Sunteți pe pagina 1din 18

) Dreptul de opţiune succesorală.

Intre momentul deschiderii mostenirii si luarea deciziei de a accepta sau repudia


succesiunea exista o situatie de juridica de incertitudine, cand nu se stie sigur
care dintre succesibili doreste sa mosteneasca si care nu. Dreptul de optiune
succesorala este unul aparte, care nu este nici real (nu poarta asupra unui bun)
si nici de creanta (nu confera titularului sau posibilitatea de a cere altcuiva sa
dea, sa faca sau sa nu faca ceva), fiind definit ca o „prerogativa juridica care
permite titularului sau de a putea, printr-un act unilateral de vointa, sa modifice o
situatie juridica incerta, dupa o alternativa precisa si previzibila”, fiind inclus in
categoria speciala a drepturilor potestative . Succesibilii. Dreptul de optiune
apartine tuturor succesibililor, indiferent daca titlul lor de mostenire este legea,
testamentul sau contractul, ori daca vocatia lor este universala, cu titlu uniersal
sau particulara .In cazul mostenirii legale, optiunea trebuie exercitata in termenul
prevazut de lege de toti succesibilii cu vocatie eventuala, indiferent de clasa de
mostenitori din care fac parte . Dintre mostenitorii acceptanti, in final, vor fi
chemati efectiv la mostenire cei indicati de regulile aplicabile devolutiunii legale,
testamentare sau contractuale a mostenirii.Mostenitorii subsecventi nu au la
dispozitie nici un mijloc legal de a-i determina pe cei chemati la mostenire in rang
preferntial sa opteze intr-un fel sau altul . Conform dispozitiilor art. 692 C. civ., in
caz de deces al titularului dreptului de optiune anterior exercitarii acestuia in
termenul prevazut de lege, optiunea se transmite la mostenitorii acestuia, care o
pot exercita in restul de timp ramas pana la stingerea prin prescriptie, adica in
conditiile in care putea fi exercitata de antecesor. Capacitatea ceruta pentru
exercitarea dreptului de optiune. Potrivit dispozitiilor art. 687 C. civ., minorii si
interzisii nu pot face valabil acceptarea unei mosteniri decat conformandu-se
regulilor referitoare la minoritate si tutela. Cu toate ca textul se refera doar la
acceptarea mostenirii, este neindoielnic faptul ca el se aplica si renuntarii la
mostenire. Pentru minorii sub 14 ani si pentru interzisi dreptul de optiune
succesorala se exercita de parinti sau tutori (art. 105 alin.1, art. 124 alin. 1 si art.
147 C. fam), in timp ce minorii intre 14-18 ani isi exercita singuri acest drept, cu
incuviintarea parintilor sau tutorilor (art. 105 alin. 2 si art. 124 alin. 2 C. fam).
Fiind un act de dispozitie, optiunea succesorala necesita si incuviintarea
autoritatii tutelare (art. 129 alin. 2 si art. 105 alin. 3 C. fam.) .Oricum, minorii si
interzisii sunt protejati si prin faptul ca in cazul lor acceptarea mostenirii nu poate
fi facuta decat sub beneficiu de inventar (art. 19 din decretul nr. 32/1954), afara
de cazul acceptarii fortate a mostenirii care este pura si simpla, pentru aceasta
cerandu-li-se insa capacitate delictuala. Principiu si exceptii. Fiecare succesibil
este in drept sa aleaga intre acceptarea pura si simpla, acceptarea sub beneficiu
de inventar sau renuntarea la mostenire .De la acest principiu exista exceptii
care se refera la urmatoarele ipoteze: Ipoteza cand succesibilii sunt minori sau
incapabili-Conform dispozitiilor art. 19 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in
aplicare a Codului familiei si a decretului privitor la persoanele fizice si
persoanele juridice, „acceptarea mostenirii cuvenite unui minor, indiferent de
varsta, sau a unei persoane puse sub interdictie va fi socotita totdeauna ca fiind
facuta sub benefciu de inventar”. Rezulta asadar ca, din ratiuni de protectie,
minorii si interzisii, persoane care nu au capacitatea de exercitiu deplina,
acceptarea mostenirii nu se poate face decat sub beneficiu de inventar, iar nu si
pur si simplu. Cu incuviintarile cerute de lege intrucat este un act de dispozitie,
renuntarea ramane o optiune posibila pentru aceste persoane. Ipoteza
succesibilului decedat inaintea expirarii termenului de optiune ai carui succesori
nu se inteleg asupra optiunii-Daca un succesibil decedeaza inainte de a-si fi
exprimat alegerea, iar termenul de prescriptie pentru exercitarea acestui drept nu
s-a implinit, acesta se transmite la succesorii celui decedat, care, in restul de
timp ramas, pot opta dupa cum cred de cuviinta atata timp cat optiunea aleasa
este unica. Cand intelegerea intre succesori nu se poate realiza, „succesiunea se
va accepta sub beneficiu de inventar” (art. 693 C. civ.), aceasta solutie fiind cea
mai putin periculoasa pentru succesori. Ipoteza ascunderii sau dosirii unor bunuri
succesorale de catre unii succesibili- Din dispozitiile art. 703 si 712 C. civ. rezulta
ca succesibilul care da la o parte sau ascunde bunuri succesorale cu intentia de
a si le apropria in exclusivitate sustragandu-le partajului este considerat
acceptant pur si simplu, fiind decazut din dreptul de a opta pentru renuntarea la
mostenire sau acceptarea sub beneficiu de inventar. Pe langa aceasta,
succesibilul vinovat pierde dreptul la partea ce i s-ar fi cuvenit din bunurile date la
o parte sau ascunse. Acunderea sau dosirea bunurilor succesorale nu constituie
simple acte de acceptare tacita a mostenirii, ci o frauda sanctionata cu o
pedeapsa privata, una din rarele cazuri de sanctiune in interes privat admise inca
de lege .Elementele constitutive ale ascunderii-Elementul material. Practica
judiciara si doctrina dau o interpretare foare larga notiunilor de ascundere sau
dare la o parte, incluzand in aceasta categorie actiuni foarte diverse, cum ar fi:
ascunerea materiala a unor bunuri, nedeclararea unor bunuri cu prilejul intocmirii
inventarului succesiunii, nerestituirea unui bun primit de la defunt si detinut cu
titlu precar, nedeclararea unor datorii ale succesibilului catre succesiune,
disimularea sau distrugerea unui testament, ascunderea primirii unei donatii
supuse raportului sau a unei donatii preciputare, chiar daca aceasta din urma nu
depaseste limitele cotitatii disponibile, motivul fiind ca omiterea acesteia de la
stabilirea masei de calcul diminueaza in acelasi timp atat rezerva, cat si cotitatea
disponibila . Ascunderea sau dosirea se pot realiza nu numai in privinta bunurilor
mobile, ci si a celor imobile. Astfel, o asemenea actiune a fost realizata de doi
succesori prin vanzarea unui imobil succesoral in ascuns fata de un al treilea,
prezentandu-se ca singurii mostenitori ai defunctului, cei doi acaparand pretul .
