Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
nici din
oameni novisimi,
Cîţi moderni,
ce mai recente-mai posedă discernămîntul de a pricepe că orice progres din vizibil se face pe seama
unor amputări m invizibil?
13
faţă de ea, nu sunt în sine nici pre-moderne, nici tradiţionale, ci, pur şi
vizibile, ci, mai ales, din lucruri invizibile şi incorporale – fie acestea
nici Tradiţia, nici Evul Mediu, nici l'Ancien Regime – nici, fireşte,
depăşesc şi care îi vin din vechimea noastră cea mai adîncă. Care sunt
civilizaţie. În acelaşi timp, nimeni nu mai poate trăi doar cu ea, fără a
a lumii vizibile pentru a o zbîrci atît de rău, chiar acum! Acum, cînd
pricepem pe aceia dintre noi care am mai rămas creştini că o lume din
care spiritul prezenţei s-a retras este o lume în care prezenţa spiritului
care, din cea mai adîncă vechime, toţi oamenii o numesc Dumnezeu.
pentru tot ceea ce este inferior. Noi trăim, azi, ceasul celui mai mare
pierdută.
care s-au rătăcit pe drum şi s-au trezit rămînînd prizonieri într-un dincoace perpetuu. Această critică este
făcută de un om care, fiind
15
tip partid unic, totalitar; în fine, (z) umplerea pînă la refuz a lumii cu
şah, acest sport care şutează cu vieţile noastre în poarta vieţii – dînd
dată – în acest fel, nimeni nu o mai poate opri. Cînd eşti modern, nu
Oamenii de azi sunt cei mai bine hrăniţi, cei mai prosperi, cei mai
liberi (sub raportul deplasării în spaţiu) pe care i-a cunoscut umanitatea. În acelaşi timp, sunt oamenii cei
mai slabi de înger, cei mai
liberului arbitru, cei mai puţin autonomi în judecăţile lor, cei mai
gregari (faţă de Stat), pe care i-a cunoscut vreodată umanitatea.
sunt însă prea lejeri. Evaluaţi, sunt de tot greoi. Fragmentele pe care
care îi produce într-un ritm industrial modernitatea care şi-a ieşit din
Omul recent este omul care, oricît timp ar trece peste el şi oricîtă
vreme l-ar şlefui, tot rudimentar rămîne. Pentru că acest tip uman nu
datini. Este omul care, de îndată ce şi-a amputat trecutul pentru a sări
stăpînindu-le, posedîndu-le, schimbîndu-le după plac şi pătrunzînduse de toată materialitatea lor – s-a
trezit într-o bună zi că nu mai este
17
BVezi
pentru că astrele se află sus, în sens fizic; 'sus' înseamnă numai locul unde se
află ceea-ce-este, care este întotdeauna invizibil. Această tradiţie de gîn- dire
mai era încă vie, în lumea laică, la începutul secolul al XIX-lea, de exemplu la
[,stele fixe’ este un termen evident tradiţional], n-ar face cu aceasta nici un
„Trebuie să încercăm să fugim de aici [din lumea materială] într-acolo [la cele
divine] cît mai repede. Or, fuga înseamnă a deveni, după putinţă, cît mai
Odată deşteptat în
După cum se exercită într-un tip de cunoaştere ori altul, acest 'organ'
adevărate'4
În primul sens, cel mai important, 'a cunoaşte' era pentru Platon capacitatea de a gîndi într-un fel divin.5
jos.7
Odată deşteptat în
sufletul omului, acest fel de cunoaştere nu-şi mai pierde niciodată
puterea.10
acesta este modul `tare', divin de a face ştiinţă. Modul 'slab' de a privi
acţiunii'12
ce nu mai este nici postulat în mod arbitrar, nici ipotetic. Tipic acestui
tuturor facultăţilor sale dinspre ceea ce este jos înspre ceea ce este
sus; în acest fel, organul sufletului care 'vede' adevărul (numai după ce
cu ceea-ce-este (care nu e
adevărată este o cale de contopire a părţii superioare din om cu partea cea mai înaltă din fiinţă – cu
'măreaţa strălucire a ceea-ce-este', cu
inteligibilele. Cunoaşterea tehnică priveşte lumea ‚în chip profan;
ceea ce este divin. Trebuie subliniat faptul că, pentru Platon, ceea ce este folositor în
adevărate.17
palpabile')19
tehnică) ţine de sufletul omului departe22 „Căci celelalte arte [... ] fie au de-a face cu opiniile şi dorin]ele
oamenilor, fie sunt întoarse spre producerea unor bunuri naturale sau
ele. Or, pentru acela care are drept izvor al cunoaşterii ceea ce nu cunoaşte,
propoziţii să devină vreodată ştiinţă? – Nici unul. " (Rep., 533 b-c; loc.cit., p.
contact) cu partea cea mai înaltă a 'diviziunii inteligibilului'233 23 Rep., 511 b (loc.cit., p. 311).
tehnică, care decurge din chiar natura lor, este că prima nu poate fi
transmită celorlalţi virtutea pe care o au.26 Platon, Protagoras, 319 a-b; 319 e
din capul locului de la fiinţă, este deopotrivă integrală (anulează separaţia dintre lumea esenţei şi lumea
aparenţei prin resorbţia
soluţia depăşirii ei. În termenii lui Platon,30 te învaţă cum să ieşi din
sarcina
seria atributelor 'tari ale fiinţei, aşa cum apar acestea în tradiţia de
Abia
doctrine false sau nocive nu poate avea, eventual, decît efecte sociale
sufletul cuiva nu se poate detraca dacă gîndeşte ori crede lucruri false.
