Stăpânul inelelor (în engleză: The Lord of the Rings) este un roman de fantezie înaltă scris de

universitarul și filologul englez J. R. R. Tolkien. Acțiunea volumului prezent este o continuare a

Hobbitului. Cartea a fost scrisă în anii 1937 - 1949, iar partea sa esențială a fost creată în timpul
celui de-al doilea război mondial.[1] Lucrarea a fost publicată în trei volume în 1954 și 1955,
această formă fiind cea mai populară. A fost retipărită de mai multe ori și tradusă în diferite
limbi,[2] devenind una dintre cele mai populare și influente lucrări ale literaturii secolului 20.

Acțiunea cărții Stăpânul inelelor se petrece într-o preistorie imaginară, cel de-al treilea Ev al
Pământului de Mijloc. Ținuturile din Pământul de Mijloc sunt populate de oameni și de alte
specii umanoide (hobbiți, de elfi, gnomi și orci), precum și de multe alte creaturi reale sau
imaginare. Narațiunea este focalizată pe Inelul Puterii făurit de lordul întunecat Sauron și variază
de la descrierea atmosferei liniștite din Comitat până la desfășurarea Războiului Inelului, purtat
de Pământul de Mijloc și văzut prin ochii personajelor sale, în special ai protagonistului Frodo
Baggins. Acțiunea principală este urmată de șase anexe care oferă o multitudine de materiale
contextuale istorice și lingvistice.[3]

Volumul Stăpânul inelelor, la fel ca celelalte scrieri ale lui Tolkien, a fost supus unor analize
cuprinzătoare privind temele literare și sursele. Deși Stăpânul inelelor este o lucrare amplă,
acțiunea este numai ultima fază a unei mitologii la care Tolkien a lucrat încă din 1917.[4] Tolkien
a fost influențat de filologie, mitologie, industrializare și religie, precum și de scrierile sale
timpurii și de experiența sa din primul război mondial.[5] La rândul său, Stăpânul Inelelor este
considerat a avea un efect major asupra fantasticului modern, iar impactul lucrărilor lui Tolkien
este atât de mare încât termenul „tolkienian“ a fost consemnat în Oxford English Dictionary.[6]

Imensa și continua popularitate a Stăpânului inelelor a produs numeroase referințe în cultura

populară și a dus la fondarea a numeroase organizații de către fanii lucrărilor lui Tolkien[7] și la
publicarea a numeroase cărți despre Tolkien și lucrările sale. Stăpânul inelelor a inspirat și
continuă să inspire arta, muzica, industria filmului și televiziunea, jocurile video și literatura
ulterioară. Adaptări ale Stăpânului Inelelor au fost realizate pentru radio, teatru și film.
Producerea în 2001-2003 a aclamatei ecranizări a trilogiei Stăpânul inelelor a generat un nou val
de interes față de Stăpânul inelelor și de celelalte lucrări ale lui Tolkien.[8]

Fondul istoric al trilogiei Stăpânul inelelor se dezvăluie pe măsură ce acțiunea avansează și este
elaborată în anexe și Silmarillion, publicate după moartea lui Tolkien. Istoria începe cu mii de ani
înainte de povestea Inelului, când Lordul Întunecat Sauron a creat în secret Unicul Inel, singurul
de acest fel, pentru a-i controla pe ceilalți purtători ai Inelelor Puterii. El a pornit un război de-a
lungul căruia a obținut șaisprezece inele ale puterii și le-a distribuit oamenilor (nouă) și gnomilor
(șapte); cei nouă oameni purtători ai inelelor au fost corupți în timp de către magia inelelor și au
devenit Nazgûli, cei mai de temut supuși ai lui Sauron. Acesta a eșuat în încercarea de a captura
ultimele trei inele, care au rămas în posesia elfilor. Oamenii de pe insula Númenor i-au ajutat pe
elfii asediați în război și mult mai târziu au trimis o mare armată pentru a-l înfrânge pe Sauron,
care a capitulat și a fost dus în Númenor ca prizonier. Totuși, Sauron, fiind șiret, le-a otrăvit
mințile númenoreenilor și i-a pornit împotriva Valarilor (zeități în mitologia lui Tolkien) și cu
ajutorul acestora a invadat Amanul (casa Valarilor), atac a cărui consecință a fost distrugerea
Númenorului. Spiritul lui Sauron a reușit să scape și a ajuns în Pământul de Mijloc. Distrugerii
Númenorului au supraviețuit și câțiva númenoreeni, care s-au opus invaziei Amanului, conduși
de Elendil și fiii săi, Isildur și Anárion.

O sută de ani mai târziu, Sauron a început un război împotriva celorlalți númenoreeni exilați care
s-au stabilit pe Pământul de Mijloc. Elendil a format Ultima alianță dintre elfi și oameni împreună
cu regele elf Gil-galad și au mărșăluit spre Mordor, înfrângând armata lui Sauron și asediind
fortăreața Barad-dûr. După șapte ani de asediu, în timpul căruia Anárion a fost ucis, Sauron însuși
a ieșit și a început o luptă împotriva liderilor Ultimei Alianțe. Gil-galad și Elendil au fost uciși de
către Sauron, dar și corpul acestuia era slăbit.[9] Isildur a tăiat degetul pe care se afla Inelul lui
Sauron cu ajutorul sabiei rupte (Narsil) a lui Elendil. Când acest lucru s-a întâmplat, spiritul lui
Sauron a fost eliberat și a zburat în sălbăticie. Isildur a fost sfătuit să distrugă inelul, prin
aruncarea lui în lava vulcanului de pe Muntele Osândei, unde a fost făurit, dar atras de
frumusețea inelului, Isildur refuză și îl păstrează ca preț al vieții lui Anárion și Elendil, ambii fiind
uciși de către Sauron.

Astfel a început cea de-a treia eră a Pământului de Mijloc. Doi ani mai târziu, Isildur și soldații săi
au fost prinși într-o ambuscadă a orcilor în timp ce mărșăluiau pe Câmpiile Vesele. Isildur a
scăpat punându-și Inelul pe deget - care îl făcea pe purtător invizibil - dar Inelul l-a trădat,
alunecând de pe degetul său când acesta înota în Marele Râu Anduin. După pierderea inelului,
Isildur a fost văzut de către orci și apoi omorât, iar Inelul a fost uitat pentru două milenii pe
fundul râului.

Inelul a fost găsit din întâmplare de către hobbitul Déagol. Prietenul său,[9] Sméagol, l-a ucis
pentru a obține inelul. Fiind renegat de către cunoscuți, Sméagol s-a ascuns în Munții Cețoși
unde, fiind corupt de către puterea Inelului a devenit o creatură slabă, pe nume Gollum. Mult
mai târziu, după cum este relatat în Hobbitul, un alt hobbit pe nume Bilbo Baggins, găsește inelul
în peștera în care locuia Gollum și îl ia acasă la Fundătura, neștiind că este ceva mai mult decât
un inel magic, cu care se putea face invizibil.