Panait Istrati – cronologie

Literatură

1855

 22 ianuarie - S-a născut Joiţa Istrate, mama scriitorului, în comuna Cazasu, plasa Vădeni, judeţul Brăila. Părinţii săi, Nedelea şi
Stoica Istrate, erau ţărani. Au mai avut o fiică, Antonica, şi doi fii, Anghel şi Dumitru, care vor deveni personaje ale operei
istratiene.
1884
 10/22 august - S-a născut Panait Istrati, la Brăila. Asupra datei naşterii sale au existat unele neclarităţi. Intr-o autobiografie, scrisă
la solicitarea lui Romain Rolland, la 22 martie 1923, cu aproape cinci luni înainte de publicarea Chirei Chiralina în revista „Europe”
din 15 august 1923, Panait Istrati declara: „M-am născut la Brăila, la 23 august 1884 (11 după stilul vechi)” (conferă Panait
Istrati, Pelerinul inimii, antologie, cuvânt înainte, prezentări şi traduceri de Alexandru Talex, Bucureşti, 1998). Mai târziu, în Pagini
de carnet intim, publicate în „Credinţa” din 24 decembrie 1934, datate „august 1934”, afirma: „Luna aceasta, pe la 10 sau 11,
împlinesc cincizeci de ani”. Imprecizia datei s-a datorat modificării stilului calendaristic. Calendarul gregorian, „stilul nou”, a fost
adoptat în România la 1 octombrie 1924. Diferenţa dintre „stilul vechi” şi „stilul nou” era de 12 zile, în secolul al XIX-lea, şi de 13
zile în secolul al XX-lea.
Data exactă a naşterii lui Panait Istrati este 10/22 august 1884. Naşterea a fost înregistrată la Oficiul stării civile, a doua zi, 11/23
august 1884, declaraţia fiind făcută de Nedelea Stoica Istrate, mama Joiţei. Pe actul de naştere se precizează că nou-născutul este
„fiu al D-nei Joiţa Stoica Istrate, de ani douăzeci şi nouă, de religie ortodoxă, profesie casnică”. Copilul se născuse din legătura
neoficializată a Joiţei Istrate cu un fel de comerciant grec, Gherasim (Gheorghios) Valsamis, în realitate fiind un contrabandist de
tutun. De aceea, tatăl nelegitim este menţionat în actul de naştere doar în calitate de „martor”, „de ani treizeci şi nouă, profesia pre-
cupeţ, domiciliat într-o casă cu muma copilului”.

Panait Istrati
La naştere, viitorul scriitor a fost înscris în actul oficial cu numele de Gherasim, dar Joiţa Istrate îi va spune Panait, în amintirea unui
alt copil al ei cu Gherasim Valsamis, de asemenea nelegitim, care murise la şase luni după naştere. Joiţa Istrate l-a cunoscut pe
Gherasim Valsamis în comuna Baldovineşti, aflată la 5 km de Brăila, unde se mutaseră părinţii săi. Venind la Brăila, Joiţa Istrate îşi
câştigă existenţa ca spălătoreasă. Gherasim (Gheorghios) Valsamis s-a născut în anul 1848, în comuna Faraclata, insula Kefalonia,
în Grecia. În primăvara anului 1885, când Panait Istrati împlinise nouă luni, Gherasim Valsamis a plecat în Grecia şi nu s-a mai
întors. La solicitarea lui Alexandru Talex, secretarul comunei Faraclata, din Kefalonia, prin adresa nr. 4.567 din 10 septembrie 1966,
atestă că „urmaşii în viaţă ai lui Gherasim Valsamis sunt următorii: Themistocle şi Epaminonda Valsamis” (conferă Panait
Istrati: Cum am devenit scriitor, restituire pe bază de texte autobiografice, alese, traduse şi adnotate de Alexandru Talex, ediţia a III-
a, Editura Florile Dalbe, Bucureşti, vol. I). Joiţa Istrate nu s-a mai căsătorit.
1884-1889
Panait Istrati îşi petrece copilăria la Baldovineşti, în casa bunicii sale Nedelea şi sub îngrijirea unchilor săi Anghel şi Dumitru. În
autobiografia solicitată de Romain Rolland, îşi amintea: „Mama se trăgea din părinţi ţărani şi am cunoscut-o văduvă şi săracă,
agonisindu-şi existenţa din spălatul şi călcatul rufelor. Ca să n-o stingheresc în muncă, ea m-a lăsat până la vârsta de cinci ani la
bunică-mea, la Baldovineşti” (Pelerinul inimii). Adesea îl însoţea pe unchiul său Dumitru la pescuit şi vânat, un astfel de episod
descriind în povestirea O noapte în bălţi.
1891-1892
Se înscrie în clasa întâi la Şcoala primară nr. 3 din Brăila, dar se acomodează foarte greu obligaţiilor şcolare. În evocarea Cum am
debutat eu, inclusă în volumul Trecut şi viitor, datată „Nisa, martie 1925”, mărturisea că a fost „un şcolar mediocru”, iar despărţirea
de unchii săi Anghel şi Dumitru, de la Baldovineşti, lua proporţii catastrofale: „Brusca mea strămutare dintr-o libertate deplină între
pereţii ostili ai unei şcoli, mi s-a părut un act de duşmănie nemaipomenită”. Consecinţele au fost nefaste: „Din anul întâi, n-am mers
la şcoală decât vreo trei luni şi, natural, am rămas repetent. Din al doilea, vreo şase şi iar am căzut, sau, mai bine zis, n-am căzut
deloc ci m-au trântit, căci nu m-am prezentat la nici un examen”. Eşecul său s-a datorat şi neînţelegerii manifestate de unii profesori:
„Cauza acestei răzvrătiri era severitatea profesorilor Vasiliu şi Grigorescu, peste cari am dat în aceşti doi ani de eşec”.
1893-1897
Din fericire, reînscriindu-se, pentru a treia oară, în clasa întâi, s-a bucurat de excelentul comportament pedagogic al profesorului
Moisescu: „În al treilea an mă simt prins de bunătatea d-lui Moisescu, care, ducându-şi turma până la capăt, se întoarce dintr-a
patra, la a întâia, ca să ia de căpăstru un nou contingent. M-a luat şi pe mine cu vorbe calde, cu mustrări părinteşti, şi m-a dus până
la capăt fără să mai rămân repetent. Din când în când, vrăjit de frumuseţea bălţilor ori de nostalgia crâşmei lui moş Anghel, îmi mai
dădeam în petec, cu toată bunătatea lui, şi-o tuleam. Întotdeauna găseam la dânsul iertare. Iertate să-i fie păcatele, că mult a iubit.
 Lui îi datoresc scrisul şi cititul, singurele materii în care am fost atunci neîntrecut. Şi el a ştiut să le vadă, căci aproape regulat îmi
punea nota zece şi se mândrea cu mine la toate inspecţiile şcolare.”

1897
Panait Istrati termină cele patru clase primare. Spre regretul profesorului Moisescu, nu îşi mai continuă studiile, cum relatează în
evocarea La stăpân, inclusă în volumul Trecut şi viitor: „Împlinisem treisprezece ani, când, în cancelaria şcoalei no. 3 din Brăila,
domnul director Moisescu, înmânând mamei certificatul meu de absolvire a patru clase primare, o întrebă:
- Ce-ai de gând să faci cu băiatul?

- Apoi, ce să fac, domnule director, o să-l dau la stăpân, ori la vrun meşteşug, - răspunse mama, după un oftat adânc.

Rezemat cu spatele de fereastră, bunul domn Moisescu îşi chinui «cioculeţul» cărunt, frământându-l între degete, se uită la mama,
se uită la mine, privi în pământ, şi zise, ca pentru sine însuşi:

- Păcat...

Iar după o pauză

- ... N-ai putea să-l dai la liceu?

- Nu, domnule director... Îs femeie sărmană..., o biată spălătoreasă, văduvă!

- Păcat...”

 octombrie - După ce petrece vara la Baldovineşti, Panait Istrati intră „la stăpân”, ca băiat de prăvălie la cârciuma lui Kir Leonida,
aflată pe strada Malului, „acel coridor scurt care începe din Calea Călăraşilor, aproape în faţa străzei Sfântului Nicolae, şi se
termină la malul Dunării, de unde şi numele. Se afla situată în plin Carachiu (Karakioi), cartier în majoritate grecesc, chefliu şi
guraliv, dar nu bătăios ca Atârnaţii şi ca Comorofca, pomeniţi în nuvela Codin, precizează Panait Istrati în evocarea La stăpân,
unde sintetizează astfel condiţiile istovitoare în care muncea: „Nouăsprezece ceasuri de goană zilnică, adică de la şase
dimineaţa, până la unu după miezul nopţii”. În aceste condiţii îngrozitoare, are fericitul prilej să-l cunoască pe un bătrân marinar
grec, „Căpitan” Mavromati, descris în povestirea cu acest titlu, cu care leagă o frumoasă prietenie. Învaţă de la acesta greceşte,
dar mai ales primeşte în darDicţionarul universal al limbii române de Lazăr Şăineanu, care devine pentru el o adevărată „carte
sfântă”, fundamentală pentru instruirea lui intelectuală: „De-acum încolo, cartea sfântăa adolescenţei mele - aceea pe care n-am
mai lăsat-o din mână timp de zece ani, - avea să devie izvorul tuturor bucuriilor şi al surprizelor unei vieţi de copil chinuit. Ea avea
să fie nu un «dicţionar», ci o amantă a copilăriei mele, o amantă-fecioară, care-ţi atinge fruntea cu mâna şi îţi alină durerile. Nici o
oboseală, nici o maltratare, nici un gând negru, nimic n-avea să-mi mai învingă voinţa de a munci şi suporta viaţa. Un om înfrânt
îmi pusese în mâini o comoară: fiecare pagină cuprindea o lume de cunoştinţi; fiecare cuvânt căutat îmi deschidea orizonturi
nebănuite”.
1898
 februarie - Pe la sfârşitul lunii, „Căpitan” Mavromati îşi sfârşeşte zilele. Rămânând fără prietenul său, Panait Istrati părăseşte
cârciuma lui Kir Leonida.
Citeşte cu pasiune. Un fost coleg de la şcoala primară, ajuns licean, îi împrumută Amintiri din Casa Morţilor, de Feodor Dostoievski.
Se angajează lucrător la plăcintăria lui Kir Nicola.
 vara - Intră ucenic în sala cazanelor din docurile Brăilei. În povestirea În Docurile Brăilei, scrisă iniţial în limba franceză şi apoi
tradusă în româneşte şi publicată de Alexandru Talex, înManuscriptum, nr. 1 şi nr. 2 din 1973, Panait Istrati îşi amintea: „Deşi
începător şi stingher în aceste ateliere pline cu maiştri aroganţi, mă uitam cu milă la tovarăşii de ucenicie, atât de umiliţi în situaţia
lor, resemnaţi în faţa ocărilor, gata să se încovoaie dinaintea unei priviri aspre, ca nişte câini hăituiţi”. În mijlocul mulţimii din
atelierele docurilor din Brăila, adolescentul Panait Istrati se simţea singur. Lecturile întreprinse în această perioadă îi provocau
acest sentiment, dar şi îndemnul de a cunoaşte omul simplu, cu care împărtăşea aceeaşi soartă: „Deşi nu împlinisem încă
paisprezece ani, îmi desfătam destul de bine sufletul cu Lumea ca voinţă şi reprezentare şi Aforismele lui Schopenhauer, ca şi cu
opera lui Eminescu. Lecturi de pe urma cărora ieşeam destul de convins de singurătatea omului şi a cărei cea mai bună întrupare
era umila făptură a bietei mele mame. Totuşi, firea mea prea puţin înclinată pentru studiul cărţilor mă împingea nestăvilit spre
cunoaşterea omului, aşa cum îl vedeam în stradă. Iubea şi suferea ca şi mine. Spre ei trebuia să-mi îndrept paşii. El era începutul
şi sfârşitul vieţii. Şi apoi, cu sau fără voia mea, pe amândoi ne păştea aceeaşi soartă.”
1900
 Este dat afară de la atelierele docurilor din Brăila, „pentru furt, după doi ani, ceea ce era cât pe-aci s-o omoare pe mama”, cum
precizează în Autobiografia solicitată de Romain Rolland (conferă Pelerinul inimii). Tot aici mai menţionează alte scurte ocupaţii:
„ucenic la pescărie (vis şi fericire); ucenic la o fabrică de frânghii (unde nu a lipsit mult să mă spânzur). În sfârşit, în voia soartei, o
sută de meserii, fără a prinde rădăcini în vreuna, spre disperarea mamei”. Se împrieteneşte cu enigmaticul şi boemul rus Mihail
Mihailovici Kazanski, pe care îl va evoca în ampla sa povestire Mihail, definitivată la Hautil-sur Triel, în Franţa, în mai 1927, şi
apărută în acelaşi an la Editura Rieder din Paris. A fost tradusă de Alexandru Talex în 1939, la Editura Cartea Românească.
1901
 iarna - Pe un ger cumplit, pleacă în vagabondaj la Giurgiu, muncind ca hamal la descărcatul vagoanelor cu sare grunjoasă, sosite
în port. Se împrieteneşte cu un alt salahor, armeanul Sarkiss, zugrăvit în povestirea cu acelaşi nume, apărută prima dată în
revista olandeză Het Volk în februarie 1932 şi tradusă de Alexandru Talex în Cruciada românismului din 29 februarie 1936.
Cu sprijinul lui Sarkiss, se reîntoarce la Brăila, unde începe să practice meseria de zugrav. Se împrieteneşte cu pictorul rus Samoilă
Petrov. În Autobiografia amintită, nota: „Fericit. Viaţă demnă. Mama, în al noulea cer.”
1904
 aprilie - Panait Istrati pleacă la Bucureşti, împreună cu Mihail Kazanski. Intră amândoi ca agenţi în biroul de plasare al lui
Gheorghe Cristescu, din strada Sfinţilor. Noua experienţă de viaţă va fi transpusă în romanul Biroul de plasare.
Devine apoi „fecior de casă” la „junele domn avocat Victor Duculescu”, „garţon” la Hotelul „English” şi servitor la un spital. Mihail
Kazanski pleacă în Manciuria, la izbucnirea războiului ruso-japonez (1904-1905).

