N r .

III, 2 0 17 1 | 79
 Revistă cultural-artistică
Anul II, Numărul III
Iulie, august, septembrie, octombrie,
noiembrie, decembrie 2017
Apariție bianuală sub egida Bibliocarti.com
ISSN 2501-9848
ISSN-L 2501-9848
VOX AUTHORS este o amplă revistă cultural-
artistică de lux, fondată de Roberto
Kuzmanovic în anul 2016, cu apariție
bianuală în format electronic și tipărit,
independentă de orice influență sau interes,
coordonată împreună cu Mara Caloian,
menită să susțină și să promoveze cultura în
țară, dar și peste oceane, într-un mod
creativ.

Numerele revistei pot fi

descărcate/achiziționate de pe
Bibliocarti.com și/sau de la site-urile
partenere.

Materialele (poezie, proză, eseuri,

fotografie, pictură, ilustrații etc.) se trimit
numai în format electronic, însoțite de
informațiile autorului, la
http://bibliocarti.com/contact/

Corectura/îmbunătățirea materialelor nu se
face la redacție. În numele libertăţii de
exprimare, autorii răspund în mod direct de
conţinutul materialelor publicate sub
semnătura proprie.

Instituțiile sau persoanele care doresc să

sprijine financiar revista ne pot contacta
prin mijloacele de comunicare puse la
dispoziție. Pentru publicitate sau ediții
speciale ale revistei vă rugăm să ne
contactați.

În acest număr: Beatrice Grigore, Ioana

Racolţa, Allex Truşcă, Mircea Băduţ,
Răzvan Nicula, Bota Lucian Victor, Ionuț
Calotă, Dan David, Florin Radu, Sergiu
Deac, Ovidiu Mihai.

Redacția
editor-coordonator publicație:
Roberto KUZMANOVIC
co-editor publicație:
Mara CALOIAN

© Copyright Vox Authors

N r . III, 2 0 17 2 | 79
Editorial……………………………Pag. 4
➢ Vox – Roberto Kuzmanovic
Paşi prin literatură……………...…Pag. 5
➢ 3 autori contemporani pe care trebuie să
îi citeşti – Mara Caloian
➢ Autorii din zodia ta scriu pe gustul tău?
– Mara Caloian
➢ Cu tine capăt glas de Roberto
Kuzmanovic – recenzie de carte – Mara
Caloian
Călătorii prin trecut…………..…Pag. 18
➢ Scandaloasele istoriei – Mara Caloian
➢ Zeităţi şi pasiuni interzise – Mara
Caloian
➢ Din secretele Mării Negre – Mara
Caloian
➢ Fantomele mărilor – nave, dispariții și
inexplicabil – Mara Caloian
Mapamond sub lupă……..………Pag. 30
➢ 5 locuri desprinse din basme pe care
trebuie să le vezi – Mara Caloian
➢ Vacanţă în Braşov – obiective turistice
de neratat – Mara Caloian
➢ 5 capitale europene pe care trebuie să le
vizitezi – Mara Caloian
➢ 5 cele mai neobişnuite castele din lume
– Mara Caloian
N r . III, 2 0 17
Articole, opinii, recomandări…….Pag. 37
➢ Episoade senzuale ale artelor –
erotismul de ieri
➢ 3 picturi celebre care fascinează
privitorii – Mara Caloian
➢ Comori şi adâncuri mult prea întunecate
– Mara Caloian
➢ Personalități ale muzicii contemporane
care au marcat lumea – Mara Caloian
➢ Picturile controversate ale lumii – Mara
Caloian
➢ Află cu ce activitate banală a debutat
Da Vinci în artă – Mara Caloian
➢ De la visător la autor – Allex Truşcă
➢ Lumea subacvatică în cărţi şi filme. O
barieră de creativitate? – Mircea Băduţ
Convorbiri culturale………..……Pag. 55
➢ Pe note de vis cu Ioana Racolța –
Interviu realizat de Roberto
Kuzmanovic
➢ Dezbateri (ne) serioase literare cu
Răzvan Nicula –Interviu realizat de
Roberto Kuzmanovic
Creativitate………………………Pag. 65
➢ Istoria se repetă – Mara Caloian
➢ Și îngerii au introspecții și totuși... vor
mai mult – Roberto Kuzmanovic
➢ Iubesc corpul tău – Beatrice Grigore
➢ Poezii – Roberto Kuzmanovic
➢ Poeme – Dan David
➢ Versuri – Bota Lucian Victor
➢ Poezii de Ionuț Calotă
Bibliografii și note
3 | 79

Adormisem într-un tren de noapte și m-
am trezit într-un avion de sezon. Plecasem
dintr-un București târziu al zilelor noastre,
după o bere băută-n grabă – alături de
confratele R. Nicula și de co-editorul revistei
noastre (Mara Caloian), unde am pălăvrăgit
despre cărțile sale, apariția volumului „Cu tine
capăt glas”, despre revistă, despre edituri ș.a.,
spre un Cluj căruia i-am spus, nu demult, un
grabnic rămas bun. În aeroportul din Cluj mă
scărpinam ca un cimpanzeu râios la cap, ținând
neglijent biletul de călătorie spre Alicante. Ce-
o fi fost în mintea mea nu puteam să-mi
imaginez. Turist? Nu. Călător? Mai cu seamă
hoinar prin viață! Și toate deplasările acestea
făcute cu toptanul mi-au dat nițel răgaz de
gândire – detașat de preocupările cotidiene –
astfel că scheletul, structura numărului III al
revistei cultural-artistice Vox Authors a fost
clădită din sud-estul Spaniei, la un pas de a da
nas în nas cu Marea Mediterană. Drumețiile au
fost făcute cu scopul de a-i asigura revistei,
printre altele, fonduri de investiție pentru
dezvoltare, asigurarea unui tiraj (mic,
deocamdată, iar restul pe bază de comandă) și
popularizarea ei în diasporă. Frunzărind (dar nu
iarbă la câini) textul de față e o dovadă că am
reușit. Am pus la punct și am implementat
pentru artiștii români și niște servicii de
publicitate premium, diversificate, cu apariții în
librărie, recenzii, articole, interviuri, social
media, tot tacâmul. Am profitat de ocazia
binevenită a târgului de carte și am dus revista
la Bookfest, unde am răsfățat lumea cu semne
de carte. În fond nu suntem pe cai mari, ci
călărim inorogii, cum îmi place să îndrug.
Creștem cu fiecare număr, așa cum am promis.
În tot timpul acestei infinite (că altfel nu știu cu
i se cuvine să-i spun) călătorii am avut ocazia
de a cunoaște fel și chip de (ne)oameni, care
mai de care, din diferite categorii sociale și
diverse locații. O experiență remarcabilă, cu
bune și… negreșit, cu rele. Interesanți au fost
românii de peste hotare, dar și cei din țară,
cunoscându-i pe mulți, mi-am permis să-mi fac
asocieri, deducții, dar și ușoare comparații, care
se prezentau într-o imagine de “eu citesc, chiar
dacă fac parte din clasa muncitoare”. Mă bucur
că ai timp și de așa ceva, dragă diasporă, dar
ceva îmi scârție la urechi și parcă tare-mi
N r . III, 2 0 17
surâde ideea de a vrea să văd cu ochii mei. Și
am văzut. Însă rezultatele au fost ușor (?)
dezamăgitoare!? Da. Pentru că există,
întradevăr, un numeros public care, deși e pe
afară și lucrează din greu ca să producă pentru
viitor, majoritatea sunt cu mentalitățile
programate de câțiva zeci de ani să muncească,
să muncească și… să muncească. Destinderea,
relaxarea, modul lor de a se informa despre
restul lumii are să constate în cumpărături,
grăbite plimbări, rezolvare probleme, în scurte
conversații cu vecinii și… timp de odihnă mai
au? Da! Câteva ore. Dar, atenție, ceea ce încerc
a puncta aici nu este o opinie formată doar din
ceea ce am investigat într-o țară, ci din mai
multe, dar și din discuții cu persoane avizate. Și
da, adevărul e că indiferent ce ai munci în afară,
majoritatea, la cea considerabilă fac referire,
pornește din țară cu gândul că în străinătate vor
putea duce un trai suficient de bun încât să
întrețină chiar și o familie din România;
pesemne nu s-au raportat la prețurile, costurile
și nevoile de întreținere din afară, decât după ce
au descoperit pe pielea lor ce și cum. Aceștia
urmează să aibă un trai altfel, e adevărat, pe
care să și-l permită, însă mai există timpul care
jurizează soarta lor. El decide dacă se vor mai
citi încă două, trei pagini dintr-o carte care
poate fi citită-ntr-o zi sau dacă trebuie să fugă
rapid la supermarket să-și ia provizii pentru a
următoarea zi. Deși m-am rezumat, oarecum,
doar la cărți ca procurare a informației, aceștia
sunt, mai cu seamă, mult mai predispuși în a
consuma informație cu ajutorul unor
instrumente, dar și a unei tehnologii avansate
mult mai avantajoase din punctul lor de vedere,
însă și al rapidității, iar TV-ul și Facebook încă
mai sunt și continuă să fie o anumită perioadă
(cât? – tehnologia știe) un punct de interes
esențial, însă nu și cel mai bun. Un soi de
concluzie ar fi că încercarea noastră, a tuturor,
din aceeași breaslă, de a promova cultura peste
oceane este posibilă, dar e nevoie să așteptăm
ca oamenii să vină de la muncă, să își facă
proviziile și dacă mai e timp și de-o carte…
obiectivul nostru este atins.
Dorim ca aceia care-și permit luxul de a da
voce culturii din interiorul diasporei să nu-și
piardă speranța!
Roberto Kuzmanovic
4 | 79
 ᴥ
PAȘI PRIN
LITERATURĂ

10
cărţi clasice pe
care trebuie să le
citeşti

1. „La răscruce de vânturi” – Emily 6. „Pe aripile vântului” - Margaret

Brontë
2. „Mândrie şi prejudecată” – Jane
Austen
3. „Dama cu camelii” – Alexandre
Dumas (fiul)
4. „Martin Eden” - Jack London
5. „Portretul lui Dorian Grey” –
Oscar Wilde
Mitchell
7. „Rebecca” – Daphne du Maurier
8. Jane Eyre – Charlotte Brontë
9. Anna Karenina – Lev Tolstoi
10. Idiotul - Feodor Dostoievski

Foto: Florin
Radu (Flow Ra)

N r . III, 2 0 17 5 | 79
 L
iteratura
universală este
plină de nume
de autori mai mult sau mai
puţin cunoscuţi, mai mult sau
mai puţin apreciaţi, mai mult
sau mai puţin talentaţi. Ne-
am obişnuit deja cu cărţi care
mai degrabă sunt sinonime
cu maculatură, dar trebuie să
recunoaştem că există şi
scriitori care merită să ne
înclinăm în faţa talentului de
a folosi cuvintele. Noi am
făcut o selecţie proprie de autori contemporani fenomen a secolului trecut, genul de carte care
ce nu pot ignoraţi, iar operele lor literare sunt se scrie o dată la un timp îndelungat şi care,
dovada vie a unei abilităţi remarcabile de a odată citită, are acel impact memorabil.
manevra fraze dar şi a unei vaste documentări
înainte de a se aşeza la maşina de scris. Alte opere ale autorului sunt „Unsprezece
minute”, „Diavolul şi domnişoara Prym”,
„Vrăjitoarea din Portobello”, „Adulter”,
1. Dan Brown „Spioana”.

Autorul celebrului „Codul lui Da Vinci” 3. Anne Rice

a reuşit să fascineze cititorii din lumea întreagă
cu teoriile sale ce par atât de verosimile prin
aspectele istorice prezentate şi prin vasta
simbolistică parcursă prin intermediul
personajului său – profesorul Langdon. Autorul
ne poartă prin tenebrele religiei, prin misterele
simbolurilor, prin întunericul istoriei, pentru a
ne pune faţă în faţă cu ipoteze ce au darul să
zguduie credinţe vechi de secole întregi.
Dintre operele sale, mai menţionăm „Îngeri şi
demoni”, „Fortăreaţa digitală”, „Inferno”.
2. Paulo Coelho
Cu acea tentă psihologică fină, autorul
romanului „Alchimistul” îşi duce cititorii pe un
drum marcat de obicei de dramă, dar fără a uita
să păstreze speranţa ca pe o lumină salvatoare.
Deşi a scris numeroase cărţi, fiecare dintre ele
remarcându-se la nivel internaţional şi
aducându-i faimă şi vânzări record,
„Alchimistul” poate fi considerată cartea-
N r . III, 2 0 17
Creatoarea seriei „Cronicile vampirilor”
merită cu siguranţă să fie citită. Creionarea
inegalabilă a personajelor precum şi descrierile
sale cu adevărat fascinante îi fac operele
literare demne de admirat. Combinaţia de
fantasy, gotic şi romance pe care o abordează
în scrierile sale i-a adus autoarei multiple
traduceri şi vânzări, aceasta devenind una
dintre scriitoarele cele mai apreciate ale
Americii dar şi ale lumii contemporane.
În afară de „Cronicile vampirilor”, mai
adăugăm seria „Vrăjitoarele Mayfair” şi seria
„Cântecele serafimului”.
Este talentul acestor autori influenţat de astre
sau documentarea temeinică joacă rolul
principal în scrierea unei cărţi de calitate?
Mara Caloian
6 | 79

