Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.1

ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA CONTABILITĂŢII
ÎN INSTITUŢIILE PUBLICE

Obiective:
 Cunoaşterea entităţilor din sectorul public care realizează obiective şi
funcţiuni de interes public;
 Înţelegerea rolului bugetului ca instrument de gestionare a resurselor
financiare publice;
 Însuşirea competenţelor şi responsabilităţilor ordonatorilor de credite;
 Înţelegerea principiilor şi regulilor bugetare aplicate în România;
 Identificarea elementelor particulare ale patrimoniului instituţiilor publice şi
cunoaşterea tehnicilor şi instrumentelor de lucru necesare pentru organizarea
contabilităţii patrimoniului.

1.1. ASPECTE PARTICULARE PRIVIND SISTEMUL

INSTITUŢIILOR PUBLICE DIN ROMÂNIA

Instituţiile publice pot fi definite ca entităţi patrimoniale ce desfăşoară

activităţi, de regulă, sociale, în folosul comunităţilor, activităţi care nu produc
venituri sau produc venituri evaluate la preţul factorilor şi care nu sunt
suficiente acoperirii cheltuielilor proprii, fiind necesară alocarea de la buget de
surse pentru acoperirea acestor cheltuieli.

Activităţile desfăşurate în sistemul bugetar public din România se

referă la: învăţământ, sănătate, cultură şi artă, justiţie şi autoritate publică,
protecţia şi refacerea mediului înconjurător; asistenţa şi protecţia socială;
activităţi de importanţă strategică, cum sunt: transporturile şi telecomunicaţiile,
cercetarea ştiinţifică, chimia etc.

În sensul prevederilor Legii finanţelor publice nr. 500/2002, instituţii

publice reprezintă denumirea generică ce include:
● Parlamentul României;
● Administraţia Prezidenţială;
● Guvernul;
● Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale şi locale;
● Alte autorităţi publice;
● Autoritatea judecătorească;
● Instituţiile publice autonome precum şi instituţiile din subordinea
acestora, indiferent de modul de finanţare a lor, ş.a.

7
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Contabilitatea instituţiilor publice asigură informaţii ordonatorilor de credite

cu privire la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, patrimoniul aflat în
administrare cât şi întocmirea contului general anual de execuţie a bugetului
asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale, precum şi a conturilor anuale de
execuţie a bugetelor locale.
Potrivit prevederilor art. 74 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002,
contabilitatea publică va cuprinde:
a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte
încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;
b) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi
obligaţiilor, care să reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale,
precum şi excedentul sau deficitul patrimonial.

În legislaţia actuală se cuprind anumite precizări cu privire la formarea,

administrarea şi întrebuinţarea resurselor financiare ale statului, ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice.
Resursele financiare publice sunt gestionate prin intermediul bugetului şi se
asigură potrivit Legii finanţelor publice nr. 500/2002 după cum urmează:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale
de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral din veniturile proprii.

Veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice se încasează, administrează

şi contabilizează de instituţiile în cauză potrivit normelor pentru finanţele
publice, fără a se efectua vărsăminte din acestea la bugetele administraţiei
centrale de stat sau bugetele locale dacă legea nu prevede altfel.
Veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice provin din taxe, chirii,
manifestări culturale, valorificări de produse din activităţi proprii şi anexe,
concursuri artistice, publicaţii, impresariat, exploatarea filmelor, prestaţii
editoriale, consultaţii şi servicii medicale, studii, proiecte, prestări de servicii,
lucrări, exploatări ale unor bunuri pe care le au în administrare şi altele stabilite
de legile de organizare a instituţiilor sau de Guvern.

Instituţiile publice prezintă anumite trăsături caracteristice care le diferenţiază

de agenţii economici. În acest sens reţinem:
a) Instituţiile publice sunt unităţi care în general nu desfăşoară activităţi
productive ci activităţi de conducere, îndrumare, coordonare şi control în
domeniul administraţiei de stat şi prestează servicii cu anumite funcţii
sociale în sfera acţiunilor social-culturale, justiţiei, procuraturii şi apărării
ţării;
b) Instituţiile publice nu îşi acoperă cheltuielile generate de întreţinerea şi
funcţionarea acestora din veniturile proprii realizate;
c) Pentru activitatea desfăşurată întocmesc bugete de venituri şi cheltuieli;
d) În raport de subordonarea lor instituţiile publice primesc alocaţii bugetare
pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi investiţii, de la bugetul de
8
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

stat sau bugetele locale, după caz;

e) Instituţiile publice nu pot efectua cheltuieli din veniturile încasate;
f) Calculează indicatori economico-financiari potrivit legii (indicatori de
lichiditate, indicatori de risc, indicatori de activitate);
g) Calculează amortizarea activelor fixe necorporale şi corporale începând cu
data de 01 ianuarie 2004 în condiţiile legii.

1.2. ROLUL ORDONATORILOR DE CREDITE

ÎN PROCESUL BUGETAR

Pe tot parcursul exerciţiului bugetar, în procesul de elaborare a

proiectelor de buget şi de execuţie a bugetului aprobat, un rol deosebit de
important revine ordonatorilor de credite.

Ordonatorii de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu

personalitate juridică, care, potrivit legii, contribuie la proiectarea bugetului
public şi la executarea acestuia. În funcţie de rolul pe care îl au pe linia
finanţării bugetare, ordonatorii de credite1 sunt ierarhizaţi pe următoarele trei
nivele:
● ordonatori principali de credite;
● ordonatori secundari de credite;
● ordonatori terţiari de credite.
Pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudenţiale, ordonatorii
principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, după reţinerea a
10% din valoarea lor aşa cum prevede Legea 500/2002 privind finanţele
publice. Această prevedere legală nu afectează cheltuielile de personal şi pe
cele care decurg din obligaţii internaţionale. Reţinerea de 10% din valoarea
bugetelor aprobate se acordă în semestrul al II-lea al exerciţiului bugetar după
ce Guvernul a examinat execuţia bugetară a primului semestru.
Responsabilităţile ordonatorilor de credite potrivit legii finanţelor publice se
referă la:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor
bugetare repartizate şi raportate;
b) realizarea veniturilor;
c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
d) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea în termen a
situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi la
execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programelor de achiziţii publice şi
a programelor de lucrări de investiţii publice;
g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului conform prevederilor
legale.

1
Legea privind finanţele publice nr. 500/2002.
9
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Elaborarea proiectelor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale

de stat şi bugetului fondurilor speciale se realizează, potrivit Legii finanţelor
publice, de către Ministerul Finanţelor Publice pe baza propunerilor
ordonatorilor principali de credite sub directa îndrumare, urmărire şi
coordonare din partea Guvernului României.

1.3. PRINCIPIILE ŞI REGULILE BUGETARE

Conform Legii finanţelor publice nr. 500/2002, principiile generale

bugetare ce stau la baza elaborării şi execuţiei bugetului de stat, a bugetului
asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale şi a bugetelor fondurilor speciale se
referă la:
- principiul universalităţii;
- principiul publicităţii;
- principiul unităţii;
- principiul anualităţii;
- principiul specializării bugetare;
- principiul unităţii monetare.

1.4. ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII PATRIMONIULUI

INSTITUŢIILOR PUBLICE DIN ROMÂNIA

1.4.1. Particularităţi privind patrimoniul instituţiilor publice

În desfăşurarea activităţii bugetare a oricărei instituţii publice este

obligatorie existenţa unui patrimoniu ca şi la alte unităţi, respectiv regii
autonome, societăţi comerciale, etc. Însă, regimul juridic de utilizare,
păstrare şi înstrăinare a elementelor patrimoniale la instituţiile publice
este însă altul decât la societăţile comerciale.
„Obiectul contabilităţii patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie
bănească a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv solul, bogăţiile naturale,
zăcămintele şi alte bunuri cu potenţial economic, disponibilităţile băneşti,
titlurile de valoare, drepturile şi obligaţiile persoanelor juridice şi fizice,
precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiunilor
patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de
acestea.“

„Obiectivul principal al bilanţului pe ansamblul economiei naţionale îl

constituie patrimoniul naţional, cuprinzând patrimoniul public şi cel privat,
inclusiv solul, bogăţiile naturale, zăcămintele şi alte bunuri cu potenţial
economic, evaluate în expresie bănească.“

10
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Bunurile care fac parte din domeniul public şi sunt prevăzute în

Constituţia României se grupează în:
a) bunuri care fac parte din domeniul public al statului;
b) bunuri care fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ-
teritoriale (judeţe, municipii, oraşe, comune).
Aceste bunuri sunt prevăzute şi în art. 135(4) din Constituţie, care spune:
„bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţii, spaţiul aerian,
apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes
public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale
platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice“.
Pentru desfăşurarea normală a activităţii, unităţile lucrative îşi procură
elementele patrimoniale de care au nevoie, din diverse surse, proprii (interne)
sau împrumutate (externe) de la bugetul statului şi unităţile bancare.
Patrimoniul instituţiei publice prezintă ca orice patrimoniu un aspect
economic şi un aspect juridic.
 Aspectul economic este determinat de aspectul juridic al patrimoniului.
Obligaţiile în legătură cu folosirea patrimoniului şi a rezultatelor
economice, acolo unde se înregistrează asemenea rezultate sunt
exprimate în relaţia cu bugetul statului. Sub aspect economic,
patrimoniul instituţiilor publice ca obiect de studiu al contabilităţii
cuprinde: activele fixe, stocurile, mijloacele financiare, decontările cu
terţii, cheltuielile şi veniturile, fondurile şi rezultatele financiare, etc.
adică acele elemente patrimoniale înregistrate în contabilitate sub
aspectul componenţei materiale şi destinaţiei lor în procesele
economice, care se numesc mijloace economice şi sub aspectul sursei
de provenienţă, modului de dobândire şi formare, care se numesc
fonduri sau resurse.
 Aspectul juridic al patrimoniului se referă la aceea că instituţia are
anumite drepturi privind administrarea şi proprietatea mijloacelor
economice şi fondurilor, dispune de ele în mod liber în condiţii legale,
pe de o parte, şi are anumite obligaţii faţă de terţe persoane (bugetul
statului, bugetul asigurărilor sociale ş.a.) în legătură cu folosirea
patrimoniului, a rezultatelor financiare, pe de altă parte.
Cele două aspecte – economic şi juridic - ale patrimoniului se întrepătrund
şi se condiţionează reciproc în sistemul economiei de piaţă, în general, şi al
instituţiilor statului, în special.

Contabilitatea cunoaşte, analizează şi înregistrează elementele

patrimoniale ce constituie patrimoniul instituţiei publice sub denumirea de
active (mijloace economice) şi sub denumirea de pasive (fonduri sau surse).
Mijloacele economice reprezintă elementele necesare desfăşurării normale a
activităţii, iar sursele sau fondurile exprimă provenienţa acestora.
Structura patrimoniului unei instituţii publice în general este compusă din
elemente patrimoniale de activ şi elemente patrimoniale de pasiv.
Elementele patrimoniale de activ se referă la:
1. Activele fixe sub formă de: active fixe necorporale (cheltuieli de
11
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

dezvoltare, brevete, licenţe, mărci şi alte drepturi şi valori similare; alte

active fixe necorporale, active fixe necorporale în curs de execuţie,
înregistrări ale evenimentelor cultural-sportive); active fixe corporale
(terenuri, construcţii, instalaţii tehnice şi maşini, utilaje şi mobilier,
tehnica de luptă, zăcăminte, resurse biologice necultivate, rezerve de apă,
ş.a., avansuri şi active fixe corporale în curs de execuţie); active
financiare (titluri de participare şi creanţe imobilizate).
2. Mijloacele băneşti reprezentate de: obligaţiuni emise şi răscumpărate,
efecte comerciale de încasat; disponibilul instituţiei în conturile deschise la
trezorerie; numerarul din conturile deschise la bănci şi din casieria
instituţiei; cecuri de încasat; disponibilităţi în valută; disponibilităţi din
venituri cu destinaţie specială; disponibilităţi rezultate din venituri cu
destinaţie specială; disponibilităţi rezultate din venituri proprii; acreditive;
alte valori: timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament şi odihnă, tichete şi
bilete de călătorie, bilete cu valoare nominală, tichete de masă ş.a.,
plasamente în titluri de stat şi depozite la termen etc.
3. Stocuri şi producţie în curs de execuţie: materii prime; materiale
consumabile; materiale de natura obiectelor de inventar; producţia în curs
de execuţie; produse: semifabricate, produse monopol de stat, produse
finite, produse reziduale; stocuri aflate la terţi; animale şi păsări; mărfuri;
ambalaje, ş.a.
4. Clienţi şi conturi asimilate din care reţinem: clienţi, efecte de primit de
la clienţi, clienţi-facturi de întocmit. De asemenea reţinem şi elementul
de patrimoniu „debitori“ reprezentând un element structural deosebit de
complex.
5. Cheltuielile instituţiei care cuprind: cheltuieli privind stocurile, cheltuieli
cu personalul, alte cheltuieli operaţionale, cheltuieli financiare, cheltuieli
de capital, cheltuieli privind amortizările şi provizioanele ş.a.
Elementele patrimoniale de pasiv se referă la:
1. Conturi de capitaluri privind rezultatul reportat pe categorii de bugete;
rezultatul patrimonial pe categorii de bugete; împrumuturi şi datorii
asimilate.
2. Conturi de terţi ce se referă la: furnizori şi conturi asimilate: furnizori,
efecte de plătit, furnizori de active fixe, efecte de plătit pentru active fixe;
clienţi-creditori; personal şi conturi asimilate: personal-salarii datorate,
pensionari-pensii datorate, reţineri din salarii datorate terţilor, bursieri şi
doctoranzi; asigurări sociale, protecţia socială şi conturi asimilate:
asigurări sociale, asigurări pentru şomaj; bugetul statului, bugetul local,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi conturi asimilate: taxa pe valoarea
adăugată, impozitul pe venit de natură salarială, alte impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate etc.
3. Fondurile instituţiei dintre care reţinem: fondul activelor fixe
necorporale; fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al
statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, ş.a.
4. Veniturile instituţiei publice reprezentate prin: venituri din activităţi
economice şi venituri din alocaţia bugetară cu destinaţie specială şi din
subvenţii; veniturile fondurilor speciale; venituri din alte activităţi
operaţionale, venituri financiare; venituri din provizioane; venituri din
producţia de active fixe; impozite şi taxe; contribuţii de asigurări, alte
venituri.
12
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

5. Finanţări, subvenţii, transferuri, alocaţii bugetare cu destinaţie specială:

finanţarea de la buget, finanţarea din împrumuturi contractate direct de
stat, finanţarea din fonduri externe nerambursabile; finanţarea de la
bugetul asigurărilor sociale de stat din disponibilul trezoreriei; decontări
– fonduri de la Comunitatea Europeană (PHARE, ISPA, SAPARD);
împrumuturi pe termen scurt; credite de la trezoreria statului, ş.a.

1.4.2. Realizarea funcţiei financiar-contabile

la nivelul instituţiilor publice

Contabilitatea generală organizată în instituţiile publice, are la bază

norme unitare privind organizarea şi conducerea acesteia, care au caracter
obligatoriu, având ca obiectiv principal furnizarea informaţiilor atât pentru
necesităţile proprii, cât şi în relaţiile instituţiilor publice cu alte instituţii,
clienţii, furnizorii, băncile şi alte persoane fizice şi juridice.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării
patrimoniului şi trebuie să asigure condiţiile necesare pentru: întocmirea
documentelor justificative privind operaţiunile economice; organizarea şi
conducerea corectă şi la zi a contabilităţii; organizarea şi efectuarea
inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, precum şi valorificarea
rezultatelor acesteia: respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiare;
depunerea la termen a acestora la organele în drept, păstrarea documentelor
justificative, a registrelor de contabilitate şi a situaţiilor financiare, organizarea
contabilităţii de gestiune adaptate la specificul persoanei juridice.
Atribuţiile directorului economic, contabilului şef sau altei persoane
împuternicite în îndeplinirea acestei funcţii, precum şi a personalului din
subordinea acestora, în domeniul contabilităţii se stabilesc de către
administrator, ordonatorul de credite sau alte persoane care au obligaţia
gestionării patrimoniului în condiţiile legii.
În organizarea şi conducerea contabilităţii un rol important revine
Ministerului Finanţelor Publice care, potrivit legii, emite cadrul general al
planului de conturi, normele de aplicare a acestuia, modelele registrelor de
contabilitate şi a celorlalte formulare tipizate comune privind activitatea
financiar-contabilă; emite norme privind organizarea şi efectuarea inventarierii
patrimoniului; emite modelul situaţiilor financiare, precum şi normele privind
întocmirea, verificarea, certificarea şi centralizarea acestora.
Compartimentul financiar-contabil reprezintă „o structură organizatorică
în cadrul instituţiei publice, în care este organizată execuţia bugetară (serviciu,
birou, compartiment) în raport de mărimea instituţiei publice“, aşa cum prevede
Legea finanţelor publice nr. 500/2002.

1.4.3. Rolul, importanţa şi structura documentelor

utilizate de instituţiile publice

a) DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE

Instituţiile publice au obligaţia de a reflecta în contabilitate toate

elementele de activ deţinute, respectiv elementele de capitaluri şi datorii,
13
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

precum şi toate tranzacţiile la care acestea participă. Deţinerea, cu orice titlu,

de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar şi alte drepturi şi obligaţii,
precum şi efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în
contabilitate, sunt interzise.
Documentele justificative sunt acte scrise, întocmite în momentul
efectuării unei operaţii economice sau financiare şi au ca rol atestarea efectuării
operaţiei respective, precum şi reflectarea acesteia în contabilitate.
Documentele justificative trebuie să conţină anumite elemente, prin care
trebuie să se asigure reflectarea clară şi completă a operaţiilor pentru care se
întocmesc. Este vorba de elemente comune ce au caracter obligatoriu pentru
toate documentele şi elemente specifice numai anumitor categorii de
documente.
Principalele elemente comune care formează conţinutul documentului
sunt: denumirea documentului (factură, chitanţă, ştat de plată a salariilor);
denumirea şi sediul persoanei juridice care întocmeşte documentul; numărul şi
data întocmirii acestuia; menţionarea părţilor care participă la efectuarea
operaţiei, dacă este cazul; controlul operaţiei economice şi financiare şi, dacă
este cazul, temeiul legal al efectuării acesteia; datele cantitative şi valorice
aferente operaţiunii efectuate; numele şi prenumele, precum şi semnăturile
persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, după caz; alte elemente menite
să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.
Anumite documente justificative mai pot cuprinde şi elemente specifice
care au rolul de a uşura prelucrarea operaţiunilor sau îmbogăţirea conţinutului
acestora.
Realizarea rolului pe care îl îndeplinesc documentele justificative în
contabilitate se află în strânsă legătură cu conţinutul lor, cu calitatea şi modul
de întocmire.
Documentele se întocmesc pe formulare tipizate sau netipizate, cu
respectarea normelor specifice fiecărui document. Înscrierea datelor în
documente se face cu cerneală, cu pastă de pix sau prin utilizarea sistemelor
informatice de prelucrare automată a datelor, după caz.
La nivelul fiecărei instituţii publice trebuie elaborat un circuit al
documentelor (în funcţie de structura organizatorică şi de natura operaţiilor
consemnate) pe baza unui grafic pentru ca documentele justificative să răspundă
cerinţelor de documentare şi de înregistrare operativă în contabilitate.
Înainte de a fi înregistrate în contabilitate, documentele justificative
trebuie să fie supuse unei verificări minuţioase, ce are ca scop evitarea
eventualelor erori, a operaţiilor ilegale, asigurându-se exactitatea şi realitatea
datelor înregistrate în contabilitate. Verificarea se efectuează sub trei aspecte:
verificarea de formă, verificarea cifrică şi verificarea de fond.
Eventualele erori constatate cu ocazia întocmirii, verificării şi
înregistrării documentelor justificative se corectează prin tăierea cu o linie a
textului sau cifrei greşite şi prin scrierea deasupra lor a textului sau cifrei
corecte, astfel încât acestea să fie vizibile.

