Sărmaș, parohia ortodoxă ca „un călcâi de pâine”

Dumitru Manolache, 01 Aprilie 2019

Pâinea este sfântă dintotdeauna. Ea este dătătoare şi întreţinătoare de viaţă. „Prin

mijlocirea ei, transubstanţializată, ni se dă spre consumare Trupul Domnului”, spunea
Nicolae Steinhardt. Recent, am vizitat parohia harghiteană Sărmaș, din Episcopia
Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, unde aveam să descoperim cum Biserica adună în
jurul ei comunitatea, ca „un călcâi de pâine”, și cum prin steagul tricolor, prin slujirea
preotului și prin lucrarea pe care o desfășoară în această parte de țară ține vii
speranța și sentimentul apartenenței la neamul românesc.

La ceas de primăvară, când bobul de grâu geme nerăbdător să se înalțe sub stratul
gros de zăpadă, împrospătată încă de ninsori, am ajuns în satul Sărmaș, din județul
Harghita, fără să știm, până când nu ne-a spus părintele paroh Timotei Aurel Truța,
că pășisem de fapt pe un veritabil drum al pâinii. O cale sacră, reconstituită cu talent
și dăruire și de Ioan Cristian Țăran, președintele Asociației Mureșul Superior, cu ceva
vreme în urmă. Domnia sa, realizator la TVR Târgu Mureș, om al locului, a readus în
actualitate printr-un film, ca minim gest de recunoștință pentru străbunii care
munciseră din greu pentru „un călcâi de pâine”, drumul sacru al acestui dar, de la
punerea bobului de grâu în brazdă până la transformarea lui în Trupul Domnului.
Așa am descoperit nu doar frumoasa sintagmă pe care am folosit-o și noi, ci și
adâncul semnificației ei într-un prezent atât de provocator pentru cei care îl
petrecem.

Pâinea, statornicie și identitate

O primă atestare documentară certă a satului Sărmaș descoperită până acum este
anul 1787, când a fost luată în evidență numerică populația așezată în afara vetrelor
de sate, pe hotarele localităților Ditrău și Remetea. Documentul menționează că Săr-
mașul, cu denumirea de „Maroslako” (localitate de peste Mureș), avea 50 de
gospodării. Astăzi, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Sărmaș are în jur de 900
de suflete. În scădere față de alte perioade, pentru că tineretul pleacă în Europa sau
spre alte zone care le oferă locuri de muncă. „Rămânem doar cu pensionarii. Dacă
ne uităm în registrul de botezuri, avem un an în care au fost înregistrate 60, iar în
ultima perioadă, în jur de 10”, ne spune părintele paroh Truța, care slujește aici din
anul 2012.
Ocupațiile specifice ale locuitorilor din sat sunt creșterea animalelor, industria
lemnului și cultivarea cartofului și a grâului.

„Satul este situat în nordul județului Harghita. În comună activăm trei preoți ortodocși.
În Sărmaș trăiesc peste 80% români și restul maghiari. Relațiile dintre cele două etnii
sunt bune.

Localitatea este veche. Avem și o primă bisericuță, ridicată în jurul anului 1800, dar
avem și monumente funerare inscripționate cu date din perioada respectivă. Cu
siguranță, în sat a existat o bisericuță de lemn, cu hramul «Sfântul Ierarh Nicolae»,
care a căzut, pe locul ei fiind ridicată acum o capelă cimitirială, pentru a omagia astfel
locul străbun de jertfă al credincioșilor din sat”, ne mai spune părintele paroh.