1905
 24 ianuarie - Panait Istrati participă, la Bucureşti, la manifestaţia de solidaritate cu revoluţia rusă şi de protest împotriva
masacrului de la Sankt Petersburg şi a arestării lui Maxim Gorki. În timpul ciocnirilor de stradă dintre manifestanţi şi poliţie, Panait
Istrati e arestat şi trimis la Brăila, unde e judecat şi condamnat cu suspendarea pedepsei.
 sfârşitul anului - Este încorporat în Regimentul 11 infanterie Siret, din Galaţi, dar după o lună de zile este scutit medical şi lăsat la
vatră. Revine la Bucureşti. Mihail Kazanski se întoarce din Manciuria.
1906
Panait Istrati ia contact cu mişcarea socialistă. În Pagini de carnet intim mărturisea: „Despre socialism nu citisem încă nimic, dar, în
urma unor mari mişcări muncitoreşti în portul nostru, auzisem că el înseamnă dreptate pentru cei obidiţi şi văzusem un om ucis în
bătaie la poliţie, fiindcă fusese socialist. Puţin după aceasta, am asistat la câteva întruniri socialiste şi am înţeles că socialismul
cuprinde în sânul lui toate virtuţile, pe care în zadar le căutam în faptele servitorilor lui Dumnezeu: dreptate, bunătate, cinste,
cumpătare, cultul frumosului şi, mai presus de orice, o adevărată înfrăţire cu cel învins de viaţă. Iată care avea să fie, de-acum
încolo, noua mea religie, singurul meu Dumnezeu: năzuinţa spre dezrobire a omului îngenuncheat de om.”
Se angajează portar de noapte la Hotelul „Regina” din Constanţa.

 noiembrie. Debutul publicistic cu articolul Regina - Hotel, semnat P. Istrate, în „România muncitoare”, nr. 38 din 19-26 noiembrie
1906, în care relatează un episod revoltător. Patronul hotelului, M. Schwartz, l-a concediat pe chelnerul Apostolescu Vasile,
reţinându-i salariul şi bătându-l cumplit: „La răspunsul ce chelnerul îl dădu, că nu pleacă până nu i se va achita adevărata sumă,
bestia se repezi asupra nevinovatului om şi, în faţa noastră, care nu ne aşteptam la atâta josnicie de caracter şi împietriţi de
groază, îl scaldă într-o adevărată baie de palme, limpezindu-l apoi în pumni. Fusei atât de uluit de iuţeala faptului, încât nu venii la
realitate decât atunci când mizerabilul mă zgudui de mână, somându-mă să-l dau afară, drept care răspuns mă retrasei la o parte,
revoltat”.
 12 decembrie - Panait Istrati îşi începe peregrinarea prin lume, îmbarcându-se clandestin, la Constanţa, pe vaporul „împăratul
Traian”, şi ajunge la Alexandria, în Egipt, cu acelaşi vapor sosind şi Mihail Kazanski. Intenţionează să plece amândoi în Abisinia,
să facă comerţ cu pietre preţioase false. La Alexandria, Panait Istrati descoperă un unchi bogat, Valsamis, grec ca şi tatăl său,
care vrea să-l căpătuiască, oferindu-i o tutungerie de lux, în schimbul renunţării la prietenia cu Mihail. Panait Istrati renunţă însă la
tutungerie, rămânând alături de Mihail, descriind această întâmplare în povestirea semnificativ intitulată Între un prieten şi o
tutungerie, inclusă în volumul Pescuitorul de bureţi.
1907
 ianuarie - Se află în portul Pireu, împreună cu Mihail, care îl părăseşte însă, plecând la Muntele Athos, cu intenţia de a se
călugări.
Panait Istrati face prima tentativă de a ajunge în Franţa, îmbarcându-se iarăşi clandestin pe un vapor cu destinaţia Marsilia. Este
însă prins şi debarcat forţat la Neapole. Timp de o lună trăieşte într-o cumplită sărăcie. Se reîntoarce la Alexandria, cu vaporul
poştal Direttissimo, episod reconstituit în povestirea cu acest titlu, apărută prima dată în volumul Mes Departs, Paris, Gallimard,
1928. În Autobiografia solicitată de Romain Rolland descrie întâmplările prin care a trecut în perioada următoare: „Disperat, mă
furişez pe un vapor german («Hohenzollern, Norddeutschedoyd»), luxos şi primitor. Sunt prins de personalul de bord, apoi ascuns,
 hrănit şi transportat «direttissimo da Napoli a Alexandria!» Le las bastonul de bambus ca amintire, singura rămăşiţă salvată din
naufragiul de la Neapole. Mizerie la Alexandria şi Cairo. Propuneri îmbietoare de a deveni... peşte! Mulţumesc! Prefer zugrav,
servitor, împărţitor de afişe şi chiar om-sandviş (păzeam un felinar în piaţa Esbekieh, având în spate o pancartă luminată: «Cinema
Mignon!» Stam la taifas cu prostituatele, nu cele ale lui Sotir!). Viaţă bogată în mizerie şi întâmplări. Plecarea la Port-Said (încercare
de a ajunge în India, Iaffa, Beyruth şi Liban). Mă cert cu patronul şi îmi iau brusc tălpăşiţa, în toiul nopţii, la Ghazir, rătăcindu-mă prin
munţi. În sfârşit, Damascul, Damascul cu puzderia lui de amintiri. Pictor de firme (Chior-împărat în ţara orbilor!), răsfăţat de arabi,
ceea ce mă îndeamnă să-mi întind nasul la nevestele lor, cât pe-aci să fiu prins într-o încurcătură de harem. Mă îndrăgostesc de o
actriţă de pantomimă, joc roluri de prinţ mut şi călău inofensiv, câştig doi beşlici pe seară (circa un franc şi cinci centime) şi iau masa
la consulul rus. Sunt debarcat la Beyruth, într-o stare de plâns.”
1908
 primăvara - Primind bani de la mama sa, se reîntoarce în ţară, la Brăila, începând să activeze în mişcarea socialistă.
Portar de noapte la Hotelul Popescu din Lacul Sărat, o staţiune balneară de lângă Brăila. Această perioadă din viaţa sa a fost
evocată în povestirea Pasiuni la Lacul Sărat, inclusă în volumul În lumea Mediteranei - Apus de soare.
 octombrie - Publică în „România muncitoare”, nr. 44 din 16 octombrie 1908, articolul Al X Congres al Partidului Socialist Italian.
 decembrie - Împreună cu Mihail Kazanski, pleacă din nou în Egipt.
1909
 primăvara - În povestirea Bacâr, inclusă în volumul În lumea Mediteranei - Apus de soare, Panait Istrati îşi amintea: „Primăvara
anului 1909 a fost una din epocile cele mai grele din viaţa mea. Mă aflam la Cairo. Aprilie era pe sfârşite. Casele aveau obloanele
trase. Pe stradă, în localurile publice, europenii deveneau din ce în ce mai rari şi, odată cu ei, se găsea şi de lucru mai greu.”
Merge la Heliopolis, lângă Cairo, unde se construia intens, lucrând pe unde putea. Se împrieteneşte cu Bakâr (care dă şi titlul
povestirii), un limonagiu, devenind vânzător la chioşcul acestuia.
Aflând că mama sa este grav bolnavă, Panait Istrati se reîntoarce în ţară, la Brăila.

 august - Mihail Kazanski, grav bolnav de tuberculoză, pleacă definitiv la Odessa, lăsându-l îndurerat pe Panait Istrati, care îi va
închina evocarea Moartea lui Mihail, cuprinsă în volumulÎn lumea Mediteranei - Apus de soare.
 mai-octombrie - Încadrat în mişcarea socialistă, desfăşoară o bogată activitate publicistică în „România muncitoare”.
 19 octombrie - Participă la manifestaţia de protest împotriva interzicerii lui Cristian Rakovski de a reveni în România. Panait Istrati,
I.C. Frimu şi alţi socialişti au fost arestaţi şi închişi la Văcăreşti.
 30-31 octombrie - Are loc procesul socialiştilor arestaţi. În apărarea lor au pledat N. Fleva, Constantin Mille, Radu D. Rosetti, N.D.
Cocea. Panait Istrati şi ceilalţi socialişti sunt achitaţi.
 noiembrie - Publică articolul Laşi!, în „România muncitoare”, nr. 75 din 5 noiembrie 1909, semnat P. Istrati, în care dezvăluie
întâmplările din timpul arestării şi anchetării.
 17 decembrie - Într-o notă publicată în „România muncitoare”, era înştiinţat Parchetul din Brăila: „Tov. P. Istrati ne comunică din
Brăila că d. comisar Cârjan a declarat faţă de alte două persoane că la prima ocaziune, când îi va cădea în mână, nu va scăpa
viu. O ameninţare identică i-a făcut-o personal în localul circumscripţiei d-sale”.
În aceeaşi zi, la Brăila are loc „o grandioasă întrunire” a muncitorilor din port, cum relatează „România muncitoare”, nr. 88 din 20
decembrie 1909, la care „au vorbit tov. Şt. Gheorghiu şi P. Istrati” împotriva legii Orleanu, care limita libertatea de asociere a
funcţionarilor statului şi ai stabilimentelor publice. Vorbitorii „au înfierat guvernul liberal şi au îndemnat la o luptă necurmată pentru
ca legea să nu ia fiinţă.”

 22 decembrie - Legea fiind totuşi votată, muncitorii brăileni organizează o „mare întrunire sindicalistă”, cum informează ziarul
„Adevărul” din 25 decembrie 1909, rezumând cuvântarea lui Panait Istrati, care a analizat „articolele coprinse în regulamentul
întocmit de către căpitănia portului şi arată cum făuritorii de legi consideră pătura muncitorilor ca pe o turmă pe care o pot
conduce după voie. Muncitorii însă, organizaţi şi luminaţi, trebuie să dea dovadă de conştiinţă şi de energia de care sunt animaţi
şi să facă, prin atitudinea lor, pe cei de sus să-şi schimbe vederile. «Muncitorii nu trebuie sub nici un cuvânt să se supună acestui
regulament, ci trebuie să se îndemne unii pe alţii la solidaritate, refuzându-l categoric.» La sfârşitul cuvântării, Panait Istrati a citit
o scrisoare de mulţumire adresată lui Constantin Mille, directorul ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa”: „Muncitorimea organizată a
oraşului Brăila, întrunită azi 22 decembrie, ora 6 p.m., în sala sindicatelor, în număr de peste o mie, simte de a sa datorie a aduce
cele mai călduroase mulţumiri omului care, consecvent principiilor sale, a ridicat întotdeauna glasul său puternic întru apărarea
clasei obijduite şi în contra numeroaselor nedreptăţi făptuite de reacţionarii acestei ţări; îşi exprimă, aşadar, admiraţia şi
recunoştinţa faţă de omul de conştiinţă şi directorul care, prin ziarele sale „Adevărul” şi „Dimineaţa”, a înfierat cu energie actele
arbitrare săvârşite de odiosul guvern liberal, şi promite tot concursul său acestor ziare cari au fost în permanenţă la înălţimea lor.
Trăiască social-democraţia română!”
 24 decembrie - În „România muncitoare”, nr. 89, 24 decembrie 1909, apare articolul Studenţii noştri, semnat P. Istrati.
1910
 1 februarie - S-a deschis la Bucureşti Congresul de reconstituire a Partidului Social-Democrat din România şi a Comisiei generale
a sindicatelor. Preşedinte al Congresului a fost ales I.C. Frimu, unul din cei patru secretari fiind Panait Istrati.
 primăvara - Panait Istrati a fost angajat de Constantin Mille, directorul ziarelor bucureştene „Adevărul” şi „Dimineaţa”, în funcţia de
corespondent la Brăila al celor două publicaţii. Primele sale articole se referă la actul condamnabil al unui diacon care a violat o
fetiţă de 12 ani:Monstruoasa faptă a unui diacon, în „Dimineaţa”, nr. 2.172, 14 martie 1910, semnat Cor.;Violul din Brăila, în
„Dimineaţa”, nr. 2.173 din 15 martie 1910, nesemnat; Monstruozitatea unui diacon, în „Dimineaţa”, nr. 2.174 din 16 martie 1910,
semnat Coresp.
A continuat, apoi, cu articolele: Exploatarea muncitorilor în porturi. Cum sunt exploataţi muncitorii în portul Brăila. Lipitorile muticei:
magazineri, vătafi, autorităţi, în „Dimineaţa”, nr. 2.175 din 17 martie 1910, semnat P. Istrati; Cum sunt exploataţi muncitorii în portul
Brăila. Vătafii şiipistaţii, în Dimineaţa, nr. 2.176 din 18 martie 1910, semnat P. Istrati; Exploatarea muncitorilor în porturi. Mecanismul
muncii în port, în „Dimineaţa”, nr. 2.180 din 22 martie 1910, nesemnat.
Activitatea de corespondent avea însă să înceteze, deoarece episcopul Dunării de Jos a dezminţit fapta diaconului şi a intervenit la
Constantin Mille să retracteze cazul, ceea ce l-a indignat pe Panait Istrati, având loc între ei o confruntare telefonică. Mai târziu, în
articolul O amintire banală. Pentru istoricul „Adevărului”, publicat în „România muncitoare”, nr. 87 din 8 noiembrie 1913, Panait
Istrati reproducea dialogul cu Constantin Mille:
„- Cum, d-le Mille? Chiar după ce vă spun că e o cauză dreaptă? Că nenorocita victimă trebuie despăgubită şi diaconul pedepsit?...
Nu vă mai înţeleg deloc.

- D-ta eşti curios, d-le. Vrei să dictezi ziarelor la care trebuie să-ţi faci datoria aşa cum ţi se cere?

- Nu vreau să dictez d-le Mille, dar nu vreau să mi se astupe gura atunci când eu cred că trebuie strigat. [...]

- Treaba dumitale, eu îmi rezerv dreptul de a hotărî când trebuie o corespondenţă publicată şi când nu trebuie.

- Aceasta puteţi s-o faceţi, d-le Mille, cu oricare alt corespondent în afară de mine”.

 28 martie - iulie - Colaborează la ziarul „România muncitoare”.

 august-septembrie - Se publică Pentru votul universal. Răspunsul d-lui Panait Istrati,secretarul Sindicatului muncitorilor din portul
Brăila, în Viaţa socială, anchetă-interviu la care mai răspundeau Constantin Dobrogeanu-Gherea, Mihail Sadoveanu, Ovid
Densusianu şi alţii.
 octombrie-decembrie - Publică alte articole în „România muncitoare”.
 decembrie - Întrevedere secretă între Panait Istrati şi Cristian Racovski, expulzat din România cu aproape patru ani în urmă, cum
se relata în „România muncitoare”, nr. 81 din 16 decembrie 1910.
 23 decembrie - Prima sa scriere în proză, schiţa Mântuitorul - O amintire de la un Crăciun, apare în „România muncitoare”, nr. 83,
semnată Istrian.
1911
 6 ianuarie - 3 iulie - În ziarul „România muncitoare” publică diferite articole.
 3 septembrie - Publică în „Lumea nouă”, nr. 5, Nostra famiglia, semnată Andrei Scutaru, evocând peripeţiile prin care a trecut la
Neapole, în 1907, când a fost debarcat de pe vasul cu care intenţiona să ajungă la Marsilia.
 6 octombrie - Publică în „România muncitoare”, nr. 60, Câte o glumă din când în când.Scrisoare deschisă unui „om necăjit”, sub
semnătura I. Delabrăila.
 3 noiembrie - Primele simptome ale tuberculozei. Se internează la Sanatoriul Filaret din Bucureşti.
 9 noiembrie - Apare în „România muncitoare”, nr. 70, Din Sanatoriu. Reflecţiile unui ofticos, semnând P. Istrati, în care scrie: „Mă
îngrozesc de încetineala cu care mor cei atinşi de această boală şi de lunga lor suferinţă”.
1912
Publică schiţele Calul lui Bălan, semnată P. Istrati, şi Întâi Mai, semnată P. Brăileanu, înCalendarul Muncei pe anul 1912.
 ianuarie - Proiectase să plece împreună cu Ştefan Gheorghiu, şi el bolnav, la Cairo, spre a-şi îngriji sănătatea. În cele din urmă
pleacă singur, ulterior venind şi Ştefan Gheorghiu. Amândoi îndură o cumplită mizerie.
 vara - Izbucnind războiul italo-turc şi primul război balcanic, se reîntorc în ţară.
 29 iunie - 1 iulie - Panait Istrati participă la Congresul al II-lea al Partidului Social-Democrat din România şi al IV-lea al Uniunii
Sindicatelor. Este ales secretar al Cercului de editură socialistă, lucrând totodată şi ca redactor la România muncitoare.
 15 iulie - 14 octombrie - Publică mai multe articole în „România muncitoare”.
 21 octombrie - În „România muncitoare”, nr. 82, se anunţă: „Tovarăşul Panait Istrati, fiind nevoit să plece în străinătate din cauză
de boală, a fost înlocuit în administraţia Cercului de editură socialistă prin tovarăşul I. Paltin.”
1913
 aprilie-mai - Din Egipt, trimite articolele Ştefan Gheorghiu, care apare în „România muncitoare”, nr. 27, 7 aprilie 1913, semnat P.
Istrati; Însemnări de călătorie. Note din Egipt, în nr. 41 din 30 mai 1913, semnat P. Istrati.
 august - Revine în ţară, îşi reia activitatea la Cercul de editură socialistă şi colaborarea la „România muncitoare”.
 decembrie - Pleacă pentru prima dată la Paris. E găzduit de cizmarul român Gheorghe Ionescu, care, ulterior, îi va oferi lui Panait
Istrati subsolul locuinţei sale, unde îşi va scrie cea mai mare parte a operei sale, în limba franceză. La Paris, lucrează ca zugrav.
1914
 ianuarie-februarie - Trimite Scrisori din Paris. La Pere Lachaise, publicate în „România muncitoare”, nr. 5, 16 ianuarie 1914,
semnând P. Istrati; Înmormântarea lui Francis de Pressense, nr. 6, 19 ianuarie 1914, nesemnat; Morţi scumpi. Emile Landrin, nr.
13, 4 februarie 1914.
 29 aprilie - Publică în „România muncitoare”, nr. 47, articolul Întâi Mai la Brăila, semnat P. Istrati.
La Brăila, Panait Istrati întemeiază o asociaţie a zugravilor. Împrumutând o sumă de bani de la Constantin Dobrogeanu-Gherea,
înfiinţează o crescătorie de porci.

1915
 6 martie - Panait Istrati scoate, împreună cu Constantin Mănescu, un număr comemorativ al gazetei „Tribuna transporturilor”,
consacrat integral lui Ştefan Gheorghiu (mort în 1914). Panait Istrati publică aici două ample articole: Despre Ştefan
Gheorghiu, cu prilejul împlinirei unui an de la moartea lui şi Ştefan Gheorghiu bolnav. În Egipt. În primul articol, Panait Istrati îşi
manifesta nemulţumirea faţă de comportamentul noilor conducători socialişti, desolidarizându-se de ei:
„Astăzi se vede cine a rămas şi, de asemenea, fără să-i numesc, şi acei cari s-au dus. Leaderiicari ne cereau să învăţăm totul de la
dânşii n-au voit să înveţe de la noi şi să vadă singurul lucru care le-ar fi putut fi de folos: anume, că trebuie să renunţe un ceas la
bunurile de cari noi ne lipsim viaţa întreagă. Sărmană muncitorime, de la cine îţi aşteptai tu mântuirea! Când îndrăznesc să te
conducă şi să-ţi dea pildă oameni cari nu se pot ridica cu un deget deasupra nimicurilor zilnice, când pe unii îi roade ambiţia, pe alţii
prostia fioroasă, şi când nimeni nu încearcă a fi mai întâi el întreg şi apoi să întregească pe alţii, cine e nebunul să mai creadă în
puterea lecuitoare a acestei dezgustătoare vieţi politice de unde pornesc exemplele cele mai rele şi pe ai cărei oameni îi măreşte
doar lentila sufletelor noastre! [...] Nu învinuiesc pe nimeni şi nu trebuie să se caute printre rândurile mele gândul de ceartă cu
mişcarea. Să mă ferească Dumnezeu! Sunt destul de mari şi aşa nevoile clasei mele pentru a mă mai avea şi pe mine în coastă.
Dar - în mijlocul marei mele păreri de rău faţă de această pierdere (a lui Ştefan Gheorghiu) şi despre care aş fi dorit să nu vorbesc
niciodată -, dacă m-am hotărât să ridic glasul pentru ultima oară în mod public, o fac tot în dorinţa de a servi mişcarea, o fac
arătându-i relele cu aceleaşi sentimentre cu care, alteori, în măsura slabelor mele puteri, i-am lăudat calităţile. [...] O anumită
categorie de idealişti vin în mişcare cu gândul de a-i şterpeli numerarul. Alţii, mai dibaci, se servesc de dânsa ca de o punte. O a
treia categorie răuşesc să viseze cu măsură şi aceştia formează avangardele în toate mişcările socialiste din lume. Dar mai este şi
o a patra categorie: aceştia sunt cei prinşi şi îmbrânciţi după uşă când cei dintâi o deschid larg ca să intre. Şi să fie oare ruşine să
spun ce vor ei?”
 9 mai - Panait Istrati se căsătoreşte legitim cu Jannette Gheorghiu, născută Maltus, văduva lui Ştefan Gheorghiu. Panait Istrati va
mărturisi că a avut cu Jannette Maltus Gheorghiu o „căsnicie infernală”, deşi era „deşteaptă, orator la întrunirile socialiste” (Cum
am devenit scriitor, vol. I).
 august-septembrie - Publică în „România muncitoare”, nr. 202, 30 august 1915 şi nr. 203, 1 septembrie 1915, Epilogul unei
lupte. Scene şi fapte de reţinut în urma grevei din Brăila, semnate P. Istrati.
1916
 martie - I se agravează tuberculoza. Se hotărăşte să plece în Elveţia.
 22 martie - Obţine paşaportul, pe numele „Gherasim Panait Istrati, de profesiune zugrav, călătorind în străinătate pentru cauză de
boală - Elveţia.”
 30 martie - Trece punctul de frontieră, din acea vreme, de la Predeal.
 23 aprilie - Soseşte în Elveţia, la Leysin. Timp de patru luni stă izolat, pentru îngrijirea sănătăţii, citind însă cu pasiune şi
străduindu-se să înveţe limba franceză cu ajutorul dicţionarului.
 15 august - La intrarea României în primul război mondial, Panait Istrati trimite legaţiei Române din Berna o scrisoare în care
arată că a fost scutit medical de serviciul militar: „Mai jos semnatul cetăţean român vă aduce la cunoştinţa că se află în
imposibilitatea de a răspunde la apelul ţărei sale în război. Din actul de scutire aci anexat se poate vedea că sunt scutit «de orice
serviciu militar activ sau auxiliar» din motive cari, astăzi, sunt şi mai agravate. Fac parte din clasa anului 1906 nechemată de
 legea revizuirei scutiţilor, dispensaţilor şi reformaţilor, până la plecarea mea din ţară cu autorizaţia d-lui ministru de Război. Sunt
tuberculos din anul 1911, când am fost internat în Sanatoriul de tuberculoşi de la Filaret, ceea ce se poate constata din registrele
acestei societăţi. Sunt om sărac, lucrător manual (zugrav de case) şi mă aflu aici de la 23 aprilie 1916, plecat din ţară cu
passeport eliberat la 22 martie 1916” (conferă George Macovescu: Paşapoarte şi scrisori ale lui Panait Istrati, în „Contemporanul”,
nr. 10, 8 martie 1968).
 30 noiembrie - Comisia medicală a legaţiei României îl cheamă la Berna şi îl supune unui examen medical la „Insel-Hopital”,
aprobându-i şederea în Elveţia.
1917
 februarie - I se eliberează un nou paşaport. În Autobiografia solicitată de Romain Rolland preciza că, în Elveţia, în această
perioadă, a îndeplinit tot felul de munci: „Zugrăvesc vilele şi sanatoriul, servitor, muncitor la terasamente, muncitor calificat la
«Picard-Pictet» din Geneva, lucrător zugrav de-a lungul Cantoanelor elveţiene, conducător de tractor pe arătură”.
 primăvara - Pleacă de la Leysin la Lausanne, în căutare de lucru, cum precizează în evocarea O întâlnire, publicată postum,
tradusă în limba română de Alexandru Talex, înManuscriptum, nr. 4, 1971. Găseşte adăpost la „Azilul de noapte”.
1918
Legaţia Română din Berna îi acordă unele ajutoare băneşti pentru a-şi îngriji sănătatea.

1919
 ianuarie - Este internat de Crucea Roşie Americană în Sanatoriul Sylvanne-sur-Lausanne. Aici, se împrieteneşte cu un alt bolnav,
ziaristul Josue Jehouda, care va juca un rol esenţial în viaţa lui Panait Istrati, îndemnându-l să citească opera lui Romain Rolland.
Episodul este evocat în Les trois phases de mon Romain Rolland, apărut în volumul omagial Liber Amicorum Romain Rolland,
Zurich und Leipzig, Roniger Rottapfel Verlag, 1926; tradus de Alexandru Talex în volumul Pentru a fi iubit pământul, Editura
Tineretului, Bucureşti, 1969.
Părăsind sanatoriul, merge la Geneva şi se angajează la garajul Peugeot.

 21 aprilie - Mama sa, Joiţa Istrate, moare la Brăila. Panait Istrati e deznădăjduit, îşi revine citind opera lui Romain Rolland: „Opera
lui Romain Rolland a fost pentru mine o revenire la viaţă, când eram mai deznădăjduit. Am sorbit din ea forţe de rezistenţă
împotriva amărăciunilor pe care le aduce viaţa, oricare ar fi omul” (conferă Cum am devenit scriitor, vol. I).
 24 iunie - Publică în gazeta „La Feuille” din Geneva, articolul Tolstoisme ou bolchevisme, semnat P. Istr. Articolul se referea la
conferinţa lui Paul Birukof, biograf al lui Tolstoi, ţinută în ziua de 21 iunie 1919. La data respectivă, Panait Istrati încă mai credea
în ideile socialiste, nefiind de acord cu principiul lui Tolstoi al „non-violenţei” sau al „non-rezistenţei”, cum îl definea în acest articol.
 august - Citind în „La Tribune de Geneve” că „celebrul scriitor Romain Rolland a descins la Hotelul «Victoria» din Interlaken”,
Panait Istrati îi scrie de îndată o lungă scrisoare-confesiune, pe care o reproducem în continuare, integral, din volumul Panait
Istrati: Amintiri, evocări, confesiuni, ediţie, prefaţă, traduceri şi note de Alexandru Talex, Editura Minerva, Bucureşti, 1985.
 24 august - După patru zile de la expedierea scrisorii, Hotelul „Victoria” din Interlaken i-o returnează, cu menţiunea „Plecat fără
adresă”, cum precizează însuşi Panait Istrati: „Bun, îmi zic. Aici e o chestiune de viaţă şi de moarte. Dacă omul care a scris Jean-
Christophe şi treiVieţi ilustre a refuzat scrisoarea mea, apoi atât de groaznică e minciuna artei şi a vieţii în general, încât moartea
e o binefacere. Totuşi, nu poţi tăia, aşa, un cap de om. Se poate să fi plecat cu adevărat”. Aşa s-a şi întâmplat, Romain Rolland
scriindu-i ulterior: „Am descins la Hotelul «Victoria» din Interlaken, seara la ora 6 şi am plecat de-acolo a doua zi, la 6 dimineaţa.
Am figurat pe lista oaspeţilor de-acolo tot sezonul. Nu este prima oară când mi se joacă o atare festă” (conferă Cum am devenit
scriitor, vol. I). Deşi returnarea scrisorii l-a neliniştit profund, totuşi Panait Istrati a putut să-şi înfrângă amărăciunea, cum nota
înAutobiografia solicitata de Romain Rolland, ulterior: „Îmi ridicai crucea şi pornii iarăşi la drum...” (Pelerinul inimii).
 16 septembrie - În gazeta „La Feuille” publică Lettre ouverte d’un ouvrier a Henri Barbusse, în legătură cu neîncrederea
muncitorilor în intelectuali.
Directorul gazetei „La Feuille”, Jean Debrit, îl angajează al doilea expeditor.

 11 octombrie - Publică în „La Feuille” articolul Daignerez-vous, semnat Un cannibale.

1920
 martie - Părăseşte Elveţia şi merge la Paris. Îşi asigură existenţa ca zugrav.
 octombrie - Părăseşte Parisul şi ajunge la Nisa, pe Coasta de Azur, unde climatul mediteranean putea contribui la ameliorarea
sănătăţii sale. Munceşte într-o librărie la ambalajul cărţilor, vinde ochelari pe Promenade des Anglais, apoi nu mai găseşte de
lucru, trăind în condiţii extrem de grele.
 28 noiembrie - Scrie prietenului său Nicolae Constantinescu, frizer la Brăila: „Eu o duc prost cu sănătatea şi cu moralul, cred că ar
fi mai bine să dispar. Deşi aici e un paradis pământesc, eu lâncezesc de urât. E rău când nu mai ai pe nimeni” (conferă Alexandru
Oprea, Panait Istrati, Editura Minerva, Bucureşti, 1984).
 1921
 1 ianuarie - Descurajat, scrie confesiunea Ultime cuvinte, dedicată lui Romain Rolland, dar nu i-o trimite, încuind-o într-un cufăr,
împreună cu scrisoarea din 20 august 1919. (A fost publicată pentru prima dată, în versiunea românească a lui Alexandru Talex,
în revista „Ramuri” din Craiova, în numărul din 15 februarie 1971.) În Ultime cuvinte, declara: „Astăzi începe anul 1921, dar pentru
alţii. Pentru mine este începutul sfârşitului. E oare nevoie să te explici atunci când te hotărăşti să părăseşti lumea asta? Nu! Se
poate pleca în tăcere, ceea ce după mine este cea mai bună dovadă de sinceritate.”
 3 ianuarie - Tentativa de sinucidere a lui Panait Istrati, în Parcul „Albert” din Nisa, tăindu-şi gâtul cu un brici. Ziarele „L’Eclaireur de
Nice”, „Le Petit Nicois” şi „L’Eclaireur du Soir”, din 4 şi 5 ianuarie 1921, relatează, sub titlul Les Desesperes: „Supusul român
Gherasim Istrati, în vârstă de 36 ani, de meserie zugrav, domiciliat în str. Marceau nr. 15, a încercat să se omoare, tăindu-şi
beregata cu un brici. Nenorocitul s-a prăbuşit peste grilajul scuarului Albert I, ce înconjoară monumentul Centenarului. Din cauza
rănii teribile, a pierdut sânge din abundenţă, suferind îngrozitor [...]. Din nenorocire, a trecut mai mult de o jumătate de oră până
să fie alertată poliţia şi transportat la spital. Sunt puţine şanse că va supravieţui. Printre hârtiile sinucigaşului s-a găsit o scrisoare
în care declara că a vrut să scape de mizeria crâncenă, fiind doborât de griji morale şi materiale. A fost internat la Spitalul Saint-
Roch, unde i s-au dat primele îngrijiri”.
Poliţia descoperă în hainele lui Panait Istrati scrisoarea către Romain Rolland din 1919 şi o trimite ziarului L’Humanite.
 martie - De-abia la începutul acestei luni, Fernand Despres, redactor la „L’Humanite”, descoperă scrisoarea lui Panait Istrati către
Romain Rolland şi o trimite acestuia, relevând primul că „acest Istrati are o sensibilitate profundă” şi „dezvăluie o forţă de gândire
şi revoltă asemănătoare cu a lui Gorki [...]. Ce bucurie ar fi, dacă acest om ar avea stofa unui Gorki. E încă tânăr. Jean-Jacques
Rousseau a debutat mult mai târziu. Cred că dacă şi-ar povesti viaţa de luptă şi vagabondaj, de înflăcărare şi deznădejde, el ar
izbuti să scrie una dintre cele mai zguduitoare şi mai sumbre cărţi din câre s-au scris până acum.”
 15 martie - Romain Rolland îi trimite lui Panait Istrati prima sa scrisoare, îndemnându-l să-şi scrie opera: „Nu te lăsa pradă
deznădejdii. Nu trebuie să părăseşti această viaţă, înainte de-a epuiza toate eforturile pentru a realiza în opere - ce-ţi vor
supravieţui - visurile, fiinţele dispărute şi chiar pasiunile pe care le-ai găzduit! Curaj!”
La Nisa, Panait Istrati devine fotograf ambulant pe Promenade des Anglais. Exercită această meserie şi în alte localităţi din Alpii
Meridionali.