Lista acestor actiuni este in continua expansiune, mai recent, fiind incluse in
aceasta categorie retragerea unei sume dintr-un cont bancar al defunctului in
temeiul unei procuri pe care succesibilul o detinea sau transferul locatiei unui seif
de pe numele defunctului pe numele succesibilului . Se constata asadar ca
ascunderea poate consta atat in manopere pozitive (dosirea unui bun,
falsificarea unui testament), cat si intr-o abstentiune (nerestituirea unui bun), o
simpla minciuna (negarea primirii unei donatii) sau chiar o simpla tacere
(ndeclararea unui bun la inventar) .Nu are importanta faptul daca actiunile
frauduloase sunt realizate inainte sau dupa deschiderea mostenirii sau daca cele
anterioare deschiderii mostenirii au fost realizate cu sau fara acordul lui de
cujus . De asemenea, nu prezinta importanta daca succesibilul este autor al
faptei sau doar complice , dar nu se cere ca faptele sa fie sanctionate penal, desi
unele dintre ele constituie infractiuni. Clandestinitatea este o caracteristica
esentiala a elementului material . Daca, de pilda, preluarea de catre un
mostenitor unor bunuri succesorale este cunoscuta celorlalti, existenta acestora
fiind evidentiata prin inventarierea lor, nu poate fi vorba de aplicarea sanctiunilor
prevazute de lege. Plecand de la formularea textelor legale, care vorbesc doar
de ascunderea bunurilor succesorale, practica judiciara a refuzat sa aplice
sanctiunile prevazute la art. 703 si 712 C. civ. in cazul ascunderii existentei unui
alt mostenitor cu ocazia lichidarii si partajului succesiunii . In Franta, aceasta
solutie pare a fi mai reecent reconsiderata , fiind anterior viu criticata de
doctrina .Elementul intentional (frauda). Ascunderea sau dosirea bunurilor
succesorale nu sunt sanctionate decat dacaau fost savarsite cu rea-credinta,
adica cu intentia de a frauda pe comostenitori prin insusirea unor bunuri in dauna
lor, prin ruperea echilibrului partajului. Avand drept tinta fraudarea
comostenitorilor, ascunderea nu este eficienta (sanctionabila) decat daca un
mostenitor universal sau cu titlu universal vine la mostenire in concurs cu alti
succesori similari, nu si atunci cand autorul faptei este unicul mostenitor
universal sau cu titlu universal, un legatar particular, un donatar nesuccesibil ori
un succesibil exheredat. De asemenea, in cazul in care sotul supravietuitor
ascunde bunuri din categoria celor care ii revin in exclusivitate in temeiul
dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 319/1944, actiunea nu este sanctionabila intrucat
nu poate dauna coerezilor care nu au nici un drept la aceste bunuri .Dupa unii
autori, sanctiunea este aplicabila si in cazul cand exista un singur mostenitor
universal sau cu titlu universal care urmareste fraudarea creditorilor succesorali
prin sustragerea unor bunuri gajului acestora . Acesti autori sunt inconsecventi,
caci desi admit ca frauda in dauna fiscului nu intra sub incidenta sanctiunilor
civile prevazute la art. 702 si 712 C. civ., ci a celor fiscale, scapa din vedere ca
fiscul nu este nici el decat un creditor succesoral; or, ceeea ce este valabil pentru
fisc, este valabil si pentru ceilalti creditori succesorali. In plus, autorii mentionati
admit ca in cazul examinat sanctiunea nu este decat partiala, constand doar in
acceptarea fortata a mostenirii, iar nu si in decaderea din dreptul de a beneficia
de bunurile respective; or, aceasta solutie decurge mai degraba din acceptarea
tacita a mostenirii prin insusirea unor bunuri succesorale, decat din aplicarea art.
