Sunteți pe pagina 1din 270

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea de Drept
Catedra Drept Penal şi Criminologie

Alexandru PĂDURARU

INFRACŢIUNILE ÎN DOMENIUL
PROPRIETĂŢII INDUSTRIALE ÎN
LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA ŞI
ÎN LEGISLAŢIA ROMÂNIEI.
STUDIU DE DREPT COMPARAT

Material didactico-ştiinţific

Aprobat
de Consiliul
Facultăţii de Drept

Chişinău, 2011
CEP USM
CZU 343.53(075.8)
P 12

Recomandat de Catedra Drept Penal şi Criminologie

Recenzent – Sergiu BRÎNZA, doctor habilitat în drept,


profesor universitar

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Păduraru, Alexandru
Infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale în legislaţia Republicii Moldova şi în
legislaţia României. Studiu de drept comparat: Material didactico-şt. / Alexandru Păduraru;
Univ. de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, Catedra Drept Penal şi Criminologie.
– CEP USM, 2011. – 269 p.
100 ex.
ISBN 978-9975-71-149-4.

343.53(075.8)
P 12

ISBN 978-9975-71-149-4 © Al.Păduraru, 2011

2
Cuprins

ARGUMENT………………………………………………………………………... 5
INTRODUCERE…………………………………………………………………… 11
CAPITOLUL I. Evoluţia concepţiei de aplicare a răspunderii penale pentru
infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale
în ştiinţa dreptului penal………………………………………...19
1.1. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în Republica Moldova…….19
1.2. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în România………………..32
1.3. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în alte state………………..41
1.4. Concluzii la Capitolul 1………………………………………………….51
CAPITOLUL II. Analiză juridico-istorică şi juridico-comparativă a
reglementărilor privitoare la infracţiunile în domeniul
proprietăţii industriale………………………………………..….55
2.1. Analiză juridico-istorică a normelor care stabilesc răspunderea
pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale………………55
2.1.1. Răspunderea pentru faptele infracţionale în domeniul
proprietăţii industriale în conformitate cu legislaţia penală
română şi cu Codul penal în vigoare al Republicii Moldova ..55
2.1.2. Reglementarea răspunderii pentru faptele infracţionale în
domeniul proprietăţii industriale în legiuirile penale ruse şi în
Codurile penale sovietice aplicate pe teritoriul actual al
Republicii Moldova ................................................................75
2.2. Analiză de drept comparat a reglementărilor privind infracţiunile în
domeniul proprietăţii industriale………………………………………..88
2.3. Concluzii la Capitolul 2………………………………………………...112
CAPITOLUL III. Analiză de drept penal a infracţiunilor în domeniul
proprietăţii industriale în conformitate cu legislaţia
Republicii Moldova şi cu cea a României…………………...116
3.1. Obiectul infracţiunilor în domeniul proprietăţii industriale………….116
3.2. Latura obiectivă a infracţiunilor în domeniul proprietăţii
industriale……………………………………………………………….155
3.3. Elementele constitutive subiective ale infracţiunilor în domeniul
proprietăţii industriale………………………………………………….208

3
3.4. Circumstanţele agravante ale infracţiunilor în domeniul
proprietăţii industriale………………………………………………….233
3.5. Concluzii la Capitolul 3………………………………………………...246
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI 249
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………...256

4
ARGUMENT

Proprietatea industrială este una dintre pârghiile de baza ale


dezvoltării economice, sociale şi culturale ale naţiunii. Pentru a
dezvolta procesul inovării, economia naţională trebuie să fie pregă-
tită să stimuleze activitatea creativă, schimburile economice având
ca obiect nu doar noi produse şi servicii, ci şi noi idei, noi rezultate
ale activităţii inovatoare. Or, în noile condiţii, economia se bazează
tot mai mult pe factori de producţie şi valori netradiţionale, cum
sunt produsele intelectuale, tehnologiile informaţionale, brandurile
etc. În condiţiile reliefate, un regim clar al proprietăţii industriale
este o condiţie vitală pentru atragerea investiţiilor străine directe,
promovarea cercetării-dezvoltării şi transferul de tehnologie.
Apărarea proprietăţii industriale este de o mare importanţă,
esenţa, scopul şi finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inte-
ligenţei umane şi, în acelaşi timp, garantarea beneficiului consuma-
torilor de a se folosi de acest produs. După C.Shapiro şi H.Varian,
„tehnologiile se modifică, iar legile rămân”.1 Prin această prismă,
lupta împotriva faptelor îndreptate împotriva proprietăţii industriale
constituie o chemare morală a vremurilor noastre. În Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Strategiei
de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare a obiec-
telor de proprietate intelectuală până în anul 2010, nr.1143 din
18.09.2003,2 se remarcă: „Printre problemele actuale cu care se
confruntă Republica Moldova se numără cele ce ţin de utilizarea
obiectelor de proprietate intelectuală şi contracararea răspândirii
producţiei contrafăcute. Necesitatea protecţiei eficiente a drepturi-
lor şi intereselor legitime ale autorilor şi titularilor de drepturi asupra
obiectelor de proprietate intelectuală este determinată de mai multe

1 C.Shapiro, H.Varian. Information Rules: A Strategic Guide to the Network Economy.


Boston: Harvard Business School Press, 1999, p.11.
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.208-210.

5
cauze obiective: aflarea economiei naţionale în stadiul de tranziţie
la raporturile de piaţă, posibilităţile financiare limitate ale crea-
torilor obiectelor de proprietate intelectuală, infrastructura insufi-
cient dezvoltată în sfera respectivă, lipsa tradiţiilor, a culturii juri-
dice în domeniul utilizării obiectelor de proprietate intelectuală. …
Măsurile de combatere a încălcărilor drepturilor titularilor drepturi-
lor de proprietate intelectuală necesită să includă privaţiunea de
libertate şi amenzi suficiente pentru a servi drept mijloc de contra-
carare a infracţiunilor şi să fie corespunzătoare pedepselor aplicate
pentru delicte comise în alte sfere”.
De asemenea, în proiectul Strategiei Naţionale de Proprietate
Intelectuală a Republicii Moldova pentru anii 2011-2015 se men-
ţionează: „Unul din mijloacele eficiente de asigurare a respectării
drepturilor de proprietate intelectuală, de protecţie a inovaţiilor, a
mijloacelor de promovare a comerţului şi atragere a investiţiilor îl
reprezintă legislaţia penală, care are scopul de a apăra, împotriva
infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprieta-
tea etc., precum şi de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni”1.
Prevederi similare se conţin în proiectul Strategiei Naţionale în
domeniul Proprietăţii Intelectuale a României pentru anii 2010-
2015.2
Din cele menţionate reiese că există mai multe motive care fac
ca protecţia penală a proprietăţii industriale să fie imperios necesară:
progresul şi prosperitatea umanităţii depind de creativitatea ei în
domeniile tehnic şi cultural; protecţia juridică plenară a creaţiilor
noi încurajează investiţiile şi conduc la alte inovaţii; promovarea şi
protecţia proprietăţii industriale stimulează creşterea economică,
duc la crearea de noi locuri de muncă şi noi ramuri de activitate şi

1 Strategia Naţională de Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova pentru anii 2011-


2015. Proiect. http://agepi.md/pdf/proiecte_legi/strategia/strategia-nationala-de-pi.pdf
2 Strategia Naţională în domeniul Proprietăţii Intelectuale a României pentru anii 2010-

2015. Proiect. http://www.osim.ro/marketing/proiect_SNPI_20oct.pdf

6
la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Un sistem de proprietate industrială
eficient şi echitabil poate fi de ajutor tuturor ţărilor în exploatarea
potenţialului de proprietate industrială care este un instrument
puternic de dezvoltare economică şi de progres social şi cultural.
Acest sistem contribuie la instaurarea unui echilibru între interesele
inovatorului şi interesul public, asigurând astfel un mediu propice
creativităţii şi invenţiei, în beneficiul tuturor. Drepturile de proprie-
tate industrială sunt cele care într-o măsură considerabilă recompen-
sează creativitatea şi efortul uman – motorul progresului umanităţii.
Printre concluziile generale la care ajunge autorul se numără:
1) diferă abordarea tehnico-legislativă privind cadrul incriminărilor
consacrate apărării penale a proprietăţii industriale: în România,
răspunderea pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale
este stabilită în contextul unor legi extrapenale care conţin dis-
poziţii de incriminare; în Republica Moldova, răspunderea pentru
asemenea infracţiuni este prevăzută de art.1852 şi 1853 CP RM;
2) atât în Republica Moldova, cât şi în România, normele care
incriminează faptele îndreptate împotriva proprietăţii industriale sunt
norme de trimitere; în legislaţia Republicii Moldova, normele la
care fac trimitere art.1852 şi 1853 CP RM sunt în principal cele
cuprinse de: Legea privind protecţia topografiilor circuitelor integ-
rate; Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale;
Legea privind protecţia mărcilor; Legea privind protecţia invenţii-
lor; Legea privind protecţia soiurilor de plante; Legea privind
protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specia-
lităţilor tradiţionale garantate; în legislaţia României, dispoziţiile de
incriminare a faptelor îndreptate împotriva proprietăţii industriale
sunt în principal cele cuprinse de: Legea nr.64 a României din
11.10.1991 privind brevetele de invenţie; Legea nr.129 a României
din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale;
Legea nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia topogra-
fiilor circuitelor integrate; Legea nr.84 a României din 15.04.1998

7
privind mărcile şi indicaţiile geografice; Legea nr.255 a României
din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante; 3) spre
deosebire de legislaţia României, legislaţia Republicii Moldova nu
conţine reglementări atât de detaliate vizând fiecare din segmentele
proprietăţii industriale protejate penalmente; libertatea creaţiei,
privită ca valoare socială, este cea afectată prin săvârşirea infracţiu-
nilor prevăzute la art.1852 şi 1853 CP RM. Prin săvârşirea infracţiu-
nilor prevăzute la art.1852 şi 1853 CP RM, obiectul juridic special
este întotdeauna reprezentat de relaţiile sociale cu privire la realiza-
rea dreptului la libertatea creaţiei; segmentele proprietăţii indus-
triale, care beneficiază de apărare penală distinctă, sunt: invenţiile;
modelele de utilitate; soiurile de plante; topografiile circuitelor integ-
rate; denumirile de origine a produselor; mărcile de produse şi măr-
cile de servicii; desenele şi modelele industriale; 4) spre deosebire
de legea penală a Republicii Moldova, legislaţia penală a României
nu prevede obligativitatea producerii unor daune materiale în urma
încălcării dreptului asupra obiectului proprietăţii industriale etc.
Importanţa teoretică a rezultatelor obţinute de autor se exprimă
în: definirea bazelor conceptuale ale studiului de drept penal al
răspunderii pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale;
sistematizarea abordărilor teoretice referitoare la stabilirea elemen-
telor constitutive şi a circumstanţelor agravante ale infracţiunilor
specificate la art.1852 şi 1853 CP RM, precum şi a infracţiunilor
asemănătoare prevăzute în legislaţia penală română; acumularea
unui vast material teoretic şi practic pentru dezvoltarea unor direc-
ţii actuale şi complexe ale investigării infracţiunilor în domeniul
proprietăţii industriale; trasarea unor noi perspective asupra cadrului
teoretico-metodologic al temeiului real şi al temeiului juridic ale
răspunderii penale pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii indus-
triale.
Aplicativitatea practică a acestor rezultate constă în următoa-
rele:

8
1) interpretarea, sub noi aspecte, a prevederilor art.1852 şi
185 CP RM şi a normelor corespondente din legislaţia penală
3

română va contribui la dezvoltarea discuţiei ştiinţifice pe marginea


calificării corecte a infracţiunilor în domeniul proprietăţii industriale;
2) elementele cu relevanţă juridică ale infracţiunilor prevăzute
la art.1852 şi 1853 CP RM şi în normele corespondente din legis-
laţia penală română, tălmăcirea conceptelor şi a termenilor ce apar
în reglementările respective, precum şi modalităţile de delimitare a
faptelor adiacente propuse au o mare importanţă atât pentru aplica-
rea reuşită a acestor reglementări în practica judiciară, cât şi pentru
dezvoltarea ulterioară a concepţiilor ştiinţifice asupra problemei
vizate;
3) concluziile şi recomandările autorului sunt aplicabile în
activitatea practică a organelor de urmărire penală, a procuraturii şi
a instanţelor judecătoreşti, precum şi în procesul de instruire în
cadrul instituţiilor de învăţământ mediu şi superior cu profil juridic;
4) critica imperfecţiunilor de care suferă art.1852 şi 1853 CP RM
şi normele corespondente din legislaţia penală română poate fi luată
în consideraţie de către legiuitorul moldovean şi cel român în pro-
cesul de ameliorare continuă a legislaţiei penale.
Problema ştiinţifică importantă rezolvată constă în elaborarea
concepţiei de calificare a faptelor îndreptate împotriva proprietăţii
industriale, care sunt incriminate în legislaţia Republicii Moldova
şi în cea a României.
Astfel, rezultatele prezentate în cadrul lucrării demonstrează că
scopul şi obiectivele pe care şi le-a propus autorul au fost realizate.
Prin prezentul studiu, în baza investigării multiplelor surse legisla-
tive şi doctrinare, dl Alexandru Păduraru aduce o contribuţie consi-
derabilă la opera de formare a fundamentului ştiinţific al dreptului
penal din Republica Moldova şi din România. Ideile şi concepţiile
formulate în lucrare vor permite cercetătorilor ştiinţifici, cadrelor
didactice, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, precum şi

9
lucrătorilor practici din sistemul organelor de drept să perceapă
temeinic esenţa şi natura juridică a infracţiunilor în domeniul pro-
prietăţii industriale. Acestea îi vor determina să conştientizeze cât
de importantă este la ora actuală existenţa unor studii atât de ample
şi profunde, care ar ajuta la implementarea şi promovarea cu succes
a reformelor juridice. Doar confruntarea de idei poate duce la
găsirea adevărului şi, în ultima instanţă, la depăşirea riscurilor care
însoţesc ineluctabil procesul de consolidare a instituţiilor statului
de drept.

Sergiu BRÎNZA,
doctor habilitat în drept, profesor universitar,
şeful Catedrei Drept Penal şi Criminologie
a Facultăţii de Drept (USM)

10
INTRODUCERE

Scopul prezentului studiu se exprimă în aprofundarea concep-


ţiei de aplicare a răspunderii pentru infracţiunile în domeniul pro-
prietăţii industriale în condiţiile în care proprietatea industrială
începe să aibă un rol tot mai proeminent în progresul tehnologic al
societăţii, constituind una dintre sursele principale de dezvoltare a
unei naţiuni, astfel că importanţa pe care o comportă acest subiect
nu poate fi pusă la îndoială. La fel, scopul propus la elaborarea
lucrării rezidă atât în aprofundarea studiului comparativ privind
natura juridică a infracţiunilor în domeniul proprietăţii industriale
în accepţiunea legii penale a Republicii Moldova şi a legislaţiei
penale a României, cât şi în identificarea vulnerabilităţilor sistemu-
lui actual de protecţie penală a proprietăţii industriale în aceste
două ţări, urmând a fi punctate şi propuse măsuri pentru eficienti-
zarea cadrului reglementar penal, care să corespundă sarcinilor de
promovare a reformelor social-economice în Republica Moldova şi
în România.
Atingerea scopului propus presupune realizarea următoarelor
obiective:
• studierea experienţei istorice şi a modelelor de elevaţie juri-
dică străine în vederea identificării similitudinilor şi deosebirilor în
raport cu modelul de reglementare a răspunderii pentru infracţiunile
în domeniul proprietăţii industriale din legea penală a Republicii
Moldova şi din legislaţia penală română;
• scoaterea în evidenţă a divergenţelor şi convergenţelor dintre
normele penale şi normele nepenale, relevabile în procesul de apă-
rare a ordinii de drept împotriva infracţiunilor în domeniul proprie-
tăţii industriale;
• stabilirea întinderii şi conţinutului obiectului juridic generic,
al obiectului juridic special şi al obiectului material (imaterial) ale
infracţiunilor prevăzute la art.1852 şi 1853 CP RM, precum şi în
normele corespondente din legislaţia penală română;

11
• argumentarea necesităţii apărării penale împotriva infracţiu-
nilor în domeniul proprietăţii industriale;
• explicarea diferenţelor specifice dintre infracţiunile prevăzute
la art.1852 şi 1853 CP RM şi infracţiunile prevăzute în normele
corespondente din legislaţia penală română;
• analiza particularităţilor ce caracterizează victimele (subiecţii
pasivi) şi subiecţii (subiecţii activi) ai infracţiunilor în domeniul
proprietăţii industriale;
• relevarea conţinutului modalităţilor normative ale faptei prejudi-
ciabile în ipoteza infracţiunilor specificate la art.1852 şi 1853 CP RM,
precum şi în normele corespondente din legislaţia penală română;
• analiza deficienţelor tehnico-juridice de care suferă dispozi-
ţiile de la art.1852 şi 1853 CP RM, precum şi normele corespon-
dente din legislaţia penală română;
• formularea de recomandări de lege ferenda în vederea perfec-
ţionării dispoziţiilor de la art.1852 şi 1853 CP RM, precum şi a nor-
melor corespondente din legislaţia penală română, asigurându-se
un echilibru între demersul coercitiv al statului şi interesele cetăţe-
nilor.
Caracterul novator al rezultatelor obţinute este determinat de
faptul că prezenta lucrare constituie una dintre primele încercări de
a efectua o investigare a infracţiunilor prevăzute la art.1852 şi 1853
CP RM, precum şi a faptelor infracţionale similare prevăzute în
legislaţia penală a României. Pe acest suport, au fost formulate
concluzii şi recomandări teoretice în vederea perfecţionării conti-
nue a legislaţiei.
Contribuţia pe care am adus-o la ridicarea gradului de investi-
gaţie a celor mai controversate probleme ale ştiinţei şi practicii
dreptului penal vizând infracţiunile în domeniul proprietăţii indus-
triale îşi găseşte materializare în: studierea experienţei istorice şi
a experienţei altor state în aplicarea mijloacelor penale în vederea
prevenirii şi combaterii infracţiunilor în domeniul proprietăţii in-
dustriale; examinarea problemei asemănărilor şi deosebirilor dintre

12
reglementările penale, care incriminează faptele îndreptate împo-
triva proprietăţii industriale, prevăzute în legea penală a Republicii
Moldova şi în legislaţia penală a României; stabilirea cu exactitate
a configuraţiei şi conţinutului obiectului juridic generic, al obiectu-
lui juridic special şi al obiectului material (imaterial) ale infracţiu-
nilor în domeniul proprietăţii industriale; investigarea conexiunii
dintre reglementările penale, care incriminează faptele îndreptate
împotriva proprietăţii industriale, şi normele extrapenale la care
aceste reglementări fac trimitere; circumstanţierea caracteristicilor
victimei (subiectului pasiv) şi ale subiectului (subiectului activ) în
cazul infracţiunilor în domeniul proprietăţii industriale; identifica-
rea criteriilor de delimitare a infracţiunilor, specificate la art.1852 şi
1853 CP RM, precum şi în normele corespondente din legislaţia
penală română, de faptele contravenţionale adiacente; relevarea cri-
teriilor de distincţie a infracţiunilor în domeniul proprietăţii indus-
triale faţă de alte infracţiuni; explicarea neconcordanţelor între
maniera de descriere a infracţiunilor în domeniul proprietăţii indus-
triale în legislaţia penală şi în reglementările extrapenale în materie
etc.
În scopul perfecţionării legislaţiei penale, au fost formulate
următoarele recomandări de lege ferenda:
a) pentru legea penală a Republicii Moldova:
1) modificarea denumirii Capitolului V al Părţii Speciale a
Codului penal al Republicii Moldova din „Infracţiuni contra drep-
turilor politice, de muncă şi altor drepturi constituţionale ale cetăţe-
nilor” în „Infracţiuni contra unor drepturi şi libertăţi constituţionale
ale persoanei”;
2) completarea dispoziţiei de la alin.(1) art.1852 CP RM, astfel
încât după cuvintele „sau constrângerea la coautorat” să fie inclusă
sintagma „ori la renunţarea la autorat”;
3) eliminarea din dispoziţia de la alin.(1) art.1852 CP RM a
cuvintelor „care au cauzat daune în proporţii mari”;

13
4) excluderea din Codul contravenţional a art.103 „Încălcarea
drepturilor de autor asupra invenţiei, topografiei circuitului integrat
sau desenului/modelului industrial”;
5) excluderea lit.c) din alin.(7) art.1852 CP RM, însoţită de com-
pletarea art.1852 CP RM cu alin.(8), care să aibă următorul conţinut:
„Acţiunile de la alin.(1), (2), (21), (22), (23), (3), (4), (5) şi (6)
săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie crimi-
nală
se pedepsesc cu amendă de la 4.000 la 5.000 de unităţi conven-
ţionale sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, cu amendă, aplicată
persoanei juridice, de la 7.000 la 10.000 de unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen
de la 1 la 5 ani sau cu lichidarea ei”;
b) pentru legislaţia penală a României:
1) eliminarea din Codul penal român din 1968 a art.299 şi 300,
care nu fac decât să dubleze art.59 al Legii nr.64 a României
privind brevetele de invenţie;
2) în Legea nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele
de invenţie: excluderea art.58-60; în Legea nr.129 a României din
29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale:
excluderea art.41-43; în Legea nr.16 a României din 06.03.1995
privind protecţia topografiilor circuitelor integrate: excluderea
art.40; în Legea nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi
indicaţiile geografice: excluderea art.83; în Legea nr.255 a României
din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante: excluderea
art.40; în Codul penal român din 2009: completarea textului Titlu-
lui I al Părţii Speciale cu Capitolul X „Infracţiuni contra proprietăţii
industriale” cu: art.2271 „Însuşirea fără drept a calităţii de inventa-
tor”; art.2272 „Contrafacerea invenţiei”; art.2273 „Divulgarea datelor
cuprinse în cererile de brevet de invenţie”; art.2274 „Însuşirea fără
drept a calităţii de autor al desenului sau modelului industrial”;
art.2275 „Contrafacerea desenului sau modelului industrial”; art.2276
„Divulgarea datelor cuprinse în cererile de înregistrare a desenului
14
sau modelului industrial”; art.2277 „Contrafacerea topografiei circui-
tului integrat înregistrat sau vânzarea de produse contrafăcute”;
art.2278 „Contrafacerea mărcii sau indicaţiei geografice”; art.2279
„Contrafacerea noului soi de plantă sau divulgarea de date şi infor-
maţii reprezentând un secret comercial referitor la un nou soi de
plantă”.
În cele trei capitole ale lucrării sunt examinate, într-o manieră
echilibrată şi potenţată, cele mai controversate aspecte, evitate de
obicei de către alţi doctrinari, privind elaborarea principiilor de
aplicare practică a concepţiei teoretice a răspunderii penale pentru
infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale.
În Capitolul 1 „Analiza situaţiei privind răspunderea pentru
infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale” este efectuată
analiza materialelor ştiinţifice ce vizează tematica acestui studiu
publicate în Republica Moldova, în România, în Federaţia Rusă şi
în alte ţări. O atenţie deosebită se acordă publicaţiilor din ultimii
ani. Examinarea se face în consecutivitate cronologică. La con-
cret, au fost analizate lucrările următorilor autori: A.F. Istomin,
V.N. Bondarev, E.V. Demianenko, V.A. Kondraşina, A.V. Sereb-
rennikova, A.S. Kurmanov, D.D. Screbeţ (Federaţia Rusă);
A.S. Nersesean, V.B. Harcenko (Ucraina) etc. Un spaţiu aparte se
acordă analizei materialelor ştiinţifice publicate în Republica Moldova
şi în România. Acestea aparţin autorilor: S.Brînză, V.Stati,
A.Reşetnicov, V.Iustin, L.Gîrla (Republica Moldova); V.Lazăr,
M.A. Hotca, T.Toader, C.R. Romiţan, D.N. Dumitru, M.Dobrinoiu,
S.I.-Şt. Enache (România).
Totuşi, nivelul de elaborare a concepţiei privind răspunderea
penală pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale nu
poate fi recunoscut satisfăcător. Astfel că, luând în consideraţie
gradul de studiere a temei investigate, se poate afirma că mai există
rezerve neexplorate în ceea ce priveşte cercetarea problemei privind
răspunderea penală pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii
industriale.

15
Capitolul 2 „Analiza juridico-istorică şi juridico-comparativă
a reglementărilor privitoare la infracţiunile în domeniul proprie-
tăţii industriale” cuprinde examinarea evoluţiei cadrului normativ
penal consacrat reglementării răspunderii penale pentru infracţiu-
nile în domeniul proprietăţii industriale, precum şi a modelelor de
elevaţie juridică aparţinând sistemelor de drept ale altor ţări, de
reglementare a răspunderii penale pentru numitele infracţiuni.
Printre altele, se argumentează că art.13 al Legii României privind
mărcile de fabrică şi comerţ din 30.05.1879 reprezintă un prototip
al dispoziţiei de la lit.a) alin.(1) art.83 al Legii României nr.84
privind mărcile şi indicaţiile geografice, în ipoteza folosirii fără
drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a publicului asupra
calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca. Se arată
că prevederile art.186 al Proiectului Codului penal al Republicii
Moldova pot fi regăsite într-o versiune aproximativă în alin.(3)
art.1852 CP RM. La rândul lor, prevederile art.188 al Proiectului
pot fi regăsite într-o versiune fragmentară în alin.(1), (3) şi (4)
art.1852 CP RM; art.1853 CP RM nu are un prototip nici în Proiec-
tul Codului penal al Republicii Moldova, nici în Codul penal al
Republicii Moldova din 1961. Este relevat faptul că reglementările
privind infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale din legisla-
ţia Spaniei, Estoniei, Chinei, Bulgariei şi a Lituaniei au un caracter
lacunar, întrucât nu se referă la toate segmentele proprietăţii indus-
triale. Se argumentează de ce, cu excepţia legislaţiei penale în
materie a Spaniei, toate celelalte legislaţii, care au constituit obiec-
tul studiului, sunt evoluate insuficient, în comparaţie cu reglemen-
tările corespondente din legea penală a Republicii Moldova şi din
cea a României.
Se ajunge la concluzia că diferă abordarea tehnico-legislativă
privind cadrul incriminărilor consacrate apărării penale a proprietăţii
industriale: în România, răspunderea pentru infracţiunile în dome-
niul proprietăţii industriale este stabilită în contextul unor legi extra-
penale care conţin dispoziţii de incriminare; în Republica Moldova,

16
răspunderea pentru asemenea infracţiuni este prevăzută de art.1852
şi 1853 CP RM. De asemenea, se conchide că, atât în Republica
Moldova, cât şi în România, normele care incriminează faptele în-
dreptate împotriva proprietăţii industriale sunt norme de trimitere.
O altă concluzie este că, spre deosebire de legislaţia României,
legislaţia Republicii Moldova nu conţine reglementări atât de deta-
liate vizând fiecare din segmentele proprietăţii industriale protejate
penalmente.
Capitolul 3 „Analiza de drept penal a infracţiunilor în dome-
niul proprietăţii industriale în conformitate cu legislaţia Republicii
Moldova şi a României” are ca obiect pertractarea elementelor
constitutive şi a circumstanţelor agravante ale faptelor incriminate
la art.1852 şi 1853 CP RM şi în normele corespondente din legisla-
ţia penală română. Se arată că obiectul juridic generic al infracţiu-
nilor specificate la art.299 şi 300 din Codul penal român din 1968
îl formează relaţiile sociale privind activităţile economice. Se pre-
zintă argumente în sprijinul tezei că libertatea creaţiei, proclamată
la art.33 din Constituţia Republicii Moldova, este libertatea consti-
tuţională a persoanei, afectată prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute
la art.1852 şi 1853 CP RM. Prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute
la art.1852 şi 1853 CP RM, obiectul juridic special este întotdeauna
reprezentat de relaţiile sociale cu privire la realizarea, în conformi-
tate cu art.33 din Constituţie, a dreptului la libertatea creaţiei. Diferă
doar aspectele protejării acestor valori şi relaţii sociale. Se stabi-
leşte că, în sensul prevederii de la lit.d) alin.(7) art.185 2 CP RM, în
cazul în care constrângerea se exprimă în aplicarea violenţei,
gradul de intensitate a acesteia nu-l poate depăşi pe cel al vătămării
intenţionate medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Dacă
gradul de intensitate a violenţei este mai mare, răspunderea se va
aplica numai conform art.151 CP RM. În această situaţie, nu va fi
necesară calificarea suplimentară în baza alin.(1) art.1852 CP RM.
Se ajunge la concluzia că, atât în Republica Moldova, cât şi în
România, sistemul normativ de protecţie a proprietăţii industriale

17
este unul bine structurat, reglementările în materie fiind în principiu
în concordanţă cu legislaţia internaţională vizând domeniul proprie-
tăţii industriale. De asemenea, se conchide că segmentele proprie-
tăţii industriale, care beneficiază de apărare penală distinctă, sunt:
invenţiile; modelele de utilitate; soiurile de plante; topografiile cir-
cuitelor integrate; denumirile de origine ale produselor; mărcile de
produse şi mărcile de servicii; desenele şi modelele industriale.
O altă concluzie este că, spre deosebire de legea penală a Republicii
Moldova, legislaţia penală a României nu prevede obligativitatea
producerii unor daune materiale în urma încălcării dreptului asupra
obiectului proprietăţii industriale.

18
CAPITOLUL I

EVOLUŢIA CONCEPŢIEI DE APLICARE A


RĂSPUNDERII PENALE PENTRU INFRACŢIUNILE
ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INDUSTRIALE ÎN
ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL

Acest capitol conţine analiza materialelor ştiinţifice privind in-


fracţiunile în domeniul proprietăţii industriale, publicate în Republica
Moldova, în România şi în alte state. O atenţie deosebită va fi
acordată publicaţiilor din ultimii ani.

1.1. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în


Republica Moldova
Efectuând examinarea în consecutivitate cronologică, vom începe
cu lucrarea ce aparţine lui S.Brînză, datând din 2005.1 Un interes
primordial pentru studiul de faţă îl comportă ideile şi concepţiile
autorului privind: noţiunea de proprietate intelectuală, în general, şi
noţiunea de proprietate industrială, în special; formele dreptului de
proprietate industrială; aspectele de drept penal ale infracţiunilor
contra proprietăţii industriale.
Astfel, în primul rând, se remarcă definiţiile a două noţiuni
fundamentale, formulate de către autor: „drepturi de proprietate
intelectuală” şi „proprietate intelectuală”. La concret, prin „drepturi
de proprietate intelectuală” se înţelege ansamblul drepturilor patri-
moniale şi personale nepatrimoniale asupra rezultatelor exprimate
materialmente ale activităţii intelectuale, precum şi asupra atribute-
lor de identificare şi de individualizare a participanţilor la circuitul
civil. În acelaşi timp, prin „proprietate intelectuală” se are în vedere
creaţia intelectuală şi valorificarea exclusivă a rezultatelor activităţii

1S.Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. Chişinău: Tipografia Centrală,


2005.

19
intelectuale sau a atributelor de identificare şi de individualizare a
participanţilor la circuitul civil. Astfel, putem observa că între
conceptele „drepturi de proprietate intelectuală” şi „proprietate
intelectuală” se atestă un raport de natura celui care există între
noţiunile „drept de proprietate” şi „proprietate”.
În continuare, S.Brînză susţine că noţiunea de proprietate inte-
lectuală înglobează două segmente: 1) proprietatea artistică, ştiinţi-
fică şi literară; 2) proprietatea industrială. Respectiv, formele juri-
dice pe care le îmbracă acestea sunt: 1) dreptul de autor şi drepturi-
le conexe; 2) dreptul de proprietate industrială. În noţiunea „dreptul
de proprietate industrială” sunt articulate mai multe drepturi subiec-
tive reglementate distinct: 1) dreptul asupra invenţiei; 2) dreptul
asupra modelului de utilitate; 3) dreptul asupra noilor soiuri de plante;
4) dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale; 5) dreptul asupra
topografiilor circuitelor integrate; 6) dreptul asupra mărcilor şi denu-
mirilor de origine ale produselor (indicaţiilor geografice); 7) dreptul
asupra numelui sau a denumirii comerciale (firmei) şi emblemei
comerciale.
Constatăm că, în mare parte, tocmai această viziune asupra
conţinutului noţiunii „dreptul de proprietate industrială” a prefaţat
structura actuală a art.1852 CP RM, în care se incriminează încăl-
carea dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială.
Desigur, interesul cel mai mare îl prezintă investigarea aspec-
telor de drept penal ale infracţiunilor contra proprietăţii industriale
efectuată de către S.Brînză. La momentul respectiv, când în legea
penală a Republicii Moldova încă nu exista o incriminare distinctă
a faptelor în domeniul proprietăţii industriale, autorul fundamen-
tează în plan prospectiv oportunitatea completării respectivei legi,
în vederea complinirii unei lacune cu efecte nefaste. În acest sens,
în opinia lui S.Brînză, incriminarea faptelor contra proprietăţii
industriale ar avea rezultate sociale pozitive: ar împiedica cauzarea
unor imense prejudicii materiale şi morale întregii noastre societăţi.
Iar principalul din aceste prejudicii morale este contraperformanţa de
a avea reputaţia unui stat care tolerează atingerile aduse proprietăţii
20
industriale, prin neaplicarea de mijloace eficace de prevenire şi
contracarare a unor asemenea manifestări.
În ideea de a îmbunătăţi calitativ apărarea penală a proprietăţii
industriale, autorul vine cu o serie de propuneri de lege ferenda,
care au la bază o solidă argumentare ştiinţifică. Dezvoltând preve-
derile legislaţiei în domeniul proprietăţii industriale, S.Brînză reco-
mandă completarea Codului penal al Republicii Moldova cu noi
articole în care să fie incriminate următoarele fapte: violarea drep-
turilor rezultând dintr-o invenţie sau dintr-un model de utilitate;
divulgarea datelor cuprinse în cererea de brevet; violarea drepturi-
lor titularului brevetului de soi; violarea drepturilor titularului certi-
ficatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial; viola-
rea drepturilor titularului certificatului de înregistrare a topografiei
circuitului integrat; folosirea ilicită a mărcii sau a denumirii de
origine a produsului.
Ţinem să menţionăm că, în principal, aceste recomandări de o
înaltă valoare ştiinţifică şi practică au fost puse la baza completării
Codului penal al Republicii Moldova cu articolul 1852, prin Legea
Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului
penal al Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 27.04.2007.1
Nu în ultimul rând, consemnăm că autorul nu se rezumă la
examinarea faptelor în domeniul proprietăţii industriale incriminate
în legea penală a Republicii Moldova. În paralel, sunt analizate fap-
tele de acelaşi calibru incriminate în legislaţia penală a României.
Sub acest aspect, este notabilă concepţia propusă de S.Brînză, con-
form căreia, în contextul dreptului penal român, caracterul complex
al infracţiunilor contra proprietăţii intelectuale reclamă nevoia
împărţirii pe categorii, pentapartite, a obiectului acestor infracţiuni:
1) obiectul juridic generic, care priveşte infracţiunile cuprinse în
Titlul VI din Partea Specială a Codului penal al României din 1968;
2) obiectul juridic de subgrup, care se referă la faptele infracţionale

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.78-81.

21
prevăzute în Capitolul IV „Infracţiuni privitoare la regimul stabilit
pentru unele activităţi reglementate de lege” din titlul sus-amintit;
3) obiectul juridic coordonator, care corespunde tuturor infracţiuni-
lor contra proprietăţii intelectuale; 4) obiectul juridic de combinaţie,
care vizează toate infracţiunile ce sunt săvârşite în cadrul unui
domeniu al proprietăţii intelectuale, supus reglementării printr-o lege
specială; 5) obiectul juridic special, apărat împotriva fiecărei infrac-
ţiuni contra proprietăţii intelectuale în parte.
Următoarea publicaţie, la care ne vom referi, este articolul
ştiinţific al lui V.Stati ce datează din anul 2005.1
Este adevărat că lucrarea în cauză are cu predilecţie o valoare
istorică. Aceasta întrucât ia în vizor cadrul normativ până la comple-
tarea Codului penal al Republicii Moldova cu art.1852 şi 1853 CP RM.
În acelaşi timp, nu şi-au pierdut actualitatea reflecţiile asupra unor
rezerve neexplorate privind protecţia penală a proprietăţii indus-
triale, rezerve concentrate în normele Capitolului X al Părţii Spe-
ciale a Codului penal.
Astfel, se argumentează că este posibil ca făptuitorul să cons-
trângă victima ca aceasta să încheie o tranzacţie vizând transmite-
rea drepturilor patrimoniale ale unui titular al drepturilor de pro-
prietate industrială (inventator, ameliorator etc.). În astfel de cazuri,
pentru a delimita infracţiunea de constrângere de a încheia o tran-
zacţie sau de a refuza încheierea ei (art.247 CP RM) de infracţiunea
de şantaj (art.189 CP RM), este plauzibilă operarea cu următoarele
criterii de delimitare:
– şantajul implică în mod obligatoriu caracterul gratuit (sau,
cel puţin, vădit neechivalent) al cererii înaintate victimei de a
săvârşi acţiuni cu caracter patrimonial; dacă însă făptuitorul achită
integral valoarea tranzacţiei, pe care o impune victimei, cele comise
trebuie calificate conform art.247 CP RM;

1 V.Stati. Eficientizarea aplicării incriminărilor privind infracţiunile economice în


combaterea încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală. În: Probleme teoretice
şi practice ale economiei proprietăţii intelectuale. Chişinău: AGEPI, 2005, p.206-210.

22
– în cazul şantajului, făptuitorul pretinde o conduită activă
din partea victimei (să săvârşească acţiuni cu caracter patrimonial).
În cazul infracţiunii prevăzute la art.247 CP RM, făptuitorul poate
cere de la victimă ca aceasta să refuze încheierea unei tranzacţii;
– în cazul infracţiunii prevăzute la art.247 CP RM, făptuito-
rul poate ameninţa cu răspândirea unor informaţii care ar cauza
daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanei sau rudelor ei apropiate. Aceste informaţii includ nu doar
ştirile defăimătoare (ca în cazul şantajului), dar şi informaţii de alt
gen: secretul comercial; secretul fiscal; secretul bancar etc.
Este de reţinut şi ideea, exprimată de către V.Stati, în legătură
cu impactul incriminării faptei de contrabandă (art.248 CP RM)
asupra ocrotirii proprietăţii industriale: în acord cu prevederile
Capitolului XII „Aplicarea de măsuri la frontieră în vederea protec-
ţiei proprietăţii intelectuale” al Codului vamal al Republicii Moldova,
adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 20.07.2000,1 coro-
borate cu dispoziţia de la alin.(1) art.248 CP RM, în calitate de
obiect material al infracţiunii de contrabandă pot evolua mărfurile
(produsele) contrafăcute, în cazul în care valoarea acestora se
exprimă în proporţii mari.
Or, potrivit art.301 din Codul vamal, prin „mărfuri (produse)
contrafăcute” se înţelege: a) mărfurile (produsele), inclusiv amba-
lajul lor, având aplicată o marcă identică celei înregistrate în mod
legal pentru mărfuri (produse) similare sau o marcă imposibil de a
fi distinsă, în elementele sale esenţiale, de una înregistrată sau
protejată în oricare alt temei legal (mărcile notorii), încălcându-se
prin aceasta drepturile titularului mărcii respective; b) orice
material purtător de semne (embleme, etichete, instrucţiuni pentru
utilizare, documente atestând garanţia) ale mărfurilor (produselor)
contrafăcute prezentate separat sau împreună; c) ambalaje purtând
mărcile mărfurilor (produselor) contrafăcute.

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.160.

23
Aşa cum se va putea vedea infra, produsele – marcate cu semne
identice ori similare, care pot fi confundate cu mărcile înregistrate
sau cu denumirile de origine ale produsului înregistrate ori a căror
înregistrare este solicitată în numele unor altor persoane pentru
marcarea de produse ori servicii identice cu cele pentru care marca
(denumirea de origine) a fost înregistrată – pot să reprezinte obiec-
tul material al infracţiunii specificate la alin.(2) art.185 2 CP RM.
În condiţiile conturate, nu este exclusă atestarea concursului real
dintre infracţiunile prevăzute la alin.(2) art.1852 şi la alin.(1) art.248
CP RM.
O altă lucrare, la care ne vom referi, aparţine lui S.Brînză şi
datează din 2006.1 În cadrul acestei lucrări, obiectul cercetării îl
constituie componentele proprietăţii industriale privite ca valoare
socială ocrotită de legea penală.
Susţinem poziţia enunţată de S.Brînză, potrivit căreia dreptul
asupra invenţiei (alias dreptul de inventator) constituie un drept
subiectiv complex, un „drept-sinteză”, format dintr-un fascicul de
facultăţi de natură patrimonială şi nepatrimonială, care laolaltă
derivă din invenţia ce reprezintă obiectul acestui drept. Or, dreptul
asupra invenţiei, fiind un drept subiectiv complex, înglobează atât
drepturi de natură patrimonială, cât şi drepturi de sorginte perso-
nală nepatrimonială.
În continuare, în atenţie este luat dreptul asupra noilor soiuri de
plante, ca o categorie specifică, care cuprinde în conţinutul său atât
drepturi patrimoniale, cât şi drepturi personale nepatrimoniale.
Referitor la cele dintâi, autorul susţine că titularul de brevet are
dreptul exclusiv asupra brevetului şi asupra soiului protejat prin
brevet care constă în dreptul de a exploata soiul, dacă exploatarea
nu lezează drepturile altor titulari, dreptul de a dispune de brevet şi
de soi, dreptul de a interzice terţilor să efectueze fără autorizaţia sa
următoarele acţiuni referitoare la materialul soiului: producerea sau

1 S.Brînză. Dreptul de proprietate industrială ca formă a dreptului de proprietate


intelectuală. În: Probleme teoretice şi practice ale economiei proprietăţii intelectuale.
Chişinău: AGEPI, 2006, p.188-196.

24
reproducerea (în scopul înmulţirii); condiţionarea în scopul înmul-
ţirii; oferirea pentru vânzare etc. Pe de altă parte, drepturile perso-
nale nepatrimoniale sunt acele drepturi care vizează posibilitatea
exclusivă a amelioratorului de a aduce soiul la cunoştinţă publicu-
lui, precum şi dreptul de a fi recunoscut autor al soiului.
În cele ce urmează se afirmă că, având un caracter complex,
dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale cuprinde o gamă
de drepturi care, potrivit conţinutului lor, corespund fie categoriei
de drepturi patrimoniale, fie categoriei de drepturi nepatrimoniale.
Cât priveşte prima din aceste categorii, titularul certificatului de
înregistrare a desenului sau modelului industrial are dreptul exclusiv
asupra desenului sau modelului industrial protejat prin certificat, care
constă în dreptul de exploatare a desenului sau modelului industrial,
dacă exploatarea nu lezează drepturile altor titulari, în dreptul de a
dispune de certificat şi în dreptul de a interzice terţilor exploatarea
desenului sau modelului industrial fără autorizaţia sa. Într-o altă
ordine de idei, drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi care
privesc posibilitatea exclusivă a autorului desenului sau modelului
industrial de a-l aduce pe acesta la cunoştinţă publicului, precum şi
dreptul de a fi recunoscut autor al desenului sau modelului industrial.
Este argumentat că, în rezultatul creării topografiei circuitului
integrat, creatorul sau alt titular al acesteia dobândeşte un şir de
drepturi subiective de natură patrimonială şi nepatrimonială. Cât
priveşte drepturile patrimoniale, pe toată durata protecţiei topogra-
fiei înregistrate, titularul are dreptul exclusiv la exploatarea ei, precum
şi dreptul de a permite sau de a interzice altor persoane exploatarea
respectivei topografii, a circuitului integrat în care aceasta este
încorporată sau a unui articol care încorporează un astfel de circuit
integrat. Pe de altă parte, drepturi nepatrimoniale ce rezultă din
crearea unei topografii a circuitului integrat sunt acele drepturi care
vizează posibilitatea exclusivă a creatorului topografiei respective
de a fi considerat în această calitate de opinia publică, precum şi
dreptul la recunoaşterea juridică a calităţii de creator al topografiei
circuitului integrat.
25
Finalizând analiza componentelor proprietăţii industriale, pro-
tejate penalmente, S.Brînză menţionează că persoana autorizată să
folosească denumirea de origine a produsului sau indicaţia geogra-
fică dispune de o serie de drepturi subiective de natură patrimonială
şi (sau) nepatrimonială. În calitate de drept patrimonial asupra denu-
mirii de origine a produsului şi asupra indicaţiei geografice evo-
luează dreptul de folosinţă asupra acestora, concretizat în facultatea
denumirii de origine a produsului şi a indicaţiei geografice de a fi
aplicate pe produs, pe ambalaj, pe blanchete oficiale, pe firme, în
publicitate, în imprimate etc. De vreme ce indicaţiile geografice
presupun (spre deosebire de denumirile de origine ale produselor)
şi un element de creaţie intelectuală (putând fi însoţite, de exemplu,
de elemente figurative), în cazul acestora se poate vorbi şi despre
existenţa unor drepturi nepatrimoniale aparţinând persoanelor auto-
rizate să folosească acele indicaţii, drepturi, al căror conţinut este
similar cu cel al drepturilor nepatrimoniale ale titularilor mărcilor.
Tot din 2006 datează o altă lucrare elaborată de S.Brînză.1
Este criticată, pe bună dreptate, dezangajarea de care a dat
dovadă legiuitorul moldovean atunci când, adoptând la 18.04.2002
legea penală în vigoare, a dezincriminat aproape in corpore faptele
săvârşite împotriva proprietăţii intelectuale (inclusiv faptele săvâr-
şite împotriva proprietăţii industriale), dezincriminare care a luat
sfârşit numai odată cu completarea Codului penal al Republicii
Moldova cu articolele 1852 şi 1853 CP RM. În cele ce urmează se
analizează dacă dezincriminarea faptelor contra proprietăţii intelec-
tuale este una reală sau aparentă.
În această privinţă, autorul reaminteşte că în Codul penal al
Republicii Moldova din 1961 se stabilea, în art.1412, răspunderea
pentru încălcarea dreptului deţinătorului titlului de protecţie privind
obiectele proprietăţii industriale, adică pentru producerea, importul,

1 S.Brînză. Experienţa istorică – factor motivaţional în combaterea juridico-penală a


încălcării drepturilor în domeniul proprietăţii intelectuale. În: Revista de Proprietate
intelectuală „Intellectus”, 2006, nr.4, p.22-27.

26
exportul, stocarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri
purtând menţiuni false privind brevetele de invenţie, originea şi
caracteristicile mărfurilor, precum şi numele producătorului sau al
vânzătorului, cu scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi vânzători
sau pe beneficiari. Fiind concepute în mod peremptoriu ca norme
cu conţinuturi de infracţiuni contra patrimoniului, nici art.189, nici
art.196, nici oricare altă normă din cadrul Capitolului VI din Partea
Specială a Codului penal al Republicii Moldova nu au putut să asigure
o protecţie eficientă mai ales a relaţiilor sociale nepatrimoniale care se
nasc, se desfăşoară şi se dezvoltă în jurul şi datorită proprietăţii
intelectuale. În consecinţă, se prezintă întemeiată concluzia aparţinând
lui S.Brînză că dezincriminarea faptelor săvârşite împotriva proprie-
tăţii intelectuale a avut un caracter real şi aproape deplin.
Examinând evoluţia reglementărilor privind protecţia juridică a
proprietăţii intelectuale pe teritoriul Republicii Moldova, autorul
constată un paradox: în secolele XIX-XX, când nici ştiinţa, nici
tiparul, nici mass-media nu erau dezvoltate ca acum, nici fluxul
informaţional nu era atât de mare, nici rezultatele activităţii intelec-
tuale nu erau la fel de variate, nici modalităţile de valorificare
neautorizată a acestor rezultate nu erau atât de sofisticate, proprie-
tăţii intelectuale i se asigura totuşi o apărare mai energică. Conclu-
zia principală, la care ajunge S.Brînză şi pe care o sprijinim, este:
apărarea proprietăţii intelectuale fără o implicare eficientă a mijloa-
celor de drept penal este imposibilă; numai represiunea penală poate
preveni acutizarea influenţelor alarmante asupra acestei valori sociale
de maximă importanţă.
O altă lucrare de referinţă este articolul ştiinţific aparţinând lui
A.Reşetnicov, ce datează din 2007.1
Autorul supune examinării trăsăturile individualizante ale tuturor
obiectelor proprietăţii industriale, care implică eliberarea unui titlu

1A.Reşetnicov. Falsificarea documentelor depuse la Agenţia de Stat pentru Protecţia


Proprietăţii Intelectuale în vederea obţinerii titlurilor de protecţie pentru obiectele
proprietăţii industriale. În: Lecturi AGEPI. Chişinău: AGEPI, 2007, p.117-126.

27
de protecţie de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelec-
tuală a Republicii Moldova (AGEPI). Din toate actele normative,
ce reglementează sfera proprietăţii industriale rezultă, cel puţin
implicit, că solicitantul titlului de protecţie trebuie să manifeste
diligenţă şi atenţie atunci când înscrie informaţiile necesare obţine-
rii unui asemenea titlu. Dacă însă această persoană este conştientă
de caracterul prejudiciabil al acţiunii sale de falsificare şi doreşte
săvârşirea acesteia, devine necesară aplicarea răspunderii conform
art.361 CP RM.
Merită atenţie ideea, formulată de către A.Reşetnicov, că nu
este exclus ca falsificarea documentelor, depuse la AGEPI în vederea
obţinerii titlului de protecţie pentru obiectele proprietăţii industriale,
să fie precedată de infracţiunea de şantaj (art.189 CP RM). Aceasta
are loc atunci când creatorul este constrâns să cedeze paternitatea
asupra obiectului proprietăţii industriale, deci să renunţe, inclusiv,
la drepturile patrimoniale care rezultă din folosirea acestui obiect.
Pe cale de consecinţă, făptuitorul falsifică informaţia privind identi-
tatea autorului obiectului proprietăţii industriale, atunci când întoc-
meşte cererea de obţinere a titlului de protecţie pentru acest obiect.
În ansamblu, cele săvârşite formează concursul infracţiunilor pre-
văzute la art.189 şi 361 CP RM.
Totuşi, este necesar a preciza că soluţia propusă de A.Reşetnicov –
de aplicare a art.189 CP RM – nu este valabilă în condiţiile legii
penale în vigoare a Republicii Moldova. Aceasta pentru că la alin.(1)
art.1852 CP RM se stabileşte răspunderea pentru constrângerea la
coautoratul asupra invenţiei, modelului de utilitate, desenului sau
modelului industrial, soiului de plantă sau topografiei circuitului
integrat. În consecinţă, atunci când creatorul este constrâns să cedeze
paternitatea asupra obiectului proprietăţii industriale, art.189 CP RM
trebuie privit ca o normă generală, iar alin.(1) art.185 2 CP RM (sau
lit.d) alin.(7) art. 1852 CP RM) trebuie privit ca o normă specială.
În acord cu regula fixată la art.116 CP RM, aplicabil va fi numai
alin.(1) art.1852 CP RM (sau lit.d) alin.(7) art. 1852 CP RM).

28
În alt plan, autorul se referă la ipoteza eschivării de la plata
taxei sau diminuării mărimii acesteia ca rezultat al prezentării unor
informaţii false către AGEPI în vederea obţinerii titlului de protec-
ţie. Ne raliem opiniei aparţinând lui A.Reşetnicov, potrivit căreia,
în ipoteza descrisă, infracţiunea de cauzare de daune materiale prin
înşelăciune sau abuz de încredere (art.196 CP RM) formează con-
cursul real cu infracţiunea, prevăzută la art.361 CP RM, atunci
când de scutirea de plata taxei sau de micşorarea mărimii acesteia
beneficiază persoana care a falsificat documentul conţinând dovada
de plată a taxei sau temeiul pentru scutire de plata taxei ori de
micşorare a mărimii acesteia. Dacă o persoană falsifică documentul
amintit, iar altă persoană beneficiază de facilităţile patrimoniale
corespunzătoare, fiecare va răspunde pentru fapte diferite: prima
persoană – conform art.361 CP RM; cea de-a doua persoană –
conform art.196 CP RM.
Este necesar a sublinia că aceste concepţii au anticipat şi au
condiţionat completarea Codului penal al Republicii Moldova cu
art.1853 CP RM, în care se prevede răspunderea pentru declaraţiile
intenţionat false, operarea intenţionată cu înscrieri false în docu-
mentele ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale, precum şi
pentru falsificarea documentelor necesare eliberării titlului de pro-
tecţie, perfectarea intenţionată a documentelor falsificate sau pentru
prezentarea intenţionată de documente cu date care subminează auto-
ritatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate intelec-
tuală.
La tema investigată se referă şi o altă lucrare, apărută de sub
tipar în 2010, al cărei autor este V.Iustin.1
Lucrarea în cauză este consacrată examinării celor trei modalităţi
normative ale infracţiunii specificate la alin.(1) art.1852 CP RM:
1) răspândirea informaţiilor privind invenţia, modelul de utilitate,

1V.Iustin. Analiza juridico-penală a infracţiunilor privind răspândirea informaţiilor


care se referă la obiectele de proprietate industrială, precum şi însuşirea frauduloasă
de către un terţ a calităţii de autor sau constrângerea la coautorat (alin.(1) art.185 2
CP RM). În: Revista Naţională de Drept, 2010, nr.3, p.57-62.

29
desenul sau modelul industrial, soiul de plantă, topografia circuitu-
lui integrat fără consimţământul autorului (creatorului) sau al
succesorului său în drepturi, până la publicarea oficială a datelor
din cererea de înregistrare, de către o persoană căreia aceste infor-
maţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt mod;
2) însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor al inven-
ţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau modelului industrial,
al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat; 3) constrân-
gerea la coautorat.
Din cauze neclare, autorul consideră că cele trei modalităţi
constituie infracţiuni distincte. Ceea ce nu putem susţine. Or, nu
există nici un indiciu care să confirme că supoziţia, exprimată de
V.Iustin, ar corespunde cu voinţa legiuitorului. De aceea, nu vom fi
în prezenţa concursului de infracţiuni în ipoteza în care, în prezenţa
aceleiaşi intenţii infracţionale, făptuitorul îl va constrânge la coau-
torat pe creatorul obiectului de proprietate industrială şi, în afară de
aceasta, de exemplu, va răspândi informaţiile privind acest obiect
de proprietate industrială, fără a avea consimţământul creatorului
acestui obiect, până la publicarea oficială a datelor din cererea de
înregistrare.
În continuare, în cadrul lucrării sale, V.Iustin supune analizei
cele patru elemente constitutive ale infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.1852 CP RM. De exemplu, autorul caracterizează conţinutul obiec-
tului juridic. Însă, în mod regretabil, nu face precizarea, care anume
categorie a obiectului juridic – general, generic sau special – priveşte
această caracterizare.
Potrivit opiniei autorului, subiect al infracţiunii, prevăzute la
alin.(1) art.1852 CP RM, poate fi AGEPI. Este o idee care com-
portă un real interes ştiinţific şi care urmează a fi dezvoltată de
către autor. În aparenţă, această idee ar veni în contradicţie cu
dispoziţia de la alin.(3) art.21 CP RM. Conform acesteia, persoana
juridică, cu excepţia autorităţilor publice, este pasibilă de răspundere
penală. Totuşi, din pct.3 al anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova cu privire la aprobarea Statutului şi structurii
30
Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, nr.1378 din
13.12.2004,1 rezultă că AGEPI are statut de întreprindere de stat.
Deci, prevederea de la alin.(3) art.21 CP RM nu se referă la
AGEPI.
De asemenea, alte rezultate ştiinţifice, obţinute de acest autor,
pot fi valorificate în vederea clarificării esenţei juridice a infracţiu-
nii prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM.
Din anul 2010 datează şi lucrarea elaborată de L.Gîrla şi
Iu.Tabarcea.2
Nemijlocit la infracţiunile prevăzute la art.1852 şi 1853 CP RM se
referă compartimentele 5.2 şi 5.3 din Capitolul VI al Volumului I
al lucrării. În general, materialul este prezentat într-o consecuti-
vitate logică, urmărindu-se investigarea de la general la particular a
elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute la art.1852 şi
1853 CP RM. Prezintă interes poziţia autorilor cu privire la carac-
terul complex al obiectului juridic special al infracţiunii prevăzute
la alin.(1) art.1852 CP RM: de exemplu, se susţine că, în ipoteza
constrângerii la coautorat, în plan secundar, se aduce atingere rela-
ţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea psihică a autorului obiec-
tului de proprietate industrială. Totuşi, nu este clar de ce autorii
lucrării reduc noţiunea de constrângere la coautorat numai la con-
strângerea psihică la coautorat. De asemenea, considerăm că nu pur
şi simplu autorul obiectului de proprietate industrială, dar coautorul
unui asemenea obiect este victima în cazul constrângerii la coauto-
rat.
O atenţie deosebită se acordă în lucrare semnelor secundare ale
laturii obiective a infracţiunilor în domeniul proprietăţii industriale
(timpul, locul, metoda, modul, mijloacele, alte circumstanţe), precum
şi caracteristicilor victimei şi ale subiectului acestor infracţiuni. Re-
perele concepţionale privind aceste aspecte sunt de o semnificaţie

1Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.233.


2Л.Г. Гырла, Ю.М. Табарча. Уголовное право Республики Молдова: Часть Осо-
бенная. Кишинэу: Картдидакт, 2010.

31
ştiinţifică de netăgăduit, având la bază o laborioasă selecţie a celor
mai notorii viziuni în materie, precum şi un mod de expunere care
predispune la discuţie. Prin formularea unor noi idei, menite să
stimuleze dezvoltarea teoriei şi practicii dreptului penal, lucrarea
analizată ajută la relevarea esenţei juridice a infracţiunilor prevă-
zute la art.1852 şi 1853 CP RM.

1.2. Analiza materialelor ştiinţifice


publicate în România
În continuare, un spaţiu aparte vom acorda analizei materiale-
lor ştiinţifice la tema lucrării noastre publicate în România.
În primul rând, ne vom referi la monografia lui V.Lazăr,
apărută de sub tipar în 2002.1 Autorul scoate în evidenţă cele mai
controversate aspecte ale protecţiei proprietăţii intelectuale, în
general, şi ale protecţiei proprietăţii industriale, în special.
De exemplu, în legătură cu infracţiunea de însuşire fără drept
în orice mod a calităţii de inventator (art.58 al Legii nr.64 a
României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie2), autorul
opinează că chiar şi coautorii invenţiei pot fi subiecţi ai acestei
infracţiuni, în acele ipoteze în care ei acţionează astfel încât la
înregistrarea invenţiei să apară ca autori exclusivi. O altă opinie,
care ne reţine atenţia, este cea conform căreia, în cazul infracţiunii
prevăzute la art.58 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 pri-
vind brevetele de invenţie, nu este posibilă participaţia sub forma
coautoratului, deoarece calitatea de inventator este direct legată de o
persoană fizică; este deci vorba despre o infracţiune care se săvârşeşte
în persoană proprie. Aceste idei, dar şi altele, sunt demne de reţinut
în contextul analizei subiectului infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.1852 CP RM, presupunând ipoteza de însuşire frauduloasă de

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală. Bucureşti: Lumina


LEX, 2002.
2 Monitorul Oficial al României, 1991, nr.212.

32
către un terţ a calităţii de autor al invenţiei, al modelului de utili-
tate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă sau
al topografiei circuitului integrat.
În acelaşi timp, provoacă rezerve anumite opinii controversate
exprimate de către V.Lazăr. Astfel, se susţine că subiectul infrac-
ţiunii, prevăzute la art.58 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991
privind brevetele de invenţie, săvârşeşte fapta cu intenţie directă
sau indirectă, pentru că acesta ştie că acţionează fără drept. O altă
afirmaţie criticabilă este cea potrivit căreia infracţiunea, prevăzută
la art.58 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele
de invenţie, nu există sub forma tentativei. Opinia noastră este alta:
faptul că tentativa la această infracţiune nu se pedepseşte nu
înseamnă deloc că nu există tentativă la ea.
Referindu-se la infracţiunea de contrafacere, fabricare, folosire
sau punere în circulaţie, fără drept, a obiectului unui brevet de
invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite de brevetul
de invenţie, pe perioada de valabilitate a acesteia (art.59 al Legii
nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie),
V.Lazăr susţine că respectiva infracţiune are mai totdeauna un
obiect material. În ce ne priveşte, considerăm că infracţiunea,
prevăzută la art.59 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 pri-
vind brevetele de invenţie, poate avea nu doar un obiect material,
dar şi un obiect imaterial, reprezentat de procedeul care constituie o
invenţie ori care include obiectul invenţiei.
Dincolo de aceste carenţe, analiza ştiinţifică a infracţiunilor în
domeniul proprietăţii industriale a fost efectuată la un nivel sufi-
cient. Suficient pentru a avea un impact substanţial asupra dezvol-
tării discuţiei ştiinţifice cu privire la natura juridică a respectivelor
infracţiuni.
Următoarea publicaţie ştiinţifică, pe care o consemnăm, apar-
ţine autorului M.A. Hotca, datând din 2007.1

1 M.A. Hotca. Codul penal. Comentarii şi explicaţii. Bucureşti: C.H. Beck, 2007.

33
În special, menţionăm contribuţia autorului la analiza infracţiu-
nilor de contrafacere a obiectului unei invenţii (art.299 din Codul
penal român din 19681) şi de punere în circulaţie a produselor
contrafăcute (art.300 din Codul penal român din 1968). Sub aspect
comparativ, unele puncte de vedere, exprimate de autor, sunt de un
real interes în vederea relevării condiţiilor în care poate fi aplicată
răspunderea pentru infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.1852 CP RM.
Astfel, suntem de acord cu M.A. Hotca atunci când acesta,
sesizând caracterul alternativ al modalităţilor normative ale infrac-
ţiunii prevăzute la art.299 din Codului penal român din 1968,
susţine că, dacă este îndeplinită condiţia contrafacerii, pentru exis-
tenţa infracţiunii nu este necesară şi efectuarea activităţii de folosire.
De asemenea, remarcăm originalitate în legătură cu definirea noţiu-
nii de punere în circulaţie, desemnând fapta prejudiciabilă (elemen-
tul material) în conjunctura infracţiunii prevăzute la art.300 din
Codul penal român din 1968.
Mai puţin reuşite sunt concluziile vizând conţinutul obiectului
material al celor două infracţiuni: substanţa cu care este plăsmuită
invenţia (în cazul contrafacerii) sau valoarea socială lezată (în cazul
folosirii obiectului invenţiei) – în situaţia infracţiunii prevăzute la
art.299 din Codul penal român din 1968; punerea în circulaţie a
produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii fără
drept a obiectului unei invenţii – în situaţia infracţiunii prevăzute la
art.300 din Codul penal român din 1968. Neajunsurile ce ţin de
calitatea ştiinţifică a acestor concluzii ne îndeamnă să venim infra
cu argumente care să combată un asemenea model de prezentare a
obiectului material al infracţiunilor în domeniul proprietăţii indus-
triale.
O altă publicaţie ştiinţifică, datând tot din 2007, îl are ca autor
pe T.Toader.2

1 Buletinul Oficial, 1968, nr.79-79 bis.


2 T.Toader. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: Hamangiu, 2007.

34
Şi de aceasta dată obiectul investigaţiei, care comportă interes
pentru studiul de faţă, îl reprezintă infracţiunile prevăzute la art.299
şi 300 din Codul penal român din 1968. Este importantă luarea de
poziţie a autorului vizavi de conţinutul faptei prejudiciabile (elemen-
tului material) în cazul celor două infracţiuni. În acest fel, aflăm că,
pentru existenţa infracţiunii de contrafacere a obiectului unei invenţii
(art.299 din Codul penal român din 1968), este suficient ca făptui-
torul să realizeze un obiect care, prin însuşirile sale esenţiale,
seamănă cu cel care formează obiectul unei invenţii; în fiecare caz,
contrafacerea se stabileşte prin compararea obiectului reprodus de
făptuitor cu cel brevetat, ţinându-se seama de asemănările esenţiale
care există între cele două obiecte.
De asemenea, printre concluziile demne de remarcat, aparţinând
lui T.Toader, este aceea că nu interesează dacă acţiunea de folosire
fără drept a obiectului unei invenţii se referă la obiectul unei inven-
ţii contrafăcute de o altă persoană sau chiar de către făptuitor;
totodată, dacă aceeaşi persoană contraface sau foloseşte, fără drept,
obiectul unei invenţii, după care pune în circulaţie produsele contra-
făcute, răspunderea penală se stabileşte atât pentru infracţiunea de
contrafacere a obiectului unei invenţii (art.299 din Codul penal
român din 1968), cât şi pentru infracţiunea de punere în circulaţie a
produselor contrafăcute (art.300 din Codul penal român din 1968).
Sub aceste aspecte, dar şi altele, lucrarea examinată se eviden-
ţiază pozitiv, prezentând o ţinută ştiinţifică apreciabilă.
În continuare, atenţia ne este concentrată asupra articolului
ştiinţific elaborat de C.R. Romiţan, publicat în 2008.1
Acesta este consacrat analizei infracţiunilor prevăzute la alin.(1)
art.40 al Legii nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia
topografiilor circuitelor integrate.2 Se au în vedere: 1) contrafacerea
topografiei circuitelor integrate, adică încălcarea drepturilor titula-
rului, prin exploatarea, fără autorizaţia acestuia, a unei topografii

1 C.R. Romiţan. Protecţia juridică a topografiilor produselor semiconductoare. În: Revista


de ştiinţe juridice (Craiova), 2008, nr.1, p.74-88.
2 Monitorul Oficial al României, 1995, nr.45.

35
înregistrate; 2) vânzarea de produse contrafăcute, adică încălcarea
drepturilor titularului, prin vânzarea de produse contrafăcute, adică
de circuite integrate realizate prin contrafacere.
Prezintă originalitate poziţia autorului potrivit căreia, în cazul
în care exploatarea neautorizată a unei topografii înregistrate presu-
pune efectuarea operaţiunilor de import, subiectul infracţiunii trebuie
să aibă calitatea de comerciant; or, numai comercianţii pot efectua
operaţiuni de import. În ipoteza dată, pentru existenţa coautoratu-
lui, făptuitorii trebuie să aibă toţi calitatea de comercianţi.
În continuare, se argumentează că, atunci când sunt mai mulţi
creatori ai topografiei circuitelor integrate, drepturile aparţin acestora
în comun. Dacă topografia a fost creată de către un salariat în
cadrul atribuţiilor de serviciu, titular al protecţiei va fi unitatea
angajatoare, iar în situaţia în care o persoană fizică sau juridică
comandă realizarea unei topografii, aceasta va fi titular al protec-
ţiei, dacă prin contract nu se prevede altfel. De asemenea, titular
poate fi şi cesionarul căruia i s-au transmis fie dreptul la protecţie,
fie drepturile ce decurg din înregistrarea unei topografii.
Aceste concepţii, dar şi altele, prezintă aplicativitate pe tărâmul
dreptului penal al Republicii Moldova, luând în consideraţie că la
alin.(6) art.1852 CP RM se stabileşte răspunderea pentru reproduce-
rea topografiei circuitului integrat sau a unei părţi a acesteia, pentru
importul, exportul, oferirea spre vânzare, vânzarea sau distribuirea
în orice alt mod în scopuri comerciale a topografiei circuitului
integrat pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară
autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare,
precum şi pentru îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni,
care au cauzat daune în proporţii mari.
Din 2008 datează rezumatul tezei de doctorat susţinute de
D.-N. Dumitru.1

1 D.-N. Dumitru. Protecţia juridico-penală a mărcilor, desenelor şi modelelor indus-


triale: Rezumat al tezei de doctorat. Bucureşti, 2008.

