 şedinţă pe zi.

6.7. Indicaţii terapeutice


*15 traumatologie: contuzii, entorse, luxaţii, fracturi, hematoame posttraumatice
*16 reumatologie: artrite, artroze, reumatism abarticular(tendinite, bursite, entezite, fibromialgii)
*17 neurologie: nevralgii, nevrite, pareze, paralizii
*18 afecţiuni vasculare: arteriopatii periferice stadiul I – II, varice stadiul I - II.
*19 ginecologie: anexite, metroanexite nespecifice.
*20 gastroenerologie: dischinezii biliare, boală ulceroasă, enteropatii funcţionale.

6.8. Contraindicaţii
- pacienţii incapabili să coopereze sau să urmeze instrucţiunile terapeutului
- pacienţii cu Pacemaker
- pacienţii care urmează terapie anticoagulantă sau au în istoric embolism pulmonar, sau tromboză venoasă
profundă, sau a căror tegument este fragil şi uşor de lezat/ cu risc de echimoze (nu se vor trata cu electrozi cu
vacuum)
- femeile însărcinate – aplicaţii pe trunchi şi pelvis
- afecţiuni maligne sau benigne suspecte sau certe
- condiţii dermatologice: dermatite, leziuni cutanate de continuitate,
- pacienţi cu risc de hemoragie şi cu marcate problem circulatorii
- infecţii, procese inflamatorii purulente,
- stări febrile,
- implante metalice,
- tuberculoză

NOTĂ!!! Nu se vor face aplicaţii pe: ochi, partea anterioară a gâtului, sinusurile carotidiene, pe regiunile
epifizare active la copii

Precauţii
Se va avea grijă ca forţa vacuumului sa fie menţinută sub nivelul de risc pentru leziuni sau crearea de
disconfort pacintului. Dacă se percep senzaţii anormale la nivelul tegumentului, electrozii se vor poziţiona în altă
zonă, pentru a asigura stimularea eficientă. În cazul pacienţilor cu stări febrile, se va monitoriza rezultatul primei
şedinţe de tratament. Pacienţii care suferă de epilepsie, afecţiuni cardiovasculare avansate sau aritmii cardiac ar
trebui tratate după consultul medicului speecialist şi în colaborare cu acesta. Se vor evita tratamentele care implică
plasarea electrozilor pe aria precordială. Aplicaţiile cu electrod transtoracic sunt considerate riscante de multe
autorităţi medicale.
6.9. Curenţii ruseşti
Protocolul rusesc este o modalitate de stimulare electrică concepută pentru a creşte forţa musculară. A fost
concepută de Yadou Kots pentru a dezvolta forţa sportivilor olimpici ruşi. 1 A generat un interes deosebit datorită
succesului echipei olimpice ruse, care a folosit acest tip de electrostimulare în coplectarea programului lor obişnuit
de antrenament. S-a sugerat că aplicarea protocolului poate genera creşteri de forţă musculară de 30 – 40 %. În
1970 aceste observaţii au fost publicate, studiul susţinând că aplicarea unui curent întrerupt de medie frecvanţă de
2500 Hz (curent rusesc) poate genera o contracţie musculară cu o forţă mai mare decât cea a unei contracţii
musculare maximale voluntare.
Acest tip de stimulare electrică este o formă polifazică de curent alternativ de medie frecvenţă cu modulaţii
explozive. Constă din 50 de explozii/sec cu 50 de pulsaţii/ explozie. Aplicaţia durează 10 secunde, urmată de 50
secunde pauză, repetate pe o perioadă de 10 minute. Intensitatea este ajustată pentru a determina o contracţie
tetanică, acest lucru fiind de obicei inconfortabil pentru pacient. Există studii multiple care indică faptul că acest
protocol are unele beneficii pentru tonifierea musculară. Sunt de asemenea şi studii care susţin că se pot face
ajustări ale protocolului iniţial conceput de Kots, care par să fie mai adecvate şi mai confortabile pentru pacient.
Acest protocol mai poartă denumirea de curent exploziv de tonifiere (Tone Burst current).

Fig. 28. Curenţi ruseşti2

1
sursa: http://electrotherapyforphysio.blogspot.ro/2012/11/russian-current.html
2
sursa: http://dmeguide.hubpages.com/hub/Electrotherapy-Current-Waveforms-Commonly-Used-in-Medicine
Deşi este o formă de curenţi de medie frecvenţă, nervii sunt stimulaţi deoarece curentul este interrupt pentru
a permite o stimulare de frecvenţă joasă de 50 Hz. Curenţii ruseşti sunt curenţi de medie frecvenţă alternativi de
2500 Hz, aplicaţi sub forma unei serii de explozii separate cu o durată a pulsului de 0.2 ms (200 µs), întrerupte
timp de 10 ms (1000 µs) de curent de 50 de explozii/ sec (50Hz), ceea ce seamănă cu curentul faradic de joasă
frecvenţă.
Bazele teoretice pentru utilizarea acestui tip de curent susţin că stimularea electrică a aproape tuturor
unităţilor motorii dintr-un muşchi determină o contracţie ce nu poate fi obţinută prin contracţie voluntară. Astfel se
produce o contracţie musculară foarte puternică ce va duce la hipertrofie.

6.9.1. Practică
Curentul rusesc este o formă de stimulare electrică neuromusculară (NMES), plasarea electrozilor pentru
acest tip de stimulare electrică fiind identică cu alte forme de NMES.
Electrozii trebuie să fie aliniaţi de-a lungul fibrelor musculare ale unui muşchi sau grup de muşchi. Se
folosesc doi electrozi pentru aplicaţii pe un singur muşchi. Se folosesc patru electrozi dacă se doreşte stimularea
simultană a cocontracţiei în acelaşi muşchi sau grup de muşchi sau pentru tratament bilateral agonist/antagonist.

Protocolul pentru aplicarea curenţilor ruseşti:


Protocol pentru tonifierea musculară/ hipertrofiere musculară:
Amplitudine/ Intensitate: Contracţie tetanică
Rata pulsului: 50 – 70 Hz
Durata pulsului: 150 – 200 µs
Curentul se aplică în timpul activităţilor voluntare
Exerciţii izometrice la diverse grade de amplitudine musculară
Mişcări isokinetice lente (mişcări în aceeaşi direcţie) 5 - 10° pe secundă.
Mişcări articulare de arcuire scurte, când amplitudinea este limitată.
Protocol pentru reducerea spasmului muscular:
Amplitudine: Contracţie tetanică în funcţie de toleranţa pacientului
Rata pulsului: 50 – 70 Hz
Durata pulsului: 50 – 175 µs
Contracţie musculară izometrică

6.9.2. Contraindicaţii
Aplicaţii asupra zonei cervicale: risc de stimulare a organelor cheie precum nervul vag, frenic, sinusuri carotidiene,
ceea ce poate duce la reacţii adverse precum reacţii hipotensive sau spasm
laringean
Aplicaţii pe regiunea toracică: risc de afectare a funcţiei cardiace normale; stimularea muşchilor intercostali pot
determina insuficienţă respiratorie la un bolnav cardiac
Aplicaţii pe zona craniană: risc de afectare a funcţiei cerebrale normale
Pacemaker şi aritmii: risc de interferenţă cu dispozitivul respectiv
Pacienţi cu implant metallic: risc de dureri puternice datorate supraîncălzirii implantului
Afecţiuni hemoragice: risc crescut de hemoragii ca urmare a creşterii fluxului de sânge
Tromboze şi tromboflebite (inflamaţia pereţilor venoşi)
Transplant sau reparare de tendon
Sarcină: pe pelvis, zona lombară, abdomen
Pacient inconştient: percepere greşită a informaţiei, cu risc pentru tratament
Radioterapie recentă
Copii cu afecţiuni mentale
Afecţiuni maligne: risc de răspândire a celulelor maligne, datorită creşterii fluxului de sânge în zona tratată
Răni infectate, leziuni ale tegumentelor: risc de provocare a unor dureri foarte mari (Belanger, A. Y., 2009)
7. CURENTUL ELECTRIC DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ

7.1. Definiţie
Aplicarea terapeutică a câmpului electric şi magnetic de înaltă frecvenţă şi a undelor electromagnetice (unde
decimetrice de 69 cm şi microunde de 12,25 cm) cu frecvenţe peste 300 kHz reprezintă terapia cu înaltă frecvenţă.
Aceste aparate furnizează impulsurile de înaltă frecvenţă în regim continuu. Generatoarele de înaltă
frecvenţă funcţionează pe aceleaşi lungimi de undă cu reţeaua de radiofonie, putând astfel perturba recepţia
aparatelor radio. Lungimea de undă este o constantă a fiecărui aparat în parte.
Curenţii de înaltă frecvenţă sunt curenţi alternativi cu o frecvenţă medie mai mare de 500.000 oscilaţii/ sec.
În funcţie de lungimea de undă avem curent de înaltă frecvenţă cu:
 unde lungi (d'Arsonvalizare)
 unde medii (diatermia)
 unde scurte - utilizate în terapie

7.2. Mecanism de producere


*0 primele aparate sunt formate din circuitul oscilant, format din bobină şi condensator şi un "eclator"
("scânteietor"),
*1 principiul de funcţionare - fenomenul de descărcare a condensatorului când diferenţa de potenţial dintre
armăturile condensatorului învinge rezistenţa stratului de aer existent între ele,
*2 prin înlocuirea eclatorilor cu triode s-au obţinut: oscilaţii cu caracter întreţinut (amplitudini egale), flux
continuu şi frecvenţă crescută (între 10 şi 100 MHz), cu lungimi de undă "scurte" (mare importanţă terapeutică).
7.3. Proprietăţile fizice ale curenţilor de înaltă frecvenţă
- frecvenţă foarte mare,
- produc importante fenomene capacitive şi inductive,
- produc energie calorică (utilizată în terapie); într-un câmp electromagnetic de înaltă frecvenţă, energia electrică se
transformă în energie calorică. Căldura produsă este direct proporţională cu pătratul intensităţii, cu rezistenţa şi cu
durata curentului;
- câmpul de înaltă frecvenţă încălzeşte puternic corpurile metalice şi soluţiile electrolitice;
- curenţii de înaltă frecvenţă transmit în mediul înconjurător, la distanţe foarte mari, unde electromagnetice de
aceeaşi frecvenţă cu a curentului care le-a generat. Fenomenul stă la baza radiofoniei, radiolocaţiei şi televiziunii.

7.4. Efectele fiziologice ale curenţilor de înaltă frecvenţă


*0nu au acţiune electrolitică şi electrochimică (nu produc fenomene de polarizare),
*1nu provoacă excitaţie neuromusculară,
*2efecte calorice de profunzime fără a produce leziuni cutanate.
*3situaţii particulare ce influenţează transferul şi acumularea de energie calorică:
- distanţa electrozilor faţă de tegument (efect mai profund crescând intervenţia acţiunii "capacitive")
- umezeala tegumentului (transpiraţie) - rezistenţa lui scade şi temperatura cutanată creşte prin
intervenţia fenomenului de conducţie.
*3 efecte metabolice: creşte necesarul de O2 şi de substrat nutritiv tisular, creşte catabolismul,
*4 efecte asupra circulaţiei: hiperemie activă, vasodilataţie generală, scăderea tensiunii arteriale,
*5 efecte asupra sistemului nervos:
- SNC - efect sedativ
- SN periferic - excitabilitate crescută.
*4efecte musculare: scade tonusul muscular pe musculatura hipertonă,
*5creşte capacitatea imunologică a organismului,
*6efect terapeutic deviat din acţiunea căldurii: - hiperemiant,
- analgetic,
- miorelaxant - antispastic,
- activarea metabolismului.

7.5. Modalităţi de aplicare


7.5.A. Metoda în câmp condensator
7.5.B. Metoda în câmp inductor

7.5.A. Metoda în câmp condensator


*7tipuri de electrozi utilizaţi:
- electrozi de tip Schliephake (plăci metalice rotunde izolate într-o
capsulă de sticlă sau material plastic) numiţi şi electrozi "rigizi", cu diametrul de
40, 85, 130 sau 170 mm ( se fixează la o distanţă de până la 3 cm faţă de
tegument)
- electrozi plaţi sau "flexibili" (confecţionaţi din cauciuc, cu diferite
dimensiuni şi încorporaţi în pâslă învelită într-un material uşor lavabil) - se
aplică direct pe pielea pacientului şi sunt utilizaţi pentru tratamentul zonelor
plane sau a pacienţilor imobilizaţi.
Fig.29. Metoda în câmp condensator

*8încălzirea profundă a ţesuturilor şi a stratului adipos ce se obţine, se evită prin mărirea distanţei dintre
electrozi şi suprafaţa corporală,
*9încălzirea mai mare la suprafaţă se obţine prin micşorarea distanţei dintre electrozi şi suprafaţa corporală.
7.5.B. Metoda în câmp inductor
*6 tipuri de electrozi utilizaţi:
- cablu înfăşurat în spirală circulară (amplasat într-un înveliş de electrozi),
- cablu înfăşurat în spirală (învelit în pâslă),
- cablu înfăşurat în spirală în jurul regiunii tratate = electrod solenoid (utilizat la membre),
- electrozi de tip monodă sau minodă
*10 se mai poate utiliza metoda de supraîncălzire a corpului în cabine hipertermice tip "pirostat".

7.6. Indicaţii generale ale curenţilor de înaltă frecvenţă


*11 reumatologie: reumatism degenerativ, reumatism inflamator cronic, reumatism abarticular.
*12 sechele posttraumatice,
*13 neurologie:
- SN periferic - nevralgii, neuromialgii, unele nevrite, pareze şi paralizii
- SNC - unele cazuri de scleroză în plăci, sechele după poliomielită, mielite şi meningite.
*14 aparat cardiovascular: angine pectorale fără formă de afectare miocardică sau insuficienţă cardiacă,
tulburări ale circulaţiei venoase periferice ale membrelor.
*15 aparat respirator: bronşite cronice, sechelele pleureziilor netuberculoase, pleurite, astm bronşic între
crize
*16 aparat digestiv: spasme esofagiene, gastroduodenale, intestinale cu caracter funcţional, constipaţii
cronice,
diskinezii biliare.
*17 aparat urogenital: hipertrofii de prostată, colici nefretice, epididinite, unele nefrite acute cu anurie
*18 ginecologie: metroanexite, parametrite cronice, sterilităţi secundare, unele mastite
*19 ORL: sinuzite, rinite cronice, faringite, laringite, otite externe, catarul oto - tubular.
*20 oftalmologie: orgelet, iridociclite.
Se recomandă protejarea cristalinului prin dozare atentă a aplicaţiilor terapeutice şi evitarea corpurilor
străine intrate accidental în ochi.
*21 stomatologie: dureri postextracţii dentare, gingivite.
*22 dermatologie: furuncule, panariţii, abcese ale glandelor sudoripare (hidrosadenite),
*23 endocrinologie: dereglări ale hipofizei, tiroidei, suprarenalei.

7.7. Contraindicaţii
*24 procese inflamatorii acute cu supuraţii,
*25 manifestări acute ale afecţiunilor reumatice,
*26 afecţiuni cu tendinţe la hemoragii,
*27 procese neoplazice,
*28 prezenţa pieselor metalice intratisulare,
*29 implant de pace-maker cardiac
*30 ciclu menstrual şi sarcină.

7.8. Practică
*31 alegerea electrozilor în funcţie de efectul dorit,
*32 dimensiunea electrozilor trebuie să depăşească cu puţin zona afectată,
*33 distanţa electrozilor faţă de regiunea tratată: 2 - 3 cm (mărirea acestei distanţe duce la încălzire mai
profundă),
*34 poziţia electrozilor: - pot fi aplicaţi bipolar sau monopolar şi trebuie să fie aşezaţi paralel cu suprafaţa
tratată pentru a realiza un câmp uniform de transmisie - încălzire
*35 aşezarea oblică a electrozilor determină concentrarea câmpului în zonele mai apropiate de aceştia
(efect de "oblicitate")
*36 electrozii pot fi aşezaţi în trei modalităţi:
1. transversal - în tratamentul articulaţiilor,
2. longitudinal - în aplicaţii la nivelul regiunii spatelui, trunchiului, membrelor,
3. în unghi drept
*37 dozarea intensităţii - în funcţie de sensibilitatea individului la căldură; natura regiunii tratate; felul,
dimensiunea şi distanţa electrozilor faţă de tegument; efectul şi scopul terapeutic urmărit; stadiul de
evoluţie al afecţiunii tratate,
*38 dozarea intensităţii poate fi subiectivă sau obiectivă,
*39 metoda obiectivă constă în măsurarea temperaturii pielii, ţesuturilor subcutanate sau a cavităţilor
mucoase,
*40 metoda subiectivă constă în caracterul senzaţiei de căldură percepută de individ la diferite doze de
intensitate aplicată,
*41 durata şedinţelor - în funcţie de scopul terapeutic urmărit:
- în afecţiuni acute: durate scurte (3 - 10 min.),
- în afecţiuni cronice: durate mai lungi (20 - 30 min.)
*42 numărul şedinţelor nu depăşeşte 12 - 15 şedinţe.
8. UNDELE SCURTE

8.1. Definiţie
Curentul de înaltă frecvenţă cu lungimi de undă cuprinse între 10 şi 100 m şi frecvenţă cuprinsă între 10
MHz - 100 MHz reprezintă undele scurte. Se mai numesc unde decametrice. Undele scurte folosite în terapie au o
lungime de unde de 11,06 m şi o frecvenţă de 27,12 MHz.1
Fizioterapia cu "unde scurte" este cea mai răspândită procedură din domeniul terapiei (curenţi de înaltă
frecvenţă) şi totodată cea mai veche. La această terapie, căldura se formează în interiorul ţesuturilor organismului,
spre deosebire de alte proceduri terapeutice, unde căldura este adusă corpului din mediul extern (băi calde,
împachetări, cataplasme calde, băi cu aer cald şi cu aburi etc).

8.2. Proprietatile fiziologice ale undelor scurte


- Nu au acţiune electrolitică şi electrochimică; în consecinţă, nu produc fenomene de polarizare;
- Nu provoacă excitaţie neuromusculară la frecvenţă înaltă, durata stimulului fiind foarte scurtă – sub 0,01 ms – nu
poate provoca excitaţia structurilor nervoase;
- Au efecte calorice de profunzime fără a produce leziuni cutanate; datorită acestei caracteristici principale, curenții
de înaltă frecvenţă sunt utilizaţi în procedurile de termoterapie cu acţiune profundă.
Ţesuturile se comportă ca un conductor complex format din rezistenţe şi capacităţi. Cu cât frecvenţa
curenţilor aplicaţi este mai mică (spre curentul continuu), rezistenţa tisulară faţă de curent este mai mare.
Dimpotrivă, cu cât frecvenţa curentului este mai mare, ţesuturile se comportă ca o capacitate, curentul
trecând prin tegument fără să-l încălzească.

1
Acest lucru s-a stabilit în 1947 la Conferinţa de la Atlantic City . Folosirea lor terapeutică a început din 1930 –Schhliephake şi 1959 –Ginsburg.
Însuşi tegumentul se comportă ca o combinaţie de capacităţi şi rezistenţe dispuse în paralel. Stratul cornos al
pielii reprezintă un excelent izolant, penetraţia curentului având loc prin vase şi canalele sudoripare. Există
următoarele situaţii particulare ce influenţează transferul şi acumularea de energie calorică:
- distanţarea electrozilor faţă de tegument are ca urmare un efect mai profund, crescând intervenţia acţiunii
capacitative;
- când tegumentul este umed (în caz de transpiraţie), rezistenţa lui scade şi temperatura cutanată creşte prin
intervenţia fenomenului de conducţie: fenomenul nu se produce când electrozii sunt distanţaţi faţă de
tegument. Ţesuturile subcutanate reacţionează la curenţii de înaltă frevenţă ca un
electrolit central: impedanţa tegumentului la curenţii de înaltă frecvenţă este mai redusă, astfel că energia
calorică se acumulează mai mult sub tegument.

8.3. Efectul undelor scurte asupra ţesuturilor


• cresc energia kinetică a particulelor din organism, producând caldură;
• particulele ionice oscilează rapid (şi generează cea mai mare cantitate de căldură );
• dipolii suferă mişcări de rotaţie rapidă (în special apa);
• moleculele apolare suferă distorsiuni ale “norului” lor electronic.
Efectele biologice ale undelor scurte:
• Stimularea circulației sangvine, mai ales asupra microcirculației arteriale și capilare: termoterapia clasică
acționează mai mult pe vasele de sânge mai mari; undele scurte produc și dilatarea venelor
• Stimularea circulației limfatice
• Stimularea proceselor metabolice locale
• Relaxare musculară (prin reducerea tonusului celulelor γ gamma)
• Diminuarea durerii (direct asupra fibrelor musculare; prin intermediul ameliorării microcirculației)
• Efecte asupra sângelui: stimularea fagocitozei; stimularea migrării leucocitare, scăderea timpului de coagulare.
• Efecte generale - apar numai în cazul iradierii unor largi regiuni anatomice: creșterea temperaturii (cu 1÷30C) ;
scăderea TA, ușoara oboseală.
8.4. Modalități de aplicare a tratamentului
Energia electromagnetică este transferată
pacientului în două feluri:
a) Metoda capacitivă: țesuturile de tratat sunt plasate în
câmpul de înaltă frecvență între cei doi electrozi.
Încălzirea se produce în toate țesuturile traversate
de câmpul electromagnetic dar cu valori diferite în
funcție de proprietățile (dielectrice) ale fiecăruia.

Fig.30. Relația distanța electrod-țesut și gradul se încălzire al țesutului

1. Se folosesc electrozi de metal într-un ambalaj de plastic


2. Câmpul de radiații este un câmp electric puternic și slab Metoda
magnetic capacitivă
3. Segmentul de tratat este așezat în interorul bobinei
emițătoare (între cei doi electrozi)
4. Energia este absorbită mai mult la nivelul pieli și mai Electrozi
puțin în țesuturile profunde capacitivi
5. Aplicația de acest fel se pretează în general la zone cu
țesut adipos redus.
6. Încălzirea este superficială: se încălzește mai mult pielea Bobina
și țesutul adipos decât țesuturile muscular. inductivă
Cu cât electrozii sunt mai depărtați de piele, creșterea de
Metoda
temperatură în profunzime este mai mare și câmpul
inductivă
electromagnetic este mai uniform în țesuturi.
Fig.31 Metoda Capacitivă/ Inductivă
De regulă se plasează la 2÷4cm de piele, paralel cu suprafața pielii. Dacă unul dintre cei doi electrozi este
mai aproape de suprafața pielii, acolo se va concentra mai multă energie și se va obține o încâlzire mai mare a
pielii. (Drăgan Adriana, 2007)
Mărimea electrozilor este importantă. Un electrod mai mic concentrează câmpul electromagnetic astfel încât
un electrod mai mic poate fi folosit pentru localizarea tratamentului. (fig.32)

Fig.32. Crearea câmpului electromagnetic în funcție de plasarea electrozilor (Drăgan Adriana, 2007)

Modalități de poziționare a electrozilor


 transversală  longitudinală
 coplanară

Fig.33. Metoda capacitivă.


Poziționarea electrozilor
(Drăgan Adriana, 2007)

Aplicație indicată pentru o mai bună


Cea mai mare căldură indusă în musculatura superficială
Aplicație indicată pentru o mai bună încălzireîncălzire a mușchiului, decât a osului sau
a țesutului muscular. a țesutului adipos
b) Metoda inductivă: energia electromagnetică este aplicată prin intermediul unor bobine
1. Bobine de metal rigide, încastrate
2. Câmpul de radiații este puternic magnetic și slab electric
3. Energia este absorbită mai ales în țesuturile profunde; țesuturile cu cea mai mare conductibilitate electrică:
mușchi, lichid sinovial.
4. Încălzirea este profundă
5. Aplicații pe zone cu conținut ridicat de apă.
Sunt doua tehnici :
 introducerea membrului de tratat în
interiorul unei bobine. În acest caz vasele de sânge și
fibrele musculare sunt paralele cu liniile de câmp);

Fig.34. Segmentul de tratat în interiorul bobinei emițătoare

 folosirea unei bobine ca aplicator plasat în apropierea regiunii de tratat. În acest caz vasele de
sânge și fibrele musculare de tratat sunt perpendiculare pe liniile de câmp. Această metodă permite încâlzirea
ceva mai pronunțată a musculaturii mai profunde și o mai mare uniformitate a încălzirii țesuturilor (vezi fig.
31).

Durata tratamentului depinde de tipul de patologie tratat:


- afecțiuni acute : 1÷5 minute;
- afecțiuni subacute : 10 minute;
- afecțiuni cronice : 15÷20 minute.
• Ședințele de tratament se fac zilnic (afecțiuni acute, subacute) sau la 2 zile (cele cronice);
• Intensitatea se dozează în funcție de tipul de aparat și după senzația de căldură resimțită de pacient.