702 si 712 C. civ. Frauda nu se prezuma, ea trebuie intotdeauna dovedita. De
aceea, de pilda, simpla constatare a omisiunii declararii unor bunuri la inventar
de catre un succesibil nu atrage sanctiunea, fiind necesara administrarea probei
ca eredele a cunoscut faptul ca apartin succesiunii si ca le-a omis cu intentia de
a si le insusi . Tot astfel, nedeclararea din eroare a unei donatii primite de erede
ori retinerea unor bunuri succesorale de catre un erede in credinta eronata ca ii
apartin, nu pot fi sanctionate din lipsa elementului intentional . In cazul donatiilor
deghizate, simulatia nu da nastere unei prezumtii de frauda, aceasta trebuind sa
fie dovedita prin orice mijloc de proba .Fiind un delict civil, frauda poate fi
savarsita nu numai de persoanele cu deplina capacitate de exercitiu, ci si de
minorii si interzisii judecatoresti care au capacitate delictuala intrucat au lucrat cu
discernamant, pierzand beneficiul de inventar care rezulta din dispozitiile art.19
din Decretul nr.32/1954 . Practica judiciara si doctrina absolva de vina pe eredele
care, dupa savarsirea faptelor pevazute de lege, restituie bunurile sau isi
marturiseste gresala readucand lucrurile la normal inainte de a fi descoperit,
recunoastere care nu poate fi facuta decat personal de autorul fraudei, iar nu si
de mostenitori dupa decesul sau .Ascunderea sau dosirea este sanctionata pe
de o parte prin Atribuirea fortata a calitatii de acceptant pur si simplu. Eredele
viovat de ascundere este privat cu efecte retroactive de dreptul de optiune
succesorala, fiind considerat acceptant pur si simplu. Prin urmare: daca inca nu a
optat, el nu mai poate sa o faca, iar orice renutare ulterioara la actele care atrag
sanctiunea sunt lipsite de efecte; daca a acceptat pur si simplu, ramane in
continuare in aceeasi situatie; daca a acceptat sub beneficiu de inventar, este
decazut din acest beneficiu (art. 712 C. civ.); daca a renuntat, optiunea sa
ramane fara efecte dar numai daca renuntarea nu este inca definitiva, caci daca
renuntarea este definitiva, ceea ce survine fie prin scurgerea termenului de
prescriptie a dreptului de optiune, fie prin acceptarea unui alt succesibil survenita
intre timp, eredele renuntator nu a putut fi subiect al fraudei speciale prevazute
de lege, fiind strain de mostenire, ci, eventual, doar autor al infractiunilor de furt
sau abuz de incredere .Fiind considerat acceptant pur si simplu, autorul fraudei
va fi tinut ultra vires hereditatis la plata datoriilor succesorale in rapor cu cota
parte ce ii revine din mostenire, iar nu cu valoarea bunurilor cu care, eventual,
ramane dupa aplicarea celei de a doua sanctiuni constand in pierderea
drepturilor asupra bunurilor ascunse sau dosite. Pierderea drepturilor asupra
bunurilor care au format obiectul fraudei. Frauda comisa se intoarce impotriva
autorului sau, caci din castigator, acesta devine perdant, legea lipsindu-l de
drepturile ce i-ar fi revenit asupra bunurilor ascunse sau dosite (art. 703 C. civ.).
Pierderea poarta chiar si asupra rezervei celui vinovat, sanctiunea trecand
inaintea acesteia. Situatia profita coerezilor, proportional cu cota ce revine
fiecaruia din mostenire .Restituirea este datorata in natura, dar daca bunul a fost
instrainat restituirea se va face prin echivalent, raportat la valoarea actuala a
bunului, nici o compensare nefiind posibila intre restitirea datorata de erede si
drepturile sale succesorale Condamnarea ca acceptanti pur si simpli Conditii.
Conform dispozitiilor art. 706 C. civ., succesibilii in privinta carora termenul
pentru intocmirea inventarului si deliberare (trei luni si patruzeci de zile) pentru
exprimarea optiunii succesorale (infra nr. 514) a expirat fara ca acestia sa opteze
si sunt urmariti de creditorii succesiunii, vor fi condamnati la cererea creditorilor
ca acceptanti pur si simplu daca raman in continuare inactivi, pstrandu-si dreptul
de optiune in raport cu ceilalti creditori. Este vorba de o situatie speciala, in care,
practic, succesibilii in cauza, la presiunea creditorilor succesorali care au dreptul
sa-si realizeze creantele, sunt indirect constransi sa opteze in termenul
mentionat (mai ales daca succesiunea este insolvabila), iar doar daca nu o fac si
doar in raport cu creditorii care actioneaza vor fi obligati la plata creantelor ca si
cand ar fi acceptanti pur si simplu ai mostenirii. Optiunea succesorala nu poate fi
decat pura si simpla, neputand fi acompaniata de modalitati (termen sau
conditie).Acceptarea sau renuntarea la termen produce efecte imediate, ca si
cand acesta nu ar fi fost stipulat, in timp ce aceptarea sau renuntarea sub
conditie sunt nule .Optiunea succesorala este indivizibila, nefiind posibil ca, de
pilda, o mostenire sa fie acceptata in parte, pentru o anumita cota sau pentru un
anumit bun, iar in parte nu, ori ca o parte sa fie acceptata pur si simplu, iar
cealalta parte sub beneficiu de inventar . Aceasta este o consecinta a unitatii
patrimoniului si a succesiunii, astfel incat in cazul exceptional in care una si
aceeasi persoana lasa doua succesiuni independente una de alta -; una ordinara
si una anomala, succesibilul care este chemat la ambele poate opta diferit pentru
fiecare dintre ele .Daca unul si acelasi mostenitor are insa atat vocatie legala cat
si testamentara la una si aceeasi mostenire, el poate opta diferit, acceptind
mostenirea legala si repudiinnd-o pe cea testamentara sau invers . Solutia isi
gaseste temeiul juridic in dispozitiile art. 752 C. civ., conform caruia „eredele care
renunta la succesiune poate… cere legatul ce i s-a facut”. Indivizibila in ceea ce
priveste succesiunea, adica obiectul sau, optiunea este divizibila in ceea ce
priveste persoanele carora le este deschisa, atunci cand exista mai multi
succesibili chemati la aceeasi mostenire, fiecare dintre acestia putand opta cum
crede de cuviinta .Optiunea succesorala este irevocabila doar in privinta
acceptarii mostenirii, indiferent daca aceasta s-a facut expres sau tacit, pur si
simplu sau sub beneficiu de inventar, acceptantul nemaiputand renunta ulterior
(art. 694 C. civ.) . Acceptantul sub beneficiu de inventar poate insa renunta la
beneficiu, devenind acceptant pur si simplu. Renuntarea la mostenire insa, din
dorinta legiuitorului de a evita situatiile de vacanta succesorala, poate fi revocata
in anumite conditii. Optiunea succesorala, indiferent daca este vorba de
acceptare sau de renuntare, produce efecte din momentul deschderii mostenirii,
iar nu din momentul exercitarii optiunii. Conform dispozitiilor art. 688 C. civ.,
„efectul acceptarii se suie pana in ziua deschiderii succesiunii”, in timp ce
„eredele ce renunta este considerat ca n-a fost niciodata erede” (art. 696 C. civ.).