36
Observăm că autorul a ales să investigheze un domeniu mai spe-
cial al protecţiei juridico-penale a proprietăţii industriale, limitându-se
la analiza infracţiunilor vizând mărcile, desenele şi modelele indus-
triale. În primul rând, autorul îşi propune ca scop să efectueze o
analiză a infracţiunilor prevăzute la art.83 al Legii nr.84 a României
din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.1
Este notabilă examinarea de către autor a particularităţilor de
aplicare a răspunderii pentru numitele infracţiuni, atunci când
atingerea infracţională priveşte mărcile notorii. În acest context,
pentru a se determina dacă s-a produs o încălcare a drepturilor de
marcă, este necesar să se demonstreze următoarele condiţii: marca
a dobândit un renume în România; există o folosire nejustificată a
unui semn identic sau similar cu marca cu renume înregistrată; prin
folosirea nejustificată a semnului s-ar profita de caracterul distinctiv
ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului
un prejudiciu.
În ce priveşte analiza infracţiunilor prevăzute la art.41-43 ale
Legii nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor
şi modelelor industriale,2 se precizează că întinderea protecţiei
penale depinde de partea de noutate conţinută de desenele sau mo-
delele industriale, împrumutarea chiar şi a unei părţi din această
noutate considerându-se contrafacere. Iată de ce, nu este necesar ca
desenul sau modelul industrial să nu fie reprodus în mod identic, ci
este suficient să-i fi fost reproduse elementele esenţiale, caracteris-
tice. De asemenea, D.-N. Dumitru opinează, cu drept cuvânt, că,
spre deosebire de materia mărcilor, în ceea ce priveşte aprecierea
contrafacerii în domeniul desenelor şi modelelor industriale, riscul
de confuzie nu constituie o condiţie necesară şi nici suficientă.
Astfel, va exista contrafacere chiar şi atunci când un element con-
stitutiv al originalităţii operei protejate este reprodus.

1 Monitorul Oficial al României, 1998, nr.161.


2 Monitorul Oficial al României, 1993, nr.1.

37
Luând în consideraţie aceste puncte de vedere, dar şi altele,
considerăm că, în planul recepţionării de dreptul penal al Republicii
Moldova a experienţei pozitive de contracarare a infracţiunilor
vizând mărcile, precum şi desenele şi modelele industriale, lucrarea
lui D.-N. Dumitru poate fi considerată ca având o valoare ştiinţifică
considerabilă.
În altă privinţă, ne focalizăm atenţia asupra unei alte publicaţii
la tema studiului nostru. Este vorba despre lucrarea lui M.A. Hotca
şi M.Dobrinoiu, apărută de sub tipar în 2010.1
Analiza efectuată de cei doi autori cuprinde toate segmentele
proprietăţii industriale în accepţiunea legislaţiei române. Sub acest
aspect, lucrarea în cauză poate fi comparată cu cea aparţinând lui
V.Lazăr, examinată la începutul acestui compartiment.
Se disting prin valoare ştiinţifică mai multe rezultate obţinute
de către M.A. Hotca şi M.Dobrinoiu. De exemplu, cu privire la
subiectul infracţiunii de însuşire fără drept, în orice mod, a calităţii
de inventator (art.58 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 pri-
vind brevetele de invenţie), se afirmă că fapta respectivă poate fi
săvârşită în coautorat, deoarece sunt îndeplinite condiţiile acestei
forme de participaţie: se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea
penală; cooperarea a două persoane la săvârşirea în mod nemijlocit
a faptei prevăzute de legea penală; voinţa comună a coautorilor de
a coopera la săvârşirea faptei. Referitor la subiectul infracţiunii
specificate la art.60 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 pri-
vind brevetele de invenţie, se susţine că subiectul infracţiunii poate
fi numai o persoană care are calitatea de angajat al Oficiului de Stat
pentru Invenţii şi Mărci al României (OSIM); nu este obligatoriu ca
angajatul OSIM să aibă atribuţii directe de primire, păstrare ori
soluţionare a cererilor de înregistrare a invenţiilor, acesta putând fi
chiar simplu salariat care, din întâmplare sau în exercitarea atribuţiilor

1M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi expli-


caţii. Vol.I. Bucureşti: C.H. Beck, 2010.

38
de serviciu, intră în posesia datelor unui dosar depus pentru înregis-
trare, iar ulterior le divulgă.
Nu putem fi de acord nici cu anumite viziuni relative la obiec-
tul material al unor infracţiuni în domeniul proprietăţii industriale.
Astfel, analizând obiectul material al faptei infracţionale specificate
la alin.(4) art.44 al Legii nr.255 a României din 31.12.1998 privind
protecţia noilor soiuri de plante,1 M.A. Hotca şi M.Dobrinoiu
susţin că, în cazul în care fapta se materializează în înmânarea unui
document sau a unor părţi ale acestuia, obiectul material este
constituit tocmai din aceste documente. Însă, la o examinare atentă,
se poate vedea că fapta în cauză constă în divulgarea de date sau
informaţii reprezentând un secret comercial referitor la un anumit
soi pentru care s-a depus cerere de acordare a unui nou brevet
pentru soi. Deci, înmânarea unui document sau a unor părţi ale
acestuia nu poate avea un caracter obligatoriu în contextul infrac-
ţiunii prevăzute la alin.(4) art.44 al Legii nr.255 a României din
31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante. Chiar dacă se
atestă înmânarea unor asemenea entităţi, va conta dacă au fost sau
nu divulgate datele sau informaţiile reprezentând un secret comer-
cial referitor la un anumit soi pentru care s-a depus cerere de
acordare a unui nou brevet pentru soi. Lipsindu-le natura corporală,
asemenea date sau informaţii reprezintă obiectul imaterial al infrac-
ţiunii respective.
Concluzii similare pot fi formulate şi în legătură cu opinia
celor doi autori vizavi de obiectul material al infracţiunii specificate
la lit.a) alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a României din 15.04.1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice. Astfel, se afirmă că res-
pectiva infracţiune poate avea obiect material numai în situaţia în
care marca este constituită din forma produsului sau ambalajului.
Şi de această dată, este cazul să atestăm prezenţa obiectului imate-
rial al infracţiunii, nu să ne limităm la a constata că infracţiunii,

1 Monitorul Oficial al României, 1998, nr.525.

39
prevăzute la lit.a) alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a României din
15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, îi lipseşte obiec-
tul material.
Cu toate acestea, lucrarea elaborată de M.A. Hotca şi M.Dobrinoiu
lasă o amprentă deloc neglijabilă. Or, unele aspecte pe care le
abordează aceşti autori sunt tratate superficial de către alţi oameni
de ştiinţă. Deşi se dovedeşte că nu sunt aspecte oarecare.
În altă ordine de idei, luăm în vizor rezumatul tezei de doctorat,
susţinute în 2011 de către S.I.-Şt. Enache.1
Este adevărat că în această lucrare autorul nu-şi propune ca
scop principal tratarea aspectelor penale ale infracţiunilor în dome-
niul proprietăţii industriale. Însă, nu pot fi neglijate anumite con-
cluzii ale autorului care prezintă implicaţii directe sau indirecte
asupra temei studiului de faţă. Înainte de toate, este consemnabilă
concepţia autorului cu privire la categoriile de drepturi care alcă-
tuiesc drepturile de proprietate intelectuală: 1) drepturile de autor şi
drepturile conexe; 2) drepturile de proprietate industrială. În opinia
lui S.I.-Şt. Enache, cea de-a doua categorie, care ne interesează mai
mult, cuprinde în special următoarele tipuri de drepturi: drepturi ce
decurg în urma înregistrării unor mărci sau a unor semne distinc-
tive; drepturi ce izvorăsc în urma creaţiei intelectuale din domeniul
ştiinţei şi tehnicii care sunt recunoscute prin atribuirea unor brevete
de invenţie; drepturi corespunzătoare creării unor desene şi modele
industriale; drepturi ce izvorăsc în urma realizării originale a unor
topografii de circuite integrate; drepturile ce decurg din crearea unor
noi soiuri de plante recunoscute prin emiterea unor brevete pentru soi.
Un interes aparte suscită analiza apariţiei şi evoluţiei reglemen-
tărilor din domeniul proprietăţii intelectuale în România. Sunt inves-
tigate particularităţile istorice în care s-au format şi dezvoltat regle-
mentările privind proprietatea intelectuală în statul român începând
cu primele formaţiuni statale şi încheind cu perioada contemporană.
1 S.I.-Şt. Enache. Managementul investigării fraudelor din domeniul proprietăţii inte-
lectuale: Rezumat al tezei de doctorat. Bucureşti, 2011.

40
Pe bună dreptate, se conchide că, în spaţiul românesc, reglementarea
drepturilor de proprietate intelectuală a avut loc în legătură directă
cu contextul istoric în care s-a format şi dezvoltat statul român.
Se argumentează existenţa celor patru etape caracteristice evoluţiei
internaţionale a proprietăţii intelectuale: perioada privilegiilor şi
monopolurilor; perioada reglementărilor naţionale; perioada interna-
ţionalizării; perioada globalizării. Aceste concluzii sunt de o utilitate
incontestabilă în planul analizei juridico-istorice a normelor care
stabilesc răspunderea pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii
industriale, pe care o vom efectua în compartimentul 2.1 al prezen-
tei lucrări.

1.3. Analiza materialelor ştiinţifice


publicate în alte state
La tema investigată se referă articolul ştiinţific elaborat de
A.F. Istomin, datând din 2002.1
Autorul susţine că sub ocrotirea legii penale se află aproape
toate obiectele de proprietate industrială: dreptul inventatorului şi
alte drepturi brevetabile (art.147 din Codul penal al Federaţiei
Ruse2); mărcile şi denumirile de origine ale produselor (art.180 din
Codul penal al Federaţiei Ruse); dreptul consumatorilor la infor-
maţii veridice (art.182 din Codul penal al Federaţiei Ruse); know-
how, protejat în regim de secret comercial (art.183 din Codul penal
al Federaţiei Ruse).
Nu putem sprijini ideea că toate aceste valori (de exemplu,
dreptul consumatorilor la informaţii veridice) s-ar referi la proprie-
tatea industrială. În contextul examinării obiectului infracţiunilor în

1 А.Ф. Истомин. Уголовно-правовая защита интеллектуальной собственности.


În: Журнал российского права, 2002, № 8, р.86-91.
2 Уголовный кодекс Российской Федерации от 24 мая 1996 г. În: Собрание законо-

дательства Российской Федерации, 1996, №25.

41
domeniul proprietăţii industriale, vom demonstra că altul este cer-
cul valorilor sociale (şi al relaţiilor sociale aferente) ocrotite de legea
penală a Republicii Moldova şi de legislaţia penală a României.
În acelaşi timp, suntem de acord cu opinia lui A.F. Istomin că
eficacitatea apărării penale a proprietăţii industriale depinde nu
doar de calitatea normelor penale corespunzătoare, dar şi de maniera
de configurare a respectivelor norme. Construcţia defectuoasă a
normelor penale vizând infracţiunile în domeniul proprietăţii indus-
triale are repercusiuni nefaste asupra practicii aplicării acestora.
Autorul consideră că deficienţa art.147 şi 180 din Codul penal al
Federaţiei Ruse constă tocmai în carenţele ce caracterizează con-
strucţia acestor norme.
Astfel, de exemplu, practicienilor le este dificil să stabilească
volumul daunelor în proporţii mari, cauzate victimei infracţiunii,
dat fiind caracterul estimativ al acestor daune în accepţiunea legii
penale ruse. Iar o asemenea stare de lucruri condiţionează neaplica-
rea în practică a art.147 şi 180 din Codul penal al Federaţiei Ruse şi
nepedepsirea celor vinovaţi. În consecinţă, A.F. Istomin este de părere
că acest neajuns ar putea fi depăşit dacă în articolele amintite din
legea penală rusă s-ar menţiona despre scopul cauzării unor daune
în proporţii mari. În ce ne priveşte, considerăm că nu aceasta este
soluţia pentru problema reliefată. Soluţia ar consta în fixarea în
textul legii penale ruse a unor limite precise ale daunelor în pro-
porţii mari, care ar permite o interpretare uniformă a legii penale în
oricare ipoteză de cauzare a unor asemenea daune. Iar exemplul de
inspiraţie l-ar putea constitui chiar modelul de definire a noţiunilor
„proporţii mari” şi „proporţii deosebit de mari” din dispoziţia de la
alin.(1) art.126 CP RM.
Din 2002 datează şi autoreferatul tezei de doctor în drept
susţinute de V.N. Bondarev.1

1В.Н. Бондарев. Уголовно-правовая охрана интеллектуальной собственности:


Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических
наук. Ростов-на-Дону, 2002.

42
În legătură cu infracţiunea specificată la art.147 din Codul penal
al Federaţiei Ruse, autorul afirmă, just, că nu reprezintă obiectul
material al acestei infracţiuni nici invenţia, nici modelul de utili-
tate, nici modelul industrial; aceste entităţi au un caracter nemate-
rial, reprezintă rezultate ale activităţii de creaţie, putând fi doar
obiectivizate în entităţi corporale. Însă, concluzia care urmează este
una care cel puţin nedumereşte: obiectul material al infracţiunii,
prevăzute la art.147 din Codul penal al Federaţiei Ruse, îl reprezintă
suportul material al invenţiei, modelului de utilitate sau modelului
industrial. Considerăm că nu s-ar afla departe de această concluzie
cea potrivit căreia, de exemplu, sustragerea sau distrugerea supor-
tului material respectiv ar echivala cu atingerea adusă proprietăţii
industriale, exprimate în invenţie, modelul de utilitate sau modelul
industrial. Ceea ce, bineînţeles, nu putem accepta.
Totodată, consemnăm că, pentru studiul de faţă prezintă interes
opiniile lui V.N. Bondarev exprimate în legătură cu semantismul
noţiunilor „răspândirea informaţiilor privind invenţia, modelul de
utilitate sau modelul industrial”, „însuşirea ilegală a calităţii de autor
al invenţiei, al modelului de utilitate sau al modelului industrial” şi
„constrângerea la coautorat”, utilizate în art.147 din Codul penal al
Federaţiei Ruse. Or, aceste noţiuni au corespondenţi atât în legea
penală a Republicii Moldova, cât şi în legislaţia penală a României.
Următoarea publicaţie, la care ne vom referi, este autoreferatul
tezei de doctor în drept susţinute de către E.V. Demianenko, datând
din anul 2003.1
Referindu-se la infracţiunea de folosire ilegală a mărcii (art.180
din Codul penal al Federaţiei Ruse), autorul consideră că respectiva
normă trebuie completată cu menţiunea privind scopul special al
infracţiunii: scopul de a facilita punerea în circulaţie a mărfurilor şi
serviciilor. Însă, această propunere nu este susţinută cu argumente.

1Е.В. Демьяненко. Уголовная ответственность за незаконное использование


товарного знака: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кан-
дидата юридических наук. Ростов-на-Дону, 2002.

43
Mai reuşită pare a fi o altă recomandare de lege ferenda formu-
lată de E.V. Demianenko. Conform acesteia, art.180 din Codul
penal al Federaţiei Ruse trebuie completat cu o notă, în care să fie
stabilite limitele daunelor în proporţii mari, cauzate prin infracţiu-
nea de folosire ilegală a mărcii.
De asemenea, ne exprimăm interesul vizavi de criteriile de
disociere a infracţiunii, specificate la art.180 din Codul penal al
Federaţiei Ruse, de infracţiunea de escrocherie (art.159 din Codul
penal al Federaţiei Ruse), propuse de către autor. După o adaptare
de rigoare, aceste criterii pot fi utilizate pe tărâmul dreptului penal
al Republicii Moldova şi cel al României. Astfel, E.V. Demianenko
opinează că cele două fapte infracţionale confruntate se aseamănă
prin aceea că presupun recurgerea la fraudă. Totuşi, spre deosebire
de frauda caracteristică infracţiunii de escrocherie, cea specifică
infracţiunii de folosire ilegală a mărcii se exercită numai asupra con-
sumatorilor de mărfuri şi servicii desemnate printr-o marcă străină.
În altă privinţă, autorul consideră că folosirea ilegală a mărcii,
însoţită de majorarea preţului mărfii sau serviciului şi de însuşirea
diferenţei valorice dintre preţul real şi preţul pretins, nu formează
concursul infracţiunilor prevăzute la art.159 şi art.180 din Codul
penal al Federaţiei Ruse. E.V. Demianenko afirmă că însuşirea dife-
renţei valorice dintre preţul real şi preţul pretins al unor mărfuri sau
servicii (de regulă, necalitative) constituie trăsătura particularizantă
a laturii obiective a faptei incriminate la art.180 din Codul penal al
Federaţiei Ruse. În alţi termeni, autorul susţine că fapta în cauză
absoarbe fapta de escrocherie.
O altă publicaţie ştiinţifică relevantă este autoreferatul tezei de
doctor în drept susţinute de către V.A. Kondraşina, datând din anul
2004.1

1В.А. Кондрашина. Уголовная ответственность за незаконное использование


товарного знака по законодательству России и зарубежных стран: Авторефе-
рат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук.
Самара, 2004.

44
Înainte de toate, atrage atenţia concepţia autorului cu privire
la conţinutul unor noţiuni desemnând latura obiectivă a infracţiunii
specificate la art.180 din Codul penal al Federaţiei Ruse. Această
concepţie poate fi utilă în vederea analizei noţiunii „folosirea
ilicită a mărcii”, utilizate la alin.(2) art.1852 CP RM, precum şi în
dispoziţiile incriminatoare corespondente din legislaţia română.
Astfel, V.A. Kondraşina consideră că nu intră sub incidenţa noţiu-
nii „folosirea ilegală a mărcii”: contrafacerea mărcii; aplicarea
mărcii străine pe mărfuri sau pe ambalajul mărfurilor; importul
ilegal de mărfuri pe care este aplicată marfa străină; oferirea spre
vânzare sau deţinerea în acest scop a mărfurilor pe care este apli-
cată marfa străină etc. Autorul are dreptate atunci când susţine că
adepţii unei asemenea interpretări lato sensu a noţiunii „folosirea
ilegală a mărcii” nu fac altceva decât să echivaleze această noţiune
cu alta: „încălcarea drepturilor celui care deţine titlul de protecţie
asupra mărcii”.
De asemenea, în lucrare este exprimat dezacordul cu poziţia
acelor autori care consideră că stabilirea scopului de cupiditate a
faptei de folosire ilegală a mărcii ar indica asupra necesităţii apli-
cării răspunderii nu conform art.180 din Codul penal al Federaţiei
Ruse, dar potrivit art.159 din Codul penal al Federaţiei Ruse.
În acelaşi făgaş, V.A. Kondraşina nu aderă la opinia acelor autori
care afirmă că atestarea scopului de limitare a accesului pe piaţă a
celui care deţine titlul de protecţie asupra mărcii indică asupra
necesităţii aplicării răspunderii nu conform art.180 din Codul
penal al Federaţiei Ruse, dar potrivit art.178 „Neadmiterea, limi-
tarea sau înlăturarea concurenţei” din Codul penal al Federaţiei
Ruse.
Toate aceste idei, dar şi altele, sunt deosebit de utile în proce-
sul de examinare a condiţiilor în care se aplică răspunderea penală
pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale în confor-
mitate cu legea penală a Republicii Moldova şi cu legislaţia penală
a României.

45
Din 2008 datează autoreferatul tezei de doctor habilitat în drept
susţinute de către A.V. Serebrennikova.1
Într-un cadru mai larg al apărării penale a drepturilor constitu-
ţionale ale cetăţeanului în acord cu legea penală a Federaţiei Ruse
şi cea a Germaniei, autorul se referă la infracţiunea prevăzută la
art.147 din Codul penal al Federaţiei Ruse. Analizând modalitatea
de constrângere la coautorat, A.V. Serebrennikova menţionează că
aceasta presupune exercitarea, pe diverse căi, de presiune asupra
autorului invenţiei, modelului de utilitate sau modelului industrial,
pentru a-l determina pe acesta să-l accepte în calitate de coautor pe
făptuitor sau pe alte persoane. A.V. Serebrennikova este de părere
că metodele de constrângere la coautorat sunt: constrângerea fizică;
constrângerea psihică; folosirea situaţiei de serviciu etc.
În alt context, se prezintă ca valoroase opiniile exprimate de
autor în privinţa întinderii obiectului juridic generic al infracţiunii
prevăzute la art.147 din Codul penal al Federaţiei Ruse. Este cazul
de consemnat că în legea penală a Federaţiei Ruse această faptă
infracţională face parte din grupul infracţiunilor contra drepturilor
şi libertăţilor constituţionale ale omului şi cetăţeanului. Într-un mod
similar, infracţiunile specificate la art.1852 şi 1853 CP RM fac parte
din grupul infracţiunilor contra drepturilor politice, de muncă şi
altor drepturi constituţionale ale cetăţenilor. În acelaşi timp, nu
putem sprijini opinia lui A.V. Serebrennikova precum că mai potrivită
decât titulatura actuală a Capitolului 19 al Codului penal al Federaţiei
Ruse ar fi denumirea „Infracţiuni contra drepturilor personale, poli-
tice şi social-economice ale omului şi cetăţeanului”. Or, aşa cum se
va putea vedea infra, o asemenea denumire nu-şi are fundamentul
în clasificarea drepturilor omului, care reiese din concepţia docu-
mentelor internaţionale în materie.

1 А.В. Серебренникова. Уголовно-правовое обеспечение конституционных прав


и свобод человека и гражданина по законодательству Российской Федерации и
Германии: Автореферат диссертации на соискание ученой степени доктора юри-
дических наук. Москва, 2008.

46
Un alt autoreferat al tezei de doctor habilitat în drept, datând
din 2008, îl are ca autor pe A.S. Kurmanov.1
Şi acest autor vine cu o propunere referitoare la denumirea
Capitolului 19 al Codului penal al Federaţiei Ruse. Însă, această pro-
punere pare a fi oarecum mai reuşită decât cea formulată de către
A.V. Serebrennikova. Astfel, denumirea propusă de A.S. Kurmanov
este „Infracţiuni contra drepturilor şi libertăţilor personale, politice,
sociale şi intelectuale ale omului”. Este adevărat că, în principal,
nici această denumire nu-şi are fundamentul în clasificarea dreptu-
rilor omului, care reiese din concepţia documentelor internaţionale
în materie. Totuşi, în contextul studiului de faţă, nu putem face
abstracţie de faptul că denumirea dată reflectă apartenenţa la grupul
respectiv de fapte infracţionale a infracţiunilor în domeniul proprie-
tăţii intelectuale, în general, şi a infracţiunilor în domeniul proprie-
tăţii industriale, în special.
La fel, ne raliem punctului de vedere al autorului care se pro-
nunţă asupra necesităţii extinderii sferei de aplicare a art.147 din
Codul penal al Federaţiei Ruse asupra topografiei circuitului integrat
şi soiului de plantă. Spre deosebire de art.1852 CP RM, norma
similară din legea penală a Federaţiei Ruse se referă numai la unele
dintre obiectele proprietăţii industriale, lăsând „în umbră”, din motive
obscure, alte asemenea obiecte.
Totodată, ne manifestăm rezervele privind oportunitatea modi-
ficării art.147 din Codului penal al Federaţiei Ruse, astfel încât, în
contextul infracţiunii corespunzătoare, să obţină un caracter obliga-
toriu cauzarea daunelor considerabile drepturilor şi intereselor ocro-
tite de lege ale victimei. Or, potrivit alin.(2) art.126 CP RM, carac-
terul considerabil al daunei, cauzate drepturilor şi intereselor ocro-
tite de lege, se stabileşte luându-se în consideraţie gradul lezării

1А.С. Курманов. Состояние и перспективы развития уголовного законодатель-


ства России о защите конституционных прав и свобод человека: сравнитель-
ное теоретико-правовое исследование: Автореферат диссертации на соискание
ученой степени доктора юридических наук. Екатеринбург, 2008.

47
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În acest plan,
propunerea aparţinând lui A.S. Kurmanov are perspectiva de a deveni
inaplicabilă ab initio, ca şi această dispoziţie din legea penală a
Republicii Moldova.
Lui D.D. Screbeţ îi aparţine autoreferatul tezei de doctor în
drept susţinute în 2008.1
Autorul reuşeşte să sugereze anumite idei interesante privind
modalitatea de răspândire a informaţiilor privind invenţia, modelul
de utilitate sau modelul industrial, modalitate consemnată în art.147
din Codul penal al Federaţiei Ruse: gradul de pericol social al
răspândirii informaţiilor privind invenţia, modelul de utilitate sau
modelul industrial nu este suficient pentru o faptă infracţională. De
aceea, se propune ca, în dispoziţia art.147 din Codul penal al Fede-
raţiei Ruse, între cuvintele „autor” şi „declarant” să figureze con-
juncţia „şi”, nu conjuncţia „sau”. Aceasta pentru a exclude tragerea
la răspundere penală a autorului invenţiei, modelului de utilitate
sau modelului industrial, precum şi pentru ca temeiul tragerii la
răspundere penală să existe numai atunci când divulgarea informa-
ţiilor privind invenţia, modelul de utilitate sau modelul industrial se
face în lipsa consimţământului atât al autorului respectivului obiect
al proprietăţii industriale, cât şi al declarantului, adică al persoanei
care prezintă documentele necesare eliberării titlului de protecţie.
De asemenea, D.D. Screbeţ vine cu recomandarea de defalcare
din art.147 din Codul penal al Federaţiei Ruse a părţii privitoare la
modalitatea de răspândire a informaţiilor privind invenţia, modelul
de utilitate sau modelul industrial, secundată de includerea acestei
părţi în art.183 din Codul penal al Federaţiei Ruse, care stabileşte
răspunderea pentru obţinerea şi răspândirea ilegală a informaţiilor
care constituie secret comercial, fiscal sau bancar.

1Д.Д. Скребец. Уголовно-правовые аспекты борьбы с преступлениями против


изобретательских и патентных прав: Автореферат диссертации на соискание
ученой степени кандидата юридических наук. Саратов, 2008.

48
În concluzie, sub aspectul utilităţii unor rezultate ştiinţifice obţi-
nute de D.D. Screbeţ, există condiţiile pentru a afirma că publicaţia
ştiinţifică în cauză este una de valoare ştiinţifică considerabilă.
În continuare, vom acorda atenţie autoreferatului tezei de doctor
în drept susţinute în 2008 de către A.S. Nersesean.1
Lucrarea este consacrată investigării problemelor aplicării răs-
punderii pentru infracţiunile prevăzute la art.176, 177, 229, 231 şi
232 din Codul penal al Ucrainei. Desigur, pentru prezenta lucrare
un interes mai mare îl reprezintă analiza infracţiunilor prevăzute la
art.177 „Încălcarea drepturilor asupra invenţiei, modelului de utili-
tate, modelului industrial, topografiei circuitului integrat, soiului de
plantă sau propunerii de raţionalizare” şi la art.229 „Folosirea ilegală
a mărcii, denumirii de firmă sau denumirii de origine a produsului”
din Codul penal al Ucrainei.
În legătură cu fapta incriminată la art.177 din Codul penal al
Ucrainei, autorul susţine că obiectul material îl constituie drepturile
patrimoniale asupra invenţiei, modelului de utilitate, modelului
industrial, topografiei circuitului integrat, soiului de plantă sau pro-
punerii de raţionalizare. Totodată, se conchide că drepturile nepa-
trimoniale asupra respectivelor obiecte de proprietate industrială nu
sunt protejate de art.177 din Codul penal al Ucrainei. Drept urmare,
A.S. Nersesean se expune asupra necesităţii completării legii penale
ucrainene cu art.1751 „Încălcarea drepturilor nepatrimoniale de
proprietate intelectuală”. De asemenea, invocând imperiozitatea
lărgirii sferei de apărare penală a proprietăţii industriale, autorul
recomandă completarea art.177 din Codul penal al Ucrainei de o
manieră care să ofere protecţie penală şi raselor de animale.
Privitor la infracţiunea specificată la art.229 din Codul penal
al Ucrainei, A.S. Nersesean opinează că obiectul material îl repre-
zintă drepturile patrimoniale asupra mărcii, denumirii de firmă sau

1А.С. Нерсесян. Кримінально-правова охорона прав інтелектуальної власності:


Автореферат дiсертацiï на здобуття наукового ступеня кандидата юридичних
наук. Київ, 2008.

49
denumirii de origine a produsului. Se argumentează că subiect al
infracţiunii în cauză este nu doar persoana cu funcţie de răspundere
care se foloseşte de situaţia sa de serviciu. Se arată că şi persoana
fizică având statutul de întreprinzător poate fi subiect al infracţiunii
prevăzute la art.229 din Codul penal al Ucrainei.
Încheiem analiza materialelor ştiinţifice la tema studiului nostru
cu articolul ştiinţific al lui V.B. Harcenko, care datează din 2009.1
Merită atenţie studiul comparativ al infracţiunilor prevăzute la
art.147 din Codul penal al Federaţiei Ruse şi la art.177 din Codul
penal al Ucrainei. Astfel, se arată că, în practică, în cazul celor două
infracţiuni, se consideră că victimă poate fi nu doar o persoană
fizică prin a cărei muncă creativă a fost realizată invenţia, modelul
de utilitate, modelul industrial etc.; victimă poate fi şi o persoană
juridică sau persoană fizică cărora dreptul asupra obiectului pro-
prietăţii industriale le aparţine în baza legii, a succesiunii sau a
contractului, ori angajatorul căruia îi aparţine dreptul asupra inven-
ţiei, modelului de utilitate, modelului industrial etc. de serviciu. În
context, V.B. Harcenko ajunge la o concluzie nelipsită de interes:
din textul legii penale ucrainene şi al celei ruse reiese că art.177 din
Codul penal al Ucrainei şi art.147 din Codul penal al Federaţiei
Ruse privesc infracţiuni care aparţin de grupul de infracţiuni contra
drepturilor constituţionale ale cetăţenilor. Însă, în nici un caz o
persoană juridică nu poate fi redusă la noţiunea de cetăţean. Deci,
va reprezenta nu altceva decât o aplicare a legii penale prin analo-
gie fiecare caz de aplicare a răspunderii penale în baza art.177 din
Codul penal al Ucrainei şi a art.147 din Codul penal al Federaţiei
Ruse, atunci când persoanei juridice i se atribuie calitatea de victimă
a infracţiunii corespunzătoare.

1 В.Б. Харченко. Інтелектуальна власність: проблеми охорони за кримінальним


законодавством України та Російської Федерації. În: Вісник Харківського
національного університету ім. В.Н. Каразіна, 2009, №851, р.49-55.

50
Nu putem decât să subscriem acestui punct de vedere şi să
atragem atenţia că o situaţie similară se întrevede în ceea ce pri-
veşte infracţiunile prevăzute la art.1852 CP RM, care face parte din
Capitolul V „Infracţiuni contra drepturilor politice, de muncă şi
altor drepturi constituţionale ale cetăţenilor” din Partea Specială a
Codului penal al Republicii Moldova. Întrucât nu este posibil ca
Constituţia Republicii Moldova să stabilească drepturi pentru per-
soanele juridice, reiese că fiecare caz de considerare a persoanei
juridice în calitate de victimă a infracţiunilor, prevăzute la art.1852
CP RM, presupune încălcarea regulii fixate la alin.(2) art.3 CP RM,
potrivit căreia interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin
analogie a legii penale sunt interzise.

1.4. Concluzii la Capitolul 1


Făcând o concluzie generală pe marginea tuturor materialelor
ştiinţifice examinate în compartimentele 1.1., 1.2. şi 1.3., putem
consemna că printre oamenii de ştiinţă care au contribuit la ela-
borarea concepţiei teoretice de soluţionare a problemei privind
răspunderea pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale
se numără: S.Brînză, V.Stati, A.Reşetnicov, V.Iustin, L.Gîrla
(Republica Moldova); V.Lazăr, M.A. Hotca, T.Toader, C.R. Romiţan,
D.N. Dumitru, M.Dobrinoiu, S.I.-Şt. Enache (România); A.F. Istomin,
V.N. Bondarev, E.V. Demianenko, V.A. Kondraşina, A.V. Serebren-
nikova, A.S. Kurmanov, D.D. Screbeţ (Federaţia Rusă); A.S. Nerse-
sean, V.B. Harcenko (Ucraina) etc. Lucrările acestor autori constituie
baza teoretică a investigaţiei. Studiul de faţă are scopul să întregească
investigaţiile efectuate anterior în domeniu, în el evidenţiindu-se
unele aspecte şi tendinţe noi, caracteristice etapei actuale de dezvol-
tare a relaţiilor sociale.
Monitorizarea gradului de studiere a temei investigate ne permite
să afirmăm că problema privind răspunderea pentru infracţiunile în

51
domeniul proprietăţii industriale deocamdată nu este îndeajuns cer-
cetată în ştiinţa dreptului penal. Nivelul de elaborare a concepţiei
privind răspunderea pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii
industriale nu poate fi recunoscut pe deplin satisfăcător, dat fiind
că: nu a fost îndeajuns studiată experienţa istorică şi experienţa
altor state în aplicarea mijloacelor penale în vederea prevenirii şi
combaterii infracţiunilor în domeniul proprietăţii industriale; nu a
fost pe deplin examinată problema privind asemănările şi deosebi-
rile dintre reglementările penale care incriminează faptele îndrep-
tate împotriva proprietăţii industriale, prevăzute în legea penală a
Republicii Moldova şi în legislaţia penală a României; nu a fost
stabilită cu exactitate configuraţia şi conţinutul obiectului juridic
generic, al obiectului juridic special şi al obiectului material (imate-
rial) ale infracţiunilor în domeniul proprietăţii industriale; nu a fost
investigată îndeajuns conexiunea dintre reglementările penale, care
incriminează faptele îndreptate împotriva proprietăţii industriale, şi
normele extrapenale la care aceste reglementări fac trimitere; nu au
fost suficient circumstanţiate caracteristicile victimei (subiectului
pasiv) şi ale subiectului (subiectului activ) în cazul infracţiunilor în
domeniul proprietăţii industriale; nu au fost identificate criteriile
de delimitare a infracţiunilor, specificate la art.1852 şi 1853 CP RM,
de faptele contravenţionale adiacente; nu au fost suficient relevate
criteriile de distincţie a infracţiunilor în domeniul proprietăţii indus-
triale faţă de alte infracţiuni; nu au fost pe deplin explicate necon-
cordanţele între maniera de descriere a infracţiunilor în domeniul
proprietăţii industriale în legislaţia penală şi în reglementările extra-
penale în materie etc.
În acest fel, la elaborarea prezentei lucrări am urmărit scopul
de a aprofunda concepţia de aplicare a răspunderii pentru infracţiu-
nile în domeniul proprietăţii industriale în condiţiile în care pro-
prietatea industrială începe să aibă un rol tot mai proeminent în
progresul tehnologic al societăţii, constituind una dintre sursele
principale de dezvoltare a unei naţiuni, astfel că importanţa acesteia

52
nu poate fi pusă la îndoială. La fel, scopul nostru rezidă şi în apro-
fundarea studiului comparativ privind natura juridică a infracţiu-
nilor în domeniul proprietăţii industriale în accepţiunea legii penale
a Republicii Moldova şi a legislaţiei penale a României, dar şi în
identificarea vulnerabilităţilor sistemului actual de protecţie penală
a proprietăţii industriale în aceste două ţări, urmând a fi punctate şi
propuse măsuri privind eficientizarea cadrului reglementar penal,
care să corespundă sarcinilor de promovare a reformelor social-
economice în Republica Moldova şi în România.
Atingerea scopului propus presupune realizarea următoarelor
obiective:
• studierea experienţei istorice şi a modelelor de elevaţie juri-
dică străine în vederea identificării similitudinilor şi deosebirilor în
raport cu modelul de reglementare a răspunderii pentru infracţiunile
în domeniul proprietăţii industriale din legea penală a Republicii
Moldova şi din legislaţia penală română;
• scoaterea în evidenţă a divergenţelor şi convergenţelor dintre
normele penale şi normele nepenale, relevabile în procesul de apă-
rare a ordinii de drept împotriva infracţiunilor în domeniul proprie-
tăţii industriale;
• stabilirea întinderii şi conţinutului obiectului juridic generic,
al obiectului juridic special şi al obiectului material (imaterial) ale
infracţiunilor prevăzute la art.1852 şi 1853 CP RM, precum şi în
normele corespondente din legislaţia penală română;
• argumentarea necesităţii apărării penale împotriva infracţiu-
nilor în domeniul proprietăţii industriale;
• explicarea diferenţelor specifice dintre infracţiunile prevăzute
la art.1852 şi 1853 CP RM şi infracţiunile prevăzute în normele
corespondente din legislaţia penală română;
• analiza particularităţilor ce caracterizează victimele (subiecţii
pasivi) şi subiecţii (subiecţii activi) ai infracţiunilor în domeniul
proprietăţii industriale;
• relevarea conţinutului modalităţilor normative ale faptei
prejudiciabile în ipoteza infracţiunilor specificate la art.1852 şi 1853
53
CP RM, precum şi în normele corespondente din legislaţia penală
română;
• analiza deficienţelor tehnico-juridice de care suferă dispoziţiile
de la art.1852 şi 1853 CP RM, precum şi normele corespondente din
legislaţia penală română;
• formularea de recomandări de lege ferenda în vederea per-
fecţionării şi optimizării dispoziţiilor de la art.1852 şi 1853 CP RM,
precum şi a normelor corespondente din legislaţia penală română,
asigurându-se un echilibru între demersul coercitiv al statului şi
interesele cetăţenilor.

54
CAPITOLUL II

ANALIZĂ JURIDICO-ISTORICĂ ŞI
JURIDICO-COMPARATIVĂ A REGLEMENTĂRILOR
PRIVITOARE LA INFRACŢIUNILE ÎN DOMENIUL
PROPRIETĂŢII INDUSTRIALE

2.1. Analiză juridico-istorică a normelor care


stabilesc răspunderea pentru infracţiunile în
domeniul proprietăţii industriale

2.1.1. Răspunderea pentru faptele infracţionale în domeniul


proprietăţii industriale în conformitate cu legislaţia
penală română şi cu Codul penal în vigoare al
Republicii Moldova

Analiza genezei şi evoluţiei proprietăţii industriale şi a regle-


mentărilor privind infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale
de-a lungul istoriei, care nu au aceeaşi vechime, ne permite să
punem în lumină trăsăturile sale care s-au permanentizat până în
zilele noastre. Istoria reglementărilor privind infracţiunile în dome-
niul proprietăţii industriale este strâns legată de istoria proprietăţii
industriale şi, implicit, de cea a dezvoltării proprietăţii intelectuale
în întregime.
Din cauza poziţionării geografice în zona de întâlnire a intere-
selor marilor puteri ale vremurilor, spaţiul în care s-a format ulte-
rior statul român a fost supus la încercări care i-au încetinit dez-
voltarea în raport cu vestul Europei. Datorită acestui fapt, apariţia
reglementării proprietăţii industriale a avut loc relativ târziu, în sec.
al XIX-lea. Este adevărat că preocupări privind reglementarea
drepturilor de proprietate industrială au existat şi până în 1879.
În acest sens, poate fi amintit Proiectul de lege asupra brevetelor de
invenţie, emis în februarie 1860 de către C.Steriade, în calitate de

55
ministru al finanţelor, şi cel propus de către generalul I.E. Florescu,
în septembrie 1865, având acelaşi obiect.1
Lipsa unor reglementări în materie de proprietate industrială
explică de ce, în Codul penal român din 18652 (care s-a aplicat între
anii 1865-1878 şi în judeţele Izmail, Bolgrad şi Cahul ale Basarabiei
şi între anii 1919-1936 şi pe teritoriul întregii Basarabii), în capi-
tolul dedicat crimelor şi delictelor contra proprietăţilor, erau incri-
minate numai faptele de contrafacere a operelor proprietăţii literare
şi artistice, precum şi fapte similare acestora. Însă, nu era incrimi-
nată nici o faptă îndreptată împotriva proprietăţii industriale.
Abia la 15.04.1879 apare în România un act fundamental
în reglementarea drepturilor de proprietate industrială, şi anume:
Legea privind mărcile de fabrică şi comerţ,3 căreia i se adaugă, la
30.05.1879, Regulamentul asupra mărcilor de fabrici şi comerţ.4
Totuşi, este necesar a preciza că aceste acte normative nu au fost
adoptate pentru a răspunde nevoilor industriei româneşti, rudimen-
tare la acea vreme, ci pentru îndeplinirea unei obligaţii asumate
prin Convenţia comercială încheiată cu Austro-Ungaria în 1875,
prin care România se obliga să asigure industriaşilor şi comercian-
ţilor austro-ungari o protecţie eficace a mărcilor lor.
Mai important este că Legea privind mărcile de fabrică şi
comerţ din 30.05.1879 cuprindea şi o normă penală (art.13), în care
se stabilea răspunderea pentru infracţiunea de înşelăciune săvârşită
în dauna consumatorilor prin folosirea frauduloasă a unei mărci
contrafăcute sau imitate. Se poate susţine că această normă penală
a reprezentat un prototip al infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(1)
art.83 al Legii României nr.84 privind mărcile şi indicaţiile geogra-
fice, în modalitatea de folosire fără drept a unei mărci în scopul

1 S.I.-Şt. Enache. Managementul investigării fraudelor din domeniul proprietăţii inte-


lectuale: Rezumat al tezei de doctorat. Bucureşti, 2011, p.11, 12, 13.
2 C.Hamangiu. Codul general al României. Legi uzuale. Vol. I. Codul penal. Bucureşti,

1914.
3 Monitorul Oficial al României, 1879, nr.86.
4 Monitorul Oficial al României, 1879, nr.121.

56
inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau ser-
viciilor la care se referă marca.
În anul 1880 s-a pus problema adoptării şi a unei legislaţii con-
sacrate brevetelor de invenţie, un proiect corespunzător fiind pre-
zentat Parlamentului României, proiect care însă nu a fost adoptat.
În opinia lui Şt. Iancu, neadoptarea proiectului respectiv trebuie
înţeleasă şi prin aceea că practica dezvoltării industriei şi comerţu-
lui român din acea perioadă nu era influenţată de acea rigiditate
etică ce trebuie să caracterizeze relaţiile economice, ci, urmându-se
practica moştenită din timpul dominaţiei otomane, s-au apreciat
mult timp ca simple procedee ingenioase de imitare, acolo unde,
conform dreptului de protejare a proprietăţii industriale, era vorba
de cvasidelicte sau chiar delicte.1
După lungi eforturi, Legea asupra brevetelor de invenţie a fost
adoptată la 17.01.1906.2 În opinia lui V. Lazăr, deşi cuprindea prin-
cipii moderne, actul legislativ în cauză avea unele limite: statul nu
garanta originalitatea, valoarea, realitatea şi nici chiar exactitatea
descrierilor din brevet; orice răspundere, de orice natură, privea
exclusiv pe posesorul brevetului.3 Iată de ce, în 1921 a apărut un
anteproiect de Lege privind brevetele de invenţie, care urmărea
modificarea şi îmbunătăţirea reglementărilor legii aflate în vigoare.
Trebuie de menţionat că Legea asupra brevetelor de invenţie
din 17.01.1906 a fost adoptată ca urmare a presiunii capitalului
străin, pentru a preîntâmpina fabricarea prin imitare în România a
produselor importate şi protejate prin brevet. Imperiozitatea protec-
ţiei penale a proprietăţii industriale, reprezentate de invenţii, rezultă
şi din aceea că în Capitolul VIII al acestei legi se prevăd pedepse

1 Şt.Iancu. Premisele dezvoltării protecţiei proprietăţii industriale în ţara noastră. În:


Revista Română de Proprietate Industrială, 2009, nr.4, p.53-62.
2 Monitorul Oficial al României, 1906, nr.229.
3 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală. Bucureşti: Lumina

LEX, 2002, p.103.

57
relativ mari pentru acele timpuri, pentru contrafaceri, precum şi
modalităţi de urmărire şi sancţionare a contrafacerii.1
Ulterior, în anul 1923, în Buletinul Oficial al Oficiului Proprie-
tăţii Industriale al României este publicat un proiect de Lege asupra
desenelor şi modelelor industriale, structurat pe cinci capitole:
Capitolul I. Dispoziţii generale, taxe, durata, decăderea şi nulitatea;
Capitolul II. Formalităţi de depuneri şi înregistrare; Capitolul III.
Registrul desenelor şi modelelor industriale; Capitolul IV. Contra-
faceri, urmărirea şi pedepsirea lor; Capitolul V. Dispoziţii diverse
şi finale. Acest proiect de lege a fost elaborat de Oficiul Proprietăţii
Industriale al României sub influenţa legislaţiilor adoptate deja în
ţările dezvoltate industrial şi cu respectarea prevederilor Convenţiei
de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, încheiate la
Paris 20.03.1883, ratificate de România în 1920, revizuite la
Bruxelles la 14.12.1900, la Washington la 02.06.1911, la Haga la
06.11.1925, la Londra la 02.06.1934, la Lisabona la 31.10.1958, la
Stockholm la 14.07.1967 şi modificate la 02.10.1979.2
Însă, situaţia nefavorabilă din România din acea perioadă nu a
permis adoptarea acestui important proiect de lege.
În perioada următoare, România a cunoscut o dezvoltare eco-
nomică fără precedent, cu precădere în anii antebelici.
Trebuie de menţionat că în Codul penal „Carol al II-lea” din
13.03.19363 nu a existat un text incriminator cu privire la faptele
prin care se aducea atingere proprietăţii industriale. Astfel, în prac-
tică, continua să fie aplicată doar prevederea de la art.13 al Legii
privind mărcile de fabrică şi comerţ din 30.05.1879.
Un reper important în reglementarea proprietăţii industriale în
România este cel reprezentat de perioada septembrie 1940-august

1 Şt.Iancu. Premisele dezvoltării protecţiei proprietăţii industriale în ţara noastră,


p.53-62.
2 Decretul Consiliului de Stat nr.1177 din 28.12.1968 privind ratificarea Convenţiei de

la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale (Buletinul Oficial, 1969, nr.1).


3 Monitorul Oficial al României, 1936, nr.65.

58
1944, când mareşalul Ion Antonescu a emis o serie de Decrete-lege
privind acordarea de brevete de invenţie.1
În anul 1944, după instaurarea unui sistem economic şi politic
centralizat, România a devenit o piaţă economică necompetitivă,
iar regimul protecţiei creaţiei tehnice a fost puternic influenţat de
condiţiile politice ale perioadei. Aceasta a dus la diminuarea impor-
tanţei proprietăţii industriale. Cu toate acestea, România a manifestat
o implicare activă în sistemul internaţional al proprietăţii intelec-
tuale şi, în anul 1970, a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a
Proprietăţii Intelectuale (OMPI)2 şi a Tratatului de Cooperare în
domeniul brevetelor (PCT) din anul 1979.3
Abia în 1953 Codul penal din 13.03.1936 a fost completat cu
art.5551, prin care a fost stabilită răspunderea pentru infracţiunea de
nerespectare a dreptului de autor asupra operelor literare, ştiinţifice
sau artistice ori a oricăror altor creaţii de acest gen ori tehnico-
ştiinţifice, prin folosirea, fără drept, a obiectului unei invenţii. Putem
observa că această normă este construită pe baza art.339-342 din
Codul penal român din 1865 şi a art.13 al Legii privind mărcile de
fabrică şi comerţ din 30.05.1879. În acest mod, sub auspiciul aceleiaşi
dispoziţii de incriminare s-a asigurat protecţia penală atât a proprie-
tăţii industriale, cât şi a proprietăţii intelectuale de altă factură.
Decretul Consiliului de Stat nr.884 din 30.09.1967 privind inven-
ţiile, inovaţiile şi raţionalizările4 a creat un nou cadru normativ
pentru reglementarea activităţii creative prin care s-a extins, dar
numai pentru întreprinderile de stat, sfera de protecţie juridică asupra
invenţiilor din categoriile speciale care nu erau brevetabile în alte

1 S.I.-Şt.Enache. Managementul investigării fraudelor din domeniul proprietăţii inte-


lectuale: Rezumat al tezei de doctorat. Bucureşti, 2011, p.13.
2 Decretul Consiliului de Stat nr.1175 din 28.12.1968 privind ratificarea Convenţiei

pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (Buletinul Oficial,


1969, nr.1).
3 Decretul Consiliului de Stat nr.81 din 02.03.1979 pentru ratificarea Tratatului de

cooperare în domeniul brevetelor, adoptat la Washington la 19.06.1970 (Buletinul


Oficial, 1979, nr.22).
4 Buletinul Oficial, 1967, nr.85.

59
state, prin instituirea acordării de brevete pentru aceste categorii
(produse chimice, produse medicamentoase, dezinfectante, produse
alimentare, noi soiuri de plante şi noi rase de animale).
Ceea ce este mai important, la alin.2 art.62 al numitului decret
se prevedea că dispoziţia art.5551 din Codul penal din 13.03.1936
se aplică în caz de fabricare, folosire sau punere în circulaţie, fără
drept, a obiectului unei invenţii. Astfel, a fost extinsă sfera de apli-
care a art.5551 din Codul penal din 13.03.1936 asupra ipotezelor
presupunând nu doar folosirea fără drept a obiectului unei invenţii,
dar şi fabricarea sau punerea în circulaţie fără drept a obiectului
unei invenţii.
La 27.12.1967 a fost adoptată Legea României nr.28 privind
mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu.1 În expunerea de
motive la această lege s-a arătat: „Protecţia mărcilor de fabrică şi
de comerţ a fost reglementată prin Legea asupra mărcilor de fabrică
şi de comerţ şi Regulamentul pentru aplicarea acestei legi, ambele
din 1879. Legislaţia mărcilor din anul 1879 nu mai corespundea
condiţiilor social-economice din Republica Socialistă România, iar
principiile care stau la baza acestei legislaţii au fost părăsite de
legislaţiile moderne, de exemplu din Franţa, Republica Federală a
Germaniei, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, SUA şi
URSS. Legislaţia din 1879 privind mărcile de fabrică şi de comerţ nu
cuprindea dispoziţii adecvate actelor internaţionale la care România a
aderat ulterior, necorespunzând integral Convenţiei de la Paris
pentru protecţia proprietăţii industriale şi nici Aranjamentului de la
Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor de fabrică
sau de comerţ, cu revizuirile lor ulterioare.”
Conform art.41 al Legii României nr.28 privind mărcile de
fabrică, de comerţ şi de serviciu din 27.12.1967, nerespectarea
dispoziţiilor privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu
atrăgea răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală,
potrivit legii. Contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei

1 Buletinul Oficial, 1967, nr.114.

60
mărci de fabrică, de comerţ sau de serviciu, pentru a induce în eroare
asupra calităţii produselor, lucrărilor sau serviciilor, ori pentru a
obţine anumite avantaje se pedepsea cu închisoare de la o lună la
un an sau cu amendă de la 300 la 1000 lei.
Scopul acestei norme penale era de a suplini cadrul reglemen-
tar al apărării penale a proprietăţii industriale, reprezentat la acea
vreme numai de art.5551 din Codul penal din 13.03.1936.
Totuşi, este de remarcat că a fost de scurtă durată aplicarea atât a
prevederilor alin.(2) art.62 al Decretului Consiliului de Stat nr.884
din 30.09.1967 privind invenţiile, inovaţiile şi raţionalizările, cât şi
a prevederilor art.41 al Legii României nr.28 privind mărcile de
fabrică, de comerţ şi de serviciu din 27.12.1967. Or, la 01.01.1969
a intrat în vigoare Codul penal român din 1968.
Astfel, în cadrul Titlului VIII „Infracţiuni la regimul stabilit
pentru anumite activităţi economice” al Părţii Speciale a Codului
penal român din 1968, ocrotirea penală a proprietăţii industriale,
reprezentate prin invenţii, a fost asigurată prin adoptarea art.299 şi
300. La art.299 din Codul penal român din 1968 a fost incriminată
fapta de contrafacere sau folosire, fără drept, a obiectului unei
invenţii, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă. În acelaşi timp, la art.300 din Codul penal român din 1968
a fost incriminată fapta de punere în circulaţie a produselor reali-
zate ca urmare a contrafacerii sau folosirii fără drept a obiectului
unei invenţii, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Ulterior, la 30.10.1974, a fost adoptată Legea României nr.62
privind invenţiile şi inovaţiile.1 În opinia lui Şt. Iancu, elaborarea
acestui act legislativ s-a făcut pornindu-se de la faptul că inventa-
torii ar fi speculanţi, afacerişti care urmăresc să se îmbogăţească
din recompensele cuvenite pentru invenţiile lor şi, în consecinţă,
invenţiile trebuie să aparţină statului care să deţină monopolul
exploatării lor. Deşi cadrul legislativ permitea ca autorul să obţină
brevet de invenţie în nume personal, dreptul de a valorifica invenţiile

1 Buletinul Oficial, 1974, nr.137.

61
aparţinea statului şi, în felul acesta, inventatorul nu-şi putea realiza
în fapt dreptul de exploatare a creaţiei sale, acordat prin conferirea
brevetului de invenţie.1
Pe acest fundal, trebuie de consemnat că în art.78 şi 79 ale
Legii României nr.62 privind invenţiile şi inovaţiile erau incrimi-
nate ca infracţiuni fapte asemănătoare cu cele incriminate la art.299
şi 300 din Codul penal român din 1968. Acest dualism reglementar
a influenţat negativ calitatea aplicării răspunderii penale pentru
manifestările îndreptate împotriva proprietăţii industriale, reprezen-
tate prin invenţii. Această stare de lucruri s-a perpetuat, dovadă
fiind aserţiunea lui S.Brînză, care semnalează „paralelismul contra-
riant între prevederile art.299 şi 300 din Codul penal român din
1968, pe de o parte, şi prevederile art.59 din Legea nr.64 a României
privind brevetele de invenţie, pe de altă parte”.2
După anul 1990, când în România s-au promovat şi s-au dez-
voltat mecanismele economiei de piaţă, proprietatea industrială a
redevenit o componentă importantă a dezvoltării economice ca
urmare a prevederilor constituţionale cu privire la protecţia proprie-
tăţii private. Cadrul legislativ de reglementare a protecţiei drep-
turilor de proprietate industrială a fost complet înnoit după anul 1991,
înlăturând actele juridico-economice din perioada 1967-1990 în
care problemele de protecţie a drepturilor de proprietate industrială
erau încorsetate pentru a servi numai intereselor statului. Proprieta-
tea industrială a recăpătat o atenţie şi o importanţă deosebită, drep-
turile de proprietate industrială făcând obiectul de reglementare a
unor legi noi, armonizate cu legislaţia internaţională.
Ne referim la legile speciale române conţinând dispoziţii penale
care privesc domeniul proprietăţii industriale:
 Legea nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele
de invenţie;

1 Şt.Iancu. Procesul inovării şi stimularea activităţii creative. http://www.congresulcdi.ro/


pdf/etape_inovare.pdf
2 S.Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. Chişinău: Tipografia Centrală,

2005, p.636.

62
 Legea nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia
desenelor şi modelelor industriale;
 Legea nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia
topografiilor circuitelor integrate;
 Legea nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi
indicaţiile geografice;
 Legea nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia
noilor soiuri de plante.
Ne vom referi pe larg la conţinutul respectivelor dispoziţii penale
în compartimentul 2.2., dedicat, printre altele, analizei de drept com-
parat a reglementărilor privind infracţiunile în domeniul proprietă-
ţii industriale din legislaţia Republicii Moldova şi cea a României.
Trebuie de menţionat că în Codul penal român din 20091 (care
se preconizează să intre în vigoare în 2012) nu există corespondenţi
ai art.299 şi 300 din Codul penal român din 1968, nici cores-
pondenţi ai dispoziţiilor penale care privesc domeniul proprietăţii
industriale, conţinute în legile speciale române nominalizate mai
sus. Aceasta deşi, vorbind despre necesitatea adoptării acestei codi-
ficări şi referindu-se la dificultăţile aplicării Codului penal român
din 1968, V.Cioclei menţionează: „Dincolo de Codul penal în sine,
dar în strânsă legătură cu acesta, în anii de tranziţie prelungită s-au
acumulat aproximativ 250 de legi penale speciale sau legi extra-
penale care conţin dispoziţii penale. Acestea au creat de multe ori
suprapuneri de texte cu textele Codului, au creat un regim sancţio-
nator paralel, cu diferenţe de pedeapsă nejustificate în raport cu
dispoziţiile de bază din Cod, au suferit repetate modificări şi au
generat astfel unele probleme greu de clarificat privind aplicarea
legii mai favorabile sau privind abrogarea implicită a unor texte
etc.”2.

1Monitorul Oficial al României, 2009, nr.510.


2 V.Cioclei. Prefaţă. Despre necesitatea adoptării unui nou Cod penal. În: Codul
penal (Legea nr.286/2009). Bucureşti: C.H. Beck, 2009, p.1-7.

63
Luând în consideraţie cele evocate de acest autor, venim cu o
serie de recomandări de lege ferenda, menite să îmbunătăţească sub
aspect calitativ aplicarea răspunderii pentru infracţiunile în domeniul
proprietăţii industriale în legislaţia României.
Astfel, în primul rând, propunem eliminarea din Codul penal
român din 1968 a art.299 şi 300, care nu fac decât să dubleze art.59
al Legii nr.64 a României privind brevetele de invenţie.
În al doilea rând, propunem integrarea în Codul penal român
din 2009 a dispoziţiilor penale care privesc domeniul proprietăţii
industriale ce se conţin în legile speciale române. Aceasta în paralel
cu excluderea acestor dispoziţii din respectivele legi odată cu intra-
rea în vigoare a Codului penal român din 2009.
La concret, recomandăm următoarele:
1) în Legea nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele
de invenţie: excluderea art.58-60; în Codul penal român din 2009:
completarea textului Titlului I al Părţii Speciale cu Capitolul X
„Infracţiuni contra proprietăţii industriale”, în care art.2271-2273 să
aibă următorul conţinut:
„Art.2271. Însuşirea fără drept a calităţii de inventator.
Însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de inventator se pedep-
seşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art.2272. Contrafacerea invenţiei. (1) Fabricarea, folosirea
sau punerea în circulaţie fără drept a obiectului unui brevet de
invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite de brevetul
de invenţie, pe perioada de valabilitate a acestuia, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Acţiunea penală
se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate.
(3) Pentru prejudiciile cauzate titularului, acesta are dreptul la des-
păgubiri potrivit dreptului comun, iar produsele contrafăcute pot fi
confiscate potrivit legii penale.
Art.2273. Divulgarea datelor cuprinse în cererile de brevet
de invenţie. Divulgarea de către personalul Oficiului de Stat pentru
Invenţii şi Mărci, precum şi de către persoanele care efectuează
lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor, cuprinse în cererile de
64
brevet până la publicarea lor, se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
2) în Legea nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia
desenelor şi modelelor industriale: excluderea art.41-43; în Codul
penal român din 2009: completarea textului proiectatului Capitol X
din Titlul I al Părţii Speciale cu art.2274-2276, având următorul
conţinut:
„Art.2274. Însuşirea fără drept a calităţii de autor al dese-
nului sau modelului industrial. Însuşirea fără drept, în orice mod,
a calităţii de autor al desenului sau modelului industrial se pedep-
seşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art.2275. Contrafacerea desenului sau modelului industrial.
(1) Reproducerea, fără drept, a desenului sau modelului industrial
în scopul fabricării de produse cu aspect identic, fabricarea, oferirea
spre vânzare, vânzarea, importul, folosirea sau stocarea unor astfel
de produse în vederea punerii în circulaţie ori folosirii, fără acordul
titularului certificatului de înregistrare a desenului sau modelului
industrial, în perioada de valabilitate a acestuia, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Acţiunea penală
se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. Pentru
prejudiciile cauzate titularului, acesta are dreptul la despăgubiri,
potrivit dreptului comun.
Art.2276. Divulgarea datelor cuprinse în cererile de înregis-
trare a desenului sau modelului industrial. Divulgarea, de către
personalul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, precum şi de
către persoanele care efectuează lucrări în legatură cu desenele şi
modelele industriale, a datelor cuprinse în cererile de înregistrare
până la publicarea lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la
2 ani sau cu amendă.”;
3) în Legea nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia
topografiilor circuitelor integrate: excluderea art.40; în Codul penal
român din 2009: completarea textului proiectatului Capitol X din
Titlul I al Părţii Speciale cu art.2277, având următorul conţinut:

65
„Art.2277. Contrafacerea topografiei circuitului integrat înre-
gistrat sau vânzarea de produse contrafăcute. (1) Încălcarea
drepturilor titularului, prin exploatarea, fără autorizaţia acestuia, a
unei topografii înregistrate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 3 ani sau cu amendă. (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a părţii vătămate. Pentru prejudiciile cauzate
titularului, acesta are dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun,
iar produsele contrafăcute pot fi confiscate potrivit legii penale.”;
4) în Legea nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi
indicaţiile geografice: excluderea art.83; în Codul penal român din
2009: completarea textului proiectatului Capitol X din Titlul I al
Părţii Speciale cu art.2278, având următorul conţinut:
„Art.2278. Contrafacerea mărcii sau indicaţiei geografice.
(1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă:
a) contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci
în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor
sau serviciilor la care se referă marca;
b) punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o
marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse
identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregis-
trate;
c) punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geo-
grafice care indică sau sugerează că produsul în cauză este originar
dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, în
scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geogra-
fică a produsului.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă
a părţii vătămate. Pentru prejudiciile cauzate titularului, acesta are
dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun, iar produsele con-
trafăcute pot fi confiscate potrivit legii penale.”;
5) în Legea nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia
noilor soiuri de plante: excluderea art.40; în Codul penal român din
2009: completarea textului proiectatului Capitol X din Titlul I al
Părţii Speciale cu art.2279, având următorul conţinut:
66
„Art.2279. Contrafacerea noului soi de plantă sau divulga-
rea de date şi informaţii reprezentând un secret comercial refe-
ritor la un nou soi de plantă. (1) Se pedepsesc cu închisoare de la
3 luni la 3 ani sau cu amendă efectuarea, fără autorizaţia titularului
brevetului de soi, a oricărui act prevăzut la art.27 al Legii nr.255/1998,
precum şi a oricărui act din cele prevăzute mai jos:
a) folosirea pentru materialul de înmulţire, produs şi vândut, a
unei alte denumiri decât denumirea înregistrată a noului soi;
b) folosirea denumirii înregistrate a unui nou soi pentru mate-
rialul de înmulţire, produs şi vândut, care nu aparţine acestui soi;
c) atribuirea pentru materialul de înmulţire, produs şi vândut, a
unei denumiri foarte apropiate de cea a soiului protejat, astfel încât
să poată produce confuzii;
d) vânzarea de material de înmulţire, cu menţiunea falsă că apar-
ţine soiului pentru care s-a acordat brevet de soi, inducând astfel în
eroare cumpărătorul;
e) falsul la înscrierea unui soi în Registrul Naţional al Breve-
telor de Soiuri Protejate;
f) întocmirea de rapoarte false, precum şi falsificarea docu-
mentaţiilor cerute de prezenta lege;
g) furnizarea de documente care conţin informaţii false.
(2) Tentativa se pedepseşte.
(3) Divulgarea de date şi informaţii reprezentând un secret
comercial referitor la un nou soi pentru care s-a depus o cerere de
acordare a unui brevet de soi se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 3 ani sau cu amendă. Tentativa se pedepseşte.
(4) Dacă vreuna dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1) şi (3)
este săvârşită de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(5) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă
a părţii vătămate. Pentru prejudiciile cauzate titularului de brevet
de soi acesta are dreptul la despăgubiri potrivit dreptului comun, iar
produsele contrafăcute pot fi confiscate potrivit legii penale”.

67
În altă ordine de idei, cât priveşte preistoria incriminării fapte-
lor infracţionale în domeniul proprietăţii industriale în conformitate
cu Codul penal în vigoare al Republicii Moldova, menţionăm că în
Proiectul Codului penal al Republicii Moldova (în continuare –
Proiectul)1 se conţineau două norme de acest gen: art.186 „Încălcarea
dreptului deţinătorului titlului de protecţie privind obiectele pro-
prietăţii industriale”; art.188 „Încălcarea drepturilor de inventator”.
Conform art.186 al Proiectului, se prevedea răspunderea pentru
producerea, importul, exportul, stocarea, oferirea spre vânzare sau
vânzarea unor mărfuri purtând menţiuni false privind brevetele de
invenţie, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi numele
producătorului sau al vânzătorului, cu scopul de a-i induce în eroare
pe ceilalţi vânzători sau pe beneficiari.
Astfel, această normă proiectată a reprodus cu fidelitate denu-
mirea şi conţinutul art.1412 CP RM din 1961. Lipseşte în art.186 al
Proiectului numai nota care se conţinea în art.1412 CP RM din
1961: „Nu se consideră menţiune falsă asupra originii mărfurilor
denumirea unui produs, al cărui nume a devenit generic şi indică în
comerţ numai natura lui, cu excepţia cazului cănd atare denumire
este însoţită de o menţiune care ar putea face să se creadă că are
acea origine”.
În acelaşi timp, în art.188 al Proiectului se prevedea răspunde-
rea pentru utilizarea ilicită a invenţiei, mostrei sau emblemei indus-
triale, divulgarea fără consimţământul autorului invenţiei a esenţei
ei până la publicarea oficială a datelor despre ea, însuşirea dreptu-
lui de autor sau constrângerea persoanei în calitate de coautor, dacă
aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari.
Circumstanţele agravante ale acestei infracţiuni se stabileau la
alin.(2) art.188 al Proiectului:
a) în mod repetat;
b) în urma înţelegerii prealabile de un grup de persoane.

1 Codul penal al Republicii Moldova. Proiect. Chişinău: Garuda-Art, 1999.

68
De această dată, a fost reprodusă, cu anumite derogări, dispo-
ziţia de la art.141 al CP RM din 1961 „Încălcarea dreptului de
inventator”: „Însuşirea calităţii de autor asupra unei invenţii, con-
strângerea la coautorat, precum şi divulgarea esenţei invenţiei, până
la depunerea cererii de brevet, fără consimţământul inventatorului”.
În comparaţie cu art.141 CP RM din 1961, elementele ce pre-
zintă noutate introduse în art.188 al Proiectului sunt următoarele:
1) stabilirea răspunderii pentru utilizarea ilicită a invenţiei,
mostrei sau emblemei industriale;
2) obligativitatea cauzării de daune în proporţii mari;
3) stabilirea răspunderii agravate în cazul în care infracţiunea
este comisă în mod repetat sau în urma înţelegerii prealabile de un
grup de persoane.
Sub aspect terminologic, remarcăm anumite deficienţe de care
suferă dispoziţia de la art.188 al Proiectului: „mostra sau emblema
industrială”, deşi corect este „modelul sau desenul industrial”;
„constrângerea persoanei în calitate de coautor”, deşi corect este
„constrângerea la coautorat”.
Şi-au găsit oare aplicabilitate prevederile art.186 şi 188 ale
Proiectului? Într-o anumită măsură şi-au găsit. Astfel, prevederile
art.186 al Proiectului pot fi regăsite într-o versiune aproximativă în
alin.(3) art.1852 CP RM. La rândul lor, prevederile art.188 al
Proiectului pot fi regăsite într-o versiune fragmentară în alin.(1),
(3) şi (4) art.1852 CP RM.
În acelaşi timp, nu putem trece cu vederea dispoziţia de la
art.103 din Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat
de Parlamentul Republicii Moldova la 24.10.20081: însuşirea calităţii
de autor, constrângerea la coautorat, divulgarea esenţei invenţiei,
topografiei circuitului integrat sau desenului/modelului industrial
până la depunerea cererii, fără consimţământul autorului. Aşadar, şi
în această normă contravenţională pot fi regăsite prevederile art.188
al Proiectului.

