Sunteți pe pagina 1din 9

Mihai Eminescu

(1850-1889) s-a intrupat din marea primordiala a geniului romanesc,asa cum Luceafarul s-a ridicat
din Edde; si-a trait ,,

clipa cea repede"

intr-un zbor uluitor deasupra lumii si a veacului care i-a fost harazit; iar atunci cand a ajuns la capatul
vremiisale ca om, s-a contopit cu vecia si a devenit mit.Eminescu este cel mai mare reprezentant al
romantismului romanes c si ultimul mare poetromantic european (in linie cronologica), integrat seriei
de scriitori care au dat stralucireacestui curent: V. Lfugo, Byron, Shelley, Puskin, Lamartine si altii, in
opera sa, seintalnesc teme, motive si atitudini romantice care tin de marea literatura a lumii.

Romantismul

a fost un curent literar si artistic, aparut in Europa apuseana, in ultimii aniai secolului al XVIII-lea.
Estetica romantismului se bazeaza pe mai multe norme printrecare pot fi mentionate: inlocuirea
ratiunii cu ardoarea sentimentelor, valorificareamiturilor, istoriei, visului, fantasticului, predilectia
pentru confesiune. Evenimenteleneobisnuite, eroii, succesiunea epocilor ( inflorirea si decaderea lor),
peisajele nocturnesau fantastice instituie tot atatea surse de inspiratie ale romanticilor.Personajul
romantic este o natura deosebita, exceptionala (geniul, titanul, damnatul,insetatul de cunoastere,
demonul etc), un neinteles, un inadaptat sau un revoltat careactioneaza in imprejurari neobisnuite
Stilul operelor romantice este incarcat de tropi,hiperbola, simbolul, antiteza fiind
predilecte.OMANTISMUL CREATIEI EMINESCIENERomantismul poetului nu este romantismul social ,
militant in favoarea burgheziei siimpotriva feudalitatii, specific generatiei de la 1848, ci romantismul
estetizant,dezinteresat de problema sociala si politica a generatiei ulterioare.Un romantismestetizant
in sensul ca dezvoltarea de teme si procedee literare romantice este privita din punctul de vedere al
valorii lor artistice doar.Printre temele preluate de poet figureaza ce acosmica , prezenta-rea nasterii
cosmosului sia sfarsitului sau, intr-o perspectiva de sus asupra existentei omenesti, privirea acesteia
dinurma sub aspectul cuprinderii ei ca un simplu moment aflat intre nasterea si
moarteauniversului.O gasim in Scrisoarea I , Luceafarul, La steaua sau in marele poem istoric
sifilozofic , neincheiat, Memento mori(= adu-ti aminte ca vei muri).Tema demonului romantic, a
revoltatului impotriva societatii existente, revoltat careorganizeaza masele pentru distrugerea acelei
societati, o gasim in Imparat si proletar ca siin Inger si demon.O alta tema romantica dezvoltata de
poet este cea a femeii inca-pabilade a intelege aspiaratiile omului de geniu, indreptarea lui catre
cunoasterea si dezinteresulfata de valorile care ii atrage pe ceilalti oa-meni, tema prezenta in poeme
ca Scrisoare Vsau Luceafarul,dar si in micile poezii de dragoste de tip romanta ca Lacul, Dorinta,
Pelanga plopii fara sot...Sau tema geniului romantic, a personalitatii capabile sa treaca dincolo de
aparentele lacare se opresc oamenii obisnuiti , motiv pentru care nu este inteles de catre acei
oameni, pentru care nu existacomunicare intre lumea lor si cea a geniului.Tema prezentata in
discursul Cezarului din Imparat si proletar, in Scrisoarea I ori in Luceafarul.Imporatantain creatia
eminesciana este si tema romantica a iubirii dintre barbat si femeie, iubirevazuta ca si refacere a
momentu-lui creatiei cosmosului , ca si participarea la mareacreatie universala , o creatie ce se
desfasoara in permanenta si este reluarea creatieiinuitiale.Aceasta tema se recunoasste in toate
poeziile erotici emines-ciene, fie caaspiratie catre o astfel de iubire fie ca realizare a ei.Dintre
procedeele romantice se poate mentiona cel al scrierii de opere neincheiate, de parti din proiecte
gigantice, o trasatura comuna tuturor marilor scriitori aicurentului.Astfel de proiecte realizate
fragmentar in opera lui Eminescu sunt poemulMemento mori sau romanul Geniu pustiu . Sau
procedeul amplasarii evenimentelor dinopera literara intr-un cadru natural salbatic, lipsit de semnele
prezentei umane, in codru, pe muntele sau in apropierea oceanului ori a marii. Caracteristic romantic
este si procedeul antitezei , inteles drept reprezentare a lumii ca fiind formata doar din
elementeaflate in opozitie unele cu altele , o lume vazuta in alb si negru, bun si rau, pozitiv sinegativ.

Teme si motive romantice in lirica eminesciana:

Nasterea si prabusirea Universului

(„Scrisoarea I", „Luceafarul", „Rugaciunea unui dac"

s.a.). Numita de Calinescu

„Facere si desfacere",

viziunea cosmogonica eminesciana esteromantica prin proportiile gigantice ale spatiului si ale
timpului universal. in antiteza cufiinta umana derizorie si muritoare; in aceeasi viziune romantica se
mai incadreazadevenirea Cosmosului (situata intre doi poli: geneza si stingerea), muzica siderala

, perspectiva mitologica.Poemul reprezentativ pentru aceasta tema este

„Scrisoarea I"

(1881), alcatuit dintr-ocosmogonie incadrata de doua meditatii: una pe tema destinului uman si
cealalta pe temasoartei geniului.Prima secventa a textului (versurile 1-28) prezinta un cadru nocturn
romantic, in carelumina misterioasa a lunii se revarsa peste o lume vana, nascuta dintr-un vis
al Neantului

.Privita de sus, aceasta panorama scoate la iveala mai multe ipostaze ale existentei umane,dintre
care se retin doua:„

Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac, Cand la ziua cea de maneabia cuget-un
sarac... Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii, Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii".

„Umbre pe panza vremii" (cum ii numeste altundeva poetul), oamenii se transforma in

„mii de coji"

si in

„nume trecatoare"

duse de raul heraclitic


5

.Efemera este si gloria: puternicul rege si umilul sarac (prezentati prin procedeul antitezeiromantice)
sunt uniti prin acelasi destin:

„geniul mortii"

(care aduna tot ceea ce se aflasub semnul timpului). Nimeni nu se va salva de la acest destin: nici
geniul (care traieste tragedia unei mintiuriase zagazuite de timpul prea scurt al unei vieti de om); nici
Universul (care va piericandva, peste

„mii de veacuri")

si nici Timpul (care se va transforma in vesnicie moarta):ideea romantica a succesiunii generatiilor, a


devenirii si a mortii universale strabate intreg poemul

„Scrisoarea I".

In urmatoarea secventa (versurile 29-38) imaginea

„batranului dascal"

(reprezentand

geniul

) este si ea romantica: antiteza intre infatisarea umila si uriesismul gandiriisavantului, „caderea" lui
din sfera inalta a ideilor, in micimea lumii contemporane,nefericirea celui care vede mizeria vietii,
sunt tot atatea implicatii ale acestui curent.Episodul cosmogonic (versurile 39-86) cuprinde, si el, mai
multe elemente romantice:Exista, mai intai, o viziune mitologica a Genezei

(cum observa Calinescu), timpulanterior nasterii primei planete

{„La-nceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta")

fiindechivalent cu

„A fost odata..."

al basmelor; tot la mitologie trimite si tabloul uriasului hauintunecat, cu sugestii lichide, in care Fiinta,
Nefiinta si Nepatrunsul par a fi nistedivinitati, iar pacea absoluta care stapanea Haosul?
„pare a fi un dragon mitic"

(Calinescu).In aceeasi viziune se incadreaza si momentul in care „punctul" care se misca in


noaptea precosmica,

„devine tatal";

din unirea lui cu Haosul-muma, se va naste prima planeta,urmata de aparitia, din neguri, a uriaselor
galaxii stelare.Romantica este si viziunea gigantica a Cosmosului in care rotirea larga si lenta
a planetelor creeaza impresia unei muzici siderale.intre episodul nasterii Universului si cel al
extinctiei se afla un fragment de 14 randuri(vs. 61-74), in care fiintele umane sunt caracterizate cu
ajutorul antitezei romantice: proiectati pe fundalul eternitatii, oamenii sunt efemere (muste

„de-o zi")

traitoare pe o planeta minuscula (asemeni unui fir de praf in imensitatea stelara).In episodul final al
primei parti a poemului (versurile 75-86), moartea Universuluicreeaza o acuta spaima a golului:
planetele ingheata, cazand in imense abisuri, iar timpulmoare, devenind vesnicie. Nasterea si
surparea marilor civilizatii.in vasta proiectie a istoriei lumii intitulata

„Memento

mori!",

autorul intentiona satraverseze, printr-un gest gigantic, intreaga evolutie a omenirii, din antichitate si
pana laComuna din Paris (1871).Peste uriesismul acestei viziuni (amintind de

„Legenda se

colelor"

de V. Hugo), se vasuprapune tenta elegiaca a unei filozofii a zadarniciei (subtitlul poemului fiind chiar

„Pa-norama desertaciunilor").

Aceasta se adanceste in finalul poemului

„imparat si proletar"

(considerat de Calinescu drept o „derivatie" din

„Memento mori!"):

zbaterile umane,nascute din vointa de a trai, sunt zadarnice, caci existenta nu este decat un vis al
mortii

(„Caci vis al mortii eterne e viata lumii-ntregi").

Salvarea ar putea-o constitui intoarcereala timpul mitic


(„vremile-aurite/Ce mitele albastre ni le soptesc ades")

despre carevorbea tribunul-proletar in prima parte a poemului.Cea de a treia tema romantica


eminesciana este istoria ca devenire si ca drama,reprezentata de proiectele dramatice si de poemul

„Scrisoarea III".

Primul motiv romantic al acesteia este visul: asa cum Cosmosul s-a nascut dintr-un vis al Neantului,
uriasul stat otoman a crescut din visul celui dintai sultan; intreaga lui istorie(sintetizata in tabloul de
sange si moarte din discursul lui Baiazid) nu constituie decat oimplinire a visului initial.Tot romantica
este si antiteza ridicata la nivelul arhetipurilor

: intre Cuceritor (Baiazid) siAparator (Mircea cel Batran), intre oastea transformata in

„pleava"

si cea devenita

„potop ce prapadeste",

intre timpul intemeierii

(„veacul de aur")

si cel al degradarii

(„noroiul greu al prozii").

In prima parte a poemului mentionat, romantica este si imaginea aproape fabuloasa avoievodului
roman: in episodul bataliei, Mircea care

„mana-n lupta vijelia-ngwzitoare"

capata proportii uriase, ca un erou de epopee. Elementele naturii, vazute prin dilatare,devin si ele
participante la acest iures: Dunarea („personaj" fabulos a carui manie ineaca

„spumegand"

pleava cuceritorilor); codrul (de sub poala caruia ies miile de „

capete pletoase "

ca niste imagini multiplicate ale lui Mircea) si

„raul-ramul"

reprezentand patria mereu vie.In partea a Ii-a a poemului

„Scrisoarea
III",

ironia, sar casmul, portretul caricatural siinvectiva, sunt tot atatea mijloace romantice folosite pentru
a caracteriza carnavalul politic contemporan poetului.Iubirea ca aspiratie neimplinita

(„Dorinta", „Sara

pe

deal", „Floare albastra", „Lacul", „De cate ori, iubito...", „Pe langa plopii fara

sot..."

si altele).Poezia eminesciana a naturii si iubirii, chiar si in cea anterioara anului 1876, iubirea esteun
vis, un ideal mereu neatins; deosebirea dintre cele doua perioade de creatie consta infaptul ca, in
prima, natura este un spatiu feeric, ale carui elemente constituie tot atateamotive romantice: codrul
(spatiu vrajit in care cei doi indragostiti se sustrag curgeriivremii); teiul (arbore sacru care le confera
tinerilor aureola neprihanirii); lacul (spatiulamartinean al visului de dragoste), multimea flo rala
(dominata de floarea albastra

), luna.Daca insumam poeziile inchinate iubirii, observam ca tanarul indragostit eminescianreface


destinul Luceafarului:

„cufundat in stele"

sau in timpul intunecat al genezelor, eltraieste nostalgia unei iubiri pamantene mereu refuzate:

„Dar nu vine... Singuratic In zadar suspin si sufar Langa lacul cel albastru incarcat cu flori de nufar.
" („Lacul")

Neinteles de femeia careia ii oferise nimbul eternizarii

(„Ai fi trait in veci de veci / Siranduri de vieti")

si suportand greaua povara a timpului, el va deveni un rece Hyperion

(„Si te privesc nepasator / C-un rece ochi de mort").

La randul ei, iubita este o alta fata de imparat, pe care poetul o sustrage curgerii timpului, punand-o
sub lumini de Geneza.Dar, pe masura ce visul

„bland din cale-afara"

al dragostei piere, iubita se indeparteazain neguri de uitare, in basm si in mit:

„Caci astazi, daca mai ascult Nimicurile-aceste, imi pare-o veche, de demult Poveste"

Inspiratia din folclor incadrandu-se si ea in recuzita romantica, Eminescu ii confera otenta proprie: in

„Revedere",
codrul devine mit, ca si cand prin eternitatea sa, ar fi o fiintadivina; in elegia filozofica

„Mai am un singur dor",

mitul mortii mioritice capata profunzimi metafizice, seara, marea si somnul intorcand fiinta umana
spre negurilenasterii Universului.Mitul Zburatorului (amintind de

„Silful"

lui V. Hugo) sta la baza altor doua poeme:

„Calin (file din poveste)"

si

„Luceafarul".

In amandoua, iubirea neobisnuita dintre o pamanteanca si o fiinta eterna se consuma invis si este
proiectata in basm; in ambele creatii, fata isi cheama pe pamant iubitul, dar ceacare raspunde
dorintei acestuia

(„Iar tu sa-mi fii mireasa")

este doar fiica de crai

(„Calin...").

Numai aici, se realizeaza nunta ca mijloc de integrare in armonia cosmica; sitot aici, argintiul
arborilor luminati de luna, iarba care

„pare de omat"

si albastrul umedal florilor investesc nunta cu puritatea specifica inceputurilor.In

„Luceafarul",

faptura de lut isi cauta un alt iubit (care sa-i semene), dar poetul osalveaza in final, proiectand
perechea umana pe fundalul nasterii Universului (cand apa primordiala naste luna):

„Caci este sara-n asfintit Si noaptea o sa-nceapa; Rasare luna linistit Si tremurand din apa"

O alta tema romantica a liricii eminesciene o constituie destinul geniului

(„Glossa",

JOda (in metru antic)", „Luceafarul", „Scrisoarea I").

In toate, geniul este o fiinta fara de stea, un eon, pentru ca Demiurgul 1-a creat inainte dea crea
lumea; din aceasta cauza, in zborul lui printre astri, Luceafarul revede actulGenezei (la care mai
asistase o data):
„Si din a chaosului vai, Jur imprejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentai,Cum izvorau lumine;"

Originea sa deosebita situeaza geniul deasupra lumii, a framantarilor ei vane si atimpului:

„Nu spera si nu ai teama, Ce e val, ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama. Tu ramai la toate
rece".(„Glossa")

Dar, in interiorul conditiei sale de nemuritor, geniul este un nefericit: de aici, tentatialuciferica de a
cobori in lumea comuna, pentru a cauta ceea ce nu i s-a dat: iubirea.

„Nu credeam sa-nvat a muri vrodata; Pururi tanar infasurat in manta-mi, Ochii meinaltam visatori la
steauaSinguratatii.Cand deodata tu rasarisi in cale-mi, Suferinta tu, dureros de dulce... Pan-in fund
bauivoluptatea mortii Neinduratoare "

(„Oda (in metru antic)")

Dar, cum oamenii obisnuiti sunt incapabili sa ajunga la inaltimea geniului, cum lumea afost alcatuita o
singura data si nu mai poate fi schimbata

(„Batranul Demiurgos se opin-teste-n van"),

geniul nu are alta solutie decat contemplarea apolinica a celor care se aflasub semnul norocului:„

Traind in cercul vostru stramt Norocul va petrece, Ci eu in lumea mea ma simt Nemuritor si rece"

Tema iubirii in poezia lui Mihai Eminescu,George Bacovia si Lucian Blaga

Tema iubirii este cea mai des intalnita tema in literatura lumii, cu atat mai mult in poezia lirica. Cei
care au nuantat poezia iubirii, surprinzand toate aspectele ei au fost poetii romantici, visatori si
cautatori ai absolutului si in plan sentimental. Ca atare, nueste o noutate faptul ca Mihai Eminescu a
perceput iubirea ca un sentiment intemeietor,ca un mit fundamental al poeziei orale si culte. Daca
scriitorii clasici aveau ca modelcuplul adamic, romanticii isi imaginau cuplul uman intr-
o concordanta perfecta curitmurile lumii
cosmice.Simbolistii, ca poeti ai orasului si ai materiei in descompunere, au asociatdragostea
cu moartea. Pentru ei iubirea nu mai este proiectata in absolut, ci este traita caun sentiment
bolnavicios si condamnat esecului.

Mihai Eminescu nu a fost pastelist, ci percepe natura din perspectivaromanticului. La el natura


indeplineste mai multe roluri: este cadru prielnic, ocrotitor,favorabil cuplului erotic; cadrul rustic, un
loc inafara civilizatiei asa cum este prezentatain idile. Eminescu selecteaza din natura anumite
elemente pe care le foloseste in poeziaiubirii: elemente cosmice (cum sunt stelele, luceferii si luna);
noaptea, care creaza oatmosfera misterioasa. Elemente acvatice: izvoarele, ca simbol al regenerarii
permanentespirituale; lacul- un alt element acvatic. Mihai Eminescu imprumuta de la poetul
francezLamartine motivul lacului. Un alt element acvatic intalnit la Eminescu este fantana careare
cumpana, situata inafara satului. Ea poate fi asociata cu infinitul, locul odihneivesnice. Mai sunt
folosite elemante terestre reprezentate prin codru, padure, anumiticopaci sacri cum ar fi: teiul,
plopul, salcamul: “Sara pe deal buciumul suna cu jale,/Turmele-l urc, stelele scapara-n cale,/ Apele
plang clar izvorand in fantane; Sub unsalcam, draga, m-astepti tu pe mine!/ Luna pe cer trece-asa
sfanta si clara,/ Ochii tai maricauta-n frunza cea rara,/ Stelele nasc umezi pe bolta senina,/ Pieptul de
dor, fruntea deganduri ti-e plina.// Stresine vechi casele-n luna ridica,/ Scartaie-n vant cumpana de
lafantana,// Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga,/ Ore intregi spune-ti-voi cat imiesti de
draga.// Si surazand vom adormi sub inaltul,/ Vechiul salcam…” (“Sara pe deal”)In functie de aceste
elemente, de prezenta sau absenta lor in natura, de tonalitateasentimentului si de imaginea inbitei,
poezia de dragoste a lui Mihai Eminescu iainfatisarea atat a idilelor cat si elegiilor erotice. In a
doua perioada a vietii sale, poeziilelui capata o tonalitate trista si se apropie de elegia erotica,
romanta, cantec. Natura estesaracacioasa si urbana reprezentata prin starzi pustii, ferestre inchise,
plopi insingurati.Chipul iubitei se schimba. Sentimentul eroticului apartine de trecut si de aici
apareregretul, nostalgia, singuratatea: “Pe langa plopii fara sot / Adesea am trecut; / Macunosteau
vecinii toti- / Tu nu m-ai cunoscut.// La geamul tau ce starlucea / Privii atat dedes; / O lume toata-
ntelegea- / Tu nu m-ai inteles. // Caci azi le semeni tuturor / Laumblat si la port, / Si te privesc
nepasator / C-un rece ochi de mort.” (“Pe langa plopiifara sot”). Mihai Eminescu nu a blamat femeia,
nu a caricaturizat-o, cel mult, a regretatfaptul ca nu a fost capabila sa aprinda candela iubirii pe
pamanat: “Si noaptea candela s-aprinzi / Iubirii pe pamanat.” (“Pe langa plopii fara sot”).