JOCURI DIDACTICE ȘI ACTIVITĂȚI DE LOISIR REALIZATE CU ELEVII

CU CES ÎN ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE ȘI TERAPIE EDUCAȚIONALĂ

INTEGRATĂ
(refrat susținut în cadrul comisiei metodice a profesorilor-educatori care lucrează la clase cu d.m.s.
marți,26 februarie,2013)
Prof. - ed. Gheorghe ANTON,
Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Aurora”, Vaslui

În cadrul activităților de terapie educațională, un loc aparte îl ocupă

conceptul de joc didactic. Jocul didactic constituie o formă de activitate prin
care se rezolvă una sau mai multe sarcini didactice prin îmbinarea
tehnicilor de realizare a acestor sarcini cu elementul de joc. Folosim
adesea jocul didactic în diverse forme pentru a stimula elevii să rezolve o
sarcină didactică într-o formă cât mai atractivă, știut fiind faptul că
învățarea care implică jocul devine mai plăcută și recofortantă. Jocurile
devin metode de instruire în cazul în care ele sunt organizate și se succed
conform logicii cunoașterii și învățării. Fiecare joc didactic trebuie să aibă
un scop educativ, să includă o componentă instructivă, să îmbine armonios
elementele instructive cu elementele distractive, să valorifice cunoștințele și
deprinderile deja achiziționate, spontaneitatea, inventivitatea, inițiativa,
răbdarea, să includă elemente de așteptare, de surpriză, de competiție, de
comunicare între partenerii de joc, astfel încât să determine apariția unor
stări emoționale complexe care intensifică procesele de reflectare directă și
nemijlocită a realității.
Caracteristica esențială a jocului didactic constă în crearea unor condiții
favorabile pentru valorificarea achizițiilor și pentru exersarea priceperilor și
deprinderilor sub forma unor activități plăcute și atractive. Contribuția
jocului didactic la stimularea și dezvoltarea capacităților cognitive ale
copilului, educarea trăsăturilor de personalitate și realizarea obiectivelor de
cunoaștere ale procesului de predare-învățare este evidentă prin jocul
didactic, elevul își angajează întregul potențial psihic, își ascute observația,
își cultivă inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea găndirii, își dezvoltă spiritul
de cooperare, de echipă.
Folosirea jocurilor didactice în toată varietatea lor constituie prima treaptă
în realizarea învățământului formativ, care urmărește să dezvolte activismul
intelectual, deprinderile de muncă intelectuală, de conduită morală, de
activitate fizică, urmărind ca toate aceste deprinderi active să se dezvolte
prin valorificarea resurselor psihice și fizice proprii.
Activitățile de loisir cele mai frecvent întâlnite, ce se pot desfășura în
timpul liber sunt reprezentate de arta fotografică, tipărirea, croitoria, pictura.
Aceste activități creează orizonturi noi și ocupă timpul persoanelor cu
deficiențe fizice,grădinăritul este o activitate de loisir ce poate fi ușor
practicată de persoanele cu ces.Prin grădinărit,persoana cu handicap are
șansa de a-și organiza și amenaja mediul de viață. Dacă nu are la
dispoziție o mică grădină, copilul cu handicap își poate aranja o cutie de
flori la fereastră, de care să se ocupe cu atenție și dăruire. Altă sugestie
pentru petrecerea timpului liber este îngrijirea unei păsări sau a unui
animal. Puiul de câine, le va fi prieten, tovarăș vesel de joacă, ajungînd să
devină foarte apropiați. Îngrijirea unui animal sau a unei păsări este
importantă, deoarece copilul capătă o responsabilitate, are o datorie, ceea
ce-i permite să înțeleagă implicațiile unei relații de îngrijire. În acelașii timp,
păsările și animalele atrag copiii din vecinătate, ceea ce reprezintă
întotdeauna un punct de plecare pentru conversație și prietenie.
Jocul reprezintă pentru copiii cu ces o modalitate de a-și exprima
propriile capacități. Prin joc, copilul capătă informații despre lumea în care
trăiește, intră în contact cu oamenii și cu obiectele din mediul înconjurător
și învață să se orienteze în spațiu și timp. Putem spune că jocul este
„munca copilului”. În timpul jocului, copilul vine în contact cu alți copii sau
cu adultul, astfel că jocul are un caracter social.
De-a lungul activităţii didactice am constatat că jocul didactic poate fi
folosit în orice etapă a învăţării, respectând obiectivele stabilite pentru
unitatea de învăţare corespunzătoare. Se impune o exigenţă sporită în
ceea ce priveşte dozarea ritmică a volumului de cunoştinţe ce trebuie
asimilate de elevi şi, în mod deosebit, necesitatea ca lecţia să fie
completată sau intercalată cu jocuri didactice .
Un exerciţiu sau o problemă poate deveni joc didactic dacă:
realizează un scop sau o sarcină didactică, foloseşte elemente de joc în
vederea realizării sarcinilor propuse, foloseşte un conţinut accesibil şi
atractiv, utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat şi respectate de elevi,
educatorul fiind „arbitrul” principal al întrecerii.
 Scopul didactic se formulează în legătură cu cerinţele programei
şcolare pentru clasa respectivă, convertite în finalităţi funcţionale de joc.
Formularea trebuie să fie clară şi să oglindească problemele specifice
impuse de realizarea jocului respectiv. O formulare corespunzătoare a
scopului determină o bună orientare, organizare, desfăşurare a activităţii
respective. Sarcina jocului didactic este legată de conţinutul acestuia, de
structura lui, referindu-se la ceea ce trebuie să facă în mod concret elevii în
cursul jocului, pentru a se realiza scopul propus. Sarcina didactică
reprezintă esenţa activităţii respective, antrenând intens operaţiile gândirii:
analiza, sinteza, comparaţia, dar şi ale imaginaţiei.
În jocurile didactice se pot alege cele mai variate elemente de joc
(fenomene psihosociale): întrecerea, competiţia individuală sau pe grupe
de elevi, o cooperare între participanţi, recompensarea rezultatelor bune
sau penalizarea greşelilor comise de către cei antrenaţi în jocurile de
rezolvare a exerciţiilor sau a problemelor bazate pe surpriză, aşteptare,
aplauze, cuvântul stimulator etc. O parte din aceste elemente se utilizează
în majoritatea jocurilor didactice (de exemplu întrecerea, cuvântul
stimulator etc.), altele în funcţie de conţinutul jocului. Important este ca
elementele de joc să se împletească strâns cu sarcina didactică, să
mijlocească realizarea ei în cele mai bune condiţii.
Pentru realizarea sarcinii propuse şi pentru stabilirea rezultatelor
întrecerii se folosesc reguli de joc propuse de profesorul-educator sau
cunoscute în general de către elevi. Aceste reguli concretizează sarcina
didactică şi realizează, în acelaşi timp, sudura între aceasta şi acţiunea
jocului. Regulile de joc transformă de fapt exerciţiul sau problema de joc,
activizând întregul colectiv de elevi la rezolvarea sarcinilor primite. Există si
jocuri în care elevii sunt antrenaţi pe rând la rezolvarea sarcinilor didactice.
În aceste jocuri e bine să completăm regula, în sensul de a cere grupei să-l
urmărească pe cel întrebat şi să răspundă în locul lui, dacă va fi nevoie.
Structura unitară închegată a jocului didactic depinde de felul în care
este concretizată sarcina didactică, de felul în care regulile asigură
echilibrul dintre sarcina didactică şi elementele de joc.
Acceptarea şi respectarea regulilor de joc determină pe elev să
participe la efortul comun al grupului din care face parte. Subordonarea
intereselor personale celor ale colectivului, angajarea pentru învingerea
dificultăţilor, respectarea exemplară a regulilor de joc şi, în cele din urmă,
succesul, vor pregăti treptat omul capabil să ajungă să se integreze în
societate.
Folosirea jocului didactic în procesul instructiv-educativ îl face pe
elevul deficient să înveţe cu plăcere, să devină interesat de activitatea pe
care o desfăşoară. Copilul nu face bine decât ceea ce îi place să facă
(valabil şi la adult). Copilul are nevoie de un puternic obiectiv involuntar,
adică trebuie să fie motivat intrinsec. Dacă lipseşte acestă motivaţie, va
lipsi şi o bună parte din atenţia necesară învăţării.
Noi trebuie să educăm copiii astfel încât să se poată adapta noilor
cerinţe ale societăţii informaţionale, aceasta însemnând pregătirea fiinţei
umane pentru a utiliza tehnici de prognoză, simulare, proiectare, evaluare,
de a dezvolta judecăţi critice, de a-şi forma capacitatea de decizie, de a
acţiona în libertate şi independenţă, de a completa permanent informaţia cu
plasticitate creativ-inventivă.
Jocurile didactice sunt un mijloc activ şi eficace de instruire şi de
educare. Prin joc, copilul îşi însuşeşte singur cunoştinţe şi structuri
operaţionale ale gândirii, îşi dezvoltă însuşiri intelectuale şi trăsături de
caracter, calităţi indispensabile pentru formarea lui completă.Trebuie
insistat mai mult pe „a putea face” decât pe „ a şti” şi pe „formarea de
capacităţi” decât pe „transmiterea de informaţii”.

Prof. - ed. Gheorghe ANTON,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Aurora”, Vaslui