Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 3.

POLITICA FINANCIARĂ

1. Conceptul de politică financiară


2. Obiectivele politicii financiare

1. Conceptul de politică financiară

Politica financiara nu trebuie confundată cu finanţele (deşi între acestea există o legătură
strânsă). Ea este o componentă principală a politicii generale a unui stat.
Prin politica financiară se înţelege totalitatea principiilor, metodelor şi normelor financiare
folosite pentru constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti ale statului în scopul
înfăptuirii obiectivelor sociale, economice etc.
Principalele componente ale politicii financiare sunt:
• metodele şi mijloacele concrete privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare;
• instituţiile, instrumentele şi reglementările financiare utilizate de stat pentru influenţarea proceselor
economice şi a relaţiilor sociale într-o anumită perioadă.
Fiind parte integrantă a politicii generale a statului, politica financiară are un rol important în
realizarea programelor de:
• dezvoltare economică;
• promovare a progresului tehnic şi stiintific;
• formare profesională;
• recalificare şi reîncadrare în muncă a şomerilor;
• ocrotire a sănătăţii populaţiei;
• protecţie socială;
• dezvoltare a culturii;
• apărare naţională etc.
Politica financiară stabileşte raporturile financiare dintre stat, pe de o parte şi regii autonome,
societăţi comerciale, instituţii publice, cooperative, societăţi mixte, întreprinderi private şi populaţie,
pe de altă parte.
Deşi, în principal, politica financiară este determinată de sistemul politico-economic, de legile
economice care acţionează în societate şi de interesele categoriilor sociale, totuşi ea diferă de la o ţară
la alta în funcţie de:
• potenţialul economic al ţării;
• nivelul de dezvoltare economică;
• interesele pe care le exprima partidul (coaliţia) de la putere;

1
• metodele de conducere a economiei naţionale;
• condiţiile interne şi internaţionale.
Politica financiară acţionează nemijlocit în sfera repartiţiei, respectiv asupra relaţiilor care iau
naştere în procesul de constituire şi dirijare a fondurilor publice de resurse financiare în scopul
satisfacerii nevoilor sociale. În funcţie de modul în care se realizează repartiţia, prin dimensiunile şi
destinaţia fondurilor constituite, ca şi prin obiectivele pe care le urmăreşte, politica financiară
influenţează şi celelalte faze ale reproducţiei sociale: producţie, schimb şi consum.
Politica financiara promovată într-o anumită perioadă se defineşte prin strategia şi tactica sa.
Strategia în politica financiară cuprinde atât reglementările cu caracter financiar (care stabilesc
coordonatele politicii financiare pentru o anumită etapă a dezvoltării economico-sociale), cât şi
prognozele financiare pe termen mai îndelungat.
Tactica în politica financiară cuprinde atât actele administrative de programare in domeniul
financiar, pe perioade scurte de timp, cât şi măsurile concrete care se iau pentru realizarea obiectivelor
stabilite, în concordanţă cu cerinţele specifice fiecărei perioade.
Politica financiară are câteva trasaturi caracteristice determinate de obiectivele economice,
sociale etc. ale ţării în fiecare etapa. Principalele trăsături ale politicii financiare sunt:
✓ caracterul ştiinţific;
✓ caracterul realist;
✓ contribuie la realizarea independenţei şi suveranităţii naţionale;
✓ contribuie la colaborarea şi cooperarea pe plan internaţional;
✓ caracterul transformator, umanist;
✓ prezintă o anumită independenţă faţă de politica statului în alte domenii de activitate, deoarece
are obiective proprii şi utilizează instrumente şi procedee specifice.

2. Obiectivele politicii financiare

I. În domeniul resurselor financiare publice, politica financiară promovată trebuie să stabilească:


1. volumul resurselor financiare publice;
2. provenienţa resurselor financiare publice;
3. numărul şi tipul canalelor (modalităţilor) de prelevare a contribuţiei la fondurile
publice;
4. instrumentele (pârghiile financiare) de influenţare a proceselor economice;
5. veniturile care provin de la sectorul public;
6. modalităţile de realizare a echilibrului financiar.

