Crearea organizaţiilor internaţionale

Unitatea de învăţare nr. 3

CREAREA ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE

Cuprins Pagina

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3

3.1 Noţiuni introductive
3.2 Apariţia şi formarea organizaţiilor internaţionale
3.2.1 Izvoare
3.3 Formarea organizaţiilor internaţionale
3.4 Cooperarea dintre state
3.5 Generalităţi ale organizaţiilor internaţionale
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 3
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 3

28
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Crearea organizaţiilor internaţionale
 
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 3

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1 sunt:

 Noţiuni introductive
 Apariţia şi formarea organizaţiilor internaţionale
 Izvoare
 Formarea organizaţiilor internaţionale
 Generalităţi ale organizaţiilor internaţionale

3.1 Noțiuni introductive

Crearea unei organizaţii internaţionale se realizează printr-un acord între statele ce vor
deveni membre. Din punct de vedere juridic, forma pe care o îmbracă acest acord nu
prezintă o relevantă deosebită, în general, actul de naştere al unei organizaţii internaţionale
îmbracă forma unui tratat multilateral, respectiv un acord de voinţă, în formă scrisă, care
pentru a-şi produce efectele trebuie, în general, să fie supus ratificării statelor părţi.
Spre deosebire de alte forme juridice de asociere a statelor, cum sunt: tratatul şi conferinţele
diplomatice, organizaţia internaţională are un caracter permanent şi instituţional, determinat de
existenţa unei componenţe, a unei structuri, competenţe şi funcţionări permanente, stabilite ca
atare printr-un tratat multilateral cu natură de act constitutiv. Totalitatea acestor elemente
conferă activităţii organizaţiei un aspect de continuitate, definind-o ca un cadru permanent,
organizatoric şi juridic al cooperării statelor.

3.2  Apariţia şi formarea organizaţiilor internaţionale

Primele forme de organizare a colaborării multilaterale dintre state au fost conferinţele şi

congresele internaţionale, convocate pentru reglementarea unor probleme în care erau
interesate mai multe state.

3.2.1 IZVOARE
Create pe baza acordului de voinţă dintre state, normele privitoare la organizaţiile

29
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Crearea organizaţiilor internaţionale
 
internaţionale sunt exprimate în forme juridice adecvate care constituie izvoarele acestui drept.
Izvoarele principale ale dreptului internaţional - tratatele şi cutuma - sunt izvoare de drept şi în
acest domeniu. Totodată, apar sub acest aspect şi particularităţi determinate de caracterul
deosebit de complex şi de specificul procesului de formare, dezvoltare şi aplicare a
principiilor şi normelor dreptului organizaţiilor internaţionale.
În cadrul diferitelor organizaţii, acordul de voinţă al statelor membre capătă diverse forme
juridice, de la variatele categorii de tratate până la rezoluţiile adoptate. Unele creează norme
(tratatele şi cutuma), altele le confirmă sau le interpretează (rezoluţiile şi declaraţiile), exercită
numai o influenţă indirectă asupra formării lor (legislaţia naţională) sau pur şi simplu constată
existenţa lor şi le interpretează (jurisprudenţa, doctrina specialiştilor, declaraţiile oficiale ale
reprezentanţilor organizaţiei).
Tratatele, ca izvor tradiţional principal de drept, prezintă unele particularităţi în ce priveşte
caracterul şi funcţia lor normativă în sfera organizaţiilor internaţionale. Astfel, actele constitutive, o
primă categorie de tratate existente în acest domeniu, cuprind norme privitoare la organizare şi
funcţionare, întreaga activitate a organizaţiilor trebuind să se desfăşoare în strictă conformitate cu
prevederile lor.
Cutuma continuă să prezinte însemnătate în apariţia şi formarea normelor juridice privind
organizaţiile internaţionale. Unele reguli şi instituţii s-au format sau sunt în curs de cristalizare
ca norme generale pe cale cutumiară, în practica statelor şi a diferitelor organizaţii, îndeosebi a
acelora cu caracter universal. Pot fi date ca exemplu în acest sens: misiunile permanente ale
statelor pe lângă organizaţiile internaţionale şi situaţia lor juridică, statutul observatorilor statelor
sau ai organizaţiilor, al funcţionarilor internaţionali, tratatele încheiate de organizaţii