Biserica satului a fost construită între anii 1900 și 1906, cu sprijinul credincioșilor, din
piatră și var nestins. „Am aflat de la bătrânii satului că fiecare familie trebuia să aducă
pentru ridicarea sfântului locaș câte două care cu piatră și cu var. În 1929, biserica a
fost sfințită, în 1933 a fost pictat iconostasul, iar în 1982 a fost pictată biserica de
către Varahiil Muraru. Recent, am îmbrăcat în acoperiș nou biserica, pentru a o
proteja de intemperii. Inițial, sfântul locaș s-a aflat la marginea exterioară a satului.
De aici în amonte erau așezate gospodăriile țăranilor, dar, cu timpul, am rămas în
marginea de sus a satului, pentru că gospodăriile au coborât, neavând surse de apă
și din cauza iernilor foarte grele. Oamenii s-au așezat lângă cursul Mureșului. La noi,
se păstrează o tradiție sacră: gospodinele fac pâine în casă, pentru că în zonă se
cultivă grâu. Și ne bucurăm că ele, pe lângă pâine, coc și prescuri, această pâine pe
care o aduc la Altar ca dar pentru Dumnezeu. Pentru noi, românii de aici, pâinea are
și o profundă semnificație identitară. Ea înseamnă statornicie, dar și grijă pentru
continuitatea neamului. De aceea eu cred că această comunitate, deși împuținată în
prezent, va dăinui. În aceeași idee, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să renovăm
casa parohială, construită în 1929, și să o facem utilă preoților care vor locui în ea
după mine”, ne mai spune părintele paroh.

Biserica, inima satului

La Sărmaș, biserica este punctul central în jurul căruia gravitează întreaga viață
comunitară. Este locul de întâlnire cu Dumnezeu, și locul de întâlnire a credincioșilor
între ei, care vin din toate colțurile, pentru că satul este foarte răsfirat, pentru a vorbi
sau pentru a-și aduce aminte de cei răposați. Bineînțeles că la biserică vin și tineri.
Când se întorc în țară, mai ales în preajma sărbătorilor, ei Îl caută pe Dumnezeu.

„Mulți dintre acești tineri pleacă de acasă în lume fără să-L cunoască pe Dumnezeu. Dar
străinătatea și dorul de casă îi împing către bisericile noastre de acolo, unde Îl află pe Creator.
Și, atunci când se întorc acasă, sunt mai creștini decât au plecat. Ei doresc să se întâlnească și
cu cei din comunitate și să își aducă aminte de tinerețea lor frumoasă din sat. Pentru copiii și
tinerii care au rămas pe loc, noi le oferim activități care să-i facă fii apropiați ai Bisericii. Îl
avem pe părintele diacon Daniel Alb, profesor de religie, care se ocupă de aceasta. În fiecare
lună și în preajma fiecărei mari sărbători, ne adunăm și desfășurăm activități specifice aici, în
biserică. De Paști încondeiem ouă, în martie confecționăm mărțișoare, de Crăciun repetăm
colinde și dăm slavă lui Dumnezeu”, ne spune părintele Truța.
Privim de pe deal așezarea albită de ninsorile târzii. Seamănă cu un lan de grâu copt. Sau cu o
uriașă pâine străjuită de sus, ca o făclie aprinsă, de biserica satului. Îl întrebăm pe părintele
paroh ce mesaj transmite Biserica prezentului și viitorului satului Sărmaș. „Biserica transmite
mesajul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care spune în Evanghelia de la Matei: «Veniți,
binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă încă de la întemeierea
lumii». Biserica nu se schimbă. Lumea se schimbă însă. Noi păstrăm acest mesaj de mii de ani
și-l vom transmite mai departe. Îi așteptăm mereu cu brațele deschise pe cei care vor pocăință,
mai ales. Un sfânt părinte spunea: «Cine nu are Biserica de mamă nu-L poate avea pe
Dumnezeu ca Tată». Biserica este ca o mamă care stă și așteaptă. Vedeți cât de frumos avem
în jurul nostru cimitirul, localitatea, capela, biserica, casa parohială, terenurile parohiei pe care
le muncim, și toate sunt la un loc!”, exclamă părintele Truța.

Și toate acestea au sens, pentru că seamănă cu „un călcâi de pâine”, pentru care strămoșii,
moșii acestor români și cei de astăzi, adunați în jurul Bisericii ca o inimă, au trudit și trudesc
pentru viitorul continuu al comunității lor.

Galerie foto: