Cap 5 Cuptoare Cu Arc Electric

Cuptoare cu arc electric pentru topirea oţelului 201
CUPTOARE CU ARC ELECTRIC
Cuptoarele cu arc electric folosesc căldura dezvoltată în canalul arcului electric

pentru încălzirea şi topirea metalelor. În cazul cuptoarelor cu arc electric şi rezistenţă,
o parte din căldură rezultă prin trecerea curentului electric prin masa materialului de
procesat, caracterizat de o rezistenţă electrică semnificativă.
5.1. Tipuri de cuptoare cu arc electric

Clasificarea cuptoarelor cu arc electric se face în funcţie de modul de transfer a
energiei termice spre materialul de încălzit sau în funcţie de domeniul de utilizare.
În funcţie de modul de transfer a energiei sunt utilizate următoarele tipuri de
cuptoare (fig. 5.1):
 cu acţiune directă (fig. 5.1 a)) la care arcul electric se dezvoltă între electrozi şi
materialul de încălzit,
 cu acţiune indirectă (fig. 5.1 b)) la care arcul electric se dezvoltă între doi
electrozi iar căldura se transmite spre materialul de încălzit în special prin radiaţie,
 cu acţiune mixtă, arc electric şi rezistenţă (fig. 5.1 c)) la care are loc disipare de
căldură atât în arcul electric cât şi în rezistenţa electrică a materialului.
În funcţie de domeniul de utilizare sunt:
a) Cuptoare pentru elaborarea oţelurilor în construcţie trifazată, cu acţiune
indirectă (arcul electric se stabileşte intre electrozii conectaţi în triunghi) sau cu
acţiune directă (arcurile electrice se stabilesc între electrozi şi metal), ultima variantă
fiind cea mai întâlnită.
Capacitatea acestor cuptoare poate ajunge la 400 tone cu puteri unitare de 80
MW (120 MVA) şi un consum specific de energie electrică de 500  640 kWh/t.
În cele mai multe cazuri (peste 90 %) aceste cuptoare au căptuşeala bazică
determinată de aspecte specifice ale procesului metalurgic.
b) Cuptoarele pentru afinare şi aliere au o construcţie asemănătoare celor pentru
topire, fiind caracterizate prin procese exoterme. Puterea unitară a transformatoarelor
de alimentare, la acest tip de cuptoare, nu depăşeşte 4 MVA.
c) Cuptoarele pentru reducere, cu arc şi rezistenţă electrică destinate pentru
producerea feroaliajelor şi a altor materiale obţinute din oxizi. La aceste cuptoare,
electrozii sunt introduşi în materialul de topit, arcul electric stabilindu-se în interiorul
încărcăturii. Se folosesc pentru reducerea minereurilor în prezenţa cărbunelui
reducător, la temperaturi ridicate ca şi pentru obţinerea carborundului şi pentru
grafitare.
202 Cuptoare cu arc electric
electrod
electrod
ABC
3
4
metal metal lichid

i u
lichid
a) b)
AB C
c)
Fig. 5.1  Cuptoare cu arc electric.
d) Cuptoare cu arc electric sub vid, cu acţiune directă, alimentate în special la

tensiune continuă, utilizate pentru producerea elementelor greu fuzibile şi active
chimic: molibden, zirconiu, titan şi a oţelurilor de calitate superioară.
e) Cuptoare pentru topire sub strat de flux protector alimentate cu tensiune
alternativă, permit obţinerea de oţeluri aliate şi aliaje metalice de calitate superioară.
Principalele mărimi utilizate pentru caracterizarea din punct de vedere energetic a
cuptoarelor cu arc electric sunt:
S  puterea aparentă a cuptorului (transformatorului de alimentare a cuptorului);
s  puterea specifică a cuptorului [kVA/t];
wt  consumul specific de energie electrică pe durata topirii [kWh/t];
D  productivitatea cuptorului [t/h];
Dt  productivitatea cuptorului pe durata topirii [t/h];
m  capacitatea cuptorului [t];
  factorul de putere;
  randamentul cuptorului.
5.2. Bazele fizice ale descărcării în arc electric

Între doi electrozi plasaţi într-un mediu gazos şi între care se aplică tensiune,
trece curent electric dacă se realizează un canal cu purtători de sarcină (electroni, ioni
pozitivi sau negativi), care prezintă deci conductivitate electrică.
Având în vedere faptul că iniţial în mediul gazos există un număr nesemnificativ
de purtători de sarcină, pentru realizarea canalului conductor între electrozi este
necesar a determină procese care să realizeze ionizarea mediului şi deci producerea
unui mare număr de purtători de sarcină.
Principalele procese care determină apariţia de sarcini electrice în spaţiul dintre
electrozi sunt:
 ionizarea prin ciocnire,
 fotoionizarea spaţială,
 termoionizarea spaţială.
De asemenea, o serie de fenomene ce au loc la electrozi determină producerea de
sarcini electrice care concură la realizarea canalului conductor:
 termoionizarea la suprafaţa electrozilor,
 emisia secundară determinată de bombardarea catodului cu ioni pozitivi,
 emisia la rece.
Principalele fenomene care determină dezvoltarea arcului electric sunt cele de
termoionizare.
În analiza proceselor care conduc la formarea canalului de descărcare electrică
trebuie avute în vedere şi fenomenele de recombinare şi difuzie care determină
reducerea concentraţiei de sarcină electrică.
Principalele caracteristici ale canalului de descărcare electrică între doi electrozi,
pot fi puse în evidenţă din caracteristica tensiune - curent a descărcării (fig. 5.2).
Caracteristica din fig. 5.2 este ridicată pentru o configuraţie de doi electrozi aflaţi la 10
cm distanţă iar fiecare electrod are aria secţiunii transversale de 1 cm 2.
Caracteristica tensiune-curent electric
(fig. 5.2) pune în evidenţă, în primul rând, U [V] F
800
neliniaritatea acesteia. Zona OB defineşte C
descărcarea electrică neautonomă şi cores- 600
punde curentului electric (de intensitate foarte B
400
D
redusă) determinat de sarcinile electrice Uarc
E
200 H
naturale ale mediului. La creşterea tensiunii A G
aplicate, în zona BC (zona descărcărilor semi- 10-15 10-12 10-6 100 106 I [A]
autonome) apar primele fenomene de ionizare
Fig. 5.2  Caracteristica tensiune-curent a
dar încă insuficient de intense. Începând din canalului de descărcare.
punctul C, care corespunde tensiunii iniţiale
(de amorsare) Uam , descărcarea electrică este autonomă, respectiv cantitatea de sarcină
electrică produsă prin fenomene de ionizare este suficientă pentru a asigura
dezvoltarea în continuare a descărcării electrice numai pe baza energiei câmpului
electric dintre electrozi.
Zona DE a caracteristicii corespunde parametrilor lămpilor cu luminiscenţă;
începând din punctul F apare regimul de arc electric, utilizat atât în tehnica iluminatu-
lui (lămpi fluorescente, cu descărcări în vapori metalici) cât şi pentru obţinerea de
energie termică. Arcul electric este o descărcare autonomă caracterizată de densităţi

mari ale curentului electric.
5.3. Arcul electric alimentat cu tensiune continuă
5.3.1. Amorsarea arcului electric

Descărcarea în arc electric impune apariţia la electrozi a unei cantităţi importante
de sarcini electrice. Pentru a extrage electroni din stratul superficial de atomi ai
suprafeţei electrodului (fig. 5.3) este necesar a învinge forţele F de atracţie între
sarcinile electrice, ceea ce corespunde efectuării unui lucru mecanic L cel puţin egal
cu lucrul mecanic de extracţie Le
Le = Fd = eEe d = eUe , (5.1)
19
în care e este sarcina electronului (1,602110 C); Ue  tensiunea de ieşire
(dependentă de natura electrodului); Ee  intensitatea câmpului electric; d  distanţa
corespunzătoare lucrului mecanic de extracţie.
Strat de ieşire a În cazul descărcării sub formă de arc electric, energia
păturii electronice necesară pentru producerea de sarcini electrice la electrozi
se asigură prin încălzirea acestora.
d
În prima etapă, electrodul E (fig. 5.4) este presat asupra

materialului M aflat în stare solidă şi care urmează a fi
Conductor încălzit. Circuitul de alimentare şi deci şi zona de contact
Fig. 5.3  Stratul de ieşire dintre electrod şi metal sunt parcurse de curentul de
al electronilor. scurtcircuit al sursei (fig. 5.4 a)). Datorită contactului
imperfect, zona dintre electrod şi metalul solid este
caracterizată de o rezistenţă electrică ridicată. La trecerea curentului de scurtcircuit, în
această zonă are loc o puternică disipare de căldură care conduce la topirea locală a
materialului şi formarea unei lentile L cu material lichid (fig. 5.4 b)). Deşi contactul
dintre electrod şi material este bun, rezistenţa electrică în zonă rămâne ridicată având
în vedere creşterea rezistivităţii materialului cu temperatura. Căldura degajată
determină topirea în continuare a zonei de contact. La un moment dat, electrodul se
trage în sus antrenând în acest fel şi materialul lichid (fig. 5.4 c)). În zona centrală a
canalului cu metal lichid, datorită secţiunii reduse (gâtuirea canalului), rezistenţa
electrică este ridicată şi deci apare o intensă degajare de căldură. Materialul lichid
ajunge, în această zonă, la temperatura de fierbere. Apar vapori ai metalului, uşor
ionizabili, iar canalul conductor dintre electrod şi metalul în stare solidă se întrerupe.
Între electrod şi metal se stabileşte tensiunea sursei de alimentare şi apare un
intens câmp electric care va determina accelerarea electronilor produşi în urma
fenomenelor intense de termoionizare. Ionii pozitivi care apar în urma ionizărilor din
spaţiul gazos dintre electrod şi metalul aflat în stare solidă, bombardează catodul,
menţinând astfel temperatura ridicată a acestuia. Între cei doi electrozi se formează un
canal cu sarcini electrice, având o anumită conductivitate şi prin care va trece curentul
electric determinat de sursă (fig. 5.4 d)). Intervalul de timp dintre momentul ruperii
canalului cu metal lichid şi momentul formării canalului conductor (cu sarcini
electrice spaţiale) este suficient de mic pentru ca practic să nu se observe întreruperea
curentului electric în circuit.
E
F E
E
E Pata catodică
Coloana arcului
M L M L M M Pata anodică
a) b) c) d)
Fig. 5.4  Formarea canalului arcului electric.
Trecerea curentului electric prin canalul ionizat dintre electrod şi metal,

determină încălzirea zonei, intensificarea proceselor de termoionizare, creşterea
conductivităţii canalului, creşterea în continuare a intensităţii curentului electric I în
canal şi reducerea tensiunii UA la bornele canalului conductor (fig.5.5). Curentul
electric în circuit va fi limitat de impedanţa sursei de alimentare.
Densitatea J a curentului de emisie termo- UA IA
electronică poate fi determinată din relaţia lui [V] [A]
Richardson 5.1: 100 1000
eU e B 800
  I
k Tc Tc , (5.2) 80
J A  Tc2 e  A  Tc  e 600
60 UA
în care: A este o constantă a cărei valoare 400
40
depinde de materialul şi natura catodului; Tc  200
20
temperatura catodului; k =1,381023 [J/K] 
0 0,02 0,06 0,1 0,14 t [s]
constanta lui Boltzmann; B = /k.
În tabelul 5.1 sunt indicate valorile Fig. 5.5  Variaţia mărimilor electrice la
descărcarea în arc.
mărimilor A şi B pentru diferite materiale.
Tabelul 5.1
Valori ale mărimilor A şi B pentru diferite materiale
Materialul electrozilor A B
A/(m2.K2) K1
Cărbune 5,93104 4,57104
Calciu 0,12104 3,50104
Wolfram 60,2104 5,27104
Tantal 60,2104 4,75104
Molibden 60,2104 5,13104
Argint 60,2104 4,70104
Cupru 60,2104 5,10104
Aur 60,2104 4,90104
Bombardarea cu ioni a catodului poate determina emisie de electroni secundari

dacă este îndeplinită condiţia 5.2:
Wm  (Le + We) > 0 , (5.3)
în care Wm este energia cedată de ion electrodului bombardat; We  energia pe care o
are electronul emis.
Electronii astfel emişi (electroni secundari) sunt acceleraţi în câmpul electric
dintre anod şi catod acumulând energie cinetică. Prin ciocnire cu atomii de gaz,
electronii de viteză ridicată cedează energia lor atomului ciocnit, determinând
ionizarea acestuia.
5.3.2. Structura arcului electric

Canalul arcului electric dintre anod şi catod poate fi divizat în trei zone cu
caracteristici diferite (fig. 5.6):
 zona catodică, căreia îi corespunde căderea de tensiune Uc ,
 coloana arcului electric, căreia îi corespunde căderea de tensiune Uca ,
 zona anodică, căreia îi corespunde căderea de tensiune Ua .
Electronii plecaţi de la catod determină
catod în drumul lor spre anod ionizări intense în
l urma cărora apar ioni pozitivi, de viteză
lA relativ mică (masa acestora fiind de 1840
pata zona ori mai mare ca a electronilor). În jurul
catodică catodică
I catodului rezultă o concentraţie importantă
coloana
de ioni pozitivi care vor determina, în zona
lca
arcului
catodică, o intensitate ridicată a câmpului
pata zona
anodică anodică
electric 105  109 V/cm. Zona catodică este
Uca Uc
deci caracterizată de o cădere relativ mare
Ua UA U de tensiune (fig. 5.6), aproximativ egală cu
potenţialul de ionizare al gazului la
anod
suprafaţa catodului.
Fig. 5.6  Structura arcului electric. Pe suprafaţa catodului apare o zonă
numită pată catodică (PC), de temperatură ridicată, reprezentând baza (piciorul)
arcului electric.
În cazul în care catodul este din cărbune sau wolfram, datorită conductivităţii
termice mai reduse decât la alte materiale metalice, temperatura petei catodice va fi
mai ridicată faţă de cazul în care catodul corespunde materialului de încălzit cu o
conductivitate termică mai ridicată şi asigurând astfel un transfer mai rapid a căldurii
în material. Temperatura petei catodice este deci diferită în cazul în care drept catod
este electrodul din cărbune sau materialul de încălzit. Rezultă că în cele două cazuri
intensitatea curentului electric în canalul arcului va fi diferită (fenomenele de la catod
sunt determinante în dezvoltarea descărcării electrice).
Cea mai mare porţiune a descărcării în arc electric (de lungime lA) o reprezintă
„coloana arcului” cuprinzând ioni pozitivi, ioni negativi şi atomi neutri, aflaţi sub
formă de plasmă, la o temperatură de 5000  10000 K. Datorită conductivităţii
ridicate, căderea de tensiune pe coloana arcului electric este relativ redusă.
Zona anodică a spaţiului dintre electrozi cuprinde în special sarcină negativă
(electroni) care „bombardează” anodul. Acesta se încălzeşte intens ajungând până la
temperatura de topire a materialului anodului (temperatură însă mai coborâtă decât cea
din canalul de plasmă). Conductivitatea zonei anodice este mai redusă decât cea a
canalului de plasmă şi deci apare o căderea de tensiune importantă (intensitatea
câmpului electric în zona anodică este relativ mare).
Ca şi la catod, în zona anodului apare pata anodică (PA) a cărei dimensiuni
variază, menţinând practic constantă densitatea de curent.
Arcul electric dintre electrozi poate fi în mare măsură caracterizat prin căderile
de tensiune în lungul canalului de descărcare sau prin valorile câmpului electric în
zonă şi prin temperatura din canal. La arcul electric de lungime redusă, cea mai mare
parte a tensiunii aplicate se regăseşte în zonele anodică şi catodică iar temperatura cea
mai ridicată este în coloana arcului. În cazul arcului electric de lungime mare, căderea
de tensiune pe coloana acestuia devine importantă.
Utilizarea electrozilor metalici determină, în general, funcţionarea cu temperatură
relativ redusă, 2300  2400°C la catod şi 2500  2600°C la anod. La utilizarea
electrozilor din cărbune, la catod poate fi obţinută o temperatură de 3000  4000°C,
iar la anod 4900°C, coloana arcului electric fiind caracterizată de o temperatură de
4700  9700°C.
5.3.3. Caracteristicile statică şi dinamică ale arcului electric alimentat

cu tensiune continuă
Caracteristica statică a arcului electric UA = f(I) defineşte dependenţa dintre
tensiunea UA la bornele arcului electric şi intensitatea I a curentului în canalul
descărcării, atunci când curentul I prezintă o variaţie lentă.
În figura 5.7 sunt indicate două caracteristici statice pentru lungimile lA1 şi lA2 ale
canalului de descărcare (lA1< lA2). Se observă faptul că pot fi puse în evidenţă trei zone
caracteristice: ab, bc şi ca.
Forma caracteristicii statice este determinată în special de comportarea coloanei
arcului (plasmă), deoarece căderea de tensiune catodică Uc ca şi căderea de tensiune
anodică Ua sunt puţin influenţate de intensitatea curentului electric în arc.
În porţiunea ab a caracteristicii, pentru valori relativ reduse ale curentului
electric, deşi secţiunea transversală a coloanei arcului creşte odată cu valoarea
curentului electric (densitatea de curent rămânând practic constantă), temperatura
canalului creşte mai repede (aria suprafeţei laterale a canalului  suprafaţa de răcire-
creşte mai puţin decât volumul canalului de descărcare), procesele de termoionizare
sunt mai intense, conductivitatea canalului creşte astfel că tensiunea la bornele arcului
electric scade. În porţiunea ab rezistenţa electrică a arcului este negativă.
UA În porţiunea bc, la valori relativ mari ale

[V]
curentului electric, după atingerea unei secţiuni
50 a transversale maxime a coloanei arcului,
40 I d conductivitatea canalului creşte practic liniar cu
30 b A1 c intensitatea curentului electric, încât căderea de
20 IA2 tensiune Uca pe coloana arcului electric, rămâne practic
10
0 10 10 2
10 3
I [A] constantă.
În zona cd, specifică curenţilor de amplitudine
Fig. 5.7  Caracteristica statică
a arcului electric. foarte mare, procesele de ionizare ating nivelul de
saturaţie, plasma prezentând o conductivitate
constantă. Prin creşterea densităţii curentului electric în coloana arcului, creşte şi
tensiunea la bornele acestuia.
Deoarece intensitatea câmpului electric în coloana arcului este practic constantă,
se poate scrie:
UA = Uc + Ua + Eca lca , (5.4)
în care Eca este intensitatea câmpului electric în coloana arcului, lca  lungimea
coloanei arcului electric, aproximativ egală cu distanţa dintre electrozi.
Deoarece căderile de tensiune catodică şi anodică rămân constante pentru un
domeniu relativ mare al curenţilor din arcul electric, relaţia (5.4) se poate scrie sub
forma:
UA  k + Eca lca , (5.5)
în care k = Ua + Uc .
Pentru valori ale curentului electric în domeniul 20  500 A, căderea de tensiune
(în V) la bornele arcului electric poate fi determinată din relaţia aproximativă (unde
intensitatea I în arcul electric este în A):
UA  20 + 0,04I .
În cazul unei variaţii rapide a curentului electric este necesar a lua în considerare
inerţia termică a coloanei cu plasmă.
În figura 5.8 este prezentată caracteristica UA = f(I)  caracteristica dinamică  la
amorsarea arcului electric (curba a) şi la stingerea arcului electric (curba b). Din figura
5.8 se observă faptul că tensiunea de amorsare a arcului electric Uam este mai mare ca
tensiunea de stingere Ust datorită ionizării remanente şi inerţiei termice a coloanei de
plasmă.
Inerţia termică a canalului de descărcare poate fi pusă în evidenţă şi în cazul
trecerii rapide a curentului în arc de la valoarea I1 la valoarea I2 sau invers (fig. 5.9).
Dacă iniţial arcul electric funcţiona în punctul 1 al caracteristicii (fig. 5.9) şi
curentul electric în arc este crescut brusc la valoarea I2 > I1 , datorită inerţiei termice a
canalului de descărcare, punctul de funcţionare se va deplasa pe porţiunea 1-2' a
caracteristicii, se va stabili iniţial în punctul 2' şi apoi, în timp, va ajunge în punctul 2
al caracteristicii statice. În mod asemănător are loc trecerea, de la valoarea I1 la
valoarea I2 (I2 > I1) a curentului electric (iniţial pe caracteristica 2-1' şi apoi, în în timp,
se ajunge în punctul 1 al caracteristicii).
În cazul arcului electric alimentat cu tensiune continuă, regimurile dinamice,
având un rol important în determinarea caracteristicilor energetice, apar în perioadele
de amorsare şi stingere a arcului electric şi sunt însoţite de pregnante fenomene
tranzitorii, puse în evidenţă şi în reţeaua electrică de alimentare.
U
UA
Uam
a 1
b 1’ 2’
Imax I I1 I2 I
Fig. 5.8  Caracteristicile arcului Fig. 5.9  Caracteristicile arcului

electric la amorsare şi stingere. electric la trecerea de la o valoare
la alta a curentului electric.
5.4. Arcul electric alimentat cu tensiune alternativă
5.4.1. Caracteristicile arcului electric alimentat cu tensiune alternativă