N
imic nu este întâmplător şi nici
coincidenţe nu există. Oamenii
sunt unici şi totuşi asemănători
dacă studiem cu atenţie astrogramele. Calităţi
şi defecte comune unesc şi separă, iar rolul
zodiacului este acela de a evidenţia aceste
similitudini cât şi deosebiri. Ce ne spun astrele?
Ce ne ajută şi ce ne face rău? Ce ni se potriveşte
şi ce nu are loc în traiul zilnic? Dar în ceea ce
priveşte literatura suntem pe aceeaşi lungime
de undă cu autorii din propria zodie?
BERBEC
Semnul celor născuţi între 21 martie şi
20 aprilie o are pe Marte drept planetă
dominantă şi este un semn de foc. Nativii zodiei
Berbec sunt caracterizaţi prin forţă,
impulsivitate, dinamism şi înflăcărare.
Berbecul este cel care preia iniţiativa, un lider
prin excelenţă, un gânditor. Ca aspecte
negative, pot fi menţionate excesul de zel şi
imprudenţa, iar ca elemente pozitive sunt
abilităţile sale de a conduce, precum şi energia
de care dă dovadă în orice tip de activitate.
N r . III, 2 0 17
Scriitori născuţi sub semnul Berbecului
Henry Bataille – 4 apr. 1872
Poet şi dramaturg francez, Henry Bataille a
studiat iniţial artele plastice pentru ca mai apoi
să se dedice marii sale pasiuni: literatura. Prima
sa publicaţie a fost volumul de versuri „La
chambre blanche”, apoi a continuat cu piese de
teatru inspirate din cotidian: „La Marche
Nuptiale”, „L'Enfant de l'amour”, „Maman
Colibri”, „L'Animateur” şi multe altele, jucate
la teatre celebre ale vremii. Considerat unul
dintre dramaturgii îndrăgiţi din Belle Epoque,
piesele lui Henry Bataille sunt jucate şi astăzi
pe scenă.
Hans Christian Andersen – 2 apr. 1805
Scriitorul danez, celebru pentru poveştile sale,
a cucerit nu doar copiii de pe întreg
mapamondul, ci şi adulţii. Mai puţin cunoscut
este faptul că Hans Christian Andersen a scris
nu doar basme, ci şi poezii sau jurnale de
călătorie („Bazarul unui poet”, „În Spania”,
„Eu sunt un scandinav” etc.). Ziua de naştere a
autorului este celebrată pe plan mondial ca Ziua
Internaţională a Cărţii pentru Copii. Printre cele
7 | 79
mai cunoscute basme se numără „Crăiasa
Zăpezii”, „Degeţica”, „Mica sirenă”, „Fetiţa cu
chibriturile”, iar lista poate continua.
Mario Vargas Llosa – 28 mar. 1936
Scriitorul de origine peruană este unul dintre
cei mai apreciaţi autori de eseuri, critică şi
romane. Câştigător a numeroase premii de
literatură, Mario Vargas Llosa a vizitat chiar şi
ţara noastră, iar în România i-a fost acordat
Premiul Ovidius. Printre operele sale putem
enumera ficţiune („Oraşul şi câinii”,
„Conversaţie la Catedrală”, „Războiul
sfârşitului lumii”), eseuri („Limba pasiunii”,
„Adevărul minciunilor”, „Tentaţia
imposibilului”), teatru („Domnişoara din
Tacna”, „La Chunga”, „Seniorul balcoanelor”).
TAUR
Caracterizaţi prin verbul „a avea”,
nativii din zodia Taur vor şi face totul pentru a
obţine ceea ce îşi doresc. Semn de pământ,
având-o drept planetă ocrotitoare pe Venus,
semnul taurului este pentru cei născuţi între 21
aprilie şi 21 mai. Deşi guvernaţi de
posesivitate, Taurii sunt loiali, iubitori de artă
şi cu un simţ al umorului dezvoltat. Unul dintre
aspectele sale negative este inflexibilitatea
generată de prejudecăţi, iar un avantaj major îl
reprezintă obiectivitatea de care dă dovadă în
relaţiile cu ceilalţi.
Scriitori născuţi sub semnul Taurului
William Shakespeare – 23 apr. 1564
Cel mai mare scriitor al literaturii engleze,
dramaturg şi poet, opera lui William
Shakespeare a supravieţuit trecerii timpului
rămânând nemuritoare. Piesele sale au fost
puse în scenă şi sunt jucate şi astăzi cu acelaşi
entuziasm. Amintim „Romeo şi Julieta”,
„Hamlet”, „Visul unei nopţi de vară”,
„Îmblânzirea scorpiei”, „Poveste de iarnă”
ş.a.m.d., iar dintre poeme, menţionăm
„Sonetele lui Shakespeare” şi „Venus şi
Adonis”.
N r . III, 2 0 17
Charlotte Brontë – 21 apr. 1816
Poetă şi romancieră, sora mai mare a autoarei
Emily Brontë îmbină în scrierile sale
romantismul şi realismul, oferind cititorilor săi
o imagine a unei epoci convenţionale. Folosind
adesea pseudonimul de Currer Bell, Charlotte a
dat literaturii engleze şi universale mai multe
opere, printre care enumerăm: „Jane Eyre”,
„Vilette”, „Shirley” şi „Poems by Currer”.
Honoré de Balzac – 20 mai 1799
Unul dintre marii scriitori clasici de origine
franceză, Honoré de Balzac a nu s-a limitat la
un singur gen literar, abordând atât romanul,
cât şi critica, eseistica şi dramaturgia. El este
cel care a pus bazele „comediei umane” în
literatură, iar elemente din opera sa găsim
inclusiv la marii autori români. Din scrierile
sale, amintim „Vărul Pons”, „Verişoara Bette”,
„Iluzii pierdute”, „Strălucirea şi suferinţele
curtezanelor”, „Eugénie Grandet”.
GEMENI
Gândirea este caracteristica principală a
acestei zodii ce simbolizează unitatea şi
prietenia. Firi comunicative, curioase şi
inteligente, Gemenii sunt născuţi în perioada 22
mai – 21 iunie şi sunt guvernaţi de planeta
Mercur. Nativii zodiei au spirite
întreprinzătoare, încep multiple activităţi
intelectuale şi se dedică în special cauzelor
măreţe. Un aspect negativ al zodiei este
predispoziţia la visare care îi conduce de cele
mai multe ori spre dezamăgire.
Scriitori născuţi sub semnul Gemenilor
Dante Alighieri – 29 mai 1265
Marele poet şi filozof florentin a marcat Evul
Mediu prin scrierile sale dar şi activitatea
politică din Florenţa la care a luat parte.
Celebra sa pasiune pentru Beatrice Portinari i-
a adus inspiraţia pentru „Divina Comedie” -
alegoria în versuri, considerată o adevărată
capodoperă. Alte scrieri ale sale sunt culegerea
de versuri „Le Rime”, culegerea de sonete
8 | 79
„Vita Nuova”, dar şi alte opere filozofice
precum „Banchetul”.
George Călinescu – 19 iun. 1899
Cunoscut academician român, cu o activitate
intensă în domeniul literar, George Călinescu
s-a făcut remarcat prin critica literară, dar a fost
de asemenea romancier, dramaturg, publicist,
istoric şi poet. Este unul dintre cele mai
importante nume ale literaturii române, un
intelectual, un autor cu o valoare
incontestabilă. Dintre scrierile sale, menţionăm
şi noi „Enigma Otiliei”, „Cartea nunţii”,
„Istoria literaturii române de la origini până în
prezent”, „Bietul Ioanide”, „Cronicile
optimistului”, „Am fost în China nouă”.
Jean-Paul Sartre – 21 iun. 1905
Marele filozof francez a reuşit să influenţeze
generaţii prin modul său de gândire reliefat în
operele sale. Adept al existenţialismului el îşi
va evidenţia ideile prin scrierile sale ce au
căpătat notorietate şi au trecut testul timpului.
Printre cele mai cunoscute opere se numără
„Greaţa”, „Zidul”, „Copilăria unui şef”, „Cu
moartea în suflet” - proză, „Muştele”, „Morţi
fără mormânt”, „Uşi închise” - piese de teatru.
RAC
Iubitori ai verii, caracterizaţi printr-o
intuiţie demnă de invidie şi guvernaţi de Lună,
nativii din zodia Rac sunt născuţi între 22 iunie
şi 22 iulie şi sunt semne de apă. Soarele este cel
care le aduce zâmbetul pe chipuri, în timp ce
vremea mohorâtă le creează o dispoziţie
proastă. Firi imaginative, sensibile,
interiorizate, aceştia se simt în elementul lor
alături de persoane cu care rezonează, lăsând la
vedere tot ce au mai bun şi dăruind tot ce au.
Sunt pasionaţi de fantezie, mitologie şi
romantism. Ca aspect negativ se menţionează
impulsivitatea care poate fi dusă uneori la
extrem.
N r . III, 2 0 17
Scriitori născuţi sub semnul Racului
Marcel Proust – 10 iulie 1871
Scriitor francez, cunoscut publicului prin
romanul „În căutarea timpului pierdut”, Marcel
Proust a scris de asemenea eseu şi critică
literară. Firea sa sensibilă şi predispoziţia la
îmbolnăvire l-au izolat oarecum oferindu-i însă
şi liniştea necesară pentru a scrie. În afara
romanului considerat capodoperă a literaturii
universale, Proust a mai scris „Le Plaisirs et les
Jours”, „Jean Santeuil”, traduceri din Ruskin,
„Contre Sainte-Beuve”.
Alice Munro – 10 iulie 1931
Scriitoare canadiană de roman şi nuvelă, Alice
Munro a fost distinsă cu premii pentru
activitatea ei literară şi de asemenea două opere
i-au fost ecranizate. În 2013 obţine Premiul
Nobel pentru Literatură. Dintre scrierile sale,
recomandăm şi noi „Lives of Girls and
Women”, „Runaway”, „Selected Stories”,
„Too Much Happiness”.
Vasile Alecsandri – 21 iulie 1821
Scriitor de origine română, Vasile Alecsandri a
îmbogăţit literatura română cu poezii, piese de
teatru, diverse proze şi drame. Cu o operă vastă,
Alecsandri s-a remarcat şi prin abilităţile sale
politice şi prin intensa activitate culturală.
Dintre operele sale, nu putem să nu amintim
colecţia de „Pasteluri”, „Poezii populare.
Balade”, „Chiriţa în Iaşi sau două fete şi-o
neneacă”. „Chiriţa în provincie”, „Chiriţa în
voiagiu”, „Chiriţa în balon”, „Opere
complete”.
LEU
Dacă racii sunt caracterizaţi de intuiţie,
nativii din zodia Leului sunt undeva la polul
opus, reprezentând focul şi regăsindu-se în
verbul „a voi”. Doritori de putere şi strălucire,
leii au un orgoliu pronunţat, dar şi multiple
calităţi precum generozitatea, sinceritatea şi
abilităţile artistice. Dominaţi de soare, cei
născuţi între 23 iulie şi 22 august sunt plini de
9 | 79
o forţă vitală care le poate aduce gloria.
Aspectul negativ al zodiei este tendinţa de a fi
în centrul atenţiei, fapt pentru care sunt dispuşi
să devină aroganţi şi autoritari.
Scriitori născuţi sub semnul Leului
J.K. Rowlling – 31 iulie 1965
Scriitoarea britanică a reuşit să captiveze întreg
mapamondul cu seria fantasy Harry Potter.
Succesul i-a adus o avere colosală care a ajutat-
o în acţiunile sale caritabile. Toate cele şapte
volume ale seriei au fost ecranizate şi i-au adus
autoarei numeroase premii. În afară de seria ce
îl are drept protagonist pe deja faimosul
vrăjitor, mai putem menţiona „Harry Potter and
the Cursed Child” în colaborare cu alţi doi
autori şi „Fantastic Beasts and where to find
them”.
H.P. Lovecraft – 20 aug. 1890
Un maestru al literaturii fantastice, Howard
Phillips Lovecraft este un scriitor de origine
americană ale cărui opere le iubeşti sau le
urăşti. Nu există cale de mijloc. Sărăcia, dar şi
incapabilitatea de a-şi termina studiile l-au
îmbolnăvit lent, sfârşind prin a-l ucide.
Subliniem câteva scrieri ale sale care au fost de
altfel traduse şi în limba română: „Monstrul din
prag”, „Cheia de argint”, Chemarea lui Cthulhu
şi alte povestiri stranii”, „Demoni şi miracole”.
Guy de Maupassant – 5 aug 1850
Marcat de războiul franco-prusac, autorul
francez va găsi în acesta o sursă de inspiraţie
pentru operele sale realist-naturaliste. Guy de
Maupassant a scris romane şi proză scurtă, iar
opera sa se caracterizează prin limbaj accesibil,
analiză şi elemente de psihologie. Demne de
menţionat sunt: „Bel Ami”, „Notre Coeur”,
„Une vie” - romane, „Clair de lune”,
„Mademoiselle Fifi, „Yvette” - proză scurtă.
N r . III, 2 0 17
FECIOARĂ
„A analiza” este verbul care descrie cel
mai bine acest semn zodiacal. Fie că este vorba
despre experienţele proprii sau trăirile
celorlalţi, fecioarele vor diseca întotdeauna
totul pentru a putea trage o concluzie. Aflaţi
sub guvernarea planetei Mercur, cei născuţi în
perioada 24 august – 23 septembrie sunt firi
intelectuale, înclinate spre ezoterism, afaceri şi
comerţ. Spiritul lor organizatoric, aspiraţiile
înalte şi ingeniozitatea de care dau adesea
dovadă le asigură de obicei o viaţă ordonată. Ca
aspect negativ poate fi notată mania pentru
detalii din care derivă şi o critică acidă.
Scriitori născuţi sub semnul Fecioarei
Agatha Christie – 15 sept. 1890
Supranumită „Regina crimei”, scriitoarea de
origine britanică este una dintre cele mai
apreciate şi vândute autoare worldwide.
Majoritatea scrierilor sale se încadrează în
genul literar poliţist, mai rar thriller sau
romance, iar în afara romanelor, Agatha
Christie a mai scris proză scurtă şi piese de
teatru. Enumerăm şi noi „Crimă în
Mesopotamia”, „Crima din Orient Express”,
„Cadavrul din bibliotecă”, „Misterul celor
şapte cadrane”, „Tragedie în trei acte”, „Black
Coffee”.
Lev Tolstoi – 9 sept. 1828
Unul dintre autorii reprezentativi ai „Vârstei de
Aur Ruse”, Lev Tolstoi este deasemenea şi
unul dintre autorii cei mai de seamă ai
literaturii universale. Romancier, dramaturg,
filozof şi eseist, Tolstoi a dat literaturii scrieri
nemuritoare şi a inovat specia literară a
romanului. Noi menţionăm „Anna Karenina”,
„Război şi pace”, „Confesiunile”, „Cu ce
trăiesc oamenii”, „Cazacii”.
George Bacovia – 17 sept. 1881
Autor român simbolist, George Bacovia şi-a
pus amprenta peste perioada interbelică
românească tinzând oarecum spre
10 | 79
modernismul ce avea să urmeze. Deşi nu se
putea lăuda cu foarte multe cărţi citite, Bacovia
a reuşit prin operele sale să aducă un suflu nou
literaturii, ajungând rapid să fie considerat unul
dintre cei mai apreciaţi poeţi români. Dintre
volumele bacoviene, amintim „Plumb”,
„Comedii în fond”, „Bucăţi de noapte”,
„Opere”.
BALANŢĂ
Simbol al echilibrului, sugerând
dreptatea şi legea, materialul şi spiritualul,
opoziţia în general, semnul zodiacal al Balanţei
este al celor născuţi între 22 septembrie – 22
octombrie şi este guvernat de planeta Venus.
Nativii zodiei sunt înclinaţi spre activităţile
sociale, care implică relaţionarea cu ceilalţi,
aceştia posedând abilităţi de comunicare, fiind
firi amabile şi susţinători ai legii. De asemenea
sunt diplomaţi, calculaţi şi generoşi. La
aspectele negative va fi menţionată înclinaţia
spre lene, atunci când motivaţia nu este
suficient de puternică.
Scriitori născuţi sub semnul Balanţei
Scott Fitzgerald – 24 sept. 1896
Unul dintre cei mai mari scriitori ai Americii,
Scott Fitzgerald a trăit din plin visul american,
reuşind să îşi depăşească limitele şi condiţia. A
fost asemănat cu Byron, iar operele sale i-au
adus traiul mult dorit, femeia iubită şi
aprecierea criticilor vremii. Scriitor de roman şi
nuvelă, Scott Fitzgerald a lăsat literaturii
universale cărţi valoroase. Dintre scrierile sale,
menţionăm şi noi „Marele Gatsby”, „Dulce e
noaptea”, „Cei frumoşi şi blestemaţi”.
Anne Rice – 4 oct. 1941
Autoare de naţionalitate americană, Anne Rice
a ajuns faimoasă în special datorită Cronicilor
Vampirilor. Talentul narativ de necontestat i-a
adus nenumăraţi cititori, cele zece volume fiind
considerate unele dintre cele mai bune romane
gotice cu vampiri. Noi vă amintim de „Interviu
cu un vampir” a cărui ecranizare a reprezentat
N r . III, 2 0 17
de asemenea un succes răsunător, „Vampir ul
Lestat”, „Regina Damnaţilor”, iar din Noile
cronici ale vampirilor, nu putem omite
„Pandora” şi „Vampirul Vittorio”.
Oscar Wilde – 16 oct. 1854
Cu o activitate literară intensă (a scris roman,
poveşti, poezii, eseuri şi piese de teatru), Oscar
Wilde, scriitor de naţionalitate irlandeză, se
poate lăuda şi cu o viaţă personală
controversată. Înclinaţia lui către
homosexualitate (ilegală pe atunci) şi
aventurile amoroase cu persoane de acelaşi sex
l-au condus în închisoare.Cu toate acestea,
opera sa rămâne o dovadă nemuritoare a
talentului său. Noi punem pe listă „Portretul lui
Dorian Gray”, „Prinţul fericit”, „The
Canterville Ghost”, „La Sainte Courtisane”.
SCORPION
„A dori” este verbul caracteristic al
zodiei, iar planeta care o influenţează este
Marte. Născuţi între 23 octombrie- 21
noiembrie, nativii din Scorpion sunt persoane
atrase în special de partea matrială, drept pentru
care sunt caracterizate prin ambiţie şi muncă.
Totodată sunt firi puternic sexuale, ce se lasă
pradă instinctelor şi care se regenerează într-un
mod uimitor deşi tinde să îmbrăţişeze drama.
Creativitatea este o altă caracteristică a celor
născuţi în acest semn zodiacal, iar ca aspect
negativ putem puncta vanitatea care îi
determină pe scorpioni să ia decizii pripite şi să
se încarce cu sentimente contradictorii.
Scriitori născuţi sub semnul Scorpi onului
Voltaire – 21 nov. 1694
Scriitor de origine franceză, Voltaire a fost de
asemenea un istoric renumit şi un iniţiator al
revoltelor social-politice din Franţa. În acelaşi
timp a cochetat cu filozofia şi şi-a imaginat
curente literare noi. Doctrinele sale i-au oferit
o viaţă agitată şi s-a confruntat chiar şi cu un
mandat de arestare. Opera sa va dăinui peste
secole, iar noi amintim de „Oedip”, „Nanine”,
„Mahomet”, „La Princesse de Navarre”.
11 | 79
Neil Gaiman – 10 nov. 1960
Scriitor britanic câştigător a numeroase premii,
Neil Gaiman a fost mai întâi un cititor pasionat.
Copilăria îi va fi marcată de J.R.R Tolkien şi de
„Cronicile din Narnia” - de aici şi fascinaţia
pentru fantasy şi SF. Va scrie în paralel cu
cariera de jurnalist, romane, romane ilustrate,
benzi desenate. Noi menţionăm „Pulbere de
stele”, „Zei americani”, „Oceanul de la capătul
aleii” - romane, Murder Mysteries” - BD.
Fyodor Dostoievski – 11 nov. 1821
Autor de origine rusă cu influenţă majoră
asupra literaturii universale şi asupra ideologiei
secolului XX, Dostoievski a fost de asemenea
un cititor împătimit încă din copilărie, când
basmele, nuvelele şi povestirile l-au captivat.
Ideile sale politice i-au adus o perioadă de
muncă silnică în îngheţata Siberie dar greul nu
i-a oprit cariera literară. Dintre operele sale, noi
amintim „Crimă şi pedeapsă”, „Fraţii
Karamazov”, „Idiotul”, „Demonii”, „Amintiri
din casa morţilor” - romane, „Nopţi albe” -
povestire, „Jurnalul unui scriitor” - eseu.
SĂGETĂTOR
Caracterizaţi de verbul „a înţelege”,
guvernaţi de Jupiter şi simbolizând
materialitatea umană în combinaţie cu
aspiraţiile sufleteşti, nativii zodiei Săgetător
sunt consideraţi a fi eliberatori, vindecători,
instructori. Născuţi în perioada 22 noiembrie –
20 decembrie, aceştia sunt personalităţi
puternice, caractere optimiste, înclinaţi spre
dezvoltare intelectuală, spre evoluţie, dar şi
spre esoterism şi spiritualitate. Sunt fascinaţi de
cunoaştere şi călătorie şi îşi folosesc inteligenţa
atunci când trebuie să obţină ceva. Aspectul
negativ al zodiei este înclinaţia spre capricii
pentru care îşi risipesc adesea resursele.
Scriitori născuţi sub semnul Săgetătorului
Mark Twain – 30 nov. 1835
Autor de origine americană, Mark Twain a
reuşit să câştige un public larg de cititori printr-
N r . III, 2 0 17
un stil inconfundabil ce îmbină morala cu
umorul. Veşnica sa veselie contagioasă i-a adus
în afară de succes şi mulţi prieteni, aprecieri şi
o viaţă de familie fericită. Opera sa rămâne şi
astăzi la fel de vie şi aducătoare de zâmbete, iar
noi amintim cărţile ce ne-au făcut copilăria mai
luminoasă: „Aventurile lui Tom Sawyer”,
„Aventurile lui Huckleberry Finn”, „Prinţ şi
cerşetor”, „Advice for Little Girls”.
Nostradamus – 14 dec. 1503
Iniţial practicant al medicinei, Nostradamus se
îndreaptă tot mai mult spre ştiinţele oculte,
astrologie şi astronomie. După călătorii lungi,
acesta îşi capătă renumele de „omul cu
miracole” şi ajunge să fie apreciat inclusiv la
Curtea Regală datorită premoniţiilor sale ce se
adeveresc. Catrenele sale care prevestesc
viitorul au ajuns celebre rapid şi sunt şi astăzi
analizate, încercându-se decriptarea lor.
Amintim şi noi de Oracolele lui Nostradamus,
în special de cele care prezic soarta României.
Jane Austen – 16 dec. 1775
Scriitoare britanică, al cărei talent nu poate fi
pus la îndoială şi care a îmbogăţit literatura
engleză şi universală cu opere nemuritoare,
Jane Austen s-a bucurat atât de sprijinul
necondiţionat al familiei sale cât şi de inspiraţia
pe care prima dragoste i-a oferit-o. Situaţia
financiară nu tocmai demnă de standardele
nobilimii nu au ajutat-o însă în a avea parte de
o dragoste împlinită, iar suferinţa produsă de o
despărţire prea timpurie şi-a pus amprenta
asupra carierei sale literare generând „tăcere”.
Menţionăm „Mândrie şi prejudecată”, „Raţiune
şi simţire”, „Emma”.
CAPRICORN
Semn zodiacal complex caracterizat prin
„a folosi”, Capricornul este într-o permanentă
ascensiune, dorind să cucerească metaforic
Everestul, iar planeta guvernatoare, Saturn, îi
influenţează puternic în această direcţie.
Persoanele născute între 21 decembrie -19
ianuarie sunt descrise prin curaj, loialitate,
răbdare şi multă perseverenţă. Devotamentul şi
12 | 79
conştiinţa datoriei le aduce aprecieri în relaţiile
cu ceilalţi şi la locul de muncă. Printre
aspectele negative ce caracterizează nativii din
Capricorn, regăsim negativismul derivat
adesea din munca asiduă depusă.
Scriitori născuţi sub semnul Capricornului
J.R.R. Tolkien – 3 ian. 1892
„Părintele literaturii fantastice”, J.R.R. Tolkien
şi-a captivat cititorii cu poveşti ce au învins
timpul. Se spune că muşcătura unui păianjen a
fost cea aducătoare de inspiraţie şi cea care a
declanşat imaginaţia creatoare a artistului.
Dragostea pentru cărţi şi fantastic s-a dezvoltat
încă de la o vârstă fragedă şi operele sale au
dovedit o imensă popularitate. Menţionăm şi
noi „Hobbitul”, „Stăpânul inelelor”,
„Silmarillion”.
Ion Minulescu – 6 ian. 1881
Autor român simbolist, Ion Minulescu
foloseşte cuvintele pentru a sugera şi nu pentru
a defini. Îmbinând fantezia şi visurile proprii cu
experienţe trăite, scriitorul reuşeşte să redea
prin opera sa un univers cu totul special,
apreciat pozitiv de critici, dar şi de posteritate.
Cunoscut mai ales pentru poemele sale cu o
melodie specifică, Ion Minulescu a scris şi
proză. Noi trecem în revistă titluri ca:
„Corigent la limba română” - roman, „Romanţe
pentru mai târziu” - versuri, „Nu sunt ce par a
fi” - versuri.
Mihai Eminescu – 15 ian. 1850
„Luceafărul poeziei româneşti”, cu o vastă
cultură filozofică, scriitor atins de romantism,
Mihai Eminescu reprezintă o mândrie naţională
a cărei voce se aude şi postum, reuşind să atingă
inimi prin scrierile sale. În domeniul literar,
Mihai Eminescu manifestă o activitate
deopotrivă intensă şi productivă, lăsând
posterităţii o operă de o valoare inestimabilă.
Putem menţiona „Luceafărul” - poem,
„Avatarii Faraonului Tla” - nuvelă, „Sărmanul
Dionis” - nuvelă.
N r . III, 2 0 17
VĂRSĂTOR
Simbolizând cunoaşterea şi
comunicarea, nativii din Vărsător, născuţi între
20 ianuarie - 18 februarie, sunt într-o
permanentă căutare a libertăţii. Persoane
altruiste şi prietenoase, vărsătorii sunt
întotdeauna plini de idei, iar umorul nu le
lipseşte. În acelaşi timp, sunt atraşi de tot ce
înseamnă inovaţie, avangardism, modern. Au
însă şi aspecte negative, dintre care cel mai
important este spiritul de contradicţie care
adesea izbucneşte în cele mai nepotrivite
momente.
Scriitori născuţi sub semnul Vărsătorului
Charles Dickens – 7 feb. 1812
Scriitorul britanic a avut o copilărie marcată de
evenimente nefericite, iar mai târziu, ca adult,
şi-a căutat propriul drum care să îl
mulţumească. Descoperind că scrisul îi aduce
satisfacţia personală dorită, Charles Dickens şi-
a îndreptat atenţia spre cariera literară şi a lăsat
literaturii o moştenire valoroasă. Dintre operele
sale, numim şi noi „Marile speranţe”, „David
Copperfield”, „Oliver Twist”, „Colind de
Crăciun”.
Virginia Woolf – 25 ian. 1882
Autoare de origine britanică, eseistă,
povestitoare, romancieră, Virginia Woolf a fost
atât criticată drastic cât şi apreciată. Pe plan
profesional, activitatea ei literară denotă
educaţia aleasă şi nivelul înalt intelectual. Pe
plan personal, scriitoarea de o frumuseţe
remarcabilă a fost căsătorită cu Leonard Woolf,
alături de care a avut o căsnicie fericită şi cu
care a colaborat fructuos din punct de vedere
literar. Dintre scrierile sale amintim „Orlando”,
„Doamna Dalloway”, „Spre far”.
Marin Sorescu – 19 feb. 1936
Scriitor român ce a abordat mai multe domenii
literare cu succes, Marin Sorescu a avut o
carieră literară mereu în ascensiune, iar
multiplele premii câştigate sunt o demonstraţie
13 | 79
palpabilă a talentului acestuia. Funcţia de
Ministru al Culturii este de asemenea grăitoare
în ceea ce priveşte influenţa acestuia în artă.
Proză, poezie, dramaturgie sau critică, opera lui
Marin Sorescu reprezintă o mândrie naţională.
Menţionăm şi noi „Iona”, „Trei dinţi din faţă”,
„Singur printre poeţi”, „Unde fugim de-acasă?
Aproape teatru, aproape poeme, aproape
poveşti”
PEŞTI
Dominaţi de verbul „a crede” şi de
planeta Neptun, nativii din Peşti sunt născuţi în
perioada 19 februarie – 20 martie. Nativii
zodiei sunt persoane înclinate către artă,
imaginaţie, clarviziune. Sunt persoane
creatoare, dar şi superstiţioase, romantice şi
sensibile, devotate şi sentimentale. Reprezintă
misterul şi sunt caracterizate prin discreţie. Ca
aspect negativ se menţionează naivitatea care
deseori le aduce suferinţă.
Scriitori născuţi sub semnul Peştilor
Victor Hugo – 22 feb. 1802
Scriitor de origine franceză, Victor Hugo a
participat intens şi la viaţa politică a Franţei. A
scris pamflete, piese de teatru, poeme şi romane
ce rămân valoroase pentru literatura universală.
Implicările sale pe plan politic i-au adus exilul
pe o perioadă de 19 ani, timp în care şi-a
N r . III, 2 0 17
desfăşurat activitatea literară, influenţând
totodată viaţa din Franţa. Din vasta sa operă
notăm „Notre-Dame de Paris”, „Mizerabilii”,
„Ultima zi a unui condamnat la moarte”,
„Orientalele”, „Angelo”.
Ion Creangă – 1 mar. 1837
Unul dintre marii prozatori români cu un stil
unic şi inconfundabil, Ion Creangă este un
simbol naţional. Opera sa cuprinde basme,
poveşti, nuvele, anecdote, satire, memorii dar şi
literatură erotică. În afară de cariera literară,
Ion Creangă a cochetat cu teologia dar datorită
unui comportament neadecvat este înlăturat din
rândul clerului. Câteva scrieri memorabile sunt
„Povestea lui Harap-Alb”, „Amintiri din
copilărie”, „Popa Duhul”, „Păcală”, „Prostia
omenească”.
Radu Tudoran – 8 mar. 1910
Scriitor de origine română, Radu Tudoran a
scris numeroase best-seller-uri folosindu-se de
talentul său narativ, de imaginaţia extrem de
bogată, de latura sa romantică, dar şi de
pasiunea pentru călătorie şi aventură. Atât
romanele, cât şi nuvelele sau impresiile sale de
călătorie au cunoscut un succes remarcabil.
Dintre acestea evocăm „O lume întreagă”,
„Toate pânzele sus”, „Fiul risipitor”, „Oglinda
retrovizoare”.
Mara Caloian și Roberto Kuzmanovic
14 | 79