2
1. Volumul resurselor financiare publice este indicat de cuantumul cheltuielilor publice
aferente fiecarei perioade.
Volumul resurselor financiare prelevate la fondurile publice depinde de:
• gradul de dezvoltare economică a ţării; de regulă volumul resurselor financiare
prelevate la fondurile publice este cu atât mai mare, cu cât economia unei ţări este mai
puternică, iar activitatea desfăşurată de agenţii economici, mai eficientă;
• soluţiile adoptate de autorităţile publice cu privire la modul de satisfacere a nevoilor
sociale şi de finanţare a cheltuielilor pe care le antrenează.
2. În ceea ce priveşte provenienţa resurselor financiare publice, teoretic, organele de decizie au
două alternative, respectiv:
• fie să opteze pentru folosirea de resurse interne, care pot fi procurate pe plan naţional;
• fie să apeleze la resurse externe.
Organele de decizie pot promova fie o politică financiară care să trateze identic pe toţi agenţii
economici, indiferent de forma de proprietate, adică la venituri egale, contribuţia financiară este
identică, fie o politică financiară preferenţială care să favorizeze o anumită formă de proprietate, pe
baza diferenţierii contribuţiei în funcţie de forma de proprietate, dimensiunea agentului economic,
ramura căreia îi aparţine, zona geografică unde este amplasat etc.
În privinţa persoanelor fizice, diferenţierea contribuţiei, larg aplicată în prezent, se face în funcţie
de:
• puterea contributivă a plătitorului, exprimată prin mărimea averii şi volumul veniturilor;
• situaţia personală a plătitorului (necăsătorit/căsătorit, văduv, divorţat, cu sau fără copii
sau alte persoane în întreţinere etc.);
• capacitatea de muncă a plătitorului (integrală, parţială, incapacitate totală);
• grupa socio-profesională căreia îi aparţine.
3. O altă problemă de politică financiară se referă la numărul şi tipul canalelor de prelevare a
contribuţiei la fondurile publice.
În ceea ce priveşte numărul canalelor de prelevare, în practică se utilizează mai multe canale, de
ordinul unităţilor sau chiar al zecilor (mai multe impozite, taxe şi contribuţii).
În privinţa tipului canalelor, contribuţia poate îmbrăca următoarele forme:
• impozite şi taxe stabilite în mod individual pe persoane fizice şi juridice, în funcţie de
venit (profit), avere (activ net) sau de alte criterii, şi percepute la termene stabilite
dinainte;
• impozite şi taxe percepute la vânzarea de bunuri, la prestările de servicii, la importul
sau exportul de produse etc., fără ca acestea să fie repartizate, dinainte, pe plătitori.
4. Impozitele şi taxele constituie nu numai canale de prelevare a unor resurse financiare la fondurile
publice, ci şi instrumente (pârghii financiare) de influenţare a proceselor economice.
3
5. Politica promovată în domeniul resurselor financiare publice trebuie să stabilească volumul şi
provenienţa resurselor ce pot fi mobilizate de stat, în condiţii normale, la fondurile publice de
resurse financiare, metodele de prelevare ce urmează a fi utilizate, precum şi obiectivele ce trebuie
atinse de instrumentele fiscale folosite în procesul constituirii fondurilor respective.
6. În cadrul politicii financiare a statului, un loc important ocupă problema echilibrului financiar.
Organele de decizie trebuie să-şi fixeze poziţia în legătură cu eventualele neconcordanţe care apar între
volumul cheltuielilor care ar trebui acoperite de la fondurile publice de resurse financiare şi volumul
resurselor posibil de mobilizat.
II. Obiectivele politicii financiare în domeniul cheltuielilor publice sunt:
• să stabilească mărimea, destinaţia şi structura optimă ale cheltuielilor publice;
• să definească obiectivele care trebuie atinse prin efectuarea diferitelor categorii de
cheltuieli;
• să precizeze căile, metodele şi instrumentele care trebuie folosite pentru ca obiectivele
respective să fie realizate cu minim de efort financiar (cu resurse financiare cât mai
puţine).
Politica financiară presupune şi analiza critică a rezultatelor obţinute prin promovarea acesteia în
vederea corectării eventualelor greşeli.

S-ar putea să vă placă și