Pe durata arderii arcului electric alimentat cu tensiune alternativă, schema
echivalentă a circuitului de alimentare poate fi reprezentată sub forma indicată în
figura 5.10
Tensiunea de alimentare din sistemul energetic
us (considerată sinusoidală) determină curentul i în i r L
circuitul care cuprinde rezistenţa echivalentă r şi
inductivitatea echivalentă L ale circuitului de us = Ussint RA UA
alimentare ca şi rezistenţa electrică variabilă RA a
arcului electric. La bornele arcului electric poate fi
Fig. 5.10  Schema echivalentă
măsurată tensiunea uA. a circuitului de alimentare a
Înregistrarea mărimilor electrice în circuitul din arcului electric.
figura 5.10 pune în evidenţă curbele indicate în figura
5.11
Analiza datelor din figura 5.11 pune în evidenţă următoarele aspecte:
 tensiunea uA şi curentul i din circuit sunt practic în fază datorită caracterului
rezistiv al canalului de plasmă,
 pe durata arderii arcului electric, tensiunea uA la bornele acestuia este practic
constantă, ceea ce arată caracterul neliniar al acestui receptor electric,
 curentul electric în circuit trece prin zero de două ori în fiecare perioadă a
tensiunii alternative aplicate, ceea ce determină stingerea şi reaprinderea arcului
electric cu o frecvenţă dublă faţă de cea a tensiunii aplicate,
u  tensiunea de amorsare
i Uam a arcului electric este
Uam us superioară valorii de
uA
Ust funcţionare UA (în cazul
i
I UA cuptoarelor de putere
mare, diferenţa este relativ
0  2 3 t mică).
 curentul electric din
circuit este deformat.
Pe baza curbelor din
Fig. 5.11  Variaţia mărimilor electrice în circuitul arcului electric. figura 5.11 poate fi trasată
caracteristica dinamică in-
dicată în figura 5.12.
În cazul real al arcului electric alimentat cu tensiune alternativă, când descărcarea
se produce între un electrod (în mod uzual din cărbune) şi metalul care urmează a fi
încălzit este pus în evidenţă şi caracterul redresant al arcului electric. Datorită
proprietăţilor termofizice diferite ale celor două materiale (temperatura electrodului
din cărbune este mai mare ca a metalului de procesat), tensiunea de amorsare a arcului
electric în semiperioada în care metalul de încălzit este catod este mai mare decât
tensiunea de amorsare în semiperioada în care electrodul din cărbune este catod.
Rezultă, în acest fel, faptul că în cele două semiperioade amplitudinea curentului
electric în circuit este diferită şi anume mai mare în semiperioada în care electrodul
din cărbune este catod.
În instalaţiile în care arcul electric se dezvoltă între doi electrozi din cărbune
(instalaţii cu acţiune indirectă), nu apare efectul redresant al arcului electric.
În cazul general, tensiunea uA la bornele arcului electric
uA
poate fi scrisă sub forma:
Uam 
Ust u A  U A0  U
k 1
Ak  sin ( kt   k ) , (5.6)
în care UA0 este componenta continuă a tensiunii la bornele

arcului electric; Uak  amplitudinea armonicii de rang k a
Imax i
tensiunii; k  faza iniţială a armonicii de rang k.
Circuitul electric de alimentare a arcului electric din
figura 5.10, cuprinde două părţi distincte. Prima parte (fig.
Fig. 5.12  Caracteristica
5.13) este cuprinsă, între sursa de alimentare (tensiunea
dinamică a arcului electric sinusoidală us) şi barele B ale intreprinderii (tensiunea uB).
alimentat cu tensiune Această parte a circuitului este reprezentată prin rezistenţa
alternativă. electrică Rs şi inductivitatea Ls. Cea de a doua parte a
circuitului cuprinde rezistenţa electrică Ra şi inductivitatea
La , ale circuitului dintre barele B de alimentare şi arcul electric.
În circuitul din figura 5.13 se poate scrie:

di
U s  sin t  {U A0  U
k 1
Ak sin( k t   k )}  L 
dt
 r  i , (5.7)
în care r = Rs + Ra şi L = Ls + La . i Ls Rs B L
a
Ra
Având în vedere liniaritatea i
elementelor pasive din circuit (nelinea- RA
ritatea arcului electric a fost luată în u = Us sin t uB uA
considerare prin tensiunea uA la bornele
sale), relaţia (5.7) poate fi rezolvată prin
suprapunerea efectelor diferitelor armo-
nice. Pentru armonica de rang k se poate Fig. 5.13  Schema circuitului de alimentare din
reţeaua electrică, a instalaţiei cu arc electric.
scrie:
d ik
 U Ak  sin( kt   k )  L   r ik . (5.8)
dt
Relaţia (5.8) are soluţia cunoscută:
U
ik   Ak  sin( kt   k   k ) , (5.9)
Zk
în care
kL
Z k  r 2  ( kL) 2 ; tan  k  (5.10)
r
Din relaţia (5.7), componenta continuă I0 a curentului electric rezultă:
U A0
I0   . (5.11)
r
Având în vedere expresiile (5.9) şi (5.11), rezultă expresia curentului electric i
din circuit

U U U Ak
i  s  sin(t  1)  A0 
Z1 r 
k 1 Z k
 sin(kt   k  k )
(5.12)
Tensiunea uB la barele de alimentare, la care sunt conectaţi şi alţi consumatori, în
afara cuptorului cu arc electric, poate fi determinată din relaţia
di
u B  u s  Rs  i  Ls  (5.13)
dt
Având în vedere forma nesinusoidală a curentului electric din circuit (relaţia
5.12), rezultă că tensiunea uB la bornele consumatorilor racordaţi la barele B este
deformată. Din relaţia (5.13) se observă faptul că nivelul de distorsiune al curbei de
tensiune pe barele de alimentare B depinde de conţinutul de armonici din curba
curentului electric i dar şi de impedanţa internă a sursei de alimentare. În acest fel,
rezultă şi principalele două metode de reducere a factorului de distorsiune al curbei de
tensiune pe barele de alimentare:
 limitarea armonicilor care se propagă în reţeaua electrică de alimentare prin
montarea de filtre de armonice pe barele B ale consumatorului,
 reducerea impedanţei interne a circuitului sursei de alimentare prin creşterea
puterii de scurtcircuit pe barele B.
Puterea P disipată în arcul electric poate fi calculată din relaţia de definiţie a
puterii active:
T
1
P
T 0 
uA  i  d t (5.14)
Analiza relaţiei (5.14) pune în evidenţă faptul că aria cuprînsă în interiorul

caracteristicii dinamice a arcului electric (fig. 5.12) este proporţională cu puterea
disipată în arcul electric.
5.4.2. Stabilitatea arcului electric

Stabilitatea arcului electric alimentat cu tensiune alternativă poate fi analizată pe
baza condiţiilor de limitare a intensităţii curentului electric în circuit (având în vedere
panta negativă a caracteristicii arcului electric) şi a condiţiilor pentru reaprinderea
practic instantanee a arcului electric după trecerea prin zero a curentului. Condiţiile de
stabilitate depind deci atât de caracteristica arcului electric (curba 1 din fig. 5.14) cât
şi de caracteristica externă a sursei de alimentare (curba 2 din fig. 5.14). Arderea
arcului electric este posibilă dacă cele două caracteristici au cel puţin un punct comun.
În mod obişnuit, cele două caracteristici au două puncte de intersecţie.
Punctul M de funcţionare stabilă este caracterizat de valoarea pozitivă a
coeficientului de stabilitate ks:
U a U s
ks   0, (5.15)
I I
sau
k s  (tan s  tan  a )  0 ,
în care
U
N
2
1
s
A
UA M
0 I Isc I
Fig. 5.14  Puncte de funcţionare a

instalaţiilor cu arc electric.
U s U A
tan s  ; tan A 
I I
Analiza curbelor din figura 5.14 arată că, la variaţia sarcinii, revenirea în punctul
stabil M, este cu atât mai rapidă cu cât panta caracteristicii externe a sursei de
alimentare este mai mare.
Reamorsarea arcului electric după trecerea prin zero a curentului în circuit,
depinde în mare măsură de parametrii circuitului. Astfel, dacă circuitul de alimentare
are un caracter rezistiv (L  0), în circuitul din figura 5.10 se poate scrie:
us  u A  r  i (5.16)
Amorsarea arcului electric în circuit are loc în momentut t1 (fig. 5.15) când
tensiunea între electrozi atinge valoarea tensiunii de amorsare Uam . Curentul electric
din circuit are expresia:
us  u A
i (5.17)
r
În momentul t2 , atunci când tensiunea aplicată este egală cu tensiunea de stingere
Ust curentul electric în circuit se întrerupe.
Valorile tensiunilor de amorsare şi de stingere pot fi determinate din expresiile:
U am  U s  sin t1 ; U st  U s  sint 2 (5.19)

În expresiile (5.19) s-a considerat că tensiunea sursei de alimentare este
sinusoidală (us = Us sin  t).
În cazul uzual al cuptoarelor cu arc
electric de putere relativ mare se poate u, i
considera într-o primă aproximaţie că Us us
Uam  Ust  UA şi deci intensitatea curen- U am
tului electric în circuit are expresia: U st i t3

i  I sc  (sin t  sin t1 ) , t1 t2 T t
(5.20 t
în care Isc=Us/r este amplitudinea
curentului de scurtcircuit. Fig. 5.15  Amorsarea arcului electric într-un
Durata t a pauzei de curent circuit pur rezistiv.
rezultă
T 1 U
t  t1  (  t3 )  arcsin A (5.21)
2 f Us
Arderea arcului electric cu „pauză de curent” determină o funcţionare instabilă a
acestuia, iar curba curentului electric este puternic deformată.
În cazul în care circuitul de alimentare are caracter inductiv (în fig. 5.10, r  0),
poate fi scrisă relaţia:
di
us  u A  L  . (5.22)
dt
Dacă se face ipoteza că Uam  Ust  UA şi se are în vedere faptul că curentul i din
circuit este defazat faţă de tensiunea sinusoidală us de pulsaţie  = 2f , cu un unghi
, la fiecare trecere prin zero a curentului electric, pentru t = +(k1), (k = 1,2, ...),
k 1
tensiunea us va avea valoarea U s  ( 1)  U s  sin . S-a notat cu k ordinul
semialternanţei curentului electric în circuit, semialternanţelor pozitive li se ataşează
un număr impar, iar celor negative un număr par.
Dacă valoarea Us (în valoare absolută) a tensiunii este egală sau mai mare ca
tensiunea de amorsare a arcului, la fiecare trecere prin zero a curentului electric, va
avea loc stingerea şi apoi reaprinderea practic instantanee a arcului electric. Condiţia
ca arcul electric să ardă fără „pauze” se poate scrie sub forma:
U s  sin  U am (5.23)
Pe durata arderii arcului electric, relaţia (5.22) poate fi scrisă şi sub forma:
di
u s  ( 1) k 1.U A  L  , (5.24)
dt
sau
d i U s  sint U
  ( 1) k 1  A (5.25)
dt L L
Prin integrarea relaţiei (5.25) rezultă:
U U
i   s  cost  ( 1) k 1  A  t  C (5.26)
L L
Constanta de integrare C din relaţia (5.26) se determină pe baza condiţiei iniţială:
pentru t   (k  1)   , rezultă i = 0 (5.27)
Din relaţia (5.26), cu condiţia iniţială (5.27) rezultă expresia constantei de
integrare C:
U U
C  ( 1) k 1  s  cos  ( 1) k 1  A      k  1    (5.28)
L L
Dacă se introduce expresia constantei de integrare C în relaţia (5.26) rezultă:
Us U U 
i cost  ( 1) k 1   s cos  A     k  1    t   ,
L  L L 
(5.29)
sau
i = i1 + i2 , (5.30)
unde
Us
i1   cost;
L
U U 
i2  ( 1) k 1   s  cos A     k  1    t  
 L L 
(5.31)
Din relaţia (5.29) rezultă că curentul electric din circuit prezintă două com-
ponente, una sinusoidală i1, defazată faţă de tensiunea aplicată cu /2 şi o componentă
i2 , liniară în funcţie de timp. În figura 5.16 este indicată curba de variaţie a curentului
i ca sumă a celor două componente i1 şi i2 . Curba curentului electric i2 se trasează ca
o dreaptă prin punctele cunoscute la t =  + (k  1) unde i2 =  i1 (având în vedere
faptul că în aceste puncte i = i1 + i2 = 0 ).
Din figura 5.16 se observă forma specifică, nesinusoidală, a curentului în arcul
electric, determinată de însumarea unei componente sinusoidale cu o componentă
liniară.
Constanta de integrare C a fost determinată din condiţia iniţială i = 0 pentru  t =
=  + (k 1)  +0 . Pentru a asigura continuitatea curentului electric la trecerea
prin zero este necesar a pune şi condiţia:
i = 0 pentru t    ( k  1)      0 (5.32)
Condiţia (5.32) impune ca, din punct de vedere matematic, zeroul din stânga să
fie identic cu zeroul din dreapta (fig. 5.17).
Dacă se introduce condiţia (5.32) în expresia (5.26) a curentului electric i rezultă:
0
Us
L

 ( 1) k 1  cos cos  ( k  1)      
(5.33)
U
 ( 1) k 1  A     k  1      ( k  1)    ,
L
sau
U U
2  s  cos  A    0 (5.34)
L L
Din relaţia (5.34) rezultă:
UA 
cos    (5.35)
Us 2
Condiţia de ardere fără u
pauze a curentului electric i
Us u
în circuit poate fi pusă şi i1
sub forma: i2 i
i2(φ) i1(φ+π)
0φ π
ωּt
i1(φ)
i2(φ+π)
Fig. 5.16  Forma curentului în circuitul arcului electric.

UA
 sin  1  cos 2 
Us
(5.36)
Dacă în relaţia (5.36) se introduce expresia (5.35) se obţine:
UA  2  U A2
 1 , (5.37)
Us 4  U s2
sau
UA 1
  0,54
Us 2 . (5.38)
1
4
Din relaţia (5.38) se observă faptul că pentru a avea curent neîntrerupt, tensiunea
de alimentare a arcului electric trebuie aleasă astfel încât să fie îndeplinită condiţia:
U s  U A / 0,54 (5.39) i
Având în vedere expresia (5.35), relaţia (5.39) poate fi φ+π
scrisă şi sub forma: φ+π-ε ωt
Fig. 5.17  Condiţia de

continuitate a curentului
electric.

cos  0,54  0,85 (5.40)
2
Relaţia (5.40) pune în evidenţă faptul că este necesar a alege inductivitatea L a
circuitului astfel încât să se asigure un defazaj corespunzător între curbele de tensiune
şi de curent electric, pentru ca la trecerea prin zero a curentului electric, tensiunea să
fie suficient de mare încât să determine reamorsarea practic instantanee a arcului
electric.
În cazul general, în care inductivitatea L şi rezistenţa electrică r ale circuitului
sunt diferite de zero, după amorsarea arcului electric este valabilă relaţia
di
U s  sint  ( 1) k 1  U A  r  i  L  (5.41)
dt
Integrarea ecuaţiei (5.41) conduce la o soluţie care permite obţinerea unei
concluzii asemănătoare cazului analizat mai sus şi anume că pentru a obţine o ardere
eficientă a arcului electric (curent neîntrerupt) este necesar ca instalaţia să funcţioneze
cu un factor de putere natural sub 0,85 sau altfel spus ca tensiunea de alimentare să fie
suficient de mare pentru a fi îndeplinită condiţia Us  UA/0,54.
În cazul cuptoarelor de putere mare, arderea stabilă are loc şi pentru cos > 0,85
datorită temperaturii ridicate a electrozilor şi a inerţiei termice a acestora.
5.4.3. Funcţionarea cuptoarelor cu arc electric trifazat

Utilizarea cuptoarelor cu arc electric trifazat (fig. 5.18) permite încărcarea practic
simetrică a reţelei electrice de alimentare.
În cazul în care transformatorul T este cu neutrul efectiv legat la pământ iar
A materialul din cuptor se află în
B mod natural la potenţialul pămân-
C tului, arcul electric trifazat cuprin-
C
de de fapt trei arcuri electrice in-
dependente monofazate care se
S M dezvoltă între fiecare fază şi în-
T A
0 cărcătură.
Sistemul trifazat de tensiuni
A B C UAM = 1,5UA0 de alimentare:
E B
b)
u A  U  sint ;
CA u B  U  sin(t  2/ 3);
M uC  U  sin(t  4/ 3),
a) (5.42)
Fig. 5.18  Cuptor cu arc electric trifazat a) şi diagrama
aplicat între fiecare electrod şi
fazorială în cazul transformatorului cu neutrul izolat b).
materialul din cuptor determină
amorsarea arcului electric, pe fiecare fază, la depăşirea tensiunii de amorsare Uam . Pe
faza A, arcul electric amorsează în momentul tA determinat din relaţia:
U  sint A  U am . (5.43)
1 U
tA  arcsin am (5.44)
 U
În cazul în care neutrul transformatorului de alimentare T este izolat (separatorul
S din fig. 5.18 a) este deschis), curentul din arcul electric parcurge cel puţin două faze
ale transformatorului. Dacă, de exemplu, arcul electric arde între fazele B şi C,
potenţialul metalului, în diagrama fazorială (fig. 5.18 b)) corespunde punctului M (la
mijlocul distanţei dintre vârfurile fazorilor UB şi UC). Între electrodul de pe faza A şi
metal apare o diferenţă de potenţial UAM de 1,5 ori mai mare ca tensiunea de fază UA0 .
Amorsarea arcului electric pe faza A are loc în momentul t'A când tensiunea UAM
devine egală cu tensiunea de amorsare Uam
1,5  U  sin t ' A  U am (5.45)
Momentul amorsării arcului electric pe faza A rezultă din relaţia (5.45):
1 U am
t' A  arcsin (5.46)
ω 1,5  U
Analiza comparativă a relaţiilor (5.44) şi (5.46) pune în evidenţă că t'A < tA şi deci
în cazul transformatoarelor lucrând cu neutrul izolat, amorsarea arcului electric se face
mai repede, arcul electric arde o durată mai mare şi are loc un transfer mai bun de
căldură spre materialul de încălzit.
Avantajele determinate de alimentarea prin intermediul unui transformator cu
neutrul izolat face ca practic toate instalaţiile cu arc electric trifazat să utilizeze un
transformator în conexiune Y/ asigurând în acest fel şi eliminarea armonicilor de
rang multiplu de trei din reţeaua electrică de alimentare.
În figura 5.19 este indicată variaţia mărimilor electrice în cazul unui cuptor cu arc
electric trifazat. În momentul t1 (fig. 5.19 a)), tensiunea de pe faza A devine egală cu
tensiunea de amorsare şi are loc amorsarea arcului electric pe această fază (pentru t <
t1 arcul electric ardea între fazele B şi C, iar sensul curentului era de la C spre B având
în vedere faptul că potenţialul fazei C este mai pozitiv decât al fazei B). Curentul din
arcul electric al fazei A se va închide prin faza B.
În momentul t2 potenţialele faţă de pământ ale fazelor B şi C sunt egale (diferenţa
de potenţial dintre fazele B şi C este nulă) şi deci curentul electric între fazele B şi C se
întrerupe dar arcul electric continuă să ardă între fazele A şi B.
În momentul t3 are loc amorsarea arcului electric pe faza C (polaritate negativă),
iar curentul electric de pe faza A se va închide prin fazele B şi C.
În momentul t4 tensiunea între fazele A şi B devine nulă, curentul electric între
cele două faze se întrerupe şi arcul electric continuă să ardă între fazele A şi C. În
momentul t5 are loc amorsarea arcului electric pe faza B, iar curenţii de pe fazele A şi
B se închid prin faza C. În momentul t6 diferenţa de potenţial dintre fazele A şi C
devine nulă şi deci se întrerupe curentul electric dintre cele două faze, iar descărcarea
în arc electric continuă între fazele B şi C (se stinge arcul electric de pe faza A).
În momentul t7 are loc reamorsarea arcului electric pe faza A (polaritate
negativă), iar procesul se dezvoltă asemănător ca mai sus.
În figura 5.19 b) este indicată forma aproximativă a curentului electric pe faza A.
Alegerea amplitudinii tensiunii de fază, U, de valoare relativ redusă, în figura 5.19, a
determinat apariţia pauzei de curent. Din figura 5.19 a) se observă că pentru o obţine
arderea fără pauze a arcului electric este necesar ca amplitudinea tensiunii aplicate pe
fază să fie cel puţin dublă faţă de tensiunea de amorsare.
5.5. Cuptoare cu arc electric cu acţiune directă

pentru topirea oţelului
5.5.1. Elemente constructive ale cuptoarelor cu arc electric cu acţiune

directă
Cuptoarele cu arc electric cu acţiune directă sunt utilizate la topirea oţelului,
elaborarea oţelurilor aliate şi înalt aliate, topirea metalelor şi aliajelor greu fuzibile.
Aceste cuptoare nu sunt recomandate la topirea materialelor neferoase având în vedere
procentul ridicat de material ars pe durata procesului tehnologic.
u uA uB uC
Uam
t1 t2 t3 t4 t5 t6 t7 t8 t9 t10 t
a)
A B C A B C A BA B C A C A B C B CA B CA B A B CA C A B C B C A B C
iA
b)
Fig. 5.19  Amorsarea arcului electric trifazat a) şi forma curentului electric pe faza A b).
Din punct de vedere constructiv (fig. 5.20) cuptorul pentru topirea oţelului
cuprinde cuva de topire 1, coloana de pivotare 2, transformatorul de alimentare 3,
reţeaua scurtă (legătura electrică dintre transformator şi electrozi) 4, portelectrodul 5,
dispozitivul de comandă hidraulică a electrozilor 6, electrozii 7 ai cuptorului, jgheabul
de golire 8.
Transformatorul de cuptor este plasat într-o încăpere specială aflată în imediata
apropiere a cuptorului.
Reţeaua scurtă cuprinde trei porţiuni. Prima porţiune este realizată sub forma
unui pachet de bare şi asigură legătura dintre bornele secundare ale transformatorului
şi ieşirea din încăperea unde este plasat acesta. Cea de a două porţiune este realizată cu
cabluri flexibile din cupru şi preia variaţiile datorate modificării poziţiei electrozilor
pe durata elaborării şarjei. Cea de a treia porţiune, realizată din bare răcite cu apă, este
solidară cu portelectrodul 5 al fazei respective şi izolată electric de acesta prin
intermediul unor izolatoare 9. Transformatorul de cuptor 3 este plasat într-o încăpere
10 separată de zona de lucru a cuptorului. Arcul electric 11 apare între electrozii 7 şi
masa metalului 12 care urmează a fi procesat.
În figura 5.21 este indicată construcţia unei cuve de topire cu căptuşeală bazică.
Cuva de topire cuprinde în principal următoarele: vatra 1, realizată din praf de
magnezită, stampat şi sinterizat; pereţii laterali 2, realizaţi din cărămizi din magnezită;
gura de lucru 3; bolta 4 din cărămizi din silică; electrozii 5; inel portant 6 răcit cu apă;
carcasa 7 şi materialul lichid 8.
Carcasa cuptorului 7 este realizată din tablă din oţel, rigidizată cu profile din
oţel şi este dimensionată să reziste la eforturile determinate de zidăria refractară şi
metalul topit din interior. Carcasa poate avea o formă conică, cilindrică sau combinată
(partea inferioară conică şi cea superioară cilindrică). În construcţia combinată cele
două părţi pot fi demontate independent iar pereţii căptuşelii pot fi realizaţi cu o
înclinare de circa 20° faţă de verticală. Se obţine astfel practic o dublare a duratei de
viaţă a zidăriei refractare având în vedere atenuarea solicitărilor termice determinate
de radiaţia directă a arcului electric. Carcasa în construcţie combinată permite
înlocuirea părţii superioare uzate cu o alta pregătită în prealabil, ceea ce reduce de 3 
4 ori durata reparaţiilor la cald precum şi a reparaţiilor capitale.
4
7 4 9
9 3
5
1 6 4
8
2 10
11
12
Fig. 5.20  Construcţia cuptorului cu arc electric trifazat pentru

topirea otelului.
Bolta cuptorului 4, de formă sferică este prevăzută cu orificii (inele din oţel
nemagnetic răcite cu apă) pentru trecerea electrozilor. Bolta este realizată din cărămizi
din silică sau cromomagnezită (grosime Hb = 200  500 mm) zidite într-un inel
portant din oţel răcit cu apă.
Uşa de lucru a cuptorului este folosită pentru executarea reparaţiilor, a

operaţiilor necesare în timpul topirii, a ajustărilor după scurgerea metalului ca şi la
evacuarea zgurii. Uşa este acţionată cu ajutorul unui mecanism de ridicare şi este
plasată etanş pe o ramă din oţel răcită cu apă. Uşa are, în mod uzual, o lăţime de circa
0,3 din diametrul interior al cuptorului şi o înălţime de circa 0,8 din lăţime.
Jgheabul de golire permite evacuarea metalului topit fiind fixat de carcasa
cuptorului şi este căpţuşit cu material refractar.
Căptuşeala cuptorului cu arc electric pentru topit oţel, 2, poate fi bazică (la
topirea oţelurilor pentru lingouri) sau acidă (la turnarea de piese) folosindu-se ca
materiale refractare cărămizile din silică sau magnezită.
Vatra cuptoarelor bazice, de grosime Hv, este o construcţie complexă ce cuprinde
în partea inferioară un strat termoizolant 9 (azbest sau alte materiale izolante
sub formă de plăci), unul sau două rânduri de cărămizi din şamotă normală 10 şi un
strat de lucru 1 compus din câteva rânduri cu cărămizi din magnezită. Zidăria vetrei
trebuie să se afle la mai mult de 50 mm de mantaua cuptorului. Spaţiul rămas se umple
cu praf din şamotă sau magnezită. Stratul superior (de lucru) al vetrei se stampează din
praf de magnezită deshidratat, cu gudron deshidratat de huilă şi cu adaos de reziduuri
de bitum.
5 Vatra cuptoarelor acide este realizată
4
asemănător ca a celor bazice dar utilizează
Hb
6 cărămizi din silică. Sunt prevăzute rosturi

7 de dilatare de circa 1,5% din lungimea
zidăriei. Stratul stampat constă dintr-un
amestec de nisip cuarţos, spărtură de silică
Ht
D
2 şi argilă refractară iar ca liant este utilizată
melasa şi dextrina uscată.
Pereţii cuptorului cu căptuşeală bazică
H
se realizează din blocuri stampate anterior

Hs
3
şi cărămizi magnezito-cromitice nearse
8
Hv
1 (casetate); mai rar se stampează chiar în

10 cuptor. Pereţii cuptoarelor acide se
9
Fig. 5.21  Construcţia unei cuve de topire. realizează din cărămizi din silică.
Datorită izolaţiei termice relativ reduse,
temperatura mantalei cuptorului ajunge până la 400°C.
Electrozii 5 ai cuptoarelor cu arc electric trebuie să indeplinească următoarele
condiţii principale:
 conductivitate electrică ridicată,
 conductivitate termică redusă,
 temperatura de înmuiere ridicată,
 rezistenţă ridicată la acţiunea agenţilor chimici, în primul rând a oxigenului,
 posibilitate de prelucrare mecanică,
 preţ de cost redus,
 rezistenţă mecanică corespunzătoare pe durata de lucru (una dintre cele mai
grave avarii la cuptorul cu arc electric este ruperea electrodului pe durata lucrului).
Sunt utilizaţi electrozi din cărbune (amestec de antracit, cărbune de retortă, cocs
de petrol şi smoală, sinterizate în forme speciale la circa 1000°C) şi electrozi din grafit
(electrozi din cărbune grafitaţi la peste 2500°C). La cuptoarele de putere mare HP
(High Power) şi de putere foarte mare UHP (Ultra High Power) sunt folosiţi electrozi
din grafit. Aceştia au diametrul de 100  1000 mm, lungimi de 1  3 m şi sunt
prevăzuţi cu sisteme de îmbinare.
Portelectrozii realizează susţinerea şi deplasarea electrozilor ca şi fixarea

conductoarelor reţelei scurte. Partea cea mai importantă a portelectrodului este
suportul de electrod care asigură fixarea electrodului printr-un dispozitiv mecanic
(pene de fixare), pneumatic sau hidraulic. Strângerea electrodului în suportul său
trebuie să fie sigură, cu o rezistenţă electrică de contact cât mai redusă iar presiunea pe
electrod trebuie să rămână constantă, independent de temperatură. Se impune astfel
răcirea cu apă a suportului electrodului.
Mecanismul de deplasare a electrozilor are rolul de a regla lungimea arcului
electric (cu o viteză de deplasare de 1  9 m/min) şi de a scoate electrozii din cuptor.
În mod uzual acţionarea este electromecanică sau hidraulică.
Mecanismul de basculare a cuptorului cu acţionare hidraulică sau
electromecanică este plasat lateral sau sub cuptor şi permite evacuarea zgurii (la o
înclinare faţă de orizontală de 10  20) sau a metalului topit (la o inclinare faţă de
orizontală de 40  60 ).
Mecanismul de ridicare şi rotire a bolţii inclusiv a electrozilor, asigură
ridicarea cu 150  250 mm a bolţii şi rotirea cu circa 80° pentru a permite încărcarea
cuptorului prin partea superioară. Mecanismul cuprinde o coloană de pivotare
acţionată hidraulic.
Mecanismul de rotire a cuvei (cu  40°) este specific cuptoarelor de mare
capacitate şi are rolul de a accelera topirea metalului. Acţionarea este hidraulică sau
electromecanică.
5.5.2. Regimuri de functionare ale cuptoarelor cu arc electric pentru

topirea oţelului
Tehnologia de preparare a metalului într-un cuptor cu arc electric cuprinde în
principiu următoarele faze (fig. 5.22): încărcarea cuptorului, topirea, oxidare
(afinarea), reducerea (dezoxidarea) 5.4 .
Procesul de topire durează din momentul conectării la reţeaua electrică a
cuptorului până la topirea completă a materialului din cuptor.
Principala caracteristică, din punct de vedere energetic, a procesului de topire

este funcţionarea instabilă a arcului electric. Lungimea arcului electric (2  3 cm) se
modifică în limite largi la surparea şi deplasarea încărcăturii (de la scurtcircuit până la
întreruperea curentului electric). Durata procesului de topire este de obicei mai mult
de jumătate din durata necesară preparării şarjei şi în acest interval de timp se
consumă 60  80 % din energia necesară întregului ciclu de preparare.
Procesul de topire este caracterizat de variaţii mari ale intensităţii curentului
electric în circuit (pot apărea 5  10 scurtcircuite pe minut, eliminate prin acţiunea
sistemului automat de acţionare a electrozilor). Pe durata procesului de topire, datorită
oxigenului din aer, apar fenomene de oxidare ale siliciului, fosforului, manganului,
carbonului etc. În acelaşi timp are loc şi acumularea de gaze din atmosferă (în special
azot şi oxigen) de către metalul topit.
Pentru a reduce durata procesului de topire şi deci pentru creşterea productivităţii

cuptorului, în scopul limitării proceselor de oxidare şi de acumulare de gaze în
metalul lichid, cuptorul trebuie să funcţioneze cu puterea maxim disponibilă deci cu
puterea normată Pn (fig. 5.22 a)) şi tensiunea normată Un (fig. 5.22 b)).
La sfârşitul perioadei de topire, când temperatura
medie a băii este de circa 1600°C (fig. 5.22 c)), se
Încărcare
reduce puterea în cuptor la (0,7  0,8)Pn. În perioada

Topire
P de afinare, se reduce cantitatea de carbon din metal,

Pn Pn
(0,7  0,8)Pn se elimină fosforul şi parţial sulful, se asigură
Oxidare
degazarea şi rafinarea materialului prin eliminarea

Reducere
(0,4  0,5)Pn

incluziunilor nemetalice. Arcul electric arde stabil şi
menţine temperatura metalului la o valoare necesară
realizării reacţiilor chimice din proces. Lungimea
arcului electric este de 5  10 cm, ceea ce determină
t creşterea energiei radiate şi deci solicitarea termică
a)
intensă a pereţilor cuptorului. Se impune astfel
1,5  2,5 h
U
Un reducerea intensităţii curentului în arcul electric şi
0,1  1 h
Un
h
(0,7  0,8)Un

1  1,5 h
deci a puterii absorbite de cuptor.

1,52 h
(0,55  0,6)Un În etapa de reducere se asigură dezoxidarea,

desulfurarea şi realizarea compoziţiei necesare. Arcul
electric arde stabil, cu lungime relativ mare (20  30
cm), ceea ce conduce la o solicitare termică maximă
t a pereţilor interiori ai cuptorului. Din acest motiv, se
b)
 reduce în continuare puterea dezvoltată în arcul
1600°C 1700°C electric. Temperatura metalului la sfârşitul etapei de
reducere trebuie să corespundă celei necesare
procesului de turnare (circa 1700°C).
0
Diagrama indicată în figura 5.22 se referă la valori
t
medii, la procese în instalaţiile existente, pentru care
c)
Fig. 5.22  Procese pe durata
elaborării şarjei într-un cuptor cu
arc electric.
durata unei şarje este de 6  8 ore. În instalaţiile moderne de topire cu arc electric, se
obţin durate de elaborare de 1,5  1,6 ore 5.5.
5.5.3. Echipamentul electric al cuptoarelor pentru topirea oţelului

Echipamentul electric al cuptoarelor cu arc electric trebuie să asigure
desfăşurarea în condiţii optime a unor complexe procese tehnologice, cu influenţe
importante asupra reţelei electrice de alimentare. Principalele probleme care trebuie
avute în vedere la alegerea schemei de alimentare a unui cuptor electric sunt:
 variaţia în limite largi a puterii active absorbite pe durata procesului tehnologic,
ceea ce impune utilizarea unor transformatoare de construcţie specială, cu reglaj în
sarcină şi stabilitate mecanică ridicată; în figura 5.23 este indicată variaţia puterii
active pe durata procesului de elaborare pentru cazul unui cuptor de capacitate relativ
redusă (12 tone);
 necesitatea stabilizării arcului electric
P
cu ajutorul unei bobine conectată în serie cu
[MW]
circuitul de alimentare; în cazul cuptoarelor 6 234 V
de putere mare, inductivitatea proprie a
197 V 234 V
circuitului de alimentare este suficientă 181 V
pentru stabilizarea arcului electric; 4
166 V
 variaţia în limite largi a puterii 3 146 V
129 V
reactive absorbite, cu apariţia efectului de 2
flicker, ceea ce impune utilizarea de instalaţii 1 1 2 3 4 5 t[h]
de urmărire în timp real a puterii reactive; 0 topire oxidare reducere
 o puternică distorsiune a curbei
curentului electric (în special armonice de Fig. 5.23  Variaţia puterii active absorbite
rang 3 şi 5), ceea ce impune utilizarea pe durata de elaborare a unei şarje.
filtrelor de armonice pe barele de alimentare;
 un important regim nesimetric determinat de inegalitatea reactanţelor pe cele
trei faze ale cuptorului (în special în zona reţelei scurte);
 agitaţia redusă a băii cu metal lichid impune, la cuptoarele de capacitate mare,
utilizarea de agitatoare inductive.
În figura 5.24 este indicată schema electrică monofilară a circuitului de
alimentare a unui cuptor CA pentru topit oţel, de capacitate relativ redusă.
În funcţie de puterea unitară a cuptorului acesta se conectează la barele uzinale
ale întreprinderii, la tensiuni de 6  30 kV (mai rar la 110 sau 220 kV).
Pe durata procesului de topire, pentru a se stabiliza funcţionarea arcului electric,
este conectată bobina B care este scurtcircuitată în celelalte faze ale preparării
metalului (oxidare, reducere). La cuptoarele de putere mare bobina nu este necesară,
circuitul având o inductivitate suficientă pentru limitarea curentului de scurtcircuit la
(2,5  3,5)Inormat .
La barele de alimentare ale intreprinderii sunt conectate circuitele de filtrare FA3
şi FA5 (prin intermediul transformatorului Tf dacă tensiunea pe bare este peste 30 kV)
precum şi bateria de condensatoare BC (prin intermediul transformatorului Tc dacă
tensiunea pe barele de alimentare este peste 30 kV) care se utilizează în cazul în care
aportul capacitiv, pe armonica fundamentală, a filtrelor de armonici nu este suficient.
Informaţiile necesare conducerii procesului precum şi a protecţiei circutelor la
defecte, se obţin prin intermediul transformatoarelor de măsurare de curent TC şi de
tensiune TT.
Agitaţia băii lichide se realizează cu ajutorul unui circuit (notat cu AI în fig. 5.24)
cu inducţie electromagnetică.
În tabelul 5.2 sunt indicate principalele caracteristici ale transformatoarelor de
cuptor (notate cu T în fig. 5.24) utilizate în mod obişnuit în România.
5.5.4. Realizarea reţelei scurte

Legătură electrică dintre transformatorul de cuptor şi electrozi (reţeaua scurtă)
are o importanţă deosebită asupra caracteristicilor cuptorului 5.1.
A (6  30) kV ; 50 Hz
B
C
S S S
V Q Q
TT Tc Tf
Q I> I> A W
TC
Bc
Wh VArh
Q C5 C7
B
L5 L7
Tr
FA5 FA7
TC A A A
V V V
RS
E TT W W W
CA
AI
Fig. 5.24  Schema electrică de alimentare a unui cuptor cu

arc electric.
La cuptoarele de capacitate mică (până la 10 t) legătura se face în stea (fig.
5.25 a)). Această legătura este caracterizată de un important dezechilibru al fazelor
reţelei electrice de alimentare dar de un consum relativ redus de material conductor
(cupru). Pentru a pune în evidenţă aceste aspecte se consideră cazul particular în care
cele trei faze ale reţelei scurte sunt parcurse de un sistem simetric de curenţi:
I A  I  e jt ;
I B  I  e j ( t  2 / 3) ; (5.47)
j ( t  4  / 3)
IC  I e ,
iar
IA + IB + IC = 0 (5.48)
Căderile de de tensiune UA, UB şi UC pe fazele A, B şi respectiv C ale reţelei

scurte rezultă:
U A  ( R fA  jLA )  I A  jM AB  I B  jM AC  I C ;
U B  jM BA  I A  ( R fB  jLB )  I B  jM BC  I C ; (5.49)
U C  jM CA  I A  jM CB  I B  ( R fC  jLC )  I C
Tabelul 5.2
Principalele caracteristici ale transformatoarelor de cuptor
Puterea nominală, Sn
1,25 2,0 2,8 4,0 9,0 15,0 25,0 45,0
MVA
Tensiunea primară, U1
6;10 6;10 6;10 6;10 6;10 35 35 35
kV
Tensiunea secundară, U2 225 243 257 281 318  368 417 591 
kV 110 124 114 130 115 126 131 164
Curentul secundar, I
3,2 4,8 6,3 8,22 16,35 23,5 34,6 43,9
kA
Tensiunea de scurtcircuit pe
treapta maximă a tensiunii
secundare usc (aportul bobinei 31,5 27,5 20,1 20,7 14,3 8,8 7,6 8,0
serie) (25) (20) (14,9) (10) (7,5)
%
Pierderi de mers în gol, P0,
4,2 7,0 13,5 10 32,7 35 85,6 52,4
kW
Pierderi în scurtcircuit, Psc,
15 23 28 48 114,5 148 217 285
kW
Număr de prize în secundar 12 12 12 12 12 23 23 23
Înlocuind expresiile (5.48) ale curenţilor în prima dintre relaţiile (5.49) se obţine:
U A  R fA  I A  j I A  ( LA  M AB  e  j 2  / 3  M AC  e  j 4  / 3 , (5.50)
sau împărţind relaţia (5.50) cu IA rezultă:
Z A  R fA  j LA  jM AB  e 2  / 3  jM AC  e 4  / 3 . (5.51)
Din relaţia (5.51) se obţine:
Z A  R fA  ( 3 / 2)  (M AB  M AC )  j  ( LA  0,5  M AB  0,5  M AC ) .