S
criitor, publicist, editor,
coordonator al revistei
cultural-artistice Vox Authors
şi fondator al site-ului Bibliocarti – Roberto
Kuzmanovic este un nume cunoscut al
mediului online în care este destul de activ şi,
mai nou, poemele sale reunite în volumul „Cu
tine capăt glas” ne dezvăluie o altă latură a sa,
un alt talent ce merită recunoscut.
Despre volumul de poezii al lui Roberto
Kuzmanovic mi-a plăcut să zic încă de la
început că mă învaţă neologisme dintr-o limbă
moartă. Aşa l-am simţit – având un limbaj cifrat
ce ascunde sensuri, drumuri şi trăiri, iar
descoperirea lor înseamnă o sondare adâncă în
universul unic al poetului. Există însă şansa ca
aceste neologisme să te vrăjească şi să nu mai
poţi folosi cuvintele uzuale, iar incursiunea
dincolo de aparenţe să cauzeze o rătăcire
delicioasă la care să nu mai poţi renunţa. Jocul
senzual cu timpul poate deasemenea să farmece
şi să ofere o dulce speranţă de a putea, asemeni
poetului, să manevrezi clipele... vei putea?
Rămâne de văzut cum va simţi fiecare
necuvintele conţinute.
„Ai simţit pentru o clipă timpul oprit
Dar numai în speranţa că gândurile negre
Care-ţi invadează mintea se vor linişti?”
„Cu tine capăt glas” este o aventură deopotrivă
intelectuală, filozofică şi senzuală ce pune în
scenă, prin intermediul unui limbaj abstract,
probleme existenţiale contemporane ale căror
soluţii îşi au sălaş chiar în subconştientul uman.
Având caracter multivalent, poemele lui
Roberto Kuzmanovic transmit idei înalte pe
care cititorul le va descoperi pe măsură ce va
trece peste „prima vedere” şi se va lăsa purtat
în miezul analizei, descifrând progresiv
sensurile ascunse ale necuvintelor şi
îmbrăţişând sugestiile şi nu aparenţele. În mod
evident, volumul de poeme nu este destinat
lecturii de suprafaţă – poetul asigurându-se că
descifrarea limbajului va fi accesibilă doar
N r . III, 2 0 17
acelora capabili să citească nu doar cuvinte ci
şi trăiri.
„Se crapă de ziuă, mi-e teamă să-mi fie teamă,
Nu mi-e dor de ochii care dor insuportabil
Mă sting cu o ultimă ţigară şi-apoi somn uşor
– cât ador”
Lecturând poemele, este aproape imposibil să
nu concluzionezi că Roberto este un element
dinamizator al poeziei româneşti contemporane
ce parcă s-a lovit de mult prea multe ori de
ziduri. Avem aşadar ocazia de a ne simţi din
nou mândri de poezia românească prin
intermediul unui tânăr autor ce apare ca o
speranţă strălucind puternic.
„Cum pot fi pierdut
Când ştiu exact încotro mă duc?”
Istovind resursele emoţionale şi transpunându-
le în cuvinte, autorul realizează împlinirea unui
vis – acela de a dărui din sine celorlalţi.
Porneşte de la realităţi, accesează sursele
proprii de cunoaştere, răstoarnă valori
spirituale, se plimbă prin atemporalitate,
cochetează cu imoralul şi atinge visul – pentru
că la final, visul materializat este cel care
demonstrează că poetul a devenit un om
complet. Versurile reuşesc să captiveze, să
transforme paginile în scene pe care se
derulează spectacole de viaţă; numai că, ieşind
din tiparul omului obişnuit, autorul rupe
funiile, nemailăsându-se manevrat de maestrul
păpuşar divin.
„Era cât pe ce să-mi schimb raţiunea
În acest iad pământesc”
Aparent un fel de revoltă împotriva unei
divinităţi absente şi surde, poemele migrează
spre gândirea simbolică, implicând totodată
fantasticul şi mitologicul şi dobândind un
caracter superior incontestabil. Aceste
simboluri folosite de Roberto Kuzmanovic în
volumul său de poezii orientează cititorul spre
un tip de cunoaştere profund, parţial desprins
din mit, parţial spiritual, parţial realist, parţial
personal. Observăm operarea cu tipologii
15 | 79
mitologice pe care le transformă adesea în însăşi autorităţii divine. Pendulăm între
filozofie, ajutându-se de un limbaj secret, contrarii, ne învârtim în haos, ni se dă de ales
abstract, încărcat de semnificaţii ce nu se lasă între ferocitate şi acalmie. Şi care este
descoperite decât după atente analize. alegerea? Cum să alegi graţia când sălbăticia e
de fapt cea care te face să simţi că trăieşti? Cum
„Domnişoara mea, Medusa, să doreşti rolul unui zeu când condiţia efemeră
Cu ochii din bârfe şi piele este cea strălucitoare? Cum să
de răposaţi, optezi pentru paradis când
păcatul este cel dulce? Merită
Cu trupul tău monstruos
câteva ore de viaţă o eternitate de
voalat în cârpe fumurii, damnare? Cât suntem dispuşi să
Priviri de ţi-aş acapara, aş plătim pentru a simţi? Întrebări şi
împietri îndată” răspunsuri uimitoare generatoare
de emoţii şi gânduri haotice ce au
„Eu sunt dintr-o lume darul de a modela mentalitatea se
Unde mulţi se închină vag împletesc într-un dans ameţitor
lui Yahweh, pe măsură ce versurile sunt
Însă îl slujesc prompt pe cel parcurse.
lipsit de aripi
Angelic şi demonic mixate cu
(nu că ar fi el întruchiparea
sentimente ce ating intensităţi
vreunui rău)” nebănuite, care sfâşie şi
resuscitează totodată, dau glas
Remarcăm în „Cu tine capăt poemelor lui Roberto
glas” o căutare enigmatică a Kuzmanovic. O muzică
unui adevăr tainic generat desprinsă din timpuri mitice îi
de nelinişti cuceritoare ce face versul alb să danseze pe un
par să îl îndrepte pe poet, ritm necunoscut dar perfect
mai degrabă spre latura conturat şi, dacă la început ai
întunecată a fiinţei umane. tendinţa de a te lăsa de bunăvoie
Experienţele multiple aduc pierdut printre taine, simboluri şi
cu ele afirmaţia zguduitoare trăiri, ulterior începi să analizezi
că „ne spunem rugăciunile involuntar acele întrebări,
de seară unor dumnezei metafore, expresii.
prea ocupaţi” în timp ce
„dansăm cu şerpi „Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă; când îmi lipseşti.
însoţitori”. Totodată, erotismul capătă valenţ e
Îmi lipseşti?”
noi, fiind îmbinat cu sentimente intense şi
contradictorii de iubire, atracţie irezistibilă şi Închei prin a spune că vor fi mulţi care
respingere. vor citi, iar din aceştia mulţi, o parte vor
înţelege, o parte vor simţi, alţii probabil vor
ignora, iar unii vor alege să ia cuvintele ca
„Mă mândresc că te iubesc şi aşa va fi mereu
atare, prea ancoraţi în realismul cotidian pentru
Să ţii minte întotdeauna: cazi tu, cad şi eu! a evada din el. Roberto reuşeşte să ne ofere o
Aş putea spune oare acelaşi lucru despre poartă deschisă spre un univers poetic special.
tine?” Alegerea de a păşi prin ea ne aparţine însă în
totalitate. Cu grijă însă dacă alegeţi să
„A meritat, zic eu naiv, pătrundeţi în lumea lui... este posibil să nu mai
Să-nveţi ce e cicatricea ce mi-o ceri” reuşiţi ulterior să aflaţi calea de întoarcere.
Riscul, deasemenea, şi-l asumă fiecare în parte.
Simbolul se transformă în realitate, iar Mara Caloian
interpretarea lui capătă un aer sfidător la adresa
N r . III, 2 0 17 16 | 79
 ★ Servicii promovare pentru autori ★
Vă prezentăm mai jos trei pachete de
servicii gândite pentru a promova numele
autorului, urmând a-l transforma în renume, dar
și titlul cărții sale, cu rezultate imediate, însă și
de lungă durată, măsurabile. Avantajul este că
avem un public direct interesat de cărți, site-ul
făcând parte dintr-o vastă rețea, link-urile
create distribuindu-se simultan pe site-urile și
blog-urile partenere. Numele autorului și titlul
cărții nou apărute vor fi prezente pe rețelele
sociale, pe motoarele de căutare, în librăria
Bibliocarti, pe site-urile culturale și alte canale
mass-media, iar publicul are posibilitatea de a
accesa librăria de unde poate fi achiziționat
produsul. La încheierea fiecărei campanii se va
elibera un raport oficial, cu date statistice clare
și print screen-uri. Pachetele pot fi, la cerere,
personalizate, creându-se campanii publicitare
complexe.
⊙ Pachetul Bronze ⊙
✓ Promovarea întreg conținutului publicitar în
social media;
✓ Publicarea unei recenzii profesioniste a
cărții;
✓ Includerea cărții în librăria Bibliocarti;
✓ Afișarea copertei cărții timp de o săptămână
pe website;
✓ Publicarea unui text de prezentare al
autorului, redactat profesionist, în baza
informațiilor primite de la acesta, în limita
a 400 – 500 de cuvinte;
✓ Timp de lucru: maxim 48 ore de la
confirmarea plății și de la transmiterea
materialelor. Prețul pachetului Bronze este
de 200 lei fără TVA.
N r . III, 2 0 17
⊙ Pachetul Silver ⊙
✓ Promovarea întreg conținutului publicitar în
social media;
✓ Publicarea unei recenzii profesioniste a
cărții;
✓ Includerea cărții în librăria Bibliocarti;
✓ Afișarea copertei cărții timp de o săptămână
pe website;
✓ Publicarea unui text de prezentare a
autorului, redactat profesionist, în baza
informațiilor primite de la acesta, în limita
a 400 – 500 de cuvinte;
✓ Un interviu cu autorul;
✓ Un comunicat de presă privind apariția
cărții;
✓ Publicarea unui fragment din carte pentru a
stârni interesul cititorilor;
✓ Timp de lucru: maxim 3 zile de la
confirmarea plății și de la transmiterea
materialelor. Prețul pachetului Silver este
de 400 lei fără TVA.
⊙ Pachetul Gold ⊙
✓ Promovarea întreg conținutului publicitar în
social media și site-uri partenere;
✓ Publicarea unei recenzii profesioniste a
cărții;
✓ Includerea cărții în librăria Bibliocarti;
✓ Publicarea unui text de prezentare a
autorului, redactat profesionist, în baza
informațiilor primite de la acesta, în limita
a 400 – 500 de cuvinte;
✓ Coperta cărții afișată două săptămâni pe
website și pe bloguri din rețeaua noastră;
✓ Un amplu interviu cu autorul;
✓ Un comunicat de presă;
✓ Publicarea unui fragment din carte pentru a
stârni interesul cititorilor;
✓ Semnalare puternic evidențiată a apariției
cărții în revista tipărită Vox Authors.
✓ Timp de lucru: maxim 5 zile de la
confirmarea plății și de la transmiterea
materialelor. Prețul pachetului Gold este de
650 lei fără TVA.
17 | 79
 ᴥ
CĂLĂTORII
PRIN
TRECUT

10
locuri
spirituale pe
care trebuie să
le vezi
1. Machu Picchu – Peru 6. Mumbai – India
2. Bali – Indonezia 7. Tel Aviv – Israel
3. Vârful Kailash – Tibet 8. Munţii Bucegi – România
4. Yucatan – Mexic 9. Rila – Bulgaria
5. Kyoto – Japonia 10. Berat - Albania

Foto: Sergiu Deak

N r . III, 2 0 17 18 | 79

P
asiuni mistuitoare, inteligenţe
ascuţite, scopuri măreţe şi
intrigi ce şi-au pierdut numărul
în negura vremurilor demonstrează că o mare
parte a istoriei a fost scrisă... în pat, dincolo de
priviri indiscrete, în spatele uşilor ferecate, sub
dominaţia plăcerii.
Nu puţine au fost personajele feminine care au
utilizat seducţia drept armă pentru a obţine
puterea şi nu puţini au fost bărbaţii care au
cedat această putere, în schimbul pasiunii
devoratoare ce le făcea sângele să clocotească.
Erotismul a reuşit aşadar să guverneze din
umbră vieţi şi destine, să decidă în locul raţiunii
şi, de cele mai multe ori, să pună în pericol şi
chiar să distrugă planuri şi imperii. Ridicat la
nivel de artă în Asia, acesta era chiar predat în
şcoli speciale, iar antichitatea cât şi vremurile
moderne au grijă să sublinieze importanţa pe
care acesta o deţine, reuşind să anuleze orice
logică şi prin aceasta să înalţe sau creeze
adevărate ravagii.
Istorie şi scandal
Utilizându-şi farmecele şi frumuseţea,
protagonistele de mai jos au ţinut în mâini
soarta unor naţiuni întregi, influenţând decizii
cruciale şi schimbând poate cursul istoriei.
Patru dintre cele mai seducătoare femei au scris
istorie folosindu-se de propriul corp, neuitând
însă să îşi păstreze mintea lucidă şi să îşi
dezvolte inteligenţa cu fiecare pas făcut.
N r . III, 2 0 17
Elena din Troia
Frumuseţea neasemuită a Elenei nu i-a
adus fericirea, dar i-a asigurat drept soţ, unul
dintre cei mai puternici oameni ai vremii –
viteazul Menelaus. Frumoasa iubită de zei este
aşadar şi o femeie puternică în Sparta. Nu va
renunţa la putere nici după ce fuge cu Paris de
care se îndrăgosteşte. Va ajunge în Troia de
mână cu fiul mai mic al regelui Priam şi va privi
declanşarea războiului troian în urma căruia
Paris moare. Elena se va căsători cu un frate al
acestuia, pentru ca mai târziu să se întoarcă la
soţul ei. „Cea mai frumoasă femeie de pe
pământ” se va folosi de senzualitatea ei pentru
a fi mereu în posesia puterii, subjugându-i cu
farmece feminine pe cei mai puternici bărbaţi.
Madame de Pompadour
Marchiza de Pompadour a fost una
dintre cele mai controversate femei ale istoriei
şi celebra amantă a regelui Ludovic al XV-lea.
Căsătorită cu Charles-Guillaume Le Normant
d'Étiolles, aceasta îşi calculează interesele şi se
desparte de soţul ei devenind metresa regelui şi
instalându-se la Versailles. Pe numele adevărat
Jeanne Antoinette Poisson devinde marchiză de
Pompadour pentru a putea fi prezentată şi a
rămâne la Curte. Îşi va folosi inteligenţa pentru
a influenţa din umbră viaţa politică a Franţei şi
va rămâne în graţiile regelui Ludovic al XV-lea
până la moarte. Îşi va lăsa deasemenea
amprenta în viaţa culturală, în economie şi în
decoraţiuni interioare.
Leonor de Guzman
Căsătorită la optsprezece ani cu nobilul
Juan de Velasco, Leonor rămâne mult prea
repede văduvă datorită vârstei înaintate a
acestuia. Îl va cunoaşte pe regele Alfonso al IX-
lea al Castiliei care va fi profund impresionat
de frumuseţea ei şi care o va lua drept metresă,
dispreţuindu-şi soţia legitimă. Leonor se va
bucura de multiple avantaje ca amantă a regelui
şi va dobândi averi dar şi putere. Regele va
continua să i se dedice cu totul femeii care îi va
dărui zece copii, dintre care Henric va dobândi
şi tronul. Leonor va avea şi implicări politice şi
19 | 79
va stârni revolta nobililor, a bisericii şi a
Portugaliei. Ea va sfârşi executată de către soţia
regelui Alfonso după moartea acestuia.

Salomé
Religia ne-o prezintă drept seducătoarea
malefică, femeia care utilizează dansul ca pe
element erotic fiind deosebit de periculoasă
prin puterea ei de atracţie care subjuga bărbaţii
şi care i-a adus moartea lui Ioan Botezătorul.
Istoria ne-o înfăţişează deasemenea ca pe o
femeie fatală, căsătorită de două ori, regină a
Armeniei şi o femeie deosebit de puternică.
Salomé este în acelaşi timp misterioasa
dansatoare adorată de artişti, îndeosebi de
pictori, care i-au conturat portretul în
numeroase capodopere. Aceştia i-au surprins
frumuseţea dar şi demonicul din privire precum
şi satisfacţia morbidă de a primi capul lui Ioan
ca răsplată pentru un dans memorabil în care şi-
a etalat farmecele pentru a obţine cadoul dorit
– o viaţă de om.
Arta seducţiei s-a împletit adesea prin
faptele măreţe notate în arhivele istoriei.
Conştiente de frumuseţea posedată, femeile şi-
au folosit inteligenţa pentru a câştiga de pe
urma magnetismului exercitat asupra
bărbaţilor. Groucho Marx spunea că „În spatele
oricărui bărbat de succes se află o femeie, iar în
spatele ei se află soţia bărbatului.” Noi am
schimba puţin şi ar fi: „În spatele oricărui
bărbat puternic este întotdeauna o femeie
inteligentă.”
Mara Caloian

N r . III, 2 0 17 20 | 79

O
plimbare prin mitologie are
darul de a aduce la lumină, pe
lângă credinţe străvechi ale
unor popoare pierdute în negura vremurilor şi
diverse legende despre zeităţile ce guvernau
vieţi, destine, lumi şi fenomene. Dând pagini
prăfuite de timp, aflăm că divinităţile păgâne
erau într-adevăr puternice şi nemuritoare,
posesoare ale unor atribute absolute, capabile
să jongleze cu soarta universului... însă tot
aceleaşi divinităţi slăvite de oameni erau şi
capricioase, invidioase, impulsive, mincinoase
şi deţineau cam tot arsenalul de defecte specific
umane. Nu era însă suficient, pentru că zeităţile
antichităţii erau adesea prinse în relaţii interzise
cu muritori sau dădeau frâu liber pasiunii
neţinând cont de orgoliile pe care le sfărâmau.
Astfel de iubiri arzătoare au adus multe
perioade tumultoase în mitologie, au declanşat
războaie, au dat naştere răzbunărilor, au
generat conflicte şi au creat intrigi
inimaginabile.
Mitologia greacă
După cum bine ştim, măreţul Zeus s-a
iubit în secret cu o muritoare, rănind astfel
sentimentele Herei, care îi era soţie. Ca şi când
umilinţa nu ar fi fost de ajuns, în urma nopţii de
pasiune interzisă, s-a născut ulterior personajul
arhicunoscut Hercule. Nu era în firea Herei să
stea cu braţele încrucişate în faţa unei asemenea
trădări, de aceea s-a folosit de toate mijloacele
pentru a-l ucide pe fiul bastard al soţului ei.
Norocul pare însă să îl fi însoţit pe Hercule,
care jumătate om jumătate zeu, a reuşit să
treacă peste toate obstacolele generate de
mama vitregă.
N r . III, 2 0 17
Despre Afrodita, cea mai frumoasă dintre zeiţe,
născută din spuma mării şi căsătorită chiar de
către Zeus cu Hefaistos, cel mai hidos dintre
zei, se cunosc multe poveşti ce relatează
iubirile ei extraconjugale. Capricioasa zeiţă îşi
va lua singură dozele de fericire şi pasiune
generând conflicte majore în Olimp. Întâi îl va
seduce pe Ares, zeul necruţător al războiului,
pentru ca mai apoi să se îndrăgostească
nebuneşte de Adonis – un muritor a cărui
frumuseţe o va cuceri pe cea a cărei perfecţiune
nu putea fi întrecută. Focul răzbunării îl va
împinge pe Ares să îl ucidă pe tânărul care
îndrăznise să-l sfideze, iar legendele ne spun că
Afrodita ar fi coborât pe tărâmul morţilor, în
împărăţia lui Hades pentru a-l recupera pe cel
pe care îl iubea. Cel care „repară” dezastrul este
Zeus care încheie un fel de târg cu Persefona
pentru a-l lăsa pe Adonis în compania Afroditei
câteva luni pe an. La rândul său, Eros, fiul
Afroditei şi al lui Ares, va avea parte de o iubire
interzisă de însăşi mama sa. Acesta se va
îndrăgosti de muritoarea Psyche, a cărei
frumuseţe a reuşit să stârnească gelozia
Afroditei. Această gelozie a împins-o să îi
ceară fiului său să îşi folosească puterile pentru
a-i crea fetei un destin plin de suferinţă.
Calculele zeiţei au fost însă date peste cap de
dragostea care s-a născut între Eros şi Psyche,
iar de aici la o relaţie ascunsă, dominată de o
pasiune interzisă, nu a mai fost decât un pas pe
care zeul cel tânăr al iubirii l-a făcut rapid.
Suspiciunile muritoarei l-au dezamăgit însă pe
Eros care se va face nevăzut, iar pentru a se
regăsi, ambii vor îndura suplicii şi obstacole.
Apollo, fiul lui Zeus dintr-o altă relaţie
extraconjugală menită să o înnebunească pe
Hera, a avut şi el o pasiune interzisă pentru
nimfa Daphne, care nu s-a terminat deloc bine.
Înzestrat cu multiple calităţi, dar şi cu o
frumuseţe orbitoare, Apollo, zeul soarelui, a
avut numeroase cuceriri, dar când săgeata lui
Eros l-a atins (ce-i drept dintr-o greşală) el a
fost refuzat tocmai de către cea de care s-a
îndrăgostit. Mai mult, Daphne a preferat să se
transforme într-un dafin decât să îi aparţină
zeului, iar acesta s-a resemnat cu iubirea
neîmpărtăşită purtând frunze de laur pentru
veşnicie.
21 | 79

Mitologia celtică
Se spune că Dagda, conducătorul zeilor
în mitologia celtică, avea o activitate sexuală
destul de rară cu zeiţa războiului – Morrigan.
Poate că ritualul de împerechere ce avea loc
doar o singură dată pe an l-a determinat pe
Dagda să aibe şi alte aventuri cu zeiţe sau
muritoare celtice. Una dintre aceste aventuri
este cea cu zeiţa Boann (soţia zeului
înţelepciunii), pe care o lasă şi însărcinată, apoi
este nevoit să anuleze lumina solară până ce i
se naşte fiul.
După ce se chinuie să lupte şi să o răpească pe
Emer pentru a se căsători cu ea, Cuchulainn
(fiul zeului Lugh şi a prinţesei Deichtine)
dezvoltă o pasiune pentru zeiţa mărilor – Fand.
O bună bucată de vreme aceştia îşi consumă pe
ascuns iubirea pentru că, la rândul ei, şi Fand
era căsătorită. Când relaţia le-a fost
descoperită, iubirea lor interzisă a luat final cu
ajutorul soţului zeiţei, care şi-a folosit magia
pentru a şterge memoria celor doi. La rândul ei,
Emer va uita şi ea trădarea lui Cuchulainn cu
ajutorul unei poţiuni vrăjite.
Angus Mac Og, fiul lui Dagda şi al zeiţei
Boann, este la rândul său zeu al soarelui în
mitologia celtică şi este asociat cu iubirea şi
săruturile pasionale. Nu este scutit însă de o
pasiune născută fulgerător pentru Caer, fiica
blestemată a lui Anubal, care se transformă în
lebădă în fiecare toamnă. Angus Mac Og chiar
va suferi atât de tare pentru femeia din visul său
încât o boală va pune stăpânire pe el, în timp ce
toţi cei din jurul lui încearcă să o caute pe Caer.
Când în sfârşit o află, zeul soarelui este nevoit
să o ghicească pe cea aleasă dintre lebede şi
pentru că reuşeşte, povestea are un final fericit,
cei doi rămânând împreună sub formă de
N r . III, 2 0 17
lebede. Angus Mac Og este asociat cu Apollo
din mitologia greacă şi este unul dintre zeii
veneraţi ai mitologiei celtice.
Mitologia egipteană
Povestea dintre Isis şi Osiris este deja
cunoscută, iar tragismul ei cu siguranţă a
impresionat, precum şi devotamentul zeiţei
pentru soţul ucis în multiple rânduri de fratele
cel rău. Felul în care Isis îl iubeşte pe Osiris
poate fi de-a dreptul emoţionant, mai ales când
de fiecare dată îi oferă viaţă din însuşi viaţa ei...
numai că, specific zeităţilor egiptene, Isis era
nu doar soţia lui Osiris ci şi sora lui, iar iubirea
lor incestuoasă capătă pronunţate accente de
interzis şi în mod inevitabil gândul zboară la
dramatismul căsniciei lor ca un fel de pedeapsă
pentru pasiunea interzisă şi consumată.
Incestul din mitologia egipteană îşi are însă
începuturile încă din legendele despre Geneză.
Din pasiunea consumată între zeul aerului şi
zeiţa ploii, iau naştere Geb (pământ) şi Nut
(cer). Cei doi încep o legătură amoroasă
interzisă până şi de Atum - zeul suprem. În
zadar acesta încearcă să îi despartă pe cei doi
fraţi pentru că ei îşi continuă relaţia intrigantă
şi totodată generatoare de conflicte. Mai mult,
în urma activităţilor sexuale descrise într-un
mod cât se poate de abstract, aceştia au
împreună şi copii care la rândul lor vor practica
acelaşi incest promovat intens de mitologia
egipteană.
Zeiţa Nephthys pare a fi un fel de Afrodita din
mitologia greacă. Soră a lui Isis şi posedând o
frumuseţe rară, Nephthys îi protejează pe cei
morţi. Legendele ne spun că ar fi avut relaţii
amoroase cu ambii ei fraţi: Seth şi Osiris. Dacă
împreună cu Seth formează un cuplu, ei fiind
căsătoriţi, în lupta dintre Seth şi Osiris, îi va
ţine partea celui din urmă, fiind îndrăgostită de
el. Pentru a obţine de la Osiris o noapte de
dragoste, Nephthys se va deghiza în Isis şi îi va
înşela privirile, obţinând de la acesta nu doar o
22 | 79
relaţie erotică ci şi un copil. În urma acestei
legături se va naşte Anubis, adoptat ulterior de
Isis – o întreagă telenovelă de familie cu incest,
relaţii interzise, pasiuni mistuitoare consumate
în rândul divinităţilor, mitologia egipteană pare
a fi cea mai plină de astfel de evenimente
controversate.

Începând cu însăşi procesul de creaţie al lumii,

mitologia presupune nu doar zei, nemurire şi
puteri inimaginabile. Dincolo de imaginea de
perfecţiune a eternităţii se ascund pasiuni
interzise, iubiri mistuitoare, discordii şi
conflicte care au prins atât lumea zeităţilor cât
şi pe cea a muritorilor în încleştări dureroase
lăsând la iveală acele aspecte umane ale
divinităţilor din toate religiile.
Mara Caloian

N r . III, 2 0 17 23 | 79

A
dâncuri lichide ce ascund
poveşti atemporale, legende ce
plutesc pe valuri şi se sparg de
ţărm, împrăştiind odată cu stropii de apă şi
fraze ce se pierd în aer sau uneori, sunt prinse
de auzul vreunui călător singuratic a cărui
minte le descifrează sensul. Încă din timpuri
străvechi, apele Mării Negre au purtat
denumirea de „axeinas” dată de iranieni, cuvânt
ce se traduce prin „întunecat”, „malefic”. Se
pare că exista adevăr în acest nume, deoarece şi
grecii antici i-au dat numele de Pontus Axeinus
tradus prin Marea Neprimitoare.
Ameninţătoare sau calmă, albastră sau
întunecată, liniştită în razele soarelui sau
învolburată în vreme de furtună, Marea Neagră
a reuşit de-a lungul timpului să păstreze în jurul
ei o aură de mister de nestrăpuns şi să dea
naştere la numeroase legende. Poveşti
mitologice, mituri transmise prin viu grai din
generaţie în generaţie, istorisiri ce incită
imaginaţia, dar şi inexplicabil generator de
întrebări şi temeri s-au ţesut în jurul apelor ce
îşi ţin secretele bine ferecate în adâncuri.
Legendele Mării Negre
Una dintre legendele spusă şi astăzi de
pescari este cea a oraşului Constanţa şi a pietrei
albe cu contur uman de la Tuzla ce pare să
poarte în ea un strigăt mut de durere profundă.
Povestea începe demult, pe vremea când turcii
râvneau la bogăţiile de pe teritoriul ţării noastre
şi un sultan s-a încumetat să treacă prin foc şi
sabie oştirea micuţă ce i s-a opus. Bucuria i-a
fost însă de scurtă durată deoarece frumoasa
soţie a voievodului ucis a reuşit să-i fure inima
pe vecie. Pentru a obţine iubirea româncei,
padişahul a despărţit-o pe aceasta de singura
fiinţă pe care o mai avea: fiica ei, Constanţa.
Durerea femeii a fost atât de mare încât a
invocat vântul pentru a-şi recăpăta libertatea şi
apele mării pentru a-i spăla ruşinea de a fi
ostatecă. Ca şi când ar fi prins viaţă, natura a
făcut dreptate luând în valuri atât pe domniţa
N r . III, 2 0 17
prizonieră cât şi pe sultanul necruţător. În urma
prăpădului, copila rămasă orfană a plâns până
ce durerea a împietrit-o transformând-o în
stânca de la Tuzla ce astăzi stârneşte
curiozitatea. Numele ei este numele oraşului de
astăzi – Constanţa.
O altă legendă face conexiuni între Marea
Neagră şi potopul biblic, avansând ideea că
mult-căutata Arcă a lui Noe s-ar găsi de fapt în
adâncurile întunecate ale acestei mări. Această
ipoteză a fost avansată chiar de către oameni de
ştiinţă care încă mai caută corabia biblică
încercând să demonstreze adevărul Scripturii.
Multiple cercetări par să susţină această teorie,
mai ales că epavele găsite pe fundul mării
alimentează imaginaţia căutătorilor. Să fi fost
Potopul pe teritoriul României? Marea Neagră
nu doreşte însă să ofere un răspuns, în ciuda
tehnologiei care caută să-i sondeze întunericul.
Un alt oraş, Mangalia, are propria legendă pe
care valurile par să o şoptească uneori aducând
cu ele bănuţi sau pietre preţioase. Se spune că
într-un timp uitat exista un oraş fără seamăn de
frumos, în care bogăţia atingea apogeul. Acest
oraş era al regelui Solon şi era închinat Zeului
Negoţului şi al Tâlhăriei. Atât divinitatea din
fildeş ce trona peste metropolă, cât şi măritul
rege aveau inimi împietrite. Numai că, Solon
şi-a dorit să simtă pentru o noapte sentimentul
iubirii, iar dorinţa i-a fost acceptată de zeu care
însă a şi cerut un preţ pe măsura cererii.
Necruţătorul din fildeş i-a cerut conducătorului
oraşului nici mai mult nici mai puţin, decât să-
i jertfească personal, la răsărit, pe însăşi copila
de care s-a îndrăgostit. Pe atunci marea era
populată de zâne ce aveau în grijă soarta
marinarilor, iar una dintre zâne, Manga, a fost
nefericita ce şi-a dăruit inima de bunăvoie
regelui Solon. Conform convenţiei, zorii zilei
au îngheţat iubirea simţită de rege, iar Manga a
fost târâtă pe altar. Această atrocitate a
declanşat însă mânia Duhului Apelor care a
scufundat oraşul opulent în adâncurile mării,
împietrind pentru vecie oamenii din el şi
distrugând zeul de fildeş. Manga a împietrit şi
ea aruncată pe lespezile din piatră, iar oraşul
Mangalia ce îi poartă numele încă aminteşte de
frumoasa regină a oraşului scufundat.
24 | 79
 !

Poveştile pescăreşti ne vorbesc şi despre

numeroase creaturi fantastice care populează
apele mărilor, iar Marea Neagră nu putea fi
lipsită de supranatural. Folclorul românesc
vorbeşte despre Sorbul Mării generator de
secetă sau furtună, sirene ce îşi fac apariţia când
apele sunt calme şi care „vrăjesc” marinarii ce
le aud cântecul, Vidra Mării ce stăpâneşte apele În numărul III al revistei cultural-
şi fiinţele din mare şi care domneşte tăcut din artistice se află mai multe imagini cu picturi
palatul din adâncuri. Insula Şerpilor celebre.
înconjurată de apele Mării Negre este un alt loc
populat de fantastic. Considerată a fi un portal
magic, insula este o creaţie a lui Poseidon – Vă provocăm să le descoperiți, să le
zeul mării la greci – la dorinţa zeiţei Thetis. recunoașteți numele autorilor și operele
acestora.

Inexplicabilul din adâncuri Pentru verificare ne puteți trimite

răspunsurile pe pagina de Facebook
În afara legendelor care învolburează fb.com/Vox.Authors.
apele Mării Negre, adâncurile par să aibă şi o
aură de inexplicabil care intrigă şi atrage
numeroşi cercetători, dar şi iubitori de
paranormal. Aspectele sale stranii au
determinat inclusiv o asemănare cu celebrul
Triunghi al Bermudelor unde au avut loc
multiple dispariţii. Cei de la NASA infirmă Definiţia mea favorită a unui intelectual
supoziţiile fanteziste despre OZN-uri în
adâncul Mării Negre deşi s-a declarat în
este: "Cineva care a fost educat dincolo
numeroase rânduri vizualizarea unor aparate de de inteligenţa sa". – Arthur C. Clarke
zbor cel puţin ciudate deasupra sau despre
spirite malefice ale apelor, recunoscând însă
existenţa unor anomalii magnetice existente în
apele mării.
Mara Caloian

N r . III, 2 0 17 25 | 79

A
pele întunecate ale mărilor şi
oceanelor poartă în valuri un
număr infinit de poveşti, ascund
secrete în adâncuri şi păstrează veşnic mistere
pe care uneori le sparg de ţărm, lăsând oamenii
să se joace în încercarea de a le desluşi.
„Fantomele mărilor” - „navele-strigoi” ce
bântuie apele lumii – au fascinat dintotdeauna,
iar legendele savurate în lumea navigaţiei le-au
dat aură de imortalitate în pofida trecerii
vremii. Chiar şi astăzi, nave celebre par să învie
din negura timpului şi să plutească peste mările
învolburate asemeni unor fantome ce comunică
mut taine neînţelese.
Miturile ţesute în jurul acestor vase fantomatice
conferă o vrajă aparte călătoriei pe apă, iar
poveştile spuse de obicei la lăsarea
întunericului transformă istorisirile într-unele
captivante, sorbite cuvânt cu cuvânt atât de
cunoscători cât şi de amatori.
N r . III, 2 0 17
Mary Celeste
Una dintre celebrităţile navelor
fantasmagorice este fără îndoială Mary Celeste
despre care s-au scris kilometri întregi de
articole în încercarea disperată de a explica
fenomenul bizar petrecut cu această brigantină.
Cu toate acestea, nici tonele de cerneală
consumată, nici cercetările amănunţite şi nici
titlurile menite să promită o explicaţie a celor
întâmplate nu au reuşit să dezlege misterul din
jurul acestui vas-fantomă.
În 1872, la data de 7 noiembrie, brigantina
Mary Celeste pleacă spre Genova din portul
New York pentru a transporta o încărcătură de
alcool. Un vânt calm, un cer senin şi un ocean
tăcut nu prevesteau ce avea să urmeze. Şi
totuşi...
Atunci când bricul Dei Gratia întâlneşte Mary
Celeste şi brigantina nu răspunde semnalului de
salut, căpitanul cargoului decide să urce la
bordul acesteia pentru a verifica ce se întâmplă.
Nu mică i-a fost mirarea să constate că pe navă
nu era nimeni. Pustietatea generează fiori reci,
mai ales că totul indica prezenţa oamenilor cu
cel mult câteva minute în urmă. O scrisoare de-
abia începută aştepta răbdătoare ca peniţa să fie
scoasă din călimară pentru a-şi primi
continuarea, o pernă încă păstra amprenta
capului unui copil, banii şi valorile erau
nederanjate. Nimic nu indica vreun potenţial
atac. Totul inspira un calm înfricoşător, iar
liniştea mormântală nu prevestea nimic bun.
Căpitanul bricului Dei Gratia investighează pe
cont propriu absenţa echipajului de pe Mary
Celeste dar, constată că lipsesc cu desăvârşire
cronometrele, ceasurile sau documentele
pasagerilor. Ultima speranţă este jurnalul de
bord, însă lecturarea acestuia îi aduce un nou
şoc: ultimele zece zile nu sunt trecute în jurnal
lăsând totul într-o ceaţă de nepătruns. Era
limpede că vasul fusese părăsit dar un „de ce”
rostit în mod obsesiv atât cu voce tare cât şi
mintal nu dă pace nimănui. Câteva pete răzleţe
de sânge găsite pe punte şi absenţa bărcii de la
pupa sunt singurele indicii care duc cu gândul
la plecarea echipajului ce nu a mai fost găsit
nicicând.
26 | 79
Ulterior au fost efectuate cercetări amănunţite
de către experţi, marinarii au fost căutaţi în
zadar, s-a încercat emiterea unor teorii logice şi
plauzibile care să explice dispariţia subită a
personalului şi a pasagerilor de pe brigantina
abandonată şi au curs râuri de cerneală în
multiple publicaţii ale vremii, povestea
devenind virală şi fiecare ipoteză apărută
transformându-se într-un adevărat deliciu
pentru amatorii de senzaţional. Mary Celeste
rămâne şi astăzi un mister nedesluşit, o enigmă
a cărei dezlegare o are doar adâncul apei, o
legendă spusă cu patos de marinari dornici de
poveşti sinistre.
Resolven
Bizaritatea ce învăluie Mary Celeste nu
este singura de acest gen. Brigantina cu
echipajul dispărut nu este un caz singular,
acestei înfricoşătoare poveşti adăugându-se
altele încă şi mai ciudate. Bricul Resolven a
reuşit în acest sens să provoace adevărate
ipoteze, care mai de care mai neverosimile şi
mai încărcate de grotesc. Doisprezece ani mai
târziu de la incidentul inexplicabil al vasului
maritim Mary Celeste, o altă navă avea să
genereze panică şi să intrige oamenii din toate
colţurile lumii. Este vorba despre bricul
Resolven care pleacă în zorii zilei de 27 august
spre Grand Banks pentru a colecta peştele. În
29 august este întâlnită de un vas britanic –
HMS Mallard – şi, la fel ca în cazul brigantinei
Mary Celeste, se constată că nava este
abandonată, şi de această dată tot în condiţii
bizare. Căpitanul de pe HMS Mallard
realizează cu stupoare că pasagerii părăsiseră
nava cu cel mult zece minute înainte de urcarea
lui la bord – focul aprins din bucătăria bricului
o demonstra cu desăvârșire – şi totuşi, pe
întinderea nesfârşită de apă, nu era nici urmă de
marinarii care plecaseră cu o simplă barcă de
salvare. Exista un motiv al dispariţiei subite?
Dacă da, acesta s-a pierdut în valurile mării,
odată cu echipajul a cărui soartă rămâne şi
astăzi o taină a apelor.
Prin multitudinea de articole referitoare la
misterul bricului Resolven, recent, unul dintre
strănepoţii căpitanului dispărut John James, s-a
hotărât să cerceteze întâmplările pe cont
N r . III, 2 0 17
propriu. Căutările sale prin arhive şi
informaţiile obţinute pe parcursul
investigaţiilor l-au făcut chiar să ia hotărârea de
a scrie o carte despre destinul neelucidat al
marinarilor de pe Resolven. Acesta crede chiar
că străbunicul său ar fi putut trăi şi că are şanse
de a-i găsi mormântul.
Că a fost vorba despre un blestem al navei sau
despre enigma Atlanticului, nu se poate spune
cu certitudine, dar, Resolven se va pierde
pentru totdeauna patru ani mai târziu în
Northport.
Albion
Printre „fantomele mărilor” se numără şi
aşa-zisa „navă de cristal” care a provocat nu
doar rumoare ci şi panică. Construit în 1891 de
Sir Raylton Dixon & Co., vasul de pescuit
britanic Albion dispare în acelaşi an în condiţii
inexplicabile în apele oceanului. Căutările sunt
zadarnice deoarece nava nu este găsită.
Supoziţiile duc inevitabil către teoria
scufundării deşi, în lipsa dovezilor, nimic nu
poate fi luat drept concludent.
Până atunci, navele cristalizate erau un
fenomen rar întâlnit; cu toate acestea, nu se
putea spune că existenţa lor nu era cunoscută.
Urgiile mărilor nordice îi determinau adesea pe
marinari să părăsească vasele, iar acestea
înfruntau iarna fără a ajunge de fiecare dată în
adâncul apei. Acestea puteau pluti în derivă
luni întregi ajungând să îngheţe şi de aici
aspectul de cristal dat de gheaţă. Forma
vechilor vase de pescuit cu pânze ajuta la iluzia
fantastică de navă-fantomă, iar marinarii
dezvoltau adevărate poveşti sinistre despre
acestea, în acelaşi timp, superstiţiile
neîntârziind să apară, precum şi temerile
generate de anumite zile pentru navigat în larg
sau credinţele despre „apele blestemate” care
ţineau vasele departe de ele ori înghiţeau
oameni.
Cât anume era adevărat din povestirile
marinăreşti nu se poate afirma, dar nava
britanică Albion a avut totuşi parte de mai
multă celebritate decât un simplu vas de pescuit
eşuat în mările nordice. După bizara dispariţie,
27 | 79
Albion îşi face apariţia teatral, în vârful unui
iceberg gigantic, îngheţată şi înfricoşătoare,
provocând fascinaţie dar şi teamă. S-a încercat
cu resursele vremii recuperarea cadavrelor
marinarilor, dar încă odată forţa apei s-a
dovedit a fi de neînfrânt, iar voinţa iernii de
neclintit. Părând să râdă de efortul inutil al
oamenilor, uriaşul de gheaţă s-a îndepărtat tot
mai mult lăsând în urmă groaza de necunoscut
şi loc de multiple interpretări care au animat
cântecele şi istorisirile echipajelor navale de-a
lungul vremii.
Ellen Austin
„Orice vas are un suflet şi îi este scris un
destin.” - ist. Nikolai Cerkaşin
Pornind de la vorbele istoricului de origine
rusă, se poate afirma că velierului Ellen Austin
i-a fost predestinată pieirea în apele reci şi pline
de mistere ale Atlanticului.
Triunghiul Bermudelor a dat naştere la
numeroase poveşti înspăimântătoare, menite să
ţină departe de apele oceanului multă vreme
navele marine şi să incite cercetătorii să caute
explicaţii logice şi argumentative pentru
bizarităţile petrecute adesea în acest loc al
tenebrelor. Teorii care mai de care mai
fantastice au fost emise atât de oameni de
ştiinţă cât şi de jurnalişti sau pur şi simplu de
către iubitori de paranormal. Faptul că locul ar
fi controlat de extratereştri este doar una dintre
ipotezele fanteziste ce au iscat panică în istoria
navigaţiei. Vasul american Ellen Austin şi-a
găsit sfârşitul în Triunghiul Bermudelor după o
întâmplare cel puţin ciudată.
Întâlnind un schooner părăsit dar în stare bună,
marinarii de la bordul velierului au decis să ia
cu ei ambarcaţiunea, iar o parte din echipajul de
pe Ellen Austin s-a urcat la bordul ei. Un vânt
răzleţ venit de nicăieri s-a transformat în
furtună şi a despărţit cele două vase pentru
două zile. În cea de-a treia zi, căpitanul de pe
Ellen Austin a realizat că cei patru marinari
trimişi la bordul schoonerului erau de negăsit.
Faima Triunghiului Bermudelor era destul de
cunoscută, oamenii au început să se teamă că
nava ar fi blestemată şi au refuzat să se mai urce
pe puntea ei. Căpitanul Baker a promis mari
N r . III, 2 0 17
sume de bani pentru ca alţi membri ai
echipajului să navigheze pe schoonerul
abandonat. Nici de această dată norocul nu le-a
surâs deoarece un nou uragan s-a pornit din
senin, iar cele două nave au dispărut pentru
totdeauna în mod inexplicabil.
Înainte de a se pierde într-un Atlantic întunecat,
Ellen Austin a fost avariată în multiple rânduri,
fapt pentru care au apărut rapid presupuneri
legate de un eventual blestem al navei. Despre
schoonerul pierdut s-a emis însă o ipoteză mai
verosimilă, aceea că numărul mic de marinari
aflaţi la bord nu a putut face faţă condiţiilor
atmosferice dezastruoase, iar scufundarea
ambarcaţiunii a fost inevitabilă. Cu toate
acestea, soarta tragică a velierului Ellen Austin
a reuşit să dezvolte încă şi mai mult angoasele
marinăreşti legate de oceanul Atlantic şi de
predilecţia acestuia pentru vieţi omeneşti.
Hermania
Secolul XIX aduce cu sine şi o
dezvoltare a traficului comercial marin care
atrage pirateria ca un magnet. Navele din lemn
care erau atacate, erau deposedate de bunuri, iar
membrii echipajelor erau, în cele mai multe
cazuri, ucişi cu sânge rece şi aruncaţi ca hrană
pentru peşti. Vasele atacate erau de obicei
abandonate şi pluteau în derivă chiar şi luni
întregi. În afară de piraţii mărilor, existau şi
condiţiile meteorologice, deseori nefavorabile.
Orice uragan lăsa în urma lui nume de nave ce
nu aveau să mai ajungă vreodată în porturi, iar
vieţile pierdute în valuri umpleau liste întregi.
Miile de oameni dispăruţi în braţele apelor şi
vasele fantomatice plutitoare au generat şi o
varietate de legende, mai ales atunci când
lipseau cu desăvârşire explicaţiile logice.
O astfel de legendă este cea schoonerului
olandez – Hermania. Anul 1849, 31 aprilie, în
sudul Angliei – cu mai bine de douăzeci de ani
înainte ca Mary Celeste să creeze un adevărat
ambarcaţiunea este întâlnită plutind în derivă
de către vasul de pescuit Fame, cel din urmă
constatând că Hermania suferise multiple avarii
cel mai probabil dintr-o coliziune cu un iceberg
sau cu un alt vas. Zgârieturile vizibile de pe
corpul de lemn al navei precum şi catargele
28 | 79
frânte nu distruseseră vasul care se afla totuşi
într-o stare destul de bună. Urcând la bordul
Hermaniei, căpitanul de pe Fame realizează că
echipajul lipseşte cu desăvârşire. Deşi s-a
încercat căutarea marinarilor, aceştia nu au mai
fost vreodată găsiţi, iar suspiciunile despre un
eventual atac al piraţilor au început să capete
contur. Deşi este o explicaţie logică, faptul că
nici trupurile membrilor echipajului nu au fost
vreodată găsite, au generat şi o serie de istorisiri
fantastice despre un blestem al schoonerului
Hermania încă din momentul în care aceasta ar
fi plecat pe apă.
Lista navelor ce încă bântuie imaginaţia
echipajelor marine chiar şi astăzi când
tehnologia a avansat simţitor poate continua cu
multe alte nume. Epoca „navigaţiei fără radar”
a avut grijă să ofere posterităţii multe dispariţii
misterioase şi cazuri neelucidate, iar apelor li s-
a dat un tribut uman colosal pentru dreptul de a
naviga astăzi în linişte pe mări şi oceane. Cu
toate acestea, se pare că poveştile fantastice nu
sunt uitate şi, chiar şi cel mai mic incident duce
rapid spre o adevărată istorisire în care
supranaturalul îşi face treaba. Un asemenea caz
este vasul Liubov Orlova. Conform publicaţiei
The Sun, acesta a dispărut în repetate rânduri
din porturile în care era ancorat şi abia anul
trecut s-a reuşit recuperarea lui din apele
Atlanticului. Liubov Orlova a fost un factor
declanşator al vechilor poveşti marinăreşti, iar
denumirea de vas-fantomă nicidecum nu mai
produce uimire.
Mistere maritime, folclor marinăresc, date
reale, imposibil, ireal, ambarcaţiuni celebre cu
final tragic, suflete înecate... apele lumii ascund
în adâncuri poveşti nerostite cu final niciodată
cert.
Mara Caloian
N r . III, 2 0 17
★ Servicii promovare pentru edituri ★
⊙ Abonament lunar Basic ⊙
✓ Găzduirea unui banner al editurii;
✓ Publicarea și găzduirea listei/catalogului cu
cărțile editurii;
✓ Articol de prezentare/reclamă a editurii;
✓ Publicarea tuturor comunicatelor de presă
privind aparițiile și lansările din luna
respectivă;
✓ Redactarea profesionistă și publicarea a
maxim 4 recenzii/lună;
✓ Postarea anunţurilor de interes specific ale
editurii pe site-ul nostru și pe cele ale
partenerilor;
✓ Includerea a 10 titluri de carte în librăria
Bibliocarti;
✓ Toate materialele promoționale vor fi
publicate/distribuite și în bloguri, grupuri,
pagini și profiluri din social media.
✓ Preț abonament lunar Basic : 320 lei fără
TVA
⊙ Abonament lunar Premium ⊙
✓ Găzduirea unui banner al editurii;
✓ Publicarea unui link către lista/catalogul
cărților editurii și publicarea catalogului în
revista tipărită Vox Authors;
✓ Articol de prezentare/reclamă a editurii în
limita a 500 – 600 de cuvinte;
✓ Publicarea tuturor comunicatelor de presă
privind aparițiile și lansările din luna
respectivă;
✓ Publicarea de advertoriale pe site-uri și
bloguri partenere (patru/lună);
✓ Interviu cu managerul editurii în revista
cultural-artistică Vox Authors;
✓ Publicarea de recenzii sau/și texte de
prezentare a maxim 4 cărți trimise editură;
✓ Includerea a 15 titluri de carte în librăria
Bibliocarti;
✓ Publicarea planului editorial al editurii;
✓ Postarea de anunțuri de interes specific ale
editurii pe site-ul nostru și cele ale
partenerilor
✓ Toate materialele promoționale vor fi
publicate/distribuite și în grupuri, pagini și
profiluri din social media.
✓ Preț abonament Premium : 660 lei fără TVA
29 | 79
 MAPAMOND
SUB LUPĂ

10
istorici
remarcabili

1. Herodot
2. Plutarch
3. Vasily Tatishchev
4. John Lingard 6. Daniel J. Boorstin
5. Hegel 7. Niall Ferguson
8. François Furet
9. Huang Sen-Fan
10. Theodore Roosevelt

Foto: Ovidiu Mihai

N r . III, 2 0 17 30 | 79

P
oveştile încărcate de magie care
ne-au fascinat copilăria şi
continuă să provoace la visare şi
universul adulţilor au în ele nu doar fantezie şi
imaginaţie, ci şi picături de realitate adesea
ignorate de cititori. Lecturând basmele, ne
trezim plimbându-ne pe tărâmuri fermecate, de
unde nu am mai dori să ne întoarcem în
realitatea modernă dar cenuşie. Castele care îţi
taie răsuflarea, peisaje magnifice, construcţii
impunătoare sau locuri înfricoşătoare – toate
atrag spre ele cu forţa unui magnet colosal.
Basmele au această putere – de a ne teleporta
într-o lume magică unde totul este învăluit în
mantia frumosului. Şi după călătorii
memorabile prin paginile a zeci de poveşti, e
vremea să vedem şi în plan real locuri şi clădiri
magice ce par a fi ieşit dintre coperte.
Turnul lui Rapunzel – UK
Vă amintiţi de fata blondă cu cel mai
lung păr din lume? Ei bine, turnul înalt în care
vrăjitoarea cea rea o ţinea închisă de la vârsta
de doisprezece ani există în realitate şi este
localizat în Huddersfield, UK. Privindu-l, parcă
scenele de basm capătă contur, iar personajul
cu părul ca aurul ce îşi despletea podoaba
capilară pentru a-l ajuta pe prinţ să poată urca
în turn cu ajutorul ei devine verosimil.
Construcţia este una ce datează de milenii şi de-
a lungul timpului a fost un subiect de discuţie,
N r . III, 2 0 17
o sursă de legende şi de speculaţii. Clădirea mai
este cunoscută şi sub numele de „Turnul
Victoriei” în cinstea Reginei Victoria.
Castelul lui Făt-Frumos, Elveţia
Poveştile cu Făt-Frumos sunt
nenumărate, aproape în fiecare basm existând
un erou masculin cu însuşiri excepţionale şi cu
o frumuseţe menită să farmece privirile. Şi, aşa
cum bine ştim, orice prinţ are şi un castel pe
măsura calităţilor sale şi care fascinează
călătorii prin basm. În realitate, Castelul lui
Făt-Frumos îl găsim în Elveţia, în Gstaad, situat
pe un deal şi oferind o privelişte de vis asupra
Alpilor Elveţieni. Purtând denumirea de Gstaad
Palace, construcţia este un hotel din 1913 care
de-a lungul timpului a beneficiat de numeroase
modernizări pentru a oferi oaspeţilor cele mai
bune servicii. Rezervările se fac cu greu şi cel
puţin cu unul sau chiar doi ani înainte.
Casa Hobiţilor – Franţa
Bilbo Baggins, personajul lui Tolkien a
reuşit să ne farmece nu doar cu aventurile sale,
ci şi cu locuinţa confortabilă în care îşi ducea
traiul. O astfel de căsuţă, ruptă parcă din
paginile cărţii „O poveste cu un hobbit” a fost
construită în zilele noastre de către Simon Dale
în Franţa. Pretextând că ne aflăm în imediata
vecinătate a unei „catastrofe ecologice”,
bărbatul a ales să locuiască într-o căsuţă eco -
ce trebuie să recunoaştem că este incredibil de
primitoare şi călduroasă – pe care şi-a
31 | 79
construit-o singur din materiale naturale şi
recondiţionate. Ce a reuşit? O locuinţă cu
adevărat fermecătoare.

Pădurea Fermecată – Germania

În majoritatea basmelor există o pădure

fermecată în care nu se ştie ce făpturi magice ai
putea întâlni sau peste ce ai putea da. Învăluită
în mister, atractivă prin necunoscutul în care
păşeşti, pădurea conţine acel element de magie
despre care nu ştii dacă e pozitivă sau din
contră, malefică. O astfel de pădure găsim în
Europa Park, Germania – un loc ce îndeamnă
la aventură, desprins din poveştile Fraţilor Vă invităm să apreciați pagina noastră
Grimm. Europa Park este cel mai mare parc oficială de Facebook
tematic din Germania, iar Pădurea Fermecată https://www.facebook.com/Vox.Authors/
este din 2011 o nouă zonă a parcului.

Oraşul Vrăjitorilor – Belgia

Basmele ne poartă adesea şi prin locaţii Suntem aproape convinși că primele

neobişnuite unde sălăşluiesc vrăjitori şi
rămășițe ale unui dinozaur au fost
vrăjitoare, personaje mai mult sau mai puţin
atractive, dar cu certitudine posesoare ale unor
descoperite de Gideon Mantell în 1822, în
puteri ce întrec imaginaţia. Şi dacă în unele comitatul Sussex din Anglia!
poveşti, aceste fiinţe trăiesc în păduri cum e
cazul vrăjitoarei din Hansel & Gretel, în altele,
trebuie să păşim pe tărâmuri încărcate de magie Mulțumiri speciale paginii de Facebook
pentru a realiza că sunt locuite de vrăjitori. Un
astfel de tărâm fermecat este considerat a fi “Cărți nemuritoare” pentru susținerea
oraşul Ghent din Belgia, oraş ce pare învăluit în acordată revistei noastre și platformei
lumini de vrajă de fiecare dată când întunericul
Bibliocarti.com.
se aşterne. Arhitectura medievală foarte bine
conservată a locaţiei contribuie cu succes la
aspectul fascinant creat alături de numeroasele
parcuri naturale ale oraşului şi de multiplele
muzee ce adăpostesc pagini de istorie.
Uneori, imaginaţia autorilor de poveşti se
activează la vederea unei locaţii inedite şi aşa
iau naştere plaiurile şi construcţiile magice.
Sau... poate că volumele de basme conţin un
strop de magie care reuşeşte uneori să evadeze
dintre pagini şi să metamorfozeze în lumea
reală elemente de poveste. Oricum ar fi,
locurile desprinse parcă dintr-un univers
fantastic merită văzute măcar o dată în viaţă.
Mara Caloian

N r . III, 2 0 17 32 | 79

T
rebuie să admitem că există
oraşe turistice care atrag
vizitatorii ca un magnet, cu o
forţă colosală. Aceştia revin în locurile care i-
au fascinat acumulând amintiri de neuitat,
păstrate cu grijă în albume foto şi gravate în
memorie. Braşov este unul dintre acele oraşe
încărcate de obiective turistice, de istorie, de
medieval, care te fac să revii de fiecare dată cu
plăcere şi cu aparatul foto pregătit pentru a
imortaliza momente memorabile. Călătorii
descoperă un oraş modern şi în acelaşi timp
posesor al unui mix neaşteptat de istorie,
cultură şi artă contemporană. O simfonie de
medieval, Braşovul reflectă o bucată din
patrimoniul cultural al României care merită
văzută, admirată şi, bineînţeles, împărtăşită la
nivel internaţional ca un motiv de mândrie
specific românească.
Considerat unul dintre cele mai
frumoase oraşe ale României, Braşovul
reuşeşte să atragă anual numeroşi vizitatori atât
din ţară cât şi de peste hotare. Astăzi vă
prezentăm pe scurt câteva obiective turistice în
Braşov pentru care merită cu siguranţă să vă
luaţi o vacanţă pentru a le vizita.
Începem cu Castelul Bran pe care nu îl
puteţi rata. Clădirea este un adevărat monument
arhitectonic şi, în acelaşi timp o construcţie ce
poartă în ziduri nu doar veacuri de istorie ci şi
legende nenumărate, dintre care cele mai
cunoscute sunt cele ale vampirului Dracula. Nu
ne aşteptăm, bineînţeles, să vedem celebrul
conte însetat de sânge umblând pe coridoare,
dar un ghid amabil cu siguranţă va face o
prezentare a vremurilor pe care Castelul Bran
le-a cunoscut. Pentru aceia care au chef de
distracţie la maxim, Parc Aventura este o
locaţie mai mult decât ideală. Sportul este
combinat cu relaxarea, iar adrenalina creşte la
maxim, bineînţeles, în condiţii de siguranţă.
Traseele sunt concepute atât pentru copii cât şi
pentru adulţi, iar activităţile sunt parcă menite
să te scoată din rutina internetului.
N r . III, 2 0 17
Muzeul de etnografie Braşov este un alt
obiectiv demn de bifat pe lista de vizite.
Colecţiile atent expuse oferă vizitatorilor
informaţii importante despre cultura şi
civilizaţia din Braşov de-a lungul vremii. Se
poate admira un patrimoniu textil excepţional
în care sunt ţesături decorative dar şi costume
tradiţionale din zona Braşovului, precum şi
războaie de ţesut sau instrumente
meşteşugăreşti. Ne îndreptăm spre un alt
muzeu, de data aceasta este vorba despre
Muzeul civilizaţiei urbane din Braşov unde este
evidenţiată evoluţia civilizaţiei pe parcursul
secolelor. Pictură, fotografie, decoraţiuni,
mobilier sau vestimentaţie sunt expuse în faţa
vizitatorilor. Există şi expoziţii temporare ca
„Bonbons, Chocolat, Caramels” - expoziţie
despre istoria ciocolatei la Braşov cu aromă şi
gust, bineînţeles, de ciocolată. Simbol al
Braşovului şi situată chiar în centrul oraşului,
Biserica Neagră este o bucată de istorie
autentică imposibil de ratat într-o vizită în
Braşov. Construit în stil gotic, monumentul
arhitectonic poartă denumirea de „Biserica
Neagră” datorită unui incendiu care i-a adus
multiple daune dar şi fum. Edificiul de cult este
cel mai mare din România şi, deşi restaurat în
numeroase rânduri, reuşeşte şi astăzi să îşi
păstreze grandoarea şi frumuseţea,
impresionând privitorii. Deasemenea, colecţia
fascinantă de covoare orientale din interiorul
clădirii merită văzută. Atenţie însă, pozele în
interior sunt din nefericire, interzise. Prima
Şcoală Românească este o altă atracţie a
Braşovului, iar ghidul explică foarte bine, sub
formă de poveste, pagini de istorie ale clădirii,
ale educaţiei şi ale Braşovului. Unicitatea
exponatelor te face să realizezi rapid că ai în
faţă chiar trecutul şi senzaţia că timpul s-a
întors e fascinantă. Putem vedea prima biblie
sau primul dicţionar, sala de clasă Anton Pann
care aminteşte de acel stil de şcoală întâlnit în
cărţile vechi, picturi, mobilier, icoane, etc.
Frumuseţea Braşovului atrage cu siguranţă
numeroşi iubitori de istorie dar şi călători
dornici de aventură. Genul de oraş pe care vrei
să îl revezi iar şi iar, Braşov îşi aşteaptă în
fiecare sezon turiştii cu braţele deschise.
Mara Caloian
33 | 79

C
apitalele europene atrag anual
milioane de vizitatori din
întreaga lume atât prin
obiectivele turistice cât şi prin unicitatea lor în
ceea ce priveşte cultura, istoria şi felul în care
au reuşit să combine vechiul şi noul în aşa fel,
încât ambele să se contopească în mod
armonios. Iată un top 5 al capitalelor ce nu pot
fi omise de pe lista destinaţiilor de vacanţă
pentru că... trebuie să le vezi măcar o dată în
viaţă.
Londra
Capitala britanică este cu siguranţă unul
dintre cele mai importante metropole ale lumii
şi, în acelaşi timp, un veritabil centru cultural-
artistic ce nu trebuie ratat. Este unul dintre cele
mai moderne oraşe şi, totodată, şi-a conservat
trecutul în multiple opere arhitecturale şi în
muzee ce găzduiesc istoria tumultoasă a
Angliei. Numeroasele sale obiective turistice
fac din Londra unul dintre oraşele adorate de
turiştii din întreaga lume. Dintre acestea,
menţionăm şi noi Turnul Londrei, Big Ben,
Palatul Westminster, Catedrala Saint Paul,
Hyde Park, Nationall Gallery.
Praga
Denumită şi „oraşul celor 100 de
clopotniţe”, capitala cehă are un centru istoric
demn de vizitat ce a fost inclus în patrimoniul
mondial UNESCO. Istoria Pragăi are multe
momente de răscruce şi toate par să răzbată din
fiecare străduţă pietruită. Pentru că, în Praga,
străzile spun poveşti acelor care ştiu să le
asculte. Unul dintre cele mai populare
metropole europene dar şi mondiale nu poate fi
omis de pe lista oraşelor pe care trebuie să le
vezi măcar o singură dată în viaţă. Dintre
obiectivele sale enumerăm şi noi Piaţa Oraşului
Vechi, Muzeul Naţional, Cetatea din Praga,
Cartierul evreiesc.
Roma
Vechea capitală a Imperiului Roman şi
actuala capitală a Italiei, Roma pare să îşi
etaleze istoria cu mândrie chiar şi peste secole.
Important centru istoric mondial, metropola
N r . III, 2 0 17
italiană îşi tentează anual vizitatorii cu
multiplele sale vestigii antice ce poartă în ele
legende memorabile. Este un alt oraş inclus în
patrimoniul mondial UNESCO şi un must see
pentru toţi iubitorii de istorie. Combinaţia
irezistibilă de trecut şi prezent pe care o
regăsim în Roma, fac din capitala europeană o
bijuterie preţioasă a lumii. Notăm şi noi câteva
locuri demne de vizitat: Colosseumul, Forumul
roman, La Fontana di Trevi, Capela Sixtină,
Castelul Sant' Angelo.
Paris
Oraşul de pe Sena este asociat cu
iubirea, romantismul şi aspectul vintage ce a
reuşit să se adapteze modernului de-a lungul
secolelor, făcând din capitala franceză un loc
pe care îndrăgostiţii îl vizitează anual. De
asemenea, cultura şi arta au primit un loc
binemeritat în cadrul metropolei ceea ce aduce
Parisului numeroşi turişti iubitori de opere de
artă găzduite în muzeele celebre ale Franţei. Nu
putem omite nici faptul că Parisul este un
adevărat centru al modei internaţionale şi că
este asociat cu eleganţa. Printre principalele
sale obiective turistice se regăsesc Turnul
Eiffel, Muzeul Luvru, Arcul de Triumf,
Grădinile Tuilleries, Parcul Asterix,
Disneyland.
Madrid
Capitala Spaniei este un oraş bogat din
punct de vedere cultural, iar caracterul deschis
al locuitorilor atrage turiştii ca un magnet. Unul
dintre cele mai primitoare oraşe europene are
grijă să îşi „infecteze” vizitatorii cu bună-
dispoziţie, cu bucuria de a trăi, cu o viaţă de
noapte extrem de animată, dar şi cu multiple
obiective turistice prin care îşi evidenţiază
cultura şi istoria. Trecem şi noi pe lista
obiectivelor de neratat din Madrid următoarele:
Muzeul Prado, Palatul Real, Piaţa San Miguel,
Mânăstirea El Escorial, Stadionul Santiago
Bernabeu, Parcul Buen Retiro.
V-am deschis apetitul pentru o excursie
prin capitalele europene? Dacă da, vă invităm
să lecturaţi şi informaţii mai puţin cunoscute
despre alte oraşe ale lumii demne de vizitat, în
rubrica de Travel a site-ului.
Mara Caloian
34 | 79