3.3  Formarea organizaţiilor internaţionale

O primă tentativă de creare a unei organizaţii interstatale cu caracter general şi

permanent a fost apariţia Societăţii Naţiunilor. Pactul Societăţii Naţiunilor a fost elaborat şi
adoptat la Conferinţa de Pace de la Versailles (28 iunie 1919) şi a constituit prima parte din
tratatele semnate de învingători cu Germania, Austria, Ungaria şi Turcia. Astfel, comunitatea
internaţională a instituit un nou raport de forte între statele foste beligerante. Consecinţele
catastrofale ale Primului Război Mondial au învederat faptul că recurgerea la forţă trebuia
admisă numai în situaţii bine determinate. Relaţiile interstatale interbelice au fost marcate de
activitatea organizaţiei, sub auspiciile căreia s-au făcut primii paşi către recunoaşterea
unanimă a principiului interzicerii recurgerii la folosirea forţei armate.
Intrat în vigoare în anul 1920, Pactul Societăţii Naţiunilor, inclus în Tratatele de la Versailles, şi-a
încetat existenţa după anul 1940, odată cu începutul celui de-al doilea război mondial,
organizaţia desfiinţându-se şi din punct de vedere juridic în anul 1946.
Experienţa Societăţii Naţiunilor Unite a fost, totuşi, utilă pentru înfiinţarea Organizaţiei
30
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Crearea organizaţiilor internaţionale
 
Naţiunilor Unite după cel de-al doilea război mondial.
Proliferarea organizaţiilor internaţionale în variate sectoare ale cooperării dintre state constituie
o caracteristică a comunităţii internaţionale în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Existenţa şi
activitatea acestora a dat naştere unei ramuri noi a dreptului internaţional, şi mume dreptul
organizaţiilor internaţionale.
Orice organizaţie internaţională este, înainte de toate, o formă de cooperare a statelor cu
caracter permanent, bazata pe asocierea acestora ca entităţi suverane. Asociindu-se, în calitate
de entităţi suverane, statele creează organizaţii internaţionale ca un cadru instituţional al exercitării
drepturilor lor şi al îndeplinirii obligaţiilor internaţionale asumate, participând, astfel, prin
eforturi comune, la soluţionarea problemelor, la promovarea relaţiilor de pace, securitate şi
cooperare internaţională. în acest sens, organizaţia internaţionala constituie, prin finalitatea sa
principală, un centru de armonizare şi de stimulare a eforturilor statelor membre în rezolvarea
unor probleme de interes comun.
Constituirea de organizaţii internaţionale este asociată cu transpunerea în plan internaţional
a conceptului şi practicii federalismului, ca proces de asociere între state, de instituţionalizare
a raporturilor dintre ele, în vederea realizării unui scop comun. Unii doctrinari văd
organizaţiile internaţionale ca o avangardă a unui guvern mondial în curs de formare.

3.4 Cooperarea dintre state

Interesul statelor pentru cooperare în cadrul comunităţii internaţionale este foarte veche.
Putem discuta însă de o instituţionalizare veritabilă a cooperării începând abia cu secolul al XlX-
lea.
Primele forme instituţionalizate ale colaborării dintre state au fost cele cu caracter temporar, de
tipul congreselor şi conferinţelor internaţionale, forme care se menţin şi astăzi, cu efecte dintre
cele mai profitabile. Se pare că primele congrese au fost cele care au dus la încheierea Păcii
Westfalice, prin care s-a pus capăt războiului de 30 de ani (1618-1648). Tratativele de pace s-au
desfăşurat simultan în două oraşe (Osnabrück şi Münster), sub forma a două congrese, deşi unii
autori consideră că a fost doar un singur congres.
Practica statelor de a coopera prin congrese şi conferinţe internaţionale s-a amplificat în sec. al
XlX-lea, cu efecte directe, mai ales asupra dezvoltării dreptului internaţional public. De exemplu,
Congresul de la Viena din 1814-1815, care a codificat, pentru prima dată, aspecte ale
reprezentării diplomatice şi ale navigaţiei pe fluviile internaţionale, Congresul de la Paris din 1856,
prin care s-a pus capăt războiului Crimeii şi a adus, printre altele, reguli noi în dreptul fluvial,
Conferinţa internaţională de la Geneva din 1864, care a pus bazele dreptului internaţional umanitar
prin adoptarea primei convenţii umanitare sau Conferinţele de la Haga din 1899 şi 1907, care au
pus bazele dreptului conflictelor armate etc.
Potrivit statisticilor „Yearbook of International Organizations” (UIA) - Uniunii Asociaţiilor
31
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Crearea organizaţiilor internaţionale
 