Secolul al XVII-lea: inversiunea atributelor 'tari' ale fiinţei. Dacă examinăm acum concepţia despre
cunoaştere care începe să-şi
aproximativă şi nesigură, în timp ce cunoaşterea tehnică a obiectelor fizice devine singura formă de
cunoaştere care poate emite pretenţii
capacitatea de a transmuta ontologic subiectul cunoscător etc.), dar lea păstrat pe toate cele care se
referă la sfera adevărului şi a
sive indica vera de interpretatione naturae (1620), lucrare plănuită a Această lucrare a fost
construite. Este concepţia marilor raţionalişti ai secolului al XVII lea,37 dar este şi concepţia unui
'istorist', precum Giambattista Vico,38
37 Funkenstein, Teologie şi imaginaţie ştiinţifică, pp. 262 sq. –Ce se întîmplase, de fapt? O inversiune de
accent – exprimată
În cazul lui
„veşnică“ (pentru Natură, un atribut 'nou', rezultat din translaţia 'vechiului' atribut al actualităţii
fiinţei)44
sugerează faptul că, deşi aparent preluat direct din sfera tradiţională a
veşnic şi, în acelaşi timp, total trecător este exact tipul de fiinţă
tehnice s-a efectuat în mai multe etape: (a) mai întîi, cunoaşterea
anumite atribute ontologice ale fiinţei, fapt obţinut, între altele, prin
Platon“, în: Pîrvu (ed.), Istoria ştiinţei, pp. 165-191. poseda şi Adam înainte de Cădere; şi pentru Francis
Bacon, care îi
explicite.
Dumnezeu la domeniul ontologiei lumii sublunare. Pentru scolastici, deoarece erau gîndite ca ţinînd de
cunoaşterea veritabilă, metodele de
ştiinţific, prin acelaşi tip de, să-i zicem, translatio studii. Magia,
cum, mai tîrziu, se va vădi cu atît mai mult în cazul tehnologiei), are
potrivit discursului murmurat al platonismului, acţionau în lumile superioare, sunt translatate în lumea
devenirii şi traduse în termeni
A doua este falsificarea ontologică, proclamată în sens kerigmaticevanghelic prin vestirea faptului că
„Dumnezeu e mort“.54
politică.
in Politics and Other Essays, pp. 5-41 (trad. rom., Raţionalismul în politică, pp. 8-45). Vezi şi comentariile
lui Adrian-Paul Iliescu la această distincţie,
cunoaştere, argumentul lui Oakeshott este că în orice activitate umană este implicată, de o manieră
nonseparabilă, atît cunoaşterea practică
că, deci, tot ceea ce poate fi în genere gîndit poate fi şi formulat – prin
urmare, că totul poate fi spus şi transmis prin cărţi (cărţile care pretind
nu doar epistemologic, ci şi ontologic adevărat. Bacon şi Descartes ilustrează foarte bine acest
mecanism. Din dorinţa de a nu se mai lua
celor care s-au ocupat cu istoria naturală pînă la el), Bacon declara că
care se poate: focul filozofiei poate fi aprins numai prin lungi discuţii
virtutea, la Socrate)
Protagoras, 320 b; Opere, I, p. 435). Există însă exegeţi care slăbesc tăria
virtutea, Socrate pare a fi constrîns să admită că virtutea poate fi predată. Totuşi, spre deosebire de
sofişti (care nu aveau nici o problemă în a proclama
prin intermediul unui proces existenţial (dialogul maieutic), care aduce pe cel
şi în dialogul Phaidros,
referitor la deosebirea
exterioară) şi cea care, născută prin contact, este sădită direct în suflet
care amploarea vechilor instincte cognitive clasice mai este încă vie,
69 sunt, de fapt,
evolueze în vid.
mai stau deloc aşa. Pentru noi, modernii inversiunii atributelor tari ale
în mod natural. Or, se ştie: cînd ceea ce se află sus nu mai poate fi
(corect, din punct de vedere politic) este omul aderent fără rest la
iniţială.
şi aruncarea înainte.
excelenţă
excelenţăCunoaşterea
veritabilă
fi cunoscute numai
aproximativ.
aproximativ.
Cunoaşterea
tehnică
Este secundară şi
subordonată.
Este centrală şi
subordonează totul.
Structura
lumii
Ierarhică, calitativă.
Uniformă, omogenă,
este relativă.
Regimul
politic
comparaţia emulativă).
comparaţia revendicativă).
Idealul Politic Cetăţeanul, civis
uman universal.
Cosmopolitismul este
axat pe centralitatea
valorilor universale.
Cetăţeanul, enfant de la
'naţionalizat'. Contrariul,
cosmopolitism panteist,