Sunteți pe pagina 1din 73

P O E Z II P O P O R A L E

D IN BANAT. : : III.

DESCÂNTECE
ADUNATE DE
»,

------- - E. HODOŞ — :..

:: EDITURA „ASOCIATIUNII" ::
:: SIBIU. — 1912 ::
TIPOGRAFIA ARHIDIECEZANÄ
P O E Z II P O P O R A L E
D IN B A N A T . : ; III.

DESCÂNTECE
ADUNATE DE

E. HODOS♦ =

BCU Cluj-Napoca

RBCFG20 800 284

:: EDITURA ,/lSOCIATIUNII" ::
: : SIBIU. — 1912 :
TIPOGRAFIA ARHIDIECEZANA
PREFAŢĂ
Descântecele acestea formează partea a treia a poeziilor poporale ce
le-am cules în Bănat.
Sub numirea descântece am cuprins toate acele versuri neregulate,
care se zic, se recitează ori, mai exact, se mormăie, şi niciodată nu se
cântă, — versuri neregulate care au în vedere a veni în ajutorul cuiva,
în caz de boală, de frică, de spaimă, ori atunci când cineva doreşte să
dobândească plăcerea cu mijloace bune sau rele.
Descântecele, după credinţa poporului, au puterea în astfel de
cazuri, să alunge: boala, frica, spaima, urâciunea şi tot răul, şi să aducă
în locul lor: sănătatea, liniştea, frumuseţa şi mulţumirea acelei persoane,
căreia i se descântă. Genul acesta al poeziei poporului l-aş puteă numi
mai potrivit poezia magică.
*
Merituosul folclorist al Bucovinei, S. FI. Marian, — care a tipărit cea
dintâi colecţiune mai mare de descântece la 1886, iar după şapte ani, în
1893, le-a mai sporit cu un volum, — a încercat să facă o împărţire a
acestui gen de poezie poporală în nu mai puţin de patru specii deose­
bite una de alta, care «nicicând nu trebue confundate» între sine, după
cum s’a făcut, zice Marian, de cătră cei mai mulţi inşi până acum ; —
aceste patru specii sunt următoarele:
1. Descântece,
2. Vrăji,
3. Farmece şi
4. Desfaceri.
Cele dintâi, descântecele, au în vedere — după Marian — numai
boalele corporale; celelalte trei, vrăjile, farmecele şi desfacerile, nu au nici
o legătură cu medicina.
Vrăjile — după acelaş autor — au de scop «de a face cuiva mai
mult sau mai puţin rău», cu mijloace stricăcioase : plante veninoase, obiecte
spurcate şi molipsitoare; ele se îndreaptă nu cătră fiinţe sfinte, ci mai
adesea cătră fiinţe mitologice şi cătră spiritele necurate.
Farmecele au de scop, ca omul să se facă mai frumos şi mai plăcut
cu mijloace nevinovate şi curate.
Desfacerile, în sfârşit, ar aveâ două scopuri: a) a depărtă făcăturile
şi, câte-odată, a le întoarce pe capul celuice le-a trimis şi b) a se face
plăcut altora.
Regulele stabilite astfel, dacă încercăm a le aplică la exemple singura­
tice din publicaţiunile scriitorului bucovinean, nu ne lămuresc de loc:
la descântece dăm peste desfaceri, la vrăji găsim mai multe farmece,
1*
4

la farmece avem şi desfaceri; iar la desfaceri aflăm şi descântece, şi


farmece, şi vrăji.1
Desfacerile, afară de aceasta, s’ar puteâ numi tot aşa de bine «deslegări»,
«întoarceri», «mânături», «aruncături»... Dar or cum le-am numi, ele
rămân simple descântece întrebuinţate la răul ce se naşte din «făcătură»,
«fapt», «mânătură», «aruncătură».
Poporul are numirea «descântec de destors», «descântec de des­
facere» şcl.; e lămurit zis «descântec de desfacere », şi însemnează: făcătura
sau facerea se poate desface prin descântec. Textul zice:

Cine-a făcut cu unu,


Io desfac cu doi;
Cine-a făcut cu doi,
Io desfac cu trei — -------

şi baba desfăcând nainte cu 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi «cu mânile amândouă»,


la sfârşit spune:
D escântecul1 delà mine,
Leactil delà Dumnezeu !
Descântecul se va fi sfârşind altă dată — după atâta desfacere re­
petată şi iar repetată — şi aşa:
«Desfacerea delà mine,
Leacul delà Dumnezeu», —

dar şi acum, ca şi mai nainte, descântătoarea n’a făcut altceva, decât a


descântat pentru desfacere de făcătură.
Prin urmare, «desfacerile» nu se pot scoate din mijlocul descân­
tecelor, unde îşi au locul lor din orce punct de vedere le-am privi.

împărţirea poeziei magice în : descântece, vrăji, farmece şi desfaceri,


ca patru specii deosebite, în felul făcut de Marian, o consider cu totul
nereuşită.
*
Intru «a vrăjh şi «a ferm ecâ » nu există în popor, pe cât am aflat,
nici o deosebire: vorba dintâi, a vrăji, se aude poate mai des, decât a
doua, — dar amândouă au aceleaşi înţelesuri.

• Pentru doritorii d’a cercetă însemnez aici mai multe pagine:


S. FI. Marian, Descântece pop. române, Suceava 1886, la pag. 19 şi 118 se găsesc
două «desfaceri» puse la «descântece».
Acelaş, Vrăji, Farmece şi Desfaceri, Bucureşti, 1893. Pag. 40, 47, 49, 52 ş. a. cu­
prind «vrăji», care pot să fie şi «farmece» (scopul rău nu e învederat); pag. 106 are
un «farmec de iubire», care samănă perfect cu «vrăjile» delà paginele de mai sus. Alt
farmec, la 122, ca să fie fetele jucate, este o «desfacere»; — ori de nu este desfacere,
atunci «desfacerea» delà pag. 233 este un «farmec». — La pag. 138 este sub titlul «în­
toarcerea urmei» o desfacere, despre care însuşi autorul scrie la pag. 140 că este în
acelaş timp şi o «vrajă». — Altă desfacere «întoarcerea ursitei», pag. 148, deşi e «des­
facere», este totodată şi «descântec», cum scrie autorul la pag. 152, — dacă însă e des­
cântec n’ar trebui să fie şi «desfacere», căci aceasta n’are d’a face cu medicina (v. pag.
6 în notă). — La 159 cetim : «desfacerea, respective (!) farmecul acesta»... Alte nepotriviri
la 186, 196 ş. a.
2 Vezi şi S. FI. Marian, Descântece, pag. 120: «Delà mine descântecu».
5

A vrăji sau a fermecà înseamnă mai întâi: a duşmăni şi a goni un


rău. Nu este scopul prim al vrăjilor «de a face cuiva mai mult sau mai puţin
rău». Ţinta lor de căpetenie este d’a îndreptă un rău spre bine fie şi
cu mijlocul necreştinesc — poezia magică e mai vecne decât creşti­
nismul — de a trimite răul în capul deaproapelui tău vinovat sau ne­
vinovat. Răul, despre care putem vorbi la vrăji, nu este scop al lor, ci
unul din mijloacele vrăjitorului, care vrea să schimbe cu orce preţ starea
nesuferită a clientului său, ori chiar a sa proprie, într’o stare suportabilă.

D’aici se poate naşte al doilea înţeles. Şi adecă. Omul nu se simte în


toată firea, — a dat de-o neplăcere sau s’a bolnăvit, — după socoteala
ţăranului poate să fie «vrăjit» sau «fermecat» : un rău, de care unul s’a
mântuit, a năpădit în casa altuia prin puterea vrăjitorului.
Va să zică, în cazurile acestea, a fermecà sau a vrăji înseamnă: a
fa ce cuiva rău, — însă răul acesta mijloceşte «binele» altuia.
*
In ce consistă vrăjile sau farmecele?
Ele consistă în ceremonia săvârşită de o fiinţă, care în ochii po­
porului poate tot ce vrea, şi care de obicei stă în legături cu duhurile necurate,
dar care ştie să le stăpânească şi să le poruncească. Puterea vrăjilor se
poate zări în mimica acestei fiinţe şi în obiectele ce le întrebuinţează
când vrăjeşte sau farmecă; — dacă, la prilejul acesta, se rostesc cuvinte
cu o măsură sau cadenţă oarecare, ceremonia este însoţită şi cu descântec.
A vrăji sau a fermecà se poate şi fără a rosti descântecul; dar a
descântă în adevăr nu se poate fără a vrăji. Un exemplu de vrajă fără
descântec, exemplu nu tocmai perfect, am avea în cartea noastră a des­
cântecelor bănăţene la Nr. 60, <cde muroni», cules în Deliblata, nu departe
de Dunăre, unde în toată ceremonia izbăvirii de strigoiul, ce strică pacea
nopţilor, cei doi vrăjitori abia rostesc câteva cuvinte în versuri şchioape.
Lumea satelor se teme de vrăjitor mai mult pentru puterea extra­
ordinară, decât pentru răutatea lui. Se tem e; dar îl admiră, cere ajutor
vrăjilor sale, şi se fereşte de el numai atunci, când nu-i simte trebuinţa.
E uşor de înţeles, că persoana care se ocupă cu vrăjitoria — o
meserie prigonită de autorităţi — mai totdeauna îşi va tăgădui meseria,
zicând că «nu vrăjeşte», «nu farmecă», ci numai «descântă » ca să «des­
facă» sau să «deslege», — ceeace este permis, căci însăşi biserica are
«rugăciuni de deslegare».
*
Vrăjile, şi orce poezie magică, are d’a face cu medicina poporală,
din momentul când întrebuinţează anumite materii ca leacuri. O apă
descântată este totdeauna un medicament sau un remediu în caz de
boală reală ori închipuită. Pentru nemedici, adesea şi pentru medici,
este cu neputinţă a stabili unde începe şi unde se sfârşeşte o boală cor­
porală. Oamenii, bunăoară duc spaima strigoilor; lipsiţi de odihnă, nu le
ticneşte mâncarea şi beutura; oboseala lor este o durere corporală, —
şi vrăjitorul o poate vindecă. O fată n’a avut parte de cutare peţitor;
acum sufere din greu, ziua cu dureri adevărate de cap, seara se culcă
«pe foc şi urzici, pe ace şi furnici»; baba ştiutoare, delà care fata cere
sprijin «pentru parte», o tratează ca pe o bolnavă şi-i descântă aşa, că
tot «focul şi urzicele, âcele şi furnicele», cu toate durerile, le-aşterne cu-
tăruia până atunci, pânăcând el va sosi la aceea, care îl cheamă şi do­
6

reşte. — Se întâmplă, de el tot nu soseşte; iar fetei nu-i dă mâna


s’alerge într’una la babă, — atunci îşi mai descântă şi singură, rostind
cel puţin un fragment din cele auzite şi învăţate la prilej... La o
vrâstă naintată fata aceasta trecută poate s’ajungă vrăjitoare în toată
forma, dacă vremea, sărăcia, nevoile o silesc să vrăjitorească.
*
Privitor la descântecele bănăţene din cartea prezentă, mai observ
că am adunat cu totul 114 descântece care, afară de ultimele două,
toate se rapoartă Ia boale şi suferinţe omeneşti. O parte însemnată e
influenţată de poezia slav ică; dupăcum se învederează din numiri ce
derivă din limbă slavă, ca : «izdat » (la descântece pentru urdinare şi
alte boale de «inimă»); «coştac » (la boală de oase), «coştac năprăciU
(mânat, îndreptat delà cineva); «miguloşi» (umflătură la ochi, delà
m ig = clipă, migat — a clipi din ochi) ; «năjit» (durere produsă de
duhuri care nu te lasă a trăi în pace); «obrâncit», obrintit (inflamat);
strădom aş (probabil e paserea fabuloasă a basmelor slave), — şi altele
de aceeaş origine.
Cele mai numeroase sunt descântecele de deochi; urmează cele
de izdat, de colăcit, de făcătură, de muroni, de bubă, descântece pentru
parte, ş. a. Pe cât s’a putut, le-am însoţit pretutindenea de note şi scurte
explicări.
Distribuirea s’a făcut nu după alfabet, ci după cuprinsul lor asămănător.
Pentru a înlătură greutăţile împreunate cu adunarea acestui soi de
poezie, greutăţi cunoscute şi recunoscute, am insistat ca ceice mi-au
stat în ajutor, — tinerii pedagogi şi elevele institutului, precum şi unii
învăţători şi învăţătoare, dacă aveau dispoziţiuni pentru asemenea lucruri,
— să culeagă materialul delà mamele lor, delà bunicele şi delà rudeniile
din sate. îndeosebi am căutat, ca femeile colectante, care mai uşor câştigă
încrederea babelor vrăjitoare decât bărbaţii, să încerce colectarea descân­
tecelor la izvoarele adevărate şi, în acelaş timp, nejenate de oameni şi
împrejurări.
Numai pe această cale, şi după o lungă vreme, am reuşit să în­
trunesc o părticică din poezia poporană magică în volumaşul acesta, —
cu care se termină publicaţia începută sub titlul Poezii poporale din Bănat.
Caransebeş, în 1905.
E. H.
1. Pentru parte.
O fa tă cam trecută, dacă vede că peţitorii nu m ai sosesc, merge la o
babă vrăjitoare, ca să-i descânte ,.pentru parte".
B aba primeşte delà fa tă un cocoş, ţine cocoşul în mâni şi zice urmă­
torul descântec:
Sări cocoş, 10 Cu ghearele să-l gherăeşti,
Pe coş, Cu aripile să-l tălăpeşti
Cu ciocul de oţel, Şi la Ana să-l porneşti!
Ghearele de fer, In vis să-l visăm,
5 Aripile de-aurel! Aieve să-l vedem,
Nu sări pe coş, 15 Să nu poată mâncă,
Ci pe partea N. (a fetei cutare) Lucră,
Să te duci la (cutare tinăr), Nici stă,
Cu ciocul să-l ciocăneşti. Până Ia Ana va plecă.

După aceasta baba m ai ia delà fa tă un brâu de lână şi urm ează:


Tu brâu, brâuşor, Cu aripele să-I tălăpeşti,
20 Fă-te şerpe gălbinior, 30 Cu cozile să-l pocneşti,
Cu nouă capete, La Ana să-l porneşti!
Cu nouă aripi, în vis să-I visăm,
Şi cu nouă cozi ; Aieve să-l vedem,
Du-te peste văi, Să nu poată mâncă,
25 Peste munţi, 35 Lucră,
Peste sate, Nici stă,
Până la a fetii parte. Până la Ana va plecă!
Cu capetele să-l ciocneşti,
Cules în Vălişoara, lângă Caransebeş, delà baba Petriia Seracin, şi
comunicat de Ana Seracin, învăţătoare.2

2. Pentru parte.
Bun tot pentru fete m ai trecute. Pot să descânte ele, fă r ă ajutor străin. .
Tu brâu, 5 Cu ciocul de fier,
Brâuşorul meu! Cu aripile de oţel;
Te arunc pe coş, Cu ciocul să-l ciocneşti
Să te faci cocoş, Pe scrisul meu,
8 E. H O D O Ş

Cu aripile să-l tălăpăeşti: 25 Aievea să-l văd!


10 Pe el, pe mumă-sa, Lanţ,
Pe el, pe tată-so, Vătălanţ!
Pe el, pe frate-so, Io nu zgândăr lanţul,
Pe el, pe soru-sa, Numai lanţul zgândără coşul,
Pe el, pe naşă-sa, 30 Coşul zgândără casa,
15 Pe el, pe naşu-so; Casa zgândără lacul,2
De-o fi rumân, Lacul zgândără pe dracul:
De-o fi neamţ, Tu drac mare!
De-o fi p iem ,1 Să te duci la (cutare),
De-o fi ungur, 35 Să-l zgândări,
20 De-o fi sârb, Să-l încinţi,1*3
De-o fi turc, Să-l fierbinţi,
De-o fi ţigan, în vis să-l visez,
De-o fi jidov: Aievea să-l văd,
In vis să-l visez, 40 Prea bine să-l cunosc,
Cu el să mă zbo resc.4
Cules în Caransebeş.

3. Pentru parte.
La Sân- Vasile fetele, dacă vreau să se mărite, se duc la râul cel m ai
apropiat, se suie p e podul râului, scutură de el şl îşi descântă «pentru
p a r te » :
Nu scutur podul, Bărbatul,
Ci scutur lacul; Să nu poată mâncâ,
Ear lacul să scuture Să nu poată bea,
Pe dracul, Până nu i-oi dâ
5 Dracul să-mi scuture 10 Cu mâna m ea!
După aceasta fetele se duc la coşul deschis al bucătăriei, aruncă bră-
cirea (cingătoarea) pe coş în sus şi se uită spre cer zicând:
Stea, stălăluică! Să-i spui, că am zis ieu,
De mi-ai fi soruică, Că dacă e cu mine ’n ţară,
îţi dau brăcirea mea, Să vină astară;
Să te ’ncingi cu ea, Ear de-o fi în altă ţară,
15 Să te duci la bărbatul mieu, 20 Să vină pe mâne sară!
Brăcirea o aruncă de trei ori în sus pe coş, repetând tot d’atâtea ori
versurile de m al sus.
Comunicat de elevul Petru Lădariu din Obreja, l. Caransebeş.

1 «Piem» (infl. germ.) = boiem, ceh.


* Lac subpământean.
* Să-l încălzeşti.
4 Să stau de vorbă, să mă ’nţeleg.
DESCÂNTECE 9

4. Pentru parte.
în sara de Sân-Vasile, fetele care vreau să se mărite în anul ce se în­
cepe, se duc la un gard, clatină un p ar şl zic:
Nu scutur gardul, 5 Să scuture ortacul,
Ci scutur lacul, Să se ducă ’n lume şi ţară
Lacul să scuture pe dracul ; Peste 99 hotară :
Ăla să se ducă, Să-mi aducă partea m ea!
Delà Petruţa Alexandrescu din Caransebeş, corn. de elevul Çonst. Iacob.

5. Pentru parte.
Când e lună nouă, fetele care-şi fa c «.pe parte », prind cătrinţa delà
p oală ş i aruncă cu baerile cătrinţei cătră lună. Ş i zic a ş a :
Lună nouă, Şi să-mi aduci
Lună nouă! 10 Pe cine mi-o fi mie parte!
Cal ai, Că de-o fi peste munte,
Frâu n’ai; îmi pun brâul meu punte;
5 Iţi dau frâul meu, Că de-o fi în altă ţară,
Să ’ncalici calul teu, Să-mi vină pe scară ;
Să te duci în lume şi ’n ţară, 15 Şi de-o fi peste deal,
Peste nouăzecişinouă hotară, Să-mi vină călări pe cal !
Com. de elevul Teodor Sav eseu din Caransebeş.

6. Pentru parte.
Altă dată, fetele, dacă vreau să se mărite curând, se uită sara drept
la o stea, îşi ţin mânile ridicate spre cer zicând:
Tu stea luminoasă! De peste 99 hotară.
Toate stelele să stee! De unde va fi prins,
Tu stea luminoasă, 10 Să-l desprinzi!
Noaptea asta să n’ai stăveală, Delà tată, surori şi fraţi, —
Nici odihnă, Delà toţi !
Pănă nu-i aduce soţul meu In vis să-l visez,
Din lume, din ţară, Aievea să-l văd !
Delà Petruţa Alexandru din Caransebeş, com. de elevul Corist. Iacob.

7. De iubire.
L a Sâmziene, în 24 Iunie, sărbătoarea naşterii sf. Ioan Botezătorul,
fetele se scoală când se revarsă de ziuă şi, înainte de răsăritul soarelui,
se duc afară din sat, la cutare loc, care acum, la sfârşitul lui Iunie, e
galben ca aurul de flo rile Sâmzienelor. Aici fetele — de obicei câte două —
se desbracă în pielea goală, se uită ca să nu le vadă nimeni, şi se spală
p e fa ţ ă şi pe trup cu rouă florilo r mirositoare, rostind înainte d’a răsări
soarele:
10 E. H O D O Ş

— Bună dimineaţa, In doi umerei


Râul lui Iordan, Doi luceferei,
Şi apa lui Viorean !' In piept soarele
— Mai şezi la noi 20 Şi zorile,
5 Pe scamn 2 de aur! In spate luna
— N’am venit să şăd Şi stelele,
Pe scamn de aur; Pe mânecèle
Ci am venit, Numai stele,
Să mă spăl 25 Pe polcuţă
10 Pe faţă, Dragostile! —
Pe braţă, In pălmi pleznii,
Pe albă peliţă, In ţări mă vestii,
Pe galbenă cosiţă. Mândră, frumoasă să fiu!
Şi mie să-mi dai : 30 Celor bătrâni vestită,
15 In doi ochişori Celor tineri iubită!
Doi bănişori,
Auzit în Caransebeş delà P. Adam din Zărveşti.