Dând curs îndemnului lui Romain Rolland, îi trimite povestirile Une rencontre şi Pendant la traversee, pe care le apreciază, dar nu le
publică. Prima povestire, în traducerea lui Alexandru Talex, a apărut postum, în „Manuscriptum”, nr. 4 din 1971, cu titlul O întâlnire,
conţinând amintiri din perioada vagabondajului său prin Elveţia în anii 1916-1919.
 27 martie - În „L’Humanite-Dimanche” publică, prin intermediul lui Fernand Despres, prima sa schiţă în limba franceză, Nicola’i
Tziganov, cu titlul cules greşit Nicola’i Tziganov, ceea ce l-a nemulţumit pe Panait Istrati (a se vedea capitolul final de „Note şi
comentarii”).
 10 mai - Tribunalul Prahova pronunţă sentinţa de divorţ al lui Panait Istrati de Janera (Enta).
În cursul anului 1921, îi trimite lui Romain Rolland „cel puţin 200 pagini de scrisori şi el a trebuit să-mi răspundă la fiecare opt sau
cincisprezece zile, văitându-se de lipsă de timp şi sănătate, de curier epistolar prea mare, rugându-mă neîncetat să scriu altceva
decât scrisori” (Cei „trei” Romain Rolland ai mei).
1922
 18 ianuarie - Romain Rolland îi scrie: „Mon cher Istrati, Vous vous trompez sur mon compte comme sur celui de tant d’autres. Je
sais le prix des affections sinceres; mais ne cherche pas des affections (tempi passati...), je cherche les oeuvres. Je n’attends pas
de vous des lettres exaltees, j’attends de vous des oeuvres. Nous sommes faits pour oevrer. Realisez l’oeuvre, plus durable que
vous, plus essentielle que vous, dont vous etes la gousse. Le reste, comme dit Shakespeare (qui a donne l’exemple), le rest est
silence”.
Panait Istrati se retrage la Hautil sur Triel, lângă Paris, ajutat băneşte de Gheorghe Ionescu, şi termină primul manuscris de 406
pagini, cuprinzând Oncle Anghel, Sotir, Kir Nicolas şi Mikhail.
 4 septembrie - Trimite manuscrisul lui Romain Rolland.
 24 septembrie - Acesta îi răspunde: „Am citit. Toate prevederile sunt confirmate”.
 25 octombrie - Prima întâlnire cu Romain Rolland la Villeneuve, la Vila Olga. Entuziasmat, îi scrie lui Gheorghe Ionescu, la Paris:
„Tot ceea ce poate oferi Rolland oamenilor buni, mi-a dăruit în clipele petrecute împreună” (conferă Pelerinul inimii).
 6 noiembrie - Se înapoiază la Paris, „mai bătrân cu cincisprezece zile, mai matur cu o eternitate de fericire”.
 11 decembrie - Termină de scris Kyra Kyralina şi Stavro şi le trimite lui Romain Rolland, la Villeneuve.
 23 decembrie - Romain Rolland îi răspunde: „Dragă prietene, Nu mai aştept să-mi găsesc timpul necesar ca să-ţi răspund. Nu
mai pot aştepta, după ce am devorat Chira Chiralina, în toiul nopţii. Trebuie să-ţi spun numaidecât: e formidabilă. Nu există nimic
 în literatura de azi care să aibă tăria aceasta. Nu există nici un scriitor de astăzi - nici eu, nici oricare altul - care să fie capabil s-o
scrie” (Chira Chiralina, Bucureşti, Ig. Hertz, 1934).
1923
 august-septembrie - În revista „Europe” din 15 august şi 15 septembrie apare Kyra Kyralina, cu prefaţa lui Romain Rolland
intitulată Un Gorki balcanic.
În acest timp, lucra ca zugrav la Paris.

 28 august - Îi scrie lui Romain Rolland „... de când ni-am înapoiat, acum zece zile la Paris, eu nu încetez să mă urc zilnic pe o
scară de zugrav, înaltă de opt metri. Şi în fiecare zi, timp de zece ore în şir, cârpesc şi spoiesc pereţii Liceului Saint Louis, din
Bulevardul Saint-Germain, nr. 44, ca să-mi câştig cei 32 de franci şi 50 de centime. Tovarăşii mei de lucru n-au habar de dubla
mea identitate. Dimpotrivă, sunt îndreptăţit să cred că ei mă dispreţuiesc, văzându-mă la birtul nostru, mulţumindu-mă cu o
zeamă de 20 de centime şi o bucată de carne de vacă (mai degrabă de drac împieliţat) de un franc” (Pelerinul inimii).
1924
 15 februarie - În revista „Europe” apare povestirea Oncle Anghel.
 1 martie - Publică în La Revue europeenne povestirea Codine.
 30 mai - Apare Kyra Kyralina, la Editura Rieder, din Paris, în colecţia „Prozatori francezi contemporani”, condusă de Jean-Richard
Bloch, cu prefaţa Un Gorki balcanic, de Romain Rolland.
 15 iunie - În „Adevărul literar şi artistic” apare Pescuitorul de bureţi, scrisă direct în limba română.
 18 iunie - Publică în Paris-Soir articolul L’amitie a Paris et ailleurs.
 6 iulie - În „Adevărul literar şi artistic” apar câteva fragmente din Moş Anghel, traduse în limba română.
 8 iulie - Se căsătoreşte, la Paris, cu Anna Munsch, de profesie croitoreasă.
 13 iulie - În „Adevărul literar şi artistic” publică O scrisoare către cititorii din România, retipărită cu titlul Crezul meu în
volumul Trecut şi viitor, Editura Renaşterea, Bucureşti, 1925.
 17 august - E prezent în „Adevărul literar şi artistic” cu articolul Să ne fie ruşine de judecata de mâine.
 18 august - Publică O confesiune în Dunărea de Jos.
 24 august - În „Adevărul literar şi artistic” apare confesiunea Citind pe Gala Galaction... în vacanţă.
 14 septembrie - Îl evocă pe prietenul său Samoilă Petrov, în „Adevărul literar şi artistic”.
 21 septembrie - În „Adevărul literar şi artistic” publică articolul Între Neam şi Umanitate.
 octombrie - La Paris, în Editura Rieder, apare în volum Oncle Anghel.
 5-12 octombrie - În „Adevărul literar şi artistic” publică povestirea Satir.
 În Editura „Adevărul” apare Chira Chiralina tradusă de un anonim, în mod execrabil, ceea ce l-a nemulţumit profund pe Panait
Istrati.
1925
 4 ianuarie - În „Lumea-bazar”, nr. 9, Mihail Sadoveanu publică un emoţionant articol despre Panait Istrari, scriind: „În ultimul an
literar s-a întâmplat la Paris un lucru neaşteptat, care mie mi-a pricinuit o deosebită plăcere: a intrat cu răsunet în cortegiul
scriitorilor francezi un fecior al acestui pământ, unul dintre umiliţii şi dispreţuiţii acestui pământ”.
 1 februarie - În revista „Clarte” semnează articolul Sur Anatole France.
 16 martie - Publică în „Rampa” mărturia Cum am debutat eu, ce va fi inclusă în volumulTrecut şi viitor.
 15 aprilie - Apare în revista „Europe” povestirea Spilca, le moine.
Într-o scrisoare datată „Nisa, 15 aprilie 1925”, adresată lui Iacob Rosenthal, întemeietorul Editurii „Renaşterea”, Panait Istrati
declara: „M-am hotărât să mă traduc singur în româneşte fiindcă, mai întâi de toate, eu sunt şi ţin să fiu autor român. Ţin la aceasta,
nu din cauză că mi s-a contestat acest drept (el mi s-a contestat de oameni cari n-au nici o cădere!) - ci fiindcă simţirea mea,
realizată azi în franţuzeşte printr-un extraordinar hazard, izvorăşte din origine românească. Înainte de-a fi «prozator francez
contemporan», aşa cum se spune pe coperta colecţiei lui Rieder, eu am fost prozator român înnăscut.” Scrisoarea a apărut în
fruntea volumului Trecut şi viitor, primul volum al lui Panait Istrati publicat în limba română.
 17 mai - Trimite lui N.D. Cocea o scrisoare, apărută în „Facla”, cu titlul Mununc „Facla” cu puine, în care spunea: „Facla devenise
izvorul răcoritor al tuturor însetaţilor de pamflete biciuitoare. Ca şi anticul cuceritor, nimic nu-i putea rezista. Alături de dânsa, tot
restul gazetăriei noastre pălise: mormăieli, bâlbâituri [...]. Te regăsesc omul de la vechea „Facla”. Te credeam pierdut, ni se
spunea că nu mai exişti. Exişti, tot aşa de tânăr, ca pe vremea lui moş Binder. Şi cuvântul tău e tare. El va fi mereu tare, atâta
timp cât te vei ţine deasupra tuturor clicilor politice şi vei lua apărarea oricărui năpăstuit, chiar a celor care se vor fi lepădat de-o
sută de ori de tine.”
 4 iunie - Apare în „Facla” articolul Între artă şi dezrobire.
 vara - Editura „Renaşterea” publică Moş Anghel, cel de-al doilea volum tradus de însuşi Panait Istrati în limba română.
 4 septembrie - La reîntoarcerea în ţară a lui Panait Istrati, Nichifor Crainic scria în ziarul „Cuvântul”: „Scriitorii români au faţă de
Panait Istrati o datorie: aceea de a-l primi frăţeşte şi sărbătoreşte”. Din păcate, autorităţile din acea vreme au dat dispoziţii
Serviciului special de siguranţă să-l urmărească pas cu pas. Ca răspuns la cuvintele binevoitoare ale lui Nichifor Crainic, Panait
Istrati scria, cu amărăciune, în articolul Între banchet şi ciomăgeală, apărut în „Facla” din 7 septembrie: „Îmi vei îngădui să spun
că ai cerut prea mult? Eu aş fi mai recunoscător confraţilor şi dumitale dacă aţi binevoi să vă aduceţi aminte de o altă datorie, de
una mult mai grabnică: aceea de-a face să am permisiunea şi libertatea de a mă plimba şi eu pe jos prin Bucureşti [...]. Nu pot,
fiindcă, deşi de zece zile în Bucureşti, am fost înştiinţat chiar de la sosire că dreptul acesta sfânt de a-mi revedea pământul de
unde am ieşit, nu-l mai am [...]. Îmi ziceam că nu se poate să nu mai fi rămas o pojghiţă de ruşine pe obrajii oamenilor care
stăpânesc acest pământ; şi nu ruşine faţă de mine, ci faţă de oamenii acestei Frânte faţă de care avem atâta nevoie şi ai cărei
fruntaşi îmi urau la plecare «o bună sosire, duioase amintiri din timpul şederii în ţara mumă, şi o bună întoarcere pe pământul
străin în care sunt pe cale de a sădi o grădină românească». Îmi ziceam, dar m-am înşelat. Şi dovadă că m-am înşelat e
înştiinţarea oficială pe care mi-o face azi Siguranţa Generală, printr-un director al ei, că trebuie să nu ies pe stradă dacă nu vreau
să fiu - mi-e ruşine să scriu cuvântul - să fiu... bătut.”
Cât timp s-a aflat în ţară, Panait Istrati a fost urmărit în continuu de agenţii Poliţiei şi Siguranţei Generale, cum reiese din Dosarul de
la Siguranţă, de peste 150 de pagini, descoperit la fostul Institut de Istorie a Partidului Comunist Român, de către Alexandru Oprea,
pe atunci director al Muzeului Literaturii Române. Astfel, directorul general al Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Generale comunica
Serviciului special de siguranţă Brăila: „Avem onoarea de-a vă semnala pe (ziaristul) scriitorul comunist Panait Istrati, sosit de
curând de la Paris, a plecat spre oraşul vostru, de unde este originar. Sunteţi rugaţi să-l ţineţi sub observaţie şi de-a-l semnala
autorităţilor respective, în caz de deplasare în alte direcţii. Rezultatul ne va fi comunicat”.

 17 septembrie - Serviciul special al Siguranţei din Brăila comunica Siguranţei Generale: „În noaptea lui 11-12 septembrie 1925,
Panait Istrati a sosit în oraşul Brăila, bine cunoscutul socialist, actualmente scriitor român în Franţa. Este acompaniat de soţia lui
şi găzduiţi la hotel «Bristol», camera 26. La 12 septembrie l-a vizitat pe prietenul său Constantinescu, coafor pe strada Goleşti, cu
care s-a plimbat prin oraş. De acolo, s-au dus la Baldovineşti, unde Panait Istrati are o vie, moştenire de la părinţii lui [...]. Panait
Istrati şi soţia au părăsit oraşul, în direcţia Galaţi, pe vaporul «Principele Mircea». De la Galaţi, se vor înapoia la Ploieşti, apoi la
Bucureşti, unde este invitat de Societatea Scriitorilor Români la un banchet în onoarea lui.”
 15 octombrie - Revista „Ideea europeană” informează că banchetul pe care intenţiona să-l ofere Societatea Scriitorilor Români a
fost contramandat pe motiv că-l vor da... ieşenii, organizatorii din Bucureşti fiind „bucuroşi că scăpau de societatea unui
comunist”.
Într-o notă „confidenţială” a Siguranţei se raporta: „După informaţiile noastre, voiajul lui Panait Istrati în România a avut ca scop să
realizeze o strânsă legătură între comuniştii francezi şi români. De altfel, sus-zisul a vizitat, de când se află la noi, oraşele Buzău,
Brăila, Galaţi, Focşani şi Iaşi, unde a contactat toţi comuniştii de acolo. Pentru a masca scopul sosirii la Iaşi, a întâlnit, de
numeroase ori, pe romancierul Mihail Sadoveanu şi alţi scriitori.”

Nu pentru a masca vreun scop subversiv s-a întâlnit cu scriitorii din Iaşi - Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu, Demostene Botez,
George Topârceanu, Ioan Mironescu - ci pentru că aceştia, grupaţi în jurul revistei „Viaţa românească”, l-au primit cu adevărată
dragoste frăţească. În primul volum de Memorii (Bucureşti, 1970), Demostene Botez îşi amintea: „Am găsit din prima clipă un
prieten de când lumea. Mi-a întins o mână prietenească, din toată inima, de parcă asta ar fi făcut pane dintr-un legământ pe viaţă şi
pe moarte [...]. Era curios să ştie tot ce se întâmplă la noi şi era vesel ca un copil că se găseşte în ţară, că ne-a întâlnit.” După o
partidă de vânătoare, la înapoiere s-au oprit la o cârciumă din Păcurari: „Vorbirea lui era plină de o mare căldură. Era volubil şi
pasionat. Ne privea pe rând cu pupilele negre, mărite ca nişte sâmburi negri de măsline, de ochelarii Iui ca nişte lentile de lupă. Ne
privea cu o vădită bucurie.” Despre vizita sa la Bucureşti îşi va aminti Gala Galaction în articolul Acum un an când a venit Panait
Istrati, publicat în „Vlăsia”, nr. 5, din 9 noiembrie 1926: „Odiseea acestui frate întru suferinţă şi literatură stă alături cu biografiile cele
mai fantastice, pe care le cunoaştem de la Ulisse încoace! Când am auzit că vine în Bucureşti, m-am bucurat ca la apropierea unei
sărbători.”
 noiembrie - În „Viaţa românească” se publică povestirea Musa.
 28 noiembrie - Din Nisa, trimite la „Facla” articolul Neplăcerile eventuale de la noi, în care scria: „Reîntors la Paris, n-am putut să
las nedezminţit zvonul pe care-l răspândise o pane din presa franceză şi mai ales Paris-Soir, cum că aş fi fost «arestat» în ţară.
Cred că, cu asta, i-am dat guvernului un certificat de bună purtare. Dar nici nu puteam să ascund ticăloşia Siguranţei, care s-a
pus în calea mea de câte ori am încercat să iau contact cu o lume de care sunt legat prin sentimente şi prin aspiraţii.”
La Paris, în Editura Rieder, se publică Les Haidoucs: I. Presentation des haidoucs.
În cursul anului 1925 apar primele traduceri în străinătate din Kira Kiralina: în Grecia, la Atena, Editura Logotechnica, traducere de
Emile Chourmonzios; în Italia, la Firenze, Editura La Voce, traducere de G.F. Cecchini; în Rusia, la Moscova, Izdatelstvo Kniga,
traducere de Pablo Hristi.
 1926
 ianuarie - Apare în „Pagini libere” articolul Un cuvânt despre Romain Rolland, omul.
 1 martie - În „La Nouvelle Revue Francaise” publică Une nuit dans les marais.
 22 aprilie - Josue Jehouda îl invită la Geneva, unde ţine o conferinţă în sala „Athenee” despre rolul artelor şi artiştilor. O cunoaşte
aici pe Marie-Louise Boud-Bovy, fiica directorului Conservatorului din Geneva, cunoscută sub numele de Bilili. Se desparte de
Anna Munsch. Până a se căsători cu Panait Istrati, Bilili îl va însoţi în călătoriile sale în URSS (1927-1928) şi în România (1929).
În 1930 îl părăseşte şi se căsătoreşte cu un medic din Viena.
Colaborează la volumul omagial Liber Amicorum Romain Rolland (Zurich-Leipzig, Roniger Rotapfel Verlag), cu evocarea Les trois
phases de mon Romain Rolland.
În Editura Rieder din Paris apare volumul Codine, cuprinzând Une nuit dans les marais, Codineşi Kir Nicolas.
 octombrie - Se internează în sanatoriul Montana-sur Sierre, din Elveţia.
1927
 15 februarie - 15 aprilie - În revista „Europe” apare Nerrantsoula.
 1 iunie - 1 iulie - În „La Revue Europeenne” publică Isaac, le tresseur de fil de fer.
 28 iulie - Vizitează Olanda, legând o trainică prietenie cu scriitorul A.M. de Jong.
 23 august - Colaborează la revista „La Wallonie”, din Liege, cu articolul Le bonheur de se tenir en place.
 31 august - 9 septembrie - În „L’Humanite” publică La Taverne de Kir Leonida şi „Capitaine” Mavromati.
 15 octombrie - În calitatea sa de vicepreşedinte al Asociaţiei „Les Amis de l’URSS”, din Franţa, părăseşte Parisul, invitat să
participe la cea de a X-a aniversare a Revoluţiei din Octombrie. Călătoreşte împreună cu Cristian Rakovski, ambasadorul URSS
la Paris.
 20 octombrie - Soseşte la Moscova.
 27 octombrie - Adresează, împreună cu Nikos Kazantzakis, o scrisoare lui Stalin, pentru a obţine libertatea de a vizita în
continuare URSS, scrisoare rămasă fără răspuns.
 31 octombrie - Excursie la Leningrad, împreună cu ceilalţi invitaţi străini.
 1 noiembrie - În „Cahiers du Sud”, din Marsilia, apare povestirea Bakâr.
 noiembrie - În nr. 1 al revistei „Scrisul românesc”, Cezar Petrescu publică articolul denigratorNoi, Europa şi Panait Istrati:
„Exotismul său e o trădare, o mistificare involuntară; nu ne recunoaştem în el, decât deformaţi, ca în acele oglinzi groteşti de la
Luna-Parc, sau de la Muzeul Grevin, unde gură-cască a Parisului se îmbulzeşte să-şi vadă capul cât o ghiulea şi trupul cât un
stâlp de telegraf [...]. Optica sa e strâmbă, e aceeaşi optică din literatura sa: exaltând, deformând, desfigurând realitatea.”
Apar volumele Adolescense d’Adrien Zograffi. Mikhail (Paris, Editions Rieder). Le Refrain de la Fosse. Nerrantsoula, cu o prefaţă de
Apostolis Monastirioty (Paris, Grasset), Isaac, le tresseur de fil de fer (Strasbourg, Joseph Hessler Librairie).
 7 noiembrie - La Moscova, în Piaţa Roşie, asistă la marea demonstraţie organizată cu prilejul celei de a X-a aniversări a
Revoluţiei din Octombrie.
 13 noiembrie - Se întâlneşte cu scriitorul grec Nikos Kazantzakis, invitat şi el oficial, legându-se amândoi într-o trainică prietenie.
 16 noiembrie - Participă la excursia Moscova - Ucraina - Georgia - Marea Neagră.
 20 noiembrie - Traversează Caucazul.
 22 decembrie - Panait Istrati şi Nikos Kazantzakis se îmbarcă la Odessa spre a merge în Grecia.
 31 decembrie - Sosesc la Pireu, apoi la Atena.
1928
 ianuarie - Vizitează spitalul de tuberculoşi „Sotiria” şi închisoarea „Singros”, unde vorbeşte deţinuţilor comunişti.
 11 ianuarie - La Teatrul „Alhambra” din Atena, Panait Istrati şi Nikos Kazantzakis vorbesc despre construirea comunismului în
URSS.
Se cântă „Internaţionala”. Ciocniri cu poliţia în stradă.

 15 ianuarie - Panait Istrati şi Nikos Kazantzakis sunt acţionaţi în justiţie pentru agitaţie comunistă. Nu i se prelungeşte viza de
şedere în Grecia.
Se retrage la Kifisia, unde termină de scris Ciulinii Bărăganului.
 6 martie - Se înapoiază în URSS. Călătorie la Murmansk.
 28 aprilie - Călătorie pe Nipru.
 18 mai - Henri Barbusse publică în L’Humanite articolul Panait Istrati est des nâtres.
 28 mai - Panait Istrati se întâlneşte cu Maxim Gorki.
 mai-iulie - Locuieşte, împreună cu Bilili, la Bekovo, lângă Moscova.
 21 iulie - Începe marea călătorie, împreună cu Bilili, Nikos Kazantzakis şi Eleni Samios, la Oceanul îngheţat de Nord - Murmansk -
Republica Moldova - Nijni-Novgorod - Kazan Samara - Saratov - Astrahan - Tiflis - Erevan - Baku - Batumi - Suhumi - Novi Afon -
Soci.
 28 iulie - Primeşte bilet de liberă circulaţie în URSS., semnat de Lunacearski.
 19 decembrie - Încheie periplul, reîntorcându-se la Moscova.
Trimite lui Gherson, secretarul poliţiei sovietice (GPU), două scrisori în care critică fenomenele negative din Partidul Comunist şi din
URSS.

La Paris, apare Les Chardons du Bărăgan, Bernard Grasset editeur, şi Mes departs, Librairie Gallimard - NRF.
1929
 11 ianuarie - Pregătiri de înapoiere în Franţa.
 15 februarie - Soseşte la Paris.
 29 mai - Manuscrisul cărţii Spovedanie pentru învinşi era bun pentru tipar.
 începutul lunii iunie - Se întâlneşte la Villeneuve cu Romain Rolland, citindu-i manuscrisul.
 15 iunie - Publică în revista „Europe” articolul Sur la memoire de nos amis qui meurent, închinat prietenului său Leon Bazalgette.
 6 iulie - Articolul Immortalite apare în „Les Nouvelles Litteraires”.
 15 iulie - Publică Le Pecheur d’iponges în revista „Europe”.
 august - Greva minerilor de la Lupeni, din Valea Jiului. Panait Istrati revine în România. Obţine de la ministrul de Interne, Al.
Vaida-Voievod, permis de „liberă trecere”: „Este liber a vizita orice localitate şi a avea contact cu orice persoană, nefăcându-i-se
nici o greutate în această privinţă, aducându-i-se la cerere orice sprijin”. Este însoţit de profesorul şi scriitorul Romulus Cioflec, din
partea Partidului Naţional Ţărănesc, care se afla la guvernare. În timpul şederii sale în România, a fost urmărit îndeaproape de
agenţii Siguranţei. Într-o notă din 29 august 1929, inspectorul regional al Poliţiei - Timişoara informa: „Domnul prim-procuror i-a
dat lui Panait Istrati permisiunea de-a lua contact şi să vorbească cu deţinuţii din 7 aprilie 1929. S-a prezentat la ei, informându-i
despre decizia lui de-a face o anchetă asupra diferendului dintre muncitori şi capitaliştii României. Între altele, Panait Istrati a
precizat că şi-a dat seama, încă de la sosirea lui acolo, de teroarea capitalistă dezlănţuită împotriva muncitorilor români. În plus,
s-a arătat convins că ţara este guvernată de bandiţi şi că, după înapoierea lui în Franţa, va scrie articole demascatoare, în faţa
opiniei publice de-acolo, despre teroarea sângeroasă dezlănţuită împotriva minerilor români.”
 7 septembrie - Soseşte la Lupeni, începându-şi ancheta printre mineri şi văduvele greviştilor asasinaţi. Merge la Timişoara, unde
asistă la procesul minerilor grevişti.
 19 septembrie - În ziarul „Voinţa poporului” publică articolul De ce am venit în ţară, afirmând: „N-am venit ca să mă plâng, ci ca să
lupt alături de toţi oamenii de bine întru apărarea celor asupriţi, oricare ar fi aceşti asupriţi. Tot ce Franţa are astăzi mai nobil în
gândire şi sentimente generoase, e gata să mă susţină, căci mulţi sunt cei care îşi dau seama de necesitatea unei lupte pentru
apărarea unor libertăţi ameninţate din toate părţile, libertăţi care au costat valuri de sânge ca să fie obţinute şi pentru a căror
menţinere alte valuri de sânge curg pe tot pământul.”
 septembrie-octombrie - În ziarul „Lupta”, Panait Istrati publică articole despre greva minerilor de la Lupeni.
 1 octombrie - Panait Istrati publică în „La Nouvelle Revue Francaise” capitolul „Afacerea Rusakov sau URSS de azi”; Romain
Rolland afirmă: „Nimic din tot ce s-a scris de zece ani încoace împotriva Rusiei, din partea duşmanilor ei înrăiţi, nu i-a făcut atâta
rău cât îi vor face aceste pagini. [...] Doresc ca pe viitor să nu te mai ocupi niciodată de politică; nu eşti deloc făcut pentru ea”.
Istrati, dezamăgit, răspunde: „Nu-ţi voi ascunde deloc mirarea mea de-a te vedea devenit un sovietic, atât de oficial”. (Alexandru
Talex, Cuvânt înainte la volumulSpovedanie pentru învinşi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990.)
 8 octombrie - Panait Istrati îi scrie lui Romulus Cioflec: „Sunt grozav de urmărit. Aseară însuşi Ioaniţescu (subsecretar de stat la
Ministerul de Interne) mi-a trimis vorbă că studenţii «creştini» umblă să mă omoare”.
 9 octombrie - Panait Istrati părăseşte ţara. Poliţia din Curtici informează: „Ca urmare a raportului nostru telegrafic nr. 2.182 din 22
august 1929 şi conform ordinului dumneavoastră cifrat nr. 60.114 din 1929, avem onoarea să vă raportăm că ieri-seară scriitorul
Panait Istrati a părăsit ţara, prin acest punct de frontieră, cu Orient-Expresul, destinaţia Paris.”
 15 octombrie - Apare volumul Vers l’autre flamme. Apres seize mois dans l’URSS, la Editura Rieder, Colecţia „Temoignages”.
1930
 15 februarie - Publică Confiance, în revista „Europe”.
 22 februarie - În „Les Nouvelles Litteraires” apare Pour avoir aime la terre. Cele două confesiuni sunt reunire în volumul Pour
avoir aime la terre, apărur la Paris, Denoel-Steele, în 1930.
 februarie - În „Revue anarhiste”, Jean Texier scria: „Istrati a fost târât în noroi [...]. El se aştepta la asta şi în mod voluntar s-a
expus furiei partizanilor”. (Alexandru Talex, Cuvânt înainte la volumul Spovedanie pentru învinşi)
 24 mai - Publică Entre l’amitie et un bureau de tabac, în „Les Nouvelles Litteraires”.
În Editura Rieder apare volumul Le Pecheur deponges.
 24 august - În Bilete de papagal publică, sub formă de scrisoare, articolul Domnului C.Ionescu, acesta fusese dat afară din
învăţământ. Articolul era precedat, pe prima pagină, de prezentarea lui Tudor Arghezi: „Scriitorul Panait Istrati, care se găseşte
actualmente izolat într-un sat de pe marginea helvetică a limanului, a citit articolul d-lui C. Ionescu şi, într-o scrisoare personală,
ne-a intercalat scrisoarea de pe pagina următoare, adresată d-lui C. Ionescu. O publicăm cu atât mai multă plăcere cu cât
întâlnirea în foaia noastră a penei lui Panait Istrati cu condeiul d-lui Ionescu ar putea să devie fertilă.” Panait Istrati îi scria: „Spui
că nu mai ai cu ce trăi. Nici nu s-ar putea să fie altfel, afară numai dacă cumva vei fi însurat cu o moşieriţă bătrână. Şi ca să nu
crezi că te ajut aci cu un oftat - cum zicea bietul Ştefan Gheorghiu - am să-ţi spun numaidecât că nici eu n-am cu ce trăi, deşi mi-a
trecut prin mână o avere. Trăiesc de-o zi pe alta, săturându-mă cu revoltă înăbuşită, ca d-ta, sperând mereu că groapa vreunui
Arghezi se va lărgi mereu, în aşa fel ca să poată cuprinde cât mai mulţi oameni de teapa d-tale.”
 1 decembrie - Publică în ziarul „Ancheta” confesiunea De ce m-am retras la Brăila, în care scria: „Această moarte a sufletului,
această lipsă totală de stări sufleteşti la marea burghezie apuseană au împins civilizaţia modernă pe drumul setei de îmbogăţire
cu orice preţ şi al desfrâului, lipsit de orice voioşie sinceră. Se caută «emoţii tari» şi se obţin, reducându-le la câteva vicii
capitale: coitul fără dragoste, beţia fără veselie, jocul până la ruină şi viteza până la frângerea junghieturii. Le-am văzut pe toate,
practicându-se până sus de tot. Şi m-a cuprins o mare scârbă [...]. Niciodată n-am trăit mai frăţeşte cu atâţia oameni, ca de când
m-am despărţit de lume şi am revenit în oraşul meu. Niciodată nu m-au căutat şi nu m-au găsit mai mulţi oameni [...]. Am regăsit
Brăila copilăriei mele. De fapt, m-am regăsit pe mine. Căci pentru mine, eu şi cei care îmi seamănă sufleteşte, sunt toată Brăila şi
toată omenirea.”
Divorţează de Anna Munsch.

Volumul Haiducii apare la Bucureşti, Editura „Cugetarea”, în traducerea lui I. Neagu-Negulescu.