b) ASPECTE PARTICULARE PRIVIND DOCUMENTELE UTILIZATE

LA NIVELUL INSTITUŢIILOR PUBLICE

„Instituţiile publice, pe lângă documentele şi registrele de evidenţă

financiar-contabile obişnuite întâlnite în unităţile economice folosesc
14
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

documente şi registre specifice activităţii de derulare a exerciţiului bugetar2“ şi

stau la baza înregistrărilor în contabilitate dobândind astfel calitatea de
document justificativ.
În continuare vom reţine câteva documente primare mai semnificative
întocmite pe categorii de instituţii publice după cum urmează:

1) La instituţiile de învăţământ, care desfăşoară activităţi autofinanţate

(cantine pentru elevi sau studenţi, ateliere-şcoală, micromagazine, laboratoare
de cofetărie-patiserie, etc.) se folosesc documentele:
a) bugetul de venituri şi cheltuieli;
b) cererea de deschidere a creditelor bugetare;
c) dispoziţia bugetară de repartizare a creditelor deschise;
d) lista consumului zilnic de alimente;
e) tabele nominale cu elevii sau studenţii care au plătit costul hranei.
Bugetul de venituri şi cheltuieli se întocmeşte de către compartimentul
financiar-contabil, din cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi cuprinde
informaţii de fundamentare a creditelor solicitate precum:
 cheltuieli învăţământ – cheltuieli curente, cheltuieli de personal,
cheltuieli materiale, burse;
 cheltuieli de capital –reparaţii curente, reparaţii capitale, cheltuieli cu
investiţiile.
După întocmire bugetul de venituri şi cheltuieli, se trimite ordonatorului
de credite pentru avizare. În urma avizării se remite instituţiei care l-a întocmit.
Este semnat de conducătorul instituţiei şi contabilul şef.
Cererea de deschidere a creditelor este o adresă scrisă către trezoreria
din localitatea unde instituţia are deschise conturile, prin care se solicită
deschiderea creditelor. Este semnată de conducătorul instituţiei şi contabilul
şef.
Dispoziţia Bugetară de repartizare a creditelor deschise reprezintă
documentul folosit de toate instituţiile finanţate din bugetul public naţional şi
bugetele locale, prin care se fac cunoscute creditele bugetare aprobate. Se
întocmeşte de către ordonatorul principal de credite în folosul beneficiarului de
credite şi cuprinde informaţii cu privire la:
 ordonatorul beneficiar al creditelor bugetare;
 trezoreria locală;
 suma alocată în cifre şi litere reprezentând credite bugetare.
Lista zilnică de alimente reprezintă documentul care stă la baza eliberării
alimentelor din magazie. Se întocmeşte de magazioner pe baza reţetarului şi
este verificată de contabilul şef. Cuprinde informaţii cu privire la: efectivul de
elevi sau studenţi care servesc masa la cantină; alocaţia de hrană; numărul de
mese servite; denumirea alimentelor; cantitatea şi preţul unitar; valoarea
alimentelor consumate zilnic.
Tabelul nominal se întocmeşte bilunar de către compartimentul de
contabilitate şi cuprinde informaţiile:
 numărul de elevi sau studenţi care au servit masa;
 numărul de chitanţă;
 costul cantinei.
2
Jitaru, Constantin, Contabilitatea instituţiilor din administraţia publică, Bucureşti, 1995, pg.
43.
15
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

2) La instituţiile sanitare se întocmeşte zilnic în trei exemplare Condica

de Prescripţie la Aparat de către farmacia spitalului. Acest document serveşte
pentru eliberarea de la magazie a medicamentelor şi materialelor sanitare pe
baza prescripţiei medicului. Cuprinde informaţii privind: unitatea sanitară;
data; denumirea medicamentelor; cantitatea; preţul şi valoarea.
Documentul este semnat de către medicul de gardă, de persoana care
eliberează medicamentele şi de persoana care distribuie medicamentele la
pacienţii spitalului.

3) La Trezoreria Finanţelor Publice se întocmesc următoarele

documente specifice:
a) Jurnalul de înregistrare a operaţiunilor;
b) Jurnalul sinteză a operaţiunilor;
c) Jurnalul de casă privind operaţiunile;
d) Execuţia cuantumului trezoreriei;
e) Cererea de deschidere de cont;
f) Fişa specimenelor de semnătură;
g) Nota de justificare.
Aceste documente, cu excepţia Cererii de deschidere de cont şi Fişa
specimenelor de semnătură se întocmesc zilnic de compartimentul financiar-
contabil din cadrul trezoreriei.
Jurnalul de înregistrare are câte un număr de ordine şi se întocmeşte atât
pentru debitul cât şi pentru creditul conturilor pentru care se deschide.
Jurnalul conţine informaţiile: număr rând; numărul şi data documentului;
tipul de document; rulajul debitor; conturile corespondente; sumele înregistrate
în conturile corespondente respective. Se semnează de şeful contabil.
Jurnalul sinteză a operaţiunilor în ziua ... conţine informaţiile:
operaţiunile curente înregistrate la data ...; numărul jurnalului de înregistrare;
conturile debitoare şi creditoare; suma.
În acest jurnal se evidenţiază numai operaţiunile curente. Este semnat de
şeful compartimentului, persoana care l-a întocmit, şeful contabil care îl
primeşte şi îl verifică.
Jurnalul de casă privind operaţiunile din ziua ... la casierie; serveşte
pentru consemnarea operaţiunilor specifice de încasări, de plăţi, de tezaur, fiind
întocmit de către casier şi cuprinde informaţiile: număr curent; număr
document; număr de cont; explicaţii; încasări; plăţi; sold şi totalul zilei. Este
vizat de şeful serviciului casierie-tezaur, persoana care l-a întocmit şi persoana
care l-a primit.
Execuţia cuantumului trezoreriei se întocmeşte zilnic de
compartimentul contabilitate şi stă la baza elaborării bilanţului contabil al
trezoreriei. Conţine informaţii cu privire la indicatorii de execuţie a Contului
trezoreriei şi sumele consemnate în plus sau minus faţă de nivelurile stabilite.
Este semnat de contabilul şef şi directorul trezoreriei.
Cererea de deschidere de cont se înmânează instituţiei sau agenţilor
economici care doresc să îşi deschidă conturi la trezorerie. După completarea ei,
cererea se înapoiază trezoreriei şi apoi, urmează deschiderea conturilor. Cuprinde
informaţii cu privire la:
 antetul persoanei fizice sau juridice care solicită deschiderea contului;
 numărul de cont atribuit;
16
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

 actul de funcţionare al solicitantului;

 decizia de numire a conducătorului instituţiei;
 fişa cu specimene de semnătură, etc.
Este vizat şi aprobat de directorul trezoreriei şi serviciul contabilitate,
ordonatorul de credite şi contabilul şef.
Fişa specimenelor de semnătură este documentul care se ridică de la
trezorerie, se completează cu informaţiile necesare cu privire la persoanele cu
drept de specimen de semnătură, după care se depune la trezorerie. Se întocmeşte
în două exemplare, unul rămânând la solicitant şi unul la trezorerie.
Nota de justificare privind rezerva de sume în carnetele C.E.C. se
înmânează de trezorerie instituţiei prin delegatul său şi conţine informaţii cu
privire la:
 suma în lei a cecurilor emise;
 plăţile efectuate cu cec şi justificate cu natura cheltuielilor;
 soldul existent şi eventual necesarul suplimentării valorii carnetelor
C.E.C.
Este semnat de ordonatorul de credite şi contabilul şef al trezoreriei.
c) REGISTRELE DE CONTABILITATE 3

Registrele de contabilitate sunt documente contabile obligatorii în

care instituţiile publice înregistrează periodic, cronologic şi sistematic
operaţiunile economico-financiare consemnate în documente justificative şi
care reprezintă datele sursă ce afectează patrimoniul acestora.
Registrele de contabilitate obligatorii sunt:
● Registrul-jurnal;
● Registrul-inventar;
● Registrul „Cartea mare“.
Registrele contabile:
 se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia lor;
 se prezintă sub formă de registre sau foi volante şi listări informatice
legate sub formă de registru;
 prezintă un conţinut şi o formă adecvată înregistrării după anumite
reguli specifice a tuturor operaţiunilor economico-financiare intervenite
în cursul unui exerciţiu bugetar;
 se prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită în orice
moment identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate.
1.4.4. Formele de înregistrare contabilă4

Formele de înregistrare în contabilitate reprezintă sistemul de

registre, formulare, documente contabile corelate între ele, care servesc la
înregistrarea cronologică şi sistematică în contabilitate, potrivit normelor
stabilite, a operaţiunilor economice şi financiare pe tot parcursul exerciţiului

3
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.
629 din 26 august 2002.
4
Criveanu, Maria, Contabilitate financiară, Editura Universitaria, Craiova, 2000, pg. 20.
17
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

bugetar.