Renuntarea anticipata la mostenire nedeschisa intra sub incidenta prohibitiei
pactelor asupra succesiunilor nedeschise, finind sanctionata cu nulitatea
absoluta (art. 965 alin. 2 C. civ.). Chiar daca textul se refera doar la renuntarea la
mostenire, aceleasi motive de ordine publica trebuie extinse si la acceptarea
anticipata a unei mosteniri nedeschise .Ca orice act juridic, optiunea succesorala
trebuie sa nu fie afectata de vicii de consimtamant.
Art. 694 fraza I C. civ. prevede ca acceptarea mostenirii poate fi anulata pentru
dol. Acceptarea fiind vorba de un act unilateral, dolul poate proveni de la oricine.
Practica judiciara si doctrina au admis fara retineri extinderea textului, pe de o
parte, si la renuntarea sau retractarea renuntarii la mostenire, iar pe de alta parte
la viciul de consimtamant al violentei .In ceea ce priveste eroarea, desi odinioara
i s-a contestat aplicabilitatea cel putin in cazul acceptarii mostenirii (pe motiv ca
atunci cand poarta asupra identitatii succesiunii, nu exista practic optiune, ci doar
o simpla aparenta, lipsind consimtamantul, iar daca poarta asupra consistentei
succesiunii, este vorba despre o leziune) , ulterior i s-a recunoscut legitimitatea
cel putin in cazul cand vizeaza natura sau intinderea drepturilor succesibilului, ori
a consecintelor renuntarii la mostenire (de pilda, un rezervatar chemat la
mostenire impreuna cu alti rezervatari renunta la mostenire crezand ca aceasta
va profita legatarilor si donatarilor), toate acestea fiind mai ales erori de drept .
Eroarea asupra valorii bunurilor succesorale este insa lipsita de efecte, leziunea
neconstituind o cauza generala de anulare a optiunii . In cazul anularii optiunii
pentru vicii de consimtamant, succesibilii redobandesc libertatea deplina in
privinta exercitarii acestui drept. Leziunea nu este reglementata ca un principiu
general de anulare a optiunii. Prin urmare, de pilda, o renuntare la succesiune nu
poate fi desfiintata pe motiv ca succesiunea este avantajoasa, ori dimpotriva, o
acceptare pura si simpla sa fie anulata pentru ca s-a decoperit ulterior un pasiv
necunoscut care o face neatractiva . Legea face totusi o exceptie, art. 694 fraza
a II-a C. civ. prevazand posibilitatea anularii (resciziunii) acceptarii pentru leziune
in cazul in care succesiunea ar fi absorbita sau micsorata cu mai mult de
jumatate din valoarea ei prin descoperirea unui testament necunoscut la
momentul acceptarii. Considerat „enigmatic”, textul nu are ratiune, caci daca
legatul nu depaseste activul mostenirii, descoperirea testamentului nu are nimic
lezionar -; castigul este diminuat, dar nu exista pierdere -,iar daca valoarea
legatului depaseste activul, acceptantul in mod obisnuit nu este lezat deoarece
legatele particulare nu-l tin pe acesta la plata decat intra vires hereditatis . De
altfel, nici in practica noastra judiciara, nici in practica judiciara franceza textul nu
a fost aplicat vreodata.Frauda pauliana-Conditii. Creditorii succesibililor sunt
protejati contra optiunii frauduloase a debitorilor lor prin posibilitatea atacarii
acesteia pe cale pauliana (art. 975 C. civ.). Frauda pauliana presupune o actiune
a debitorului prin care acesta, deliberat, isi creaza sau adanceste o stare de
insolvabilitate in dauna creditorilor sai. Acceptarea mostenirii sub beneficiu de
inventar exclude posibilitatea fraudarii creditorilor, beneficiul punand la adapost
patrimoniul acceptantului de invazia pasivului succesoral, care nu poate fi
satisfacut decat intra vires hereditatis (in limitele activului succesoral). In schimb,
renuntarea la o mostenire solvabila facuta de un succesibil insolvabil este un act
de insaracire a debitorului care intruneste conditiile fraudei pauliene atunci cand
este facuta cu intentia de a-i prejudicia pe creditori. Nu este vorba doar de
refuzul unei imbogatiri, care, potrivit dreptului comun, nu poate fi sanctionata pe
cale pauliana, ci de o veritabila insaracire, din moment ce succesibilii dobandesc
in principiu bunurile succesorale de la data deschiderii mostenirii, iar nu de la
data actului de optiune . Art. 699 C. civ. prevede in mod expres posibilitatea
revocarii pauliene a unei asemenea renuntari. Cu toate ca art. 699 se refera doar
la renuntarea la mostenire, aplicabilitatea lui este admisa si in cazul acceptarii
pure si simple a unei mosteniri insolvabile, dar dovda fraudei in acest caz este
mai dificil de facut, succesibilul putand pretinde ca a optat in acest fel pentru a
onora angajamentele lui de cujus, iar nu pentru a-i frauda pe creditori . Titulari ai
actiunii pauliane prevazute de art. 699 C. civ. nu pot fi decat creditorii
succesibililor,iar nu si comostenitorii, legatarii sau creditorii succesiunii , acestia,
asa cum vom vedea, putandu-se apara insa impotriva actelor frauduloase ale
succesibililor prin invocarea inopozabilitatii in temeiul principiului fraus omnia
corrumpit. Efectele actiunii pauliene. In pofida termenilor in care este formulat art.
