Universitatea “Dunarea de Jos”, Galati, Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Referat Neurologie
Kinetoterapia in sindromul extrapiramidal-
Boala Parkinson

Student: Stefan Alexandru-Bogdan

Grupa: Kinetoterapie-K2
Anul: III
Definitie si generalitati

Boala Parkinson este o afectiune neurologica degenerativa, caracterizata prin distrugerea lenta si
progresiva a celulelor nervoase.

Cel mai frecvent aceasta afectiune isi face simtita prezenta la persoane cu varsta cuprinsa intre
50 si 70 de ani, statisticile aratand ca varsta medie de aparitie a bolii este de 57 ani. Pe plan
mondial, Parkinsonul este diagnosticat la circa 300.000 de persoane noi in fiecare an, ajungandu-
se ca aceasta maladie sa afecteze 1% din persoanele trecute de 65 de ani. De asemenea, un aspect
foarte important de mentionat este acela ca incidenta bolii este de 1,5 ori mai mare la barbati
decat la femei.

Semnele bolii Parkinson

“Bolnavii parkinsonieni pot prezenta simptome diferite si foarte diversificate, in functie de

stadiul bolii, evolutia acesteia facandu-se relativ lent. Primele semne de boala apar cand circa 60-
80% din zona creierului responsabila cu activitatile motorii este afectata. La inceput, simptomele
pot fi confundate cu problemele specifice varstei inaintate, dar pe masura agravarii acestora
diagnosticul devine evident.”

-site internet: www.scribd.ro

Exista 3 semne principale ale bolii Parkinson, la care se adauga si alte simptome:

1. Tremorul (oscilatiile lente, regulate si involuntare aparute la nivelul mainii, bratului,

piciorului sau capului). Acesta este primul simptom care apare la parkinsonieni. El apare mai
ales cand bolnavul sta in repaus si este accentuat atunci cand acesta este obosit sau stresat.
Tremorul dispare in somn sau in timpul miscarii.

2. Rigiditatea musculara poate afecta mai ales muschii de la nivelul fetei, gatului sau a
membrelor inferioare, ducand la oboseala musculara si la anchilozare. De asemenea, se va
observa cum bolnavul reduce balansarea bratului in timpul mersului.
 3. Limitarea si incetinirea miscarilor (numita in termeni medicali bradikinezie) este
caracterizata prin diminuarea miscarilor mimice, prin rarirea clipitului si scaderea amplitudinii
miscarilor. Vocea devine soptita, pacientul scapa saliva pe la colturile gurii, se ineaca des si
tuseste cand se straduieste sa vorbeasca, avand dificultati la articularea cuvintelor. Bolnavul are
probleme si cu scrisul de mana care devine indescifrabil.

Un alt semn important al bolii Parkinson este si dificultatea de mentinere a echilibrului (numita
si instabilitate posturala). Acest semn apare in stadiile avansate ale afectiunii, de obicei dupa 8
ani de evolutie a bolii si are o insemnatate foarte mare deoarece poate conduce la invaliditatea
pacientului.

Cauzele bolii Parkinson

“Cauza principala care conduce la aparitia bolii Parkinson este afectarea celulelor nervoase pana
la distrugerea lor, fapt care determina incapacitatea creierului de a mai controla eficient buna
functionare a sistemului nervos.

Celulele nervoase afectate de boala parkinson sunt localizate in centrul creierului intr-o zona
numita medical “substanta neagra”. Aceste celule produc o substanta numita dopamina, care este
un neurotransmitator care are rol in controlarea miscarilor. Atunci cand aceste celule nervoase
sunt afectate, nivelul de dopamina scade si astfel se declanseaza toate problemele bolnavului
legate de miscare (tremorul, pierderea echilibrului, etc.)

Din pacate, studiile medicale efectuate pana in prezent nu au reusit sa afle cauza ce duce la
distrugerea neuronilor din substanta neagra. Multi medici cercetatori cred ca acest lucru este
declansat de factori genetici, insa doar un numar foarte mic de persoane diagnosticate cu aceasta
afectiune au o ruda apropiata ce sufera de boala Parkinson. Alte cauze declansatoare mai pot fi
varsta, toxinele din mediul inconjurator (substante poluante, pesticide, droguri, medicamente
neuroleptice, intoxicatii cu monoxid de carbon) sau radicalii liberi, insa nici una din acestea nu a
fost inca dovedita.”

-site internet: www.asociatia-antiparkinson.ro

 Kinetoterapia este una din ramurile medicale care poate mentine pacientul bolnav de
parkinson la un nivel de miscare cat mai aproape de normal,daca boala este diagnosticata la timp
si daca kinetoterapia se realizeaza de la debutul bolii,cu continuarea ei a la long.

Obiective

 Mentinerea tonusului muscular

 Mentinerea mobilitatii articulare
 Reeducarea respiratiei
 Educarea si reeducarea echilibrului si coordonarii
 Corectarea posturilor vicioase si a mersului
 Corectarea mimicii
 Scaderea in greutate

Metode

 Exercitii din pozitia decubit dorsal, decubit lateral si decubit ventral

 Exercitii in pozitie sezand cu sau fara mijloace ajutatoare
 Exercitii executate din pozitie ortostatica avand in vedere hipotensiunea arteriala
 Exercitii de motricitate fina
 Exercitii pentru mimica fetei

Programul Kinetic

Se vor folosi urmatoarele categorii de exercitii:

 Exercitii de incalzire;
 Exercitii de mobilitate si de coordonare;
 Exercitii de echilibru;
 Exercitii pentru mobilitatea gleznei;
  Exercitii de mimica;
 Exercitii cu obiecte: baston si minge medicinala;
 Gimnastica respiratorie;
 Plimbari pe iarba, pe pietris si nisip, pentru a stimula reactiile de echilibru.

1. Exercitiile de incalzire

Acestea permit pacientului perceperea propriului organism, pana cand va fi in gradul de a face
anumite miscari: mers inainte si inapoi, miscari de eliberare a mainilor si a soldurilor.

 Decubit dorsal, anteversia si retroversia bazinului, cu inspir-expir;

 Decubit dorsal, cu genunchii flectati si palmele asezate una pe torace, iar cealalta pe
abdomen : inspiratie cu ridicarea abdomenului ; expiratie cu retractarea lui;
 Decubit dorsal, genunchii flectati, membrele superioare flectate la 180˚, se fac inclinari
laterale ale genunchilor, cu ratarea capului in directia opusa inclinarii. Se repeta de 10/20
ori.
 Decubit dorsal, genunchii flectati, membrele superioare pe langa corp, se ridica bazinul si
se duce calcaiul pe genunchiul opus ( expir). Se revine in pozitia initiala cu inspir.
 In sezand, cu bastonul la nivelul omoplatilor, se fac extensii (inspir) si flexii ale
membrelor superioare(expir);
 In sezand, cu bastonul la nivelul umerilor, se face extensia (inspir) membrelor superioare,
flexia lor la nivelul omoplatilor (expir), din nou extensie (inspir) si flexie pana la nivelul
coapselor.
 In sezand, cu bastonul la nivelul omoplatilor, se fac abductii si adductii ale membrelor
superioare si rotatii ale capului pe directia de miscare. Se repeta de 10/20 ori fiecare
miscare.
 In ortostatism, cu membrele superioare abduse, se flecteaza genunchiul drept si se atinge
cu mana stanga, se revine la pozitia initiala si se repeta cu celelalte membre;

2. Exercitiile de mobilitate si coordonare

Pentru aceste exercitii se folosesc exercitii de mobilizare globala, asociate cu miscari alternative
si ritmice, pentru a stimula coordonarea pacientului. Se incepe cu exercitii simple, crescandu-se
gradual dificultatea: exercitii de mers pe loc (evidentiindu-se astfel, alternanta intre maini si
picioare), exercitii de coordonare cu mingea. La aceste exercitii, mingea este folosita pentru a
marca etapele de corectare a posturii, succesiunea fiind urmatoarea:
decubit ventral, pe genunchi, “cavaler-servant”,ortostatism.

 Decubit dorsal, flexia genunchilor la piept, ajutandu-ne cu membrele superioare.

 Decubit dorsal, cu genunchii flectati, se face abductia genunchilor, cu fetele plantare
alipite.
 Mers pe loc cu coordonarea miscarilor picior-brat;
 Mers, cu un obiect in mana, mutarea obictului dintr-o mana intr-alta in ritmul pasilor.

3. Exercitiile de echilibru
Echilibrul este consolidat, atat prin mijloace specifice, de stimuli (exercitii de mobilizare a
capului si trunchi produc modificarea centrului de gravitatie), cat si cu ajutorul altor factori, cum
ar fi: coordonarea; mobilitatea articulara; rapiditatea si precizia (exercitii cu mingea); orientarea
in spatiu intr-o activitate dinamica (mersul printre obstacole).
Exercitiile de echilibru se fac in ordinea dificultatii, astfel:
 Mersul cu un picior inaintea celuilalt;
 Mersul lateral;
 Mersul lateral cu pas incrucisat;
 Mersul peste obstacole.
Greutatea corporala este transmisa la nivelul picioarelor, prin intermediul gleznei. Pentru ca,
greutatea corporala sa fie distribuita echilibrat, gleznele trebuie sa fie mobile pentru a se adapta
in mod eficient.

4. Exercitiile pentru mobilitatea gleznei

Sunt numeroase, dar ceea ce le face eficiente sunt modalitatile de executie: lent si ritmat.
Primele exercitii vor servi la ameliorarea functionalitatii articulare, iar urmatoarele, la relaxarea
musculaturii plantare si stimularea la maxim, a capacitatii informatiei asupra echilibrului
piciorului atat in statica cat si in dinamica.
  In sezand cu genunchii si piciorele unite, se ridica varfurile piciorelor, se coboara talpa
pe sol, se ridica calcaiele si se revine pe sol. Se continua pana la deschizatura maxima a
membrelo inferioare, revenindu-se apoi in pozitia initiala.
 Din ortostatism ridicari pe varfuri.

5. Exercitii de mimica
Au o importanta majora pentru viata relationala a pacientului. Se vor exersa toti muschii faciali,
deoarece servesc la exprimarea emotiilor, astfel:
 Exercitii de ridicarea fruntii,
 Strangerea ochilor,
 Aratarea dintilor,
 Strambarea nasului,
 Zambete,
 Umflarea obrajilor alternativ,
 Deplasarea limbei pe arcadele dentare,
 Deplasarea gurii la dreapta si la stanga,
 Bezele.
Aceste exercitii se vor desfăşura in fata oglinzii, pentru a se realiza autocontrolul, in scopul
combaterii regiditatii fetei.
Toate aceste exercitii vor fi selecate si adaptate posibilitatilor fiecarui bolnav in parte in functie
de posibilitatile acestuia in asa maniera incat sa nu provoace durere sau sa determine apartitiia
oboselii.

Rezultate asteptate
Cu ajutorul kinetoterapiei, prin exercitii fizice zilnice si gimnastica, ne asteptam la refacerea agilitatii
motrice, recapatarea supletii miscarilor prin combaterea rigiditatii musculare, cresterea dinamismului in
activitatiile zilnice, si ameliorarea diferitelor tulburari cum ar fi cea de vorbire si de mers. Deasemenea,
se mai urmareste si imbunatatirea circulatiei, a respiratiei, educarea si reeducarea stabilitatii, miscarilor
controlate si abilitatii.
 Bibliografie

Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Ed.

Medicala, Bucuresti, 1987;

https://www.scribd.com/doc/50541337/Boala-Parkinson-exercitii-de-recuperare

https://www.scribd.com/document/228572116/Recuperare-Boala-Parkinson

www.asociatia-antiparkinson.ro