Sunteți pe pagina 1din 4

Nume: .............................................

Prenume: ........................................
Program: .........................................
Anul: I / II

EXAMEN GRILĂ
Disciplina: ........................................................................, Data examenului: ......./....../................

1. Procesul de evaluare psihologică este important: 7. PTSD este comorbidă cu:


a. pentru psihologul evaluator, să se poată orienta în situație, a. tulburările de anxietate,
b. pentru a asigura o cât mai bună validitate a evaluării, b. tulburarea narcisică,
c. pentru înțelegere, din rațiuni didactice. c. PTSD nu este comorbidă cu alte tulburări.

2. Procesul de evaluare psihologică se referă la: 8. Alegerea instrumentelor utilizate într-un proces de evaluare clinică se face în funcție de:
a. o succesiune de acțiuni pe care ar trebui să le deruleze psihologul într-o situație ideală, a. adecvarea lor pentru scopul de evaluare clinică,
b. un set de.responsabilități de natură etică și cu posibile implicații juridice, b. existența unei adaptări și a unor norme locale,
c.o succesiune rațională de acțiuni menită a conduce la rezultate valide. c. cât de frecvent sunt utilizate respectivele instrumente în practica clinică.

3. Principiul cadrelor multiple în evaluarea psihologică se referă la: 9. Într-un proces rațional de evaluare psihologică clinică:
a. un set de repere teoretico-metodologice care orientează activitatea psihologilor, a. Întâi se stabilesc predictorii și apoi criteriile,
b. un set de indicații teoretice care ajută la înțelegerea domeniului, b. Întâi se stabilesc criteriile și apoi predictorii,
c. un set de repere teoretice care definesc o filosofie despre evaluarea psihologică. c. ordinea în care se stabilesc predictorii și criteriile nu este relevantă.

4. Printre tulburările asociate cu stresul și trauma descrise în DSM – 5 se numără: 10. Construcția unui proces de evaluare clinică:
a. tulburarea de personalitate dependentă, a. pornește de la instrumentele disponibile în domeniu,
b. tulburarea depresivă, b. depinde în mod fundamental de intuițiile diagnostice ale psihlogului clinician,
c. tulburarea acută de stres. c. pornește de la scopul evaluării.

5. Printre tulburările asociate cu stresul și trauma descrise în DSM – 5 se numără: 11. Consimțământul persoanei evaluate (privind participarea la evaluare) se obține:
a. tulburarea de adaptare, a. la primul contact cu persoana,
b. tulburarea de anxietate generalizată, b. odată cu informarea persoanei despre aspectele critice ale evaluării,
c. tulburarea afectivă. c. după informarea persoanei despre aspectele relevante ale evaluării.

6. Comorbiditățile existente între PTSD și alte tulburări psihice sunt adresate în evaluarea 12. Culegerea de observații despre conduita persoanei evaluate pe durata testării
psihologică: psihologice este importantă deoarece:
a. pentru a proba existența comorbidității, a. poate invalida rezultatele obținute prin teste,
b. PTSD nu este comorbidă cu alte tulburări, b. aduce un aport informațional suplimentar, care contribuie la validarea unor ipoteze interpretative,
c. din rațiuni de diagnostic diferențial. c. recoltarea de observații pe durata testării psihologice nu este importantă în practică.
13. Culegerea de observații despre conduita persoanei evaluate pe parcursul testării 20. Diferența dintre teste și alte instrumente standardizate de evaluare psihologică rezultă
psihologice: din:
a. este recomandabil să fie realizată într-o manieră structurată, a. existența normelor (etaloanelor),
b. este recomandabil să fie realizată într-o manieră nestructurată, atunci când psihologul clinician b. modalitatea de calcul a scorurilor,
sesizează aspecte importante, c. natura sarcinii formulate pentru respondent.
c. este nerelevant dacă se face într-o manieră structurată sau într-una nestructurată.
21. Pentru instrumentele de evaluare psihologică clinică esențial este următorul tip de
14. Printre obiectivele urmărite de clinician în momentul în care stabilește o relație de validitate:
comunicare cu persoana evaluată se regăsește: a. de criteriu,
a. obținerea unei imagini generale de ansamblu asupra stării de sănătate psihică a persoanei b. convergentă,
evaluate, c. factorială.
b. asigurarea unei atitudini de tip autodezvăluire din partea persoanei evaluate,
c. aprecierea riscurilor prezentate de persoana evaluată. 22. Necesitatea evaluării de tip multi-metodă rezultă din:
a. faptul că toate metodele de evaluare conțin erori,
15. Activitatea de evaluare psihologică clinică: b. faptul că metodologiile de evluare psihologică sunt în continuă dezvoltare,
a. face parte din activitatea de testare psihologică, c. obligativittea de a manageria riscurile evaluării.
b. este incluzivă în raport cu activitatea de testare psihologică,
c. termenii de evaluare psihologică și testare psihologică au același sens. 23. Combinarea metodelor (în evaluarea psihologică de tip multi-metodă) urmărește:
a. dezvoltarea unei perspective largi asupra problematicii investigate,
16. Interviul clinic poate fi folosit pentru: b. asigurarea validității evaluării,
a. validarea rezultatelor obținute prin teste, c. asigurarea fidelității evaluării.
b. verificarea ipotezelor interpretative ale psihologului clinician,
c. completarea informațiilor culese prin teste. 24. Evaluarea de tip multi-trăsătură are relevanță în practica clinică din perspectiva:
a. validității convergente,
17. Interviul.clinic nu poate fi folosit pentru: b. validității disciminative,
a. stabilirea unui diagnostic clinic, c. stabilității rezultatelor.
b. diagnosticarea relatiei terapeutice,
c. orientatea și planificarea intervențiilor. 25. Evaluarea de tip multi-evaluator urmărește în special:
a. creșterea acurateții în evaluările calitative,
18. Printre tipurile de instrumente utilizate în evaluarea psihologică clinică nu se b. antrenamentul și supervizarea psihologilor debutanți,
regăsește: c. reducerea riscurilor în situațiile de evaluare cu miză înaltă (high stake).
a. observația standardizată,
b. testele standardizate de achiziții, 26. Necesitatea evaluării în momente multiple (multi-temporală) rezultă din:
c. testele standardizate de aptitudini. a. nevoia de a completa informațiile recoltate inițial,
b. nevoia de a avea o cantitate mai mare de informații despre persoana evaluată,
19. Diferența între metodele / instrumentele de evaluare obiective și subiective rezultă din: c. nevoia de a surprinde schimbarea comportamentului individual de-a lungul timpului.
a. modalitatea de concepere a respectivei metodologii,
b. scopul în care sunt utilizate, 27. Printre scopurile fundamentale ale evaluării psihologice clinice se numără:
c. impactul posibil al evaluatorului asupra rezultatelor obținute. a. eidențierea progreselor realizate de personă ca urmare a unei intervenții,
b. verificarea ipotezelor diagnostice ale psihologului clinician,
c. eliminarea nelămuririlor clinicianului cre se ocupă de asistarea cazului.
28. Printre scopurile fundamenta ale ale evaluării psihologice clinice nu se numără: 36. În derularea unui interviu clinic corect esențial este:
a. înțelegerea cazului clinic, a. conținutul întrebărilor,
b. diagnosticarea complexă (comprehensive) a personalității persoanei, b. modul în care sunt adresate întrebările,
c. stabilirea unui diagnostic clinic. c. atât conținutul întrebărilor, cât și relația de comunicare cu persoana evaluată.

29. Evaluarea psihologică clinică răspunde de principiu: 37. Printre scopurile utilizării SCID se numără:
a. unui număr de trei scopuri fundamentale, a. investigarea tuturor fenomenelor patologice manifeste la o persoană,
b. unui singur scop fundamental, cel de a stabili un diagnostic clinic, b. evaluarea sistematică a categoriilor diagnostice descrise de DSM,
c. oricărui scop relevant avut de clinician într-un context particular. c. diagnosticarea generală a persoanei.

30. Stabilirea unui diagnostic clinic în sistemul DSM se bazează în principiu pe: 38. Evaluarea personalității realizată în context clinic este esențială pentru:
a. cunoașșterea foarte precisă a criteriilor diagnostice pentru tulburarea investigată, a. stabilirea unui diagnostic clinic,
b. utilizarea interviului clinic structurat, b. inventarierea simptomelor manifestate de o persoană.
c. utilizarea inventarelor psihometrice standardizate clinice. c. înțelegerea cazului clinic.

31. În evaluarea unui caz clinic cu ajutorul SCID: 39. Printre abilitățile unui bun intervievator se numără:
a. se administrează întreg protocolul SCID, a. capacitatea de gândire critică,
b. se administrează doar anumite secțiuni din SCID, b. capacitatea de ascultare activă,
c. datele recoltate prin SCID trebuie verificate prin intermediul testelor standardizate. c. capacitatea de a menține ordinea întrebărilor.

32. Criteriile utilizate în diagnosticarea clinică a retardului mental sunt: 40. Printre abilitățile unui bun intervievator nu se numără:
a. nivelul IQ, a. empatia,
b. nivelul de dezvoltare a comportamentelor adaptative, b. ineligența generală,
c. nivelul IQ și nivelul de dezvoltare a comportamentelor adaptative. c. abilitatea de a folosi întrebările.

33. Relevanța modelului bio-psiho-social pentru evaluarea psihologică clinică constă în: 41. Principalul factor de risc (psihologic) pentru sănătatea psihică este reprezentat de:
a. necesitatea evaluării tuturor celor trei categorii de factori implicați în geneza și evoluția bolii, a. un nivel scăzut al inteligenței generale,
b. oferă clinicianului un cadru de gândire mai larg și integrat, b. un nivel înalt al empatiei,
c. modelul bio-psiho-social nu are vreo relevanță specială în evaluarea psihologică clinică. c. un nivel înalt al nevrotismului.

34. Modelul rezilienței aduce în atenția psihologului evaluator: 42. Principala limitare a modelului bio-medical vine din faptul că:
a. problematica centrală a reactivității umane la stres, a. boala este definită independent de viața psihologică și socială a persoanei,
b. problematica echilibrului între factorii de risc și cei protectivi, b. nu aduce suficiente lămuriri cu privire la interacțiunea variabilelor investgate în geneza bolii,
c. problematica centrală a adaptării umane. c. nu poate fi în mod direct utilizat în diagnosticarea clinică.

35. Factorii de risc și protectivi pot fi: 43. Utilizarea modelului bio-psiho-social în practica clnică presupune:
a. atât atribute individuale cât și variabile contextuale, a. acordarea unei importanțe egale celor trei categorii de factori,
b. exclusiv caracteristici personale, b. verificarea oricărei concluzii diagnostice prin modalități obiective,
c. exclusiv variabile care țin de mediul de viață a persoanei. c. o decizie a clinicianului cu privire la importanța diferențiată a celor trei categorii de factori
44. Factorii care contribuie la reziliența individuală: 45. Distincția între stres și traumă poate fi realizată:
a. sunt universali și foarte bine cunoscuți, a. la nivelul consecințelor asupra persoanei afectate,
b. sunt încă prea puțin cunoascuți pentru a fi incluși în evaluarea clnică, b. la nivelul factorilor de mediu care acționează asupra persoanei,
c. pot fi determinați / condiționați cultural. c. distincția stres-traumă este forțată și se face din rațiuni pur didactice.

Întrebări deschise (adresate de Prof. Șerban Ionescu):

1. Cum vă situaţi faţă de discuţiile privitoare la criticile şi avantajele diagnosticului?

2. De ce elemente trebuie să ţinem seama când evaluăm, în 2017, stresul post-traumatic?