8. P entru jo c .
Sara, naintea unei zile de sărbătoare, fa ta desface în două focul din
vatră, şi între focuri pune o oală de apă nencepută, un ban alb şi busuioc.
Oala rămâne acolo până în dimineaţa următoare, la utrenie. Atunci se ia
d’acolo şi se aşează pe o farfu rie curată în fereastră. Când trage întâia
oară clopotul la liturghie, rosteşte de trei o r i:
— «Bună dimineaţa, Să mă spele
Râu de rouă, Pe faţă,
Râul lui Iordan!» 20 Pe braţă,
— «Mulţumesc Dumitale, De urâciuni,
5 Fată frumoasă, De făcături,
Cu cosiţa groasă, De trămisături,
Şezi pe scamn Delà strini, (străini)
De mătasă!» 25 Delà vecini,
— «Ba! că n’am venit Delà vărinci, (verişori)
10 Să şăd pe scamn Delà verişoare,
De mătasă; Delà neamurile toate.
Numai am venit, Că mi-or pus:
Să mă rog 30 Pe cap
De Sfânta Maică Piele de ţap,
15 Duminecă, Pe mânuşiţă
Cu de Sfânta Maică Piele de mâţă,
Mariă : Pe trup

1 «Viorean» e nume ce se dă boilor. «Apa lui Viorean» nu poate să fie altceva


decât o metaforă. înţelesul propriu va fi: rouă de pe câmp.
‘ Scaun.
DESCÂNTECE 11

35 Piele de lup, Mă luă,


Pe tălpi 60 In râul lui Iordan
Nojâţe de câne. Mă aruncă,
Când pe drum In lapte dulce
Plecam : Mă scălda,
40 Ţapii sbierau,- Cu brâu roşu
Mâţii se smiorau, 65 Mă ’ncingea,
Lupii urlau, Cu stâlp de busuioc
Cânii lătrau, Mă frecă:
Smoala mă negrea, Pe cap,
45 Toţi de mine fugea...» Pe după cap,
Io plângeam, 70 Să-i cad la toată lumea
Mă văieram, Cu drag,
Nime ’n lume La oamenii cei bătrâni
Nu m’auzea, Cu cinste
50 Numai Sfânta Maică Ş’omenie,
Duminica, 75 Şi la juni
Cu Sfânta Maică Cu dragoste mare.
Maria, Şi-mi punea în cap
Din vâna cerului. Un mac,
55 D’asupra soarelui. Pe mânicèle
In toeag d’argint 80 Stele mărunţele,
Se răzima, Să se uite toată
Pe mine ’n braţe Lumea la ele!
Când fa ta «se înschimbă» (ia rufe curate), se stropeşte cu apă des­
cântată.
Com. de elevul los. Stoica din Topleţ, l. Orşova.

9. De spălat.
F ata dacă vrea să fie ferită de rele şi să rămână sănătoasă ş i fru­
moasă, se duce în zori de zi înainte de răsăritul soarelui la râu, se spală
cu apă din râu ş i îşi descântă aşa :
Bună dimineaţa, De întâlnituri,
Râu curat! De deochituri,
Delà Dumnezeu lăsat! De mânături.
Cum ai ştiut spălă: leu să rămân curată,
5 Toate ogăşelile, 15 Luminată,
Toate petricelile, Ca steaua pe cer,
Toate rădăcinoasele, Ca rouă pe mări,
Toate mătăsinioarele, Ca argintul curat,
Aşa să mă speli pe mine : Ca aurul luminat!
10 De toate relele,
D elà Ileana Hamza în Cruşovăţ, comunicat de Ermina Radulescu, elevă.
12 E. H O D O Ş

10. De deochi.
Descântecul «gigiochi» se rosteşte la dureri de cap, împreunate cu
ferbinţeală şi ameţeli. B oala provine din deocheat («giocheat»).
Descântătoarea cere un cuţit nou şi un fir de mătură. Şi zice:
Doamn’ d’ajută, Doamne ! Ea îi ajungea,
A plecat N. 40 Capul cu sabia tăea
Pe cale, La muroni şi muroane,
Pe cărare, La strigoni şi strigoane,
5 Şi s’a ’ntâlnit Şi inima lui N.
Cu muronii Delà iei o scoteâ
■Şi cu strigonii ’n cale, 45 Şi lui N. o aduceă,
Şi picioarele i-au frânt, Şi-i aşeză:
Mânile i-au olignit,' Inimă la inimă,
10 Grumazii i-au rupt, Faţă la faţă,
Sângele i l-au vărsat Braţe la braţe,
Şi inima i-au mâncat. 50 Inima la loc,
Ear Maica P reçstâ din cer Sănătatea ’n trup.
Auzeă, Să se plămădească
15 Şi vedeâ, Inima ’n el,
Scară de ceară-şi făceă, Cum se plămădeşte:
Şi se cobora 55 în troacă olăţelul,
Jo s la ţară şi ’ntrebă: în vacă viţelul,
— «Ce ţi-i ţie, N.?» Şi’n găină oul!
20 — «Am plecat De-o fi deocheat
Pe cale, De om m are:
Pe cărare, 60 Să-i crepe foalele,
Maică Preacurată; Să-i pice maţele,
M’am întâlnit Să-i cură sângele!
25 Cu muronii De-o fi deocheat
Şi cu strigonii ’n cale, De muiere mare,
Picioarele mi-au frânt, 65 Muroane, strigoane:
Mânile mi-au olignit Să-i crepe bocşele (?),
Grumazii mi-au rupt, Să-i cură laptele,
30 Sângele mi-au vărsat, Să se mire de ea
Şi inima mi-au mâncat!» Ţara şi lumea,
Atunci Maica Precistă 70 Cum s’a mirat de N.,
Incingeâ cal de argint, Când ea l-a deocheat!
Plecă peste tot pământul, De-o fi deocheat
35 Cu sbiciul sbiciuind, De fată mare:
După muroni, S’o bolească boala,
După strigoni 75 Să-i pice cosiţele,
Alergând.1 Să-i crepe ţiţele,

1 «Scrintit şi îmflat».
DESCÂNTECE 13

Să se mire de ea Şi Maica Preacurată lecuitoare!


Lumea şi ţara, Şi voi să periţi:
Cum s’a mirat de N. 105 Cum piere rouă de soare
80 Când l-a deocheat! Şi pulberea de ploaie!
Ori s’o fi mirat: Şi să ieşiţi :
De statul lui, Din cap,
De purtatul lui, De după cap,
Sau de umblarea Iui! 110 Din bulzii ochilor,
85 Voi muroni şi muroane, Din creerii capului,
Voi strigoni şi strigoane, Din zgârciul nasului,
Să ieşiţi din inim a 1 lui, Din tot trupul lui N!
Din ficaţii lui, Să ieşiţi,
Din jă g ă riţele 2 lui, 115 Să grăbiţi
90 Din toate încheieturile lui, La 99 de hotare nehotărâte,
Şi din vâna groasă, La 99 de livezi ne’mpărţite
De prin oasă. La 99 de izvoare ne’ncepute !
Să ieşiţi, Acolo să beţi,
Să vă domoliţi, 120 Acolo să mâncaţi,
95 Să vă potoliţi, Acolo s’odihniţi,
Să vă călcaţi, Ş’acolo să sălăşluiţi!
Să vă cuncinaţi! 3 Că N. nu vă poate hrăni,
Să fiţi călcate, Nu vă poate adăpâ,
Şi cuncinate 125 Nu vă poate sălăşlui.
100 De gura mea, Şi ieu să-ţi fiu descântătoare,
Şi de Maica Preacurată, Maica Precistă lecuitoare,
Că ieu să-ţi fiu descântătoare, Şi ziua de astăzi ajutătoare !
D escântătoarea fa c e acum trei cruci pe pământ, ş i utm ează:
Cum se calcă pământul D’o fi din despletitele,
130 De lume, de ţară, 140 D’o fi din muma pădurii,
Şi de multe cară, D’o fi din moşul codrului,
Aşa să se calce D’o fi din friguri curate,
Durerile toate! Necurate, —
D’o fi din strigoni, D’o fi din ori c e ;
135 D’o fi din muroni, 145 Să-i treacă lui N.,
D’o fi din strigoane, Să rămână curat,
D’o fi din muroane, Luminat,
D’o fi din urâtele, Cum Dumnezeu l-a lăsat!
Descântătoarea sfârşind, împlântă după uşă cutitul, care rămâne
câtva timp acolo; iar firu l de mătură îl aruncă afară.
Auzit delà femeea Ciimbria Pocreanu din Ju p a, comunicat de Oeorge
Qruea, învăţător.1
1 Stomacul lui. — s Plumânile cu inima.
* Să vă sfârşiţi, să periţi; — alţii derivă delà lat. contenere, să vă opriţi, însă
atunci am avea forma conceniţi sau cunţineţi, şi nu «cuncinaţi», care e slavicul concinat.
Í4 Ê. H O D O $

11. De deochi.
La de durere de cap, descântătoarea suflă p e capul bolnavului zicând:
Doamne-ajută ! D’o fi dedeochi de om,
Din limba mea, 20 Să-i pleznească boaşăle,1
Din cuvântul meu, Să-i cură pişătii,
Şi din leacul Sfintei Maicii Mării, Să se mire lumea şi tara de ell
5 Şi dintr’al lui Domnul nostru Isus Să nu se mire de N.
[Cristos, Că-i frumoasă,
Să-i fie de folos! 25 Ori că-i urîtă,
Suflai peste cap, Ori că-i cenuşoasă;
Dedeochi s’a dus în sat; Numa să se mire de cei 9 ogari,
Suflai peste frunte, Cu gurile căscate... —
10 Dedeochi s’a dus în munte; — Dedeochiul acolo se duceă,
Cine-1 deocheâ, crăpa; 30 Acolo se miră
Şi cine l-o rămnit, Şi se desmirâ,
O pleznit. Şi pre ăl beteag îl părăsâ,
D’o fi dedeochi de fată mare, Şi îl năpustă,
15 Să-i pice cosita; Cu somnul
D’o fi dedeochi de muere, 35 Şi cu Domnul
Să-i pleznească ţâţele, Şi cu leacul Sfintei Maicii Mării.
Să-i cură laptele; [Amin!
Acest descântec se zice de trei ori după olaltă.
D elà Iconia Crâsta, de 62 ani, din Slatina-mică, comunicat de elevul
Romul Şandru.

12. De deochi.
Sau de durere de cap. Descântătoarea pune apă într'un păhar, îl
ţine în mână şi suflând în păhar, cască din când în când şi zice de m ai
multe o ri:
O rană, Mâncaţi de cari,
Pogorană, Să ugească2 sfânta curciibătă
Pogorască-te Dumnezeu goală,
Din gene, Să cânte bribetii pe ea.
5 Din sprâncene, 10 Amin!
Din dinţi rari, Leac din gura mea să fie!
Delà Trandafira Murariu, de 53 ani, din Slatina-mică, com. de R.
Şandru.1

1 Testicule.
* Să rămână.
DESCÂNTECE 15

13. De deochi.
Trei cărbuni aprinşi se stâm pără într’un păhar de apă, făcân d de
trei ori cruce peste cărbuni. Apa o bea persoana deocheată, iar descântă-
toarea zice:
Cine-a deocheat De-a fi din vânturi,
La N., a crepat; 15 Din garduri,
Cine-a rămnit Din muroni,
La N., a pleznit. Din strigoni,
5 De-a fi deochiul din fată, Din mânătură,
Pice-i părul, Din pocitură, —
Cură-i sângele! 20 Leac să fie,
De-a fi din muere, Maică Marie!
Crepe-i ţiţele, Mai vârtos
10 Cură-i laptele! Isus Cristos!
De-a fi din voinic, Io Terezia-s descântătoare,
Crepe-i boaşele, 25 Maica Marie lecuitoare,
Cură-i pişăţii! . Amin!
Comunicat de elevul loan Mircea, care l-a scris din graiul mamei
sale Terezia din Oraviţa.

14. De deochi.
Descântătoarea suflă peste capul bolnavului:
N’am suflat suflatul, Şi nuiele mari roşii,
Ci strigoniatul : Să facă o strungă mare roşie,
Strigoni venit, Să mulgă oi mari roşii,
Strigoni năprăcit, Să facă un caş mare roşu,
5 Strigoni pocit! 20 Şi să plece prin sat strigând:
Ieşi din creerii capului, «Hai la caş roşu,
Din merele obrazului, La caş roşu!» —
Din bulbucile ochilor. Cât caş roşu ’n lume şi ţară,
N. să fie curat Atâta deochi Ia N. în cap,
10 Ca aurul străcurat, 25 De-o fi deocheat:
Ca Domnul Cristos D e ochi verzi,
Să-i fie de folos! (C ăscând): De ochi galbini,
Plecat-a un om mare roşu D e ochi roşii,
IntPun codru mare roşu, D e ochi negri,
15 Să taie pari mari roşii, 30 De ochi de 99 de feluri !...

Descântătoarea aşează palm a d’alungul ş i d’alatul p e faţa bolna­


vului, după aceea pune palm a p e păm ânt, tot în cruce, cum a pus-o pe
faţă, ş i zice:
Cum s’aşează pământul sub Din cap să fie călcate
picioare, Şi aşezate
Aşa să se aşeze delà N.: De Dumnezeu cu Sfântul
Toate deochiturile, Arhanghel, —
Toate rămniturile Leac să-i fie!
35 Şi strigoniturile,
Din Caransebeş.

15. De deochi.
Descântătoarea sau descântătorul ia un păhar de apă, în păhar
stânge câţiva cărbuni, ş’apoi descântă bolnavului. La sfârşit îi dă să bea
puţin şi-l unge cu apa descântată.
Amin ! Amin ! Pe cărare,
Descântecul Sfintei Maicii Mărie, Şi Ioşăi1 o săcure roşie mare,
Din gura mea leac să-i fie! Mă dusăi într’o pădure roşie mare
Plecă N. Şi tăeai lemne roşii mari,
5 Pe cale, 25 Făcui o masă roşie mare,
Pe cărare, Şi făcui scamne roşii mari,
Şi se ’ntâlnî Şi făcui un foc roşu mare,
Cu muronii, Şi făcui oale roşii mari;
Cu strigonii ’n cale. Făcui un prânz roşu mare,
10 Ieşiţi voi muroni, 30 Şi-l pusăi pe masa roşie mare ;
Şi voi strigoni, Mă şuii pe scamn roşu mare
Din creerii capului, Şi strigai:
Din faţa obrazului, Veniţi muroni!
Din dinţi, Veniţi strigoni!
15 De după dinţi, 35 Câţi veţi mâncâ,
Din măsele, Veţi crepă;
De după măsele, Câţi veţi u g î,2
Din patruzecişipatru de oscioare ! Veţi plezni, —
leu plecai Şi N. de voi s’a mântui,
20 Pe cale, 40 Amin 1
Scris în Jen a şi comunicat de Romul Ioanovici, elev, spus de bunkă-sa
Eva Ioanovici.

16. De deochi.
Ieşi strigoni din cap, Din faţa obrazului !
Ieşi de după cap, 5 Nu înţăpă,
Din creerii capului, Nu jungheă!

' Luai.
* Rămânea.
DESCÂNTECE 17

Că cu limba te-oi descântă, Făcit mese roşii mari,


Cu ăbor te-oi suflă, Şi puse un prânz roşu mare,
In sat te-oi mână. 20 Şi strigă :
10 In sat, — Veniţi strigoni!
La cel ce te-a deocheat. — Veniţi pocituri!
Că plecă omul pe cale, Câţi veţi mâncă,
Pe cărare, Veţi crepă.!
Cu un topor roşu mare, 25 Şi câţi veţi ugî, (rămâneă)
15 Intr’o pădure roşie mare Veti plezni
Şi tăiă lemne roşii mari, Şi N. de strigoni s’a mântui.
Şi făcit un foc roşu mare,
Cules în Boldur şi comunicat de Augustin Aidán, teolog.

17. De deochi.
Se rosteşte de nouă ori după olaltă, şi de câteori se sfârşeşte des­
cântecul, de atâtea ori descântătoarea suflă peste capul bolnavului:
Cine te-o fi deocheat, De-o fi din moş bătrân,
Să fie crepat! Să i puie şerpii ’n sân,
Cine te-o pocit Şi din barbă
Să fie pocnit ! Cuib să-şi facă!
5 De-o fi din fată mare, 15 Să nu mai deoache!
Crepe-i ţiţele, Când s’a deochea pământul,
Pice-i cosiţele ! Atunci să te deochi !
De-o fi din nevastă tinără, Cum dă soarele,
Să-i crepe ţiţele, Aşa să dea deochiul !
10 Să-i cură laptele!
Scris în Voiteg şi comunicat de Alexandru Ţăran.

18. De deochi.
Se aduce apă într'un păhar şi se fa c e cruce:
Plecai pe cale, pe cărare, Şi de strigoni îl (o) apără,
Şi ieşii în dealul mare; Şi-i îndepărtă,
Acolo mă ’ntâlnii : Şi din gură cuvântă:
Cu strigoniul, cu strigoanea, 20 — «Taci N., n u te văecără,
5 Cu muroniul, cu muroanea, Că ieu voi chiti:
Cu pocitorul, cu pocitoarea, Inimă la inimă,1
Cu rămnitorul, cu rămnitoarea, Ficatul la ficat,
Cu dracul, cu drăcoanea. lâgăriţele la jâgăriţi,2
Pe N. jos îl (o) trântea, 25 Mânile la mâni,
10 Sângele-i vărsă, Picioarele la picioare,
Inima-i mâncă. Capul la cap,
Iar Maica Precistă-1 (o) auzeă, Gura la gură,
Crucea în mână luă. Urechile la urechi, —
Şi se scoboră 30 Mai bine de cum au fost!»
15 Pe scară N., rămâni curat (ă),
De ceară, Luminat (ă),
‘ Stomacul la stomac. — ? Plumânile şi inima.
2
18 E. H O D O Ş

Cum Maica Precistă din cer Din gura mea,


Te-a lăsat! Din inima mea!
35 Leac să-ţi fie
Auzit delà Solomia Guia în Caransebeş.

19. De deochi.
Descântătoarea fa c e cruce bolnavului, îi suflă peste frunte şi zice
Amin ! Amin ! Ne rugăm lui Dumnezeu,
Descânt descântecul Să lecuim,
Maichii Marii. Să izbăvim,
Io Ana, descântătoare, Amin ! Amin !
5 Cu Maica Marie lecuitoare

larăş suflă peste fruntea bolnavului şi urm ează:


10 Nu suflai suflatul, De ochi de fată fetiţă
Ci deocheatul, De nevastă ’nfrântă,
Resmieratul, De văduvă văduvită:
Rămnitul 25 Fugi deocheate!
Şi pocitul. Fugi resmierate,
15 Cine-o fi deocheat, Şi rămnite,
Să fie crepat! Şi pocite,
Cine-o fi rămnit şi pocit, Urgisite,
Să fie pocnit! 30 Năprăcite !
De-o fi deocheat Că io cu sufletul te-am suflat,
20 De ochi de vecin, Şi cu schipeţi ' te-am spălat.
De ochi de străin,
Descântătoarea suflând peste fruntea celui bolnav, îşi udă degetul
cel mare delà mâna dreaptă cu scuipat, unge fruntea trăgând cruciş şi
curmeziş.
In Dunăre te-am aruncat, Ci el să rămână luminat,
In năsip te-am îngropat, — Ca aurul curat,
35 Acolo să-ţi fie casa Ca Maica Mărie ce l-a lăsat,
Şi masa, 45 Ca moaşa ce l-a scăldat,
Acolo să-ţi fie scocul Ca naşul ce l-a botezat,
Şi jocu l; Mai vârtos
Că N. nu te poate ţineă, Ca Domnul Cristos, —
40 Nici purtă, Leac să-i fie!
Nici culcă;

La sfârşit suflă, ca şi m ai nainte; apoi ia un cuţit şi-l împlântă’n


păm ânt după uşă. Dacă gazda îi dă ceva bani, descântătoarea îi pune
jo s şi-i calcă cu piciorul, repetând:
50 Leac să-i fie, Amin ! Amin !
Din Maica Mărie!
Din Caransebeş.1

1 Scuipat.
DESCÂNTECE 10

20. De deochi.
Descântătoarea linge la frunte pe cel bolnav de «gigiochi», şi-i suflă
peste frunte, apoi zice:
Dedeochi, 15 Pulpa să-i pocnească!
Dedeochi! De-o fi de muiere,
Să te duci delà N., Pieptul să-i pleznească,
Din gene, Pulpa să-i pocnească!
5 Din sprincene, Şi părul să-i pice!
Din inimă, 20 De-o fi de om,
Din tulpină, Pulpa să-i pocnească,
Din ficat, din rărunchi! Barba să-i pice!
Cine-o fi deocheat, N. să rămână
10 Să fie crepat! Curat,
Cine-o fi rămnit 25 Străcurat,
Să fie perit! Ca aurul şi argintul!
De-o fi de fată mare, Leac să-i fie,
Ţâţele să-i pleznească, Sfântă Maică Marie!
Auzit delà Sauta {Safta) Jivan din Mircovăţ, com. de elevul Mina Nemoian.

21. De deochi.
Descântătoarea linge pe cel cu irerea de cap — deocheat—pe frunte.
zicând :
Cum îşi linge oaea mielul Aşa să se potolească,
Şi vaca viţelul, Toate strâcnetile »,
Ciuta-şi linge roiul, Toate fiorile
Şi eu puiul: Din creerii capului,
5 De muroni şi de muroane, 15 Din faţa obrazului,
De strigoni şi de strigoane, Să ugească N. luminat,
De-ochituri şi rămnituri, Străcurat,
De mânături şi făcături. Ca argintul curat,
Cum se potoleşte vântul Ca poala Sfintei Maicii Marii, —
10 Şi pământul, 20 Leac lui N. să fie!
Delà M aria Cleopa, de 48 ani, lin Slatina-mică, com. de R. Şandru.

