COSMETICA ŞI PRODUSELE STUPULUI

La toate popoarele, noţiunea de frumuseţe este asociată cu noţiunea de curăţenie, încă din
cele mai vechi timpuri, grăsimile şi uleiurile au servit la curăţirea şi netezirea pielii. Alifiile din
ulei de palmier, ricin, untură, unt, plante şi pulberi metalice serveau la apărarea pielii de insolaţii,
frig, vânt şi înţepături de insecte. Se cunosc de asemenea preocupări pentru înfrumuseţare, cum ar
fi vopsirea părului cu henne (utilizată şi astăzi), intensificarea culorii negre a părului prin tratarea
cu o fiertură obţinut din scoarţa arborelui mesguita. decolorarea lui de către papuaşii malaezieni
cu ajutorul varului sau leşiei care-i dă o nuanţă roşiatică sau gălbuie, se cunosc ca vechi
tratamente cosmetice.
În Egiptul antic găsim preocupări pentru utilizarea produselor cosmetice în toaleta
egiptencelor care au ajuns la un rafinament complicat; după spălări parfumate, corpul era uns cu
farduri, faţa era meticulos machiată cu amestecuri foarte complicate, între care cu renumitul
"kohol de Ispahan" pentru înviorarea ochilor. În timpul dinastiei Ptolemeilor se utilizau în lumea
întreagă „fardurile de Alexandria".
În timpul reginei Cleopatra, apare primul formular de cosmetică „Cleopatra gynoeciarum
libri“, în care sunt indicate reţetele preparatelor utilizate de ea pentru a-şi păstra frumuseţea,
distrus în incendiul renumitei biblioteci din Alexandria. Ovidiu în „Ars amandi“ a descris
utilizarea unor preparate cosmetice publicând şi un cod al cochetăriei. „Cosmeticele lui Ovidiu“
considerat al doilea formular de preparate cosmetice se alătură publicării de formule cosmetice
ale lui Pliniu cel Bătrân. Galenus a reprodus părţile principale din formularul de cosmetică al lui
Grypton care reda reţetele reginei Cleopatra.
În secolele XIV — XV medicina oficială, în special cea franceză separă tratamentul
cosmetic de practica legală a medicinii.
Conturându-se peste secole ca o ramură aparte cosmetologia, denumită în mod obişnuit
cosmetică (din grecescul kosmeticus - podoabă, arta de a-ţi face toaleta; logos - ştiinţă) este o
ramură a dermatologiei, care se ocupă cu menţinerea şi asigurarea frumuseţii maxime a corpului
omenesc, în special a epidermei.
Cosmetologia are două părţi distincte: cosmetica integrală şi cosmetica decorativă, ambele
ocupându-se de întreţinerea sănătăţii pielii. Cosmetica integrală cuprinde regulile generale care
privesc menţinerea în stare corespunzătoare a sănătăţii corpului şi pielii (se realizează prin igienă,
alimentaţie raţională, utilizarea mijloacelor naturale, aer, soare, apă, procedee ca: băi, duşuri,

1
masaje, gimnastică etc.) Cosmetica decorativă utilizează tratamente cosmetice, de produsele
cosmetice şi de produsele de miere (farduri, rujuri, pudră).
Materiile prime folosite în cosmetică sunt de o largă diversitate, periodic apărând noutăţi
legate de ce este modem, original, unicat, printre toate acestea continuând a rămâne preocuparea
omului contemporan pentru tainele naturii - rezervă uriaşă de energie şi substanţe necunoscute.
Folosirea produselor stupului la prepararea cosmeticelor datează din timpuri foarte vechi.
Beck (1938) aminteşte de câteva femei celebre despre care istoria confirmă cu au folosit mierea.
Soţia lui Nero, Pompeea, de a cărei frumuseţe se îngrijeau 100 de sclave, folosea mierea şi lapte
de măgăriţă ca loţiune pentru faţă, patricienele romane urmându-i exemplul timp de mai multe
secole. Multe femei din Franţa au folosit mierea în preparatele lor de înfrumuseţare: în secolul
XV Agnes Sorel, iubita lui Carol al VlI-lea, în sec. XVI - Margareta, soţia Iui Henric al IV-lea de
Navara, în sec. XVII - M-me de Savigne ş.a.
Acum cosmetologia (cosmiatria) este o disciplină, ca parte integrantă a medicinii, fară de
care măsurile de igienă şi sănătate ar fi incomplete. Structura cosmiatriei modeme ca ştiinţă
aplicativă este fundamentată, în principal, pe cunoaşterea anatomiei şi fiziologiei umane, pe
mecanismul complicat al tuturor organelor care-1 compun, pe interferenţa şi aportul echilibrat al
substanţelor angajate în procesul biologic de nutriţie, asimilare, sintetizare şi metabolizare, care
stă la baza activităţilor proprii ale vieţii umane. Frumuseţea şi sănătatea, deşi prezintă aspecte
diferite, se întrepătrund, cosmetologia reprezentând arta îngrijirii, a menţinerii unor valori
biologice date, în timp ce dermatologia se ocupă de îngrijirea pielii în condiţia relaţiilor sale endo
şi exocorporale vitale.
Perfecţionarea aspectului estetic al omului, tendinţa acestuia de a se apropia de un ideal de
frumuseţe au determinat cosmetologia să pătrundă în procesele vitale interne ale organismului,
identificând funcţiile sale biologice şi legătura acestora cu pielea (deci acceptarea poziţiei
integratoare).
Pielea, organ conjunctivo-epitelial care îmbracă corpul în întregime nu este un simplu
înveliş al corpului, ci un organ cu o activitate vitală. Funcţiile pielii sunt acceptate a fi: protecţia
(mecanică şi chimică), termoreglarea, respiraţia şi permeabilitatea cutanată. Pielea reprezintă o
cale de introducere a medicamentelor şi cosmeticelor. Absorbţia diferitelor substanţe se poate
face prin orificiile pilo-sebacee şi sudoripare. In generai, soluţiile apoase pătrund mai repede
decât grăsimile. Pielea este permeabilă pentru grăsimi şi aceasta cu atât mai mult cu cât ele sunt
mai fluide. Cea mai mare putere de pătrundere o au uleiurile. Există 2 mecanisme de pătrundere:
prin aplicare şi îmbibare lentă (2-3 h), mecanism prin care penetraţia este cu atât mai mare cu cât

