Matematica privită ca știință

În latină – Regina Scientiarum, în germană – Königin der Wissenschaften. Ambele expresii sunt
legate de cuvântul „știință” care înseamnă (domeniu de) cunoștințe. Într-adevăr, în acest sens, nu
există îndoieli că matematica este o știință. Restrângerea sensului de știință doar la domenii
specializate care studiază natura nu mai este de actualitate. Dacă ar fi considerate științe doar acele
domenii ale cunoașterii care se ocupă strict de lumea fizică, atunci matematica, sau cel puțin
matematica pură, ar trebui să nu fie considerată o știință. Albert Einstein spunea că „atunci când
legile matematicii se referă la realitate, ele nu sunt sigure iar când sunt sigure, ele nu se referă la
realitate” (as far as the laws of mathematics refer to reality, they are not certain; and as far as they
are certain, they do not refer to reality) [16]

Mulți filozofi cred că, neputând fi demonstrată experimental, matematica nu poate fi o știință după
definiția dată de Karl Popper.[17] În anii 1930, lucrări importante de logică matematică au arătat
că matematica nu poate fi redusă la logică și Karl Popper a tras concluzia că „cele mai multe teorii
matematice sunt, ca și cele din fizică și biologie, deductive: ca urmare, matematica pură, în cele
din urmă, devine mult mai aproape de științele naturii ale căror ipoteze sunt presupuneri, așa cum
s-a observat recent”[18]. Alți gânditori, printre care Imre Lakatos, au afirmat că matematica însăși
falsifică realitatea.

Un alt punct de vedere ar fi acela că anumite domenii științifice (cum ar fi fizica teoretică) sunt de
fapt științe matematice cu axiome care corespund realității. Cercetătorul în fizică teoretică J. M.
Ziman a propus ca științele să fie considerate cunoștințe publice iar matematica să fie inclusă între
ele. În orice caz, matematica are multe părți comune cu științele fizice, folosindu-se de studiul logic
al unor ipoteze. Intuiția și experimentele au, de asemenea, roluri importante în formularea
ipotezelor, atât în matematică, cât și în (alte) științe. Matematica experimentală continuă să capete
o importanță tot mai mare între științele matematice, în acest sens, computerizarea și simularea
jucând roluri tot mai importante în științe și în matematică, slăbind astfel obiecțiile potrivit cărora
matematica nu ar utiliza metode științifice.
În 2002, în cartea sa, „A New Kind of Science”, Stephen Wolfram susținea că matematica
computațională merită să fie explorată empiric, ca orice domeniu științific cu toate atributele.
Opiniile matematicienilor în această privință sunt diferite. Mulți dintre ei cred că a denumi acest
domeniu o știință înseamnă a-i reduce importanța laturii sale estetice și a-i denatura istoria sa în
cadrul celor 7 (șapte) arte libere; alții, dimpotrivă, susțin că ignorarea interferențelor cu științele
înseamnă a vedea cu un singur ochi deoarece aplicațiile matematicii în științe și inginerie au adus
multe inovații în matematică. Într-un fel, aceste puncte de vedere diferite s-au transformat în
dezbateri filozofice: dacă matematica a fost și este creată (ca în artă) sau descoperită (ca în știință).
A devenit un fapt obișnuit să vezi universități care au incluse secții de Știință și Matematică, arătând
în acest fel că aceste două domenii sunt privite ca fiind aliate dar nu identice. În practică,
matematicile sunt în general grupate cu științele la nivele grosiere, după care sunt separate pe
parcursul specializării. Aceasta este una din chestiunile care fac obiectul filosofiei matematicii.

Premiile în matematică sunt în general ținute separat de echivalentele lor din știință. Cel mai
prestigios premiu în matematică este Medalia Fields, stabilit în 1936 și acum acordat odată la 4
(patru) ani. Este adesea considerat, în mod eronat, echivalentul premiilor Nobel pentru științe.
Premiul Wolf pentru Matematică, instituit în 1978, recunoaște realizările pentru întreaga viață iar
alt mare premiu internațional, Premiul Abel, a fost introdus în 2003. Acestea sunt acordate pentru
lucrări speciale, care pot fi inovații sau rezolvări ale unor probleme remarcabile dintr-un domeniu
anume. O faimoasă listă de 23 de probleme deschise de acest fel, numită „Problemele lui Hilbert”,
a fost alcătuită de matematicianul german David Hilbert în 1900. Această listă a devenit celebră
printre matematicieni și în cele din urmă nouă dintre ele au fost rezolvate. O listă nouă, intitulată
„Problemele pentru premiul mileniului", a fost publicată în 2000. Soluționarea fiecăreia dintre ele
aduce un premiu de 1 milion de dolari celui care o rezolvă. Numai una dintre ele (Ipoteza lui
Riemann) se regăsește între problemele lui Hilbert.