22. De deochi.
Mama descântă copilului său, îl linge pe fru n te în form ă de cruce
şi zice:
Doamne-ajută! 5 Io ling copilul m eu:
Vaca linge viţelul, De toate deochiturile,
Oaea linge mielul, De toate străpungăturile,
Capra linge iedul, — De toţi ochii răi,

’ Zgârciurile.
2*
20 E. H O D O Ş

De toate inimile rele, 15 Ca steaua pe cer,


10 De toate vânturile, Ca rouă pe pământ,
De toate bubile, Ca delà Maica Preacurată lăsat !
De toate frigurile. Leac să-i dea Dumnezeu
Copilul meu să rămână curat Din limba mea,
Luminat, 20 Din gura mea!
Corn. de elevul Teodor Saveseu din Caransebeş.

23. De deochi.
Trei fire de mătură, tămâe şi cuţit.
Fugi, deocheate ! Şi sprincene,
Fugi, muroane! Din dinţi
Cu gura te-am descântat, 15 Şi din măsele,
Cu mătura te-am măturat, Din toate ’ncheeturile.
5 Cu tămâia te-am tămâiat, Cum se scutură vaca de viţel,
Cu cuţitul te-am tăiat, Şi găina de ou,
Şi pe uşă te-am lăpădat. Şi muierea de copil,
Apoi te-am suflat 20 De se uşureşte, —
Din creerii capului, Să fii şi tu curăţat,
10 Din faţa obrazului, Să rămâi curat,
Din zgârciul nasului, Ca argintul cel spălat!
Din gene
h eia M aria Petrovici din Găvo/dia, corn. de el. G. Săcoşan.

24. De deochi.
Amin! Amin! 15 De-o fi deocheat de om,
Sfântă Maică Marie! Să-i crepe foalele,
Cine-o fi deocheat, Să-i pice maţele !
Să fie crepatl De-o fi deocheat din fată mare,
5 Cine-o fi rămnit, Să-i crepe capul,
Să fie pleznit! 20 Să-i cură sângele,
Deochitoare, Să-i pice cosiţele,
Rămnitoare ! Să rămână pleaşă !
Deochiul în munte, N. să rămână curat,
10 Leacul în frunte! Luminat,
De-o fi deocheat de muere, 25 Ca steaua pe ceri,
Să-i crepe pieptul, Ca apa pe mări,
Să-i cură laptele, Ca argintul curat,
Să-i moară copilul de foame ! Ca maica ciudat!
Spus de Liena Hamza în Cruşovăţ, comunicat de eleva Ermina Ră-
dulescu.
DESCÂNTECE 21

25. De deochi.
Doamne-ajută ! Putere la putere;
A plecat strigoanea cu strigoniul, Eu voi mâna:
Şi deochitoarea cu deochitorul, Pe strigoane şi pe strigoni,
Şi pe N. au rămnit. Pe deochitoare şi pe deochitor,
5 Iar a plecat 20 Pe rămnitoare şi pe rămnitor
Pe cale, Peste munţi
Pe cărare, Cărunţi.
Şi s’a ’ntâlnit Maica Precista Acolo să stee,
Cu bolnavul în cale. Acolo să bee,
10 «Bolnavule, nu te năcăji, 25 Acolo să mânce,
Nu te amări, Acolo se pocească,
Că eu ţi-oi aduce de astăzi îna- Unde nu-i glas de cocoş,
[inte: Nici tăetură de topor!»
Inimă Ia inimă, Eu să fiu descântătoarea,
Sânge la sânge, 30 Maica Precistă lecuitoarea!
4
15 Carne la carne,
Scris în comuna V ălişoara de elevul loan Dorea.

26. De I
Doamne-ajută ! Să-i crepe boaşele,
Sfântă Maică Mărie, Să-l pornească pişăţii!
Leac să-i fie! 15 Cine s’a mirat,
Eu m’am sculat, Să se mire lumea şi ţara de el !
5 Cu limba te-am descântat, Şi N. să rămână
Nouă hotare te-am mânat. Curat,
Cine te-o rămnit, Luminat,
O pleznit. 20 Ca steaua din cer,
De-o fi de muere, Ca rouă din câmp,
10 Să-i crepe ţâţele, Ca poala sfintei Maicii Mărie!
Să-i curgă laptele! Leac din gura mea să-i fie!
De-o fi de voinic,
Auzit delà ţiganca N anii Niţu in Petroşniţa ş i comunicat de Teodor
Şandru, elev.

27. De deochi.
Cine-o fi deocheat, 5 Cine-o fi vorbit,
Să fie crepat! Să fie orbit!
Cine-o fi rămnit, Dacă o fi deocheat de o m ,1
Să fie pleznit! Să-l doară boaşele,
1 Aici : bărbat.
22 E. H O D O Ş

Să-i cură pişăţii, Şi să-i moară copiii,


10 Să se mire lumea şi genea !> Să se mire lumea şi genea!
De-o fi deocheat de fată mare Ear N. să rămână curat,
S’o doară capul, 20 Luminat,
Şi să-i pice părul! Ca delà Sfânta Maică Mărie
Să se mire lumea şi genea! Lăsat!
15 De-o fi deocheat de muere, Leac, Sfântă Maică Mărie,
S’o doară ţâţele Lui N. să-i fie!
Delà Sofia Vrăncuţa din Globurău, corn. de elevul Iancu Băcilă.

28. De deochi.
Muroni cu ochii verzi, De va fi dedeochiul
Muroni cu ochii ’ntunecaţi 20 De fată mare:
Muroni cu ochii ’nveninaţil Să-i pice tot părul,
De pe capul lui N. să plecaţi, Să-i ugească*3 curcubeta goală,
5 Să vă duceţi în vânt, Să fie de mirul fetelor!
Şi pe sub pământ! , Iar Sfânta Maică Maria
Că cine l-a deocheat 25 Se scoborâ,
Inima i-a crepat. Şi în umărul drept se puneă,
De va fi dedeochiul Şi cu poala-1 astrucâ
10 De om: De rămnitori,
Să-i crape boaşele, De deochetori.
Să-i cură pişăţii, 30 Şi ugeà N. curat,
Să fie de mirul voinicilor! Luminat,
De va fi dedeochiul Ca steaua din cer,
15 De muere: Ca rouă câmpului,
Să-i crape ţâţele, Ca poala Maicii Mării.
Să-i cură laptele, 35 Amin !
Să-i moară copilul de foame!
Auzit delà Versavia Floarea din Boriovenii vechi şi corn. de elevul
R. Boldea.
29. De deochi.
Voi muroni Din dinţi,
Cu 9 feluri de ochi răi, Din măsele,
Cu ochi verzi, Din toate încheeturile lui N.
Cu ochi viorinţi, 15 lo cu tămâie v’am tămâiat,
5 Nu mirareţi, Cu sufletu v’am suflat.
Nu desmirareţi ! In copitele şerpilor v’am aruncat,
Ci napoi să vă ’ntoarceţi Şerpii în copite v’au zdrobit,
Din cap, de după cap, N. curat a u git.3
Din creeri, de subt creeri, 20 Leac să fie
10 Din gene Delà Sfânta Maică Marie!
Din sprâncene,
Spus de M aria Petrovici din Oăvojdia, corn. de elevul O. Săcoşan.
1 Expresiune din Bănat, «genea» şi «geanea» ; mulţimea,
3 Să-i rămână. — 8 Rămas.
DESCÂNTECE 23

30. De strădomaş.
La durere de cap?...
Bună dimineaţa, nouă fraţi, Napoi să vă’ntoarceţi !
Ca nouă împăraţi! Că io cu usturoi v’am usturat,
Nu vis 41 nouă fraţi Cu piper v’am pipărat,
Ca nouă Tnpăraţi ; Cu prav v’am împuşcat,
5 Voi vis 9 feluri de strădomaşi 20 In ostrovul mărilor v’am aruncat.
Cu strădomăşiţe, şi 9 feluri de Acolo veţi beă,
[ochi răi. Acolo veţi mâncă,
Voi toţi aţi plecat pe cale, Acolo aveţi pat de culcat.
Pe cărare, N. să rămână curat,
V’aţi întâlnit cu N. în cale, 25 Ca argintul străcurat,
10 Şi 1 aţi săgetat, Ca steaua din cer,
Şi 1 aţi fulgerat. Ca rouă din câmp,
Voi delà voinicul ăsta, Ca poala Maicii Marii!
Din faţa obrazului, Leac să fie din gura mea,
Din zgârciul nasului, 30 Din limba mea!
15 Din creerii capului
Delà Ana M oise din Qăvojdia, corn. de elevul O. Săcoşan.

4 31. De izdat
4
Sau de durere de foaie (urdinare, diaree).
hescântătoarea are utţ. cuţit în mână, şi-l mişcă deasupra foalelu i
zicând:
Fugi izdate, Că io cu îimba te-am descântat
Blăstemate ! Cu cuţitul te-am tăiat,
Nu dureâ, 15 In mare te-am înecat,
Nu ustură, In peatră seacă te-am încheiat
5 Nu coace şi nu răscoace, Şi ’n lemn stărp te-am aninat.
Ci napoi te ’ntoarce ! Acolo să trăeşti,
Că N. nu te poate purtă, Acolo să viecueşti,
Nu te poate sătura, 20 In munţi,
Nu te poate^dăpă, Cărunţi,
10 Nu te poate cinsti, Unde nu-i urmă de săcure
Şi nu te poate odihni. Şi nici glas de cocoş,
Ci tu du-te delà el (sau delà ea), Amin!
Vela Trandafira Murariu, de 58 de ani, din Slatina mică, corn. de
elevul R. Şandru.

1 "Nu vis» = nu sânteţi. « Voi vis» — voi sânteţi.


24 E. H O D O Ş

32. De izdat.
Sau de durere de «inimă». Descântătoarea face semne cu un cuţit
de-asupra «inim ii“, fi zice:
Fugi izdate, 15 Eu am venit
Blăstămate ! Să-ţi fac loc de cruce. —
Că ce-ai căutat, Când va fi cap de lup
N’ai aflat, La trup de urs,
5 Ce-ai curs, Şi trup de urs
N’ai ajuns. 20 La cap de lup,
Pe subt pământ ai venit, Atunci să mai vină izdatu
Pe subt pământ să te duci ; Cu apucatu,
Cum nu te-a văzut nime Atunci şi nici atunci.
10 Pănă ai venit, Să ugească N. luminat,
Aşa să nu te vadă nime 25 Ca argintul curat,
Pănă ti-i duce; Ca steaua din cer,
Că tu ai venit la N. Ca rouă din câmp.
Să-ţi faci loc de casă, Amin! Leac să fie!
Delà M aria Cleopa, de 48 ani, din Slatina-mică, com. de R. Şandru.

33. De izdat.
Descântătoarea fa c e mai întâi cruce de trei ori spre pântecele bolna­
vului; după aceea suflă cruciş de trei ori tot peste locul acela. începe apoi
să rostească descântecul, şi în vreme ce-l rosteşte îşi aşează palm a întreagă
pe pântecele bolnavului, o ridică şi iarăş o aşează, dar totdeauna o aşează
în cruce, pănă ce a făcu t aşa şapte cruci.
Se zice descântecul de 9 ori:
Fugi, izdate, 10 Cu udat te udai,
Blăstămate ! Şi ’n mare te ’necai.
Fugi, spurcate, Ear N. să fie curat,
Blăstămate ! Luminat,
5 Fugi, drace, Ca argintul străcurat,
Necurate ! 15 Ca aurul lămurit,
Că eu cu tămâe te tămâeai De-acuma zviduit,12
Cu suc te uscai, Amin ! Amin!
Cu a i1 te aii, Amin !

Comunicat de Eva Ogrin, învăţătoare în Lugoj.

1 Usturoi.
2 Mântuit, scăpat, vindecat = zviduit.
DESCÂNTECE 25

34. De izdat.
Descântătoarea pune tămâe p e cărbuni aprinşi şi afum ă până ce
descântă. Piciorul drept îl ţine la fbalele bolnavului.
Izdat de un hotar, 25 Izdat delà o pivniţă,
„ „ două hotare, „ „ două pivniţi,
„ „ trei „ „ „ trei
„ „ patru „ „ „ patru
5 „ „ cinci „ „ „ cinci
„ ,, şase ,, 30 „ „ şase
,, ,» şapte „ „ „ şapte
„ opt „ opt
„ „ nouă „ „ „ nouă
10 Izdat necurat! Izdat necurat!
Tu ai venit, venit la N., 35 Tu ai venit, venit la N.,
Lin şi cătin, Lin şi cătin,
Io te mân cu calul Io te mân cu calul
D o la c1 înşelat, Dolac înşelat,
15 In pinteni tăiat, In pinteni tăiat,
Peste mare aruncat; 40 Peste mare aruncat;
Că omul ăsta Că omul ăsta
Nu te poate ţineă, Nu te poate ţinea,
Nu te poate purtă, Nu te poate purta,
20 Să-l laşi curat, Să-l laşi curat,
Străcurat, 45 Străcurat,
Ca aurul şi ca argintul. Ca aurul şi ca argintul.
Leac să-i fie, Leac să-i fie,
Sfântă Maică Marie! Sfântă Maică Măriei
(De trei ori se zice). (De trei ori).

Descântătoarea plezneşte în palm e de trei ori, ş i urm ează:


Izdat pleznit, Că omul ăsta
50 Izdat pocnit, Nu te poate ţineă,
Tu ai venit la N., 60 Nu te poate purtă,
Lin Să-l Iaşi curat,
Şi cătin, Străcurat,
Io te mân cu calul Ca aurul şi ca argintul,
55 Dolac înşelat, Leac să-i fie,
In pinteni tăiat, 65 Sfântă Maică Marie!
Peste mare aruncat, (De 3 ori).
Auzit delà Sauta (S afta) Jivan din Mircovăţ, corn. de elevul M ina
Nemoian.

1 Frumos ?
26 E. H O D O Ş

35. De izdat.
Descântătoarea pune mâna dreaptă, sau piciorul drept, sau p ’amân­
două la fo alele aceluia, cui vrea să-i descânte. Zice apoi de trei ori des-
cântecul :
Fugi, izdate, De-o fi cocoş,
Ş’apucate ! 15 Cocoş să crepe!
Nu îmfla, De-o fi mânz,
Nu gâmfa, Mânz să crepe!
5 Nu izbi, N. să rămână curat
Nu poci! Luminat,
Că io cu piciorul te calc, 20 Ca sfânta Maică Marie,
Cu mâna te mân, Ce l-a lăsat!
Anume Leac să fie,
10 In lume Descântecul Maicii Sfinte Marii,
La celce te-a mânat: Din limba mea curată,
De-o fi ţap, 25 Din mâna mea dreaptă! Amin.
Ţap să crepe!
Corn. de elevul Io sif Stoica din Topleţ.

36. De izdat.
Trei căţei de a i (usturoi) se pisează cu muchea toporului şi se me­
stecă cu prav de puşcă, după aceea se pune ,,la inimă“ (la stomac) sau
la locul unde-i durerea. Descântătoarea, în decursul descântecului, afumă
pe bolnav cu fum de tăm âe şi-l atinge cu piciorul drept la locul, unde-l
doare.
Descântecul se zice numai odată, în orce zi, în orcare ceas.
Fugi izdat, Până-i da de-al tău loc;
Blăstămat, Că tu la N. n’ai loc,
Delà N., Nici de stat,
Din creerii capului, Nici de ’ncins,
5 Din faţa obrazului, 25 Nici de cuprins!
Din zgârciul nasului, Nu săgetă,
Din piept din inimă, Că N. cu prav te-o împuşcat,
Din ficat, De tine nimic n’o lăsat,
Din mâni, din picioare, Şi cu a i3 te-o ait,
10 Din toate ’ncheeturile! 30 De tine nimic n’o ugit,3
Izdat porcesc, Cu piciorul te-o călcat,
Izdat văcesc, — Sub pământ te-o băgat.
Izdat rumânesc, Te du, unde se duc
Izdat nemţesc, Toate apele,
15 Izdat unguresc, 35 Pe sub toate punţile !
Izdat jidovesc, — N. să rămână curat,
Izdat greu, Ca delà Dumnezeu lăsat,
Izdat domol, Ca ’n ceasul ce-o născut,
Izdat de 99 de feluri! Când beteşug n’o avut!
20 Ieşi şi te du în slo g ,1
Corn. de elevul Dum. Roşea din Caransebeş.
1 Răzor. — i Usturoi. — * Rămas.
DESCÂNTECE 27

37. De izdat.
Descântătoarea cu un cuţit în mână trage linii în aer, cruciş şi cur­
meziş, d’asupra pântecelui omului bolnav, şi zice:
La inimă: inimă de vidră, 5 Crucea sfântă,
La cap: cap de lup Ear la cea direaptă:
Şi ureche de urs, Sfta Maica Marie.
La mâna stângă:
Se zice de două ori. Apoi descântă a ş a :
Fugi, izdate, delà N., Din putere;
Din inim ă,1 15 Că io cu sufletul te-am suflat,
10 Din ficăţei, Cu gura te-am descântat,
Din sângele lui, Du cuţitul te-am tăiat,
Din rărunchi, In mările negre te-am aruncat,
Din smagă, Şi’n inima lui N. nu te-am lăsat.
Acestea se descântă de 3 o r i ; la sfârşit împlântă cuţitul după uşă
jo s, şi zice:
20 Cum se ’ntoarce uşa, Toate pociturile,
Aşa să se ’ntoarcă delà N. Toate năprăcirile.
Toate durerile, 25 Amin !
Din Caransebeş.

38. De izdat.
Fugi izdate, 25 Că ieu te mân cu şapte,
Blăstămate ! Tu vii cu opt;
Nu încinge, Că ieu te mân cu opt,
Nu cuprinde, Tu vii cu nouă, —
5 Nu umflă, Ear ieu te mân
Nu gâmfă, 30 Cu mânile-amândouă.
Nu coace, Ieşi din faţa obrazului,
Nu răscoace, Din zgârciul nasului,
Napoi întoarce! Ieşi din maţele lui, —
10 Că ieu m’am sculat, Din piele,
Cu cuţitul te-am tăeat, 35 De sub piele,
Nouă hotare te-am mânat. Ieşi din foalele lui,
Că ieu te mân cu unul, Din in ma lui !
Tu vii cu doi; Că N. nu te poate adăpă,
15 Că ieu te mân cu doi, Nu te poate culcâ ;
Tu vii cu trei ; 50 Du-te’n văi şi munţi
Că ieu te mân cu trei, Cărunţi,
Tu vii cu patru; Acolo-s mese ’ntinse
Că ieu te mân cu patru, Şi făclii dalbe
20 Tu vii cu cinci; Aprinse,
Că ieu te mân cu cinci, 45 Şi păhare scrise.
Tu vii cu şase; Acolo să lăcueşti,
Că ieu te mân cu şase, Şi să sălăşlueşti!
Tu vii cu şapte;
Auzit delà Nina Niţu din Petroşniţa, l. Caransebeş, şi comunicat
de elevul Ioan Ohergulescu.
1 Stomac.
28 E. H O D O Ş

39. De izdat.
Fugi, izdate, De amar ce-i fi,
Blăstămate ! 10 Nici peştii nu te-or înghiţi.
Nu izdà, N să rămână curat,
Nu blăstămâ! Luminat,
5 Cu tămâe delà nouă greci Ca steaua pe ceri,
Te-oi tămâeâ, Ca apa pe mări,
Cu mătura te-oi mătură, 15 Ca argintul curat,
în Marea-Neagră te-oi aruncă! Ca maica ciudat!
Auzit delà Liena Hamza din Cruşovăţ ( Caraş-Severin ) şi contu-
nicat de Ermina Radulescu.

40. De izdat.
Fugi, izdate, Acolo să zdrumice,
Blăstămate ! 20 Acolo să cinstească,
Nu izda, Acolo să sgozbească ! 1
N’apucă, Şi N. ugi curat,
5 Nu săgetă, Luminat,
Nu încinge, Ca argintul curat,
Nu cuprinde, 25 Ca aurul străcurat,
Nu poci, Ca maica ce l-a dat,
Nu trânti, Ca poala Maicii Mării!
10 Nu izbi ! Leac să fie,
Cu gura l-oi descântă, Maică Precistă,
Cu cuţitul l-oi tăia, 30 Maică Mărie!
Şi cu mâna l-oi luă, Leac să fie,
Cu tămâe l-oi tămâeâ, Din gura mea,
15 In Marea-Neagră l-oi lăpădă! Din limba mea,
In copitele ciutelor, Cu leacul tău
Şi’n coarnele cerbilor, — 35 Ş’al lui Dumnezău !
Acolo să mănânce,
Comunicat de Vanle Tărianu din Pătaş, l. Bozovici ( Caraş-
Severin).

41. De izdat.
Fugi, izdate, Şi făcături,
Blăstămate ! Nu încingereţi,
Ieşi din maţe, 10 Nu cuprindereţi!
Şi din braţe, Că aici nu-i locul vostru,
5 Din inimă, Ci ie loc de cruce, —
Din tulpină !... Crucea vă despice,
Voi pocituri Crucea vă dărâme!

1 Să ospeteze.
DESCÂNTECE 20

15 Cu crucea vă crucişai, Vă mânai


Cu cuţitul vă tăeai, Şi’n pământ vă băgai!
Şi la muntele Semenic
Auzit delà baba Alecsandrina Suru din Vălişoara, l. Caransebeş,
şi comunicat de Ana Seracin.

42. De izdat.
Fugi, izdate, Că pe tine te-oi luă,
Blăstămate, Cu cuţitul te-oi tăiâ,
Blăstămat de nouă sate! In vârf de deal te-oi aruncă,
Aici nu-i loc pentru tine, 10 In picioarele cailor te-oi lăpădă,
5 Că-i loc pentru biserică. Cu tămâie te-oi tămâeă,
Fugi, blăstămate! Şi’n pământ te-oi băgă.
Din Caransebeş.

43. De colăcit.
Descântecul de «colăcit» sau de «încolăcit», durere de stomac, se
descântă cu tămâe, cu un fir de mătură, şi cu un cuţit. Tămâea o bea
bolnavul cu apă sfinţită. Dacă n’are apă sfinţită, e bună şi cea de izvor.
F irul de mătură îl pune după uşă, cuţitul îl împlântă tot acolo, la sfâr­
şitul descântecului, ş i le lasă puţin timp să stea acolo.
Se m ai poate descântă şi cu nouă fu se de tort. Fusele, după des­
cântec, se împlântă cu vârful în pământ.
De-i fi, colăcite: Şi te-am mânat
Din vărsat de nori, In munţi
Din răsărit de soare, 20 Cărunţi.
Din prânz, Acolo te-aşteaptă a tăi
5 Din ameazi, Cu mese ’ntinse,
Din cină, Cu făclii aprinse!
Din miez de noapte, Acolo voi să beţi,
Din cântat de cocoş, — 25 Acolo să mâncaţi,
Să te domoleşti, Acolo să sălăşluiţi,
10 Să te potoleşti! Acolo s’odihniţi!
Nu urlă Că N. n’are loc,
Ca vadurile, Nici d’a vă culcă,
Nu vâjăî 30 Nici d’a vă adăpă,
Ca vânturile, Niçi de-a odihni,
15 Nu te zvârcoli Nici de-a sălăşlui;
Ca şerpele! Că ieu, cu gura, v’am suflat, —
Că ieu te-am suflat, Şi Maica Precistă leac ţi-a dat.—
Auzit delà Cumbria Pocteanu din Ju p a şi comunicat de George
Gruea.
30 E. H O D O Ş

44. De colăcit.
Omul, ori dobitocul, care sufer ■ de «încolăcitul lietnic», nu se umflă
deodată, ci tot încetişor, până când >’a făcut ca o bute.
Descântecul se zice de nouă ori, şi totdeauna se suflă peste cel bolnav.
Fugi, încolăcit! Te-oi mână,
Că ieu te-oi descântă, 15 Unde cocoşii
Şi ’n codrul mare N’or cântă,
Te-oi mână, Şi glas de voinic
5 Nici de leac Nu s’aude,
Nu te-oi iăsâ ! Urmă de săcure
Ieşi încolăcit grabnic, 20 Nu se vede.
Ieşi încolăcit lietnic,1 In codrul mare:
încolăcit nemţesc, Acolo să te odoreşti ! -
10 încolăcit rumânesc, Că-s mese întinse
încolăcit sârbesc, Şi făclii aprinse,
încolăcit de 99 de feluri! 25 Acolo să te odoreşti,
leu în codrul mare Şi să te opreşti!
Comunicat de Alex. Ţăranu din Voiteg.

45. De colăcit.
Descântătoarea îşi fa c e cruce şi zice încet:
Fugi, colăcite, Sub tufă de răchită,
Rătăcite ! Acolo vei conăcî,
Fugi, izdate, Acolo vei sălăşlui!
Blăstămate ! N. să rămână curat,
5 Fugi, că aici n’ai loc! 15 Luminat,
Aici e Ioc de cruce. Cum Maica Precistă din cer
Că ieu cu limba te-oi descânta, L-a lăsat!
Cu tămâe te-oi tămâeâ, Leac să fie,
Şi te-oi luă, Din gura mea,
10 Şi te-oi mână 20 Din inima mea!
Auzit delà Rusă'ina Murariu din Slagna, (lângă Caransebeş) şi co
municat de elevul N ichifor Lazăr.

46. De colăcit.
Amin! Amin! 5 Ce-ai stat, d’ai încins?
Descântecul Sfintei Maicii Mării : Ce-ai stat, d’ai cuprins?
Fugi, colăcite, Fugi, izdate,
Fugi, rătăcite! Fugi, pipărate!

1 „Lietnic“ = încet, lăsător. — 2 Să te sfarmi ?


DESCÂNTECE 31

Că io cu gura te-oi descântă, 15 Acolo te-oi aşeză !


10 Cu cuţitul te-oi tăiă, Să rămână N. curat,
Cu sufletul te-oi suflă, Luminat,
Peste mări te-oi aruncă, Ca Maica din cer
Nici de leac nu te-oi lăsă! Ce l-a lăsat!
Acolo te-oj potoli, (De trei ori şi cu cuţitul).
Comunicat de elevul Simeon Laţcu din Alibunar.

47. De întors
Sau «de mânătură», sau «de desfacere »
Pentru a întoarce delà bolnav „mânătură“, „făcătura“, „aruncătura“,
descântătoarea ia un cuţit şi o amestecătură d e: unsoare, prav de puşcă,
tăm âe şi a i (usturoi), le ţine în palmă şi glăsueşte:

Io descânt cu numele Domnului, Io vă ’ntorc cu zece.


Şi a Sfintei Maice Marie, Cu unu mai mult,
Leac din gura mea să fie! 30 Cu vârf şi ’ndesat
Plecă N. pe cale, In capu aceleia,
Pe cărare, Care v’o mânat, —
Se’ntâini cu facerile ’n cale. Şi să-i faceţi :
Faceri spurcate, Din cap
Faceri necurate, 35 Peri de ţap,
Faceri sorocite, Din mâni
Faceri întâlnite ! Peri de câni,
V’o fi mânat cu unu, Din ţâţe
Io vă ’ntorc cu doi ; Peri de mâţe,
V’o fi mânat cu doi, 40 Din trup
Io vă ’ntorc cu trei ; Peri de lup,
(Şi tot aşa cu 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9). Din picioare
V’o fi mânat cu nouă, Piele de urs!

Se rosteşte de 3 ori. Apoi descântătoarea ia 3 creţari şi-i aruncă


spre sfinţitul soarelui, fără să privească într’acolo; — dacă în odaie se
află fereastră,, ce se deschide spre apus de soare, banii se pot aruncă şi
p e fereastră ; iar dacă nu se află, descântătoarea trebue să-i arunce d’afară
spre apus. — Cu unsoarea descântată unge pe bolnav în cruci peste tot corpul.
Delà Trandafira Murariu, de 58 de ani, din Slatina-mică, corn. de
R. Şandru.
32 E. H O D O Ş

48. De întors.
Pe un vătrai cu cărbuni aprinşi descântătoarea pune tămâe, apoi ia
o cămaşă de-a bolnavului, o întoarce p e dos şi vârându-şi mânile într’însa
o întoarce pe după mâni d’asupra vătraiului, descântând :

Nu întorc c’o mână, Şi mai mânioase,


Ci întorc cu două; Napoi la cine-o vrăjit.
Nu întorc cu două, Să se ducă de unde-s
Ci întorc cu trei; 45 Descântate
5 Nu întorc cu trei, Şi mânate,
(Si tot aşa cu 4, 5, 6, 7, 8^ Acolo să facă dureri,
15 Nu întorc cu opt, Acolo să facă fiori,
Ci întorc cu nouă, Acolo să facă strâcnete,3
întorc cu 99: 50 Acolo să facă săgeţi,
Făcăturile, Şi mânii, şi sfezi!
Mânăturile, Că io Ana, descântătoare,
20 Năprăciturile, Cu Maica Marie lecuitoare,
Supusăturile Ear m’am mâniat,
Din lume şi ţară, 55 De 99 de ori n’apoi le-am înturnat ;
Să se ducă ’napoi iară Cine-o ’ntors cu 9,
De unde-s venite, Să ’ntoarcă cu 8,
25 De unde-s sorocite, Cine-o ’ntors cu opt,
De unde-s năprăcite, Să ’ntoarcă cu 7 ;
De unde-s mânate, (Şi tot aşa până la /).
De unde-s descântate. Io napoi le-am înturnat,
D’o fi din ţară, Nici de leac nu le-am lăsat,
30 D’o fi din lume, Mai încintate,
D’o fi din târguri 75 Mai înfocate,
Mânate, Şi napoi înturnate,
Descântate, Toate durerile,
Sorocite, Toate arsurile,
35 Năprăcite, Toate mânăturile,
Io le ’ntorc napoi 80 Toate făcăturile.
De 99 de ori, Io pe N. am lămurit,
Mai încintate, L-am curăţit
Mai înfocate, Şi izbăvit.
40 Să se ducă napoi Amin !
Şi mai sunducoase ',
Bin Caransebeş.

* Moroase. — * Zgârciuri.
DESCÂNTECE 33

49. De aruncătură.
Nu se simte bine cineva şi crede, că s’a bolnăvit prin faptul aruncării
p e ascuns a unui lucru tocmai în drumul p e unde a trecut, descântătoarea
îi descântă pentru a desface de aruncătură.
Versurile ce urmează sânt rostite întâi la un râu, din care se scoate
apă descântată, p e urmă apa se duce acasă, se rostesc a doua oară ver­
surile şi bolnavul este spălat pe cap şi pe trup cu apa aceea.
Apă limpede, Cine-a făcut cu cinci,
Apă lin curgătoare, 20 Io desfac cu şase;
Pe N. să mi-1 speli Cine-a făcut cu şase,
Şi să-l limpezeşti Io desfac cu şapte;
5 De aruncătură de sară, Cine-a făcut cu şapte,
De aruncătură de miezul nopţii, Io desfac cu opt;
De aruncătură de zori, 25 Cine-a făcut cu opt,
De aruncătură de dimineaţă, Io desfac cu nouă;
De aprins, Cine-a făcut cu nouă,
10 De foc nestins! Io desfac cu mânile amândouă.
Cine-a făcut c’o mână, Apă lină,
Io desfac cu două; 30 Cristalină,
Cine-a făcut cu două, Curăţă pe N.
Io desfac cu trei; De aruncătură!
15 Cine-a făcut cu trei, N. să rămână
Io desfac cu patru; Curat
Cine-a făcut cu patru 35 Cum Dumnezeu l-a dat,
Io desfac cu cinci; Amin!
Auzit delà Erernia Voina din Sâlha ş i corn. de Sidonia Viţa, elevă.

50. De mânătură spurcată.


Visează omul urît, cu «duhul râm , nu poate durml, şi a doua z i se
simte bolnav : e prepus că oarecare voitor de rău i-a trimis duhul necurat
să-l bolnăvească. Cheamă o vrăjitoare, să descânte ş i să alunge pe cel ne­
curat.
Vrăjitoarei îi trebue o potcoavă de cal aflată în drum, 9 fuse de tors,
9 ace de cusut, 9 spini dintrio grapă. Lucrurile acestea toate se aşează
intri o găleată de apă, până ce se descântă, după aceea se scot şi se pun
în pat, şi bolnavul se culcă p e ele.
M ai are vrăjitoarea o păreche de foarfece şi un cuţit, ş i descântă:

Mânătură spurcată, Duhul rău din culcare,


Mânătură cu duh rău! 5 Duhul rău din mâncare!
Duhul rău din apă, Mânătură spurcată,
3
34 E. H O D O Ş

Mânătură de seară, In capul omului (ori muierii) ? !


Mânătură delà miezul nopţii, Că ieu am plecat
Mânătură din făcutul zilei, Cu limbă descântătoare,
10 Mânătură del’ ameazăzi! Cu fuse-adunătoare,
Curvoaică neagră 20 Cu ace cusătoare,
Şi urâtă, Cu potcoavă călcătoaie,
Ce te-ai năprăcit1 Cu apă spălătoare,
In capul (cutăruia ori cutăreia) Şi cu spini din grapă, —
15 Ce te-ai năprăcit D e lo c2 să-i treacă !
Auzit delà Versavia Florea din Borlovenii vechi şi comunicat de R.
Boldea, elev.
51—52. De mânătură spurcată.
D escântătoarea are un cuţit în g â n ă şi m ăsoară bolnavul de-alungul
lui cu cuţitul de trei ori, delà cap până txi<pici»a^e; ftätce-:
S tu 3 hală Din dinţi, din măsele,
Stu buduhalăl x>t v .Dirt piept, de subt piept,
Stu ceaţă, 30 Diri'înimă, de subt inimă,
Stu negureaţă! Din ficaţi, de subt ficaţi,
5 Ce vini ca o eapă rânchezând, Din rărunchi, de subt rărunchi,
Ca o cloţă clănţăind, Din maţe, de subt maţe,
Ca o căţa lătrând, Din prăcşor, de subt prăcşor, (?)
Ca o mâţă mârăind? 35 Din chiciuri, de subt chiciuri,
Că tu vei fi mânată Din genunchi, de subt genunchi,
10 De fată fetită,4 Die fluer, de subt fluer,
De văduvă văduvită, Din pulpe, de subt pulpe,
De muiere cu bărbat, Din călcâi, de subt călcâi,
Vei fi din sat, 40 Din vâni, de subt vâni,
O dintr’alt sat, Din mâni, de subt mâni,
15 Vei fi de străină, Din măduhă, de subt măduhă;
Vei fi de cununat, Că ieu m’am sculat,
Vei fi de cununată, Cu cuţitu te-am tăiat,
Vei fi de mumă cu fată; 45 In hăi munţi
leu m’am sculat, Cărunţi
20 Cu limb’am descântat, Te-am mânat,
Toate mânăturile Unde cocoş n’a cântat,
Şi făcăturile Voinic earba n’a'călcat,
Şi năprăciturile, 50 Nici săcurea n’a tăiat.
Ieşiţi delà N. Acolo să vă aşezaţi
25 Din creerii capului, Şi să vă ’ncuibaţi,
Din faţa obrazului, Pe N. să-l lăsaţi
Din sgârciu nasului, Curat,

1 Aşezat. — 2 îndată. — 3 Interjecţiune, d. e. «stu hăi !», ca să alungi un câne


ori alt animal. — * Fată fetită = trecută.
DESCÂNTECE 35

55 Luminat, Şi moaşa, ce l-a scăldat.


Ca din tata, ce l-a prăsât, 60 Amin! leac să fie,
Mama, ce l-a născut, Sftă Maică Mărie!
Nunaşu, ce l-a botezat,
Delà M aria Cleopa, de 48 ani, din Slatina-mică, com. de R. Şandra,

53. De mânătură spurcată.


A plecat mânătură pe cale, 25 Nu te văieră;
Pe cărare, Că io-s Măria,
Şi s’a ’ntâlnit cu N. în cale: Descântătoarea,
De pământ l-a trântit, Şi mânătură delà tine
5 Sângele i-a tocit (?). Napoi oi întoarce-o,
N. se cânta 30 Ş ’oi tămâiă-o,
Şi se văi eră, Ş ’oi suflă-o,
Că mânătură Ş’oi împuşcă-o!
l-a băut toată puterea. Cine-a mânat-o cu soroc,
10 Dar io Măria, descântătoarea, Io o întorc cu prav şi cu foc
Cu N. mă ’ntâlneam 35 In capul cui a mânat-o.
Şi-l întrebam: Să umble din grădină
— «Ce te cânţi, In grădină,
Ce te văierezi?» Până şi-a da de stăpână,
15 — «Cum nu m’aş cântă, Din sat în sat
Cum nu m’aş văieră? 40 Cui o fi m ânat; —
Că m’am întâlnit Că io delà N.
Cu mânătură ’n cale, — Cu zbici am zbiciuit-o,
Puterea mi-a băut, Cu lopat’am tăiat-o,
20 Şi sângele, şi smaga, In mări am aruncat-o.
Picioarele mi-au săcat, 45 Voinicu N. rămânea curat,
Trupul tot la pământ Luminat, —
L-au aşezat». Leac să-i fie ! Amin !
— «N. nu te cântă,
Delà M aria Petrovici din Oăvojdia, corn. de el. O. Săcoşan.

54. De mânătură.
Se descântă cu cuţitul la p iep t:
Amin, Amin! Se ’ntâlni cu mânătură ’n
Cuşma Daminl* Cale:
Plecă N. Mânătură mânată,
Pe cale, Iute şi ’nfocată,
5 Pe cărare, 10 Delà judecată.

1 «Cuşma Damin», fraţii medici şi patronii doftorilor: Cosma şi Damian, sfinţii


cari înlocuesc uneori pe Maica Domnului în descântece.
3'
36 E. H O D O Ş

Mânătură mânată de fată mare, Tu mânătură,


Mânătură mânată de june, 20 Să-l laşi pe N.,
Mânătură mânată de văduvoni, Curat,
Mânătură mânată de văduvoane, Şi străcurat.
15 Mânătură mânată de 99 de feluri, Ca aurul şi ca argintul!
Întâlniră pe N., Io să-i fiu descântătoare,
II trântiră 25 Maica Marie lecuitoare!
Şi carnea-i ciupiră. Amin! (De 3 ori).
Auzit delà Sauta (Safta ) J ivari din Mircovăţ, comunicat de elevul
M ina Nemoian.
55. De mânătură.
Fugi mânătură, De sub inimă,
Fugi pocitură, 20 Din ficat,
Fugi din creerii capului, De sub ficat,
Din ochi, Din maţe,
5 De sub ochi, De sub maţe,
Din obraz, Din picioare,
De sub obraz, 25 De sub picioare,
Din dinţi, Din toate măduhurile;
De sub dinţi, Că N. nu te poate purtă,
10 Din măsele, leu cu prav te-oi împuşcă,
De sub măsele, Cu tămâne te-oi afumă,
Din barbă, 30 Cu usturoi te-oi ungeâ,
De sub barbă, Peste cei mari munţi te-oi mână.
Din grumaz, Leac să fie !
15 De sub grumaz, Sfântă Maică Mărie!
Din piept, Din limbă curată,
De sub piept, 35 Din inimă direaptă!
Din inimă,
Auzit delà Liena Hamza din Cruşovăţ şi comunicat de Ermina Ra-
dulescu, învăţătoare.
56. De mânătură.
Mânătură din sat, Nu izbi,
Mânătură din alt sat, Nu dureă,
Mânătură din vânt, Nu săgetă!
Mânătură de pe pământ, leu cu gura te-oi descântă,
5 Mânătură de nouă feluri, 15 Cu cuţitul te-oi tăiă,
99 de mânături, Cu tămâne te-oi tămâneă,
99 de pocituri, Napoi
99 de muroni cu muroane, Pe povoi
99 de strigoni cu strigoane! Te-oi mână.
10 Nu poci, 20 Te-oi mână din ănin în salcă,
• DESCÂNTECE 37

Din salcă în măr, Ca aurul străcurat,


Din măr în păr, Ca maica ce l-a dat,
Din păr în prun, 35 Ca poala Maicii Marii,
Din prun în gorun, Leac să fie!
25 Din gorun în tei, Maică Precestă,
Din tei în spin, Maică Mărie,
Acolo te-oi mână, Leac să fie,
Acolo să trăieşti, 40 Din gura mea,
Acolo să cinsteşti, Din limba mea
30 Acolo să zgozbeşti, 1 Cu descântecul meu,
N. u g i3 curat, Cu leacul tău,
Luminat, Ş’al lui Dumnezeu!
Corn. de elevul Vas. Tărianu din Pătaş.

57. De mânătură-
Nouă gene, După mânătură se luă,
Dobrogene, Departe o duceâ,
Nouă fete despletite, 'U n d e glas de cocoş n’auzeă,
Nouă văduvi văduvite 15 Fată mare codiţă nu ’mpleteă.
5 Pe scară Iar cătră mânătură ziceă:
De ceară Aici să-ţi fie beutura şi mâncarea,
Se suiau la Sfta Maică Maria. Că delà N. cu tămâie te-am tămâiat,
Iar Sfânta se duceâ, Şi în munţi nalţi te-am depărtat.
Toate leacurile adună, 20 N. să rămână curat,
10 Şi lui N. le dădeă, Şi luminat!
Sftă Maică Maria, Aminl
D elà M aria Petrovici din Q ăvojdia, corn. de el. O. Săcoşan.

58. De apucat.
Descântătoarea foloseşte un topor şi aşchie sărită din lemn.
Veneă apucatul Săreă la N.
Şi spurcatul, Şi-l apucă
Veneâ în uşă, De băerile inimii.
Din uşă Fugi apucate!
5 Săreă în masă, 15 Şi spurcate!
Din masă Că ieu te tai
Săreă în blid, Şi te zdrumic:
Din blid Cum tae oamenii
Săreă în lingură, Lemnele,
10 Din lingură 20 Şi muerile

1 Să ospetezi?
’ Rămase.
38 E. H O D O Ş

Verzele; Te-oi mână.


Şi te-oi luă, Şi N. să rămână
Şi te-oi mânà, Curat,
Cu 9 păcurari, Luminat,
25 Cu 9 hoţi, 35 Cum Maica Precistă din cer
Cu 9 berzi,1 L-a lăsat!
Cu 9 puşti. Leac să fie,
Şi tot te-oi puşcă, Din gura mea,
Şi tot te-oi săgetă, Din inima mea!
30 Şi peste 9 hotare
Auzit delà Rusălina Murariu in Slagna l. Caransebeş, şi comunicat
de elevul N ichifor Lazăr.

59. De apucătură.
Se descântă cu pieptenul la p iep t
Veni apucatul Şi prinse pe N. de coastă,
Cu apucătoarea la uşă, De sub coastă,
Află uşa ’ncuiată, 10 De toate încheieturile
Fereas'ra astupată. De-acolo te-oi luă,
5 Pe coş, pe coş s’a ’ntins Şi te-oi p eriă...
O labă de urs Leac să-i fie,
Şi o labă de lup, Sfântă Maică Marie!
Comunicat de elevul Mina Nemoian, delà Sauta (S afta) Jivan din
Mircovăţ.

60. De muroni.
Omul chinuit de răul muroiului, ce iese noaptea din mormânt, chiamă
doi oameni vrăjitori. M ai nainte de a plecă la mormântul muroiului, şi
după ce s’a înoptat, vrăjitorii caută după muroi prin butoaie, prin oale ş. a.
şi negăsindu-l, se duc la morminţi.
Când vrăjitorii pornesc delà casa năpăstuită de muroi, grăiesc a ş a :
Cel dintâi:
Ciaca, maca!
A l doilea:
Baricaca !
E i zic vorbele acestea de trei ori, apoi merg la mormântul muroiului,
purtând cu dânşii o mânecă de cămaşă folosită de muroi, când era viu ca
toţi oamenii.
Sosiţi la mormânt, unul din vrăjitori bate de 3 ori în crucea muro­
iului ş i totdeauna descântă a ş a :

1 PI. delà bardă,


DESCÂNTECE 39

Haid’ măi N.
La gostâie1 să te ducem,
Peşte să-ţi dăm,
Să mânci să te saturi:
Şăran şi şciucă,
Şi chicigă,2
De tot felul.
In vremea, când se rostesc vorbele de m ai sus, a l doilea vrăjitor umple
mâneca de căm aşă cu păm ânt delà crucea mormântului, unde s’au oprit.
Când ies din cimiter, vrăjitorii nu se întorc pe calea, pe care au venit, ci
pe altă cale. P e drum vrăjitorul lapădă, din când în când, puţin din p ă­
mântul luat. Şi păm ântul acesta lăpădat — aşa se crede — se preface, m ai
târziu, în fel de fe l de dobitoace. Vrăjitorii acum ajung la o b a r ă , — o
apă stătătoare, de care se află în părţile acestea din apropierea Dunării,
se numeşte b a r ă . A ki vrăjitorul aruncă în bară măneca dimpreună cu
pământul adus din cimiter, zkân d :
«Aici să-ţi fie locul!»
Muroiul acum trebuie neapărat să sară ’n bară pe urma pământului
luat delà crucea lui. De acolo din apă el nu m ai poate scoate nici mânecă,
nici pământ, ci — deoarece muroiul niciodată nu ştie înota — se îneacă.
De altcum muroiul e silit să rămână sub apă, căci vrăjitorul i-a poruncit:
«Aici să-ţi fie locul !» Şi orice muroi poartă strajnică frică de vrăjitor.
Vrăjitorii, în sfârşit, apucă iarăş altă cale şi se întorc acasă; nainte
de a intra în sat, unul zice:
«Aici să-ţi fie hotarul!»
pentru o întâmplare când muroiul totuş ar m ai avea ceva putere şi ar ieşi
din bară.
Tot în noaptea aceea — se vrăjeşte de obicei noaptea — vrăjitorii m erg
să-şi primească p lata delà casa mântuită de răul muroiului.

Delà loan Po mariu, din D eliblata, după spusele elevului Io s if Bogdan.

61. De muroni.
Până ce descântă, descântătoarea taie mărunt cu cuţitul un usturoi.
L a sfârşit unge cu acest usturoi p e cel descântat.
Doamne-ajută ! Earăş a plecat N. delà Nrul 8 6 8
Sfântă Maică Marie, Din satul (cutare);
Leac să fie! 10 Pe cale, pe cărare,
Din gura mea, Pe drumu ăl mare,
Din limba mea, S ’a ’ntâlnit cu un muroni
Mai vârtos In cale,
Din Domnul Cristos! Cu muroniul, cu muroanea,

1 «Gostâie» = ospeţie. — 2 Căciugă, nisetru. — 8 Numărul casei,


40 E. H O D O Ş

15 Cu dracul, cu drăcoanea, Inima mi-a supt,


Cu zmăul, cu zmăoanea, Sângele mi-a băut,
Cu păduroniul, cu păduroanea, 60 Meceaha mi-a luat,
Cu codroniul, cu codroanea, Carnea mi-a smicurat.»
Cu leul, cu leoanea, Şi plecă Sfântă Maică Mărie,
20 Cu spurcul, cu spurcoanea, Cu nouă ogari,
Cu apucatul, Cu nouă câni
Cu izdatul, 65 Dăi bătrâni,
Cu toate deochiturile, Şi cu nouă căţălandri:
Cu toate pociturile. După muroniul cu muroanea,
25 L-au tâlnit, După dracul cu drăcoanea,
L-au pocit, După zmăul cu zmăoanea,
L-au fulgerat, 70 După păduroniul cu păduroanea,
L-au săgetat, După codroniul cu codroanea,
Inima i-au supt. După leul cu leoanea,
30 Sângele i-1 au băut, După spurcul cu spurcoanea,
M eceaha 1 i-auluat, După apucatul
Carnea i-au sm icurat2 — 75 Cu izdatul,
Nu poate umblă, După toate deochiturile,
Nu poate mânca, După toate pociturile. :—
35 Nu poate durmî, Mergea cât mergea,
Nu poate odihni, La un rug mare ajungea
Se cântă, 80 Şi aşa-i zicea:
Se vaieră, — «Bună dimineaţa, rugule!»
Nime ’n lume nu-1 aude, — «Mulţămesc Dumitale,
40 Numai Sfânta Maică Maria Sfântă Maică Mărie,
Din cer îl auzeă, Şezi pe scamn de aur!»
Pe scară de argint 85 — «N’am venit să şăd pe scamn,
Şi de aur se coboră, Am venit, că a plecat N. delà
Şi la N. mergeă, [Nrul 86,
45 Şi-l întrebă : Din satul (cutare),
— «-Ce te cânţi, Maichii, aşa?» Pe cale, pe cărare
— «Cum, Maică Mărie, Pe drumu ăl mare,
Nu m’aş cânta?! 90 S’a întâlnit cu un muroni
C am plecat In cale, —
50 Pe cale, pe cărare, Cu muroniul, cu muroanea,
Pe drumu ăl mare, Cu drachl, cu drăcoanea,
Şi m’am întâlnit Cu zmăul, cu zmăoanea,
Cu muroniu ’n cale; 95 Cu păduroniul, cu păduroanea,
M’a tâlnit, Cu codroniul, cu codroanea,
55 M’a pocit, Cu leul, cu leoanea,
M’a fulgerat, Cu spurcul, cu spurcoanea,
M’a săgetat Çu apucatul,

1 Puterea. — 2 Sfârmat,
DESCÂNTECE 41

100 Cu izdatul, Sfântă Maică Mărie,


Cu toate deochiturile, 145 Poftiţi pe scamn de aur!»
Cu toate pociturile; — «N’am venit să şed de scamn,
L-au tâlnit, Ci am venit, că a plecat N. delà
L-au pocit, [Nrul 86,
105 L-au fulgerat, Din satul N.,
L-au săgetat, Pe cale, pe cărare,
Inima i-au rupt, 150 Pe drumu ăl mare,
Sângele i-au băut, S’a ’ntâlnit cu un muroni
Meceaha i-au luat, In cale,
110 Carnea i-au smicurat; Cu muroniul, cu muroanea,
Nu poate umblă, Cu dracul, cu drăcoanea,
Nu poate mâncă, 155 Cu zmăul, cu zmăoanea,
Nu poate durmî, Cu păduroniul, cu păduroanea,
Nu poate odihni, Cu codroniul, cu codroanea,
115 Se cântă, Cu leul, cu leoanea,
Se vaieră, — Cu spurcul, cu spurcoanea,
O i-ai văzut p’aici trecând ? 160 Cu apucatul,
— «leu nu i-am văzut trecând». Cu izdatul,
— «Rug ai fost, Cu toate deochiturile,
120 Rug să fii! Cu toate pociturile;
Pom bun de mâncare L-au tâlnit,
Să nu mai fii, 165 L-au jbocit,
Cât a fi lumea şi pământul !» L-au fulgerat.
Iar plecâ Sfânta Maică Mărie L-au săgetat,
125 Cu 9 ogari. Inima i-au supt,
Cu 9 câni Sângele i l-au băut,
D’ăi bătrâni, 170 Meceaha i-au luat,
Cu 9 căţălandri, Carnea i-au smicurat;
După muroniul cu muroanea, Nu poate umblă,
130 După dracul cu drăcoanea, Nu poate mânca,
După zmăul cu zmăoanea, Nu poate durmî,
După păduroniul cu păduroanea, 175 Nu poate-odihnî,
După codroniul cu codroanea, Se cântă,
După leul cu leoanea, Se vaieră, —
135 După spurcul cu spurcoanea, O i-ai văzut p’aici trecând?»
După apucatul — «Ba, nu i-am văzut trecând!»
Çu izdatul, 180 — «Salc’ai, fost
După toate deochiturile, Salcă să fii,
După toate pociturile. Poamă bună de mâncare
140 Mergeâ cât mergeâ, Să nu mai fii!»
La o salcă mare-ajungeâ: Şi iar pleca Sfântă Maică Mărie,
— «Bună ziua, salcă mare!» 185 Ş ’ajunse la viţa de vie:
— «Mulţămesc Dumitale, r— «Bună dimineaţa, viţă de vie!»
42 E. H O D O Ş

— «Mulţămesc Dumitale, După păduroniul cu păduroanea,


Sfântă Maică Marie, 225 După codroniul cu codroanea,
Poftiţi pe scamn de aur!» După leul cu leoanea,
190 — «N’am venit să şed pe scamn, După spurcul cu spurcoanea,
Ci am venit, că a plecat N. delà După apucatul
[Nrul 86, Cu izdatul,
Din satul N., 230 După toate deochiturile,
Pe cale, pe cărare, După toate pociturile.
Pe drumu ăl mare, Mergeă cât mergeă,
195 S’a ’ntâlnit cu muroni Pân’ la ostrovul mărilor
In cale, Ajungea,
L-au tâlnit, 235 In bici de foc pocneă,
L-au pocit, Pe toţi ogarii-i sumuţâ,
L-au fulgerat, Şi relele le prindeâ,
200 L-au săgetat, Prav şi pulbere le făceâ;
Inima i-au supt, Sfânta Maică Mărie ziceă:
Sângele i-au băut, 240 — «Voi n’aveţi
Meceaha i-au luat, Să vă faceţi
Carnea i-au smicurat; La inima lui N.
205 Nu poate umblă, Casă şi masă!
Nu poate mâncâ Că-i pun în cap
Nu poate durmî, 245 C lăbăţ1 de ţap,
Nu poate-odihm ; La inimă
Se cântă, Vidră bătrână,
210 Se vaieră, — La picioare
O i-ai văzut pe-aici trecând?» Piele de ursoane,
— «Care mai de care, 250 La mâna stângă
Alergă mai tare, Crucea sfântă,
Şi numai cât trecură, La mâna dreaptă
215 In ostrovul mărilor». Sabie, buzdugan
Plecă Sfântă Maică Marie, Şi puşcă;
Cu nouă ogari, 255 Când la N. veţi mai merge,
Cu nouă câni, Cu puşca vă va puşcă,
D’ăi bătrâni, Cu sabia vă va tăia,
220 Cu nouă căţălandri, Cu buzduganul va da,
După muroniul cu muroanea, N’apoi vă va mână,
După dracul cu drăcoanea, 2ö0 In păduri vă v’aruncă»,
După zmăul cu zmăoanea, Doamne-ajută! Amin!
Auzit delà Ioana Stanciu din Rusca, comunicat de elevul Stachle Oherga.

62. De muroni.
Descântătoarea întrebuinţează 9 căţei de a i (usturoi), o bucăţică de
untură, — dacă are untură de scroafă tăiată în ziua de Ignatie (20 Dec.)
1 Căciulă.
DESCÂNTECE 43

este m ai ca leac, decât alta, — m ai multe bucăţi de tăm âie şi trei fir e de
mătură.
Descântecul îl face în vatra focului, aşa că desparte focul în trei părţi
zicând :
Nu despart focul,
Ci despart muronii,
Strigonii,
Rămnitorii,
5 Pocitorii de N.
In fiecare patte a focului pune câte trei căţei de ai, îi lasă până ce
încep a pocni şi atunci zice:
Cum voi 9 căţei
Aţi pocnit,
Aşa să pocnească
Muronii,
10 Strigonii
Rămnitorii
Şi pocitorii!
Acum descântătoarea adună cu firele de mătură cei 9 căţei de ai, îi
oune în mijlocul vărei focului pe o scândură, ia toporul şi cu muchea îi
pisează bine, îi amestecă după aceea cu untura, şi unge p e bolnav la «inimă»,
apoi delà creştet până la călcâiul piciorului stâng, şi iarăş delà creştet până
la călcâiul piciorului drept, tot cruciş. După acestea pune tămâie pe jeg h i
(jăratic ) şi ajumă pe bolnav rostind descântecul m ai departe. La sfârşit cele
trei fire de mătură le lapădă în locul, unde se despart drumurile.
Se descântă în trei să ri: M arţi sara, J o i sara şi Sâmbătă sara.
A plecat N. 30 încheietură la ’ncheietură.
Pe cale, pe cărare, Tu muroni şi cu muroane,
15 Pe drumul mare, Şi strigoni cu strigoane,
Şi s’a ’ntâlnit Peste munţi
Cu muroniul şi cu muroanea, Cărunţi
Cu strigoniul şi cu strigoanea 35 Să vă duceţi
In cale, In coarnele cerbilor,
20 Şi sângele i l-au băut, In copitele şutelor,
Inima i-au mâncat. Acolo să vă bateţi
Maica Precistă în vis In coarne cu cerbi,
I-a venit şi i-a zis: 40 In copite cu şute!
— «Nu te tângui, Maica Precistă i-a adus,
25 Nu te amărâ N.l Inimă la inimă,
Că ţi-oi aduce Sânge la sânge,
Sânge la sânge, Putere la putere,
Inimă la inimă, 45 încheietură la ’ncheietură, —
Putere la putere, Cum strânge albină
44 E. H O D O Ş

La stupină, 55 Cu mătura v’am măturat,


Şi oul în găină, Ca N. să rămână curat,
Şi aiul în căpăţină. Luminat,
50 Cu ai v’am ait, Cum Dumnezeu l-a lăsat
Şi inimă ’n voi n’a ugit (rămas); In ceas, de s’a născut,
Cu tămâie v’am tămâiat, 60 Când beteşug n’a avut.
Nimic de voi n’am lăsat, Io să-i fiu descântătoare,
Cu prav v’am împuşcat, Maica Precistă lecuitoare !
Corn. din Caransebeş, delà elevul Dum. Roşea.

63. De muroni.
Se arde tămâie, până ce descântă ; un cuţit se ţine la piept.
Plecă N. 30 Muroni cu muroane,
Pe cale, Muma codrului,
Pe cărare, Cu muma pădurii,
Şi-l întâlniră Mă tâlniră,
5 In drumul mare: Mă trântiră,
Draci cu drăcoane, 35 Şi carnea-mi ciupiră».
Zmăi cu zmăoane, — «Ean taci, tu N. !
Spurc cu spurcoane, Nu ţipâ,
Muma codrului Nu te văitâ,
10 Cu muma pădurii, — Că vom plecă,
11 tâlniră, 40 Pe cale mare,
Şi-l trântiră, Pe cărare;
Şi carnea-i ciupiră. Unde vom află o fiică
Şi plecă N. Cu maică periindu-se,1
15 Ţipându-se, Capul l-om tăiă,
Văitându-se, 45 Sângele l-om luă,
Pe cale, Şi vom pune
Pe cărare, Braţe la braţe,
Sfântă maică Duminecă Inimă la inimă,
20 O ’ntâmpină ’n cale: Şi vom chiti,
— «Ce ţipi N.P 50 Şi zugrăvi
Ce desţipi?» Mai zugrav de cum a fost,
— «Cum n’oi ţipă, Cum zugrăvesc grecii mătasa;
Maică Duminecă, Leac să-i fie,
25 Cum nu m’oi văită, Sfântă Maică Mărie !
Că mă ’ntâmpinară 55 Io-s descântătoare,
In drumul mare: Maica Mărie lecuitoare!
Draci cu drăcoane, (D e trei ori).
Zmăi cu zmăoane
Auzit delà S. Jivan din Mircovăţ, com. de elevul M ina Nemoian.
Pieptenându-se,
DESCÂNTECE 45

64. muroni.
A plecat N. Nu-s vrednic a da de prânz 123
Pe cale, Nu-s vrednic a da de gustare,
In vale, 25 Nu-s vrednic a da de cină*.
Se ’ntâlni cu Sfânta Maica Sfântă Marie zise:
5 Maică Mărie — «Curând să ieşiţi!
In cale. Din cap,
Sfântă Maică Mărie, Din faţa obrazului,
Cu viţa de vie 30 Din piept,
In mână, zise: Din inimă,
10 — «Unde-ai plecat N.? Din rânză,
Văitând şi văierând?» Din picioare,
— «Am plecat, Din toate oasele!»
Că m’a ’ntâlnit: 35 Şi Maica Sfântă Marie
Muroniul cu muroanea, Cu viţa de vie
15 Păduroniul cu păduroanea, II atingeă,
Strigoniul cu strigoanea. Şi durerile luă,
Muroni mort, Şi N. rămâneâ
Muroni viu, 40 Curat,
Sângele mi l-a sorbit Luminat,
20 Carnea mi-a mâncat, Ca delà Sfântă Maică Marie
Vârtutea mi-a luat; Lăsat.
Nu-s vrednic1 a da de fruştiuc, 3
Auzit delà Sofia Vrăncuţa din Qloburău, şi corn. de el. Iancu Băcilă.

65. De „muronii hăi mari“.


Descântătoarea face o amestecătură de unsoare, tămâie, p ra f de puşcă,
pulbere de marmoră şi usturoi. Cu amestecătura aceasta unge p e bolnav
cruciş în faţă şi în spate. In vremea cât descântă, m ăsoară pe cel bolnav
cu un fer de plug.
A plecat N. pe cale, pe cărare, Cu strigoni,
S’a ’ntâlnit cu muronii hăi mari Cu strigoane,
In cale: 10 Cu aripa satanei,
Cu muronii mari, Cu muma năzdrăvanului.
5 Cu muronii mici, Şi cu năzdravănul,
Cu muronii vii, Şi năzdrăvănoanea. —
Cu muronii morţi, Ei cum îl întâlniră,
1 N’am putere.
2 «Frühstück» (germ.) = dejun, care se ia la 4 oare dimineaţa, ori şi mai de tim­
puriu, după cum se scoală omul; prânzul urmează între 9 şi 10, gustarea între 3 şi 4
d. a., cina seara la 7—8.
3 Verbul «prăndzesc» în unele părţi are forma «prând». Suf. esc lipseşte în ge­
neral şi altor verbe, d. e .: am id, amîeţi, amlèce; înfrund; suci, suce; a gătă, gat, gaţi,
gată, gătăm, gătaţi ; îndoi, îndoaie ; nimèr, nimèri, nimère ; ocol, ocoli, ocoale.
46 E. H O D O Ş

15 De pământ îl trântiră, Nu te văierâ,


Smaga i-o luară, Ci te du la Iconia,
Sângele i-1 vărsară, La descântătoarea!»
Minţile-i furară, 50 Şi veneă Iconia,
Şi puterea, Descântătoarea,
20 Şi foamea, Cu tămâie-i tămâiă,
Şi vârtutea. Cu prau de puşcă puşcă,
Iar N. se cântă, Şi cu marmore depărtă,
Se văierâ, 55 Cu ai îi împuţâ,
Domnul Cristos, Şi cu cuţite
25 Cu Sfta Maică Maria Ascuţite
Il auzeà, Delà N. scoteă
Şi pe scară Toate durerile:
De ceară 60 Din cap,
Se coborâ, De după cap,
30 In poală-1 sprijoneă, Din inimă,
In sus îl ridică, De subt inimă,
De muroni Din sânge,
Cu de muroane 65 De subt sânge,
II scutură, Din trup,
35 De strigoni, De subt trup.
Cu de strigoane, Din toate ’ncheieturile,
De pocituri, Din creştet
Cu de pocitoare, 70 Până ’n pământ.
De aripa satanei,1 Că pe N. l-or fi pălit
40 De muma năzdravănului, Hale 2
De năzdravănu Din cale, —
Cu de năzdrăvănoane De l-or fi pălit cu unu,
11 scăpă; 75 Io întorc cu d o i. . .
Şi Sfta Maică Maria (tot aşa întoarce până la nouă)
45 Cu glas mare striga: Şi cu mânile-amândouă,
«N., nu te cântă, Amin.
Delà Iconia Crâsta, din Slatina-mică.

66. De pocitură.
«Pocitură » se zice la junghiuri prin cap şi prin alte părţi ale trupului.
Descântătoarea face nouă m ătănii şi nouă cruci, apoi îngenunche. în
descântec foloseşte o secere şi o perie de periat fu ioru l; iar la sfârşit ia
păm ânt din cele patru unghiuri ale casei, şi anume îl ia «în cruci» : întâi
delà răsărit, apoi delà apus, după aceea delà meazăzi, în urmă delà mea-
zănoapte.

1 «Aripa satanei» este cunoscuta Avestiţă, fiica lui Belzebut, cel mai mare peste
diavolii din iad — a Monştri.
n E;S C Â'N T E C E 47

Tu sfântă Luni, Şi Maica Precistă leac ţi-a dat.


Tu sfântă Marţi, 30 Să pici,
Tu sfântă Mercuri, Cum pică buèdea1
Tu sfântă Joi, Naintea secerei,
5 Tu sfântă Vineri, Şi pozdărea
Tu sfântă Sâmbătă Din perie!
Şi sfântă Duminecă! 35 Să pici
leu mă rog pentru N., Din toate vinele,
Că lui (iei) leac să-i daţi! Din toate încheieturile,
0 Pocitură grabnică, Din cap,
Pocitură domoală, De sub cap,
Pocitură roşie, 40 Din ochi,
Pocitură vânătă, De sub ochi,
Pocitură albă, Din nas,
5 Pocitură verde, De sub nas,
Pocitură de 99 de feluri! Din mâni,
Să ieşi din toate vinele, 45 De sub mâni,
Din toate încheieturile, Din picioare,
Din piele, De sub picioare,
!0 De sub piele, Să se tragă,
Din carne, Cum se trage
Şi de sub carne. 50 Albină
Să ieşi tu! La stupină,
Pocitură flocoasă, Şi miere pe lingură.
!5 Pocitură cu oasă, leu să-ţi fiu descântătoare,
Să nu mai mânci, Maica Precistă lecuitoare
Nici să nu mai spargi, 55 Şi ziua de astăzi ajutătoare !
Cu ieu te-am descântat,
Auzit delà Cutnbria Pocreanu în Ju p a şi comunicat de George G m ea
învăţător.
67. De pocit.
L a bube sau rane. D escântătoarea ia păm ânt cu sapa — din locul,
unde a murit un om de vrâsta celui pocit — delà picioare cătră capul
mortului (pentru bărbat delà bărbat, pentru femee delà fem ee); apoi cerne
păm ântul de 9 ori cu ciurul întors; după aceea aduce o p erie d e fe r {cu
care femeile perie fuioarele) şi o secere. Ia peria în mâna dreaptă, secera
în cea stângă, şi zice:
Vermi de pocitură, 5 Câţi domni, câte doamne,
Vermi de mâncătură, Câţi împăraţi, câte împărătese,
Vermi de orbalţ! Câţi preoţi, câte preotese
Câţi coconi, câte cocoane, In rai:

1 Buruiana.
48 E. H O D O Ş

Aţâţi şi nici aţâţi vermi Şi cum pică tuluju1 înaintea se-


10 Să nu mai fie la picior (mână etc.) ! [cerii,
Cum pică pozdărea înaintea periei, Aşă să pice vermii şi durerile.
Aşă să pice vermii şi durerile din [Amin !
[picior (mână etc.)
Se zice de 9 ori. A fară de aceea, o oală de apă ferbinte o varsă
intr'o troacă, unde din păm ântul cernut pune de treiori cu trei degete, apoi
aşază troaca sub laviţa, p e care şade bolnavul, şi-l acopere cu o haină ori
ţol. Aceasta o face de 9 ori, după fiecare descântare.
D elà M aria Cleopa, de 48 ani, din Slatina-mică, comunicat de R.
Şandru.
68. De pocit.
Pocitură albă, 15 Din toate oasele, să vă duceţi,
Pocitură neagră, In poala munţilor rămâneţi,
Pocitură viorintă, In coarnele cerbilor,
Pocitură roşie, In copitele şutelor,
5 99 de pocituri! Unde nu-i urmă de săcure,
Pe N. l-aţi întâlnit, 20 Nici cântătură de cocoş,
Sângele i-aţi beut, Nici glas de fată mare.
Carnea i-aţi mâncat, Acolo să lăcuiţi,
Vârtutea i-aţi luat: Acolo să stăpâniţi!
10 Nu-i vrednic a da de fruştiuc, N. să rămână curat,
Nu-i vrednic a da de prânz, 25 Luminat,
Nu-i vrednic a da de gustare, Ca delà Sfântă Maică Marie
Nu-i vrednic a da de cină.% Lăsat.
Curând să ieşiţi! Doamne-ajută!
Auzit delà Sofia Vrăncuţa din Oloburău, comunicat de elevul Iancu
Băcilă.
69. De bubă.
Se descântă cu trei «cărbuni stânşi». Asta însemnează : cum se stâng
cărbunii, aşa să se stângă durerea. M ai trebue un cuţit şi un fir de mătură.
Doamn’ d’ajută, Bubă Iiènicâ,8
Doamne! Tu bubă somnuroasă,
Tu bubă roşie, Tu buba bubelor,
Tu bubă vânătă, Tu puiul ciumelor,
5 Sece-ţi vinele 15 Tu bubă căiască,
Şi rădăcinele! Tu bubă văcească,
Tu bubă verde, Tu bubă oiască,
Tu bubă de 99 de feluri, Tu bubă căprească,
Bubă grabnică, Tu bubă porcească;
10 Bubă domoală, 20 Tu bubă cu brâncă,

1 Tuleu de cucuruz. — 2 Vezi notele delà descântecul: «De muroni», Nr. 64,
pg. 45. — 8 înceată.
DESCÂNTECE 49

Tu bubă cu orbaitul, Să te zideşti


Tu bubă cu facerile, Şi să te părăseşti!
Tu bubă cu puiul ciumei I 30 Acolo să fi zidită
Tu bubă, să te duci, Şi părăsită!
25 Prin păduri părăsite, leu cu gura-am descântat,
Pe unde-or fi petri zidite, Maica Precistă leac i-a dat.
Acolo să te duci,
Firul de mătură este aruncat în crucea drumurilor; iar descântă-
toarea zice:
Doamne-ajută! Aşa să se desfacă
35 Cum se desfac Durerile!
Drumurile,
Auzit delà Cumbria Pocreanu din Ju p a şi comunicat de O. Qruea
învăţător.
70. De bubă.
Fem tea sau bărbatul, care descântă, ia un cuţit ascuţit, p r a f de puşcă
şi usturoi, şi descântă înaintea bolnavului. Când a gătat, unge p e bolnav
cu usturoiul descântat p e locul unde s’a făcu t buba.
Bubă cu strâgoni, Bubă rusească,
Bubă cu muroni, Bubă jidovească!
Bubă cu pocitori, Bubă oiască,
Bubă cu râm n itori!1 25 Bubă căprească,
5 Bubă cu strigoane, Bubă mâţească,
Bnbă cu muroane, Bubă cănească,
Bubă cu pocitoare, Bubă lupească!
Bubă cu râm nitoare!' Bubă din hăluite,1
Bubă albă, 30 Bubă din drăcuite,
10 Bubă neagră, Bubă din blăstăminte,
Bubă galbină, Bubă din jurăminte!
Bubă viorintă, Bubă cu otop(?)
Bubă verde, Bubă cu potop,
Bubă roşie ! 35 Buba bubelor,
15 Bubă rumânească, Puiul ciumelor!
Bubă nemţească, Nu ouă, nu cloci!
Bubă ţigănească, Că n’ai loc aci.
Bubă ungurească, Ieşi, pieri,
Bubă sârbească, 40 __ Răspieri !
20 Bubă lătinească, Cu că-te,
Bubă prusească,12 Aşază-te,

1 Toate sunt «duhuri rele». Râmnitori, râmnesc — râvnitori, râvnesc, (ca şi


forma «ibomnic» — ibovnic).
2 Delà înjurătura: «Du-te ’n h ălă», ori "âlă->. Ca şi «drăcuite», delà a drăcui,
drac, «hăluite» vine din h ălă — monstru, bălaur.
4
50 E. H O D O Ş

In fundul pământului Te suflai,


Bagă-te ! 55 Cu limba
45 Nu ’ntinde, Te descântai,
Nu cuprinde, Şi cu cuţitul
Nu junghiă, Te tăiai,
Nu fulgeră, In fundul pământului
Nu coace, 60 Te băgai,
50 Nu răscoace, Şi ’n tălpoanea iadului
Ci ’napoi Te ’ncuniai,
întoarce I Nici de leac
leu cu sufletul Nu te lăsai 1
D escântătoarea se apropie de uşă şi urm ează:
65 Cum se ’ntoarce 70 Şi plugul cu patru boi,
Uşa ’n ş a rc 1 şi ’n ţâţână, Aşa să ’ntoarcă
Şi fusul în mână, Buba ’napoi!
Moara ’n vâi, Amin !
Şi ’n căpătâi,
Comunicat de elevul R. loanovici din Jen a şi spus de bunică-sa Eva
Ioanovici.
71. De bubă.
Se ia in patru cruci cătran, cu care s’a uns roata delà car, usturoi
şi p r a f de puşcă, se mestecă şi se unge buba cu ajutorul dantelei delà mâ­
neca unei cămeşi. A poi se descântă :
In numele Tatălui Nu ouă,
Si al Fiului, 20 Nu cloci,
Şi al sfântului Duh, Că n’ai loc aci!
Amin I Ce te-ai băgat
5 Amin ! Amin ! Ca un câne turbat?!
Descântecul sfintei Nu umflă ca ogarul,
Maicii Marii, 25 Nu muşcă ca şerpele,
Din gura mea Nu zgrăbălă ca mâţul,
Şi limba mea, Nu urlă ca lupul 1
10 Leac să fiel Io cu limba te-am descântat,
Plecă N. pe cale, Cu cuţitul te-am tăiat,
Pe cărare, 30 Capul ţi l-am retezat,
Se ’ntălnî cu buba Rădăcinile ţi le-am tăiat,
Grabnică ’n cale. In munte te-am mânat,
15 Fugi tu, în muşchi te-am muşchiat
Bubă grabnică! Şi ’n piatră te-am băgat!
Nu coace, 35 Cum se ’ntoarce piugu
Nu răscoace, Cu patru boi,

1 «Şarc» (ung.) — o parte din ţâţână.


DESCÂNTECE 5i

Aşa să te ’ntorci şi tu 40 Din picioare


Bubă neagră ’napoi, Şi din 44 de oscioare!
Din mâni, Amin!
D elà elevul Romul Ioanovici, auzit delà bunică-sa Eva loanovici din
Jen a, lângă Caransebeş.
72. D e bu bă.
Se întrebuinţează tăm âie şi o mătură. Şi m ai întâi se rosteşte nu­
mele omului ori al animalului bolnav.
Plecai pe cale, Bubă mâţească,
Pe cărare, Bubă şerpească,
Mă ’ntâlnii cu buba, Bubă drăcească.
Buba ’n cale: 30 Bubă de 99 de feluri,
5 Cu 99 de bube de brâncă, Nu coace,
Cu 99 de bube de orbalţ, Nu răscoace,
Cu 99 de bube de pocitură, Nu umflâ,
Cu 99 de bube de frenţuş,1 Nu ’ngâtnfa,
Bubă albă, 35 Napoi te întoarce !
10 Bubă roşie, Că io m’am sculat,
Bubă galbină, Cu limba te-am descântat,
Bubă vânătă, Cu mătura te-am măturat,
Bubă verde, Cu tămâie te-am tămâiat,
Bubă neagră! 40 în gunoi te-am lăpădat,
15 Bubă rumânească, în foc te-am aşezat, —
Bubă nemţească, Toate porţile se deschiseră,
Bubă ungurească, Şi bubele se închiseră,
Bubă jidovească, Şi N. să rămână curat, (ă)
Bubă tălinească, 45 Luminat (ă)
20 Bubă frănţuzească, Ca de Maica Precistă din cer
Bubă ţigănească! Lăsat (â) !
Bubă oiască, Leac să fie!
Bubă căprească, Din gura mea,
Bubă văcească, 50 Din inima mea!
25 Bubă porcească, Amin !
Bubă cânească,
Auzit delà Solomia Ouea din Caransebeş, şi comunicat de învăţ.
preotul Ioan Muntean.
73. De bubă.
Se descântă de nouă ori cu nouă fire de a i (usturoi), totdeauna oco­
lind buba cu alt fir. L a sfârşitul fiecăru i descântec usturoiul se lapădă
afară.

1 Venerice, sifilitice. Se mai zice «sfrenţ», «sfrenţuş».


4*
52 E. H O D O Ş

Ieşi buba bubelor, 5 Cu gura te-am descântat,


Bubă puioasă,1 Cu sufletul te-am suflat,
Şi bubă răpuroasă!2 Delà mână te-am lăpădat!
Cu ai te-am aiat,
Comunicat de înv. Al. Ţeranu din Voiteg.

74. De bubă.
D escăntătoarea ia apă şi 9 bucăţele de sare , cu fiecare bucăţică oco­
leşte buba, şi după aceea lasă ’n apă bucăţelele de sare. Şi descântă:
Bubă ferbincioasă, Bubă porcească,
Bubă mânioasă, 25 Bubă cănească!
Bubă velinoasă,3 Nu umflă,
Nu umflă, Nu săgetă !
5 Nu săgetă! De 9-ori te-am descântat,
Cu limba te-am limbat, Ca pana te-am uşurat,
Cu gura te-am descântat, 30 Peste dealuri te-am mânat,
Cu sare te-am sărat Unde nu-i tăietură de topor,
Şi ’n apă te am necat, — Nici călcătură de om,
10 Pe N. l-am curăţat Acolo te-am aruncat.
Ca argintul curat. Ş’acolo să te-astâmperi,
Nu te ferbinţâ, 35 Cum se stâmpără vânt
Nu te mâniâ, Pe pământ,
Nu te ’nvelinâ! Stele ’n cer,
15 Că iar cu limba te-oi limbă. Şi foc în cuptor!
Cu gura te-oi descântă, Io te-am descântat,
Cu sare te-oi sără 40 In vânt te-am suflat:
Şi ’n apă te-oi necă. Ogoieşte-te,
Bubă rumânească, Scutură-te !
20 Bubă ţigănească, Pomul se scutură de frunză,
Bubă talinească, N. de bubă
Bubă. oiască, 45 Să fie scuturat,
Bubă căiască, Ca argintul de curat ! Amin !
D elà M aria Petrovici din Oăvojdia, corn. de el. O. Săcoşan.

75. De bubă.
Se zice de nouă ori.
Ieşi tu bubă, Nu cloci,
Liètnicâ, Că n’ai loc aci!
Nu umflă Cu cuţitul te-oi tăiă,
Nu gâmfă, Cum se ’ntoarce plugul
5 Nu ouă, 10 Cu 4 boi!

1 Veninoasă. — 2 Puioasă = din care ies alte bube. — 8 «Rapurih sunt bubiţe mici.
DESCÂNTECE 53

Capul ţi l-oi reteză, Nu zgrăbălă ca mâţa!


Rădăcinile ţi le-oi tăiă, 20 Că ieu de 9-ori te-am descântat,
Nici de leac nu te-oi lăsă. Cu cuţitul te-am tăiat,
întoarce-te tu, bubă neagră, Capul ţi l-am retezat,
15 înapoi. Rădăcinile ţi le-am tăiat,
Nu flueră ca şerpele, în drum te-am aruncat,
Nu urlă ca lupul, 25 Carăle te-au călcat,
Nu lătră ca cânele, Şi tu, bubă, te-ai aşezat.
Comunicat de Aug. Aldan, preot. Cules în Boldur, lângă Lugoj.

76. De bubă.
Se descântă cu tămâie. Cu un cuţit se ameninţă buba.
Amin, Amin De unde ai venit,
Descântecul Sfintei Mării, 15 Acolo să te duci,
Maicii Domnului fără păcate: Peste 9 sate,
Bubă roşie, Peste 9 hotare
5 Bubă galbină, Peste hăi munţi,
Bubă vânătă, Cărunţi.
Bubă pestriţă, 20 Unde cocoşul n’o cântă,
Bubă verde, Şi nime cu securea n’o da:
Bubă albă, Acolo să-ţi faci casă,
10 Bubă neagră! Acolo să-ţi faci masă,
Cu mâna te-oi tămâia (ia tăm âia Ş’acolo să sălăşlueşti,
[în mână) 25 Acolo să putrezeşti!
Cu cuţitul te oi tăiă (ia cuţitul în Şi N. să rămână curat,
[m ână] Luminat,
Şi pe tine te-oi mânâ : Ca de Dumnezeu lăsat!
Auzit delà M aria Lăpăduş din Iaz, şi comunicat de loan N aia, înv.

77. De bubă.
Bubă albă, 15 Bubă de 9 felurii
Bubă neagră, Nu coace,
Bubă vânătă, Nu răscoace,
Bubă viorintă, Cu gura te-oi descântă,
5 Bubă mohorâtă, Cu cuţitul te-oi tăiă,
Bubă căiască, 20 în codri negri părăsiţi
Bubă văcească, Te-oi lăpădă,
Bubă păsărească, Unde nu se vede viţă,
Bubă şerpească, De cosiţă,
10 Bubă rumâneaseă, Nici urmă de săcure,
Bubă nemţească, 25 Unde nu s’aude
Bubă ovreească, Nici glas de cocoş;
Bubă turcească, Acolo te-oi mână,
Bubă de 9 chipuri, Acolo să trăieşti,
54 E. H O D O Ş

Acolo să cinsteşti. Maică Marie!


30 Acolo să zg ozbeşti!1 Leac să fie!
Te du la fata de ’mpărat, 40 Din gura mea,
Mănâncă sărat, Din limba mea,
Pipărat ! Cu descântecul meu,
N. bea apă din găleată, Cu leacul tău
35 Mănâncă pită nesărată, Ş’al lui Dumnezeu !
Leac să fie ! 45 Amin !
Maică Precistă,
Comunicat din Pătaş, comună lângă Bozovici, de el. V. Tărianu.

78. De spurc.
Descântecul de «spurc» (eczema) se zice de treiori:
Fugi spurcate, Nu muşcă ca cânele!
Necurate ! Că ieu cu acul
Nu te ’ntinde, Te-oi împunge,
Nu cuprinde, 15 Şi cu mătura
5 Nu umflă, Te-oi mătură,
Nu săgetă, Şi departe
Nu coace, Te-oi mână.
Nu răsco*ce! N. să rămână curat,
Nu arde ca focul, 20 Luminat,
10 Nu muşcă ca porcul, Ca de Dumnezeu dat!
Nu umblă ca şerpele,
Comunicat de învăţătorul P. Adam din Zărveşti, lângă Caransebeş.

79. De zgăibi dulci.


A plecat omul Toate preotesele, —
Pe-o cale, 10 Se încălţară,
Pe-o cărare, Se înschimbară,
S ’a ’ntâlnit cu o zgaibă Se pieptenară,
In cale. Şi se spălară,
Şi se sculară: La biserică plecară,
Toate doamnele, 15 Brăbeţiia din gard sburară,
Toate jupânesele, Zgăibile se luară.
Auzit delà Liena Hamza din Cruşovăţ ( Caraş-Severin ) şi comunicat
de învăţătoarea Ermina Radulescu.

80. De obrintit.
Dacă cineva s’a lovit ori s’a tăiat la mână, la picior, la deget etc.
şi nu s’a legat cu vre-un leac la locul lovit ori tăiat, ci a umblat prin
1 Să ospetezi? — a Vrăbiile.
DESCÂNTECE 55

frig sau prin căldură nelegat, atunci locul lovit ori tăiat se «obrin ceşce»,
adecă locul acela se umflă şi din umflătură se naşte o zgaibă.
Descântătoarea, cu o peană de cocoş negru, atinge locul obrintit, şi zice:
Două muieri negre 20 Arseră ţăst1 negru,
Cu doi oameni negri, Şi făcură pogace neagră,
Sămănară Ia grâul negru, Şi-o coapseră,
Secerară grâul negru, Şi la toţi împărţiră,
5 Şi legară grâul negru, Numai la «obrincitură»,
In funie neagră, 25 Nu se mai ajunse ;
Şi prinseră boi negri Ea se mâniă,
La un car negru, Şi se înfocă
Şi puseră grâul negru Şi se ’ncălică,
10 In carul cel negru, Pe pană de cocoş,
Şi-l duseră acas’ grâul ăl negru, 30 Şi sbură sus pe coş.
Şi-l puseră în arie neagră, Şi ăl beteag,
Şi trâerară grâul negru, A ugit curat,
Şi făcură boabe negre, Luminat,
15 Şi puseră în sac negru, Ca staua ’n cer,
Şi duseră la moară neagră, 35 Ca rouă pe pământ,
Şi făcură făină neagră, Maică Mărie, 1 ~ .
Şi duseră acas’ făina neagră. Leac sa-i fie ! J
Nişte muieri negre, Amin!
Delà C aia M argarin din D eliblata, corn. de elevul Io sif Bogdan .

81. De „obrâncit“.
La descântecul «de obrâncit» (de obrintit) descântătoarea ia puţină
cenuşă, cât poate prinde în trei degete delà mâna dreaptă şi descântând,
ocoleşte cu ea rana. De nouăori pe seară se descântă, şi la fiecare des­
cântec se ia puţină cenuşă de ocolit rana. Iar la sfârşit cenuşa se suflă
în vânt.
Mersăi pe cale, Ci-şi tăia degeţelul.
Pe cărare, Când s’o obrânci degetul
Mă ’ntâlnî cu Dumnezeu Lui Dumnezeu,
în cale, 10 Atunci să se obrâncească
5 Şi-şi tăiă un băticel; Şi mâna ta!
Nu-şi tăiă băticelul,
Comunicat de Alex. Ţăranu, învăţător în Voiteg.