2
vehiculul este mai fluid: apa, vaselina, ceara, lanolina şi prin fricţiune (5-10 min). In acest caz
absorbţia este condiţionată de vâscozitatea substanţei (lanolina fiind cea mai vâscoasă, pătrunde
mai mult).
În practica zilnică, în dermatologie sau în cosmetologie, adăugarea lanolinei în unguente
face ca absorbţia să fie maximă şi odată cu ea se absoarbe substanţa (medicamentul) activă.
Explicaţia acestui fenomen este următoarea: colesterolul conţinut în lanolină se combină
cu proteinele din celulele epidemice, formând un complex lipoproteic, numit cenapsă. Aceasta
modifică proprietăţile fizice ale celulelor epidermice, făcându-le capabile să absoarbă substanţele
active.
Dermul, prin componentele sale celulare, are un rol important în procesele de apărare.
Astfel, histocitele se pot transforma în macrofage, care înglobează particulele străine pătrunse în
acest nivel. Limfocitele prezente în piele au capacitatea de a forma anticorpi împotriva diferitelor
substanţe nocive (antigeni); mastocitele au capacitatea de a elibera histamina şi heparina, ca
urmare a ciocnirii dintre antigeni şi anticorpi.
Pielea are un rol şi în protecţia mecanică.
Protecţia mecanică se datoreşte atât keratinei şi grăsimii din stratul comos al epidermului,
care formează o lamă cornoasă elastică şi rezistentă la agresiunea factorilor din mediul extern, cât
şi fibrelor elastice şi colagene din derm. Protecţia chimică se datoreşte conţinutului în grăsimi al
stratului comos, care asigură astfel impermeabilitatea pielii faţă de apă şi faţă de substanţele acide
şi slab alcaline. Reacţia acidă (pH = 5,5) a pielii îi conferă acesteia o rezistenţă faţă de
microorganisme (barieră biologică).
Protecţia faţă de razele U.V. se datoreşte stratului comos (bariera fizico optică) şi mai ales
melaninei (fotoprotector biochimic).
Cosmiatria şi produsele stupului
În cosmiatria contemporană, de altfel ca şi în alimentaţia raţională sau în terapia
medicamentoasă, se face din ce în ce mai mult resimţită noua tendinţă de orientare spre folosirea
produselor naturale, a substanţelor şi principiilor active existente în regnul vegetal şi animal, pe
care organismul uman la acceptă şi le asimilează fară rezerve şi fară complicaţiile pe care le dau
produsele chimice de sinteză.
Sunt cunoscute şi apreciate produsele cosmetice de întreţinere bazate pe extracte din
plante medicinale, pe produse apicole, pe sucuri de fructe, pe extracte obţinute din nămoluri
terapeutice, pe substanţe active extrase din alge, pe grăsimi animale şi preparate apiterapice.

3
 Dintre produsele apicole folosite de mii de ani şi intrate în arsenalul cosmeticii
tradiţionale, mierea de albine şi ceara sunt cele mai cunoscute. Pe parcursul a peste 6 milenii,
mierea îşi păstrează faima de panaceu al frumuseţii. Cele peste 70 de substanţe biologic active,
identificate în miere îi conferă o pluralitate de efecte care fac ca mierea să aibă un evantai uluitor
de acţiuni în efectuarea tratamentului cosmetic.
Acţiunile generale cele mai des semnalate sunt: emoliente, trofice, hrănitoare, fortifiante,
hidratante, cicatrizante, regeneratoare. Acţiunile speciale ale mierii constau în prevenirea
senescenţei pielii, în ameliorarea într-un anumit grad a semnelor de senescenţă deja instalate,
respectiv ridurile de tip laba-gâştii - primele semne alarmante din regiunea ochilor.
Pe parcursul unui tratament cosmetic, mierea este utilizată în toate operaţiile importante în
procedeul de curăţire în efectuarea masajului facial, fiind încorporată în crema de masaj, în
soluţiile folosite pentru hidratarea tenului, fie prin ionizări, fie prin folosirea pulverizărilor, în
măşti.
Datorită acţiunii specifice diverselor substanţe: vitamine, enzime, antibiotice, substanţe
dezinfectante, substanţe bacteriostatice, calmante etc., mierea constituie produsul de bază al
oricărui tratament, conferind tipului de ten respectiv tot ce îi este necesar pentru a fi într-un aşa-
zis echilibru al frumuseţii, care înseamnă de fapt a arăta bine şi a te simţi bine.
Datorită conţinutului ei, mierea este folosită în amestec cu alte substanţe la prepararea
unor produse cosmetice şi anume:
 pentru tenul deshidratat, uscat, uşor iritabil, sensibil la agenţii atmosferici sau
variaţiile de temperatură, cremele (cu mierea) floramin şi la fel apidermin (cu lăptişor de matcă)
pot fi aplicate pentru hrănirea pielii atât seara, cât şi în cursul zilei, având grijă ca după o jumătate
de oră de la aplicare să fie îndepărtat excesul de cremă cu un şerveţel de hârtie. Se aplică masând
uşor epiderma cu vârful degetelor; pentru curăţirea tenului, dimineaţa şi seara poate fi folosit
demachiantul floramin;
 pentru tenul iritat, cu pete roşii sau cu tendinţă de congestionare se recomandă crema
cu extract de propolis floral, cremă cu efecte regeneratoare asupra pielii, care are şi o acţiune
calmantă asupra tenurilor obosite sau congestionate;
 pentru tenul uşor ridat, care se descuamează, fiind lipsit de elasticitate şi luminozitate,
se indică (M. Mangu, 1993) un concentrat biologic puternic. Eficienta produselor apicole cu
acţiune revitalizând şi regeneratoare este pe deplin relevată de ştiinţa cosmetică modernă.
 Pentru stabilirea produselor destinate realizării unei îngrijiri raţionale şi eficiente a
tenului, trebuie să cunoaştem caracteristicile acestora. In acest scop se face o diagnosticare

4
cosmetică pentru a ne orienta asupra produselor şi preparatelor cosmetico-apicole pe care
urmează să le utilizăm (se utilizează prin examinare vizuală, palpare, cu lupa, cu lampa Wood, cu
ajutorul /pH-metrului etc.).

Formule de produse cosmetice conţinând miere sau derivate din miere:

1) Pentru tenul deshidratat şi ofilit:
Miere de tei 5g
Lapte fiert 20 ml
Tărâţe de grâu 5 g mască
2) Pentru tenul acneic:
Miere 10 g
Sulf precipitat 10 g mască
3) Pentru tenul gras, seboreic, cu porii dilataţi:
Tinctură de propolis standard 10 ml
Miere 10 g
Infuzie de pătlagină 10%, 50 ml comprese
4) Pentru tenul uscat:
Miere 50 g
Infuzie de gălbenele 5%, comprese
5) Pentru tenuri sensibile, uşor ridate:
Tinctură de propolis standard 20 ml Infuzie plante 5% comprese
(părţi egale: muşeţel, coada şoricelului, talpa gâştii, flori soc)
6) Pentru hrănirea şi catifelarea pielii:
Lăptişor matcă 1 fiolă Miere albină I linguriţă
Pulpă de dovleac (dată prin râzătoare) 1 lingură, mască
7) Pentru tenuri veştejite şi îmbătrânite:
Miere şi polen 10 g Decoct de vâsc 10%, comprese
8) Contra acneei:
Tinctură de propolis standard 10 picături Lapte 50 ml
Drojdie de bere 5 g, tamponare zonele cu acnee
9) Pentru toate tipurile de ten:
Sfeclă roşie rasă 50 g Miere 50 g
Lăptişor de matcă 2 tablete dizolvate, mască

5
10) Pentru tenurile cuperozice:
Suc de cartofi 50 ml Miere 50 g
Tinctură de propolis standard 10 picături, comprese

BIBLIOGRAFIE

Neacșu Constantin, Compendiu de apiterapie, Editura Tehnică, București, 2002,