699 C. civ., conform carora creditorii „pot sa ia autorizatia justitiei ca sa accepte
succesiunea pentru debitorele lor, in locul si randul sau” (alin.1), renuntarea fiind
„anulata numai in favorul creditorilor si numai pana la concurenta creantelor lor”
(alin.2), in realitate, admiterea actiunii pauliene are ca efect inopozabilitatea
actului de optiune fata de reclamant , acesta fiind doar autorizat sa fie platit din
valorile patrimoniale „care ar fi intrat in patrimoniul debitorului lor daca ar fi
acceptat” . Plecand de la formularea art. 699 alin. 1 C. civ., numerosi autori
sustin ideea acceptarii pe cale oblica a succesiunii, subsecvent admiterii actiunii
pauliene. Cu toate acestea, ramanem consecventi ideii ca optiunea succesorala
nu poate fi exercitata pe cale oblica (supra nr. 488). Aceasta cu atat mai mult cu
cat actiunea pauliana este supusa prescriptiei extinctive in termenul general de
trei ani , in timp ce dreptul de optiune succesoraa se prescrie in termen de 6 luni
de la data deschiderii mostenirii (art. 700 alin. 1 C. civ.), astfel incat, in cazul
analizat, nu se poate explica in nici un fel cum ar putea duce exercitarea actiunii
pauliene dupa expirarea termenului de 6 luni la acceptarea succesiunii pe cale
oblica, atata timp cat acest drept este prescris in patrimoniul debitorului.
In limitele creantelor creditorului reclamant, transmisiunea succesorala
subsecventa renuntarii frauduloase la mostenire este lipsita de efecte, cota-parte
corespunzatoare din bunurile succesorale putand fi urmarita pentru satisfacerea
acelor creante. Beneficiarii renuntarii nu se pot plange intrucat ei doresc doar sa
pastreze un castig realizat cu titlu gratuit (certat de lucro captando), in timp ce
creditorul tinde sa evite o paguba cauzata lui prin frauda (certat de damno
vitando). Renuntatorul fraudulos nu poate fi obligat sa despagubeasca pe
comostenitorii sau mostenitorii subsecventi obligati sa suporte consecintele
actiunii pauliene, nefiind tinut la nici un fel de garantie in favoarea acestora .
Creditorii care au ramas pasivi nu pot beneficia in nici un fel de admiterea actiunii
pauliene (art. 699 alin. 2 fraza I C. civ.), fata de ei renuntarea ramanand
eficienta, ceea ce inseamna excluderea ideii acceptarii pe cale oblica a
mostenirii, care ar fi profitat tuturor creditorilor, nu numai celui reclamant. De
asemenea, daca dupa urmarirea bunurilor succesorale de catre creditorul
reclamant ramane un rest, acesta se cuvine comostenitorilor sau mostenitorilor
subsecventi beneficiari ai renuntarii, iar nu debitorului renuntator (art. 699 alin. 2
fraza a II-a C. civ.). Dovada a faptului ca si dupa admiterea actiunii pauliene
renuntatorul nu devine acceptant al mostenirii pe cale oblica este faptul ca,
atunci cand acesta este rezervatar si a fost gratificat cu o donatie nescutita de
raport, imputarea liberalitatii nu se va face asupra rezervei, cum s-ar intampla
daca ar fi acceptant, ci asupra cotitatii disponibile a mostenirii, cum se intampla
cand cel astfel gratificat renunta la mostenire .Practica judiciara franceza,
aprobata de doctrina, plecand de la principiul fraus omnia corrumpit, a extins
posibilitatea criticarii actului de optiune succesorala si la alte persoane decat
creditorii succesibililor -; singurii in drept sa exercite actiunea pauliana prevazuta
la art. 699 C. civ. -, recunoscandu-le dreptul de a obtine inopozabilitatea actului
fraudulos in ceea ce ii priveste. Astfel, copilul natural al carui parinte renunta la
mostenirea unei rude din familia legitima cu intentia de a-l priva pe copil de
aceasta este in drept sa obtina declararea inopozabilitatii fata de el a actului de
renuntare facut in frauda lui .Termenul pentru a face inventarul si a delibera- In
conditiile in care termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala era si
in dreptul nostru de 30 de ani, iar nu de 6 luni cum este in prezent, dispozitiile art.
706-711 C. civ. referitoare la facerea inventarului bunurilor succesorale si
deliberare aveau importanta lor.
Indata ce succesiunea s-a deschis, creditorii succesorali pot cere executarea
creantelor succesibililor defunctului. Acestia, in principiu, nu pot fi insa obligati la
plata decat daca accepta mostenirea. Pentru a opta in cunostinta de cauza au
insa nevoie de timp. De aceea, art. 706 C. civ. confera succesibililor posibilitatea
de a cere suspendarea urmaririi pana la intocmirea inventarului bunurilor
succesorale, pentru aceasta avand la dispozitie un termen de 3 luni de la data
deschiderii mostenirii, iar de la data intocmirii inventarului, dar nu mai tarziu de 3
luni de la data deschiderii mostenirii, pentru deliberare asupra optiunii
succesorale, au la dispozitie un termen de 40 de zile. In interiorul termenelor
pentru facerea inventarului si pentru deliberare, erezii nu pot fi obligati sa opteze
intr-un fel sau altul si nici nu pot fi obligati la plata creantelor succesorale (art.
708 C. civ.). Este vorba asadar de o exceptie dilatorie. Pentru motive intemeiate,
instanta de judecata poate prelungi termenele de inventar si deliberare (art. 709
C. civ.), dar nu mai mult decat durata termenului de prescriptie a dreptului de
optiune. Daca succesibilul indreptatit la invocarea exceptiei dilatorii decedeaza
inaintea implinirii termenului de deliberare, succesibilii acestuia dispun de un nou
termen pentru aceasta .Situatia dupa expirarea termenelor a succesibililor care
nu au optat. Daca termenele de intocmire a inventarului si deliberare au expirat
fara ca succesibilul urmarit sa opteze, dreptul sau de optiune ramane intact pana
la implinirea termenului de prescriptie de 6 luni, dar acesta poate fi condamnat
(obligat la plata) ca si cand ar acceptat mostenirea pur si simplu (art. 711 C.
civ.) . Dreptul succesibilului urmarit de a opta pentru acceptarea sub beneficiu de
inventar sau renuntarea la mostenire se mentine fata de urmaritor atata timp cat
hotararea de condamnare ca acceptant pur si simplu nu a ramas definitiva .
