Sunteți pe pagina 1din 5

SIMBOLISMUL

-in perioada interbelica, poezia lirica se manifesta prin diferente de viziune, de tematica astfel incat
convietuiesc mai multe curente literare, precum simbolismul, modernismul, traditionalismul,
avangardismul
- simbolismul este un curent literar aparut la sfarsitul secolului XIX inceputul secolului XX pe
fondul unei societati aflate in criza, care a generat sentimentul esecului, al instrainarii
- promoveaza un concept nou de poezie, redescoperind conditia metafizica a acesteia si natura ei de
esenta muzicala
- in spatiul literaturii romane, Matei Calinescu afirma ca simbolismul este „cel dintai curent poetic”
in masura in care romantismul, neoromantismul fusesera curente literare nu poetice
- curent care premerge liricii moderne
- cuvantul simbolism a fost prima data folosit de Jean Moreas in 1885 ca nume al unei manifestari
literare
- 1886 Jean Moreas publica in „Le Figaro” lucrarea intitulata „Simbolismul”
- incepand cu simbolismul, poezia are o constienta de sine, o existenta proprie
- poetul simbolist incearca sa intemeieze poezia nu pe ce exprima, ci pe ea insasi, ca mic univers
posibil intr-un raport de paralelsim cu universul real

Elemente specifice

a) Simbolul
- apt sa reconstituie lumea pe temeiuri noi, calauzindu-se dupa corespondentele secrete dintre
fenomene;
- nu este o figura de stil ci este un mijloc de a transmite semnificatii;
- exista printr-o analogie intre doua planuri: al obiectului concret si al semnificatiei abstracte la care
se face trimitere;
- este ambiguu pentru ca nu i se poate asocia nicio semnificatie;
- este incarcat de plurivocitate;
- a simboliza echivaleaza cu a stabili o corespondenta intre limbaj si lume.

b) Tehnica sinesteziei
- consta in asocierea spontanta a unor senzatii de natura diferita prin transpunerea acestora in
imagini poetice inedite, care sugereaza o perturbare a simturilor

c) Sugestia
- poetul simbolist nu isi numeste obiectul, ci il sugereaza
- „a numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din desfatarea poemului, care e facut din
fericierea de a ghici putin cate putin; a-l sugera-iata visul”. (Stephane Mallarme)

d) Ambiguitatea limbajului poetic


- se realizeaza prin utilizarea simbolurilor ambigue, prin suprimarea conexiunilor explicite intre
imagini, prin fragmentarism, prin condensarea stilurilor;

e) Inovatii prozodice
- pentru simbolisti poezia nu e versul, ci vibratia din interior
- starnirea vibratiei, a muzicii sufletesti devine scopul liricii si daca starea lirica pretinde un alt
sistem de versificatie decat cea traditionala, poetul e liber a nu se supune regulilor prozodiei
- in plan textual, acest lucru se realizeaza prin versul alb, prin versuri monosilabice si bisilabice,
prin suprimarea partiala a rimei si prin tehnica ingambamentului (procedeu de versificație
constând în continuarea ideii poetice în versul următor, fără a marca aceasta prin vreo pauză)
f) Muzicalitatea
-intrucat poezia trebuie sa exprime inefabilul, lirica se inrudeste cu muzica, ceea ce în planul
creatiei conduce către fluiditatea muzicala a versului
- repetiția obsedanta a unor sunete, a unor cuvinte (lait motiv) sau unele versuri (refren)

g) Teme și motive
- dezvolta o noua „boala a secolului”, spleen-ul (nemultumire cu privire la prezent, stare de
plictiseala, dublata de tristete, neîncredere în viitor, dezamăgire, dorința de evaziune din cotidianul
anost)
- exploreaza domeniul subconstientului, eul liric aflat în stari de criza existentiala (angoasa,
nevroza, apatenta pentru morbid și bizar)
- universul citadin
- iubirea văzută ca eșec

SIMBOLISMUL ROMANESC

- teoreticianul este Alexandru Macedonski care prin articole și studii teoretice (Poezia viitorului,
Despre logica viitorului) stabileste o elocventa intre arta versurilor și arta muzicii, precum și faptul
ca lirica trebuie sa conduca către o „perturbare a simturilor” (A. Rimbaud)
- eforturile sale sunt dublate de incurajarea unor poeti simbolisti, precum Stefan Petica, Dimitrie
Anghel, în cadrul revistei „Literatorul”
- urmează etapa pseudosimbolista dirijata de Ovidiu Densusianu în cadrul revistei „Viata noua”
- după incercarile lui Ion Minulescu, lirica romaneasca reușește să se racordeze la spiritul european
prin creatia lui George Bacovia

LIRICA BACOVIANA

- lirica bacoviana începe drumul modernizarii poeziei, deschizandu-se drumul pentru Tudor
Arghezi, Lucian Blaga , Ion Barbu
- George Bacovia prin lirismul sau premerge liricii moderne
- formula lui Bacovia este un discurs poetic neinteresat de realitatea referentiala; un discurs despre
discursul poetic, având o accentuata funcție metatextuala
- cadrul existential apare ca simpla interioritate și nu ca peisaj
- Dumitru Micu observa ca poetica lui George Bacovia este aceea a toamnelor reci, cu amurguri
sumbre de metal, a iernii aspre care închide lumea în cavouri de gheață și zăpada, a verii toride de a
carei căldura „incet cadavrele se descompun” sau a primaverii nevrotice
- ploaia, ninsoarea, umezeala ii apar poetului ca emanatii ale morții; într-un astfel de mediu anost
eul poetic se simte copleșit, impresurat, trăiește drama insingurarii și experiența bacoviana devine
terifianta
- Bacovia își consruieste un spațiu înțeles ca locuinta tombala, mortificatoare,in care starea agonala
nu poate fi eludata
- neantul, teama de vid, este o obsesie ce terorizeaza conștiința artistica bacoviana dând glas unor
valori umane aflate în criza
- lirica sa aduce în prim plan omul macerat de singuratate care trăiește damnatia veșnica
- spațiul poetic bacovian este crispat, rece, deseori artificial, amenințat de disolutie, constiuit prin
repetarea unor motive lirice încărcate negativ (piața, târgul, cimitirul, orașul) care genereaza vidul,
solitudinea, claustrofobia
Simboluri – motive literare recurente

- motivul singuratatii, preluat de la romantism. La Bacovia, în schimb, solitudinea devine un


sentiment sumbru, apasator, asociat cu spațiul camerei (izolarea) sau cu spatii exterioare: parcul,
străzile sau orașul de provincie. În mulțime, eul poetic bacovian se simte instrainat, inadaptat, fără
putinta de comunicare cu ceilalți, rataceste fără sens, cu gesturi absurde. Sentimentul inadaptarii
produce instrainarea și dorința de evadare.
- într-un interviu din 1929, în revista Viata literară, poetul declara: „Fiecarui sentiment ii
corespunde o culoare. Acum în urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei... În plumb văd
culoarea galbena. Compusii lui sau un precipitat galben. Temperamentului meu ii convine aceasta
culoare. După violet și alb am evoluat spre galben... Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben
[...] Altădată în Plumb, pe lângă impresia colorata, mai simțeam alta statica, de greutate. Plumbul
apasa cel mai greu pe om... Cât privește despre mine am fost și rămân un poet al decadentei”.
- gama de culori este restransa în poezia lui Bacovia, centrata pe câteva motive tipice simboliste:
uratul, plictisul, tristețea, monotonia. Esential sugestiva, culoarea,in loc sa reliefeze obiectul,
dimpotriva, estompeaza conturul, îl dizolva într-un fluid unic, în stare sa impuna o anumita stare de
spirit. Culorile, ca și instrumentele muzicale, au rolul de a sugera o stare sufleteasca.
- ALB: resemnare, inexistenta, disolutia, vidul. Este valorizat în registrul nocturn ca simbol
al morții, este tentacular. Releva o stare crepusculara
- NEGRU: limita cromatica, suscita limita depresiva, este tentacular, apocaliptic, generator
de obsesii, de spaima și întotdeauna înseamnă tanatic
- VIOLET: monotonie, doliu cosmic
- VERDE CRUD, ROZ, ALBASTRU: nevroza
-GALBEN: depresia
- lumea orașului, a targului de provincie se constituie într-un motiv de larga recurenta în lirica
bacoviana. Abatorul, pietele pustii, parcurile saracacioase reprezintă elemente ale universului
citadin care provoaca spaima existentiala și, în același timp, constituie fundalul pe care sunt
proiectate ipostazele umane specifice poeziei bacoviene: copii și fecioare tuberculoase, o palida
muncitoare, poetul rătăcind fără sens și făcând gesturi absurde
- cadrul natural este trist și dezolant în lirica bacoviana. Ploaia și ninsoarea au rezonanta în
sufletul omului, aducând monotonie, nevroza, chin, frig lăuntric.
- toamna, anotimpul mohorat al ploilor interminabile, pustieste sufletul și amorteste simturile
- iarna este infernala, domina întreaga lume și aduce cu sine pierderea oricarei speranțe, a oricarei
iluzii din sufletul poetului
- primavara nu reprezintă pentru eul liric bacovian un motiv de bucurie, ci dimpotriva, un anotimp
al nevrozelor
- căldura infernala a verii creeaza o atmosfera în care cadravele se descompun
- în mijlocul acestui peisaj dezolant, poetul rataceste singur, instrainat de ceilalți, fără putinta de a
comunica cu lumea din jur, motivul singuratatii asociindu-se cu izolarea, instrainarea,
imposibilitatea comunicarii
- iubirea apare în poeziile lui Bacovia într-un mod diferit de lirica romantica. Femeia constituie un
refugiu, casa ei reprezintă un loc de adăpost, compasiune și ocrotire, un loc unde asprimile bolii și
ale mizeriei umane sunt alinate cu forme de atenție elementara, precum un ceai sau un foc bine
nutrit
- moartea apare ca o senzație de anihilare a întregii existente, de dezagregare a materiei și a fiintei.
Moartea provoaca rareori panica. Ea este de obicei dorita și asteptata ca un remediu al bolii
existentiale de care suferă poetul.
Simbolismul bacovian se realizeaza printr-o retorica specifica, marcata de stilizare, cu un
lexic restrans, în care cuvintele-cheie transformate în motive literare devin elemente definitorii ale
universului poetic. Treptat lirismul bacovian aluneca spre expresionism.
Din lumea bacoviana nu se poate fugi, este o lume închisă, fără iluzia unei transcendente
salvatoare, sensul existenței fiind vidul, nimicul. Traseul discursului liric bacovian, de la
simbolismul manierist la tranzivitate, este chiar drumul poeziei moderne.

ARTA POETICA

Arta poetica este un text literar în care autorul își exprima opinia despre arta în general, prin
intermediul mijloacelor artistice. Într-o arta poetica este exprimat crezul artistic al poetului. Un
astfel de text poate conține explicații metaforice referitoare la motivele care au condus catre
nașterea actului poetic, etapele parcurse în zamislirea creatiei, precum și la tematica abordata,
continutul asociat tematicii sau mijloacele de expresie preferate. Realizand o arta poetica, autorul ia
în calcul existența orizontului de așteptare a lectorului, oferindu-i acestuia sugestii de interpretare a
textului. Așezată deobicei în debutul volumului pe care îl prefateaza, are o accentuata funcție
metatextuala. Este un discurs despre discursul poetic, o poezie despre poezie. De cele mai multe ori
tema este creatia literară.

PLUMB
de George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb, Dormea întors amorul meu de plumb


Si flori de plumb si funerar vestmint -- Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur în cavou... si era vint... Stam singur lângă mort... si era frig...
Si scirtiiau coroanele de plumb. Si-i atirnau aripile de plumb.

- Plumb este o arta poetica ce deschide volumul cu același nume, 1916.


- viziunea despre lume este aceea a poetului simbolist care percepe întreg Univesul ca pe o
amenințare, o constrangere continua. Dacă în „Lacustra” sentimentul fragilitatii este sugerat de
amenintarea diluviului, în „Plumb” acesta e generat de apasarea sufocanta a materiei simbolizate
prin plumb. Individul este un prizonier caruia speranța, optimismul, nu ii sunt permise și trăiește
agonal presentimentul sfarsitului. Viziunea pesimista despre lume configureaza la nivel textual
tematica singuratatii, a morții și genereaza totodata o serie de stari specifice simboliste: spleen-ul,
angoasa, nevroza

- titlul poeziei este simbolul plumb:


- reprezintă materia literei tipografice: transpunerea lumii în text prin trasaturile sale
chimice, viteza mare de răcire, innegrirea ce simbolizeaza ideea de moarte văzută nu ca un accident
fatal și ca proces chimic (impietrirea, ingreunarea trupului)
- culoarea gri sugerează starea de spleen, monotonia, este combinatia intre alb și negru (de
povestit un pic despre aceste doua culori)
- toxicitatea/maleabilitatea plumbului sugerează dezechilibru interior, stare nevrotica
- greutatea sugerează apasarea sufleteasca
- Vladimir Streinu afirma „plumbul-simbol al mineralizarii eului”

- tema o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii si artificiala. Lumea ostila si
stranie, conturata de cateva pete de culoare este proiectia universului interior, de un tragedism
asumat cu luciditate.
- textul este structuratin doua catrene construite pe baza lexemului plumb, care este reluat in sase
din cele opt versuri ale poeziei. Cele doua strofe/secvente poetice corespund celor doua planuri ale
realitatii: realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de cimitir si de cavou si realitatea interioara,
subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu disperare, fiind si el
conditionat de natura mediului.
- strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant, in care eul poetic se
simte claustrat: un cavou, simbolizand universul interior si in care mediul inconjurator a capatat
greutatea apasatoare a plumbului.
- elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb”, „vestmantul funerar”, „flori de plumb”,
„coroanele de plumb”
- repetarea epitetului „de plumb” are multiple sugestii (cromatica, fizica) insistand asupra existentei
mohorate, anoste, lipsita de transcendenta sau de posibilitatea inaltarii.
- lumea obiectuala, in manifestarile ei de gingasie si frumusete, este marcata de impietrire.
-lipsa referentialitatii este redata de imaginea florilor care si-au pierdut substanta, sunt
dematerializate si transformate in semn al sfarsitului implacabil
- motivului literar al florilor este desemantizat, isi pierde din sugestiile uzuale (gingasie, frumusete,
parfurm, puritate), vegetalul se mineralizeaza, se solidifica
- eul liric se plaseaza intr-un univers tombal, lumea in care traieste il claustreaza intr-un cavou
- Vantul este singurul element care sugereaza miscarea, insa produce efecte reci, ale mortii: „Si
scartaiau coroanele de plumb”. Verbul „scartaiau” releva sonoritatea stridenta care conduce catre
perturbarea simturilor
- intregul poem este construit pe sugestia tanaticului, indusa de complexitatea puterii de sugestie a
plumbului
- cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabra poarta sugestia nocturnului

- strofa a II-a debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia/moartea


afectivitatii: „Dormea intors amorul meu de plumb”. Cuvantul „intors” constituie misterul poeziei.
Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de intoarcerea mortului cu fata spre apus.
- „Si-am inceput sa-l strig” motivul strigatului, strigat ce substituie motivul chemarii din lirica
eminesciana
- se desolemnizeaza motivul iubitei fata de lirismul romantic in care moartea era privita ca o trecee
in serafic, iubita devenind un inger. La Bacovia moartea este urmata de vid, neant
- „aripile de plumb” este o metafora ce sugereaza prabusirea sperantei si faptul ca zborul, inaltarea,
echivalente cu implinirea spirituala sau cu increderea in puterea izbavitoare a iubirii, dovedeste o
perspectiva pesimista, aproape nihilista
- elementele naturii primordiale sunt frigul si vantul care produc disolutia materiei
- motivul frigului completeaza motivul vantului din prima strofa
- starea de solitudine a eului liric este sugerata de repetarea sintagmei „stam singur”, care alaturi de
celelalte simboluri accentueaza senzatia de pustietate sufleteasca
- la nivel fonetic , cuvantul plumb cuprinde o vocala inchisa de catre doua consoane „grele”, ceea
ce sugereaza o inchidere a spatiului. In restul poeziei predomina vocalele o, i, u dand sentimentul
golului existential, al absentei, al vidului launtric
- la nivel morfologic se remarca prezenta verbelor statice. Utilizarea imperfectului ca timp
predominant face trimitere la ideea de permanentizare a trairii, a sentimentelor-eul damnat sa
traiasca moartea vesnica
- la nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propozitii principale, independente,
coordonate prin juxtapunere. Repetarea conjunctiei „si” realizeaza suprapunerea de imagini pentru a
reda aceeasi stare
- la nivel lexical se remarca prezenta cuvintelor din campul semnatic al mortii: sicriu, cavu, funerar,
coroana, mort. Repetarea acelorasi cuvinte are ca efect monotonia.