Executarea corespunzătoare a lucrărilor din cadrul ciclului contabil de

prelucrare a datelor dă posibilitatea obţinerii într-o formă finală a informaţiilor
contabile necesare utilizatorilor. Dar, până la prezentarea finală a datelor contabile,
acestea trec prin mai multe etape operaţionale de prelucrare şi care se referă la:
 consemnarea operaţiilor economico-financiare în documente justificative;
 prelucrarea şi înregistrarea documentelor justificative în sistemul de
conturi;
 determinarea costurilor, a veniturilor şi a rezultatelor înregistrate în
conturi;
 controlul exactităţii datelor prin balanţa conturilor;
 controlul exactităţii datelor prin inventariere;
 centralizarea şi sintetizarea datelor prin bilanţul contabil.
Deci, forma de contabilitate dă expresie organizatorică ciclului contabil de
prelucrare a datelor, în scopul obţinerii sistemului de informaţii privind situaţia
patrimonială şi rezultatele obţinute.
Formele de contabilitate se deosebesc prin procedura sau modul de
prelucrare a datelor şi prin structura registrelor contabile folosite pentru
redarea înregistrării cronologice şi sistematice. Modul de înregistrare şi
prelucrare a datelor formează conţinutul formei de contabilitate, iar formularele
folosite pentru evidenţa şi raportarea datelor reprezintă instrumente de lucru ale
acesteia.
Forma de contabilitate are la bază metoda contabilităţii, ceea ce înseamnă
respectarea principiului dublei reprezentări a patrimoniului unităţii, a
principiului dublei înregistrări a operaţiilor economice în conturi, a relaţiei
dintre conturile sintetice şi cele analitice, dintre contabilitatea cronologică şi
cea sistematică.
Alegerea formei de înregistrare contabilă este influenţată de structura
organizatorică, natura activităţii desfăşurate, modul de finanţare şi trăsăturile
caracteristice ale tehnicii de calcul folosite pentru executarea lucrărilor de
evidenţă şi calcul.
Formele de contabilitate utilizate în cadrul noului sistem de
contabilitate sunt:
 forma clasică;
 forma de înregistrare contabilă pe jurnale;
 forma de înregistrare contabilă „maestru-şah“;
 forma informatică.
Fiecare din aceste forme de înregistrare se distinge prin procedura sau
modul de prelucrare a datelor şi prin structura registrelor contabile folosite
pentru redarea înregistrării cronologice şi sistematice. Principalele registre
utilizate în toate formele de contabilitate sunt: registrul jurnal, registrul
inventar şi registrul „Cartea mare“, care asigură întocmirea balanţei de
verificare şi a bilanţului contabil.
Pentru instituţiile publice, noile reglementări contabile recomandă
forma de contabilitate maestru-şah.

18
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

1.5. PLANUL DE CONTURI

PENTRU INSTITUŢIILE PUBLICE

Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, instituţiile publice

„au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv
contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi şi contabilitatea de gestiune
adaptată la specificul activităţii“.
Începând de la data de 01.01.2006, toate instituţiile publice au obligaţia
să ţină contabilitatea în partidă dublă, iar noul sistem de contabilitate se
bazează pe contabilitatea de angajamente. Normele de organizare a
contabilităţii româneşti ce se aplică la instituţiile publice sunt elaborate în
conformitate cu Directivele Europene în domeniu şi cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri).
Contabilitatea instituţiilor publice asigură „informaţii ordonatorilor de
credite cu privire la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, patrimoniul
aflat în administrare, precum şi pentru întocmirea contului general anual de
execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului
asigurărilor sociale de stat, fondurile speciale, precum şi a conturilor anuale
de execuţie a bugetelor locale“.5

Instituţiile publice organizează şi conduc contabilitatea de angajamente

cu ajutorul conturilor din „Planul de conturi general pentru instituţii
publice“.
Planul de conturi constituie principalul instrument metodologic folosit în
activitatea de organizare şi conducere a contabilităţii. Planul de conturi este un
sistem codificat de clasificare a tranzacţiilor şi evenimentelor care se produc
într-o instituţie publică. Concret, el reprezintă o listă, a întregului sistem de
conturi, în cadrul căreia, fiecare cont este individualizat printr-o denumire şi
simbol cifric.
Planul de conturi pentru instituţiile publice este structurat pe clase de
conturi simbolizate cu o cifră, astfel:
 Clasa 1 - Conturi de capitaluri – cuprinde conturi care evidenţiază
elementele componente ale capitalurilor proprii şi împrumutate:
fonduri, rezultatul reportat, rezultatul patrimonial, provizioane,
împrumuturi şi datorii asimilate.
 Clasa 2 - Conturi de active fixe – reuneşte conturi care evidenţiază
activele fixe necorporale, corporale, financiare, în curs de execuţie,
precum şi a deprecierilor ireversibile şi reversibile (amortizări şi
ajustări pentru depreciere şi pierdere de valoare).
 Clasa 3 - Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie –
cuprinde conturi de active circulante tangibile, clasice, recunoscute în
orice organizaţie, dar şi specifice instituţiilor statului, ca, de exemplu:
produse monopol de stat, bunuri legal confiscate, etc.
 Clasa 4 - Conturi de terţi – reuneşte conturile cu ajutorul cărora sunt
înregistrate în contabilitate relaţiile instituţiei cu furnizorii, clienţii,

5
Ordinul MFP nr. 1917/2005
19
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

salariaţii, bugetul, organismele sociale şi de protecţie socială,

Comunitatea Economică Europeană, debitorii, creditorii, precum şi a
celor din cadrul sistemului.
 Clasa 5 - Conturi la trezorerii şi institutii de credit – reunesc conturi
de investiţii financiare pe termen scurt, disponibilităţi, valori de încasat,
credite pe termen scurt, numerar şi alte valori, disponibilităţi ale
bugetelor, etc.
 Clasa 6 - Conturi de cheltuieli – cuprinde conturi prin care se asigură
înregistrarea tuturor consumurilor de resurse corespunzător naturii lor.
 Clasa 7 - Conturi de venituri şi finanţări – cuprinde conturi care fac
posibilă recunoaşterea surselor de finanţare a activităţii instituţiilor
după provenienţă.
 Clasa 8 - Conturi speciale – cuprinde conturi în afara bilanţului, care
funcţionează în partidă simplă şi sunt folosite pentru a evidenţia
angajamente şi alte evenimente care nu afectează direct patrimoniul
instituţiei. Această clasă are o grupă de conturi care asigură respectarea
principiului intangibilităţii.
Clasele sunt divizate la rândul lor în maximum zece grupe de conturi,
care sunt simbolizate cu câte două cifre şi care nu au funcţii contabile. În
cadrul fiecărei grupe se află:
 conturi sintetice de gradul I;
 conturi sintetice de gradul II;
 conturi sintetice de gradul III.6
De exemplu: grupa 21 „Active fixe corporale“ cuprinde contul sintetic
de gradul I 213 „Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii“
care se dezvoltă în conturi sintetice de gradul II şi III, după cum urmează:
 213 01 „Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de
lucru“
213 01 00 „Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de
lucru“
 213 02 „Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare“
213 02 00 „Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare“
 213 03 „Mijloace de transport“
213 03 00 „Mijloace de transport“
 213 04 „Animale şi plantaţii“
213 04 00 „Animale şi plantaţii“

Din cele prezentate mai sus reiese faptul că Planul de conturi pentru
instituţiile publice respectă logica de construcţie aplicată Planului Contabil
general, precum şi clasele acestuia. În interiorul claselor apar grupe de conturi
şi conturi care evidenţiază elemente de activ şi de pasiv specifice sectorului
public astfel:

6
Ordinul nr. 2021/17.12.2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice
privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru
instituţiilor publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin OMFP nr. 1917/2005.
20
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

 fonduri corespunzătoare activelor fixe, necesare identificării surselor de

provenienţă şi apartenenţă la patrimoniul public sau privat;
 introducerea de noi conturi de disponibilităţi pentru a evidenţia sursele
pe seama cărora se constituie acestea;
 existenţa unor conturi de stocuri specifice pentru instituţiile publice;
 crearea de conturi de decontări pentru evidenţierea relaţiilor cu
Comunitatea Economică Europeană;
 introducerea în clasa 7 „conturi de venituri şi finanţări“, pe lângă
conturile de finanţări – proprii sectorului public şi a conturilor de
venituri, care presupun contraprestaţii, etc.
La conturile de cheltuieli este obligatorie dezvoltarea în analitic pe
structura clasificaţiei bugetare funcţionale şi economice.
În structura noului plan de conturi se regăsesc două tipuri de conturi:
 conturi generale – pentru înregistrarea elementelor de activ şi de pasiv,
a cheltuielilor şi veniturilor aferente exerciţiului, indiferent dacă
veniturile au fost încasate, iar cheltuielile plătite, pentru determinarea
rezultatului patrimonial;
 conturi bugetare – pentru reflectarea încasării veniturilor şi plăţii
cheltuielilor şi determinarea rezultatului execuţiei bugetare (excedent
sau deficit bugetar);

 Bibliografie:
 Criveanu, M., - Contabilitate publică conforma cu practica internationala,
Editura Universitaria, Craiova, 2011.
 Dascălu, C., (coordonator) şi colectiv – Convergenţa contabilităţii publice
din România la Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul
Public, Editura CECCAR, Bucureşti, 2006.
 Legea 500/2002 privind finanţele publice
 Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2021/17.12.2013 pentru
modificarea si completarea Normelor metodologice privind organizarea si
conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru
institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul
ministrului finantelor publice nr.1917/2005.

21
Contabilitate publică