Condamnarea succesibilului inert ca acceptant pur si simplu, datorita relativitatii
atoritatii lucrului judecat, produce efecte doar in raport cu creditorul reclamant,
fata de ceilalti creditori el pastrandu-si dreptul de optiune intact .Spre deosebire
de creditorii succesiunii, comostenitorii si mostenitorii subsecventi nu pot
constrange in nici un fel pe succesibili sa opteze intr-un fel sau altul, asteptarea
lor putandu-se prelungi pana la implinirea termenului de prescriptie .Prescriptia
dreptului de optiuneConform dispozitiilor art. 700 alin. 1 C. civ. (asa cum a fost
modificat prin Decretul nr. 73/1954), „dreptul de a accepta succesiunea se
prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii” .In
formularea actuala textul se refera doar la acceptarea mostenirii, una din
variantele dreptului de optiune succesorala, dar se admite ca in realitate el are in
vedere si renuntarea la mostenire, asadar dreptul de optiune ca atare, fiind
acordat succesibililor pentru a se putea pronunta in cunostinta de cauza atat
asupra numarului si calitatii celor chemati la mostenire, cat si asupra continutului
patrimoniului succesoral . Ultima formulare a art. 700 alin. 1 C. civ. este insa una
logica, intrucat declarand prescriptibila acceptarea mostenirii in termen de 6 luni
de la deschiderea succesiunii, automat succesibilul care lasa sa se scurga acest
termen este considerat ca a optat pentru renuntarea la mostenire, punandu-se
astfel capat discutiilor doctrinare purtate pe marginea formulei initiale a textului,
considerat o „enigma” si taxat chiar ca „ininteligibil”, doarece prescriindu-se atat
dreptul de a accepta, cat si dreptul de a renunta la mostenire nu se putea stabili
cu certitudine ce este succesibilul care a omis sa se pronnte in termenul prevazut
de lege -; acceptant sau renuntator ?Natura juridica. Discutii au existat si cu
privire la natura termenului prevazut de art. 700 alin. 1 C. civ. (art. 789 C. civ.
francez), , considerat, de unii, cu mult timp in urma, ca fiind de prescriptie
achizitiva , idee abandonata intrucat prescriptia achizitiva nu se aplica
universalitatilor, de altii ca fiind de decadere , dar de majoritate ca fiind de
prescriptie extinctiva .Domeniul de aplicare. In dreptul nostru, pornindu-se de la
faptul ca art. 700 alin. 1 C. civ. vorbeste de dreptul de a accepta „succesiunea”,
s-a conturat ideea ca termenul de 6 luni vizeaza doar transmisiunile universale
sau cu titlu universal, in cazul legatelor particulare fiind dobandit de la data
deschiderii mostenirii, fara a fi necesara acceptarea, doar executarii acestora
aplicandu-li-se dispozitiile referitoare la prescriptia de drept comun, care este de
3 ani, daca obiectul legatului consta intr-un bun de gen sau obligatie de a face,
iar daca obiectul legatului este un bun individual determinat, revendicarea fiind
imprescriptibila .Argumentul de text invocat este inselator, in context notiunea
fiind utilizata cu intelesul de acceptare a unui drept succesoral, in inteles larg,
incluzand si drepturile derivand din legatele particulare, iar nu a unui drept
succesoral restrans la universalitatea succesorala sau o cota-parte din
aceasta.Ideea este cu atat mai greu de primit cu cat implica acceptarea
obligatorie a legatelor particulare, or, pe de o parte, in materie de legate este
recunoscuta importanta considerentelor morale pentru acceptarea sau
repudierea lor , iar pe de alta parte, potrivit art. 686 C. civ., „nimeni nu este
obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine”. Prin urmare, optiunea
succesorala este deschisa si legatarilor particulari, dreptul acestora de a accepta
legatul fiind si el supus prescriptiei in termenul de 6 luni de la deschiderea
mostenirii . Una este asadar problema prescriptiei acceptarii legatelor particulare,
care este supusa dispozitiilor art. 700 alin. 1 C. civ., si alta este problema
prescriptiei executarii legatelor, care este supusa dispozitiilor de drept comun,
dar care nu poate interveni decat subsecvent acceptarii. In practica judiciara s-a
pus problema daca dispozitiile art. 700 alin.1 C. civ. referitoare la prescriptia
dreptului de a accepta mostenirea se aplica sau nu si in cazul mostenitorilor
sezinari, care au posesia de drept a mostenirii (art. 653 alin. 1 C. civ.), raspunsul
fiind in sens afirmativ . Statul, in caliatea sa de beneficiar al succesiunilor
vacante, nu este supus dispozitiilor referitoare la prescriptia acceptarii mostenirii,
culegand acest drept in calitate de putere suverana. In schimb, cand vine la
mostenire in calitate de legatar, trebuie sa faca acceptarea mostenirii ca orice alt
legatar. Momentul inceperii curgerii termenului de prescriptie. In principiu, asa
cum rezulta din dispozitiile art. 700 alin. 1 C. civ., termenul de prescriptie incepe
sa curga de la data deschiderii mostenirii . Faptul ca anumite bunuri sunt aduse
ulterior la masa de calcul sau ca drepturile defunctului nu sunt precizate ori
individualizate la deces nu sunt elemente de natura sa modifice momentul
inceperii curgerii prescriptiei .Regula curgerii termenului de prescriptie de la data
deschiderii mostenirii se aplica nu numai mostenitorilor chemati in primul rand la
mostenire, ci, in ideea de a preveni riscurile care ar rezulta din prelungirea
nedefinita a dreptului de optiune, si celor subsecventi . Acceptarea succesiunii de