Internaţionale, numărul organizaţiilor internaţionale interguvernamentale a crescut de la 37 în anul
1909, la 179 în 1964, la 378 în 1985 şi a descrescut la 251 în 1999 şi la 246 în 2006. Cel al orga-
nizaţiilor neguvernamentale a crescut de la 176 în 1909 la 5.825 în 1999 şi la 7.306 în 2006.
Împreună, aceste două categorii de organizaţii acoperă practic, ansamblul domeniilor activităţii
umane.

3.5  Generalităţi ale organizaţiilor internaţionale

Deşi analiza diverselor abordări doctrinare depăşeşte cadrul acestei lucrări, notăm totuşi
că principiul instituţionalizării raporturilor dintre diferite entităţi statale, prin intermediul
asocierii, a fost consacrat încă din antichitate. Regulile „Confederaţiilor ateniene" - libertatea
de adeziune şi egalitatea dintre membri - sunt reţinute de dreptul internaţional şi materializate de
abia în secolul al XIX-lea.
Literatura de specialitate identifică trei generaţii de organizaţii internaţionale, şi anume.
- O primă generaţie este reprezentată prin primele forme de organizare internaţională
pentru rezolvarea pe cale paşnică a unor probleme economice şi de navigaţie pe fluviile
internaţionale, prin cele două comisii fluviale - Comisia Centrală a Rinului şi Comisia
Europeană a Dunării. Tot în această categorie, regăsim şi primele organizaţii interguvernamentale
prin constituirea în anul 1865 a Uniunii Telegrafice Internaţionale, Uniunea Generală a
Poştelor (1874) şi Uniunea Căilor Ferate în anul 1890.
O etapizare a procesului constituirii organizaţiilor internaţionale ar putea să pară
irelevantă. Cu toate acestea notăm că până la primul război mondial, organizaţiile create
privesc, în principal, domeniul tehnico-economic.
- Cea de-a doua generaţie de organizaţii internaţionale a apărut după primul război mondial.
Astfel, în perioada dintre cele două războaie mondiale a luat fiinţă prima mare organizaţie
politică internaţională, cu vocaţie universală - Societatea Naţiunilor. Aceasta a cuprins, ca părţi
contractante, toate statele suverane existente în acea perioadă, cu excepţia SUA, deşi organizaţia
s-a constituit la iniţiativa preşedintelui american - W. Wilson. Tot în această perioadă se continuă
procesul creării de noi organizaţii (Organizaţia Internaţională a Muncii
- Cea de-a treia generaţie de organizaţii internaţionale, având drept element central
Organizaţia Naţiunilor Unite (1945) s-a dezvoltat după cel de-al doilea război mondial:
Comisia Internaţională de Navigaţie Aeriană) care prefigurează sistemul instituţiilor
specializate ale ONU, urmează pentru prima dată în istoria societăţii internaţionale, înfiinţarea
unei organizaţii internaţionale cu competenţe jurisdicţional - Curtea Permanentă de Justiţie
Internaţională. Au luat fiinţă, de asemenea, alte organizaţii legate, funcţional şi juridic, de ONU
(Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi
Dezvoltare, înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi etc.) şi s-au dezvoltat
organizaţiile politice sau economice cu caracter regional sau subregional din Europa, America
32
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Crearea organizaţiilor internaţionale
 
Latină, Asia şi Africa. Caracteristic acestei perioade este înfiinţarea de organisme regionale de
cooperare politică şi militară (NATO, Pactul de la Varşovia, ANZUS), ca şi a celor de integrare
economică regională (Comunităţile Economice Europene şi CAER).

Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 3

1. Comentaţi pe scurt depsre crearea unei organizaţii

internaţionale ;
2. Definiţi pe scurt conceptele : « cutumă » si « tratat »
3. Comentaţi pe scurt despre cele trei generaţii ale organiyaţiilor
internaţionale :

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele

de autoevaluare
1. Crearea unei organizaţii internaţionale se realizează printr-un
acord între statele ce vor deveni membre. Din punct de vedere juridic,
forma pe care o îmbracă acest acord nu prezintă o relevantă deosebită,
în general, actul de naştere al unei organizaţii internaţionale îmbracă
forma unui tratat multilateral, respectiv un acord de voinţă, în formă
scrisă, care pentru a-şi produce efectele trebuie, în general, să fie
supus ratificării statelor părţi.

2. Tratatele, ca izvor tradiţional principal de drept, prezintă unele

particularităţi în ce priveşte caracterul şi funcţia lor normativă în sfera
organizaţiilor internaţionale. Astfel, actele constitutive, o primă categorie
de tratate existente în acest domeniu, cuprind norme privitoare la
organizare şi funcţionare, întreaga activitate a organizaţiilor trebuind să se
desfăşoare în strictă conformitate cu prevederile lor.
Cutuma, continuă să prezinte însemnătate în apariţia şi formarea
normelor juridice privind organizaţiile internaţionale. Unele reguli şi
instituţii s-au format sau sunt în curs de cristalizare ca norme generale
pe cale cutumiară, în practica statelor şi a diferitelor organizaţii, îndeosebi
a acelora cu caracter universal.

33
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Crearea organizaţiilor internaţionale
 
3. O primă generaţie este reprezentată prin primele forme de
organizare internaţională pentru rezolvarea pe cale paşnică a unor probleme
economice şi de navigaţie pe fluviile internaţionale, prin cele două
comisii fluviale - Comisia Centrală a Rinului şi Comisia Europeană a
Dunării.
Cea de-a doua generaţie de organizaţii internaţionale a
apărut după primul război mondial. Astfel, în perioada dintre cele două
războaie mondiale a luat fiinţă prima mare organizaţie politică
internaţională, cu vocaţie universală - Societatea Naţiunilor. Aceasta a
cuprins, ca părţi contractante, toate statele suverane existente în acea
perioadă, cu excepţia SUA, deşi organizaţia s-a constituit la iniţiativa
preşedintelui american - W. Wilson. Tot în această perioadă se continuă
procesul creării de noi organizaţii (Organizaţia Internaţională a Muncii
Cea de-a treia generaţie de organizaţii internaţionale,
având drept element central Organizaţia Naţiunilor Unite (1945) s-a
dezvoltat după cel de-al doilea război mondial: Comisia Internaţională
de Navigaţie Aeriană) care prefigurează sistemul instituţiilor specializate
ale ONU, urmează pentru prima dată în istoria societăţii internaţionale,
înfiinţarea unei organizaţii internaţionale cu competenţe jurisdicţional -
Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională.

Bibliografie
1. Raluca Miga-Beşteliu, Organizaţii intenţionale
interguvernamentale, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006.
2. Augustin Fuerea, Dreptul tratatelor şi organizaţiilor internaţionale,
Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2006.
3. Raluca Miga-Beşteliu, Organizaţii internaţionale
interguvernamentale, Editura C. H. Beck, Bucureşti.
4. N. Ciachir, Istoria relaţiilor internaţionale de la Pacea Westfalică (1648)
până în contemporaneitate (1947), Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 1998.
5. Stelian Scăunaş, Dreptul intenţional public. Ediţia 2, Editura C. H.
Beck, Bucureşti, 2007.
6. Andrei Popescu, Alina Dinu, Ion Jinga, Organizaţii europene şi
euroatlantice, Editura Economică, Bucureşti, 2005.
7. Alexandru Oşca, România în sistemul relaţiilor internaţionale
contemporane, Partea I (1917-1939), Editura C.T.E.A., Bucureşti,

34
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Crearea organizaţiilor internaţionale
 
2006.

35
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale