Sunteți pe pagina 1din 2

Modulul V: Asamblari mecanice si sisteme de treansmitere a miscarii

FIȘĂ DE DOCUMENTARE NR. 5


TRANSMISII PRIN CURELE

1. Generalități privind transmisiile prin curele: definiție, clasificare, domenii de utilizare


2. Montarea transmisiilor prin curele

1. Transmisia prin curea este mecanismul care are rolul de a transmite mișcarea și puterea
mecanică de la un arbore la altul, prin intermediul elementului flexibil tensionat numit curea.
Transmisia prin curele se foloseşte la:
 transmiterea mişcării de rotaţie de la un motor;
 în industria de aparate;
 în industria de aparatură electrocasnică;
 la transmisiile de putere.

Transmisiile prin curele sunt ansambluri constituite din:


 roţile de curea;
 curele;
 dispozitive de întindere a curelelor;
 dispozitive de schimbare a curelelor de pe roţile antrenate pe cele libere.
Cureaua este elementul intermediar flexibil care este înfăşurat atât pe roata conducătoare, cât şi
pe cea condusă.
După forma secţiunii transversale a elementului de tracţiune, de lăţime l şi grosime s transmisiile pot fi
 transmisii cu elemente late;
 transmisii cu elemente rotunde;
 transmisii cu elemente trapezoidale.
Curelele late se îmbină prin lipire, prin coasere sau cu elemente de legătură metalice (eclise,
agrafe, şuruburi, nituri).
Roţile de curea se confecţionează din oţeluri tratate termic (OLC45, 41 MoC11) sau din alamă,
bronz sau materiale plastice, pentru industria de aparate
Fig. 1 Transmisii prin curea 1 - arbore conducător; 2- arbore condus; 3- arbore intermediar

2. Montarea transmisiilor prin curele


Pregătirea montajului necesită parcurgere a etapelor de pregătire pentru montaj: se verifică
arborii, fusurile, canalele de pană, canelurile.
Roţile de curea libere se montează pe arbore folosindu-se ca lagăr o bucşă de bronz presată în
alezajul butucului roţii, iar jocul necesar rotirii se realizează prin ajustare.
După ce roţile au fost montate pe arbori se îmbină şi se montează curelele pe roţi.
Înainte de montare, curelele se întind folosindu-se pentru aceasta maşini speciale. Operaţia de
întindere durează câteva zile şi se face sub o sarcină de trei ori mai mare decât sarcina de lucru.
Montarea pe roţi a curelelor se face cu partea nelucioasă, deoarece este mai aderentă la roată.
Trebuie ca semnul care indică sensul de deplasare al curelei să coincidă cu sensul de rotaţie al roţii
pentru a se evita dezlipirea curelei şi sări rea acesteia de pe roată.
După montaj se verifică întinderea curelei folosind pentru aceasta un dinamometru. Ca măsură
suplimentară pentru asigurarea întinderii curelei se foloseşte o rolă suplimentară.
Verificarea montajului constă în:
 verificarea bătăii axiale;
 verificarea bătăii radiale;
 poziţia relativă a celor două roţi.
Norme specifice de tehnica securității muncii
- În timpul funcționării nu se vor executa niciun fel de lucrări de reparație sau de întreținere;
- Se utilizează numai sculele și dispozitivele necesare operației curente;
- Manevrarea arborilor și a roților de curea se face cu atenție; se vor folosi dispozitive adecvate
de transport și de manevrare;
- Nu se va executa coborârea sau montarea cu mâna a curelelor în timpul funcționării instalației
de transmisie;
- Curelele ușoare (până la 5 kg) vor putea fi demontate de pe roți sau montate pe roți numai cu
ajutorul dispozitivelor speciale (pârghii de curea);
- Roțile de curea vor fi demontate și montate numai cu ajutorul dispozitivelor pentru depresare
și presare;
- Înainte de începerea operației de demontare, roata va fi asigurată împotriva căderii sau a
răsturnării, iar arborele va fi asigurat împotriva rostogolirii;
- La montarea roții pe arbore sau pe osie se va evita ținerea degetelor sau a mâinilor pe acestea;
- Materialele utilizate pentru îmbunătățirea aderenței între curea și roată se vor depune pe
curea numai după oprirea din funcțiune a transmisiei.

S-ar putea să vă placă și