(5.52)
În mod identic se deduce:
Z B  R fB  ( 3 / 2)  (M BC  M AB )  j  ( LB  0,5  M BC  0,5  M AB );
Z C  R fC  ( 3 / 2)  (M AC  M BC )  j  ( LC  0,5  M AC  0,5  M BC ) .
(5.53)
În mod uzual, rezistenţele electrice pe fază, RfA, RfB şi RfC ale reţelei scurte, pot fi
considerat egale între ele. De asemenea, inductivităţile proprii LA, LB şi LC. Din analiza
configuraţiei din figura 5.20 se poate aprecia că inductivitatea mutuală MAC dintre
fazele extreme A şi C este mai mică decât înductivităţile mutuale MAB şi MBC dintre
fazele apropiate.
Deoarece fiecare dintre fazele reţelei scurte sunt realizate din n conductoare în
paralel, rezistenţa electrică Rf poate fi dedusă din relaţia:
n n 1
1
A
3 4 5 6 7
8 k p  Rc   k mij ,ij
EA j 1 i 1
B IA EB Rf  2
n
C IB EC (5. 54)
2 IC În relaţia (5.54), kp este un factor
a) care ia în consideraţie efectul pelicular,
3 4 IC 5 kmij  factor care este determinat de
1 6 efectul de proximitate dintre conduc-
IA 7
8
A torul j şi celelalte n  1 conductoare
EB ale aceleiaşi faze, Rc  rezistenţa
B IA IB
electrică a fazei dacă este parcursă de
C IB EC curent continuu.
IC Inductivitatea proprie L a unui
2 b) pachet de n conductoare ale aceleiaşi
faze şi parcurse de curent electric în
1 3 4 IA 5 6 7
A 8 acelaşi sens poate fi determinată din
EA
EB
relaţia:
IA I
B B n
C
IB I EC
Lj 1
j , (5.55)
C
L
IC n2
2
c) în care:
Fig. 5.25  Scheme de legare a reţelei scurte: n
1  înfăşurări secundare ale transformatorului de L j  L jj  M ij , cu i  j
cuptor; 2  legătură cu bară rigidă; 3  conexiune i 1
fixă; 4  cablu flexibil; 5  conexiune mobilă; (5.56)
6  legătură tubulară răcită cu apă; 7  electrod; În relaţia (5.56), Lj este
8  cuptor. inductivitatea conductorului j, deter-
minată de inductivitatea sa proprie Ljj şi de inductivităţile mutuale Mij cu celelalte
conductoare din pachet.
Inductivităţile proprii şi mutuale ale conductoarelor ce compun fiecare fază pot fi
calculate din relaţiile:
 l  2l 
L jj  0  ln  1;
2  re 
(5.57)
 0  l  l 2  d m2 2 2


M ij  l ln  l  dm  dm
2  dm 
 
În relaţiile (5.57), re este distanţa medie geometrică a conductorului j, dm 
distanţa medie geometrică dintre conductoarele i şi j, iar l  lungimea conductoarelor.
Având în vedere că:

R fA  R fB  R fC  R;
L A  LB  LC  L;
M AB  M BA  M BC  M CA  M 1 ;
M AC  M CA  M 2 ;M 1  M 2 ,
relaţiile (5.52) şi (5.53) devin:
Z A  R  ( 3 / 2)   ( M 1  M 2 )  j  ( L  0,5  M 1  0,5  M 2 );
Z B  R  j  ( L  M 1 ); (5.58)
Z C  R  ( 3 / 2)   ( M 1  M 2 )  j  ( L  0,5  M 2  0,5  M 1 ) .
Relaţiile (5.58) pun în evidenţă faptul că datorită cuplajului, impedanţele celor
trei faze nu sunt identice. Rezistenţele electrice echivalente Re ale fazelor reţelei scurte
diferă între ele (RAe > RBe > RCe) cu aceeaşi valoare 0,866(M1  M2),
R Ae  R  ( 3 / 2)    M 1  M 2  ;
RBe  R;
RCe  R  ( 3 / 2)    M 1  M 2  ,
determinând pierderi active diferite pe cele trei faze. Se poate considera că are loc un
transfer de putere activă între fazele laterale.
Datorită inegalităţii impedanţelor reţelei scurte, pe cele trei faze sunt transmise
puteri diferite. În acest sens se defineşte coeficientul de asimetrie ka
P  Pm
ka  M , (5.55)
Pmed
în care PM este puterea transmisă pe faza cea mai încărcată (numită în mod obişnuit
faza „sălbatică”), Pm  puterea transmisă pe faza cea mai slab încărcată (numită în
mod obişnuit faza „moartă”), iar Pmed este puterea medie pe fază a cuptorului. Dacă nu
se iau măsuri adecvate, factorul de asimetrie ka poate ajunge la 0,28 la cuptoarele cu
capacitate de 100 tone şi 0,425 la cuptoarele cu capacitate de 200 tone.
Funcţionarea cuptorului cu o asimetrie importantă conduce la o utilizare slabă a

transformatorului de cuptor şi importante perturbaţii în reţeaua electrică de alimentare.
Pentru a limita asimetria, la cuptoarele cu capacitate peste 12 tone, reţeaua scurtă
se realizează în schema cu triunghi nesimetric la electrozi (fig. 5.25 b)). Se observă
faptul că prezenţa a două cabluri alăturate, parcurse de curenţi de sens contrar conduce
la reducerea fluxului magnetic al fiecărei faze şi deci a inductivităţilor sistemului. Se
obţine o reducere importantă a nesimetriei curenţilor dar este necesară o cantitate
practic dublă de cupru pentru realizarea reţelei scurte.
Reducerea în continuare a nesimetriei poate fi obţinută în schema din figura
5.25 c) (triunghi simetric la electrozi) în care fluxul magnetic al fiecărei faze este
practic nul. Schema este mai puţin utilizată datorită dificultăţilor practice de realizare.
În tabelul 5.3 sunt indicate valori măsurate ale parametrilor electrici ai cuptorului
cu capacitate de 200 tone pentru diferite variante de realizare a reţelei scurte. În calcu-
lele practice, valorile măsurate, cu ajutorul unor mărimi sinusoidale, ale reactanţelor
circuitului de alimentare a cuptorului, trebuie multiplicate cu un factor egal cu 1,05 
1,15 pentru a lua în consideraţie faptul că în realitate curentul în arcul electric este
nesinusoidal.
Tabelul 5.3
Parametri ai cuptorului cu capacitate de 200 tone
L R ka
Schema reţelei scurte
H m %
Stea (fig.5.25 a)) 10 0,411 35,7
Triunghi nesimetric la electrozi
7,8 29,2
(fig.5.25 b)) 0,409
Triunghi simetric la electrozi
6,4
(fig.5.25 c)) 0,401 6,2
5.5.5. Mijloace de limitare a pierderilor pe durata funcţionării

cuptorului
Funcţionarea cuptorului cu arc electric la parametrii nominali rezultă atunci când
în arcul electric al fiecărei faze se disipă aceeaşi putere. Pentru a asigura acest lucru se
impune ca curenţii pe cele trei faze să aibă aceeaşi amplitudine, iar impedanţele pe
fiecare fază ale circuitului să fie aceleaşi.
Inegalitatea impedanţelor celor trei faze, determină inegalitatea puterilor disipate
pe cele trei faze. De asemenea, rezultă şi o deplasare a potenţialului nulului trans -
formatorului (la transformatoarele cu secundarul conectat în stea) chiar dacă tensiunile
secundare sunt egale.
Productivitatea cuptorului scade având în vedere că majorarea determinată de
creşterea puterii pe o fază nu compensează reducerea de pe faza cealaltă. De
asemenea, puterea disipată mai mare pe o fază determină solicitarea termică mai
intensă şi deci reducerea duratei de viaţă a căptuşelii refractare din apropierea
electrodului de pe faza respectivă.
Pentru a limita creşterea temperaturii, la cuptoarele de putere mare, electrodul cel
mai încărcat se plasează în apropierea gurii de lucru (în zona celor mai mari pierderi
termice).
Pentru limitarea asimetriei, se iau următoarele măsuri:
 plasarea conductoarelor celor trei faze ale reţelei scurte în vârfurile unui tri-
unghi echilateral, pe o lungime a reţelei scurte pe cât posibil mai mare,
 reglarea separată a tensiunilor secundare pe cele trei faze astfel încât să se
asigure egalitatea curenţilor pe cele trei faze.
Prezenţa pieselor metalice în apropierea circuitului electric al cuptorului
determină pierderi de energie datorită curenţilor turbionari induşi în aceste piese de
către câmpurile magnetice intense variabile în timp. Pentru limitarea pierderilor
datorită curentilor induşi în piese metalice aflate în apropierea cuptorului sunt adoptate
următoarele măsuri principale:
 circuitele magnetice din apropierea cuptorului se întrerup prin realizarea de
intrefieruri sau interpunere de materiale nemagnetice;
 se adoptă soluţii constructive astfel încât fluxul magnetic inductor să fie cât mai
redus,
 se utilizează ecrane din cupru între piesele din apropiere din oţel şi
conductoarele parcurse de curent intens sau sunt plasate inele din cupru în jurul
acestor piese. În acest ultim caz, inelul din cupru se comportă ca secundarul în
scurtcircuit al unui transformator şi determină un flux magnetic se sens contrar celui
inductor. În acest fel fluxul total scade, pierderile în piesele din oţel scad, apar însă
pierderi în inelul din cupru, cu atât mai reduse cu cât rezistenţa electrică a acestuia este
mai mică.
5.5.6. Dimensionarea cuptorului electric cu arc cu acţiune directă

Calculele de dimensionare urmăresc stabilirea parametrilor geometrici şi
energetici în funcţie de parametrii metalurgici, pentru a obţine o productivitate impusă,
la un consum specific acceptat. O atenţie deosebită în proiectare se acordă alegerii
formei optime a cuptorului şi în special a raportului dintre diametrul şi inălţimea
cuptorului.
5.5.6.1. Dimensionarea cuvei de topire
Cuva de topire (fig. 5.26) are o formă specifică cuprinzând o zonă sferică şi un
trunchi de con. Stabilirea dimensiunilor pentru fiecare tip de cuptor se face pe baza
unor relaţii experimentale. În cazul cuvei de topire cu pereţii inclinaţi la 45 grade,
diametrul D [mm] al oglinzii cu metal topit poate fi determinat din relaţia 5.6 :
D  2000  C  3 V (5.56)
În relatia (5.56), V este volumul [m3] al metalului în stare lichidă, C = C(D/H,Hs)
 coeficient de corecţie care ia în consideraţie atât înălţimea H a metalului topit cât şi
înălţimea Hs a zonei sferice,
C = 0,875 + 0,042a pentru Hs = 0,2H;
C = 0,900 + 0,040a pentru Hs = 0,25H,
în care a = D/H = 4  7.

Volumul Vz al stratului de zgură se aproximează ca fiind Vz = 0,5V. Inălţimea Hz
a stratului de zgură rezultă:
4  Vz
Hz  . (5.57)
  D2
Înălţimea spaţiului de topire Ht se alege în funcţie de capacitatea cuptorului
(tabelul 5.4).
5.5.6.2. Calculul termic al cuptorului
În calculul termic al cuptorului se consideră cunoscute:
 cantitatea m de metal procesat,
 consumul specific de energie electrică w0 (în tabelul 5.5 sunt indicate date
privind cuptoare performante),
 parametrii procesului tehnologic (temperatura de

topire t, durata proceselor de topire tt şi afinare ta),
 duratele de pauză necesare proceselor de
Ht încărcare-descărcare ca şi pentru remedierea
D eventualelor deteriorări ale căptuşelii.
Calculul termic se face pe durata procesului de
Hz încălzire a încărcăturii până la temperatura t. În
H acest interval de timp, ecuaţia de bilanţ termic are
45°
Hs forma:
Q = Qu + Qpt + Qpp , (5.58)
Fig. 5.26  Cuva de topire a unui unde Q u este căldura utilă, necesară încălzirii şi
cuptor cu arc electric. topirii metalului
Qu = 3,6106w0m (5.59)
Pierderile de căldură Qpt pe durata procesului de topire
Qpt = pttt (5.60)
Tabelul 5.4
Stabilirea inălţimii spaţiului de topire
Capacitatea m a cuptorului, Inălţimea de topire, Ht
t m
0,5  5 (0,6  0,5)D
5  40 (0,5  0,45)D
40  180 (0,45  0,4)D
Tabelul 5.5
Caracteristici ale cuptoarelor cu arc electric pentru topirea oţelurilor
Capacitatea
cuptorului , t
0,5 1,5 3,0 5  6 10  12 20  25 40  50 80  100 200
Consum specific
w0 de energie 650 600 550 500 470 460 440 420 410
electrică , kWh/t
Durata tt a topirii,
ore 1,25  1,75 1,5  2 2,5  3
Fluxul termic pt corespunzător pierderilor de căldură pe durata procesului de

topire cuprinde următoarele categorii de pierderi:
 pierderi prin căptuşeala cuptorului (pierderi prin conducţie termică)
dependente de dimensiunile cuvei (caracterizată prin ariile laterale Acj ale diferitelor
părţi ale cuptorului) ca şi de caracteristicile fizice ale materialelor din căptuşeală şi de
temperatura din cuptor
n
c = p j 1
sj  Acj , (5.61)
în care psj este densitatea fluxului termic care corespunde celor n componente ale
suprafeţei laterale a cuptorului. Valorile rezultate ale densitătilor de flux termic trebuie
comparate cu capacitatea de transfer termic, prin convecţie, de la suprafaţa exterioară
a cuptorului (de temperatură c) în mediul ambiant (de temperatură 0). Este necesar a
fi verificată egalitatea:
n
p
j 1
sj   c  ( c   0 ) (5.62)
 pierderi prin uşa de lucru (prin radiaţie) a cărei arie este Aul, determinate din
relaţia:
ul   cn  (Tul4  T04 )  Aul , (5.63)
în care Tul şi T0 sunt temperaturile în zona uşii de lucru şi respectiv a mediului
ambiant, cn - coeficientul de radiaţie al corpului negru,   coeficient de radiaţie.
 pierderi prin apa de răcire:
s
ar = q
k 1
ak   k , (5.64)
în care qak este debitul de apă [l/s] prin cele s sisteme de răcire cu apă iar k -
diferenţa de temperatură a apei de răcire la ieşirea din circuit faţă de intrare;
 pierderile ma prin părţile metalice răcite cu apă, aflate parţial sau total în
interiorul cuptorului se calculează cu relaţiile corespunzătoare transferului termic prin
radiaţie având în vedere că temperatura maximă a acestor suprafeţe este de circa 80 C
iar materialele din cuptor au o temperatură mult mai ridicată.
Fluxul termic pt poate fi scris deci sub forma:
pt = ks(c + ul + ar + ma) , (5.65)
unde ks = 1,2  1,4 este un factor de siguranţă.
Pierderile termice pp între topiri pot fi considerate ca fiind de 1,5 ori mai
ridicate faţă de pierderile termice pt pe durata procesului de topire (pp  1,5pt)
[5.4].
Cantitatea de căldură Qpp pierdută pe duratele dintre topiri rezultă din relaţia:
Qpp = pp tp , (5.66)

în care tp este durata pauzei dintre două topiri.
5.5.6.3. Calculul parametrilor electrici ai cuptorului
Randamentul  al cuptorului se determină din relaţia:
Pu Qu
  . (5.67)
P S  tt  
În relaţia (5.67) s-a notat cu Pu = Qu/tt  puterea utilă disipată în cuptor, egală cu
cantitatea de căldură utilă Qu raportată la durata procesului de topite tt. De asemenea,
s-a notat cu S  puterea aparentă absorbită de instalaţie, iar  este factorul de putere
corespunzător.
Puterea aparentă S, în timpul funcţionării, ajunge cel mult egală cu puterea
aparentă nominală STn a transformatorului de alimentare.
În mod uzual, cuptoarele cu arc electric funcţionează, pe perioada de topire, cu
un factor de putere natural  = 0,85 şi un randament  0,6.
Durata tt a procesului de topire se determină din datele din tabelul 5.3 sau se
determină din relaţia:
t t  ( w0  m) / Pu . (5.68)
Tensiunea secundară a transformatorului de cuptor U2 (tensiune între faze)
depinde de puterea transformatorului, de dimensiunile spaţiului de topire, de caracterul
procesului metalurgic şi de calitatea materialelor refractare utilizate. La o tensiune
secundară mai mare se obţine o îmbunătăţire a randamentului şi factorului de putere
ale cuptorului dar rezultă o reducere a duratei de viaţă a căptuşelii refractare datorită
lungimii mai mari a arcului electric.
Valoarea maximă U2M a tensiunii secundare [V] a transformatorului (tensiune
între faze) se calculează din relaţiile empirice [5.2]:
U 2 M  15  3 STn , pentru cuptoare cu căptuşeala bazică,
U 2 M  70  15. 3 STn , pentru cuptoare cu căptuşeala acidă,
în care puterea nominală STn a transformatorului se introduce în [kVA].
Tensiunea secundară minimă U2m, necesară pe durata procesului de afinare se
determină din relaţia: U2m=U2M /(2  4).
Numărul de trepte al înfăşurării secundare secundare a transformatorului se alege
din tabelul 5.6 în funcţie de tensiunea maximă U2M .
Tabelul 5.6
Numărul de trepte de reglaj ale transformatorului de cuptor
Tensiunea maximă
secundară U2M , V 200  250 260  300 320  400 peste 400
Număr de trepte 2  12 4  12 6  12 8  24
Solicitările electrice, termice şi mecanice ale transformatoarelor de cuptor impun

pentru acestea o construcţie specială cu următoarele particularităţi principale:
 raport mare de transformare;
 putere de ieşire variabilă în limite largi S = (0,4  1)Stn ;
 curenţi în secundar de valoare relativ mare (zeci de kA) iar tensiuni secundare
relativ reduse (100  600 V);
 capacitate mare de suprasarcină I = (2  3)ITn ;
 stabilitate mecanică ridicată (întărirea înfăşurărilor şi a ieşirilor);
 tensiune de scurtcircuit relativ mare (5  14%), astfel încât reactanţa trans-
formatorului împreună cu impedanţa reţelei scurte şi a bobinei de limitare (dacă
există) să asigure limitarea curentului de scurtcircuit la (3  3,5)ITn ;
 stabilitate pe durata funcţionării cuptorului cu arc electric; în acest scop trans-
formatorul trebuie să aibă o caracteristică externă puternic căzătoare (a se vedea
§ 5.4.2).
Datorită valorii ridicate a curentului electric, secundarul transformatorului de
cuptor este realizat din mai multe bobine conectate în paralel.
Puterea aparentă nominală STn a transformatorului (fig.5.27) este determinată de

diametrul D al cuvei de topire care impune şi capacitatea m a cuptorului.
Intensitatea maximă I2M a cu-
STn m
rentului în circuitul arcului electric [t]
[MVA]
rezultă: 300
300
STn
I 2M  . (5.69)
3  U 2m 100
100
Diametrul de al electrozilor 50
50 30
utilizaţi se determină în funcţie de 30
densitatea de curent je admisă în
electrod: 10
10
4 I 2 M 5
de  . 5 3
 je 3
(5.70) 1
1 2 3 4 5 6 7 8 D [m]
Relaţia dintre intensitatea
curentului în arcul electric şi Fig. 5.27  Determinarea puterii aparente
diametrul electrozilor cuptoarelor nominale a transformatorului de cuptor.
cu arc electric de tip HP (High
Power) şi UHP (Ultra High Power), pentru tipurile actuale de electrozi, este dată în
figura 2.3.
În figura 5.28 sunt prezentate diagrame pentru determinarea tensiunii secundare a
transformatorului de cuptor şi a curentului din arcul electric în funcţie de puterea
nominală Stn a transformatorului şi de factorul de putere.
În interiorul cuptorului, electrozii se dispun în vârfurile unui triunghi echilateral
(fig.5.29), diametrul cercului circumscris electrozilor dae fiind dependent de diametrul
D al băii cu metal lichid:
dae = 0,25D , pentru cuptoarele de capacitate redusă;
dae = 0,3D , pentru celelalte tipuri de cuptoare.
După alegerea conductoarelor reţelei scurte şi determinarea schemei echivalente

a cuptorului, pot fi deduse caracteristicile de funcţionare ale acestuia.
5.5.6.4. Efecte electrodinamice la funcţionarea cuptoarelor cu arc electric cu
acţiune directă
Forţele electrodinamice care apar la funcţionarea cuptorului cu arc electric sunt
datorate interacţiunii dintre:
 câmpul magnetic determinat de curenţii din arcul electric şi curenţii electrici
din baia cu metal lichid;
 câmpul magnetic determinat de curenţii electrici din baia cu metal lichid şi
curentul din arcul electric.
Intensitatea H12 a câmpului determinat de curentul electric I1 care circulă printr-

un conductor de lungime infinită, într-un punct oarecare 2 situat la distanţa a de
conductor (fig.5.30 a)) are expresia cunoscută:
H12  I 1 / (2    a) . (5.71)
U2M I2M
1 1
[V] [kA]
1000 2 125 2
3
800 3 100
600 75
400 1  λ = 0,6 50 1  λ = 0,6
2  λ = 0,7 2  λ = 0,7
200 25
3  λ = 0,8 3  λ = 0,8
0 50 100 150 200 STn [MVA] 0 50 100 150 200 STn [MVA]
a) b)
Fig. 5.28  Tensiunea secundară a transformatorului de cuptor a) şi curentul din arcul
electric b), în funcţie de puterea nominală.
Dacă prin punctul 2 trece un conductor (paralel cu primul) parcurs de curentul I2 ,