1931
 15 ianuarie - Apare în revista „Europe”, Tsatsa Minnka, apoi în volum la Editura Rieder. În scurt timp, Panait Istrati o traduce el
însuşi, publicând-o la Editura „Eminescu”, în toamna aceluiaşi an.
 18 ianuarie - La Iaşi, alături de Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Ioan Mironescu, Panait Istrati vorbeşte în sala
„Trianon”, Despre prietenie. Festivalul literar a fost boicotat de grupări huliganice, alungate, în cele din urmă, prin intervenţia
armatei, în articolul Răspuns unui...dreptist de la „Gândirea”, publicat peste câţiva ani, în „Cruciada românismului”, nr. 11 din 14
februarie 1935, Panait Istrati îşi amintea: „În ianuarie 1931, ca să pot ţine o conferinţă la Iaşi, alături de Mihail Sadoveanu,
Topârceanu şi alţii, a trebuit ca armata să ocupe piaţa Unirii şi împrejurimile sălii «Trianon», în vreme ce «cuziştii», «gardiştii» şi
potăile comuniste urlau, spărgeau geamurile şi băteau pe «jidani»”. În primul volum de Memorii (Editura Minerva, Bucureşti,
1970), Demostene Botez preciza: „A fost o zi de tristă amintire pentru Iaşi şi ieşeni.” Mihail Sadoveanu „l-a luat pe Panait Istrati de
braţ, frăţeşte, şi l-a prezentat sălii, punându-se garant pentru dragostea lui sfântă pentru pământul şi norodul ţării noastre.”
 15 iunie - Porneşte într-un voiaj la Paris şi pe Coasta de Azur, împreună cu Margareta Izescu, din Brăila, studentă la Facultatea
de fizico-chimie a Universităţii din Bucureşti.
 august - La Menton are o criză puternică şi i se agravează boala. În Pagini de carnet intimconsemna: „Din acea zi de august
1931, am început să suflu greu şi n-am mai putut să urc o scară, decât făcând popas la fiecare treaptă. Câteva luni mai târziu am
căzut la pat, de unde şi azi nu mă ridic decât atunci când nevoile mă obligă, ceea ce e o mare tristeţe pentru un om a cărui primă
pasiune din copilărie a fost să hoinărească din zori şi până în noapte”.
La Paris, în Editions des Cahiers libres, publică amintiri de călătorie En Egypte.
 decembrie - Colaborează la ziarele din Brăila, „Ancheta” şi „Curierul”.
1932
 18 aprilie - Panait Istrati se căsătoreşte cu Margareta Izescu.
 iunie - Se internează în Sanatoriul Filaret din Bucureşti.
 iulie - Pentru a-şi îngriji sănătatea, se retrage la Mănăstirea Neamţ, până în februarie 1933.
 15 iulie - În revista „Europe” publică articolul Les Arts et l’Humanite.
 15 octombrie - 1 decembrie - Romanul La Maison Thuringer apare în „La Revue de Paris”.
 15 noiembrie - În revista „Europe” publică evocarea postumă Mon bon Robertfrance. „Lui îi datoresc pâinea pe care o mănânc.
Jacques Robertfrance a corectat franceza celor mai multe cărţi ale mele”.
1933
 15 ianuarie - 15 mai - În revista „Europe” publică romanul Le Bureau de placement, care va apărea şi în volum în acelaşi an.
 Jacques-Henri Levesque scria în „Orbes”, nr. 1 /1933, în apărarea scriitorului: „Panait Istrari este vocea unui om care, prin
experienţa sa individuală, dincolo de teorii, dogme şi organizaţii [...], este un om liber, natural (ceea ce-i rar astăzi), rosteşte
adevăruri, punând în acord cuvintele cu faptele sale”. (Alexandru Talex, Cuvânt înainte la volumul Spovedanie pentru învinşi)
 25 februarie - Se reinternează la Sanatoriul Filaret.
 8 şi 22 aprilie - În „Les Nouvelles Litteraires” este prezent cu articolele Temoignage sur la liberte. L ‘Homme qui n’adhere a
rien şi Temoignage sur la foi: Lettre ouverte a Francois Mauriac.
 13 mai - În revista „Viaţa literară”, nr. 65, i se consacră O pagină lui Panait Istrati. Liviu Rebreanu scria: „Naiv şi inadaptabil, ca
orice scriitor adevărat, Panait Istrati şi-a cheltuit multă energie şi tot atât talent să îndrepte lumea după chipul şi asemănarea
sufletului său. În lupta cu nedreptăţile vieţii sociale, el, cel cu inima deschisă, franc şi leal, era mai dinainte înfrânt, destinat să
rămână singur. Viaţa fără compromisuri e o utopie pe care numai visătorii o propovăduiesc sincer şi o aşteaptă. Panait Istrati a
sacrificat tot pe altarul unei lumi mai bune în care dreptatea să împartă fericire tuturor. E cel mai fanatic profet al paradisului
integral pe pământ cât mai grabnic. Câte decepţii şi câte răni adânci i-au amărât viaţa plină de toate încercările? Dincolo de
zbuciumările lui pentru o omenire mai bună rămâne consolatoare literatura lui, pură şi fragedă parcă nici n-ar fi scrisă de
luptătorul Panait Istrati [...]. Panait Istrati se realizează în povestirile sale. Luptătorul poate avea duşmani şi prieteni. Povestitorul
are numai preţuitori. Prieteniile şi duşmăniile pot fi schimbătoare. Preţuitorii scriitorului sunt statornici, iar iubirea lor rămâne
nealterată de vicisitudinile luptelor. Puţini scriitori au preţuitori mai mulţi, în mai multe limbi şi de mai multe neamuri, ca Panait
Istrati. Dragostea celor mulţi, dezinteresată şi credincioasă, e mai preţioasă ca admiraţiile zgomotoase de ocazie.”
Corneliu Moldovanu, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, în Omagiu lui Panait Istrati, scria: „Este cel dintâi scriitor ieşit din
neamul nostru care s-a impus în opinia publică universală. Cu atât mai vârtos gloria lui Panait Istrati se răsfrânge, în toată plinătatea
aureolei, asupra ţării şi civilizaţiei româneşti”. Au mai semnat articole omagiale: Emanoil Bucuţa, Cei trei Panait Istrati; Ion
Minulescu, Gânduri bune pentru Panait Istrati; Radu Boureanu, Panait Istrati peregrinul; I.A. Bassarabescu, Panait Istrati.
 20 mai - În „România literară” publică articolul Ceva mai bun, mai omenesc.
 27 mai - În articolul Răspuns unui... dreptist de la „Gândirea”, publicat în „Cruciada românismului”, nr. 11 din 14 februarie 1935,
Panait Istrati îşi amintea: „În mai 1933, cu prilejul «Săptămânii cărţii», ducându-mă să semnez dedicaţii la Librăria Alcalay, o
ceată de huligani a năvălit peste mine şi am fost silit să mă apăr ameninţând cu revolverul, fapt care a fost trâmbiţat de toată
presa mare europeană începând cu „Le Temps” şi „Journal de Geneve” şi sfârşind cu organele nemţeşti, dar la noi nici un ziar n-a
suflat o vorbă”.
 iunie - În Bucureşti, se instalează, împreună cu soţia sa, într-o locuinţă pe strada Popa Savu, nr. 33.
 12 iulie - Publică în „România literară” articolul Civilizaţie.
 iulie - Călătoreşte în Olanda şi Franţa. La Amsterdam ţine o conferinţă despre Victor Serge. Se reîntâlneşte cu prietenul său,
scriitorul A.M. de Jong.
 29 iulie - Publică în „Les Nouvelles Litteraires” articolul Adherer ou ne pas adherer.
 26 august - În „Les Nouvelles Litteraires” apare Lettre a Romain Rolland.
 august-septembrie - Sejur pe Coasta de Azur, la Nisa.
 23 octombrie - Răspunde la ancheta iniţiată de revista „Le Rempart”, din Paris, pe tema: „Dans votre oeuvre, quel personnage
preferez-vous?”
La Paris, în Editura Rieder, apare romanul La Maison Thuringer.
Se retipăreşte Oncle Anghel, la J. Ferenczi et Fils Editeurs.
1934
 ianuarie - În Bucureşti, se stabileşte în ultima sa locuinţă, pe strada Paleologu, nr. 3.
 15 ianuarie - În revista ieşeană „Lumea-bazar” publică articolul Iaşul meu.
 19 februarie - Este ales membru în Societe des Gens de Lenres de France.
 26 martie - Răspunde la ancheta revistei „Presence”, din Lausanne-Geneve, despre Europa de azi, alături de George Bernard
Shaw, Albert Thibaudet, Jean Cassou, H. Keyserling.
 2 aprilie - În „Le Matin”, Joseph Kessel publică articolul Le Pelerin du coeur, despre Panait Istrati.
 24 aprilie - În ziarul brăilean „Ancheta” apare articolul Adolescenţă chinuită, iunie. Publică în „Viaţa românească” evocarea O
serată teatrală la Damasc.
 6 iulie - În gazeta „Pământul” din Călăraşi apare primul capitol din Ciulinii Bărăganului, tradus în limba română de însuşi Panait
Istrati.
 10 august - Într-un interviu apărut în „Rampa”, cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani, Panait Istrati declara: „Am trei aniversări,
nu una. Împlinesc 50 de ani, e drept, dar sunt şi 10 ani de la apariţia Chirei Chiralina, care înseamnă debutul meu. Deci sunt,
totuşi, un scriitor tânăr. Al treilea jubileu e mai puţin agreabil: aniversez trei ani de boală în pat, o boală care a sfârşit prin a-mi
ucide inima.”
 23-25 august - În „Facla” îi apar succesiv articolele Binefacerile cărţii proaste, Despre cititorul bun şi cititorul rău, Despre romanul
de aventuri şi editorii acestui roman.
 20 octombrie - În gazeta „Cinci lei” apare povestirea Acum 11 ani la Saint-Malo.
 27 octombrie - Publică în gazeta „Cinci lei” articolul Despre contracte şi editori.
 10 noiembrie - Tot în gazeta „Cinci lei” îi apare articolul Apărarea... „Apărării” despre romanul lui Petre Bellu, Apărarea are
cuvântul, pe care îl prefaţase.
Romanul Biroul de plasare apare în versiune românească realizată de însuşi Panait Istrati.
La Paris apare Mediterranee. Lever du soleil.
 22 noiembrie - În primul număr din „Cruciada românismului”, Alexandru Talex publică cronica literară despre Biroul de plasare, pe
care o încheia extrem de elogios: „Panait Istrati, prin sufletul şi prin talentul său înnăscut pentru aşa ceva, este astăzi cel mai
mare scriitor român. Repet, român, prin lumea scrierilor sale, prin stilul său - încă imperfect pe alocuri, - român prin universalitatea
scrierilor sale. Adevăraţii creatori ai unui neam sunt cei care îi scriu suferinţa, istoria sufletească, o măiestresc şi o fac să circule
dincolo de graniţele politice, în necuprinsul sufletelor omeneşti de pretutindeni. Panait Istrati aşa este.”
 decembrie - Apare Chira Chiralina, la Editura Ig. Hertz, în „Colecţia celor 15 lei”, în versiunea românească realizată de însuşi
Panait Istrati.
 3 decembrie - Încântat de cronica lui Alexandru Talex, îi trimite volumul Mediterranee. Lever du soleil, cu dedicaţia: „Lui Alexandru
Talex, cu amicală stimă pentru felul cum a înţeles să judece un om şi viaţa în critica Biroului de plasare. Panait Istrati, 3
decembrie 1934.”
 6 decembrie - Alexandru Talex e invitat acasă la Panait Istrati, în strada Paleologu, nr. 3, etajul 5, legându-se într-o admirabilă
prietenie.
 20 decembrie - Publică în „Cruciada românismului”, nr. 5, articolul Scrisoare deschisă... către dreapta.
 24 decembrie - În „Credinţa” se publică Pagini de carnet intim.
1934-1935
În Jurnalul său, Romain Rolland se pronunţă Împotriva execuţiei publice a unui prieten.
1935
 17 ianuarie - În „Cruciada românismului” apare articolul Naţiune şi naţionalism.
 24 ianuarie - Continuă colaborarea la „Cruciada românismului” cu articolul Dictatură şi democraţie.
 31 ianuarie - Articolul Platforme, idei apare în „Cruciada românismului”.
 1 februarie - Povestirea Le Lac Sale apare în La Nouvelle Revue Francaise.
 22 februarie - În ziarul „Le Monde”, din Paris, Henri Barbusse publică articolul injurios la adresa lui Panait Istrati, cu titlul Le
Haidouk de la Sigurantza. Panait Istrati îi răspunde prin articolul Obiectivitatea presei independente comuniste, apărut în
„Cruciada românismului”, nr. 16 din 21 martie 1935, în care scrie: „Una din caracteristicile comunismului este că, atunci când el
nu sfârşeşte prin a dezgusta de moarte pe un intelectual cinstit, sfârşeşte prin a-l tâmpi de moarte.
Cazul din urmă e şi al lui Henri Barbusse. Deşi bogat, egoist şi extrem de atent la drepturile sale de autor, trăind pe picior princiar:
vilă feerică cu 15.000 de metri pătraţi de teren acoperit de pini, în Esterel, pe Coasta de Azur; altă vilă de vară, la Aumont prin
Senlis, precum şi un confortabil apartament la Paris, Barbusse este totuşi un om cinstit în sensul că nu-şi vinde conştiinţa pentru
bani.

Dar numai în sensul acesta e cinstit. Încolo, la rând cu cel din urmă trepăduş sovietic, e capabil de toate ignominiile. Nici o laşitate
nu-l sperie. Felul său de a servi comunismul se confundă cu cel mai abject servilism căci, în ciuda tuturor afronturilor, vexărilor,
umilirilor suferite public la Moscova, el n-a încetat o clipă de a se târî la picioarele lui Stalin, şi numai şi numai ca să se poată
considera discursul spiritual al comunismului în Franţa.

Priviţi la felul cum minte când vorbeşte de pretinsele mele crime în România şi judecaţi singuri ce valoare mai poate avea tot ce
afirmă că aş fi făcut în Rusia (în afară de ceea ce e public sau recunosc eu singur).

Barem, în chestia Lupenilor, adevărul se află exact pe antipodul celor afirmate de el; şi pentru asta, soluţia Luptei mă dispensează
de orice altă apărare. Din cele opt articole ale mele se poate vedea că nu numai că n-am scos vinovaţi pe nimeni şi că am covârşit
de acuzări guvernul, - ceea ce atunci a fost relevat şi de „Adevărul” într-un articol de fond intitulat Unde dai şi unde crapă - dar cu
prilejul acelei anchete (personale, nu guvernamentale) eu am mai luat şi apărarea comuniştilor la procesul din Timişoara, descriind
felul cum au fost maltrataţi în închisoare şi asistând la dezbaterile procesului, ca trimis al revistei Europe, fapt care, după propriile
declaraţii ale acuzaţilor, a contribuit mult ca să le creeze o atmosferă favorabilă.
Iată o infamie patentă.
 A doua e când inventează povestea cu participarea mea, în calitate de «corespondent al unui ziar» (sic!), la nu ştiu ce congres al
sindicatelor unitare, în 1932.

Or, iată ce-am făcut eu în anul 1932 şi care e public: în primele luni am fost în turneu de conferinţe la Viena, în şase oraşe
principale ale Germaniei, şi la postul de Radio din Hilversen-Olanda de unde, după o scurtă şedere la Paris, m-am întors atât de
grav bolnav încât prin aprilie sau mai, deşi conduceam pe romancierul olandez A.M. de Jong în vizitele sale prin ţară, a trebuit să-l
predau d-lui Vasile Stoica, ministrul nostru de la Sofia, ca să-l conducă domnia sa prin Ardeal, iar eu să mă trântesc pe un pat al
sanatoriului de la Filaret. De aici, nu m-am sculat decât doar ca să mă retrag la Mănăstirea Neamţ, unde am zăcut fără speranţe
până în ianuarie 1933, când iarăşi m-am instalat la Filaret.
Dar lingăul stalinist merge şi mai departe. El afirmă că chiar aş fi cerut, prin articole scrise în „Curentul”, scoaterea din legalitate a
sindicatelor unitare. De asemenea, tot în mod public aş fi comis unele delaţiuni, denunţând, de la Brăila, ascunzătorile unor
comunişti, foşti camarazi ai mei.

Ei bine, dacă mai există un comunist cinstit în ţara asta, eu îl invit să dezgroape toate aceste crime publice ale mele de care
vorbeşte nemernicul lor literat de la Paris şi să le reproducă în vreo fiţuică de şantier parazitar.

Iar cum din nimic nu se poate face ceva, sper să nu mor până ce nu l-oi târî pe Henri Barbusse în faţa justiţiei franceze, cerându-i
de astă dată să dovedească tot ce afirmă că am făcut eu în România.

Căci despre ce-am făcut în Rusia, totul e uşor de dovedit când mijloacele de defăimare îi stau la dispoziţie.”

Lămurirea deplină a „cazului Istrati” avea să se facă mult mai târziu, atât în Franţa, câr şi în România.

 februarie-martie - Colaborează la „Cruciada românismului”, cu articolele: Pe marginea „scrisorii unui muncitor” (nr.
13), Întâmpinare (nr. 13), Numerus... politicianus (nr. 14), Cine propagă antisemitismul (nr. 15), O scrisoare cu tâlc (nr.
16), Acţiune şi spiritualitate (nr. 17 din 28 martie). E ultimul articol scris şi publicat de Panait Istrati în timpul vieţii sale.
 16 aprilie - A murit Panait Istrati. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
În articolul Panait Istrati, publicat în „Adevărul” din 18 aprilie, Şerban Cioculescu scria: „Nimeni ca dânsul nu s-a cheltuit în energie şi
în dragoste de oameni. Şi totuşi, până în clipele din urmă, s-a păstrat treaz, pe meterezele de suferinţă ale semenilor săi. Înainte de
a fi fost ideolog sau scriitor, Panait Istrati a fost om în sensul plenar al cuvântului: un om de omenie, purtat pe toate drumurile,
sângerat pe toate calvarele. Un Ahasverus modern, ivit în ţinutul cosmopolit al Brăilei, fiu pribeag bătut de vânturi, în ceasul al
unsprezecelea întors la culcuşul care i-a lipsit totdeauna. Panait Istrati a fost o cutie de rezonanţă, în care au vibrat mesaje
unanime. Când, printr-un hazard, care seamănă cu o minune, a ajuns să se exprime ca să spunem aşa «literar», el nu aducea nici
un fel de educaţie sau experienţă scriitoricească. În schimb, cumula o experienţă nebănuită de viaţă, care s-a revărsat ca un prisos
torenţial.”
 iunie - Într-un emoţionant articol, La moartea lui Panait Istrati, publicat în „Revista Fundaţiilor Regale”, în iunie 1935, Camil
Petrescu releva: „Panait Istrati nu a integrat literaturei universale numai un peisaj de sub cer, ci - de asta se pare că încă nimeni
nu şi-a dat seama, nici aici, nici în străinătate - a integrat acestei literaturi şi o parte din experienţa milenară a simţirii româneşti.
Împotriva răzmeriţelor şi argumentelor lui, împotriva împrejurării că a trăit mai mult în străinătate, şi mai ales împotriva faptului că
a scris într-o limbă străină, Panait Istrati e într-o nebănuită măsură un scriitor al specificului românesc.”
1936
 17 aprilie - La Teatrul „Comedia” din Bucureşti are loc o seară comemorativă închinată lui Panait Istrati.
 27 aprilie - PEN-Club, secţia română, omagiază memoria scriitorilor stinşi din viaţă: Panait Istrati, Cincinat Pavelescu şi Gib I.
Mihăescu.
 4 mai - Panait Istrati este comemorat de Societatea Scriitorilor Români.
 9 octombrie - Societe des Gens de Lettres de France aduce un omagiu postum lui Panait Istrati.
1938
La Cimitirul Bellu din Bucureşti are loc dezvelirea monumentului funerar al lui Panait Istrati, realizat de sculptoriţa Miliţa Petraşcu. Au
rostit cuvântări Tudor Vianu, Emanoil Bucuţa, Aida Vrioni şi Demostene Botez.

Revista „Les Humbles”, din Paris, publică poemul La mort de Panait Istrati de Victor Serge.
Apare cartea cu caracter memorialistic La verdadera tragedia de Panait Istrati de Eleni Samios (viitoarea soţie a lui Nikos
Kazantzakis), la Santiago de Chile, Editions Ercilla.
1939
 Revista „Azi” publică manuscrisele inedite Impasul clasei muncitoare şi Scurtă pledoarie pentru artistul de mâine.
1940
La Teatrul Comunal din Brăila se organizează o seară comemorativă cu prilejul împlinirii a cinci ani de la moartea scriitorului. Au
vorbit, printre alţii, Basil Clony, N. Carandino, Alexandru Talex.

Apare, la New York, cartea Teg und Nech mit Panait Istrati (Days and nights with Panait Istrati)de Isaac Herowitz, gazetar originar
din România.
1941
Ion Căpăţână, stabilit în Franţa, publică lucrarea Panait Istrati ou l’homme qui n’adhere a rien, Santoine, Oise.
Kyra Kyralina, Kobenhavn (Danemarca), Carit Andersen Forlag. Traducere de Elise Koppel.
1942
 21 aprilie - La Teatrul Nostru din Bucureşti, la împlinirea a şapte ani de la dispariţia lui Panait Istrati, scriitorul a fost evocat de
Victor Eftimiu, Perpessicius, Al. Mironescu, Aida Vrioni şi Alexandru Talex. Au citit din opera sa Lily Carandino şi Fory Etterle.
1943
La Editura Vremea din Bucureşti apare cartea Panait Istrati de Alexandru Talex, cea dintâi reconstituire biografică a scriitorului.
Aceeaşi editură publică volumul Haiducii de Panait Istrati, în traducerea lui Alexandru Talex.
1947
Unik (La stăpân), Praha, Matica Slovenska. Traducere de Peter Do val.
1948
În „Les Nouvelles Litteraires”, din Paris, apare interviul Kazantzakis nous parle de Bergson et distrati, în care se afirmă, referitor la
scriitorul nostru: „Într-o zi i se va face dreptate. Poate i se vor publica scrisorile. Doamna Mărie Romain Rolland posedă unele foarte
frumoase. Corespondenţa sa ne va reaminti ce prieten şi ce erou entuziast a ştiut să fie.”
Ernst Bendz, în „Visages des ecrivains”, Presse de la Cite, 1948, nota că Spovedanie... „a făcut din Istrati un izolat, predat
răzbunării celor socotiţi «trădaţi», printr-un act care voia tocmai să denunţe o trădare şi efectiv un învins. El a cutezat totuşi să scrie,
pe deplin conştient de urmările dezastruoase, ce aveau să se abată asupră-i”. (Alexandru Talex, Cuvânt înainte la
volumul Spovedanie pentru învinşi)
1951
Se reeditează Oncle Anghel, Paris, Editions Le Club Francais du Livre, cu o prefaţă de Henry Poulaille, în care conchidea: „Dacă n-
ar fi scris decât această operă, Romain Rolland având-o în mână ar fi putut vorbi pe drept despre un geniu.”
1956
Apare studiul lui Pierre Foix: Panait Istrati. Novela de su vida, Mexico, Editiones Mexicanos Unidos.
În România, lunga tăcere care se aşternuse asupra lui Panait Istrati, după cel de-al doilea război mondial, în perioada instaurării
regimului comunist, a început să se destrame spre sfârşitul anului 1956. Un prim articol, cu titlul Mai mult decât fugara clipă, a
publicat Geo Bogza în „Contemporanul” din 12 octombrie 1956, în care, relevând frumuseţea şi valoarea operei lui Panait Istrati,
scria: „Mă bucur acum că aceste cărţi vor fi reluate de noi rânduri de cititori, că ei vor cunoaşte aceleaşi emoţii şi aceeaşi dragoste
de umanitate, pe care eu însumi le-am cunoscut, cu ani în urmă, când îmi încălzeam inima la paginile fierbinţi ale Chirei Chiralina,
aleUnchiului Anghel, ale Haiducilor şi nu puteam zări marea fără să-mi aduc aminte: „Pe malul mării, pe prundiş, / Nerrantsula
fundoti! / O fată îşi clătea fusta, / Nerrantsula fundoti!”
1957
Încep să apară primele studii despre Panait Istrati, unele dintre ele devenind prefeţe la noile ediţii ale operelor sale.

 februarie - Panait Istrati de Alexandru Piru, în „Viaţa românească”, nr. 2 din februarie 1957.
 februarie-martie - Însemnări despre viaţa şi povestirile lui Panait Istrati de Teodor Vârgolici, în „Tânărul scriitor”, nr. 2, februarie
1957, şi nr. 3, martie 1957.
 martie - Un artist pasionat: Panait Istrati de Ion Roman, în „Gazeta literară”, nr. 12 din 21 martie 1957, articol preluat ca prefaţă la
volumul Chira Chiralina şi alte povestiri. Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1957.
 23 martie - Panait Istrati de Mircea Zaciu, în „Tribuna”, Cluj, nr. 4 din 3 martie 1957, reprodus ca prefaţă la volumul Ciulinii
Bărăganului, Bucureşti, 1957.
1958
Studioul cinematografic „Bucureşti” ecranizează Ciulinii Bărăganului, în regia lui Louis Daquin.
1961
În „Revista de filologie romanică şi germanică” se publică 95 de scrisori inedite ale lui Romain Rolland către Panait Istrati.
Prezentare de Nicolae Liu.
 1963
Studioul cinematografic „Bucureşti” ecranizează povestirea Codin, în regia lui Henri Colpi, obţinând două premii la Festivalul
internaţional al filmului de la Cannes.
1964
Apare monografia Panait Istrati de Alexandru Oprea, la Editura pentru Literatură.
1966
Se inaugurează ediţia bilingvă Opere alese de Panait Istrati; traducere de Eugen Barbu, prefaţă şi note de Alexandru Oprea.
 29 august - 3 septembrie - În cadrul celui de al X-lea Congres al Federaţiei internaţionale pentru limbi şi literaturi romanice,
desfăşurat la Strasbourg, N.I. Popa prezintă comunicareaPanait Istrati - realist şi vizionar.
1967
 februarie - Simpozion internaţional la Menton, consacrat scriitorilor Vicente Blasco Ibanez şi Panait Istrati. Delegaţia română a
fost alcătuită din Nichita Stănescu, Al. Andriţoiu şi Alexandru Oprea.
1968
 26 mai - Dezvelirea bustului lui Panait Isttati în Grădina Publică din Brăila, realizat de sculptorul Oscar Han.
În Franţa, Edouard Raydon înfiinţează Asociaţia „Les Amis de Panait Istrati”, având ca preşedinte de onoare pe Joseph Kessel,
membru al Academiei Franceze.

La Editura Gallimard, din Paris, apar primele două volume din ediţia completă Oeuvres de Panait Istrati, volumul al treilea apărând
în 1969, iar cel de al patrulea în 1970.
1969
 10-16 februarie - În „Figaro litteraire”, Roger-Noel Mayer se întreba: „N-avea dreptul acest român să se atingă de legenda
stalinismului, de-a fi primul care să ne arate adevărata faţă a dictatorului? [...] Comuniştii francezi au răspândit cele mai grele orori
pe seama acestui om. Este aici metoda lor obişnuită [...]. Panait Istrati a fost toată viaţa sa un om liber. Ruşine celor care
încercau să-i murdărească memoria. Nu pot asasina un mort nevinovat”. (Alexandru Talex, Cuvânt înainte la volumul Spovedanie
pentru învinşi)
Apare Chira Chiralina, în traducerea lui Eugen Barbu, la Editura pentru Literatură, în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, cu o prefaţă de
Aurelia Batali.
La Editura Tineretului apare volumul Pentru a fi iubit pământul de Panait Istrati, cu un cuvânt introductiv de Alexandru Oprea şi
traduceri de Alexandru Talex.
1970
Epistolar Panait Istrati-Romulus Cioflec, în „Manuscriptum”, nr. 1, prezentare de Alexandru Oprea şi Eliza Ispăşoiu.
Kyra Kyralina, Codine, Mijail, Habana, Ediciones Hunacan, Institute Cubani del Libro. Traducere de Andres B. Conselo, Enrique
Romero şi E.D. Canedo.
 25 august - Expoziţie documentară Panait Istrati, organizată de Muzeul Literaturii Romane la „Residence du Louvre”.
 30 octombrie - Medalion Panait Istrati în cadrul „Zilelor culturale brăilene”.
Prima monografie apărută în Franţa: Panait Istrati, un chardon deracine de Monique Jutrin-Klenner, Paris, Francois Maspero,
Collection „La Decouverte”. Referitor la momentul 1929, în lucrare se scria: „Revista Monde a lui Barbusse a luat iniţiativa
campaniei calomnioase, dirijată de Barbusse. Căzută în dizgraţie la Moscova, revista era ameninţată cu dispariţia. Barbusse a
sperat, prin această campanie, să se reabiliteze, atacând autorul cărţii Spre altă flacără” (Alexandru Talex, cuvânt înainte la
volumul Spovedanie pentru învinşi)
La Menton, primarul oraşului, Francis Palermo, şi Margareta Istrati, au inaugurat Alee Panait Istrati.
1971
Liceul nr. 4 din Brăila primeşte numele scriitorului, devenind Liceul „Panait Istrari”.

 Moş Anghel, tradus în limba engleză, e inclus în volumul Romanian short stories, Londra.
 Codine, Buenos Aires, Tiempo con tempo raneo. Traducere de Bernardo Kordon.
 Nov v Mociari [Codin, Kir Nicola, Mihail, O noapte în bălţi], Bratislava, traducere de V. Hecko şi Maria Kovacova.
 Neranzoula, Atena. Traducere de Adamantios Papadimas şi Tasos Lazorides.
1972
 19 mai - Se deschide expoziţia documentată Panait Istrati, la Galerie de Pouchette din Nisa, în prezenţa autorităţilor locale,
participând Margareta Panait Istrati şi Alexandru Oprea. O stradă din Nisa este denumită Rue Panait Istrati.
Kyra Kyralina, Barcelona, traducere de Xavier Romeu, postfaţă de Jaume Vidal Alcover.
Joseph Kessel, în volumul Des hommes, Gallimar, 1972, referindu-se la Spovedanie pentru învinşi, conchide: „Pentru această
revoltă l-am iubit pe Istrati”. (Alexandru Talex, Cuvânt înainte la volumul Spovedanie pentru învinşi)
 1973
Chira Chiralina, Bucureşti, traducere de Eugen Barbu, postfaţă şi bibliografie de Mircea Vaida.
Las Cardos del Bărăgan, Madrid, Editorial Magisterio Espagnol.
1974
 Mijail y otras obras, Barcelona, traducere de Maria Gines.
 Hajduci, Praga, traducere de Jan Holicky.
 august - Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la naşterea scriitorului s-au organizat „Zilele Panait Istrati” la Căminul cultural din
comuna Baldovineşti şi Expoziţia „Peisajul brăilean, sursă de inspiraţie în opera lui Panait Istrati”, la Biblioteca judeţeană Brăila.
 13 septembrie - Rotonda nr. 13 a Muzeului Literaturii Române, consacrată lui Panait Istrati, la care au participat Şerban
Cioculescu, Isac Peltz, Em. Serghie, Emilia Gulianu şi Alexandru Talex.
 26 octombrie - Dezvelirea plăcii comemorative „Panait Istrati” în piaţa primăriei din Vouvry (Elveţia), în prezenţa autorităţilor
cantonului Valais şi a delegaţiei române alcătuită din Margareta Panait Istrati şi Alexandru Oprea.
 18-24 noiembrie - Expoziţia „Panait Istrati” la Biblioteca Franceză din Bucureşti.
Dosarul de la Siguranţă al lui Panait Istrati este descoperit şi publicat de Alexandru Oprea în „Manuscriptum” nr. 3.

Onkel Anghel, Stockholm, traducee de Andersson Barbra.

1975
 16 aprilie - Comemorarea a 40 de ani de la moartea lui Panait Istrati la Universitatea populară din Bucureşti.
 21 aprilie - Manifestare comemorativă la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila.
 2 iunie - Panait Istrati comemorat la Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti.
Asociaţia „Les Amis de Panait Istrati” din Franţa îl alege preşedinte pe Marcel Mermoz.