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6.

69
În context, este cazul să menţionăm că şi alte norme ale Codului
contravenţional sunt consacrate protecţiei proprietăţii industriale:
art.97 „Folosirea ilicită a mărcii sau a denumirii de origine a produ-
sului”; art.971 „Utilizarea ilegală a denumirii de origine a produsu-
lui şi a indicaţiei geografice”; art.972 „Utilizarea ilegală a denumi-
rilor specialităţilor tradiţionale garantate”; art.98 „Utilizarea, la
marcarea produselor, a unor indicaţii false ori înşelătoare”; art.99
„Încălcarea dreptului exclusiv al titularului brevetului de invenţie
sau al titularului modelului de utilitate”; art.100 „Încălcarea dreptu-
lui exclusiv al titularului de drept asupra desenului sau modelului
industrial”; art.101 „Încălcarea dreptului exclusiv al titularului bre-
vetului pentru soi de plantă”; art.102 „Încălcarea dreptului exclusiv
al titularului topografiei circuitului integrat”.
Dacă e să facem o comparaţie cu modul de abordare a pro-
tecţiei juridice a proprietăţii industriale în România, vom releva că
în legislaţia română nu este cunoscută răspunderea contravenţio-
nală.
În alt context, referindu-ne la structura dispoziţiei art.1852
CP RM, putem consemna următoarele: în art.1852 CP RM, sub
aceeaşi denumire marginală de încălcare a dreptului asupra obiecte-
lor de proprietate industrială se reunesc nouă variante-tip de infrac-
ţiuni şi o variantă agravată de infracţiune.
Conform alin.(1) art.1852 CP RM, prima variantă-tip a încălcării
dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială constă în: răs-
pândirea informaţiilor privind invenţia, modelul de utilitate, dese-
nul sau modelul industrial, soiul de plantă, topografia circuitului
integrat fără consimţământul autorului (creatorului) sau al succeso-
rului său în drepturi, până la publicarea oficială a datelor din cere-
rea de înregistrare, de către o persoană căreia aceste informaţii i-au
fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt mod, precum şi în
însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor al invenţiei,
al modelului de utilitate, al desenului sau modelului industrial, al
soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat sau în constrân-
gerea la coautorat, care au cauzat daune în proporţii mari.
70
În conformitate cu alin.(2) art.1852 CP RM, cea de-a doua
variantă-tip a încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială constă în: utilizarea fără consimţământul titularului a
mărcii protejate sau a unui semn care, din cauza identităţii ori
similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează
riscul de confuzie în percepţia consumatorului, aplicarea semnului
pe produse sau pe ambalaje, precum şi în utilizarea lui în calitate de
ambalaj în cazul mărcilor tridimensionale, oferirea produselor sub
acest semn spre comercializare sau comercializarea ori stocarea lor în
acest scop, sau, după caz, în oferirea ori prestarea serviciilor sub acest
semn, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea
semnului în publicitate, multiplicarea, stocarea sau comercializarea
semnului în scopurile menţionate, precum şi în îndemnarea terţilor
la efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari.
În corespundere cu alin.(21) art.1852 CP RM, cea de-a treia
variantă-tip a încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială constă în: utilizarea comercială directă sau indirectă a
unei denumiri de origine/indicaţii geografice înregistrate pentru
produsele neacoperite de înregistrare în măsura în care aceste pro-
duse sunt comparabile cu cele înregistrate sub această denumire
sau în măsura în care această utilizare permite de a profita de repu-
taţia denumirii protejate, precum şi în uzurparea, imitarea sau evoca-
rea asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie geografică
înregistrată, chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată
sau dacă denumirea protejată este folosită în traducere ori este înso-
ţită de o expresie, cum ar fi „de genul”, „de tipul”, „de stilul”,
„imitaţie” ori de alte expresii similare, indicarea falsă sau înşelătoare
cu privire la provenienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale
produsului, care figurează pe produs sau pe ambalajul acestuia, în
publicitate, precum şi în utilizarea în calitate de ambalaj a unui
recipient de natură să creeze o impresie eronată în privinţa originii
produsului, desfăşurarea unor practici susceptibile să-l inducă în
eroare pe consumator în ceea ce priveşte originea adevărată a
71
produsului, precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor
acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari.
Conform alin.(22) art.1852 CP RM, cea de-a patra variantă-tip a
încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială constă
în: orice practică susceptibilă să-l inducă în eroare pe consumator
referitor la o denumire a specialităţii tradiţionale garantate, orice
imitare a unei denumiri înregistrate şi rezervate conform legislaţiei
cu privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine
şi specialităţilor tradiţionale garantate, orice folosire în comerţ a
denumirilor de produse care ar putea fi confundate cu denumirile
specialităţilor tradiţionale garantate înregistrate cu rezervarea denu-
mirii conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geogra-
fice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate,
orice uzurpare abuzivă sau înşelătoare a menţiunii „Specialitate tra-
diţională garantată” şi a simbolului naţional asociat acesteia, precum
şi în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au
cauzat daune în proporţii mari.
În conformitate cu alin.(23) art.1852 CP RM, cea de-a cincea
variantă-tip a încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială constă în: utilizarea ilegală în sensul alin.(2 1) art.1852
CP RM a unei denumiri de origine/indicaţii geografice neînregistrate,
protejate în baza acordurilor bilaterale la care Republica Moldova
este parte, precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor
acţiuni, săvârşite în proporţii mari.
Potrivit alin.(3) art.1852 CP RM, cea de-a şasea variantă-tip a
încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială constă
în: fabricarea, importul, exportul, transportarea, oferirea spre vânzare,
vânzarea, alt mod de punere în circulaţie economică sau stocarea în
aceste scopuri a produsului, folosirea de procedee, ceea ce consti-
tuie invenţii sau modele de utilitate ori include obiectul invenţiei
sau al modelului de utilitate protejate, pentru care, în conformitate
cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efec-
tuate fără această autorizare, precum şi în îndemnarea terţilor la
efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari.
72
Conform alin.(4) art.1852 CP RM, cea de-a şaptea variantă-tip
a încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială
constă în: fabricarea, importul, exportul, oferirea spre vânzare,
vânzarea, alt mod de punere în circulaţie economică sau stocarea în
aceste scopuri a produsului obţinut prin aplicarea desenului sau
modelului industrial protejate, dacă acest produs, integral sau într-o
măsură substanţială, este o copie a desenului sau a modelului
industrial protejate, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este
necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această
autorizare, precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor
acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari.
În conformitate cu alin.(5) art.1852 CP RM, cea de-a opta
variantă-tip a încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială constă în: producerea, reproducerea, condiţionarea în
scop de înmulţire, oferirea spre vânzare, vânzarea sau alte forme de
comercializare, importul, exportul sau stocarea în aceste scopuri a
materialului soiului de plantă pentru care, în conformitate cu legis-
laţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără
această autorizare, precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea
acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari.
Conform alin.(6) art.1852 CP RM, cea de-a noua variantă-tip a
încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială se
exprimă în: reproducerea topografiei circuitului integrat sau a unei
părţi a acesteia, importul, exportul, oferirea spre vânzare, vânzarea
sau distribuirea în orice alt mod în scopuri comerciale a topografiei
circuitului integrat pentru care, în conformitate cu legislaţia, este
necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această
autorizare, precum şi în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor
acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari.
În corespundere cu alin.(7) art.1852 CP RM, varianta agravată
a încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială,
ataşabilă tuturor celor nouă variante-tip menţionate mai sus, presu-
pune comiterea încălcării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială:
73
– de două sau mai multe persoane (lit.b));
– de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
(lit.c));
– prin constrângere fizică sau psihică (lit.d));
– în proporţii deosebit de mari (lit.e)).
Cât priveşte art.1853 CP RM, acesta prevede răspunderea pentru
declaraţiile intenţionat false în documentele de înregistrare ce ţin
de protecţia proprietăţii intelectuale, pentru operarea intenţionată
cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia proprietăţii
intelectuale, precum şi pentru falsificarea documentelor necesare
eliberării titlului de protecţie, perfectarea intenţionată a documente-
lor falsificate sau prezentarea intenţionată de documente cu date
care subminează autoritatea solicitantului de protecţie a obiectului
de proprietate intelectuală.
Acest articol nu are un prototip nici în Proiectul Codului penal
al Republicii Moldova, nici în Codul penal al Republicii Moldova
din 1961.
Probabil, şi din cauza lipsei unor origini în legislaţia anterioară
este îndoielnică calitatea tehnico-juridică şi, în consecinţă, aplica-
bilitatea practică a art.1853 CP RM. Or, metoda istorică a ştiinţei
dreptului penal constă în cercetarea condiţiilor care determină nu
doar evoluţia şi dispariţia normelor şi instituţiilor dreptului penal,
dar şi apariţia acestora. Doar revenirea la adevăratele valori, crista-
lizate pe parcursul secolelor, constituie o garanţie reală a faptului
că procesul de perfecţionare a prevenirii şi combaterii infracţiunilor
în domeniul proprietăţii industriale va derula în corespundere cu
standardele internaţionale avansate în materie.

74
2.1.2. Reglementarea răspunderii pentru faptele infracţionale
în domeniul proprietăţii industriale în legiuirile penale
ruse şi în Codurile penale sovietice aplicate pe
teritoriul actual al Republicii Moldova
La 1828, procesul de înlăturare a dreptului penal naţional în
Basarabia, început în 1818, a fost definitivat. După cum deja s-a
menţionat, doar în trei judeţe din sudul Basarabiei (Izmail, Bolgrad,
Cahul) a revenit, pentru o scurtă perioadă de timp (1856-1878),
dreptul penal român.1
În Imperiul Rus, despre apariţia proprietăţii industriale se poate
vorbi începând cu epoca constituirii relaţiilor capitaliste în econo-
mie. Reglementarea normativă a raporturilor, legate de individuali-
zarea mărfurilor şi serviciilor, a apărut, ca şi în România, în sec. al
XIX-lea. Astfel, în 1830, printr-un Ucaz al Senatului, este adoptat
Regulamentul cu privire la marcarea mărfurilor produse de fabrici.2
În acest act normativ se caracteriza importanţa mărcilor aplicate pe
mărfuri, se stabilea ordinea de aplicare a acestora şi de înregistrare
a modelelor de mărci, precum şi se prevedea răspunderea penală
pentru contrafacerea mărfii sau a mărcii. În acest mod, se poate
susţine că Regulamentului cu privire la marcarea mărfurilor pro-
duse de fabrici i s-a atribuit statutul de lege specială conţinând dis-
poziţii penale care privesc domeniul proprietăţii industriale, repre-
zentat de mărci. Din acest punct de vedere, actul normativ în cauză
poate fi asemănat cu Legea României privind mărcile de fabrică şi
comerţ din 30.05.1879, care cuprindea şi o normă penală (art.13).
Pentru prima oară, o normă penală, ca parte a unui act legisla-
tiv de sorginte penală, a apărut în 1842, în Culegerea de legi penale

1 S.Brînză. Evoluţia reglementărilor privind protecţia penală a proprietăţii pe terito-


riul Republicii Moldova. Chişinău: ARC, 2001, p.174.
2 Положение о клеймении изделий российских фабрик. În: Полное собрание за-

конов Российской Империи. Собрание второе. Т.5. Отд. Первое. №3467. Санкт-
Петербург, 1831.

75
ale Imperiului Rus.1 La concret, în Capitolul 6 „Cu privire la încăl-
carea statutelor vamale”, art.603 şi 604 stabileau răspunderea pentru
contrafacerea mărcilor aparţinând unor producători ruşi, aplicate pe
mărfurile ruseşti şi, respectiv, pentru falsificarea mărcilor aparţinând
unor producători ruşi aplicate pe mărfurile de import.
O regândire a concepţiei protecţiei penale a proprietăţii indus-
triale, reprezentate de mărci, s-a produs în Codul de pedepse crimi-
nale şi corecţionale din 1845.2 Astfel, la art.1354 al respectivului
act legislativ se prevedea răspunderea pentru contrafacerea mărcii
străine aplicate cu autorizarea guvernului pe produsele artizanale
sau pe cele ale fabricilor ori uzinelor. Scopul acestei norme penale
se exprima nu atât în protecţia intereselor fiscale şi vamale ale
statului (care erau deja apărate suficient prin normele penale care
incriminau faptele de factură fiscală şi vamală), cât în ocrotirea drep-
turilor şi intereselor producătorolor şi ale altor agenţi economici.
Prin „contrafacerea mărcii” se avea în vedere reproducerea
mărcii în toate detaliile sale, adică imitarea deplină a mărcii. 3 De
asemenea, sub incidenţa noţiunii în cauză intra aplicarea unor mărci
autentice extrase de pe mărfurile acelui producător căruia îi apar-
ţinea respectiva marcă.4 În acelaşi timp, punerea în circulaţie a
mărfurilor având aplicate mărci contrafăcute se califica drept escro-
cherie, dar numai dacă mărfurile date erau exportate sau importate.5
O asemenea stare de lucruri se datora încheierii, la 06.05.1870,
între Rusia, Franţa şi Marea Britanie, a unui acord – Declaraţia cu
privire la mărcile de fabrică. Tocmai din această cauză scăpa inci-
denţei legii penale punerea în circulaţie exclusiv pe teritoriul Impe-
riului Rus a mărfurilor având aplicate mărci contrafăcute.
1 Свод законов Российской Империи. Т.15. Законы уголовные. Санкт-Петербург,
1842.
2 Уложение о наказаниях уголовных и исправительных. Санкт-Петербург, 1845.
3 Н.С. Таганцев. Уложение о наказаниях уголовных и исправительных. Изд.13.

Санкт-Петербург, 1908, р.650-651.


4 Н.А. Неклюдов. Руководство к Особенной части русского уголовного права.

Т.4. Санкт-Петербург, 1880, р.539.


5 Н.С. Таганцев. Уложение о наказаниях уголовных и исправительных, р.650.

76
Odată cu dezvoltarea mai accelerată a modelului capitalist de
producţie, a luat amploare şi folosirea mărcilor. Această practică a
început să fie sprijinită tot mai mult de autorităţile statului, prin
acordarea titlurilor de protecţie, dar şi prin stabilirea răspunderii
penale pentru folosirea ilegală a mărcilor străine. În consecinţă, în
1906, Codul de pedepse criminale şi corecţionale din 1845 a fost
completat cu trei articole – art.1357-1, 1357-2, 1357-3, a căror des-
tinaţie a fost asigurarea protecţiei penale a proprietăţii industriale,
reprezentate de mărci, prin incriminarea folosirii ilegale a mărcii
străine. În respectivele norme penale este prezentată o listă limita-
tivă a manifestărilor care intră sub incidenţa noţiunii „folosirea
ilegală a mărcii străine”: expunerea mărcii străine, a unui semn
similar cu marca străină sau a unei mărci cu inscripţii sau imagini
interzise pe mărfuri, pe ambalajul mărfurilor sau pe recipientele în
care se păstrează mărfurile, într-un anunţ publicitar, într-un catalog
de mărfuri sau pe imprimate; păstrarea unor astfel de mărfuri, amba-
laje sau recipiente într-o încăpere comercială ori comercializarea
mărfurilor pe care sunt aplicate asemenea mărci sau semne.
Reforma socială de amploare din 1861 a stimulat dezvoltarea
producţiei industriale, condiţionând adoptarea unei noi legi, sincro-
nizate cu necesităţile vremii, cu privire la mărci. Astfel, o nouă
etapă a ocrotirii penale a proprietăţii industriale a fost marcată de
adoptarea Legii cu privire la mărci din 1896.1 În conformitate cu
prevederile acestei legi, apariţia dreptului asupra mărcii era pusă în
legătură cu înregistrarea ei la Ministerul comerţului şi industriei. Pe
parcursul aplicării Legii cu privire la mărci din 1896, aceasta a
cunoscut mai multe completări. Datorită acestora, legea în cauză a
fost adaptată încontinuu relaţiilor comercial-industriale desfăşurate
în condiţiile unui capitalism în ascensiune.
Precizăm că, potrivit art.19 al respectivului act legislativ,
încălcarea dreptului exclusiv de exploatare a mărcii, indiferent de

1Закон о торговых знаках 1896 г. În: Полное собрание законов Российской Им-
перии. Собрание третье. Т.16. Отд. Первое. №12553. Санкт-Петербург, 1899.

77
repararea prejudiciului cauzat victimei, este pasibilă de răspundere
penală în corespundere cu legislaţia penală şi tratatele încheiate cu
alte state. Astfel, putem observa că, şi de această dată, accentul se
plasează pe protecţia tot mai energică a drepturilor şi intereselor
producătorilor şi ale altor agenţi economici, care erau deţinătorii
sau utilizatorii de drept ai mărcilor.
Existenţa destul de îndelungată a Codului de pedepse criminale
şi corecţionale din 1845 a suscitat necesitatea înlocuirii acestei
codificări printr-o alta, care ar fi în acord cu necesităţile vremii.
Începând cu anii 70 ai sec. al XIX-lea, penaliştii ruşi au semnalat
asupra disonanţei Codului de pedepse criminale şi corecţionale din
1845 cu principiile, ideile şi concepţiile dreptului penal modern,
asupra discreditării şi nocivităţii sistemului sancţionator statuat de
respectiva codificare, precum şi asupra inaplicabilităţii multora din
articolele Codului de pedepse criminale şi corecţionale din 1845,
din cauza defectelor grave tehnico-legislative.1 Elaborarea unui nou
act legislativ codificat în domeniul dreptului penal a durat din 1881
până în 1902, iar la 22.03.1903 acesta a fost adoptat.2 Trebuie de
menţionat că Codul penal din 1903 a fost pus în aplicare nu instan-
taneu, dar etapizat, începând cu iunie 1904. Deşi în 1905 şi în 1908
s-a încercat punerea în aplicare în întregime a Codului penal din
1903, aceste eforturi nu au reuşit.3
Codul penal din 1903 conţinea Capitolul 35 „Cu privire la
faptele îndreptate împotriva drepturilor de autor şi privilegiilor asupra
invenţiei”. Un interes mai sporit prezintă art.621 şi 622, care fac
parte din acest capitol. Astfel, conform art.621 din Codul penal din

1 Н.С. Таганцев. Русское уголовное право: Лекции. Часть Общая. Т.1. Москва:
Наука, 1994, р.105.
2 Н.С. Таганцев. Уголовное Уложение 22 марта 1903 г. С мотивами, извлечен-

ными из объяснительной записки редакционной комиссии, Представления Ми-


нистерства в Государственный Совет и журналов особого совещания, особого
присутствия департаментов и общего собрания Государственного Совета.
Санкт-Петербург, 1904.
3 Г.В. Фецыг. К вопросу подготовки и издания Уголовного уложения 1903 г. În:

Вопросы правоведения. Вып.41. Киев, 1980, р.45-49.

78
1903, era pedepsit cu arest sau cu amendă în mărime de 500 de
ruble cel care fie folosea neautorizat un privilegiu, eliberat în
modul stabilit de lege, asupra unei invenţii, fie îşi aroga dreptul de
reproducere a desenului sau modelului industrial.
Din norma în cauză reiese că proprietatea industrială, reprezen-
tată de invenţii, putea fi ocrotită penalmente numai cu condiţia pre-
zenţei unui privilegiu (adică, a unui titlu de protecţie), eliberat în
modul stabilit de lege. Respectivul privilegiu permitea deţinătorului
său exercitarea exclusivă a dreptului asupra invenţiei, exercitare
exprimată în introducerea invenţiei în circuitul economic, folosirea,
vânzarea, cesiunea acesteia sau alte asemenea operaţiuni.
În ce priveşte arogarea dreptului de reproducere a desenului
sau modelului industrial, natura acestei fapte este apropiată de cea
a folosirii neautorizate a unui privilegiu, eliberat în modul stabilit
de lege, asupra unei invenţii. Or, arogarea dreptului de reproducere
a desenului sau modelului industrial se exprimă în reproducerea
desenului sau modelului industrial pe mărfuri confecţionate artizanal
sau în condiţii de fabrică ori uzină, în lipsa acordului deţinătorului
dreptului exclusiv asupra exploatării acelui desen sau model indus-
trial.
În alt context, art.622 din Codul penal din 1903 prevedea răs-
pundere pentru fapta de păstrare în scopul vinderii, de import în
scopul vinderii sau pentru vânzarea unui obiect fabricat contrar
prevederilor unui privilegiu asupra invenţiei. Ca şi infracţiunea
prevăzută la art.621 din Codul penal din 1903, cea prevăzută la
art.622 din Codul penal din 1903 se pedepsea cu arest sau cu
amendă în mărime de 500 de ruble.
De menţionat că doar în prezenţa scopului de obţinere a profi-
tului punerea în circulaţie a obiectului fabricat contrar clauzelor
unui privilegiu asupra invenţiei putea să atragă intervenţia legii
penale. În acelaşi timp, aşa cum susţine just N.S. Taganţev, chiar şi
în ipoteza importului în scopul vinderii a unui obiect fabricat
contrar prevederilor unui privilegiu asupra invenţiei, nu doar un
comerciant, dar şi o persoană care desfăşura operaţiuni de comerţ
79
ilegale putea fi subiect al infracţiunii specificate la art.622 din
Codul penal din 1903.1
Din cele menţionate mai sus observăm că legislaţia penală a
Rusiei presovietice reglementa într-o manieră suficientă pentru
acea vreme ocrotirea penală a proprietăţii industriale. Ceea ce s-a
încercat a se conturba la etapa următoare a dezvoltării relaţiilor
sociale, odată cu instaurarea în 1917 a puterii sovietice.
Astfel, primul act normativ al Rusiei sovietice în domeniul
protecţiei proprietăţii industriale a fost Decretul Sovietului Comi-
sarilor Norodnici (SCN) din 15.08.1918 cu privire la taxa asupra
mărcilor.2 Сonform acestui act normativ, toate autorizaţiile asupra
mărcilor, eliberate de autorităţile ţariste întreprinderilor ruse sau
celor din străinătate, urmau a fi reînregistrate la Comisariatul
norodnic al comerţului şi industriei. În caz contrar, autorizaţiile
asupra mărcilor îşi pierdeau valabilitatea.
La 30.06.1919, printr-un Decret al SCN, a fost aprobat Regula-
mentul cu privire la invenţii.3 Trebuie de consemnat că în perioada
1917-1919 legislaţia Imperiului Rus cu privire la invenţii şi-a păstrat,
formal, valabilitatea. Totuşi, în condiţiile promovării „comunismu-
lui militant”, era cu neputinţă exploatarea de către inventator a
creaţiei sale tehnice în cadrul procesului de producţie. În conse-
cinţă, prin Decretul SCN din 30.06.1919, au fost abrogate toate
legiuirile cu privire la invenţii adoptate până la intrarea în vigoare a
numitului decret.
Desigur, în contextul lucrării de faţă ne interesează mai mult
apărarea penală a proprietăţii industriale pe teritoriul actual al

1 Н.С. Таганцев. Уголовное Уложение 22 марта 1903 г. С мотивами, извлечен-


ными из объяснительной записки редакционной комиссии, Представления Ми-
нистерства в Государственный Совет и журналов особого совещания, особого
присутствия департаментов и общего собрания Государственного Совета,
р.935.
2 Декрет Совета Народных Комиссаров от 15 августа 1918 г. «О пошлине на

товарные знаки». În: Собрание узаконений РСФСР, 1918, №27.


3 Декрет Совета Народных Комиссаров от 30 июня 1919 г. «Об утверждении

Положения об изобретениях». În: Собрание узаконений РСФСР, 1919, №34.

80
Republicii Moldova. În acest plan, este cazul de menţionat că, la
12.10.1924, a fost formată Republica Autonomă Sovietică Socialistă
Moldovenească (RASSM). Potrivit Constituţiei acestei formaţiuni
teritoriale autonome din componenţa RSS Ucrainene, pe teritoriul
RASSM „se aplica legislaţia penală unională şi cea ucraineană”.1
Codul penal al RSS Ucrainene2 a fost adoptat de Comitetul Exe-
cutiv Central (CEC) al Ucrainei la 23.08.1922 şi pus în aplicare la
15.09.1922.
În opinia lui S.Brînză, acest Cod penal reprezintă o copie aproape
identică a Codului penal al RSFSR din 26.05.1922.3 Organele
legislative ale RSS Ucrainene au păstrat chiar aceeaşi ordine a
articolelor şi acelaşi conţinut al articolelor ca şi în Codul penal al
RSFSR din 26.05.1922.4
Astfel, în Capitolul VI „Infracţiuni patrimoniale” al Părţii Spe-
ciale a Codului penal al RSS Ucrainene din 1922 atenţia ne atrag
art.198 şi 199. Conform art.198 din Codul penal al RSS Ucrainene
din 1922, se pedepsea cu muncă silnică pe un termen de până la un
an sau cu amendă în mărime triplă faţă de profitul ilegal obţinut de
către făptuitor folosirea neautorizată în scop de cupiditate a inven-
ţiei străine sau a privilegiului asupra invenţiei înregistrate în modul
stabilit de lege.
Se poate lesne observa că această normă penală păstrează în
principiu maniera de reglementare a răspunderii penale, specifică
art.621 din Codul penal din 1903. Deosebirea constă în aceea că în
art.621 din Codul penal din 1903 se prevedea răspunderea doar pentru
folosirea neautorizată a unui privilegiu, eliberat în modul stabilit de
lege, asupra unei invenţii. Nu şi pentru folosirea neautorizată a
invenţiei străine. De asemenea, conform art.621 din Codul penal

1 E.Aramă. Istoria dreptului românesc. Chişinău: Tipografia Centrală, 1995, p.199.


2 Уголовный кодекс УССР, утвержденный ВУЦИК 23 августа 1922. Харьков:
Издание Наркомюста УССР, 1922.
3 Уголовный кодекс РСФСР 1922 г. În: Собрание узаконений РСФСР, 1922, №15.
4 S.Brînză. Evoluţia reglementărilor privind protecţia penală a proprietăţii pe terito-

riul Republicii Moldova, p.317 -318.

81
din 1903, scopul de cupiditate nu avea un caracter obligatoriu. Nu
în ultimul rând, remarcăm că în art.198 din Codul penal al RSS
Ucrainene din 1922, spre deosebire de art.621 din Codul penal din
1903, nu se prevedea răspundere pentru arogarea dreptului de
reproducere a desenului sau modelului industrial.
În conformitate cu art.199 din Codul penal al RSS Ucrainene
din 1922, se pedepsea cu muncă silnică pe un termen de până la un
an sau cu amendă în mărime triplă faţă de profitul ilegal obţinut de
către făptuitor folosirea neautorizată în scop de concurenţă neloială
a mărcii, desenului sau modelului industrial ori a denumirii comer-
ciale aparţinând unei alte persoane.
Elementul de noutate îl constituie includerea denumirii comer-
ciale în sfera de apărare penală a proprietăţii industriale. În rest, în
art.199 din Codul penal al RSS Ucrainene din 1922 erau reproduse
ideile care transpar din dispoziţiile art.1357-1, 1357-2, 1357-3 din
Codul de pedepse criminale şi corecţionale din 1845, ale art.19 al
Legii cu privire la mărci din 1896, precum şi ale art.621 din Codul
penal din 1903 (în partea referitoare la arogarea dreptului de repro-
ducere a desenului sau modelului industrial). Totodată, este con-
semnabil că, spre deosebire de sfera de aplicare a reglementărilor pre-
cedente, sfera de aplicare a art.199 din Codul penal al RSS Ucrainene
din 1922 este circumstanţiată de prezenţa unui scop special, şi anume:
a unui scop de concurenţă neloială. Aceasta presupunea că făptuito-
rul urmăreşte captarea clientelei agentului economic-victimă pe
calea încălcării unor norme deontologice aplicabile în mediul de
afaceri.
În legătură cu constituirea URSS în 1924, a apărut necesitatea
unei reglementări centralizate a protecţiei proprietăţii industriale.
Drept urmare, la 12.02.1926 CEC şi SCN al URSS au adoptat
Regulamentul cu privire la mărci.1 Trebuie de consemnat că acesta

1 Постановление Центрального Исполнительного Комитета и Совета Народных


Комиссаров СССР от 12 февраля 1926 г. «О товарных знаках». În: Собрание
законодательства СССР, 1926, № 11.

82
nu conţinea reglementări prea diferite faţă de Legea cu privire la
mărci din 1896, adaptată condiţiilor unei economii de piaţă. Or,
aşa-numita „noua politică economică” (НЭП) a stimulat pentru scurt
timp dezvoltarea raporturilor marfar-pecuniare în statul sovietic.
În această perioadă apare necesitatea adoptării unor noi legi
penale. Drept urmare, la 06.06.1927 CEC al RSS Ucrainene a
adoptat noul Cod penal al RSS Ucrainene.1 În cadrul Capitolului
VII „Infracţiuni patrimoniale” putem identifica două articole care
sunt similare după conţinut cu art.198 şi 199 din Codul penal al
RSS Ucrainene din 1922. Astfel, potrivit art.177 din Codul penal al
RSS Ucrainene din 1927, se pedepsea cu muncă silnică pe un
termen de până la trei luni sau cu amendă în mărime de până la
1000 de ruble folosirea neautorizată a invenţiei cu încălcarea regu-
lilor stabilite în legislaţia cu privire la brevetele de invenţie. În
acelaşi timp, conform art.178 din Codul penal al RSS Ucrainene
din 1927, se pedepsea cu muncă silnică pe un termen de până la
şase luni sau cu amendă în mărime de până la 3000 de ruble folosi-
rea neautorizată în scop de concurenţă neloială a mărcii, desenului
sau modelului industrial ori a denumirii comerciale aparţinând unei
alte persoane. Diferenţa specifică, demnă de remarcat, este doar
lipsa în art.177 din Codul penal al RSS Ucrainene din 1927 a
menţiunii cu privire la scopul de cupiditate. În acest mod, sfera de
aplicare a acestei norme a fost lărgită în comparaţie cu cea a
art.198 din Codul penal al RSS Ucrainene din 1922.
Ulterior, în 1931, art.177 din Codul penal al RSS Ucrainene
din 1927 a suferit anumite modificări. Astfel, în noua sa redacţie,
acest articol stabilea pedeapsa cu muncă silnică pe un termen de
până la trei luni sau cu amendă în mărime de până la 1000 de ruble
pentru răspândirea informaţiilor privind invenţia, fără consimţă-
mântul inventatorului, până la publicarea oficială a datelor din cererea
de înregistrare. S-a renunţat la incriminarea folosirii neautorizate a

1 Кримінальний кодекс УСРР в редакції 8 червня 1927 р. Харків: Юридичне


видавництво Наркомюсту УСРР, 1927.

83
invenţiei cu încălcarea regulilor stabilite în legislaţia cu privire la
brevetele de invenţie.
La sfârşitul anilor 1920, odată cu abolirea aşa-numitei „noii
politici economice” şi cu trecerea la măsurile administrative de
gestionare a economiei, mărcile încep să-şi piardă din semnificaţie
pe piaţa internă a URSS. Însă, în comerţul exterior ele continuau să
fie considerate necesare. Creşterea importului de produse, precum
şi apariţia unui mare volum de mărfuri de larg consum la sfârşitul
anilor 1930 au condiţionat adaptarea legislaţiei cu privire la protec-
ţia mărcilor la noile realităţi sociale. De aceea, la 07.03.1936 a fost
adoptată Decizia CEC şi SCN al URSS cu privire la mărcile de
producţie şi mărcile comerciale.1 În corespundere cu acest act
normativ, prezenţa mărcii de producţie nu elibera întreprinderea de
obligaţia de a aplica marca comercială pe mărfurile fabricate. Prin
acesta, a fost consacrată practica folosirii în paralel a două tipuri de
mărci: mărcile de producţie şi mărcile comerciale.
La 05.03.1941, SCN al URSS a adoptat Regulamentul cu privire
la invenţii şi inovaţiile tehnice, precum şi la ordinea de finanţare a
activităţii de elaborare a invenţiilor, inovaţiilor tehnice şi propune-
rilor de raţionalizare.2 Interesează mai cu seamă pct.12 al acestui
act normativ. Potrivit lui, atrage răspundere penală şi patrimonială
însuşirea calităţii de autor al invenţiei, folosirea neautorizată a inven-
ţiei sau răspândirea informaţiilor despre esenţa invenţiei până la
publicarea oficială a datelor din cererea de înregistrare de către inven-
tatorul însuşi sau de către altă persoană ori de către o întreprindere,
prin încălcarea ordinii stabilite de Titlul V al Regulamentul cu privire
la invenţii şi inovaţiile tehnice, precum şi la ordinea de finanţare a

1 Постановление Центрального Исполнительного Комитета и Совета Народных


Комиссаров СССР от 7 марта 1936 г. «О производственных марках и товарных
знаках». În: Собрание законодательства СССР, 1936, №13.
2 Постановление СНК СССР от 5 марта 1941 г. №448 «Об утверждении Положе-

ния об изобретениях и технических усовершенствованиях и о порядке финанси-


рования затрат по изобретательству, техническим усовершенствованиям и рацио-
нализаторским предложениям». În: Собрание законодательства СССР, 1941, №9.

84
activităţii de elaborare a invenţiilor, inovaţiilor tehnice şi propune-
rilor de raţionalizare din 05.03.1941.
Adoptarea acestei norme a suplinit lacuna creată din cauza
modificării, în 1931, a art.177 din Codul penal al RSS Ucrainene
din 1927, prin care s-a renunţat la incriminarea folosirii neautori-
zate a invenţiei cu încălcarea regulilor stabilite în legislaţia cu
privire la brevetele de invenţie. În acelaşi timp, a fost incriminată,
pentru prima dată, însuşirea calităţii de autor al invenţiei. Dezavan-
tajul pct.12 al Regulamentului cu privire la invenţii şi inovaţiile
tehnice, precum şi la ordinea de finanţare a activităţii de elaborare a
invenţiilor, inovaţiilor tehnice şi propunerilor de raţionalizare din
05.03.1941 constă în aceea că respectiva normă presupunea aplica-
rea legii penale prin analogie pentru însuşirea calităţii de autor al
invenţiei. De fapt, această nesocotire flagrantă a principiului legali-
tăţii era caracteristică legislaţiei sovietice a acelor timpuri.
Actele normative, adoptate în anii 1920-1940, au reprezentat
fundamentul concepţional pentru reglementările în domeniul proprie-
tăţii industriale adoptate în anii 1960-1980. Astfel, conform Hotărârii
Sovietului Miniştrilor al URSS, nr.442 din 15.05.1962, cu privire la
mărci,1 prin „marcă” se înţelegea semnul distinctiv (imagine, o
anumită prezentare de cuvinte, combinaţie de litere, imagine figu-
rativă etc.) aplicat pe marfă, pe ambalajul mărfii sau pe eticheta
ataşată mărfii, în vederea deosebirii mărfii de alte mărfuri similare.
Mai târziu, la 08.01.1974, Comitetul de Stat al Sovietului Miniş-
trilor al URSS al invenţiilor şi descoperirilor a adoptat un Regula-
ment cu privire la mărci.2 Acesta prevedea că marca reprezintă un
semn, înregistrat în modul stabilit de lege, a cărui destinaţie este de
a servi la deosebirea mărfurilor unei întreprinderi de mărfurile
similare ale altei întreprinderi.

1 Постановление Совета Министров СССР от 15 мая 1962 г. №442 «О товарных


знаках». În: Собрание законодательства СССР, 1962, №7.
2 Положение о товарных знаках, утвержденное Государственным комитетом

Совета Министров СССР по делам изобретений и открытий 8 января 1974 г. În:


Бюллетень нормативных актов министерств и ведомств СССР, 1980, №12.

85
În ce priveşte reglementarea răspunderii penale pentru infrac-
ţiunile în domeniul proprietăţii industriale, la 24.03.1961 Sovietul
Suprem al RSS Moldoveneşti a adoptat Legea RSS Moldoveneşti
despre aprobarea Codului penal al RSS Moldoveneşti.1 Iniţial, în
Capitolul al patrulea „Infracţiuni contra drepturilor politice, de muncă
şi altor drepturi ale cetăţenilor” răspunderea pentru asemenea infrac-
ţiuni era stabilită doar la art.141 „Încălcarea dreptului de inventa-
tor”. Conform acestei norme, răspunderea se prevedea pentru însu-
şirea calităţii de autor asupra unei invenţii, pentru constrângerea la
coautorat, precum şi pentru divulgarea esenţei invenţiei, până la
depunerea cererii de brevet, fără consimţământul inventatorului. Nu
este greu de observat că art.141 din Codul penal al RSS Moldove-
neşti din 1961 nu face decât să reproducă aproape cu fidelitate
conţinutul pct.12 al Regulamentului cu privire la invenţii şi inova-
ţiile tehnice, precum şi la ordinea de finanţare a activităţii de elabo-
rare a invenţiilor, inovaţiilor tehnice şi propunerilor de raţionalizare
din 05.03.1941.
Abia după aproximativ 35 de ani, în condiţiile statului indepen-
dent şi suveran Republica Moldova, a fost completat cadrul regle-
mentar penal dedicat ocrotirii proprietăţii industriale. La concret, la
20.02.1996, prin Legea Republicii Moldova cu privire la modifica-
rea şi completarea unor acte legislative,2 a fost adoptat art.1412
„Încălcarea dreptului deţinătorului titlului de protecţie privind obiec-
tele proprietăţii industriale”. La concret, a fost stabilită răspunderea
penală pentru producerea, importul, exportul, stocarea, oferirea spre
vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând menţiuni false privind
brevetele de invenţie, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum
şi numele producătorului sau vânzătorului, cu scopul de a-i induce
în eroare pe ceilalţi vânzători sau pe beneficiari.
Această completare a legii penale îşi are cauza în adoptarea în
aceeaşi perioadă a setului de acte normative în materie de proprietate

1 Вештиле Советулуй Супрем ал РСС Молдовенешть, 1961, № 10.


2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.17-18.

86
industrială: Legea Republicii Moldova privind brevetele de invenţie,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.05.19951; Legea
Republicii Moldova privind mărcile şi denumirile de origine ale pro-
duselor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.09.19952;
Legea Republicii Moldova privind protecţia soiurilor de plante,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 11.07.19963; Legea
Republicii Moldova privind protecţia desenelor şi modelelor indus-
triale, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 15.10.1996.4
Mai târziu, la 29.10.1999, a fost adoptată Legea Republicii Moldova
privind protecţia topografiilor circuitelor integrate.5 Astfel, menirea
principală a completării Codului penal cu art.1412 a constat în con-
tribuirea la crearea unei ambianţe propice pentru dezvoltarea netul-
burată a relaţiilor de proprietate industrială în Republica Moldova.
De asemenea, trebuie de menţionat că, prin Legea cu privire la
modificarea şi completarea unor acte legislative din 20.02.1996,
Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii
Moldova, aprobat prin Legea RSS Moldoveneşti din 29.03.1985,6 a
fost completat cu art.513. Conform acestei norme, se prevedea
răspunderea administrativă pentru fabricarea, folosirea, importul,
exportul, oferirea spre vânzare, vânzarea, orice alt mod de punere
în circulaţie economică sau pentru stocarea în acest scop a obiecte-
lor proprietăţii industriale protejate sau a produsului, obţinut prin
aplicarea acestor obiecte, precum şi pentru îndemnarea terţilor la
efectuarea acestor acţiuni fără autorizaţia deţinătorului titlului de
protecţie.
Remarcăm că art.513 din Codul cu privire la contravenţiile
administrative a fost conceput ca o normă cu rol complementar în
raport cu art.141 şi 1412 CP RM din 1961. De asemenea, prezintă

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.53-54.


2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.8-9.
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.77.
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.10-11.
5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.1-4.
6 Вештиле Советулуй Супрем ал РСС Молдовенешть, 1985, №3.

87
interes faptul că, în plan terminologic, tocmai modelul art.513 din
Codul cu privire la contravenţiile administrative a fost pus la baza
construirii alin.(2)-(6) art.1852 CP RM. Iată un exemplu elocvent
de recunoaştere a importanţei aplicării metodei istorice în procesul
de perfecţionare a reglementărilor în materie.

2.2. Analiză de drept comparat a reglementărilor privind


infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale
Despre globalizare s-au scris şi se vor mai scrie studii fără a
epuiza problematica sensului termenului şi al paradigmei „indivi-
dualizare-globalizare”. Uzual, cuvântul „globalizare” ne trimite cu
gândul la interdependenţa crescândă a societăţii umane, începută
odată cu extinderea influenţei civilizaţiilor dezvoltate economic şi
cultural. Această interdependenţă multiplă (economică, socială,
culturală) a condus în ultimele decenii la un fenomen dezbătut,
apreciat sau criticat, care s-a manifestat prin creşterea dominaţiei şi
dependenţei de resursele primare şi prin eliminarea diferenţelor
până la omogenizare, aspect ce vizează chiar latura juridică a glo-
balizării. Vorbindu-se astăzi despre globalizare şi omogenizare, nu
se poate trece cu vederea procesul uniformizării legislative început
cu decenii în urmă, odată cu adoptarea unor convenţii internaţio-
nale care au urmărit rezolvarea unitară a problemelor juridice
existente la acel moment.
Din această perspectivă, evocăm că toate legislaţiile penale
moderne conţin reglementări ale faptelor infracţionale în domeniul
proprietăţii industriale, urmare firească a semnificaţiei pe care o
dobândesc relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială
pentru propăşirea colectivităţii sociale şi pentru activarea interesu-
lui cetăţeanului de a contribui la progresul acestei colectivităţi.
Totuşi, aceste reglementări se întemeiază pe abordări concepţionale
uneori prea diferite, ceea ce creează piedici în calea interacţiunii
eficiente dintre organele de resort din diferite ţări.

88
De exemplu, în cazul unor legislaţii, legiuitorul nu condiţionează
aplicarea răspunderii pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii
industriale de producerea unor daune în detrimentul victimei. În
cele mai multe state, manifestările infracţionale în domeniul pro-
prietăţii industriale sunt incriminate într-o formulă prea generali-
zată. Dimpotrivă, în alte ţări, maniera de reglementare a răspunderii
penale pentru numitele manifestări este extrem de elaborată şi deta-
liată. În unele ţări, dispoziţiile incriminatoare privind faptele în
domeniul proprietăţii industriale conţin informaţii despre motivul
special sau scopul special al infracţiunii (interesul material, scopul
cauzării de prejudicii, scopul obţinerii unui profit etc.). Din contra,
în alte state, aceste semne secundare ale laturii subiective a infrac-
ţiunii nu sunt circumstanţiate în nici un fel, fiind comparativ mai
vastă sfera de incidenţă a reglementărilor cu privire la faptele
infracţionale în domeniul proprietăţii industriale.
De asemenea, se poate observa că, în anumite ţări, nu toate
segmentele proprietăţii industriale îşi găsesc reflectare în cadrul
normelor care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile în dome-
niul proprietăţii industriale. Dimpotrivă, în alte state, se oferă o
protecţie penală plenară acestor segmente. În unele ţări, răspun-
derea penală pentru faptele infracţionale în domeniul proprietăţii
industriale se stabileşte în cadrul unor acte legislative extrapenale
(care, în unele situaţii, sunt de sorginte juridico-civilă) ce conţin
dispoziţii de incriminare. Din contra, în alte state, asemenea fapte
sunt incriminate exclusiv în cadrul Codului penal.
În acest mod, la moment încă nu se poate vorbi despre o uni-
formizare legislativă a reglementărilor privind infracţiunile în
domeniul proprietăţii industriale, aparţinând diferitelor sisteme de
drept naţionale. Tocmai de aceea, în cadrul analizei de drept com-
parat a reglementărilor privind infracţiunile în domeniul proprietăţii
industriale, ne propunem să identificăm punctele de convergenţă
dintre respectivele reglementări. Aceasta va facilita recepţionarea
experienţei pozitive a unor state în vederea perfecţionării normelor,

89
care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii
industriale, din legislaţia Republicii Moldova şi din cea a României.
În debutul investigaţiei noastre vom efectua analiza de drept
comparat a reglementărilor privind infracţiunile în domeniul pro-
prietăţii industriale din legislaţia Republicii Moldova şi din cea a
României.
Astfel, în cadrul art.1852 CP RM, sub auspiciul aceluiaşi nomen
juris – „Încălcarea dreptului asupra obiectelor de proprietate indus-
trială” – se stabileşte răspunderea pentru nouă infracţiuni şi se
prevăd circumstanţele agravante comune ale acestor infracţiuni.
În legislaţia României alta este abordarea tehnico-legislativă
privind cadrul incriminărilor consacrate apărării penale a proprietă-
ţii industriale: răspunderea pentru infracţiunile în domeniul pro-
prietăţii industriale este stabilită în contextul unor legi extrapenale
care conţin dispoziţii de incriminare. Printre aceste legi se numără:
Legea nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de inven-
ţie; Legea nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia
desenelor şi modelelor industriale; Legea nr.16 a României din
06.03.1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate; Legea
nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile
geografice; Legea nr.255 a României din 31.12.1998 privind pro-
tecţia noilor soiuri de plante.
Astfel, în Legea nr.64 a României din 11.10.1991 privind bre-
vetele de invenţie este supus reglementării unul dintre segmentele
proprietăţii industriale, şi anume – cel care ţine de invenţii. Legea
stabileşte regimul juridic al invenţiilor, condiţiile de eliberare a bre-
vetului de invenţie, precum şi drepturile pe care acesta le conferă
titularului său. O atenţie specială este acordată în lege apărării dreptu-
rilor privind invenţiile, în care scop sunt prevăzute, în Capitolul VII,
mijloacele juridice necesare acestei apărări, inclusiv mijloace de
drept penal. Apărarea prin mijloace de drept penal a acestor drepturi
exprimă recunoaşterea însemnătăţii sociale a invenţiilor, astfel încât
apărarea drepturilor legate de acestea răspunde nu doar intereselor
titularilor de brevet, dar şi intereselor generale ale societăţii.
90
În art.58-60 ale acestei legi sunt incriminate trei fapte:
1) însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de inventator
(art.58); 2) contrafacerea obiectului unei invenţii, adică fabricarea,
folosirea sau punerea în circulaţie, fără drept, a obiectului unui
brevet de invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite
conform alin.(1) art.34 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991
privind brevetele de invenţie, dacă aceste încălcări au fost săvârşite
după data publicării cererii de brevet de invenţie (art.59); 3) divul-
garea de către personalul OSIM, precum şi de către persoanele care
efectuează lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor cuprinse în
cererile de brevet până la publicarea lor (art.60).
Prima din faptele menţionate mai sus îşi are corespondentul în
alin.(1) art.1852 CP RM. Or, una dintre modalităţile normative ale
infracţiunii, prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM, constă în însu-
şirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor al invenţiei, al
modelului de utilitate, al desenului sau al modelului industrial, al
soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat, care a cauzat
daune în proporţii mari. Observăm că legiuitorul moldovean, spre
deosebire de cel român, concepe in globo cadrul de incriminare a
însuşirii frauduloase de către un terţ a calităţii de autor al unui
obiect al proprietăţii industriale, indiferent de specificitatea acestui
obiect. În rest, esenţa juridică a faptei incriminate rămâne aceeaşi:
prezentarea de dovezi false cu privire la crearea unei invenţii,
precum şi la paternitatea acesteia, presupunând lipsa oricărui temei
real pentru justificarea calităţii pretinse.
Cea de-a doua faptă specificată mai sus – contrafacerea obiec-
tului unei invenţii, adică fabricarea, folosirea sau punerea în circu-
laţie, fără drept, a obiectului unui brevet de invenţie sau orice altă
încălcare a drepturilor conferite conform alin.(1) art.34 al Legii
nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie,
dacă aceste încălcări au fost săvârşite după data publicării cererii de
brevet de invenţie – prezintă similitudini cu două dintre modalită-
ţile normative ale infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.1852 CP RM:
1) fabricarea, importul, exportul, transportarea, oferirea spre vânzare,
91
vânzarea, alt mod de punere în circulaţie economică sau stocarea în
aceste scopuri a produsului care constituie o invenţie protejată sau
un model de utilitate protejat, ori care include obiectul invenţiei
protejate sau al modelului de utilitate protejat, pentru care, în con-
formitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularu-
lui, efectuate fără această autorizare; 2) folosirea de procedee, care
constituie o invenţie protejată sau un model de utilitate protejat, ori
care include obiectul invenţiei protejate sau al modelului de utilitate
protejat, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară
autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare.
A treia modalitate normativă a infracţiunii specificate la alin.(3)
art.1852 CP RM – îndemnarea terţilor la săvârşirea: fabricării,
importului, exportului, transportării, oferirii spre vânzare, vânzării,
unui alt mod de punere în circulaţie economică sau stocării în
aceste scopuri a produsului care constituie o invenţie protejată sau
un model de utilitate protejat, ori care include obiectul invenţiei
protejate sau al modelului de utilitate protejat, pentru care, în con-
formitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularu-
lui, efectuate fără această autorizare; folosirii de procedee, care
constituie o invenţie protejată sau un model de utilitate protejat, ori
care include obiectul invenţiei protejate sau al modelului de utilitate
protejat, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară
autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare –
nu-şi găseşte un corespondent direct în prevederea de la art.59 al
Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie.
Cea de-a treia faptă consemnată mai sus – divulgarea de către
personalul OSIM, precum şi de către persoanele care efectuează
lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor cuprinse în cererile de
brevet până la publicarea lor – comportă anumite similarităţi cu una
din modalităţile normative ale infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.1852 CP RM: răspândirea informaţiilor privind invenţia, modelul
de utilitate, desenul sau modelul industrial, soiul de plantă, topo-
grafia circuitului integrat fără consimţământul autorului (creatoru-
lui) sau al succesorului său în drepturi, până la publicarea oficială a
92
datelor din cererea de înregistrare, de către o persoană căreia aceste
informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt
mod, care a cauzat daune în proporţii mari. Totuşi, pot fi remarcate
şi unele deosebiri: 1) spre deosebire de legiuitorul român, legiuito-
rul moldovean concepe in globo cadrul de incriminare a răspândirii
informaţiilor privind obiectul proprietăţii industriale – indiferent de
particularităţile acelui obiect – fără consimţământul titularului drep-
tului asupra obiectului proprietăţii industriale, până la publicarea
oficială a datelor din cererea de înregistrare; 2) în calitate de
subiect al infracţiunii prevăzute la art.60 al Legii nr.64 a României
din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie se nominalizează per-
sonalul OSIM, precum şi persoanele care efectuează lucrări în
legătură cu invenţiile. În aceeaşi privinţă, legiuitorul moldovean,
utilizând formularea „persoana căreia aceste informaţii i-au fost
încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt mod”, este mai puţin
explicit. În acest fel, putem interpreta că subiect al infracţiunii,
prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM, poate fi un funcţionar din
cadrul AGEPI, dar şi oricare altă persoană căreia aceste informaţii
i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt mod.
În altă ordine de idei, în Legea nr.129 a României din 29.12.1992
privind protecţia desenelor şi modelelor industriale este supus regle-
mentării un alt segment al proprietăţii industriale, şi anume – cel
care se referă la desenele şi modelele industriale. Legea examinată
stabileşte regimul juridic al desenelor şi modelelor, care sunt protejate
pe teritoriul României prin înregistrare la OSIM şi prin eliberarea,
pe numele autorului, a unui certificat de înregistrare care reprezintă
titlul de protecţie acordat de OSIM pentru desenele şi modelele
înregistrate. Legea prevede normele de urmat pentru înregistrarea
şi eliberarea titlului de protecţie, statuând că cererea de înregistrare
a desenului sau modelului se depune la OSIM şi constituie depo-
zitul naţional reglementar, fiind înscrise în Registrul naţional al
cererilor depuse. După acordarea certificatului de înregistrare, dese-
nele sau modelele se înregistrează în Registrul naţional al desenelor
şi modelelor şi se publică în Buletinul oficial de proprietate
93
industrială al OSIM. Legea mai prevede drepturile de care se bucură
titularul certificatului de înregistrare a desenului sau modelului şi
condiţiile în care aceste drepturi pot fi exercitate. Este de remarcat
faptul că legea prevede, ca şi în cazul invenţiilor, că de la data
publicării cererii persoana fizică sau persoana juridică îndreptăţită
la eliberarea certificatului de înregistrare beneficiază provizoriu de
aceleaşi drepturi conferite titularului certificatului de înregistrare,
până la eliberarea acestuia. Pe lângă aceste garanţii, legea prevede
apărarea drepturilor conferite titularului certificatului de înregistrare
a desenului sau modelului şi prin mijloace de drept penal.
La concret, în art.41-43 din această lege sunt incriminate trei
fapte infracţionale: 1) însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii
de autor al desenului sau modelului industrial (art.41); 2) contrafa-
cerea desenului sau modelului industrial, adică reproducerea, fără
drept, a desenului sau modelului industrial în scopul fabricării de
produse cu aspect identic, fabricarea, oferirea spre vânzare, vânza-
rea, importul, folosirea sau stocarea unor astfel de produse în
vederea punerii în circulaţie ori folosirii, fără acordul titularului
certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial, în
perioada de valabilitate a acestuia (art.42); 3) divulgarea, de către
personalul OSIM, precum şi de către persoanele care efectuează
lucrări în legătură cu desenele şi modelele industriale, a datelor
cuprinse în cererile de înregistrare până la publicarea lor (art.43).
Se poate uşor observa că răspunderea pentru infracţiunile, pre-
văzute de Legea nr.129 a României din 29.12.1992 privind protec-
ţia desenelor şi modelelor industriale, se statuează într-o manieră
apropiată cu cea caracteristică stabilirii răspunderii pentru infrac-
ţiunile specificate de Legea nr.64 a României din 11.10.1991 pri-
vind brevetele de invenţie. Diferă doar obiectul proprietăţii indus-
triale: desenele şi modelele industriale, nu invenţiile.
În mod corespunzător, în legea penală a Republicii Moldova
nu prezintă diferenţe considerabile tratamentul juridic al încălcării
dreptului asupra desenelor şi modelelor industriale faţă de tratamentul
juridic al încălcării dreptului asupra invenţiilor. La concret, fapta
94
incriminată la art.41 al Legii nr.129 a României din 29.12.1992
privind protecţia desenelor şi modelelor industriale îşi are corespon-
dentul în alin.(1) art.1852 CP RM. Or, una dintre modalităţile nor-
mative ale infracţiunii, prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM, constă
în însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor al
invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau modelului indus-
trial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat, care a
cauzat daune în proporţii mari. La rândul său, fapta incriminată la
art.42 al Legii nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia
desenelor şi modelelor industriale prezintă similitudini cu una
dintre modalităţile normative ale infracţiunii prevăzute la alin.(4)
art.1852 CP RM: fabricarea, importul, exportul, oferirea spre vânzare,
vânzarea, alt mod de punere în circulaţie economică sau stocarea în
aceste scopuri a produsului obţinut prin aplicarea desenului sau
modelului industrial protejate, dacă acest produs, integral sau într-o
măsură substanţială, este o copie a desenului sau modelului indus-
trial protejate, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este nece-
sară autorizare din partea titularului, efectuate fără această autori-
zare. În sfârşit, fapta incriminată la art.43 al Legii nr.129 a României
din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale
comportă afinităţi cu una dintre modalităţile normative ale infrac-
ţiunii prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM: răspândirea informa-
ţiilor privind invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul
industrial, soiul de plantă, topografia circuitului integrat fără con-
simţământul autorului (creatorului) sau al succesorului său în drep-
turi, până la publicarea oficială a datelor din cererea de înregistrare,
de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate
sau i-au devenit cunoscute în alt mod, care a cauzat daune în
proporţii mari 1.

1A.Păduraru. Analiză de drept comparat a reglementărilor privind infracţiunile în do-


meniul proprietăţii industriale din legislaţia Republicii Moldova şi a României. În:
Revista Naţională de Drept, 2011, nr.2, p.44-48.

95
Într-un alt context, în Legea nr.16 a României din 06.03.1995
privind protecţia topografiilor circuitelor integrate este reglementat
un alt segment al proprietăţii industriale, şi anume – cel care se
referă la topografiile circuitelor integrate. La art.40 al acestei legi
se stabileşte răspunderea pentru următoarele două infracţiuni:
1) contrafacerea topografiei circuitelor integrate, adică încălcarea
drepturilor titularului, prin exploatarea, fără autorizaţia acestuia, a
unei topografii înregistrate; 2) vânzarea de produse contrafăcute,
adică încălcarea drepturilor titularului, prin vânzarea de produse
contrafăcute, adică de circuite integrate realizate prin contrafacere.
Nu putem să nu remarcăm că art.40 al Legii nr.16 a României
din 06.03.1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate
nu stabileşte răspunderea pentru: 1) însuşirea fără drept, în orice
mod, a calităţii de autor al topografiei circuitelor integrate; 2) divul-
garea, de către personalul OSIM, precum şi de către persoanele care
efectuează lucrări în legătură cu topografiile circuitelor integrate, a
datelor cuprinse în cererile de înregistrare până la publicarea lor.
Oricum, în legea penală a Republicii Moldova putem identifica
prevederi asemănătoare cu art.40 al Legii nr.16 a României din
06.03.1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate. La
concret, la alin.(6) art.1852 CP RM se stabileşte răspunderea pentru
fapta de reproducere a topografiei circuitului integrat sau a unei
părţi a acesteia, de import, export, oferire spre vânzare, vânzare sau
distribuire în orice alt mod în scopuri comerciale a topografiei
circuitului integrat pentru care, în conformitate cu legislaţia, este
necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această auto-
rizare, ori pentru îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni,
dacă au fost cauzate daune în proporţii mari. Pot fi remarcate urmă-
toarele diferenţe specifice între incriminările prevăzute la alin.(6)
art.1852 CP RM şi la art.40 al Legii nr.16 a României din 06.03.1995
privind protecţia topografiilor circuitelor integrate: 1) art.40 al Legii
nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia topografiilor cir-
cuitelor integrate nu sancţionează expres îndemnarea terţilor la reali-
zarea faptei de reproducere a topografiei circuitului integrat sau a
96
unei părţi a acesteia, de import, export, oferire spre vânzare, vânzare
sau distribuire în orice alt mod în scopuri comerciale a topografiei
circuitului integrat pentru care, în conformitate cu legislaţia, este
necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această
autorizare, ori de îndemnare a terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
2) infracţiunea specificată la art.40 al Legii nr.16 a României din
06.03.1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate nu
este o infracţiune materială. Ea se consumă indiferent de produce-
rea unor daune materiale. În opoziţie, infracţiunea prevăzută la alin.(6)
art.1852 CP RM este o infracţiune materială. Ea se consideră con-
sumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari. Dacă
cele săvârşite nu implică producerea unor astfel de daune, califica-
rea poate fi făcută conform art.102 din Codul contravenţional.
În altă ordine de idei, în Legea nr.84 a României din 15.04.1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice este reglementat un alt
segment al proprietăţii industriale, şi anume – cel care se referă la
mărcile şi indicaţiile geografice. Această lege prevede condiţiile în
care drepturile asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice sunt recu-
noscute şi apărate pe teritoriul României. Legea reglementează în
amănunt mai întâi regimul juridic al mărcii, drepturile conferite de
marcă şi mijloacele de apărare a acestor drepturi, iar apoi regimul
juridic al indicaţiilor geografice, cu drepturile şi mijloacele de apă-
rare a acestora. Pe lângă aceste dispoziţii privitoare la apărarea
drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice, legea prevede
şi mijloace de drept penal pentru apărarea acestor drepturi, constând
în incriminarea şi sancţionarea penală a faptelor de încălcare a
drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice.
La art.83 şi 86 din legea amintită este prevăzută răspunderea
pentru următoarele şase infracţiuni: 1) contrafacerea, imitarea sau
folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a pub-
licului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă
marca (lit.a) alin.(1) art.83); 2) punerea în circulaţie, fără drept, a
unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregis-
trată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe
97
titularul mărcii înregistrate (lit.b) alin.(1) art.83); 3) punerea în
circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice care indică
sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune
geografică, alta decât locul adevărat de origine, în scopul inducerii
în eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului
(lit.c) alin.(1) art.83); 4) folosirea, în activitatea comercială, fără
consimţământul titularului mărcii înregistrate, a unui semn identic
cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care
marca a fost înregistrată (alin.(2) art.83 şi, implicit, lit.a) alin.(2)
art.35); 5) folosirea, în activitatea comercială, fără consimţământul
titularului mărcii înregistrate, a unui semn care, dată fiind identita-
tea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemă-
narea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu pro-
dusele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar pro-
duce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul
de asociere a mărcii cu semnul (alin.(3) art.83 şi, implicit, lit.b)
alin.(2) art.35); 6) folosirea, în activitatea comercială, fără consim-
ţământul titularului mărcii înregistrate, a unui semn identic sau
asemănător cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de
cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a
dobândit un renume în România şi dacă, din folosirea semnului,
fără motive întemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori
de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii
un prejudiciu (alin.(2) art.83 şi, implicit, lit.c) alin.(2) art.35).
Toate aceste infracţiuni prezintă similitudini cu infracţiunea pre-
văzută la alin.(2) art.1852 CP RM. Conform alin.(2) art.1852 CP RM,
se aplică răspunderea pentru: utilizarea fără consimţământul titula-
rului a mărcii protejate sau a unui semn care, din cauza identităţii
ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează
riscul de confuzie în percepţia consumatorului, aplicarea semnului
pe produse sau pe ambalaje, precum şi utilizarea lui în calitate de
ambalaj în cazul mărcilor tridimensionale, oferirea produselor sub
acest semn spre comercializare sau comercializarea ori stocarea lor
98
în acest scop, sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub
acest semn, importul sau exportul produselor sub acest semn, utili-
zarea semnului în publicitate, multiplicarea, stocarea sau comercia-
lizarea semnului în scopurile menţionate, precum şi pentru îndem-
narea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în
proporţii mari.
Diferenţele specifice între incriminările prevăzute la alin.(2)
art.1852 CP RM şi în Legea nr.84 a României din 15.04.1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice au, practic, aceleaşi caracteristici
cu diferenţele specifice între incriminările prevăzute la alin.(6)
art.1852 CP RM şi la art.40 al Legii nr.16 a României din 06.03.1995
privind protecţia topografiilor circuitelor integrate, pe care le-am
enunţat mai sus.
În fine, în Legea nr.255 a României din 31.12.1998 privind
protecţia noilor soiuri de plante este supus reglementării un alt
segment al proprietăţii industriale – cel care se referă la noile soiuri
de plante. Astfel, la art.40 şi, implicit, la art.27 ale numitei legi se
prevede răspunderea pentru următoarele şaisprezece infracţiunii:
1) efectuarea, fără autorizaţia titularului brevetului de soi, a producerii
sau reproducerii materialului de înmulţire sau a materialului recoltat
din soiul protejat; 2) efectuarea, fără autorizaţia titularului brevetu-
lui de soi, a condiţionării în scopul înmulţirii materialului de înmul-
ţire sau a materialului recoltat din soiul protejat; 3) oferirea spre
vânzare, fără autorizaţia titularului brevetului de soi, a materialului
de înmulţire sau a materialului recoltat din soiul protejat; 4) vânza-
rea sau orice altă formă de comercializare, fără autorizaţia titularu-
lui brevetului de soi, a materialului de înmulţire sau a materialului
recoltat din soiul protejat; 5) importul, fără autorizaţia titularului
brevetului de soi, al materialului de înmulţire sau al materialului
recoltat din soiul protejat; 6) exportul, fără autorizaţia titularului
brevetului de soi, al materialului de înmulţire sau al materialului
recoltat din soiul protejat; 7) depozitarea, fără autorizaţia titularului
brevetului de soi, a materialului de înmulţire sau a materialului
recoltat din soiul protejat, pentru unul din scopurile menţionate la
99
lit.a)-f) ale alin.(1) art.27 al Legii nr.255 privind protecţia noilor
soiuri de plante; 8) folosirea pentru materialul de înmulţire, produs
şi vândut, a unei alte denumiri decât denumirea înregistrată a noului
soi; 9) folosirea denumirii înregistrate a unui soi pentru materialul de
înmulţire, produs şi vândut, care nu aparţine acestui soi; 10) atribui-
rea pentru materialul de înmulţire, produs şi vândut, a unei denumiri
foarte apropiate de cea a soiului protejat, astfel încât să poată pro-
duce confuzii; 11) vânzarea de material de înmulţire cu menţiunea
falsă că aparţine soiului pentru care s-a acordat brevet de soi, inducând
astfel în eroare cumpărătorul; 12) falsul la înscrierea unui soi în
Registrul Naţional al Brevetelor de Soiuri Protejate; 13) întocmirea
de rapoarte false, precum şi falsificarea documentaţiilor cerute de
prezenta lege; 14) furnizarea de documente care conţin informaţii
false; 15) divulgarea de date şi informaţii reprezentând un secret
comercial referitor la un nou soi pentru care s-a depus o cerere de
acordare a unui brevet de soi; 16) săvârşirea infracţiunilor prevăzute
la alin.(1) şi (3) art.40 al Legii nr.255 privind protecţia noilor soiuri
de plante de către un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Analizând aceste incriminări, observăm că ele comportă anumite
afinităţi cu cele statuate în legea penală a Republicii Moldova:
1) producerea, reproducerea, condiţionarea în scop de înmulţire,
oferirea spre vânzare, vânzarea sau alte forme de comercializare,
importul, exportul sau stocarea în aceste scopuri a materialului soiului
de plantă pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară
autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare,
precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au
cauzat daune în proporţii mari (alin.(5) art.1852 CP RM); 2) răspân-
direa informaţiilor privind invenţia, modelul de utilitate, desenul
sau modelul industrial, soiul de plantă, topografia circuitului integrat
fără consimţământul autorului (creatorului) sau al succesorului său
în drepturi, până la publicarea oficială a datelor din cererea de înre-
gistrare, de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost
încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt mod, care a cauzat
daune în proporţii mari (alin.(1) art.1852 CP RM); 3) declaraţiile
100
intenţionat false în documentele de înregistrare ce ţin de protecţia
proprietăţii intelectuale, operarea intenţionată cu înscrieri false în
documentele ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale, precum şi
falsificarea documentelor necesare eliberării titlului de protecţie,
perfectarea intenţionată a documentelor falsificate sau prezentarea
intenţionată de documente cu date care subminează autoritatea
solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală
(art.1853 CP RM).
În altă ordine de idei, continuându-ne demersul, în cele ce
urmează vom întreprinde analiza comparativă a reglementărilor
privitoare la infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale, apar-
ţinând legislaţiilor pentru care este caracteristică prezenţa unei divi-
ziuni distincte, consacrate (exclusiv sau printre altele) incriminării
faptelor în domeniul proprietăţii industriale.
Astfel, în Codul penal al Spaniei din 23.11.19951 răspunderea
pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale se stabileşte
în Secţiunea 2 „Despre infracţiunile relative la proprietatea indus-
trială” a Capitolului IX „Despre infracţiunile legate de proprietatea
intelectuală şi industrială, de piaţă şi consumatori” al Titlului XIII
din Cartea a doua „Infracţiuni şi pedepse”. Această secţiune din legea
penală spaniolă, alcătuită din cinci articole (art.273-277), conţine
reglementări detaliate, dedicate apărării penale a proprietăţii indus-
triale. Din denumirea capitolului sus-nominalizat al legii penale
spaniole putem observa că legiuitorul spaniol atribuie noţiunii de
proprietate intelectuală o accepţiune îngustă, înţelegând prin ea
proprietatea literară, artistică şi ştiinţifică.
În conformitate cu art.273 din Codul penal al Spaniei, răspun-
derea se prevede pentru: fabricarea, importul, păstrarea, folosirea,
oferirea spre vânzare sau punerea în circulaţie a obiectului invenţiei
sau a modelului de utilitate protejate, în scopuri industriale sau
comerciale, în lipsa consimţământului titularului şi cunoscând că

1Уголовный кодекс Испании / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой и Ф.М. Решетникова.


