Conform World Bank, doar 1% din locuitorii orașelor din China respirӑ aer considerat “sigur” în

Uniunea Europeanӑ. Un studiu al Organizației Mondiale a Sӑnӑtӑții (OMS) estimează cantitatea

de pulberi în suspensie (PM2,5/PM10) din nordul Chinei ca fiind de aproximativ 20 de ori mai
mare decât ceea ce este considerat un nivel sigur.

Industria grea, topitoriile de metal, centralele electrice pe bazӑ de cӑrbune, toate duc la o
creștere economicӑ rapidӑ. Dar, în același timp, acestea eliminӑ tone de carbon în aer,
funingine, metale și diferite gaze toxice.

Cӑrbunele este sursa numӑrul unu de poluare a aerului ȋn China. 80% din electricitate și 70%
din energia totalӑ a ṭӑrii este bazatӑ pe cӑrbune. Este nevoie de aproximativ 6 milioane de tone
de cӑrbune ȋn fiecare zi, pentru a putea menṭine toate fabricile active și pentru ȋncӑlzirea
locuinṭelor.

Aeroporturile din Beijing și Shanghai sunt deseori închise din cauza vizibilitӑṭii reduse, cauzatӑ
de poluarea aerului în cele douӑ orașe. De altfel, cerul albastru este o raritate pentru locuitorii
acestor orașe. Calitatea aerului în Beijing este de aproximativ 16 ori mai micӑ decât cea din
New York.

Ȋntr-un interviu acordat celor de la National Geographic, astronautul Jerome Apt a spus cӑ
marile orașe ale Chinei sunt foarte greu de fotografiat de cӑtre sateliṭi, deoarece acestea sunt
ascunse sub o pӑturӑ de fum, iar orașul Benxi, aflat ȋn estul provinciei Liaoning, este atât de
poluat ȋncât a dispӑrut de mai multe ori de pe fotografiile din satelit. Locuitorii orașului Benxi au
cea mai mare ratӑ de boli pulmonare din China. Numӑrul ridicat de mașini, traficul greu și
benzina de calitate inferioarӑ au fӑcut ca mașinile sӑ aibӑ o contribuṭie majorӑ la problema
poluӑrii aerului din China.

Poluanṭii atmosferici includ sulfaṭi, ozon, carbon negru (un component principal al cenușii) și
mercur. Carbonul negru, produs de mașini, sobe, fabrici și arderea culturilor de lângӑ orașe,
este un component major al ceṭii din China. Datoritӑ diametrului redus al acestuia, particulele de
carbon negru pot pӑtrunde adânc ȋn interiorul plӑmânilor, astfel creându-se cӑi de absorbṭie
pentru alte toxine. Existӑ un risc ridicat de boli pulmonare din cauza carbonului negru și chiar un
risc ridicat pentru moarte prematurӑ.

De asemenea, poluarea aerului include particule de funingine, materiale organice periculoase,

metale grele și praf. Acestea provin de la arderea cӑrbunelui, gaze de eșapament și șantierele
de construcṭie din oraș. Primӑvara, procentul acestora crește din cauza furtunilor de nisip
provenite din deșertul Gobi.

China este lider mondial la emisiile de dioxid de sulf. Emisiile de dioxid de sulf provoacӑ anual
daune de 12% din PIB-ul Chinei.

Emisiile de oxizi de azot din China au crescut cu aproximativ 3,8% pe an ȋn ultimii 25 de ani
(cauza principalӑ fiind centralele electrice, industria grea și mașinile).

China are cel mai mare numӑr de decese din lume atribuite poluӑrii aerului. Conform
Organizaṭiei Mondiale a Sӑnӑtӑṭii, se estimeazӑ cӑ ȋn anul 2007, aproximativ 600.000 de
persoane au murit prematur din cauza poluӑrii aerului.

http://greenly.ro/aer/poluarea-aerului-china
China este țara cea mai populată de pe glob și a doua economie mondială, după SUA. Pentru
a-și susține economia, China are nevoie de cantități enorme de energie, în special electricitate.

Anual, 1.950 miliarde Kwh sunt generați de centralele electrice chineze. Circa trei sferturi din
această cantitate este produsă de termocentrale pe cărbuni. De aici, decurg două importante
consecințe: poluarea aerului și creșterea emisiilor de CO2, care conduc la amplificarea
încălzirii globale antropogene. Există posibilitatatea ca ambele probleme ale economiei chineze
să fie ameliorate prin utilizarea gazelor de șist.

Poluarea aerului în China

Arderea unor cantități impresionante de cărbune produce, o dată cu electricitatea, și o poluare

masivă a aerului din împrejurimile termocentralelor. Pe lângă poluarea atmosferică („celebrul”
smog!), se produc sute de milioane de tone de deșeuri solide, incluzând cenușă și lichide
reziduale care conțin mercur, arsenic, uraniu, toriu și alte metale grele.

