Sunteți pe pagina 1din 24

1) Sensurile notiunii de “crima”

(a) sensul comun – desemneaza de regula o infractiune impotriva vietii persoanei, fie ca
este vorba de omor (art 174 C. Pen.), de omor calificat (art 175 C. Pen.), omor deosebit
de grav sau pruncucidere
- prin extensie, regasim aceeasi denumire utilizata de mai multe ori in cazul unor infractiuni
care au un obiect juridic principal, dar care au ca rezultat moartea unei persoane –
talharie/vatamare urmate de moartea victimei
(b) sensul penal – desemneaza o infractiune grava pt care legiuitorul stabileste pedepse
diferite si proceduri speciale, in raport de celelalte infractiuni
- acest sens este dat de impartirea tripartita – crime, delicte, contraventii
- trebuie remarcat faptul ca notiunea de crima folosita in limbajul comun nu acopera
categoriile crimelor din impartirea tripartita
- astfel, pe langa infractiuni contra vietii ori cele care au avut drept urmare moartea
victimei, se adauga si faptele penale grave – infractiuni contra sigurantei statului, unele
fapte de coruptie, talhariile, violurile, actele de terorism, traficul organizat de stupefiante
- in doctrina penala, notiunea de crima este utilizata in sensul general de infractiune, fapta
penala
(c) sensul criminologic – notiunea de crima porneste de la conceptul de infractiune din
dreptul penal si trebuie sa mearga dincolo de acesta
- art 17 alin (1) C. Pen. – cele 3 conditii pt existenta unei infractiuni
♦ fapta sa fie prevaz de legea penala – dpdv criminologic, se au in vedere faptele
incriminate cu zeci de ani inainte sau cele recent dezincriminate, studierea, examinarea
infractorului, a traseului ereditar al acestuia
♦ fapta sa fie savarsita cu V – dpdv criminologic, se studiaza si faptele care nu au fost
savarsite cu vinovatie, dar care au insa un caracter de infractiune deoarece rezultatul
socialmente se produce, fiind un motiv de studiu al faptelor
- criminalitatea aparenta = toate faptele comise fara Vinovatie
♦ fapta sa prezinte un pericol social – dpdv criminologic, sunt analizate si faptele ce
intra sub incidenta art 181 C. Pen.
- pe langa sensul de crima, sunt analizate si comportamentele deviante –
alcoolismul, prostitutia, consumul de substante stupefiante
- pericol social abstract – apreciat de legiuitor
- pericol social concret – apreciat de judecator
- sociologia criminala = analiza comportamentelor deviante
- cercetarea criminologica = analizarea comportamentelor deviante in raport de
fenomenul criminal

2) Notiunea de Criminalitate. Clasificarea Obiectiva

Criminalitatea = ansamblul faptelor penale comise intr-un spatiu si intr-o perioada


determinate

(a) criminalitatea reala = ansamblul faptelor penale comise efectiv, indiferent daca ele
sunt cunoscute sau nu de organele justitiei penale
(b) cifra neagra a criminalitatii = ansamblul faptelor penale comise efectiv, dar care nu
ajung la cunostinta organelor justitiei penale
- factorii ce o genereaza sunt:
♦ abilitatea infractorului
♦ ineficienta organelor de cercetare penala
♦ pasivitatea victimelor

(c) criminalitatea aparenta = totalitatea faptelor cu aparenta penala ajunse la cunostinta


organelor de justitie penala
(d) criminalitatea legala = faptele penale pt care s-a pronuntat o hotarare de condamnare
definitiva
- se face distinctie fata de hotararile de achitare aferente criminalitatii aparente
- in criminalitatea legala sunt incluse in mod artificial si condamnarile definitive
nejustificate in urma unor erori judiciare

3) Cifra Neagra a Criminalitatii. Factorii ce o Genereaza. Posibilitati de Evaluare

Cifra neagra a criminalitatii = ansamblul faptelor penale care se comit efectiv, dar care nu
ajung la cunostinta organelor de justitie penala
CN = CR – CA
- CR – criminalitatea reala
- CA – criminalitatea aparenta
Factorii ce o genereaza:
(a) abilitatea infractorului = comiterea unei fapte a. î. urmele materiale si rezultatul
produs socialmente periculos sa nu fie sesizat de organele penale
(b) ineficienta organelor de cercetare penala – include si organele care au drept atributii
controlul in diferitele domenii si care au obligatia de a sesiza organele de urmarire
penala in cazul constatatii unor infractiuni
-ineficienta decurge din:
♦ organizarea deficitara a organelor prin lipsa unor mijloace tehnice sau
alegerea gresita a unor obiective/prioritati in activitate
♦ incompetenta profesionala – incapacitatea functionarilor cu atributii in
cercetarea penala de a depista unele fapte penale comise
♦ incorectitudinea unor functionari – aspecte de comoditate/coruptie
(c) pasivitatea victimelor – persoane care au suferit direct/indirect o vatamare produsa in
urma savarsirii unor fapte penale
- ele nu sesizeaza organele de urmarire penala si acestea din urma nu ajung la cunoasterea
autorului faptei
- situatii des intalnite:
♦ infractiuni contra patrimoniului - victimele nu sesizeaza organul pt ca acest
lucru ar duce si la raspunderea penala a lor (detinere ilegala de substante toxice,
stupefiante, materiale nucleare )
♦ infractiuni contra vietii sexuale – in particular viol, in urma carora persoanele
nu dezvaluie faptele de teama produsa de publicitatea procesului penal, reactia sotului, a
prietenilor, rudelor indepartate
Posibilitatile de evaluare a cifrei negre:
♦ anchetele de auto-confesiune – se realizeaza anumite chestionare personale
pt stabilirea faptelor comise si ramase nedescoperite (prin ancheta trebuie sa se asigure
secretul informatiilor deoarece, practic, persoanele isi marturisesc propriile infractiuni)
♦ anchetele de victimizare – desfasurarea in randul potentialelor victime pe
baza chestionarelor, fara ca faptele sa fie reclamate sau sa ajunga la cunostinta organelor
penale
- ambele tehnici aparute in SUA (bninteles ) pot oferi o imagine cantitativa a criminalitatii
nedepistate si indicatii calitative referitoare la sursele cifrei negre

4) Practica Anticriminala

Practica anticriminala = sistemul mijloacelor aplicate de catre stat in scopul stapanirii


fenomenului criminal
- practica anticriminala = al 2lea obiect al cercetarii criminologice, dupa fenomenul
criminal
- trebuie facuta distinctia intre studiul stiintelor teoretice si cel al stiintelor practice
- studiul lui Giacomo Canepa presupune:
♦ cercetarea cauzelor comportamentului antisocial (independent de utilizarea
in practica)
♦ programarea metodelor adecvate pt prevenirea si tratamentul
comportamentului antisocial (studiul problemei urmarite in scopul utilizarii
practice a rezultatelor)
Continutul practicii anticriminale
- exista 2 mijloace de lupta contra criminalitatii:
♦ mijloacele juridice – totalitatea normelor de drept ce contribuie direct/indirect la
combaterea si prevenirea fenomenului criminal
♦ mijloacele empirice – practicile institutionale (politie, parchet, instante de judecata,
penitenciar)
- prin combinarea celor 2 categ de mijloace rezulta 3 categ de domenii principale de lupta:
♦ domeniul dreptului penal si al aplicarilor lui concrete
♦ domeniul tratamentului delincventilor
♦ domeniul prevenirii criminalitatii
- decizia de a stapani fenomenul criminal apartine statului prin intermediul unei decizii
politice anticriminale

5) Modalitati de cunoastere in cercetarea criminologica

(a) cunoasterea descriptiva – urmareste stabilirea caracteristicilor exterioare (aparente)


ale fenomenului criminal
♦ volumul criminalitatii = o evaluare cantitativa, nr-ul total de fapte penale comise
♦ structura criminalitatii = presupune o delimitare a acestuia in functie de diversele
categ de fapte penale ori alte criterii (este vorba de o cercetare cantitativa deoarece
are la baza comparatii numerice)
♦ dinamica privitoare la criminalitate = evolutia & variatia acestuia in timp si spatiu
- evolutia in timp – pe termen lung, variatiile sezoniere, miscarile accidentale
- variatia in spatiu – poate fi estimata in functie de diferitele teritorii luate ca termeni de
comparatie, fie in sens pur geografic, statal sau administrativ
(b) cunoasterea cauzala (etiologia criminala) – vizeaza aflarea cauzelor, conditiile &
factorii ce determina sau favorizeaza fenomenul criminal
- suntem in prezenta, de aceasta data, a unei cunoasteri calitative, metodele utilizate
fiind pe masura scopului urmarit
- explicatiile de natura cauzala (conditii, factori, cauze) pleaca de la premisa ca liberul
arbitru nu exista sau ca el are un rol limitat => comportamentul criminal este
determinat total sau partial
(c) cunoasterea dinamica – prin ea se urmareste intelegerea proceselor ce insotesc
“trecerea la actul criminal”, mecanismele interne ale acestuia
- este vorba de o cunoastere calitativa, ce tinde la explicarea conduitei criminale printr-o
succesiune de etape, avand o logica proprie
- conduita criminala este considerata a fi independenta de trecutul infractorului, de factorii
endogeni sau exogeni care ar fi putut actiona asupra acestuia, inainte de momentul trecerii
la act
- se considera ca omul are liber arbitru, capacitatea de a opta intre o conduita sau alta
(d) cunoasterea axiologica – presupune stabilirea dupa criterii stiintifice a valorii
mijloacelor aplicate in lupta impotriva fenomenului criminal (evaluarea stiintifica a
practicii criminale)
- cunoasterea axiologica urmareste stabilirea gradului de eficacitate al mijloacelor legale
utilizate in practica anticriminala