asupra acestuia din urmă se va exercita, pe unitatea de lungime a conductorului, forţa
F12:
I I
F12  B12  I 2   0  H12  I 2   0 1 2 (5.72)
2  a
dae
Fig. 5.29  Dispunerea

electrozilor în capacul
cuptorului cu arc electric.
În cazul concret al cuptoarelor cu arc electric configuraţia câmpurilor magnetice

asociate curenţilor din arcul electric şi din baia cu metal lichid este indicată în figura
5.30 b).
Forţa F1 determinată de interacţiunea dintre inducţia magnetică B2 asociată
curenţilor I2 din baia cu metal lichid şi curentul I1 din arcul electric conduce la
deplasarea acestuia către peretele cuptorului, mărindu-i aria laterală şi deci suprafaţa
de schimb de căldură spre exterior. De asemenea, are loc deplasarea metalului topit în
plan orizontal.
Forţa F2 determinată de interacţiunea dintre inducţia magnetică B1 asociată
curentului I1 din arcul electric şi curentul I2 din baia cu metal lichid, determină o
presiune de sus în jos asupra metalului, mai mare sub electrozi şi mai redusă între
aceştia. În acest fel are loc agitarea metalului topit în baie. Neuniformitatea presiunii
asupra metalului topit este datorată repartiţiei neuniforme a curenţilor electrici în baie.
În cazul cuptoarelor de capacitate mare (peste 15 tone), forţele electrodinamice

nu asigură o agitaţie suficientă pentru omogenizarea metalului, astfel încât în partea de
B1 I1
I1
F1 I2
F12
B12
a B1
I2 I2
B2
F2
I1
a)
b)
Fig. 5.30  Apariţia forţelor electrodinamice în cuptorul cu arc
electric.
jos a băii temperatura metalului este mai redusă decât sub electrozi. Din acest motiv
apare necesitatea utilizării unui sistem cu inducţie electromagnetică pentru a asigura
omogenizarea metalului în perioada imediată după topire. Agitatorul inductiv (fig.
5.31) plasat în partea inferioară a cuptorului cuprinde o înfăşurare bifazată, realizată
din ţevi din cupru sau aluminiu, răcite cu apă. Carcasa cuptorului este realizată din oţel
nemagnetic (cel puţin în zona înfăşurării agitatorului).
Înfăşurarea bifazată este alimentată cu o tensiune alternativă de frecvenţă redusă
(0,2  2 Hz) şi determină un câmp magnetic învârtitor B a cărui înteracţiune cu
curenţii induşi I în metalul lichid determină mişcarea acestuia în cuptor 5.7.
Omogenizarea metalului utilizând agitator inductiv are următoarele avantaje:
 uniformizarea temperaturilor şi obţinerea unei compoziţii chimice omogene a
şarjei, odată cu evitarea supraîncălzirilor locale,
 accelerarea reacţiilor chimice dintre metalul topit şi zgură în perioada de
afinare ca şi a reacţiilor chimice din perioada de reducere, prin difuziunea
(desulfurarea, dezoxidarea) componentelor (durata procesului de reducere poate fi
redusă cu circa 30 minute),
 accelerarea topirii adaosurilor de aliere şi indepărtarea mai uşoară a zgurii,
 reducerea consumului de energie electrică şi a consumului de electrozi.
Principalul dezavantaj al utilizării agitatorului inductiv constă în uzura
suplimentară a vetrei, ceea ce impune mişcarea cu viteză redusă a materialului
(0,1  0,6 m/s) şi controlul permanent al stării vetrei prin implementarea unor senzori
speciali şi a unui sistem de urmărire.
Dimensionarea înfăşurării inductoare a agitatorului inductiv se face plecând de
la mărimi geometrice ale cuptorului (D, H, Hs) şi de la viteza impusă v de mişcare a
metalului topit.
Deoarece întrefierul  „baie  infăşurare”, compus din grosimea 1 a vetrei,
inclusiv mantaua nemagnetică (1 = 500  900 mm) şi distanţa 2 dintre înfăşurare şi
carcasa cuptorului (2 = 50  70), este relativ mare, rezultă o atenuare a inducţiei
magnetice Bv în vatra cuptorului în raport cu înducţia magnetică Bs în zona înfăşurării
inductoare:
electrozi
I2
B gura de
jgheab de
lucru
golire
IA agitator
IB
A B inductiv
X Y
a) b)
Fig. 5.31  Agitator inductiv pentru cuptoarele cu arc electric: a)
deplasarea metalului în plan vertical; b) deplasarea metalului la suprafaţa
băii. AX  prima fază a inductorului; BY  a doua fază a inductorului.
 

Bv  Bs  e .  (5.73)
În relaţia (5.73) s-a notat cu  pasul polar.
Pentru reducerea curentului de magnetizare infăşurarea inductoare (statorul) este
realizată cu doi poli, lungimea sa totală ls şi lăţimea bs fiind alese în funcţie de
întrefierul  : ls = (5  6)  ; bs = (0,2  0,25)ls .
Frecvenţa f a tensiunii de alimentare a inductorului se alege astfel încât
adâncimea de pătrundere în materialul topit să fie aproximativ egală cu înălţimea
acestuia (  H) şi deci se poate scrie:

f  . (5.74)
  H 2
Pentru oţel în stare topită ( = 136108 m,  = 0), rezultă f = 0,2  1,5 Hz.
Tensiunea de alimentare de foarte joasă frecvenţă este obţinută de la generatoare
sincrone rotite lent sau de la convertizoare statice.
În cazurile practice, una dintre bobinele inductorului (cea marginală) este divizată
în două bobine plasate la capete iar bobina nesecţionată este plasată în mijlocul
înfăşurării. Prin conectarea convenabilă (fig. 5.32) a bobinelor inductorului pot fi
obţinute diferite sensuri de deplasare a metalului lichid în plan vertical sau orizontal.
Alunecarea relativă s cu valori ridicate: s  (v0  v ) / v0  0,5    0,9 asigură o
putere mecanică Pmec ridicată pentru acţionarea metalului lichid:
Pmec  (1  s)  Pem (5.75)
În relaţia (5.75), Pem este puterea transmisă prin inductie electromagnetică

metalului topit. O parte din această putere transmisă (P2 = sPem = 10  40 kW) se
transformă în căldură în metalul topit, iar o parte Pmec determină deplasarea lentă a
metalului (având în vedere în special viscozitatea materialului lichid).
Agitatorul inductiv lucrează cu un factor de putere redus, cu curenţi mari de
magnetizare, ceea ce determină pierderi importante în înfăşurările acestuia (30 
200 kW) şi deci un randament global redus.
5.5.6.5. Caracteristici de funcţionare ale cuptoarelor cu arc electric cu acţiune
directă
Regimul de funcţionare al cuptorului cu arc electric poate fi definit prin:
tensiunea secundară a transformatorului de cuptor, intensitatea curentului în arcul
electric, rezistenţa electrică şi reactanţa circuitului de alimentare ale cuptorului.
Deoarece pe durata funcţio-
nării, intensitatea curentului în
arcul electric ca şi tensiunea la
bornele arcului se modifică, este
necesar ca pentru fiecare treaptă a
tensiunii de alimentare să se
cunoască modul de variaţie a
puterii active absorbite Pt , a B Y B Y
X2 X2
puterii PA degajate în arcul A1 X1 A2 A1 X1 A2
electric, a pierderilor de putere G1 ~ ~ G1
Pp , a factorului de putere şi a ~ G2 ~G
2
randamentului în funcţie de a) b)
intensitatea curentului din arcul
Fig. 5.32  Schema de alimentare a agitatoarelor inductive:
electric. Aceste curbe de variaţie a) la amestecarea materialului topit; b) la evacuarea zgurii;
sunt cunoscute ca fiind A X ; A X  secţiunile fazei marginale; BY  faza mediană;
1 1 2 2
caracteristicile de funcţionare ale G1, G2  sursa bifazată de alimentare.
cuptorului cu arc electric.
Schema electrică trifazată echivalentă a circuitului de alimentare a cuptorului cu
arc electric este indicată în figura 5.33 a). Dacă se neglijează curentul de magnetizare
I0 al transformatorului în raport cu curentul nominal de sarcină ITn (I0 = 0,02 
0,03ITn), rezultă schema echivalentă indicată în figura 5.33 b) din care se deduce
schema echivalentă redusă din figura 5.33 c). În calculele practice se utilizează
schema monofazată indicată în figura 5.33 d).
În figura 5.33 au fost utilizate notaţiile:
RBl, XBl sunt rezistenţa electrică şi respectiv reactanţa bobinei de limitare din
circuitul de alimentare (utilizată numai în cazul cuptoarelor de putere relativ redusă);
RT, XT  rezistenţa electrică şi respectiv reactanţa echivalentă ale
transformatorului de cuptor, mărimi raportate la tensiunea din primar;
Rje, Xje ( j = A,B,C )  rezistenţa electrică şi respectiv reactanţa corespunzătoare
celor trei faze ale reţelei scurte, raportate la tensiunea din primarul transformatorului;
RA  rezistenţa arcului electric, raportată la tensiunea din primarul transformato-
rului;
rj = RBl + RT + Rj ; xj = XBl + XT + Xj  rezistenţa electrică totală pe fază, respectiv
reactanţa totală pe fază ale circuitului de alimentare a cuptorului, raportate la tensiunea
din primarul transformatorului (j = A, B, C , corespunzător celor trei faze ale
sistemului de alimentare).
IA RBl XBl RT XT R’Ae X’Ae RA
A
I
B B
C
IC I0
R0
X0
a)
IA RBl XBl RT XT R’Ae X’Ae RA
A
I
B B
C
IC
b)
IA rA XA RA I r X RA
A
I
B B u
C
IC
c) d)
Fig. 5.33  Schemele electrice echivalente ale cuptorului electric.
În schemele echivalente din figura 5.33 se consideră, într-o primă aproximaţie, că

curentul din circuitul arcului electric are o formă sinusoidală cu frecvenţa de 50 Hz.
Determinarea parametrilor schemei echivalente se face pe baza datelor nominale
ale echipamentelor din circuit (tabelul 5.7).
Caracteristicile de funcţionare ale cuptorului ca şi condiţiile de transfer maxim a
puterii în arcul electric se determină din ecuaţiile de funcţionare, scrise pentru o
singură fază (schema echivalentă din fig. 5.33 d)), în ipoteza circuitului liniar al
arcului electric şi a unei tensiuni perfect sinusoidale pe barele de alimentare.
Concluziile care rezultă în aceste ipoteze simplificatoare sunt suficient de apropiate de
rezultatele obţinute în cazul analizei problemei reale.
Impedanţa Z a schemei echivalente din figura 5.33, d) este:
Z   RA  r  x 2
2
(5.76)
La variaţia rezistenţei arcului electric, vârful vectorului impedanţă Z descrie
dreapta BD (fig. 5.34), unde punctul D tinde spre infInit atunci când are loc întrerupe-
rea arcului electric. În momentul scurtcircuitului în cuptor (RA = 0), vârful vectorului
impedanţă se află în punctul B.
Intensitatea I a curentului prin arcul electric se calculează din relaţia:

U U
I  (5.77)
Z (r  R A ) 2  x 2
Tabelul 5.7
Relaţii pentru determinarea parametrilor schemei echivalente a cuptorului cu arc electric
Mărimea sau parametrul Raportare la primarul Raportare la secundarul
de calcul transformatorului transformatorului
(tensiune înaltă) (joasă tensiune)
Tensiunea pe fază Uj = U 1 Uj = U 2
Curentul în arcul electric Ij = I 1 Ij = I 2
Rezistenţa electrică a bo- RBl (din fişa tehnică a R’Bl = RBl (U2 /U1)2
binei de limitare echipamentului)
Reactanţa bobinei de x Bl U1
limitare, la 50 Hz X Bl   X’Bl = XBl (U2 /U1)2
100 I1
Rezistenţa electrică pe fază a
transformatorului
3  Psc  U 12 R’T = RT (U2/U1)2
RT 
S Tn
Reactanţa pe fază a
transformatorului, la 50 Hz
3  u sc U 12 X’T = XT (U2 /U1)2
XT  
100 S Tn
Rezistenţa electrică a Rje (determinată prin
reţelei scurte R’je = Rj (U1 /U2)2 calcul pentru fiecare
configuraţie concretă)
Reactanţa reţelei scurte, Xje (determinată prin
la 50 Hz X’je= Xje (U1 /U2)2 calcul pentru fiecare
configuraţie concretă)
Rezistenţa electrică totală rj = RBl + RT + R’je r’j = R’Bl + R’T + Rje
Reactanţa totală, la 50 Hz xj = XBl + XT + X’je x’j = X’Bl + X’T + Xje

În tabelul 5.7 au fost utilizate notaţiile:
xBl [%]  reactanţa procentuală a bobinei de limitare (indicată în fişa tehnică a echipamentului),
Psc  pierderile în scurtcircuit ale transformatorului de cuptor,
STn  puterea aparentă nominală a transformatorului de cuptor,
usc [%]  tensiunea de scurtcircuit a transformatorului de cuptor.
Relaţia (5.77) poate fi scrisă şi sub forma:

U2 U U U .I r
I a2  I r2  2
   sin  , (5.78)
Z Z x x
în care Ia şi Ir sunt componentele activă şi reactivă ale curentului electric.
2 2
 U  2  U 
 Ir    Ia    . (5.79)
 2 x   2 x
Relaţia (5.79) este ecuaţia unui cerc cu raza U/(2.x) (curba 1 din fig. 5.35) a cărui
diametru corespunde curentului de scurtcircuit ideal Isc0=U/x (pentru r << x).
Curentul de scurtcircuit ideal

RA
corespunde cazului RAm
în care vârful
vectorului r impedanţă este situat
A D
în punctul A (fig. sc m  5.34).
Curentul de X Zsc Z Z
scurtcircuit Isc din
circuitul cuptorului m m este:
U
I sc   (5.80)
r 2  x2 sc m
O
Curentul de Fig. 5.34  Diagrama impedanţelor scurtcircuit Isc cores-
punde cazului în cuptorului cu arc electric. care vârful
vectorului impedanţă se află în
punctul B. λ Ia
1 (P)
De remarcat faptul că, dacă
coordonatele curbei 0,9 care defineşte
diagrama cercului, 0,8 sunt înmulţite cu
tensiunea U, curba 0,7 U = const. 2
din figura 5.35
indică relaţia dintre 0,6 IF F C E puterile activă şi
reactivă absorbite de 0,5 m IE 1 cuptorul cu arc
electric. Deoarece 0,4 /2 tensiunea la bornele
IC Isc
arcului electric UA 0,3 E’ B
depinde direct de
intensitatea I din 0,2 sc F’ C’ arcul electric, axa
ordonatelor poate fi 0,1 0 gradată şi în funcţie
0 F” C” E” A Ir
de tensiunea UA . Isc0 =U/x
Diagramele circulare, deosebit de
utile în studiul Fig. 5.35  Diagrama cercului pentru cuptorul comportării
cuptorului cu arc cu arc electric. electric şi în
stabilirea modului de acţionare pentru
îmbunătăţirea performanţelor cuptorului, sunt trasate pentru cazul U = const. (unde U
este tensiunea de alimentare, corespunzătoare poziţiei plotului de reglaj al transforma-
torului de cuptor). În cazurile reale se trasează familii de curbe pentru toate tensiunile
care corespund celor 6  14 ploturi ale transformatorului de cuptor.
În figura 5.35 este indicat şi segmentul de cerc 2 utilizat pentru determinarea
valorii factorului de putere  = cos  = Ia /I al instalaţiei.
Puterea PA dezvoltată în arcul electric poate fi scrisă sub forma:
U2
PA  R A  I 2  R A  2 . (5.81)
Z
Dacă se are în vedere că în diagrama din figura 5.34, tan  x /( R A  r ) , şi
deci:
x
RA  r ,
tan
relaţia (5.81) devine:
U2  x  U2 U2
PA     r    cos  sin  r  2  sin 2 
x2  tan   x x .
sin 2 
(5.82)
Relaţia (5.82) poate fi scrisă şi sub forma:
PA = Pt - Pp . (5.83)
În relaţia (5.83), puterea Pt
U2 U2 U
Pt   cos  sin    cos   U   cos   U  I  cos 
x x Z ,
sin 
(5.84)
corespunde puterii active absorbită de circuit din reţeaua electrică de alimentare.
Puterea Pp
U2 U2 U2
Pp  r  2  sin 2   r  2
 r  2
 rI2
x x Z , (5.85)
2
sin 
corespunde pierderilor active în circuitul de alimentare a arcului electric.
Puterea Pt (relaţia 5.84) absorbită din reţeaua de alimentare poate fi scrisă şi sub
forma
U2
Pt   sin 2 . (5.86)
2 x
Din relaţia (5.86) se observă faptul că puterea Pt prezintă un maxim Pt max=U2/
(2x), pentru  = /4. În diagrama din figura 5.35, raza cercului fiind egală cu U/(2x),
rezultă că punctul E (pentru  = /4) are ordonata U/(2x), proporţională cu puterea
maximă Pt max .
Dacă Pt = Pt max ( = /4), pierderile Pp /4 în circuitul de alimentare (relaţia 5.85)
au valoarea:
U2
Pp /4  r  (5.87)
2  x2
Din diagrama din figura 5.35 se observă faptul că punctul E' are ordonata propor-
ţională cu puterea Pp /4 (lungimea segmentului E'E'' este proporţională cu pierderile
de putere în circuit Pp /4).
Segmentul de dreaptă EE' are o lungime proporţională cu puterea disipată în
arcul electric pentru cazul  = /4 (PA = Pt max - Pp /4).
Pentru a determina condiţiile în care se obţine o putere maximă în arcul electric,
relaţia (5.82) se scrie sub forma:
U2 U2
PA  2
 sin 2   r  2
 sin 2  . (5.88)
2 x x
Dacă se derivează relaţia (5.88) în raport cu variabila  se obţine:

dPA U2 U2
0  2 cos 2 m  r  2  2 sin  m cos  m ,
d 2x x
(5.89)
sau
tan 2 m  x / r . (5.90)
Dacă se compară expresia (5.90) cu tan sc = x/r (a se vedea diagrama din fig.
5.34) se observă faptul că transferul maxim de putere în arcul electric PA max rezultă
pentru condiţia m = sc/2 (în acest moment rezistenţa arcului electric are valoarea
RAm). Transferul maxim de putere în arcul electric corespunde punctului C din
diagrama din figura 5.35 respectiv punctului C din diagrama din figura 5.34. Puterea
Ptm absorbită în acest moment din reţeaua electrică de alimentare este proporţională cu
ordonata punctului C, iar pierderile active în circuitul de alimentare Ppm sunt
proporţionale cu ordonata punctului C'. Puterea maximă PA max este proporţională cu
lungimea segmentului de dreaptă CC'.
În momentul transferului maxim de putere în arcul electric (m= sc/2), triunghiul
OBC (fig. 5.34) este un triunghi isoscel cu RAm=Zsc . Puterea totală Ptm şi pierderile de
putere Ppm în acest moment au expresiile:
U2 r
Ptm  ; Ppm  .PA max (5.91)
2  Z sc Z sc
În momentul transferului maxim de putere în arcul electric (RAm = Zsc) căderea de
tensiune la bornele arcului electric este numeric egală cu căderea de tensiune pe
circuitul de alimentare până la arcul electric. Acest lucru poate fi pus în evidenţă din
diagrama din figura 5.34, amplificată cu curentul I din arcul electric.
În diagrama cercului din figura 5.35, tangenta dusă prin punctul C care
corespunde transferului maxim de putere în arcul electric este paralelă cu dreapta OB
care corespunde regimului de scurtcircuit al cuptorului.
Dacă se trasează variaţia PA =f(I) a puterii disipate în arcul electric în funcţie de
intensitatea curentului din circuit rezultă o curbă cu un maxim (corespunzător puterii
PA max) de forma indicată în figura 5.36. Pentru I = 0 care corespunde întreruperii
PA arcului electric (RA  ) rezultă PA = 0. De
el asemenea, pentru I = Isc (RA = 0) rezultă PA=0.
el
1 PA Randamentul el al cuptorului cu arc electric poate
fi scris sub forma:
PA RA
el   . (5.92)
PAmax Pt R A  r
0
IF IC Isc I
Fig. 5.36  Variaţia puterii disipată
în arcul electric şi a randamentului
cuptorului în funcţie de intensitatea
curentului electric în circuit.
Analiza relaţiei (5.92) arată că randamentul este unitar pentru RA (I = 0, arc
electric întrerupt) şi este nul pentru RA= 0 (I = Isc), având o variaţie de forma indicată
în figura 5.36.
Curbele din figura 5.36 pun în evidenţă faptul că dacă se lucrează cu putere
maximă PAmax disipată
în arcul electric rezultă un randament redus al sistemului; dacă se lucrează cu

randament ridicat rezultă o putere redusă disipată în arcul electric. În aceste condiţii,
în cazurile practice se lucrează cu o valoare a curentului electric IF (corespunzător
punctului F din diagrama din fig. 5.35) care asigură un transfer de putere în arcul
electric în condiţiile unui randament acceptabil (puterea transmisă în arcul electric este
proporţională cu lungimea segmentului FF', iar pierderile active în reţeaua de
alimentare sunt proporţionale cu lungimea segmentului F'F''.
Utilizând diagrama cercului pot fi trasate caracteristicile de funcţionare ale
cuptorului cu arc electric (fig. 5.37). Astfel, pentru un punct D de funcţionare
(fig.5.37 a)), lungimea segmentului DD' corespunde puterii PA dezvoltată în arcul
electric, lungimea segmentului D'D'' corespunde pierderilor Pp iar lungimea
segmentului DD'' corespunde puterii absorbită din reţeaua electrică de alimentare.
În figura 5.37 b) este indicată şi curba Ptr a pierderilor termice care practic nu
depind de intensitatea curentului electric în circuit. Pierderile termice depind în special
de tipul constructiv al cuptorului, de starea izolaţiei termice, de
Ia
temperatura din cuptor, de intensitatea procesului de răcire cu
(P) C E
apă etc. Fiind cunoscută puterea PA disipată în arcul electric şi ID
D
pierderile termice Ptr poate fi determinată puterea utilă Pu IE
= PA - Ptr ca şi randamentul  al instalaţiei ( =Pu /Pt). Isc B
IC
De asemenea, în figura 5.37 b) este indicată şi curba de
D’
variaţie a factorului de putere 
RA  r I 0
D” A Ir
  cos    a . (5.93) I =U/x
x 2  (R  r )2 I sc0
A
P, ,  a)
În cazurile concrete, pentru cuptoarele de putere relativ 1 
mare, un factor de putere  = 0,85 corespunde atât din punctul
el
de vedere al stabilităţii arcului electric cât şi din punct de
vedere energetic. Pt
Curbele din figurile 5.34  5.36 sunt construite în ipoteza
că în circuit, curentul electric I prezintă o variaţie sinusoidală.
În realitate curentul I nu este sinusoidal, dar acest lucru nu PA
afectează prea mult valorile obţinute în ipoteza simplificatoare Ptr
a curentului sinusoidal (în fig.5 .37 b)) curbele punctate sunt Pp
determinate în cazul real al formei nesinusoidale a curentului 0 ID IC IE Isc I
electric în circuit). b)
Fig. 5.37  Determinarea caracteristicilor de
funcţionare ale cuptorului cu arc electric.
Zona haşurată din figura 5.37 b) corespunde domeniului de lucru al cuptorului cu
arc electric, pe durata procesului de topire.
În figura 5.38 sunt
S[MVA]
indicate P[MW] caracteristici de
Q [MVAr]  funcţionare deter-
minate Rz 1 UA  pentru cazul
concret al [kVW/cm2] unui cuptor cu arc
electric cu 40 0,8 400
Q o putere nominală
S
STn = 40 MVA, tensiunea
între faze 30 0,6 300 Pt U2M =420 V, x =
2,9 m, r UA PA = 0,5 m,
20 0,4 200 intensitatea
nominală Rz a curentului prin
arcul 10 0,2 100
electric ITn =
55kA. P p
0 0 0
20 40 ITn 60 80 I [kA]
5.5.7. Solicitări
Fig. 5.38  Caracteristicile funcţionale ale cuptorului cu arc
electric.
termice
în cuptor
Cantitatea de căldură transmisă prin radiaţie la zidăria cuptorului depinde în
primul rând de lungimea arcului electric. Gradul de utilizare a zidăriei refractare a
cuptorului se poate pune în evidenţă cu ajutorul coeficientului Rz egal cu produsul
dintre puterea P'A dezvoltată pe faza analizată în arcul electric şi tensiunea UA la
bornele arcului electric, împărţit la pătratul distanţei minime a dintre arcul electric şi
zidăria refractară
PA'  U A
Rz  . (5.94)
a2
În figura 5.38, pentru cazul concret considerat, este indicată şi variaţia
coeficientului de utilizare a zidăriei Rz în funcţie de intensitatea curentului electric din
circuit. Analiza datelor din figura 5.38 arată că uzura maximă a zidărie are loc pentru
un factor de putere  = 0,8  0,9 mai mare ca valoarea 0,7 care corespunde maximului
puterii PAmax disipate în arcul electric. De asemenea, se observă faptul că uzura zidăriei
se reduce cu 25% dacă se trece de la un factor de putere de 0,7 la un factor de putere
egal cu 0,6; acest lucru corespunde lucrului cu arc electric scurt şi putere mare disipată
în arcul electric.
Reducerea lungimii arcului electric conduce la creşterea ponderii căldurii
transmisă metalului şi reducerii cantităţii de căldură transmisă pereţilor.
În perioada de topire, este posibil lucrul cu putere maximă deoarece solicitarea
termică prin radiaţie a zidăriei refractare este relativ redusă, determinată de ecranarea
arcului electric de către materialul aflat încă în stare solidă. Pe durata proceselor de
oxidare şi afinare de oxidare, când arcul electric nu este ecranat, pentru reducerea
solicitării termice a zidăriei se impune reducerea puterii disipată în arcul electric.
O funcţionare adecvată a cuptorului cu arc electric permite ca zidăria interioară

să reziste la 180  230 şarje.
O atenţie deosebită se acordă scurtării duratei de elaborare a unei şarje. Dacă în
instalaţiile actuale, în România, durata unei şarje este de 6  8 ore, în ţările dezvoltate
durata a fost redusă la circa 3 ore şi în instalaţiile performante se ajunge la 1,6 ore.
Reducerea duratei de elaborare este legată direct de calitatea electrozilor utilizaţi
(ruperea electrozilor pe durata elaborării şarjei este una dintre cauzele cele mai
frecvente de prelungire a duratei de elaborare) şi deci de posibilitatea realizării de
cuptoare de mare putere HP (High Power) şi de foarte mare putere UHP (Ultra High
Power). Densitatea curentului electric în electrozii utilizaţi în aceste cuptoare poate
depăşi 25 A/cm2 la curenţi în arcul electric peste 80 kA.
Creşterea calităţii electrozilor a făcut ca consumul de electrozi sa scadă de la 6 kg
pe tona de oţel lichid, la sub 2 kg pe tona de oţel lichid.
5.6. Cuptoare cu arc electric alimentate la tensiune continuă

Cantitatea de oţel produsă pe cale electrică a crescut în mod continuu deşi
cantitatea totală de oţel produsă a rămas practic constantă. Producţia de oţel pe cale
electrică se bazează în primul rând pe valorificarea fierului vechi. Ponderea oţelului
produs din fier vechi a crescut în mod constant de la 20% până la circa 50% în prezent
astfel încât să poată fi valorificat tot fierul vechi existent pe piaţă [5.9].
Cuptoarele trifazate cu arc electric alimentate la tensiune alternativă,
reprezentând astăzi cea mai mare parte a instalaţiilor electrice pentru preparat oţel, au
o serie de avantaje importante dar şi unele dezavantaje, legate în primul rând de
impactul asupra mediului ambiant. În acest sens, studiile actuale se orientează spre noi
tehnologii, tehnici noi de exploatare, un control mai eficient al procesului, încât
cuptorul cu arc electric să devină mai productiv, cu consum specific de energie
electrică mai redus, mai bine adaptat la obţinerea compoziţiei proiectate plecând de la
caracteristici date ale încărcăturii şi impurităţilor, cu un impact mai redus asupra
mediului ambiant.
Creşterea eficienţei cuptorului cu arc electric impune acordarea unei atenţii
deosebite proceselor din aval şi amonte: pregătirea adecvată a fierului vechi, turnarea
continuă, turnarea directă a produselor etc.
Realizarea cuptoarelor cu arc electric alimentate la tensiune continuă a permis
rezolvarea unora dintre cele mai dificile probleme care apar la funcţionarea arcului
electric alimentat cu tensiune alternativă.
5.6.1. Funcţionarea cuptorului cu arc electric alimentat la tensiune

continuă
Cuptorul cu arc electric alimentat la tensiune continuă cuprinde o cuvă de formă
cilindrică cu vatră de formă sferică (fig. 5.39), în interiorul căreia se află un singur
electrod central din grafit. În vatra cuptorului este plasat electrodul de întoarcere a
curentului [5.10]. De asemenea, sunt realizate construcţii (fig. 5.40) în care vatra
cuptorului este realizată dintr-un material conductor iar curentul electric de întoarcere
este preluat de electrozi conectaţi la o placă de fund, din cupru, aflată în contact cu
vatra conductoare [5.11].
Electrodul central este alimentat de la o sursă de tensiune continuă cu redresoare
comandate (tiristoare), conec-
Portelectrod
tată în serie cu o bobină pentru
Electrod
limitarea curenţilor de scurt-
circuit şi netezirea formei
Bobină curbei de curent electric.
Transformator Pe barele de alimentare ale
transformatorului de cuptor
Sistem este conectat şi filtrul de armo-
Redresor de ridicare a nici necesar pentru a reduce
electrozilor
Metal impactul asupra reţelei electri-
Filtru de topit Electrod de ce de alimentare.
armonici întoarcere
Principalele dezavantaje al
Fig. 5.39  Cuptor cu arc electric alimentat cu tensiune continuă. arcului electric alimentat la
tensiune alternativă constau în
instabilitatea acestuia, deflexia către pereţi (fig. 5.41 a)) şi consumul relativ ridicat de
electrozi din grafit. Arcul electric alimentat la tensiunea alternativă este dirijat către
pereţi (unghi de 30  45°) datorită configuraţie specifice a curenţilor electrici din baia
cu metal lichid, determinată de schema trifazată a sistemului. În cazul arcului electric
alimentat la tensiune continuă (fig. 5.41 b)), simetria axială a sistemului determină
deflexie redusă a arcului electric spre pereţi (unghi de 15  30°) şi o rotire lentă a
acestuia (de câteva ori pe secundă), într-un mod aleatoriu, determinat de modificări ale
forţelor electrodinamice.
Lungimea arcului electric la cuptoarele alimentate cu tensiune continuă (circa
1,1 mm/V, la un curent de 30  40 kA) este practic dublă faţă de cazul alimentării la
Electrod tensiune alternativă (circa 1 mm/V, la un curent de 30
 40 kA). Acest lucru este posibil şi datorită
Metal
modului specific în care are loc topirea materialului
topit din cuptorul alimentat cu tensiune continuă (fig.
5.42). În prima etapă, (fig. 5.42 a)), arcul electric se
dezvoltă între electrodul central şi materialul din
Vatră cuptor şi realizează rapid în materialul solid (fier
Placă din conductoare vechi) o gaură (puţ) cu diametrul de 1,5  2 ori faţă
cupru de diametrul electrodului (fig. 5.42 b)). Se observă
Apă de Electrod de
răcire întoarcere faptul că pereţii cuptorului sunt protejaţi faţă de
Fig. 5.40  Cuptor cu vatră radiaţia termică a arcului electric, ceea ce le conferă
conductoare. o durată de viaţă mai mare faţă de cazul cuptoarelor
alimentate cu tensiune alternativă.
În continuare are loc topirea materialului din

apropiere, prin radiaţie şi prin conducţie de la
Electrod
materialul deja topit (fig.5. 42 c)), astfel că în final
(după circa 50 minute), tot materialul din cuptor este în
stare lichidă (fig. 5.42 d)).
În cazul cuptoarelor alimentate cu tensiune Arc
alternativă, distribuţia temperaturilor în baia cu metal electric
lichid este neuniformă, ceea ce impune, la cuptoarele
Metal
de capacitate mare, agitarea electromagnetică a
a) topit b)
metalului. În cazul cuptoarelor alimentate la tensiune
continuă repartiţia de temperatură în baie este mai Fig. 5.41  Aspectul specific al
omogenă. arcului electric alimentat cu
tensiune alternativă a) şi
Pentru intensificarea procesului de topire ca şi continuă b).
pentru agitarea metalului topit, la cuptoarele cu arc
electric alimentat cu tensiune continuă poate fi utilizată insuflarea de gaze la partea
inferioară a vetrei (fig. 5.43)
5.6.2. Exploatarea cuptoarelor cu arc electric alimentat cu tensiune

continuă
Stabilitatea arcului electric alimentat la tensiune continuă, deflexia redusă a
arcului electric spre pereţi ca şi uniformitatea temperaturii în baia cu metal lichid a
permis realizarea unei cuve mai adânci, cu eventuala utilizare a injecţiei de gaze
(oxigen) la partea inferioară (tehnică utilizată la convertizoarele cu oxigen), pentru
accelerarea procesului de topire (prin postcombustia CO în CO2) dar şi pentru agitaţia
metalului. De asemenea, la partea inferioară a cuvei poate fi realizat un dispozitiv
automat pentru luarea de eşantioane. În acest fel, este posibilă realizarea unei instalaţii
complet automatizate, optimizată din punct de vedere energetic şi capabilă să asigure
într-un mod economic compoziţia necesară a metalului pentru o turnare directă.
1 1 1 1
2
2 2
2
3 3 3 3
a) b) c) d)
Fig. 5.42  Topirea materialului în cuptorul cu arc electric alimentat la tensiune continuă:
1  electrod central; 2  material de procesat; 3  electrod de întoarcere a curentului electric.
Având în vedere existenţa unui singur electrod şi a unui singur dispozitiv de con-
trol a poziţiei electrodului, exploatarea cuptorului este mai simplă faţă de cuptoarele
clasice, iar existenţa controlului cu ajutorul tiristoarelor a intensităţii curentului în
arcul electric asigură o stabilitate ridicată a acestuia cu intervenţii minime asupra
poziţiei electrodului.
1 Datorită procesului specific de topire, în cuptorul
cu arc electric alimentat cu tensiune continuă, topirea
metalului este mai rapidă iar temperatura băii este mai
uniformă.
2
Etanşarea mai bună a cuvei permite captarea în
mare măsură a fumului, cantitatea totală de fum produs
4
fiind 60  70 % faţă de cuptorul echivalent de tensiune
3 alternativă. Posibilitatea captării fumului permite even-
tuala utilizare a căldurii sale în sisteme de recuperare.
Fig. 5.43  Insuflarea de gaze în
partea inferioară a cuptorului: Arderea stabilă a arcului electric la cuptoarele
1  electrod central; 2  material alimentate cu tensiune continuă face ca nivelul de
de procesat; 3  electrod de flicker să fie relativ redus (circa 50% faţă de cazul
întoarcere; 4  conductă cu gaz cuptoarelor alimentate cu tensiune altenativă).
sub presiune. Pornirea cuptorului cu arc electric alimentat cu
tensiune continuă se face în mod obişnuit cu lentilă lichidă pe fundul băii pentru a
asigura un contact electric corespunzător cu electrodul inferior.
Principalele caracteristici ale cuptorului cu arc electric alimentat la tensiune
continuă comparativ cu cel alimentat cu tensiune alternativă sunt prezentate în tabelul
5.8 [5.10].
Consumul redus de electrozi la cuptoarele alimentate cu tensiune continuă este
datorat următoarelor condiţii avantajoase faţă de cuptorul alimentat la tensiune
alternativă:
 oxidare laterală redusă a electrodului central (datorită lipsei solicitărilor termice
determinate de arcul electric al electrozilor din apropiere),
 electrodul central este tot timpul catod, nefiind bombardat cu electroni ca în
cazul schimbării de polaritate.
Datorită condiţiilor avantajoase în care lucrează electrodul central, acesta poate fi
încărcat cu o densitate a curentului electric cu circa 30% mai mare ca în cazul
cuptoarelor alimentate la tensiune alternativă.
5.7. Cuptoare cu arc electric pentru minereuri

Căldura necesară pentru procesare este obţinută, în acest tip de cuptor, atât de la
arcul electric cât şi datorită trecerii curentului prin rezistenţa electrică a încărcăturii.
Electrozii sunt cufundaţi în şarja ce constă din amestec de minereu, materiale de
adaos, cărbune etc. Transmisia căldurii se face prin radiaţie de la arcul electric acoperit
şi prin conducţie datorită încălzirii directe la trecerea curentului electric prin şarjă.
Produsul se adună sub formă lichidă pe vatra cuvei, de unde se extrage periodic.
Tabelul 5.8
Principalele caracteristici ale cuptoarelor cu arc electric
Alimentare cu Alimentare cu
Caracteristici Observaţii
tensiune alternativă tensiune continuă
3 electrozi în
Număr de electrozi
bolta superioară un electrod central
Diametrul uzual al
3 x 350 mm 1 x 350 mm
electrozilor
-la topire: 25 kA
Intensitatea curentului 17 kA (circa 25 A/cm2); Pentru cuptoare
în arcul electric (circa 17 A/cm2) - la încălzire: 40 kA echivalente
(circa 40 A/cm2)
Puterea nominală 10 MW 10 MW
Tensiunea la bornele
230 V 400 V
arcului electric
Lungimea arcului
170 mm 370 mm
electric
Reducere de la
Consum specific de
100% 35  50% circa 3,2 la 1,2 kg la
electrozi
tona de metal lichid
Consum specific de
energie electrică
100% 90  95%
Nivel de flicker 100% 50%
Practic acelaşi nivel în
În etapa iniţială;
prima etapă de topire
Nivel de zgomot 100 % 115 dBA iar apoi
dar mult mai redus în
sub 90 dBA
restul timpului
Apar zone supra-
Topire practic
Procesul de topire încălzite şi altele
uniformă
relativ reci
Intervenţia operatoru- Tiristoarele preiau
Nu apare necesară
Exploatare lui la întreruperea controlul curentului în
intervenţia operatorului.
arcului electric circuit
Aceste cuptoare sunt utilizate pentru obţinerea fierului, a feroaliajelor

(ferosiliciu, feromangan, ferocrom, feromolibden, ferowolfram), a siliciului, aliajelor
pe bază de siliciu (silicomangan, silicocrom), a fosforului, carburii de siliciu etc.
Din punct de vedere constructiv cuptoarele cu arc electric şi rezistenţă pot fi de
tip închis sau deschis iar din punctul de vedere al regimului de funcţionare pot fi cu
acţiune continuă sau cu acţiune discontinuă
În figura 5.44 este prezentat aspectul general al unui cuptor cu arc electric şi
rezistenţă de tip deschis [5.1].
Cuptoarele de tip închis permit captarea gazelor (cu efecte benefice asupra
mediului ambiant) şi eventual utilizarea lor în instalaţii de recuperare a căldurii.
Cuva cuptorului are o formă cilindrică sau paralelipipedică cu vatra realizată
uzual din grafit şi pereţii laterali din şamotă.
Electrozii (de tip