Gradul de poluare atmosferică se măsoară prin așa-numitul AQI (Air Quality Index – Indicele de
calitate a aerului). Principalul component al indicelui AQI este factorul PM2,5, care se referă la
pulberi în suspensie cu diametrul de 2,5 microni sau mai mic. PM2,5 este produs direct prin
arderea combustibililor, dar și prin reacții secundare ale oxizilor de sulf și azot emiși în timpul
arderii. Aceste pulberi sunt așa de mici încât pătrund adânc în plămânii oamenilor de unde sunt
absorbite în sânge și conduc la boli cardio-respiratorii. Agenția de Protecția Mediului (EPA)
estimează că PM2,5 este responsabil pentru circa 75.000 de morți premature în SUA, chiar
dacă valorile AQI sunt de regulă la nivelul bun sau moderat (AQI = 0 – 100)[3]. În Europa,
decesele provocate de poluarea aerului în 2010 au fost estimate la 400.000 de către Comisarul
Mediului European, cauza fiind reprezentată de valorile PM2,5 mult mai mari aici decât în
SUA.[4]
Nivelurile de poluare atmosferică din SUA și UE sunt, totuși, mici în comparație cu cele din
China. La începutul anului 2013, în Beijing s-a înregistrat un AQI = 866, mult deasupra pragului
nominal de periculos (AQI=300). Pe 21 octombrie 2013, orașul Harbin din nordul Chinei, cu o
populație de 11 milioane de oameni, a pus în funcțiune sistemul său centralizat de ardere a
cărbunilor și nivelul poluării a atins valoarea 1.000! „Nu-ți poți vedea degetele în fața ochilor”,
declara un locuitor.[5] Vizibilitatea la aeroportul orașului a scăzut sub 10 metri. Autoritățile
locale au închis școlile, aeroporturile și multe autostrăzi, iar oamenii au fost sfătuiți să rămână în
casă. Imagini terifiante care descriu scara poluării aerului din China pot fi văzute aici: „Poluarea
aerului în Beijing văzută din spațiu”, „China învelită în smog. Din nou”, ori „Smogul a
închis orașul Harbin”.
PM2,5 constituie o problemă ecologică de cea mai mare importanță. În 2010, Health Effects
Institute a estimat că poluarea aerului a produs 3,2 milioane de decese premature, din care 1,2
milioane în China și 620.000 în India.[6] Și nu trebuie să scăpăm din vedere că arderea
cărbunilor în termocentrale este în continuă creștere.
Într-un studiu publicat în 2013, un grup de cercetători din China, Israel și SUA, a prezentat cele
mai convingătoare dovezi despre legătura dintre poluarea produsă de cărbuni și decesele
premature[7]. Studiul a determinat că 250 milioane de oameni, trăind la nord de râul Huai, au
respirat un aer care conținea, în medie, 184 mg/m3 de pulberi peste limita admisibilă. Această
situație le-a scurtat viața, în medie, cu 5,5 ani.
Creșterea emisiilor de CO2 în China
O altă consecință a arderii intensive a cărbunilor în termocentralele chineze este creștere
emisiilor de CO2, principalul gaz antropogen cu efect de seră. Începând din 2006, China a
depășit SUA la emisia de CO2, iar actualmente, datorită creșterii economice rapide, emite de
două ori mai mult CO2 decât Statele Unite. În consecință, emisia de gaze cu efect de seră din
China crește cu 8 – 10% pe an și, până în 2020, China va emite de patru ori mai multe gaze cu
efect de seră decît SUA. Chiar dacă emisiile americane vor înceta brusc mâine, emisiile globale
vor ajunge la același nivel în patru ani ca urmare a creșterii economiei chineze[8].
Climatologii, precum cei din grupul de cercetare non-profit Berkeley Earth, sunt alarmați de
posibilitatea unor modificări climatice produse de emisiile de gaze cu efect de seră din
termocentralele Chinei și recomandă ca Statele Unite să ajute China să treacă de la cărbune la
gazele de șist[9]. Într-un interviu din 2013, Zou Li, directorul adjunct al Centrului Național al
Chinei pentru Strategia Climei și Cooperare Internațională, a declarat:
Dacă China ar putea înlocui cărbunele cu petrol ca sursă primară de energie, emisiile de gaze
de seră s-ar reduce cu o treime. Dacă am putea înlocui cărbunele cu gaz natural, emisiile ar
scădea cu două treimi. Dar resursa principală a Chinei este cărbunele. Noi avem numai cantități
limitate de alte resurse și evident că o dependență de importuri este nerealistă. Drumul către
energie curată este o provocare masivă[10].
China și gazele de șist
Singura modalitate de a compensa o creștere enormă a consumului de energie și a
consecințelor legate de aceasta este de a ajuta China să facă trecerea de la cărbune la gaze
naturale. O termocentrală modernă pe gaz emite între o treime și jumătate din dioxidul de
carbon eliberat de cărbune pentru aceeași cantitate de energie electrică produsă, iar pulberile în
suspensie sunt de circa 400 ori mai puține (pentru concentrațiile celorlalți poluanți ai aerului,
vezi Tabelul din articolul meu „Fracturarea hidraulică și impactul asupra încălzirii globală”).
În articolul menționat, am mai scris că „…Suporterii fracturării hidraulice susțin că dezvoltarea
formidabilă a industriei gazelor de șist reprezintă cauza esențială pentru care Statele Unite sunt
singura națiune majoră care a redus semnificativ emisiile de gaze de seră în perioada actuală
de încălzire globală… Între 2007 și 2012 Statele Unite și-au redus emisiile de gaze de seră cu
450 milioane de tone, cea mai mare scădere înregistrată de vreo țară de pe glob. …Suporterii
fracturării hidraulice au capitalizat imediat această constatare afirmând că reducerea emisiilor
se datorează unei tendințe fundamentale de trecere de la cărbune la gazul natural și energiile
alternative”.
Economiștii estimează că, menținând ritmul actual, creșterea economică a Chinei va necesita
un consum de gaz natural în deceniul următor cuprins între 250-500 miliarde metri cubi (mmc)
pe an. Pentru comparație, China a consumat 162 mmc de gaz natural în 2013, din care
importurile (LNG și pe conductă) au reprezentat 51 mmc (32%)[11].
Va putea China să urmeze exemplul american al exploatării gazelor de șist ca alternativă la
consumul de cărbune? China are potențialul de a produce cantități mari de gaze de șist prin
fracturare hidraulică (de fapt, China este actualmente al treilea producător mondial de gaze de
șist, după SUA și Canada). În 2013, US Energy Information Administration a estimat că China
are rezerve recuperabile tehnic de 31.573 mmc, aproape cu 60% mai mult decât Statele
Unite[12]. În 2013, China a produs 200 milioane metri cubi de gaze de șist, ceea ce reprezintă
mai puțin de 0,2% din producția totală de gaz natural al țării. Producția din 2013 a reprezentat,
totuși, o creștere semnificativă față de cele 30 milioane metri cubi de gaze de șist exploatați în
2012. China speră ca, până în 2015, producția de gaze de șist să ajungă la 6,8 mmc, adică
5,5% din cantitatea totală de gaze naturale.[13]
Citându-l pe Wu Xinxiong, șeful Administrației Naționale a Energiei din China, site-
ul www.cpnn.com.cn a raportat luna aceasta că China intenționează să pompeze 30 mmc
gaze de șist anual până în 2020, ceea ce reprezintă o revizuire a unui țel anterior de 60-80 mmc
anual stabilit în 2012. Anunțul survine după patru ani de prospecțiuni și foraje care până în
prezent au găsit doar un zăcământ important – structura Fuling – în cea mai prospectată zonă
gazeiferă din sud-vestul bazinului Sichuan. Experții spun că succesul Fuling este greu de
repetat din cauza geologiei complexe și a costurilor de producție ridicate.
Un raport recent (iunie 2014) al IEA prevede că „vârsta de aur” a gazelor de șist, care s-a
împământenit deja în America, se va extinde în China în următorii 5 ani. Îngrijorările legate de
calitatea aerului și încălzirea globală motivează guvernul chinez să ia măsuri majore pentru
înlocuirea cărbunilor, ca sursă primară de energie, cu gazele de șist. Cererea Chinei pentru gaz
va crește la 315 mmc în 2019, o creștere de 90% pentru perioada 2014-2019. Raportul mai
menționează că, în timp ce China va rămâne un importator „semnificativ”, aproape jumătate din
cererea nouă de gaz va fi obținută din resursele proprii, majoritatea fiind gaze de șist[14].
Exemplul Statelor Unite, unde producția de gaze de șist a reușit să transforme în scurt timp
SUA dintr-unul din cei mai mari importatori de gaz natural într-un viitor exportator de combustibil
fosil, nu poate fi replicat imediat de China. Există o serie de probleme tehnologice, geologice,
tehnice și topografice de a căror rezolvare depinde succesul producției gazelor de șist din
China.

