Secretul de a lucra mai bine

Când aveam șapte ani și sora mea, doar cinci, ne jucam în partea de sus a
unui pat suprapus. Pe atunci eram cu doi ani mai mare decât ea, adică sunt
și acum mai mare cu doi ani, dar atunci însemna că trebuia să facă tot ce
făceam eu, iar eu voiam să mă joc de-a războiul. Deci eram pe patul nostru
suspendat, iar pe o parte a patului îmi pusesem toți soldățeii și
armamentul. Pe partea cealaltă, erau toți poneii surorii mele, pregătiți
pentru un atac al cavaleriei.

Sunt două variante a ceea ce s-a întâmplat în acea după-amiază, dar pentru
că sora mea nu e aici, am să vă spun povestea adevărată. Și anume că sora
mea e cam împiedicată, și cumva, fără să fie ajutată sau împinsă de fratele
mai mare, brusc, a dispărut de pe patul de sus și a aterizat cu o bușitură pe
podea. Am privit temător peste marginea patului să văd ce se întâmplase cu
sora mea căzută și am văzut că aterizase dureros pe palme și genunchi, în
patru labe pe podea.

Mi-a fost teamă, căci părinții îmi dăduseră sarcina să mă asigur că eu și sora
mea ne jucăm frumos și cât mai liniștiți. Având în vedere că îi rupsesem
accidental mâna doar cu o săptămână mai înainte ...împingând-o eroic din
fața unui glonț tras de un lunetist imaginar, pentru care nici acum nu mi-a
mulțumit, am încercat din răsputeri. Nici ea nu l-a văzut venind. Încercam
din răsputeri să fiu cât mai cuminte.

Am văzut chipul surorii mele, acel val de durere, suferință și

surprindere amenințând să erupă din gura ei și să-i trezească pe părinți din
somnul lung de iarnă în care se aflau. Am făcut singurul lucru la care mintea
mea disperată de șapte ani s-a putut gândi ca să evite tragedia. Dacă aveți
copii, ați văzut asta de sute de ori. Am spus: „Stai! Nu plânge! Ai văzut cum
ai aterizat? Niciun om nu aterizează așa în patru labe. Cred că asta înseamnă
că ești un unicorn."

Trișam căci sora mea își dorea cel mai mult să nu fie sora rănită de cinci
ani, ci unicornul special. Desigur, această opțiune nu se ivise în creierul ei
până atunci. Vă imaginați ce conflict se ivise în biata mea soră
manipulată, căci micuțul ei creier încerca să dedice resurse ca să simtă
durerea, suferința și surpriza pe care le trăise sau să se gândească la nou-
descoperita identitate de unicorn. Și cea de-a doua a câștigat. În loc să
plângă și să nu se mai joace, să-i trezească pe părinți, cu toate consecințele
negative pe care le-aș fi suportat, i-a răsărit un zâmbet și s-a urcat înapoi în
pat cu grația unui pui de unicorn. Cu un picior rupt.

Ce am descoperit la această fragedă vârstă de cinci sau șapte ani, habar nu

aveam pe atunci. Era ceva ce va deveni avangarda revoluției științifice ce s-
a petrecut după două decenii a felul cum privim creierul uman.
Descoperisem psihologia pozitivă, motivul pentru care mă aflu azi aici și
motivul pentru care mă trezesc în fiecare zi.

Când am început să vorbesc despre aceste cercetări în afara mediului

academic, primul lucru pe care mi-au spus să nu-l fac e să începi discursul
cu un grafic. Ceea ce am descoperit...

Dacă le-aș fi obținut studiindu-vă pe voi, aș fi fost încântat, pentru că e clar

că apare un tipar, iar asta înseamnă că voi fi publicat, și asta contează cu
adevărat. Faptul că e un punct ciudat deasupra curbei înseamnă că e un
ciudat pe aici.