catre mostenitorii subsecventi nu este decat una eventuala, care urmeaza sa
produca efecte doar daca mostenitorii chemati in primul rand renunta sau lasa sa
curga termenul de prescriptie fara sa faca acte de acceptare . Curgerea
termenului de prescriptie pentru mostenitorii subsecventi de la data deschiderii
mostenirii nu-i impiedica pe acestia sa se poata prevala de cauze de intrerupere
sau suspendare a prescriptei care le sunt proprii .Aplicarea principiului contra
non valentem agere non currit prescriptio. Aplicarea rigida a regulii curgerii
termenului de prescriptie de la data deschiderii mostenirii poate conduce in unele
situatii la consecinte inacceptabile. De aceea, in cazul persoanelor care ignora
din motive intemeiate (neimputabile) nasterea dreptului lor de optiune, prin
aplicarea principiului contra non valentem agere non curit prescriptio , prescriptia
nu-si produce efectele . Aprecierea unor asemenea cazuri ramane la „luminile
judecatorului”, fiind o chestiune de fapt.Cateva exemple sunt edificatoare in acest
sens. Astfel, in cazul in care mostenitorul a aflat de existenta drepturilor sale
succesorale dupa 6 luni de la data deschiderii mostenirii, prin descoperirea unui
testament in favoarea sa sau prin aflarea legaturii de rudenie -; ascunse pana
atunci -; cu defunctul, s-a judecat ca termenul de prescriptie curge doar de la
data cunoasterii de catre succesibil a elementelor din care decurge vocatia sa la
mostenire .De asemenea, in cazul stabilirii pataernitatii succesibilului fata de
defunct ulterior deschiderii mostenirii, prescriptia curge de la data ramanerii
definitive a hotararii judecatoresti, iar nu de la data decesului lui de cujus . Tot
astfel, in cazul copilului conceput inaintea deschiderii mostenirii, dar nascut
ulterior acestei date, termenul de prescriptie va curge de la data nasterii .In
situatia declararii judecatoresti a mortii, termenul de prescriptie se va calcula de
la data ramanerii definitive a hotararii judectoresti declarative de moarte, iar nu
de la data stabilita in hotarare ca fiind cea a mortii .Suspendarea si intreruperea
prescriptiei. Trimitere. Termenul de optiune de 6 luni prevazut de art. 700 alin. 1
C. civ. fiiind de prescriptie, poate fi intrerupt sau suspendat in conditiile dreptului
comun (Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva) , asupra caruia nu
este cazul sa staruim aici. Ca elemente specifice optiunii succesorale, in practica
judiciara s-a retinut ca un caz specific de suspendare a prescriptiei acela al
demersurilor pentru obtinerea incuviintarii autoritatii tutelare a acceptarii
mostenirii de catre un minor, pe toata durata acestora, pe langa cauzele de
suspendare a prescriptiei prevazute la art. 13 din Decretul nr. 167/1958 . De
asemenea, s-a mai retinut ca, in anumite conditii, boala succesibilului poate
constitui un caz de forta majora de natura sa atraga suspendarea termenului
legal de prescriptie pentru acceptarea succesiunii Repunerea in termen. Conform
dispozitiilor art. 700 alin. 2 C. civ., care s-a pastrat nemodificat, „in cazul in care
mostenitorul a fost impiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta
majora, instanta judecatoreasca, la cererea mostenitorului, poate prelungi
termenul cu cel mult 6 luni de la data cand a luat sfarsit impiedicarea”. Dupa
intrarea in vigoare a Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, care
stabileste la art. 13 ca suspendarea prescriptiei extinctive -; printre ale carei
cauze se enumera si forta majora -; opereaza de drept, iar la art. 19 dreptul
instantelor de judecata ca in cazul unor motive temeinic justificate sa repuna in
termenul de prescriptie pe acela care l-a pierdut din motive neimputabile, s-a pus
problema daca si in ce masura dispozitiile art. 700 alin. 2 C, civ. au mai ramas in
vigoare. Dupa unele ezitari ale practicii judiciare, Plenul Tribunalului Suprem,
pornind de la dispozitiile art. 26 din Decretul nr. 167/1958 potrivit carora „pe data
intrarii in vigoare a decretului…, se abroga orice dispozitii legale contrare…, in
afara de cele care stabilesc un termen de prescriptie mai scurt decat termenul
corespunzator prevazut prin decretul de fata”, a conchis prin decizia de
indrumare nr. 7/1963 ca din vechile dispozitii legale referitoare la prescriptie s-au
pastrat numai termenele mai scurte decat cele prevazute de decret, restul fiind
abrogate. In consecinta, dispozitiile art. 700 alin. 2 C. civ. trebuie considerate
inlocuite cu dispozitiile corespunzatoare ale Decretului nr.167/1958, sens in care
s-a retinut ca forta majora este o cauza de suspendare a prescriptiei care
opereaza de drept si nu un motiv de repunere in termen . In lumina dispozitiilor
art. 19 din Decretul nr. 167/1958, repunerea in termenul de prescriptie este
posibila in orice situatie neimputabila succesibilului care a dus la pierderea
termenului de prescriptie, verificarea temeiniciei acestor motive revenind
instantei de judecata . Au fost considerate ca fiind motive temeinice imprejurari
ca: ascunderea cu rea-credinta de catre unii succesibili fata de altii a mortii lui de
cujus, decesul in tara straina in conditiile in care legaturile dintre cel decedat si
succesibili nu erau normale, decesul intr-un penitenciar sau abandonarea unui
minor de catre parintele supravietuitor, celalat parinte fiind chiar de cujus.