82. De „obrâncit“.
A plecat omul, De alină s’apucă,
A plecat, 5 Şi seceră
Să secere alină neagră; Alină neagră.

1 Unealtă de copt pâne sau mălai.


56 E. H O D O Ş

Şi veni un om negru, Fâcù un foc negru,


Cu nişte nuele negre, A muiere neagră
Şi legă alina neagră. Puse o căldare neagră,
10 Ăl om negru, 25 A muiere neagră
Fâcù o arie neagră, Fâcù o coleşă1 neagră,
Şi trăieră alina neagră, Când din coleşă mânca,
O puse în nişte saci negri, Obrânca delà ea plecă,
O duse la o moară neagră, Şi rămase
15 Şi venî o muiere neagră, 30 Curată,
Fàcù o făină neagră. Luminată
A muiere neagră. Ca steaua pe cer,
O duse la o casă neagră, Ca rouă pe mări,
A muiere neagră Ca argintul curat,
20 Aduse o apă neagră, 35 Ca aurul strecurat.
A muiere neagră
Auzit delà Liena H am za din Cruşovăţ, şi comunicat de învăţ. Er-
mina Radulescu.
83. De „obrâncit
Plecai pe-o cale, 25 Să samene grâu negru,
Pe cărare, Să-l grepe cu grapă neagră.
Mă ’ntâlni cu Sfânta Mărie Crescù grâul negru.
In cale. Se coapse grâul ăl negru,
5 — «Ce plângi?. îl secerară două muieri negre,
Ce suspini?» 30 Cu seceri negre,
— «Cum să nu plâng! îl legă un om negru
Cum să nu suspin ! Cu nuiele negre,
Că a venit îl făcură clane grâul negru,
10 Obrâncit, îl cărară la o arie mare neagră,
Şi la mână 35 îl traseră cu doi cai negri,
M’a lovit». îl strânseră cu furci negre,
— «Du-te la Măria, îl vânturară cu furci negre,
Descântătoarea, îl puseră în saci negri,
15 Că ea ţi-o descântă, îl duseră la casă neagră,
Şi delà ea 40 îl ciuruiră două muieri mari negre,
Leac vei aveă». Cu ciure negre,
Plecară doi oameni negri, îl duseră la o moară neagră,
Cu doi boi negri, îl măcinară grâul negru,
20 Cu car negru, îl cernură cu sâte negre,
Cu jug negru, 45 Şi făcură o pită neagră,
Cu tânjală neagră, Şi-o băgară în cuptor negru,
Cu plug negru, Cu lopeţi negre,
Să are pământ negru, Şi scoaseră pită neagră,
1 Mămăligă.
DESCÂNTECE 57

Şi deteră la doi câni negri, Curat


50 Şi o mâncară pita neagră, Luminat,
Şi M eeilă1 să rămână Ca de Dumnezeu lăsat !
Comunicat de elevul Eugen Călţun din Pârvova.

84. De „orbalţ“.
La acest descântec de «orbalţ» sau «de roşaţă » descăntătoarea ia pu­
ţină balegă de vucă, atâta cât prinde în trei degete delà mâna dreaptă, şi
descântând ocoleşte cu ea roşaţa. De nouă ori p e seară se descântă aşa şi
la fiecare descântec se ia puţină balegă de ocolit roşaţa. Iar la sfârşit se
adună balega laolaltă şi se aşază pe roşaţă.
Mersăi pe cale, 10 Şi o dede la o babă roşie,
Pe cărare, Să o taie cu cuţitul roşu,
Mă întâlnii c’un om Şi a fiert-o Ia un foc mare roşu,
în cale Şi a pus-o pe-o masă mare roşie,
Ducându-se ’n pădure, Şi s’au strâns mulţi oameni mari
Să taie două lemne, [roşii,
Să le pună la zăbroane,3 15 Şi au mâncat mirana roşie, —
Să se ducă ’n T ro p ă8 roşie, Nici de leac
Să prindă o mirană4 roşie, N’au lăsat.
Comunicat de AL Ţăranu, înv. în Voiteg.

85. De „orbanţ“.
Descăntătoarea cu un fir de m ătasă şi cu un cuţit ameninţă capul
celui bolnav şi zice:
Doamne ajută-mi, Cuzm an,6 15 Cu mătura te-oi mătură,
Descântecul Maicii Mării! Peste mări te-oi lăpădă,
( Vrăjitoarea îşi face semnul crucii) Unde nu-i urmă de săcure,
Orbanţ curat, Nici glas de cocoş.
Orbanţ necurat, Şi te-oi mătură,
5 Orbanţ cu bubă, 20 Şi te-oi lăpădă,
Orbanţ cu pocitură, în livezi verzi,
Orbanţ cu strâcnitură, în izvoare răci.
Orbanţ cu mânătură, Şi te-oi mătură,
Orbanţ de 99 de feluri ! Şi te-oi lăpădă,
10 Nu umflă, 25 La fată de ’mpărat,
Nu gâmfă, La mese întinse,
Nu încinge, La făclii aprinse,
Nu cuprinde, Acolo vei ugî,
Că cu cuţitul te-oi tăiă, Acolo te-i gostâ.
1 Mihail, numele bolnavului. — 2 Zăbroane = mreajă, reţea de pescuit. — * O apă. —
* Mreană. — 6 SS. Cosma şi Damian,
58 E. H O D O Ş

30 Şi N. se ugească Maică Marie, 1


Curat, luminat, 35 Leac să-i fie! j *rei or1.
Ca steaua ’n cer, Amin.
Ca rouă pe pământ.
D elà Cata M argatin din D eliblata, com. de elevul Io sif Bogdan.

86. De gălbenare.
De trei ori se zice:
Gălbenare albă, Din carne,
Oălbenare neagră, De sub carne,
Gălbenare roşie, 25 Din jâg ăriţe , 2
Gălbenare verde, De sub jâgăriţe,
5 Gălbenare vânătă, Din inimă,
Gălbenare viorintă,1 De sub inimă,
Gălbenare galbenă, Din rărunchi,
Gălbenare de 99 de feluri! 30 De sub rărunchi,
Ieşi din cap, Din tarban, 3
10 De sub cap, De sub tărban.
Din frunte, Din maţe,
De sub frunte, De sub maţe !
Din sprâncene, 35 Că cu acul te-oi împunge,
De sub sprincene, Du cuţitul te-oi tăiă,
15 Din ochi, Şi departe te-oi mână.
De sub ochi, Şi N. să rămână,
Din nas, Ca aurul de curat,
De sub nas, 40 Luminat,
Din limbă, Ca rouă din câmp,
20 De sub limbă, Ca ceasul, când s’a născut,
Din piele, Şi nici o boală n’a avut.
De sub piele,
Comunicat de P. Adam, înv. în Zărveşti, l. Caransebeş.

87. De rânză.
La vătămătură.
Rânză roasă, Cum se ’nveleşte varza’n grădină,
Vânturoasă ! 10 Aşa s’alerge rânza
Tu să mergi la loc, După N. !
Cum merge turta la foc, Cum merge voinic
5 Cum sbiară mielul după oaie, Pe colnic,
Şi copilul după mumă, Aşa să meargă rânza la buric,
Aşa să sbiere rânza Amin! (De 3 ori)
După N.
Din Boldur, lângă Lugoj, com. de Aug. Aldan.
1 Violetă. — 8 Jâgăriţe = plumâni şi inimă. - 8 Tărban, tărbănos — burtă, burticos.
DESCÂNTECE 59

88. De coştac.
Coştacul este o boală de oase.
Despre cei ce zac de «coştac », poporal zice, că dacă na le descântă
de coştac, cel bolnav va rămâneâ «gâb», {cocoşat).
Vrăjitoarea atinge locurile bolnave cu un cap de câne şi zice:
Coştac întâlnit! Să nu fi nici până mâne!
Coştac năprăcit!1 {De treiori atinge).
Coştac din somn! Iar N. să ugească
Coştac din drum! Curat, luminat,
5 Io te-ating cu cap de câne, Ca delà Dumnezeu lăsat.
D elà C ata M argatin din D eliblata, com. de elevul Io s if Bogdan.

89. De galei.
Vrăjitoarea cu trei degete ale mânei drepte freacă grumazul bolna­
vului, zicând:
Gâlci, gâlci, Veniră lupii şi le mâncară,
Codobâlci! Rădăcina gâlcilor săcară.
Gâlcile s’au dus să pască. 10 Şi-al b eteag 1 să ugească,
Trei mătuşi să le păzască: Curat, luminat,
5 Una-i oarbă, Ca aurul străcurat,
Una-i şchioapă, Ca Maica Precestă,
Una-i surdă. Ce l-a lăsat!
D elà P iada Bogdan din D eliblata, com. de elevul Io s if Bogdan.

90. De gâlci.
Descântătoarea, ca şi m ai nainte, cu trei degete ale mânei drepte
freacă grumazul celui bolnav, şi zice:
Gâlci groase, Eu N. din vârf le luai,
Nodoroase! Din rădăcini le smulsăi,
Fură trei babe: 10 Nici de leac nu mai lăsăi.
Una oarbă, Amin; Maică Mărie,
5 Una mută, Lui N. leac să-i fie!
Una surdă, {De treiori).
Şi să puseră să Ie grijască.
D elà Cata M argatin din D eliblata, com. de elevul Io sif Bogdan.

91. De albeaţă.
D escântătoarea descântecului ce urmează trebue să fi e mama bolna­
vului. E a şi-a luat apă sfinţită şi busuioc, din apa şi busuiocul când a
umblat popa cu crucea la botezul Domnului. Apa şi busuiocul le pune
1 Mânat. — 2 Beteag, «biceag», des folosit.
60 E. H O D O Ş

într'o butelie, le aşează jo s şi pune piciorul cel drept pe ele. Cu apa sfin­
ţită şi descântată udă ochii fiu lu i său, zicân d:
Plecat-au nouă babe, 25 Ca eu va zic,
Cu nouă sape, (oftează) Să vă duceţi (răsuflă greu)
Cu nouă coveţi, La casa lui N. (cască)
Cu nouă lopeţi; Şi la masa lui,
Că el nu mai vede, (cască şi tuşeşte)
5 Cătră Marea Neagră
Au pornit, (tuşeşte) 30 Că albeaţă i s’a pus,
Ca s’o cureţe Şi el nu mai vede : (răsuflă greu)
S ’au dus; Voi cu sapele s’o săpaţi, (tuşeşte)
Dar în calea lor Cu coveţiie s’o lăpădaţi, (răsuflă
[greu)
10 Au întâlnit (cască)
Pe sfânta Maica Domnului, Cu lopeţile s’o aruncaţi, (cască)
(îşi face cruce). 35 înspre răsărit,
Şi ea le-a cuvântat: Să zicem c’o perit!
— «Unde vă duceţi, (cască) Iar ochiul lui N.
Voi nouă babe (răsuflă greu) Să rămână (cască)
Curat, (tuşeşte)
15 Cu nouă sape, (cască)
Cu nouă coveţi, 40 Luminat, (răsuflă greu)
Cu nouă lopeţi?» Cum Dumnezeu
lele’nchinându-se 1 l-a dat!» (cască)
Răspunseră: (îşi face cruce) Eu sunt descântătoare,
20 — «Că noi că ne ducem (tuşeşte) Maica Precistă lecuitoare! (îşi
[face cruce)
Marea Neagră s’o curăţim».
— «Lăsaţi-vă, 45 Din mine ai născut, (cască)
Nu vă duceţi! (cască) Din mine să-ţi fie leacul !
Lăsaţi Marea Neagră ’n pace; Amin! (îşi face cruce).

Auzit delà baba Ana Achim din B ara şi comunicat de învăţătoarea


Sidonia Viţa. L a unele versuri s ’a arătat şi mimica, de care au fost
însoţite.

92. De miguloşi.
«M iguloşi» sau «miligoşi» este o umflătură pe marginea pleoapelor,
numită şi urcior.
D escântătoarea pune degetul arătător a l mânei drepte la ochiul bol­
năvit şi zice: ^ *.
Ham! ham! miguloşi Tot pân’ dimineaţa!
Ca ta fi ca raţa, (?) {De 3 ori).
D elà Saveta Linţa din D eliblata, corn. de elevul lo sif Bogdan.
DESCÂNTECE 61

93. De năjit.
«N ăjâtuh sau «înăjâtul» produce dureţi de urechi. Cine vreâ să
scape, cheamă să is e descânte «de năjit». A şa:
Doamne-ajută ! 10 Nu te duce,
Plecai pe cale, Să-i cimpoi,
Pe cărare, Să-i drâmboi ; 1
Mă ’ntâlnii Ci du-te la mări,
5 Cu năjitu ’n cale. Să bei apă din mări,
— Unde-ai plecat, 15 Să te ’ntinzi la soare,
Năjite, Să mori ca o cicoare!
Plecăjite ? leu să fiu descântătoarea,
Nu te duce la N., Maica Precista lecuitoarea!
Comunicat de elevul loan Dorea din Vălişoara.

94. De năjit.
Sau pentru durere de ureche. D escântătoarea are un corn de cerb, cu
care ocoale urechea respectivă şi zice:
Plecă N. pe cale, pe cărare, 10 Numa dute-’n munţii ăi negri,
Se ’ntâlni cu năjâtu ’n cale, C ’acolo este o fată mare de ’m-
Dar N. zise: «Unde te duci, tu (părat,
[năjâte ?» Şi pentru voi s’a câştigat,
Iar năjitu zise : «Mă duc la N., Cu mâncări şi cu beuturi,
5 Să fac m râce » şi «surâce», Şi cu lăutaşi,
Şi «rôscoce» şi «trbscoce». 15 Să vă zică la spinare».
Dar N. zise: «Nu te duce tu Ia N. Amin!
Să faci urâce şi surâce, Din gura mea leac să fie !
Şi rôscoce şi tröscoce;
Delà Trandafir a Murariu, de 58 ani, din Slatina-mică, comunicat
de elevul Romul Şandru.

95. De năjit.
Descântătoarea are un corn de cerb în mână cu care încunjură ut echea
zicân d:
Plecă N. pe cale, Şi-l străcniră,2
Pe cărare. Şi au făcut în capu lui
S’a întâlnit cu năjitu, 10 Urlete şi sunete,
Cu năjoanea ’n cale. Roscote şi troscote,
5 Cum îl întâlniră, Şi străcnete şi sfulgere,
De pământ îl trântiră, N. se cântă şi se văeră,
II păliră, Şi sfânta Maică Maria

1 Delà instrumentul pus între dinţi, a cărui coardă se bate uşor cu un deget.
«drămbăt-, «drâm boi» (fără -esc) verb. — 2 îl zgârciră. *
62 E. H ODO $

15 Din cer îl auzeà, 40 In copitele cerbilor,


Pe scară de ceară se scoboră Şi ’n urechile zăvozilor
Şi la N. ajungeă, Şi ’n capetele măgarilor.
In poală-1 sprijoneă Acolo-i apa ne ’ncepută
Şi în sus îl rădică, Şi earba nepăscută.
20 De străcnete şi de sfulgere îl 45 Acolo să faceţi urlete
[scutură, Şi sunete,
De urlete, Sfulgere şi străznete,
Şi de sunete, Roscote şi troscote, —
Şi de roscote, Cine-1 va fi pălit cu unu,
Cu de troscote, 50 leu îl întorc cu doi ;
25 Şi în glas mare strigă: Cine-1 va fi pălit cu doi,
«N. nu te cântă, leu îl întorc cu trei;
Nu te văeră, Cine-1 va fi pălit cu trei,
Că vine Iconia descântătoarea !» leu îl întorc cu patru;
Iconia veneă, 55 Cine-1 va fi pălit cu patru,
30 Cu cuţitele tăia, leu îl întorc cu cinci;
Şi cu corn de căprior împungeă, Cine-1 va fi pălit cu cinci,
Şi din urechile lui N. scoteâ leu îl întorc cu şasă:
Năjitu că năjoanea, Cine-1 va fi pălit cu şasă,
Străcnetele şi sfulgerele, Ő0 leu îl întorc cu şapte ;
35 Urletele şi sunetele, Cine-1 va fi pălit cu şapte,
Şi roscotele şi troscotele, leu îl întorc cu opt;
Şi cu ţava delà răsboi suflă, Cine-1 va fi pălit cu opt,
Şi napoi delà N. le întorcea, leu îl întorc cu nouă.
Şi în ostrovul mărilor le mână, 65 Amin!
Delà Iconia Crâsta, de 62 ani, din Slatina-mică, com. de R. tandru,

96. De n ă jit.
A plecat omul Atunci el Ia mine,
Pe cale, La descântătoare,
Pe cărare. Alergă.
S’a ’ntâlnit cu năjitul leu când auzeam,
5 In cale. 15 Sfredelul în mână-1
Când năjitul Luam,
De el s’apropiă. Şi iute-i descântam,
Iei se văeră, Şi năjitul sprânjam,1
Iei sbieră, Şi eu aşa de curată eram,
10 Şi se cântă. 20 D e lo ca om îl făceam.
Comunicat de eleva Ermina Radulescu, f i auzit delà Liena Hamza
din Cruşovăţ.

1 «A sprânjâ» = a risipi, a împrăştiâ. — 2 «Deloc» = îndată, la moment.


DESCÂNTECE 63

97. De năjit.
Inăjite, înăjite! Şi cu secera
Ieşi din creeri, Te secerai,
De după creeri, 15 Şi ’n codrul mare
Ieşi din cap, Te mânai,
5 De după cap, Nici de leac
Ieşi din văzul ochilor, Nu te lăsai;
Din auzul urechilor, Că fusei la livezi
Şi din pipăit! 20 Verzi,
Că ieu cu gura Acolo-s izvoare
10 Te descântai, Limpegioare,
Şi cu sufletul Acolo să te odoreşti,
Te suflai, Şi să te-opreşti!
Comunicat de înv. Alex. Ţăranu din Voiteg.
«Descântatul de năjit este un rest din bogomilismul vulgar. între
scrierile apocrife bogomilice, adunate de popa Ieremia Bogomil, fundatorul
bogomilismului în Bulgaria, se pomeneşte şi exorcismul N ejiţilor (nejitovj
spirite rele, care nu lasă pe oameni a trăi (jiti) în tihnă, ci în felurite
chipuri caută a amăra ş i persecută viaţa Ion . (Irecek, Ist. Bolg. p. 560.
Odesa 1878). N ota episc. Melchisedec, la Teodorescu, Poezii pop. 1885.

98. De junghi.
De junghi sau de săgetătură:
A plecat omul, 20 Le adunară,
A plecat. Le râşchiară,
Să are de cânepă: M otcă2 le făcură.
O ară, Motca o nălbi,
5 O sămănă, O adună,
O grăpă. 25 In pânză o bâtù;
Ea încolţi, Pânza o nălbi,
Şi răsări. O croi,
Firele crescură, O cusù.
10 Se aleseră, Când cămaşa o ’mbrăcă,
Ä . Se culeseră; 30 Junghiul delà N. plecă.
In g ârg ă1 le luară, Iar dacă n’o plecă,
La topilă le duseră, Cu săbii l-om tăia,
Le uscară, Cu cuţite,
15 Le meliţară, Ascuţite;
Le drâglară, 35 Şi dacă n’o plecă,
Le pieptenară, 99 de cară
Caierile făcură, Pe el ’om răsturnă.
In furcă le puseră,
Auzit delà Liend Hamza din Cruşovăţ şi comunicat de Ermina Ră-
dulescu, învăţătoare.

1 în gârgă = în cârcă, în spate. — 2 Motcă = jirèbie, jurubiţă.


64 E. H O D O Ş

99. De junghi.
Fugi, junghi, Se râşchie, se ferbe,
Nu junghiâ, 15 Se adună.
Pân’ mi-oi spune O ’nvălesc
Jalba m ea: Şi-o năvăgesc,
5 Trocăesc cânepa, O prind, o ţes,
Cânepa răsare, O albesc,
Creşte, 20 O croiesc,
S’alege, Şi-o cos.
Se culege, O fac smoala petrilor
10 Se morează, se scoate, Şi mâncarea peştilor.
Se spală, se uscă, Leac, sfântă Maică Marie,
Se melită, se trâglează, 25 Lui N. să-i fie!
Se perie, se toarce,
Auzit delà Sofia Vrăncuţa din Qloburău, comunicat de elevul Iancu
B ăcilă.

100. De săgetătură.
L a descântecul de săgetătură sau de junghi descântătoarea stropeşte
pe cel bolnav cu apă sfinţită. Se descântă, când e lună plină. Stropind de
trei ori pe cel bolnav, descântătoarea zice:
Pusu-m’am la masă, Astfel le-a grăit:
Mândru şi frumos, — «Dar voi, nouă fete,
Oraş şi sănătos: 25 Fete necurate,
Dar cum m’am aşezat, Cu rochiile suflicate,
5 lată c’au picat Cu lopeţi,
Nouă fete necurate, Şi cu hârleţe,
Cu rochiile suflicate, Şi cu furci,
Cu lopeţi
Şi cu hârleţe, 30 Şi şi cu ţepe,
Unde-aţi fost
10 Şi cu furci
Şi ce-aţi căutat,
Şi şi cu ţepe.
Pe N. de l-aţi săgetat!
Când le-am văzut,
leu vă spun vouă,
Le-am întrebat,
Că la min’ 35 Şi voi să plecaţi
15 Ce-au căutat? La marea neagră,
Dar pe ele ’n calea lor, C’acolo-s oameni de treabă
Nime nu le văzuse, Şi cu voi de-o seamă!
Nime nu le-auzise, Pe N. lăsaţi-1,
Numai Maica Domnului 40 Curat,
20 Din poarta cerului Lă murat
Ea când le-a zărit, Cum Dumnezeu l-a dat,
Când le-a întâlnit, Cum mă-sa l-a născut!»
d e s c â n t e c e és

leu sunt descântătoare, (suflă peste bolnav).


45 Maica Precista lecuitoare Din mine să-ţi fie leacul!
Auzit delà Ion al Iul Pantilie, el l-a auzit delà bunică-sa M ăria lui
Pantilie. Comunicat de Sidonia Viţa . învăţătoare.

101. De mătrice.
Trebue un cuţit ascuţit.
Tu mătrice neagră, 15 Ca un câne,
Neagră, negricioasă! Nu te ’nzvârcolî
Ca b oa za 1 de frumoasă! Ca şerpele!
Nu ’nţăpă, Nu coace,
Nu jungheâ, Nu răscoace,
Nu flueră, 20 Nu ouă,
Ca şerpele, Nu cloci,
Nu te umflă Că n’ai loc aci !
Ca ogarul, Cu cuţitul te-am tăiat,
10 Nu zgrăbălă 2 Cu limba te-am descântat,
Ca mâţul, 25 Şi în peatră te-am băgat,
Nu urlâ Nici de leac nu te-am lăsat.
Ca lupul, Amin !
Nu lătră
Comunicat de elevul Romul Ioanovici din Jena, l. Caransebeş, auzit
delà bunică-sa Eva Ioanovici.

102. De pază.
Pază curată, Nu întinde,
Pază necurată, Nu cuprinde !
Pază de zi, Leac să-i fie,
Pază de noapte, Sfântă Maică Mărie !
5 Pază de 99 de feluri,
Descântătoarea ia brăcirile (cingătoarea) celui bolnav, le întinde şi
descântă cu cuţitul de trei ori în trei locuri. Apoi măsoară brăcirile cu
mâna (din cot până la degete) ; dacă brăcirile se mai pot întinde trăieşte
cel bolnav ; dacă nu se mai pot, moare. Ori la femee, care stă să nască,
dacă se scurtează brăcirile, naşterea urmează îndată, iar dacă se mai în­
tind, nu urmează curând.
Delà S. Jivan din Mircovăţ, corn. de elevul Mina Nemoian.

103. De alta sau de piază.


Fugi piază necurată De sub cap,
Din cap, Din creri,
1 Cătran, păcură. — 2 A zgrăbălă = a zgăriă.
5
66 Ê. HODOŞ

5 De sub creri; 30 Din picioare,


Din gură, De sub picioare;
De sub gură; Din talpé,
Din dinţi, De sub talpé;
De sub dinţi ; Din călcâni,
10 Din măsele, 35 De sub călcâni ;
De sub măsele; Din degete,
Din gârbiţă,1 De sub degete;
De sub gârbiţă; Din unghii,
Din mâni, De sub unghii;
15 De sub mâni; 40 Delà cap,
Din piept, Pân’ la picioare,
De sub piept; Să fie chilăros 8
Din inimă, La os,
De sub inimă; Mai vârtos,
20 Din ficat, 45 De cum a fost!
De sub ficat; Când va merge N.
Din rărunchi, In pielea goală Ia biserică,
De sub rărunchi; Cu opinca ’n cap,
Din maţ, Cu căciula ’n picioare,
25 De sub maţ; 50 Naintea popii,
Din rânză, Naintea naşului,
De sub rânză; Atunci să-l mai ajungă alta,
Din trup,2 Atunci,
De sub trup; Şi nici atunci!
Oloburău, delà Sofia Vrăncuţă, com. de elevul Iancu Băcilă.

104. De vânturi.
Se mai numeşte şi «ăle sfince » (cele sfinte ). Se foloseşte la boale îm­
preunate cu mari dureri de cap şi născute din împrejurarea, că cineva în-
tr'un «ceas rău» a călcat vânturile şi li-a turburat jocul.
Descântătoarea ţine în mâna dreaptă o luminare aprinsă, în mâna
ceealaltă un buchet făcu t din 9 feluri de flo r i şi pus într’o oală cu apă.
Florile sau frunzele lor de obicei sunt următoarele (le numeşte în textul
descântecului): 1. Ogrişteana, 2. Bugiana (buciniş ori soc?), 3. Golopăra,
(calapărul), 4. Trandafira (roza), 5. Ocheşaua (mărgărita), 6, Vioreaua
7. Semeniça (floarea reginei, Edelweis), 8. Ja le a (Salvia) şi 9. Plăcinţaua.
Descântecul e următorul:
A plecat N. Pe drumul cel mare.
Pe cale, 5 La mijloc de cale
Pe cărare, S’a ’ntâlnit cu ăle sfinte,
1 Oărbiţă şi «gărbeţă», bărbie mai ales la vite. - 2 Aici organele genitale. —
8 Chilăros, solid, bine încheiat.
DESCÂNTECE 67

Cu ăle milostive, Iconia descântătoarea,


Cu ăle curate: Cu oală nouă veneă,
Cu vânturi albe, Şi cu apă din râul Iordan;
10 Cu vânturi galbene, Cu apa te spălă,
Cu vânturi vinete, 55 Cu florile te stropeă,
Cu vânturi viorinte, Şi genunchii Domnului plecâ,
Cu vânturi pestriţe, Pentru N. se ruga
Cu vânturi frumoase, De Sfânta Maică Maria,
15 Cu vânturi necăjite, D’ăle sfinte,
Cu vânturi flămânde, 60 D ’ăle milostive,
Cu vânturi setoase. D’ăle curate, —
N. peste ele călcă, Şi de ăle frumoase:
Masa li-o răsturnă; De doamna Ogrişteana,
20 Dar ele săriră, De doamna Bugiană,
De pământ îl trântiră, 65 De doamna Oolopăra,
Picioarele i le frânseră, De doamna Trandafira,
Mânile i le rupseră. De doamna Ocheşaua,
Iar N. se cântă, De doamna Vioreaua,
25 N. se văieră, — De doamna Semenica,
Maica Sfântă Maria 70 De doamna Jalea,
Din cer mi-1 auzeâ, De doamna Plăcinţaua;
Şi pe scară Câte flori pe munte,
De ceară Dvoastră vis şi mai multe,
30 Se coborâ, Ne-am rugâ aplecat pentru N.,
La N. soseâ, 75 Să faceţi bine şi ascultaţi,
In poală-1 sprijoneâ, Şi-l iertaţi ;
în sus mi-1 ridică, Că iei v’o fi greşit,
De ăle sfinte-1 scutură, în cale v’o ’ntâlnit,
35 D’ăle milostive, Cu picioarele v’o fi călcat,
D’ăle curate: 80 Masa v’o fi răsturnat.
De vânturi albe, Voi i-aţi luat smaga,
De vânturi galbene, I-aţi luat puterea,
De vânturi vinete, Picioarele i-aţi frânt,
40 De vânturi viorinte, Mânile i-aţi rupt.
De vânturi pestriţe, 85 Acum faceţi bine şi ascultaţi,
De vânturi frumoase, Mi-1 iertaţi,
De vânturi necăjite, Cu sfânta Maică Maria să veniţi,
De vânturi flămânde, Leac să-i aduceţi, să mi-1 chitiţi :
45 De vânturi setoase, — Cu capu Ia cap,
Mi-1 scutură 90 Cu gură la gură,
Şi ’n glas mare strigă: Cu mâni la mâni,
«Nu te cântă, Cu vâni la vâni,
Nu te văieră, Cu inimă la inimă,
50 Că-i acî Iconiă!» Cu sânge la sânge,
5
68 E. H O D O Ş

95 Cu smagă Ia smagă, 100 Fagurul şi samarul.


Şi picioarele la picioare, — N. să rămână curat,
Să-l chitiţi mai frumos, Luminat,
De cum a fost, Ca aurul străcurat !
Cum chiteşte albina
Descântătoarea sfârşeşte cu rugăciunea beteagului:
Cruce ’n cer, cruce ’n pământ, Sfântă Maică Mărie ajută-i,
105 Delà Dumnezeu cel sfânt; Şi-l scoate din boli grele,
Cruce ’n casă, Din beteşuguri rele,
Cruce ’n masă, Din postul păcatelor,
Cruce lui N. în aşternut, 115 Tuturor,
De greu somn păzeşte 1, Amin !
110 De duh rău fereşte-],
Delà Içonia Crâsta, din Slatina-mică, com. de elevul R. Şandru.

105. De vânturi.
Descântătoarea aduce 3 «chituşe» (bucheţele) de flo ri de 3 feluri, culese
din 3 grădini, 3 ulcuţe nouă cu apă luată din 3 vaduri. Bolnava bea puţin
din fiecare ulcuţă. Apa se numeşte «apă de vânturi». Câtă mai rămâne în
ulcuţe, se varsă odată toată sub o punte ori pom, la un loc curat. După aceea
iarăş sânt umplute de apă din cele trei vaduri, şi la fiecare ulcuţă se pune
un bucheţel din florile culese, câte o luminiţă cu un gulerel (de hârtie dante­
lata) şi un creţar. Ulcuţele astfel împodobite se dau la trei fete curate, care
nu ştiu zice «bogdaproste », nici «să fie pomană » ; şi când li se dau, se rosteşte
la cea dintâi: «pentru sfânta Miercure», la a doua: «pentru sfânta Vinere»,
la a treia: «pentru sfânta Duminecă».
Descântecul se zice de treiori: Mercuri, Vineri şi Duminecă, totdeauna
înainte de ameazi, — Dumineca în vremea liturgiei:
A plecat N. Cu apă ne ’ncepută,
Pe cale, pe cărare, Din 3 vădurele,
Pe drumul cel mare, Cu trei luminele, —
S’a ’ntâlnit cu volburile ’n cale. Şi pe masă le-a pus,
5 Volburi mânioase, 20 Pe icoana Maicii Precestii,
Vânturi vânturoase, Şi-a îngenunchiat,
Pe N. au luat-o, Maicii s’a rugat.
Au învârtit-o, Iar Maica Precesta
La cap au ameţit-o, De vânturi s’a rugat:
10 Loarea(?) din oase i-au luat-o. 25 «Volburi mânioase,
Iar N. a strâns: Vânturi vânturoase,
Trei feluri de floricele, La N. să-l aduceţi,
Din 3 grădinărele, Loarea în inimă,
Cu trei gulerele, Loarea în oase,
15 In trei ulcuţe, 30 Şi puterea;
DESCÂNTECE 69

Că N. v’a cinstit, Din 3 vădurele».


Cu trei chituşele, Io-s N. descântătoarea,
Trei feluri de floricele, 40 Maica Precestă lecuitoarea.
Din 3 grădinărele, N. să rămână curată,
35 Cu trei gulerele, Luminată,
Cu trei ulcuţe, Ca ’n ceasul ce s’a născut,
De apă curată, Şi beteşug n’a avut.
Din Caransebeş, corn. de el. Dum. Roşea.

106. De vânturi.
Iar a plecat N., Voi, vânturi mânioase,
Pe cale, La cap să-l desmeticiţi,
Pe un drum mare, Că v’o cinstit:
Şi s’a ’ntâlnit 25 Cu 9 lumini,
5 Cu vânturile ’n cale. Cu 9 pâni,
Vânturile l-au învăluit, Cu 9 creţari,
La cap l-au ameţit, Cu 9 ulcuţe,
Puterea i-au luat, Cu apă din 9 vaduri;
Şi smaga i-au luat. 30 Că el o fi greşit,
10 Iar descântătoarea O fi smintit,
Pentru N. s’a rugat, Jocurile v’o fi spart,
Şi vânturile le-a cinstit: Blidul vi l-o fi vărsat;
Cu 9 lumini. Vânturi frumoase,
Cu 9 pâni, 35 Vânturi curate,
15 Cu 9 creţari, Pe N. mâniate,
Cu 9 ulcuţe, Să faceţi bine,
Cu apă din 9 vaduri. Să-l lăsaţi curat,
Voi, vânturi mânioase, Că el v’a cinstit delà Dumnezeu!
Pe N să-l lăsaţi curat, 40 Maica Precistă să fie lecuitoare,
20 Că N. s’a sculat, Şi vrăjitoarea descântătoare.
Şi v’a cinstit;
Auzit delà Stana Pârvu din Vârciorova, lângă Caransebeş, şi comu-
nicat de elevul loan Belciu.

107. De soare sec.


Durere de cap provenită din insolaţie. Aduci din vad o oală de apă
cu nouă petricele. Scoţând petricelele pe rând în mână stropeşti cu apa din
oală capul bolnavului şi-i descânţi a ş a :
Descântecul Maicii Soare de muroni,
Sfintei Marii Soare de strigoni,
De soare sec: Soare de zori,
Soare de pere, Până dimineaţă,
5 Soare de mere, 10 Soare de dimineaţă
70 E. H O D O Ş

Până Ia ameazi, In cozile vulpilor!


Soare delà ameazi 25 Acolo să locueşti,
Până sara, Acolo să conăceşti!
Soare de sara Pe N. să-l laşi curat, .
15 Până Ia miez de noapte, Luminat,
Soare din 99 de mânături, Ca steaua din cer,
Şi pocituri! 30 Ca rouă de pe pământ,
Ieşi din capul Iui N. ! Ca argintul curat,
Din creerii lui, Ca aurul spălat,
20 Din tâmplele Iui, Mai vârtos
Din toate ale lui N. ! Ca Isus Cristos!
Dute ’n capii urşilor, 35 Io Terezia descântătoare,
In urechile lor, Maica Marie lecuitoare.
Delà elevul Io an Mir cea, care l-a scris din gura mamei sale Terezia
din Oraviţa.

108. De soare sec.


Se mai numeşte durerea de cap şi «ingesoarele*, când «îţi dă soarele
în cap ». Te poţi lecui singur, aşa că iei apă rece cu dosul mânii, o pui
la frunte şi zici:
Apă ’n cap, Ingesoarele ’n ăl fund de tău!
Ingesoarele ’n apă; 5 Soarele răsări,
Apă ’n capul meu, Ingesoarele din capul meu peri.
Delà Ileana Hamza din Cruşovăţ, corn. de eleva Ermina Radulescu.

109. De spaimă.
— La copii —

Nu doarme copilul noaptea, ori tresare mereu în somn, de spaimă, —


e presupus că-i bolnav de «muma codrului». Descântecul se rosteşte la sfin­
ţitul soarelui, descântătoarea ia o săcure şi o seceră, lasă uşa odăii deschisă
ea şade înlăuntru, iar copilul pe prag cu fa ţa cătră sfinţit. Se descântă
aşa la capul copilului, şi în ziua aceea copilul să nu mai iasă afară din odaie.
Tu hală, Cu secera v’am secerat,
Tu bală! Din capul pruncului aţi plecat,
Tu muma codrului, Tu păduroni cu păduroane!
Şi cu muma pădurii, 10 Şi să ugească (rămână) pruncul
5 Vă duceţi din capul pruncului! [curat,
Că cu săcurea v’am tăiat, Ca de maică-sa scăldat!
Auzit delà Versavia Florea din Borlovenii vechi, corn. de el. R. Boldea.
D e s c â n t e c e ?i

n o . De spaimă.
La copii —
leu m’am sculat, 10 Nu înspăimântă;
Mama pădur» Că ieu m’am sculat,
Am spăimântat, Cu topor te-am tăiat,
In prag am descântat: Nouă hotare te-am mânat.
5 Fugi urâto ! Sfânta Maică Mărie
Despletito ! 15 Pe drum de argint porneă
Fugi buzato! Şi la copil soseâ,
Tu colţato! Pe copil îmblânzeâ,
Nu înfricoşa, Şi ’ndată-l adormeă.
Auzit delà Nani Niţu din Petroşniţa, lângă Caransebeş , şi comunicat
de Teodor Şandru, eiev.

111. De spaimă.
Sau «d’a de sară».
Doamne-ajută ! Tu moşul codrului!
Iar a plecat N. pe cale, 20 Şi tu codroane urâtă,
Pe cărare, Să fugiţi!
Şi s’a ’ntâlnit Pe N. să-l lăsaţi
5 Cu bălosul şi cu băloasa, Curat,
Cu ciuposul şi cu ciupoasa, Luminat,
Cu colţatul şi cu coltata, 25 Cum e delà Dumnezeu
Cu buzatul şi cu buzata. Lăsat!
Şi cu despletita: Că descântătoarea
10 Cu moşul codrului, Cu prav v’a împuşcat,
Şi cu codroanea urâtă! Cu foc v’a ars,
Iei cătră N. s’or strâmbat, 30 Cu topoare v’a tăiat,
Pe N. cu dinţii l-or muşcat. Peste hotare v’a mânat,
Tu bălosule, şi tu băloasă! Cu tămâia v’a tămâiat.
15 Tu ciuposule, şi tu ciupoasă! Cu fumul de pe coş v’a gorgonit1.
Tu coltatule, şi tu colţată ! Doamne-ajută,
Tu buzatule, şi tu buzată! 35 Maică Precistă !
Şi tu despletită!
Auzit delà Stanca Pârvu din Vârciorova, l. Caransebeş, şi comunicat de
elevul Ioan Belciu.

112. De şerpe.
Ha puichiţă ghioşâ, Buciumelul se aprinse,
Se suie pr’ăl buciumel, Şi dede ploaia şi-l stânse

1 A gorgonl. Se conjugă aşa: «gorgon», «gorgoni», «gorgoane», = a prigoni, a


persecută. «A zogonh — a alungă.
72 E.HODOŞ: DESCÂNTECE

5 Şi şerpele se ’ntinse Din gura mea,


Şi muri. Din limba mea,
Iar lui N. îi trecù. Cu descântecul meu,
Leac să fie, Cu leacul tău,
Sfântă Maică Mărie! 15 Şi-al lui Dumnezeu!
10 Leac să fie,
Comunicat de elevul Vas. Tărianu din Pătaş, lângă Bozovici ( Caraş■
Severin).

113. De şerpe.
Dacă şerpele a muşcat o vacă, pui într'un vas apă nencepută, în
vasul cu apă un fir de salcă şi sare. Cu un capăt al brăcirilor (cingă-
toarei) întorci apa în vas şi speli pulpa vitei rostind:
Antonii, îndărăt ai muşcat
Babănii, Vaca asta,
Z atcă1 ieşti, îndărăt să-ţi fie!
Matcă 2 ieşti, 10 Leac să-i fie,
5 Mustibreazi, Sfântă Maică Marie!
Mustirisit, (De nouăori).
Delà S. Jivan din Mircovăţ, corn. de elevul Mina Nemoian.

114. De spurcat.
Dacă nu dă vaca lapte, se descântă cu o perie, un fir de mătură şi
o secere :
Fugi, spurcate! 10 Şi te-or dorovonî ; 8
Blăstămate ! Că vaca asta,
Că cu peria te-oi periă, Nu te poate ţineâ,
Cu mătura te-oi mătură, Nu te poate purtă.
5 Şi cu secera ’n trei părţi Leac să-i fie,
Te-oi tăia. 15 Sfântă Maică Marie!
în trei codri te-oi mânâ, Io să fiu descântătoare,
Unde cai mai mulţi vor fi, Maica Marie lecuitoare!
Acolo te-or călări,
Delà S. Jivan din Mircovăţ, corn. de elevul Mina Nemoian.

1 Umflătură. 2 Aici înseamnă boală. — 8 Zdrobi.


CUPRINS
P a g in a

Prefaţă 3 -6
Nr. 1 - 6 Pentru parte _ — — — — 7—9
7 De iubire ... ..................- — — 9
8 Pentru joc ..................- — — — 10
9 De spălat .........................- — — 11
10 - 29 De deochi __ — — — — — 12—22
30 De strădomaş ... .......... . — — 23
31- 42 De izdat ................ -......................... 23—29
43- 46 De colăcit ... — — — — — 2 9 -3 0
47 48 De întors ................ .......................... 3 1 -3 2
49 De aruncătură ... ........... ........... 33
50- 57 De mânătură (spurcată; — ........... 33—37
58- 59 De apucat şi apucătură — — — 37— 38
60- 65 De muroni (şi de muronii cei mari) 38- 45
66 - 68 De pocit şi pocitură........... — — 46—48
69- 77 De bubă _ — ..................- — 48 53
78 De spurc ... ..........- — ... — 54
79 De zgăibi dulci ... ......................... . 54
8 0 - 83 De obrintit, obrâncit... — — — 54—56
84 85 De orbalţ s. orbanţ......... . ........... 57
86 De gălbenare ... ... ................. — 58
87 De rânză (vătămătură) ... ... ... 58
88 De coştac ....... ... ... ... 59
8 9 - 90 De gâlci ... ... ................... — 59
91 De albeaţă ... ........... — ........... 59
92 De miguloşi ... .................. . ... 60
„ 93 97 De nâjit ... ........ ............ ... ... 61 - 63
.

» 98 100 De junghi sau săgetătură ... ... 6 3 -6 4


101 De mâtrice ... ... ................... 65
„ 102 - 103 De pază, piaza sau alta ... — ... 65
„ 104 106 De vânturi ... ................. . ... — 6 6 -6 9
„ 107 108 De soare sec ... _ — ........... 6 9 -7 0
„ 109 111 De spaimă _ _ ... ................ . 70 71
112 De şerpe (la om) ........... ... ... 71
113 De şerpe (la vită) ................ . ... 72
114 De spurcat (la vită)... ................... 72