Companiile naționale de petrol și gaze din China nu au experiența sau know-how-ul necesare
pe care Statele Unite le-au folosit pentru a explora și exploata rapid resursele de gaze de șist.
Două companii de stat, China National Petroleum Corp. și China Petroleum & Chemical Corp.,
cunoscută sub numele Sinopec, au început proiecte ambițioase de implementare a tehnologiilor
americane prin acorduri joint-venture cu companii din SUA. De exemplu, Chevron, în cooperare
cu China National Petroleum Corp., a investit 6,4 miliarde $ în proiectul Chuandongbei, care
trebuia să producă 12 mmc de gaze de șist pe an. Dar au intervenit mai multe dezacorduri între
firma americană și partenerul chinez legate de modul cum trebuie dezvoltat proiectul. Întârzierile
plus costurile adiacente (36% peste bugetul inițial) au făcut acest proiect o investiție dificilă. Și
alte încercări de atragere a unor firme occidentale la dezvoltarea resurselor de gaze de șist nu
au fost pe deplin fructuoase. Numai Royal Dutch Shell și Hess Corp. au reușit să obțină
contracte de producție, în timp ce multe alte firme, printre care ExxonMobil și BP, de-abia au
progresat dincolo de stadiile preliminare de studiere a perimetrelor gazeifere.

Alte cooperări au mers bine. În luna iunie a.c., Sinopec a semnat un joint-venture cu FTS
International, una dintre cele mai mari companii de completare a forajelor neconvenționale.
Acest contract include producerea de pompe și echipament în SUA optimizate pentru
fracturarea hidraulică și completarea forajelor din China. De asemenea, Sinopec a anunțat
formarea altui joint-venture cu compania Weatherford International pentru a colabora la
producerea de scule performante de foraj, precum cele folosite în sondele cu temperaturi înalte
și presiuni mari ale fluidelor. În iulie a.c., Halliburton Co. a semnat un joint-venture cu Petrotech
(Xinjiang) Engineering pentru a oferi servicii de fracturare hidraulică și consultanță avansată în
probleme de petrol în provincia Xinjiang, zona care conține unul din cele mai importante
zăcăminte de argilă gazeiferă (bazinul Tarim din vestul Chinei). Alți parteneri americani, Baker
Hughes și Schlumberger, colaborează cu SINOPEC Jianghan Oilfield Company pentru a-i
instrui pe chinezi în domeniul fracturării hidraulice și a carotajului geofizic.

Din punct de vedere geologic, cel mai promițător bazin cu gaze de șist, Sichuan, se află într-o
zonă afectată de falii numeroase care limitează forajul orizontal. În plus, frecvența cutremurelor
din regiune (cel din 2008 a avut magnitudinea 8.0 și a produs aproape 70.000 victime) va crește
temerile că seismele ar putea fi provocate și de fracturarea hidraulică. Chiar dacă aceste temeri
sunt complet nejustificate, ele s-ar putea să schimbe percepțiile localnicilor atunci când un nou
cutremur se va produce, ceea ce va conduce la opoziția față de fracturare. De asemenea,
regiunea are o topografie muntoasă, și asta încetinește transportul echipamentului de la o
locație la alta și crește costurile de producție.
Există alte două impedimente care ar putea influența negativ dezvoltarea și exploatarea gazelor
de șist în unele regiuni din China.

- Lipsa apei sau cantități mici disponibile. Aici este utilă experiența corporației Apache din
zona Horn River Field din Canada. Apache utilizează apă sărată din zăcământul Debolt la un
preț mai mic decât apa dulce.
- Lipsa infrastructurii și rețele de conducte ineficiente. Să ne gândim la China Expressway
System. O sarcină care stă în puterile chinezilor s-o rezolve.
Există și o serie de situații favorabile care pot ajuta la dezvoltarea resurselor de gaze de șist din
China: resurse uriașe, o populație cu educație tehnică avansată, muncitori numeroși, suportul
guvernului, controlul prețurilor, tehnologia și vasta experiență a Statelor Unite pe care China se
poate baza etc.

Confruntată cu cele două probleme majore create de consumul crescut de cărbuni (poluarea
aerului și amplificarea încălzirii globale), China dorește să continue dezvoltarea resurselor sale
de gaze naturale, inclusiv gaze de șist. Cu timpul, China va deveni foarte probabil un producător
major de gaz natural, iar evenimentele și situațiile descrise mai sus confirmă această
presupunere. Cu toate acestea, dezvoltarea gazelor de șist în China s-ar putea să nu fie
niciodată la fel de profitabilă ca în SUA și nici să fie o „revoluție” anunțată.

http://www.contributors.ro/sinteze/china-poluarea-aerului-incalzirea-globala-%C8%99i-gazele-de-
%C8%99ist/

http://www.autogreen.ro/mediu/poluarea-aerului-in-china-a-atins-un-nivel-inimaginabil/

http://xnn.ro/18-fotografii-ce-ilustreaza-gradul-de-poluare-a-aerului-in-china/

http://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/cancerul-din-aerul-chinei-565046
http://stirileprotv.ro/stiri/international/rasaritul-acum-doar-pe-ecrane-in-china-poluarea-a-depasit-de-
20-de-ori-nivelul-recomandat-de-doctori.html