Cererea de repunere in termen trebuie formulata in termen de o luna de la data
la care succesibilul a luat cunostinta de vocatia sa succesorala. Admiterea cererii
de repunere in termen constituie o acceptare implicita a mostenirii, nemaifiind
necesara acordarea vreunui termen pentru exercitarea dreptului de optiune
succesorala , afara de cazul in care, succesibilul solicita sa i se acorde un
termen pentru a face inventarul mostenirii si a delibera. Repunerea in termenul
de acceptare a mostenirii in temeiul dispozitiilor speciale ale art. 12 alin. 2 din
Legea nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar. Conform art. 12 alin. 2 din Legea
nr. 18/1991, mostenitorii cooperatorilor care au adus pamant in fostele
cooperative agricole de productie si care au dreptul la reconstituirea dreptului de
proprietate al autorului lor si nu pot dovedi aceasta calitate intrucat terenurile
respective nu se puteau mosteni la data decesului autorului lor, sunt socotiti de
drept repusi in termenul de acceptare cu privire la cote ce le revine din terenurile
ce au apartinut autoruluilor, considerandu-se ca au acceptat mostenirea prin
cererea pe care o fac comisiilor locale de reconstituire a dreptului de proprietate.
In practica judiciara si in doctrina s-a sustinut intr-o opinie ca prin textul
mentionat au fost repusi in termenul de acceptare a mostenirii doar succesibilii
care nu au acceptat-o in termenul si conditiile prevazute de art. 700 C. civ., iar nu
si cei care au renuntat in mod expres la mostenire, considerati conform art. 696
C. civ. ca nu au fost niciodata erezi, argumentandu-se ca optiunea succesorala
fiind indivizibila, nu este de conceput ca pentru o parte din bunurile succesorale
sa se renunte la mostenire, iar pentru altele sa se accepte .Intr-o alta opinie se
considera insa ca repunerea in termen se refera si la mostenitorii renuntatori.
Pornind de la caracterul special al dispozitiilor art. 12 alin. 2 din Legea nr.
18/1991, impartasim aceasta din urma opinie. Este de necontestat ca, in
principiu, renuntatorul este considerat a fi strain de mostenire si ca optiunea
succesorala este indivizibila. Numai ca in cazul analizat este vorba de o exceptie
de la regula instituita prin lege. Sustinatorii primei opinii refuza sa ia act de un
fapt evident, anume ca renuntarea expresa la mostenire si renuntarea tacita prin
neacceptarea acesteia in termenul prevazut de lege nu difera prin nimic in
privinta efectelor, ambele facand ca succesibilii sa fie considerati straini de
mostenire. Renuntatorul tacit la mostenire nu este cu nimic mai putin strain de
mostenire decat renuntatorul expres. Prin urmare, diferenta de tratament juridic a
celor doua categorii de succesibili pe considerentul ca unul a renuntat tacit la
mostenire, iar celalalt expres nu este altceva decat rezultatul unei inconsecvente.
De asemenea, argumentul caracterului indivizibil al actului de optiune
succesorala este irelevant, intrucat prin dispozitiile art. 12 alin.2 din Legea
nr.18/1991 legiuitorul nu face altceva decat sa instituie o derogare de la acest
principiu. Nu se intelege si nu se explica de ce in cazul renuntatorului tacit la
mostenire principiul nu ar fi incalcat (caci si in acest caz acceptarea facuta in
temeiul dispozitiilor art. 12 alin.2 din Legea nr.18/1991 se refera doar la partea
de mostenire, care include terenurile cooperativizate, iar nu si la partea de
mostenire pentru care neacceptarea in termen echivaleaza cu renuntarea la
mostenire), ci doar in cazul renuntatorului expres. Dispozitiile art. 12 alin. 2 din
Legea nr. 18/1991 sunt asadar dispozitii de exceptie care deroga de la dreptul
comun. Legiuitorul, avand in vedere situatia nou creata prin dispozitiile legale de
restituire a terenurilor socializate prin cooperativizare, au pus pe succesibilii celor
care au suportat rigorile cooperativizarii fortate in situatia de a opta pentru
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care au apartinut
antecesorlor lor, iar din acest punct de vedere, nu se justifica nici o diferentiere
intre succesibilii care au renuntat tacit la mostenire si cei care au renuntat
expres. Conform dispozitiilor art. 10 alin. 4 din Leegea nr. 18/1991, initial,
termenul in care trebuia ceruta repunerea in termen a fost de 30 de zile de la
data intrarii in vigoare a legii, ulterior acesta fiind prelungit cu 15 zile prin Legea
nr.29/1991. Acest termen a fost considerat a fi unul de decadere. Efectele
prescriptiei. Expirarea termenului de prescriptie fara ca succesibilul sa fi facut
acte de acceptare expresa sau tacita are drept consecinta pierderea dreptului de
a accepta mostenirea, iar odata cu acesta si a vocatiei succesorale, fiind
considerat strain de mostenire. Succesibilii, adica persoanele care au vocatie
succesorala (indiferent daca aceasta este de natura legala, testamentara sau
contractuala), dobandesc drepturile succesorale de la data deschiderii mostenirii,
dar, intrucat acestia au dreptul de a confirma sau infirma aceasta dobandire,
devin succesori (mostenitori efectivi) doar daca accepta mostenirea in termenul
si conditiile prevazute de lege, pasivitatea prelungita ducand la pierderea
retroactiva a drepturilor succesorale, ca si cand ar fi renuntatori. Aceasta solutie
se justifica si pe considerentul de ordin practic care decurge din necesitatea de a
da forta juridica unei situatii de fapt consolidate prin inactiunea prelungita a
succesibililor care nu accepta mostenirea in teremenul prevazut de lege, ceea ce
presupune lipsa de interes pentru acea succesiune .Orice persoana interesata
(comostenitorii, mostenitorii subsecventi, donatarii si legatarii) si chiar si instanta
de judecata, din oficiu, sunt in drept sa invoce aceasta prescriptie. In ceea ce
priveste sarcina probei, revine succesibilului care alega acceptarea mostenirii in
termen obligatia de a face dovada pozitiva a acestui fapt, iar nu celui interesat
care invoca pasivitatea succesibilului de a face dovada negativa .Cand insa un
creditor succesoral urmareste un succesibil pentru plata creantei sale afirmand
ca acesta este acceptant, proba acceptarii mostenirii revine acelui creditor in
temeiul regulii actori incumbit probatio, iar nu succesibilului .