Söderberg) sunt realizaţi
sub forma unei ţevi din
oţel sau aluminiu (grosime
4 circa 1 mm, diametru până
la 2 m), umplută cu pastă
2
3 de cărbune care se întă-
reşte (autocoacere) în zona
5 contactului cu portelectro-
11 6 dul datorită căldurii dez-
voltate în rezistenţa elec-
9 trică de contact şi datorită
7
8 1 căldurii transmisă prin
10 conducţie din cuptor.
Diametrul de al electro-
Fig. 5.44  Cuptor cu arc electric şi rezistenţă: 1  cuva; 2  electrozi; dului, în cazul cuptoarelor
3  cărucior de încărcare; 4  instalaţie de captare a gazelor; 5 
transformator de alimentare; 6  reţea scurtă; 7  gura de descărcare;
cu arc electric şi rezistenţă,
8  oală de turnare; 9  încărcătura; 10  material lichid; 11  teaca se alege din considerente
electrodului. tehnologice; diametrul
electrodului determină
volumul zonei de reacţie, cu efect direct asupra productivităţii instalaţiei.
Puterea aparentă STn a transformatorului de alimentare se determină în funcţie de
productivitatea D [t/oră] impusă şi de valoarea cunoscută a consumului specific de
energie electrică w0 [kWh/tonă]
D  w0
STn  S  . (5.95)
t  cos
Randamentul total t al instalaţiei poate avea valori cuprinse intre 0,75 şi 0,85,
factorul de putere  = 0,85  0,93, iar puterea aparentă a transformatorului de cuptor
poate avea valori de 3  100 MVA.
Curentul electric I prin electrod, rezultă în funcţie de puterea aparentă S şi
tensiunea de la ieşirea transformatorului U2 (tensiune intre faze)
S
I  . (5.96)
3 U 2
În instalaţiile reale, tensiunea U2 este reglabilă în trepte şi are valori între 80 şi
300 V.
Aria A a suprafeţei vetrei se determină pe baza valorii, stabilită experimental, a
puterii aparente specifice S0 [kVA/m2]. În acest caz, puterea aparentă S a instalaţiei
rezultă:
S = S0A . (5.97)
Alimentarea cu energie electrică a cuptorului cu arc electric şi rezistenţă se face

de la transformatoare monofazate sau trifazate prin intermediul reţelei scurte, conecta-
tă deobicei în triunghi nesimetric la electrozi. Reţeaua scurtă, la aceste cuptoare, are o
lungime mult mai mică faţă de cazul cuptorului pentru topit oţel, având în vedere
faptul că nu este necesară înclinarea cuptorului pentru golire.
Conectarea reţelei scurte în sche- A
ma cu triunghi simetric nu este B
utilizată din cauza dificultăţilor C
practice de realizare. La utilizarea
a b a b a b
transformatoarelor monofazate de ali- 7 8 9
mentare poate fi folosită schema în
triunghi simetric la electrozi.
Arcul electric arde stabil (nu apar 1 2 3 4 5 6
scurtcircuite frecvente) astfel încât nu 10
11
este necesară prezenţa unei bobine de
limitare în circuit. Se obţine astfel o
creştere importanta a factorului de Fig. 5.45  Schema de alimentare a unui cuptor cu arc
putere. electric pentru minereuri: a  conectare în trinughi;
b  conectare în stea; 1  6  electrozii cuptorului;
În figura 5.45 este indicată
7, 8, 9  transformatoare monofazate; 10 
schema electrică de alimentare a unui încărcătura; 11  cuptor.
cuptor cu arc electric şi rezistenţă cu
trei transformatoare monofazate. Acestea sunt conectate în triunghi sau în stea, în
funcţie de necesităţile procesului tehnologic [5.2].
În tabelul 5.9 sunt indicate câteva caracteristici ale cuptoarelor cu arc electric şi
minereuri, aflate în prezent în funcţiune [5.8].
Tabelul 5.9
Caracteritici ale cuptoarelor cu arc electric pentru minereuri
Puterea aparentă,
2,5 3,5 7,5 10,5 16,5 33
MVA
Intensitatea
curentului electric, 13 13 39 48,5 59 87
kA
Tensiunea secundară
a transformatorului, 89  178 216 309 110 160 120 180 132 210 130 250
V
Diametrul
450 450 900 1000 1200 1500
electrodului, mm
Inălţimea băii, mm 1200 1300 2100 2100 2300 3000
5.8. Cuptoare cu arc electric în vid

Cuptoarele electrice cu arc electric în vid sunt destinate producerii de zirconiu,
titan, molibden, taliu etc, materiale greu fuzibile şi active din punct de vedere chimic.
De asemenea, în acest tip de cuptor pot fi realizate materiale de mare puritate ca şi
aliaje pe bază de nichel, cobalt şi carburi metalice [5.12]. Topirea şi prepararea acestor
metale şi aliaje în cuptoarele obişnuite nu este posibilă din cauza reacţiei metalului
lichid cu mediul gazos, cu materialul căptuşelii sau al electrozilor.
Folosirea unui cristalizator (lingotieră) din cupru, răcită intens cu apă şi a arcului
electric în vid (presiune cuprinsă între 10 şi 104 Pa) exclude reacţia metalului topit cu
pereţii cristalizatorului iar vidul asigură o degazare eficientă a metalului şi protejarea
acestuia contra reacţiilor cu gazele din aer. Rezultă, în acest fel, un produs de înaltă
puritate cu un conţinut foarte redus de gaze.
Cuptoarele cu arc electric în vid se realizează în două variante:
 cu electrod consumabil,
 cu electrod neconsumabil.
5.8.1. Cuptoare cu arc electric cu topire în vid

Cuptoarele de acest tip, cu electrod consumabil (fig. 5.46) sunt de două tipuri: cu
lingotieră mobilă şi fund fix sau cu lingotieră fixă şi fund mobil.
6 7 6 7
1 1
2
apă 3
2
4
apă de
răcire
5
apă de
apă
răcire
a) b)
Fig. 5.46  Tipuri de cristalizatoare: a) cu extragerea lingoului; b) cu
lingou fix; 1  cristalizator; 2  lingou; 3  fund mobil; 4  tijă; 5  inel
de etanşare a tijei; 6  electrod consumabil; 7  incintă vidată.
La topirea într-o lingotieră imobilă oglinda băii se deplasează treptat de jos în sus
şi topirea se finalizează cu lingotiera aproape plină. Principalul dezavantaj al acestui
sistem, dacă sunt necesare lingouri de lungime mare, constă în necesitatea folosirii
unor lingotiere lungi şi deci cu rezistenţă aerodinamică relativ mare pentru gazele care
trebuie să fie evacuate, mai ales în primele faze ale procesului.
La topirea cu extragerea lingoului, înălţimea cristalizatorului este relativ redusă.
Fundul cristalizorului este mobil şi se deplasează în jos pe măsura răcirii materialului
şi realizarea lingoului. Având în vedere dificultăţile constructive, această soluţie se
utilizează numai pentru metale greu fuzibile, atunci când este necesar un vid înaintat
(103 104 Pa).
Cele două tipuri de cuptoare pot funcţiona cu electrod consumabil sau
neconsumabil.
Electrozii consumabili sunt realizaţi din bare de formă cilindrică sau cu secţiune
pătrată. În funcţie de materialul de procesat, sunt realizaţi din oţel de calitate (prin
laminare, forjare sau turnare), din titan (prin presare din material mărunt), din
materiale greu fuzibile (brichete presate şi topite).
Pentru obţinerea unor produse de calitate superioară, în unele cazuri, materialul
final se obţine prin mai multe topiri în cristalizator. În acest caz, lingoul obţinut la o
topire este folosit ca electrod la topirea următoare.
Ca electrod neconsumabil este utilizat grafitul sau wolframul. Cuptoarele cu
electrod neconsumabil au o utilizare mai redusă determinată de faptul că materialul de
prelucrat se impurifică cu materialul electrodului.
Cuptoarele cu arc electric cu topire în lingotieră pot fi utilizate, în unele procese
de preparare, cu gaz inert.
5.8.2. Cuptoare cu arc electric în vid cu topire în garnisaj

Cuptoarele de topire în garnisaj (fig. 5.47) sunt utilizate pentru prepararea
metalului în vederea realizării prin turnare a unor piese de forme complicate, din
materiale speciale. Sunt utilizaţi electrozi consumabili sau electrozi neconsumabili.
Pe parcursul procesului de topire, metalul din
creuzet este izolat de pereţii acestuia printr-un bandaj 5
din metal solidificat (garnisaj) format în timpul 2
procesului de topire sau rămas de la topirile pre- 4
cedente. 6
Eficienţa acestui tip de cuptor se obţine la o
viteză ridicată a procesului de topire (intensitate mare 7
3
a curentului în arcul electric) , astfel încât să rezulte
un material suficient de cald pentru a putea fi turnat 1
direct şi cu un aport nesemnificativ de metal topit la
masa de garnisaj.
În funcţie de metoda de turnare, cuptoarele pot Fig. 5.47  Cuptor cu arc electric în
fi cu turnare cu arc electric în funcţiune (arc aprins) vid, cu garnisaj: 1  creuzet răcit cu
sau cu turnare cu arc stins. apă; 2  incintă vidată; 3  forma
Cuptoarele cu turnare după întreruperea circu- de turnare; 4  electrod; 5  inel de
itului arcului electric (arc stins) cuprind un mecanism etanşare; 6  arc electric; 7  centru
de deplasare aflat în afara incintei vidate. După de basculare.
terminarea procesului de topire, electrodul este extras din creuzet şi acesta poate fi
înclinat pentru scurgerea metalului. Dezavantajul sistemului constă în faptul că pe
durata scoaterii electrodului şi bascularea creuzetului, oglinda descoperită a metalului
topit poate determina răcirea acestuia.
La cuptoarele cu turnare cu arc electric aprins încălzirea continuă şi pe durata

turnării iar electrodul asigură ecranarea termică a băii lichide.
Pentru a asigura stabilizarea arcului electric şi omogenizarea încărcăturii lichide,
pe suprafaţa exterioară a creuzetului poate fi prevăzută o înfăşurare cuprinzând câteva
straturi, alimentată cu tensiune continuă.
Cuptoarele de acest tip au o largă utilizare în industria aeronautică şi aerospaţială
pentru realizarea prin turnare de piese de formă complicată din titan şi aliajele sale.
Cuptoarele utilizate au capacităţi până la o tonă şi au ataşat şi sistemul de turnare
necesar. Acest lucru este impus de faptul că produsul lichid are, în general, o
viscozitate ridicată şi obţinerea unor produse de calitate necesită sisteme speciale de
turnare (turnare centrifugală).
5.8.3. Procese electrice şi termice în cuptoarele cu arc electric în vid
5.8.3.1. Particularităţi ale descărcării în arc electric în vid

În cuptoarele cu arc electric în vid, topirea are loc, în general, într-un mediu
gazos cu o presiune de 102  10 Pa. În unele cazuri, când apare posibilitatea
evaporării intense a componentelor de aliere (de exemplu, a manganului), topirea se
realizează cu atmosferă de gaz inert (de exemplu, argon) la presiuni de (22,5)104 Pa.
Cuptoarele moderne de topire cu arc electric sub vid, sunt alimentate în mod
obişnuit cu tensiune continuă (electrodul fiind la polaritate negativă).
În spaţiul dintre electrod şi metalul de procesat se găsesc vapori ai metalului din
cuptor ca şi gaze eliminate din şarjă. Deoarece energia de ionizare a atomilor de metal
este mai coborâtă ca cea a atomilor de gaz, arcul electric se dezvoltă în special datorită
ionizării vaporilor de metal. Ionizarea are loc prin ciocnire dar şi prin termoionizare
spaţială.
La topirea metalelor greu fuzibile, cu temperaturi sub 2300°C, electronii liberi
rezultă în primul rând datorită emisiei secundare la catod (bombardarea acestuia cu
ioni pozitivi) iar la materialele cu temperatură de topire peste 2300°C, emisia de
electroni este determinată în primul rând de fenomene de termoionizare la catod.
Cea mai mare parte a căderii de
UA tensiune în lungul arcului electric este la
[V] catod; în zona anodică căderea de tensiune
29 1 fiind de câţiva volţi. Gradientul de tensiune
28
în coloana arcului electric este de 10 
27 2
26 300 V/m.
25 În figura 5.48 sunt indicate caracteris-
ticile tensiune-curent pentru un cuptor
8 10 12 14 16 18 I [A] industrial utilizat la topirea unui lingou din
Fig. 5.48  Caracteristici tensiune-curent la oţel.
cuptorul cu arc electric în vid. Topirea cu arc electric relativ scurt 2
 5 cm în cuptoarele industriale determi-
nă valori ale tensiunii pe arcul electric indicate în tabelul 5.9.

Exploatarea cuptorului trebuie făcută astfel încât să se evite apariţia arcului
electric între electrod şi peretele cuptorului, care poate determina modificarea
repartiţiei puterilor în zona de lucru, instabilitatea procesului datorită înfluenţei
câmpurilor magnetice din zona arcului şi chiar distrugerea prin topire a pereţilor
cuptorului.
Tabelul 5.9
Valori ale tensiunilor la bornele arcului electric în vid
Material Cu Ti Zr Ta Nb Cr Mo W Fe Ni
Tensiune 26  24  28  28  31  22  36  26  21  23 
V 32 32 35 40 36 30 40 33 35 30
Utilizarea tensiunii alternative pentru alimentarea arcului electric la topirea

materialelor uşor fuzibile este posibilă pentru valori ridicate ale tensiunii pe arc şi cu
adoptarea unor măsuri speciale pentru intensificarea proceselor de ionizare în spaţiu.
La retopirea materialelor greu fuzibile, arcul electric alimentat la tensiune
alternativă arde stabil având în vedere termoionizarea intensă la electrozi.
5.8.3.2. Procese termice la electrod
Electrodul consumabil este realizat sub formă de bară, de secţiune circulară sau
pătrată, a cărui capăt din cuptor este încălzit în urma bombardării cu ioni pozitivi.
Temperatura  în fiecare secţiune a electrodului este practic constantă iar repartiţia în
lungul electrodului poate fi determinată din relaţia [5.2]:
   0  (  s   0 )  e  v x/ a , (5.98)
în care s este temperatura capătului cald, 0  temperatura iniţială, v  viteza liniară
de topire, x  distanţa de la capătul cald, a  difuzivitate termică.
La utilizarea de electrozi neconsumabili, repartiţia de temperatură în lungul
electrodului rezultă din relatia [5.8]:
   s  e 1,45.x/ Le , (5.99)
în care Le este lungimea electrodului.
În procesul de topire a electrodului consumabil, la capătul cald există în mod
permanent un strat (peliculă) cu metal lichid care determină picături. Picătura cu
dimensiune de 1  2 mm este un timp menţinută la electrod, datorită forţelor de
tensiune superficială.
Forma capătului cald al electrodului depinde în special de densitatea curentului în
arcul electric. La o densitate mare a curentului în arcul electric, rezultă un capăt
curbat iar la densităţi mici ale curentului electric rezultă un capăt plat. Forma capătului
electrodului determină modul de formare a picăturii şi locul de cădere.
Viteza de evaporare vci [kg/(m3.s)] a fiecărei componente a şarjei poate fi
determinată din relaţia [5.8]:
Mi 2 ,3 pr
vci  1,6  105  pi  ni  
e , (5.100)
în care pi este presiunea parţială [Pa] a vaporilor componentei i la temperatura de
vaporizare  [K], ni  cota parte a componentei i în şarjă, pr  presiunea [Pa] a gazelor
în zona de vaporizare .
Pentru un arc electric scurt eliminarea vaporilor din zona descărcării electrice
este dificilă având în vedere faptul că vaporii condensează imediat. Importanţă
practică are numai evaporarea la suprafaţa deschisă a băii de metal topit.
5.8.3.3. Procese termice în baia lichidă
În interiorul băii lichide, deosebit de importante sunt efectele hidrodinamice
determinate de forţele electrodinamice şi gravitaţionale ca şi acţiunea picăturilor care
cad de pe electrod.
Forţele electrodinamice datorate interacţiunii dintre curentul electric din baie şi
câmpul magnetic produs de înfăşurarea plasată pe exteriorul creuzetului determină o
mişcare circulară (fig. 5.49) a masei lichide cu o viteză de 0,2  0,7 m/s, în jurul axei
verticale.
Electrod De asemenea, apar forţe electro-
Apă Creuzet dinamice determinate de interacţiunea
dintre câmpul magnetic al conduc-
Înfăşurare toarelor de alimentare ai cuptorului şi
B B
curenţii din baie. Forţele electro-
I I dinamice care apar în metalul topit, în
F
F apropierea zonei de conectare a legă-
turii electrice a cuptorului, determină
Apă mişcări în plan orizontal şi în plan
vertical a masei lichide cu o viteză de
Fig. 5.49  Apariţia cuplului de rotaţie a metalului
lichid în cristalizator. 0,01  0,1 m/s.
Mişcarea sub acţiunea forţelor
gravitaţionale este determinată de faptul că metalul topit are temperatură diferită în
centrul cristalizatorului şi în zonele sale laterale; mişcarea are loc cu o viteză de
0,001  0,002 m/s.
Transferul termic în interiorul masei lichide din creuzet asigură acesteea o
temperatură practic constantă (diferenţe de temperatură sub 1°C). În acest fel,
rezistenţa termică de convecţie dintre fazele lichidă şi solidă ale metalului se
concentrează în stratul lichid adiacent garnisajului. Transferul termic în această zonă
are loc în regim turbulent datorită mişcărilor transversale pulsatorii ale şarjei.
Densitatea ps a fluxului termic prin suprafaţa de separaţie a celor două faze poate
fi dedusă din relaţia:
  s
ps  l e (5.101)
g
În relaţia (5.101), l este temperatura materialului lichid, s  temperatura
materialului solid, g  grosimea peliculei de material lichid din apropierea suprafeţei
de separaţie, e  conductivitatea termică echivalentă care ia în consideraţie atât
transferul termic prin conducţie cât şi prin convecţie.
În calculele practice conductivitatea termică echivalentă poate fi determinată din

relaţia:
e =  m , (5.102)
în care m este conductivitatea termică medie a metalului, iar  este un factor de
corecţie care ia în consideraţie şi transferul prin convecţie în regim turbulent. Valorile
factorului de corecţie  sunt calculate din relaţii cu caracter experimetal [5.2] date în
funcţie de numărul lui Pelke Pe (vezi cap.3):
 = 0,45Pe 0,438 pentru Pe  8600;
 = 1,3510-6Pe1,84 pentru Pe > 8600.
Pentru aprecierea vitezei v (m/s) de mişcare a metalului în baia lichidă poate fi
utilizată relaţia [5.2]:
2  nr  I H
v  . (5.103)
  HB
În relaţia (5.103)  este permeabilitatea mediului [H/m],   densitatea metalului
lichid [kg/m3],  = 1,6  factor care ia în consideraţie rezistenţa hidraulică, I 
intensitatea curentului electric în circuit [A], H  intensitatea câmpului magnetic
[A/m], nr  ponderea curentului electric ce se derivă pe direcţie radială (nr = 0,5 0,7),
HB  adâncimea băii.
Viteza v de mişcare a metalului în baie este în mare măsură determinată de
viteza de topire, respectiv de intensitatea curentului electric în circuit.
5.9. Conducerea proceselor din cuptoarele cu arc electric
5.9.1. Urmărirea regimului de funcţionare

Menţinea constantă a lungimii arcului electric este una dintre cele mai importante
condiţii privind funcţionarea la parametri tehnologici şi energetici impuşi cuptorului
cu arc electric [5.13].
Modificarea lungimii arcului electric poate avea loc datorită schimbării
temperaturii din cuptor (creşte temperatura şarjei), datorită surpării încărcăturii în
etapa de topire (apar scurtcircuite şi întreruperi ale arcului electric), datorită deflexiei
arcului electric sub acţiunea forţelor electrodinamice, datorită consumului electrozilor
etc.
Reglarea puterii disipată în arcul electric se obţine prin modificarea tensiunii de
alimentare şi a distanţei dintre electrozi şi încărcătură (în cazul cuptoarelor cu acţiune
directă) sau a distanţei dintre electrozi (în cazul cuptoarelor cu acţiune indirectă).
Modificarea tensiunii secundare a transformatorului de cuptor se face în mod
obişnuit, la trecerea de la o fază la alta a procesului tehnologic (topire, oxidare,
reducere) în cuptor iar modificarea poziţiei electrozilor se face în cadrul aceleiaşi faze
tehnologice pentru înlăturarea scurtcircuitelor, restabilirea arcului electric şi pentru
compensarea consumului electrozilor.
În cazul cuptoarelor trifazate fiecare electrod are sistemul propriu de reglare.
Sistemul poate fi realizat pentru a menţine constant unul dintre următorii parametri:
tensiunea la bornele arcului; intensitatea curentului electric prin arc; puterea disipată
în arcul electric; factorul de putere; rezistenţa arcului electric.
Sistemul de reglare cu menţinerea constantă a tensiunii are principalul dezavantaj
că prezintă o sensibilitate redusă deoarece la variaţii mari ale intensităţii curentului
electric în arc, tensiunea la bornele arcului se modifică puţin (a se vedea caracteristica
statică a arcului electric).
Sistemele de reglare la putere constantă nu permit obţinerea unui punct de
funcţionare unic; pentru aceeaşi putere a arcului electric rezultă două puncte distincte
de funcţionare D1 şi D2 (fig. 5.50).
După amorsarea arcului electric în punctul B
Ia al diagramei circulare (fig. 5.50), regulatorul
tinde să aducă sistemul în punctul D1 căruia îi
D2 corespunde puterea prescrisă PA. Deoarece
D1
funcţionarea în punctul D1 se face la valori
PA Isc B necorespunzătoare ale curentului electric şi
factorului de putere, este necesară o comandă
0 A Ir suplimentară pentru a aduce sistemul în punctul
Fig. 5.50  Puncte de funcţionare la putere de funcţionare D2 care corespunde valorilor
constantă. prescrise ale factorului de putere şi curentului
electric. La apariţia unui scurtcircuit în cuptor,
procesul trebuie reluat, inclusiv comanda suplimentară pentru trecerea în punctul de
funcţionare D2 . Sistemul este relativ complicat şi cu un timp de răspuns relativ mare.
Sistemul de reglare la curent constant poate fi utilizat la cuptoarele monofazate
sau trifazate la care arcul electric arde stabil (de exemplu, cuptoarele pentru
minereuri).
Reglarea la factor de putere constant are practic aceleaşi caracteristici cu sistemul
de urmărire a rezistenţei arcului electric. Într-adevăr, factorul de putere  definit de
relaţia:
RA  r
  cos   (5.104)
 RA  r  2  x 2
pune în evidenţă faptul că reglarea factorului de putere se reduce la reglarea rezistenţei
RA a arcului electric, deoarece r şi x sunt practic constante în raport cu RA.
Variaţiile mărimilor electrice din circuitul cuptorului pot fi:
 lente, determinate de consumul electrozilor, ridicarea nivelului băii lichide etc.,
 rapide, determinate de surparea încărcăturii şi apariţia de scurtcircuite sau
întreruperi ale arcului electric,
 foarte rapide şi oscilatorii, datorate fierberii metalului în baie, fluctuaţiilor arcu-
lui electric din cauza forţelor electrodinamice etc.
5.9.2. Sisteme de reglarea automată a cuptoarelor cu arc electric

Sistemele automate actuale asigură reglarea poziţiei electrozilor E (fig. 5.51). În
funcţie de rezistenţa RA a arcului electric, determinată pe baza informaţiilor privind
tensiunea UA la bornele arcului electric şi a informaţiilor privind valoarea curentului
electric în circuit. Aceste informaţii sunt obţinute prin intermediul transformatoarelor
de măsurare de tensiune TT şi de curent TC.
Blocul de calcul BC permite
BVP
determinarea rezistenţei electrice
RAp
reale RA a arcului electric, care, în I RA
BC RA
R
blocul comparator C, este TC
comparată cu valoarea prescrisă RAp, UA
stabilită în blocul valorilor prescrise TT A
BVP. Eroarea RA este transmisă
regulatorului R care prin E
intermediul blocului amplificator A
transmite semnal de comandă P
elementului executor EE (motor de K EE
acţionare, ventil electromagnetic
etc.). Acesta conduce la acţionarea Fig. 5.51  Sistem de reglare a poziţiei electrozilor în
cuptorul cu arc electric.
sistemului hidraulic P de reglare a
poziţiei portelectrodului PE.
Sistemul de reglaj automat trebuie să asigure funcţionarea cuptorului K la
parametrii prescrişi şi să prezinte următoarele caracteristici principale [5.14]:
 sensibilitate, cu abateri faţă de valorile impuse de cel mult  (3  6) % pe
durata procesului de topire şi  (2  4) % pe durata procesului de afinare;
 rapiditate, pentru a permite înlăturarea perturbaţiilor extreme (scurtcircuite şi
întreruperi ale arcului electric) într-un interval de timp de 1,5  3 s, printr-un proces
amortizat (fără oscilaţii); în caz contrar, la pătrunderea electrodului în baie are loc
carburarea metalului;
 reducerea la minim a mişcării electrozilor la perturbaţii aleatorii;
 posibilitatea modificării puterii disipate în arcul electric cu o abatere de cel
mult  5%;
 aprinderea automată a arcului electric;
 blocarea electrozilor la întreruperea tensiunii de alimentare.
Schemele actuale de comandă ale cuptoarelor cu arc electric utilizează
calculatoare de proces pentru urmărirea şi modificarea parametrilor astfel încât să fie
respectată în întregime tehnologia de elaborare în condiţiile unui consum energetic
minimal.
Schema de principiu a unei instalaţii cu calculator de proces este indicată în
figura 5.52 [5.14].
Calculatorul de proces 7, pentru controlul proceselor din cuptorul K, primeşte
informaţii privind intensitatea curentului în circuitul arcului electric ca şi privind
tensiunea la bornele arcului, de la transformatoarele de măsurare de curent TC,
respectiv de la cele de tensiune TT. De asemenea, primeşte informaţii privind
temperatura zidăriei refractare, temperatura metalului în cuptor (de la traductorul de
temperatură Tt), puterea activă absorbită din reţea, poziţia ploturilor transformatorului
de cuptor ca şi alte informaţii privind schema de alimentare cu energie electrică.
A Calculatorul de proces,
B pe baza unor programe
C 8
specializate şi a informaţiilor
primite, stabileşte momentul
4
efectuării diferitelor operaţii
(încărcarea cuptorului, bas-
cularea pentru evacuarea
TC T
zgurii şi pentru evacuarea
1 BCP
materialului lichid, modifica-
TT
rea regimului de lucru etc.) şi
afişează o serie de informaţii
BCT necesare operatorului (coefi-
cientul de utilizare a zidăriei
refractare, puterea disipată în
5 BCTC
fiecare fază, consumul de
6 energie electrică etc.). De
BCL asemenea, calculatorul de
proces stabileşte ploturile de
3 lucru ale transformatorului
BCTp de cuptor, pe fiecare fază. La
E creşterea temperaturii meta-
2
Tt lului sau zidăriei refractare,
calculatorul de proces asi-
K gură reducerea puterii disipa-
Fig. 5.52  Schema de principiu a unei instalaţii de comandă a tă în arcul electric, prin
proceselor într-un cuptor cu arc electric. modificarea plotului trans-
formatorului şi modificarea
adecvată a poziţiei electrozilor E.
Traductoarele 1 de putere activă şi rezistenţă a arcului electric transmit informa-
ţiile necesare la blocul BCP de control al puterii.
Blocul BCT de control al procesului de topire cuprinde programele tehnologice
pentru diferitele mărci de oţel şi asigură mărimile de consemn pentru celelalte sisteme
de control automat. La abateri ale valorilor calculate faţă de valorile de consemn
(stabilite de blocul BCT), blocul BCP transmite comenzile necesare la mecanismul
executoriu 3 pentru corectarea poziţiei electrozilor.
Blocul BCTp de control al temperaturii, pe baza valorilor măsurate şi a celor de
consemn stabileşte în fiecare moment puterea ce poate fi disipată în arcul electric.
Această informaţie este transmisă blocului BCT pentru stabilirea valorilor de consemn
necesare blocului BCP dar şi blocului BCTC, care prin intermediul elementului de
execuţie 5 asigură controlul poziţiei ploturilor transformatorului de cuptor.
Blocul BCL asigură afişarea mărimilor necesare, gestionarea informaţiilor

privind şarja elaborată ca şi operaţii de avertizare.
Principalul avantaj al sistemelor de reglare moderne, cu calculator de proces, este
posibilitatea controlului în timp real cu optimizarea procesului în funcţie de parametrii
concreţi ai încărcăturii şi materialului care trebuie elaborat.
Informaţia privind poziţia întreruptorului 4 este transmisă blocului BCT iar
comanda întreruptorului este realizată de către blocul BCTC.
În instalaţiile actuale mai sunt întâlnite sisteme de reglare cu releu diferenţial, cu
amplificatoare magnetice sau cu amplitudine.
5.9.3. Sisteme de reglare automată la cuptoarele cu arc electric pentru

minereuri
La cuptoarele cu arc electric pentru minereuri, având în vedere stabilitatea arcului
electric, în mod uzual este controlată valoarea curentului electric în circuit. În fig. 5.53
este indicată o schemă simplă de reglare pe baza informaţiei obţinută de la
transformatoarele de măsurare de curent TC (instalaţia de reglare cuprinde trei sisteme
de reglare independente, pe cele trei faze). Valoarea redresată a curentului electric
măsurat este transmisa releului de curent RC.
Prezenţa tensiunii de alimentare este sesizată de releul de tensiune nulă RN care
prin contactele sale normal deschise RN asigură alimentarea schemei de acţionare.
Dacă procesul din cuptorul K are loc la parametrii prescrişi, releul de curent RC
se află într-o poziţie indiferentă. În cazul în care curentul electric pe fază scade sub
A
B r
C 1RR 2RC
P
TC
RC
A 2  230/400 V; 50 Hz
B
C
N
K1 F1
T
K1
C R
RN
PE RTR RTC
r1 r2
E
C R
P LR LC
1RR 2RC
MA
RN RTR RTC R C
CA
Fig. 5.53  Schema de reglare automată la cuptoarele pentru minereuri.

valoarea de consemn, se stabileşte contactul 2RC scurtcicuitând astfel releul de timp
RTC (de coborâre). După un interval prescris de timp, se închide contactul RTC şi se
asigură alimentarea bobinei contactorului C. Acesta îşi închide contactele principale C,
motorul asincron MA este alimentat şi asigură modificarea poziţiei electrozilor.
Procesul se desfăşoară asemănător la creşterea curentului electric peste valoarea
de consemn.
Temporizarea la alimentarea bobinelor contactoarelor C (de coborâre) şi R (de
ridicare) apare necesară pentru a evita acţionări la variaţii aleatorii ale curentului
electric în circuit.
Mecanismul hidraulic P de deplasare a electrozilor E este prevăzut cu
limitatoarele de cursă LC şi LR care limitează jos, şi respectiv sus cursa
portelectrodului PE .
Reglarea valorilor prescrise ale curentului electric se face cu ajutorul rezistorului
r şi a potenţiometrului P. Protecţia motorului asincron MA este realizată cu releul de
suprasarcină (bimetalic) K1 iar protecţia schemei de comandă cu siguranţa fuzibilă F1.
O schemă asemănătoare poate fi utilizată la reglarea în funcţie de valoarea
curentului în arcul electric a poziţiei electrozilor la cuptoarele cu arc electric cu
acţiune indirectă. Alimentarea cu energie electrică a arcului care arde între cei doi
electrozi, între două faze, permite utilizarea unui singur sistem de reglare automată
(faţă de cele trei sisteme independente necesare în fig. 5.53).
5.10. Conectarea cuptoarelor cu arc electric la reţeaua

electrică de alimentare
Cuptoarele cu arc electric sunt mari consumatoare de energie electrică iar
procesele specifice pot determina propagarea unor importante perturbaţii în reţeaua
electrică de alimentare. Funcţionarea cuptorului cu arc electric este o importantă sursă
de armonici care se propagă în sistemul de alimentare, este un important receptor
dezechilibrat şi determină variaţii mari şi rapide ale puterii reactive absorbite
L1 L2 antrenând un nivel important al
110 flickerului pe barele de alimentare. Din
kV aceste considerente, cuptoarele cu arc
electric sunt conectate, în funcţie de
6  35 kV
20 kV putere, la barele de 6  110 kV ale
intreprinderii, separate galvanic de
Receptoare Receptoare barele pe care sunt conectaţi ceilalţi
sensibile la IC insensibile la consumatori. În figura 5.54 este
perturbaţii perturbaţii
indicată o schemă de principiu privInd
K1 K2 conectarea la reţea a cuptoarelor cu arc
Fig. 5.54  Conectarea la reţea a cuptoarelor cu arc electric K1 şi K2.
electric. Exigenţele actuale privind calitatea
energiei electrice livrată celorlalţi con-
sumatori, a determinat ca instalaţiile cuprinzând cuptoare cu arc electric să fie dotate
cu sisteme de urmărire în timp real a perturbaţiilor, în primul rând a consumului de
putere reactivă pentru limitarea efectului de flicker [5.15]. În acest sens, pe barele de
alimentare este conectat sistemul de compensare IC controlat cu ajutorul unui
calculator de proces care urmăreste simultan limitarea regimului nesinusoidal şi a
necesarului de putere reactivă (a se vedea fig. 1.38).
Funcţionarea cuptoarelor cu arc electric conform diagramei din figura 5.22
conduce la o încărcare corespunzătoare a schemei numai pe durata procesului de
topire. În celelalte etape ale procesului de elaborare, atât circuitul de alimentare cât şi
cuptorul electric sunt slab utilizate (sub 80% din puterea nominală în etapa de oxidare
şi sub 50% în etapa de reducere), conducând la reducerea parametrilor energetici ai
schemei şi la reducerea productivităţii cuptorului.
În scopul creşterii performanţelor energetice şi pentru a asigura creşterea
productivităţii, în instalaţiile actuale de turnare continuă se separă etapa de topire cu
etapele de preparare. Procesul de topire este realizat într-un cuptor cu arc electric,
încărcat la putere maximă iar procesele de preparare au loc în alte instalaţii
dimensionate pentru puterea corespunzătoare. Este posibilă în acest fel, reducerea
consumului specific de energie electrică, ajungând la valori sub 500 kWh pe tona de
material lichid [5.16].
Pe durata procesului de topire, funcţionând cu puterea nominală, cuptorul cu arc
electric ajunge la un randament total de 85  90 %. Incluzând şi operaţiile auxiliare
(încărcare, descărcare) ca şi etapele de preparare a metalului, randamentul global al
instalaţiei este de 50  60 %.
O parte din pierderile de căldură cuprinse în gazele de ardere pot fi recuperate
prin preîncălzirea materialelor înainte de topire. De asemenea, este posibil a recupera,
pentru necesităţi locale, o parte din căldura preluată de apa de răcire a diferitelor
componente ale cuptorului. Prin recupererarea unei părţi din pierderile de căldură se
poate obţine o creştere cu 5  10 % a randamentului global al instalaţiei.
O soluţie deosebit de eficientă pentru recuperarea energiei gazelor de ardere este
prezentată în figura 5.55 pentru cazul cuptoarelor cu arc electric alimentate la tensiune
continuă [5.11].
Cele două cuptoare gemene K1 şi K2 sunt alimentate de la aceeaşi sursă de
tensiune continuă. Dacă, de exemplu, în cuptorul K1 are loc procesul de preparare a
metalului M, gazele evacuate ajung în cuptorul K2 (prin intermediul elementului de
deviere D care poate
asigura eventuala de- E
viere a gazelor spre E
coş) unde încălzesc
încărcătura Fe (fier
vechi) ce urmează a C
fi procesată. Gazele
K1 K2
răcite, ieşite din M Fe
D
F
Fig. 5.55  Sistem de recuperare a căldurii la cuptoare cu arc electric ,
alimentate la tensiune continuă.
cuptorul K2 sunt dirijate spre coşul de evacuare C prin intermediul sistemului de
filtrare F.
După terminarea procesului de preparare în cuptorul K1, este conectat la sursa de
alimentare cuptorul K2 şi, după evacuarea metalului topit din cuptorul K1, se trece la
încărcarea acestuia pentru o nouă şarjă.
BIBLIOGRAFIE
[5.1] Comşa, D. Instalaţii electrotermice industriale. Editura Tehnică, Bucureşti, 1986.

[5.2] Altgauzen, A., P. Elektrotermiceskie oborudovanie. Spravocinik, Energhia, Moscova, 1980.
[5.3] Şora, I. ş.a.Utilizări ale energiei electrice. Editura Facla, Timişoara, 1983.
[5.4] Rudolph, M. şi Schaefer, H. Elektrothermische Verfahren. Grundlagen. Technologien.
Anwendungen, Springer Verlag, Berlin, 1989.
[5.5] Worrel, E. , J. de Beer , Block, K. Energy Conservation in the Iron and Steel Industry. Proceeding
of the International Conference “Energy Efficiency in Process Technology”, Athenes, Greece,
oct. 1992.
[5.6] Okorov, N.,V. Elektroplavilnâe peci cernoi metalurgi. GNTI, Moscova, 1950.
[5.7] Fireţeanu, V.Pomparea şi antrenarea electromagnetică a metalelor topite. Editura Tehnică,
Bucureşti, 1986.
[5.8] Miclescu, Th. ş.a. Utilizarea energiei electrice. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.
[5.9] Marcus, P.,F. şi Kirsis K.H. Global Metallics Crisis of Steel: Gold, Scrap and Magic Black
Powder. Steel Survival Strategies IX Conference New York, iunie 1994.
[5.10] Grosjean, J., C. ş.a. Etude et developpment du four electrique monoarc à courant continuu ARP.
Revue de Metallurgie CIT, februarie 1992, p.147...154.
[5.11] *** ABB DC arc furnace conductive bottom. Prospect ABB, 1994.
[5.12] *** Vacuum Precision Casting. Prospect LEYBOLD AG, 1995.
[5.13] Smolearenko, V., D. Vâsokomoşcinâe dugovâe staleplavilnâe peci. Izdatelstvo Energhia,
Moscova, 1976.
[5.14] Svencianskii, A., D. Avtomaticeskoe upravlenie elektrotermiceskimi ustanovkami. Elektro-
atomizdat, Moscova, 1990.
[5.15] Wanner, E. Installations statiques de compensation de la puissance réactive pour fours à arc. În:
Rev. BBC, 64(1977), nr.2, p.108...118.
[5.16] Samokiş, V.,V. Povâşenie efektivnosti ispolzovania elektroenergia v sistemah elektrotehnologhii.
Naukova Dumka, Kiev, 1990 .

Cap 5 Cuptoare Cu Arc Electric

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Cap 5 Cuptoare Cu Arc Electric

Încărcat de

Drepturi de autor:

Cuptoare cu arc electric pentru topirea oţelului 201

CUPTOARE CU ARC ELECTRIC

Cuptoarele cu arc electric folosesc căldura dezvoltată în canalul arcului electric

5.1. Tipuri de cuptoare cu arc electric

metal metal lichid

d) Cuptoare cu arc electric sub vid, cu acţiune directă, alimentate în special la

5.2. Bazele fizice ale descărcării în arc electric

energie termică. Arcul electric este o descărcare autonomă caracterizată de densităţi

5.3. Arcul electric alimentat cu tensiune continuă

5.3.1. Amorsarea arcului electric

În prima etapă, electrodul E (fig. 5.4) este presat asupra

Trecerea curentului electric prin canalul ionizat dintre electrod şi metal,

Bombardarea cu ioni a catodului poate determina emisie de electroni secundari

5.3.2. Structura arcului electric

5.3.3. Caracteristicile statică şi dinamică ale arcului electric alimentat

UA În porţiunea bc, la valori relativ mari ale

Fig. 5.8  Caracteristicile arcului Fig. 5.9  Caracteristicile arcului

5.4. Arcul electric alimentat cu tensiune alternativă

5.4.1. Caracteristicile arcului electric alimentat cu tensiune alternativă

în care UA0 este componenta continuă a tensiunii la bornele

Analiza relaţiei (5.14) pune în evidenţă faptul că aria cuprînsă în interiorul

5.4.2. Stabilitatea arcului electric

Fig. 5.14  Puncte de funcţionare a

U am  U s  sin t1 ; U st  U s  sint 2 (5.19)

tului electric în circuit are expresia: U st i t3

Fig. 5.16  Forma curentului în circuitul arcului electric.

Fig. 5.17  Condiţia de

5.4.3. Funcţionarea cuptoarelor cu arc electric trifazat

5.5. Cuptoare cu arc electric cu acţiune directă

5.5.1. Elemente constructive ale cuptoarelor cu arc electric cu acţiune

Fig. 5.20  Construcţia cuptorului cu arc electric trifazat pentru

Uşa de lucru a cuptorului este folosită pentru executarea reparaţiilor, a

6 cărămizi din silică. Sunt prevăzute rosturi

se realizează din blocuri stampate anterior

1 (casetate); mai rar se stampează chiar în

Portelectrozii realizează susţinerea şi deplasarea electrozilor ca şi fixarea

5.5.2. Regimuri de functionare ale cuptoarelor cu arc electric pentru

Principala caracteristică, din punct de vedere energetic, a procesului de topire

Pentru a reduce durata procesului de topire şi deci pentru creşterea productivităţii

reduce puterea în cuptor la (0,7  0,8)Pn. În perioada

P de afinare, se reduce cantitatea de carbon din metal,

degazarea şi rafinarea materialului prin eliminarea

(0,4  0,5)Pn

(0,7  0,8)Un

deci a puterii absorbite de cuptor.

(0,55  0,6)Un În etapa de reducere se asigură dezoxidarea,

5.5.3. Echipamentul electric al cuptoarelor pentru topirea oţelului

5.5.4. Realizarea reţelei scurte

Fig. 5.24  Schema electrică de alimentare a unui cuptor cu

Căderile de de tensiune UA, UB şi UC pe fazele A, B şi respectiv C ale reţelei

Z A  R fA  ( 3 / 2)  (M AB  M AC )  j  ( LA  0,5  M AB  0,5  M AC ) .

Având în vedere că:

Funcţionarea cuptorului cu o asimetrie importantă conduce la o utilizare slabă a

5.5.5. Mijloace de limitare a pierderilor pe durata funcţionării

5.5.6. Dimensionarea cuptorului electric cu arc cu acţiune directă

în care a = D/H = 4  7.

 parametrii procesului tehnologic (temperatura de

Fluxul termic pt corespunzător pierderilor de căldură pe durata procesului de

Qpp = pp tp , (5.66)

Solicitările electrice, termice şi mecanice ale transformatoarelor de cuptor impun

Puterea aparentă nominală STn a transformatorului (fig.5.27) este determinată de

După alegerea conductoarelor reţelei scurte şi determinarea schemei echivalente

Intensitatea H12 a câmpului determinat de curentul electric I1 care circulă printr-

Dacă prin punctul 2 trece un conductor (paralel cu primul) parcurs de curentul I2 ,

Fig. 5.29  Dispunerea

În cazul concret al cuptoarelor cu arc electric configuraţia câmpurilor magnetice

În cazul cuptoarelor de capacitate mare (peste 15 tone), forţele electrodinamice