6) Metoda Empirica si Particularitatile ei in cercetarea criminologica

- se regaseste in cadrul teoriei generale a cunoasterii fizice elaborate de J. Stuart Mill,


cel ce a abordat in mod sistematic problematica epistemologiei
Etapele - observarea faptelor (a)
- inductia ipotezei (b)
- verificarea experimentala (c)
- metoda empirica include si metodele generale:
♦ inductia apartinand (b) si avand la baza observatia, permitand enuntarea unei ipoteze
♦ deductia – aferenta categ (c) – verificarea ipotezei pe baza unor faote noi sau a unui
nr sporit de observatii particulare
(a) observarea faptelor consta in faptul ca - perceptia directa a fenomenului criminal este
foarte rara si cu totul intamplatoare
(b) dpdv al “observatorului”, acesta “departe de a fi neutru, tinde sa se asocieze cu
realitatea pe care o observa” (orice criminolog este un delincvent potential...daca nu
a comis deja o infractiune)
(c) verificarea experimentala – dupa cum remarca Enrico Ferri, “experimentul este foarte
dificil si adesea imposibil”
- in cercetarea criminologica exista si posibilitatea efectuarii unor experimente indirecte
prin stimularea unor situatii reale, spre ex, in cazul testelor efectuate in leg cu evaluarea
agresivitatii
- in ipoteza cercetarii, deseori se poate intampla, spre ex, ca formularea ipotezei sa
preceada unei observatii sistematice sau sa apara concomitent cu aceasta, dupa cum la fel
de bine se poate intampla ca prima etapa (observarea faptelor) sa fie si ultima, in acest caz
urmarindu-se doar simpla descriere a fenomenului, fara a se tinde la explicarea lui

7) Tehnicile macro-criminologice

= procedeele care permit obtinerea de date cu privire la criminalitate, masurarea acesteia


- in principal sunt tehnici cantitative si ele servesc cunoasterii descriptive, dar sunt in
acelasi timp utile si cunoasterii etiologice
- in tehnicile macro-criminologice se includ urm procedee:
(a) statisticile criminale = tehnici prin care se evalueaza si se exprima numeric diferite
categorii de criminalitate (tehnici cantitative)
- statisticile criminale pot fi impartite in:
♦ statistici oficiale – realizate de politie, parchete, instantele de judecata, adm
penitenciarelor, etc.
♦ statistici private – realizate de cercetatori individuali, fie de grupuri de
asociatii nonguv cu preocupari in acest sens
- dintre tehnicile de cercetare criminologica, statisticile criminale sunt cele mai frecvent
utilizate, avand o importanta deosebita in cercetarea criminologica, dar si in politica
anticriminala
- se impune semnalarea caracterului relativ al acestor tehnici, care doar in aparenta sunt
foarte exacte
- dintre factorii obiectivi (involuntari) care produc efecte asupra datelor statistice
amintim – modificarile intervenite in legislatie, in sistemele de inregistrare si
prelucrare a datelor si eventualele erori de inregistrare, precum si fluctuatiile
intervenite in activitatea organelor represive in functie de care diversele fapte pot
ramane in zona cifrei negre sau pot migra spre una din celelalte 2 categ de criminalitate
- dintre factorii subiectivi (intentionati) amintim – falsificarea datelor, prezentarea
trunchiata a datelor si punerea in lumina cu precadere a anumitor cifre, campaniile
anti-x intractiune ce conduce la cresterea criminalitatii aparente relative la acele
infractiuni
(b) tehnicile de evaluare a cifrei negre – anchetele de auto-confesiune si anchetele de
victimizare, cu ajutorul carora se pot avansa unele estimari probabile cu privire la
volumul criminalitatii reale
(c) estimarile privind costul criminalitatii – tehnici constand in evaluarea prejudiciilor
materiale cauzate prin comiterea diverselor infractiuni, la care se adauga si evaluarea
cheltuielilor necesare intretinerii si functionarii aparatului represivo-preventiv
8) Tehnicile micro-criminologice

= procedeele ce permit obtinerea unor date cu privire la aspectul individual al fenomenului


criminal (crima si criminalul)
- ele sunt tehnici cantitative si servesc atat cunoasterii etiologice, cat si celei dinamice
- includem in aceste tehnici urm procedee:
(a) examenul clinic – observarea delincventului condamnat aflat la locul de detentie
- consta in controlul medical (general patologic, psihiatric si eventual psihanalitic),
studierea dosarului de personalitate intocmit in cursul procesului penal si poate si
succedat de o ancheta sociala completa
(b) biografiile criminale = procedee de investigare a trecutului delincventului realizate
prin interviuri cu acesta si prin exploatarea oricaror alte surse cu caracter biologic (fise
medicale, cazier juridic, acte civile, etc)
- cateodata sunt folosite si marturisirile condamnatilor prin care acestia descriu propriul
trecut dintr-o pornire sincera si dezinteresata
- aceste autobiografii au prezentat interes pt primii criminologi (Lombroso, Lacassagne)
(c) studiile de urmarire = procedee destinate a observa devenirea criminalului, evolutia
acestuia pe o perioada lunga de timp (5-15 ani) dupa efectuarea pedepsei
- studii de acest gen au fost cele ale sotilor Sheldon si Eleonor Glueck in SUA
(d) studiile de cohorte = procedee destinate a sesiza devenirea colectiva a unui ansamblu
de subiecti, apartinand unor categorii diferite, respectiv “cohorte”
– sunt inspirate de studiile de urmarire, cu care se aseamana intr-o oarecare masura
– in criminologie, termenul de cohorte se refera mai dea la alte genuri de evenimente,
precum – anul de condamnare, anul de eliberare din penitenciar, etc
– studiile prin cohorte reprezinta in opinia unor autori - mai mult decat o tehnica, o noua
metodologie, avand in vedere ca opereaza cu o categorie analitica ce permite, prin
studiul succesiunuii de evenimente traite in cursul timpului de fiecare membru al
cohortei, caracterizarea devenirii “colective” a ansamblului de subiecti ce formeaza
aceasta cohorta

9) Scopul si Functiile Cercetarii Criminologice

1) (a) scopul imediat = cunoasterea fenomenului criminal in toata complexitatea lui, prin
stabiliarea cauzelor si a conditiilor care il determina si respective il favorizeaza, precum
si a proceselor care il caracterizeaza
(b) scopul mediat = optimizarea practicii anticriminale prin stabilirea celor mai eficiente
mijloace, juridice sau empirice utilizate in lupta impotriva fenomenului criminal
- cercetarea criminologica poate sa conduca sper umanizarea reactiei sociale fata de
fenomenul criminal, aceasta tendinta reprezentand, de altfel, aspectul cel mai important
legat de finalitatea cercetarii criminologice, un supra-scop al acesteia

2) – intr-o delimitare cu caracter general, cercetarea criminologica indeplineste 2 functii,


una teoretica si una practica, in consonanta cu delimitare intre cercetarea
fundamentala si cea aplicativa si cu delimitarea intre scop imediat, mediat, pe care le
urmareste
- intr-o clasificare s-a retinut functia teoretico-explicativa si functiile aplicativa si
prospectiva
- intr-o alta clasificare s-a retinut:
(a) functia descriptiva – ce corespunde stabilirii caracteristicilor generale ale fenomenului
criminal
(b) functia explicativa – descifrarea naturii, a cauzelor si a conditiilor care determina si
favorizeaza comportamentul criminal
(c) functia predictiva – ce presupune anticiparea evolutiei fenomenului criminal in timp
si spatiu
(d) functia profilactica – raspunde necesitatii gasirii celor mai eficiente remedii in leg cu
fenomenul criminal

10) Controlul Fenomenului Criminal

- control = cunoasterea fenomenului criminal + stapanirea acestuia


- criminologia, alaturi de dr penal si politica anticriminala, ocupa un loc aparte in cadrul
stiintelor criminale, prin contributia lor esentiala la asigurarea controlului asupra
fenomenului criminal
- raporturile stranse existente intre cele 3 categ de preocupari duc la formarea unui
veritabil sistem de control
- structura sistemului este redat la pag 61 din carte printr-o reprezentare grafica
- in acesta sunt analizate 2 circuite:
(a) I1 – criminologia teoretica analizeaza fenomenul criminal, date ce sunt trimise stiintei
politicii anticriminale, pe baza carora se realizeaza proiecte de strategie transmise
ulterior factorilor de decizie
- proiectele se transforma in decizii de politica anticriminala si sunt aplicate prin
intermediul unor mijloace grupate in 3 domenii din care rezulta anumite raspunsuri
specifice, care vor actiona pozitiv/negativ asupra fenomenului criminal
(b) I2 – denumit si circuit de corectie, in care intervine criminologia aplicativa
- cele 2 circuite presupun un flux continuu si o portiune de traseu comun, in sensul ca
datele cu privire la fenomenul criminal si cele privind evaluarea practicii anticriminale
trebuie sa fie in permanenta reinnoite si reunite intre ele pt gasirea celor mai bune
strategii, care vor fi la randul lor reevaluate si asa mai departe
- in realitate, apar o serie de disfunctionalitati – precaritatea ori chiar lipsa rezultatelor in
cercetarea criminologica, indiferenta factorilor de decizie fata de rezultatele pertinente
ale cercetarii criminologice

11) Principalele idei din opera lui Beccaria

♦ codificarea riguroasa a delictelor si a pedepselor, necesitatea elaborarii unui corp de legi


scrise, clare si accesibile
- aceasta idee sustine pr legalitatii delictelor si pedepselor “nullum crimen, nulla poena
sine lege”
- Beccaria enunta cele 3 garantii majore pe care pr legalitatii le presupune:
(a) cetateanul nu poate fi limitat in dr sale individuale decat prin vointa legiuitorului
(b) cetateanul trebuie sa fie protejat impotriva abuzurilor puterii
(c) cetateanul trebuie sa cunoasca ce este permis/interzis
♦ justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant si prin urmare util pt
consevarea ordinii sociale
- consecvent ideii de liber arbitru, Beccaria sustine necesitatea existentei unor pedepse
proportionale cu delictul, sanctiunea sa apara ca o justa rasplata pt fapta comisa si sa
nu urmareasca o chinuire a vinovatului
♦ necesitatea aplicarii unor pedepse moderate, dar sigure (certe) si prompte – Beccaria atrage
atentia ca violenta pedepselor este contagioasa si determina cresterea violentei in
comportamentele individuale, considerand ca salbaticia pedepselor este inumana si inutila
♦ desfiintarea pedepsei cu moartea – Beccaria publica o lucrare in care solicita abolirea
acesteia
- el admite 2 situatii in care moartea ar fi necesara – in perioada de anarhie si dezordine,
cand o persoana prin reputatia ei ar putea reprezenta un pericol pt stat si cazul in care
comiterea de noi crime nu ar putea fi impiedicata
♦ introducerea sistemului acuzatorial in procedura penala, necesitatea la judecata si probele
sa fie publice – Beccaria critica ierarhia probelor si sugereaza ca la baza aprecierii judecatorului
nu poate sta decat intima sa convingere; critica de asemenea depunerea juramantului de catre
inculpat, considerand ca acesta este contradictoriu in cazul in care exista vinovatie
♦ desfiintarea torturii ca procedeu de ancheta, ca mijloc de obtinere a probelor, considerand
ca tortura este inumana, inutila, ineficienta juridic
♦ necesitatea prevenirii delictelor – Beccaria trateaza un paragraf separat la finalul cartii sale
– “mijloace de prevenire a crimelor”, ajungand la concluzia ca “merita mai mult a preveni
crimele, decat a le pedepsi”

12) Actualitatea ideilor lui Beccaria

- multe din ideile exprimate de Beccaria au ramas, cel putin partial, simple deziderate, de unde
si caracterul lor mereu actual
♦ referitor la pr legalitatii, constatam ca acesta se afla inscris in codurile penale, chiar si in
constitutiile majoritatii statelor
- necunoasterea dispozitiilor legale este insa si in prezent o realitate ce are 2 surse
majore:
(a) lipsa de claritate a unor incriminari al caror sens este de multe ori inaccesibil
specialistilor, nu numai destinatarilor comuni
(b) inflatia legislativa in materie penala care duce la o imposibilitate practica a cunoasterii
unor dispozitii legale
♦ punerea accentului pe caracterul retributiv si descurajant al pedepsei a reprezentat o
constanta a politicii represive, in pofida unor modificari intervenite in legislatiile penale, ca
urmare a scolii pozitiviste
♦ ineficienta sporirii pedepselor si eficienta certitudinii aplicarii lor au fost demonstrate de
cercetari criminologice recente, confirmand intuitile lui Beccaria
♦ in ciuda faptului ca la nivel national pedeapsa cu moartea a fost abrogata, la nivel mondial
dezbaterea cu privire la acest subiect ramane deschisa si astazi
♦ dpdv procedural, persista sciziunea intre sistemul acuzatorial si cel inchizitorial sau mixt,
specific Europei Continentale
- acesta din urma contine inca faza urmaririi penale, care pastreaza intr-o anumita
masura un caracter secret
♦ tortura ca mijloc de ancheta, desi ilegala, continua sa fie practicata in proportii
ingrijoratoare, fapt ce a determinat incheierea unor conventii europene si internationale
♦ prevenirea criminalitatii reprezinta si astazi o componenta esentiala in cadrul politicilor
anticriminale, fiind elaborate diverse tactici si strategii

13) Principalele Scoli Criminologice

(a) scoala geografica (cartografica) – reprez – belgianul Quetelet si francezul Guerry


- Quetelet, pe langa matematica, fizica, astronomie si meteorologie, este preocupat de
problemele de ordin social si implicit de cele legate de fenomenul criminal
- Guerry - jurist in formatie – director al departamentului de statistica penala de la Min
Justitiei in Franta
- aman2, constata ca nici saracia, nici instructia scolara nu au o influenta directa asupra
dinamicii criminalitatii
- cei 2 cercetatori ajung la concluzia ca – infractiunule impotriva persoanelor predomina
in regiunile sudice si in timpul sezonului cald, iar infractiunile patrimoniale predomina
in regiunile nordice si in timpul sezonului rece (aceasta constatare a fost denumita
“Legea termica a criminalitatii”)
(b) scoala lyoneza – reprez – Alexandre Lacassagne – prof de medicina legala la
Universitatea din Lyon
- acesta pune accentul pe factorii sociali in stabilirea etiologiei criminale, fiind totusi un
admirator secret al lui Lombroso pt criticarea caruia si-a consacrat aproape intreaga
energie
(c) scoala socialista – reprez Marx si Engels
- conform conceptiei marxiste, inegalitatea economica genereaza criminalitatea si cum
inegalitatea economica este considerata o insusire proprie a regimului capitalist,
rezulta ca insusi capitalismul naste criminalitatea
- criminologia marxista considera ca inaintarea pe calea comunismului va duce in mod
inevitabil la disparitia fenomenului criminal
(d) scoala interpsihologica – reprez – francezul Gabriel Tarde ce pune bazele
psihosociologiei si ale criminologiei franceze
- in construirea propriilor explicatii, acesta porneste de la o critica obiectiva a teoriei
lombrosiene, precum si de la o analiza pertinenta a datelor statistice
- teoria lui Tarde se fondeaza pe constatarea potrivit careia raporturile interumane sunt
guvernate de un fapt social fundamental – imitatia, fiecare individ dobandind un
comportament potrivit cutumelor acceptate de mediul sau
(e) scoala sociologica – reprez – sociologul francez Emile Durkheim
- acesta considera crima un fenomen de normalitate sociala, chiar un “factor de
sanatate publica”, plecand de la ipoteza ca nu a existat si nu exista societate care sa nu
cunoasca fenomenul criminal
- imposibilitatea realizarii pe cale legala a idealurilor propuse de individ (si unanim
acceptate in societatile industrializate) poate duce la incalcarea normei

14) Premisele Pozitivismului Italian

- imprejurarile ce au favorizat aparitia pozitivismului sunt:


♦ semiesecul scolii clasice, respectiv neputinta acesteia de a propune solutii valabile pt
limitarea fenomenlui criminal
- in acest context, scoala pozitivista apare ca o continuare a scolii clasice, dar si
o replica la aceasta
- raporturile dintre cele 2 orientari sunt foarte sintetizate de Enrico Ferri in
parte introductiva a Sociologiei Criminale
♦ dezvoltarea cercetarii stiintifice in general si, in particular, aplicarea metodei
inductiei pozitive, o caracteristica a sec al 19-lea
- de asemenea doctrina evolutionista a exercitat o influenta considerabila
asupra ideilor pozitivistilor italieni
- alaturi de aceasta, studiile realizate de Gall si Morel au influentat direct si
decisiv cercetarile lui Lombroso, dar si pe ceilalti reprez ai pozitivismului
- potrivit afirmatiilor lui Gall, exista 3 zone care ar putea interesa fenomenul
criminal:
♠ prima se situeaza in spatele canalului auditiv extern si corespunde
instinctului de aparare
♠ a 2a se plaseaza deasupra canalului auditiv si ar corespune unor tendinte
spre omor
♠ a 3a se situeaza in partea mijlocie a arcului frontal, la nivelul arcadei
sprancenoase si corespunde instinctului de proprietate si tendintei de furt
- Morel, medic psihiatru, realizeaza un tratat despre degenerescentele fizice,
intelectuale, morale
- acesta considera degenerescentele o maladie ereditara, ce are drept efect o
deviere a individului de la tipul normal
- el trateaza pe larg problema nebuniei morale 
♦ explicatiile anterioare ori contemporane cu privire la fenomenul criminal, grupate in
Scolile Criminologice, explicatii ce au constituit puncte de reper importante pt
cercetatorii italieni

15) Etapele Teoriei Anormalitatii Biologice

(a) prima etapa - se pune accentul pe natura atavica a criminalului – ipoteza se bazeaza
pe existenta fosetei occipitale si a unor stigmate, ceea ce a creat doctrina criminalului
nascut
(b) a 2a etapa - se studiaza raportul intre degenerscenta si criminalitate – constatarea
acestei legaturi ia in calcul numeroasele anomalii morfologice si functionale de natura
degenerativa, ce au fost sesizate in cursul cercetarilor efectuate pe criminali (se pune
accentul pe nebunia morala)
(c) a treia etapa corespunde cu explicatiile in care criminalitatea este inteleasa ca forma
a epilepsiei – ipoteza se intemeiaza pe supozitia ca, in cazul anumitor persoane,
impulsurile violente si irezistibile spre crima sunt echivanetul convulsiilor epileptice

- in teoria lombrosiana, fenomenul criminal este determinat de o anormalitate biologica


bazata pe atavism organic si psihic si pe o patologie epileptica

16) Importanta Operei lui Lombroso


♦ el a fost primul care a facut ca studiul criminalului sa treaca de la faza metafizica la studiul
stiintific
♦ cercetarile lombrosiene au constituit punctul de plecare al unor numeroase investigatii
stiintifice cu privire la fenomenul criminal
♦ analiza minutioasa a trasaturilor criminalului a facut ca Lombroso sa fie considerat un
precursor al biotipologiei
♦ opera lombrosiana contine constatari deosebit de utile si inca actuale, cum ar fi de exemplu
cele referitoare la infractorii bolnavi mintal, la alcoolism, la structura organizatiilor criminale
♦ contributia fundamentala a lui Cesare Lombroso la dezvoltarea gandirii criminologice consta
in negarea ideii de liber arbitru si implicit a celei de raspundere morala, ca temei al represiunii
(creatorul omului criminal a fost in realitate creatorul criminalului OM, o fiinta neputincioasa
in fata unui destin biologic ostil)
- in pofida criticilor numeroase ce i-au fost aduse, Lombroso reprezinta o figura marcanta a
gandirii criminologice

17) Teoria Anormalitatii Morale

- intreaga constructie elaborata de Garofalo porneste de la conceptul de delict natural,


care la randul lui sta la baza intelegerii notiunii de crima
- desi magistrat, Garofalo porneste de la premisa ca notiunea de crima trebuie privita
dpdv sociologic si nu juridic si pt acest lucru este necesara distinctia intre delicte
naturale si delicte contraventionale
- delictele contraventionale sunt creatii ale legiuitorului, au un caracter conjunctural si
sunt variabile in timp si spatiu, ceea ce genereaza relativitatea legii penale
- delictele naturale se caracterizeaza prin invariabilitate in timp si spatiu
- crima = o actiune daunatoare care raneste acele sentimente pe care le numim simtul
moral al unei colectivitati umane
- Garofalo considera ca singurele sentimente care au importanta pt morala sociala
sunt cele altruiste, categorii in care intra 2 sentimente constante – mila si probitatea
(cinstea)
- elementul de imoralitate necesar pt ca un act daunator sa fie considerat drept criminal
de catre opinia publica este vatamarea acelei parti a simtului moral care consta in
sentimentele altruiste fundamentale – mila si probitatea
- aceasta vatamare nu trebuie sa atinga partea superioara a acestor sentimente, ci
masura medie in care acestea sunt posedate de o colectivitate si care este
indispensabila pt adaptarea individului la societetate (crima = delict natural)
- crima = specie determinata de imoralitate
- Garofalo considera ca anormalitatea criminalului trebuie cautata in zona simtului
moral
- criminalul este anormal si se diferentiaza fata de concetatenii sai prin lipsa anumitor
sentimente si a anumitor dezgustari, aceasta lipsa fiind asociata unui temperament
special sau unei absente a energiei morale
- admitem o zona intermediara intre delincventi si oamenii normali si introducem aici
ofensele mai putin grave aduse sentimentului de mila, toate acelea care nu pot fi
atribuie unei cruzimi instinctive, ci mai curand duritatii, care deriva in principal din lipsa
de educatie sau de retinere conventionala
- in cadrul tipului criminal conceput, Garofalo stabileste 4 categ – asasinii, violentii,
necinstitii, cinicii

18) Importanta Operei lui Garofalo

♦ opera lui Garofalo reprezinta punctul de plecare al teoriilor psiho-morale


- in tipologiile criminale contemporane, indiferenta afectiva pe care Garofalo a pus
accent deosebit, este o trasatura a personalitatii criminale retinuta frecvent
- de asenenea, in opera acestuia se regasesc aspecte interesante in leg cu influentele
socio-economice asupra criminalitatii
♦ Garofalo constata ca instructia scolara nu are efect direct benefic asupra fenomenului
criminal, considerandu-se ca scaderea nr-ului de analfabeti nu duce, asa cum se credea la
acea vreme, la scaderea nr-ului de infractiuni, ci la cresterea nr-ului de infractori
alfabetizati 
♦ acesta mai considera ca religia poate avea efecte benefice, numai in cazul in care
perceptele morale sunt receptate in copilarie
♦ contributia cea mai importanta a lui Garofalo la dezvoltarea gandirii criminologoce
consta in introducerea notiunii de “temibilita” sau periculozitate a infractorului
- acesta a enuntat principiul inca din 1877 conform caruia pedeapsa trebuie sa fie
proportionala cu periculozitatea criminala, aceasta din urma reprezentand reperul
principal la stabilirea felului si cuantumului pedepsei
- pe langa crearea notiunii de periculozitate, Garofalo detine prioritatea si in sublinierea
necesitatii efectuarii de anchete sociale cu privire la infractor

19) Tipurile de Criminal. Factorii Criminogeni

(a) criminalii nebuni – intra in aceasta categ toate cazurile patologice, respectiv diversele
maladii (idiotism, diferite manii, epilepsia)
(b) criminalii nascuti – sunt cei la care se regasesc, de o maniera transanta, caracteristicile
speciale (stigmatele) relevate de antropologia criminala (marea majoritatea este
alcatuita din criminali nascuti sau criminali din obisnuinta)
(c) criminalii obisnuiti – se caracterizeaza prin slabiciune morala, la care se adauga si
stimuli ai circumstantelor si mediului corupt (cel mai adesea incep cariera  la o varsta
frageda si comit infractiuni contra proprietatii; de asemenea, detentia nu ii
amelioreaza, ci ii degradeaza psihic)
(d) criminalii de ocazie – cei care nu au primit de la natura o tendinta spre delict, dar care
sunt impinsi sa comita fapte penale de unele conditii legate de mediul fizic si social
(e) criminalii din pasiune – reprezinta o varietate a criminalilor de ocazie, sunt foarte rari
in comparatie cu celelalte categ si comit de regula atentate contra persoanei, au un
temperament sangvin sau nervos si o sensibiliatte exagerata

Factorii Criminogeni:
(a) factorii antropologici sau individuali ai delictului divizati in:
♦ constitutia organica a individului (unde intra toate anomaliile organice ale
craniului, creierului, etc.)
♦ constitutia psihica a criminalului (unde sunt incluse anomaliile inteligentei si
sentimentelor, mai ales ale simtului social-moral)
♦ caracteristicile personale ale criminalului (varsta, sex, starea civila, profesie,
domiciliu, etc.)
(b) factorii fizici (cosmo-telurici) – ce cuprind cauzele apartinand mediului fizic – climat,
natura sol, anotimpuri, temperatura anuala, conditii atmosferice
(c) factorii sociali – rezulta din mediul social in care traieste delincventul – nivelul opiniei
publice si al religiei, structura familiei si a sistemului educational, alcoolismul,
organizarea economica si politica, a administratiei publice, a justitiei etc.

20) Importanta Operei lui Enrico Ferri

- Ferri este primul om de stiinta care a exprimat intr-un mod foarte clar o viziune
complexa asupra etiologiei crimei, elaborand o teorie multifactoriala, contributia sa la
dezvoltarea gandirii criminologice trecand insa dincolo de aceasta teorie
- ulterior analizarii crimei, acesta trece la analiza criminalitatii
- Enrico Ferri a elaborat un adevarat program de reforma sociala
- una din cele mai importante contributii in dezvoltarea gandirii criminologice este
adusa de formularea teoriei pozitiviste a raspunderii penale
- Ferri neaga ideea de liber arbitru, pe care o considera o pura iluzie, critica ideea de
liber arbitru absolut si teoriile neo-clasice prin care se sustine existenta unui liber
arbitru limitat relativ
- toate argumentele utilizate converg spre constatarea ca omul actioneaza cum simte si
nu cum gandeste (‘eu vreau” constata o situatie, dar nu o creeaza)
- negand liberul arbitru, acesta neaga implict raspunderea morala, punandu-se in
discutie temeiul raspunderii penale
- Ferri inlocuieste raspunderea morala cu cea sociala, prin care se intelege o obligatie a
individului fata de societatea in care traieste (actele ii sunt imputabile intrucat traieste
in societate)
- opiniile lui Ferri au readus in discutie problema prevenirii delincventei si au antrenat o
serie de modificari legislative in domeniul penal
- in acelasi timp, teoria etiologica multifactoriala elaborata de acesta a dat o noua
orientare cercetarii criminologice, teoriile etiologice moderne nefacand abstractie de
explicatiile savantului italian

21) Cele 5 Caracteristici ale Pozitivismului Italian

♦ studiul complet al fenomenului criminal ca realitate umana si sociala si, in mod corelativ,
contestarea viziunii abstracte asupra crimei
♦ formularea unor concluzii bazate pe observarea fenomenului criminal, pe metoda inductiei
pozitive, si renuntarea la deductia apriorica, speculativa
♦ negarea liberului arbitru si inlocuirea acestei idei cu cea a determinismului bio-psiho-social
♦ inlocuirea ideii de raspundere morala cu cea de raspundere sociala
♦ justificarea activitatii juridico-penale prin ratiuni de aparare sociala, ceea ce presupune
masuri de protectie (reparatorii, eliminatorii) si masuri de prevenire (educative, curative)

22) Caracteristicile Teoriilor Etiologice Moderne

♦ admit in unanimitate ideea ca fenomenul criminal are o cauzalitate multipla, astfel spus ca
reprezinta un fenomen multifactorial
♦ diversele teorii etiologice s-au ocupat fiecare in mod prioritar de o anumita categ de factori
care au fost considerati preponderenti – biologici, morali, sociali (fara ca prin aceasta sa se
nege caracterul multifactorial)
♦ toate aceste teorii pleaca de la premisa ca si comportamentul criminal, ca si celelalte
conduite umane, prezinta o componenta psihologica importanta si, de aceea, teoriile
etiologice moderne au un element comun – factorul psihologic

23) Teoria Bio – Tipologica

- aceasta terorie cuprinde mai multe variante ce au ca element comun sustinerea ideii
potrivit careia exista o corelatie intre activitatea criminala si biotip (tipul biologic)
- Ernest Kretschmer, psihiatru german, observa existenta unei relatii precise intre unele
tipuri morfologice si anumite tulburari pshice

Categorii:
(a) tipul picnicomorf (sau picnic) – indivizii corpolenti, scunzi, cu extremitatile scurte, fata
rotunda, calvitie, adeseori inteligenti si expansivi (ei se caracterizeaza printr-o
criminalitate tardiva si vicleana – inselaciune, frauda)
(b) tipul leptomorf (sau astenic) – indivizii inalti, slabi, cu chipul prelung, dotati divers
dpdv intelectual, interiorizati (se caracterizeaza printr-o criminalitate precoce si o
tendinta spre recidiva – infractiunile comise fiind de obicei patrimoniale – furt, abuz
de incredere)
(c) tipul atletomorf (sau altetic) – cu un sistem osteo-muscular puternic, oscileaza intre
sentimentalism si brutalitate, se caracterizeaza printr-o criminalitate brutala (omoruri,
talharii) si o tendinta spre recidiva indiferent de varsta
(d) tipul displastic – indivizi inapoiati in plan psihic si morfologic, cel mai adesea foarte
slabi, cu deficiente ale caracterelor sexuale ori cu malformatii corporale (debili mintali,
schizofreni) si comit de regula, delicte sexuale, incepandu-si cariera criminala de obicei
dupa 18 ani si fiind expusi recidivei

24) Teoria Genetica

- teoria generica mai este numita si teoria aberatiilor cromozomiale


- cariotipul uman presupune 46 de cromozomi dispusi in 23 de perechi din care 22
reprezinta “soma” (partea neproductiva) si o pereche reprezinta “goma” (partea care
asigura reproducerea), alcatuita din cromozomi sexuali
- sexul genetic este dat de prezenta sau absenta unui cromozom particular, notat in mod
conventional ku Y, a. î. formula genetica femeiasca este 46 XX, iar cea barbateasca 46
XY
- anomaliile cromozomiale depistate cel mai frecvent la delincventi sunt in legatura cu
cromozomii sexuali (germenul)

Categorii de anomalii:
♦ o prima anomalie esta aparitia suplimentara a unui cromozom de tip X, care conduce
la formula XXY, anomalie denumita “Sindromul Klinefelter”
- subiectii au o aparenta masculina, sunt inalti si slabi, prezinta o pilozitate pubiana de
tip feminin, au barba rara sau absenta
- dpdv psihic, se caracterizeaza prin pasivitate, timiditate, tendinte spre ipohondrie si
depresie, deseori prezinta diferite tulburari mentale
- prezinta o tendinta usor accentuata spre infractiuni de natura sexuala, pedofilie,
exhibitionism, furt din considerente fetisiste
♦ o a 2a anomalie – aparitia unui Y suplimentar care duce la formula 47 XYY
(“cromozomul crimei”)
- sunt inidvizi cu o aparenta masculina, deseori foarte inalti (peste 1,80 m), uneori
prezinta anomalii in configuratia urechilor, miopie, calvitie avansata
- predispozitia spre crima este mai accentuata decat in cazul Sindromului Klinefelter
- aparitia lor se asociaza in mod frecvent cu fapte violente, chiar omucideri

25) Teoria Constitutiei Criminale

- reprezentantul acestei teorii este criminologul italian Benigno, profesor la


Universitatea din Roma, realizator al lucrarii “Teoria de antropologie criminala”
- constitutie criminala = o stare de predispozitie specifica spre crima, altfel spus,
capacitatea care exista in anumiti indivizi de a comite acte criminale, de regula grave,
in urma unor instigari exterioare
- pentru di Tullio, studiul crimei este intotdeauna biosociologic

Factorii care duc la formarea personalitatii criminale:


♦ ereditatea, cu toata influenta sa puternica (aceasta trebuie considerata ca o posibilitate
sporita, iar nu ca o determinare absoluta)
♦ unele disfunctionalitati cerebrale, hormonale
♦ varsta si crizele biologice pe care le antreneaza – pubertatea, procesele involuntare ale
imbatranirii

- dupa analiza de factori, di Tullio conchide – se poate afirma ca predispozitia spre crima
este expresia unui ansamblu de conditii organice si psihice, ereditare, congenitale sau
dobandite care, diminuand rezistenta individuala la instigari criminogene, permite
individului sa devina criminal

26) Teoria Asociatiilor Diferentiate (cele 9 coordonate)


- explicatia actului criminal presupune in viziunea criminologului american Sutherland urm
coordonate:
(a) comportamentul criminal este invatat, el nu este ereditar, iar cel care nu a primit o
pregatire criminala nu inventeaza crima
(b) invatarea se realizeaza in contact cu alte persoane, printr-un proces complex de
comunicare
(c) invatarea are loc mai ales in interiorul unui grup restrans de persoane
(d) procesul de invatare presupune asimilarea tehnicilor de comitere a infractiunilor, orientare
mobilurilor, a tendintelor impulsive, a rationamentelor si atitudinilor
(e) orientarea mobilurilor si a tendintelor impulsive este in functie de interpretarea favorabila
sau defavorabila a dispozitiilor legale
(f) un individ devine criminal daca interpretarile defavorabile respectului legii domina
interpretarile favorabile
(g) asociatiile diferentiate pot varia in privinta duratei, frecventei, intensitatii
(h) formatia criminala prin asociatie nu se dobandeste doar prin imitatie
(i) comportamentul criminal este expresia unui ansamblu de nevoi si valori, dar nu se explica
prin aceasta

27) Teoria Anomiei

- sociologul american Robert K. Merton formuleaza o teorie bazata pe conceptul de


anomie in lucrarea “Teoria sociala si structura sociala”
- Merton isi insuseste conceptia lui Durkheim potrivit careia criminalitatea este o
problema intim legata de structura sociala si variaza in functie de ea
- anomia este conceputa ca o stare sociala de absenta ori de slabire a normei, ceea ce
duce la o lipsa de coeziune intre membrii comunitatii
- pt explicarea conceptului de anomie se au in vedere 2 termeni:
♦ cultura – ansamblul valorilor ce guverneaza conduita indivizilor in societate si
desemneaza sopurile spre care acestia trebuie sa tinda
♦ organizarea sociala – ansamblul de norme si institutii care reglementeaza
accesul la cultura si indica mijloacele autorizate pt atingerea scopurilor
- starea de anomie se instaleaza atunci cand exista un decalaj prea mare intre scopurile
propuse si mijloacele legitime, accesibile pt anumite categ sociale
- aceste categ defavorizate recurg la mijloace ilegale, la criminalitate pt satisfacerea
scopurilor propuse de cultura ambianta
- se intalneste cu precadere in cazul infractiunilor patrimoniale comise cu intentie
- se constata de asemenea existenta unei leg directe intre tendinta spre delincventa la
unii minori si anomia familiala, fiind desemnata starea de confuzie sau absenta
consensului cu privire la normele de conduita
- alte cercetari scot la iveala faptul ca delincventa din obisnuinta este legata mai mult
de slabirea normelor decat de conflictul de norme, in timp ce delincventa ocazionala
si cea a adolescentilor este favorizata mai mult de conflicte de norme, decat de slabirea
acestora

28) Contributia lui FREUD la Dezvoltarea Gandirii Criminologice


♦ in ceea ce priveste explicatiile privind structura si functionarea aparatului psihic in gandirea
freudiana, acestea parcurg 2 faze:
(a) initial, Freud a considerat ca cele 3 instante ale vietii psihice sunt – inconstientul,
preconstientul si constientul (acesta explicand si teoria actelor ratate si etiologia
nevrozelor, a viselor)
(b) ulterior, elementele structurate ale psihicului devin – sinele, eul si supraeul
♦ explicatiile privind etiologia nevrozelor admit existenta a 3 factori a caror actiune intervine
la persoanele bolnave:
(a) predispozitiile ereditare
(b) influenta unor evenimente din prima copilarie – a caror influenta este socotita
hotaratoare in conceptia lui Freud (in aceasta perioada instinctul sexual parcurge
mai multe faze)
(c) renuntarea reala (diferite frustrari provocate individului de mediul social si mai
ales de cel moral)
♦ referirile directe la fenomenul criminal nu abunda in opera freudiana, deoarece el nu a fost
preocupat in mod nemijlocit cu acest subiect
- Freud analizeaza unele tabuuri, dintre care unele cu relevanta criminologica (uciderea,
incestul), considerand ca transgresarea acestora reprezinta satisfacerea unor dorinte
refulate
- el proiecteaza “complexul oedipian” la scara umanitatii – pacatul originar consta in
uciderea tatalui si posedarea mamei, crime ce au dat omenirii o perpetua constiinta a
vinovatiei
- crima apare ca expresie a instinctului sexual gresit canalizat, a complexului oedipian
- instinctul = o tendinta inerenta a organismului viu de a reproduce o stare din trecut la
care el a fost obligat sa renunte, sub influenta fortelor exterioare perturbatoare
- erosul = categ instinctelor vietii care tind la complicarea si mentinerea acesteia
- thanatos = categ instinctelor mortii avand functia de a readuce organismul la starea
anorganica

29) Teoria Criminalului Nevrotic

- apartine criminologilor Fr. Alexander si H. Staub, criminologia fiind clasif in urm categ:
♦ criminalitate imaginara – care transpare in vise, fantezii sau acte ratate
♦ criminalitate ocazionala – specifica persoanelor si situatiilor in care Supraeul suspenda
instanta sa morala, in urma unei vatamari sau a unei amenintari iminente pt Eu (santaj,
amenintari, etc.)
♦ criminalitate obisnuita – categ ce cuprinde 3 tipuri de criminali:
(a) criminalii organici – a caror personalitate tine de pshiatria clasica (bolnavii mintali
ce prezinta alterari ale capacitatii de discernamant ori lipsa acestuia)
(b) criminalii normali – sanatosi dpdv psihic, dar socialmente anormali (fac parte de
obicei dintr-o colectivitate criminala si se comporta confrom moralei acesteia; nu
prezinta conflict intre EU si SUPRAEU)
(c) criminalii nevrotici – actioneaza in functie de mobiluri inconstiente (Eu-ul este
invins de Sine, care scapa determinarii Supraeului (se constata un sentiment de
vinovatie, insotit de angoasa pedepsei; criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca pe
o justificare morala, ca o autorizare a recidivei)
30) Trasaturile Nucleului Personalitatii Criminale

(a) egocentrismul – tendinta subiectului de a raporta totul la sine insusi


(b) labilitatea – o lipsa de prevedere, o deficienta in timp, o instabilitate
(c) agresivitatea – o paleta foarte larga de tendinte, mergand de la simpla afirmare a
eului, pana la ostilitate (ea se manifeste printr-un dinamism combativ, care are ca
functie invingerea si eliminarea obstacolelor si dificultatilor care bareaza drumul
actiunilor umane)
(d) indiferenta afectiva (sau insensibilitatea morala) reprezinta acea trasatura negativa
prin care individul este impiedicat de a incerca emotii si inclinatii altruiste si simpatice
(el este dominat de un egoism si raceala fata de aproapele lui)

- cele 4 componente nu trebuie analizate in mod individual


- reunirea tuturor componentelor, precum si legaturile dintre acestea, dau un caracter
particular personalitatii in ansamblul ei

31) Traseul Criminal – Modelul Arborelui

- printre modelele cu caracter general, cel mai cunoscut este cel elaborat de sociologul
american Albert Cohen
- acesta utilizeaza termenul “devianţă” intr-un sens larg, ce include si comportamentul
criminal, punand accent pe factorii sociali asupra devianţei
- Cohen considera ca nici factorii sociali si nici cei legati de personalitatea individului nu au
o actiune directa, cauza-efect
- acesta realizeaza o analiza a explicatiilor la nivel psihologic, constatand ca mecanismele
motivationale concepute de diversi autori au pus accent – fie pe actor, fie pe situatie, fie
pe conjunctia dintre variabilele actorului si cele ale situatiei
- a neglija actorul in dauna situatiei ori invers reprezinta o eroare in opinia lui Cohen
- Cohen concepe actul deviant ca pe o succesiune de etape, in interiorul carora actorul are
oricand posibilitatea de a alege “directia” intre 2 sau mai multe directii posibile
- ceea ce va fi alegerea sa va depinde de actor si de situatie la acel moment precis – cu
timpul, actorul, situatia sau aman2 pot sa fi cunoscut schimbari
- transpunand aceste idei in mod sintetic, intr-o schema grafica, rezulta un traseu principal,
cel spre devianta, din care se desprind ca ramurile unui arbore, celelalte trasee, non-
deviante, spre care la orice moment, din considerente diverse, individul poate sa schimbe
directia
- respectiva reprezentare grafica poarta denumirea in doctrina de arbore

32) Teoria Strategica

- autorul acestei teorii, Maurice Cusson, in explicatiile sale din - biografiile criminale, din
care autorul retine discursul delincventilor despre propriile decizii si din gandirea unor
sociologi, care, in opinia autorului, utilizeaza un discurs fara corespondenta in
criminologie
- pe baza acestor surse autorul efectueaza o analiza strategica a delincventei,
concepand delictul ca pe un comportament orientat spre rezultate, avand
rationalitatea sa proprie, tinand cont de oportunitatile care se ofera actorului si de
conduita adversarilor sai
- comportamentul = o secventa (succesiune) de acte observabile in mod direct si
interpretabile in functie de aceasta observatie
- actiunea strategica este interesata de ceea ce fac oamenii mai degraba decat de ceea
ce sunt (actiunea umana conteaza mai mult decat personalitatea)
- strategiile sunt actiuni ale omului asupra mediului sau si mai ales asupra celuilalt, de
a-l influenta, a-l domina, a-l constrange, a-l suprima pe celalalt
- Cusson face distinctie intre rezultatul (in sensul de consecinta a actului) si scopul –
rezultatul pe care actorul stabileste sa-l atinga si care este vizat anterior actului
- in ceea ce priveste rationalitatea, analiza strategica prezuma capacitatea
delincventului de a lua, pana la un punct, decizii rationale, acesta putand opta pt
solutia cea mai eficace, tinand cont de ce-l intereseaza si de constrangerile ce i se
impun
- in privinta conflictelor, analiza strategica, il considera pe delincvent un actor care
decide, tinand cont de actiunea adversarilor sai
- analiza strategica refuza orice asadar orice explicatie de tip cauzal si afirma a nu fi
interesata de trecutul si personalitatea infractorului, ci doar de actul criminal in sine
- acest act se desfasoara in secvente ordonate, pe parcursul carora delincventul isi
pastreaza luciditatea si se livreaza unor calcule, care-i permit sa opereze o alegere
rationala din punctul lui de vedere

33) Stadiul actual al cunostiintelor criminologice


- in ultimii douazeci de ani nicio teorie etiologica nu a mai reusit sa se impuna in doctrina
- “puterea” in criminologie a fost preluata in ultimele doua decenii de teoreticienii
teoriei dinamice;
- a avut loc o reintoarcere in forta a ideilor utilitariste;
- “liberul- arbitru” reapare in discursul criminologiei si al filosofiei penale;
- represiunea penala si-a reintrat in drepturile firesti, justificarea pedepsei nemaifiind
pusa sub semnul intrebarii;
- este promovata “criminologia actului”;
- terminologia utilizata permite a se identifica:
1. obiectivul: a cunoaste aspectele legate de criminalitate existente in societatea
actuala, pt a furniza explicatiile utile pt ameliorarea anumitor orientari in lupta
anticriminala;
2. obiectul: actul situate in actual.
- in conceptia d-nei Negrier- Dumont: comportamentul criminal este o consecinta a
“alegerii” pe care delincventul o face, o manifestare a “liberului-arbitru” cu care acesta este
inzestrat;
- metoda empirica este sacrificata in favoarea rationamentelor filosofice;
- Paul Valery: 1. notiunea de libertate are mai multa valoare decat sens.
2. pe teren metafizico-literar nimic nu poate fi afirmat cu certitudine, nimic
nu poate fi demonstrat;
- M. Cusson - oamenii care comit crime pot fi impartiti in 3 categorii:
1. Iresponsabilii – persoane care, afectate de o tulburare psihica, ar avea
discernamantul abolit si nu raspund penal pentru ca liberul-arbitru nu
functioneaza in acest caz;
2. Indivizii in intregime raspunzatori – cei care actioneaza deliberat si care
pastreaza controlul total asupra propriilor acte;
3. delincventii partial raspunzatori – indivizii care nu actioneaza in totala
cunostiinta de cauza ori nu au controlul total al actelor lor;
- exista cel putin doua lucruri care nu pot fi obtinute printr-o activitate delictuoasa: securitatea
si afectiunea
- ca si comportamentul uman, comportamentul criminal este de o mare diversitate si
complexitate. De aceea, si cu privire la comportamentul criminal, o teorie superior generala
este imposibila din punct de vedere logic
nu exista o conduita criminala in abstract, exista diverse conduite criminale concrete
- diversitatea comportamentelor criminale face ca nicio explicatie sa nu fie universal valabila;
- solutia de principiu consta in utilizarea teoriilor criminologice ca un fel de instrumente de
interpretare a realitatii criminale;
- teoriile etiologice si cele dinamice nu au nimic antagonic, ele se refera la doua faze distincte
ale fenomenului criminal; sunt doua viziuni care se completeaza reciproc;
- diferitele teorii trebuie sa concure la explicarea fenomenului criminal, nu sa se nege reciproc;
- valoarea unei teorii nu este asigurata prin desfiintarea alteia;
Conjugarea eforturilor explicative pare singura varianta viabila in stadiul actual al
criminologiei

34) Ideea de Liber Arbitru in Teoriile Criminologice Studiate

(a) Cezare Beccaria – sustine ideea de liber arbitru, considerand necesitatea existentei
unor pedepse proportionale cu delictul
(b) Contributia fundamentala a lui C. Lombroso la dezvoltarea gandirii criminologice a
constat in negarea ideii de liber arbitru si implicit pe cea de raspundere morala, ,
considerand ca fenomenul criminal este determinat de o anormalitate biologica bazata
pe atavism organic si psihic si pe o patologie epileptica
(c) Enrico Ferri neaga si el ideea de liber arbitru, pe care o considera o “pura iluzie”. El
critica atat conceptia claisca a liberului arbitru absolut, cat si teoriile neo-clasice prin
care se sustinea existenta unui liber arbitru limitat relativ. Pentru combaterea ideii de
liber arbitru, Ferri recurge la o demonstratie in cel mai pur stil pozitivist, apeland la
argumente psihofiziologice, la rezultatele unor cercetari din domeniul biologiei, al
antropologiei si al psihiatriei. Toate argumentele utilizate converg spre constatarea ca
“omul actioneaza cum simte si nu cum gandeste” (“eu vreau” constata o situatie, dar
nu o creeaza). Negand ideea de liber arbitru, se neaga implicit si raspunderea morala,
fiind inlocuita de acesta cu cea sociala.
(d) in conceptia d-nei Negrier- Dumont - comportamentul criminal este o consecinta a
“alegerii” pe care delincventul o face, o manifestare a “liberului-arbitru” cu care acesta
este inzestrat
(e) si in studiul realizat de Maurice Cusson, autorul teoriei strategice, apare ideea de liber
arbitru, acesta sintetizand principiul rationalizarii limitate – delincventul poate opta pt
solutia cea mai eficace, tinand cont de ce-l intereseaza si de contrangerile care i se
impun. Cusson afirma cu privire la liberul arbitru, ca in general, existenta acestuia nu
poate fi ignorata

35) Aratati diferentele intre criminologia etiologica si cea dinamica

♦ etiologia criminala = o modalitate specifica de cunoastere in cadrul cercetarii criminologice,


prin care se vizeaza aflarea cauzelor, a conditiilor ori a factorilor ce determina sau favorizeaza
fenomenul criminal
♦ criminologia dinamica = acea subramura a criminologueu teoretice, care se ocupa cu
studierea fenomenului criminal, dpdv al mecanismelor si al procedelor care insotesc trecerea
la act
♦ criminologia etiologica presupune trecerea in revista a contributiilor aduse dezvoltarii
gandirii criminologice pt fiecare etapa in parte
♦ teoreticienii criminologiei dinamice neaga valoarea stiintifica si utilitatea explicatiilor de tip
cauzal, concentrandu-si atentia asupra actului criminal in sine, incercand sa faca abstractie de
istoria infractorului, de factorii endogeni sau exogeni ce ar fi putut actiona asupra acestuia
anterior comiterii faptei
♦ teoriile etiologice si cele dinamice nu au nimic antagonic, ele se refera la 2 faze distincte ale
fenomenului criminal. Primele se refera, in special la ce se intampla cu o persoana pana la
momentul “trecerii la act” (cauzele ce-l determina sa adopte conduita criminala), iar celelelte
se refera la ce se intampla cu criminalul in momentul faptei, descriu “trecerea la act” in sine.
Sunt, de fapt, 2 viziuni care se completeaza reciproc. Pastrandu-si fiecare identitatea, diferitele
teorii trebuie sa concureze la explicarea fenomenului criminal, nu sa se nege reciproc.

36) Clasificarea subiectivă a criminalitătii


- în funcţie de interesul cercetării criminologice si, prin urmare, de diferitele elemente
de referinţă cu care se operează putem avea: criminalitate natională, regională, zonală
sau continentală; criminalitate violentă şi criminalitate vicleană ; criminalitate adultă
şi criminalitate juvenilă ; etc.

