Scris de newsreporter pe 03 februarie 2015, 10:09

Cruciada Calicilor
Aproape 6 luni de jafuri, marsuri epuizante, asedii crancene si varsari de
sange sfarsite intr-un dezastru apocaliptic, pentru o armata de stransura.
Fervoarea religioasa – mai degraba fanatism inconstient si ignoranta crasa – a
societatii a medievale europene nu a compensat deloc lipsa totala de tactica
militara a conducatorilor cruciadei. Istoria nu a mai inregistrat niciodata o
cruciada atat de dramatica si spectaculoasa precum aceasta desfasurare de
forte, finalizata intr-una dintre cele mai sangeroase confruntari religioase
dintre crestini si musulmani.

/descopera.ro

Visul Papei Urban II

La scara istorica si privita in contextul tuturor cruciadelor, fenomenul cunoscut sub denumirile de
Cruciada Milogilor, Cruciada Saracilor, Cruciada Taranilor sau Cruciada Poporului face parte din
prima mare cruciada lansata de Papalitate pentru recucerirea Tarii Sfinte si izgonirea
invadatorilor musulmani.

Ingrijorat de modul in care se miscau lucrurile, precum si de contextul politic international, Papa
Urban II planuia trimiterea unui corp expeditionar militar inca din luna august a anului 1096.
Planurile papei erau alimentate si de amplele miscari sociale din Europa Apuseana, miscari
insufletite de o exaltare religioasa fara precedent, care animase paturile cele mai sarace din
regatele medievale. Factorul economic a avut evident un rol important in declansarea acestei
nesabuite aventuri razboinice, sfarsite cum nu se poate mai prost pentru Biserica Catolica.

Anii de seceta si foamete, presarati cu molime, lovisera puternic in viata de zi cu zi a

europeanului apusean. Toate acestea dusesera la schimbarea profilului social al oamenilor. Tot
mai multi negutatori, oraseni si soldati saracisera; cat despre patura celor ce lucrau pamantul si
cresteau animale, acesti oameni se zbateau deja la limita subzistentei.
In aceste conditii, saracimea apuseana vedea in pornirea unei expeditii de cucerire in Orientul cel
seducator, despre ale carui mbogatii circulau deja legende, solutia ideala pentru a-si salva
efemerele existente.

Cum nu se poate mai potrivit pentru mintea plina de superstitii a europenilor de atunci,
aparusera, odata cu anul 1095, si o serie de fenomene meteorologice, percepute deopotriva de
cler si de mase drept semne si binecuvantari divine pentru cruciada incipienta. Nu trebuie sa
uitam ca eram in plin Ev Mediu, iar aparitia unei aurore, ploi de meteoriti, comete sau eclipse
lunare echivala cu un fatidic inceput de Apocalipsa.

Pelerinajele nesfarsite, precum si recrudescenta milenarismului, o credinta conform careia

Sfarsitul Lumii era iminent, nu faceau decat sa agite tot mai mult masele disperate, care
sperau ca o cruciada impotriva paganilor inchinatori la Allah le va astampara foametea
cronicizata; bonus - salvarea sufletelor.

Papa Urban isi freca bucuros palmele: daca estimase la inceput ca doar cateva mii de cavaleri
vor raspunde apelului sau, pentru cruciada se stransesera peste 40.000 de suflete, numar imens
pentru populatia Europei din acele vremuri.
Aproape ca nu mai conta ca, din cei 40.000, marea majoritate erau sateni care nu stiau nici
macar sa tina un scut si o sabie, inclusiv numeroase femei si copii.

Condusi de Pierre Sihastrul si Gautier Far' de Avere

Evident o asemenea adunatura de fanatici, pentru care lumea se termina la ultimele case ale
propriilor sate, nu putea fi condusa decat de niste conducatori pe masura.
Unul dintre ei era un calugar carismatic si orator electrizant, pe numele sau Pierre Sihastrul din
cetatea Amiens. Cucerise atat multimea, cat si pe papa, prin faptul ca se deplasa mereu calare
pe un magar, simbol al saraciei prin excelenta si, spre deosebire de reprezentantii clerului catolic,
acest calugar aventurier se imbraca mereu cu haine ponosite. Chiar si in zilele de sarbatoare...

Gura neobosita, predica zilnic oastei in timp ce aceasta traversa tinuturile Frantei si ale
Flandrei. Nu se spalase niciodata, dar avea grija ca la fiecare masa sa nu-i lipseasca
pestele si vinul.
Printre altele, "responsabilul ideologic" al calicilor sustinea ca fusese trimis sa predice de catre
Iisus Hristos in persoana, laudandu-se oricui statea sa-l asculte ca ar avea o epistola scrisa chiar
de Mantuitor. In drumul sau spre Ierusalim, Pierre Sihastrul poposeste la Koln pe data de 12
aprilie 1096, unde da peste tacticianul militar al miscarii in persoana lui Gautier Far' de Avere,
alta figura fara de pereche in panoplia personajelor istorice care au marcat cruciadele.Acesta
fusese stapanitorul domeniului Boissy-sans-Avoir, dar renuntase la tot, animat de dorinta
arzatoare de a-i infrunta pe musulmani si a izgoni "acesti caini ai Satanei", cum ii socotea
el, in pustiurile de unde venisera.
In fond, "Dumnezeu o vrea", expresia mobilizatoare a
Papei Urban II, era maxima zilei pe buzele tuturor
cruciatilor care se indreptau spre Ierusalim.

Evreii - victimele de serviciu

Armata calicilor condusa de cele doua personaje ajunsese sa atraga atentia atat Papei Urban,
cat si imparatului bizantin Alexius I Comnenul.
Cu toate acestea, fiorii reci ai neincrederii incepusera sa se cuibareasca in inima lui Urban. Era
un fanatic religios, dar nu un ignorant total. Stia ca daduse binecuvantarea sa unei adunaturi de
coate-goale, care nu erau familiarizati cu portul armelor, bataliile sau lungile marsuri prin desert.
In plus, calicii erau insotiti de propriile femei si copii, fapt care ingreuna considerabil marsurile si
parcurgerea distantelor in timpii doriti.

Urban ar fi dat orice sa fi avut o armata de macar 15.000 cavaleri experimentati, in locul gloatei
de zdrentarosi. Dar era deja prea tarziu.
Cum orice expeditie militara are nevoie de bani pentru armament, transport si mai ales provizii,
calicimea aventuriera nici nu iesise din Europa si s-a trezit cu economiile si pomenile deja
consumate.
Cum era o adunatura de calici si sarantoci, dupa cum i-a ramas si numele in istorie, Pierre
Sihastrul a venit cu ideea salvatoare.
Idee care era, de fapt, un jaf.

Calicimea razboinica a poposit in orasul Koln unde, la indemnurile lui Pierre si al lui
Gautier Far' de Avere, s-a apucat sa stranga bani pentru expeditie.
Au facut rost de ei prin jefuirea tuturor bancherilor si negustorilor evrei din
oras. Cei care se opuneau au fost declarati "ucigasii lui Hristos", fiind ucisi pe
loc. De fapt, armata de calici s-a ocupat cu jefuirea fiecarei comunitati evreiesti
intalnita ulterior in orasele europene.

Sa ardem si sa jefuim!

Adunatura - care speriase deja o parte a nobilimii europene - isi sporise numarul dupa
traversarea targurilor si oraselor. Fauna imunda a Europei era atrasa de bogatie sau macar de
masa zilnica. Astfel, tot mai multi cersetori, sarlatani, ucigasi, evadati, urmariti general,
prostituate, fosti condamnati pentru delicte de drept comun, ingrosau tot mai mult "armata" celor
doua personaje.
Gloata dezordonata, condusa de Gautier, a ajuns asadar in regatul Ungariei, traversandu-l fara
incidente notabile, dupa ce cerusera si primisera, in prealabil, permisiunea de trecere din partea
regelui Koloman.

Dupa ce au trecut raul Sava si au intrat pe teritoriul detinut pe atunci de Imperiul Bizantin, calicii
au inceput sa-si dea in petic. Profitand de faptul ca seful garnizoanei din Belgrad fusese luat prin
surprindere de venirea lor si astepta ordine de la Constantinopol, calicii au inceput sa asalteze
fara succes Belgradul. Cum foamea incepuse sa-si arate coltii, adunatura de fanatici a trecut
granita inapoi in regatul maghiar.
Acolo au jefuit orasul Zemun de astazi, precum si satele din apropiere.
Jafurile si violurile facute de scursura oraselor europene i-au scandalizat pe unguri.

In conflictul care a urmat, mii de unguri au fost macelariti, iar casele le-au fost incendiate.
Regele maghiar trimite armata pentru a-si scapa supusi de aceasta plaga, dar hoarda de jefuitori
fanatici fuge la timp, traversand granita in Imperiul Bizantin. Acolo s-au ocupat tot cu hotiile si
uciderea oricui li se opunea.
Restul armatei calicilor, condusi de Pierre Sihastrul, intra si ei in regatul ungar. Trupele de
mercenari pecenegi ai regelui Koloman nu au fost capabile sa-i opreasca, iar cruciatii au reusit sa
arda si sa jefuiasca Belgradul, cetate parasita in graba de locuitori.

In lungul lor drum spre Constantinopole, germanii din armata au intrat in conflict cu un grup de
sarbi, dupa ce le incendiasera acestora din urma moara satului. Incidentul a alimentat alte jafuri,
o parte din cruciati fiind ucisi de localnicii exasperati.
Cruciatii au beneficiat totusi de protectia guvernatorului bizantin, care a trimis un corp de armata
care sa-i conduca in siguranta pana la Sofia. De acolo, o alta garnizoana bizantina i-a condus
pana la Constantinopol.

Imparatul Alexius nu stia pur si simplu ce sa faca cu acesta armata de zurbagii popositi sub
zidurile resedintei sale. Nu stia ce sa aleaga intre a-i lasa sa se infrunte cu turcii selgiucizi sau sa-
i avertizeze in privinta riscului confruntarii cu armatele acestora, mult mai bine antrenate si
pregatite de razboi.

Exterminati sau convertiti de Kilij Arslan Pasa

Istoria a retinut totusi ca imparatul Alexius l-a avertizat pe Pierre Sihastrul sa nu se angajeze in
conflict direct cu armatele turcesti.
Pierre l-a ascultat initial si a patruns in Asia Mica, unde a facut jonctiunea cu cateva bande de
italieni aventurieri si pradalnici. Tot atunci, Pierre a pierdut controlul oamenilor sai. Germanii si
italienii s-au despartit de armata calicilor si au ales un nou lider in persoana unui cavaler italian
pe nume Rainaldo. Francezii isi gasisera si ei un alt conducator, pe cavalerul Geoffrey Burel.

De fapt, cruciatii erau intr-o stare de anarhie generalizata, animati fiind doar de cucerire cetatilor
intalnite. Francezii au atacat Niceea, pe atunci detinuta de selgiucizi, incendiindu-i suburbiile.
Germanii au reusit sa cucereasca cetatea Xerigordon, detinuta tot de turci. Acest gest a infuriat
peste masura ordiile selgiucide si a grabit dezastrul cruciadei.

O armata turceasca condusa de Kilij Arslan Pasa a incercuit si asediat imediat Xerigordon.
Aceasta capetenie militara venita din asprele stepe asiatice s-a ridicat cu adevarat la inaltimea
numelui sau de razboinic (in turca, kilij este un gen de sabie lata si curbata ascendent, care are
aceeasi forta de retezare precum katana samurailor; tot in limba turca, arslan inseamna leu.)
Asediati de turcii care le-au taiat accesul la sursa de apa, occidentalii au suferit cumplit de
sete, ajungand la gesturi extreme, fiind fortati sa bea sangele magarilor si cailor, alaturi de
propria urina...
Cand nu au mai rezistat, au capitulat in fata turcilor, propunandu-le
acestora chiar sa lupte impotriva fostilor lor camarazi crestini.
Kilij Arslan s-a comportat tipic obiceiurilor turcesti de razboi. Dupa
capitulare, prizonierii crestini care au adoptat islamul au fost crutati si
trimisi in provincia Khorasan, iar cei care au refuzat sa se lepede de
crestinismul catolic au fost decapitati fara tocmeala.

Vestile despre soarta invinsilor au ajuns la grosul armatei cruciate, care era cantonata la Civetot.
Turbati de furie si dorind sa-si razbune camarazii cu orice pret, calicii - ridicati de papa la rangul
de cavaleri -, s-au napustit intr-o dezordine totala, fara niciun plan de bataie, direct spre taberele
selgiucizilor.

Acestia s-au retras initial din calea lor, doar pentru a-i surprinde ulterior intr-o ambuscada
perfecta. Desi calicii au dat dovada de bravura, luptandu-se pana la moarte, nu au putut face fata
disciplinatelor trupe turcesti.

Satul pana peste cap de cruciatii zurbagii, Kilij Arslan n-a mai vrut nici macar sa-i converteasca
cu forta. Capetenia selgiucida a comandat ordiilor sale sa nu se opreasca pana nu-i ucid pe toti si
nici sa nu mai incerce sa ia prizonieri.
Asa s-a sfarsit aventura. Trista cruciada a saracilor a demonstrat inca o data importanta
disciplinei de front si, mai ales, a pregatirii militare si a tacticii. Si toate cruciadele care au
urmat, cu toate infruntarile lor, aveau sa dovedeasca acelasi lucru.

SURSA: Descopera.ro

ADRESA: http://crct.ro/nkUE