Doze :
- atermice (5 ÷ 1o W);
- oligotermice (10 ÷ 35 W);
- termice (35 ÷ 10o W);
- hipertermice (100 ÷ 25o W) .
• Tratamentul se aplică pe piele (nu prin intermediul hainelor); pacientul nu trebuie sa aibă asupra sa obiecte
metalice sau materiale sintetice pe o rază de 30 cm în jurul zonei de tratat; pielea regiunii de tratat nu trebuie să fie
umedă (transpirată) sau acoperită cu creme sau unguente; nu se tratează regiuni cu implanturi
hormonale; operatorul (asistentul) trebuie să păstreze în timpul tratamentului o distanță față de
aparat de minim 1 metru.
Proeminențele anatomice ale corpului uman concentrează câmpul electromagnetic și se
încălzesc mai tare. (Drăgan Adriana, 2007)
Fig. 35. Încălzirea proeminențelor osoase

8.5. Indicatii terapeutice


- Afecțiuni ale aparatului locomotor: artroze (gonartroză, coxartroză, omartroză, spondiloză, artrozele mâinii,
reumatisme inflamatorii (periartrite, miogeloze, mialgii), algoneurodistrofia și alte sechele posttraumatice);
- Afecțiuni ale sistemului nervos: mialgii, nevrite, lombosciatică, pareze, paralizii, neuropatii, sechele după
poliomielită, scleroză multiplă);
- Afecțiuni vasculare: arteriopatii stadiul I – II, tulburari de debut ale circulatiei de intoarcere venolimfatice
- Afecțiuni ale aparatului renal: prostatită, colici renale, pielocistite;
- Afecțiuni ginecologice: anexite , metroanexite, parametrite, sterilitate secundară;
- Afecțiuni ORL și stomatologice: sinuzite, sindrom algic, postextractie dentară, nevralgii dentare, gingivite,
granuloame, parodontopatii). (Dragan Adriana, 2007)
8.6. Contraindicatii
Contraindicatii absolute
 Prezența pacemaker-ului cardiac sau a altor tipuri de stimulatoare . Persoanele ce poartă astfel de dispozitive
nu trebuie să stea la mai puțin de 3m de un aparat de unde scurte în funcțiune.
Alte contraindicatii
 Implante metalice tisulare; endoproteze;
 Piese metalice aflate pe piele ce nu se pot îndepărta
 Uterul gravid;
 Zone cu risc hemoragic
 Tulburări ale sensibilității termice;
 Zone ischemice tisulare (ex. arteriopatii stadiul III , IV sau chiar II);
 Tumori maligne;
 Tuberculoză activă;
 Stări febrile și infecțioase;
 Insuficiențe de organ severe;
 Tromboze venoase;
 Zone cu colecții lichidiene acute în tensiune (hematoame recente, bursite acute, hemartroză);
 Pacienții care nu pot sta nemișcati în timpul procedurii (mișcări involuntare). (Drăgan Adriana, 2007)
8.7. DIAPULSE (unde scurte pulsate)
8.7.1. Definiţie
Terapia cu înaltă frecvenţă pulsatilă generată de
aparatul DIAPULSE furnizează curenţi de înaltă
frecvenţă pulsatorie, cu următoarele caracteristici:
*0frecvenţă de 27,12 MHZ,
*1lungimea de undă de 11,06 mm,
*2durata trenului de impulsuri este de 65 μs,
durata unui impuls este în acest caz de 0,036
μs iar un tren de impulsuri conține 1805
impulsuri

Fig.36. Unde scurte pulsate

*3impulsurile sunt emise cu întreruperi, în „trenuri de impulsuri“ , separate de pauze de 25 s, mai mari decât
durata impulsului,
*4frecvenţa impulsurilor este dozată în 6 trepte: 1- 6,
*5intensitatea energiei de lucru a aparatului este cuprinsă între 293 şi 975 W
*6Impulsurile au în general intensitate mare și durată foarte scurtă, astfel încât căldura produsă în timpul
pulsului e rapid disipată
8.7.2. Efectul terapiei cu unde scurte pulsatorii
Încălzirea ţesuturilor
În concordanţă cu efectele undelor scurte pulsatile, are loc încălzirea ţesuturilor în timpul fazei de acţiune a
undelor scurte, dar care se disipează în faza de repaus a undelor scurte. De aceea este posibil ca tratamentul să nu
ducă la încălzirea semnificativă a ţesuturilor (tratament denumit non-termic de către terapeuţi, deoarece tegumentul
nu este mai cald la sfârşitul tratamentului, faţă de cum era la început). În mod clar, în timpul fazei active a undelor
scurte va avea loc o modificare mică a temperaturii ţesuturilor. În figura (37A) se demonstrează lipsa acumulării
efectelor termice sau nontermice. În figura (37B), pulsurile sunt suficient de apropiate pentru a genera un efect
acumulativ nontermic iar în figura (37C) se observă o acumulare atât a efectelor termice, cât şi a celor nontermice.

Fig.37A Pulsuri la distanţă suficientă – niciun efect acumulativ Fig. 37B Pulsuri ‘apropiate’ – efect acumulativ
non termic, nicio acumulare termică

Fig. 37C Pulsuri ‘foarte apropiate’


– acumularea efectelor termice şi nontermice
Setările vor determina care dintre aceste efecte vor apărea, într-un anumit tratament, puterea fiind cel mai
important parametru. Efectele nontermice au o importanţă foarte mare. Ele par să se acumuleze pe perioada
tratamentului şi au un efect semnificativ după o perioadă de latenţă, de aproximativ 6-8 ore. S-a demonstrat că
nivelul de enegie necesar pentru a produce un astfel de efect la om, este redus (Hayne 1984, Al Mandeel şi Watson,
2008).
Dacă se doreşte un tratament nontermic, este esenţial ca puterea medie aplicată să rămână sub un nivel care
să producă încălzirea semnificativă a ţesuturilor. În prezent, acest nivel este de 5 Watts. Dacă se doreşte obţinerea
unui efect termic, atunci se va aplica o putere mai mare de 5 Watts, dar terapeutul trebuie să îşi ia măsuri de
precauţie, ca şi în cazul altor procedure termice.
Efectele terapiei cu unde scurte pulsatorii se pot împărţi în două tipuri – cele ale câmpului electric şi cele ale
câmpului magnetic. Nu prea există literatură de specialtate sau studii despre efectele câmpului electric, majoritatea
studiilor fiind dedicate efectelor câmpului magnetic. În cele ce urmează, referinţele bibliografice vizeză efectele
câmpului magnetic pulsatoriu (obţinute prin aplicaţii cu monod).
Primul efect al câmpului magnetic pulsatoriu apare la nivelul membrane celulare şi se referă la transportul
ionilor prin membranele celulare. Unele cercetări demonstrează efectul nontermic de la nivelul membranei
celulare (Luben 1997, Cleary 1997).
Membranele celulelor normale prezintă o diferenţă de potenţial datorită concentraţiilor diferite a ionilor de o
parte şi de alta a membranei celulare. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt ionii de sodiu (Na+), potasiu (K +),
calciu (Ca2+), clor (Cl-) şi bicarbonat (HCO3-). Potenţialul membranar variază în funcţie de tipul celulei, dar un
potenţial membranar tipic este de -70mV, negativ intern. Este menţinut în mod activ şi de aceea energia celulară
(ATP) trebuie utilizată pentru a menţine acest potential. O celulă implicată într-un process inflamator are un
potenţial de membrană redus, funcţia celulei fiind astfel perturbată. Potenţialul alterat afectează transportul de ioni
prin membrană, apărând astfel un dezechilibru ionic care alterează presiunea osmotic celulară.
Aplicaţia terapiei cu unde scurte pulsatorii la nivelul celulelor afectate va avea ca efect restaurarea valorilor
normale ale potenţialului de membrană, restaurarea transporului ionic transmembranar şi reglarea echilibrului
ionic. Mecanismul prin care apare acest efect nu se cunoaşte încă, dar există două teorii care sugerează că este
vorba fie de acţiunea directă asupra mecanismului de transport ionic, fie de activarea unor pompe (sodium/ potasiu)
(Sanseverino 1980). Unele studii (Luben & Cleary 1996) sprijină ideea că energia este absorbită în membrane şi
printr-un mecanism de transducţie a semnalului stimulează sau accentuează efectele intracelulare. Se pare că există
o mare asemănare între mecanismele efectelor terapiei cu ultrasunet, laser şi unde scurte pulsatorii – toate cele trei
modalităţi par să aibă primul efect asupra membrane celulare, unde reglarea comportamentului celular pare să fie
cheia acestor efecte terapeutice.
S-a demonstrat că energia aplicată asupra celulei normale nu are niciun efect asupra acesteia, sau doar unul
neglijabil, în vreme ce celulele bolnave răspund la nivele mai mici de energie decât celulele sănătoase.
Efectele clinice ale terapiei cu unde scurte pulsatorii sunt în primul rând legate de fazele inflamatorii şi
reparatorii de la nivelul ţesutului musculoscheletal şi a ţesuturilor moi. Efectele sunt similare cu cele ale
ultrasunetului şi terapiei cu laser – ceea ce nu este tocmai surprinzător, având în vedere modul de acţiune comun al
acestora. Diferenţa în utilizarea clinică este dată de locul unde este absorbită energia, mai degrabă decât de efectul
obţinut.
Diferenţa în absorbţia tisulară este prezentată în figura următoare:
Unde scurte
Ultrasunet pulsatorii Laser
Ţesuturi
Ţesuturi dense
dense de Ţesuturi Ţesuturi
Ţesuturi vasculare
vasculare
de Ţesuturi cu
cu
colagen impedanţă superficiale
superficiale
colagen impedanţă mică,
mică,
nivel
nivel ionic
ionic redus,
redus,
Ligamente
Ligamente umede Răni
Răni deschise
deschise
umede
Tendoane
Tendoane Muşchi
Muşchi
Fascie
Fascie musculară
musculară Muşchi Nervi
Nervi
Muşchi
Capsula
Capsula articulară
articulară Nervi Tecile
Tecile tendoanelor
tendoanelor
Nervi
Cicatrici
Cicatrici Edeme,
Edeme,
Hematoame,
Hematoame,
Efuziuni
Efuziuni
Fig.38. Diferenţa dintre locul absorbţiei tisulare a ultrasunetului, undelor scurte pulsatorii, laserului

Goldin et al (1981) enumeră următoarele efecte primare ale terapiei cu unde scurte pulsatorii:
1) Creşterea numărului de celule albe, histocitel şi fibroblaste de la nivelul unei răni
2) Îmbunătăţirea ratei de dispersie a edemului
3) Îmbunătăţirea absorbţiei hematoamelor
4) Reducerea proceselor inflamatorii
5) Creşterea ratei de orientare a fibrelor de fibrină şi a depozitelor de colagen
6) Favorizarea stratificării colagenului din stadii incipiente
7) Stimularea osteogenezei
8) Favorizarea însănătoşirii sistemului nervos central şi periferic.

Efecte biologice importante:


S-a constatat că în formă pulsată, undele scurte au efecte diferite de cele obținute în formă continuă
*7 nu se produce încălzire tisulară
*8 stimularea metabolismului celular - faza anabolică
- stimularea sistemului reticulo - histiocitar, a sintezei de gamaglobuline, a leucocitozei și a migrării
leucocitare, stimularea fagocitozei; stimularea hematopoezei și a sintezei de colagen.
*7efect antialgic
*8efect antihemoragic
*9stimularea circulației limfatice;
*10 efect antispastic pe musculatura netedă, relaxare musculară (prin reducerea tonusului celulelor γ
gamma)
*11 biostimulare, accelerarea vindecării țesuturilor
*12 resorbția edemelor și a hematoamelor
*13 stimularea pronunțată a circulației periferice
*14 vindecarea mai rapidă a fracturilor

8.7.3. Doze de tratament propuse


Este dificil de determinat care parametri sunt mai importanţi în selecţia dozei. Încă sunt numeroase întrebări
fundamentale la care trebuie să se răspundă referitor la selecţia tratamentului, ca de exemplu dacă energia totală
produsă sau modul de livrare este mai important. Cercetările curente atestă faptul că trebuie utilizat minimum de
energie necesar pentru a produce efecte terapeutice. Ghidul general următor se bazează pe dovezile clinice şi
ştiinţifice actuale:
Afecţiuni acute: - puterea medie mai mică de 3 Watts (cu cât este mai acută afecţiunea, cu atît mai joasă
va fi puterea – 3 Watts este maxim pentru acest grup de afecţiuni); folosind pulsuri îngiste (cu durată scurtă) şi
număr mare de repetări, efectul este benefic
- 10 min. de tratament sunt suficiente
Afecţiuni subacute: - puterea medie între 2 şi 5 Watts (cu cât condiţia devine mai puţin acută, se vor
folosi unde mai largi – durată mai mare)
- timp de tratament: 10 – 15 minute
Afecţiuni cornice: - puterea medie mai mare de 5 Watts este necesară pentru a obţine un răspuns tisular
rezonabil. Se va avea în vedere componenta termică, cu atât mai mult cu cât la puterea de peste 12 Watts sau mai
mare, pacientul poate percepe efectul de încălzire. Pulsurile cu durată mai lungă sunt mai benefice.
- Timp: 15 – 20 minute.

8.7.4. Indicaţii
*15 aparat locomotor: fracturi, algoneurodistrofie
*16 reumatism cronic degenerative
*17 reumatism abarticular: bursite, tendinite, tenosinovite, capsulite, entezite
*18 reumatism inflamator: poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, miozite calcare
*19 aparat cardiovascular: arteriopatii periferice, ulcere varicoase
*20 aparat respirator: bronşite acute, faringite acute
*21 aparat digestiv: gastroduodenite acute, ulcere gastroduodenale, colite, rectocolită ulcerohemoragică.
*22 aparat urogenital: cistite acute, pielonefrite acute, inflamaţii pelvine nespecifice (anexite,
metroanexite,
parametrite, sindrom aderenţial
*23 stomatologie: gingivite, stomatite, poiree alveolară.
*24 ORL: sinuzite acute, sinuzite cronice acutizate.
*25 dermatologie: escare, ulcere de decubit, leziuni de continuitate, cicatrice hipertrofică, arsuri, celulită.

8.7.5. Contraindicaţii
- purtătorii de pacemaker: unele, dar nu toate pacemakerele pot fi influenţate de undele scurte continue sau
pulsatorii. Recomandările actuale spun că trebuie să existe o distanţi de cel puţin 3 m între un pacient cu
pacemaker şi un system operaţional de unde scurte.
- sarcina: datorită potenţialelor efecte adverse asupra fătului, femeile însărcinate au contraindicaţie majoră
a tratamentului cu unde scurte
- hemoragie
- patologii maligne (undele scurte şi laserul au capacitatea de a creterata de diviziune a celulelor maligne,
şi în aceste condiţii, trebuiesc evitate).
- tuberculoză activă:
- se va evita tratamentul pe abdomen sau pelvis în timpul menstruaţiei (mai degrabă o precauţie decât o
contraindicaţie)
- afecţiuni circulatorii severe, precum: ischemie, tromboză şi condiţii associate
- terapie profundă cu raze X sau alte radiaţii ionice (în ultimele 6 luni) pe regiune atratată
- pacienţii incapabili să înţeleagă instrucţiunile terapeutului sau să coopereze
Precauţii: - se evită ochii şi regiunile epifizare active la copii
8.7.6. Principii de aplicare a terapiei cu unde scurte
Durata tratamentului este mai scurtă ca la aplicațiile continue: 10÷15 minute (depinde de tipul de aparat
folosit). Ședințele se fac zilnic sau la 2 zile, în total 10-12 ședințe (in funcție de evoluția clinică a cazului).
Afecțiunile acute se tratează cu frecvențe mai reduse ale trenurilor de impulsuri < 82 Hz iar cele cronice la
frecvențe mai mari.
Studiile indică apariția efectului terapeutic la o doză de cel putin 40 kJ/24 h, cu un optim la 100 kJ / 24 h.
Aplicantul este o bobină învelită în material plastic, aplicata pe tegument.
Undele scurte pulsate nu se aplică purtătorilor de pacemaker sau de alte stimulatoare, pe uterul gravid sau pe
zone cu neoplazii sau stari precanceroase.
Undele scurte se pot aplica pe piele umedă sau pe piele cu implanturi metalice.
Alegerea frecvenţei şi a treptei de penetraţie este condiţionată de:
- localizarea procesului patologic,
- intensitatea sau durata procesului patologic: acut, subacut, cronic,
- tipul constituţional somatic: - ergotrop/ trofotrop.
- grosimea ţesutului adipos subcutanat traversat de energia electromagnetică de înaltă frecvenţă
pulsatorie,
Frecvenţa în afecţiuni acute este 400, penetraţie 4,
Frecvenţa în afecţiuni cronice este 600, penetraţie 6,
Ritm: o şedinţă pe zi,
Durata variabilă: 10' - 15' - 20',
Numărul de şedinţe: - 4 - 8 în afecţiuni acute,
- 10 - 14 în afecţiuni cronice.
Experienţa în domeniu recomandă ca indiferent de localizarea şi caracteristicile procesului patologic, să se
iradieze regiunea 10' cu 1 - 2 trepte înferioare treptei de frecvenţă terapeutică:
- hipocondrul drept: stimulează vascularizaţia hepatică,
- epigastru: stimularea reflexogenă a plexului solar,
- lombar: stimularea suprarenalelor.

Siguranţa terapeutului
Este indicat ca după pornirea dispozitivului de tratament cu unde scurte, terapeutul şi orice alt personal să
păstreze o distanţă de el puţin 1 m de maşina operaţională, fire şi electrozi. Aproape toate dispozitivele se închid
automat. Este recomandat ca orice alt dispozitiv de electroterapie să fie ţinut la o distanţă de cel puţin 2m de
dispozitivul de unde scurte. Nu se vor opera simultan două dispositive de unde scurte, decât dacă între ele există o
distanţă de cel puţin 3m.

8.8. Microundele
8.8.1. Definiție
Microundele reprezintă radiații electromagnetice având frecvențe cuprinse între 300 MHz (λ = 1 m) și 300
GHz (cu λ = 1 mm). Se folosesc în telecomunicații (telefonie mobilă) și la radare (unde radar), pentru ghidarea
avioanelor, sateliților, navelor.
Microundele folosite în scop medical au următoarele frecvențe (conform Conferinței de la Atlanta):
• 2450 MHz cu lungimea de undă λ = 12,2 cm;
• 915 MHz cu lungimea de undă λ = 32,8 cm;
• 434 MHz cu lungimea de undă λ = 69,1 cm; (în aer)
Majoritatea dispozitivelor medicale folosite ăn fizioterapie au 2450 MHz. Microundele sunt produse de un
dispozitiv electronic numit magnetron, ce generează un curent alternativ de putere înaltă, care ajunge la o antenă ce
emite microunde. Fascicolul de microunde produs de această antenă (emițător) este divergent și nu este uniform.
8.8.2. Efectele fiziologice
Efectele fiziologice ale microundelor în țesuturi
sunt similare cu ale undelor scurte.
Efectul fiziologic este încălzirea țesuturilor care
este proporțional cu cantitatea de radiație absorbită.
Microundele sunt intens absorbite de țesuturile
cu bogat conținut ionic (vase de sânge, mușchi).
La contactul cu pielea și grăsimea subcutanată,
50÷75 % din fascicolul de microunde este reflectat.
Fenomenul de reflexie se produce și la limita de
separație între țesuturi diferite (os-mușchi, grăsime-
mușchi). Fig.39. Rata de încălzire

Distanța de înjumătățire a fasciculului de


microunde este de 3,5 cm în țesut gras și os și de 0,7 cm
în țesut muscular ( la 2450 MHz ). Forma suprafețelor
anatomice ce trebuie tratate influenteaza adâncimea de
penetrație.
Microundele se folosesc pentru a înălzi țesuturile,
în special țesutul muscular, aflat mai profund.
Înălzirea țesutului duce la:
• reducerea durerii;
• creșterea metabolismului tisular local;
• stimularea proceselor reparatorii locale.
Fig.40. Reflexia radiațiilor (microunde)
Emițătoarele de microunde se pot aplica:
a) direct pe piele (pentru a evita pierderile cauzate de reflexie) ;
• au putere de emisie mai mică (max. 25W) ;
• au mărime mai mică (au diametrul de 1,5 cm sau 3,5 cm) ;
• se pot aplica și în cavitati naturale (rect, vagin, conduct auditiv extern) .
b) Emițătoarele la distanță : • au putere mai mare (25W ÷ 150W) ;
• au suprafață mare de emisie (formă ovală, circulară) .

8.8.3. Tehnica de aplicare


• Pacientul este posturat și regiunea de tratat este expusă;
• Se explică pacientului terapia și se inspectează starea tegumentului;
• Emițătorul se alege după mărimea zonei de tratat;
• Emițătorul nu se aplică prin intermediul îmbrăcămintei;
• Pacientul nu trebuie să poarte obiecte metalice asupra lui (mai ales în zona de tratat); nu trebuie să existe în
apropierea emițătorului suprafețe metalice care ar putea reflecta microundele;
• Pacientul va sta pe scaun sau pat de lemn;
• Pacientul resimte local o caldură placută; va semnala dacă senzația de căldură devine foarte intensă;
• Transpirația acumulată pe tegument se îndepărtează (ea reflectă mare parte din radiație);
• La finalul procedurii se inspectează zona tratată;
• Durata tratamentului este de 15÷20 min sau 30 min (pentru încălziri foarte puternice);
• Intensitatea terapiei se alege după senzația de căldură resimțită de pacient (200 mW/cm 2 produc o ușoară senzație
de caldură) ;
• Pacientul trebuie să aibă sensibilitatea termică intact și trebuie să poată comunica.
8.8.4. Contraindicații
• Pacemaker cardiac (sau alte implanturi stimulatoare);
• Expunerea ochilor cauzează cataractă; se poartă ochelari (protejați de metal);
NOTA. A nu se confunda cu cu cei de la laser sau ultraviolete !!!!! Inchiderea ochilor reduce dar nu
împliedică transmiterea microundelor spre ochi.
• Uter gravid;
• Zone tisulare supuse iradierii;
• Inflamații acute, colecții (hemartroză, bursite, artrite);
• Zone tisulare cu circulație alterată.
Pentru terapeuți, expunerea profesională este neglijabilă dacă în timpul funcționării emițătorului se păstrează
o distanța mai mare de 1 m în fața lui sau 25 cm în spatele lui, pentru o putere de 100 W . Pentru o putere de 200 W
distanțele sunt de 1,4 m în față și de 35 cm în spatele emițătorului.
9. ULTRASUNETUL

9.1. Definiţie
Sunetul este o vibrație mecanică a particulelor într-un mediu elastic, care poate fi perceput de urechea
umană (ν = 20 Hz ÷ 20 kHz). Urechea umană percepe sunetele a căror limită superioară de percepţie este de cca
20000 oscilaţii/ secundă.
Vibraţiile mecanice pendulare - reprezentând sunetul - ce depăşesc această limită poartă numele de
ultrasunete (au o frecvenţă apreciată la 50000 Hz - 3000000 Hz). Ultrasunetul este deci o vibrație mecanică
(asemeni sunetului), cu o frecvență mai mare de 20 kHz.
Ultrasunetele furnizate de aparatele folosite în fizioterapie au o frecvenţă cuprinsă între 800 - 1000 Hz.
Tratamentul cu ultrasunet reprezintă un tratament medical cu vibrații mecanice cu o frecventa mai mare de
20 kHz. În practică se folosesc : - ν = 0,7 ÷ 3 Mhz pentru terapie și
- ν = 5 ÷ 13 Mhz pentru diagnostic (ecografie)
Aplicarea undelor ultrasonore pe un corp, produce un transfer de energie prin alternarea stărilor de presiune
realizată. Undele sonore se propagă în linie dreaptă cu o viteză constantă, având o valoare medie în ţesutul uman de
1500 m/ sec.
Ultrasonoforeza este tratamentul medical în care o substanța medicamentoasă este introdusă în organism cu
ajutorul energiei ultrasunetului.
Ultrasunetul este o undă longitudinală (direcția ei de propagare coincide cu direcția în care oscilează).
Importanţa practică a ultrasunetelor este legată de lungimea de undă mică a acestora. Din această cauză
ultrasunetele pot fi emise şi se propagă ca şi razele de lumină sub formă de fascicule, spre deosebire de sunetele
obişnuite care se împrăştie în toate direcţiile. Corpul uman este un mediu elastic, și deci poate fi străbătut de
ultrasunete. c=λ·f
c = viteza de propagare US (m/s)
λ = lungimea de undă (m)
f = frecvență (Hz)
În apă și țesuturi moi, viteza medie de propagare a ultrasunetului este de 1500 m/s. Viteza este cu atât mai
mare cu cât mediul este mai dens.
- în aer: c = 340 m/s
- în os: c = 2800 m/s
- în piele: c = 1519 m/s
- în cartilaj: c = 1665 m/s
- în tendoane: c = 1750 m/s
- în țesut gras: c = 1478 m/s
Lungimea de undă λ a ultrasunetelor este: - 1,5 mm în apă la 1 Mz
- 3 mm în țesut osos la 1 Mhz .
Caracteristicile fizice ale mediilor parcurse de ultrasunet sunt reprezentate de impedanța acustică [Z] a
mediului respectiv. Z este deci o constantă de material.
Z=ρ·c unde ρ = densitate [kg/m3]
c = viteza de propagare [m/s]