Москва: Зерцало, 1998.

101
invenţia sau modelul de utilitate au fost înregistrate (alin.1); aplica-
rea sau îndemnarea la aplicare a procedeului reprezentând obiectul
invenţiei sau modelul de utilitate protejate, ori păstrarea, oferirea
spre vânzare sau punerea în circulaţie a produsului obţinut în urma
aplicării unui procedeu brevetat, în scopuri industriale sau comer-
ciale, în lipsa consimţământului titularului şi cunoscând că invenţia
sau modelul de utilitate au fost înregistrate (alin.2); fabricarea,
importul, păstrarea, folosirea, oferirea spre vânzare sau punerea în
circulaţie a obiectului desenului sau modelului industrial protejate
ori al topografiei circuitului integrat protejate, în scopuri industriale
sau comerciale, în lipsa consimţământului titularului şi cunoscând
că desenul sau modelul industrial ori topografia circuitului integrat
au fost înregistrate (alin.3).
Făcând o comparaţie, putem deduce că dispoziţiile de la art.273
din Codul penal al Spaniei prezintă anumite similarităţi cu prevede-
rile de la alin.(3), (4) şi (6) art.1852 CP RM, precum şi cu art.59 al
Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de inven-
ţie, cu art.42 al Legii nr.129 a României din 29.12.1992 privind
protecţia desenelor şi modelelor industriale şi cu art.40 al Legii
nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia topografiilor cir-
cuitelor integrate. Atrage atenţia faptul că, în ipoteza tuturor celor
trei infracţiuni prevăzute la art.273 din Codul penal al Spaniei, este
obligatorie cerinţa ca fapta să fie comisă în scopuri industriale sau
comerciale, în lipsa consimţământului titularului şi cunoscând că
obiectul proprietăţii industriale a fost înregistrat. Până la urmă, toate
aceste condiţii sunt fixate, explicit sau implicit, în reglementările
corespondente din legea penală a Republicii Moldova şi din legis-
laţia României.
În corespundere cu art.274 din Codul penal al Spaniei, se stabi-
leşte răspunderea pentru: reproducerea, contrafacerea, modificarea
sau folosirea în orice mod a unor semne identice ori similare care
pot fi confundate cu semnele destinate identificării mărfurilor,
serviciilor, activităţii sau întreprinderilor înregistrate de acelaşi gen,
în scopuri industriale sau comerciale, în lipsa consimţământului
102
titularului şi cunoscând că semnul respectiv a fost înregistrat (alin.1);
păstrarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a
mărfurilor având aplicate ilegal semne de identificare, cu încălca-
rea drepturilor exclusive ale titularului, chiar dacă aceste mărfuri au
fost importate (alin.2).
De această dată, infracţiunile, descrise mai sus, comportă ase-
mănări cu faptele incriminate la alin.(2) art.1852 CP RM, precum şi
la lit.a) şi b) alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a României din 15.04.1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice. Deosebirea principală
constă în aceea că în dispoziţia de la art.274 din Codul penal al
Spaniei nu se menţionează şi denumirea de origine a produsului, ca
obiect al proprietăţii industriale. Or, în mod tradiţional, atât în
legea penală a Republicii Moldova, cât şi în cea a României, în
cadrul aceloraşi reglementări, se face referire atât la marcă, cât şi la
denumirea de origine a produsului. În opoziţie, legiuitorul spaniol a
ales să se refere la denumirea de origine a produsului în art.275 din
Codul penal al Spaniei.
În art.276 din Codul penal al Spaniei sunt stabilite două cir-
cumstanţe agravante ale infracţiunilor specificate la art.273-275 din
aceeaşi legiuire: 1) fapta prezintă o gravitate deosebită, luând în
consideraţie valoarea mărfurilor reproduse ilegal; 2) fapta a cauzat
daune în proporţii deosebit de mari. Cu acest prilej, amintim că
proporţiile deosebit de mari ale daunelor cauzate reprezintă temeiul
de agravare a răspunderii pentru încălcarea dreptului asupra obiecte-
lor de proprietate industrială, potrivit lit.e) alin(7) art.1852 CP RM.
În fine, la art.277 din Codul penal al Spaniei este stabilită răs-
punderea pentru o faptă care nu-şi găseşte corespondenţi în legea
penală a Republicii Moldova şi în cea a României: divulgarea
informaţiei despre invenţia, care este obiectul unui brevet secret, cu
încălcarea legislaţiei cu privire la brevete, dacă este cauzat un
prejudiciu apărării naţionale. Totuşi, trebuie de menţionat că, de
exemplu – informaţiile ce dezvăluie lucrările ştiinţifice teoretice şi
experimentale legate de crearea modelelor noi de armament, tehnică
militară şi specială sau modernizarea acestora, însuşirile, compoziţia
103
şi tehnologia producerii substanţelor explozive, aliajelor noi, lichi-
delor speciale şi carburanţilor noi pentru armament şi tehnica mili-
tară, precum şi caracteristicile şi tehnologia producerii mijloacelor
explozive cu destinaţie militară – sunt incluse în Nomenclatorul
informaţiilor atribuite la secret de stat, aprobat prin Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova nr.411 din 25.05.2010.1 De aceea,
divulgarea unor asemenea informaţii, inclusiv atunci când privesc o
invenţie care este obiectul unui brevet secret, poate fi calificată în
baza art.344 CP RM, ca divulgare a secretului de stat. În legea
penală română, norma similară este art.303 „Divulgarea informa-
ţiilor secrete de stat” din Codul penal al României din 2009.
Următorul model de elevaţie legislativă, la care ne vom referi,
este cel al Estoniei: în Codul penal al Estoniei din 06.06.20012
răspunderea pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale
se stabileşte în cadrul Capitolului 15 „Infracţiuni contra proprietăţii
intelectuale” al Părţii Speciale. Acest capitol din legea penală esto-
niană este alcătuit din opt articole (art.277-284). Trei dintre acestea
(art.282-284) sunt consacrate infracţiunilor contra proprietăţii
industriale.
De exemplu, în conformitate cu art.282 din Codul penal al
Estoniei, răspunderea se prevede pentru: divulgarea informaţiilor
despre invenţie sau modelul industrial cu bună-ştiinţă fără acordul
persoanei care deţine dreptul asupra brevetului, modelului de utili-
tate sau modelului industrial, înainte ca aceste informaţii să fie
publicate în condiţiile legii (alin.(1)); însuşirea calităţii de autor al
invenţiei, topologiei circuitului integrat sau al modelului industrial
(alin.(2)).
Aceste două infracţiuni comportă similitudini vădite cu cele
două modalităţi ale infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM,
precum şi cu infracţiunile specificate la art.58 şi 60 ale Legii nr.64

1Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.83-84.


2Уголовный кодекс Эстонской республики / Под ред. В.В. Запевалова. Санкт-
Петербург: Юридический центр Пресс, 2001.

104
a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie, la art.41
şi 43 ale Legii nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia
desenelor şi modelelor industriale, precum şi la art.43 al Legii
nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia topografiilor cir-
cuitelor integrate. În acest mod, spre deosebire de legiuitorul român,
legiuitorul moldovean şi cel estonian concep in globo cadrul de
incriminare a însuşirii calităţii de autor al obiectului proprietăţii in-
dustriale şi al răspândirii informaţiilor privind obiectul proprietăţii
industriale – indiferent de particularităţile acelui obiect – fără con-
simţământul titularului dreptului asupra obiectului proprietăţii indus-
triale, până la publicarea oficială a datelor din cererea de înregis-
trare. Prezintă interes faptul că, oarecum izolat, la art.284 din
Codul penal al Estoniei se incriminează încălcarea dreptului asupra
soiului de plantă. Aceasta aminteşte într-un fel de concepţia, pro-
movată de legiuitorul spaniol, de a se referi doar la denumirea de
origine a produsului în cadrul art.275 din Codul penal al Spaniei.
Considerăm că asemenea poziţii nu au suficiente temeiuri de a fi
implementate în legea penală a Republicii Moldova.
În sfârşit, în ce priveşte art.283 din Codul penal al Estoniei, el
incriminează fapta de încălcare a dreptului exclusiv al titularului de
brevet, al posesorului modelului de utilitate, al modelului industrial,
al topologiei circuitului integrat sau al mărcii. O asemenea abor-
dare generalistă nu este specifică nici legii penale a Republicii
Moldova, nici celei a României. Atunci când este vorba despre încăl-
carea dreptului exclusiv asupra obiectelor de proprietate industrială,
atât legiuitorul moldovean, cât şi cel român, aleg să stabilească în
cadrul unor norme distincte, corespunzătoare fiecăruia dintre obiectele
de proprietate industrială, răspunderea pentru încălcarea dreptului
exclusiv. Sub acest aspect, considerăm inoportună recepţionarea
modelului reglementar estonian. După cum reiese din prevederile
art.1852 CP RM, dar şi din reglementările similare din legislaţia
română, manifestările de încălcare a dreptului exclusiv asupra unora
dintre obiectele de proprietate industrială sunt diferite. De exemplu,
numai în cazul mărcii şi al denumirii de origine a produsului este
105
justificat să se vorbească despre folosirea unor semne identice ori
similare care pot fi confundate cu mărcile sau cu denumirile de
origine ale produsului înregistrate sau a căror înregistrare este soli-
citată în numele unor alte persoane pentru marcarea de produse ori
servicii identice cu cele pentru care marca (denumirea de origine) a
fost înregistrată.
Un alt neajuns al art.282-284 din Codul penal al Estoniei
constă aceea că, în ele, se trece cu vederea problema apărării penale
a desenului industrial şi a denumirii de origine a produsului. Astfel,
se prezintă ca lacunar cadrul de reglementare a răspunderii pentru
infracţiunile contra proprietăţii industriale, în viziunea legiuitorului
estonian.
În continuare, ne vom focaliza privirea asupra concepţiei de
incriminare a faptelor contra proprietăţii industriale, pe care o
propune legiuitorul chinez. Astfel, în Codul penal al Chinei din
14.03.19971 răspunderea pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii
industriale se stabileşte în cadrul §7 „Infracţiuni contra proprietăţii
intelectuale” al Capitolului 3 „Infracţiuni legate de încălcarea rigo-
rilor pieţei socialiste” al Părţii Speciale. Acest paragraf din legea
penală chineză este alcătuit din opt articole (art.213-220). Patru
dintre acestea (art.213-216) sunt consacrate infracţiunilor contra
proprietăţii industriale.
În aceste condiţii, potrivit art.213 din Codul penal al Chinei, se
aplică răspunderea pentru aplicarea pe produse a unei mărci care
este similară cu o marcă înregistrată, în lipsa acordului proprietaru-
lui mărcii, dacă se atestă vreo circumstanţă agravantă. Această
faptă prezintă afinităţi în raport cu infracţiunea prevăzută la lit.a)
alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a României din 15.04.1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice, atunci când se exprimă în contra-
facerea sau în imitarea unei mărci în scopul inducerii în eroare a
publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă

1Уголовный кодекс Китайской Народной Республики / Под ред. А.И. Коробеева.


Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2001.

106
marca. De asemenea, fapta descrisă prezintă similarităţi în raport
cu infracţiunea specificată la alin.(2) art.1852 CP RM, atunci când
presupune folosirea unor semne identice ori similare care pot fi
confundate cu mărcile înregistrate sau a căror înregistrare este soli-
citată în numele unor alte persoane pentru marcarea de produse ori
servicii identice cu cele pentru care marca a fost înregistrată.
Ca şi în cazul legii penale estoniene, în legea penală chineză se
face referire la protecţia penală a mărcilor, nu şi a denumirii de
origine a produselor: la art.213 din Codul penal al Chinei nu se
stabileşte răspunderea pentru aplicarea pe produse a unei denumiri
de origine a produselor care este similară cu o denumire de origine
a produselor înregistrată, în lipsa acordului proprietarului denumiri
de origine a produselor, dacă se atestă vreo circumstanţă agravantă.
De asemenea, nu poate fi trecut cu vederea că răspunderea pentru
fapta prevăzută la art.213 din Codul penal al Chinei este aplicabilă
numai în prezenţa unor circumstanţe agravante. În lipsa unei liste a
acestor agravante, se poate ajunge la concluzia că identificarea
acestora este subiectivă, fiind la discreţia factorilor implicaţi în pro-
cesul de calificare a infracţiunii. O asemenea abordare este cu totul
inacceptabilă în contextul legii penale a Republicii Moldova şi al
legislaţiei României, venind în contradicţie flagrantă cu principiul
legalităţii.
În altă ordine de idei, la art.214 din Codul penal al Chinei se
prevede răspunderea pentru vânzarea produselor având aplicate pe
ele o marcă cu bună-ştiinţă falsă, dacă valoarea produselor comer-
cializate este relativ considerabilă. Fapta în cauză este apropiată în
anumite privinţe cu infracţiunea de punere în circulaţie, fără drept,
a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă
înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază
pe titularul mărcii înregistrate, infracţiune prevăzută la lit.b) alin.(1)
art.83 al Legii nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi
indicaţiile geografice. De asemenea, respectiva faptă prezintă simi-
litudini cu infracţiunea specificată la alin.(2) art.1852 CP RM,
atunci când presupune desfăşurarea unor practici susceptibile să-l
107
inducă în eroare pe consumator în ceea ce priveşte originea adevă-
rată a produsului.
Ceea ce deosebeşte infracţiunea specificată la art.214 din Codul
penal al Chinei de faptele infracţionale similare din legea penală a
Republicii Moldova şi din cea a României se referă la: 1) varietatea
formelor de punere în circulaţie a produselor având aplicate pe ele
o marcă cu bună-ştiinţă falsă, dacă valoarea produselor comerciali-
zate este relativ considerabilă. Astfel, în legea penală a Republicii
Moldova şi în cea a României, în afară de vânzare, se mai are în
vedere exportul, oferirea spre vânzare sau orice alt mod de punere
în circulaţie economică sau stocarea în aceste scopuri a produselor
marcate cu respectivele semne; 2) caracterul urmărilor prejudiciabile
care se produc. În acest sens, în dispoziţia de la art.214 din Codul
penal al Chinei se menţionează despre valoarea produselor comer-
cializate, care trebuie să fie relativ considerabilă. În contrast, la
lit.b) alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a României din 15.04.1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice nu se fixează nici o condiţie vizând
valoarea produselor puse în circulaţie. În schimb, în cazul infrac-
ţiunii specificate la alin.(2) art.1852 CP RM, este obligatoriu să se
producă daune în proporţii mari.
În continuare, vom analiza dispoziţia de la art.215 din Codul
penal al Chinei, care stabileşte răspunderea pentru producerea neauto-
rizată sau contrafacerea simbolicii cu marcă străină, ori pentru
vânzarea simbolicii cu marcă străină, contrafăcute sau produse în
lipsa autorizaţiei, în prezenţa unor circumstanţe agravante. Consi-
derăm că, în această ipoteză, se are în vedere marca care a dobândit
un renume, dacă din folosirea semnului respectiv s-ar putea profita
de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau dacă folosirea
semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu. De exemplu, în
art.9 al Legii Republicii Moldova privind protecţia mărcilor, adoptate
de Parlamentul Republicii Moldova la 29.02.2008,1 se prevede că
înregistrarea mărcii conferă titularului dreptul exclusiv asupra

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.99-101.

108
acesteia. Titularul mărcii este în drept să interzică terţilor să utilizeze
în activitatea lor comercială, fără consimţământul său, inclusiv un
semn identic ori similar cu marca pentru produse şi/sau servicii dife-
rite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă
a dobândit un renume în Republica Moldova, iar persoana terţă, în
urma folosirii semnului, profită, fără motive justificate, de caracterul
distinctiv ori de renumele mărcii sau le aduce atingere acestora.
În cele din urmă, art.216 din Codul penal al Chinei prevede
răspunderea pentru falsificarea unui brevet străin în prezenţa unor
circumstanţe agravante. Trebuie de menţionat că o reglementare
corespondentă cu aceasta nu există nici în legea penală a Republicii
Moldova, nici în cea a României. La art.1853 CP RM este incrimi-
nată o faptă care prezintă doar anumite tangenţe cu infracţiunea
specificată la art.216 din Codul penal al Chinei din 1997. Este
vorba despre declaraţiile intenţionat false, operarea intenţionată cu
înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia proprietăţii inte-
lectuale, precum şi despre falsificarea documentelor necesare elibe-
rării titlului de protecţie, perfectarea intenţionată a documentelor
falsificate sau prezentarea intenţionată de documente cu date care
subminează autoritatea solicitantului de protecţie a obiectului de
proprietate intelectuală. Oricum, chiar dacă această infracţiune este
o infracţiune de fals, se poate observa că obiectul falsului este cu
totul altul decât cel consemnat în art.216 din Codul penal al Chinei.
Finalizând examinarea reglementărilor în materie din legea
penală a Chinei, este cazul să atestăm caracterul lacunar al acestora.
Apărarea penală priveşte doar mărcile şi obiectele brevetabile ale
proprietăţii industriale. Este trecută cu vederea protecţia penală a
desenului sau modelului industrial, a topografiei circuitului integrat,
precum şi a denumirii de origine a produsului.
În alt context, în Codul penal al Bulgariei din 15.03.19681
răspunderea pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale
se stabileşte în Secţiunea VII „Infracţiuni împotriva proprietăţii
1Уголовный кодекс Республики Болгария / Под ред. А.И. Лукашова. Санкт-
Петербург: Юридический центр Пресс, 2001.

109
intelectuale” a Capitolului III „Infracţiunii împotriva drepturilor
cetăţenilor” al Părţii Speciale. Această secţiune din legea penală
spaniolă este alcătuită din trei articole (art.172a, 173 şi 174). Din
acestea, alin.(2) art.173 şi art.174 sunt consacrate incriminării
faptelor contra proprietăţii industriale.
La concret, în conformitate cu alin.(2) art.173 din Codul penal
al Bulgariei, este tras la răspundere cel care va prezenta pentru
înregistrare sau va înregistra sub numele său o invenţie străină, un
model de utilitate străin sau un model industrial străin. Ca şi
art.216 din Codul penal al Chinei, această normă din legea penală
bulgară comportă anumite afinităţi cu art.1853 CP RM, atunci când
infracţiunea corespunzătoare se înfăţişează sub modalitatea de
falsificare a documentelor necesare eliberării titlului de protecţie.
Or, de exemplu, din Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru
aprobarea Regulamentului privind procedura de depunere, exami-
nare şi înregistrare a desenelor şi modelelor industriale, nr.1496
din 29.12.2008,1 rezultă interdicţia de falsificare a documentelor
necesare eliberării titlului de protecţie. Nesocotirea unei asemenea
interdicţii reprezintă temeiul aplicării răspunderii în conformitate
cu art.1853 CP RM.
În dispoziţia de la art.174 din Codul penal al Bulgariei se
stabileşte răspunderea pentru fapta celui care se foloseşte de situaţia
de serviciu şi care, fără a lua parte la crearea invenţiei, modelului
de utilitate sau modelului industrial, îşi arogă calitatea de coautor al
acestor obiecte ale proprietăţii industriale. Această faptă infracţională
se apropie în anumite privinţe de infracţiunea specificată la alin.(1)
art.1852 CP RM, presupunând modalitatea de constrângere la coauto-
ratul privind invenţia, modelul de utilitate sau modelul industrial.
Totuşi, există şi diferenţe faţă de această infracţiune: 1) în art.174
din Codul penal al Bulgariei se menţionează numai despre invenţia,
modelul de utilitate sau modelul industrial de serviciu, nu despre
oricare asemenea obiect al proprietăţii industriale; 2) conform

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6.

110
art.174 din Codul penal al Bulgariei, folosirea situaţiei de serviciu,
nu constrângerea, este factorul de presiune asupra victimei; 3) în
alin.(1) art.1852 CP RM se menţionează şi despre constrângerea la
coautoratul privind desenul industrial, soiul de plantă sau topogra-
fia circuitului integrat.1
Încheiem analiza noastră cu examinarea cadrului reglementar
în materie din Codul penal al Lituaniei din 26.09.2000.2 În cadrul
acestuia, răspunderea pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii
industriale se prevede în Capitolul XXIX „Infracţiunii contra
proprietăţii intelectuale şi industriale” al Părţii Speciale. Capitolul
în cauză este alcătuit din cinci articole (art.191-195). Din rândul
acestora, numai art.195 se referă la protecţia penală a proprietăţii
industriale. La concret, acest articol prevede răspunderea pentru:
încălcarea dreptului exclusiv al deţinătorului de brevet sau al pro-
prietarului de model industrial ori a dreptului exclusiv asupra denu-
mirii de firmă (alin.1); aceeaşi faptă săvârşită de persoana juridică
(alin.2). Similitudini privind incriminarea dată pot fi identificate în
art.1852 CP RM. Elementul de noutate îl reprezintă încălcarea drep-
tului exclusiv asupra denumirii de firmă. Conform art.45 al Legii
nr.26 a României din 05.11.1990 privind registrul comerţului,3 se
pedepseşte persoana care, cu rea-credinţă, a făcut declaraţii inexacte,
în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în
registrul comerţului. Această reglementare are o anumită legătură cu
ceea ce prevede art.195 din Codul penal al Lituaniei din 26.09.2000.
În legea penală a Republicii Moldova nu există nici măcar o
asemenea reglementare.

1 A.Păduraru. Analiză de drept comparat a reglementărilor privind infracţiunile în


domeniul proprietăţii industriale din legislaţia Spaniei, Estoniei, Chinei, Bulgariei şi
Lituaniei. În: Revista Naţională de Drept, 2011, nr.5, p.43-47.
2 Уголовный кодекс Литовской Республики / Под ред. В.Й. Павилониса. Санкт-

Петербург: Юридический центр Пресс, 2002.


3 Monitorul Oficial al României, 1990, nr.121.

111
2.3. Concluzii la Capitolul 2
În rezultatul analizei juridico-istorice şi juridico-comparative a
reglementărilor privind infracţiunile în domeniul proprietăţii indus-
triale, pot fi formulate următoarele concluzii:
1) art.13 al Legii României privind mărcile de fabrică şi comerţ
din 30.05.1879 reprezintă un prototip al dispoziţiei de la lit.a)
alin.(1) art.83 al Legii României nr.84 privind mărcile şi indicaţiile
geografice, în ipoteza de folosire fără drept a unei mărci în scopul
inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau ser-
viciilor la care se referă marca;
2) în anul 1944, după instaurarea unui sistem economic şi politic
centralizat, România a devenit o piaţă economică necompetitivă,
iar regimul protecţiei creaţiei tehnice a fost puternic influenţat de
condiţiile politice ale perioadei. Aceasta a dus la diminuarea impor-
tanţei proprietăţii industriale;
3) art.5551 din Codul penal „Carol al II-lea” din 13.03.1936,
articol adoptat în 1953, este construit pe baza art.339-342 ale Codu-
lui penal român din 1865 şi a art.13 al Legii privind mărcile de
fabrică şi comerţ din 30.05.1879. În acest mod, sub auspiciul aceleiaşi
dispoziţii de incriminare s-a asigurat protecţia penală atât a proprie-
tăţii industriale, cât şi a proprietăţii intelectuale de altă factură;
4) prin intermediul alin.(2) art.62 al Decretului Consiliului de
Stat al României nr.884 din 30.09.1967 privind invenţiile, inova-
ţiile şi raţionalizările, a fost extinsă sfera de aplicare a art.5551 din
Codul penal din 13.03.1936 asupra ipotezelor presupunând nu doar
folosirea fără drept a obiectului unei invenţii, dar şi fabricarea sau
punerea în circulaţie fără drept a obiectului unei invenţii;
5) scopul art.41 al Legii României nr.28 privind mărcile de
fabrică, de comerţ şi de serviciu din 27.12.1967 a constat în a
suplini cadrul reglementar al apărării penale a proprietăţii industriale,
reprezentat la acea vreme numai de art.5551 din Codul penal din
13.03.1936;
6) în art.78 şi 79 ale Legii României nr.62 privind invenţiile
şi inovaţiile din 30.10.1974, erau incriminate ca infracţiuni fapte

112
asemănătoare cu cele incriminate la art.299 şi 300 din Codul penal
român din 1968. Acest dualism reglementar a influenţat negativ
calitatea aplicării răspunderii penale pentru manifestările îndreptate
împotriva proprietăţii industriale, reprezentate prin invenţii;
7) prevederile art.186 al Proiectului Codului penal al Republicii
Moldova pot fi regăsite într-o versiune aproximativă în alin.(3)
art.1852 CP RM. La rândul lor, prevederile art.188 al Proiectului
pot fi regăsite într-o versiune fragmentară în alin.(1), (3) şi (4)
art.1852 CP RM;
8) în comparaţie cu art.141 CP RM din 1961, elementele de
noutate din art.188 al Proiectului Codului penal al Republicii Moldova
le constituie: stabilirea răspunderii pentru utilizarea ilicită a inven-
ţiei, mostrei sau emblemei industriale; obligativitatea cauzării de
daune în proporţii mari; stabilirea răspunderii agravate în cazul în
care infracţiunea este comisă în mod repetat sau în urma înţelegerii
prealabile de un grup de persoane;
9) art.1853 CP RM nu are un prototip nici în Proiectul Codului
penal al Republicii Moldova, nici în Codul penal al Republicii
Moldova din 1961;
10) Regulamentului cu privire la marcarea mărfurilor produse
de fabrici, adoptat în 1830 printr-un Ucaz al Senatului Imperiului
Rus, i s-a atribuit statutul de lege specială conţinând dispoziţii penale
care privesc domeniul proprietăţii industriale, reprezentat de mărci.
Din acest punct de vedere, actul normativ în cauză poate fi asemă-
nat cu Legea României privind mărcile de fabrică şi comerţ din
30.05.1879, care cuprindea şi o normă penală (art.13);
11) scopul art.1354 din Codul de pedepse criminale şi corecţio-
nale din 1845 se exprima nu atât în protecţia intereselor fiscale şi
vamale ale statului (care erau deja apărate suficient prin normele
penale care incriminau faptele de factură fiscală şi vamală), cât în
ocrotirea drepturilor şi intereselor producătorilor şi ale altor agenţi
economici;
12) doar în prezenţa scopului de obţinere a profitului, punerea
în circulaţie a obiectului fabricat contrar clauzelor unui privilegiu

113
asupra invenţiei putea să atragă intervenţia legii penale conform
art.622 din Codul penal din 1903;
13) odată cu adoptarea art.199 din Codul penal al RSS Ucrainene
din 23.08.1922, se atestă includerea denumirii comerciale în sfera
de apărare penală a proprietăţii industriale;
14) adoptarea pct.12 al Regulamentului SCN al URSS din
05.03.1941 cu privire la invenţii şi inovaţiile tehnice, precum şi
ordinea de finanţare a activităţii de elaborare a invenţiilor, inovaţiilor
tehnice şi a propunerilor de raţionalizare a suplinit lacuna creată
din cauza modificării, în 1931, a art.177 din Codul penal al RSS
Ucrainene din 06.06.1927, prin care s-a renunţat la incriminarea
folosirii neautorizate a invenţiei cu încălcarea regulilor stabilite în
legislaţia cu privire la brevetele de invenţie;
15) art.141 din Codul penal al RSS Moldoveneşti din 24.03.1961
nu face decât să reproducă aproape cu fidelitate conţinutul pct.12 al
Regulamentului SCN al URSS din 05.03.1941 cu privire la invenţii
şi inovaţiile tehnice, precum şi ordinea de finanţare a activităţii de
elaborare a invenţiilor, inovaţiilor tehnice şi propunerilor de raţio-
nalizare din 05.03.1941;
16) art.513 din Codul cu privire la contravenţiile administrative
a fost conceput ca o normă cu rol complementar în raport cu
art.141 şi 1412 CP RM din 1961;
17) diferă abordarea tehnico-legislativă privind cadrul incrimi-
nărilor consacrate apărării penale a proprietăţii industriale: în
România, răspunderea pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii
industriale este stabilită în contextul unor legi extrapenale care conţin
dispoziţii de incriminare; în Republica Moldova, răspunderea pentru
asemenea infracţiuni este prevăzută de art.1852 şi 1853 CP RM;
18) spre deosebire de legea penală a Republicii Moldova, legis-
laţia României nu incriminează distinct îndemnarea terţilor la reali-
zarea încălcării dreptului asupra obiectului proprietăţii industriale;
19) spre deosebire de legea penală a Republicii Moldova, legis-
laţia României nu prevede obligativitatea producerii unor daune

114
materiale în urma încălcării dreptului asupra obiectului proprietăţii
industriale;
20) spre deosebire de legislaţia României, legislaţia Republicii
Moldova nu conţine reglementări atât de detaliate vizând fiecare
din segmentele proprietăţii industriale protejate penalmente;
21) reglementările privind infracţiunile în domeniul proprietăţii
industriale din legislaţia Spaniei, Estoniei, Chinei, Bulgariei şi a
Lituaniei au un caracter lacunar, întrucât nu se referă la toate seg-
mentele proprietăţii industriale;
22) este inacceptabilă, în contextul legii penale a Republicii
Moldova şi în cel a legislaţiei României, concepţia promovată în
legea penală chineză, care oferă o discreţie prea largă la stabilirea
conţinutului unor concepte relevante în planul calificării infracţiu-
nilor în domeniul proprietăţii industriale, astfel venind în flagrantă
contradicţie cu principiul legalităţii;
23) cu excepţia legislaţiei penale în materie a Spaniei, toate
celelalte legislaţii, care au constituit obiectul studiului, sunt evoluate
insuficient, în comparaţie cu reglementările corespondente din legea
penală a Republicii Moldova şi din cea a României.

115
CAPITOLUL III

ANALIZĂ DE DREPT PENAL A INFRACŢIUNILOR ÎN


DOMENIUL PROPRIETĂŢII INDUSTRIALE ÎN
CONFORMITATE CU LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA
ŞI CU CEA A ROMÂNIEI

3.1. Obiectul infracţiunilor în domeniul proprietăţii


industriale
Este cunoscut că obiectul infracţiunii îl formează valorile
sociale şi relaţiile sociale, care necesită apărare penală, în a căror
consolidare şi dezvoltare este interesată societatea şi cărora, prin
comportamentul antisocial al unor persoane aparte sau al unor grupuri
de persoane, li se aduce sau li se poate aduce atingere esenţială.1
În funcţie de ierarhizarea valorilor sociale care fac obiectul
infracţiunii, putem distinge obiectul juridic generic al infracţiunii şi
obiectul juridic special al infracţiunii.
În Partea Specială a legii penale, sistematizarea infracţiunilor
se efectuează în corespundere cu obiectul juridic generic al infrac-
ţiunii. Cu alte cuvinte, pentru infracţiunile constituind un grup
aparte, care poate fi asociat unui compartiment (capitol; titlu) din
cadrul Părţii Speciale a legii penale, este caracteristic acelaşi obiect
juridic generic.
Articolul 299 „Contrafacerea obiectului unei invenţii” şi arti-
colul 300 „Punerea în circulaţie a produselor contrafăcute” din
Codul penal român din 1968 fac parte din Titlul VIII „Infracţiuni la
regimul stabilit pentru anumite activităţi economice” al Părţii
Speciale. Reieşind din aceasta, în doctrina penală română au fost
exprimate următoarele opinii cu privire la conţinutul obiectului juridic
generic al faptelor infracţionale prevăzute de aceste două norme:
„relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţilor

1S.Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. Chişinău: Tipografia Centrală,


2005, p.35.

116
economice reglementate de lege”1; „relaţiile sociale ocrotite privi-
toare la activităţile economice, comerciale şi financiare care se
desfăşoară în ţara noastră şi a căror existenţă şi dezvoltare nu poate
fi concepută fără incriminarea faptelor care lezează economia naţio-
nală, împiedică activitatea agenţilor economici, prejudiciază intere-
sele economice ale populaţiei”2; „relaţiile sociale privind activită-
ţile economice, comerciale şi financiare”3 etc.
Întrucât comerţul şi finanţele constituie părţi componente ale
economiei, ajungem la concluzia că obiectul juridic generic al infrac-
ţiunilor, specificate la art.299 şi 300 din Codul penal român din
1968, îl formează relaţiile sociale privind activităţile economice.
Dar, să nu uităm că în legislaţia română răspunderea pentru
infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale este stabilită, în
principal, nu în textul Codului penal, dar în textul unor legi extrape-
nale care conţin dispoziţii de incriminare: Legea nr.64 a României
din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie; Legea nr.129 a
României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale; Legea nr.16 a României din 06.03.1995 privind protec-
ţia topografiilor circuitelor integrate; Legea nr.84 a României din
15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice; Legea nr.255 a
României din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante.
Care este obiectul juridic generic al acestor infracţiuni? For-
mulând răspunsul la această întrebare, este cazul să reproducem
punctul de vedere al lui C.Bulai şi B.N. Bulai, care consideră că
criteriul ierarhizării valorilor sociale care fac obiectul infracţiunii
poate servi la sistematizarea infracţiunilor în cadrul fiecărui titlu
din Partea Specială a legii penale române; sistematizarea poate
continua în cadrul grupărilor rezultate; sistematizarea este posibilă

1 O.Loghin, T.Toader. Drept penal român. Partea Specială. Bucureşti: Şansa, 1999, p.500.
2 Gh.Nistoreanu, A.Boroi, I.Molnar ş.a. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: Europa
Nova, 1999, p.516.
3 Gh.Nistoreanu, A.Boroi. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: ALL Beck, 2002,

p.406.

117
şi cu privire la infracţiunile prevăzute în legi speciale.1 Dezvoltând
ideea în cauză, S.Brînză susţine că obiectul juridic de combinaţie
este cel care vizează toate infracţiunile săvârşite în cadrul unui do-
meniu al proprietăţii intelectuale, supus reglementării printr-o lege
specială.2 În acest fel, se sugerează că, deoarece sunt prevăzute de
legi extrapenale diferite, infracţiunilor contra proprietăţii intelec-
tuale, în general, şi infracţiunilor contra proprietăţii industriale, în
special, le lipseşte o identitate generică.
Astfel, se impune identificarea obiectului juridic generic pentru
fiecare grup de infracţiuni contra proprietăţii industriale, prevăzute
de o lege sau alta ce reglementează domeniul în cauză: relaţiile
sociale cu privire la proprietatea industrială reprezentată prin
invenţii (în ipoteza infracţiunilor prevăzute la art.58-60 ale Legii
nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie);
relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială reprezentată
prin desene şi modele industriale (în situaţia infracţiunilor specifi-
cate la art.41-43 ale Legii nr.129 a României din 29.12.1992 privind
protecţia desenelor şi modelelor industriale); relaţiile sociale cu
privire la proprietatea industrială reprezentată prin topografiile cir-
cuitelor integrate (în cazul faptelor infracţionale prevăzute la art.40
al Legii nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia topogra-
fiilor circuitelor integrate); relaţiile sociale cu privire la proprieta-
tea industrială reprezentată prin mărcile şi indicaţiile geografice (în
ipoteza infracţiunilor specificate la art.83 şi 86 ale Legii nr.84 a
României din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice);
relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială reprezentată de
noile soiuri de plante (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.27 şi
40 din Legea nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia
noilor soiuri de plante).

1 C.Bulai, B.N. Bulai. Manual de drept penal. Partea Generală. Bucureşti: Universul
Juridic, 2007, p.200.
2 S.Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului, p.562-563.

118
Oricum, în ipoteza tuturor acestor grupuri de infracţiuni, tocmai
proprietatea industrială este acea valoare socială coagulantă care ne
permite să vorbim despre un ansamblu al infracţiunilor în domeniul
proprietăţii industriale.
Care este înţelesul noţiunii „proprietate industrială”?
Potrivit alin.(2) şi (3) art.1 al Convenţiei de la Paris pentru
protecţia proprietăţii industriale, protecţia proprietăţii industriale
are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele şi
modelele industriale, mărcile de fabrică şi cele de comerţ, mărcile de
serviciu, numele comercial şi indicaţiile de provenienţă sau denu-
mirile de origine, precum şi reprimarea concurenţei neloiale; pro-
prietatea industrială se înţelege în sensul cel mai larg şi se aplică nu
doar industriei şi comerţului propriu-zise, ci şi domeniului industriilor
agricole şi extractive şi tuturor produselor fabricate sau naturale, ca
de exemplu: vinuri, grăunţe, foi de tutun, fructe, vite, minereuri,
ape minerale, bere, flori, făină.
Examinând prevederile Acordului privind aspectele drepturilor
de proprietate intelectuală legate de comerţ, încheiat la 15.04.1994
(cunoscut sub denumirea TRIPS (Trade-Related Aspects of Intel-
lectual Property Rights)1), vom constata că noţiunea de proprietate
industrială înglobează: mărcile de fabrică sau de comerţ (Secţiunea 2);
indicaţiile geografice (Secţiunea 3); desenele şi modelele industriale
(Secţiunea 4); brevetele (Secţiunea 5); schemele de configuraţie,
topografiile de circuite integrate (Secţiunea 6); protecţia informaţii-
lor nedivulgate (Secţiunea 7).
Despre înţelesul noţiunii analizate ne putem da seama şi din de-
finiţia de la pct.2 al anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova cu privire la evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală,
nr.783 din 30.06.20032: „obiecte de proprietate intelectuală – rezul-
tatele activităţii intelectuale confirmate prin drepturile respective

1 Trade-Related Aspects of Intellectual Property Rights. http://www.wto.org/english/


docs_e/legal_e/27-trips_01_e.htm
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.138-140.

119
ale titularilor asupra utilizării acestora, ce includ: obiectele de pro-
prietate industrială (invenţii, modele de utilitate, soiuri de plante,
topografii ale circuitelor integrate, denumiri de origine ale produselor,
mărci de produse şi mărci de servicii, desene şi modele industriale),
obiectele dreptului de autor şi drepturilor conexe (opere literare, de
artă, ştiinţă etc., inclusiv programe pentru calculator şi baze de
date), secretul comercial (know-how) etc.”.
Dacă e să ne adresăm unei alte surse oficiale – Hotărârii Plenului
Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Despre practica
aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale
legislaţiei privind protecţia proprietăţii industriale şi activităţii de
raţionalizare”, nr.26 din 24.12.20011 – din preambulul acesteia,
precum şi din pct.1 şi 2, aflăm că proprietatea industrială este o
parte componentă a proprietăţii intelectuale. Pe teritoriul Republicii
Moldova, la momentul actual, de legislaţia în vigoare este regle-
mentată protecţia următoarelor obiecte de proprietate industrială:
invenţiile (din orice domeniu al activităţii umane); modelele de uti-
litate; soiurile de plante; topografiile circuitelor integrate; modelele
şi desenele industriale (designul); mărcile de produs sau de serviciu
(mărcile); denumirile de origine ale produselor; denumirile de
firmă. În acelaşi registru se înscriu şi reglementările privind com-
baterea pe cale penală a concurenţei neloiale.
Puncte de vedere similare sunt prezentate în literatura de
specialitate. De exemplu, S. I.-Şt. Enache consideră că conceptul
de proprietate intelectuală cuprinde două mari categorii de drepturi:
drepturile de autor şi drepturile conexe acestuia; drepturile de pro-
prietate industrială. Cea de-a doua categorie, care comportă un interes
mai mare pentru prezentul studiu, cuprinde următoarele tipuri de
drepturi: drepturi ce decurg în urma înregistrării unor mărci sau a
unor semne distinctive; drepturi ce izvorăsc în urma creaţiei inte-
lectuale din domeniul ştiinţei şi tehnicii care sunt recunoscute prin
atribuirea unor brevete de invenţie; drepturi corespunzătoare creării

1 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2002, nr.3, p.7-17.

120
unor desene şi modele industriale; drepturi ce izvorăsc în urma
realizării originale a unor topografii de circuite integrate; drepturi
ce decurg din crearea unor noi soiuri de plante recunoscute prin
emiterea unor brevete pentru soi.1
După O.Calmuschi, proprietatea industrială reuneşte drepturi
cu caractere disparate care pot fi grupate în patru categorii, şi anume:
drepturi privind creaţiile industriale noi, creaţiile de fond, cum ar
fi, de exemplu, invenţiile; drepturi privind semnele distinctive, cum
ar fi mărcile care se constituie ca mijloace de identificare a produ-
selor sau serviciilor furnizate publicului care are astfel posibilitatea
de a recunoaşte pe piaţă produsele şi serviciile respective; drepturi
privind creaţiile de artă aplicată, destinate a personaliza obiectele
printr-un element estetic, cum sunt desenele şi modelele industriale;
măsuri privind reprimarea concurenţei neloiale, menite să descura-
jeze orice acte de concurenţă industrială sau comercială contrare
uzanţelor oneste, cum ar fi, de exemplu, inducerea în eroare a pub-
licului asupra naturii produsului sau modului său de fabricaţie sau
acte destinate a discredita un concurent etc.2
În viziunea altor autori, obiectul proprietăţii industriale se struc-
turează în trei categorii distincte, şi anume: a) creaţii noi (desenele
şi modelele industriale, creaţii tehnice brevetate ca invenţii, noile
soiuri de plante, topografiile circuitelor integrate, know-how-ul);
b) semnele distinctive (mărcile, indicaţiile geografice, numele
comercial, firma, emblema); c) reprimarea concurenţei neloiale.3
În opinia lui S.Brînză, în noţiunea „dreptul de proprietate indus-
trială” au fost articulate mai multe drepturi subiective care sunt regle-
mentate distinct: 1) dreptul asupra invenţiei; 2) dreptul asupra modelu-
lui de utilitate; 3) dreptul asupra noilor soiuri de plante; 4) dreptul

1 S.I.-Şt. Enache. Managementul investigării fraudelor din domeniul proprietăţii inte-


lectuale: Rezumat al tezei de doctorat. Bucureşti, 2011, p.6-7.
2 O.Calmuschi. Dreptul proprietăţii intelectuale. Bucureşti: Universitatea „Titu Maio-

rescu”, 2008, p.10.


3 I.Macovei, N.-R. Dominte. Dreptul proprietăţii intelectuale. Iaşi: Universitatea

„Alexandru Ioan Cuza”, 2008, p.9; Şt.Cocoş. ABC-ul protecţiei şi valorificării pro-
prietăţii industriale. Bucureşti: Rosetti, 2004, p.15.

121
asupra desenelor şi modelelor industriale; 5) dreptul asupra topografii-
lor circuitelor integrate; 6) dreptul asupra mărcilor şi denumirilor de
origine ale produselor (indicaţiilor geografice); 7) dreptul asupra
numelui sau a denumirii comerciale (firmei) şi emblemei comerciale.1
Analizând toate aceste definiţii, nu putem să nu remarcăm
anumite divergenţe privind componentele noţiunii de proprietate
industrială. De exemplu, nu întotdeauna reprimarea concurenţei
neloiale şi numele sau denumirea comercială (firma) şi emblema
comercială sunt incluse printre astfel de componente.
Examinând această problemă, menţionăm că, potrivit pct.1 al
Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
„Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor
prevederi ale legislaţiei privind protecţia proprietăţii industriale şi
activităţii de raţionalizare”, nr.26 din 24.12.2001, denumirea de
firmă este denumirea agentului economic, utilizată de către acesta
în scopul identificării lui în practica activităţii de antreprenoriat;
constituie un act de concurenţă neloială orice act de concurenţă
contrar practicii cinstite în materie industrială sau comercială.
Chiar dacă, lato sensu, reprimarea concurenţei neloiale şi numele
sau denumirea comercială (firma) şi emblema comercială fac parte
din componenţa noţiunii „proprietate industrială”, în analiza noastră
vom privi ca bază conceptuală definiţia cu caracter de normă, for-
mulată în pct.2 al anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova cu privire la evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală,
nr.783 din 30.06.2003, coroborată cu prevederile art.1852 şi 1853
CP RM. În concluzie, în Republica Moldova, segmentele proprietă-
ţii industriale, care beneficiază de apărare penală distinctă, sunt:
invenţiile; modelele de utilitate; soiurile de plante; topografiile cir-
cuitelor integrate; denumirile de origine ale produselor; indicaţiile
geografice; specialităţile tradiţionale garantate; mărcile de produse
şi mărcile de servicii; desenele şi modelele industriale.

1 S.Brînză. Dreptul de proprietate industrială ca formă a dreptului de proprietate


intelectuală. În: Probleme teoretice şi practice ale economiei proprietăţii intelectuale.
Chişinău: AGEPI, 2006, p.188-196.

122
Este adevărat că există reglementări penale cu privire la repri-
marea concurenţei neloiale şi numele sau denumirea comercială
(firma) şi emblema comercială atât în legea penală a Republicii
Moldova, cât şi în legislaţia penală a României. Totuşi, considerăm
că, sub aspectul apartenenţei lor generice, infracţiunile corespunză-
toare fac parte din cu totul alte categorii de infracţiuni decât cea a
infracţiunilor în domeniul proprietăţii intelectuale. Astfel, nu putem
defalca infracţiunea de concurenţă neloială din categoria de infrac-
ţiuni în domeniul concurenţei. Aşa cum nu putem să considerăm că
această infracţiune se raportează concomitent atât la categoria de
infracţiuni în domeniul concurenţei, cât şi la categoria de infracţiuni
în domeniul proprietăţii industriale. În mod similar, nu putem defalca
fapta de folosire ilegală a numelui sau a denumirii comerciale (firmei)
ori a emblemei comerciale din categoria de fapte ce afectează acti-
vitatea de întreprinzător (fapte privind registrul comerţului). Aşa
cum nu putem să considerăm că fapta dată se raportează concomi-
tent atât la categoria de fapte ce afectează activitatea de întreprinză-
tor (fapte privind registrul comerţului), cât şi la categoria de fapte
în domeniul proprietăţii industriale.
După această clarificare indispensabilă, să ne îndreptăm atenţia
către obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute la art.1852
şi 1853 CP RM, precum şi către obiectul juridic special al acestor
infracţiuni ce derivă din obiectul juridic generic al infracţiunilor
prevăzute în Capitolul V al Părţii Speciale a Codului penal al
Republicii Moldova.
Din denumirea Capitolului V al Părţii Speciale a Codului penal
al Republicii Moldova se desprinde că obiectul juridic generic al
infracţiunilor prevăzute de acest capitol îl constituie relaţiile sociale
cu privire la realizarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor.
O analiză atentă a documentelor internaţionale, dar şi a regle-
mentărilor de drept intern referitoare la drepturile omului, conduce
la concluzia că aceste drepturi sunt organic legate de existenţa
statelor, respectiv a unei societăţi structurate şi dotate cu o putere
statală. Protecţia drepturilor omului este o sarcină primordială a
123
oricărui stat. Ca o confirmare a acestui fapt, potrivit alin.(3) art.1 al
Constituţiei Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 29.07.1994,1 Republica Moldova este un stat de drept,
democratic, în care, printre altele, drepturile şi libertăţile omului
reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Într-o manieră similară,
în conformitate cu alin.(3) art.1 al Constituţiei României din
21.11.1991,2 România este stat de drept, democratic şi social, în
care, printre altele, drepturile şi libertăţile cetăţenilor reprezintă
valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului
român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
Aşadar, condiţionarea socială a incriminării – în Capitolul V al
Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova – faptelor
contra drepturilor politice, de muncă şi altor drepturi constituţio-
nale ale cetăţenilor rezultă chiar din textul Legii Fundamentale.
Din comparaţia textului alin.(3) art.1 al Constituţiei Republicii
Moldova şi al alin.(3) art.1 al Constituţiei României din 21.11.1991
rezultă o discrepanţă terminologică: „drepturile omului” şi, respectiv,
„drepturile cetăţeanului”. Este oare doar de formă această discrepanţă?
Din punctul de vedere al lui G.Coca, noţiunea „drepturi ale
cetăţeanului” trebuie interpretată în sensul raportului de cetăţenie,
al apartenenţei individului la statul al cărui cetăţean este. Numai
cetăţeanul se bucură de posibilitatea exercitării drepturilor electo-
rale, a dreptului de a ocupa anumite funcţii publice, a dreptului de a
nu fi extrădat, a dreptului la protecţie diplomatică etc. Drepturile
cetăţeanului cuprind sfera relaţiilor individului cu statul (interesele
publice), în care cetăţeanul contează nu doar pe apărarea dreptu-
rilor sale, dar şi pe contribuţia efectivă a statului la realizarea lor.
La rândul lor, drepturile omului evocă drepturile generale ale fiinţei
umane, înzestrate cu raţiune şi conştiinţă, căreia îi sunt recunoscute
drepturile sale naturale, ca drepturi inalienabile şi imprescriptibile.
În afară de drepturile cetăţeanului, în categoria drepturilor omului

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1.


2 Monitorul Oficial al României, 1991, nr.233.

124
intră drepturile străinilor şi apatrizilor. Aceştia, spre deosebire de
cetăţeni, nu beneficiază de toate drepturile prevăzute de Constituţie,
ea însăşi fiind actul ce stabileşte deosebirea.1
Însă, normele din Capitolul V al Părţii Speciale a Codului penal
al Republicii Moldova vizează nu doar drepturi ale cetăţeanului
în accepţiunea pe care ne-o propune G.Coca. Această discordanţă
dintre formă şi conţinut este specifică nu doar legii penale a
Republicii Moldova. În această privinţă, referindu-se la denumirea
Capitolului 19 din Partea Specială a Codului penal al Federaţiei
Ruse, L.G. Macikovski propune evitarea contradicţiei „drepturile
omului-drepturile cetăţeanului” pe calea redenumirii acestui capitol
al legii penale ruse din „Infracţiuni contra drepturilor şi libertăţilor
constituţionale ale omului şi cetăţeanului” în „Infracţiuni contra egali-
tăţii în drepturi, drepturilor personale, politice şi social-economice”.2
Sub aspectul evitării contradicţiei sus-amintite, ideea în cauză este
interesantă. În acelaşi timp, este criticabilă prezentarea enunţiativă
a drepturilor apărate prin intermediul legii penale, în care nu se
regăsesc drepturile culturale care cuprind, printre altele, drepturile
de proprietate industrială.
Sub aspectul prezentării cu aproximaţie a categoriilor de drep-
turi apărate de legea penală, nu se deosebeşte mult de propunerea
lui L.G. Macikovski cea formulată de A.S Kurmanov. Acesta reco-
mandă ca noua denumire a Capitolului 19 din Partea Specială a
Codului penal al Federaţiei Ruse să fie: „Infracţiuni contra drepturilor
şi libertăţilor personale, politice, sociale şi intelectuale ale omului”.3

1 G.Coca. Interesul general şi drepturile fundamentale ale omului: Teză de doctor în


drept. Chişinău, 2009, p.123.
2 Л.Г. Мачковский. Преступления против конституционных прав человека и гражда-

нина: проблемы теории и практики правового регулирования: Автореферат диссерта-


ции на соискание ученой степени доктора юридических наук. Москва, 2005, р.9.
3 А.С. Курманов. Состояние и перспективы развития уголовного законодатель-

ства России о защите конституционных прав и свобод человека: сравнитель-


ное теоретико-правовое исследование: Автореферат диссертации на соискание
ученой степени доктора юридических наук. Екатеринбург, 2008, p.12.

125
La rândul său, deşi face abstracţie de contradicţia „drepturile
omului-drepturile cetăţeanului”, D.D. Screbeţ pune pe tapet o prob-
lemă nu mai puţin interesantă vizând obiectul juridic generic al
infracţiunilor prevăzute în Capitolul 19 din Partea Specială a Codu-
lui penal al Federaţiei Ruse: „În cadrul Capitolului 19 din Partea
Specială a Codului penal al Federaţiei Ruse sunt concentrate nu
toate normele care stabilesc răspunderea penală pentru violarea
drepturilor constituţionale. O parte din aceste drepturi (de exemplu,
dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul de proprie-
tate etc.) sunt ocrotite de normele penale din cadrul altor capitole
ale legii penale. În consecinţă, denumirea Capitolului 19 din Partea
Specială a Codului penal al Federaţiei Ruse trebuie să fie reformu-
lată în felul următor: „Infracţiuni contra unor drepturi şi libertăţi
constituţionale ale omului şi cetăţeanului”.1
Sintetizând toate aceste viziuni, ajungem la concluzia că denu-
mirea Capitolului V al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii
Moldova trebuie reformulată din „Infracţiuni contra drepturilor
politice, de muncă şi altor drepturi constituţionale ale cetăţenilor”
în „Infracţiuni contra unor drepturi şi libertăţi constituţionale ale
persoanei”. Or, să nu uităm că, potrivit prevederilor art.2 CP RM,
nu omul, dar persoana („fiinţa umană considerată din momentul de-
clanşării naşterii şi până la încetarea ei din viaţă” 2) este cea privită
drept componentă a ordinii de drept, apărată de legea penală.
Care drept sau libertate constituţională a persoanei este afectată
prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.1852 şi 1853 CP RM?
Este vorba de libertatea creaţiei, proclamată la art.33 al Consti-
tuţiei Republicii Moldova: „Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice
este garantată. Creaţia nu este supusă cenzurii. Dreptul cetăţenilor
la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale şi morale ce

1 Д.Д. Скребец. Уголовно-правовые аспекты борьбы с преступлениями против


изобретательских и патентных прав: Автореферат диссертации на соискание
ученой степени кандидата юридических наук. Саратов, 2008, p.20.
2 T.Popescu. Definirea persoanei în Codul penal. În: Revista de Drept Penal, 1998,

nr.3, p.41.

126
apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sunt apă-
rate de lege. Statul contribuie la păstrarea, la dezvoltarea şi la
propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei, naţionale şi mondiale”.
În Constituţia României, libertatea creaţiei este privită ca o faţetă a
libertăţii de exprimare. Conform art.30 al Constituţiei României,
libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi
libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini,
prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt
inviolabile.
Fără putinţă de tăgadă, libertatea de creaţie face parte din axele
spirituale ale oricărei naţiuni. O naţiune creşte şi supravieţuieşte
numai prin ceea ce creează. Respectiv, o creaţie organică nu este
posibilă decât prin libertate şi prin conştiinţa autonomiei actului
spiritual. Libertatea de creaţie nu este ea însăşi decât partea dintr-
un întreg al libertăţii, din totalul libertăţii de exprimare. Creaţia nu
poate fi despărţită de libertate, pentru că numai cel liber creează.
În structura libertăţii de creaţie, D.E. Korceaghina distinge:
1) dreptul la crearea condiţiilor pentru creaţie şi realizarea pro-
prietăţii intelectuale în temeiuri legale;
2) dreptul la autorealizare în cadrul procesului creativ, fără nici
o limită, în afară de limitele stabilite de lege în vederea apărării
intereselor publice şi a intereselor altor persoane;
3) dreptul la protecţia rezultatelor creaţiei sub formă de pro-
prietate intelectuală.1
Pentru prezentul studiu, o semnificaţie mai pronunţată are cel
de-al treilea aspect enunţat mai sus.
Tocmai de aceea, considerăm că, prin săvârşirea infracţiunilor
prevăzute la art.1852 şi 1853 CP RM, obiectul juridic special este
întotdeauna reprezentat de relaţiile sociale cu privire la realizarea,
în conformitate cu art.33 din Constituţie, a dreptului la libertatea

1 Д.Э. Корчагина. Конституционное право на свободу творчества и охрану интел-


лектуальной собственности в России и США: сравнительно-правовое исследование:
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических
наук. Москва, 2010, p.13.

127
creaţiei. Diferă doar aspectele protejării acestor valori şi relaţii
sociale. Astfel, în rezultatul analizei dispoziţiilor de la art.1852 şi
1853 CP RM, deducem că aceste aspecte sunt:
1) aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială împotriva faptei de răspândire a informaţiilor privind
invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial, soiul
de plantă, topografia circuitului integrat fără consimţământul autoru-
lui (creatorului) sau al succesorului său în drepturi, până la publica-
rea oficială a datelor din cererea de înregistrare, de către o persoană
căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit
cunoscute în alt mod, precum şi a faptei de însuşire frauduloasă de
către un terţ a calităţii de autor al invenţiei, al modelului de utili-
tate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al
topografiei circuitului integrat sau de constrângere la coautorat,
dacă această faptă a cauzat daune în proporţii mari (în cazul infrac-
ţiunii prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM);
2) aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială împotriva faptei de utilizare fără consimţământul titula-
rului a mărcii protejate sau a unui semn care, din cauza identităţii
ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează
riscul de confuzie în percepţia consumatorului, aplicarea semnului
pe produse sau pe ambalaje, precum şi utilizarea lui în calitate de
ambalaj în cazul mărcilor tridimensionale, oferirea produselor sub
acest semn spre comercializare sau comercializarea ori stocarea lor
în acest scop, sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub
acest semn, importul sau exportul produselor sub acest semn, utili-
zarea semnului în publicitate, multiplicarea, stocarea sau comercia-
lizarea semnului în scopurile menţionate, precum şi de îndemnare a
terţilor la efectuarea acestor acţiuni, dacă această faptă a cauzat
daune în proporţii mari (în ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(2)
art.1852 CP RM);
3) aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială împotriva faptei de utilizare comercială directă sau
128
indirectă a unei denumiri de origine/indicaţii geografice înregistrate
pentru produsele neacoperite de înregistrare în măsura în care aceste
produse sunt comparabile cu cele înregistrate sub această denumire
sau în măsura în care această utilizare permite de a profita de reputa-
ţia denumirii protejate, precum şi uzurparea, imitarea sau evocarea
asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie geografică
înregistrată, chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată
sau dacă denumirea protejată este folosită în traducere ori este înso-
ţită de o expresie, cum ar fi „de genul”, „de tipul”, „de stilul”,
„imitaţie” ori de alte expresii similare, indicarea falsă sau înşelă-
toare cu privire la provenienţa, originea, natura sau calităţile esen-
ţiale ale produsului, care figurează pe produs sau pe ambalajul
acestuia, în publicitate, precum şi utilizarea în calitate de ambalaj a
unui recipient de natură să creeze o impresie eronată în privinţa
originii produsului, desfăşurarea unor practici susceptibile să-l inducă
în eroare pe consumator în ceea ce priveşte originea adevărată a pro-
dusului, precum şi de îndemnare a terţilor la efectuarea acestor
acţiuni, dacă această faptă a cauzat daune în proporţii mari (în
situaţia infracţiunii prevăzute la alin.(21) art.1852 CP RM);
4) aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială împotriva faptei de orice practică susceptibilă să-l inducă
în eroare pe consumator referitor la o denumire a specialităţii tradi-
ţionale garantate, orice imitare a unei denumiri înregistrate şi rezer-
vate conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice,
denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, orice
folosire în comerţ a denumirilor de produse care ar putea fi confun-
date cu denumirile specialităţilor tradiţionale garantate înregistrate
cu rezervarea denumirii conform legislaţiei cu privire la protecţia
indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradi-
ţionale garantate, orice uzurpare abuzivă sau înşelătoare a menţiunii
„Specialitate tradiţională garantată” şi a simbolului naţional asociat
acesteia, precum şi de îndemnare a terţilor la efectuarea acestor
acţiuni, dacă această faptă a cauzat daune în proporţii mari (în cazul
infracţiunii prevăzute la alin.(22) art.1852 CP RM);
129
5) aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială împotriva faptei de utilizare ilegală în sensul alin.(2 1)
art.1852 CP RM a unei denumiri de origine/indicaţii geografice
neînregistrate, protejate în baza acordurilor bilaterale la care Republica
Moldova este parte, precum şi de îndemnare a terţilor la efectuarea
acestor acţiuni, dacă această faptă a cauzat daune în proporţii mari (în
ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(23) art.1852 CP RM);
6) aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială împotriva faptei de fabricare, import, export, transpor-
tare, oferire spre vânzare, vânzare, alt mod de punere în circulaţie
economică sau stocare în aceste scopuri a produsului, de folosire de
procedee, ceea ce constituie invenţii sau modele de utilitate ori
include obiectul invenţiei sau al modelului de utilitate protejate,
pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizarea
din partea titularului, efectuate fără această autorizare, precum şi de
îndemnare a terţilor la efectuarea acestor acţiuni, dacă această faptă
a cauzat daune în proporţii mari (în situaţia faptei infracţionale
prevăzute la alin.(3) art.1852 CP RM);
7) aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială împotriva faptei de fabricare, import, export, oferire
spre vânzare, vânzare, alt mod de punere în circulaţie economică
sau stocare în aceste scopuri a produsului obţinut prin aplicarea
desenului sau modelului industrial protejate, dacă acest produs,
integral sau într-o măsură substanţială, este o copie a desenului sau
a modelului industrial protejate, pentru care, în conformitate cu
legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără
această autorizare, precum şi de îndemnare a terţilor la efectuarea
acestor acţiuni, dacă această faptă a cauzat daune în proporţii mari
(în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.1852 CP RM);
8) aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială împotriva faptei de producere, reproducere, condiţionare
în scop de înmulţire, de oferire spre vânzare, vânzare sau alte forme
de comercializare, de import, export sau stocare în aceste scopuri a
materialului soiului de plantă pentru care, în conformitate cu legislaţia,
130
este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această
autorizare, precum şi de îndemnare a terţilor la efectuarea acestor
acţiuni, dacă această faptă a cauzat daune în proporţii mari (în
ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(5) art.1852 CP RM);
9) aspectul protejării dreptului asupra obiectelor de proprietate
industrială împotriva faptei de reproducere a topografiei circuitului
integrat sau a unei părţi a acesteia, de import, export, oferire spre
vânzare, vânzare sau distribuire în orice alt mod în scopuri comer-
ciale a topografiei circuitului integrat pentru care, în conformitate
cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate
fără această autorizare, precum şi de îndemnare a terţilor la efectuarea
acestor acţiuni, dacă această faptă a cauzat daune în proporţii mari
(în situaţia faptei infracţionale prevăzute la alin.(6) art.1852 CP RM);
10) aspectul protejării dreptului asupra obiectelor proprietăţii
intelectuale împotriva faptei de declaraţii intenţionat false, de ope-
rare intenţionată cu înscrieri false în documentele ce ţin de protec-
ţia proprietăţii intelectuale, precum şi de falsificare a documentelor
necesare eliberării titlului de protecţie, de perfectare intenţionată a
documentelor falsificate sau de prezentare intenţionată de documente
cu date care subminează autoritatea solicitantului de protecţie a
obiectului de proprietate intelectuală (în cazul infracţiunii prevăzute
la art.1853 CP RM).
În cele ce urmează vom încerca să identificăm, pe calea com-
paraţiei, obiectul juridic special pentru fiecare dintre infracţiunile
prevăzute în Codul penal al Republicii Moldova şi legile extrapenale
ale României, care conţin dispoziţii de incriminare a faptelor în
domeniul proprietăţii industriale.
Astfel, după cum am menţionat în compartimentul 2.2., infrac-
ţiunea prevăzută la alin.(1) art.1852 CP RM comportă similarităţi
cu infracţiunile prevăzute la art.58 şi 60 ale Legii nr.64 a României
din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie, cu art.41 şi 43 ale
Legii nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor
şi modelelor industriale, precum şi cu art.27 şi 40 ale Legii nr.255 a
României din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante.
131
Infracţiunile, specificate la alin.(2) şi (21) art.1852 CP RM,
prezintă anumite afinităţi cu infracţiunile prevăzute la art.83 şi 86
ale Legii nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi indica-
ţiile geografice. În acelaşi timp, infracţiunile, specificate la alin.(22)
şi (23) art.1852 CP RM, nu au corespondenţi în legislaţia penală
română.
Infracţiunea, prevăzută la alin.(3) art.1852 CP RM, se aseamănă,
în anumite privinţe, cu infracţiunea specificată la art.59 al Legii
nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie.
Infracţiunea, prevăzută la alin.(4) art.1852 CP RM, comportă
similarităţi cu infracţiunile prevăzute la art.42 al Legii nr.129 a
României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale.
Infracţiunea, specificată la alin.(5) art.1852 CP RM, se aseamănă,
în anumite privinţe, cu unele dintre infracţiunile prevăzute la art.27
şi 40 ale Legii nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia
noilor soiuri de plante.
Infracţiunea, prevăzută la alin.(6) art.1852 CP RM, prezintă
anumite afinităţi cu infracţiunile prevăzute la art.40 al Legii nr.16 a
României din 06.03.1995 privind protecţia topografiilor circuitelor
integrate.
Infracţiunea, specificată la art.1853 CP RM, comportă similari-
tăţi cu unele dintre infracţiunile prevăzute la art. 40 al Legii nr.255
a României din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante.
În urma pertractării dispoziţiilor tuturor acestor reglementări
din legislaţia României (pertractare pe care am efectuat-o în plan
comparativ în compartimentul 2.2.), respectând consecutivitatea
acestor reglementări, putem deduce că valorile şi relaţiile sociale,
care suferă atingere, sunt:
a) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de invenţii), apărate sub aspectul respectării dreptului inven-
tatorului de a fi recunoscut autor al invenţiei (în cazul infracţiunii
prevăzute la art.58 al Legii nr.64 a României privind brevetele de
invenţie);
132
b) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de invenţii), apărate sub aspectul respectării dreptului
solicitantului cererii de brevet de a nu-i fi divulgată, fără acordul
său, invenţia care face obiectul cererii de brevet, până la publicarea
acesteia (în ipoteza infracţiunii prevăzute la art.60 al Legii nr.64 a
României privind brevetele de invenţie);
c) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de desene sau modele industriale), apărate sub aspectul
respectării dreptului creatorului desenului sau modelului industrial
de a fi recunoscut autor al acestuia (în situaţia infracţiunii specifi-
cate la art.41 al Legii nr.129 a României privind protecţia desenelor
şi modelelor industriale);
d) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (reprezen-
tată de desene sau modele industriale), apărate sub aspectul respec-
tării dreptului autorului desenului sau modelului industrial ori al
succesorului acestuia în drepturi de a nu fi divulgate, fără acordul
său, datele cuprinse în cererea de înregistrare a desenului sau mode-
lului industrial, până la publicarea acesteia (în cazul infracţiunii
prevăzute la art.43 al Legii nr.129 a României privind protecţia
desenelor şi modelelor industriale);
e) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
amelioratorului de a nu fi divulgate, fără acordul său, datele şi
informaţiile reprezentând un secret comercial referitor la un soi
nou, până la publicarea descrierii acestuia de către OSIM (în cazul
infracţiunii prevăzute la lit.h) art.40 al Legii nr.255 a României
privind protecţia noilor soiuri de plante);
f) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de mărcile şi indicaţiile geografice), apărate sub aspectul
respectării dreptului titularului mărcii de a interzice contrafacerea,
imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci de a sa, precum şi a
dreptului nepatrimonial al acestuia de a cere excluderea de la pro-
tecţie şi exceptarea de la înregistrare a mărcilor care sunt de natură
să inducă publicul în eroare cu privire la calitatea produsului sau a
133
serviciului care poartă marca titularului (în ipoteza infracţiunii
prevăzute la lit.a) alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a României privind
mărcile şi indicaţiile geografice);
g) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de mărcile şi indicaţiile geografice), apărate sub aspectul
respectării dreptului titularului mărcii de a interzice punerea în cir-
culaţie, fără drept, a produselor care poartă această marcă, precum
şi a dreptului nepatrimonial al acestui titular de a cere refuzul înre-
gistrării unei mărci care este identică cu marca lui, iar produsele
sau serviciile pentru care înregistrarea mărcii a fost cerută sunt
identice cu cele pentru care marca lui este protejată (în situaţia
faptei infracţionale specificate la lit.b) alin.(1) art.83 al Legii nr.84
a României privind mărcile şi indicaţiile geografice);
h) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de mărcile şi indicaţiile geografice), apărate sub aspectul
respectării dreptului persoanei autorizate să folosească indicaţia
geografică de a interzice punerea în circulaţie, fără drept, a produ-
selor care poartă această indicaţie geografică, precum şi a dreptului
nepatrimonial al acestei persoane de a cere excluderea de la înre-
gistrare a indicaţiilor geografice susceptibile de a induce publicul în
eroare asupra originii geografice a produselor care poartă indicaţia
geografică respectivă (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(1)
art.83 al Legii nr.84 a României privind mărcile şi indicaţiile geogra-
fice);
i) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de mărcile şi indicaţiile geografice), apărate sub aspectul
respectării dreptului titularului mărcii de a interzice folosirea, fără
consimţământul său, a unui semn identic cu marca pentru produse
sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată,
a dreptului titularului mărcii de a interzice folosirea, fără consimţă-
mântul său, a unui semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea
cu marca înregistrată a titularului ori dată fiind identitatea sau
asemănarea produselor sau serviciilor pentru care marca a fost înre-
gistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie,
134
incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul, ori a dreptului
titularului mărcii de a interzice folosirea, fără consimţământul său,
a unui semn identic sau asemănător cu marca pentru produse sau
pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată,
când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă
din folosirea semnului, fără motive întemeiate, s-ar putea profita de
caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau dacă folosirea
semnului ar cauza titularului un prejudiciu (în ipoteza infracţiunii
prevăzute la alin.(2) art.83 al Legii nr.84 a României privind mărcile
şi indicaţiile geografice);
j) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de mărcile şi indicaţiile geografice), apărate sub aspectul
respectării dreptului titularului mărcii sau al persoanei autorizate să
folosească indicaţia geografică de a interzice inducerea în eroare a
consumatorilor de produse sau servicii purtând mărci sau indicaţii
geografice care îi aparţin, precum şi a dreptului titularului mărcii
sau al persoanei autorizate să folosească o indicaţie geografică de a
interzice orice utilizare a mărcilor şi indicaţiilor geografice, con-
trară practicilor loiale în activitatea industrială sau comercială (în
situaţia faptei infracţionale specificate la art.86 al Legii nr.84 a
României privind mărcile şi indicaţiile geografice);
k) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de invenţii), apărate sub aspectul respectării dreptului de
exploatare a invenţiei, a dreptului de a interzice terţilor să efectueze,
fără consimţământul titularului, fie fabricarea, vânzarea, oferirea
spre vânzare, folosirea, importul în vederea vânzării, oferirii spre
vânzare sau folosirii produselor, fie utilizarea procedeului, precum
şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste
scopuri a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, a
dreptului inventatorului de a i se menţiona numele, prenumele şi
calitatea în brevetul eliberat, în carnetul de muncă, precum şi în
orice alte acte sau publicaţii privind invenţia sa etc. (în cazul
infracţiunii prevăzute la art.59 al Legii nr.64 a României privind
brevetele de invenţie);
135
l) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de desene sau modele industriale), apărate sub aspectul
respectării dreptului titularului certificatului de înregistrare a dese-
nului sau modelului industrial de a interzice terţilor să efectueze,
fără autorizarea sa, reproducerea, fabricarea, comercializarea sau
oferirea spre vânzare, folosirea, importul sau stocarea în vederea
comercializării, oferirii spre vânzare sau folosirii desenului sau
modelului industrial al produsului în care acesta este încorporat (în
ipoteza infracţiunii prevăzute la art.42 al Legii nr.129 a României
privind protecţia desenelor şi modelelor industriale);
m) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
titularului brevetului de soi de a exploata noul soi şi a dreptului
acestui titular de a interzice oricărei persoane să efectueze, fără
autorizaţia sa, producerea sau reproducerea materialului de înmul-
ţire sau a materialului recoltat din soiul protejat (în ipoteza infrac-
ţiunii prevăzute la lit.a) art.27 al Legii nr.255 a României privind
protecţia noilor soiuri de plante);
n) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
titularului brevetului de soi de a exploata noul soi şi a dreptului
acestui titular de a interzice oricărei persoane să efectueze, fără
autorizaţia sa, condiţionarea în scopul înmulţirii materialului de
înmulţire sau a materialului recoltat din soiul protejat (în situaţia
faptei infracţionale specificate la lit.b) art.27 al Legii nr.255 a
României privind protecţia noilor soiuri de plante);
o) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
titularului brevetului de soi de a exploata noul soi şi a dreptului
acestui titular de a interzice oricărei persoane să ofere spre vânzare,
fără autorizaţia sa, materialul de înmulţire sau materialul recoltat
din soiul protejat (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.c) art.27 al
Legii nr.255 a României privind protecţia noilor soiuri de plante);