Un amplu studiu, intitulat Panait Istrati, publică Gabriela Maria Pintea la Editura Cartea Românească.
1976
La Editura Minerva apare volumul Panait Istrati, dosar al vieţii şi al operei, de Alexandru Oprea.
Les Haidouks şi Bărăgan tistlas, Stockholm, traducere de Andersson Barbra.
1976-1977
Alexandru Talex traduce în limba franceză documentele din Dosarul de la Siguranţă şi le publică în Les Cahiers Panait Istrati, nr. 3
din 1976 şi nr. 7 din 1977.
1977
 8 aprilie - La Brăila, Marcel Mermoz ţine conferinţa Pe urmele lui Panait Istrati.
 12 aprilie - Aceeaşi conferinţă se reia la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti.
Kira Kiralina, Barcelona, traducere de Ramon Hervas.
1978
 17 aprilie - Radio Bucureşti transmite dramatizarea radiofonică Ciulinii Bărăganului, realizată de Mircea Veroiu.
 21 aprilie - În L’Humanite apare articolul Sur le nouveau Gorki balcanic, de Claude Prevost, care blamează incriminările lui Henri
Barbusse şi reabilitează memoria lui Panait Istrati.
 13-14 noiembrie - Colocviul internaţional „Panait Istrati”, sub patronajul Universităţii din Nisa, organizat de Asociaţia „Les Amis de
Panait Istrati” şi oficiile culturale române şi franceze. Au prezentat comunicări: Alexandru Oprea (Jean-Jacques Rousseau şi
Panait Istrati), Pompiliu Marcea (Povestirile lui Panait Istrati), Alexandru Talex (Prietenia şi corespondenţa Panait Istrati-Romain
Rolland), Daniel Ixrault (Corespondenţa Panait Istrati-Jean-Richard Bloch), Sylvie Safir (Autodidactul), Jean Hormiere (Panait
Istrati şi Jack Kerouac), Sanda Geblesco (Timpul în ciclul „Povestirile lui Adrian Zografi”), David Seidmann (Isaac Horovitz şi
Panait Istrati), Pierre Desmarais (Ideea morţii în opera lui Panait Istrati).
Cu acelaşi prilej se inaugurează Centrul documentar „Panait Istrati” la Biblioteca Universităţii din Nisa şi Expoziţia documentară
„Panait Istrati - Potir avoir aime la terre”, realizată de Muzeul Literaturii Române din Bucureşti.

Panait Istrati: Trei romane (Kyra Kyralina, Onkel Angiel, Kodin), Berlin, traduceri de Elisabeth Eicholrz şi Karin Rohde.
Kira Kiralina, Milano, 1979
Se publică Scrisori către Jean-Richard Bloch, în Manuscriptum, nr. 3 şi 4. Traduceri şi comentarii de Alexandru Talex.
1980
 7-22 aprilie - Les Chardons du Bărăgan, adaptare radiofonică de Stephane Frontes, realizator Georges Godebert, la „France-
Culture”, într-un serial de 12 emisiuni.
 16-18 aprilie - Sub patronajul Universităţii „Nouvelle Sorbonne - Paris III”, Asociaţia „Les Amis de Panait Istrati” şi oficiile culturale
române şi franceze au organizat al doilea colocviu internaţional „Panait Istrati”. Au prezentat comunicări: Alexandru Oprea
(Aspecte inedite ale corespondenţei Panait Istrati - Romain Rolland), Pierre Accard (Influenţa scriitorilor ruşi în opera lui Panait
Istrati), Marcel Mermoz (De la prietenie la ură - Henri Barbusse), Daniel Lerault (Panait Istrati şi Marcel Martinet), Ilinca Barthouil-
Ionescu (Chira Chiralina sau despre umanitate şi ambiguitate), Titus Bărbulescu (Strat şi suprastrat în limbă), Maia Belciu (Simbol
al prieteniei), Alexandru Talex (Prietenia cu Francois Franzoni şi Nikos Kazantzakis).
1981
Les Chardons du Bărăgan, Albeuve (Elveţia), Editions Paul Castella.
Kyra Kyralina, Budapesta, „Europa” Konyvkiado.
Bibliotecii judeţene din Brăila i se atribuie denumirea „Panait Istrari”.

1982
Editura Minerva inaugurează ediţia completă a operelor lui Panait Istrati, scrise direct în limba română sau traduse de el însuşi în
limba maternă. Primul volum, intitulat Chira Chiralina, mai cuprinde, în afară romanul titular: Moş Anghel, Codin, Primii paşi spre
luptă şi Pescuitorul de bureţi. Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Alexandru Talex.
februarie - În „Viaţa românească”, nr. 2, Marin Bucur traduce în limba română şi prezintă pentru prima dată prefaţa lui Panait Istrati
la romanul Le Vache enragee de George Orwell, 1935.
1983
Editura Minerva publică al doilea şi ultimul volum al operelor lui Panait Istrati, scrise direct în limba română sau traduse de el însuşi
în limba maternă. Volumul se intitulează Viaţa lui Adrian Zografi, cuprinzând: Casa Thuringer, Biroul de plasare, În lumea
Mediteranei. Răsărit de soare,Musa, Apus de soare, Trecut şi viitor, Pagini de carnet intim şi Manuscrise publicate postum. Ediţie
îngrijită, prezentare şi note de Alexandru Talex.
 17 mai - Radio-Bucureşti difuzează emisiunea: Interferenţe spirituale: Joseph Kessel - Panait Istrati, scenariu de Camelia
Stănescu, în dialog cu actorul Florian Pittiş.
1984
 16 februarie - În „România literară”, Mircea Iorgulescu publică articolul Atitudine epică şi atitudine etică.
 2 aprilie - La Radio „France-Culture”, dialog Claude Dupont-Alexandru Talex. Interviu cu Joseph Kessel: Amintiri despre Panait
Istrati. Masă rotundă cu Margareta Panait Istrati, Roger Grenier, Gerard Lemaire, Alexandru Talex şi Hubert Juin.
 13-14 aprilie - La Valence, deschiderea oficială a Centenarului Panait Istrati, organizat de Asociaţia „Les Amis de Panait Istrati”, în
colaborare cu oficiile culturale române şi franceze.La Flamme du Coeur, evocare de Christian Golfetto în dialog cu actorul Alain
Rais.
 26-28 aprilie - Colocviul internaţional „Panait Istrati, contemporanul nostru”, organizat sub patronajul Universităţii din Nisa.
Deschiderea lucrărilor a fost făcută de Jacques Martin, decanul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe Umane, şi de Georges Godebert,
preşedintele Asociaţiei „Les Amis de Panait Istrati”. Au prezentat comunicări: Therese Romeo (Prezenţa lui Panait Istrati la Nisa),
Eleni Kazantzakis (Amintiri de-a lungul unei călătorii), Maurice Zinovieff (Panait Istrati şi limba franceză), Alexandru Balaci
(Gândind la Panait Istrati), Constantin Ţoiu (Panait Istrati la Brăila), Mircea Iorgulescu (Învins şi învingător), Paul Morelle (Mihail şi
Prietenia), Teodor Vârgolici (Umanismul eroilor istratieni), Heinrich Stiehler (Singurătatea naratorului), Roger Dadoun (Pasiunea
lui Panait Istrati), Margareta Dolinescu (Peisajul românesc în operă), Marie-Helene Schimanovich, Diane Vasilescu (Femeia în
opera lui Panait Istrati), Doina Popa-Lisseanu (Haiducul şi eroul romancero-ului), Jean Hormiere (Panait Istrati-Adrian Zografi),
James Dauphine (Panait Istrati şi Rachel Dequieroz).
 3 mai - La Paris, în şedinţă festivă, UNESCO omagiază Omul şi scriitorul Panait Istrati. Au vorbit: N. Makagiansar, director
general adjunct, Alexandru Balaci, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, şi Roger Dadoun, scriitor, profesor la
Universitatea Paris VIII.
 9-11 mai - Centenarul Panait Istrati a fost sărbătorit în cadrul colocviului internaţional „Prezenţa României în Franţa şi în Italia”. Au
prezentat comunicări Roger Dadoun (Mediterana lui Panait Istrati), Alexandru Talex (Omul şi scriitorul Panait Istrati) şi Ilinca
Barthouil-Ionescu (Rădăcinile româneşti ale operei istratiene).
 11 iunie - În şedinţa omagială a Secţiei de ştiinţe filologice, literatură şi artă a Academiei Române, au prezentat comunicări:
Alexandru Piru (Panait Istrati, scriitor român sau francez?), Viorica Ionescu-Nişcov (Opera lui Panait Istrati în perspectiva literaturii
naţionale), Vasile Covaci (Un exemplu de autotraducere: Panait Istrati), Ion Rotaru (Posteritatea lui Panait Istrati).
 13 iunie - În Centrul „Rashi” din Paris are loc o dezbatere publică pe marginea cărţiiL’existence juive dans l’oeuvre de Panait
Istrati de David Seidman. Au luat cuvântul Roger Dadoun şi Alexandru Talex.
 22 iunie - Sesiune omagială la Casa Scriitorilor. Au vorbit: D.R. Popescu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor (Panait Istrati, fiu al
pământului românesc), Alexandru Balaci (Portretul lui Panait Istrati), Alexandru Săndulescu (Panait Istrati în conştiinţa
contemporaneităţii şi a posterităţii) şi Constandina Brezu Stoian (Panait Istrati, biografie şi creaţie).
 30 iulie - La Radio „France-Culture”, Cosma, dramatizare de Roger Grenier.
 10-19 august - Spectacole „son et lumiere”, cu Ciulinii Bărăganului, dramatizare de Francois Joxe, la castelul medieval din Cluis-
Dessous, Franţa.
 2-8 septembrie - La Brăila, în sala Teatrului „Maria Filotti” are loc adunarea festivă „Centenar Panait Istrati”.
Inaugurarea complexului expoziţional „Satul copilăriei lui Panait Istrati. Casa lui Moş Dumitru” din Baldovineşti şi a Expoziţiei
memoriale permanente din Grădina Publică a oraşului Brăila.

 7 septembrie - În „Flacăra”, Eugen Simion publică articolul Pactul autobiografic.

În „Caiete critice”, nr. 3-4, apar articolele Morala „Omului învins” de Eugen Simion, Fâşii de viaţăde Gabriel Dimisianu, Panait Istrati
traducător de Liliana Şomfălean şi altele.
Numărul 2 al revistei „Manuscriptum” este dedicat Centenarului Panait Istrati, conţinând articolele semnate de D.R. Popescu (Ca şi
Sadoveanu), Eugen Barbu (Un cetăţean al lumii), Alexandru Talex (Timpul s-a dovedit a fi de partea lui), Mircea Braga (O trainică şi
îndelungată prietenie), Stancu Ilin (Despre colaborarea la „Adevărul”), Nicolae Scurtu (Despre bustul executat scriitorului de Miliţa
Petraşcu).
 9 septembrie - În revista „Steaua”, Ion Simuţ semnează articolul Întoarcerea fiului risipitor.
Ediţia operelor lui Panait Istrati, de la Editura Minerva, continuă cu scrierile traduse de Alexandru Talex.
Volumul Neranţula cuprinde, în afară de povestirea titulară, Haiducii, Domniţa din Snagov,Mihail, Direttissimo, Ciulinii
Bărăganului, În lumea Mediteranei şi Răsărit de soare.
1985
Apare, la Editura Minerva, volumul Amintiri, Evocări, Confesiuni. Ediţie, prefaţă, traduceri şi note de Alexandru Talex.
1986
Studiul lui Mircea Iorgulescu, Spre alt Istrati, se publică la Editura Minerva.
1987
Panait Istrati - Romain Rolland. Correspondance complete inedite (1919-1935), în Cahiers Panait Istrati, nr. 2-4.
1988
Apare, la Editura Minerva, volumul Panait Istrati în corespondenţă cu scriitorii străini (Jean Guehenno, A.M. de Jong, Nikos
Kazanrzakis, Ernst Bendz, Jean-Richard Bloch, Georg Brandes, Franţois Franzoni, Josue Jehouda, Frederic Lefevre, Marcel
Martinet); ediţie, traduceri şi note de Alexandru Talex.
1990
Interzisă sub regimul comunist din România, celebra carte a lui Panait Istrati, Spovedanie pentru învinşi. După şaisprezece luni în
URSS, apare într-o nouă traducere, realizată de Alexandru Talex, la Editura Dacia din Cluj Napoca.
Prima monografie apărută în Germania: Heinrich Stiehler - Panait Istrati, Frankfurt/Main, Buchergilde Gutenberg.
1992
Articolele lui Panait Istrati apărute în „Cruciada românismului”, în perioada ianuarie-mai 1935, au fost reproduse de Ciprian Moga în
volumul Cruciada mea sau a noastră, Cluj Napoca, Delta Press, reluând titlul primei ediţii alcătuită de Alexandru Talex în 1936.
1993
Sub egida Muzeului judeţean Brăila, apare volumul Pagini de corespondenţă, Galaţi; ediţie îngrijită, prefaţă, note şi comentarii de
Zamfir Bălan; traducere din limba franceză de Carmen Ţurcan; traducere din limba germană de Heinrich Stiehler. Cele mai multe
scrisori sunt adresate Annei Munsch.
Pentru prima dată, articolele publicate de Panait Istrati în anii 1906-1916, în „România muncitoare”, „Calendarul muncii”,
„Dimineaţa”, „Lumea nouă” şi „Lupta zilnică”, au fost reunite de Ion Ursulescu în volumul Publicistica de tinereţe, apărut la Editura
Porto-Franco din Galaţi.
1994
Muzeul judeţean Brăila şi Casa memorială „Panait Istrati” din Brăila inaugurează ediţia bilingvă a operelor lui Panait Istrati, publicate
în limba franceză şi traduse de el însuşi în limba română. Primul volum cuprinde Chira Chiralina, îngrijit şi prefaţat de Zamfir Bălan,
traducerea notelor din limba franceză fiind realizată de Carmen Ţurcan.
1995
Apare volumul al doilea al ediţiei bilingve, Moş Anghel, îngrijit de Zamfir Bălan şi Carmen Ţurcan, Brăila, Muzeul judeţean Brăila,
Casa memorială „Panait Istrati”, Editura Istros.
La Brăila se publică volumul Panait Istrati: Maxime, selectate de Maria Cogălniceanu.
1996
Volumul al treilea al ediţiei bilingve conţine Codin, îngrijit de Zamfir şi Carmen Ţurcan.
1997
Sub aceeaşi îngrijire apare Ţaţa Minca în cel de al patrulea volum al ediţiei bilingve.
Muzeul judeţean Brăila, Casa memorială „Panait Istrati” şi Editura Istros publică două volume intitulate Panait Istrati - Omul care nu
aderă la nimic. Documente din Rusia Sovietică, descoperite de Serghei Feodosiev în presa şi arhivele sovietice, referitoare la
celebrul impact pe care Panait Istrati l-a avut cu realităţile din fosta URSS, în timpul călătoriei sale din 1927-1929.
1998
Ediţia bilingvă realizată la Brăila se încheie cu volumul al cincilea, în care a fost inclus romanulCasa Thuringer.
Apare, la Editura Minerva, volumul cu mărturiile autobiografice ale lui Panait Istrari, Pelerinul inimii, antologie, cuvânt înainte şi
traduceri de Alexandru Talex, reprezentând versiunea românească a volumului Le Pelerin du coeur, publicat la Editura Gallimard,
din Paris, în 1984.
Editura Florile Dalbe publică în două volume ampla reconstituire autobiografică: Panait Istrati.Cum am devenit scriitor, alcătuită de
Alexandru Talex. Propunându-şi să-l prezinte pe Panait Istrari după sugestiile oferite de cunoscuta colecţie franceză „Par lui-meme”,
Alexandru Talex a selectat şi de foarte multe ori a tradus din întreaga operă a scriitorului, din publicistica şi corespondenţa sa, din
caietele de însemnări şi jurnalul intim, din interviurile acordate etc., toate paginile cu caracter autobiografic şi de confesiune,
armonizându-le într-o ediţie de o reală valoare istorico-literară.
1999
Volumul Chira Chiralina şi alte povestiri (Neranţula, Codin), apare la Editura Coresi din Bucureşti. Traduceri de Alexandru Talex.
Prefaţă de Teodor Vârgolici. Tabel cronologic şi referinţe critice de Eugen Blăjan.
2002
Sub egida Muzeului judeţean Brăila şi a Editurii Istros apare volumul Panait Istrati - Pseudonime, semnat de Ion Ursulescu, în care
sunt reunite articolele scriitorului publicate sub pseudonime sau diverse metamorfoze ale numelui său real. Articolele sunt însoţite
de expuneri documentare care atestă paternitatea lui Panait Istrati.