9.2. Proprietăți ale ultrasunetului


*0 prezintă vibraţii în funcţie de natura mediului străbătut (gazos, lichid sau solid),
*1 intensitatea ultrasunetului definită prin transferul de energie ultrasonică, aplicată şi măsurată în W/
cm²; este un parametru important în terapia cu ultrasunete,
*2 propagarea ultrasunetului - numai în linie dreaptă sub forma unui fascicol de raze şi depinde de felul şi
forma sursei de producere, de cuplarea cu mediul în care se propagă şi de frecvenţă (frecvenţă mare -
penetrare mare),
*3 prin noţiunea de "profunzime de înjumătăţire" se înţelege înjumătăţirea energiei în unitatea de spaţiu
(profunzimea la care energia ultrasonică se înjumătăţeşte de la 1W administrat la suprafaţă),
La trecerea prin corpul uman, ultrasunetele suferă fenomene de :
a) REFLEXIE: constă în întoarcerea în mediul inițial a unei părți a fasciculului de ultrasunet, la traversarea unei
interfețe, în funcție de impedanța acustică [Z] a celor două medii. Direcţia fasciculului reflectat depinde de unghiul
pe care îl face fasciculul incident cu interfața. Cu cât Z este mai diferită, cu atât reflexia este mai mare. Cea mai
mare reflexie se produce la interfața mușchi–os (30%). Impedanța acustică a corpului este identică cu a gelului
folosit la ultrasonare. Reflexia este la interfața: - piele – aer: 100%
- șesut gras – muscular: 0,8%
- transductor (aluminiu) - aer: 100% .
b) REFRACȚIE: reprezintă schimbarea direcției fasciculului incident după ce a străbătut o interfață. Valoarea
unghiului de refracție este direct proporțională cu diferența de viteză a ultrasunetului în cele două medii și invers
proporțională cu unghiul de incidență.
Reflexia şi refracţia undei sonore se produce la limita dintre două ţesuturi diferite.Reflexia și refracția la
frecvența de 1 și 3 Mhz nu diferă foarte mult, pentru că impedanța acustică a mediilor traversate este aceeași și
vitezele de deplasare ale ultrasunetului nu diferă foarte mult.
c) ÎMPRĂȘTIERE: în țesuturi, datorită mai ales reflexiei, fascicolul de ultrasunete se împrăștie, energia de
ultrasonare acționând astfel nu numai pe direcția fascicolului, ci și în vecinătate. Ultrasunetele nu părăsesc corpul,
pentru că la interfața piele-aer reflexia este 100%.
d) INTERFERENȚĂ: datorită reflexiei, ultrasunetul incident și cel reflectat interferează, ducând la formarea unor
unde staționare mai intense. În practică, acest fenomen are importanță când se tratează zone din corp cum sunt
pumnul sau glezna, unde un strat subțire de mușchi este situat deasupra osului și undele staționare de interferență
formate pot cauza iritarea periostului și pot produce durere.
e) absorbție: efectele biologice ale ultrasunetelor se manifestă numai dacă acestea sunt absorbite de țesuturi.
Absorbția se măsoară prin coeficientul de absorbție.
Absorbția la 1 Mhz este: - os: 3,22, - țesut gras: 0,14,
- piele: 0,62, - apă: 0,0006.
- mușchi: 0,76,
Adâncimea de înjumătățire este distanța măsurată pe direcția de
Adâncimea 1MHz 3MHZ
propagare a ultrasunetului, la care intensitatea fascicolului de ultrasunete se
de înjumătățire
reduce la jumătate.
Se cunoaste că în general, adâncimea de înjumătățire este de 3 cm în os 2,1 cm ---
mușchi, dar acest lucru este valabil doar când ultrasunetul este paralel cu piele 11,1 cm 4 cm
fibrele musculare. Dacă ultrasunetul este perpendicular pe fibrele cartilaj 6 cm 2 cm
musculare, adâncimea de înjumătățire este de 9 mm. În general, terapia cu mușchi 9 cm 3 cm
ultrasunete poate atinge profunzimea de 3 ÷ 4 cm, pentru a avea efecte țesut gras 50 cm 16,5 cm
apă 11.500 cm 3833,3 cm
notabile.
Formele de ultrasunete utilizate în terapie sunt:
*9 ultrasunetul în câmp continuu - formă de undă sonoră, longitudinală, neîntreruptă, cu acţiune continuă
asupra mediului, producând aşa - numitul "micromasaj tisular intern",
*10 ultrasunetul în câmp discontinuu - întreruperea ritmică, cu o anumită frecvenţă a ultrasunetului în
câmp continuu.

9.3. Mecanisme de producere


*11 procedee mecanice = punerea în vibraţie a unei lame metalice fixate, de anumite dimensiuni sau a unui
diapazon,
*12 procedee magnetice = generatorul magnetostrictiv, la baza căruia stă principiul de schimbare a
dimensiunilor unor metale prin magnetizare periodică cu ajutorul unui curent alternativ,
*13 procedeul piezoelectric = se bazează pe proprietatea unor cristale (cuarţ, plumb etc.) tăiate în anume
secţiune, de-a se comprima şi dilata într-un anumit sens dacă sunt supuse la variaţii de potenţial electric.
9.4. Efectele biologice ale ultrasunetului

a) EFECTUL MECANIC
În țesuturi, (mediu elastic) undele ultrasonore produc compresiuni și decompresiuni repetate, cu frecvența
ultrasunetului, producând variații de presiune cu efect de micromasaj. Cele mai mari presiuni intratisulare se
produc la limita de separație între două medii cu impedanțe acustice diferite (ex. mușchi-os).
Ca urmare: - volumul celular se poate modifica cu 0,2% ,
- permeabilitatea membranară se poate modifica,
- schimburile metabolice se pot îmbunatăți.

b) EFECTUL TERMIC
Micromasajul conduce la eliberarea de caldură. Încălzirea tisulară este marcată la limita de separație dintre
țesuturi, unde se produc fenomene de reflexie și interferență. Ultrasunetul aplicat continuu cu 1,5 W/cm 2, timp de
5 minute, cu un transductor de 12,5 cm2, poate crește temperatura: - în mușchi cu 3,30C
- în os cu 9,30C
- în capsula articulară cu 6,30C.
Încălzirea (care se produce strict sub capul de ultrasonare) se poate evita:
- folosind ultrasunetul pulsant;
- mișcând continuu capul de ultrasonare.
Incălzirea tisulară produsă de ultrasunet este de evitat în unele situații patologice precum artrite, entorse,
luxații, contuzii (imediat posttraumatism).
9.5. Efecte fiziologice ale ultrasunetului

ULTRASUNETUL MICROMASAJ (efect mecanic) CĂLDURĂ (efect termic)

EFECTE BIOLOGICE

*14 analgetice - realizate prin intermediul SNC, prin stimularea directă a fibrelor nervoase amielinice
- îmbunătățirea microcirculației (inclusiv cea limfatică);
- relaxarea musculară și reducerea pH-ului tisular;
*15 efect miorelaxant: - prin activarea microcirculației și eliminarea produșilor de catabolism;
- prin acțiune directă asupra fibrelor nervoase.
*16 acţiune hiperemiantă,
*17 creșterea permeabilității membranare (prin aplicații continue și pulsate): ca urmare, pH-ul tisular se
reduce și se pot introduce unele substanțe medicale în țesuturi.
*18 activarea circulaţiei sangvine (a microcirculației) prin:
- creșterea temperaturii;
- stimularea musculaturii netede vasculare;
- eliberarea unor substanțe din cellule, ca o consecință directă a vibrațiilor mecanice.
*19 acţiune asupra SNV,
*20 efecte asupra nervilor periferici: ultrasunetul poate modifica conducerea nervoasă atât prin creșterea,
cât și prin descreșterea ei. Nu au fost complet elucidate efectele asupra sistemului nervos central. A fost descris un
efect simpaticolitic, utilizat în aplicații reflexe.
*21 inhibarea acţiunii glandei hipofize,
*22 efecte fibrolitice (legate de fenomene de fragmentare şi rupere tisulară),
*23 efecte antiinflamatorii,
*24 acţiune vasomotoare şi metabolică.
*25 creșterea puterii de regenerare a țesuturilor: s-a dovedit experimental că efectele de stimulare a
regenerării tisulare se obțin cu 0,5 W/cm2 în aplicație pulsată cu frecvența de 3,5 Mhz .

EFECTE NONTERMALE
1. Efectul de cavitație: Se produce numai când se folosesc intensități mari ale ultrasunetului și constă în formarea
de bule de gaz în țesut. Aceste bule au mărimea de 1 ÷100 μm. S-a obținut experimental fenomenul de cavitație în
țesutul nervos din creierul de pisică, la intensități de 100÷180 W/cm 2. În aplicațiile în apă ale ultrasunetului,
cavitația duce la apariția bulelor de gaz care trebuie îndepărtate.
2. Undele staționare - se produc ca urmare a fenomenului de interferență la limita de separație între două medii cu
impedanțe acustice diferite și duc la obținerea unor intensități foarte mari ale ultrasunetelor ce pot distruge
țesuturile. În practică acest lucru nu se produce deoarece:
- țesuturile vii au o structură extrem de neomogenă;
- mișcarea continuă a capului de ultrasonare evită formarea de unde staționare.

9.6. Pactică
Modalități de aplicare:
Cuplajul direct: capul de ultrasonare se aplică direct pe piele prin
intermediul unui gel cu următoarele caracteristici: - impedanța acustică
similară țesutului;
- transmitere foarte bună a ultrasunetului;
- chimic inactiv;
- hipoalergic și steril (relativ).
În afară de geluri se mai poate folosi ulei sau diferite unguente.
Fig.41. Terapie cu ultrasunet
Cuplaj indirect: - se realizează prin intermediul
imersiei în apă a capului de ultrasonare și a regiunii de
tratat;
- se folosește când trebuiesc tratate zone anatomice
mici, cum sunt mâna sau piciorul, sau când
ultrasunetul nu se poate aplica direct, datorită durerii;
- temperatura apei trebuie să fie plăcută (36÷370C)
- apa trebuie fiartă în prealabil, pentru eliminarea
gazelor dizolvate;
- se poate folosi și metoda ”pernei de apă”, un
recipient de plastic sau cauciuc plin ¾ cu apă, pus
deasupra zonei de tratat; o mare parte din energia
ultrasunetului se pierde în acest fel. Fig.42. Tipuri de cuplaj

Paramentrii tratametului:
- mod continuu sau pulsat;
- intensitatea ultrasunetului [W/cm2]: Dozele terapeutice se situeaza între 0,3÷3 W/cm2 .
a) intensitate mică: < 0,3 W/cm2;
b) intensitate medie: 0,3÷1,2 W/cm2;
c) intensitate mare: 1,2 ÷ 3 W/cm2.
Pentru US pulsat se calculează intensitatea medie a pulsațiilor. Efectul miorelaxant este mai mare la
ultrasunetul pulsat. Afecțiunile acute (afecțiuni posttraumatice, artrite ) se tratează cu ultrasunet pulsat pentru că nu
trebuie să încălzim țesuturile. Afecțiunile cronice se tratează cu ultrasunet continuu. Intensitatea folosită la
tratament se alege după: mărimea zonei de tratat; adâncimea unde se află leziunea (max. 0,5W/cm 2 în apropierea
oaselor); tipul de leziune.
- frecvență: frecvența de 1 MHz (procese patologice profunde și 3 MHz pentru procese patologice superficiale).
- cuplaj direct/ indirect;
- tipul de cap de ultrasunet: Câmpul de ultrasonare emis de capul de ultrasonare nu este uniform. De aceea
intensitatea ultrasunetelor emise reprezintă o intensitate medie; mișcarea probei pe pacient uniformizează
intensitatea. Lungimea lui depinde de mărimea suprafeței capului de ultrasonare și de lungimea de undă.
Intensitatea ultrasunelelor specificată pe aparat reprezintă intensitatea medie măsurată în apa la 5 mm de
capul de ultrasonare.

Suprafața de tratat. O suprafață de max. 75 ÷ 100 cm2 poate fi


rezonabil tratată într-o ședință de tratament. Durata maximă a unui tratament:
15 min. O suprafață de țesut de 3 ÷ 6 cm2 poate fi tratată în 3 ÷ 5 min.
Capetele de ultrasonare au suprafețe cuprinse între 1 ÷ 5 cm 2. Capul de
ultrasonare se mișcă continuu pe suprafața de tratat. Mișcarea capului de
ultrasonare: (a) circulară;
(b) sub forma cifrei 8 ;
(c) transversă.
Fig.43. Mișcarea capului de ultrasonare

Schema de tratament
Se determină natura acută/ cronică a afecțiunii

Efecte termice Afecțiune acută sau Afecțiune cronică Efecte mecanice

Mod continuu Mod pulsat

Poziția
profund 1 MHz țesutului superficial 3 MHz
max.3-4 cm. afectat max. 1 cm.

Se determină natura și grosimea țesuturilor înconjurătoare

Se determină suprafața țesuturilor de tratat


Cap mare de Cap mic de
tratament tratament

Se determină absorbția țesuturilor


Se stabilește intensitatea
Se stabilește durata tratamentului
Se începe tratamentul
Dozaj timp:
Dozarea ultrasunetului

Suprafața de tratat
(cm22)
Minimum 1 min./cm22
Timp total de tratament: max.15 min.

Capul
Capul
sondei
sondei de
de
1 cm22 ultrasunet
ultrasunet 5 cm22

max. 15 cm22 suprafață de max. 75 cm22 suprafață de


tratament tratament
Fig.44. Algoritmul alegerii timpului de tratament

Tehnica de tratament
*0 pacientul este informat despre tratament și scopurile sale; se verifică dacă nu există contraindicații;
*1 asigurarea confortului termic în încăpere,
*2 organismul în stare de echilibru termic general (în caz de segmente periferice cu circulaţie deficitară se
recomandă băi parţiale calde pentru activarea circulaţiei locale)
*3 patul sau scaunul pe care va fi aşezat pacientul trebuie să fie din lemn,
*4 pacientul este poziționat pentru tratament, relaxat, fără durere;
*5 se inspectează regiunea cutanată ce urmează a fi tratată; dacă este nevoie se curăță cu alcool 70% (grăsimi,
machiaj, etc.);
*6 se setează parametrii tratamentului;
*7 dozarea precisă a intensităţii,
*8 se acţionează comutatorul de pornire al aparatului şi ceasul semnalizator al duratei şedinţei,
*9 se începe tratamentul mișcând continuu capul de ultrasonare ;
*10 se comunică cu pacientul permanent;
*11 senzațiile ce se pot resimți sunt: căldură ușoară, reducere a durerii, amețeli, dureri de cap, oboseală,
furnicături;
*12 la finalul terapiei se inspectează zona de tegument tratată
*13 pentru afecţiuni localizate la nivelul membrului superior, tratamentul se aplică indirect pe regiunile
paravertebrale cuprinse între C4 - T1, în zonele coresponzătoare segmentului afectat (umăr, braţ, antebraţ),
*14 nu se aplică pe regiunea paravertebrală superioară de C3,
*15 aplicarea segmentară pentru afecţiunile membrului inferior (şold, coapsă, gambă, picior) - pe marginea
inferioară şi externă a sacrului, pe zona articulaţiei sacroiliace şi paravertebral lombar şi toracal inferior,
*16 aplicaţia segmentară directă se face pe cale neurală, de-a lungul nervilor periferici în sens caudal spre
cranial,
*17 aplicaţiile reflexe - pe zonele cutanate dermatomiale ce corespund organelor interne,
*18 aplicaţia cu ultrasunet să nu fie urmată imediat de altă procedură,
*19 nu este indicată succesiunea terapeutică masaj - ultrasunet sau invers în aceeaşi jumătate de zi (manevre cu
acţiune asemănătoare),
*20 este contraindicată aplicarea concomitentă pe aceeaşi zonă a roentgenterapiei şi ultrasonoterapiei,
*21 aplicaţiile cu ultrasunete pot preceda şedinţa de kinetoterapie
9.7. Indicaţii generale
*22 afecţiuni reumatismale: reumatism degenerativ, reumatism inflamator cronic, reumatism abarticular
*23 traumatologie: fracturi recente, întârzierea formării calusului, contuzii, entorse, luxaţii, hematoame,
posturi vicioase, scolioze, deformări ale piciorului
*24 dermatologie: cicatrici cheloide, plăgi atone, ulcere trofice ale membrelor
*25 afectări ale ţesutului de colagen: fibrozite, dermatomiozite, sclerodermie, retracţia aponevrozei
palmare Dupuytreu.
*26 neurologie: nevralgii şi nevrite, sechele nevralgice după herpes Zoster, nevroamele amputaţiilor,
distrofie musculară progresivă, sindroame spastice şi hipertone
*27 afecţiuni circulatorii: arteriopatii obliterante, boala Raynoud
*28 afecţiuni din cadrul medicinii interne
*29 ginecopatii.

9.8. Contraindicaţii
9.8.A. Contraindicaţii generale:
*26 modificări tegumentare, diverse afecţiuni cutanate, tulburări de sensibilitate cutanată,
*27 tulburări de coagulare sangvină, fragilitate capilară,
*28 stări generale alterate, caşexii, stări febrile,
*29 tumori în toate stadiile evolutive (pre/ postoperator),
*30 tuberculoza activă,
*31 fenomene inflamatorii acute, reumatism articular acut,
*32 insuficienţă cardio - respiratorie, insuficienţă coronariană, tulburări de ritm cardiac,
*33 suferinţe venoase ale membrelor: tromboflebite, tromboze, varice.
*30 calcifierea progresivă a pereţilor arteriali: ateroscleroză

9.8.B. Contraindicaţii speciale:


*31 aplicarea ultrasunetelor pe zone corespunzătoare unor organe şi ţesuturi precum: creier, măduva
spinării, ficat, splină, uter gravid, glande sexuale, plămâni, cord şi marile vase,
*32 aplicaţii pe zonele de creştere ale oaselor la copii şi adolescenţi.

Următoarele țesuturi și organe nu se tratează cu ultrasunet:


• ochi; • tromboflebită și varice;
• cord; • stări septice și febrile;
• uter gravid; • cașexie, stare generală alterată;
• creier (deasupra vertebrei C3); • afecțiuni tegumentare infecțioase, inflamații
• testicule; alergice;
• cartilajele de creștere epifizare (la copii); se pot trata • TBC activ;
totuși cu ultrasunet pulsat; • insuficiențe de organ (hepatică, renală, cardiacă,
• tumori (în orice stadiu); respiratorie).

9.9. Ultrasonoforeza
Reprezintă introducerea unor substanțe medicamentoase în organism cu ajutorul ultrasunetului.
Substanțe folosite: • corticoizi;
• vasodilatatoare (nicotinat de metil);
• histamină;
• anestezice (xilină).
Ultrasunetul crește permeabilitatea de membrană, nu încarcă electric substanțele respective (nu apar senzații
neplăcute) și permite penetrarea mai profundă a lor (6 cm).

9.10. Terapia combinată


Reprezintă aplicarea simultană a ultrasunetului cu un stimul electric de joasă sau medie frecvență; metoda a
fost introdusa de Gierlich. Avantaje: stimulii combinați au un efect mai pronunțat decât dacă acționează separat; se
câștigă timp la aplicarea terapiei, completează efectul curentului.
Ultrasunetul se combină cu: • curent diadinamic;
• curent Trabert;
• curent de joasă frecvență (cu impulsuri) ;
• curent alternativ de medie frecvență.
Ultrasunetul completează efectul curentului prevenind apariția
fenomenului de adaptare; stimulul electric e mai eficient; se poate aplica pe o
durata mai lungă și cu o intensitate mai redusă.
Terapia combinata cu curent de medie frecvență:
• acționează mai profund;
• este mai plăcut suportată decât cea cu curent de joasă frecvență.
Electrodul activ este capul de ultrasonare și reprezintă polul (-) (catodul).
Mediul de contact trebuie sa conducă curentul electric. Fig.45. Terapie combinată
10. FOTOTERAPIA

10.1. Definiţie
Fototerapia sau "terapia cu lumină" reprezintă utilizarea acţiunii asupra organismului a energiei radiante
luminoase. Ea poate fi:
- naturală (lumina solară),
- artificială (furnizată de spectrele de iradiere emise în anumite condiţii de corpurile încălzite).
Utilizarea luminii în scop terapeutic = helioterapie.

10.2. Proprietăţile fundamentale ale luminii


*34 propagarea rectilinie într-un mediu omogen, reflexia luminii este reîntoarcerea ei în mediul din care
provine, raza reflectată fiind în acelaşi plan cu raza incidentă; unghiul de reflexie egal cu unghiul de incidenţă,
*35 refracţia este deviaţia pe care o suferă raza de lumină la trecerea ei prin suprafaţa de separare a două
medii cu densităţi diferite,
*36 lipsa perturbaţiei reciproce (când fasciculele se intersectează, ele se propagă independent),
*37 interferenţa este fenomenul de "compunere" a undelor luminoase cu aceeaşi direcţie de propagare
(bande luminoase şi întunecate),
*38 difracţia este fenomenul de curbare a traiectoriei luminii în regiunea umbrei geometrice,
*39 polarizarea este dependenţa intensităţii razelor luminoase reflectate faţă de orientarea planului de
incidenţă.

10.3. Mecanism de producere


*33 emisiunea de energie de către corpuri se face prin:
- incandescenţă: (în cazul încălzirii corpurilor); în funcţie de energia calorică absorbită, un corp încălzit
emite radiaţii cu diferite lungimi de undă,
- luminescenţă: (sau emisiunea rece) nu se face prin consum de energie calorică de către corpul emiţător ci
pe baza unor procese chimice, electrice, mecanice sau biologice.
*34 energia este necesară pentru a smulge moleculelor sau atomilor electroni expulzaţi, care prin
rearanjare emit cuante de energie luminoasă: fotoni,
*35 cele două teorii asupra naturii luminii sunt:
- teoria ondulatorie: bazată pe radiaţia electromagnetică (o vibraţie sinusoidală transversală propagată în vid
cu o viteză constantă de 3,10 cm/s.
- radiaţiile electromagnetice sunt caracterizate prin:
- lungimea de undă,
- frevcenţa (număr de vibraţii/ sec.),
- perioada de timp,
- număr de unde pe centimetru,
- teoria corpusculară, fotonică sau cuantică: bazată pe fenomenele de emisie şi absorbţie ale luminii, precum
şi de fenomenele fotoelectrice.
*40 radiaţiile luminoase propriu - zise, care fac obiectul fototerapiei sunt:
- radiaţiile infraroşii,
- radiaţiile vizibile,
- radiaţiile ultraviolete.

10.4. Efectele fiziologice ale luminii


*36 asupra proceselor de metabolism:
- cresc procesele de oxidare din organism,
- glicemia scade proporţional cu intensitatea iradierii,
- creşte depunerea de glicogen în ficat şi ţesutul muscular,
- activarea metabolismului muscular,
- stimularea catabolismului proteic,
- cresc eliminările de azot, fosfor, sulf,
- formarea vitaminei D,
- creşte calcemia şi fosforemia, creşte absorbţia intestinală a calciului alimentar.
*37 asupra elementelor sanguine:
- numărul eritrocitelor şi valoarea globulară scad,
- creşte numărul leucocitelor în sângele venos şi capilar,
- creşte numărul trombocitelor,
- scăderi ale valorilor colesterolului.
*38 asupra circulaţiei:
- activarea circulaţiei tegumentare şi profunde,
- creşte fluxul sangvin superficial,
- creşte circulaţia profundă,
- pulsul se accelerează,
- creşte debitul cardiac în inima dreaptă cu 10%.
*39 asupra respiraţiei:
- creşte cantitatea de oxigen absorbit,
- mişcări respiratorii mai rare şi mai ample.
*40 asupra aparatului digestiv:
- creşte secreţia gastrică acidă,
- creşte motilitatea gastrică şi intestinală,
- stimularea secreţiei salivare şi pancreatice.
*41 asupra glandelor endocrine:
- stimulare a glandelor paratiroide,
- stimularea funcţiei glicoreglatoare a pancreasului,
- scade activitatea secretorie a tiroidei,
- modificări în funcţia glandelor medulosuprarenale, a hipofizei, gonadelor şi timusului.
*42 asupra sistemului nervos:
- la început acţiune excitantă urmată de o fază de sedare prelungită până la somn,
- scade cronaxia nervilor,
- contractilitatea musculară creşte la temperaturi normale şi scade la temperaturi peste 44 C,
- scădere reflexă a tonusului simpatic,
- excitare a componentei parasimpatice, determinând vasodilataţie, hipotensiune arterială, toleranţă
crescută la glucoză,
- inversarea reflexului oculo - cardiac (accelerarea pulsului în loc de bradicardie),
- scăderea excitabilităţii şi sensibilităţii dureroase cu analgezie mai accentuată la doze mari.
10.5. Radiaţiile infraroşii (RIR)
10.5.1. Definiţie
Radiațiile infraroșii sunt radiații electromagnetice denumite şi radiaţii calorice, având lungimi de undă
cuprinse între 760 milimicroni şi 1mm. În spectrul electromagnetic se află situate între microunde și lumina
vizibilă.

Fig.46 Spectrul electromagnetic al razelor infraroșii1

Radiațiile infraroșii se împart după lungimea de undă în trei regiuni (sau benzi): A , B , C, ce au caracteristici
de absorbție disticte.
IRA : 760 nm ÷ 1400 nm
IRB : 1400 nm ÷ 3000 nm
IRC : 3000 nm ÷ 1 mm
Radiațiile infraroșii tip A și B sunt folosite terapeutic.
1
sursa: http://www.plasma-termica.ro/tehnologie_înălzire_radiatie_infrarosu.php
Clasificarea radiațiilor infraroșii:
- infraroșii “apropiate” sau “scurte”: 760 nm ÷ 1500 nm
- infraroșii “îndepărtate” sau “lungi”: 1500 nm ÷ 15000 nm
Infraroșiile sunt produse de orice corp material în care există vibrație moleculară, inclusiv de corpul uman
(IR de tip C). Orice obiect înălzit emite IR și cu cât este mai mare temperatura lui, cu atât este mai mare frecvența
IR emise (și mai mica λ). Radiațiile infraroșii sunt produse prin trecerea unui curent electric printr-o rezistență care
emite. (Drăgan Adriana, 2007)

10.5.2. Mecanism de producere


*43 sunt emise de corpuri incandescente de gaze aduse la luminiscenţă prin descărcări electrice
*44 în terapeutică se foloseşte următoarea clasificare:
1. RIR cu lungimi de undă cuprinse între 760 m şi 1500 m - sunt penetrante în funcţie de
pigmentaţie, gradul de inhibiţie, temperatură şi doză,
2. RIR cu lungimi de undă cuprinse între 1500 m şi 5000 m, absorbite de epiderm şi derm,
3. RIR cu lungime de undă mai mare de 5000 m, absorbite numai la suprafaţa tegumentului.
Dispozitivele medicale ce produc IR se numesc lămpi și conțin un emițător plasat într-un reflector
(parabolic) care formează un fascicul de radiație care se aplică pe pacient; lampa are un suport mobil de unde se
poate regla distanța de la care se aplică terapia.
După puterea de emisie lămpile IR pot fi:
- Lămpi mici: 250 ÷ 500 W
- Lămpi mari: 750 ÷ 1000 W

Lungimea de undă de emisie a lor este situată între 3000 ÷ 4000 nm. La suprafața pielii radiația infraroșie,
ca orice undă electromagnetică, sufera procese de:
- reflexie - refractie
- imprastiere - absorbtie.
63 % din radiația IR este absorbită de piele ducând la înălzirea țesuturilor. Adâncimea de penetrare în
țesuturi este între 0,1 mm și 3 m .

10.5.3. Efecte fiziologice


*45 acţiune calorică (cu cât lungimea de undă este mai scurtă, cu atât acţiunea calorică este mai profundă),
vasodilataţie arteriolară şi capilară (eritem caloric)1 - direct asupra vaselor de sange
- indirect prin eliberarea de mediatori vasodilatatori
*46 edem uşor al stratului mucos,
*47 edemaţierea papilelor dermice,
*48 infiltraţii leucocitare perivasculare,
*49 creşterea debitului sangvin,
*50 creşterea metabolismului local şi îmbunătăţirea troficităţii,
*51 activarea glandelor sudoripare,
*52 influenţează terminaţiile nervoase cu calmarea consecutivă a nevralgiilor
*53 sudorație
În aplicație cronică, pe termen lung, IR pot produce: - pigmentarea pielii
- îmbătrânirea pielii

Efectele terapeutice ale IR


- Reducerea durerii
1
Aparitia senzatiei de caldura are loc prin stimularea receptorilor termici cutanati si a fibrelor nervoase sensitive
- Relaxare musculară
- Accelerarea proceselor reparatorii
- Stimularea extremităilor țesuturilor și reducerea redorilor articulare
IR se pot folosi pentru pregătirea țesuturilor înainte de proceduri kinetice (stretching, tractiuni, masaj, etc. )

10.5.4. Mod de aplicare


A. Băi de lumină: - generale şi parţiale.
B. Aplicaţii în spaţiu deschis

A. Băi de lumină generală:


*54 proceduri care utilizează acţiunea asupra organismului a radiaţiilor infraroşii emise de lămpi cu
incandescenţă, aplicate în spaţiu închis,
*55 dispozitive utilizate: - în formă de dulap hexagonal prevăzut cu uşă (perete mobil) pe unde intră
pacientul, şi în partea de sus un orificiu pentru cap,
*56 bolnavul dezbrăcat complet se aşază pe un scaun cu înălţime reglabilă,
*57 se închid uşa şi jumătăţile capacului din partea superioară, astfel încât să nu poată ieşi căldura,
*58 se aplică o compresă rece sau termofor rece pe fruntea bolnavului sau pe ceafă şi se schimbă din 5 în 5
minute,
*59 se aprind becurile prin manipularea comutatoarelor,
*60 se urmăreşte temperatura din interiorul băii şi starea bolnavului,
*61 după terminarea şedinţei se aplică o procedură de răcire (spălare cu apă la 22 C.
*62 pentru baia de lumină parţială se aplică aceleaşi proceduri dar în funcţie de zona tratată (cervicală,
umeri, membre).
B. Aplicaţii în spaţiu deschis:
*41 nu provoacă transpiraţie (nu se acţiunează prin încălzirea aerului din jurul corpului ci prin acţiune
directă a razelor trimise de lampă dând senzaţie de căldură progresivă urmată de o înroşire neuniformă sau chiar
pigmentaţie),
*42 dispozitive utilizate: lampa SOLLUX, lampa VITALUX, lampa SOLLEX etc.
*63 parametrii ce trebuiesc respectaţi:
- distanţa de la sursă la tegumentul iradiat (intensitatea radiaţiei variază invers proporţional cu pătratul
distanţei) - de obicei aplicaţiile se fac la 50 - 80 cm.
- intensitatea radiaţiilor:
- moderată (senzaţii agreabile),
- medie (senzaţie clară dar suportabilă),
- puternică sau foarte puternică,
- intolerabilă.
- durata şedinţei: - între 5 - 20 min., în funcţie de efectul urmărit,
- regiunea indicată pentru iradiere se lasă descoperită pentru aplicarea procedurii.
*64 se recomandă supravegherea bolnavului pentru prevenirea unor eventuale arsuri
*65 trebuie asigurată o temperatură corespunzătoare în încăpere.
*66 lampa se plasează la 60 ÷ 70 cm de suprafața de tratat (lămpile mari de 1000 W) sau 45 ÷ 50 cm
(lămpile mici de 250 ÷ 500 W). Fascicolul de IR trebuie să fie perpendicular pe zona de tratat. Pacientul
trebuie să resimtă o senzație de căldură intensă, plăcută (nu arsuri !).
*67 obiectele metalice (ceas, bijuterii) se îndepărtează de pe zona de tratat.
*68 la sfârșitul procedurii se verifică aspectul pielii care trebuie să fie ușor hipertonic.
*69 ședințele de tratament se fac zilnic.
*70 durata unei ședințe este de 5 ÷ 20 min (în funcție de tipul de lampă folosit)

10.5.5. Indicaţii ale terapiei cu RIR


A. În spaţiu deschis:
*71 afecţiuni locale însoţite de edeme inflamatorii şi stază superficială,
*72 diferite tipuri de nevralgii, mialgii, tendinite,
*73 catarele cutanate, subacute, cronice ale mucoaselor,
*74 plăgi postoperatorii, plăgi atone, degerături, eczeme, eriteme actinice, radiodermite, cicatrici vicioase,
*75 tulburări ale circulaţiei periferice,
*76 stări spastice ale viscerelor abdominale.
B. În spaţiu închis:
*77 boli cu metabolism scăzut: obezitate, hipotiroidie,
*78 boli reumatismale degenerative, reumatism abarticular (mialgii, traumatisme, miogenoze, bursite,
periartrite)
*79 diverse neuromialgii,
*80 intoxicaţii cronice cu metale grele,
*81 afecţiuni inflamatorii cronice şi subacute ale organelor genitale,
*82 afecţiuni cronice ale aparatului respirator.
*83 sindroame colicative abdominale.

10.5.6. Contraindicaţii
*84 nu se aplică imediat după traumatisme,
*85 zone cu risc hemoragic, hemoragii recente, risc de hemoragie gastro - intestinală,
*86 inflamaţii acute, supuraţii, boli şi stări febrile
*87 leziuni tegumentare: dermatite , eczema
*88 tumori sau leziuni precanceroase cutanate
*89 one tegumentare cu tulburari circulatorii sau de sensibilitate termica
10.6. Radiaţiile ultraviolete (RUV)

10.6.1. Definiţie
Radiațiile ultraviolete1 reprezintă radiații aflate în spectrul electromagnetic între lumina vizibilă și razele X,
având o lungime de undă cuprinsă între 100÷400 nm. În terapie se utilizează doar cele cuprinse între 400 şi 180
m. Ultravioletele se clasifica în trei grupe :
1. Ultraviolet A (I) - sau unde lungi de 400 - 315 m (spectru abundent din lumina solară) - biotice
2. Ultraviolet B (II) - sau unde medii de 315 - 280 m (emise de lămpi cu mercur)
3. Ultraviolet C (III) - sau unde scurte sub 280 m (descărcări electrice în vapori de mercur) - abiotice
Lumina solară conține toate tipurile de radiații UV dar la nivelul solului ajung mai ales cele tip A, deoarece
cele de tip C (mai agresive) și parțial cele de tip B, sunt oprite de stratul de oxigen-ozon al atmosferei.
Lumina solară: 95 ÷ 98 % UVA
5 ÷ 2 % UVB + UVC (la sol)

Radiațiile ultraviolete acționează în principal asupra


pielii.
Aceasta are trei straturi: epiderm, derm, hipoderm.
a) epiderma este formată din straturi de celule
epidermale (epiteliale) care 80% sunt keratinocite (care
stochează o proteină numita keratină) și alte tipuri de celule:
melanocite și celule Langerhans cu rol imunitar.
Fig.47. Structura epidermei

1
Au fost numite asa de Johann Ritter în 1801. Au fost folosite mult pentru tratarea tuberculozei până la descoperirea medicamentelor tuberculostatice. În prezent
folosirea lor este mai restrânsă, indicațiile dermatologice fiind pe primul plan.
O keratinocită are nevoie de 28 zile pentru a
ajunge din stratul bazal în cel cornos. Stratul cornos
este format din keratinocite moarte și previne
pierderile de apă, protejează organismul de viruși și
bacteria. De asemenea, protejează organismul de UV.
Este acoperită de sebum, produs de glandele
sebacee. Pigmentația pielii este dată de melanină, un
pigment produs de melanocite, în organite specializate,
numite melanozomi. Acești melanozomi se deplasează
prin procesele dendritice ale melanocitelor ca să
ajungă în keratinocite.
Fig.48. Procesul de deplasare a melanozomilor spre keratinocite

Melanina protejeaza keratinocitele de UV absorbindu-le înainte de a ajunge la nucleu, unde ultravioletele pot
afecta ADN-ul. Cele mai sensibile keratinocite sunt cele din stratul germinativ, care suferă procese de diviziune
intense. UV cu lungimea de undă λ = 290÷ 400 nm (UVB) stimulează producția de melanină. Celelalte straturi ale
pielii:
b) dermul: cuprinde vase de sânge, plexuri vasculare, corpusculi tactili, fibre, nervoase, țesut conjunctiv.
c) hipodermul: cuprinde țesutul adipos

10.6.2. Producerea radiațiilor ultraviolete


LĂMPILE CU VAPORI DE MERCUR
Această lampă se execută sub formă de balon acoperit în interior cu un strat de luminofor 2. În interiorul
balonului se introduce gaz inert rarefiat. Descărcarea electrică (sub forma de arc electric) între electrozii 3 și 4 se
produce într-un tub de cuarț și în care se realizează o atmosferă de argon și vapori de mercur, care în timpul
funcționării atinge câteva atmosfere.
LĂMPILE FLUORESCENTE
Sunt formate dintr-un tub ce conține vapori de mercur, acoperit cu un strat de fosfor pe interior și cu
electrozii de pe capete supuși unei tensiuni. Aceste lămpi emit mai ales UVA alături de lumina vizibilă.
LĂMPI ALPINE
Sau lămpi de “înaltă altitudine” . Acestea conțin în tuburile emitatoare tot vapori de mercur dar spectrul UV
emis se aseamănă cu cel din lumina solară de la mare altitudine; în jurul lor, în aer, se produc și mici cantități de
ozon, și de aceea locul unde sunt amplasate trebuie să fie bine ventilat. λ < 270 nm .
LAMPA KROMAYER
Este destinată folosirii în contact direct cu tegumentul sau mucoasele unor cavități naturale ale organismului.
Ultravioletele au aceleași proprietățti fizice ca și radiațiile electromagnetice (reflexie, refractie, absorbție,
etc.).
Ultravioletele (UV) se măsoară prin:
• Iradianță = puterea radiației emise pe unitatea de suprafață ( W/cm2); se măsoară cu fotometrul
• Expunerea radiantă și reprezintă iradianța înmulțită cu timpul de expunere ER [ J/cm2] = I [ W/cm2] · timp [ s]

10.6.3. Efecte fiziologice

Efectele razelor ultraviolet Se pot clasifica în:


a) Acute ( rapide , immediate ) - eritemul actinic (aktis = raza)
- pigmentarea (melanogeneza)
b) Pe termen lung ( lente ) - efecte asupra pigmentarii
- hiperplazia dermului, epidermului și stratului cornos, cu îmbătrânire
cutanată
- imunosupresie (la nivelul pielii)
- producerea vitaminei D
Efecte fiziologice
*90 vasodilatator (eritem), *96 efect de stimulare a electropoiezei,
*91 pigmentaţia cutanată, *97 efect bactericid, virucid,
*92 exfoliere cutanată, *98 efect psihologic,
*93 producerea vitaminei D, *99 resorbţia edemelor superficiale,
*94 efect desensibilizant antialergic, *100 stimularea catabolismului şi sudaţiei
*95 efect antialgic,

Efecte patologice
- Inducerea modificărilor ce conduc la cancere cutanate (melanom malign)
- Fotodermatoze (urticarie solară, xeroderma, pigmentosum, prurigoactinic)
- Fotosensibilizare după consumul unor medicamente: tetracicline, retinoizi, metrotrexat, clorochină,
hihroxiclorochină, griseofulvină, ibuprofen, naproxen, celecoxib
- UVB și UVC produc conjunctivită și fotocheratită („orbirea zapezii”) cu inflamarea țesutului cornean
- cele mai periculoase pentru ochi sunt UVB cu λ=270 nm
- expunerea pe termen lung la UVA poate produce cataractă, opacifierea cristalinului

10.6.4. Helioterapia
Reprezintă tratamentul aplicat întregului corp prin expunerea lui la lumina solară (ce conține UVA, UVB și
radiații infraroșii , alături de lumina vizibilă). Este folosită încă din antichitate (Grecia, Roma) . În sec. XIX a fost
folosită pentru tratarea tuberculozei.
Helioterapia se face progresiv prin creșterea timpului de expunere de la 10 min. la 3 ore. Cea mai bună
perioadă din zi pentru helioterapie este 900 -1100 dimineața. Terapia cu ajutorul razelor solare are efecte benefice
asupra organismului, reechilibrându-l metabolic, hormonal, chiar și din punct de vedere psihic.
În ultima perioada s-a instaurat o adevarată fobie față de expunerea la soare, ca urmare a unor campanii de
promovare a efectelor negative pe care aceasta le implică (riscul de cancer de piele, arsuri solare etc). Dincolo de
măsurile de protectie pe care oricine trebuie să și le ia împotriva expunerii excesive la lumina solară, fobia față de
soare este un pericol.
Privarea organismului de lumina naturală este fundamental greșită, pentru că împiedică organismul să-și
sintetizeze vitamina D. Aceasta are proprietățile antioxidante ale unei vitamine, însă joacă și rolul unui adevărat
hormon, pentru că intervine în metabolismul calciului și fosforului. Vitamina D stimulează absorbția intestinală a
calciului și reabsorbția sa renală.

10.6.5. Mod de aplicare


A. Iradieri generale:
*101 pe colective de persoane sau individual,
*102 încăperea trebuie să fie aerisită, încălzită,
*103 subiectul în poziţie statică (culcat, şezând) sau în mişcare,
*104 la aplicaţie în poziţie imobilă jumătate din timp se iradiază jumătatea anterioară a corpului, apoi
cealaltă jumătate a timpului se iradiază faţa posterioară a corpului,
*105 lampa aşezată perpendicular, la aceeaşi distanţă pe tot parcursul şedinţei; va fi pusă în funcţiune cu 5
min. înainte de aplicaţie,
*106 distanţa lampă - corp - 150 cm,
*107 durata - progresivă, de la un min. până la 15 min., crescând cu câte 1 min. la fiecare şedinţă (pentru
fiecare parte),
*108 numărul şedinţelor - 10 - 20 şedinţe cu medie de 15 şedinţe,
*109 doza de iradiere - în funcţie de scop,
*110 ritmul şedinţelor - în funcţie de intensitatea acestora,
*111 repetarea seriilor de expuneri se reia după 6 săptămâni minim.
B. Iradieri locale:
*43 se execută în câmpuri "cutanate" bine delimitate (dreptunghiulare sau pătrate), restul suprafeţei
tegumentare se acoperă cu cearceaful,
*44 ritmul şedinţelor - la 1 - 2 zile, în funcţie de afecţiune.

10.6.6. Indicaţii generale


*112 dermatologie: alopecii, peladă, psoriazis, acnee, cicatrici cheloide - iradieri de 1 - 2 săpt, eczeme
(stadii subacute, cronice), furuncule şi furuncul antracoid, degerături, eritemul pernio, herpes zoster
(Zona), lupus vulgaris, ulcere cutanate, ragade mamelonare, piodermite, prurigouri, micoze cutanate.
*113 pediatrie: rahitism, spasmofilie, astm bronşic, debilitate fizică, craniotabes.
*114 reumatologie: artrite reumatoide, artroze, periartrite, nevralgii, sindrom AND.
*115 ftiziologie: tuberculoză
*116 alte afecţiuni: - sindroame neurovegetative, tulburări endocrine, afecţiuni ORL, afecţiuni
obstetricale.
10.6.7. Contraindicaţii
*117 tuberculoza pulmonară activă,
*118 neoplazii,
*119 caşexii de orice cauză, inaniţia,
*120 cardiopatii decompensate, insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială
*121 insuficienţe hepatice şi renale,
*122 stări hemoragice,
*123 hipertiroidia, diabet zaharat,
*124 pacienţi nervoşi şi iritabili,
*125 sarcină,
*126 tulburări de pigmentare, fotosensibilităţi cutanate solare.
11. TERAPIA CU LASER

[Terapia cu laser de intensitate joasă/ Low intensity laser therapy – LILT:


Terapia cu laser de nivele joase/ Low level laser therapa – LLLT]

11.1. Definiţie
LASER reprezintă iniţialele pentru LIGHT AMPLIFICATION by STIMULATED EMISSION of
RADIATION, adică AMPLIFICAREA LUMINII prin EMISIE STIMULATĂ de RADIAŢIE. În termini uzuali,
laserul poate fi considerat ca fiind un fel de amplificator de lumină, care accentuează/ exploatează anumite
proprietăţi ale energiei luminoase. Laserul se comportă conform legilor de bază ale luminii, potrivit cărora aceasta
se propagă în spaţiu în linie dreaptă, cu o viteză constantă. Poate fi transmisă, reflectată, refractată şi absorbită.
Poate fi încadrată într-un spectru electromagnetic conform cu lungimea de undă/ frecvenţă, care poate varia
în funcţie de generator.

Fig.49. Spectrul luminii vizibile (sursa: http://www.electrotherapy.org/modality/laser-therapy)


Lumină albă Lumină Laser Lumină de LED
Lungimi multiple de undă O singură lungime de undă Monocromatică dar
Incoerente Coerentă Incoerentă

Fig.50. Tipuri de lumină şi caracteristici (sursa: http://www.electrotherapy.org/modality/laser-therapy)

Sunt mai multe aspecte ale luminii laser la care se face adesea referire în literatura de specialitate, şi anume
monocromatica, coerenţa şi polarizarea. Monicromatica este probabil cel mai important factor, devreme ce multe
dintre efectele terapeutice au fost remarcate în numeroase studii privind terapia cu lumină noncoerentă. În plus, se
ştie că polarizarea se pierde rapid între ţesuturi, şi de aceea poate fi mai puţin important decât s-a crezut a început.

Terminologie: terapia cu laser intră într-o categorie de lumină laser cunoscută ca 3A sau 3B şi se referă la
sursele se laser uşor sau moderat. Mai recent s-a adoptat termenul de Terapie Laser cu Laser de Nivel Scăzut / Low
Level Laser Therapy (LLLT) şi Terapia Laser cu Intensitate Redusă/ Low Intensity Laser Therapy (LILT). Ohshiro
& Calderhead sugerează că LLLT implică tratament cu doze care nu produc creşterea decelabilă a temperaturii
ţesuturilor tratate şi nicio modificare macroscopică vizibilă în structura ţesuturilor. Energia poate cauza creşterea
temperaturii şi modificarea structurii ţesuturilor, dar acesta nu este scopul terapiei cu laser, care se aplică sub
nivelul la care se pot obţine astfel de efecte (de ex. chirurgia cu laser).
11.2. Parametri fizici de bază în laserterapie
Majoritatea aparatelor de LLLT generează lumină în bandă vizibilă roşie şi aproape infra-roşie a spectrului
luminos, cu lungime a undei de 600 – 1000 nm. Puterea medie a acestor aparate este în general redusă (1-100mW),
cu toate că puterea de vârf poate fi mult mai mare de atât.
Dispozitivele de tratament pot fi prevăzute cu un singur sau mai mulţi
emiţători. Fascicolul de la sondele unice este de obicei îngust (Æ1mm-6 or
7mm) la sursă. O sondă grup va include, de obicei, emițători de putere atât mai
mari, cât și mai mici, de diferite lungimi de undă. Emisia poate fi continuă sau
în impulsuri, cu lăţimi înguste de puls (interval între nano sau microsecunde),
precum și o mare varietate de rate de repetiție a impulsurilor de la 2 Hz până la
câteva mii de Hz.
Se pare că ratele joase sunt mai eficiente în condiţiile acute, în vreme ce
ratele mai înalte sunt mai eficiente în afecţiunile cronice.
Fig.51. Tipuri de sonde utilizate în lasertetapie

Parametrii fizici de bază în laserterapie sunt:


*0lungimea de undă: - laserul, indiferent de radiaţia monocromatică, prezintă o singură lungime de undă, exprimată
în nanometri (nm).
*1puterea: - în funcţie de putere, laserii sunt clasificaţi în laseri de mare putere sau termici (w, zeci de w) şi în
laseri de mică putere, atermici (mw).
- utilizarea unei anexe optice sau a condensatorului de lumină determină o pierdere de putere la vârful
sondei de ~10%
- interpunerea de medii între sondă şi regiunea de tratat induce pierderea de putere (sursă - conductor
optic - aer).
*2 frecvenţa: se măsoară în Hertz (Hz) şi exprimă numărul de oscilaţii pe secundă.
*3 densitatea de putere: exprimă energia emisă pe unitatea de suprafaţă şi se exprimă în Joule /cm² (j /cm²).
11.3. Tipuri de laser
În funcţie de sursă: În funcţie de regimul de operare:
*0 laseri solizi: laserul de rubin, *8laseri continui,
*1laseri lichizi: CO2, *9laseri pulsatori sau în impulsuri,
*2laseri gazoşi: He - Ne, *10 laseri modulaţi.
*3laseri semiconductori: Ga-As; În funcţie de tipul radiaţiei:
Ga-Al-As. *11 radiaţie convergentă, punctuală,
În funcţie de lungimea de undă: *12 radiaţie divergentă.
*4laseri albaştri: 400 - 500 mm, În funcţie de utilizare:
*5laseri verzi: 500 - 550 mm, *13 laseri simpli, tip creion,
*6laseri roşii: 600 - 700 mm, *14 laseri de buzunar,
*7laseri infraroşii: 700 - 950 mm. *15 laseri tip dispozitiv de masă.

11.4. Mecanisme de acţiune ale laserilor atermici


*16 la contactul cu tegumentul raza laser suferă în principal două fenomene: fenomenul de reflexie şi
fenomenul de absorbţie;
*17 prin fenomenul de reflexie se pierde o parte din energia emisă;
*18 energia absorbită este direct proporţională cu lungimea de undă a radiaţiei monocromatice şi invers
proporţională cu distanţa sursă - tegument;
*19 laserul cu lumină roşie (λ = 600 - 700) pierde 50% din putere după o penetrare de 2-3 mm;
*20 laserul cu lumină imfraroşu (λ = 700 - 950 mm) pierde 50% din putere după o penetraţie de 2-3 cm;
*21 principalele mecanisme de acţiune ale laserului atermic:
- accelerare a microcirculaţiei,
- echilibrarea potenţialului electric membranar al celulei,
- stimularea activităţii enzimatice intracelulare (îndeosebi ciclul Krebs),
- ameliorarea circulaţiei şi a utilizării periferice a oxigenului,
- îmbunătăţirea utilizării glucozei,
- intensificarea activităţii fibroblastice,
- activarea fagocitozei,
- activarea pompei membranare Na/ K,
- ameliorarea transportului intracelular al Ca++,
- modulare locală a mediatorilor inflamaţiei (prostaglandine, histaminã, serotonină etc.)

Absorbţia luminii în ţesuturi


Ca şi în cazul oricărei forme de energie utilizată în electroterapie, aceasta trebuie să fie absorbită de ţesuturi
pentru a avea efect. Absorbţia energiei luminoase în ţesuturi este un fenomen complex, dar în general, undele
scurte (ultraviolete) sunt primele absorbite la nivelul epidermei de către pigmenţi, aminoacizi şi acizii nucleici.
Undele lungi (>1300nm) par să fie rapid absorbite de apă şi de aceea penetrează limitat ţesuturile. Benzile
între 600-1000nm sunt capabile de o penetrare dincolo de epidermul superficial şi sunt, cel puţin în parte,
disponibile spre a fi absorbite de alte ţesuturi biologice.
Apicarea LLLT pe ţesuturile corpului uman eliberează energie suficientă pentru a perturba orbitele
electronilor locali, ducând astfel la generarea căldurii, la iniţierea modificărilor chimice, ruperea legăturilor
chimice şi producerea radicalilor liberi. Acestea sunt considerate a fi principalele mecanisme prin care LLLT îşi
atinge efectele fiziologice şi terapeutice, ţinta primară a acestora fiind membrana celulară.
Cu toate că o mare parte din energia laser este absorbită în ţesuturile superficiale, se produc şi efecte mai
profunde sau mai la distanţă, probabil ca o consecinţă secundară datorată unor mediatori chimici sau a unui sistem
secundar de transmitere, cu toate că există puţine evidenţe ştiinţifice care să ateste acest lucru.
Adesea se spune că, deoarece lumina laser este monocromatică, polarizată şi coerentă, ea este capabilă de o
penetrare mai profundă decât lumina “normală” (noncoerentă). Adâncimea de penetrare este de 3-7 mm pentru
lumina roşie vizibilă şi 30 – 40mm pentru lumina laser infraroşie, deşi se consideră că 10 – 15 mm este o adâncime
mult mai realistă pentru ţesuturile umane.
Faptul că polarizarea pare să se piardă în ţesuturi va duce la o penetrare şi mai mică. Adâncimea de penetrare
se referă la adâncimea ţesuturilor la care 37% din lumina de la suprafaţă este capabilă să penetreze. Un procent
foarte mic din energia luminoasă de la suprafaţă va fi disponibil la 10 mm adâncime sau mai mult, în ţesuturi.

11.5. Calcularea dozei


Evidenţa ştiinţifică şi practică, precum şi furnizorii de aparatură specifică recomandă ca doza aplicată unui
pacient în timpul tratamentului să se bazeze pe densitatea energiei, mai degrabă decât pe putere sau alte dozări.
Densitatea energiei este măsurată în Jouli/centimetru pătrat (J/cm2). Una dintre marile piedici în calea
folosirii la scară largă a acestei terapii este dificultatea obţinerii dozelor cu aparatele existente în acest moment.
Puţine dispositive permit practicianului setarea dozei în J/cm 2. Unele permit dozarea în Jouli, altele în Watts
sau în Watts/cm2. Unele dispositive oferă posibilitatea calculării dozei, pe când la altele se cer anumiţi parametri
pentru a face aceste calculaţii, şi anume - puterea emisă (Watts)
- aria de iradiat (cm2)
- timp (secunde)

DENSITATEA ENERGIEI (J/cm2) = cantitatea totală de energie (J) / Aria de iradiat (cm2)
ENERGIA TOTALĂ (J) = Puterea medie (Watts) x Timp (sec.)
PUTEREA MEDIE (Watts) = Puterea de vârf (W) x Frecvenţa (Hz)x Durata Pulsului (sec)

Specialiştii în domeniu sugerează că densitatea energiei/ şedinţa de tratament trebuie să se încadreze într-un
registru între 0.1 – 12.0 J/cm 2, cu toate că există unele recomandări care ajung până la 30 J/cm 2. În general, dozele
joase se vor aplica mai ales în cazul leziunilor acute, care par să fie mai sensibile din punct de vedere energetic.
11.6. Efecte ale terapiei cu laseri atermici
Interacţiunea Laser - ţesuturi
Ca şi în cazul multor alte forme de energie aplicate pacientului sub termenul generic de electroterapie,
efectele primare sunt împărţite în efecte termice şi nontermice. LLLT este considerată a fi o formă de aplicaţie
nontermică de energie, deşi trebuie să se ţină cont de faptul că aplicarea şi absorbţia energiei în organism va duce la
creşterea temperaturii, la un moment dat. Nontermic, în acest context se referă la natura nonacumulativă a energiei
termice.
Fotobioactivarea este un termen foarte folosit în relaţie cu LILT – şi se referă la stimularea diferitelor
fenomene biologice prin folosirea energiei luminoase, dar fără modificări termice semnificative. De asemenea, se
mai folosesc şi termenii de fotobiostimulare şi fotobiomodulare. Multe dintre aspectele fotobioactivării au fost
propuse de Karu care a raportat şi demonstrat mai mulţi factori cheie. Ea a afirmat într-o lucrare publicată în 1987,
că unele biomolecule (ADN1, ARN2) îşi modifică activitatea ca răspuns la iradierea cu lumină vizibilă de intensitate
joasă, dar că aceste molecule nu par să absoarbă direct activitatea. Membrana celulară pare să fie prima care
absoarbe energia, care ulterior generează efecte intracelulare printr-un mesager secundar sau răspuns în cascadă.
Magnitudinea răspunsului este determinată cel puţin în parte de starea celulelor/ţesuturilor înainte de iradiere, mai
exact, celulele “înfometate” sunt mai fotosensibile decât cele “sătule”.
Lista efectelor fiziologice de la nivel celular sau mai general este foarte mare, în acest material fiind
prezentată o compilaţie a acestora din diverse materiale de specialitate şi lucrări de cercetare. Aceasta ilustrează
amplitudinea şi scopul efectelor fotobioactivării prin stimulare luminoasă.

1
Acid dezoxiribonicleic (ADN) = (în engleză: deoxyribonucleic acid, DNA). Acesta este format din molecule organicedintre cele mai complexe. Substanța se
găsește în fiecare celulă a ființelor vii și este esențială pentru identitatea oricărui organism, de la Euglena viridis, mica ființă unicelulară aflată la granița dintre
plante și animale, și până la Homo sapiens sapiens, omul contemporan.
2
Acid ribonucleic = ca și ADN-ul, un polinucleotid format prin copolimerizarea ribonucleotidelor. Un ribonucleotid este format dintr-o bază
azotată (adenină A, guanină G, uracil U și citozină C), o pentoză (D-2-dezoxiriboză) și un fosfat. În molecula de ARN uracilul înlocuiește timina.
EFECTELE CLINICE ALE TERAPIEI LASER

Reduce inflamația și edemul: stimulează


macrofagele, neurofilele și limfocitele, rezolvând
Angiogeneza și neovascularizarea: procesul inflamator.
creșterea oxigenării sângelui în țesutul
lezat, accelerând procesul de vindecare.

Angiogeneză Crește regenerarea nervasă: proliferarea


factorilor de creștere favorizează regenerarea
nervoasă și formarea de mielină pentru
recuperarea optimă a nervilor.

Crește producția de colagen:


aliniamentul corect și remodelarea
colagenului reduce formarea cicaricii
interne și îmbunătățește elasticitatea Formarea cartilajului: creșterea numărului de
tisulară. condrocite și producție de colagen, permițând
formarea cartilajului și funcționarea optimă a
articulației.
Regenerare musculară și
reducerea atrofiei mușchiului:
repararea fibrelor musculare și Formarea osului: proliferarea osteocitelor
activarea celulelor miogene satelit și remodelarea matricei ectracelulare
duc la regenerarea țesutului osoase, ducând la accelerarea reparației
musuclar. osoase.

Fig.52. Efectele clinice ale terapiei LASER1

Efecte ale terapiei cu laser de nivel redus au loc în toate organele şi ţesuturile corpului, sumate în restaurarea
bunei funcţionări a celulei. Aceste efecte sunt listate mai jos:
• Analgezic: reducerea durerii prin stimularea secreţiei de endorfine;
• Antiinflamator: reducerea inflamaţiei prin reducerea excitabilităţii tisulare; dispariţia durerii, roşeţii şi căldurii

1
http://filosofi.ca/laser-therapy-centre/what-is-laser-therapy/
locale;
• Rezorbtiv: stoparea influxului de lichide în ţesuturi;
• Stimularea drenajului limfatic;
• Trofic: stimularea circulaţiei sangvine;
• Creşterea fluxului de enzime vindecătoare în zona traumatizată; s-a demonstrat o creştere cu 75% a enzimelor
• Stimularea macrofagelor, activarea fagocitelor
• Miorelaxant: reducerea spasmului musculaturii contractate (musculaură netedă şi striată), care a dus la apariţia
durerii cornice, redorii articulare şi a reducerii mobilităţii;
• Creşterea procesului de vindecare a osului prin stimularea proliferării fibroblastelor şi osteoblastelor;
• Bactericid, virugicid: Stimuarea răspunsului imunologic prin anihilarea acţiunii patologice a unor organisme
precum: viruși, fungi, bacterii, paraziţi.

11.7. Aplicaţii clinice


Majoritatea aparatelor laser folosesc diode semiconductoare Dispozitiv
încorporate în proba laser care sunt conectate la partea de comanda a din fibra optica

aparatului și care se aplica pe pacient.


Laser : - proba laser ( are o singură diodă )
- ”duș” are 6 sau 8 diode
- sistem de scanare
- parte de comandă cu microprocesor
Fig.53. Tipuri de aplicatii LASER1
Parametrii de lucru ai laserului se aleg după:
- mărimea zonei de tratat
- profunzimea la care se află în țesut zona de tratat

1
Sursa> http://www.phoenix5.org/glossary/interstitial_laser_coagulation.html
- tipul de patologie tratat (acută, cronică) .
Laserii în infraroșu se folosesc pentru procese patologice mai profunde. Laserii cu lumină roșie se folosesc
pentru plăgi sau alte patologii superficiale. Lungimea de undă a probei laser este fixă.
Dozele aplicate variază între 0,5 ÷4 J/cm2 pentru leziuni acute și 4 ÷50 J/cm2 pentru leziuni cronice . Pentru
penetrare mai adâncă se folosesc puteri mari ( >100 mW ). Există lasere care emit pulsat, anumite frecvențe având
efecte speciale. Ex. : laser de 10 mW
Proba laser cu suprafata de 0,12 cm2, densitate de putere de 10 mW/0,125cm2 = 80 mW/cm2 și o densitate de
energie (pentru 50 sec. de tratament) de 80 mW/cm2 X 50 ms = 4000 mJ/cm2 = 4 J/cm2
Cercetările recente, atât cele de laborator, cât şi cercetările ştiinţifice, se concentrează pe unele zone/ arii
cheie de tratament, dominante fiind: vindecarea rănilor, artropatiile inflamatorii, leziuni ale ţesuturilor moi şi
ameliorarea durerii. Cu toate acestea, dovezile ştiinţifice par să fie cotroversate.

Tehnica de aplicare
Pacientul este poziționat confortabil, zona de tratat este expusă.
Pacientul și asistentul poartă ochelari de protecție. Pielea regiunii
de tratat este curățată cu alcool. Proba laser se aplică în cantact
strâns cu pielea, pe punctul de tratat. Dușul se aplică la mică
distanță de plaga de tratat (sau se foloseste un sistem de scanare).

Fig.54. Aplicații ale laserilor atermici. Sursa:


http://www.arikabrownchiropractic.com/cold-laser-therapy.html

În practică, densitatea de putere, frecvenţ, durata şedinţei, numărul de şedinţe se stabilesc în funcţie de
procesul patologic pe care dorim să-l tratăm. Se recomandă:
- în formele acute doza de putere 1 - 4 j/ cm²,
- în formele subacute doza de putere 3 - 6 j/ cm²,
- în formele cronice doza de putere 6 - 8 - 10 j/ cm².
recomandări conform dr.-lui Claus: recomandări conform dr.-lui Nogier:
Frecvenţă Afecţiune Frecvenţă Efect
2,20 -------------------------------- Astenie 4,56 -------------------------------- trofic, resorbtiv
2,45 -------------------------------- Edem 9,12 -------------------------------- analgesic
3,30 -------------------------------- HTA 18,3 -------------------------------- stimulare metabolică
4,90 -------------------------------- Torticolis 36,5 -------------------------------- sedativ
6,80 -------------------------------- Crampe musculare
7,50 -------------------------------- Nevralgie trigeminală
7,70 -------------------------------- Paralizie spastică
8,25 -------------------------------- Paralizie flască
9,35 -------------------------------- Paralizie flască
9,50 -------------------------------- Migrenă
9,60 -------------------------------- Boli reumatismale
9,70 -------------------------------- Sciatică
10 -------------------------------- Flebită, ulcer de gambă

Indicaţii terapeutice ale laserilor atermici:


*0 traumatologie: fracturi, rupturi musculare, hematoame musculare constituite, miozita calcară
posttraumatică, entorse, luxaţii, tendinite posttraumatice, axonotmesis, arsuri
*1 dematologie: dermatitele acneiforme, eczeme, herpes simplex, herpes zoster, psoriazis, ulcere
varicoase, escare, plagi
*2 leziuni ale ţesutuilor moi
*3 O.R.L.: amigdalite, faringite, sinuzite, tinnitus, otite
*4 stomatologie: gingivite, peridontite, nevralgii dentare, stomatite aftoase.
*5 reumatologie: poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, artroze, tendinite, bursite
*6 reumatism abarticular: tendinite, bursit , periartrite, miogeloze, fasciite
*7 reumatism degenerativ: artroze cu diverse localizări
*8 neurologie: nevralgie trigeminală, pareze, nevrite
*9 răni deschise: - tratamentul ulceraţiilor, escarelor, rănilor (se foloseşte adesea o sondă grup
pentru a acoperi zona de tratat, puterea laserului de obicei până la 2 J/cm 2; pentru tratamentul marginilor
rănii (periferiei), se folosesc sonde unice, puterea laserului de până la 4 J/cm2
*10 durere – evidenţa practică demonstrează că terapia laser are un efect mai direct asupra
conducţiei nervoase, ceea ce va duce la reducerea durerii, ca efect mai direct al acestei terapii.

11.8. Contraindicaţii
A. Contraindicaţii absolute:
*11 iradierea directă a globilor oculari cu risc de inducere a retinopatiei degenerative,
*12 iradierea tumorilor maligne sau potenţial maligne,
*13 stări febrile.
B. Contraindicaţii relative:
*14 pacienţi cu afecţiuni psihice – epilepsii, sindroame nevrotice
*15 pacienţi cu mastoză chistică,
*16 hipertiroidism,
*17 pacienţi sub tratament steroidian,
*18 sarcină,
*19 pacienţi cu implanturi cohleare, nu se dirijează proba laser spre ochi
*20 tumori, zone de tegument supuse iradierii
12. TERAPIA PRIN CÂMPURI MAGNETICE DE JOASĂ FRECVENŢĂ

12.1. Definiţie. Câmpul magnetic


Un câmp magnetic este produs de un curent electric sau de un câmp electric. Câmpul magnetic produs de un
curent electric prezintă aceiaşi parametri fizici caracteristici curentului electric generator.
Tratamentul cu câmpuri magnetice a fost folosit încă din sec. XVI:
• Paracelsus – a folosit magneți pentru a stimula calusarea fracturilor
• 1845 - Faraday descoperă magnetismul și legea inductiei electromagnetice
• 1902 - sunt publicate primele studii asupra efectelor biologice ale câmpurilor magnetice.

Câmpurile magnetice sunt produse în bobine prin care circulă curent electric. Câmpul magnetic poate fi (ca
și curentul care îl produce): • continuu
• pulsatoriu
Intensitatea câmpului magnetic - densitatea liniilor de forţă magnetică - se măsoară în T (tesla), în subunităţi
mT (militesla).
Câmpul magnetic terestru variază de la valoarea de aprox. 60 mT la poli la valoarea de 30 mT la ecuator.
Studiile ultimilor ani au demonstrat efectele biologice pe care le produc în special câmpurile magnetice
pulsatorii (întrerupte). Câmpul magnetic continuu nu produce efecte adverse asupra corpului uman. OMS permite
aplicarea câmpului magnetic continuu de 2-3 T asupra corpului uman. O brățară cu magneți are 20-130 mT.

12.2. Mecanismul de acțiune a câmpurilor magnetice


Mecanismul de acțiune a câmpurilor magnetice asupra organismului nu este cunoscut în întregime; se
consideră că este similar cu cel al radiației electromagnetice (unde scurte):
• producerea unor modificări energetice la nivelul membranelor celulare cu creșterea difuziunii membranare și
accentuarea metabolismului celular
• stimularea neoformării vasculare
• stimularea creșterii țesutului reparator de granulație la nivelul plăgilor
• stimularea producției de colagen la nivelul cartilajelor
• stimularea activității enzimatice oxidative celulare (citociomoxidaza, peroxidaza) cu o mai bună utilizare a
oxigenului.
S-au demonstrat efecte benefice ale câmpului magnetic asupra:
• sistemului nervos central și vegetativ
- câmp magnetic continuu – efect sedativ și parasimpaticoton
- câmp magnetic întrerupt – efect excitator și simpaticoton
- frecvențele sub 10 Hz – vagotonizant
- frecvențele de 50 Hz - simpaticotonizant
• circulației sanguine și limfatice
- câmpul magnetic întrerupt stimulează dezvoltarea vaselor de neoformație și kinetica vaselor limfatice
• proceselor metabolice celulare
- câmpurile magnetice continue stimulează anabolismul
- câmpurile magnetice întrerupte stimulează catabolismul
• sistemul neuromuscular – în special musculatura fazică
- câmpul magnetic continuu crește ritmicitatea descărcăilor în neuronul motor cu creșterea fenomenului de
recrutare
- câmpul magnetic întrerupt crește forța de contracție a fibrelor musculare.
12.3. Aparatul MAGNETODIAFLUX
Este un produs românesc, alcătuit dintr-un generator de câmp magnetic de joasă frecvenţă, trei bobine şi
cabluri aferente, având următorii parametrii:
*21 frecvenţă de 50 şi 100 Hz,
*22 intensităţi fixe: - 4 mT bobina cervicală,
- 2 mT bobina lombară,
- 20- 23 mT bobina localizatoare.
MAGNETODIAFLUXUL poate genera câmpuri magnetice de joasă frecvenţă în următoarele modalităţi:
I. Forma continuă:
*23 50 Hz,
*24 100 Hz,
*25 50 - 100 Hz (6s cu 50 Hz, urmate fără pauză de 6s cu 100 Hz)
II. Forma întreruptă ritmic:
*26 50 Hz (3s 50 Hz, 3s pauză, 3s 50 Hz etc.),
*27 100 Hz (3s 100 Hz, 3s pauză, 3s 100 Hz etc),
*28 50 - 100 Hz (3s 50 Hz, 3s pauză, 3s 100 Hz, 3s pauză etc.)
III. Forma întreruptă aritmic:
*29 50 Hz (perioade variabile de 50 Hz intercalate cu pauze de durate variabile care se succed
aleator),
*30 100 Hz (perioade variabile de 100 Hz intercalate cu pauze de durate variabile, care se succed
aleator),
*31 50 - 100 Hz (6s cu 50 Hz, 6s cu 100 Hz, intercalate cu pauze inegale, care se succed aleator).
12.4. Efectele terapiei cu câmpuri magnetice de joasă fregvenţă
A. Formele continue nemodulate: B. Formele întrerupte:
*32 efect sedativ, *35 efect excitator,
*33 efect simpaticolitic, *36 efect simpaticoton,
*34 efect trofotrop. *37 efect ergotrop.
Alegerea formelor de aplicare - comtinuu, întrerupt, sunt în funcţie de afecţiunea de bază, tipul constituţional
şi reactivitatea neurovegetativă individual și bioritmul subiectului.
Efecte dovedite ale câmpurilor magnetice sunt:
*0accelerarea calusării fracturilor
*1stimularea vindecării plăgilor
*2sedare și analgezie
*3stimularea microcirculației

12.5. Reguli de aplicare a tratamentului cu câmpuri magnetice de joasă frecvență


*4canapeaua de tratament construită din material izolant,
*5se recomandă ca pacientul să îndepărteze obiectele metalice de pe corp,
*6se evită plasarea bobinelor în vecinătatea eventualelor implante metalice ale bolnavului,
*7aplicarea tratamentului la pacienţii cu stimulatori cardiaci strict interzisă,
*8pacientul se aşează în decubit dorsal, îmbrăcat lejer,
*9extremitatea cefalică orientată spre nord,
*10 săgeata de pe bobina cervicală şi lombară este orientată spre extremitatea cefalică,
*11 bobinele localizatoare se poziţionează corespunzător polilor însemnaţi cu simbolurile respective N - S,
pe regiunea tratată.
Tehnica de aplicare
• aparatele cu câmp magnetic au aplicatori care se așează pe zonele de tratat
sau bobine (cervicală și lombară) care sunt
atașate unui pat de tratament
• aplicatorii sau bobinele se aplică peste
îmbrăcămintea pacientului
• aparatele moderne se pot aplica și pe zonele cu
implante metalice (câmpurile magnetice
întrerupte)
• este indicată o distanță de cel puțin 1 m între
aparatele de magnetoterapie și alte aparate
electrice (vezi indicațiile producătorilor)
Fig.55. Patul de tratament

12.6. Indicaţiile terapiei prin câmpuri magnetice de joasă frecvenţă


A. Afecţiuni reumatismale: reumatism cronic degenerativ, reumatism abarticular (tendinite, mialgii,
miogeloze), reumatism inflamator (poliartrita reumatoida st. I si II , spondilita
ankilozanta , artrita psoriazică)
B. Sechele posttraumatice: plăgi, contuzii, hematoame musculare, entorse, rupturi musculotendinoase,
postfracturi, consolidarea fracturilor.
C. Afecţiuni neuropsihice: nevroze, distonii neurovegetative, hemiplegii, paraplegii, boala Parkinson.
D. Afecţiuni cardiovasculare:
*12 boli vasculare periferice funcţionale: boala Raynaud, sindromul Raynaud, acrocianoza,
*13 boli vasculare periferice organice: trombangeita obliterantă, ateroscleroza obliterantă a
membrelor, arteriopatia diabetică, ateroscleroza cerebrală, hipertensiunea arterială: forma uşoară şi
medie
*14 limfedem stadiul I și II
E. Afecţiuni respiratorii: astm bronşic, bronşită cronică.
F. Afecţiuni digestive: gastrite cronice, ulcere gastroduodenale cronice, tulburări de motilitate biliară.
G. Afecţiuni endocrine: diabetul zaharat tip II, hipertiroidia.
H. Afecţiuni ginecologice: dismenoreea, metroanexite cronice nespecifice, cervicite cronice nespecifice,
tulburări de climax şi preclimax.
I. Afecțiuni neurologice: spasticitate după accidente vasculare.

12.7. Contraindicaţiile terapiei prin câmpuri magnetice de joasă frecvenţă


*15 purtătorii de stimulator cardiac, *21 TBC pulmonară/ extrapulmonară activă
*16 sindroame hipotensive, *22 boli infecţioase, stări febrile,
*17 ateroscleroză cerebrală avansată, *23 insuficienţe: renală, hepatică, cardiacă,
*18 stări hemoragice, boli hematologice pulmonară,
severe *24 psihoze, epilepsie,
*19 anemii *25 sarcină.
*20 tumori maligne

12.8. Principii de aplicare a terapiei prin câmpuri magnetice de joasă frecvenţă


*26 în funcţie de afecţiune şi de obiectivele urmărite se aleg atât forma de aplicare cât şi frecvenţa de
lucru,
*27 durata şedinţei variază în funcţie de boală şi obiective: în principiu zeci de minute (20 - 30 - 45 min.),
*28 numărul şedinţelor: mare (12 - 18 - 22)
*29 ritmul de aplicare: zilnic.
13. STIMULAREA NERVOASĂ ELECTRICĂ TRANSCUTANATĂ (TENS)
-Transcutaneous Electrical Nerve Stimulation -

 foloseşte curenţi de joasă frecvenţă în tratamentul durerii.


 scopul principal este ameliorarea durerii simptomatice prin excitarea nervilor senzitivi, stimulând în
acest fel mecanismele porții de control al durerii şi/sau sistemul opioid.

Mecanisme de acţiune

 scop stimularea (excitarea) nervilor senzitivi, şi prin aceasta, activarea mecanismelor specifice
naturale de ameliorare a durerii.
 Se condiseră că există două mari mecanisme de reducere a durerii:
 mecanismul ”pain gate” (poarta de control a durerii) şi
 sistemul endogen de opioide
 se va avea în vedere variaţia parametrilor folosiţi în stimulare.
 Ameliorarea durerii prin activarea mecanismului pain gate
o presupune activarea (excitarea) fibrelor sensitive A beta (Aβ), şi implicit reducându-se
transmiterea stimulului noxic de la fibrele “c”, prin măduva spinării, spre centrii superiori.
o Fibrele Aβ par să fie stimulate de o rată relativ mare (de ordinul 80 – 130 Hz sau pps).
o Nu se poate vorbi de o singură frecvenţă bună pentru toată lumea, dar se pare că această gamă
pare să acopere majortatea persoanelor.
o Din punct de vedere clinic este indicat să de descopere frecvenţa optimă de tratament pentru
fiecare pacient în parte, care în mod cert variază de la o persoană la alta.
 abordare alternativă este aceea de a stimula fibrele A delta (Aδ), care răspund la o rată de stimulare
mai mică (de ordinul 2 – 5 Hz, deşi unii autori consideră o gamă între 2 – 10 Hz), ceea ce va activa
sistemul endogen de mecanisme opioide, care va duce la reducerea durerii prin eliberarea de
opiacee endogene (encefalin) la nivelul coloanei vertebrale şi care vor reduce activarea căilor
senzoriale de transmitere a stimulilor noxici.
 a treia posibilitate este de a stimula simultan ambele tipuri de fibre nervoase prin folosirea modului
BURST. În acest caz, cea mai mare frecvenţă stimulatorie (de aprox. 100 Hz) este întreruptă (burst)
de 2 -3 ori pe secundă. Când dispozitivul este “pornit”, va furniza pulsuri de 100 Hz, stimulând
fibrele Aβ (deci mecanismul porţii de control a dureri/ pain gate mechanism), dar datorită întreruperii
acestora, fiecare întrerupere va activa fibrele Aδ (stimulând în acest fel sistemul endogen de
mecanisme opioide).

13.4. Tipuri de TENS

Intensitatea stimulării
13.4.1. TENS convențional (TENS înalt, TENS normal)
De obicei foloseşte stimularea cu frecvenţe relativ înalte
(80 - 130Hz) şi implică pulsuri relativ înguste (durată scurtă) şi de
aceea, în această situaţie, există o posibilitate mai redusă de a
manipula lăţimea pulsului (durata), aşa cum reiese din literatura de timp
specialitate. Majoritatea pacienţilor afirmă că cele mai bune efecte Fig.57. TENS normal (tradiţional) folosind
apar la o durată a pulsului de aprox. 200ms. stimulare cu frecvenţă înaltă, între 90 – 130 Hz
Stimularea este furnizată la o intensitate ‘normală’. 30 de (sursa:Watson, 2013)
minute este probabil timpul minim eficient, dar şedinţa poate dura atât timp cât este nevoie. Ameliorarea durerii se
obţine în timpul stimulării, efectul după terminarea şedinţei de tratament fiind limitat. TENS tradiţional pare să fie
mai eficient în afecţiunile acute şi în tipul perioadei de tratament. TENS tradiţional acţionează asupra fibrelor Aβ,
declanşând mecanismul porţii de control a durerii.1

TENS convențional (frecvență înaltă, intensitate redusă)


1,2
Tim Watson (2013), Transcutaneous Electrical Nerve Stimulation, http://www.electrotherapy.org/assets/Downloads/TENS%20April%202013.pdf)
• are frecvențta cuprinsă între 50 ÷ 100 Hz
• durata impulsurilor este < 150 μs
• durata de aplicație a procedurii poate fi foarte lungă (chiar ore !)
• la aplicare se crește intensitatea până se obține senzația de furnicătură plăcută
• nu trebuie să se obțină contracție musculară
• dacă apar contracții musculare la aplicare, intensitatea musculară este prea mare
• dacă apare fenomenul de acomodare și dispare senzația de furnicătură, se va crește ușor intensitatea curentului

• dacă este necesar să se folosească TENS mai mult timp (pentru o durere cronică de ex.) pentru evitarea
acomodării se folosesc trenuri de impulsuri (Burst TENS ) .
Ex. : 70 ms de TENS convențional urmat de o pauză de 430 ms (2 trenuri de impulsuri/sec.)
Se folosește eficient pentru tratarea durerilor postoperatorii sau postcicatriciale, a durerilor după leziuni nervoase,
nevralgii, neuropatii de încarcerare, dureri cauzate de “membrul fantomă”.

Intensitatea stimulării
13.4.2. TENS acupunctură (TENS intensitate joasă,
AcuTENS)2
Acest tip de TENS foloseşte stimulări cu frecvenţă joasă (2-
5Hz) cu pulsuri largi/ lungi (200 – 250 ms). Intensitatea folosită va fi
mai mare decât la TENS tradiţional – nu încă la pragul de timp

sensibilitate al pacientului, dar determină o senzaţie puternică, bine Fig.58. TENS acupunctură (frecvenţă joasă/
definită. Timpul de aplicaţie va fi de 30 minute pentru o doză minimă ACUTENS) folosind stimulare cu frecvenţă joasă,
eficientă. Prin acest tip de stimulare TENS, sistemele opioide au între 2 – 5 Hz (pps)(Watson, 2013)
nevoie de un timp pentru a-şi face efectul, şi de aceea ameliorarea
durerii poate să se producă mai lent decât prin metodele tradiţionale. Odată ce o cantitate suficientă de opioid a fost
eliberată, efectul va persista câteva ore după întreruperea stimulului. Mulţi pacienţi consideră că stimularea cu
această frecvenţă joasă de mai multe ori pe zi este o strategie eficientă. Efectul ulterior tratamentului poate dura
până la câteva ore şi variază de la un pacient la altul.
Stimularea de joasă frecvenţă de 2 – 5 Hz folosită în TENS acupunctură/ ACUTENS acţionează asupra
fibrelor Aδ, declanşând mecanismele opioide de ameliorare a durerii. TENS acupunctură pare să fie mai eficient în
afecţiunile cronice. Tratamentul se poate folosi de câte ori este nevoie (nu există limită de timp). Cel mai des
folosit pattern de stimulare/ pauză este 1-2 h stimulare, urmată de 1-2- ore pauză.

13.4.3. TENS Scurt Intens TENS


Acesta este un mod de aplicaţie a TENS folosit pentru obţinerea rapidă a ameliorării durerii, dar unii pacienţi
pot considera că stimularea este prea intensă şi nu o vor tolera pentru un timp suficient de lung pentru a face
tratamentul eficient. Frecvenţa pulsului este mare (în bandă de 80-130Hz), la fel ca şi durata pulsului (200 ms
puls). Curentul este furnizat la sau aproape de nivelul de toleranţă al pacientului – ceea ce înseamnă că pacientul nu
mai doreşte o creştere a intensităţii stimulului. Energia furnizată pacientului este relativ mare, în comparaţie cu alte
abordări terapeutice. Este recomandat ca şedinţa de tratament să fie între 15 – 30 minute, nu mai mult.

13.4.4. TENS modul BURST


Aşa cum a fost descries anterior, dispozitivul este setat să furnizeze
TENS tradiţional, modul BURST permiţând furnizarea unor “explozii” la o
rată de 2 – 3 ori/ sec. Intensitatea stimulării trebuie să fie relativ mare, dar nu atât de mare ca în cazul TENS scurt
intens, ci mai degrabă ca în cazul TENS intensitate joasă. 1

Fig.59. TENS modul BURST(Watson 2013)

Se presupune că acest mod de aplicare poate stimula simultan atât poarta de control a durerii, cât şi
mecanismele opioide interinseci. Figura 27 arată stimularea (la aprox. 100 Hz) furnizată în modul BURST (la 2 – 3
Hz), astfel încât ambele tipuri de fibre, A beta (la 100 Hz) şi A delta (la 2 – 3 Hz) sunt stimulate.

13.4.5. TENS modul MODULARE 2


În TENS modul MODULARE, dispozitivul furnizează un
pattern mai puţin regulat de stimulare TENS, într-o încercare de a
TENS MODULARE – patternul
reduce sau evita apariţia efectelor de acomodare care apar în cazul de stimulare variază, pentru a
unei stimulări regulate. Dispozitivul oferă moduri diferite de variaţie reduce acomodarea nervului.
Modularea poate viza:
a patternului de stimulare – unele variază frecvenţa, altele durata A. Intensitatea
B. Durata pulsului
pulsului, altele intensitatea acestuia, altele oferă posibilitatea de a C. frecvenţa
alege între aceste opţiuni.
Fig.60. TENS modul MODULARE

Acest tip de stimulare este util pacienţilor care folosesc TENS de mai multe ori pe zi, sau timp îndelungat,
pentru simplul fapt că datorită reducerii efectelor
de acomodare, nu mai este necesară ajustarea
intensităţii curentului.

1,2
Tim Watson (2013), Transcutaneous Electrical Nerve Stimulation, http://www.electrotherapy.org/assets/Downloads/TENS%20April%202013.pdf)
Stabilirea frecvenţei: Pacienul sau terapeutul trebuie să identifice cea mai eficientă frecvenţă pentru durerea
fiecăruia, iar manipularea frecvenţei stimulului pare să fie cel mai bun mod de a obţine acest deziderat. Pacienţii
cărora li se spune să nu manevreze frecvenţa, este puţin probabil să aibă efecte optime.
Nicio
senzație Senzație definită Senzație
dureroas

Senzație abia Toleranță


perceptibilă Senzație puternică maximă

Fig.61. Stabilirea frecvenţei şi intensităţii stimulului (Watson 2013)


TENS înalt TENS intensitate joasă

Intensitatea stimulării:
Cel mai eficient mod de a stabili intensitatea curentului pare să fie legat de ceea ce simte pacientul în timpul
stimulării, aspect ce variază de la o sesiune la alta.
Ca o indicaţie generală, este bine să se obţină o senzaţie de “prezenţă certă dar nedureroasă” pentru TENS
normal (înalt) şi o senzaţie “puternică dar nedureroasă” pentru modul acupunctură (de intensitate joasă). Studiile de
specialitate recente demonstrează că o senzaţie puternică, indiferent de modul de aplicare ales, determină efecte
clinice mai bune.1

1
Tim Watson (2013), Transcutaneous Electrical Nerve Stimulation, http://www.electrotherapy.org/assets/Downloads/TENS%20April%202013.pdf)
13.5. Practică
13.5.1. Selecţia parametrilor TENS
Selecţia parametrilor TENS se face în funcţie de anumite aspecte.
a. tipul de durere: adesea, simptomele pacientului vor indica frecvenţa pulsului ce urmează să fie folosită în
tratament. De exemplu, dacă pacientul acuză o durere acută a ţesuturilor moi la nivelul umărului, un curent
de frecvenţă joasă poate excerba simptomele prin producerea contracţiilor pulsatile în musculatura
traumatizată.
b. plasarea electrozilor: dacă se tratează o zonă osoasă, se va evita ţesutul muscular; nu se va folosi TENS
acupunctură deoarece contracţiile musculare nu sunt de dorit pentru această modalitate de TENS
Este de recomandat să se înceapă tratamentul cu TENS convenţional. Mulţi pacienţi consideră senzaţia de
furnicături mai confortabilă decât pe cea de contracţie musculară determinată de TENS acupunctură. Chiar dacă se
obţine ameliorarea durerii cu ajutorul TENS convenţional, în decursul tratamentului trebuie încercată cel puţin o
dată şi TENS acupunctură şi să se noteze orice variaţie a duratei sau gradului ameliorării durerii. Este bine
să se încerce ambele variante TENS conventional şi acupunctură, deoarece pot să se observe diferenţe notabile la
acelaşi pacient.
Intensitatea TENS trebuie crescută treptat şi se cere pacientului să raporteze orice senzaţie percepută sub
electrozi. Intensitatea se creşte până la apariţia senzaţiei “puternice dar confortabile”. Pacientul trebuie atenţionat
că dacă intensitatea este prea mare, efectele benefice ale terapiei nu vor fi atinse. În aplicaţiile TENS acupunctură,
este indicat să se obţină contracţie musculară dar pacientul trebuie să fie capabil să tolereze intensitatea.

13.5.2. Durata tratamentului


Primul tratament de TENS trebuie să fie scurt (< 30 mins), pentru a permite pacientului să se obişnuiască cu
senzaţia şi pentru a-i permite terapeutului să monitorizeze orice reacţie adversă, alergie la electrozi, gel, bandă, sau
să observe dacă pacientul pur şi simplu nu tolerează electrostimularea.
După tratamentul iniţial, TENS poate fi aplicat până la o oră/ şedinţă. O perioadă mai lungă de tratament în
cadrul aceleiaşi şedinţe duce la iritaţia pielii, lucru care poate fi evitat prin introducerea pauzelor de o jumătate de
oră. Mai mult, la folosirea TENS acupunctură, pacientul va experimenta contracţie musculară, iar stimularea
prelugită poate duce la oboseală musculară. Există două situaţii în care TENS poate fi folosit în mod continuu:
durerea din travaliu şi durerea postoperatorie.

13.5.3. Plasarea electrozilor


Este esenţial ca înainte de începerea tratamentului să se obţină informaţii cu privie la istoricul medical şi
diagnosticul durerii. Dacă pacientul ia tratament medicamentos antalgic, prima şedinţă de TENS trebuie făcută
după dispariţia efectelor acesteia, pentru a nu confunda efectele medicaţiei cu cele ale aplicării TENS şi să fie
catalogat ca răspuns pozitiv la tratament.
Plasarea electrozilor de o parte şi de alta a leziunii sau zonei dureroase este tehnica cea mai des întâlnită.
Există însă alte alternative care au fost studiate şi s-au dovedit eficiente – majoritatea dintre ele se bazează pe
stimularea corespunzătoare a nivelului rădăcinii nervoase:
Stimularea rădăcinii/ lor nervoase corespunzătoare
Stimularea nervilor periferici (din apropierea ariei dureroase)
Stimularea punctului motor (inervat de aceeaşi rădăcină nervoasă)
Stimularea punctului/punctelor trigger sau de acupunctură
Stimularea dermatomului1 (vezi anexa 3), miotomului2 (vezi anexa 4).
Dacă sursa durerii este vagă, difuză sau extensivă, se poate face o aplicaţie dublă, una pentru durerea locală,
alta pentru durerea referită. TENS acupunctură este eficientă în aplicarea de partea contralaterală a corpului.
Unul dintre factorii principali responsabili pentru un răspuns slab îl reprezintă plasarea ineficientă a
electrozilor. Terapeutul trebuie să încerce mai multe localizări înainte de a decide care este cea optimă.
Esenţial, sunt patru categorii principale de arii anatomice unde pot fi aplicaţi electrozii TENS: zonele
dureroase, nervii periferici, rădăcinile nervilor spinali, puncte specifice (acupunctură, puncte motorii şi trigger).
1
Zonă a pielii corespunzând ramificațiilor unui nerv rahidian (Dicţionar medical, 1986)
2
Grup muscular inervat de un singur nerv spinal (muşchiul şi nervul care îl inervează formează miotomul)
Îndiferent de aria anatomică unde sunt plasați electrozii, stimularea electrică va avea ca rezultat trecerea
informaţiei aferente spre sistemul nervs central. În oricare dintre variantele alese, sunt necesare cunoştinţe
anatomice corespunzătoare pentru a obţine o stimulare eficientă.
I. Aplicaţii pe zona dureroasă
Poziţionarea electrozior peste sau în apropierea zonei dureroase este cea mai folosită metodă. Deoarece se
doreşte obţinerea unei parestezii a zonei afectate, electrozii se vor plasa la marginile proximală şi distală a zonei
afectate. Dacă senzaţia este diminuată sau absentă, electrozii pot fi plasaţi proximal de zona afectată (pe
tegumentul normal inervat) pentru a stimula aferenţele nervoase senzitive care ajung de la zona afectată la măduva
spinării. În unele situaţii, aplicaţia electrozilor pe zona afectată se dovedeşte a fi inconfortabilă pentru pacient (de
ex. hipersensibilitatea ca urmare a leziunii nervilor periferici). În aceste situaţii, este indicat ca electrozii să fie
plasaţi proximal de zona hipersensibilă.

II. Aplicaţii pe nervii periferici


Electrozii pot să fie plasaţi deasupra nervior periferici care au distribuţie cutanată în zona afectată. De
exemplu, durerea experimentată pe partea dorsală a aspectului lateral intern al mâinii şi degetul I şi II poate fi
tratată cu electrozi plasaţi pe nervul radial superficial, de-alungul cursului său, pe partea laterală a treimii inferioare
a antebraţului.
III. Rădăcinile nervilor spinali
Treizeci şi unu de perechi de nervi spinali ies din coloana vertebrală prin foramenul intervertebral. Fiecare
nerv spinal este format din unirea rădăcinilor ventrală (motorie) şi dorsală (senzorială) la nivelul foramenului
intervertebral, formând un nerv spinal mixt.
Plasarea electrozilor paralel cu coloana vertebrală (aplicaţie paraspinală) şi peste foramenul intervertebral
vor permite stimularea rădăcinii corespunzătoare a nervului spinal care inervează dermatomul afectat.
IV. Acupunctură, puncte motorii şi trigger
Ultima modalitate de plasare a electrozilor este reprezentată de un grup de puncte specifice: de acupunctură,
motorii şi trigger. O unitate motorie este punctul de intrare al nervului motor în muşchi şi este caracterizat prin
conductibilitate electrică mare şi rezistenţă a tegumentului mică.
Punctele motorii sunt folosite pentru stimularea optimă a muşchiului, prin urmare ele pot fi considerate
puncte de aplicare a electrozilor pentru TENS acupunctură, când se doreşte declanşarea contracţiei musuclare.
Punctele trigger sunt zone de contractură tensionate la palpare şi care determină durere referită.
În contrast, punctele de acupunctură sunt bine definite de medicina tradiţinală chineză, putând fi stimulate
pentru a trata diverse afecţiuni.
Alegerea ariei de aplicare a electrozilor depinde de evaluarea corectă a cauzei şi locaţiei durerii şi a tipului
de TENS ales pentru tratament. Dacă se foloseşte TENS convenţional, senzaţia dorită este aceea de parestezii
confortabile, de aceea trebuie ţinut cont de faptul că electrozii nu se vor plasa pe o zonă osoasă (maleole) deoarece
produc pacientului senzaţii nedorite. Când se foloseşte TENS acupunctură este indicat să se obţină contracţie
musculară, de aceea electrozii se vor plasa deasupra muşchiului aflat în relaţie cu zona dureroasă (se pot folosi
miotoamele sau punctele motorii corespunzătoare).

13.5.4. Tipuri de electrozi


Electrozii autoadezvi şi cei de carbon sunt cele mai întâlnite tipuri de electrozi. Se folosesc împreună cu un
hidrogel, cu sau fără bandă de fixare. Electrozii autoadezivi sunt disponibili într-o largă varietate de forme şi
mărimi, ceea ce permite aplicarea TENS într-o mare varietate de afecţiuni dureroase. Principalul factor de care se
ține seama în alegerea electrozilor este răspunsul alergic, costurile, uşurinţa aplicării şi disponibilitatea.
Aplicarea şi fixarea electrozilor. Electrozii autoadezivi sunt cel mai uşor de aplicat. Dacă se foloseşte
hidrogelul, se va ţine cont de faptul că aplicarea acestuia va depăşi marginile electrodului. Se va evita prezenţa
aerului sub electrozi. Contactul electrod-piele trebuie să fie cât mai uniform, pentru a asigura distribuţia uniformă a
curentului. Dacă se foloseşte o bandă microporoasă pentru fixarea electrozilor de cauciuc, este important ca zona
de fixare a benzii (zona velcro) să acopere electrozii în totalitate.
Este important de ştiut că distanţa dintre electrozi va afecta atît densitatea curentului, cât şi adâncimea
penetrării curentului în ţesuturi. Densitatea curentului descreşte odată cu distanţa dintre electrozi, datorită
impedanţei electrice ridicate a ţesuturilor profunde. Dacă distanţa dintre electrozi scade, densitatea curentului în
aria delimitată de electrozi va creşte, iar adâncimea penetrării se reduce. Dacă distanţa dintre electrozi este mare,
densitatea curentului scade şi creşte adâncimea de penetrare.
Poziţia anodului şi catodului
Pacientul va simţi în general o senzaţie mai puternică sub catod (electrodul roşu), comparativ cu anodul –
deoarece catodul este electrodul activ. Ca o regulă generală, catodul trebuie poziţionat aproape de coloana
vertebrală. În cazul aplicării TENS în modul acupunctură sau pe un punct motor, catodul se va poziţiona în
apropiere sau peste acel punct specific.

TEHNICA DE APLICARE
Pacientul este posturat și regiunea de tratat expusă
• Se verifică integritatea cutanată și prezența sensibilității cutanate locale
• Se fixează parametrii curentului de aplicat la aparat:
1. pentru durere severă se folosesc : - pulsuri cu durată mai mare
- frecvențe mai îinalte cu modulație în trenuri de impulsuri
- intensități mai mari ale curentului
2. pentru durere medie sau ușoară: - pulsuri cu durată mică
- frecvențe atât înalte cât și joase
- intensitate mai mică
• Se testează funcționarea aparatului de către terapeut.
• Se fixează electrozii pe pacient: 1. de unică folosință (self adeziv) - cei mai siguri
2. electrozi tip vacuum
• Electrozii se plasează cât mai aproape de zona dureroasă (unul dintre ei) iar celălalt în același dermatom
sau pe trunchiul nervos al nervului aferent
• Se poate plasa un electrod pe zona dureroasă și unul paraspinal, pe zona spinală corespunzătoare
• Se pot plasa și 2 electrozi paraspinal pe partea afectată, la nervul spinal respectiv
• Se poate tatona o poziționare cât mai eficace a electrozilor
• Nu se plasează electrozii pe zone cu tulburări de sensibilitate tactilă
• Marimea electrozilor – electrozii trebuie să fie mari:
1. pentru a evita densități de curent crescute, cu risc de arsuri
2. pentru a asigura o stimulare eficientă
• La terminarea procedurii se opreste aparatul, se inspectează tegumentul pentru a sesiza eventualele leziuni
cutanate, apoi se curăță și dezinfectează electrozii
• Durata terapiei este ghidată de rezultatele clinice obținute

13.6. Probleme frecvente şi rezolvările lor


Iritaţia pielii: se va determina cauza iritaţiei (de ex. reacţie alergică la electrozi/ bandă/ gel sau aplicaţia
TENS timp îndelungat). Este important să i se permită pielii să se vindece înainte de a reaplica un electrod pe o
piele iritată. Câtă vreme pielea se vindecă, electrodul se va aplica în altă parte, de ex. pe un nerv perferic sau
rădăcină nervoasă.
Dacă utilizatorul este alergic la electrozi, se va încerca un alt tip. Mulţi fabricanţi oferă electrozi
hipoalergeni. După fiecare aplicaţie TENS se va permite pielii să respire timp de o oră (acest lucru înseamnă că
electrozii trebuie să se îndepărteze complet).
Nicio ameliorare a durerii: există multe persoane care nu reacţionează la TENS, dar este important să se
încerce moduri variate de TENS şi diferite plasamente ale electrozilor înainte de a stabili că un utilizator nu
răspunde tratamentului. Este important să se compare rezultatele obţinute la aplicaţiile TENS convenţional şi
modul acupunctură.
Dacă TENS acupunctură nu este tolerat
Unii indivizi nu tolerează intensitatea mare necesară să producă contracţii musculare vizibile, care se
foloseşte la aplicaţiile TENS acupunctură. În acest caz se va schimba cu modul de aplicaţie Burst.

13.7. Indicaţii
- durere lombară joasă, lumbago acut şi cronic, sciatică, durere cervicală
- osteoartrita genunchiului, artrită reumatoidă
- durere post-chirurgicală, post-traumatică
- durere neurogenă (neuropatie diabetică sau neuralgie trigeminală)
- durere articulară: şold, genunchi, gleznă, picior, umăr, cot, pumn, mână
- ameliorare simptomatică a durerii cronice severe
- intensificarea circulaţiei în zona de tratament
- tratarea crampelor musculare, întinderilor muscular, afecţiunilor ligamentare
- stimularea postoperativă a muşchilor pentru evitarea trombozei
- prevenirea pierderii masei musculare
- bursită
- neuralgie postherpetică
- dureri menstruale
- durere fantomă a membrului amputat
- leziuni ale ţesuturilor moi: contuzii, entorse, luxaţii
- tendinite (cotul tenismenului), tendinoze, tendinopatii.
Exemple de aplicaţii TENS se găsesc în ANEXELE 1,2.
13.8. Contraindicaţii
Este esenţial ca înainte de a începe tratamentul cu TENS, să se afle informaţii cu privire la eventualele
contraindicaţii. Există doar câteva contraindicaţii pentru TENS, şi anume:
- pacienţi care nu înţeleg instrucţiunile terapeutului sau sunt incapabili să coopereze.
- aplicaţia electrozilor pe trunchi, abdomen sau pelvis în sarcină: acest aspect se referă în general la plasarea
electrozilor deasupra uterului gravid; unele surse recomadă evitarea folosirii TENS pe orice arie dureroasă pe
perioada sarcinii, cu toate că nu s-au raportat incidente până acum. În concluzie, este prudent să nu se plaseze
electrozi pe trunchi, abdomen sau uter în primul trimestru de sarcină. Electrozii TENS nu se vor plasa pe uterul
gravid cu excepţia situaţiei în care TENS este utilizat pentru durerile din travaliu.
- pacienţi cu pacemaker: TENS interferează cu anumite tipuri de pacemaker cardiace. De aceea, dacă se
aplică TENS pentru aceşti pacienţi, terapeutul se va consulta cu medical cardiolog al pacientului, înainte de a
începe tratamentul. Este indicat ca prima şedinţă să se facă sub minitorizare EKG/ Holter.
- pacienţi cu răspuns alergic la electrozi, gel sau banda de fixare: dacă pacientul are o reacţie alergică la
electrozi, gel sau bandă, acest lucru se va observa încă de la prima şedinţă. Dacă apare acest incident, terapeutul va
schimba electrodul, gelul, banda cu un alt tip care să nu provoace reacţii alergice, dacă este posibil.
-leziuni dermatologice, dermatite, eczeme.
- aplicaţiile pe aspectele anterioare ale gâtului sau pe sinusul carotidian: stimularea acestei zone poate duce la
o scădere bruscă a tensiunii arteriale. Sinusurile carotidene sunt localizate la originea arterelor carotide interne;
acestea conţin baroreceptori care detectează modificările tensiunii arteriale.
- lipsa senzaţiilor cutanate normale: un test simplu (înţepătură /ciupire) poate demonstra dacă inervaţia
cutanată este intactă. Pericolul plasării electrizolor pe o piele cu senzaţii deficitare poate duce la iritaţie cutanată,
arsuri. De asemenea, trebuie să ne amintim că tratamentul va fi ineficient dacă nu are loc stimularea adecvată a
aferenţelor nervoase. Dacă senzaţia este absentă într-o anumită zonă, electrozii pot fi plasaţi într-o zonă cu
sensibilitate intactă.
- pacienţi cu epilepsie: se indică prudenţă.
- apicaţiile pe ochi şi aplicaţiile pe regiunile epifizare la copii
14. STIMULAREA ELECTRICĂ NEUROMUSCULARĂ

14.1. Definiţie
Electrostimularea neuromusculară (ESNM), cunoscută şi sub denumirea de electrostimulare musculară
(ESM) sau electromiostimulare reprezintă declanşarea contracţiei musculare cu ajutorul impulsurilor electrice.
Impulsurile sunt generate de un dispozitiv şi livrate prin intermediul electrozilor plasaţi pe tegument, la
muşchiul ce trebuie stimulat. Impulsurile mimează potenţialul de acţiune pornit de la sistemul nervos central şi care
determină contracţia musculară. De obicei se folosesc electrozi placă, bine fixaţi pe tegument.
ESNM este atât o formă de electroterapie, cât şi o formă se antrenament muscular. Se consideră a fi o tehnică
complementară de antrenament sportiv, idee susţinută de cercetări ştiinţifice în domeniu.
ESNM determină adaptarea fibrelor musculare (antrenament). Datorită caracteristicilor fibrelor musculare
scheletice, diferitele tipuri de fibre pot fi activate diferit prin diferite tipuri de EMS, iar modificările induse depind
de protocoalele sau programele de aplicare al ESNM. Unele programe cresc rezistenţa, altele cresc forţa.
În medicină ESNM este folosită în scop reabilitativ, ca de exemplu în prevenţia atrofiei muşchilor imobilizaţi
ca urmare a leziunilor musculoscheletale, osoase, ale articulaţiilor, ligamentelor sau tendoanelor.
NOTĂ! Nu se va confunda electrostimularea neuromusculară (ESNM) cu stimularea electrică
transcutanată (TENS), folosită în terapia durerii. ESM stimulază nervul motor pentru a se obţine contraţie
musculară, pe când TENS stimulează terminaţiile nervioase senzoriale de la nivelul tegumentului pentru a
reduce durerea.
În scop de recuperare, ESNM se foloseşte de obicei în asociere cu alte metode şi tehnici
kinetoterapeutice. Scopul acesteia este de a stimula nervii motori cu impulsuri electrice, devreme ce aceştia sunt o
componentă naturală a sistemului de comunicare dintre creier şi sistemul muscular. Cu ajutorul acestei terapii,
aceste impulsuri naturale sunt stimulate, favorizând în acest fel recâştigarea funcţiei musculare.
14.2. Efectele electrostimulării neuromusculare
Ca adjuvant al kinetoterapiei tradiţionale, ESNM a muşchiului sănătos are rolul de:
- a tonifia, preveni,sau menţine masa musculară pe perioadele de inactivitate forţată
- a menţine mobilităţii articulare - în reducerea amplitudinii de mişcare ca urmare a intervenţiilor chirurgicale,
artroscopiei (umăr, genunchi), a imobilizării în urma fracturilor
- a facilita controlul muscular voluntar
- a reduce temporar spasticitatea (care poate fi rezultatul unor afecţiuni neuromusculare cronice, precum paralizia
cerebrală, spina bifida, picior strâmb cobgenital, unele miopatii nonprogresive).
- contracţia-relaxarea musculară este eficientă în tratarea afecţiunilor musculoscheletale şi vasculare. Beneficiile
mai includ: relaxare musculară, stimularea circulaţiei locale, tratarea rigidităţii şi spasmelor musculare
- relaxarea muşchiul spastic – electrostimularea se foloseşte pentru a epuiza muşchiul spastic
- reeducare musculară: evidenţa practică demonstrează că exerciţiul fizic combinat cu stimularea electrică dă
rezultate foarte bune în tonifierea muşchiului atrofiat.
- a creşte circulaţia sangvină locală: contracţiile ritmice repetate determină îmbunătăţirea circulaţiei, contribuind
astfel şi la reducerea edemului local.
- a preveni tromboza venoasă prin stimularea postchirurgicală imediată a muşchilor gambei: folosirea SENM
pentru stimularea circulaţiei locale ajută la prevenirea trombozei venoase.

14.3. Fiziologia efectelor stimulării electrice neuromusculare terapeutice


Când un stimul electric este aplicat la nivelul joncţiunii neuromusulare (joncţiunea dintre terminaţiile
fibrelor nervoase mielinizate şi fibrele musculare), răspunsul unei singure unităţi motorii la acţiunea unui singur
potenţial de acţiune sau impuls se traduce printr-o contracţie musculară. Dacă un al doilea impuls este primit
înainte ca unitatea motorie să se relaxeze, unitatea motorie va produce o nouă contracţie musculară care fizionează
cu contracţia precedentă. Acest fenomen poartă numele de contracţii sumate sau fuzionate. Dacă un tren de
impulsuri este recepţionat la o frecvenţă suficientă pentru un anumit tip de unitate motorie, contracţiile sumate se
transformă într-o contracţie uşoară (lină) tetanică.
Muşchii striaţi din corpul uman sunt compuşi din două tipuri de fibre:
- Tipul I – produc contracţii lente, sunt fibre musculare oxidative lente, care au rezistenţă mare (de ex.
acest tip de fibre este dezvoltat de alergătorii de distanţă)
- Tipul II – produc contracţii rapide, sunt glicolitice, ceea ce le conferă capacitatea de a furniza explozii de
energie intensă pentru scurte perioade de timp (de ex. acest tip de fibre este dezvoltat de sprinteri)

Fall and Lindstrom (1991) vorbesc despre efectele aplicării diferitelor frecvenţe electrice asupra fibrelor
musculare rapide şi lente. Ei susţin că:
- fibrele lente răspund cel mai bine la frecvenţe de 10 – 20 Hz, iar
- fibrele rapide răspund cel mai bine la frecvenţe de 30 – 60 Hz.
Aceşti parametri sunt folosiţi pentru musculatura striată a planşeului pelvin, care este alcătuit din
aproximativ 70% fibre lente şi 30% fibre rapide (Gilpin et al, 1989).
Conform afirmaţiilor lui Laycock and Vodusek (2002), dacă sunt folosite frecvenţe înalte, de exemplu peste
40 Hz, fibrele musculare rapide nu se vor relaxa între impulsuri şi vor produce o contracţie tetanică. Dacă o
frecvenţă înaltă este menţinută câteva secunde, ea va produce oboseala fibrelor musculare rapide.
În consecinţă, majoritatea programelor de stimulare musculară utilizează cicluri cu pauze care să permită
recuperarea unităţilor motorii, fiind recomandat ca frecvenţele să nu depăşească 40 – 50 Hz. (Herbert et all., 2012)

14.4. Indicaţii terapeutice


Electrostimularea neuromusculară se aplică doar dacă inervaţia musculară este intactă (incluzând creier,
măduva spinării, nervi periferici), fiind o indicaţie de tratament pentru:
 Tonifierea musculară sau reantrenarea muşchiului atrofiat ca urmare a imobilizării, intervenţiilor
chirurgicale, leziunilor
 Alte afecţiuni non-neurologice care cauzează atrofie musculară
 Disfagie: stimularea deglutiţiei
 După accident vascular cerebral: reducerea spasticităţii
 Hipotonie şi hipotrofie musculară consecutivă imobilizării prelungite
 Prevenirea trombozei venoase
 Afecţiuni circulatorii
 Contracturi datorate cicatricilor arsurilor
 Intervenţii chirurgicale mari pe genunchi
 Artroplastie recentă de şold (ESNM se foloseşte până la începerea kinetoterapiei)
 Reducerea edemului
 Controlul durerii
 Tratamentul pentru răni şi ulceraţii este încă experimental

14.5. Contraindicaţii şi precauţii


Contraindicaţii Precauţii
■ Inflamaţii acute: perineu, vagin, anus ■ Imediat postpartum
■ Pacemaker ■ Afecţiuni ale pielii
■ Sarcină ■ Sensibilitate internă sau externă diminuată
■ Sângerare vaginală excesivă ■ Afecţiune malignă anterioară
■ Vaginită atrofică severă ■ Body piercing
■ Tulburări de sensibilitate (internă/ externă) ■ Dispozitive intrauterine
■ Tumori maligne pelvine ■ Hemofilie
■ Inabilitatea de a înţelege sau tolera tratamentul ■ Epilepsie
■ Abuz sexual
14.6. Practică
ESNM foloseşte curenţi de joasă frecvenţă ajustaţi pentru a stimula nervul motor al unui muşchi, cu o
intensitate suficient de mare pentru a produce contracţie musculară şi pentru a influenţa muşchiul în profunzime.
În terapie, această tehnică este folosită de kinetoterapeut ca formă de recuperare după accident vascular
cerebral sau alte incidente care duc la pierderea funcţiei musculare.
Terapia presupune:
- aplicarea electrozilor pe aria de tratat şi fixarea lor corespunzătoare;
- aplicaţiile se pot face pe orice segment unde apare o senzaţie de disconfort, durere, slăbiciune
- în general se folosesc doar doi electrozi, dar în cazul în care se doreşte tratarea simultană a mai multor
zone, se vor folosi două seturi de electrozi
- şedinţa se începe cu intesitate mică şi frecvenţă joasă, apoi se creşte gradual până la pragul de toleranţă al
pacientului (tratamentul trebuie să fie o experienţă plăcută, confortabilă)
- la pornirea impulsurilor electrice, pacientul va simţi o senzaţie uşoară de furnicături care se transformă
apoi într-o senzaţie de masaj, pe măsură ce se creşte frecvenţa.
- dacă intensitatea este prea mare, pacientul îşi va simţi muşchii tensionaţi şi contractaţi (cereţi pacientului
să semnaleze acest lucru şi să ceară terapeutului reducerea intensităţii/ frecvenţei).
- durata şedinţelor – se poate începe cu durate de 5 minute care se cresc progresiv până la 30 minute/
şedinţă.

ESNM poate fi folosită în următoarele scopuri:


· Tonifiere musculară: ca în orice exerciţiu repetitiv, va avea loc creşterea masei şi forţei musculare. Acest lucru va
duce la creşterea densităţii capilare, la îmbunătăţirea circulaţiei locale şi implicit la ameliorarea condiţiei
tegumentului.
· Creşterea mobilităţii articulare: stimularea electrică permite efectuarea regulată a unui stretching similar cu
stretchingul pasiv, dar efectuat pe o parioadă mai lungă de timp. Se va acorda o atenţie specială articulaţiilor care
nu se întind excesiv atunci când se încearcă creşterea mobilităţii altora.
De exemplu, uneori este util să se folosească o atelă de blocare a extensiei în
articulaţiile metacarpofalanigene, pentru a le proteja şi pentru a creşte eficienţa
acţiunii impulsurilor electrice asupra articulaţiilor interfalangiene proximale şi distale.
Un alt exemplu poate fi utilizarea unei atele de blocare a flexiei în articulaţia
pumnului atunci când se exersează flexia degetelor.
Fig.62.
Articulaţiile
mâinii1

Fig. 63a) Atelă de blocare a extensiei în articulaţia MCF2


b)
a) 63b) Atelă de blocare a flexiei în articulaţia MCF3

· Relaxarea muşchilor spastici


Când se contractă un muşchi, activitatea fusurilor musculare se bazează pe cea a interneuronilor inhibitori,
care la rândul lor inhibă neuronii motori ai muşchiului antagonist, reducându-i activitatea. Acest mecanism este
cunoscut ca inhibiţie reciprocă şi efectul ei poate fi exploatat prin stimularea antagonistului al muşchiului spastic.
Ca şi aferenţele Ia, nervii care trec de la fusurile neuromusculare la coloana vertebrală şi interneuronii
inhibitori au un diametru mare şi de aceea ei necesită un nivel redus de stimulare, deci acestea vor fi întotdeauna
excitate, chiar dacă stimularea produce doar o contracţie uşoară.

1
sursa: http://www.eorthopod.com/content/pip-joint-injuries-finger
2
sursa: http://www.themobilitysuperstore.co.uk/category/222/arthritis-&-hand-positioning-splints, accesat 27.02.2014
3
sursa: http://www.colonialmedical.com/carpal-mate-wrist-splint-P-1481.html, accesat 27.02.2014
De obicei, după antrenarea antagonistului muşchiului spastic există o perioadă de spasticitate redusă care
poate dura de la câteva minute la câteva ore. Prin repetiţia acestor exerciţii, conexiunile sinaptice pot fi întărite prin
potenţare pe termen lung şi spasticitatea va fi redusă un timp mai îndelungat. Studiile demonstrează că tratamentele
trebuiesc efectuate timp îndelungat pentru a avea efecte terapeutice continue.
S-a demonstrat că stimularea muşchiului spastic are efect de relaxare. Acest lucru se datorează stimulării
antidromice1 a neuronilor motori, ceea ce înseamnă că stimularea orientează impulsul nervos să se transmită de la
nerv la măduva spinării, acţionând asupra interneuronilor Renshaw. Aceştia au un efect inhibitor asupra
motoneuronilor α, reducându-le excitabilitatea şi deci reducând şi spasticitatea.
Stimularea reciprocă a perechii agonist – antagonist poate fi eficientă în reducerea spasticităţii. Există totuşi
nişte reţineri prin prisma faptului că tonifierea muşchiului spastic poate determina revenirea ulterioară a unui grad
şi mai mare de spasticitate. De aceea este indicat să se recurgă doar la stimularea antagonistului. Stimularea
agonistului se va efectua doar dacă tonifierea şi reantrenarea muşchiului spastic este un scop al tratamentului.

· Reeducarea mişcării
Când contracţia musculară este produsă de stimularea electrică, se produc o serie variată de imputuri
senzoriale. Acestea includ senzaţia directă determinată de stimulare şi feedback-ul proprioceptiv de la articulaţii,
tendoane, muşchi şi mecanoreceptori. Se va produce şi o stimulare antidromică a motoneuroilor α (alfa) şi γ
(gama). Toate acestea vor determina o creştere semnificativă în activitatea căilor nervoase spre cortex şi aţi centri,
stimulând astfel formarea de noi conexiuni sinaptice. Excitaţia aferenţelor Ia are acelaşi efect ca şi activarea
fusurilor neuromusculare prin stretching, ceea ce va determina excitaţia neuronului motor şi apoi contracţia
muşchiului.
Acest nivel crescut de excitare a neuronului motor va permite şi imputurilor descendente mai slabe să
activeze neuronul motor şi să producă contracţie musculară voluntară. Este important ca pacientul să fie rugat să
1
Stimulare antidromică = impulsul de la nivelul axonului care se referă la transmiterea acestuia în direcţie opusă celei normale (ortodromică). Astfel impulsul se
transmite de-a lungul axonului, dinspre neuronal terminal însprecorpul neuronal. Pentru majoritatea neuronilor, dendritele, corpul şi axonii se depolarizează,
formând un potenţail de acţiune care se transmite de la punctual de generare a depolarizării (aproape de corpul celular), de-a lungul axonului neuronal. Activarea
antidromică se induce adesea experimental prin stimulare electrică directă a unei structuri prestabilite. (http://en.wikipedia.org/wiki/Antidromic)
execute mişcări voluntare concomitent cu acţiunea stimulului electric, pentru a creşte efectul. Acest efect voluntar
nu trebuie să fie atât de mare încât să crească spasticitatea şi să inhibe mişcările dorite.

· Întărirea efectului toxinei botulinice1


Acest lucru se poate realiza în două moduri:
- S-a demonstrat că toxina botulinică este mai uşor asimilată de receptori dacă muşchiul este activ. Acest
lucru se poate obţine prin stimulare directă a muşchiului ţintă sau prin exersarea muchiului antagonist,
ceea ce va duce la declanşarea stretch reflexului în muşchiul ţintă. Efectul administrării toxinei apare
după două zile de la administrare.
- A doua metodă este utilizarea stimulării electrice pentru a ajula la reînvăţarea mişcării, în cele trei luni de
răgaz până la revenirea spasticităţii.

· Îmbunătăţirea percepţiei senzoriale


Imputul sensorial va favoriza formarea de noi conexiuni sinaptice în cortexul senzorial şi astfel va
îmbunătăţi percepţia sau conştientizarea senzorială. Studiile de specialitate au demonstrat ameliorarea sensibilităţii,
lucru ilustrat de reducerea distanţei de discriminare dintre două puncte pe tegument şi reducerea sindromului de
neglijare.
14.6.1. Aplicaţii ESNM pentru membrul superior hemiplegic
Subluxaţia umărului

1
Toxina botulinica este o proteină, produsă de bacteria Clostridium botulinum. Pentru a înţelege efectul ei, trebuie înteles mecanismul de funcţionare a
muşchilor. Creierul trimite mesaje muşchilor pentru a-i face să se contracte şi să se miţte. Aceste mesaje ajung mai întâi la măduva spinarii şi prin nervii periferici
către muşchi. Acetilcolina transmite acest mesaj de la nerv la muşchi. Patologiile la nivelul creierului sau maduvei spinarii pot duce la apariţia de mesaje
exagerate sau necoordonate către muşchi. Aceştia devin spastici, de multe ori provocând durere. Toxina botulinică împiedică descărcarea de acetilcolină de la
nivelul terminaţiilor nervoase către muşchi, blocând astfel comanda anormală de la creier. Aceasta reduce spasmul muscular, posturile anormale, cât şi durerea
asociată. Arta injecţiilor cu toxină botulinică constă în selecţia corectă a muşchilor şi stabilirea dozei adecvate, care reduce spasmele muşchilor fără a determina
paralizia completă a acestora. Efectul toxinei botulinice debutează în 2-14 zile, şi durează în medie aproape trei luni. E nevoie de reinjectarea acesteia pentru
menţinerea efectului.
Subluxaţia apare când tonusul musculaturii din jurul articulaţiei umărului este redus, ducând la pierderea
continuităţii la nivelul articulaţiei gleno-humerale. Ţesuturile din jurul manşonului se întind iar durerea şi
reducerea funcţiei sunt probleme frecvente. Adesea, când spasticitatea urmează după o perioadă de paralizie flască,
tonusul muscular nu va fi echilibrat, iar hiperactivitatea muşchilor pectorali va trage humerusul în rotaţie internă.
Muşchii din jurul articulaţiei umărului pot fi împărţiţi în două grupuri:
- Grupul muşchilor care au ca rol principal menţinerea capului humeral în cotil (supraspinatus şi teres
minor etc. )
- Grupul muşchilor care au rol în mişcarea întregului membru (de ex. deltoid, pectoral etc.) Deltoidul este
uşor de stimulat, fiind cel mai superficial muşchi; de asemenea, este util în atingerea supraspinatusului,
deoarece rolul lui central este fixarea capului humeral.
Dacă nu există rotaţie internă, un electrod se plasează pe deltoidul mijlociu şi cel de al doilea deasupra
muşchiului supraspinatus. Alegerea electrodului activ se face în funcţie de care se doreşte să aibă acţiunea mai
puternică. De exemplu, dacă electrodul activ plasat pe deltoid va produce prea multă abducţie, se inversează
polaritatea. Dacă braţul este rotat intern, electrodul activ se va plasa pe deltoidul posterior. Dacă este necesară o
rotaţie externă mai mare, se poate încerca stimularea teres minor şi a infraspinatus. Stimularea supraspinatus poate
fi dificilă fără activarea trapezului, ceea ce va duce la elevarea centurii scapulare. În acest caz este mai indicat să se
stimuleze deltoidul mijlociu şi posterior. Se pot folosi două canale de stimulare, alternând poziţia electrozilor.
Subluxaţia Activ
Subluxaţia umărului Supraspinatus
umărului elevare cu rotaţie
elevare cu rotaţie Indiferent externă a Indiferent
externă accentuată Deltoid posterior Deltoid posterior
humerusului
Activ
Teres minor
Infraspinatus
Fig.64. Aplicarea electrozilor în ESNM
pentru subluxaţia umărului

Stabilizarea Scapulei
Scapula alata1 este o complicaţie frecventă consecutivă a hemiplegiei şi se datorează slăbiciunii muşchilor
trapez şi romboizi. Aceşti muşchi pot fi antrenaţi prin stimulare electrică (poziţia electrozilor Activeste Romboid
prezentată în
fig.33. Romboizii retractează şi ridică scapula, iar trapezul mic, mai superficial, o aduce şi o coboară.
Trapez
Fig.65. Aplicarea ESNM pentru stabilizarea scapulei
inferior
Indiferent

Extensia cotului
Tricepsul se stimulează uşor prin plasarea electrodului activ deasupra unităţii motorii şi a celui indiferent
deasupra tendonului, la nivelul cotului. Deoarece este un muşchi destul de mare, se vor folosi electrozi mari, de
exemplu 50mm x 50mm, care vor produce o mişcare mai eficientă cu confort mai mare. Pacienţii pot fi rugaţi să
asiste mişcarea. Un exerciţiu eficient ar fi executarea exerciţiului “lustruitul mesei” prin alunecarea pe masă a
mâinii cu o cârpă în mână pentru a reduce fricţiunea.
Acţiunea tricepsului poate fi supimentată prin Indiferent
plasarea electrodului indiferent pe deltoidul anterior, Triceps Triceps
pentru a asista flexia umărului. Deltoidul posterior și deltoid Extensia
poate fi stimulat pentru a realiza extensia umărului, anterior cotului
după faza de balans a braţului.
Dacă şi bicepsul este slab, stimularea Activ Activ
tricepsului poate fi alternată cu cea a bicepsului.
1
Este o condiţie în care omoplatul, proemină într-o poziție anormală. Este o condiție care duce la limitarea activității funcționale a extremității superioare. Poate
afecta abilitatea persoanei de a ridica, impinge, trage obiecte grele, în unele situații împiedică chiar activitățile zilnice precum pieptănatul. Numele acestei
condiții vine de la aspectul marginii mediale a scapulei, care se desprinde de spate.
Electrodul activ este plasat deasupra corpului muscular al bicepsului, iar electrodul indiferent două degete
Indiferent
mai jos.
Fig.66. ESNM pentru extensia cotului

Extensia pumnului, a degetelor II - V, şi a policelui


Se obţine prin stimuarea nervului radial, care va determina un pattern general de extensie. Extensia policelui
este adesea o problemă, de aceea se va plasa electrodul indiferent deasupra punctului motor al falangei distale a
policelui şi electrodul activ pe abductorul policelui, la trei degete de articulaţia pumnului. Se va evita deviaţia
radială sau ulnară. Dacă apare deviaţie ulnară excesivă, se va muta electrodul activ spre muşchiul extensor carpi
radialis brevis, pe partea radială a braţului. Dacă apare deviaţia radială, se va muta electrodul activ spre partea
ulnară şi spre extensor carpi ulnaris. Dacă extensia degetelor este slabă, poate datorită spasticităţii flexorilor
degetelor, când extensia pumnului este prezentă, se va recurge la stimuarea doar a extensorilor degetelor prin
plasarea electrodului activ mai distal. Deoarece extensorul comun al degetelor este mai profund decât extensorii
pumnului, va fi destul de dificil să se obţină extensia pură a degetelor.
Activ,
nervul radial,
pe scurtul extensor radial
al carpului şi extensorul
degetelor Lumbricali
Indiferent,
peste extensorul lung al Poziţie indiferentă
policelui şi abductorul lung al alternativă
policelui
Indiferent, peste nervul
Nervul radial, ulnar, pentru muşchii
Pentru extensia pumnului, intrinseci Activ,
degetelor II – V şi police pentru
lumbricali
Fig.67. ESNM pentru extensia pumnului, degetelor II –V şi a policelui

Stimularea lumbricalilor şi a abductorului policelui


Stimularea nervului radial este folosită adesea pentru a reduce tonusul flexorilor spastici ai pumnului
degetelor şi policelui. Eficienţa stimulării poate fi îmbunătăţită prin alternarea stimulării nervului radial cu
stimularea lumbricalilor, pentru a produce flexia în articulaţia metacarpofalangiană, cu extensia în articulaţiile
interfalangiene, producând astfel stretching-ul în două faze a extensorilor degetelor. Acest exerciţiu poate fi eficient
în reducerea edemului mâinii. Cele două grupe de muşchi pot fi stimulate împreună pentru a îmbunătăţi extensia
degetelor, cu extensia pumnului şi policelui. Se va folosi un electrod activ subţire şi lung (30x50mm), plasat
proximal de extremităţile osoase ale pumnului anterior.
Deoarece lumbricalii degetelor index şi mijlociu sunt activaţi de nervul median, pe când ceilalţi sunt inervaţi
de nervul ulnar, electrodul se va plasa deasupra indexului. Electrodul activ poate fi plasat pe partea dorsală a
pumnului, sau deasupra nervului ulnar, la intrarea în articulaţia pumnului. Plasarea laterală va stimula adductor
policis şi alţi muşchi intrinseci, ceea ce adesea constituie un avantaj.
Abducţia şi opoziţia policelui
Stimularea nervului radial poate fi eficientă în deschiderea Abducţia policelui – folosirea
mâinii (pumnului), dar extensia conectorului „Y”
izolată a policelui poate să îl plaseze
într-o poziţie mai puţin funcţională.
Electrodul
Abducţia şi opoziţia pot fi
indiferent, peste
obţinute prin stimuarea eminenţei extensor police)
tenare. Electrodul activ se va plasa
Adductor pe punctul motor al abductorului
policis scurt al policelui sau asupra
Opponens muşchiului opponens policis iar
Opponens digiti minimi electrodul indiferent pe faţa dorsală a
policis
articulaţiei pumnului.
Pentru a combina această
mişcare cu un pattern general de
extensie, se va folosi un conector în
formă de “Y”.
Fig.68. Opponens pollicis Fig.69.ESNM pentru abducţia şi opoziţia policelui
Figura 37 arată cum firul electrodului indiferent poate fi împărţit între doi electrozi, unul plasat deasupra
extensorului lung al policelui (ascuns după antebraţ) şi altul peste abductorul scurt al policelui, iar electrodul activ
este plasat pe nervul radial (ascuns de asemenea). O abducţie puternică poate fi obţinută prin împărţirea firului
electrodului activ în loc de cel indiferent.

Antrenarea funcţiei membrului superior


Recrutarea muşchilor pentru a obţine un pattern de mişcare grosier, similar cu mişcările combinate ale
membrului superior, este adesea utilă în antrenarea activităţilor zilnice. Este o metodă de recâştigare a funcţiei, mai
eficientă decât stimularea selectivă a muşchilor. Un exemplu de astfel de mişcare este cea de a întinde mâna după
un obiect, unde mişcarea de extensie a pumnului, degetelor şi policelui se combină cu extensia cotului şi flexia
umărului, prin stimularea tricepsului şi deltoidului anterior. Dacă stabilitatea scapulară este o problemă, se va
adăuga stimularea romboizilor şi a trapezului inferior.
Activ, peste
Aplicaţii în tetraplegie scurtul/ lungul
Stimularea electrică poate fi folosită extensor al Indiferent
pentru tonifierea muşchiului slăbit, parţial carpului
denervat sau paralizat, folosind aceleaşi
poziţionări ale electrozilor ca cele descrise mai Indiferent
sus. Este utilă stimularea nervului median şi
ulnar, în acest fel recrutând toţi muşchii
antebraţului. Trebuie avut în vedere faptul că Extensia pumnului
Stimulare cu
muşchii pot fi denervaţi datorită unor leziuni ale pentru a întări scop
nervilor periferici, ca urmare a leziunii la nivel prehensiunea de forţă diagnostic
spinal. Aceşti muşchi nu mai pot fi stimulaţi.
Totuşi, stimularea de acest tip se poate folosi cu
scop diagnostic, pentru a se stabili care muşchi sunt denervaţi. Fig.70. Aplicaţii în tetraplegie a ESNM
În această situaţie, se plasează electrodul indiferent în spatele cotului şi electrodul activ pe muşchiul ţintă,
folosind un gel conductor.
Electrostimularea în cazul piciorului căzut
Stimularea piciorului căzut este o metodă simplă şi eficientă de folosire a impulsurilor electrice pentru
îmbunătăţirea funcţiei membrului inferior, afectată după un accident vascular cerebral, scleroză multiplă sau alte
afecţiuni neurologice. Figura 71 prezintă stimularea nervului peronier printr-un dispozitiv fixat la nivelul şoldului,
electrozii autoadezivi fiind plasaţi la nivelul gambei, în treimea externă a acesteia, imediat sub genunchi.

Sprijin Senzorul Produce Produce Produce Senzorul Stimularea


unipodal, fără plantar activarea dorsiflexie şi dorsiflexie şi plantar încetează la
stimulare detectează electrozilor eversie în faza eversie în faza detectează aşezarea
desprinderea de balans de balans contactul completă a
călcâiului călcâiului cu tălpii pe sol
solul
Fig.71. Stimuarea neuromusculară pentru mers

Un astfel de stimulator este Odstock Dropped Foot Stimulator (ODFS). Acest dispozitiv permite stimularea
temporizată de ciclul de mers al pacientului, folosind un întrerupător sensibil la presiune (întrerupător plantar),
aşezat în pantof, sub călcâi, şi care este conectat la stimulator printr-un fir subţire, nerestrictiv. Stimularea începe
când călcâiul este ridicat de pe sol şi se termină când piciorul se întoarce pe sol. Stimularea determină dorsiflexia
piciorului şi asistă în acest fel la excursia pe care piciorul o face în faza de balans anterior în mişcarea de păşire.
Stimularea permite stabilizarea gleznei când are loc încărcarea greutăţii pe membrul afectat.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Autori români
[1] Cevei Mariana (2009) Elemente de electroterapie, Editura Universităţii din Oradea, Oradea
[2] Cristea Călin, Ciobanu Doriana, Săbăduş Irina (2002) Electroterapie, Editura Universităţii din Oradea, Oradea
[3] Dragan Adriana (2007) Curs de electroterapie, pag. 1, 3, http://www.scribd.com/doc/190069286/184117022-
Curs-de-Electroterapie
[4] Onu Ilie (2013) Terapia fizică instrumentală; Electroterapie, Laserterapie, www.fizio-kinetoterapie.ro
[5] Rădulescu A. (1993) Electoterapie, Editura Medicală, Bucureşti
[6] Sidenco Elena Luminiţa ( ), Electroterapie – note de curs, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Educaţie
Fizică şi Sport, specializarea Kinetoterapie, sursa: http://spiruharet.ucoz.com/_fr/0/Electroterapie_.pdf,
accesat 22.01.2014
[7] XXX – BTL, (2000) Ghid pentru terapia laser, Bucureşti,
[8] XXX – BTL, (2000) Ghid de electroterapie, Bucureşti

Autori străini
[1] Adedoyin, R. A., et al. (2002) Effect of interferential current stimulation in management of osteo-arthritic knee
pain, Physiotherapy 88(8): 493-9.
[2] Adedoyin, R. A., et al. (2005). Transcutaneous electrical nerve stimulation and interferential current combined
with exercise for the treatment of knee osteoarthritis: a randomised controlled trial. Hong Kong
Physiotherapy Journal 23: 13-9.
[3] Ainsworth, L., et al. (2006) Transcutaneous electrical nerve stimulation (TENS) reduces chronic hyperalgesia
induced by muscle inflammation. Pain 120(1-2): 182-7.
[4] Al Mandeel, M. and Watson, T. (2008) Shortwave and Pulsed Shortwave Therapies In: Electrotherapy,
Evidence Based Practice (Ch 10). Editor: T Watson. Published : Elsevier
[5] Almeida, T. F., et al. (2003). The effect of combined therapy (ultrasound and interferential current) on pain and
sleep in fibromyalgia, Pain 104(3): 665-72.
[6] Alves-Guerreiro, J.et al. (2001). The effect of three electrotherapeutic modalities upon peripheral nerve
conduction and mechanical pain threshold. Clinical Physiology 21(6): 704-711.
[7] Atamaz, F. C. et al. (2012). Comparison of the efficacy of transcutaneous electrical nerve stimulation,
interferential currents, and shortwave diathermy in knee osteoarthritis: a double-blind, randomized,
controlled, multicenter study. Arch Phys Med Rehabil 93(5): 748-756.
[8] Baxter, D. (2008) Low Intensity Laser Therapy. Chapter 11 in: Electrotherapy: Evidence Based Practice.
Editor: T Watson. Elsevier.
[9] Beatti, A. et al (2010). The analgesic effect of interferential therapy on clinical and experimentally induced
pain. Physical Therapy Reviews 15: 243-252.
[10] Belanger, A. Y. (2009), Therapeutic Electrophysical Agents: Evidence Behind Practice 2nd Ed., Lippincott
Williams & Wilkins
[11] Bellew, J. W., Z. Beiswanger, et al. (2012). Interferential and burst-modulated biphasic pulsed currents yield
greater muscular force than Russian current. Physiotherapy Theory and Practice 28(5): 384-390.
[12] Bircan, C. et al. (2002). Efficacy of two forms of electrical stimulation in increasing quadriceps strength: a
randomized controlled trial. Clin Rehabil16(2): 194-9.
[13] Carroll, D., et al. (2006). Transcutaneous electrical nerve stimulation (TENS) for chronic pain. The Cochrane
Library 4(CD003222).
[14] Chandran, P. and K. A. Sluka (2003). Development of opioid tolerance with repeated transcutaneous electrical
nerve stimulation administration. Pain 102: 195-201.
[15] Chase, J., et al. (2005). Pilot study using transcutaneous electrical stimulation (interferential current) to treat
chronic treatment-resistant constipation and soiling in children. J Gastroenterol Hepatol 20(7): 1054-61.
[16] Chen, C., et al. (2008). Does the pulse frequency of transcutaneous electrical nerve stimulation (TENS)
influence hypoalgesia? A systematic review of studies using experimental pain and healthy human
participants. Physiotherapy 94(1): 11-20.
[17] Chesterton, L. S., et al. (2002). Sensory stimulation (TENS): effects of parameter manipulation on mechanical
pain thresholds in healthy human subjects. Pain 99: 253-262.
[18] Chesterton, L. S., et al. (2003). Effects of TENS frequency, intensity and stimulation site parameter
manipulation on pressure pain thresholds in healthy human subjects. Pain 106: 73-80.
[19] Chiu, T. T., et al. (2005). A randomized clinical trial of TENS and exercise for patients with chronic neck
pain. Clin Rehabil 19(8): 850-60.
[20] Cleary S (1997) In vitro studies of the effects of nonthermal radiofrequency and microwave radiation In :
Non Thermal Effects of RF Electromagnetic Fields, ICNIRP
[21] DeSantana Josimari M. , Deirdre M. Walsh, Carol Vance, Barbara A. Rakel, Kathleen A. Sluka, (2008),
Effectiveness of Transcutaneous Electrical Nerve Stimulation for Treatment of Hyperalgesia and Pain, Curr
Rheumatol Rep., December; 10(6): 492–499.
[22] Fall, M., Lindstrom, S. (1991) Electrical stimulation: A physiologic approach to the treatment of urinary
incontinence. Urologic Clinics of North America; 18: 2, 393–407
[23]Ganne, J.-M. (1988). Stimulation of bone healing with interferential therapy, Australian Journal of
Physiotherapy 34(1): 9-20.
[24] Gilpin, S.A., et al (1989) The pathogenesis of genitourinary prolapse and stress incontinence of urine. A
histological and histochemical study. British Journal of Obstetrics and Gynaecology; 96: 1, 15–23
[25] Hayne C. (1984) Pulsed high frequency energy - its place in physiotherapy. Physiotherapy 70(12);459-466
[26] Herbert Julia (2003) The principles of neuromuscular electrical stimulation, Continence advanced practice;
vol 99 no. 19, www.nursingtimes.net, accesat 27.01.2014
[27] Herbert, S.P., Cheung, J.Y., and Stainier, D.Y. (2012) Determination of Endothelial Stalk versus Tip Cell
Potential during Angiogenesis by H2.0-like Homeobox-1, Curr. Biol. 22(19):1789-1794 (Journal)
[28] Howson, D.C., (1978) Peripheral Nerve Excitability, Implications for Transcutaneous Electrical Nerve
Stimulation. Physical Therapy, Vol. 58, 12, December
[29] Hurley DA, Minder PM, McDonough SM, et al. (2001), Interferential therapy electrode placement technique
in acute low back pain: a preliminary investigation, Arch Phys Med Rehabil.; 82:485–93
[30] Jan, M. H., et al. (2006). Effects of repetitive shortwave diathermy for reducing synovitis in patients with knee
osteoarthritis: an ultrasonographic study. Phys Ther 86(2): 236-44.
[31] Jenson, M. G. (2002). Reviewing approaches to trigger point decompression. Physician Assistant 26(12): 37-
41.
[32] Johnson, M. (2008). TENS In Electrotherapy: Evidence Based Practice. Ed. Watson. T. Elsevier
[33] Johnson M, Tabasam G. (2003), An investigation into the analgesic effects of different frequencies of the
amplitude-modulated wave of interferential current therapy on cold-induced pain in normal subjects, Arch
Phys Med Rehabil. 2003 Sep;84(9):1387-94
[34] Karu, T. (1987) Photobiological fundamentals of low power laser therapy. IEEE Journal of Quantum
Electronics QE23(10);1703-1717
[35[ Kitchen, S Partridge, C. (1991) A Review of Low Level Laser Therapy. Physiotherapy 77(161-168)
[36] King, P. (1990) Low-level laser therapy: A Review. Physiotherapy Theory & Practice 6(127-138)
[37] Laycock, J., Vodusek, D.B. (2002) Electrical Stimulation. In: Laycock, J., Haslam, J. eds. Therapeutic
management of incontinence and pelvic pain. London: Springer.
[38] Lambert, I. et al. (2000). Interferential therapy machines as possible vehicles for cross infection. Journal of
Hospital Infection 44: 59-64.
[39] Luben. R (1997) Effects of microwave radiation on signal transduction processes of cells in vitro. Non
Thermal Effects of RF Electromagnetic Fields, ICNIRP
[40] Lullies, H., Trincker, D., (1961)Taschenbuch der Physiologie II, Gustv Fischer Verlag, Stuttgart, 2e druk,
[41] Lullies, H., (1961), Elektrophysiologische voraussetzungen der Elektrodiagnostik and Elektrotherapie.
Elektromedizin. Band 6, 2,.
[42] McManus, F. J. et al. (2006). "The analgesic effects of interferential therapy on two experimental pain models:
cold and mechanically induced pain." Physiotherapy 92(2): 95-102.
[43] Noble, J. G. et al. (2000) The effect of interferential therapy upon cutaneous blood flow in humans. Clin
Physiol 20(1): 2-7.
[44] Ohshiro, T. Calderhead, R. (1988) Low Level Laser Therapy. Pub.John Wiley & SonsTuner
[45] J. and L. Hode (2002) Laser Therapy: Clinical Practice & Scientific Background. Grangesberg, Sweden,
Prima Books AB.
[46] Ozcan, J. et al. (2004) A comparison of true and premodulated interferential currents. Arch Phys Med Rehabil
85(3): 409-15.
[47] Parkkinen, A., et al. (2004). Physiotherapy for female stress urinary incontinence: individual therapy at the
outpatient clinic versus home-based pelvic floor training: a 5-year follow-up study. Neurourol Urodyn 23(7):
643-8.
[48] Poděbradský, J., & Poděbradská, R. (2009). Fyzikální terapie: manuál a algoritmy. (1.vyd.,200 s.) Praha:
Grada., http://www.fsps.muni.cz/impact/physical-therapy-3/literature/
[49] Pope G., Mockett S. & Wright J. (1995) A survey of electrotherapeutic modalities: ownership and usage in
NHS in England. Physiotherapy, 81, 82±91
[50] Queralto, M. et al. (2013). Interferential therapy: a new treatment for slow transit constipation. A pilot study in
adults. Colorectal Dis 15(1): e35-39.
[51] Raimundo, A. K. S., et al. (2004) Comparative study of the analgesic effect between frequencies of
interferential current in the fibromyalgia [Portuguese], Fisioterapia em Movimento 17(4): 65-72.
[52] R.V. Den Axel, RHJ Luykx (2005) Low and Medium Frequency Electrotherapy, Enraf-Nonius B.V,
Rotterdam
[53] Robertson, V. et al (2007) Electrotherapy Explained. Elsevier.
[54] Samuel Davis (1993) Interferential Current Therapy in Clinical Practice. The Best of Times, Inc.
[55] Sanservino E (1980) Membrane phenomena & cellular processes under action of pulsating magnetic
fields. Lecture at 2nd Int. Congress Magneto Medicine. Rome. November 1980.
[56] Sato, A., Schmidt, R.F., (1973) Somatosymphatetic Reflexes: Afferent Fibres, Central Pathways, Discharge
Characteristics. Physiological Reviews, vol.53, 4, pp. 916 – 947, October,
[57] Shah SG, Farrow A, Esnouf A, (2007) Availability and use of electrotherapy devices: a survey. Int J Ther
Rehabil.;14:260–264.
[58] Silva, M. et al. (2012). Analgesic effect of transcutaneous electrical nerve stimulation after laparoscopic
cholecystectomy. Am J Phys Med Rehabil 91(8): 652-657.
[59] Sjolund B.H., Eriksson M.B.E, Endorphins and Analgesia Produced by Peripheral Conditioning
Stimulation,
Advances in Pain Research and Therapy, vol.3, 1979
[60] Sbruzzi, G. et al. (2012). Transcutaneous electrical nerve stimulation after thoracic surgery: systematic
review and meta-analysis of 11 randomized trials. Rev Bras Cir Cardiovasc 27(1): 75-87.
[61] Solak, O., et al. (2007). Transcutaneous electric nerve stimulation for the treatment of postthoracotomy
pain: a randomized prospective study. Thorac Cardiovasc Surg 55(3): 182-5.
[62] Tuner, J. and L. Hode (2004). The Laser Therapy Handbook. Prima Books AB
[63] Unterrainer, A. et al. (2010). Postoperative and preincisional electrical nerve stimulation TENS reduce
postoperative opioid requirement after major spinal surgery. J Neurosurg Anesthesiol 22(1): 1-5.
[64] Vinck, E. et al. (2005). Evidence of changes in sural nerve conduction mediated by light emitting diode
irradiation. Lasers Med Sci 20(1): 35-40.
[65] Walsh, D. (1997). TENS: Clinical Applications and Related Theory. Edinburgh, Churchill Livingstone.
[66] Watson, T. (2010). Narrative Review : Key concepts with electrophysical agents. Physical Therapy Reviews
15(4): 351-359.
[67] Watson, T (2002) Current concepts in electrotherapy. Haemophilia 8;413 – 418
[68] Watson, T. (2008). Electrotherapy. Tidy's Physiotherapy (Chapter 18). Ed: S. Porter. Oxford, Churchill
Livingstone
[69] Watson, T. (2010). Electrotherapy. Chapter 5 in : The Student's Companion to Physiotherapy: A Survival
Guide. N. Southorn (Editor). Edinburgh, Churchill Livingstone Elsevier.
[70] Watson (2012), Key Concepts in Electrotherapy,
http://www.electrotherapy.org/modality/key-concepts-in-electrotherapy
[71] Wolf, S.L., (1978) Perspectives of Central Nervous System Responsiveness to Transcutaneous Electrical
Nerve Stimulation, Physical Therapy, vol.58, 12, December,. http://dexonline.ro/definitie/electricitateJ
[72] http://electrotherapyforphysio.blogspot.ro/2012/11/russian-current.html
ANEXA 1. EXEMPLE DE APLICAŢII TENS

1. Neuralgie postherpetică, de exemplu, la T6–T7 dreapta


Program: - frecvenţă înaltă: - electrozii se plasează într-o zonă cu
sensibiliate normală, în cadrul dermatomului, chiar deasupra sau sub
segmentul afectat. Sau electrozii se pot aşeza pe acelaşi segment pe partea
contralaterală
- frecvenţă joasă: - electrozii trebuie poziţionaţi astfel încât să
creeze o contracţie puternică a musculaturii intercostale inervate de
T6 – T7, ceea ce poate fi dificil.
frecvenţă înaltă frecvenţă joasă

2. Durere de cap: În general, nu are importanţă unde este localizat


electrodul roşu sau cel negru. Pentru stimulare cu frecvenţă înaltă, se
recomandă o durată a pulsului de 60 µs.

frecvenţă înaltă frecvenţă joasă

3. Durerea fantomă a membrului amputat


Program: Frecvenţă înaltă: Electrozii se plasează paravertebral în acelaşi segment cu durerea. Dacă are sensibilitate
normală, electrozii se plasează de partea contralaterală, ca de exemplu la nivelul piciorului.
Frecvenţă joasă: Electrozii se plasează pe partea contralaterală în acelaşi miotom cu durerea.
frecv. înaltă frecv. joasă

4. Lumbago
Program: Frecvenţă înaltă: -În general, nu contează unde este plasat electrodul roşu şi negru. Se
vor folosi electrozi mari. Electrozii se plasează pe zona dureroasă.

5. Cervico-brahialgie zona C6, MS drept: durere în MS drept care iradiază


spre police.
Program: Frecvenţă înaltă: Dacă sensibilitatea este normală, se va stimula zona
dureroasă (dermatom).
Frecvenţă joasă: Se stimulează musculatura din mitom, precum bicepsul
sau extensorii carpieni radial.

frecv.
înaltă frecv. joasă
6. Durere lombară şi sciatică:
Program: Frecvenţă înaltă în zona lombară şi
Frecvenţă joasă pe coapsa posterioară, unde sensibilitatea este redusă.

7. Sciatică: distribuţie de la L4 pe partea dreaptă.


Program: Frecvenţă înaltă: la nivelul tegumentului inervat de L4, dacă senzitivitatea este
normală.
Frecvenţă înaltă: deasupra muşchilor inervaţi de L4. O poziţie în diagonală
permite obţinerea unor contracţii eficiente.
Plasare superioară: frecvenţă joasă.
Plasare joasă: frecvenţă înaltă.

8. Durere de umăr: iradiată în umărul stâng, lateral şi în jos, peste inserţia


deltoidului.
Program: Frecvenţă înaltă şi posibil frecvenţă joasă.
Se plasează un electrod peste spaţiul articular iar celălalt peste inserţia deltoidului.

9. Durere centrală iradiată spre partea dreaptă


Program: frecvenţă înaltă sau joasă
Se plasează electrozi pereche de preferat deasupra pachetelor nervoase mari, unde durerea este mai pronunţată. În
unele cazuri se poate încerca plasarea electrozilor în zona opusă. Durerea centrală este adesea un diagnostic greu de
tratat.

frecvenţă înaltă/ frecvenţă joasă

10. Durere postfractură (coaste)


Program: Înaltă frecvenţă
De obicei nu este necesar să se determine inervaţia segmentară din zona dureroasă a
corpului.
Electrozii se plasează în jurul zonei dureroase. Aceasta de obicei ameliorează cu success
durerea după leziuni precum fractura coastelor sau compresii vertebrale.

11. Durere se şold, partea dreaptă


Program: frecvenţă înaltă
Se plasează un electrod la nivelul şoldului sau proximal iar celălalt pe marginea laterală
medie a coapsei. În general, nu contează locaţia electrodului roşu şi negru.

12. Durere de genunchi


Program: Frecvenţă înaltă
Electrozii se plasează pe fiecare parte a spaţiului articular pentru a facilita flexia.

13. Durerea musculară


Durerea dată de tensiunea musculară este cea mai frecventă la nivelul cefei şi a
zonei interscapulare. De obicei, la acest nivel se găsesc puncte trigger sau zone
de hipersensibilitate.
Program: frecvenţă înaltă sau joasă
Electrozii se plasează în zona dureroasă, preferabil deasupra punctelor. Pentru
iradiere intrascapulară se recomandă folosirea a două perechi de electrozi.

frecv. înaltă frecv. joasă

14. Dureri menstruale


Program: frecvenţă înaltă
Electrozii se plasează în zona dureroasă – lombar sau abdomen inferior sau
ambele.

15. Durerea simfizei pubiene


Program: frecvenţă înaltă
Electrozii se plasează în zona dureroasă (în segmentul L1, inghinal, sau deasupra articulaţiei sacroiliace, la nivel
sacrat). Se evită conectarea unor electrozi pereche deasupra simfizei.

16. Dureri din travaliu


Program: frecvenţă înaltă
Se plasează doi sau patru electrozi în zona dureroasă, de obicei în regiunea
sacrată. Electrozii mari sunt mai eficienţi în această situaţie. Mai târziu, în
travaliu, durerea migrează anterior şi în jos. Doi electrozi se plasează pe zona
lombară şi alţi doi la nivelul şoldurilor/în zona inghinală.
Notă: Se evită conectarea electrozior pereche peste uter.

17. Angină pectorală


Electrozii se plasează pe zona dureroasă. În general, nu contează plasarea electrodului roşu şi
negru. Pentru durere acută ischemică, se poate folosi stimulare cu frecvenţă înaltă cu
amplitudine foarte mare, pentru o foarte scurtă perioadă de timp (60 secunde). Această
procedură se numeşte stimulare de intensitate înaltă. Această procedură se execută în
clinicile de cardiologie.
ANEXA 2 APLICAȚII TENS
ANEXA 3. HARTA DERMATOAMELOR1

1
http://www.studyblue.com/notes/note/n/dermamyotome/deck/5473789
Demarcaţia schematică a
dermatoamelor sub formă de
segmente distincte. Există
suprapuneri considerabile între
două dermatoame adiacente.

C5 – clavicule T10 – nivelul ombilicului


C5,6,7 – partea laterală a membrului superior T12 – regiunea inghinală
C8, T1 – partea medială a membrului superior L1,2,3,4 – picior
C6 – police L4 – partea medială a halucelui
C6,7,8 – mână S1,2, L5 – suprafaţa posterioară externă a membrului inferior
C8 – inelar şi degetul mic S1 – marginile laterale ale piciorului şi degetului mic
T4 – nivelul sfârcurilor S2,3,4 - perineu
ANEXA 4. HARTA
MIOTOAMELOR1

1
http://www.studyblue.com/notes/note/n/dermamyotome/deck/5473789
Miotoamele cervicale şi lombosacrate2

2
http://thephysiotherapy.com/lower-limb-myotomes/
ANEXA 5. PLASAREA ELECTROZILOR PENTRU ELECTROSTIMULARE MUSCULARĂ

Diagrama plasării electrozilor reprezintă doar o recomandare, un ghid. Nu există o ştiinţă exactă a plasării
electrozilor, rezultatul stimulării variind în funcţie de individ (sensibilitatea la stimulii electrici variază de la o
persoană la alta). ESM este un mijloc de antrenament, tonifiere şi recuperare care trebuie adaptat pacientului.
Intensitatea ideală este atinsă când se produce o contracţie musculară percepută puternic de pacient, fără a fi
dureroasă sau neplăcută. Este indicat să se experimenteze diferite plasamente ale electrozilor, pentru a obţine
contracţia optimă.1

1
http://www.militarystim.com/pad-placement.html