136
p) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
titularului brevetului de soi de exploatare a noului soi şi a dreptului
acestui titular de a interzice oricărei persoane să vândă sau să
comercializeze în orice altă formă, fără autorizaţia sa, materialul de
înmulţire sau materialul recoltat din soiul protejat (în ipoteza
infracţiunii prevăzute la lit.d) art.27 al Legii nr.255 a României
privind protecţia noilor soiuri de plante);
q) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
titularului brevetului de soi de a exploata noul soi şi a dreptului
acestui titular de a interzice oricărei persoane să importe, fără auto-
rizaţia sa, materialul de înmulţire sau materialul recoltat din soiul
protejat (în situaţia faptei infracţionale specificate la lit.e) art.27 al
Legii nr.255 a României privind protecţia noilor soiuri de plante);
r) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
titularului brevetului de soi de a exploata noul soi şi a dreptului
acestui titular de a interzice oricărei persoane să exporte, fără auto-
rizaţia sa, materialul de înmulţire sau materialul recoltat din soiul
protejat (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.f) art.27 al Legii nr.255
a României privind protecţia noilor soiuri de plante);
s) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
titularului brevetului de soi de a exploata noul soi şi a dreptului
acestui titular de a interzice oricărei persoane să depoziteze, fără
autorizaţia sa, materialul de înmulţire sau materialul recoltat din
soiul protejat, pentru unul din scopurile menţionate la lit.a)-f)
alin.(1) art.27 al Legii nr.255 a României privind protecţia noilor
soiuri de plante (în ipoteza infracţiunii prevăzute la lit.g) art.27 al
Legii nr.255 a României privind protecţia noilor soiuri de plante);
t) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului de
a pretinde folosirea denumirii înregistrate a soiului pentru materialul
137
de înmulţire aparţinând acestui soi, oferit spre vânzare sau comer-
cializare, chiar după expirarea termenului de valabilitate a protec-
ţiei soiului (în situaţia faptei infracţionale specificate la lit.a) art.40
al Legii nr.255 a României privind protecţia noilor soiuri de plante);
u) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
de a interzice folosirea denumirii înregistrate a unui nou soi pentru
materialul de înmulţire, produs şi vândut, care nu aparţine acestui
soi (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.b) art.40 al Legii nr.255 a
României privind protecţia noilor soiuri de plante);
v) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
titularului brevetului de soi de a cere ca denumirea soiului să nu
inducă în eroare sau să nu dea naştere la confuzii cu privire la
caracterele soiului, la valoarea sau la identitatea acestuia sau a
amelioratorului (în ipoteza infracţiunii prevăzute la lit.c) art.40 al
Legii nr.255 a României privind protecţia noilor soiuri de plante);
w) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
de a interzice oricărei persoane să comercializeze material de
înmulţire având menţiunea falsă că aparţine soiului pentru care s-a
acordat brevet de soi (în situaţia faptei infracţionale specificate la
lit.d) art.40 al Legii nr.255 a României privind protecţia noilor
soiuri de plante);
x) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de topografiile circuitelor integrate), apărate sub aspectul
respectării dreptului titularului topografiei înregistrate de a permite
sau a interzice altor persoane să exploateze topografia sau a drep-
tului titularului topografiei înregistrate de a interzice altor persoane
să vândă circuite integrate contrafăcute (în cazul infracţiunilor
prevăzute la art.40 al Legii nr.16 privind protecţia topografiilor cir-
cuitelor integrate);
y) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
138
solicitantului de a-i fi înregistrată cererea de brevet de soi (în cazul
infracţiunii prevăzute la lit.e) art.40 al Legii nr.255 a României
privind protecţia noilor soiuri de plante);
z) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
solicitantului de a se recunoaşte valabilitatea testelor de creştere şi
de a-i fi acordat brevetul de soi în cazul confirmării acestor teste
(în ipoteza infracţiunii prevăzute la lit.f) art.40 din Legea nr.255 a
României privind protecţia noilor soiuri de plante);
z1) relaţiile sociale cu privire la proprietatea industrială (repre-
zentată de noile soiuri), apărate sub aspectul respectării dreptului
titularului de brevet de soi de a pretinde de la persoanele, care
folosesc soiul protejat în scopurile indicate la alin.(1) art.28 al
Legii nr.255 a României privind protecţia noilor soiuri de plante,
informaţiile necesare (în situaţia faptei infracţionale specificate la
lit.g) art.40 al Legii nr.255 a României privind protecţia noilor
soiuri de plante).
După ce am identificat conţinutul obiectului juridic special
pentru fiecare din infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale,
să trecem la investigarea obiectului material (imaterial) al acestor
infracţiuni.
Infracţiunea, prevăzută la alin.(1) art.1852 CP RM, are obiect
material numai în prezenţa modalităţii de constrângere la coautorat,
în acele cazuri când aceasta presupune influenţarea asupra victimei
pe calea aplicării violenţei.
Cât priveşte celelalte modalităţi de realizare a acestei infracţiuni,
unele păreri, exprimate în literatura de specialitate, provoacă rezerve.
Amintim că aceste modalităţi îşi au corespondenţi în legislaţia
penală română. Astfel, V. Lazăr afirmă că, în cazul divulgării de
către personalul OSIM, precum şi de către persoanele care efec-
tuează lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor cuprinse în cererile
de brevet până la publicarea lor, obiectul material există numai
când activitatea de divulgare se realizează prin înmânarea cererii de

139
brevet sau a documentaţiei aferente.1 O opinie similară este expri-
mată de M.A. Hotca şi M.Dobrinoiu,2 precum şi de A.Ungureanu şi
A.Ciopraga.3
Nu putem fi de acord cu asemenea opinii: în contextul faptei
analizate, este de esenţă nu transmiterea unor documente, dar
divulgarea (răspândirea) unor anumite informaţii. Iată de ce – dacă
ne referim la modalitatea de răspândire a informaţiilor privind
invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial, soiul
de plantă, topografia circuitului integrat fără consimţământul
autorului (creatorului) sau al succesorului său în drepturi, până la
publicarea oficială a datelor din cererea de înregistrare, de către o
persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au
devenit cunoscute în alt mod – consemnăm că tocmai informaţiile
privind invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial,
soiul de plantă, topografia circuitului integrat reprezintă obiectul
imaterial al infracţiunii în cauză.
Trecând în revistă obiectele informaţiilor răspândite (divulgate),
menţionăm că prin „invenţie” trebuie de înţeles rezultatul activităţii
inventive, care conţine o soluţie tehnică nouă şi care este suscep-
tibil de aplicare industrială.
Modelul de utilitate este, în esenţă, o invenţie de valoare mai
mică, ce se referă la executarea constructivă a mijloacelor de pro-
ducere şi a obiectelor de consum, sau a părţilor integrante ale acestora.
Precizăm că, aşa cum susţine just V.Iustin, odată cu intrarea în
vigoare, la 04.10.2008, a Legii privind protecţia invenţiilor, noţiunea
„model de utilitate” nu mai are un suport normativ. Obiectul, care
anterior era protejat prin certificatul de înregistrare a modelului de

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală. Bucureşti: Lumina


LEX, 2002, p.122, 151.
2 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi expli-

caţii. Vol.I. Bucureşti: C.H. Beck, 2010, p.623.


3 A.Ungureanu, A.Ciopraga. Dispoziţii penale din legi speciale române. Vol.V. Bucureşti:

Lumina LEX, 1996, p.273.

140
utilitate, la moment este protejat prin brevet de invenţie de scurtă
durată.1
Desenul sau modelul industrial reprezintă aspectul exterior al
unui produs sau al unei părţi a lui, rezultat în special din caracteris-
ticile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii şi/sau ale mate-
rialelor şi/sau ale ornamentaţiei produsului în sine.
Prin „soi de plantă” se înţelege grupul de plante aparţinând
unui singur taxon botanic de cel mai jos rang cunoscut, care, indi-
ferent dacă corespunde pe deplin sau nu condiţiilor de acordare a
protecţiei prin brevet, poate fi definit prin expresia caracterelor
rezultând dintr-un anumit genotip sau dintr-o anumită combinaţie
de genotipuri. Expresia caracterelor materialului soiului de acelaşi
tip poate fi variabilă sau invariabilă, gradul de variabilitate fiind
determinat de genotip sau de combinaţia de genotipuri. El este dis-
tinct faţă de orice alt grup de plante prin expresia a cel puţin unuia
dintre caractere, fiind considerat ca o entitate, avându-se în vedere
proprietatea sa de a fi reprodus fără vreo modificare.
Topografia circuitului integrat este dispunerea tridimensională,
oricare ar fi expresia ei, a unor elemente, dintre care cel puţin unul
este un element activ, şi a tuturor interconexiunilor circuitului
integrat sau a unei părţi din ele ori o astfel de dispunere tridimen-
sională pregătită pentru un circuit integrat destinat fabricării.
Referitor la o altă modalitate a infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.1852 CP RM, care are de asemenea corespondent în legislaţia
penală română – însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de
autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau al
modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului
integrat – susţinem punctul de vedere aparţinând lui V.Lazăr că
respectiva faptă nu are obiect material, deoarece calitatea de autor
nu constituie un bun material, ci este un atribut inseparabil al

1V.Iustin. Analiza juridico-penală a infracţiunilor privind răspândirea informaţiilor


care se referă la obiectele de proprietate industrială, precum şi însuşirea frauduloasă
de către un terţ a calităţii de autor sau constrângerea la coautorat (alin.(1) art.185 2
CP RM). În: Revista Naţională de Drept, 2010, nr.3, p.57-62.

141
personalităţii autorului.1 Acestei opinii i se raliază M.A. Hotca şi
M.Dobrinoiu.2
În acelaşi timp, nu putem să nu afirmăm că dreptul de a fi con-
siderat autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau
modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului
integrat reprezintă obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la
alin.(1) art.1852 CP RM.
În altă ordine de idei, vom examina obiectul imaterial al infrac-
ţiunii specificate la alin.(2) art.1852 CP RM.
Spre deosebire de infracţiunea specificată la alin.(1) art.1852
CP RM, infracţiunea, prevăzută la alin.(2) art.1852 CP RM, are
doar obiect imaterial: 1) marca protejată; 2) semnul care, din cauza
identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori
similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de
marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului.
În conformitate cu art.2 al Legii Republicii Moldova privind
protecţia mărcilor, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
29.02.20083, marca constituie orice semn susceptibil de reprezen-
tare grafică, care serveşte la deosebirea produselor şi/sau serviciilor
unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor persoane fizice
sau juridice. Pot constitui mărci orice semne susceptibile de repre-
zentare grafică: cuvinte (inclusiv nume de persoane), litere, cifre,
desene, combinaţii de culori, elemente figurative, forme tridimen-
sionale, în special forma produsului sau a ambalajului acestuia,
precum şi orice combinaţii ale acestor semne, cu condiţia ca ele să
poată servi la deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane
fizice sau juridice de cele ale altor persoane fizice sau juridice.
În alt registru, este necesar să supunem analizei obiectul imate-
rial al infracţiunii specificate la alin.(21) art.1852 CP RM.

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.143.


2 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi expli-
caţii, p.626.
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.99-101.

142
Ca şi infracţiunea specificată la alin.(2) art.1852 CP RM, in-
fracţiunea, prevăzută la alin.(21) art.1852 CP RM, are doar obiect
imaterial: 1) denumirea de origine/indicaţia geografică protejată
pentru produsele neacoperite de înregistrare; 2) asociaţia legată de
o denumire de origine/indicaţie geografică înregistrată; 3) informaţia
cu privire la provenienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale
produsului, care figurează pe produs sau pe ambalajul acestuia, în
publicitate; 4) recipientul care este de natură să creeze o impresie
eronată în privinţa originii produsului.
Potrivit art.2 al Legii Republicii Moldova privind protecţia
indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tra-
diţionale garantate, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
27.03.20081, denumirea de origine reprezintă denumirea geografică
a unei regiuni sau localităţi, a unui loc determinat sau, în cazuri
excepţionale, a unei ţări, care serveşte la desemnarea unui produs
originar din această regiune, localitate, loc determinat sau ţară şi a
cărui calitate sau caracteristici sunt, în mod esenţial sau exclusiv,
datorate mediului geografic, cuprinzând factorii naturali şi umani,
şi a cărui producere, prelucrare şi preparare au loc în aria geogra-
fică delimitată.
Denumirea de origine nu trebuie confundată cu indicaţia geogra-
fică. Conform art.2 al Legii Republicii Moldova privind protecţia
indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tra-
diţionale garantate, prin „indicaţie geografică” se are în vedere
denumirea unei regiuni sau a unei localităţi, a unui loc determinat
sau, în cazuri excepţionale, a unei ţări, care serveşte la desemnarea
unui produs originar din această regiune sau localitate, din acest loc
determinat sau din această ţară şi care posedă o calitate specifică,
reputaţie sau alte caracteristici ce pot fi atribuite acestei origini
geografice şi a cărui producere şi/sau prelucrare, şi/sau preparare
au loc în aria geografică delimitată.

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.134-137.

143
În altă privinţă, examinăm obiectul imaterial al infracţiunii spe-
cificate la alin.(22) art.1852 CP RM.
Ca şi infracţiunile specificate la alin.(2) şi (21) art.1852 CP RM,
infracţiunea, prevăzută la alin.(22) art.1852 CP RM, are doar obiect
imaterial: 1) denumirile de produse care ar putea fi confundate cu
denumirile specialităţilor tradiţionale garantate înregistrate cu rezer-
varea denumirii conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţii-
lor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale
garantate; 2) menţiunea „Specialitate tradiţională garantată”; 3) sim-
bolul naţional asociat menţiunii „Specialitate tradiţională garantată”.
Potrivit art.2 al Legii Republicii Moldova privind protecţia indi-
caţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţio-
nale garantate, prin „specialitate tradiţională garantată” se înţelege
un produs agricol sau alimentar tradiţional a cărui specificitate este
recunoscută prin înregistrare conform numitei legi.
Totodată, în corespundere cu alin.(5) şi (6) art.35 al Legii
Republicii Moldova privind protecţia indicaţiilor geografice, denu-
mirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, în cazul
când se face referinţă la o specialitate tradiţională garantată pe eti-
cheta produsului agricol sau alimentar fabricat în Republica Moldova,
denumirea produsului va fi însoţită de menţiunea „Specialitate tra-
diţională garantată” şi/sau de simbolul naţional asociat acesteia,
aprobat de Guvern; pentru specialităţile tradiţionale garantate produse
în afara teritoriului Republicii Moldova menţiunea „Specialitate
tradiţională garantată” este facultativă.
În altă ordine de idei, este necesar să supunem analizei obiectul
imaterial al infracţiunii specificate la alin.(23) art.1852 CP RM.
Ca şi infracţiunile specificate la alin.(2), (21) şi (22) art.1852
CP RM, infracţiunea, prevăzută la alin.(23) art.1852 CP RM, are doar
obiect imaterial. Se are în vedere denumirea de origine/indicaţia
geografică neînregistrată, protejată în baza acordurilor bilaterale la
care Republica Moldova este parte.
Astfel, potrivit art.4 al Legii Republicii Moldova privind protecţia
indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor
144
tradiţionale garantate, protecţia juridică a indicaţiilor geografice şi
a denumirilor de origine pe teritoriul Republicii Moldova se asigură
nu numai în temeiul înregistrării lor la AGEPI, în modul stabilit de
prezenta lege, dar şi în baza tratatelor internaţionale, inclusiv a
acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este parte.
În altă privinţă, să analizăm obiectul material (imaterial) al in-
fracţiunii prevăzute la alin.(3) art.1852 CP RM.
Considerăm că, doar în unele cazuri, infracţiunea dată are un
obiect material constând în produsul care constituie o invenţie pro-
tejată sau un model de utilitate protejat, ori care include obiectul
invenţiei protejate sau al modelului de utilitate protejat. În alte
cazuri, infracţiunea are un obiect imaterial reprezentat de procedeul
care constituie o invenţie protejată sau un model de utilitate prote-
jat, ori care include obiectul invenţiei protejate sau al modelului de
utilitate protejat.
Totodată, este cazul de precizat că – în ipoteza fabricării pro-
dusului care constituie o invenţie protejată sau un model de utilitate
protejat, ori care include obiectul invenţiei protejate sau al modelu-
lui de utilitate protejat – asemenea produse constituie produsul
infracţiunii analizate; la rândul lor, materialele sau materia primă,
din care se fabrică respectivele produse, vor reprezenta obiectul
material al infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.1852 CP RM.
În legătură cu obiectul material al infracţiunii specificate la
alin.(4) art.1852 CP RM, referindu-se la o situaţie similară din
legislaţia penală română, V.Lazăr opinează că obiectul material
este format din bunurile reproduse care sunt fabricate şi expuse spre
vânzare, vândute, importate, folosite sau stocate în vederea punerii
în circulaţie de către infractor1. Un punct de vedere asemănător îl
exprimă S.Brînză.2 Făcând o adaptare a acestor viziuni la preve-
derile de la alin.(4) art.1852 CP RM, putem menţiona că obiectul
material al infracţiunii corespunzătoare îl reprezintă produsul obţinut

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.148.


2 S.Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului, p.623-624.

145
prin aplicarea desenului sau modelului industrial protejate, dacă
acest produs, integral sau într-o măsură substanţială, este o copie a
desenului sau modelului industrial protejate.
Totodată, este necesar a menţiona că – în ipoteza fabricării
produsului obţinut prin aplicarea desenului sau modelului industrial
protejate, dacă acest produs, integral sau într-o măsură substanţială,
este o copie a desenului sau a modelului industrial protejate –
asemenea produse constituie produsul infracţiunii analizate; la rândul
lor, materialele sau materia primă, din care se fabrică respectivele
produse, vor reprezenta obiectul material al infracţiunii prevăzute
la alin.(4) art.1852 CP RM.
Într-un alt context, privitor la infracţiunea specificată la
alin.(5) art.1852 CP RM, vizând o ipoteză similară, M.A. Hotca şi
M.Dobrinoiu consideră că obiectul material îl reprezintă materialul
de înmulţire.1 S.Brînză exprimă o opinie asemănătoare.2 Adaptând
aceste poziţii la prevederile de la alin.(5) art.1852 CP RM,
consemnăm că obiectul material al infracţiunii corespunzătoare îl
reprezintă materialul soiului de plantă protejat. Se are în vedere
seminţele, plantele întregi sau părţile de plante susceptibile să
reproducă plante întregi.
În acelaşi timp, venim cu precizarea că – în ipoteza producerii
materialului soiului de plantă protejat – asemenea materiale consti-
tuie produsul infracţiunii analizate; la rândul lor, materialele sau
materia primă, din care rezultă respectivele materiale, vor repre-
zenta obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(5) art.185 2
CP RM.
Cât priveşte obiectul imaterial al infracţiunii specificate la alin.(6)
art.1852 CP RM, referindu-se la o ipoteză asemănătoare din legisla-
ţia penală română, C.R. Romiţan este de părere că obiectul material

1 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii,


p.626.
2 S.Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului, p.610-611.

146
îl constituie topografia circuitului integrat înregistrată.1 Viziuni
apropiate exprimă M.A. Hotca şi M.Dobrinoiu,2 precum şi S.Brînză.3
Făcând o adaptare a acestor puncte de vedere la dispoziţia de la
alin.(6) art.1852 CP RM, putem menţiona că obiectul imaterial al
infracţiunii corespunzătoare îl reprezintă topografia circuitului integ-
rat sau o parte a acesteia.
Încheiem analiza obiectului material (imaterial) al infracţiuni-
lor în domeniul proprietăţii industriale cu examinarea obiectului
material al infracţiunii specificate la art.1853 CP RM.
Atunci când se referă la ipoteze similare din legislaţia penală
română, S.Brînză consideră că, după caz, obiectul material îl repre-
zintă: materialele din care au fost fabricate în mod fraudulos cere-
rea de brevet de soi şi documentaţia aferentă; cererea de brevet de
soi şi documentaţia aferentă, autentice şi preexistente comiterii
infracţiunii; materialele în baza cărora au fost întocmite rapoartele
tehnice sau documentaţia privind rezultatele testelor de creştere a
soiului; rapoartele şi documentaţia respective autentice preexistente
săvârşirii infracţiunii; documentele care conţin informaţii false4.
În acest fel, referindu-ne la prevederile art.1853 CP RM, putem
susţine că obiectul material al infracţiunii corespunzătoare îl repre-
zintă documentele ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale sau
documentele necesare eliberării titlului de protecţie, care sunt, după
caz, false sau autentice.
O poziţie diferenţiată trebuie prezentată în legătură cu modali-
tăţile de operare intenţionată cu înscrieri false în documentele ce ţin
de protecţia proprietăţii intelectuale, de falsificare a documentelor
necesare eliberării titlului de protecţie, precum şi de perfectare
intenţionată a documentelor falsificate, modalităţi specificate la

1 C.R. Romiţan. Protecţia juridică a topografiilor produselor semiconductoare. În: Revista


de Ştiinţe Juridice (Craiova), 2008, nr.1, p.74-88.
2 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii,

p.631-632.
3 S.Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului, p.627.
4 Ibidem, p.616-619.

147
art.1853 CP RM. În cazul dat, respectivele documente constituie
produsul infracţiunii în cauză; totodată, materialele sau materia
primă, utilizată la influenţarea asupra acestor documente, repre-
zintă obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.1853 CP RM.
În continuare, situându-ne în sistemul de referinţă al obiectului
infracţiunilor în domeniul proprietăţii industriale, vom supune exa-
minării victima acestor infracţiuni (subiectul pasiv). Tocmai pentru
că victima infracţiunii este unul dintre participanţii la relaţia socială
apărată de legea penală, reprezentând obiectul infracţiunii, am ales
acest sistem de referinţă, şi nu cel al subiectului infracţiunii.
Întâi de toate, vom supune investigării victima infracţiunii pre-
văzute la alin.(1) art.1852 CP RM. După cum reiese chiar din dis-
poziţia acestei norme, este vorba, după caz, despre: 1) autorul inven-
ţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau modelului industrial,
al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat; 2) succesorul
în drepturi al acestuia.
Această abordare îşi are suportul în alin.(1) şi (2) art.2 şi în
art.3 şi 4 ale Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii indus-
triale: „Cetăţenii fiecărei ţări a Uniunii pentru Protecţia Proprietăţii
Industriale (în continuare – Uniunii) se vor bucura în toate celelalte
ţări ale Uniunii, în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii industriale,
de avantajele pe care legile respective le acordă în prezent sau le
vor acorda în viitor naţionalilor, aceasta fără a se prejudicia drep-
turile prevăzute în mod special de numita Convenţie. În consecinţă,
ei se vor bucura de aceeaşi protecţie ca naţionalii şi de aceleaşi
mijloace legale de apărare împotriva oricărei atingeri aduse dreptu-
rilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalităţilor impuse
naţionalilor. Totuşi, nici o condiţie cu privire la domiciliu sau la
stabilirea în ţara în care este cerută protecţia nu poate fi pretinsă de
la cetăţenii Uniunii pentru folosirea vreunui drept de proprietate
industrială. Sunt asimilaţi cetăţenilor ţărilor Uniunii cetăţenii ţărilor
care nu fac parte din Uniune, dar care sunt domiciliaţi sau care au
întreprinderi industriale sau comerciale reale şi serioase pe teritoriul
uneia din ţările Uniunii. Cel care a depus, în condiţii reglementare,
148
în una din ţările Uniunii o cerere de brevet de invenţie, de model de
utilitate, de desen sau model industrial, de marcă de fabrică sau de
comerţ, sau succesorul său în drepturi, va beneficia, pentru a
efectua depozitul în celelalte ţări, de un drept de prioritate. Se recu-
noaşte ca dând naştere dreptului de prioritate orice depozit care are
valoarea unui depozit naţional reglementar în virtutea legislaţiei
naţionale a fiecărei ţări a Uniunii sau a tratatelor bilaterale sau multi-
laterale încheiate între ţările Uniunii”.
Revenind la identificarea caracteristicilor victimei infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM, trebuie de menţionat că, în
cazul în care există mai mulţi autori, dreptul de a fi considerat autor
al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau modelului
industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat apar-
ţine acestora în comun. Modul de exercitare de către autori a drep-
turilor lor se stabileşte în contractul încheiat între ei.
Referindu-se la modalitatea de constrângere la coautorat, con-
semnată la alin.(1) art.1852 CP RM, V.Iustin menţionează că săvâr-
şirea infracţiunii presupunând această modalitate este posibilă numai
faţă de coautorii obiectului de proprietate industrială.1 Considerăm
prea restrictivă această interpretare: ea se referă numai la ipoteza
unei pluralităţi de autori ai invenţiei, ai modelului de utilitate, ai
desenului sau modelului industrial, ai soiului de plantă sau ai topo-
grafiei circuitului integrat; însă, autorul scapă din vedere ipoteza
când respectivul obiect al proprietăţii industriale este creat de către
o singură persoană.
În alt context, după cum reiese din alin.(2) art.1852 CP RM,
victimă a infracţiunii corespunzătoare este titularul mărcii prote-
jate.
În ce priveşte ipoteza similară din legislaţia penală română,
M.A. Hotca şi M.Dobrinoiu afirmă că subiectul pasiv (victima) este

1V.Iustin. Analiza juridico-penală a infracţiunilor privind răspândirea informaţiilor


care se referă la obiectele de proprietate industrială, precum şi însuşirea frauduloasă
de către un terţ a calităţii de autor sau constrângerea la coautorat (alin.(1) art.185 2
CP RM), p.57-62.

149
reprezentat de titularul mărcii ori de către aceia care deţin dreptul
de folosinţă asupra mărcii, ca urmare a unui contract de licenţă, sau
de către aceia care deţin drepturile asupra mărcii în baza unui con-
tract de cesiune.1
În această ordine de idei, este cazul să ne referim la diferenţele
privind calităţile speciale ale victimei infracţiunii, specificate la
alin.(2) art.1852 CP RM, şi cele ale victimei infracţiunii de concu-
renţă neloială, presupunând ipoteza de folosire a mărcii comerciale
într-o manieră care să producă confuzie cu cele folosite legitim de
un alt agent economic, ipoteză consemnată la lit.d) art.2461 CP RM.
Făcând o comparaţie între aceste cazuri de folosire ilegală a
mărcii cu cel prevăzut la lit.d) art.2461 CP RM, S.Timofei afirmă:
victima concurenţei neloiale (inclusiv în modalitatea specificată la
lit.d) art.2461 CP RM) este nu doar agentul economic concurent, dar
şi consumatorul.2 În legătură cu aceasta, M.A. Hotca şi M.Dobrinoiu
susţin, just, că, în cazul concurenţei neloiale, este necesar ca făptui-
torul să inducă în eroare consumatorii; prin aceasta făptuitorul
urmăreşte să-şi lărgească cercul clientelei în condiţiile în care produ-
sele sau serviciile sale sunt inferioare din punct de vedere calitativ
celor pe care le imită.3
Din contra, consumatorul nu este necesarmente victimă în ipoteza
infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.1852 CP RM. În situaţia dată,
victimă este nu altcineva decât titularul mărcii folosite legitim, a
cărei confundare o promovează făptuitorul. Chiar dacă admitem că
titularul respectiv poate avea calitatea de agent economic, nu este
indispensabil ca acesta să se afle într-un raport de concurenţă cu
făptuitorul. În contrast, nu simplamente un agent economic, dar un
agent economic concurent poate avea calitatea de victimă a infrac-
ţiunii de concurenţă neloială.

1 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi expli-


caţii, p.642.
2 S.Timofei. Răspunderea penală pentru infracţiunile în domeniul concurenţei. Chişinău:

CEP USM, 2011, p.214.


3 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.647.

150
Are dreptate S.Timofei atunci când opinează că distincţiile
reliefate mai sus nu trebuie să ducă la ideea că nu poate exista un
concurs între concurenţa neloială în modalitatea specificată la lit.d)
art.2461 CP RM, pe de o parte, şi infracţiunea prevăzută la alin.(2)
art.1852 CP RM, pe de altă parte. De cele mai dese ori, scopul
inducerii în eroare a consumatorilor nu este un scop în sine. El este
secundat de un interes material: făptuitorul urmăreşte deturnarea
consumatorilor victimei în vederea obţinerii unor câştiguri materiale.
Însă, aceste câştiguri materiale nu pot fi obţinute decât prin viola-
rea dreptului exclusiv asupra mărcii aparţinând titularului acesteia.
O asemenea violare depăşeşte cadrul reglementării de la lit.d)
art.2461 CP RM, înscriindu-se în cel al reglementării de la alin.(2)
art.1852 CP RM.1
Cât priveşte victimele infracţiunilor specificate la alin.(21)-(23)
art.1852 CP RM, acestea sunt: 1) titularul dreptului asupra denumirii
de origine/indicaţiei geografice protejate pentru produsele neaco-
perite de înregistrare (în ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(21)
art.1852 CP RM); 2) titularul dreptului asupra specialităţii tradiţio-
nale garantate, asupra unei denumiri înregistrate şi rezervate conform
legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor
de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, asupra unei denu-
miri a specialităţii tradiţionale garantate înregistrate cu rezervarea
denumirii conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geo-
grafice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garan-
tate, a menţiunii „Specialitate tradiţională garantată” ori a simbolului
naţional asociat acesteia; 3) titularul dreptului asupra denumirii de
origine/indicaţiei geografice neînregistrate, protejate în baza acor-
durilor bilaterale la care Republica Moldova este parte.
În ce priveşte ipoteza similară din legislaţia penală română,
M.A. Hotca şi M. Dobrinoiu afirmă că subiectul pasiv (victima)

1 S.Timofei. Răspunderea penală pentru infracţiunile în domeniul concurenţei, p.215.

151
este reprezentat de titularul indicaţiei geografice.1 O opinie similară
exprimă V.Lazăr.2
Privitor la victima infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.1852
CP RM, aşa cum se desprinde din analiza dispoziţiei acestei norme,
este vorba despre titularul dreptului asupra invenţiei protejate sau
asupra modelului de utilitate protejat.
Acest punct de vedere îşi găseşte sprijin şi în opiniile expri-
mate cu privire la ipoteza similară din legislaţia penală română:
„Subiectul pasiv este identificat în persoana titularului brevetului
sau autorului invenţiei”3; „Subiectul pasiv al infracţiunii este titula-
rul brevetului de invenţie. Titular al acestui brevet poate fi: autorul
(coautorul) invenţiei, atunci când pe numele lui se eliberează bre-
vetul de invenţie de către OSIM; succesorii titularului, indiferent
dacă succesiunea a fost legală sau testamentară; cesionarii dreptului
la invenţie; instituţia angajatoare în cazul invenţiilor realizate de
către salariat în exercitarea unui contract de muncă; unitatea care a
comandat o cercetare din care rezultă respectiva invenţie”4; „Subiect
pasiv este în primul rând autorul invenţiei... Subiect pasiv este însăşi
persoana titulară a brevetului de invenţie, ale cărei interese morale
şi patrimoniale au fost lezate”5.
Aşa cum reiese din alin.(4) art.1852 CP RM, victimă a infrac-
ţiunii corespunzătoare este titularul dreptului asupra desenului sau
modelului industrial protejate.
În acest sens, privitor la ipoteza similară din legislaţia penală
română, V.Lazăr consideră că victimă a infracţiunii este titularul
certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial, în

1 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii,


p.642.
2 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.182.
3 M.A. Hotca. Codul penal. Comentarii şi explicaţii. Bucureşti: C.H. Beck, 2007, p.1407.
4 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.620.
5 Gh.Nistoreanu, A.Boroi. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: ALL Beck, 2002,

p.421, 422.

152
perioada de valabilitate a acestuia.1 Similară acesteia este opinia
exprimată de S.Brînză.2
Dezvoltând ideea, I.Macovei şi N.-R. Dominte afirmă că titular
al certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial
poate fi: a) autorul individual, în cazul în care desenul sau modelul
industrial a fost creat de o persoană fizică, în mod independent;
b) coautorii în comun, în situaţia în care mai multe persoane au
creat împreună un desen sau model industrial; c) autorul salariat, în
împrejurarea în care desenul sau modelul industrial a fost realizat
în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, încredinţate explicit, şi
există o prevedere contractuală de atribuire creatorului a titlului de
protecţie; d) succesorul în drepturi al autorului; e) cesionarii drep-
tului la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau
modelului industrial; f) persoana care a comandat realizarea dese-
nului sau modelului industrial ca urmare a unui contract cu misiune
inventivă, fără să existe o altă prevedere contractuală; g) unitatea
angajatoare în cazul în care desenul sau modelul industrial a fost
realizat de un salariat, în cadrul atribuţiilor de serviciu, neexistând
o prevedere contractuală de atribuire către autor a dreptului la eli-
berarea titlului de protecţie.3
În altă ordine de idei, după cum se desprinde din prevederile de
la alin.(5) art.1852 CP RM, victimă a infracţiunii corespunzătoare
este titularul dreptului asupra soiului de plantă protejat.
Această poziţie îşi găseşte sprijin şi în punctele de vedere ex-
primate cu privire la ipoteza similară din legislaţia penală română:
„Subiectul pasiv este titularul brevetului de soi. Acesta este amelio-
ratorul însuşi (adică, persoana care a creat ori a dezvoltat un nou
soi de plante) sau cesionarul dreptului la eliberarea brevetului de
soi”4. Un punct de vedere apropiat aparţine lui S.Brînză.5

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.148.


2 S.Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului, p.623.
3 I.Macovei, N.-R. Dominte. Dreptul proprietăţii intelectuale, p.9.
4 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.636.
5 S.Brînză. Op. cit., p.611-616.

153
Aşa cum rezultă din alin.(6) art.1852 CP RM, victimă a faptei
incriminate la această normă este titularul dreptului asupra topogra-
fiei circuitului integrat protejate.
Acest punct de vedere îşi găseşte sprijin şi în opiniile exprimate
cu privire la ipoteza similară din legislaţia penală română: „Subiectul
pasiv este persoana titulară a unei topografii a circuitului integrat
înregistrate, ale cărei drepturi sunt încălcate prin săvârşirea faptei
incriminate”1; „Subiect pasiv poate fi doar titularul certificatului de
înregistrare a topografiei: creatorul topografiei; succesorul său în
drepturi; persoane fizice resortisante ale unui stat membru al UE
sau al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC); societăţile sau
alte persoane juridice care desfăşoară o activitate industrială ori
comercială, reală sau efectivă, pe teritoriul României, UE sau al
unui stat membru al OMC; unitatea angajatoare sau solicitantul
cercetării, în cazul salariatului care a creat topografia în baza atri-
buţiilor sale de serviciu; cesionarul căruia i s-a transmis dreptul de
protecţie ori drepturile ce decurg din înregistrarea topografiei”.2
Finalizând investigarea trăsăturilor individualizante ale victimei
infracţiunilor în domeniul proprietăţii industriale şi, implicit, inves-
tigarea obiectului acestor infracţiuni, menţionăm că, după cum se
desprinde din dispoziţia art.1853 CP RM, victimă a infracţiunii cores-
punzătoare este solicitantul de protecţie a obiectului de proprietate
intelectuală.
În context, noţiunea „obiect de proprietate intelectuală” trebuie
interpretată în accepţiunea care este prezentată în pct.2 al anexei
nr.1 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la eva-
luarea obiectelor de proprietate intelectuală, nr.783 din 30.06.2003:
rezultatul activităţii intelectuale confirmat prin drepturile respective
ale titularilor asupra utilizării acestuia, ce include: obiectul de
proprietate industrială (invenţie, model de utilitate, soi de plantă,
topografie a circuitului integrat, denumire de origine a produsului,

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.160.


2 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.632-633.

154
marca de produs şi marca de serviciu, desenul şi modelul indus-
trial), obiectul dreptului de autor şi al drepturilor conexe (opera
literară, de artă, ştiinţă etc., inclusiv programul pentru calculator şi
baza de date), secretul comercial (know-how) etc.
În contextul studiului de faţă, interesează mai cu seamă solici-
tantul de protecţie a obiectului de proprietate industrială, ca victimă
a infracţiunii prevăzute la art.1853 CP RM.

3.2. Latura obiectivă a infracţiunilor în domeniul


proprietăţii industriale
Începem examinarea laturii obiective a infracţiunilor în dome-
niul proprietăţii industriale cu analiza laturii obiective a infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM. În plan paralel, va fi supusă
examinării latura obiectivă a infracţiunilor care comportă similari-
tăţi cu infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.1852 CP RM. Avem în
vedere infracţiunile prevăzute la art.58 şi 60 ale Legii nr.64 a
României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie, la art.41 şi
43 ale Legii nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia
desenelor şi modelelor industriale, precum şi la art.27 şi 40 ale
Legii nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia noilor
soiuri de plante.
Aşadar, latura obiectivă a infracţiunii, specificate la alin.(1)
art.1852 CP RM, are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de răspândire a
informaţiilor privind invenţia, modelul de utilitate, desenul sau mo-
delul industrial, soiul de plantă, topografia circuitului integrat fără
consimţământul autorului (creatorului) sau al succesorului său în
drepturi, până la publicarea oficială a datelor din cererea de înregis-
trare, ori de însuşire frauduloasă a calităţii de autor al invenţiei, al
modelului de utilitate, al desenului sau al modelului industrial, al
soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat, ori de constrân-
gere la coautorat;

155
2) urmările prejudiciabile, şi anume – daunele în proporţii mari;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
După cum se vede, acţiunea prejudiciabilă examinată cunoaşte
următoarele trei modalităţi normative cu caracter alternativ:
1) răspândirea informaţiilor privind invenţia, modelul de utilitate,
desenul sau modelul industrial, soiul de plantă, topografia circuitului
integrat fără consimţământul autorului (creatorului) sau al succeso-
rului său în drepturi, până la publicarea oficială a datelor din
cererea de înregistrare, de către o persoană căreia aceste informaţii
i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt mod;
2) însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor al
invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau modelului
industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat;
3) constrângerea la coautorat.
Cu privire la prima din aceste modalităţi, consemnăm că, în
conformitate cu pct.30 şi 31 din Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de
depunere şi examinare a cererii de brevet de invenţie şi de eliberare
a brevetului, nr.528 din 01.09.2009,1 datele ce se conţin în cererea
de brevet sunt confidenţiale de la data intrării în AGEPI până la
publicarea acestora. Divulgarea lor fără acordul inventatorului sau
al succesorului său în drepturi este interzisă, indiferent de modul în
care persoanele au luat cunoştinţă de ele şi oricare ar fi calitatea
acestor persoane; pentru divulgarea invenţiei până la publicarea
cererii, persoanele culpabile poartă răspundere în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
Prevederi similare vizând interdicţia de divulgare a informaţii-
lor privind obiectele de proprietate industrială fără consimţământul
autorului (creatorului) sau al succesorului său în drepturi, până la
publicarea oficială a datelor din cererea de înregistrare, de către o
persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.138-139.

156
devenit cunoscute în alt mod, se conţin în alte acte normative (de
exemplu, în alin.(3) art.19 al Legii privind protecţia desenelor şi
modelelor industriale). Pe cale de consecinţă, nerespectarea obliga-
ţiei de nedivulgare reprezintă temeiul aplicării răspunderii în baza
alin.(1) art.1852 CP RM.
În contextul examinării primei modalităţi – răspândirea infor-
maţiilor privind invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul
industrial, soiul de plantă, topografia circuitului integrat fără
consimţământul autorului (creatorului) sau al succesorului său în
drepturi, până la publicarea oficială a datelor din cererea de
înregistrare, de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost
încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt mod – atrage atenţia
opinia exprimată de D.D. Screbeţ. Dânsul recomandă defalcarea
din art.147 din Codul penal al Federaţiei Ruse a părţii privitoare la
modalitatea de răspândire a informaţiilor privind invenţia, modelul
de utilitate sau modelul industrial, secundată de includerea acestei
părţi în art.183 din Codul penal al Federaţiei Ruse, care stabileşte
răspunderea pentru obţinerea şi răspândirea ilegală a informaţiilor
care constituie secret comercial, fiscal sau bancar.1
Nu considerăm oportună operarea unui astfel de amendament
în legislaţia Republicii Moldova. Or, în contextul legislaţiei penale
a Republicii Moldova, nu răspundere penală, dar răspundere contra-
venţională atrage fapta de divulgare a informaţiilor ce constituie
secret comercial, bancar sau fiscal de către un funcţionar public sau
de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate
sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul ei (în conformi-
tate cu alin.(2) art.107 din Codul contravenţional). Ar fi cu totul
inacceptabilă dezincriminarea răspândirii informaţiilor privind inven-
ţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial, soiul de
plantă, topografia circuitului integrat fără consimţământul autorului

1Д.Д. Скребец. Уголовно-правовые аспекты борьбы с преступлениями против


изобретательских и патентных прав: Автореферат диссертации на соискание
ученой степени кандидата юридических наук. Саратов, 2008, p.9-10.

157
(creatorului) sau al succesorului său în drepturi, până la publicarea
oficială a datelor din cererea de înregistrare, de către o persoană
căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit
cunoscute în alt mod. Aceasta în timp ce însuşirea frauduloasă de
către un terţ a calităţii de autor al invenţiei, al modelului de utili-
tate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al
topografiei circuitului integrat, precum şi constrângerea la coautorat
şi-ar păstra în continuare caracterul infracţional. Considerăm că toate
cele trei modalităţi de realizare a infracţiunii, prevăzute la alin.(1)
art.1852 CP RM, au aproximativ acelaşi grad de pericol social. În
aceste condiţii, ar fi lipsită de fundamentare ştiinţifică decalarea
acestor modalităţi tocmai în funcţie de gradul de pericol social.
În alt context, în conformitate cu legislaţia penală română,
divulgarea datelor cuprinse în cererile de brevet este incriminată la
art.60 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele
de invenţie. Prevederi similare se conţin la art.43 al Legii nr.129 a
României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale, precum şi la alin.(3) art.40 al Legii nr.255 a României
din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante.
Prin „divulgarea datelor cuprinse în cererile de brevet” se are
în vedere încălcarea dispoziţiei de la alin.(1) art.44 din Legea nr.64
a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie, care
stabileşte că invenţia, care face obiectul cererii de brevet, nu poate
fi divulgată fără acordul inventatorului sau succesorului său în
drepturi până la publicarea descrierii acesteia de către OSIM. În
acest mod, fapta în cauză îşi dovedeşte pericolul social prin aceea
că afectează dreptul solicitantului cererii de brevet de a nu-i fi
divulgată, fără acordul său, invenţia care face obiectul cererii de
brevet, până la publicarea acesteia.
De asemenea, fapta analizată îşi dovedeşte pericolul social prin
aceea că face posibilă însuşirea fără drept a calităţii de inventator,
infracţiune care este prevăzută la art.58 al Legii nr.64 a României
din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie. În acest plan, susţinem
opinia exprimată de V.Lazăr: „Se poate observa că pe acest traseu,
158
de la depunerea cererii de brevet şi până la publicarea acestuia
(termenul fiind de 18 luni), persoana fizică poate să-şi însuşească
în mod fraudulos calitatea de inventator care aparţine de fapt altei
persoane”.1
După cum rezultă din alin.(1) art.14 al Legii nr.64 a României
din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie, cererea de brevet de
invenţie conţinând datele de identificare a solicitantului, însoţită de
descrierea invenţiei, de revendicări şi, dacă este cazul, de desene
explicative, toate redactate în limba română, se depune la OSIM şi
constituie depozitul naţional reglementar. Potrivit art.23 al aceleiaşi
legi, cererile de brevet de invenţie, pentru care a fost constituit
depozitul naţional reglementar, sunt publicate imediat după expira-
rea unui termen de 18 luni de la data de depozit sau, dacă a fost
recunoscută o prioritate, de la data acestei priorităţi, cu excepţia
celor referitoare la invenţiile cărora li se atribuie regimul de secrete
de stat.
În acest fel, latura obiectivă a conţinutului constitutiv are drept
componentă principală elementul material constând în acţiunea de
divulgare, adică de aducere la cunoştinţa diverselor persoane a date-
lor cuprinse în cererile de brevet. Cerinţa esenţială pentru existenţa
elementului material este ca divulgarea datelor menţionate să se
facă înainte de publicarea acestora odată cu cererea de brevet.
De asemenea, în structura infracţiunii de divulgare a datelor
cuprinse în cererile de brevet există o situaţie premisă constând în
existenţa, în cadrul procedurii de soluţionare a cererilor sau contes-
taţiilor în legătură cu brevetele de invenţie, a unei cereri de brevet
formulate în condiţiile legii. În context, V.Lazăr susţine că repre-
zintă o situaţie premisă faptul că divulgarea se face în termenul de
la data depunerii cererii şi până la data publicării ei.2 Nu conside-
răm că această împrejurare are caracterul unei situaţii premisă.
Ea nu este un punct de plecare în desfăşurarea faptei de divulgare,

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.117.


2 Ibidem, p.119.

159
ci constituie o condiţie temporală pe care se grevează desfăşurarea
acestei fapte.
O altă contradicţie vizează faptul dacă poate fi săvârşită pe
calea inacţiunii fapta de divulgare a datelor cuprinse în cererile de
brevet. Astfel, M.A. Hotca şi M.Dobrinoiu consideră că divulgarea
datelor, cuprinse într-o cerere de brevet, se poate concretiza nu
doar într-o acţiune, dar şi într-o inacţiune: „Prin inacţiune, datele
din cererea de brevet sunt anume expuse pentru a fi consultate sau
copiate de către persoanele interesate... Prin inacţiune, făptuitorul
nu ia măsurile necesare pentru a preveni consultarea directă sau
accidentală a documentelor”.1 În ce ne priveşte, considerăm că, de
fapt, este descris un exemplu de acţiune, alături de un exemplu care
nu are nici o legătură cu divulgarea. Or, expunerea datelor din cere-
rea de brevet nu poate fi considerată exemplu de conduită pasivă a
făptuitorului. Iar neluarea de măsuri necesare pentru a preveni con-
sultarea directă sau accidentală a documentelor poate fi calificată,
eventual, ca neglijenţă în serviciu având caracter infracţional sau
disciplinar. În concluzie, singurul înţeles pe care îl putem accepta
pentru noţiunea de divulgare este cel derivând din definiţia propusă
de V.Lazăr: „Prin „a divulga” se înţelege a da în vileag o informa-
ţie sau date cu caracter confidenţial sau secret către o altă persoană
interesată sau neinteresată să le afle”.2
Un alt semn de întrebare ridică enunţarea exemplificativă a
modalităţilor de realizare a infracţiunii prevăzute la art.60 al Legii
nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie: viu-
grai, comunicare prin scrisori sau mijloace electronice; nerespecta-
rea normelor de protecţie a informaţiilor etc. Referitor la ultimul
exemplu prezentat, considerăm că s-a admis o confuzie de noţiuni:
nerespectarea normelor de protecţie a informaţiilor este de esenţa
oricărei ipoteze a divulgării datelor cuprinse în cererile de brevet
până la publicarea lor. Cu alte cuvinte, nerespectarea normelor de

1 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.623.


2 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.153.

160
protecţie a informaţiilor este cea care conferă ilicitate faptei incri-
minate la art.60 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind
brevetele de invenţie. Ea nu poate fi privită nicidecum în calitate de
modalitate de realizare a faptei în cauză.
În altă ordine de idei, referitor la cea de-a doua modalitate a
acţiunii prejudiciabile specificate la alin.(1) art.1852 CP RM – însu-
şirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor al invenţiei,
al modelului de utilitate, al desenului sau modelului industrial, al
soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat – este de menţio-
nat că dreptul de autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al dese-
nului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei
circuitului integrat este un drept personal inalienabil şi protejat fără
termen. Noţiunea „inalienabil” înseamnă că, potrivit legii sau voinţei
părţilor, acest drept nu poate fi înstrăinat.
Or, dacă un drept nu poate fi înstrăinat, el nu poate fi nici
însuşit, arogat. Este cunoscut că cererea de înregistrare trebuie să
conţină indicaţii care să permită stabilirea identităţii autorului inven-
ţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau modelului industrial,
al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat. De aici
deducem că titularul dreptului de autor al invenţiei, al modelului de
utilitate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă,
al topografiei circuitului integrat nu poate fi un anonim. Pentru a
putea avea calitatea de autor, el trebuie să-şi declare identitatea.
Dacă persoana, nefiind autor al invenţiei, al modelului de utilitate,
al desenului sau al modelului industrial, al soiului de plantă, al
topografiei circuitului integrat, va declara identitatea sa în cererea
de înregistrare, ea îşi va însuşi fraudulos calitatea de autor. Prin
aceasta, făptuitorul va viola dreptul moral al inventatorului de a fi
recunoscut autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului
sau modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circui-
tului integrat.
Nu doar declararea frauduloasă a identităţii în cererea de înre-
gistrare poate fi considerată modalitate faptică a însuşirii fraudu-
loase de către un terţ a calităţii de autor al invenţiei, al modelului de
161
utilitate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al
topografiei circuitului integrat. Susţinem punctul de vedere al lui
V.Iustin care consideră că printre astfel de modalităţi se poate
număra, de exemplu, prezentarea într-o emisiune televizată de către o
persoană care pretinde că este autor, deşi această prezentare nu cores-
punde realităţii.1 De asemenea, agreăm poziţia lui K.V. Kuzneţov,
care consideră că, de exemplu, însuşirea frauduloasă de către un terţ
a calităţii de autor al invenţiei se poate concretiza în reproducerea
invenţiei în vederea arogării calităţii de autor pe care o are victima
infracţiunii.2 Totuşi, nu putem face abstracţie de faptul că, în acest
caz, ne aflăm la etapa de tentativă la infracţiune. Reproducerea
invenţiei trebuie să aibă ca efect arogarea calităţii de autor pe care
o are victima infracţiunii, pentru ca infracţiunea, prevăzută la
alin.(1) art.1852 CP RM, să se consume.
Este posibil ca însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii
de autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau
modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului
integrat să fie secundată de prezentarea de false dovezi cu privire la
crearea unei invenţii, a unui model de utilitate, a unui desen sau
model industrial, a unui soi de plantă, a unei topografii a circuitului
integrat, ori la paternitatea acesteia. În această situaţie, infracţiunea,
prevăzută la alin.(1) art.1852 CP RM, poate forma concurs cu infrac-
ţiunea specificată la art.361 CP RM (presupunând modalitatea de
folosire a documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau
eliberează de obligaţii). Or, prezentarea de asemenea dovezi false
depăşeşte cadrul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM.

1 V.Iustin. Analiza juridico-penală a infracţiunilor privind răspândirea informaţiilor


care se referă la obiectele de proprietate industrială, precum şi însuşirea frauduloasă
de către un terţ a calităţii de autor sau constrângerea la coautorat (alin.(1) art.185 2
CP RM), p.57-62.
2 К.В. Кузнецов. Уголовно-правовая характеристика посягательств, нарушающих

авторские, смежные, изобретательские и патентные права: Автореферат дис-


сертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва,
2007, p.27.

162
Cerinţa esenţială pentru existenţa acţiunii prejudiciabile în mo-
dalitatea analizată este lipsa oricărui temei real pentru justificarea
calităţii pretinse, ceea ce înseamnă însuşirea fără drept a calităţii de
autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau modelu-
lui industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitului integrat.
De aceea, obţinerea legală a calităţii de autor al invenţiei, al
modelului de utilitate, al desenului sau modelului industrial, al soiu-
lui de plantă, al topografiei circuitului integrat exclude aplicarea
răspunderii în baza alin.(1) art.1852 CP RM. În context, se prezintă
ca ilustrativă următoarea speţă din practica judiciară: reclamantul
S.V. a depus cerere de chemare în judecată către „D.” SRL cu privire
la recunoaşterea calităţii de autor asupra modelelor industriale
(articole de vestimentaţie pentru lucru) protejate prin certificatele
DMI 281 şi 282 şi anularea de către AGEPI a certificatelor DMI
281 şi 282. Întreprinderea „D.” SRL, al cărei administrator şi
angajat a fost reclamantul, a înregistrat la AGEPI următoarele
modele industriale, al căror autor este reclamantul: certificatul
281 – tunică şi articole de uniformă pentru acoperit capul,
11 obiecte; certificatul 282 – îmbrăcăminte şi articole de uniformă
pentru acoperit capul, 5 obiecte. În 2007, fiica reclamantului a
creat o nouă întreprindere. Fiind preocupat de activitatea de pro-
ducere, S.V. a abandonat activitatea de administrator şi a trecut la
întreprinderea fiicei sale. La 07.12.1999, desenele şi modelele
industriale nr.281 şi 282 au fost înregistrate de către AGEPI după
titularul „D.” SRL în baza cererilor titularului, acestuia fiindu-i
eliberare certificate de înregistrare, iar ulterior, în anul 2004 –
adeverinţe de reînnoire a termenului de valabilitate a certificatelor
de înregistrare. Înregistrarea desenelor şi modelelor industriale
nr.281 şi 282 a fost efectuată în temeiul art.16(10) al Legii privind
protecţia desenelor şi modelelor industriale din 15.10.1996. Drept
urmare, au fost emise hotărârile de înregistrare a desenelor şi mode-
lelor industriale şi eliberate certificatele de înregistrare pe numele
titularului „D.” SRL. La 11.12.2007, la AGEPI au fost depuse:
cererea nr.1253 de înregistrare a contractului de cesiune referitor
163
la desenul/modelul industrial nr.281 şi cererea nr.1254 de înregis-
trare a contractului de cesiune referitor la desenul/modelul indus-
trial nr.282, conform cărora cedentul „D.” SRL transmite cesiona-
rului S.V. drepturile asupra desenelor/modelelor industriale nr.281
şi 282. Însă, părţile în contractele de cesiune nu au finalizat proce-
dura de înregistrare a contractelor de cesiune menţionate, deşi au
fost notificate despre remedierea iregularităţilor depistate la etapa
examinării acestor contracte. În contractele de cesiune nu este
indicată data alcătuirii şi semnării lor, lipseşte ştampila părţilor în
contracte, cedentul nu s-a prezentat la AGEPI pentru confirmarea
invenţiilor sale. Instanţa de judecată a considerat că reclamantul
nu a prezentat probe întru confirmarea cerinţelor sale şi din aceste
considerente cererea de chemare în judecată înaintată de S.V. către
„D.” SRL cu privire la recunoaşterea calităţii de autor asupra
modelelor industriale urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.1
În speţa prezentată lipsesc temeiurile de a considera că întrep-
rinderea „D.” SRL şi-ar fi însuşit fraudulos calitatea de autor al res-
pectivelor desene sau modele industriale aparţinând lui S.V. După
cum s-a putut vedea, fiind părţi în contractele de cesiune, S.V. şi
întreprinderea „D.” SRL nu au finalizat procedura de înregistrare a
contractelor de cesiune menţionate. În consecinţă, „D.” SRL şi-a
păstrat dreptul de folosire a desenelor sau modelelor industriale în
cauză, fără a pretinde la calitatea de autor al acestora.
În altă privinţă, în conformitate cu legislaţia penală română,
însuşirea fără drept a calităţii de inventator este incriminată la
art.58 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele
de invenţie. Prevederi similare se conţin la art.41 al Legii nr.129 a
României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale.
Prin „însuşirea fără drept a calităţii de inventator” se are în
vedere fapta persoanei care îşi însuşeşte fără drept, în orice mod,

1Hotărârea Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 16.06.2009. Dosarul nr.2-13/09.
http:// ca.justice.md

164
calitatea de inventator, adică îşi arogă calitatea de persoană care a
creat invenţia. În acest sens, susţinem poziţia lui V.Lazăr: „Conceptul
„însuşire” are un alt sens decât cel folosit în cazul infracţiunilor
contra patrimoniului, pentru că făptuitorul îşi însuşeşte un drept
care nu este al lui, urmând ca după aceea să efectueze diferite acte
juridice în legătură cu acest drept”.1
Cu privire la o situaţie similară, M.A. Hotca şi M.Dobrinoiu
susţin că modalităţile faptice ale însuşirii fără drept a calităţii
de inventator sunt: înscrierea în cererea de înregistrare de către
împuternicit a numelui său ca fiind autorul de drept şi depunerea
acesteia la OSIM; sustragerea documentaţiei ce cuprinde descrierea
elementelor noi ale desenului sau modelului industrial, schiţelor ori
specumenelor şi depunerea lor la OSIM odată cu cererea de înre-
gistrare etc.2 Considerăm că exemplul din urmă necesită o preci-
zare: întrucât sustragerea depăşeşte cadrul faptei de însuşire fără
drept a calităţii de inventator, se impune calificarea suplimentară în
baza art.208 din Codul penal român din 1968.
În alt context, este posibil ca fapta de însuşire fără drept a
calităţii de inventator să fie însoţită de prezentarea de false dovezi
cu privire la crearea unei invenţii şi la paternitatea acesteia. În aceste
condiţii, infracţiunea de însuşire fără drept a calităţii de inventator
poate forma concurs cu infracţiunea uz de fals (art.291 din Codul
penal român din 1968).
Cerinţa esenţială pentru existenţa faptei de însuşire fără drept a
calităţii de inventator este lipsa oricărui temei real pentru justifica-
rea calităţii pretinse, ceea ce înseamnă însuşirea fără drept a calită-
ţii de inventator. Ce înseamnă că însuşirea calităţii de inventator se
face fără drept? Răspunzând la această întrebare, M.A. Hotca şi
M.Dobrinoiu postulează că se are în vedere lipsa la făptuitor a
dreptului la calitatea de inventator, privit ca un bun imaterial care
constituie una dinte cele mai importante prerogative care alcătuiesc

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.146.


2 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.626.

165
drepturile inventatorului şi care implică recunoaşterea paternităţii
adevăratului autor la o anumită invenţie, ce reprezintă rodul cerce-
tării sale ştiinţifice1. Astfel, putem constata că însuşirea fără drept a
calităţii de inventator este socialmente periculoasă, întrucât afec-
tează în mod direct dreptul inventatorului de a fi recunoscut autor
al invenţiei.
Deoarece drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi
apărate prin acordarea unui brevet de invenţie de către OSIM, în
condiţiile legii, însuşirea fără drept a calităţii de inventator nu poate
fi comisă sub aspect temporal decât în cadrul procedurii de soluţio-
nare a cererii de brevet sau a celei de soluţionare a contestaţiilor ori
a cererilor de revocare a brevetului de invenţie. În aceste circums-
tanţe, însuşirea calităţii de autor al unei invenţii, ce nu-i aparţine,
este posibilă prin însuşirea, fără consimţământul autorului, a docu-
mentaţiei necesare brevetării invenţiei şi folosirea acesteia pentru
înregistrarea la OSIM a unei cereri de brevet sau pentru înregistra-
rea unei asemenea cereri având ca obiect un proiect aparţinând unei
alte persoane, fără aprobarea acesteia.
Rezultă că situaţia premisă, caracteristică faptei incriminate la
art.58 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele
de invenţie, constă în desfăşurarea unei proceduri legale de acor-
dare a brevetelor de invenţie şi de recunoaştere, în acest mod, a
calităţii de inventator a unei persoane.
În altă ordine de idei, referitor la cea de-a treia modalitate a
acţiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM (moda-
litate care nu are un corespondent în legislaţia penală română) –
constrângerea la coautorat – este necesar a consemna că, de exemplu,
potrivit alin.(3) art.19 al Legii privind protecţia desenelor şi mode-
lelor industriale, constrângerea la coautorat constituie o încălcare a
drepturilor autorului şi se pedepseşte în conformitate cu legislaţia
în vigoare. Prevederi similare se conţin în alte acte normative vizând
regimul juridic al obiectelor proprietăţii industriale.

1 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.618.

166
În contextul analizat, nu este clară poziţia lui A.V. Serebrenni-
kova, care susţine că legea penală trebuie modificată, astfel încât
semantismul noţiunii „constrângerea la coautorat” să se extrapoleze
asupra ipotezelor de aplicare a violenţei fizice şi psihice.1 Nu putem
fi de acord nici cu K.V. Kuzneţov, care ne propune să înţelegem prin
„constrângere la coautorat” numai constrângerea fizică şi psihică.2
Astfel de soluţii pot fi valabile în condiţiile legii penale ruse, nu şi
ale celei a Republicii Moldova.
Or, să nu uităm că la lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM se prevede
răspundere agravată în cazul în care oricare infracţiune dintre cele
prevăzute la art.1852 CP RM se comite prin constrângere fizică sau
psihică. În acest mod, legiuitorul a diferenţiat formele de constrân-
gere la coautorat în funcţie de gradul de pericol social, aceasta
reflectându-se la calificarea faptei. Drept urmare, constrângerea
fizică sau psihică la coautorat poate fi calificată numai în baza lit.d)
alin.(7) art.1852 CP RM.
De aceea, considerăm că, în contextul infracţiunii specificate la
alin.(1) art.1852 CP RM, termenul „constrângere” semnifică influen-
ţarea asupra victimei pe calea abuzului de poziţia de vulnerabilitate
a victimei, profitării de starea de neputinţă a victimei etc. (cu
excepţia influenţării prin violenţă sau prin ameninţare cu violenţa),
pentru a o determina să-l recunoască pe făptuitor sau pe oricare altă
persoană în calitate de coautor al invenţiei, al modelului de utili-
tate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de plantă, al
topografiei circuitului integrat.
Considerăm că dispoziţia de la alin.(1) art.1852 CP RM necesită
completare în vederea lărgirii sferei de aplicare a acestei norme. La
concret, recomandăm ca, în această dispoziţie, după cuvintele „sau

1 А.В. Серебренникова. Уголовно-правовое обеспечение конституционных прав


и свобод человека и гражданина по законодательству Российской Федерации и
Германии: Автореферат диссертации на соискание ученой степени доктора юри-
дических наук. Москва, 2008, p.37.
2 К.В. Кузнецов. Уголовно-правовая характеристика посягательств, нарушающих

авторские, смежные, изобретательские и патентные права, p.28.

167
constrângerea la coautorat” să fie inclusă sintagma „ori la renunţarea
la autorat”. Or, la moment, în legea penală a Republicii Moldova
nu este incriminată constrângerea la renunţarea la autorat asupra
invenţiei, modelului de utilitate, desenului sau modelului industrial,
soiului de plantă, topografiei circuitului integrat. Însă, această faptă
este nu mai puţin periculoasă socialmente decât constrângerea la
coautorat asupra invenţiei, modelului de utilitate, desenului sau
modelului industrial, soiului de plantă, topografiei circuitului integrat.
În acest fel, în varianta proiectată a dispoziţiei de la alin.(1) art.1852
CP RM, maniera de formulare ar fi similară cu cea a dispoziţiei de
la art.247 CP RM, în care se conţine sintagma „constrângerea de a
încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei”. Totodată, această
completare nu ar afecta în nici un fel aplicarea răspunderii agravate
în baza lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM, în orice ipoteză de constrân-
gere fizică sau psihică, deci şi în ipoteza proiectată de constrângere
fizică sau psihică la renunţarea la autorat.
În alt context, merită atenţie ideea, formulată de către A.Reşet-
nicov, că nu este exclus ca falsificarea documentelor, depuse la
AGEPI în vederea obţinerii titlului de protecţie pentru obiectele
proprietăţii industriale, să fie precedată de infracţiunea de şantaj
(art.189 CP RM). Aceasta are loc atunci când creatorul este constrâns
să cedeze paternitatea asupra obiectului proprietăţii industriale, deci
să renunţe, inclusiv, la drepturile patrimoniale care rezultă din folo-
sirea acestui obiect. Pe cale de consecinţă, făptuitorul falsifică infor-
maţia privind identitatea autorului obiectului proprietăţii industriale,
atunci când întocmeşte cererea de obţinere a titlului de protecţie
pentru acest obiect. În ansamblu, cele săvârşite formează concursul
infracţiunilor prevăzute la art.189 şi 361 CP RM1.
Totuşi, este necesar a preciza că soluţia, propusă de A.Reşetnicov,
de aplicare a art.189 CP RM, nu este valabilă în condiţiile legii

1A.Reşetnicov. Falsificarea documentelor depuse la Agenţia de Stat pentru Protecţia


Proprietăţii Intelectuale în vederea obţinerii titlurilor de protecţie pentru obiectele
proprietăţii industriale. În: Lecturi AGEPI. Chişinău: AGEPI, 2007, p.117-126.

168
penale în vigoare a Republicii Moldova. Aceasta pentru că la alin.(1)
art.1852 CP RM se stabileşte răspunderea pentru constrângerea la
coautorat asupra invenţiei, modelului de utilitate, desenului sau
modelului industrial, soiului de plantă sau topografiei circuitului
integrat. În consecinţă, atunci când creatorul este constrâns să cedeze
paternitatea asupra obiectului proprietăţii industriale, art.189 CP RM
trebuie privit ca o normă generală, iar alin.(1) art.185 2 CP RM (sau
lit.d) alin.(7) art. 1852 CP RM) – ca o normă specială. În acord cu
regula fixată la art.116 CP RM, aplicabil va fi numai alin.(1)
art.1852 CP RM (sau lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM).
În alt registru, nu poate alcătui conţinutul noţiunii de constrân-
gere, utilizate la alin.(1) art.1852 CP RM, influenţarea asupra creato-
rului obiectului de proprietate industrială prin rugăminţi, ordine, prin
oferirea unor sume de bani sau a diverselor avantaje ori profituri,
prin îndemnuri, amăgiri etc.
Încheind examinarea laturii obiective a infracţiunii specificate
la alin.(1) art.1852 CP RM (şi a infracţiunilor similare prevăzute în
legislaţia penală a României), menţionăm că această infracţiune
este una materială. Pentru consumarea infracţiunii în cauză este
obligatorie producerea daunelor în proporţii mari. Dacă cele săvâr-
şite nu implică producerea unor astfel de daune, calificarea poate fi
făcută conform art.103 din Codul contravenţional. Nu se cere
producerea unor astfel de daune în conformitate cu art.58 şi 60 ale
Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de inven-
ţie, art.41 şi 43 ale Legii nr.129 a României din 29.12.1992 privind
protecţia desenelor şi modelelor industriale, precum şi cu art.27 şi
40 ale Legii nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia
noilor soiuri de plante.
Trebuie de menţionat că calcularea valorii cuantumului preju-
diciilor cauzate de folosirea ilicită a obiectelor de proprietate indus-
trială se face în conformitate cu Capitolul XI (pct.31-38) al anexei
nr.1 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la eva-
luarea obiectelor de proprietate intelectuală, nr.783 din 30.06.2003:
„Calcularea cuantumului prejudiciilor respective se efectuează în
169
cazul în care a fost constatat faptul de încălcare a drepturilor titu-
larului obiectului de proprietate industrială, iar acesta a intentat o
acţiune împotriva contravenientului. În cheltuielile suportate de
contravenient lipseşte componenta inovării. Ele includ consumurile
şi cheltuielile destinate transformării obiectului de proprietate indus-
trială într-o sursă de venit, precum şi cheltuielile aferente fabricării
şi comercializării produsului contrafăcut. Calcularea valorii cuantu-
mului prejudiciilor cauzate titularului drepturilor asupra obiectelor
de proprietate industrială este necesară în următoarele cazuri:
a) contestarea de către titularul de drepturi, în instanţa de judecată,
a terţilor care folosesc ilicit obiectele de proprietate industrială ce-i
aparţin, în scopul reparării prejudiciilor cauzate şi lichidării altor
consecinţe ale acţiunilor ilicite; b) contestarea de către contravenient
a cuantumului compensaţiei pentru prejudicii, pretins de către titu-
larul drepturilor exclusive asupra obiectelor de proprietate industrială;
c) utilizarea de către experţii instanţelor judiciare a rezultatelor
evaluării în procesul soluţionării litigiilor ce ţin de încălcarea drep-
turilor titularilor obiectelor de proprietate industrială.
Calcularea valorii cuantumului prejudiciilor titularului (venitului
contravenientului) cauzate de contravenient prin utilizarea produsu-
lui contrafăcut se efectuează prin aplicarea următoarei formule:

   
tn
Pv   Ptic  Ptlc  K tdc  J ,
t1

în care: Pv reprezintă cuantumul profitului obţinut de către contra-


venient prin utilizarea produsului contrafăcut în perioada calculată;
Ptic – profitul net obţinut în anul t din vânzarea produsului contra-
făcut pe piaţa internă; Ptlc – profitul net obţinut în anul t din vânza-
rea produsului contrafăcut pe piaţa externă; t1 – anul cu care
începe perioada calculată (anul întâi de încălcare a drepturilor);
tn – anul cu care se încheie perioada calculată (anul în care a încetat
folosirea ilicită a obiectului de proprietate industrială sau anul în
care a fost intentată acţiunea privind folosirea ilicită a obiectului de

170
proprietate industrială); K tdc – coeficientul incremental al ratelor
bancare pentru plasamente şi/sau credite în anul t; J – indicele
preţurilor în anul t în ramurile legate de folosirea produsului
contrafăcut sau J t – rata inflaţiei.
Calcularea indicatorilor eficienţei utilizării produsului contra-
făcut se efectuează în baza modelului expus în compartimentele
precedente, operându-se corectarea perioadei de timp. În prezentul
compartiment este expusă metoda de estimare a venitului obţinut în
perioada anterioară. Prin urmare, ea nu inserează calcule referitoare
la scontarea fluxurilor previzibile ale mijloacelor băneşti.
În cazul în care contravenientul a fabricat anterior un produs
analog fără utilizarea obiectului de proprietate industrială, calcula-
rea valorii produsului contrafăcut se efectuează prin aplicarea
următoarei formule:
r
Pgc   S cjp  CPrgc ,
j 1

în care: P reprezintă valoarea produsului contrafăcut vândut în


g
c

anul t conform categoriei j de venit; S cjg – volumul producţiei


fabricate în anul t, care formează categoria j de venit; CPrgc –
valoarea suplimentară a unităţii de producţie contrafăcute (lucrări,
servicii) vândute în anul t, care formează categoria j de venit.
În cazul în care contravenientul nu a fabricat anterior un pro-
dus analog cu cel contrafăcut, calcularea valorii vânzărilor se
efectuează prin aplicarea următoarei formule:
r
Pgc   S cjp  C jrr ,
j 1

în care: S c
jg reprezintă volumul producţiei fabricate în anul t, care
formează categoria j de venit; C jrr – preţul de vânzare (angro, cu
amănuntul, mondial, de piaţă) al unităţii de producţie contrafăcute
în anul t, conform categoriei j de venit.
171
În cazul în care lipsesc datele iniţiale, încasările financiare
suplimentare provenite din vânzări se exprimă prin diferenţa dintre
încasările operate conform fiecărei categorii de venit aparte, obţinut
până la folosirea şi după folosirea obiectului de proprietate indus-
trială. Calcularea se efectuează prin aplicarea următoarei formule:
r
Pgc   Pjg1  Pjg ,
j 1

în care: P 1
jg reprezintă încasările băneşti totalizate ale contrave-
nientului provenite din vânzări în anul t; Pjg – încasările băneşti
anuale provenite din vânzările realizate cu un an înainte de a începe
folosirea produsului contrafăcut”.
Recurgând la interpretarea prin analogie, considerăm că acest
mod de calculare a mărimii daunelor cauzate este valabil în ipoteza
oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la alin.(2)-(6) şi la lit.e)
alin.(7) art.1852 CP RM.
Trebuie de menţionat că până la intrarea în vigoare a Legii
Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte le-
gislative, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 23.06.20111,
infracţiunea, specificată la alin.(1) art.1852 CP RM, era o infrac-
ţiune formală.
Considerăm inoportună remanierea legislativă, în urma căreia
infracţiunea dată a devenit infracţiune materială. Este nereuşită
actuala structură a laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.1852 CP RM, la care recomandăm să se renunţe. Dovadă este şi
propunerea lui D.D. Screbeţ care propune, argumentat, legiuitoru-
lui rus să renunţe la structura de infracţiune materială în cazul
infracţiunii specificate la art.147 din Codul penal al Federaţiei Ruse,
în favoarea structurii de infracţiune formală.2

1Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.128-130.


2Д.Д. Скребец. Уголовно-правовые аспекты борьбы с преступлениями против
изобретательских и патентных прав: Автореферат диссертации на соискание
ученой степени кандидата юридических наук. Саратов, 2008, p.11.

172
Este adevărat că până la intrarea în vigoare a Legii pentru
modificarea şi completarea unor acte legislative din 23.06.2011
dispoziţia de la alin.(1) art.1852 CP RM era dublată în anumite
privinţe de cea de la art.103 din Codul contravenţional: însuşirea
calităţii de autor, constrângerea la coautorat, divulgarea esenţei
invenţiei, topografiei circuitului integrat sau a desenului/modelului
industrial până la depunerea cererii, fără consimţământul autorului.
Chiar şi aşa, nu remanierea legislativă în cauză este soluţia de
eliminare a acestei dublări de norme.
Iată de ce, în primul rând, recomandăm ca din dispoziţia de la
alin.(1) art.1852 CP RM să fie excluse cuvintele „care au cauzat
daune în proporţii mari”. În paralel, propunem excluderea din
Codul contravenţional a articolului 103.
Argumentăm propunerea noastră prin faptul că noţiunea „con-
strângerea la coautorat” din dispoziţia art.103 din Codul contraven-
ţional are o arie de incidenţă mult prea restrânsă. De exemplu, în ce
priveşte constrângerea fizică, numai cea având gradul de intensitate
a violenţei nepericuloase pentru viaţă şi sănătate poate intra sub
incidenţa art.103 din Codul contravenţional. Întrucât sunt compara-
bile după gradul de pericol social toate cele trei modalităţi ale
faptei specificate la art.103 din Codul contravenţional, acestea
trebuie tratate la fel în sensul eliminării in corpore a prevederii de
la art.103 din Codul contravenţional.
Considerăm că doar pe calea realizării acestor recomandări
de lege ferenda se poate elimina dublarea dispoziţiei de la alin.(1)
art.1852 CP RM de cea de la art.103 din Codul contravenţional, fără
a fi schimbată structura laturii obiective a infracţiunii prevăzute la
alin.(1) art.1852 CP RM.
În altă ordine de idei, vom efectua analiza laturii obiective a
infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.1852 CP RM. În paralel, va fi
supusă examinării latura obiectivă a infracţiunilor care prezintă simi-
litudini cu infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.1852 CP RM. Avem
în vedere infracţiunile prevăzute la art.83 şi 86 ale Legii nr.84 a
României din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
173
Latura obiectivă a infracţiunii, specificate la alin.(2) art.1852
CP RM, are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de utilizare fără
consimţământul titularului a mărcii protejate sau a unui semn care,
din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a iden-
tităţii ori similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de semn
şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatoru-
lui, de aplicare a semnului pe produse sau pe ambalaje, de utilizare
a lui în calitate de ambalaj în cazul mărcilor tridimensionale, de
oferire a produselor sub acest semn spre comercializare sau de
comercializare ori de stocare a lor în acest scop, sau, după caz, de
oferire ori prestare a serviciilor sub acest semn, de import sau export
al produselor sub acest semn, de utilizare a semnului în publicitate,
de multiplicare, stocare sau comercializare a semnului în scopurile
menţionate, ori de îndemnare a terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
2) urmările prejudiciabile, şi anume – daunele în proporţii mari;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
După cum observăm, modalităţile alternative ale acţiunii preju-
diciabile în cauză sunt:
1) utilizarea fără consimţământul titularului a mărcii protejate
sau a unui semn care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca
înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor sau serviciilor
acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în
percepţia consumatorului;
2) aplicarea pe produse sau pe ambalaje a unui semn care, din
cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identită-
ţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de marcă, gene-
rează riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
3) utilizarea în calitate de ambalaj în cazul mărcilor tridimen-
sionale a unui semn care, din cauza identităţii ori similitudinii cu
marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acope-
rite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia
consumatorului;
174
4) oferirea spre comercializare a produselor sub semnul care,
din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a iden-
tităţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de marcă,
generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
5) comercializarea produselor sub semnul care, din cauza iden-
tităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori simi-
litudinii produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul
de confuzie în percepţia consumatorului;
6) stocarea produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori
similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de con-
fuzie în percepţia consumatorului;
7) oferirea sau prestarea serviciilor sub semnul care, din cauza
identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori
similitudinii serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează
riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
8) importul produselor sub semnul care, din cauza identităţii
ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de
confuzie în percepţia consumatorului;
9) exportul produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori
similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de con-
fuzie în percepţia consumatorului;
10) utilizarea în publicitate a semnului care, din cauza identităţii
ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de
confuzie în percepţia consumatorului;
11) multiplicarea semnului care, din cauza identităţii ori simili-
tudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produ-
selor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în
percepţia consumatorului;
12) stocarea semnului care, din cauza identităţii ori similitudinii
cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor
175
acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în
percepţia consumatorului;
13) comercializarea semnului care, din cauza identităţii ori simi-
litudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produ-
selor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în
percepţia consumatorului;
14) îndemnarea terţilor la realizarea acţiunii prejudiciabile în
oricare din cele treisprezece modalităţi specificate mai sus.
Cu privire la primele treisprezece modalităţi sus-nominalizate,
consemnăm că, în acord cu Legea privind protecţia mărcilor, înre-
gistrarea mărcii conferă titularului dreptul exclusiv asupra acesteia.
Titularul mărcii poate cere să fie interzise următoarele acţiuni ale
terţilor: a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje, precum
şi utilizarea lui în calitate de ambalaj, în cazul mărcilor tridimen-
sionale; b) utilizarea semnului pe documentele de afaceri şi în
publicitate; e) multiplicarea, stocarea sau comercializarea semnului
în scopurile menţionate la literele a) şi b).
Titularul mărcii este în drept să interzică terţilor să folosească
în activitatea lor comercială, fără consimţământul său: a) un semn
identic cu marca pentru produse şi/sau servicii identice cu cele
pentru care marca este înregistrată; b) un semn care, din cauza
identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi identităţii ori
similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă,
generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului; riscul de
confuzie include şi riscul de asociere între semn şi marcă; c) un
semn identic ori similar cu marca pentru produse şi/sau servicii
diferite de cele pentru care marca este înregistrată când aceasta din
urmă a dobândit un renume în Republica Moldova, iar persoana terţă,
în urma folosirii semnului, fără motive justificate, profită de caracte-
rul distinctiv ori de renumele mărcii sau le aduce atingere acestora.
De asemenea, titularul mărcii poate cere să fie interzise urmă-
toarele acţiuni ale terţilor: a) oferirea produselor spre comercializare
sau comercializarea ori stocarea lor în aceste scopuri; b) importul
sau exportul produselor sub acest semn.
176
Încălcarea cerinţelor, enunţate mai sus, reprezintă temeiul de
aplicare a răspunderii în baza alin.(2) art.1852 CP RM.
Această viziune a legiuitorului moldovean îşi găseşte sprijin în
literatura de specialitate. De exemplu, S.A. Gorlenko este de părere
că folosirea ilicită a mărcii protejate se exprimă în: aplicarea sem-
nului pe mărfurile produse în ţară sau în străinătate şi oferite spre
vânzare; aplicarea semnului în documentaţia tehnică şi altă docu-
mentaţie care însoţeşte mărfurile; utilizarea semnului în publicitatea
privind mărfurile, inclusiv în condiţiile desfăşurării unei expoziţii,
târg, iarmaroc etc.; realizarea măsurilor publicitare doar în privinţa
semnului, în lipsa mărfurilor corespunzătoare; folosirea semnului de
către o persoană care a încheiat un contract cu titularul acesteia etc.1
Dreptul exclusiv asupra mărcii produce efecte pentru terţi
începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială al Republicii Moldova sau cu data înscrierii în Registrul
internaţional a datelor referitoare la înregistrarea mărcii. Titularul
mărcii poate plasa alături de marcă un marcaj de avertizare în formă
de litera R, înscrisă într-un cerc, sau un text care indică faptul că
marca este protejată în Republica Moldova. Dreptul exclusiv nu se
extinde asupra elementelor mărcii care, în conformitate cu Legea
privind protecţia mărcilor, nu pot fi înregistrate independent în
calitate de mărci, cum ar fi termenii descriptivi, cu condiţia folosirii
loiale a acestor elemente şi respectării intereselor legitime ale titu-
larului mărcii şi ale terţilor. Dreptul exclusiv asupra mărcii nu-i
permite titularului să interzică unui terţ să utilizeze în activitatea sa
industrială sau comercială, în concordanţă cu practicile oneste:
a) propriul său nume sau adresa sa; b) indicaţiile referitoare la specia,
calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică, timpul
fabricării produsului sau prestării serviciului, la alte caracteristici
ale acestora; c) marca, în cazul când este necesar a indica destinaţia
unui produs şi/sau serviciu, în special în calitate de accesoriu ori de
piesă detaşabilă.

1С.А. Горленко. Товарный знак: принцип использования. În: Патенты и лицензии,


2000, №5, р.11-14.

177
Titularul unei mărci înregistrate nu poate cere interzicerea
utilizării de către alte persoane a acestei mărci pe produse şi/sau
servicii care au fost plasate pe piaţa Republicii Moldova de el însuşi
ori cu consimţământul său (cu excepţia cazurilor când titularul are
motive temeinice de a se opune comercializării produselor sau pres-
tării serviciilor, în special când starea acestora este modificată sau
alterată după plasarea lor pe piaţă). Utilizarea, cu consimţământul
titularului, a mărcii de către alte persoane se consideră ca folosire
efectuată de către titular.
Pentru a fi înţelese mai bine condiţiile în care poate fi aplicată
răspunderea în baza alin.(2) art.1852 CP RM, aducem în prim plan
următoarele exemple din practica judiciară: • P.I. s-a adresat cu o
cerere de chemare în judecată împotriva SA „A.S.” În fapt, la
12.09.2006, lui P.I. i-a fost eliberat certificatul de înregistrare a
mărcii verbale C. cu nr.14102. Această marcă a fost înregistrată
pe un termen de 10 ani, din 12.12.2005 până la 12.12.2015, cu
dreptul exclusiv de folosire a acesteia pe teritoriul Republicii
Moldova şi cu dreptul de a interzice altor persoane să o folosească
fără consimţământul lui P.I. Pe parcursul unei perioade îndelungate
de timp, SA „A.S.” a folosit marca respectivă (în publicitate, la im-
portul şi la comercializarea autoturismelor) ca denumire a centrului
de deservire tehnică. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din
25.02.2008, acţiunea a fost admisă şi, întru apărarea drepturilor
asupra obiectului proprietăţii intelectuale înregistrat de către AGEPI
la 12.09.2006 cu nr.14102, Societăţii pe Acţiuni „A.S.” i s-a
interzis folosirea fără consimţământul lui P.I. a mărcii C. pentru
operaţiuni comerciale cu produse şi servicii clasa 07, 12 şi 35 pro-
tejate şi folosirea acestei mărci în scopuri de publicitate în orice
mod1; • M.S. s-a adresat în instanţa de judecată cu acţiune către
reprezentanţa din Moldova a Societăţii Comerciale „U.S.C.E.”
SRL, intervenientul accesoriu SC „P.” SRL şi AGEPI. În motivarea

1Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a


Republicii Moldova din 10.12.2008. Dosarul nr.2r-288/08. www.csj.md

178
acţiunii, reclamantul a indicat că, în perioada 17.03.2008-17.05.2008,
reprezentanţa din Republica Moldova a Societăţii Comerciale
„U.S.C.E.” SRL a folosit în mod ilicit în publicitatea la TV, pe
Internet, la radio, în ziare marca de produs „B.” pentru promovarea
în perioada respectivă a produselor „C.” şi „D.”. Analizând
probele în cauză, instanţa a ajuns la concluzia că pârâtul a folosit
ilicit marca „B.” în promoţia din 17.03.2008-17.05.2008, cauzând
reclamantului prejudicii materiale şi morale.1
În legătură cu latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2)
art.1852 CP RM, suscită interes opinia exprimată de E.V. Demianenko.
Referindu-se la o ipoteză similară – la infracţiunea de folosire ilegală
a mărcii (art.180 din Codul penal al Federaţiei Ruse) – autorul
consideră că folosirea ilegală a mărcii, însoţită de majorarea pre-
ţului la marfă sau serviciu şi de însuşirea diferenţei valorice dintre
preţul real şi preţul pretins, nu formează concursul infracţiunilor
prevăzute la art.159 şi 180 din Codul penal al Federaţiei Ruse.
E.V. Demianenko afirmă că însuşirea diferenţei valorice dintre
preţul real şi preţul pretins al unor mărfuri sau servicii, care sunt,
de regulă, necalitative, constituie trăsătura particularizantă a laturii
obiective a faptei incriminate la art.180 din Codul penal al Federa-
ţiei Ruse. În alţi termeni, autorul susţine că fapta în cauză absoarbe
fapta de escrocherie.2 O părere diferită exprimă A.P. Kuzneţov,
S.V. Izosimov şi I.N. Bokova, care consideră că soluţia concursului
de infracţiunii este cea plauzibilă.3
Ne exprimăm dezacordul cu poziţia susţinută de E.V. Demia-
nenko. Escrocheria poate fi absorbită nu de utilizarea fără consimţă-
mântul titularului a mărcii protejate sau a unui semn care, din cauza

1 Hotărârea Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 30.03.2009. Dosarul nr.2-14/09.
http://ca.justice.md
2 Е.В. Демьяненко. Уголовная ответственность за незаконное использование

товарного знака: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кан-


дидата юридических наук. Ростов-на-Дону, 2002, p.14.
3 А.П. Кузнецов, С.В. Изосимов, И.Н. Бокова. Незаконное использование товар-

ного знака: проблемы реализации уголовной ответственности. În: Российский


судья, 2001, №3, р.30-39.

179
identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori
similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă,
generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului. Ea poate
fi absorbită, de exemplu, de comercializarea produselor sub semnul
care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a
identităţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de
marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului
(ipoteză care este distinctă de utilizarea fără consimţământul titula-
rului a mărcii protejate sau a unui semn care, din cauza identităţii
ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează
riscul de confuzie în percepţia consumatorului, dar care este speci-
ficată tot la alin.(2) art.1852 CP RM).
Considerăm că situaţia analizată nu se deosebeşte esenţial de
cea când fapta de escrocherie este absorbită de infracţiunea prevă-
zută la art.236 CP RM, în prezenţa modalităţii de punere în circula-
ţie a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei, a monedelor, a valutei
străine, a valorilor mobiliare de stat sau a altor titluri de valoare false,
utilizate pentru efectuarea plăţilor. Referitor la această ipoteză,
V.Stati afirmă: „În ipoteza examinată, există concurenţa dintre o
parte şi un întreg: partea este art.190 CP RM; întregul este art.236
CP RM. În concluzie, trecerea în posesia făptuitorului a bunurilor
străine, în rezultatul punerii în circulaţie a banilor falşi sau a titluri-
lor de valoare false, se va califica numai conform art.236 CP RM.
Nu va fi necesară calificarea suplimentară ca escrocherie”.1
În consecinţă, însuşirea diferenţei valorice dintre preţul real şi
preţul pretins al unor mărfuri sau servicii, de regulă, necalitative –
săvârşită în procesul punerii în circulaţie economică a produselor
sub semnul care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca
înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de

1 V.Stati. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlu-
rilor de valoare false: analiză de drept penal. În: Revista Naţională de Drept, 2009,
nr.4, p.45-57.

180
semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consu-
matorului – se califică numai în baza alin.(2) art.1852 CP RM.
În acest caz, nu este necesară calificarea suplimentară conform
art.190 CP RM sau art.105 din Codul contravenţional.
În alt registru, consemnăm că ultima modalitate a acţiunii pre-
judiciabile specificate la alin.(2) art.1852 CP RM se exprimă în
îndemnarea terţilor la utilizarea fără consimţământul titularului a
mărcii protejate sau a unui semn care, din cauza identităţii ori simi-
litudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produ-
selor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul
de confuzie în percepţia consumatorului, la aplicarea semnului pe
produse sau pe ambalaje, la utilizarea lui în calitate de ambalaj în
cazul mărcilor tridimensionale, la oferirea produselor sub acest
semn spre comercializare sau la comercializarea ori la stocarea lor
în acest scop, sau, după caz, la oferirea ori prestarea serviciilor sub
acest semn, la importul sau exportul produselor sub acest semn, la
utilizarea semnului în publicitate, la multiplicarea, stocarea sau
comercializarea semnului în scopurile menţionate.
Prin „îndemnare” înţelegem convingerea, impulsionarea, stimu-
larea interesului unui terţ pentru ca acesta să efectueze activităţile
nominalizate mai sus. În ipoteza de faţă, aplicarea răspunderii în
baza alin.(2) art.1852 CP RM exclude referirea la alin.(4) art.42
CP RM, întrucât suntem în prezenţa aşa-numitei „instigări califi-
cate”, care se asimilează faptei autorului infracţiunii.
În legislaţia penală română lipseşte un corespondent al modali-
tăţii analizate a infracţiunii specificate la alin.(2) art.185 2 CP RM.
Infracţiunea examinată este o infracţiune materială. Pentru
consumarea infracţiunii specificate la alin.(2) art.185 2 CP RM este
obligatorie producerea daunelor în proporţii mari. Dacă cele săvâr-
şite nu implică producerea unor astfel de daune, calificarea poate fi
făcută conform art.97 din Codul contravenţional. În conformitate
cu Legea nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi indi-
caţiile geografice, nu se cere producerea unor astfel de daune.

181
În acest context, menţionăm că la lit.a) alin.(1) art.83 al Legii
nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile
geografice se stabileşte răspunderea pentru folosirea fără drept a
unei mărci în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii
produselor sau serviciilor la care se referă marca.
După V.Lazăr, prin „folosirea fără drept a unei mărci” se înţe-
lege întrebuinţarea, utilizarea în interes propriu a unei mărci de către
o altă persoană decât proprietarul de drept al acesteia.1 O opinie
controversată aparţine lui M.A Hotca şi M.Dobrinoiu: „Folosirea
reprezintă o formă distinctă a contrafacerii în care marca nu este
nici reprodusă, nici imitată fraudulos.2
Susţinem opinia lui V. Lazăr, dar nu putem sprijini punctul de
vederea al lui M.A Hotca şi M.Dobrinoiu care intră în discordanţă
cu alte păreri ale aceloraşi doi autori: „În condiţiile faptei prevăzute
la lit.a) alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a României din 15.04.1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice, elementul material constă
într-una din următoarele acţiuni alternative: contrafacere, imitare
sau folosire fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a
publicului consumator. Prin „contrafacere” se înţelege o reprodu-
cere identică sau cvasi-identică a unei mărci protejate”.3 Atunci
cum poate fi folosirea o formă distinctă a contrafacerii, din moment
ce contrafacerea are unicul sens de reproducere identică sau cvasi-
identică a unei mărci protejate? Dacă contrafacerea, imitarea sau
folosirea sunt trei părţi de acelaşi rang ale unui singur întreg, cum
este posibil ca folosirea să fie redusă la rolul de parte a contrafacerii?
În mod regretabil, M.A Hotca şi M.Dobrinoiu nu oferă răspunsuri
la aceste întrebări.
De asemenea, menţionăm că în Legea nr.84 a României din
15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice se stabileşte
răspunderea pentru:

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.184-185.


2 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.643.
3 Ibidem.

182
1) folosirea, în activitatea comercială, fără consimţământul
titularului mărcii înregistrate, a unui semn identic cu marca pentru
produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost
înregistrată (alin.(2) art.83 şi, implicit, lit.a) alin.(2) art.35);
2) folosirea, în activitatea comercială, fără consimţământul
titularului mărcii înregistrate, a unui semn care, dată fiind identitatea
sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea
produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau
serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia
publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii
cu semnul (alin.(3) art.83 şi, implicit, lit.b) alin.(2) art.35);
3) folosirea, în activitatea comercială, fără consimţământul
titularului mărcii înregistrate, a unui semn identic sau asemănător
cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru
care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un
renume în România şi dacă, din folosirea semnului, fără motive în-
temeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele
mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un preju-
diciu (alin.(2) art.83 şi, implicit, lit.c) alin.(2) art.35).
Precizăm că, sub aspectul laturii obiective, înţelesul noţiunii
„folosire”, utilizate în cele trei ipoteze sus-menţionate, nu se deose-
beşte principial de înţelesul noţiunii „folosire”, utilizate la lit.a)
alin.(1) art.83 din Legea nr.84 a României din 15.04.1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice.
La fel, menţionăm că la lit.b) alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a
României din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice
se stabileşte răspunderea pentru punerea în circulaţie, fără drept, a
unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înre-
gistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe
titularul mărcii înregistrate.
Noţiunea „punerea în circulaţie” o găsim definită chiar într-o
speţă din practica judiciară română: punerea în circulaţie reprezintă
introducerea în circuitul comercial, pe o anumită piaţă naţională,
regională, locală, a unor produse contrafăcute, precum şi oricare
183
alte operaţiuni comerciale subsecvente cu aceste produse, dar nu
doar în sensul strict de vânzare efectivă către un consumator.
Astfel, va constitui infracţiunea de punere în circulaţie de produse
contrafăcute fapta de vânzare a unor asemenea produse de către
„producător” către distribuitorii regionali ori vânzările succesive
între comercianţi. Considerăm că aceasta este interpretarea corectă,
întrucât textul legii urmăreşte să împiedice introducerea în circuitul
comercial a mărfurilor contrafăcute, deci a oricăror operaţiuni cu
acestea, şi nu doar vânzarea efectivă către consumatori”.1 Acest
punct de vedere îşi găseşte sprijin în doctrina penală. De exemplu,
M.A Hotca şi M.Dobrinoiu înţeleg prin „punere în circulaţie” orice
acţiune prin care se realizează introducerea produsului în circuitul
desfacerii bunurilor: expunerea spre vânzare, vânzarea, punerea în
gaj, împrumutul şi chiar oferirea cu titlu gratuit.2
De asemenea, într-o speţă din practica judiciară română s-a
constatat: „Achiziţionarea şi punerea în vânzare, fără drept, de pro-
duse care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregis-
trată pentru produse identice ori similare reprezintă o punere în
circulaţie, în sensul lit.b) alin.(1) art.83 din Legea nr. 84/1998, şi reali-
zează latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în acest text de lege”.3
În acelaşi timp, este importantă precizarea făcută de S.Brînză:
acţiunea de stocare în vederea comercializării sau oferirii spre
vânzare constituie pregătirea de infracţiune, nu infracţiunea consu-
mată; iar în dreptul penal român este consacrată teza de neincrimi-
nare a activităţii de pregătire de infracţiune.4

1 Aspecte controversate privind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de


art.83 alin.(1) lit.b) din Legea nr.84/1998. http://www.osim.ro/publicatii/editura/
TOATE%20MATERIALELE/ BULETIN%20DE%20JURISPRUDENTA%20ONLINE/
06_DIVERSE/ asp_controv_pr_elem_constit_infract_art_83_L84.pdf
2 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.643.
3 Infracţiuni privind mărcile. Art.83 alin.(1) lit.b) din Legea nr.84/1998. http://www.osim.ro/

publicatii/editura/TOATE%20MATERIALELE/BULETIN%20DE%20JURISPRUDE
NTA%20ONLINE/01_MARCI/PENAL/Partea%20speciala/Infractiuni%20privind%2
0marcile_%20Art%2083%20alin%201%20lit.%20b%20din%20Legea%2084.pdf
4 S.Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului, p.551.

184
În altă ordine de idei, vom supune analizei latura obiectivă a
infracţiunii specificate la alin.(21) art.1852 CP RM. În paralel, va fi
supusă examinării latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.c)
alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a României din 15.04.1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice.
Latura obiectivă a infracţiunii, specificate la alin.(21) art.1852
CP RM, are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de utilizare co-
mercială directă sau indirectă a unei denumiri de origine/indicaţii
geografice înregistrate pentru produsele neacoperite de înregistrare
în măsura în care aceste produse sunt comparabile cu cele înregis-
trate sub această denumire sau în măsura în care această utilizare
permite de a profita de reputaţia denumirii protejate, ori de uzurpare,
imitare sau evocare a asociaţiilor legate de o denumire de origine/
indicaţie geografică înregistrată, chiar dacă originea adevărată a
produsului este indicată sau dacă denumirea protejată este folosită
în traducere ori este însoţită de o expresie, cum ar fi „de genul”,
„de tipul”, „de stilul”, „imitaţie” ori de alte expresii similare, ori de
indicare falsă sau înşelătoare cu privire la provenienţa, originea,
natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe
produs sau pe ambalajul acestuia, în publicitate, ori de utilizare în
calitate de ambalaj a unui recipient de natură să creeze o impresie
eronată în privinţa originii produsului, ori de desfăşurare a unor
practici susceptibile să-l inducă în eroare pe consumator în ceea ce
priveşte originea adevărată a produsului, ori de îndemnare a terţilor
la efectuarea acestor acţiuni;
2) urmările prejudiciabile, şi anume – daunele în proporţii mari;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
După cum se poate remarca, modalităţile cu caracter alternativ
ale acţiunii prejudiciabile în cauză sunt:
1) utilizarea comercială directă sau indirectă a unei denumiri de
origine/indicaţii geografice înregistrate pentru produsele neacoperite
de înregistrare în măsura în care aceste produse sunt comparabile cu
185
cele înregistrate sub această denumire sau în măsura în care această
utilizare permite de a profita de reputaţia denumirii protejate;
2) uzurparea asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie
geografică înregistrată, chiar dacă originea adevărată a produsului
este indicată sau dacă denumirea protejată este folosită în traducere
ori este însoţită de o expresie, cum ar fi „de genul”, „de tipul”, „de
stilul”, „imitaţie” ori de alte expresii similare;
3) imitarea asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie
geografică înregistrată, chiar dacă originea adevărată a produsului
este indicată sau dacă denumirea protejată este folosită în traducere
ori este însoţită de o expresie, cum ar fi „de genul”, „de tipul”, „de
stilul”, „imitaţie” ori de alte expresii similare;
4) evocarea asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie
geografică înregistrată, chiar dacă originea adevărată a produsului
este indicată sau dacă denumirea protejată este folosită în traducere
ori este însoţită de o expresie, cum ar fi „de genul”, „de tipul”, „de
stilul”, „imitaţie” ori de alte expresii similare;
5) indicarea falsă sau înşelătoare cu privire la provenienţa, ori-
ginea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează
pe produs sau pe ambalajul acestuia, în publicitate;
6) utilizarea în calitate de ambalaj a unui recipient de natură să
creeze o impresie eronată în privinţa originii produsului;
7) desfăşurarea unor practici susceptibile să-l inducă în eroare
pe consumator în ceea ce priveşte originea adevărată a produsului;
8) îndemnarea terţilor la realizarea acţiunii prejudiciabile în
oricare din cele şapte modalităţi specificate mai sus.
Potrivit prevederilor Legii privind protecţia indicaţiilor geogra-
fice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate,
denumirile de origine şi indicaţiile geografice înregistrate sunt pro-
tejate contra oricărei:
a) utilizări comerciale directe sau indirecte a unei denumiri
înregistrate pentru produse neacoperite de înregistrare:
– în măsura în care aceste produse sunt comparabile cu cele
înregistrate sub această denumire; sau
186
– în măsura în care această utilizare permite de a profita de
reputaţia denumirii protejate;
b) uzurpări, imitări sau evocări, chiar dacă originea adevărată a
produsului este indicată sau dacă denumirea protejată este folosită
în traducere ori este însoţită de o expresie, cum ar fi „de genul”,
„de tipul”, „de stilul”, „imitaţie” ori de alte expresii similare;
c) indicaţii false sau înşelătoare cu privire la provenienţa, ori-
ginea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează
pe produs sau pe ambalajul acestuia, în publicitate sau pe docu-
mentele aferente produsului respectiv, precum şi contra utilizării în
calitate de ambalaj a unui recipient de natură să creeze o impresie
eronată în privinţa originii produsului;
d) practici susceptibile să inducă în eroare consumatorul în
ceea ce priveşte originea adevărată a produsului.
Dacă o denumire înregistrată conţine în sine denumirea generică
a unui produs, utilizarea acestei denumiri generice pentru produsele
corespunzătoare nu se consideră contrară lit.a) sau b), specificate
mai sus. Denumirile protejate nu pot deveni generice. Înregistrarea
denumirii de origine sau a indicaţiei geografice generează apariţia
dreptului de utilizare a acestora. Denumirea de origine şi indicaţia
geografică înregistrate nu pot fi cesionate, licenţiate şi nu pot face
obiectul unor drepturi reale.
Încălcarea cerinţelor, enunţate mai sus, reprezintă temeiul apli-
cării răspunderii în baza alin.(21) art.1852 CP RM.
Noţiunea „îndemnare”, utilizată în dispoziţia de la alin.(21)
art.1852 CP RM, urmează a fi interpretată într-o manieră similară
cu cea prezentată în legătură cu analiza infracţiunii specificate la
alin.(2) art.1852 CP RM.
Infracţiunea analizată este o infracţiune materială. Pentru con-
sumarea infracţiunii prevăzute la alin.(21) art.1852 CP RM este
obligatorie producerea daunelor în proporţii mari. Dacă cele săvâr-
şite nu implică producerea unor astfel de daune, calificarea poate fi
făcută conform alin.(1) art.971 din Codul contravenţional. În confor-
mitate cu Legea nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi
indicaţiile geografice, nu se cere producerea unor astfel de daune.
187
În alt context, menţionăm că la lit.c) alin.(1) art.83 al Legii
nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile
geografice se stabileşte răspunderea pentru punerea în circulaţie a
produselor care poartă indicaţii geografice care indică sau suge-
rează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică,
alta decât locul adevărat de origine, în scopul inducerii în eroare a
publicului cu privire la originea geografică a produsului.
Potrivit aceleiaşi legi, este interzisă folosirea unei indicaţii
geografice sau imitarea ei de către persoane neautorizate, chiar
dacă se indică originea reală a produselor ori dacă se adaugă men-
ţiuni ca: gen, tip, imitaţie şi altele asemenea. Persoanele autorizate
de OSIM să utilizeze o indicaţie geografică pentru vinuri sau pentru
produse spirtoase pot să interzică folosirea acestei indicaţii de către
orice altă persoană pentru vinuri sau pentru produse spirtoase care
nu sunt originare din locul sugerat de indicaţia geografică respec-
tivă, chiar în cazurile în care originea adevărată a produsului este
menţionată expres ori în cazurile în care indicaţia geografică este
utilizată în traducere sau este însoţită de expresii, cum sunt: de
genul, de tipul şi altele asemenea.
Noţiunea „punerea în circulaţie”, utilizată în dispoziţia de la
lit.c) alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a României din 15.04.1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice, urmează a fi interpretată după
modelul pe care îl cunoaştem din examinarea laturii obiective a
infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a
României din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice,
examinare pe care am realizat-o mai sus, cu ajustările de rigoare.
În altă ordine de idei, urmează să analizăm latura obiectivă a
infracţiunii prevăzute la alin.(22) art.1852 CP RM. Ţinem să pre-
cizăm că în legislaţia penală română nu există un corespondent al
acestei infracţiuni.
Latura obiectivă a infracţiunii, specificate la alin.(22) art.1852
CP RM, are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea constând în orice
practică susceptibilă să-l inducă în eroare pe consumator referitor
188
la o denumire a specialităţii tradiţionale garantate, sau în orice imitare
a unei denumiri înregistrate şi rezervate conform legislaţiei cu
privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi
specialităţilor tradiţionale garantate, sau în orice folosire în comerţ
a denumirilor de produse care ar putea fi confundate cu denumirile
specialităţilor tradiţionale garantate înregistrate cu rezervarea denu-
mirii conform legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geogra-
fice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate,
sau orice uzurpare abuzivă sau înşelătoare a menţiunii „Specialitate
tradiţională garantată” ori a simbolului naţional asociat acesteia,
sau în îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
2) urmările prejudiciabile, şi anume – daunele în proporţii mari;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Astfel, se poate vedea că modalităţile cu caracter alternativ ale
acţiunii prejudiciabile examinate sunt:
1) orice practică susceptibilă să-l inducă în eroare pe consuma-
tor referitor la o denumire a specialităţii tradiţionale garantate, sau
orice imitare a unei denumiri înregistrate şi rezervate conform
legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor
de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate;
2) orice imitare a unei denumiri înregistrate şi rezervate conform
legislaţiei cu privire la protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor
de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate;
3) orice folosire în comerţ a denumirilor de produse care ar putea
fi confundate cu denumirile specialităţilor tradiţionale garantate
înregistrate cu rezervarea denumirii conform legislaţiei cu privire la
protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi speciali-
tăţilor tradiţionale garantate;
4) orice uzurpare abuzivă sau înşelătoare a menţiunii „Speciali-
tate tradiţională garantată” ori a simbolului naţional asociat acesteia;
5) îndemnarea terţilor la realizarea acţiunii prejudiciabile în
oricare din cele patru modalităţi specificate mai sus.

189
De menţionat că, în acord cu prevederile Legii privind protecţia
indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tra-
diţionale garantate, denumirile specialităţilor tradiţionale garantate,
înregistrate în conformitate cu numita lege, sunt protejate contra:
a) oricăror practici susceptibile să inducă în eroare consumato-
rul, în special contra practicilor care lasă să se înţeleagă că produ-
sul agricol sau alimentar este o specialitate tradiţională garantată;
b) oricărei imitări a unei denumiri înregistrate şi rezervate con-
form alin.(2) art.36 al Legii privind protecţia indicaţiilor geogra-
fice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate.
Se interzice folosirea în comerţ a denumirilor de produse care
ar putea fi confundate cu denumirile specialităţilor tradiţionale ga-
rantate înregistrate cu rezervarea denumirii conform alin.(2) art.36
al Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de
origine şi specialităţilor tradiţionale garantate. Se interzice orice
uzurpare abuzivă sau înşelătoare a menţiunii „Specialitate tradiţio-
nală garantată” şi a simbolului naţional asociat acesteia.
Trebuie de precizat că alin.(2) art.36 al Legii privind protecţia
indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tra-
diţionale garantate prevede următoarele: o specialitate tradiţională
garantată poate fi înregistrată, cu rezervarea denumirii produsului
agricol sau alimentar ce corespunde caietului de sarcini publicat, cu
condiţia ca grupul solicitant să fi cerut aceasta în cererea de înre-
gistrare şi, ca urmare a procedurii prevăzute la art.22 al numitei
legi, să nu rezulte că denumirea respectivă este folosită într-o manieră
legală, notorie, economic semnificativă pentru produse agricole sau
alimentare similare. Începând cu data publicării informaţiei referi-
toare la înregistrarea specialităţii tradiţionale garantate, denumirea
respectivă, chiar dacă nu este însoţită de menţiunea „Specialitate
tradiţională garantată” şi/sau de simbolul naţional asociat acesteia,
nu poate fi utilizată pe etichetele produselor agricole sau alimentare
similare ce nu sunt conforme caietului de sarcini înregistrat.
Nesocotirea reglementărilor legale enunţate mai sus constituie
temeiul aplicării răspunderii în baza alin.(22) art.1852 CP RM.
190
Cât priveşte noţiunea „îndemnare”, utilizată în dispoziţia de la
alin.(22) art.1852 CP RM, aceasta urmează a fi interpretată într-o
manieră similară cu cea prezentată în legătură cu analiza infracţiunii
specificate la alin.(2) art.1852 CP RM.
Infracţiunea în cauză este o infracţiune materială. Pentru consu-
marea infracţiunii prevăzute la alin.(22) art.1852 CP RM este obli-
gatorie producerea daunelor în proporţii mari. Dacă cele săvârşite
nu implică producerea unor astfel de daune, calificarea poate fi
făcută conform art.972 din Codul contravenţional.
În cele ce urmează vom investiga latura obiectivă a infracţiunii
prevăzute la alin.(23) art.1852 CP RM. Ţinem să precizăm că în legis-
laţia penală română nu există un corespondent al acestei infracţiuni.
Latura obiectivă a infracţiunii, specificate la alin.(23) art.1852
CP RM, are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de utilizare ilegală
în sensul alin.(21) art.1852 CP RM a unei denumiri de origine/indicaţii
geografice neînregistrate, protejate în baza acordurilor bilaterale la
care Republica Moldova este parte, ori de îndemnare a terţilor la
efectuarea acestor acţiuni;
2) urmările prejudiciabile, şi anume – daunele în proporţii mari;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Se poate observa că modalităţile alternative ale acţiunii preju-
diciabile examinate sunt:
1) utilizarea ilegală în sensul alin.(21) art.1852 CP RM a unei
denumiri de origine/indicaţii geografice neînregistrate, protejate în
baza acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este parte;
2) îndemnarea terţilor la utilizarea ilegală în sensul alin.(21)
art.1852 CP RM a unei denumiri de origine/indicaţii geografice neîn-
registrate, protejate în baza acordurilor bilaterale la care Republica
Moldova este parte.
Când spunem „utilizarea ilegală în sensul alin.(21) art.1852
CP RM”, avem în vedere oricare din primele şapte modalităţi ale

191
acţiunii prejudiciabile specificate la alin.(21) art.1852 CP RM”, aşa
cum le-am enumerat mai sus.
Noţiunea „îndemnare”, utilizată în dispoziţia de la alin.(23)
art.1852 CP RM, urmează a fi interpretată într-o manieră similară
cu cea prezentată în legătură cu analiza infracţiunii specificate la
alin.(2) art.1852 CP RM.
Infracţiunea dată este o infracţiune materială. Pentru consuma-
rea infracţiunii prevăzute la alin.(23) art.1852 CP RM este obliga-
torie producerea daunelor în proporţii mari. Dacă cele săvârşite nu
implică producerea unor astfel de daune, calificarea poate fi făcută
conform alin.(2) art.971 din Codul contravenţional.
În altă ordine de idei, vom supune analizei latura obiectivă a
infracţiunii specificate la alin.(3) art.1852 CP RM. În paralel, va fi
supusă examinării latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.59
al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie.
Latura obiectivă a infracţiunii, prevăzute la alin.(3) art.1852
CP RM, are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de fabricare, import,
export, transportare, oferire spre vânzare, vânzare, alt mod de punere
în circulaţie economică sau stocare în aceste scopuri a produsului,
de folosire de procedee, ceea ce constituie invenţii sau modele de
utilitate ori include obiectul invenţiei sau al modelului de utilitate
protejate, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară
autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare,
ori de îndemnare a terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
2) urmările prejudiciabile, şi anume – daunele în proporţii mari;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Aşadar, observăm că acţiunea prejudiciabilă examinată cunoaşte
următoarele modalităţi:
1) fabricarea, importul, exportul, transportarea, oferirea spre
vânzare, vânzarea, alt mod de punere în circulaţie economică sau
stocarea în aceste scopuri a produsului care constituie o invenţie
protejată sau un model de utilitate protejat, ori care include obiectul
192
invenţiei protejate sau al modelului de utilitate protejat, pentru care,
în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea
titularului, efectuate fără această autorizare;
2) folosirea de procedee, care constituie o invenţie protejată
sau un model de utilitate protejat, ori care include obiectul invenţiei
protejate sau al modelului de utilitate protejat, pentru care, în con-
formitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularu-
lui, efectuate fără această autorizare;
3) îndemnarea terţilor la realizarea acţiunii prejudiciabile în
oricare din cele două modalităţi menţionate mai sus.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova privind protec-
ţia invenţiilor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
07.03.20081, brevetul îi acordă titularului dreptul exclusiv de a
exploata invenţia pe întreaga durată de protecţie a lui. De asemenea,
brevetul îi acordă titularului dreptul de a interzice terţilor care nu
au acordul său efectuarea, pe teritoriul Republicii Moldova, a urmă-
toarelor acţiuni: a) fabricarea, oferirea spre vânzare, vânzarea, folo-
sirea, importul sau stocarea în aceste scopuri a produsului care con-
stituie obiectul brevetului; b) folosirea procedeului care constituie
obiectul brevetului sau, în cazul în care un terţ ştie sau este evident
din circumstanţe că folosirea procedeului este interzisă fără acordul
titularului de brevet, oferirea procedeului spre folosire; c) oferirea
spre vânzare, vânzarea, folosirea, importul sau stocarea în aceste
scopuri a produsului obţinut direct prin procedeul care constituie
obiectul brevetului. În cazul în care există mai mulţi titulari ai unui
brevet, raporturile privind exploatarea invenţiei protejate prin brevet
se stabilesc printr-un acord încheiat între aceştia.
O interdicţie similară operează în privinţa fabricării, importului,
exportului, transportării, oferirii spre vânzare, vânzării, altui mod
de punere în circulaţie economică sau stocării în aceste scopuri a
produsului, folosirii de procedee, ceea ce constituie modele de
utilitate ori include obiectul modelului de utilitate protejate, pentru

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.117-119.

193
care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea
titularului, efectuate fără această autorizare.
Nesocotirea unor asemenea interdicţii reprezintă temeiul apli-
cării răspunderii în baza alin.(3) art.1852 CP RM.
Noţiunea „îndemnare”, utilizată în dispoziţia de la alin.(3)
art.1852 CP RM, urmează a fi interpretată într-o manieră similară
cu cea prezentată în legătură cu analiza infracţiunii specificate la
alin.(2) art.1852 CP RM.
Cât priveşte latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.59
al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de
invenţie, este vorba despre fapta persoanei care fabrică, foloseşte
sau pune în circulaţie, fără drept, obiectul unui brevet de invenţie
sau care comite orice altă încălcare a drepturilor conferite, potrivit
dispoziţiei din alin.(1) art.32 din respectiva lege, dacă aceste încălcări
au fost săvârşite după data publicării cererii de brevet de invenţie.
În opinia lui I.Macovei şi N.-R. Dominte, în cazul dat, fabricarea
constă în reproducerea materială a unui obiect protejat sau în utiliza-
rea unui procedeu brevetat. Fără a fi necesară întrebuinţarea obiectului
contrafăcut, actul fabricării trebuie să fie complet, adică să prezinte
un caracter industrial. La rândul său, folosirea constă în utilizarea sau
întrebuinţarea obiectului invenţiei. Folosirea este independentă de
fabricare. Cel care utilizează obiectul contrafăcut va răspunde chiar
dacă a fost fabricat de o altă persoană. În fine, punerea în circulaţie
constă în vânzarea sau în expunerea spre vânzare de obiecte contrafă-
cute.1 Opinii similare au fost exprimate de M.A. Hotca şi M.Dobri-
noiu2, O.Loghin şi T.Toader3, Gh.Nistoreanu şi A.Boroi4.
În ce ne priveşte, considerăm că nu există nici un temei să
restrângem cumva semantismul noţiunii „punerea în circulaţie”. Ca

1 I.Macovei, N.-R. Dominte. Dreptul proprietăţii intelectuale, p.64.


2 M.A. Hotca. Codul penal. Comentarii şi explicaţii, p.1407; M.A. Hotca, M.Dobrinoiu.
Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii. Vol.I, p.621.
3 O.Loghin, T.Toader. Drept penal român. Partea Specială. Bucureşti: Şansa, 1999, p.513-

514; T.Toader. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: Hamangiu, 2007, p.330-332.
4 Gh.Nistoreanu, A.Boroi. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: ALL Beck, 2002,

p.420-421.

194
şi în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea nr.84 a României din
15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, în situaţia exa-
minată prin „punere în circulaţie” trebuie de înţeles orice acţiune
prin care se realizează introducerea produsului în circuitul desfacerii
bunurilor: expunerea spre vânzare, vânzarea, punerea în gaj, împru-
mutul şi chiar oferirea cu titlu gratuit.
Cerinţa esenţială pentru întregirea laturii obiective a infracţiu-
nii, prevăzute la art.59 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991,
este ca acţiunea incriminată să fie săvârşită fără drept (adică, fără o
justificare legală) şi după publicarea cererii de brevet.
Fapta, incriminată la art.59 al Legii nr.64 a României din
11.10.1991 privind brevetele de invenţie, este periculoasă socialmente,
întrucât reprezintă o încălcare a prevederilor de la alin.(2) art.32 din
numita lege, care interzic efectuarea, fără consimţământul titularului
brevetului, a unor acte precum fabricarea, folosirea, oferirea spre
vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre
vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un
produs, respectiv utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea
spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului
obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul
brevetului este un procedeu.
Precizăm că la alin.(1) art.32 al Legii nr.64 a României din
11.10.1991 privind brevetele de invenţie este stabilit că brevetul de
invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe
durata de protecţie a acestuia, adică 20 de ani, cu începere de la
data de depozit.
Situaţia premisă, caracteristică infracţiunii specificate la art.59
al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de inven-
ţie, presupune preexistenţa, sub o anumită formă şi stare, a obiectului
unui brevet de invenţie, situaţie schimbată prin comiterea acţiunii
ce constituie elementul material al infracţiunii.
În alt registru, încheind investigarea laturii obiective a infrac-
ţiunii prevăzute la alin.(3) art.1852 CP RM, vom consemna că

195
această infracţiune este una materială. Ea se consideră consumată
din momentul producerii daunelor în proporţii mari. Dacă cele săvâr-
şite nu implică producerea unor astfel de daune, calificarea poate fi
făcută conform art.99 din Codul contravenţional. În conformitate
cu Legea nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de inven-
ţie, nu se cere producerea unor astfel de daune.
În altă ordine de idei, va fi examinată latura obiectivă a infrac-
ţiunii specificate la alin.(4) art.1852 CP RM. În paralel, va fi supusă
analizei latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.42 al Legii
nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi
modelelor industriale.
Astfel, latura obiectivă a infracţiunii, prevăzute la alin.(4)
art.1852 CP RM, include următoarele trei semne:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de fabricare, import,
export, oferire spre vânzare, vânzare, alt mod de punere în circula-
ţie economică sau stocare în aceste scopuri a produsului obţinut
prin aplicarea desenului sau modelului industrial protejate, dacă
acest produs, integral sau într-o măsură substanţială, este o copie a
desenului sau a modelului industrial protejate, pentru care, în con-
formitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului,
efectuate fără această autorizare, ori de îndemnare a terţilor la efec-
tuarea acestor acţiuni;
2) urmările prejudiciabile, şi anume – daunele în proporţii mari;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Aşadar, acţiunea prejudiciabilă analizată cunoaşte următoarele
două modalităţi:
1) fabricarea, importul, exportul, oferirea spre vânzare, vânzarea,
alt mod de punere în circulaţie economică sau stocarea în aceste
scopuri a produsului obţinut prin aplicarea desenului sau modelului
industrial protejate, dacă acest produs, integral sau într-o măsură
substanţială, este o copie a desenului sau a modelului industrial pro-
tejate, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară auto-
rizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare;
196
2) îndemnarea terţilor la realizarea acţiunii prejudiciabile în
modalitatea consemnată mai sus.
În acord cu Legea Republicii Moldova privind protecţia dese-
nelor şi modelelor industriale, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 12.07.20071, desenul sau modelul industrial înregistrat
conferă titularului dreptul exclusiv de a-l utiliza şi de a interzice
oricărui terţ utilizarea sa fără acordul titularului. Prin „utilizare” se
înţelege în special fabricarea, includerea într-o ofertă, introducerea
pe piaţă, importul, exportul sau utilizarea propriu-zisă a unui produs
în care a fost integrat ori căruia i s-a aplicat desenul sau modelul
industrial în cauză, precum şi depozitarea produsului respectiv în
scopurile menţionate anterior. În cazul mai multor titulari, raportu-
rile privind utilizarea desenului sau a modelului industrial protejat
se stabilesc prin contract, încheiat între ei.
Nesocotirea unei asemenea interdicţii reprezintă temeiul apli-
cării răspunderii în conformitate cu alin.(4) art.1852 CP RM.
Noţiunea „îndemnare” urmează a fi interpretată într-o manieră
similară cu cea prezentată în legătură cu analiza infracţiunii prevă-
zute la alin.(2) art.1852 CP RM.
În altă privinţă, în conformitate cu art.42 al Legii nr.129 a
României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale, reproducerea, fără drept, a desenului sau modelului indus-
trial în scopul fabricării de produse cu aspect identic, fabricarea,
oferirea spre vânzare, vânzarea, importul, folosirea sau stocarea
unor astfel de produse în vederea punerii în circulaţie ori folosirii,
fără acordul titularului certificatului de înregistrare a desenului sau
modelului industrial, în perioada de valabilitate a acestuia, constituie
infracţiune de contrafacere a desenului sau modelului industrial.
Din punctual de vedere al lui V.Lazăr, prin „reproducere” se
are în vedere redarea exactă a desenului sau modelului industrial. 2
Într-o manieră apropiată se exprimă M.A. Hotca şi M.Dobrinoiu:

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.136-140.


2 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.149.

197
prin „reproducere” se înţelege imitarea, copierea, redarea exactă a
desenului sau modelului industrial.1
Prezintă interes şi opinia lui D.-N. Dumitru, care consideră că,
spre deosebire de materia mărcilor, în ceea ce priveşte aprecierea
contrafacerii în domeniul desenelor şi modelelor industriale, riscul
de confuzie nu constituie o condiţie necesară şi nici suficientă.
Astfel, va exista contrafacere chiar şi atunci când un element con-
stitutiv al originalităţii operei protejate este reprodus.2
Cât priveşte noţiunile desemnând celelalte operaţiuni nominali-
zate în art.42 al Legii nr.129 a României din 29.12.1992 privind
protecţia desenelor şi modelelor industriale – fabricarea, oferirea
spre vânzare, vânzarea, importul, folosirea sau stocarea unor astfel de
produse în vederea punerii în circulaţie ori folosirii – considerăm
că acestea sunt bine cunoscute din punct de vedere conceptual din
investigaţiile asupra infracţiunilor analizate anterior. De aceea, nu
vom insista asupra definirii acestora.
Menţionăm că fapta incriminată la art.42 al Legii nr.129 a
României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale comportă pericol social, întrucât reprezintă o încălcare a
prevederilor art.29 din respectiva lege, potrivit cărora, pe întreaga
durată de valabilitate, certificatul de înregistrare conferă titularului
un drept exclusiv de exploatare a desenului sau modelului şi dreptul
de a interzice terţilor să efectueze, fără consimţământul său, urmă-
toarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea
spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea unui
produs în care desenul sau modelul este încorporat.
În vederea întregirii laturii obiective a infracţiunii analizate,
cerinţa esenţială este ca acţiunea în cauză să fie comisă fără acordul
titularului certificatului de înregistrare a desenului sau modelului şi
în perioada de valabilitate a acestui certificat.

1M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.629.


2D.-N. Dumitru. Protecţia juridico-penală a mărcilor, desenelor şi modelelor industriale:
Rezumat al tezei de doctorat. Bucureşti, 2008, p.27-28.

198
În acelaşi timp, situaţia premisă, caracteristică infracţiunii pre-
văzute la art.42 al Legii nr.129 a României din 29.12.1992 privind
protecţia desenelor şi modelelor industriale, constă în existenţa, în
forma prevăzută de lege, a drepturilor decurgând din calitatea de
autor al unui desen sau model.
Finalizând analiza laturii obiective a infracţiunii, specificate la
alin.(4) art.1852 CP RM, vom menţiona că această infracţiune este
una materială. Ea se consideră consumată din momentul producerii
daunelor în proporţii mari. Dacă cele săvârşite nu implică produce-
rea unor astfel de daune, calificarea poate fi făcută conform art.100
din Codul contravenţional. În conformitate cu Legea nr.129 a
României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale, nu se cere producerea unor astfel de daune.
În continuare va fi examinată latura obiectivă a infracţiunii
prevăzute la alin.(5) art.1852 CP RM. În paralel, va fi supusă anali-
zei latura obiectivă a unora dintre infracţiunile prevăzute la art.27
şi 40 ale Legii nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia
noilor soiuri de plante.
Latura obiectivă a infracţiunii, specificate la alin.(5) art.1852
CP RM, are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de producere,
reproducere, condiţionare în scop de înmulţire, oferire spre vânzare,
vânzare sau alte forme de comercializare, de import, export sau
stocare în aceste scopuri a materialului soiului de plantă pentru
care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din
partea titularului, efectuate fără această autorizare, ori de îndem-
nare a terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
2) urmările prejudiciabile, şi anume – daunele în proporţii mari;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Din cele menţionate rezultă că două la număr sunt modalităţile
acţiunii prejudiciabile:
1) producerea, reproducerea, condiţionarea în scop de înmulţire,
oferirea spre vânzare, vânzarea sau alte forme de comercializare,
199
importul, exportul sau stocarea în aceste scopuri a materialului soiu-
lui de plantă pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară
autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare;
2) îndemnarea terţilor la realizarea acţiunii prejudiciabile în
modalitatea consemnată mai sus.
În corespundere cu Legea Republicii Moldova privind protec-
ţia soiurilor de plante, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
la 29.02.20081, titularul de brevet are dreptul exclusiv asupra soiului
protejat prin brevet, care constă în dreptul de a exploata soiul, în
dreptul de a dispune de soi, în dreptul de a interzice terţilor să efec-
tueze fără autorizaţia sa următoarele acţiuni referitoare la materialul
soiului sau la materialul recoltat al soiului protejat: a) producerea
sau reproducerea (în scopul înmulţirii); b) condiţionarea (adică,
operaţiunea prin care materialul este adus într-o anumită stare de
umiditate, de temperatură, de puritate etc.) în scopul înmulţirii;
c) oferirea spre vânzare; d) vânzarea sau alte forme de comerciali-
zare; e) exportul; f) importul; g) stocarea în scopul efectuării acţiu-
nilor menţionate la lit. a)-f).
Nesocotirea unei asemenea interdicţii reprezintă temeiul apli-
cării răspunderii în conformitate cu alin.(5) art.1852 CP RM.
Noţiunea „îndemnare” urmează a fi interpretată într-o manieră
similară cu cea prezentată în legătură cu analiza infracţiunii prevă-
zute la alin.(2) art.1852 CP RM.
În alt context, consemnăm că, potrivit art.27 al Legii nr.255 a
României din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante,
titularul brevetului de soi beneficiază de dreptul exclusiv de a
exploata noul soi şi de dreptul de a interzice oricărei persoane să
efectueze, fără autorizaţia sa, următoarele acte privind materialul
de înmulţire şi materialul recoltat din soiul protejat: a) producerea
sau reproducerea; b) condiţionarea în scopul înmulţirii; c) oferirea
spre vânzare; d) vânzarea sau orice altă formă de comercializare;

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.99-101.

200
e) importul; f) exportul; g) depozitarea pentru unul din scopurile
menţionate la lit. a)-f).
Totodată, conform art.40 al Legii nr.255 a României din
31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, constituie
infracţiune de contrafacere efectuarea, fără autorizaţia titularului
brevetului de soi, a oricărui act prevăzut la art.27 al respectivei
legi, precum şi a oricărui act din următoarele: a) folosirea pentru
materialul de înmulţire, produs şi vândut, a unei alte denumiri decât
denumirea înregistrată a noului soi; b) folosirea denumirii înregis-
trate a unui nou soi pentru materialul de înmulţire, produs şi vândut,
care nu aparţine acestui soi; c) atribuirea pentru materialul de în-
mulţire, produs şi vândut, a unei denumiri foarte apropiate de cea a
soiului protejat, astfel încât să poată produce confuzii; d) vânzarea
de material de înmulţire, cu menţiunea falsă că aparţine soiului
pentru care s-a acordat brevet de soi, inducând astfel în eroare
cumpărătorul.
Pentru oricare din aceste modalităţi de realizare este atestată
aceeaşi situaţie premisă: existenţa unui brevet de soi în perioada de
valabilitate a acestuia.
În încheierea analizei laturii obiective a infracţiunii specificate
la alin.(5) art.1852 CP RM, este necesar a menţiona că această
infracţiune este una materială. Ea se consideră consumată din momen-
tul producerii daunelor în proporţii mari. Dacă cele săvârşite nu
implică producerea unor astfel de daune, calificarea poate fi făcută
conform art.101 din Codul contravenţional. În conformitate cu
Legea nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia noilor
soiuri de plante, nu se cere survenirea unor astfel de daune.
În altă ordine de idei, va fi investigată latura obiectivă a infrac-
ţiunii prevăzute la alin.(6) art.1852 CP RM. În paralel, va fi supusă
analizei latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.40 al Legii
nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia topografiilor cir-
cuitelor integrate.
Astfel, latura obiectivă a infracţiunii, specificate la alin.(6)
art.1852 CP RM, include următoarele trei semne:
201
1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de reproducere a
topografiei circuitului integrat sau a unei părţi a acesteia, de import,
export, oferire spre vânzare, vânzare sau distribuire în orice alt mod
în scopuri comerciale a topografiei circuitului integrat pentru care,
în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea
titularului, efectuate fără această autorizare, ori de îndemnare a
terţilor la efectuarea acestor acţiuni;
2) urmările prejudiciabile, şi anume – daunele în proporţii mari;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Aşadar, acţiunea prejudiciabilă analizată cunoaşte următoarele
modalităţi:
1) reproducerea topografiei circuitului integrat sau a unei părţi
a acesteia, importul, exportul, oferirea spre vânzare, vânzarea sau
distribuirea în orice alt mod în scopuri comerciale a topografiei cir-
cuitului integrat pentru care, în conformitate cu legislaţia, este nece-
sară autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare;
2) îndemnarea terţilor la realizarea acţiunii prejudiciabile în
modalitatea consemnată mai sus.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova privind protecţia
topografiilor circuitelor integrate, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 29.10.19991, pe toată durata protecţiei topografiei cir-
cuitului integrat înregistrate, titularul are dreptul exclusiv la exploa-
tarea ei, precum şi dreptul de a permite sau de a interzice altor
persoane exploatarea respectivei topografii a circuitului integrat în
care aceasta este încorporată sau a unui articol care încorporează un
astfel de circuit integrat. Prin „exploatarea topografiei circuitului
integrat” se înţelege: a) reproducerea, fie prin încorporare într-un
circuit integrat, fie în alt mod, a topografiei sau a uneia din părţile
acesteia, cu excepţia părţilor care nu sunt originale; b) exportul,
importul, oferirea spre vânzare, vânzarea sau distribuirea în orice

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.1-4.

202
mod, în scopuri comerciale, a topografiei circuitului integrat în care
aceasta este încorporată sau a unui articol care încorporează un
astfel de circuit integrat.
Nesocotirea unei asemenea interdicţii reprezintă temeiul apli-
cării răspunderii în conformitate cu alin.(6) art.1852 CP RM.
Noţiunea „îndemnare” urmează a fi interpretată într-o manieră
similară cu cea prezentată în legătură cu analiza infracţiunii
prevăzute la alin.(2) art.1852 CP RM.
În alt context, este cazul de menţionat că, în conformitate cu
art.40 al Legii nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia
topografiilor circuitelor integrate, încălcarea drepturilor titularului,
prin exploatarea, fără autorizaţia acestuia, a unei topografii înregis-
trate, constituie infracţiune de contrafacere sau, după caz, de vân-
zare de produse contrafăcute.
Cu privire la contrafacerea unei topografii înregistrate, V.Lazăr
arată că prin aceasta se realizează copierea frauduloasă a produsu-
lui electronic original, acţiune identică cu acea de plagiat de la
infracţiunile prevăzute în legea dreptului de autor; deşi norma
penală nu afirmă expresis verbis, interpretarea logică a noţiunii de
contrafacere se referă nu doar la reproducerea primară a produsului
electronic respectiv, ci şi la cea de multiplicare a acestuia, adică de
fabricare frauduloasă a unui număr determinat de asemenea piese.1
Într-o manieră asemănătoare se exprimă M.A. Hotca şi M.Dobrinoiu.2
Referitor la vânzarea de produse contrafăcute, prevăzută la
art.40 al Legii nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia
topografiilor circuitelor integrate, V.Lazăr susţine că, în acest caz,
infracţiunea se realizează şi prin acţiunile de import sau distribuire,
în orice mod, a produselor contrafăcute.3 Considerăm această inter-
pretare prea largă. Spre deosebire de dispoziţia de la alin.(6)
art.1852 CP RM, cea de la art.40 al Legii nr.16 a României din

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.161.


2 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.633.
3 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.162.

203
06.03.1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate nu
conţine nici o referire la importul, exportul, oferirea spre vânzare,
vânzarea sau distribuirea în orice alt mod în scopuri comerciale a
topografiei circuitului integrat.
Finalizând analiza infracţiunii specificate la alin.(6) art.1852
CP RM, menţionăm că această infracţiune este una materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii
mari. Dacă cele săvârşite nu implică producerea unor astfel de
daune, calificarea poate fi făcută conform art.102 din Codul contra-
venţional. Conform Legii nr.16 a României din 06.03.1995 privind
protecţia topografiilor circuitelor integrate, nu se cere producerea
unor astfel de daune.
În cele din urmă, vom examina latura obiectivă a infracţiunii
prevăzute la art.1853 CP RM. În paralel, va fi supusă analizei latura
obiectivă a unora dintre infracţiunile prevăzute la art.40 al Legii
nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de
plante.
Latura obiectivă a infracţiunii, specificate la art.1853 CP RM,
constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune
cunoaşte următoarele cinci modalităţi alternative:
1) declaraţiile false care subminează autoritatea solicitantului
de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală;
2) operarea cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia
proprietăţii intelectuale;
3) falsificarea documentelor necesare eliberării titlului de pro-
tecţie;
4) perfectarea documentelor falsificate, care subminează auto-
ritatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate intelec-
tuală;
5) prezentarea de documente cu date care subminează autorita-
tea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală.
În conformitate cu pct.8 al Hotărârii Guvernului Republicii
Moldova cu privire la înregistrarea de stat a operelor ocrotite de

204
dreptul de autor şi drepturile conexe, nr.901 din 28.08.20011, pentru
înregistrarea operelor ocrotite de dreptul de autor şi drepturile conexe,
solicitantul (titularul de drepturi) prezintă: buletinul de identitate
(paşaportul), opera propriu-zisă sau materialele identificatoare şi
cererea, aprobată de AGEPI. Opera propriu-zisă sau materialele
identificatoare se prezintă spre înregistrare în două exemplare iden-
tice. Cererea pentru înregistrarea operei în Registrul de stat al ope-
relor ocrotite de dreptul de autor şi drepturile conexe trebuie să
conţină: a) denumirea, limba, domeniul, genul operei; b) numele de
familie, prenumele, patronimicul autorului, anul naşterii, seria şi
numărul buletinului de identitate (paşaportului), adresa, telefon/fax,
E-mail; c) numele de familie, prenumele, patronimicul coautorilor;
d) numele de familie, prenumele, patronimicul autorului operei
traduse sau prelucrate, precum şi temeiul juridic; e) numele de
familie, prenumele, patronimicul titularului drepturilor patrimoniale
(denumirea – pentru persoane juridice), adresa, telefon/fax, E-mail;
f) materialul identificator prezentat spre înregistrare; g) alte date
necesare. Înregistrarea operei se efectuează în prezenţa titularului
de drepturi. În cazul în care acesta nu-şi poate prezenta opera per-
sonal, împuternicitul lui are dreptul să-i înregistreze opera exclusiv
în temeiul unei procuri autentificate notarial. Dacă autorul îşi
publică operele semnate cu pseudonim, în cererea de înregistrare se
va indica şi pseudonimul.
Prevederi similare se conţin în alte acte normative: Hotărârea
Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de
depunere şi examinare a cererii de brevet de invenţie şi de eliberare
a brevetului; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru apro-
barea Regulamentului privind procedura de depunere, examinare
şi înregistrare a desenelor şi modelelor industriale, nr.1496 din
29.12.2008;2 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru apro-
barea Regulamentului privind procedurile de depunere şi examinare

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.108.


2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6.

205
a cererii, de acordare şi de menţinere în vigoare a brevetului pentru soi
de plantă, nr.295 din 16.04.2009;1 Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de de-
punere, examinare şi înregistrare a mărcilor, nr.88 din 13.08.2009;2
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind procedura de depu-
nere, examinare şi înregistrare a indicaţiilor geografice, a denumiri-
lor de origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate, nr.610 din
05.07.20103 etc.
Din toate aceste prevederi normative rezultă interdicţia de pre-
zentare a declaraţiilor false care subminează autoritatea solicitantu-
lui de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală, de operare
cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia proprietăţii
intelectuale, de falsificare a documentelor necesare eliberării titlului de
protecţie, de perfectare a documentelor falsificate, care subminează
autoritatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate inte-
lectuală, de prezentare de documente cu date care subminează autori-
tatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală.
Nesocotirea unei asemenea interdicţii reprezintă temeiul aplicării
răspunderii în conformitate cu art.1853 CP RM.
Privitor la prima dintre modalităţile faptei prejudiciabile exami-
nate – declaraţiile false care subminează autoritatea solicitantului
de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală – consemnăm
că, prin „declaraţii”, se înţelege o mărturie, depoziţie, relatare,
informare, comunicare etc. Pentru calificarea faptei în baza art.1853
CP RM, nu are importanţă dacă declaraţiile sunt făcute din proprie
iniţiativă sau la solicitarea AGEPI, dacă este scrisă sau verbală, nici
dacă se face sau nu prin completarea unui formular tipizat. Contează
ca declaraţiile să submineze autoritatea solicitantului de protecţie a
obiectului de proprietate intelectuală.

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.80-81.


2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.127-130.
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.119-120.

206
Operarea cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia
proprietăţii intelectuale – cea de-a doua modalitate a faptei preju-
diciabile prevăzute la art.1853 CP RM – presupune introducerea în
documentele respective a constatărilor sau menţiunilor false.
Falsificarea documentelor necesare eliberării titlului de pro-
tecţie – cea de-a treia modalitate a faptei prejudiciabile prevăzute la
art.1853 CP RM – reprezintă contrafacerea acestor documente (adică,
confecţionarea lor), fie modificarea conţinutului unor documente
autentice necesare eliberării titlului de protecţie, nu însă introduce-
rea în asemenea documente a constatărilor sau a menţiunilor false.
Perfectarea documentelor falsificate, care subminează autori-
tatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate intelec-
tuală – cea de-a patra modalitate a faptei prejudiciabile prevăzute
la art.1853 CP RM – presupune aducerea la o formă definitivă a
respectivelor documente de către o persoană competentă din cadrul
AGEPI, care le are în gestiune.
În sfârşit, prezentarea de documente cu date care subminează
autoritatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate
intelectuală – ultima modalitate a faptei prejudiciabile prevăzute la
art.1853 CP RM – constă în înfăţişarea, furnizarea respectivelor
documente, în vederea luării lor în gestiune de către o persoană
competentă din cadrul AGEPI.
În alt context, trebuie de menţionat că unele dintre aceste mo-
dalităţi îşi au corespondentul la lit.e)-g) art.40 al Legii nr.255 a
României din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante.
Este vorba despre: falsul la înscrierea unui soi în Registrul Naţional
al Brevetelor de Soiuri Protejate; întocmirea de rapoarte false, precum
şi despre falsificarea documentaţiilor cerute de numita lege; furni-
zarea de documente care conţin informaţii false. La interpretarea
noţiunilor desemnând aceste infracţiuni, este utilă informaţia pe
care am prezentat-o în legătură cu examinarea laturii obiective a
infracţiunii prevăzute la art.1853 CP RM.
În încheierea investigării laturii obiective a infracţiunii specifi-
cate la art.1853 CP RM, este necesar a menţiona că această infracţiune
207
este una formală. Ea se consideră consumată din momentul prezen-
tării declaraţiilor false care subminează autoritatea solicitantului
de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală, al operării cu
înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia proprietăţii inte-
lectuale, al falsificării documentelor necesare eliberării titlului de
protecţie, al perfectării documentelor falsificate, care subminează
autoritatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate
intelectuală, al prezentării de documente cu date care subminează
autoritatea solicitantului de protecţie a obiectului de proprietate
intelectuală.
Potrivit lit.e)-g) art.40 al Legii nr.255 a României din 31.12.1998
privind protecţia noilor soiuri de plante, nu se cere producerea unor
astfel de daune.

3.3. Elementele constitutive subiective ale infracţiunilor


în domeniul proprietăţii industriale
Prin „latura subiectivă a infracţiunii” se are în vedere activita-
tea psihică a persoanei, legată nemijlocit de săvârşirea infracţiunii,
reprezentând latura internă a infracţiunii (în opoziţie cu latura
obiectivă a infracţiunii).
La caracterizarea laturii subiective a infracţiunii sunt analizate
următoarele semne: vinovăţia (forma şi tipul acesteia), motivul,
scopul, starea emoţională. În contextul analizat, luând în considera-
ţie esenţa juridică a infracţiunilor în domeniul proprietăţii indus-
triale, vor fi examinate numai vinovăţia, motivul şi scopul din
alcătuirea laturii subiective a acestor infracţiuni.
Astfel, latura subiectivă a infracţiunii, prevăzute la alin.(1)
art.1852 CP RM, se caracterizează, întâi de toate, prin intenţie directă
sau indirectă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii constă în
interesul material.
Interesul material constituie motivul generat de necesitatea
făptuitorului de a-şi spori activul patrimonial (de a obţine sau de a

208
reţine un câştig material) sau de a-şi micşora pasivul patrimonial
(de a se elibera de cheltuieli materiale). În opinia lui S.Brînză, pe
care o susţinem, interesul material se poate prezenta sub următoa-
rele forme: 1) motivul generat de necesitatea făptuitorului de a
obţine un câştig material pentru sine; 2) motivul generat de necesi-
tatea făptuitorului de a-şi reţine un câştig material; 3) motivul
generat de necesitatea făptuitorului de a se elibera de cheltuieli
materiale; 4) motivul generat de dorinţa făptuitorului de a asigura
un câştig material unor terţe persoane (de a obţine sau reţine un câştig
material pentru ele ori de a le elibera de cheltuieli materiale).1
În contextul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM,
această clasificare poate fi luată în consideraţie la individualizarea
pedepsei, însă nu influenţează asupra calificării faptei.
Referindu-se la ipoteza similară din legea penală a Federaţiei
Ruse, D.D. Screbeţ propune ca – pentru a restrânge limitele de
incriminare a însuşirii frauduloase de către un terţ a calităţii de
autor al obiectului proprietăţii industriale şi a constrângerii la
coautorat – să fie prevăzut un scop special: scopul obţinerii unui
profit; indicarea unui asemenea scop special reprezintă una dintre
trăsăturile individualizante reuşite ale reglementărilor de acelaşi
calibru din legislaţia penală a Kazahstanului, Georgiei şi Spaniei.2
Considerăm că o asemenea iniţiativă nu-şi are rostul în condiţiile
legii penale a Republicii Moldova. În compartimentul 3.2. am
recomandat excluderea din Codul contravenţional a articolului 103,
care dublează alin.(1) art.1852 CP RM. Implementarea unei asemenea
măsuri ar fi suficientă. Iar scopul sau motivul infracţiunii, prevăzute
la alin.(1) art.1852 CP RM, nu are decât să fie luat în consideraţie la
individualizarea pedepsei, aşa cum o cere art.75 CP RM.

1 S.Brînză. Răspunderea pentru omorul săvârşit din interes material (lit.b) alin.(2)
art.145 CP RM): examinarea unor aspecte controversate. În: Revista Naţională de
Drept, 2008, nr.10, p.5-11.
2 Д.Д. Скребец. Уголовно-правовые аспекты борьбы с преступлениями против

изобретательских и патентных прав, p.11.

209
În alt context, amintim că, în conformitate cu legislaţia penală
română, divulgarea datelor cuprinse în cererile de brevet este incri-
minată la art.60 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind
brevetele de invenţie. Prevederi similare se conţin la art.43 al Legii
nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi
modelelor industriale, precum şi la alin.3 art.40 al Legii nr.255 a
României din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante.
Totodată, în conformitate cu legislaţia penală română, însuşirea
fără drept a calităţii de inventator este incriminată la art.58 al Legii
nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie.
Prevederi similare se conţin la art.41 al Legii nr.129 a României
din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale.
În legătură cu ambele aceste infracţiuni, V.Lazăr opinează că
ele sunt săvârşite cu intenţie directă sau indirectă. Această poziţie
este reiterată referitor la celelalte infracţiuni în domeniul proprie-
tăţii industriale.1
Privind această opinie prin prisma dreptului penal al Republicii
Moldova, exprimăm următoarea poziţie: aceste fapte infracţionale
sunt săvârşite cu intenţie directă. Argumentele de rigoare sunt cele
prezentate de N.F. Kuzneţova şi I.M. Teajkova: „La comiterea infrac-
ţiunilor, în cazul cărora legiuitorul le fixează momentul de consu-
mare în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii, intenţia indirectă
nu este posibilă”.2 În acelaşi context, I.Hadîrcă dezvoltă ideea:
„Cum poate făptuitorul să admită conştient că săvârşeşte o acţiune
(inacţiune) prejudiciabilă? Odată ce el o săvârşeşte, rezultă în mod
inevitabil că o şi doreşte. O altă concluzie ar intra în contradicţie cu
regulile logicii”.3 Au dreptate aceşti autori, luând în consideraţie că
din prevederea de la lit.b) alin.(1) art.19 din Codul penal român din

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.118, 122, 146.


2 Курс уголовного права. Часть Общая. Том 1 / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой, И.М.
Тяжковой. Москва: Зерцало, 1999, p.313.
3 I.Hadîrcă. Răspunderea pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţe-

lor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Chişinău: CEP USM,


2008, p.218.

210
1968 reiese că fapta este săvârşită cu intenţie indirectă când făptui-
torul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă
posibilitatea producerii lui. Astfel, în eventualitatea admiterii ideii
că infracţiunea formală poate fi săvârşită cu intenţie indirectă, ar
rezulta că este posibilă acceptarea de către făptuitor a posibilităţii
săvârşirii faptei, în timp ce fapta este deja comisă. Ceea ce ar fi un
nonsens.
Totuşi, opinia lui V.Lazăr poate acceptată dacă luăm în conside-
raţie conceptul de urmare imediată, utilizat în dreptul penal român:
spre deosebire de conceptul de urmare prejudiciabilă (utilizat în
dreptul penal al Republicii Moldova), cel de urmare imediată pre-
supune chiar şi o stare de pericol care nu evoluează până la un
prejudiciu efectiv de ordin fizic sau material. În acest caz, este
posibil ca făptuitorul să accepte posibilitatea producerii urmării
imediate a infracţiunii.
În altă privinţă, din punctul de vedere al lui M.A. Hotca şi
M.Dobrinoiu, dacă divulgarea datelor şi informaţiilor din cererea
de brevet s-a realizat din culpa celui care le cunoştea prin natura
atribuţiilor de serviciu, ne aflăm în condiţiile infracţiunii de negli-
jenţă în serviciu1. Putem accepta o astfel de părere, dar numai în
cazul în care luăm în consideraţie criticile aduse supra unei alte
opinii a celor doi autori: „Prin inacţiune, datele din cererea de brevet
sunt anume expuse pentru a fi consultate sau copiate de către persoa-
nele interesate... Prin inacţiune, făptuitorul nu ia măsurile necesare
pentru a preveni consultarea directă sau accidentală a documentelor”.2
Mai sus am menţionat că, în acest caz, este descris un exemplu de
acţiune, alături de un exemplu care nu are nici o legătură cu divul-
garea. Iar neluarea de măsuri necesare pentru a preveni consultarea
directă sau accidentală a documentelor poate fi calificată, eventual,
ca neglijenţă în serviciu având caracter infracţional sau disciplinar.
Luând aceasta în consideraţie, consemnăm că, dacă acţiunea de

1 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.639.


2 Ibidem, p.623.

211
divulgare a datelor şi informaţiilor din cererea de brevet s-a realizat
din culpa celui care le cunoştea prin natura atribuţiilor de serviciu,
ne aflăm în condiţiile infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevă-
zute la art.249 din Codul penal român din 1968.
Cât priveşte scopul infracţiunii – în cazul infracţiunilor, prevă-
zute la art.58 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind
brevetele de invenţie şi la art.41 al Legii nr.129 a României din
29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale –
deşi legea nu o cere expres, acţiunea săvârşită trebuie să aibă ca
scop obţinerea pe nedrept a calităţii de inventator sau de autor al
desenului şi modelului industrial. Or, în toate procedurile în faţa
OSIM, solicitantul este considerat a fi persoana îndreptăţită la acor-
darea brevetului. Precizăm că, pentru consumarea infracţiunilor în
cauză, este necesar ca scopul nominalizat să fie realizat. În caz
contrar, ne vom afla în prezenţa tentativei la aceste infracţiuni.
În alt context, subiectul infracţiunii specificate la alin.(1)
art.1852 CP RM este persoana fizică responsabilă care la momentul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
Legiuitorul cere o calitate specială pentru subiectul infracţiunii
în cazul modalităţii de răspândire a informaţiilor privind invenţia,
modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial, soiul de plantă,
topografia circuitului integrat fără consimţământul autorului (creato-
rului) sau al succesorului său în drepturi, până la publicarea oficială
a datelor din cererea de înregistrare: persoana căreia aceste infor-
maţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în alt mod. În
acest caz, subiect poate fi un funcţionar din cadrul AGEPI, dar şi
oricare altă persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate
sau i-au devenit cunoscute în alt mod.
În context, atrage atenţia opinia lui V.Iustin cu privire la
subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM: „Subiect
al infracţiunii poate fi o persoană fizică, responsabilă, având împlinită
vârsta de 16 ani, care face parte din personalul AGEPI, adică per-
soană care are atribuţii de primire, păstrare sau soluţionare a cererilor
pentru înregistrarea obiectelor de proprietate industrială, precum şi
212
persoana care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile. Din cate-
goria acestora din urmă fac parte, de exemplu: consilierii în proprie-
tate industrială, mandatarii, care reprezintă inventatorul în cadrul
procedurilor din faţa AGEPI şi persoanele care participă la reprodu-
cerile grafice ce trebuie anexate la cererea depusă. Totodată, reieşind
din dispoziţia alin.(1) art.1852 CP RM, subiect al infracţiunii poate
fi orice salariat al AGEPI care, din întâmplare sau în cadrul atribu-
ţiilor de serviciu, întră în posesia datelor unui dosar ce a fost depus
pentru înregistrare, iar ulterior le divulgă. De asemenea, subiect al
infracţiunii poate fi: autorul obiectului de proprietate industrială, în
situaţia în care el solicită eliberarea de către AGEPI a unui titlu de
protecţie; succesorul său în drepturi, atunci când autorul invenţiei
şi-a cedat dreptul la eliberarea titlului de protecţie privind obiectele
de proprietate industrială, sau instituţia pentru invenţiile realizate
de salariat în exercitarea unui contract de muncă ce prevede o misiune
inventivă încredinţată în mod explicit. În cazul în care invenţia
rezultă dintr-un contract de cercetare, în lipsa unei clauze contrare,
dreptul la brevet de invenţie aparţine instituţiei care a comandat
cercetarea. Totodată, subiect al infracţiunii poate să apară şi AGEPI,
persoană juridică, din cauza perturbării raporturilor de serviciu provo-
cate de conduita nelegală manifestată de personalul propriu, precum
şi datorită angajării răspunderii sale materiale pentru prejudiciile
provocate prin actele malversative comise de angajaţii din cadrul
acestuia, care prin acţiunile lor pot face publice materialele cererii
depuse printr-o eventuală publicare a lor înainte de termenul speci-
ficat în legile speciale privind obiectele de proprietate industrială”.1
În legătură cu această viziune, se impun următoarele observaţii:
1) nu este clar de ce autorul restrânge calitatea subiectului
infracţiunii examinate doar la sfera invenţiilor. Or, din dispoziţia de
la alin.(1) art.1852 CP RM se desprinde cu claritate că vizate sunt şi

1V.Iustin. Analiza juridico-penală a infracţiunilor privind răspândirea informaţiilor


care se referă la obiectele de proprietate industrială, precum şi însuşirea frauduloasă
de către un terţ a calităţii de autor sau constrângerea la coautorat (alin.(1) art.1852
CP RM), p.57-62.

213
alte obiecte ale proprietăţii industriale: modelul de utilitate; desenul
sau modelul industrial; soiul de plantă; topografia circuitului integrat;
2) AGEPI nu poate fi considerat subiect al faptei incriminate la
alin.(1) art.1852 CP RM. Aceasta rezultă din interpretarea sistemică
a sancţiunii de la această normă şi a dispoziţiei de la alin.(4) art.21
CP RM: „Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice,
răspund penal pentru infracţiunile pentru săvârşirea cărora este
prevăzută sancţiune pentru persoanele juridice în Partea Specială
din prezentul Cod”. În sancţiunea de la alin.(1) art.1852 CP RM nu
este prevăzută nici o pedeapsă pentru persoanele juridice.
În alt registru, referindu-ne la una din ipotezele similare din
legislaţia penală română – divulgarea datelor şi informaţiilor din
cererea de brevet – observăm că situaţia este de altă natură.
Astfel, privitor la subiectul infracţiunii specificate la art.60 al
Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie,
V.Lazăr afirmă: „În primul rând, poate fi o persoană care lucrează
în cadrul OSIM şi ia cunoştinţă, în orice mod, de datele cuprinse
într-o cerere de brevet sau în documentaţia care constituie depozi-
tul reglementar. Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi şi o
persoană care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile”.1 Cu
privire la subiectul aceleiaşi infracţiuni, C.R. Romiţan face urmă-
toarea precizare: „Nu este obligatoriu ca angajatul OSIM să aibă
atribuţii directe de primire, păstrare ori soluţionare a cererilor de
înregistrare a invenţiilor, acesta putând fi chiar un simplu salariat
care, din întâmplare sau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, intră
în posesia datelor unui dosar depus pentru înregistrare, iar ulterior
le divulgă”.2
Un punct de vedere similar este exprimat cu privire la subiectul
infracţiunii prevăzute la art.43 al Legii nr.129 a României din
29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale.3

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.121.


2 C.R. Romiţan. Protecţia penală a proprietăţii intelectuale. Bucureşti: C.H. Beck,
2006, p.226.
3 V.Lazăr. Op. cit., p.152.

214
Ţinând seama de calitatea specială a subiectului infracţiunilor
în cauză şi de condiţiile în care acestea sunt săvârşite, ajungem la
concluzia că ele nu întotdeauna prezintă caracteristicile unei variante
de specie a abuzului în serviciu.
Cât priveşte altă ipoteză prevăzută în legislaţia penală română –
însuşirea pe nedrept a calităţii de autor al desenului sau modelului
industrial – C.R. Romiţan susţine cu drept cuvânt: „În cazul în care
un grup de persoane, constituit pe baza unei înţelegeri, a creat un
desen sau model industrial, subiect activ poate fi chiar una dintre
aceste persoane care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor unic
al desenului sau modelului industrial”.1 Privitor la o ipoteză similară,
V.Lazăr afirmă, just: „Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi
orice persoană fizică răspunzătoare penal şi care nu are dreptul la
calitatea de autor. Chiar şi coautorii invenţiei respective pot fi
subiecţi ai acestei infracţiuni, în acele ipoteze în care ei acţionează
astfel că la înregistrarea invenţiei să apară ca autori exclusivi”.2
Însă, ideea exprimată în continuare de către acest autor pune în
gardă: „Nu este posibilă participaţia sub forma coautoratului, deoa-
rece calitatea de inventator este legată direct de o persoană fizică”.3
Chiar dacă este aşa, nu se exclude situaţia când două sau mai multe
persoane se înţeleg în prealabil în vederea însuşirii pe nedrept a
calităţii de inventator, astfel încât să obţină împreună calitatea de
coautori ai invenţiei. Iată de ce, considerăm că este posibil coauto-
ratul la infracţiunea de însuşire pe nedrept a calităţii de inventator.
În cele ce urmează vor fi analizate latura subiectivă şi subiectul
infracţiunii specificate la alin.(2) art.1852 CP RM.
La concret, latura subiectivă a faptei infracţionale prevăzute la
alin.(2) art.1852 CP RM se caracterizează prin intenţie directă sau
indirectă. Motivul infracţiunii se exprimă, de cele mai dese ori, în
interesul material.

1 C.R. Romiţan. Protecţia penală a proprietăţii intelectuale, p.242.


2 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.116.
3 Ibidem.

215
În opinia unor autori, printre alte motive se numără: năzuinţa
de a reuşi în lupta concurenţială; năzuinţa de a acapara piaţa de
desfacere a mărfurilor; năzuinţa de a discredita concurentul etc.1 În
ce ne priveşte, considerăm că, în condiţiile legislaţiei Republicii
Moldova, astfel de motive sunt specifice nu pentru infracţiunea pre-
văzută la alin.(2) art.1852 CP RM, dar pentru infracţiunea de concu-
renţă neloială (art.2461 CP RM). Or, tocmai această infracţiune
presupune, după caz: crearea, prin orice mijloace, de confuzie
cu întreprinderea, cu produsele sau cu activitatea industrială sau
comercială a unui concurent; răspândirea, în procesul comerţului,
de afirmaţii false, care discreditează întreprinderea, produsele sau
activitatea de întreprinzător a unui concurent; inducerea în eroare a
consumatorului referitor la natura, la modul de fabricare, la caracte-
risticile, la aptitudinea de întrebuinţare sau la cantitatea mărfurilor
concurentului; folosirea denumirii de firmă sau a mărcii comerciale
într-o manieră care să producă confuzie cu cele folosite legitim de
un alt agent economic; compararea în scopuri publicitare a mărfurilor
produse sau comercializate ale unui agent economic cu mărfurile
unor alţi agenţi economici.
Referitor la scopul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.1852
CP RM, referindu-se la o ipoteză similară, A.I. Boiko consideră că
folosirea ilicită a mărcii poate atrage răspunderea penală numai
dacă urmăreşte scopul înlesnirii desfacerii mărfurilor sau al discre-
ditării titularului mărcii şi a calităţilor comerciale ale mărfurilor pe
care se aplică respectiva marcă.2 Cât priveşte prima parte a acestei
afirmaţii, o putem accepta: înlesnirea desfacerii mărfurilor poate fi
urmărită de subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.1852
CP RM. Dimpotrivă, scopul discreditării titularului mărcii şi a

1 Е.В. Демьяненко. Уголовная ответственность за незаконное использование


товарного знака, р.13; А.П. Кузнецов, С.В. Изосимов, И.Н. Бокова. Незаконное
использование товарного знака: проблемы реализации уголовной ответствен-
ности, р.30-39.
2 А.И. Бойко. Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации. Ростов-

на-Дону: Феникс, 1996, p.416-417.

216
calităţilor comerciale ale mărfurilor pe care se aplică respectiva marcă
este specific nu infracţiunii date, dar celei prevăzute la art.2461
CP RM.
Cert este că legiuitorul moldovean reclamă prezenţa unui scop
special pentru unele dintre modalităţile de realizare a infracţiunii
prevăzute la alin.(2) art.1852 CP RM. Ne referim la următoarele
modalităţi:
1) multiplicarea semnului care, din cauza identităţii ori simili-
tudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produ-
selor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în
percepţia consumatorului;
2) stocarea semnului care, din cauza identităţii ori similitudinii
cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor
acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în
percepţia consumatorului;
3) comercializarea semnului care, din cauza identităţii ori simi-
litudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produ-
selor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în
percepţia consumatorului.
În oricare din aceste trei cazuri, scopul infracţiunii este cel al
realizării oricăreia dintre activităţile specificate la pct.1)-10), enu-
merate infra:
1) utilizarea fără consimţământul titularului a mărcii protejate
sau a unui semn care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca
înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor sau serviciilor
acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în
percepţia consumatorului;
2) aplicarea pe produse sau pe ambalaje a unui semn care, din
cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identită-
ţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de marcă, gene-
rează riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
3) utilizarea în calitate de ambalaj în cazul mărcilor tridimensio-
nale a unui semn care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca
înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor acoperite de
217
semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consu-
matorului;
4) oferirea spre comercializare a produselor sub semnul care,
din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a iden-
tităţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de marcă,
generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
5) comercializarea produselor sub semnul care, din cauza iden-
tităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori simi-
litudinii produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul
de confuzie în percepţia consumatorului;
6) stocarea produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori
similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de con-
fuzie în percepţia consumatorului;
7) oferirea sau prestarea serviciilor sub semnul care, din cauza
identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori
similitudinii serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează
riscul de confuzie în percepţia consumatorului;
8) importul produselor sub semnul care, din cauza identităţii
ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de
confuzie în percepţia consumatorului;
9) exportul produselor sub semnul care, din cauza identităţii ori
similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de
confuzie în percepţia consumatorului;
10) utilizarea în publicitate a semnului care, din cauza identităţii
ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii
produselor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de
confuzie în percepţia consumatorului.
De asemenea, este de menţionat că, în ipoteza aceleiaşi infrac-
ţiuni, modalitatea de stocare a produselor sub semnul care, din
cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identi-
tăţii ori similitudinii produselor acoperite de semn şi de marcă,
218
generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului, poate
presupune doar prezenţa scopului comercializării.
În alt context, referitor la latura subiectivă a infracţiunilor pre-
văzute la art.83 şi 86 ale Legii nr.84 a României din 15.04.1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice, caracteristicile acesteia nu
se deosebesc principial de caracteristicile laturii subiective a infrac-
ţiunilor specificate la art.58 şi 60 ale Legii nr.64 a României din
11.10.1991 privind brevetele de invenţie, la art.41 şi 43 ale Legii
nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi
modelelor industriale, precum şi la alin.(3) art.40 al Legii nr.255 a
României din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante.
În legătură cu tipul de intenţie care poate fi manifestat în raport
cu asemenea infracţiuni, este relevantă următoarea constatare din
practica judiciară română: „Infracţiunea prevăzută la lit.b) alin.(1)
art.83 din Legea nr.84/1998, constând în punerea în circulaţie, fără
drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă
înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază
pe titularul mărcii înregistrate, se săvârşeşte cu intenţie directă sau
indirectă. În cauză, autoarea infracţiunii, în calitate de administrator
al unei societăţi comerciale, poartă întreaga responsabilitate pentru
operaţiunile comerciale desfăşurate de societate, având obligaţia şi
posibilitatea să constate că marfa cu care martorul făcea aprovizio-
narea este contrafăcută şi să nu o expună spre vânzare. Sub aspectul
laturii subiective a infracţiunii de contrafacere, inculpata a acţionat
cu intenţie directă, în sensul că, deşi nu a urmărit, a acceptat posibi-
litatea prejudicierii titularilor mărcilor prin punerea în circulaţie a
unor însemne identice cu mărcile protejate şi fără a verifica, în
lipsa certificatului de proprietate şi a declaraţiei de conformitate,
dacă în această modalitate se aduce atingere unor drepturi exclusive
de proprietate intelectuală”.1

1 Infracţiunea prevăzută de art.83 lit.b) din Legea nr.84/1998. Elemente constitutive.


Latura subiectivă. http://www.osim.ro/publicatii/editura/TOATE%20MATERIALELE/
BULETIN%20DE%20JURISPRUDENTA%20ONLINE/01_MARCI/PENAL/Partea
%20speciala/Infractiunea%20prevazuta%20de%20art.%2083_lit_b%20din%20L%20
84_1998%20Elemente%20constitutive_Latura%20subiectiva.pdf

219
Considerăm această constatare de-a dreptul bulversantă: „incul-
pata a acţionat cu intenţie directă, în sensul că, deşi nu a urmărit, a
acceptat posibilitatea prejudicierii titularilor mărcilor”. Este clar că,
de fapt, s-a avut în vedere intenţia indirectă, nu intenţia directă. În
acest plan, G.Antoniu afirmă pe bună dreptate: „Există intenţie indi-
rectă când infractorul prevede rezultatul faptei (elementul intelectiv)
şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă riscul producerii lui (elementul
volitiv). Această modalitate a intenţiei apare, de regulă, în cazul
acţiunilor sau inacţiunilor susceptibile de o pluralitate de rezultate;
făptuitorul urmăreşte unul din aceste rezultate, dar întrevede şi
posibilitatea altor urmări adiacente, în raport cu care acceptă riscul de
a produce şi aceste rezultate ca să poată realiza rezultatul urmărit”.1
În alt context, subiectul infracţiunii, prevăzute la alin.(2) art.1852
CP RM, este persoana fizică responsabilă care la momentul comi-
terii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate evolua ca subiect al
infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.1852 CP RM.
Cât priveşte evoluarea persoanei juridice ca subiect al infrac-
ţiunii analizate, dar şi al infracţiunilor specificate la alin.(21)-(23),
(3)-(7) art.1852 şi la art.1853 CP RM, menţionăm că răspunderea
penală a persoanei juridice constituie o formă atipică de răspundere,
care comportă anumite trăsături individualizante condiţionate de
esenţa juridică a persoanei juridice, esenţă din a cărei reglementare
rezultă unele caracteristici specifice acestei forme de răspundere
care însă nu trebuie să vină în contradicţie cu principiile generale
ale dreptului penal, ci numai să le particularizeze.
Argumente în sprijinul oportunităţii aplicării răspunderii penale
faţă de persoanele juridice sunt aduse de G.Stessens: 1) întrucât un
mare număr de infracţiuni sunt săvârşite prin intermediul unor per-
soane juridice, singura cale eficientă de contracarare a infracţiona-
lităţii corporative este aplicarea unor sancţiuni directe în raport cu

1G.Antoniu, C.Mitrache, R.Stănoiu ş. a. Noul Cod penal comentat. Vol.I. Bucureşti:


ALL Beck, 2006, p.194.

220
persoana juridică; 2) tragerea la răspundere penală doar a persoa-
nelor fizice, care au comis infracţiunea în conjunctură corporativă
şi în limitele competenţei de serviciu, nu este echitabilă şi nu
permite atingerea unor rezultate palpabile, deoarece defecţiunile
logistice din activitatea persoanei juridice nu vor dispare din cauza
tragerii la răspundere penală a angajatului din cadrul acesteia;
3) răspunderea contravenţională şi cea civilă nu oferă acele garanţii
procesuale pe care le presupune răspunderea penală; 4) persoanelor
juridice le pot fi aplicate amenzi mai mari în comparaţie cu cele
aplicate persoanelor fizice; o semnificaţie deloc neglijabilă prezintă
însuşi faptul condamnării.1
Chiar dacă vinovăţia persoanei juridice nu are acelaşi sens,
acelaşi conţinut şi aceeaşi relevanţă pe care le are în ce priveşte
persoana fizică, reglementarea răspunderii penale a persoanei juri-
dice nu este contrară principiului răspunderii subiective. În context,
este cazul de menţionat că, încercând să depăşească stereotipul
de stabilire a răspunderii penale a persoanei juridice, stereotip
constând în principiul caracterului personal al răspunderii penale,
B.V. Voljenkin este de părere că nu se poate vorbi despre vinovăţia
persoanei juridice, înţelegând prin aceasta atitudinea psihică a
persoanei juridice faţă de fapta săvârşită. Vinovăţia persoanei juri-
dice poate fi înţeleasă numai ca atitudine psihică a reprezentanţilor
împuterniciţi ai acesteia în raport cu fapta pe care o săvârşesc:
„Privită drept faptă socialmente periculoasă, ilegală şi săvârşită cu
vinovăţie, infracţiunea poate fi săvârşită numai de către o persoană
fizică, înzestrată cu conştiinţă şi voinţă. Tocmai o asemenea faptă
reprezintă temeiul răspunderii penale. Totodată, să poarte răspun-
dere penală pentru o astfel de faptă poate nu doar o persoană fizică,
dar şi o persoană juridică”.2

1 G.Stessens. Corporate criminal: a comparative perspective. In: The international and


comparative law quarterly, 1994, vol.43, no13, p.493-520.
2 Б.В. Волженкин. Уголовная ответственность юридических лиц. Санкт-Петербург,

1998, р.26.

221
În acest mod, autorul citat consideră admisibilă răspunderea unei
persoane pentru fapta altuia. În al doilea rând, B.V. Voljenkin ne
propune să renunţăm la aserţiunea conform căreia răspunderea penală
este posibilă numai în prezenţa unui temei. Tocmai de aceea, el
recomandă să fie luat în consideraţie un set de condiţii în a căror
prezenţă persoana juridică va purta răspundere penală pentru
infracţiunea săvârşită de o persoană fizică:
1) acţiunea sau inacţiunea este săvârşită cu aprobarea (autori-
zarea) persoanei juridice, reprezentate de organul de conducere al
acesteia;
2) acţiunea sau inacţiunea este săvârşită în folosul (în interesul)
persoanei juridice (în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni intenţionate);
3) acţiunea sau inacţiunea este săvârşită de către un subiect
împuternicit de persoana juridică.1
Nu este greu de remarcat că aceste condiţii ca şi cum decurg
din cele enumerate la alin.(3) art.21 CP RM:
a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndepli-
nirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc
îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi;
b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi
ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate;
c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune
în proporţii considerabile persoanei, societăţii sau statului a fost
săvârşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost admisă,
sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuternicită
cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective.
În ce ne priveşte, considerăm că răspunderea penală a persoanei
juridice are un caracter mixt, adică poate fi antrenată de fapta ori-
cărei persoane fizice. În acelaşi timp, latura subiectivă se raport-
ează la vinovăţia proprie a persoanei juridice, la organizarea sa
defectuoasă. Chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut un echivalent
funcţional al vinovăţiei persoanei fizice, vinovăţia proprie a persoanei

1 Б.В. Волженкин. Уголовная ответственность юридических лиц, р.26.

222
juridice trebuie raportată la atitudinea organelor persoanei juridice
care formează voinţa şi atitudinea persoanei juridice însăşi. Vino-
văţia persoanei juridice nu poate fi analizată ca proces psihic, ci
este diferită de vinovăţia persoanei fizice. În acest sens, au dreptate
G.Dimofte şi C.Rus când susţin: „Pentru a-i putea reţine persoanei
juridice răspunderea penală, este necesar ca atât latura obiectivă a
infracţiunii, cât şi latura ei subiectivă să fie imputabile persoanei
juridice. Aşadar, nu este suficient a se stabili o legătură între infrac-
ţiunea săvârşită şi persoana juridică implicată, ci trebuie să existe şi
o formă de vinovăţie care să fie stabilită în sarcina acesteia”.1
Astfel, când fapta este săvârşită de organele persoanei juridice,
vinovăţia acestora este vinovăţia persoanei juridice. Când fapta este
săvârşită de reprezentanţi, vinovăţia persoanei juridice se raportează
de asemenea la atitudinea organelor persoanei juridice, adică acestea
să fi avut cunoştinţă, să fi îndemnat sau consimţit la săvârşirea
faptei, iar în cazul infracţiunilor din imprudenţă (culpă) să fi cunos-
cut riscul comiterii infracţiunii şi să nu fi luat măsurile necesare
pentru a le preveni.
Privitor la principiul caracterului personal al răspunderii, consi-
derăm că efectele prin ricoşeu asupra asociaţilor nevinovaţi produse
de aplicarea pedepsei nu sunt disproporţionate, ci se încadrează în
riscul inerent din activitatea unei persoane juridice. În acelaşi timp,
răspunderea penală a persoanei juridice este o răspundere principală,
de sine stătătoare, independentă de eventuala răspundere pentru
aceeaşi faptă a persoanei fizice. În alţi termeni, răspunderea penală
a persoanei juridice nu are caracter subsidiar faţă de răspunderea
penală a persoanei fizice ce a comis fapta şi nu este dependentă de
constatarea vinovăţiei persoanei fizice care a comis fapta în reali-
zarea obiectului de activitate, în interesul sau în numele persoanei
juridice.2

1 G.Dimofte, C.Rus. Răspunderea penală a persoanei juridice. În: Revista de drept


penal, 2005, nr.1, p.122-128.
2 D.M. Costin (Pop). Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal român: Rezu-

mat al tezei de doctorat. Bucureşti, 2010, p.24.

223
Putem conchide că suntem în prezenţa unei răspunderi cu carac-
ter general, mixt (conţine atât elemente ale răspunderii indirecte, cât
şi elemente ale răspunderii directe), principală (nu este condiţionată
de identificarea sau atragerea răspunderii persoanei fizice prin
intermediul căreia fapta a fost săvârşită) şi subiectivă. Caracterul de
generalitate al răspunderii penale a persoanei juridice presupune
două aspecte, şi anume: răspund penal toate persoanele juridice, cu
excepţia autorităţilor publice, şi persoanele juridice răspund penal
pentru infracţiunile pentru a căror săvârşire este prevăzută sancţiune
pentru persoanele juridice în Partea Specială din Codul penal.
În alt context, privitor la subiectul infracţiunilor în domeniul
proprietăţii industriale, care sunt similare infracţiunii specificate la
alin.(2) art.1852 CP RM, este vorba despre orice persoană fizică
responsabilă penalmente, indiferent dacă este cetăţean român sau
străin ori dacă este un apatrid cu domiciliul în străinătate sau în
România. Nu se cere nici o calitate specială pentru subiectul acestor
infracţiuni.
Cât priveşte noţiunile desemnând subiectul infracţiunilor respec-
tive, considerăm că acestea sunt bine cunoscute din punct de vedere
conceptual din investigaţiile asupra infracţiunilor analizate anterior.
De aceea, nu vom insista asupra definirii acestora.
Privitor la latura subiectivă şi subiectul infracţiunilor prevăzute
la alin.(21)-(23) art.1852 CP RM, menţionăm că latura subiectivă a
infracţiunilor în cauză se caracterizează prin intenţie directă sau
indirectă. Motivul infracţiunii se exprimă, de cele mai dese ori, în
interesul material.
Subiect al infracţiunilor, specificate la alin.(21)-(23) art.1852
CP RM, este persoana fizică responsabilă care la momentul săvâr-
şirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiectul infracţiu-
nilor analizate.
Nu există diferenţe sesizabile între caracteristicile laturii obiective
şi ale subiectului infracţiunii, prevăzute la lit.c) alin.(1) art.83 al
Legii nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile
224
geografice, şi caracteristicile aceloraşi elemente constitutive ale in-
fracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(1) art.83 al Legii nr.84 a României
din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, elemente
pe care le-am examinat mai sus.
În cele ce urmează vor fi examinate latura subiectivă şi subiec-
tul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.1852 CP RM.
Astfel, latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează
prin intenţie directă sau indirectă. Motivul infracţiunii se exprimă,
de cele mai dese ori, în interesul material.
Referitor la scopul infracţiunii, exprimându-şi punctul de vedere
vizavi de infracţiunea de contrafacere a obiectului unei invenţii
(art.299 din Codul penal român din 1968), infracţiune asemănătoare
sub anumite aspecte cu cea prevăzută la alin.(3) art.185 2 CP RM,
Gh.Nistoreanu şi A.Boroi afirmă cu drept cuvânt: „Nu prezintă
relevanţă dacă făptuitorul a săvârşit infracţiunea pentru uzul per-
sonal sau în vederea comercializării obiectului contrafăcut”.1
În legătură cu infracţiunea de punere în circulaţie a produselor
contrafăcute (art.300 din Codul penal român din 1968), care de
asemenea comportă anumite tangenţe cu fapta incriminată la
alin.(3) art.1852 CP RM, O.Loghin şi T.Toader opinează: „Eroarea
făptuitorului cu privire la provenienţa produselor înlătură răspun-
derea penală a acestuia”.2 Părerea acestor autori trebuie privită prin
prisma dispoziţiei de la alin.(1) art.51 din Codul penal român din
1968: „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală,
când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea exis-
tenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul
penal al faptei”. În legătură cu această reglementare, S.Bogdan afirmă:
„Eroarea poate să intervină din cauza evaluării eronate a premiselor
care au stat la baza deliberării. Dacă motivele subiectului au la bază
reprezentări denaturate asupra realităţii, aceasta se va răsfrânge şi

1 Gh.Nistoreanu, A.Boroi. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: ALL Beck, 2002,
p.421.
2 O.Loghin, T.Toader. Drept penal român. Partea Specială. Bucureşti: Şansa, 1999,

p.515.

225
asupra procesului deliberativ şi alegerii corecte a conduitei care să
corespundă scopurilor urmărite de subiect”.1
Astfel, în contextul faptei incriminate la art.300 din Codul
penal român din 1968, se înlătură răspunderea penală atât în cazul
în care făptuitorul consideră eronat că produsele puse în circulaţie
sunt produse contrafăcute (deşi acestea nu sunt contrafăcute), cât şi
în cazul în care făptuitorul consideră eronat că produsele puse în
circulaţie nu sunt produse contrafăcute (deşi acestea sunt contrafă-
cute).
În acelaşi timp, constatăm lipsa în legea penală a Republicii
Moldova a unei prevederi similare cu cea de la art.51 din Codul
penal român din 1968. Iată de ce, se va aplica răspunderea în baza
art.27 şi alin.(3) art.1852 CP RM în situaţia în care făptuitorul
consideră eronat că produsele ce constituie invenţii sau modele de
utilitate ori includ obiectul invenţiei sau al modelului de utilitate
protejate sunt puse ilegal în circulaţie economică sau stocate ilegal
în aceste scopuri, ori că procedeele ce constituie invenţii sau
modele de utilitate ori includ obiectul invenţiei sau al modelului de
utilitate protejate sunt folosite ilegal, deşi în realitate cele săvârşite
sunt în limitele legalităţii.
Această soluţie de calificare se desprinde din concepţia tentativei
de infracţiune, consacrate la art.27 CP RM: „Se consideră tentativă
de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemij-
locit spre săvârşirea unei infracţiuni dacă, din cauze independente
de voinţa făptuitorului, aceasta nu şi-a produs efectul”. Cu alte
cuvinte, dacă intenţia făptuitorului este îndreptată spre săvârşirea
unei fapte ilegale, iar, din cauze independente de voinţa făptuito-
rului, fapta şi-a pierdut caracterul ilegal, infracţiunea nu-şi produce
efectul în integralitate, încheindu-şi desfăşurarea la etapa de tenta-
tivă.
În rest, în ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii prevăzute
la art.59 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele

1 S.Bogdan. Eroarea în dreptul penal. Bucureşti: Universul Juridic, 2008, p.15.

226
de invenţie (şi, implicit, a infracţiunilor specificate la art.299 şi 300
din Codul penal român din 1968), caracteristicile acesteia nu se
deosebesc principial de caracteristicile laturii subiective a infracţiu-
nilor prevăzute în legislaţia penală a României, analizate anterior.
Subiect al infracţiunii, prevăzute la alin.(3) art.1852 CP RM,
este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infrac-
ţiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, persoana juridică (cu
excepţia autorităţii publice) poate fi subiectul infracţiunii specifi-
cate la alin.(3) art.1852 CP RM.
Cât priveşte infracţiunea specificată la art.299 din Codul penal
român din 1968, Gh.Nistoreanu şi A.Boroi consideră că subiect
activ al acestei infracţiuni este orice persoană fizică (cetăţean român
sau străin); în această calitate se poate afla atât o persoană particu-
lară, cât şi un funcţionar care ia cunoştinţă, prin natura atribuţiilor
de serviciu, de invenţia în cauză sau specialiştii care lucrează la
transpunerea în practică a invenţiei”.1 Cu privire la subiectul
infracţiunii prevăzute la art.300 din Codul penal român din 1968,
aceiaşi autori afirmă că subiect activ poate fi orice persoană fizică,
dispoziţia de incriminare neprezentând vreo condiţie cu privire la
persoana făptuitorului.2 Opinii similare sunt exprimate în legătură cu
subiectul infracţiunii prevăzute la art.59 al Legii nr.64 a României din
11.10.1991 privind brevetele de invenţie.3
În continuare, vor fi examinate latura subiectivă şi subiectul
infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.1852 CP RM.
Latura subiectivă a faptei infracţionale prevăzute la alin.(4)
art.1852 CP RM se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
În cele mai multe cazuri, motivul infracţiunii constă în interesul
material.
Referitor la infracţiunile prevăzute la art.42 al Legii nr.129 a
României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor

1 Gh.Nistoreanu, A.Boroi. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: ALL Beck, 2002,
p.421.
2 Gh.Nistoreanu, A.Boroi. Drept penal. Partea Specială, p.422.
3 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.628.

227
industriale – infracţiuni care prezintă afinităţi cu infracţiunea speci-
ficată la alin.(4) art.1852 CP RM – V.Lazăr susţine: „Latura subiec-
tivă la această infracţiune se realizează numai sub forma intenţiei
directe, deoarece legiuitorul cere ca operaţiunea de reproducere a
desenului sau modelului industrial să se facă fără drept şi în scopul
fabricării de produse cu aspect identic. Considerăm că expresia „fără
drept” priveşte şi celelalte operaţiuni alternative prevăzute de legiui-
tor, pentru că făptuitorul ştie rezultatul şi urmăreşte realizarea lui”.1
Un punct de vedere asemănător îl exprimă S.Brînză: „În ce
priveşte aspectele specifice ale laturii subiective a infracţiunilor
analizate, este necesar a consemna scopurile speciale cu care pot fi
realizate modalităţile normative alternative ale faptei infracţionale
cercetate: a) scopul fabricării de produse cu aspect identic – în cazul
modalităţii de reproducere, fără drept, a desenului sau modelului
industrial; b) scopul punerii în circulaţie ori folosirii – în cazul moda-
lităţilor de fabricare, oferire spre vânzare, vânzare, import, folosire
sau stocare de produse cu aspect identic.2
Aşadar, scopul special este cel care imprimă vinovăţiei carac-
terul de intenţie directă.
În alt registru, subiectul infracţiunii, prevăzute la alin.(4) art.1852
CP RM, este persoana fizică responsabilă care la momentul săvâr-
şirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. La fel, persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiectul infracţiunii
specificate la alin.(4) art.1852 CP RM.
În ce priveşte subiectul infracţiunilor prevăzute la art.42 al
Legii nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor
şi modelelor industriale, caracteristicile acestuia nu se deosebesc
principial de caracteristicile subiectului infracţiunii prevăzute la
art.59 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele
de invenţie (şi, implicit, al infracţiunilor specificate la art.299 şi
300 din Codul penal român din 1968).

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.150-151.


2 S.Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului, p.623.

228
În continuare, ne vom referi la elementele constitutive subiec-
tive ale infracţiunii prevăzute la alin.(5) art.1852 CP RM.
Latura subiectivă a faptei infracţionale în cauză se caracteri-
zează prin intenţie directă sau indirectă. În cele mai dese cazuri,
motivul infracţiunii constă în interesul material.
Subiect al infracţiunii analizate este persoana fizică responsabilă
care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. De
asemenea, persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate
fi subiectul infracţiunii specificate la alin.(5) art.1852 CP RM.
Infracţiunea, specificată la alin.(5) art.1852 CP RM, se aseamănă,
în anumite privinţe, cu unele dintre infracţiunile prevăzute la art.27
şi 40 ale Legii nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia
noilor soiuri de plante. În ce priveşte latura subiectivă şi subiectul
acestor infracţiuni, trăsăturile acestora nu se deosebesc principial
de caracteristicile laturii subiective şi ale subiectului infracţiunii
prevăzute la art.59 al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 pri-
vind brevetele de invenţie (şi, implicit, al infracţiunilor specificate
la art.299 şi 300 din Codul penal român din 1968).
În alt context, elementele constitutive subiective ale infrac-
ţiunii, prevăzute la alin.(6) art.1852 CP RM, prezintă aceleaşi note
caracteristice cu cele ale infracţiunii specificate la alin.(5) art.1852
CP RM.
Infracţiunea, prevăzută la alin.(6) art.1852 CP RM, prezintă
anumite afinităţi cu infracţiunile prevăzute la art.40 al Legii nr.16 a
României din 06.03.1995 privind protecţia topografiilor circuitelor
integrate.
Cu privire la subiectul infracţiunilor în cauză, M.A. Hotca şi
M.Dobrinoiu consemnează: „Subiect activ poate fi orice persoană
fizică sau juridică ce îndeplineşte condiţiile răspunderii penale”.1
Într-o manieră mai desfăşurată, dar fără a preciza dacă este vorba
despre o persoană fizică sau juridică, V.Lazăr indică: „Subiectul
activ nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană, responsabilă

1 M.A. Hotca, M.Dobrinoiu. Infracţiuni prevăzute în legi speciale, p.632.

229
penal. În această situaţie se poate afla chiar creatorul topografiei,
dacă acesta întreprinde un act prohibit de lege după transmiterea
drepturilor sale unor terţe persoane, prin cesiune ori prin succe-
siune”.1
În contextul analizat, precizăm că, în conformitate cu art.19 1
din Codul penal român din 1968, persoanele juridice, cu excepţia
statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfă-
şoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat,
răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului
de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă
fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală;
răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea
penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvâr-
şirea aceleiaşi infracţiuni.
În rest, în ce priveşte latura subiectivă a infracţiunilor prevă-
zute la art.40 al Legii nr.16 a României din 06.03.1995 privind
protecţia topografiilor circuitelor integrate, caracteristicile acestora
nu se deosebesc esenţial de caracteristicile laturii subiective a
infracţiunilor prevăzute în legislaţia penală a României, analizate
anterior.
Finalmente, ne vom referi la elementele constitutive subiective
ale infracţiunii prevăzute la art.1853 CP RM.
Astfel, latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează
prin intenţie directă. De regulă, motivul infracţiunii constă în inte-
resul material.
Subiect al infracţiunii analizate este persoana fizică responsabilă
care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
De asemenea, subiect al infracţiunii specificate la art.1853 CP RM
poate fi persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Conform pct.12 al Anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului Republi-
cii Moldova cu privire la aprobarea Statutului şi structurii Agenţiei
de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, nr.1378 din 13.12.2004,

1 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.150-151.

230
AGEPI este instituţia care: recepţionează şi supune expertizei cererile
privind eliberarea titlurilor de protecţie pentru obiectele proprietăţii
industriale; gestionează registrele naţionale de cereri şi titluri de
protecţie acordate pentru invenţii, pentru noi soiuri de plante, pentru
mărci de produse şi servicii, pentru denumiri de origine ale produse-
lor, pentru desene şi modele industriale, pentru modele de utilitate,
pentru topografii ale circuitelor integrate, pentru alte obiecte ale pro-
prietăţii industriale.
Astfel, nu este exclus ca documentele, depuse la AGEPI în
vederea obţinerii titlului de protecţie, să fie supuse unor înscrieri
false de către un funcţionar din cadrul AGEPI, care a fost însărcinat
cu examinarea respectivelor documente. Aceasta e posibil atunci
când documentele depuse nu îndeplinesc unele cerinţe esenţiale, iar
solicitantul intervine pe lângă funcţionarul respectiv ca acesta să
„rectifice” conţinutul documentelor, astfel încât acestea să fie puse
în concordanţă cu cerinţele normative stabilite. În această ipoteză,
autorul infracţiunii este funcţionarul din cadrul AGEPI. Datorită
acestei calităţi speciale, el trebuie să poarte răspundere potrivit art.332
CP RM. La rândul său, persoana, care l-a determinat să săvârşească
infracţiunea (adică, solicitantul titlului de protecţie pentru obiectul
proprietăţii intelectuale), trebuie să răspundă conform alin.(4) art.42
şi art.332 CP RM. Dacă respectivul funcţionar a acceptat să opereze
înscrierile false, aflate în examinare, în schimbul unei remuneraţii
necuvenite, cele săvârşite de el trebuie să fie calificate nu doar în
baza art.332 CP RM, dar şi potrivit art.324 sau 330 CP RM. Tot-
odată, cel care i-a acordat această remuneraţie (adică, solicitantul
titlului de protecţie pentru obiectul proprietăţii intelectuale) urmează
a fi tras la răspundere nu doar conform alin.(4) art.332 CP RM,
dar şi în corespundere cu art.325 sau cu alin.(3), (4) sau (5) art.330
CP RM.1

1A.Reşetnicov. Falsificarea documentelor depuse la Agenţia de Stat pentru Protecţia


Proprietăţii Intelectuale în vederea obţinerii titlurilor de protecţie pentru obiectele
proprietăţii industriale. În: Lecturi AGEPI. Chişinău: AGEPI, 2007, p.117-126.

231
Este posibil ca iniţiativa de operare a înscrierilor false în docu-
mentele ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale să nu provină de
la solicitantul titlului de protecţie pentru obiectul proprietăţii inte-
lectuale. Mai mult decât atât, e posibil ca operarea unor asemenea
înscrieri să se facă împotriva intereselor acestuia de către funcţio-
narul din cadrul AGEPI. Ipoteza dată este cu putinţă atunci când
respectivul funcţionar operează înscrierile false în documentele,
aflate în examinare, pentru a crea impresia că acestea nu corespund
cerinţelor normative stabilite, astfel încât cererea depusă să fie res-
pinsă. Motivul săvârşirii în aceste condiţii a infracţiunii, specificate
la art.332 CP RM, poate consta în concurenţa neloială: funcţionarul
în cauză reprezintă interesele unei persoane care doreşte să benefi-
cieze în mod fraudulos de dreptul exclusiv de a exploata obiectul
proprietăţii intelectuale. Nu se exclude ca funcţionarul din cadrul
AGEPI să-i divulge unui asemenea defraudator esenţa obiectului
proprietăţii intelectuale, până la publicarea cererii de către solicitan-
tul de bună-credinţă, fără consimţământul acestuia. În aceste împre-
jurări, răspunderea funcţionarului respectiv trebuie să survină nu
doar conform art.332 CP RM, dar şi în baza alin.(1) art.1852 CP RM.
În alt registru, ţinem să menţionăm că legiuitorul nu reclamă o
calitate specială pentru subiectul infracţiunii prevăzute la art.1852
CP RM. De aceea, bineînţeles, subiect poate fi nu doar un funcţionar
din cadrul AGEPI. Subiect poate fi şi o persoană care, în detrimentul
victimei, îşi arogă dreptul aparţinând acesteia asupra obiectelor pro-
prietăţii intelectuale, prezentând declaraţii intenţionat false, operând
cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia proprietăţii
intelectuale, falsificând documentele necesare eliberării titlului de
protecţie, perfectând documente falsificate sau prezentând documente
cu date care subminează autoritatea solicitantului de protecţie a
obiectului de proprietate intelectuală. De această dată, un funcţionar
din cadrul AGEPI este cel care recepţionează declaraţiile sau docu-
mentele false specificate.
Infracţiunea, specificată la art.1853 CP RM, comportă similari-
tăţi cu infracţiunile prevăzute la lit.e)-g) alin.(1) art.40 al Legii
232
nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de
plante. Este vorba despre: falsul la înscrierea unui soi în Registrul
Naţional al Brevetelor de Soiuri Protejate; întocmirea de rapoarte
false, precum şi despre falsificarea documentaţiilor cerute de numita
lege; furnizarea de documente care conţin informaţii false.
Nu este neapărat ca subiectul acestor infracţiuni să aibă vreo
calitate specială. Mai mult, dacă aceste infracţiuni sunt săvârşite de
un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, răspunderea
va fi agravată în baza alin.(4) art.40 al Legii nr.255 a României din
31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante.

3.4. Circumstanţele agravante ale infracţiunilor în


domeniul proprietăţii industriale
Circumstanţele agravante ale infracţiunilor, prevăzute la alin.(1)-
(6) art.1852 CP RM, sunt consemnate la alin.(7) art.1852 CP RM:
– de două sau mai multe persoane (lit.b));
– de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
(lit.c));
– prin constrângere fizică sau psihică (lit.d));
– în proporţii deosebit de mari (lit.e)).
Întâi de toate, vom acorda atenţie agravantei specificate la
lit.b) alin.(7) art.1852 CP RM.
Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane presu-
pune nu o singură ipoteză, dar trei ipoteze: 1) săvârşirea infracţiunii
de doi sau mai mulţi coautori; 2) săvârşirea infracţiunii de către o
persoană, care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, în comun
cu una sau mai multe persoane, care nu întrunesc aceste semne (de
exemplu, nu au atins vârsta răspunderii penale, sunt iresponsabile
etc.); 3) săvârşirea infracţiunii de către o persoană, care întruneşte
semnele subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane,
care nu întruneşte aceste semne (de exemplu, nu a atins vârsta
răspunderii penale, este iresponsabilă etc.).

233
Tocmai o asemenea poziţie este promovată de către S.Brînză şi
V.Stati1, E.Visterniceanu2, I.Hadîrcă3, I.Moscalciuc4, I.Botezatu5.
De asemenea, această poziţie îşi găseşte suportul în pct.18 al
Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre şantaj”, nr.16 din 07.11.20056:
„Şantajul săvârşit de două sau mai multe persoane are loc în
următoarele cazuri: a) şantajul a fost săvârşit în coautorat (inclusiv
coautorat cu repartizarea rolurilor); b) şantajul a fost săvârşit de
către o persoană, care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, în
comun cu o persoană, care nu întruneşte aceste semne; c) şantajul a
fost săvârşit de către o persoană, care întruneşte semnele subiectu-
lui infracţiunii, prin intermediul unei persoane, care cu bună-ştiinţă
nu este pasibilă de răspundere penală”.
În legislaţia penală română noţiunea similară este „de două sau
mai multe persoane împreună”. Cu excepţia apendicelui „împreună”,
cele două noţiuni au caracteristici comune. În dispoziţia de la lit.b)
alin.(7) art.1852 CP RM legiuitorul nu indică cerinţa participării
împreună la săvârşirea infracţiunii. De aceea, săvârşirea infracţiunii
de către o persoană, care întruneşte semnele subiectului infracţiunii,
prin intermediul unei persoane, care cu bună-ştiinţă nu este pasibilă
de răspundere penală (din cauza vârstei, a iresponsabilităţii sau din
alte cauze prevăzute de legea penală), intră sub incidenţa agravantei
1 S.Brînză, V.Stati. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane ca presu-
pusă formă a participaţiei penale: demitizarea unei concepţii compromise. În: Revista
Naţională de Drept, 2008, nr.4, p.2-17; V.Stati. Infracţiuni în care mijlocul de transport
apare ca obiect material sau ca mijloc de săvârşire a infracţiunii. Chişinău: CEP
USM, 2010, p.255-256.
2 E.Visterniceanu. Răspunderea penală pentru tâlhărie. Chişinău: Tipografia Centrală,

2006, p.152-157.
3 I.Hadîrcă. Răspunderea penală pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei

substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora, p.227.


4 I.Moscalciuc. Problema stabilirii elementelor circumstanţiale agravante ale infrac-

ţiunilor săvârşite în sfera consumului de produse şi servicii. În: Revista Naţională de


Drept, 2007, nr.8, p.49-54.
5 I.Botezatu. Răspunderea penală pentru escrocherie. Chişinău: CEP USM, 2010,

p.250-254.
6 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.4, p.7-11.

234
examinate. În situaţia dată, deşi infracţiunea nu e comisă împreună,
se consideră totuşi săvârşită de două sau mai multe persoane.
Cu privire la sfera de incidenţă a noţiunii „de două sau mai
multe persoane împreună”, în literatura de specialitate română se
menţionează: „Furtul se consideră săvârşit în condiţiile agravantei
prevăzute la lit.a) alin.(1) art.209 din Codul penal, chiar dacă la
comiterea lui a cooperat, împreună cu inculpatul, o persoană care
nu a fost trimisă în judecată din cauza lipsei de vinovăţie. Aplicarea
agravantei se justifică într-un asemenea caz, deoarece textul de la
lit.a) alin.(1) art.209 din Codul penal nu condiţionează existenţa ei
de împrejurarea dacă toate persoanele participante la comiterea
infracţiunii pot fi trase la răspundere penală”;1 „În doctrina şi juris-
prudenţa penală s-a decis în mod constant că agravanta (se are în
vedere circumstanţa agravantă de la lit.a) alin.(1) art.209 din Codul
penal român – n.a.) va exista chiar dacă unii dintre făptuitori nu
răspund penal, existând, în raport cu ei, o cauză care înlătură carac-
terul penal al faptei (eroare de fapt, minoritate, iresponsabilitate),
deoarece această împrejurare agravantă are un caracter obiectiv.
Aşa, de exemplu, furtul săvârşit de un major împreună cu un minor
constituie un furt calificat – săvârşit de două persoane împreună –
chiar dacă minorul nu a fost trimis în judecată, fiind lipsit de
discernământ”;2 „S-a pus problema dacă agravanta (se are în vedere
circumstanţa agravantă de la lit.a) alin.(1) art.209 din Codul penal
român – n.a.) este aplicabilă în situaţia în care, fapta fiind săvârşită
de două persoane, răspunderea penală a uneia este înlăturată, datorită
unei cauze de excludere a caracterului penal al faptei (iresponsabi-
litate, minoritate, eroare de fapt etc.). Deşi a fost exprimată şi
opinia că într-o asemenea situaţie agravanta nu este aplicabilă,
totuşi această opinie a rămas izolată. Atât practica judiciară, cât şi
literatura de specialitate împărtăşesc – pe drept cuvânt – opinia
contrară, deoarece ceea ce interesează pentru aplicarea agravantei,

1 M.A. Hotca. Codul penal. Comentarii şi explicaţii, p.1120.


2 Gh.Nistoreanu, A.Boroi. Drept penal. Partea Specială, p.180.

235
rezultând chiar din raţiunea acesteia, constă în aspectul obiectiv al
conlucrării la săvârşirea faptei, şi nu în poziţia subiectivă a partici-
panţilor”1 etc.
Aderăm la aceste puncte de vedere, care, cu ajustările de rigoare,
sunt aplicabile în ipoteza consemnată la lit.b) alin.(7) art.1852 CP RM.
De aceea, nu avem nici un temei să considerăm că circumstanţa
agravantă „de două sau mai multe persoane” se aplică doar în cazu-
rile în care infracţiunea este săvârşită în coautorat.
De menţionat că pluralitatea de făptuitori este posibilă în cazul
infracţiunilor în domeniul proprietăţii industriale specificate în legis-
laţia penală română. O asemenea posibilitate este sugerată de către
V.Lazăr, de exemplu, în legătură cu infracţiunea prevăzută la art.59
al Legii nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de
invenţie: „Infracţiunea este susceptibilă de a fi comisă în orice formă
de participaţie şi, deci, ea poate avea şi o pluralitate de subiecţi
activi (nemijlociţi sau mijlociţi)”2. Totuşi, în condiţiile legislaţiei
penale române, această circumstanţă nu influenţează asupra califi-
cării faptei, urmând a fi luată în consideraţie la individualizarea
pedepsei.
Următoarea circumstanţă agravantă spre care ne îndreptăm
atenţia este cea prevăzută la lit.c) alin.(7) art.1852 CP RM.
Conform acestei norme, răspunderea se agravează dacă infrac-
ţiunea este săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organi-
zaţie criminală. În corespundere cu art.43 CP RM, în funcţie de
gradul de coordonare a acţiunilor participanţilor, se deosebesc urmă-
toarele forme de participaţie: a) participaţie simplă; b) participaţie
complexă; c) grup criminal organizat; d) organizaţie (asociaţie) cri-
minală. Rezultă că gradul cel mai sporit de coordonare a acţiuni-
lor participanţilor îl au tocmai ultimele două forme de participaţie.
Conform lit.c) alin.(1) art.77 CP RM, săvârşirea infracţiunii prin
orice formă de participaţie constituie o circumstanţă agravantă care

1 T.Toader. Drept penal. Partea Specială, p.139.


2 V.Lazăr. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, p.124.

236
se ia în consideraţie la individualizarea pedepsei. Iată că, în ipoteza
consemnată la lit.c) alin.(7) art.1852 CP RM, circumstanţa agravantă
„de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală” se ia
în consideraţie nu la individualizarea pedepsei, dar la calificarea
faptei. La individualizarea pedepsei, care este stabilită în alineatele
de la art.1852 CP RM, se iau în consideraţie doar primele două
forme de participaţie, enunţate în dispoziţia de la art.43 CP RM:
participaţia simplă; participaţia complexă.
Care sunt trăsăturile individualizante ale unui grup criminal
organizat şi ale unei organizaţii (asociaţii) criminale? Este necesar
să răspundem la această întrebare pentru a putea deosebi ipoteza
comiterii infracţiunii de un grup criminal organizat (ipoteză specifi-
cată la lit.c) alin.(7) art.1852 CP RM) de ipoteza comiterii infracţiu-
nii de două sau mai multe persoane (ipoteză specificată la lit.b)
alin.(7) art.1852 CP RM). De asemenea, este important să identifi-
căm răspunsul la această întrebare pentru a putea deosebi ipoteza
comiterii infracţiunii de un grup criminal organizat de ipoteza
comiterii infracţiunii de o organizaţie (asociaţie) criminală. Chiar
dacă ambele aceste ipoteze sunt prevăzute la lit.c) alin.(7) art.1852
CP RM), este important să le diferenţiem pentru a individualiza cât
mai bine pedeapsa specificată în sancţiunea de la alin.(7) art.1852
CP RM.
Înainte de a trece la analiza propriu-zisă a circumstanţei agra-
vante prevăzute la lit.c) alin.(7) art.1852 CP RM), venim cu o reco-
mandare de lege ferenda. Considerăm neinspirată stabilirea cir-
cumstanţelor agravante „de două sau mai multe persoane” şi „de un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală” în acelaşi
alineat al art.1852 CP RM. Exemplul altor norme (art.164, 165,
186-191 etc. din Codul penal al Republicii Moldova) ne îndeamnă
să propunem o altă configurare tehnico-legislativă a alineatelor care
alcătuiesc art.1852 CP RM, în vederea unei diferenţieri a circums-
tanţelor agravante „de două sau mai multe persoane” şi „de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală”.

237
La concret, recomandăm excluderea lit.c) din alin.(7) art.185 2
CP RM, însoţită de completarea art.1852 CP RM cu alin.(8), în care
să fie specificată o singură circumstanţă agravantă: „de un grup crimi-
nal organizat sau de o organizaţie criminală”. La concret, propunem
legiuitorului moldovean următoarea formulare pentru proiectatul
alin.(8) art.1852 CP RM:
„Acţiunile de la alin.(1), (2), (21), (22), (23), (3), (4), (5) şi (6)
săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepsesc cu amendă de la 4.000 la 5.000 de unităţi conven-
ţionale sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, cu amendă, aplicată
persoanei juridice, de la 7.000 la 10.000 de unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen
de la 1 la 5 ani sau cu lichidarea ei”.
După această digresiune necesară, menţionăm că, potrivit art.46
CP RM, grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane
care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe
infracţiuni. Din această definiţie rezultă următoarele trei caracteris-
tici ale grupului criminal organizat: 1) stabilitatea reuniunii de per-
soane; 2) organizarea în prealabil a reuniunii de persoane; 3) scopul
comiterii unei singure infracţiuni sau mai multor infracţiuni de către
reuniunea de persoane. Lipsa oricăreia din aceste caracteristici echi-
valează cu lipsa grupului criminal organizat ca formă de participaţie.
Într-o asemenea ipoteză, fie că ne vom afla în prezenţa agravantei
„de două sau mai multe persoane” (lit.b) alin.(7) art.1852 CP RM), fie
în genere vom atesta lipsa unei pluralităţi de făptuitori.
Care este înţelesul noţiunii „stabilitatea reuniunii de persoane”?
Răspunzând la această întrebare, M.Grama evidenţiază următorii
indicatori ai stabilităţii reuniunii de persoane: a) gradul înalt de
organizare; b) stabilitatea activului de bază al grupului şi structurii
ei organizaţionale; c) existenţa unor metode şi forme de activitate
individuale; d) stabilitatea (constanţa) formelor şi metodelor activităţii
criminale.1 Într-o manieră apropiată se exprimă A.Barbăneagră.

1S.Botnaru, A.Şavga, V.Grosu, M.Grama. Drept penal. Partea Generală. Chişinău:


Cartier, 2005, p.378.

238
În opinia acestui autor, stabilitatea reuniunii de persoane presupune:
a) nivelul înalt de organizare; b) stabilitatea nucleului grupului şi
structurii lui organizaţionale; c) prezenţa unor forme şi metode
originale şi individuale de activitate; d) prezenţa unor forme şi
metode statornice de activitate infracţională.1
Referitor la organizarea în prealabil a reuniunii de persoane –
altă caracteristică a grupului criminal organizat – R.Galiacbarov
menţionează că aceasta presupune înţelegerea în prealabil cu privire
la activitatea preconizată a grupului, înţelegere având ca obiect
repartizarea tehnică a funcţiilor şi rolurilor în procesul de săvârşire
a infracţiunilor.2 În opinia lui A.E. Kirilin, organizarea în prealabil
a reuniunii de persoane se exprimă în înţelegerea prealabilă dintre
membrii grupului, la care este decisă distribuirea rolurilor între
aceştia, astfel asigurându-se un grad sporit de cooperare care ar
permite membrilor grupului comiterea infracţiunilor plănuite.3
În fine, privitor la scopul comiterii unei singure infracţiuni sau
mai multor infracţiuni de către reuniunea de persoane – cea de-a
treia caracteristică a grupului criminal organizat – A.V. Ciornîi
opinează că, în unele cazuri, despre caracterul organizat al grupului
se poate vorbi chiar în cazul constituirii grupului în vederea săvâr-
şirii unei singure infracţiuni, care necesită o pregătire meticuloasă.4
După N.P. Vodiko, nu atât numărul infracţiunilor preconizate este
criteriul care permite disocierea grupului criminal organizat de un grup
infracţional simplu; accentul trebuie pus pe faptul că infracţiunile,

1 A.Barbăneagră, V.Berliba, C.Gurschi ş. a. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău:


Cartier, 2005, p.88.
2 Р.Галиакбаров. Квалификация преступлений по признаку их совершения орга-

низованной группой. În: Российская юстиция, 2000, № 4, р.47-49.


3 А.Е. Кирилин. Организованная группа и преступная организация как разновид-

ности криминальной кооперации: Диссертация на соискание ученой степени


кандидата юридических наук. Москва, 2003, р.116.
4 А.В. Чёрный. Уголовная ответственность за организацию преступного сооб-

щества (преступной организации) по законодательству России, Беларуси и


Украины: сравнительный анализ: Диссертация на соискание ученой степени
кандидата юридических наук. Москва, 2005, р.42.

239
plănuite de grupul criminal organizat, necesită pregătire meticu-
loasă şi activitate organizaţională.1
În alt context, conform art.47 CP RM, se consideră organizaţie
(asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate
într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune,
între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de adminis-
trare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei
în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a
persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în
vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice,
financiare sau politice.
Reiese că trăsăturile particularizante ale organizaţiei criminale
sunt: 1) prezenţa unei reuniuni de grupuri criminale; 2) organizarea
grupurilor criminale într-o comunitate stabilă; 3) activitatea reuniunii
de grupuri criminale se întemeiază pe diviziune, între membrii orga-
nizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi
executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei; 4) scopul activităţii
reuniunii de grupuri criminale constă în a influenţa activitatea eco-
nomică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o
controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării
de interese economice, financiare sau politice. Lipsa oricăreia din
aceste trăsături particularizante echivalează cu lipsa organizaţiei
(asociaţiei) criminale ca formă de participaţie.
Prima dintre trăsăturile particularizante enunţate mai sus indică
asupra alcătuirii numerice şi calitative a organizaţiei (asociaţiei)
criminale: nu mai puţin de două grupuri criminale organizate sunt
necesare în vederea constituirii unei organizaţii (asociaţii) criminale.
Numărul concret de grupuri criminale organizate constituente poate
varia, putând fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei.

1Н.П. Водько. Уголовно-правовая борьба с организованной преступностью.


Москва: Юриспруденция, 2000, р.20.

240
În legătură cu cea de-a doua trăsătură particularizantă a organi-
zaţiei (asociaţiei) criminale, M.Grama menţionează: „Gradul înalt
de organizare presupune: o structură ierarhică şi împărţirea rolurilor
între participanţii organizaţiei criminale; disciplina internă foarte
strictă; activitatea sporită a organizatorului; un sistem bine gândit
de asigurare cu mijloace şi instrumente de săvârşire a infracţiunii;
existenţa unui sistem de asigurare a securităţii participanţilor etc.”.1
Vizavi de cea de-a treia trăsătură particularizantă a organizaţiei
(asociaţiei) criminale, A.Barbăneagră opinează: „Organizaţiile (aso-
ciaţiile) criminale pot lua diferite forme: constituite din infractori
„de profesie”; constituite sub denumiri legale în scopul obţinerii
unor profituri maxime şi vizând domenii, sectoare sau ramuri renta-
bile etc. Persoanele, recrutate de organizaţiile criminale înfiinţate
sub denumiri de instituţii de învăţământ, firme industriale sau comer-
ciale, fundaţii etc., deţin funcţii înalte în lumea de afaceri şi în apa-
ratul de stat şi folosesc situaţia şi influenţa lor politică şi economică
în scopuri criminale”.2 În acelaşi făgaş, M.Grama consemnează:
„Subdiviziunea organizaţiei criminale este reprezentată de un grup
din două sau mai multe persoane (secţie, grup, brigadă etc.), care
îndeplineşte diferite funcţii în limitele organizaţiei: de administrare,
asigurare, cercetare, executare etc.”.3
În sfârşit, organizaţia criminală se distinge prin scopurile
specifice urmărite. Despre unele scopuri de acest gen ne vorbeşte
A.Barbăneagră: organizarea şi desfăşurarea unor afaceri comerciale
şi industriale pe plan naţional şi internaţional; elaborarea unor sce-
narii pentru ocuparea unor posturi de conducere în viaţa economică
şi politică a societăţii prin mijloace adecvate, inclusiv manipularea
alegerilor etc.4 În acest sens este de menţionat şi punctul de vedere

1 M.Grama. Organizaţia criminală. În: Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socio-
umanistice”. Vol.I. Chişinău: USM, 2001, p.254-257.
2 A.Barbăneagră, V.Berliba, C.Gurschi ş. a. Codul penal comentat şi adnotat, p.90.
3 S.Botnaru, A.Şavga, V.Grosu, M.Grama. Drept penal. Partea Generală, p.382.
4 A.Barbăneagră, V.Berliba, C.Gurschi ş. a. Op. cit., p.90.

241
al lui S.Brînză: „Scopul suprem al oricărei organizaţii criminale este
de a conduce statul (sau cel puţin o parte a acestuia) „din umbră””.1
În orice caz, în contextul faptei infracţionale prevăzute la lit.c)
alin.(7) art.1852 CP RM, este obligatoriu ca printre scopurile orga-
nizaţiei criminale să se numere săvârşirea unei singure sau mai
multor infracţiuni specificate la alin.(1), (2), (21), (22), (23), (3), (4),
(5) sau (6) art.1852 CP RM.
În altă ordine de idei, vom analiza agravanta consemnată la
lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM. Această agravantă trebuie privită în
conexiune cu constrângerea la coautorat, modalitate a infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.1852 CP RM. Conexiunea este cea speci-
fică relaţiei între o normă generală şi o normă specială. Astfel, în
acord cu regula fixată la art.116 CP RM, concurenţa dintre alin.(1)
art.1852 CP RM (presupunând modalitatea de constrângere la coauto-
rat) şi lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM urmează a fi rezolvată în sensul
aplicării numai a lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM, adică a normei
speciale.
În sensul prevederii de la lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM, noţiu-
nea „constrângerea fizică sau psihică” are înţelesul de influenţare
asupra victimei pe calea aplicării violenţei sau a ameninţării cu
aplicarea ei, pentru a o determina să-l recunoască pe făptuitor sau
pe oricare altă persoană în calitate de coautor al invenţiei, al mode-
lului de utilitate, al desenului sau modelului industrial, al soiului de
plantă, al topografiei circuitului integrat. Noţiunea „constrângerea
fizică sau psihică” din dispoziţia de la lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM
poate fi privită şi prin prisma prevederilor de la art.39 „Constrânge-
rea fizică sau psihică” din Codul penal al Republicii Moldova, în
sensul că, în urma constrângerii fizice sau psihice, victima nu poate
să-şi dirijeze acţiunile.
În cazul în care constrângerea se exprimă în aplicarea violen-
ţei, gradul de intensitate a acesteia nu-l poate depăşi pe cel al vătă-

1S.Brînză, X.Ulianovschi, V.Stati ş. a. Drept penal. Partea Specială. Chişinău: Cartier,


2005, p.263.

242
mării intenţionate medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Dacă gradul de intensitate a violenţei este mai mare, răspunderea se
va aplica numai conform art.151 CP RM. În această situaţie, nu va
fi necesară calificarea suplimentară în baza alin.(1) art.1852 CP RM.
Nu suntem de acord cu K.G. Perelâghin care consideră că, în
asemenea cazuri, atestăm un concurs de infracţiuni.1 O astfel de
soluţie de calificare ar echivala cu reţinerea la calificare de două ori
a aceleiaşi manifestări de violenţă, ceea ce este inadmisibil.
Aplicarea răspunderii în baza lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM
exclude calificarea suplimentară potrivit art.78 din Codul contra-
venţional sau art.152 ori 155 CP RM.
În altă ordine de idei, potrivit lit.e) alin.(7) art.1852 CP RM,
răspunderea se agravează dacă infracţiunea este săvârşită în propor-
ţii deosebit de mari.
Conform alin.(1) art.126 CP RM, se consideră proporţii deosebit
de mari mărimea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup
de persoane, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, depăşeşte
5.000 unităţi convenţionale de amendă.
Agravanta examinată trebuie privită în conexiune cu infracţiu-
nile prevăzute la alin.(2)-(6) art.1852 CP RM, presupunând produ-
cerea unor daune în proporţii mari. În acest plan, dacă, la momentul
săvârşirii infracţiunii, mărimea pagubei pricinuite nu depăşeşte
5.000 unităţi convenţionale de amendă, dar depăşeşte 2.500 unităţi
convenţionale de amendă, răspunderea se va aplica în conformitate
cu alin.(2)-(6) art.1852 CP RM.
Ca şi în cazul daunelor în proporţii mari, în ipoteza daunelor în
proporţii deosebit de mari, calcularea valorii cuantumului prejudicii-
lor cauzate de folosirea ilicită a obiectelor de proprietate industrială
se face în conformitate cu Capitolul XI (pct.31-38) al anexei nr.1

1К.Г. Перелыгин. Уголовная ответственность за нарушение изобретательских


и патентных прав. În: Управление общественными и экономическими системами,
2006, №1, р.15-37.

243
la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la evalua-
rea obiectelor de proprietate intelectuală, nr.783 din 30.06.2003.
Finalizăm analiza circumstanţelor agravante ale infracţiunilor
în domeniul proprietăţii industriale cu investigarea unicei circums-
tanţe agravante de acest gen din legislaţia penală română. Ne refe-
rim la săvârşirea infracţiunii de un funcţionar în exerciţiul atribuţii-
lor de serviciu, agravantă specificată la alin.(4) art.40 al Legii nr.255
a României din 30.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante.
Reiese că, pentru a opera prevederea de la alin.(4) art.40 al
Legii nr.255 a României din 30.12.1998 privind protecţia noilor soiuri
de plante, este necesar să fie întrunite următoarele două condiţii:
1) infracţiunea să fie săvârşită de un funcţionar;
2) în timpul săvârşirii infracţiunii, funcţionarul să fie în exerci-
ţiul atribuţiilor de serviciu.
Cât priveşte prima din aceste condiţii, conform art.147 din Codul
penal român din 1968, prin „funcţionar public” se înţelege orice
persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indi-
ferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită
sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art.145
din Codul penal român din 1968. Prin „funcţionar” se înţelege
funcţionarul public sau orice salariat care exercită o însărcinare în
serviciul unei alte persoane juridice decât unităţile la care se referă
art.145 din Codul penal român din 1968.
Noţiunea de funcţionar este destul de cuprinzătoare, accentul
căzând pe exercitarea în fapt a activităţii, iar titlul, modul de înves-
tire sau retribuţie, precum şi durata exercitării însărcinării în folosul
unei persoane juridice private sau publice nefiind neapărat relevante.
Pentru a căpăta calitatea de funcţionar în sensul art.147 din Codul
penal român din 1968, este important să existe un contract indivi-
dual de muncă între acea persoană şi persoana juridică. Calitatea de
funcţionar trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei, iar în
cazul coautoratului toţi coautorii trebuie să aibă această calitate.
Dacă, de exemplu, în locul unui raport de muncă între unitate
şi persoana respectivă apare un raport personal, izolat, între un
244
angajat al unităţii şi această persoană, nu mai poate fi vorba despre
calitatea de funcţionar, căci nu există atributul specific al acestei
calităţi: „în serviciul unităţii”. Serviciul personal şi întâmplător făcut
unui angajat al unităţii nu conferă calitatea de funcţionar, chiar dacă
acel serviciu este în legătură cu una dintre activităţile de serviciu
ale angajatului. O activitate faptică, executată de către o persoană
care nu este angajată, care nu are consimţământul unităţii, prin foru-
rile sale de resort, nu-i poate atribui acesteia calitatea de funcţionar.
În alt context, cea de-a doua condiţie, în a cărei prezenţă ope-
rează prevederea de la alin.(4) art.40 al Legii nr.255 a României
din 30.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, presupune
că, în timpul săvârşirii infracţiunii, funcţionarul trebuie să fie în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Gh.Nistoreanu şi A.Boroi afirmă că un funcţionar este în exer-
ciţiul atribuţiilor de serviciu atunci când desfăşoară activităţi legate
de îndatoririle sale de serviciu (cele cuprinse în fişa postului), precum
şi atunci când aduce la îndeplinire anumite dispoziţii primite de
şefii ierarhici şi date în condiţii legale.1 Într-un mod asemănător îşi
expun poziţia O.Loghin şi T.Toader: „Funcţionarul este în exerci-
ţiul atribuţiilor sale de serviciu atunci când desfăşoară activităţi
legate de îndatoririle sale de serviciu. De regulă, aceste activităţi se
desfăşoară la locul unde trebuie îndeplinit actul şi în timpul orelor
legale de serviciu”.2
Rezultă că funcţionarul este în exerciţiul atribuţiilor de serviciu
atunci când aduce la executare îndatoririle sale de serviciu, indife-
rent de locul şi timpul executării acestora.
În încheiere, menţionăm că dispoziţia de la alin.(4) art.40 al
Legii nr.255 a României din 30.12.1998 privind protecţia noilor
soiuri de plante nu este aplicabilă dacă infracţiunea este săvârşită
de un funcţionar, însă nu în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

1 Gh.Nistoreanu, A.Boroi. Drept penal. Partea Specială, p.262.


2 O.Loghin, T.Toader. Drept penal român. Partea Specială, p.337.

245
3.5. Concluzii la Capitolul 3
În rezultatul analizei de drept penal a infracţiunilor în dome-
niul proprietăţii industriale, pot fi formulate următoarele concluzii:
1) obiectul juridic generic al infracţiunilor, specificate la art.299
şi 300 din Codul penal român din 1968, îl formează relaţiile sociale
privind activităţile economice;
2) obiectul juridic generic pentru fiecare grup de infracţiuni contra
proprietăţii industriale, prevăzute de o lege sau alta ce reglementează
domeniul în cauză în legislaţia României îl constituie: relaţiile sociale
cu privire la proprietatea industrială reprezentată prin invenţii (în ipo-
teza infracţiunilor prevăzute la art.58-60 ale Legii nr.64 a României
din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie); relaţiile sociale cu
privire la proprietatea industrială reprezentată prin desene şi modele
industriale (în situaţia infracţiunilor specificate la art.41-43 ale Legii
nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi mo-
delelor industriale); relaţiile sociale cu privire la proprietatea industria-
lă reprezentată prin topografiile circuitelor integrate (în cazul faptelor
infracţionale prevăzute la art.40 al Legii nr.16 a României din
06.03.1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate); rela-
ţiile sociale cu privire la proprietatea industrială reprezentată prin
mărcile şi indicaţiile geografice (în ipoteza infracţiunilor specificate la
art.83 şi 86 ale Legii nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile
şi indicaţiile geografice); relaţiile sociale cu privire la proprietatea in-
dustrială reprezentată de noile soiuri de plante (în cazul infracţiunilor
prevăzute la art.27 şi 40 ale Legii nr.255 a României din 31.12.1998
privind protecţia noilor soiuri de plante);
3) în analiza noastră vom privi ca bază conceptuală definiţia cu
caracter de normă a noţiunii „proprietate industrială”, formulată în
pct.2 al anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu
privire la evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală, nr.783 din
30.06.2003. Conform acesteia, se raportează la proprietatea industrială
doar: invenţiile; modelele de utilitate; soiurile de plante; topografiile
circuitelor integrate; denumirile de origine ale produselor; mărcile de
produse şi mărcile de servicii; desenele şi modelele industriale;

246
4) libertatea creaţiei, proclamată la art.33 din Constituţia Republi-
cii Moldova, este libertatea constituţională a persoanei, afectată
prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.1852 şi 1853 CP RM.
Prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.1852 şi 1853 CP RM,
obiectul juridic special este întotdeauna reprezentat de relaţiile so-
ciale cu privire la realizarea, în conformitate cu art.33 din Constitu-
ţie, a dreptului la libertatea creaţiei. Diferă doar aspectele protejării
acestor valori şi relaţii sociale;
5) nu este oportună dezincriminarea răspândirii informaţiilor
privind invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial,
soiul de plantă, topografia circuitului integrat fără consimţământul
autorului (creatorului) sau al succesorului său în drepturi, până la
publicarea oficială a datelor din cererea de înregistrare, de către o
persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit
cunoscute în alt mod, faptă prevăzută la alin.(1) art.1852 CP RM;
6) nu poate fi comisă pe calea inacţiunii divulgarea datelor cu-
prinse în cererile de brevet, faptă prevăzută la alin.(1) art.44 al Legii
nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie;
7) în contextul infracţiunii prevăzute la art.58 al Legii nr.64 a
României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie, este posibil
ca fapta de însuşire fără drept a calităţii de inventator să fie însoţită
de prezentarea de false dovezi cu privire la crearea unei invenţii şi
la paternitatea acesteia. În aceste condiţii, infracţiunea de însuşire
fără drept a calităţii de inventator poate forma concurs cu infracţiu-
nea uz de fals (art.291 din Codul penal român din 1968);
8) în condiţiile legii penale a Republicii Moldova, legiuitorul a
diferenţiat formele de constrângere la coautorat în funcţie de gradul
de pericol social, aceasta reflectându-se la calificarea faptei. Drept
urmare, constrângerea fizică sau psihică la coautorat poate fi califi-
cată numai în baza lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM;
9) nu a fost oportună modificarea dispoziţiei de la alin.(1)
art.1852 CP RM, în rezultatul căreia infracţiunea corespunzătoare a
suferit o transformare din infracţiune formală în infracţiune mate-
rială;
247
10) însuşirea diferenţei valorice dintre preţul real şi preţul pre-
tins al unor mărfuri sau servicii, de regulă, necalitative – săvârşită
în procesul punerii în circulaţie economică a produselor marcate cu
semne identice ori similare care pot fi confundate cu mărcile
înregistrate ale produsului înregistrat ori a căror înregistrare este
solicitată în numele unor alte persoane pentru marcarea de produse
ori servicii identice cu cele pentru care marca a fost înregistrată –
se califică numai în baza alin.(2) art.1852 CP RM. În acest caz, nu
este necesară calificarea suplimentară conform art.190 CP RM sau
art.105 din Codul contravenţional;
11) nu este oportun ca dispoziţia de la alin.(1) art.1852 CP RM
să fie completată cu menţiunea privind scopul special al obţinerii
unui profit;
12) dacă acţiunea de divulgare a datelor şi informaţiilor din cere-
rea de brevet s-a realizat din culpa celui care le cunoştea prin natura
atribuţiilor de serviciu, ne aflăm în condiţiile infracţiunii de neglijenţă
în serviciu, prevăzute la art.249 din Codul penal român din 1968;
13) AGEPI nu poate fi considerat subiect al faptei incriminate
la alin.(1) art.1852 CP RM;
14) este posibil coautoratul la infracţiunea de însuşire pe nedrept
a calităţii de inventator, prevăzută la art.43 al Legii nr.129 a României
din 29.12.1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale;
15) este nereuşită stabilirea circumstanţelor agravante „de două
sau mai multe persoane” şi „de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală” în acelaşi alineat al art.1852 CP RM;
16) în sensul prevederii de la lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM, în
cazul în care constrângerea se exprimă în aplicarea violenţei, gradul
de intensitate a acesteia nu-l poate depăşi pe cel al vătămării inten-
ţionate medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Dacă gradul de
intensitate a violenţei este mai mare, răspunderea se va aplica numai
conform art.151 CP RM. În această situaţie, nu va fi necesară cali-
ficarea suplimentară în baza alin.(1) art.1852 CP RM;
17) aplicarea răspunderii în baza lit.d) alin.(7) art.1852 CP RM
exclude calificarea suplimentară potrivit art.78 din Codul contra-
venţional sau art.152 ori 155 CP RM.
248
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

Ca o trecere în revistă a obiectivelor realizate în cadrul pre-


zentului studiu didactico-ştiinţific, se impun următoarele concluzii
generale:
1) atât în Republica Moldova, cât şi în România, sistemul normativ
de protecţie a proprietăţii industriale este unul bine structurat,
reglementările în materie fiind în principiu în concordanţă cu
legislaţia internaţională vizând domeniul proprietăţii industriale;
2) diferă abordarea tehnico-legislativă privind cadrul incriminărilor
consacrate apărării penale a proprietăţii industriale: în România,
răspunderea pentru infracţiunile în domeniul proprietăţii indus-
triale este stabilită în contextul unor legi extrapenale care conţin
dispoziţii de incriminare; în Republica Moldova, răspunderea
pentru asemenea infracţiuni este prevăzută de art.1852 şi 1853
CP RM;
3) atât în Republica Moldova, cât şi în România, normele, care
incriminează faptele îndreptate împotriva proprietăţii industriale,
sunt norme de trimitere;
4) în legislaţia Republicii Moldova, normele, la care fac trimitere
art.1852 şi 1853 CP RM, sunt în principal cele cuprinse de: Legea
privind protecţia topografiilor circuitelor integrate; Legea privind
protecţia desenelor şi modelelor industriale; Legea privind protec-
ţia mărcilor; Legea privind protecţia invenţiilor; Legea privind
protecţia soiurilor de plante; Legea privind protecţia indicaţiilor
geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale
garantate;
5) în legislaţia României, dispoziţiile de incriminare a faptelor în-
dreptate împotriva proprietăţii industriale sunt în principal cele
cuprinse de: Legea nr.64 a României din 11.10.1991 privind
brevetele de invenţie; Legea nr.129 a României din 29.12.1992
privind protecţia desenelor şi modelelor industriale; Legea nr.16
a României din 06.03.1995 privind protecţia topografiilor cir-
cuitelor integrate; Legea nr.84 a României din 15.04.1998 privind

249
mărcile şi indicaţiile geografice; Legea nr.255 a României din
31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri de plante;
6) spre deosebire de legislaţia României, legislaţia Republicii
Moldova nu conţine reglementări atât de detaliate vizând fiecare
din segmentele proprietăţii industriale protejate penalmente;
7) libertatea creaţiei, privită ca valoare socială, este cea afectată prin
săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.1852 şi 1853 CP RM.
Prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.1852 şi 1853 CP RM,
obiectul juridic special este întotdeauna reprezentat de relaţiile
sociale cu privire la realizarea dreptului la libertatea creaţiei;
8) în Republica Moldova, segmentele proprietăţii industriale, care
beneficiază de apărare penală distinctă, sunt: invenţiile; modelele
de utilitate; soiurile de plante; topografiile circuitelor integrate;
denumirile de origine ale produselor; indicaţiile geografice; spe-
cialităţile tradiţionale garantate; mărcile de produse şi mărcile
de servicii; desenele şi modelele industriale;
9) spre deosebire de legea penală a Republicii Moldova, legislaţia
penală a României nu prevede obligativitatea producerii unor
daune materiale în urma încălcării dreptului asupra obiectului
proprietăţii industriale.
Problema ştiinţifică importantă rezolvată rezidă în elaborarea
concepţiei de calificare a faptelor îndreptate împotriva proprietăţii
industriale, care sunt incriminate în legislaţia Republicii Moldova
şi în cea a României.
În legătură cu investigaţiile întreprinse în cadrul lucrării de faţă,
venim cu un şir de recomandări ce pot fi luate în consideraţie la
perfecţionarea legislaţiei penale:
a) pentru legea penală a Republicii Moldova:
1) modificarea denumirii Capitolului V al Părţii Speciale a Codu-
lui penal al Republicii Moldova din „Infracţiuni contra drepturilor
politice, de muncă şi altor drepturi constituţionale ale cetăţenilor”
în „Infracţiuni contra unor drepturi şi libertăţi constituţionale ale
persoanei”;

250
2) completarea dispoziţiei de la alin.(1) art.1852 CP RM, astfel
încât după cuvintele „sau constrângerea la coautorat” să fie inclusă
sintagma „ori la renunţarea la autorat”;
3) eliminarea din dispoziţia de la alin.(1) art.1852 CP RM a
cuvintelor „care au cauzat daune în proporţii mari;
4) excluderea din Codul contravenţional a articolului 103 „În-
călcarea drepturilor de autor asupra invenţiei, topografiei circuitu-
lui integrat sau desenului/modelului industrial”;
5) excluderea lit.c) din alin.(7) art.1852 CP RM, însoţită de
completarea art.1852 CP RM cu alin.(8), care să aibă următorul
conţinut:
„Acţiunile de la alin.(1), (2), (21), (22), (23), (3), (4), (5) şi (6)
săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepsesc cu amendă de la 4.000 la 5.000 de unităţi conven-
ţionale sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, cu amendă, aplicată
persoanei juridice, de la 7.000 la 10.000 de unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen
de la 1 la 5 ani sau cu lichidarea ei”;
b) pentru legislaţia penală a României:
1) excluderea din Codul penal român din 1968 a art.299 şi 300,
care nu fac decât să dubleze art.59 al Legii nr.64 a României privind
brevetele de invenţie;
2) în Legea nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele
de invenţie: excluderea art.58-60; în Codul penal român din 2009:
completarea textului Titlului I al Părţii Speciale cu Capitolul X
„Infracţiuni contra proprietăţii industriale”, în care art.2271-2273 să
aibă următorul conţinut:
„Art.2271. Însuşirea fără drept a calităţii de inventator.
Însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de inventator se pedep-
seşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art.2272. Contrafacerea invenţiei. (1) Fabricarea, folosirea sau
punerea în circulaţie fără drept a obiectului unui brevet de invenţie
sau orice altă încălcare a drepturilor conferite de brevetul de invenţie,
pe perioada de valabilitate a acestuia, se pedepseşte cu închisoare

251
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Acţiunea penală se pune în
mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. (3) Pentru preju-
diciile cauzate titularului, acesta are dreptul la despăgubiri potrivit
dreptului comun, iar produsele contrafăcute pot fi confiscate potri-
vit legii penale.
Art.2273. Divulgarea datelor cuprinse în cererile de brevet
de invenţie. Divulgarea de către personalul Oficiului de Stat pentru
Invenţii şi Mărci, precum şi de către persoanele care efectuează
lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor, cuprinse în cererile de
brevet până la publicarea lor, se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau cu amendă.”;
3) în Legea nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia
desenelor şi modelelor industriale: excluderea art.41-43; în Codul
penal român din 2009: completarea textului proiectatului Capitol X
din Titlul I al Părţii Speciale cu art.2274-2276, având următorul
conţinut:
„Art.2274. Însuşirea fără drept a calităţii de autor al dese-
nului sau modelului industrial. Însuşirea fără drept, în orice mod,
a calităţii de autor al desenului sau modelului industrial se pedep-
seşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art.2275. Contrafacerea desenului sau modelului industrial.
(1) Reproducerea, fără drept, a desenului sau modelului industrial
în scopul fabricării de produse cu aspect identic, fabricarea, oferirea
spre vânzare, vânzarea, importul, folosirea sau stocarea unor astfel
de produse în vederea punerii în circulaţie ori folosirii, fără acordul
titularului certificatului de înregistrare a desenului sau modelului
industrial, în perioada de valabilitate a acestuia, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Acţiunea penală
se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. Pentru
prejudiciile cauzate titularului, acesta are dreptul la despăgubiri,
potrivit dreptului comun.
Art.2276. Divulgarea datelor cuprinse în cererile de înregis-
trare a desenului sau modelului industrial. Divulgarea, de către
personalul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, precum şi de
252
către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu desenele şi
modelele industriale, a datelor cuprinse în cererile de înregistrare
până la publicarea lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la
2 ani sau cu amendă.”;
4) în Legea nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia
topografiilor circuitelor integrate: excluderea art.40; în Codul penal
român din 2009: completarea textului proiectatului Capitol X din
Titlul I al Părţii Speciale cu art.2277, având următorul conţinut:
„Art.2277. Contrafacerea topografiei circuitului integrat
înregistrat sau vânzarea de produse contrafăcute. (1) Încălcarea
drepturilor titularului, prin exploatarea, fără autorizaţia acestuia, a
unei topografii înregistrate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 3 ani sau cu amendă. (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a părţii vătămate. Pentru prejudiciile cauzate
titularului, acesta are dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun,
iar produsele contrafăcute pot fi confiscate potrivit legii penale.”;
5) în Legea nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi
indicaţiile geografice: excluderea art.83; în Codul penal român din
2009: completarea textului proiectatului Capitol X din Titlul I al
Părţii Speciale cu art.2278, având următorul conţinut:
„Art.2278. Contrafacerea mărcii sau indicaţiei geografice.
(1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă:
a) contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci
în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor
sau serviciilor la care se referă marca;
b) punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o
marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse
identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregis-
trate;
c) punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geo-
grafice care indică sau sugerează că produsul în cauză este originar
dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, în
scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geo-
grafică a produsului.
253
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă
a părţii vătămate. Pentru prejudiciile cauzate titularului, acesta are
dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun, iar produsele
contrafăcute pot fi confiscate potrivit legii penale.”;
6) în Legea nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia
noilor soiuri de plante: excluderea art.40; în Codul penal român din
2009: completarea textului proiectatului Capitol X din Titlul I al
Părţii Speciale cu art.2279, având următorul conţinut:
„Art.2279. Contrafacerea noului soi de plantă sau divulgarea
de date şi informaţii reprezentând un secret comercial referitor
la un nou soi de plantă. (1) Se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni
la 3 ani sau cu amendă efectuarea, fără autorizaţia titularului bre-
vetului de soi, a oricărui act prevăzut la art.27 al Legii nr.255/1998,
precum şi a oricărui act din cele prevăzute mai jos:
a) folosirea pentru materialul de înmulţire, produs şi vândut, a
unei alte denumiri decât denumirea înregistrată a noului soi;
b) folosirea denumirii înregistrate a unui nou soi pentru mate-
rialul de înmulţire, produs şi vândut, care nu aparţine acestui soi;
c) atribuirea pentru materialul de înmulţire, produs şi vândut, a
unei denumiri foarte apropiate de cea a soiului protejat, astfel încât
să poată produce confuzii;
d) vânzarea de material de înmulţire, cu menţiunea falsă că
aparţine soiului pentru care s-a acordat brevet de soi, inducând astfel
în eroare cumpărătorul;
e) falsul la înscrierea unui soi în Registrul Naţional al Brevete-
lor de Soiuri Protejate;
f) întocmirea de rapoarte false, precum şi falsificarea docu-
mentaţiilor cerute de prezenta lege;
g) furnizarea de documente care conţin informaţii false.
(2) Tentativa se pedepseşte.
(3) Divulgarea de date şi informaţii reprezentând un secret
comercial referitor la un nou soi pentru care s-a depus o cerere de
acordare a unui brevet de soi se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 3 ani sau cu amendă. Tentativa se pedepseşte.
254
(4) Dacă vreuna dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1) şi (3)
este săvârşită de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(5) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă
a părţii vătămate. Pentru prejudiciile cauzate titularului de brevet
de soi acesta are dreptul la despăgubiri potrivit dreptului comun, iar
produsele contrafăcute pot fi confiscate potrivit legii penale”.
Avantajele acestor recomandări sunt următoarele:
a) s-ar preveni admiterea erorilor judiciare care, la moment,
sunt generate de disocierea imprecisă a infracţiunilor în domeniul
proprietăţii industriale în raport cu faptele adiacente;
b) s-ar evita suprapunerile dintre dispoziţiile Codului penal
român din 1968, care incriminează faptele în domeniul proprietăţii
industriale, şi dispoziţiile din legile extrapenale care conţin dispozi-
ţii penale;
c) s-ar asigura o reglementare unitară codificată a răspunderii
pentru toate infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale, pre-
văzute de legislaţia penală română;
d) impactul asupra economiei naţionale ar consta în reducerea
costurilor legate de: rejudecarea cauzelor ca urmare a recalificării
de la art.1852 sau 1853 CP RM (sau de la reglementările corespon-
dente din legislaţia penală română) la alte norme, sau viceversa;
pronunţarea de către CEDO a unor hotărâri nefavorabile statului
Republica Moldova, în legătură cu încălcarea unor drepturi prevăzute
de Convenţia europeană a drepturilor omului, când sunt admise
erori în aplicarea legii penale, consemnate mai sus.

255
BIBLIOGRAFIE

1. Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală


legate de comerţ, încheiat la 15.04.1994 (Trade-Related Aspects of
Intellectual Property Rights). http://www.wto.org/english/docs_e/
legal_e/27-trips_01_e.htm
2. Antoniu G., Mitrache C., Stănoiu R. şi alţii. Noul Cod penal comen-
tat. Vol.I. Bucureşti: ALL Beck, 2006.
3. Aramă E. Istoria dreptului românesc. Chişinău: Tipografia Centrală,
1995.
4. Aspecte controversate privind elementele constitutive ale infracţiunii pre-
văzute de art.83 alin.(1) lit.b) din Legea nr.84/1998. http://www.osim.ro/
publicatii/editura/TOATE%20MATERIALELE/BULETIN%20DE%20
JURISPRUDENTA%20ONLINE/06_DIVERSE/asp_controv_pr_ele
m_constit_infract_art_83_L84.pdf
5. Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. et. al. Codul penal comentat
şi adnotat. Chişinău: Cartier, 2005.
6. Bogdan S. Eroarea în dreptul penal. Bucureşti: Universul Juridic, 2008.
7. Botezatu I. Răspunderea penală pentru escrocherie. Chişinău: CEP
USM, 2010.
8. Botnaru S., Şavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea Gene-
rală. Chişinău: Cartier, 2005.
9. Brînză S. Evoluţia reglementărilor privind protecţia penală a proprie-
tăţii pe teritoriul Republicii Moldova. Chişinău: ARC, 2001.
10. Brînză S. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. Chişinău: Tipo-
grafia Centrală, 2005.
11. Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. et. al. Drept penal. Partea Spe-
cială. Chişinău: Cartier, 2005.
12. Brînză S. Dreptul de proprietate industrială ca formă a dreptului de
proprietate intelectuală. În: Probleme teoretice şi practice ale econo-
miei proprietăţii intelectuale. Chişinău: AGEPI, 2006, p.188-196.
13. Brînză S. Experienţa istorică – factor motivaţional în combaterea juridico-
penală a încălcării drepturilor în domeniul proprietăţii intelectuale. În:
Revista de Proprietate intelectuală „Intellectus”, 2006, nr.4, p.22-27.
14. Brînză S. Răspunderea pentru omorul săvârşit din interes material (lit.b)
alin.(2) art.145 CP RM): examinarea unor aspecte controversate. În:
Revista Naţională de Drept, 2008, nr.10, p.5-11.

256
15. Brînză S., Stati V. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe per-
soane ca presupusă formă a participaţiei penale: demitizarea unei con-
cepţii compromise. În: Revista Naţională de Drept, 2008, nr.4, p.2-17.
16. Bulai C., Bulai B.N. Manual de drept penal. Partea Generală. Bucureşti:
Universul Juridic, 2007.
17. Calmuschi O. Dreptul proprietăţii intelectuale. Bucureşti: Universita-
tea „Titu Maiorescu”, 2008.
18. Cioclei V. Prefaţă. Despre necesitatea adoptării unui nou Cod penal.
În: Codul penal (Legea nr.286/2009). Bucureşti: C.H. Beck, 2009,
p.1-7.
19. Coca G. Interesul general şi drepturile fundamentale ale omului: Teză
de doctor în drept. Chişinău, 2009.
20. Cocoş Şt. ABC-ul protecţiei şi valorificării proprietăţii industriale.
Bucureşti: Rosetti, 2004.
21. Codul penal al Republicii Moldova. Proiect. Chişinău: Garuda-Art,
1999.
22. Codul penal al Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2002, Nr.128-129.
23. Codul penal „Carol al II-lea” din 13.03.1936. În: Monitorul Oficial al
României, 1936, nr.65.
24. Codul penal român din 1968. În: Buletinul Oficial, 1968, nr.79-79 bis.
25. Codul penal român din 2009. În: Monitorul Oficial al României,
2009, nr.510.
26. Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova,
aprobat prin Legea RSS Moldoveneşti din 29.03.1985. În: Вештиле
Советулуй Супрем ал РСС Молдовенешть, 1985, №3.
27. Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul
Republicii Moldova la 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2009, Nr.3-6.
28. Codul vamal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii
Moldova la 20.07.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2000, nr.160.
29. Constituţia Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
1994, nr.1.
30. Constituţia României din 21.11.1991. În: Monitorul Oficial al României,
1991, nr.233.

257
31. Costin (Pop) D.M. Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal
român: Rezumat al tezei de doctorat. Bucureşti, 2010.
32. Decretul Consiliului de Stat nr.884 din 30.09.1967 privind invenţiile,
inovaţiile şi raţionalizările. În: Buletinul Oficial, 1967, nr.85.
33. Decretul Consiliului de Stat nr.1175 din 28.12.1968 privind ratifica-
rea Convenţiei pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii
Intelectuale. În: Buletinul Oficial, 1969, nr.1.
34. Decretul Consiliului de Stat nr.1177 din 28.12.1968 privind ratifica-
rea Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale. În:
Buletinul Oficial, 1969, nr.1.
35. Decretul Consiliului de Stat nr.81 din 02.03.1979 pentru ratificarea
Tratatului de cooperare in domeniul brevetelor, adoptat la Washington la
19.06.1970. În: Buletinul Oficial, 1979, nr.22.
36. Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii
Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 10.12.2008. Dosarul
nr.2r-288/08. www.csj.md
37. Dimofte G., Rus C. Răspunderea penală a persoanei juridice. În:
Revista de Drept Penal, 2005, nr.1, p.122-128.
38. Dumitru D.-N. Protecţia juridico-penală a mărcilor, desenelor şi mo-
delelor industriale: Rezumat al tezei de doctorat. Bucureşti, 2008.
39. Enache S. I.-Şt. Managementul investigării fraudelor din domeniul pro-
prietăţii intelectuale: Rezumat al tezei de doctorat. Bucureşti, 2011.
40. Grama M. Organizaţia criminală. În: Analele ştiinţifice ale USM.
Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. Chişinău: USM, 2001, p.254-257.
41. Hadîrcă I. Răspunderea pentru infracţiunile săvârşite în sfera circula-
ţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor
acestora. Chişinău: CEP USM, 2008.
42. Hamangiu C. Codul general al României. Legi uzuale. Vol. I. Codul
penal. Bucureşti, 1914.
43. Hotărârea Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 30.03.2009.
Dosarul nr.2-14/09. http://ca.justice.md
44. Hotărârea Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 16.06.2009.
Dosarul nr.2-13/09. http://ca.justice.md
45. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la înregistrarea de
stat a operelor ocrotite de dreptul de autor şi drepturile conexe, nr.901 din
28.08.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.108.

258
46. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la evaluarea
obiectelor de proprietate intelectuală, nr.783 din 30.06.2003. În: Mo-
nitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.138-140.
47. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea
Strategiei de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare
a obiectelor de proprietate intelectuală până în anul 2010, nr.1143 din
18.09.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003,
nr.208-210.
48. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea
Statutului şi structurii Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelec-
tuală, nr.1378 din 13.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2004, nr.233.
49. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regula-
mentului privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a
desenelor şi modelelor industriale, nr.1496 din 29.12.2008. În: Moni-
torul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6.
50. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regula-
mentului privind procedurile de depunere şi examinare a cererii, de
acordare şi de menţinere în vigoare a brevetului pentru soi de plantă,
nr.295 din 16.04.2009. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2009, nr.80-81.
51. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regula-
mentului privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a
mărcilor, nr.88 din 13.08.2009. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2009, nr.127-130.
52. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regula-
mentului privind procedura de depunere şi examinare a cererii de
brevet de invenţie şi de eliberare a brevetului, nr.528 din 01.09.2009.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.138-139.
53. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Nomencla-
torului informaţiilor atribuite la secret de stat, nr.411 din 25.05.2010. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.83-84.
54. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind procedura de depu-
nere, examinare şi înregistrare a indicaţiilor geografice, a denumirilor de
origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate, nr.610 din 05.07.2010.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.119-120.

259
55. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
„Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor
prevederi ale legislaţiei privind protecţia proprietăţii industriale şi
activităţii de raţionalizare”, nr.26 din 24.12.2001. În: Buletinul Curţii
Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2002, nr.3, p.7-17.
56. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre şantaj”, nr.16 din 07.11.2005. În:
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006,
nr.4, p.7-11.
57. Hotca M.A. Codul penal. Comentarii şi explicaţii. Bucureşti: C.H. Beck,
2007.
58. Hotca M.A., Dobrinoiu M. Infracţiuni prevăzute în legi speciale.
Comentarii şi explicaţii. Vol.I. Bucureşti: C.H. Beck, 2010.
59. Iancu Şt. Premisele dezvoltării protecţiei proprietăţii industriale în
ţara noastră. În: Revista Română de Proprietate Industrială, 2009,
nr.4, p.53-62.
60. Iancu Şt. Procesul inovării şi stimularea activităţii creative.
http://www.congresulcdi.ro/pdf/etape_inovare.pdf
61. Infracţiunea prevăzută de art.83 lit.b) din Legea nr.84/1998. Elemente
constitutive. Latura subiectivă. http://www.osim.ro/publicatii/editura/
TOATE%20MATERIALELE/BULETIN%20DE%20JURISPRUDEN
TA%20ONLINE/01_MARCI/PENAL/Partea%20speciala/Infractiune
a%20prevazuta%20de%20art.%2083_lit_b%20din%20L%2084_199
8%20Elemente%20constitutive_Latura%20subiectiva.pdf
62. Infracţiuni privind mărcile. Art.83 alin.(1) lit.b) din Legea nr.84/1998.
http://www.osim.ro/publicatii/editura/TOATE%20MATERIALELE/
BULETIN%20DE%20JURISPRUDENTA%20ONLINE/01_MARCI
/PENAL/Partea%20speciala/Infractiuni%20privind%20marcile_%20
Art%2083%20alin%201%20lit.%20b%20din%20Legea%2084.pdf
63. Iustin V. Analiza juridico-penală a infracţiunilor privind răspândirea
informaţiilor care se referă la obiectele de proprietate industrială,
precum şi însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor sau
constrângerea la coautorat (alin.(1) art.1852 CP RM). În: Revista
Naţională de Drept, 2010, nr.3, p.57-62.
64. Lazăr V. Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală.
Bucureşti: Lumina LEX, 2002.

260
65. Legea RSS Moldoveneşti despre aprobarea Codului penal al RSS
Moldoveneşti, adoptată de către Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti
la 24.03.1961. În: Вештиле Советулуй Супрем ал РСС Молдове-
нешть, 1961, №10.
66. Legea Republicii Moldova privind brevetele de invenţie, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 18.05.1995. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 1995, nr.53-54.
67. Legea Republicii Moldova privind mărcile şi denumirile de origine a
produselor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.09.1995.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.8-9.
68. Legea Republicii Moldova cu privire la modificarea şi completarea
unor acte legislative, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
20.02.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.17-18.
69. Legea Republicii Moldova privind protecţia soiurilor de plante, adop-
tată de Parlamentul Republicii Moldova la 11.07.1996. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.77.
70. Legea Republicii Moldova privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 15.10.1996.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.10-11.
71. Legea Republicii Moldova privind protecţia topografiilor circuitelor
integrate, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.10.1999.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.1-4.
72. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codu-
lui penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 27.04.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2007, nr.78-81.
73. Legea Republicii Moldova privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 12.07.2007.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.136-140.
74. Legea Republicii Moldova privind protecţia mărcilor, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 29.02.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2008, nr.99-101.
75. Legea Republicii Moldova privind protecţia indicaţiilor geografice,
denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 27.03.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.134-137.

261
76. Legea Republicii Moldova privind protecţia invenţiilor, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 07.03.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2008, nr.117-119.
77. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.06.2011.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.128-130.
78. Legea României privind mărcile de fabrică şi comerţ din 15.04.1879.
În: Monitorul Oficial al României, 1879, nr.86.
79. Legea României asupra brevetelor de invenţie, adoptată la 17.01.1906.
În: Monitorul Oficial al României, 1906, nr.229.
80. Legea României privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu,
nr.28 din 27.12.1967. În: Buletinul Oficial, 1967, nr.114.
81. Legea României privind invenţiile şi inovaţiile, nr.62 din 30.10.1974.
În: Buletinul Oficial, 1974, nr.137.
82. Legea nr.26 a României din 05.11.1990 privind registrul comerţului.
În: Monitorul Oficial al României, 1990, nr.121.
83. Legea nr.64 a României din 11.10.1991 privind brevetele de invenţie.
În: Monitorul Oficial al României, 1991, nr.212.
84. Legea nr.129 a României din 29.12.1992 privind protecţia desenelor
şi modelelor industriale. În: Monitorul Oficial al României, 1993, nr.1.
85. Legea nr.16 a României din 06.03.1995 privind protecţia topografii-
lor circuitelor integrate. În: Monitorul Oficial al României, 1995,
nr.45.
86. Legea nr.84 a României din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile
geografice. În: Monitorul Oficial al României, 1998, nr.161.
87. Legea nr.255 a României din 31.12.1998 privind protecţia noilor soiuri
de plante. În: Monitorul Oficial al României, 1998, nr.525.
88. Loghin O., Toader T. Drept penal român. Partea Specială. Bucureşti:
Şansa, 1999.
89. Macovei I., Dominte N.-R. Dreptul proprietăţii intelectuale. Iaşi: Uni-
versitatea „Alexandru Ioan Cuza”, 2008.
90. Moscalciuc I. Problema stabilirii elementelor circumstanţiale agravante
ale infracţiunilor săvârşite în sfera consumului de produse şi servicii.
În: Revista Naţională de Drept, 2007, nr.8, p.49-54.
91. Nistoreanu Gh., Boroi A., Molnar I. ş.a. Drept penal. Partea Specială.
Bucureşti: Europa Nova, 1999.

262
92. Nistoreanu Gh., Boroi A. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti:
ALL Beck, 2002.
93. Păduraru A. Analiza de drept comparat a reglementărilor privind infrac-
ţiunile în domeniul proprietăţii industriale din legislaţia Republicii
Moldova şi a României. În: Revista Naţională de Drept, 2011, nr.2,
p.44-48.
94. Păduraru A. Analiza de drept comparat a reglementărilor privind infrac-
ţiunile în domeniul proprietăţii industriale din legislaţia Spaniei, Estoniei,
Chinei, Bulgariei şi Lituaniei. În: Revista Naţională de Drept, 2011,
nr.5, p.43-47.
95. Popescu T. Definirea persoanei în Codul penal. În: Revista de Drept
Penal, 1998, nr.3, p.41.
96. Regulamentul asupra mărcilor de fabrici şi comerţ din 30.05.1879.
În: Monitorul Oficial al României, 1879, nr.121.
97. Reşetnicov A. Falsificarea documentelor depuse la Agenţia de Stat
pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale în vederea obţinerii titlurilor
de protecţie pentru obiectele proprietăţii industriale. În: Lecturi
AGEPI. Chişinău: AGEPI, 2007, p.117-126.
98. Romiţan C.R. Protecţia juridică a topografiilor produselor semiconduc-
toare. În: Revista de Ştiinţe Juridice (Craiova), 2008, nr.1. p.74-88.
99. Romiţan C.R. Protecţia penală a proprietăţii intelectuale. Bucureşti:
C.H. Beck, 2006.
100.Shapiro C., Varian H. Information Rules: A Strategic Guide to the
Network Economy. Boston: Harvard Business School Press, 1999, p.11.
101. Stati V. Eficientizarea aplicării incriminărilor privind infracţiunile
economice în combaterea încălcărilor drepturilor de proprietate inte-
lectuală. În: Probleme teoretice şi practice ale economiei proprietăţii
intelectuale. Chişinău: AGEPI, 2005, p.206-210.
102. Stati V. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor
falşi sau a titlurilor de valoare false: analiză de drept penal. În: Revista
Naţională de Drept, 2009, nr.4, p.45-57.
103. Stati V. Infracţiuni în care mijlocul de transport apare ca obiect mate-
rial sau ca mijloc de săvârşire a infracţiunii. Chişinău: CEP USM,
2010.
104. Stessens G. Corporate criminal: a comparative perspective. In: The
international and corparative law guarterly, 1994, vol.43, nr.13,
p.493-520.

263
105. Strategia Naţională de Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova
pentru anii 2011-2015. Proiect. http://agepi.md/pdf/proiecte_legi/
strategia/strategia-nationala-de-pi.pdf
106. Strategia Naţională în domeniul Proprietăţii Intelectuale a României
pentru anii 2010-2015. Proiect. http://www.osim.ro/marketing/
proiect_SNPI_20oct.pdf
107. Timofei S. Răspunderea penală pentru infracţiunile în domeniul
concurenţei. Chişinău: CEP USM, 2011.
108. Toader T. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: Hamangiu, 2007.
109. Ungureanu A., Ciopraga A. Dispoziţii penale din legi speciale române.
Vol.V. Bucureşti: Lumina LEX, 1996.
110. Visterniceanu E. Răspunderea penală pentru tâlhărie. Chişinău:
Tipografia Centrală, 2006.
111. Бойко А.И. Комментарий к Уголовному кодексу Российской
Федерации. Ростов-на-Дону: Феникс, 1996.
112. Бондарев В.Н. Уголовно-правовая охрана интеллектуальной
собственности: Автореферат диссертации на соискание ученой
степени кандидата юридических наук. Ростов-на-Дону, 2002.
113. Водько Н.П. Уголовно-правовая борьба с организованной пре-
ступностью. Москва: Юриспруденция, 2000.
114. Волженкин Б.В. Уголовная ответственность юридических лиц.
Санкт-Петербург, 1998.
115. Галиакбаров Р. Квалификация преступлений по признаку их
совершения организованной группой. În: Российская юстиция,
2000, № 4, р.47-49.
116. Горленко С.А. Товарный знак: принцип использования. În:
Патенты и лицензии, 2000, № 5, р.11-14.
117. Гырла Л.Г., Табарча Ю.М. Уголовное право Республики Молдова:
Часть Особенная. Кишинэу: Картдидакт, 2010.
118. Декрет Совета Народных Комиссаров от 15 августа 1918 г. «О
пошлине на товарные знаки». În: Собрание узаконений РСФСР,
1918, № 27.
119. Декрет Совета Народных Комиссаров от 30 июня 1919 г. «Об
утверждении Положения об изобретениях». În: Собрание узако-
нений РСФСР, 1919, № 34.

264
120. Демьяненко Е.В. Уголовная ответственность за незаконное
использование товарного знака: Автореферат диссертации на
соискание ученой степени кандидата юридических наук. Ростов-
на-Дону, 2002.
121. Закон о торговых знаках 1896 г. În: Полное собрание законов
Российской Империи. Собрание третье. Т.16. Отд. Первое.
№12553. Санкт-Петербург, 1899.
122. Истомин А.Ф. Уголовно-правовая защита интеллектуальной
собственности. În: Журнал российского права, 2002, №8, р.86-91.
123. Кирилин А.Е. Организованная группа и преступная организа-
ция как разновидности криминальной кооперации: Диссертация
на соискание ученой степени кандидата юридических наук.
Москва, 2003.
124. Кондрашина В.А. Уголовная ответственность за незаконное
использование товарного знака по законодательству России и
зарубежных стран: Автореферат диссертации на соискание уче-
ной степени кандидата юридических наук. Самара, 2004.
125. Корчагина Д.Э. Конституционное право на свободу творчества
и охрану интеллектуальной собственности в России и США:
сравнительно-правовое исследование: Автореферат диссерта-
ции на соискание ученой степени кандидата юридических наук.
Москва, 2010.
126. Кримінальний кодекс УСРР в редакції 8 червня 1927 р. Харків:
Юридичне видавництво Наркомюсту УСРР, 1927.
127. Кузнецов А.П., Изосимов С.В., Бокова И.Н. Незаконное исполь-
зование товарного знака: проблемы реализации уголовной от-
ветственности. În: Российский судья, 2001, №3, р.30-39.
128. Кузнецов К.В. Уголовно-правовая характеристика посягательств,
нарушающих авторские, смежные, изобретательские и патентные
права: Автореферат диссертации на соискание ученой степени
кандидата юридических наук. Москва, 2007.
129. Курманов А.С. Состояние и перспективы развития уголовного
законодательства России о защите конституционных прав и
свобод человека: сравнительное теоретико-правовое исследова-
ние: Автореферат диссертации на соискание ученой степени
доктора юридических наук. Екатеринбург, 2008.

265
130. Курс уголовного права. Часть Общая. Том 1 / Под ред. Н.Ф.
Кузнецовой, И.М. Тяжковой. Москва: Зерцало, 1999.
131. Мачковский Л.Г. Преступления против конституционных прав
человека и гражданина: проблемы теории и практики правового
регулирования: Автореферат диссертации на соискание ученой
степени доктора юридических наук. Москва, 2005.
132. Неклюдов Н.А. Руководство к Особенной части русского уго-
ловного права. Том 4. Санкт-Петербург, 1880.
133. Нерсесян А.С. Кримінально-правова охорона прав інтелектуальної
власності: Автореферат дiсертацiï на здобуття наукового сту-
пеня кандидата юридичних наук. Київ, 2008.
134. Перелыгин К.Г. Уголовная ответственность за нарушение изоб-
ретательских и патентных прав. În: Управление обществен-
ными и экономическими системами, 2006, № 1, р.15-37.
135. Положение о клеймении изделий российских фабрик. În: Пол-
ное собрание законов Российской Империи. Собрание второе.
Том 5. Отд. Первое. №3467. Санкт-Петербург, 1831.
136. Положение о товарных знаках, утвержденное Государственным
комитетом Совета Министров СССР по делам изобретений и
открытий 8 января 1974 г. În: Бюллетень нормативных актов
министерств и ведомств СССР, 1980, № 12.
137. Постановление СНК СССР от 5 марта 1941 г. № 448 «Об утвер-
ждении Положения об изобретениях и технических усовершен-
ствованиях и о порядке финансирования затрат по изобретатель-
ству, техническим усовершенствованиям и рационализаторским
предложениям». În: Собрание законодательства СССР, 1941, №9.
138. Постановление Совета Министров СССР от 15 мая 1962 г. №442
«О товарных знаках». În: Собрание законодательства СССР, 1962,
№7.
139. Постановление Центрального Исполнительного Комитета и Совета
Народных Комиссаров СССР от 12 февраля 1926 г. «О товарных
знаках». În: Собрание законодательства СССР, 1926, №11.
140. Постановление Центрального Исполнительного Комитета и Со-
вета Народных Комиссаров СССР от 7 марта 1936 г. «О произ-
водственных марках и товарных знаках». În: Собрание законо-
дательства СССР, 1936, № 13.

266
141. Свод законов Российской Империи. Том 15. Законы уголовные.
Санкт-Петербург, 1842.
142. Серебренникова А.В. Уголовно-правовое обеспечение консти-
туционных прав и свобод человека и гражданина по законода-
тельству Российской Федерации и Германии: Автореферат дис-
сертации на соискание ученой степени доктора юридических
наук. Москва, 2008.
143. Скребец Д.Д. Уголовно-правовые аспекты борьбы с преступле-
ниями против изобретательских и патентных прав: Автореферат
диссертации на соискание ученой степени кандидата юриди-
ческих наук. Саратов, 2008.
144. Таганцев Н.С. Русское уголовное право. Лекции. Часть Общая.
Том 1. Москва: Наука, 1994.
145. Таганцев Н.С. Уголовное Уложение 22 марта 1903 г. С моти-
вами, извлеченными из объяснительной записки редакционной
комиссии, Представления Министерства в Государственный
Совет и журналов особого совещания, особого присутствия
департаментов и общего собрания Государственного Совета.
Санкт-Петербург, 1904.
146. Таганцев Н.С. Уложение о наказаниях уголовных и исправи-
тельных. Изд.13. Санкт-Петербург, 1908.
147. Уголовный кодекс Испании / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой и
Ф.М. Решетникова. Москва: Зерцало, 1998.
148. Уголовный кодекс Китайской Народной Республики / Под ред.
А.И. Коробеева. Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс,
2001.
149. Уголовный кодекс Литовской Республики / Под ред. В.Й. Пави-
лониса. Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2002.
150. Уголовный кодекс Республики Болгария / Под ред. А.И. Лука-
шова. Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2001.
151. Уголовный кодекс Российской Федерации от 24 мая 1996 г. În:
Собрание законодательства Российской Федерации, 1996, №25.
152. Уголовный кодекс РСФСР 1922 г. În: Собрание узаконений
РСФСР, 1922, № 15.
153. Уголовный кодекс УССР, утвержденный ВУЦИК 23 августа
1922. Харьков: Издание Наркомюста УССР, 1922.

267
154. Уголовный кодекс Эстонской Республики / Под ред. В.В. Запе-
валова. Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2001.
155. Уложение о наказаниях уголовных и исправительных. Санкт-
Петербург, 1845.
156. Фецыг Г.В. К вопросу подготовки и издания Уголовного уло-
жения 1903 г. În: Вопросы правоведения. Вып.41. Киев, 1980,
р.45-49.
157. Харченко В.Б. Інтелектуальна власність: проблеми охорони за
кримінальним законодавством України та Російської Федерації.
În: Вісник Харківського національного університету ім.
В.Н. Каразіна, 2009, №851, р.49-55.
158. Черный А.В. Уголовная ответственность за организацию пре-
ступного сообщества (преступной организации) по законода-
тельству России, Беларуси и Украины: сравнительный анализ:
Диссертация на соискание ученой степени кандидата юриди-
ческих наук. Москва, 2005.

268
LISTA ABREVIERILOR

alin. – alineat
AGEPI – Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a
Republicii Moldova
art. – articol
CP RM – Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002
CP RM din 1961 – Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961
Legea privind protecţia – Legea Republicii Moldova privind protecţia
topografiilor circuitelor topografiilor circuitelor integrate din 29.10.1999
integrate
Legea privind protecţia – Legea Republicii Moldova privind protecţia dese-
desenelor şi modelelor nelor şi modelelor industriale din 12.07.2007
industriale
Legea privind protecţia – Legea Republicii Moldova privind protecţia
mărcilor mărcilor din 29.02.2008
Legea privind protecţia – Legea Republicii Moldova privind protecţia
soiurilor de plante soiurilor de plante din 29.02.2008
Legea privind protecţia – Legea Republicii Moldova privind protecţia
invenţiilor invenţiilor din 07.03.2008
Legea privind protecţia – Legea Republicii Moldova privind protecţia
indicaţiilor geografice, indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi
denumirilor de origine specialităţilor tradiţionale garantate din
şi specialităţilor tradi- 27.03.2008
ţionale garantate
lit. – literă
n.a. – nota autorului
OSIM – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci al României
pct. – punct

269
Alexandru PĂDURARU

INFRACŢIUNILE ÎN DOMENIUL
PROPRIETĂŢII INDUSTRIALE ÎN LEGISLAŢIA
REPUBLICII MOLDOVA ŞI ÎN LEGISLAŢIA ROMÂNIEI.
STUDIU DE DREPT COMPARAT

Material didactico-ştiinţific

Bun de tipar 01.09.2011. Formatul 6084 1/16


Coli de tipar 17,0. Coli editoriale 15,0.
Comanda . Tirajul 100 ex.

Centrul Editorial-Poligrafic al USM


str.A.Mateevici, 60, Chişinău, MD 2009

270