37) Importanta ideilor lui Beccaria

Opera lui Beccaria conţine idei filozofico-juridice cu un mare impact socio-legislativ


şi de o mare longevitate.
Creaţia lui Beccaria are şi o dimensiune criminologică incontestabilă.
În cursul Tratatului regăsim germeni ai ideilor exprimate ulterior de Ferri, Garofalo,
Sutherland.
Beccaria a avut intuiţii corecte din punct de vedere criminologic , cum ar fi :
- rolul certitudinii pedepsei în limitarea criminalităţii ;
- caracterul criminogen al unor practici şi institutii juridice.

38) Teoria conflictelor de culturi

Aparţine criminologului american Thorsten Sellin, fost profesor al Universitatii din


Pennsylvania şi preşedinte al Societăţii Internaţionale de Criminologie.
Principala sa lucrare : « Conflictul cultural şi crima » - publicată prima oara in 1938.
Sellin considera că o cunoaştere pur ştiinţifică în criminologie este iluzorie. În aceste
condiţii, « ambiţia » criminologiei ar trebui să se limiteze doar la formularea unor
ipoteze cu un grad sporit de probabilitate. În acest sens considera Sellin că trebuie
apreciată şi propria lui teorie .
Termenii de cultură şi conflict au , pentru Sellin , o semnificaţie particulara.
Se poate vorbi de un conflict cultural atunci când conduita unei persoane, socialmente
aprobată sau chiar cerută într-o anumită situaţie într-un grup , nu este apreciată de
aceeasi manieră în celelalte grupuri sociale la care persoana respectivă datorează
supunere.
Există în principal trei situiaţii generatoare de conflict :
1. conflictul poate să apară între două atitudini perfect morale, dar bazate pe
valori diferite ( de exemplu în cazul colonizării ) ;
2. conflictul se poate situa între legi arbitrare ori legi care favorizeaza corupţia,
pe de o parte, şi indivizi care se supun unor concepţii morale sănătoase, pe de
alta parte ; ( de exemplu în cazul stării de ocupaţie ) ;
32
3. conflictul se poate ivi între legi conforme cu valorile socialmente acceptate si
indivizi ce au coduri morale particulare. ( de exemplu în cazul imigranţilor )
Teoria conflictelor de culturi , ca şi ceelalte teorii criminologice , nu poate oferi decât
o explicaţie parţială cu privire la etiologia fenomenului criminal.

39) Teoria Angajamentului

Această teorie aparţine sociologului american Howard S. Becker şi este formulată în


cuprinsul celebrei sale lucrari “Outsiders”, publicată în anul 1963.
Becker este unul din principalii reprezentanţi ai curentului interacţionist, ce se înscrie
în sfera mai largă a criminologiei “reacţiei sociale” care considera ca devianţa şi
implicit delincvenţa reprezintă o creaţie a structurilor sociale, structuri ce
“etichetează” individul ca deviant. Cu toate acestea, găsim în lucrarea lui Becker si un
model secvenţial al delincvenţei , model ce poate fi inclus foarte bine în cadrul
33
explicaţiilor privind « trecerea la act ». Teoria angajamentului reprezintă însa o
explicaţie de tip etiologic.
Motivul pentru care un individ respectă legea penală este acela de a nu pierde
avantajele pe care le presupune viaţa socială în care este « angajat ». Dimpotrivă , un
alt individ poate comite o infracţiune deoarece nu este suficient de angajat în
angrenajul social şi practic el nu are ce pierde .
Becker admite că există şi o a doua cale spre delincvenţă şi explică această cale
folosindu-se de conceptul de « tehnici de neutralizare ». Prin tehnici de neutralizare se
au în vedere « justificările » pe care delincvenţii le utilizează pentru a aproba propriile
acţiuni infracţionale.
O primă tehnică de neutralizare apare când delincventul se consideră el însuşi
descărcat de responsabilitatea propriilor acţiuni.
O a doua tehnică de neutralizare se creează în legatură cu prejudiciul comis prin
infracţiune , prejudiciu care deşi este evident , în viziunea infractorului poate fi
socotit uneori inexistent.
A treia tehnică este reprezentată de situaţia în care delincventul consideră că
vătămarea pe care o produce este justă.
A patra tehnică implică o « condamnare a celor care condamnă » , adică un dispreţ
faţă de organele de justiţie .
O ultimă tehnică de neutralizare constă în sacrificarea exigenţelor sociale generale în
schimbul salvării celor ale unui grup social restrâns.

40) Teoriile psiho-morale « autonome »


Intră în această categorie diverse explicaţii criminologice de factură psiho-morală,
unele eliberate total, altele doar parţial, de influenţa psihanalitică.
Teoria instinctelor
Apartine criminologului belgian Etienne de Greeff.
Pentru E. de Greeff personalitatea delincventului, ca şi personalitatea umană în
general, este determinată de instincte. Ansamblul de tendinţe instinctive organizate
potrivit preocupărilor inteligenţei formeaza « structura afectivă ». În cadrul structurii
afective se pot distinge două grupe fundamentale de instincte : instinctele de apărare
şi instinctele de simpatie. Există o opozitie permanentă între cele două categorii de
instincte.
Datorită conflictului dintre instinctele de apărare şi cele de simpatie în structura
afectivă se creeaza un echilibru precar , iar în aceste conditii « tulburările de caracter
şi insuficienţele » inteligenţei vor favoriza trecerea la actul criminal.
TEME :
- Care este rolul instinctelor de aparare şi al celor de simpatie ?
Teoria personalităţii criminale
Aparţine criminologului francez Jean Pinatel.
Pinatel considera inutilă încercarea de a separa oamenii în buni şi răi ; nu există
diferenţă de natură între oameni. Inexistenţa unei diferenţe de natură între oameni nu
excude însă existenţa unor diferenţe graduale în privinţa pragului lor delincvenţial.
Unii indivizi au nevoie de instigări exterioare grave, iar alţii de instigări lejere, pentru
a prezenta reacţii delictuale, pentru a realiza trecerea la act. Această diferenţă graduală
este dată de anumite trăsături psihologice care alcatuiesc « nucleul central al
personalităţii criminale ».
37
Componentele nucleului personalităţii criminale, care comandă condiţiile trecerii la
act sunt :
- egocentrismul ;
- labilitatea ;
- agresivitatea ;
- indiferenţa afectivă.

41) Modele particulare de trecere la act


Modelul Etienne de Greeff .
Autorul consideră că sunt parcurse, în principal, de către delincvent, trei etape :
1. etapa « asentimentului ineficace » ; în această etapă, la un moment dat, trairile
subterane ce tind spre crimă, pătrund spontan în zona conştientului : apare
ideea « dispariţiei » eventualei victime.
2. etapa « asentimentului formulat » ; în această fază lucrurile se petrec în mare
parte de o maniera conştientă ; este o etapă contradictorie, de ezitări ; individul
oscilează între dorinţa ca o anumită persoană să dispară fară contribuţia sa şi
ideea că ar putea ajuta la aceasta dispariţie.
3. a treia etapa, « criza », presupune ca dispariţia sa fie decisă şi implicit
implicarea subiectului ; rămân de stabilit doar detaliile .
Drumul spre crimă poate fi oprit în oricare din cele trei etape, prin acţiunea forţelor de
inhibiţie interioare, care pot fi eventual stimulate de împrejurari externe.
In acelaşi timp E. de Greeff admite că există acte criminale ce se realizează total în
afara schemei propuse, fără parcurgerea vreuneia din etapele descrise.
Modelul Jean Pinatel
Modelul de trecere la act conceput de Pinatel este considerat a fi obiectiv, in sensul că
el descrie actul criminal aşa cum acesta este perceput din exterior de către un
observator care analizeaza « dinamica personalităţii agentului ».
Pentru J. Pinatel trecerea la act se explică prin actiunea conjugată a celor patru
trăsături psihice esenţiale care alcătuiesc « nucleul personalităţii criminale » :
egocentrismul asigură ignorarea oprobriului social ; labilitatea permite ignorarea
riscului pedepsei ; agresivitatea asigură depăşirea obstacolelor materiale ; indiferenţa
afectivă împiedică apariţia sentimentului că se produce un rău victimei.
În modelul de trecere la act conceput de Pinatel factorul afectiv joaca un rol esenţial.
Modelul H. Becker
Becker pleacă de la ideea că explicaţiile anterioare privind trecerea la act comit
greşeala esenţială de a considera că « toţi factorii care contribuie la producerea
fenomenului acţioneaza simultan ». Becker apreciază că în realitate nu toate cauzele
actionează în acelaşi moment, şi, de aceea, este nevoie de un model care să ia in
considerare faptul că modurile de comportament se dezvoltă potrivit unei secvenţe
ordonate. Becker analizează diferitele faze pe care le parcurge un individ pentru a
deveni consumator de droguri. El constată că fiecare faza necesită o explicaţie şi că
reunirea tuturor acestor explicaţii contribuie la explicarea comportamentului în
ansamblu.