C
onstrucţiile bizare atrag ca un
magnet turiştii din întreaga
lume. Concepte arhitecturale
care provoacă imaginaţia, atât vechi cât şi noi,
sunt adevărate must see pentru iubitorii de
călătorii, iar dintre acestea, castelele sunt
atracţiile principale. Fascinante, impunătoare,
dominante, castelele au reuşit întotdeauna să
creeze acea senzaţie de întoarcere în timp chiar
şi pentru câteva secunde – poate de aceea,
vizitatorii nu contenesc să vină an de an pentru
a petrece timp în compania lor. Dar castelele nu
sunt doar imagini de poveste. Ele sunt reale,
tangibile, reci şi, în plus, unele dintre ele sunt
cu adevărat neobişnuite. Forme ciudate, locaţii
inimaginabile pentru astfel de construcţii, idei
pe care arhitecţii vremii le-au pus în practică
apelând la curaj şi multă istorie putem găsi
păşind pe treptele celor mai neobişnuite castele
din lume.
Castelul din peşteră – Slovenia
Unul dintre cele mai neobişnuite castele
ale mapamondului este cu siguranţă Castelul
din peşteră (Predjamski Castle). Construcţia
este situată în Slovenia, fiind în trecut foarte
greu accesibilă. Creaţia arhitecturală datează în
forma actuală din secolul XVI şi este construită
în stâncă, la intrarea în peştera
Postojna. Numeroase legende
povestesc despre evenimentele la
care acest castel a participat ca
martor mut, trecând prin bătălii,
dar şi prin momente de glorie.
Distrus atât de asedii cât şi de un
cutremur major, Castelul din
peşteră a beneficiat de
reconstruire de două ori. Astăzi
poate fi vizitat cu uşurinţă de
către turişti, datorită drumului
modernizat.
N r . III, 2 0 17
Palatul Potala – Tibet
Cel mai mare monument al Tibetului, o
dovadă palpabilă de măreţie şi grandoare, a fost
construit în 637 de împăratul Songtsen Gampo
pe unul dintre munţii din regiune, la o altitudine
de peste 3000 de metri. Mult mai târziu, în
1645, au fost adăugate alte clădiri formându-se
un complex arhitectural excepţional. Este unul
dintre palatele foarte bine conservate ale lumii,
nesuferind daune majore care să necesite o
reconstrucţie. Clădirea masivă în stil tibetan a
intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO din
1994 şi funcţionează astăzi ca muzeu deschis
vizitatorilor.
Castelul Kelburn – Ayrshire
Construcţia istorică datând din secolul
XIII a fost împodobită în 2007 cu graffiti din
permisiunea Lordului Glasgow care avea în
plan renovarea faţadei. Castelul s-a transformat
într-o mare de picturi murale colorate
înfăţişând diverse scene şi personaje de desen
animat care fac deliciul privitorilor. Unul dintre
cele mai vechi palate scoţiene a încântat
milioane de vizitatori prin culorile vibrante
folosite de artiştii brazilieni. Recent, din cauza
faptului că s-a descoperit că cimentul este
deteriorat, s-a recurs la îndepărtarea picturilor,
dar se pare că edificiul va fi repictat, iar
desenele vor fi o surpriză.
35 | 79
Castelul de gheaţă – Lincoln, New
Hampshire
Creatorul Castelului de gheaţă, Brent
Christensen, a început uimitoarea construcţie
cu câteva cuburi de gheaţă şi zăpadă. Astăzi,
castelele de gheaţă sunt evenimente anuale
remarcabile care ne duc cu gândul la Frozen
deşi nu au nicio legătură cu producţia
cinematografică. Construcţia unui astfel de
castel necesită tone de gheaţă şi o muncă
titanică – rezultatul fiind însă pe măsură,
deoarece, la final, un castel de gheaţă pare cu
adevărat desprins dintr-un basm având în
special noaptea o aură de magie. Clădirile
spectaculoase s-au transformat aşadar într-o
afacere profitabilă, iar biletele de intrare în
castelele de gheaţă se vând cu rapiditate.
Castelul Chenonceau – Franţa
Celebrul castel primit în dar de Diane de
Poitiers de la amantul ei, regele Henric al II-lea,
a fost şi este una dintre bijuteriile Franţei,
folosit chiar şi în literatura de însuşi Honore de
Balzac. Astăzi, îl putem considera neobişnuit
datorită grădinilor sale care găzduiesc peste 40
000 de flori ornamentale. Cunoscut şi drept
Castelul Florilor, edificiul încărcat de istorie şi
rafinament atrage anual mii de turişti din
întreaga lume. Aceştia pot chiar achiziţiona
flori de la Atelierul de flori deschis din prima zi
a primăverii până la sfârşitul toamnei în fiecare
an.
Frumuseţea arhitecturală combinată cu
bizaritate reprezintă o atracţie majoră pentru
milioane de pasionaţi de călătorie care trec pe
listă obiective turistice ieşite din comun. Aceste
castele – mix de istorie, fascinaţie şi neobişnuit
– sunt cu siguranţă nişte locuri în care trebuie
să ajungi cel puţin odată şi care îţi vor oferi cu
siguranţă amintiri memorabile în albume foto
păstrate peste timp. Cele mai neobişnuite
castele din lume îşi aşteaptă vizitatorii în linişte
lăsând timpul să treacă peste ele, ştiind că
vremea nu le va afecta măreţia.
Mara Caloian
N r . III, 2 0 17
Pornind ca o comunitate online am
desfășurat, de-a lungul anilor, cu succes
măsurabil campanii, am donat cărți, am
organizat evenimente culturale, am dăruit
suplimente culturale cititorilor fideli, am
promovat autori, ne-am implicat, cu dăruire și
profesionalism, oriunde-am considerat că e
cazul și, mai ales, oriunde-am fost solicitați. Și
nu ne-am oprit aici. În 2016 ne-am propus ca în
următorul an să aducem editurile, anticariatele,
pe scurt vânzătorii de carte, mai aproape de
cititorii noștri prin conceptul de librărie online
BiblioCarti.
Cum funcționează?
Vânzătorii de carte ne propun noutățile
editoriale pentru care doresc să-și sporească
vânzările, iar noi le vom lista în librăria noastră,
cuprinzând pentru fiecare titlu de carte
următoarele detalii: titlu carte, autor, editura, an
apariție, format carte, număr de pagini, tip
coperta, ISBN, prețul produsului, imagine
copertă, o scurtă prezentare și alte informații
opționale relevante pentru potențialul client (a
se lua în evidență eventualele oferte).
Produsul listat în librărie va avea atașat
un formular de comandă simplu prin care
cumpărătorul va expedia comanda direct spre
adresa de e-mail al vânzătorului și/sau numărul
de telefon, urmând ca acesta să o onoreze
respectând modalitățile de transport, iar
cumpărătorul va respecta la rândul lui
modalitățile de plată aferente.
Cumpărătorul se va asigura că va
completa corect informațiile necesare pentru a
valida comanda și în funcție de ofertele
vânzătorului, acesta va înțelege că prețul afișat
conține TVA, livrarea o va face vânzătorul,
costurile transportului sunt suportate de către
client.
Facilităm accesul la librărie într-un mod
ușor și rapid pentru un public vizat din
România și Republica Moldova, oferim suport
prompt pentru vânzători și cumpărători, le
oferim posibilitatea de a-și lăsa
impresiile/recenziile despre produse și
interacționăm cu ei pe blog, dar și pe rețelele
sociale. Mai mult, listarea fiecărei cărți apare
pe site-ul nostru și are valoarea unei semnalări
a apariției cărții, iar link-ul adițional spre site-
ul dumneavoastră vă poate ajuta din punct de
vedere SEO.
36 | 79
 ARTICOLE, OPINII,

ᴥ
RECOMANDĂRI

10
descoperiri
arheologice
uimitoare
1. Gropile pline cu membre
superioare umane din oraşul Avaris
(Egipt) 6. ea mai veche mumie europeană
2. Situl arheologic din apropierea (Tirol)
Colosseumului descoperit odată cu 7. Situl neolitic din Danemarca
săpăturile pentru metrou (Roma) 8. Manuscrisele de la Marea Moartă
3. Relicvele medievale din Scoţia 9. Desnele rupestre din Peşterile
4. Castelul mayaş din Palenque Lascaux (Franţa)
5. Megaliţii din Stennes (Scoţia) 10. Ruinele Göbekli Tepe (Turcia)
Foto: Roberto Kuzmanovic

N r . III, 2 0 17 37 | 79
 T
rebuie să recunoaştem că
eroticul are ceva care atrage
într-un fel magnetic şi de-a
lungul timpului s-a regăsit nu doar dincolo de
perdele trase şi uşi închise, ci şi în majoritatea
formelor de artă de unde a fermecat priviri şi a
încântat auzul. Mergând înapoi pe urmele
eroticului îl descoperim şi în cele mai vechi
timpuri cântat de barzi, adulat de poeţi, pictat,
desenat, sculptat şi lista continuă. Încă din
Antichitate, plimbându-ne prin legendarul
Pompei, remarcăm existenţa erotismului în artă
privind picturile romane. Spectacolul erotic
intrigant oferit de Pompeii se continuă în
Renaştere inclusiv în episoade religioase.
Diferitele concepţii asupra sexualităţii şi
reprezentările lor în artă au fost subiecte
controversate, interzise şi îndelung dezbătute
până în zilele noastre când erotismul a explodat
şi mai ales... vinde.

Erotismul în literatură

Literatura universală nu s-a sfiit să

folosească fraze pentru a reda sexualitatea într-
un mod cât se poate de artistic şi de... incitant.
Cuvintele autorilor au avut darul de a stârni
imaginaţia şi de a crea senzaţii deopotrivă de
puternice. Începem călătoria prin erotismul
literar cu „Ars amandi” a lui Ovidiu unde
tehnicile de seducţie se adresează atât
bărbaţilor cât şi femeilor în trei volume
cuprinzătoare. Continuăm cu „Decameronul”
lui Boccacio unde erotismul este ridicat pe un
piedestal şi nu putem omite „Satyricon” de
Petronius unde este abordat un subiect tabu al
vremii şi anume homosexualitatea. Facem un
popas prin cele „O mie şi una de nopţi” şi
descoperim că orgiile sexuale”, adulterul, dar şi
scenele erotice suave nu erau necunoscute în
vremurile trecute, ba chiar sunt redate cât mai
detaliat. Înaintăm prin timp şi ne oprim asupra
operei lui Anais Nin, nu fără a da drept exemplu
volumul „Incest”, şi asupra cărţilor lui Henry
Miller care deasemenea abordează un erotism
dus la extrem (probabil că în cazul ultimilor doi
autori funcţionează zicala „cine se aseamănă se
N r . III, 2 0 17
adună” deoarece relaţia amoroasă dintre ei a
fost una tumultoasă). Bineînţeles că literatura
clasică erotică a întâmpinat multiple restricţii şi
interdicţii în numeroase state. Cu toate acestea,
ajungem în zilele noastre când acest gen de
literatură este devorat şi totuşi încă mai auzim
de un „Fifty Shades” interzis prin Asia...
Erotismul în pictură
Călătorim în antichitate şi rămânem cu
privirile aţintite pe frescele din băile publice
din deja precizatul oraş Pompeii. Diversele
scene erotice mai mult sau mai puţin acceptate
psihic se pare că erau destinate încântării
ochiului şi venerării trupului. Secolul XVI îl
are pe Tițian şi ale sale femei goale înfăţişate în
diverse ipostaze senzuale, iar secolul XVIII îl
putem exemplifica prin Francisco Goya şi
38 | 79
capodopera sa, „Maja goală”. Avansăm până în
secolul XIX când iarăşi suntem surprinşi de
animalicul reflectat în scenele erotice din
pictură şi exemplificăm cu operele ungurului
Zichy, majoritatea în alb şi negru, dar cu
suficientă forţă de expresie. Erotismul şocant al
antichităţii apoi al Renaşterii demonstrează că
predecesorii noştri nu prea aveau prejudecăţi,
ba mai mult, plăcerile vizuale erau expuse
tocmai pentru a bucura pe toată lumea. Nu
putem să nu amintim şi de gravurile lui
Rembrandt sau de desenele lui Picasso care
reflectă erotismul deosebit de artistic, sugerând
doar, fără a încălca tabu-urile vremii. Nuduri
sunt întâlnite şi la artişti români precum
Grigorescu, Tonitza sau Petraşcu. În zilele
noastre pictura de factură erotică nu s-a pierdut,
ba din contră, încă este „pe val”, iar exemplul
nostru este opera unui tânăr artist de origine
română – „2 Mai” de Felix Aftene.
Erotismul în sculptură
Nici sculptorii nu au ocolit erotismul, ba
din contră, şi-au folosit talentul pentru a reda
un adevărat spectacol nu doar vizual ci şi tactil.
Templele din India care înfăţişează diverse
orgii sexuale sunt doar un exemplu din
multitudinea de sculpturi care promovează
eroticul. Elemente de sexualitate în sculptură
sunt întâlnite încă din epoca de piatră când zeiţa
fertilităţii era cioplită în piatră emanând
senzualitate şi erotism. Tot sub pretextul
reprezentării zeităţilor, sculptorii greci au redat
prin operele lor un erotism estetic deosebit de
atractiv. Amintim şi de sculpturile Renaşterii şi
îl trecem revistă pe celebrul „David” al lui
Michelangelo sau sculptura din marmură a
zeului petrecerii, Dionis. Rămânem ancoraţi în
contemporanitate şi facem o oprire în Coreea
de Sud, în Jeju Loveland pentru a admira
numeroasele statui ce înfăţişează diverse poziţii
sexuale. Gustul pentru erotismul estetizant îl
întâlnim şi în sculpturile feminine ale artistului
francez Dominique Regnier şi nu putem trece
mai departe fără a menţiona „Prinţesa X” a lui
Brâncuşi, interzisă chiar la expoziţii pentru
sugestia sexuală explicită.
Mara Caloian
N r . III, 2 0 17
Erotismul în fotografie
Fotografia este arta contemporană care
ilustrează în zilele noastre cele mai profunde
semnificaţii erotice. Principala formă de
manifestare artistică a erotismului, fotografia a
reuşit să impresioneze încă din momentul în
care a luat naştere şi s-a concretizat în artă.
Deopotrivă controversate şi provocatoare,
fotografiile care au ca temă erotismul trebuie să
nu treacă dintr-un erotic rafinat în pornografie,
iar graniţa este una deosebit de sensibilă. Deşi
prima fotografie erotică ce datează din 1839 are
un autor anonim, dacă mergem pe linia
timpului, nu avem cum să nu observăm
evoluţia acestei arte precum şi dezvoltarea
surprinderii senzualităţii şi imortalizarea
erotismului într-un mod care spune mai multe
decât am crede. Ne amintim că o fotografie
valorează o mie de cuvinte şi aprobăm această
afirmaţie. Atât timp cât tehnologia a avansat,
iar internetul oferă acces la o multitudine de
imagini erotice, provocarea pe care o întâmpină
arta fotografică erotică este una de proporţii
majore. Menţionăm fotografiile lui Felix
Jacques Moulin din sec XIX si cele ale lui
Julian Mandel din secolul XX. Influenţa
franceză a jucat un rol important în fotografiile
ce reprezentau nuduri, francezii fiind şi cei care
au promovat cărţile poştale cu fotografii erotice
artistice. În timpuri moderne, fotografia erotică
se cheamă glamour photography, iar artiştii au
la dispoziţie tehnici ultramoderne pentru a
realiza fotografii de succes. Adularea
erotismului ca manifestare divină în antichitate
sau libertinajul erotic din secolul XIX au dat
lumii opere valoroase. În vremuri moderne,
când erotismul nu mai este o controversă
colosală şi când religia nu mai are puterea de a
dicta norme morale de neîncălcat, putem vizita
Muzeul Erotismului din Paris sau Muzeul
Sexului din Shangai. De erotism artistic rafinat
ne putem bucura şi prin intermediul dansului –
să nu uităm că tango-ul este considerat un dans
erotic şi senzual prin mişcările elegante şi lungi
pe care le implică, fiind chiar respins iniţial în
Londra. Muzica este o altă ramură artistică prin
care erotismul se manifestă cu succes. Melodii
şi versuri pasionale creează trăiri sufleteşti
inedite şi încheiem recomandând „Let’s get it
on” interpretat de Marvin Gaye.
39 | 79
 G
aleriile de artă precum şi marile
muzee ale lumii găzduiesc mai
multe picturi decât ne-am putea
imagina. Cu toate acestea, există picturi cu
adevărat celebre, pe care le putem admira la
nesfârşit fără ca vreun moment să se întrerupă
acea fascinaţie exercitată asupra ochiului. Vă
prezentăm şi noi astăzi 3 astfel de picturi
celebre.

1. Fata cu cercel de perlă

Pictura lui Johannes Vermeer,
supranumită şi „Mona Lisa Nordului” poate fi
privită în Haga la Galleria Mauritshuis având
acelaşi puternic impact vizual de fiecare dată.
Privirea pierdută ce pare să conţină în ea
regretele unei lumi întregi precum şi perla în
formă de lacrimă sunt punctele forte ale
tabloului devenit celebru.
2. Bal la Moara de la Galette
Tabloul realizat de Pierre Auguste
Renoir este găzduit în Paris la Muzeul d' Orsay.
Petrecerea de weekend înfăţişată în pictură redă
imaginea societăţii pariziene din secolul al
XIX-lea, când lumea profita de zilele de
sărbătoare pentru a se distra. Balul este surprins
detaliat făcând imaginea una foarte animată.
3. Crearea lui Adam
Fresca lui Michelangelo poate fi
admirată pe plafonul Capelei Sixtine în
Vatican. Parte din Geneză, scena îl înfăţişează
pe om creat după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu. Mâinile întinse dar fără a se atinge
au creat controverse şi interpretări multiple,
una dintre ele fiind aceea a unei imposibilităţi
divine de a salva fiinţa umană de la păcat.
Privite anual de sute de mii de vizitatori,
picturile celebre ale lumii rămân dovada
incontestabilă a unui talent artistic uman ce
stârneşte admiraţie. Dacă v-au atras operele
picturale prezentate, puteţi lectura şi „Picturile
controversate ale lumii” pentru alte opere de
artă cu adevărat demne de privit care, în plus,
ascund în ele taine şi mistere încă neelucidate.
Mara Caloian

N r . III, 2 0 17 40 | 79

P
rivind marea atunci când cerul
se priveşte-n ape ca-n nişte
oglinzi unduitoare, nici nu i-ai
gândi tumultul din adâncuri când suprafaţa îi
este atât de calmă. Şi totuşi, întunericul din
străfunduri ascunde nu doar poveşti cu final
tragic ci şi comori pentru găsirea cărora, mulţi
şi-au închinat vieţile. Căutări nesfârşite, ani de
scormonit în inima mărilor şi, de multe ori, ape
răzbunătoare care nu doar că şi-au menţinut
secretele bine îngropate, dar au şi luat suflete
tribut pentru îndrăzneala oamenilor de a le
tulbura adâncurile.
Cele mai „gustate” legende sunt cu
siguranţă cele piratereşti, iar în jurul comorilor
deţinute de piraţii mărilor s-au ţesut de-a lungul
timpului poveşti şi mituri ce au incitat atât
imaginaţia cât şi dorinţa de a găsi ceea ce alţii
au căutat în zadar. Veacuri întregi, căutători de
comori, cercetători sau oameni de ştiinţă au
agitat adâncurile mărilor şi insulele înconjurate
de ape după posesiunile piraţilor. Au reuşit însă
doar să stârnească revolta naturii care şi-a
ascuns încă şi mai bine avuţiile.
Cu toate acestea, încă şi astăzi, în secolul
modern, mai există oameni dispuşi să îşi aloce
şi ultimele minute din viaţă pentru a găsi
bogăţii în abisurile mărilor... şi atât timp cât vor
exista legende plutitoare pe valuri înspumate,
nici dorinţa de a porni în căutarea comorilor nu
se va stinge.
Celebru şi... sărac
Celebrul autor al lui Robinson Crusoe a
avut se pare o adevărată pasiune pentru piraţi,
inspirându-se în povestirile sale şi din multiple
cazuri reale. Un astfel de caz este cel al lui
Benjamin Bridgeman, cunoscut cel mai adesea
ca John Avery. Acesta, deşi nu a înfăptuit fapte
mai atroce sau mai măreţe decât alţi camarazi
de breaslă din epoca lui, a avut norocul ca
povestea să-i fie făcută populară de către
Daniel Defoe în „Regele piraţilor”. Din
povestirea lui Defoe nu lipsesc anumite
N r . III, 2 0 17
contradicţii pe care un cercetător le observă
rapid şi nici o poveste de iubire care îi conferă
încă şi mai multă celebritate piratului, a cărui
viaţă personală s-ar fi pierdut altfel într-o mare
de anonimat. Ceea ce nu s-ar fi pierdut însă în
necunoscut este comoara acestuia strânsă prin
jafuri care conţinea o cantitate impresionantă
de diamante. Deşi Avery o pierde şi ajunge prea
sărac pentru a-şi mai putea permite măcar un
sicriu, căutătorii de comori încă îi urmăresc
traseul în speranţa că într-o zi vor reuşi să
găsească ascunzătoarea prăzii preţioase. Nu se
ştie încă dacă celebritatea lui Avery a fost dată
de Defoe în 1720, de piesa lui Charles Jhonson
în 1712 sau chiar mai devreme, prin pamfletele
lui J. Baker în 1709, diamantele au fost însă
subiect de legendă, căutate şi controversate de-
a lungul vremii.
Există şi căutări încheiate cu success
Despre Bartholomew Roberts se spune
că a fost cel mai mare pirat al vremurilor, iar
vitejia sa în lupte, precum şi strategiile pe care
le planifica în detaliu au rămas şi acum în
poveştile marinăreşti. Acesta a reuşit în doar
câţiva ani să jefuiască mai mult de 400 de nave
maritime, iar faima i s-a împrăştiat rapid pe
ocean. Atacurile sale i-au adus şi o pradă pe
măsură, iar după o moarte total absurdă (moare
lovit de un catarg) comoara este dezgropată de
unul dintre membrii echipajului său, care o
oferă în schimbul graţierii. Primeşte însă o
bună parte din ea ca răsplată. Nu are parte prea
mult timp de bunurile primite pentru că îşi
atrage moartea prin spânzurătoare, lăsând în
urma lui o hartă. Comoara este căutată de unul
dintre moştenitori care dispare în condiţii
misterioase, dar este găsită douăzeci de ani mai
târziu de către doi prieteni despre care nu se ştie
cum au intrat în posesia hărţii. Această căutare
este una dintre prea puţinele finalizate cu
succes şi care au sădit în mintea căutătorilor de
comori şi a cercetătorilor ideea că se pot
îmbogăţi rapid prin găsirea unei astfel de avuţii.
41 | 79
Nu toţi sunt norocoşi
Bennet Graham (cunoscut drept Benito)
este un alt pirat al mărilor care în secolul trecut,
atras de pustietatea insulei Cocos, a ales să îşi
îngroape aici comorile obţinute prin jafuri şi
capturări. Un membru al echipajului său a făcut
aceeaşi alegere, iar insula costaricană s-ar fi
umplut astfel de bogăţii ce întrec imaginaţia şi
care au sedus de-a lungul timpului, după
moartea celor doi, atât de mulţi vânători de
comori, încât Costa Rica a început să perceapă
taxe pentru expediţiile desfăşurate pe insula
Cocos. Taxele nu i-au speriat însă pe căutătorii
de comori dispuşi să dea suma de bani cerută şi
drogându-se cu speranţa înavuţirii rapide, mai
ales că presa costaricană are grijă să stimuleze
aceste săpături pe insulă şi în împrejurimi. Din
păcate însă, visurile celor ce au scormonit
vreodată pământul insulei sau străfundurile
apei dimprejur s-au năruit cu fiecare efort
depus zadarnic. Oare să îşi fi ascuns aici Benito
celebrele comori sau totul a fost doar o
inducere voită în eroare? Atât pământurile
mutilate din Cocos, cât şi adâncul apelor par
adâncite într-o muţenie rău-prevestitoare.
Mara Caloian
N r . III, 2 0 17
Comori scufundate
Multiple vase şi-au găsit sfârşitul de-a
lungul timpului în braţele valurilor nemiloase,
ajungând fără drept de alegere pe fundul
mărilor şi al oceanelor, iar întunericul din
adâncuri pare să le fi înghiţit bunurile.
Scafandri şi cercetători au învolburat apele în
căutarea comorilor navelor scufundate, unele
având un oarecare succes, iar altele lăsând doar
speranţe deşarte. Un asemenea caz este cel al
galionului Santa Margarita despre care se crede
că transporta mult mai multe posesiuni
valoroase decât cele care au fost deja
recuperate. Căutările continuă şi în ziua de
astăzi, totul pornind de la un bizar obiect din
aur folosit pentru igiena dentară şi auriculară,
care a generat se pare, ideea că, pe galionul
scufundat, ar fi existat o adevărată comoară.
Privind înapoi, la nemărginita mare,
atunci când norii cerului se admiră relaxați în
ape, știm că nici corăbiile debusolate după
năstrușnice furtuni, nici vântul plimbăreț n-ar
bănui ce ascunde întunericul din străfundurile
care au dat naștere unor povești nemuritoare, al
căror final este adesea tragic, iar comorile
considerate mai prețioase decât însăși viața, s-
au transformat în ținte și căutări nesfârșite. Dar
știm că, reușind să privim în străfundul
sufletelor noastre, vom descoperi adevăratele
comori.
42 | 79
 girl (album de referință: Like a virgin) la
femeia din prezent – puternică și
neconvențională au transformat-o într-un

M
model pentru mulți dintre fanii ei. Am fost
i-amintesc că acum câțiva ani încântat de ce vedeam aici. Aveam și de ce.
- o seară de vineri friguroasă Esențele tari se țin în sticluțe mici, cum s-ar
- am intrat întâmplător într-un spune, iar în cazul de față – acest magazin – că
music store din Christchurch (Dorset), după ai naibii să fim dacă nu este mai prezentabil și
principiul „aceștia cu ce se laudă?”. Ceva mai un oarecare charity shop – avea în portofoliu
retras din sfera actualităților industriei cele mai tari staruri din întreaga lume,
muzicale, prima impresie se prezenta așteptându-și consumatorul avizat care știa
promițătoare, deloc select, dar selectiv cu sigur ce și unde să caute. Povestind acaparați de
produsele, mă întâmpină un country ceva mai subiect, am mai înșirat, noi, cei de la redacție,
vintage, un soi de Alan Jackson care-mi poseda câțiva artiști și buni și nebuni, care mai de care
plăcut timpanele, o atmosferă liniștitoare, mai năstrușnici şi am acceptat provocarea –
perfectă pentru a te face să te pierzi printre într-un acces de temeritate nemăsurabilă – fără
standurile cu casete și CD-uri – catalogate pe a ne intoxica cu vreo morbiditate – să vă
genuri muzicale. Și cotrobăind după câte una prezentăm trei personalități ale muzicii
alta, am redescoperit splendori variate, un contemporane care au marcat lumea.
exemplu ar fi Jimmy Buffett, ori James Edward
Ingram cu al său nominalizat „It's Your Night”,
iar din sfera jazzului, acest „modus vivendi” al
stilurilor, mi-au sărit în evidență Kurt Elling,
Robbie Williams (fost membru al trupei Take
That – imposibil să nu fi fredonat „Patience”)
care a făcut furori și în România nu de mult
timp – nominalizat și acesta pe la premiile
Grammy, având multe altele câștigătoare, iar
clasicii, ah, clasicii... Deja am ajuns la
vinilurile cu Pavarotti, Chopin, compozitorul și
dirijorul german Mendelssohn, Richard
Wagner (despre el se știe că e unul dintre cei
mai importanți reprezentanți ai romantismului
muzical) sau compozitorul italian Antonio
Rossini. Un vârstnic plinuț și simpatic – cu
stofă de instrumentist (clar avea buze pentru
saxofon), ca în ’70, parcă îmi citise gusturile
muzicale, orientându-mă cu un „rock is here”
spre Bob Dylan, idolul anilor ’60, desigur că
nici britanicul Ian Curtis nu avea cum să Elvis Presley (8 ian 1935 – 16 aug 1977)
lipsească sau Chester Bennington cu
momentele lor de glorie. Ca paranteză aș putea „Regele Rock'n Roll-ului” - Elvis Aaron
pomeni de Marilyn Manson al cărui stil și Presley – este şi astăzi, la aproape patruzeci de
apariție au șocat, dar care a primit într-un timp ani de la moartea sa, la fel de viu în amintirea
relativ scurt „eticheta” de personalitate care a fanilor şi muzica sa reuşeşte în continuare să
marcat tinerii. Spre pop am găsit Shakira, cucerească chiar şi generaţia tânără actuală.
Christina Aguilera, Gwen Stefani sau Madonna Încă din copilărie, Elvis a manifestat interes
care a influențat un număr mare de admiratori faţă de muzică, iar influenţele country s-au
prin stilul său nonconformist, îmbinând resimţit în cariera sa. Începând cu 1956,
sexualitatea pronunțată cu un talent muzical succesul în plan muzical explodează, iar Elvis
incontestabil. Felul în care a evoluat de la bad Presley devine cunoscut în întreaga Americă
N r . III, 2 0 17 43 | 79
lansând hit după hit. Sumele colosale câştigate
din muzică şi film îl vor ajuta să obţină un alt
trai şi un alt stil de viaţă, total diferite de ceea
ce avusese anterior carierei muzicale şi
actoriceşti.
Talentul demonstrat, atât în domeniul
muzical cât şi în cel cinematografic, îi va aduce
americanului un şir lung de concerte, producţii
cinematografice şi emisiuni TV care îi vor oferi
faimă pe plan internaţional, artistul reuşind să
impună un stil muzical propriu cu influenţe
gospel, blues şi country şi un fashion style
„adoptat” de generaţii întregi. Din căsătoria cu
Priscilla Beaulieu, sfârşită după doar şase ani,
va un singur copil, pe Lisa Marie.
Celebritatea asumată, numeroasele turnee şi
extenuarea îl vor îndrepta pe starul Americii
către tot felul de pastile bizare, droguri şi alte
„remedii” nocive. Succesul este însă în
continuă dezvoltare, deşi Elvis este internat de
mai multe ori. Dorind să realizeze cât mai
multe recorduri de audienţă şi să-şi
impresioneze fanii de pretutindeni, Elvis
Presley uită pentru un moment că este fiinţă
umană, iar acel moment îi va fi fatal. Decesul
său din 16 aug 1977, la doar 42 de ani, va
paraliza întreaga lume. Regele şi-a acordat prea
târziu un răgaz de odihnă.
Varietatea de premii câştigate în plan
muzical şi cele peste 20 de filme în care a jucat
alături de melodii de neuitat îl menţin şi astăzi
în topul preferinţelor muzicale worldwide.
N r . III, 2 0 17
Michael Jackson (29 aug 1958 – 25 iun 2009)
„Regele muzicii pop”, pe numele său
adevărat, Michael Joseph Jackson, a şocat, a
sedus, a cucerit, a intrigat şi, nu în ultimul rând,
a influenţat o întreagă generaţie de tineri.
Contribuţia pe care acesta a adus-o lumii
muzicii pop nu poate fi trecută cu vederea,
artistul reuşind să scoată hit după hit, ajungând
să fascineze publicul şi să provoace o nouă
cultură muzicală prin curajul de a opta pentru
inovaţie. Influenţele lui Michael Jackson se
resimt şi astăzi la mulţi artişti care au găsit în el
o sursă de inspiraţie.
M. J. şi-a asigurat succesul pe plan
internaţional nu doar prin talentul de
necontestat ci şi prin faptul că celebritatea l-a
ţinut pe prima pagină a tabloidelor care i-au
speculat fiecare detaliu al vieţii personale
destul de intrigante şi controversate. Multiplele
relaţii amoroase, aventurile, distracţiile
personale, dar şi şocul produs de schimbarea
radicală a look-ului l-au propulsat într-un ritm
rapid în topul preferaţilor revistelor de scandal.
Deşi s-a susţinut că albirea pielii i s-a datorat
bolii vitiligo – o suferinţă pe care Michael a
recunoscut-o public – „ajutorul” operaţiilor
chirurgicale nu a putut fi ascuns. Iniţial artist de
culoare, acesta ajunge într-un timp relativ scurt
să obţină tenul alb dorit.
Scandalurile din viaţa personală par să
nu se sfârşească pe durata întregii sale vieţi.
Căsătorit de două ori, Michael Jackson a avut
trei copii şi nenumărate relaţii extraconjugale.
Acuzaţiile de pedofilie au contribuit cu brio la
lista de probleme ale artistului, acesta reuşind
să atragă atenţia asupra lui în mod negativ, mai
ales când acestea s-au repetat în 2005. Deşi
devine iarăşi subiect principal de bârfă în mass-
media, acesta îşi pierde treptat fanii.
Numărul impresionant de premii
obţinute pe parcursul carierei de artist – aceasta
combinând muzica, dansul, coregrafia, actoria,
designul vestimentar – va eclipsa variatele
controverse existente în viaţa personală, iar
Michael Jackson va rămâne în amintirea
posterităţii drept un talent incontestabil al
muzicii, un adevărat „rege” căruia i se va
potrivi întotdeauna titlul de „The King”.
44 | 79

Britney Spears (2 dec 1981 – prezent)
Muziciană, actriţă şi dansatoare, Britney
Jean Spears a reuşit prin talentul său muzical,
dar şi printr-o energie demnă de invidiat să
influenţeze o întreagă generaţie atât cu muzic a
pop-dance interpretată, cât şi cu stilul
vestimentar şi cu atitudinea de bad baby-doll cu
care s-a lansat în cariera muzicală. Primul său
album – Baby One More Time – sparge
topurile de muzică şi adolescenta intră în
Guiness Book cu cel mai bine vândut album.
Într-un ritm ameţitor Britney se transformă în
„Prinţesa muzicii pop”, iar succesul răsunător
pe care îl înregistrează îi deschide şi porţile
cinematografiei.
Istoria muzicii americane o
consemnează drept una dintre cele mai bine
vândute cântăreţe, Britney aflându-se în Top
10, ceea ce i-a adus şi un cont cu sume enorme.
Artista a cochetat de asemenea cu cariera
scriitoricească, reuşind să scrie două volume,
şi-a dezvoltat afaceri şi a obţinut numeroase
premii muzicale precum şi discuri de diamant.
Având drept modele nume mari ale muzicii
internaţionale şi suficientă determinare de a
reuşi într-un domeniu unde concurenţa este
N r . III, 2 0 17
acerbă nu este de mirare faptul că pop-starul
atinge succesul într-un timp scurt.
În paralel cu faima obţinută, viaţa personală a
vedetei cunoaşte urcuşuri şi coborâşuri mari şi
mult prea rapide. Relaţiile încep bine şi se
termină întotdeauna prost, iar Britney pare să
nu îşi găsească jumătatea, implicându-se în tot
felul de legături controversate. Se căsătoreşte
de două ori şi din cele două căsnicii are doi
copii. Mai mult, problemele cu drogurile şi cu
alcoolul o duc direct într-o clinică de
dezintoxicare, fapt care îi aduce pierderea
custodiei celor doi copii ai săi.
Indiferent de problemele sale personale şi de
viaţa amoroasă complicată, Britney Spears a
inovat muzica pop-dance printr-un stil ce
îmbină genul muzical cu o voce inconfundabilă
şi cu ritmuri diverse şi atrăgătoare.
De-a lungul vremii au existat o
multitudine de personalități ale muzicii
contemporane care au avut volens-nolens
capacitatea de a marca lumea și care au devenit
chiar și după moartea lor, embleme
internaționale. Felul în care artiștii s-au
construit ca modele, obstacolele prin care au
trecut, munca depusă, impresionantele reușite –
toate au contribuit și vor contribui la
construirea lor ca personalități ale căror opere
vor dăinui peste ani și ani.
Mara Caloian și Roberto Kuzmanovic
45 | 79

C
ulori, coduri, chipuri şi mistere
se ascund în multe opere de artă
care, dincolo de frumuseţea
izbitoare şi de talentul incontestabil al
maeştrilor creatori, transmit mesaje codificate,
sugerează prin simboluri sau... păstrează
secrete întunecate, la care cercetătorii încă
privesc uluiţi, încercând să descifreze tainele
conţinute în mixul de culori. Multe dintre
capodoperele picturale au stârnit controverse,
au intrigat, au generat adevărate scandaluri la
vremea când au fost descoperite publicului.
Altele continuă să intrige şi astăzi, pe măsură
ce sunt dezvăluite tot mai multe secrete. Care
este adevărul din spatele privirii Giocondei?
Din ce cauză şi-a sfârşit Rembrandt viaţa în
sărăcie şi umilinţă? Ce ne „cântă” apostolii din
ultima cină cu Hristos? În continuare vă
prezentăm câteva dintre marile picturi ale lumii
şi controversele lor.
Mona Lisa – Leonardo Da Vinci
N r . III, 2 0 17
Celebra pictură a lui Leonardo Da Vinci,
expusă în Muzeul Luvru din Franţa, este fără
îndoială una dintre cele mai mari celebrităţi
controversate ale artei. Multitudinea de
simboluri regăsite de numeroşi cercetători dar
şi de către simpli iubitori de artă nu încetează
să uimească publicul nici în zilele noastre.
În primul rând, s-a pus la îndoială
identitatea femeii pictate. Istoricii de artă sunt
de părere că portretul aparţine soţiei unui
negustor florentin – Lisa Gherardini.De curând
însă, au fost lansate ipoteze conform cărora
Mona Lisa nu ar reprezenta o personalitate
reală. Surâsul abia schiţat şi atât de intrigant a
fost interpretat de însuşi Freud ca o sugestie
erotică, mergând chiar mai departe cu afirmaţia
că Da Vinci suferea de Complexul Oedip.
Ochii Madonnei ascund şi ei o serie de
simboluri microscopice descoperite de curând
de cercetătorii italieni – simboluri care ar
reprezenta un cod încă nedescifrat. Tehnologia
avansată a permis cercetarea picturii cu
infraroşu, fapt care a condus recent spre o nouă
serie de descoperiri referitoare la opera
controversată: unul dintre degete nu este
terminat, voalul Giocondei a fost pictat ulterior
peisajului din spate, zâmbetul ce a născut
multiple dileme este creat în aşa fel încât se
schimbă în funcţie de poziţia privitorului,
fundalul „ascunde” cifra 72 care are o vastă
simbolistică (cifra 7, a desăvârşirii, este
alăturată cifrei 2 care semnifică eterna luptă
dintre bine şi rău). O altă curiozitate este „sora”
Mona Lisei aflată în muzeul Prado din Madrid.
Pictura aproape identică se crede a fi o primă
încercare a lui Da Vinci de a picta portretul
sau... cercetătorii au descoperit că suprapuse,
cele două opere ar forma o imagine 3D a
Giocondei.
Pictura în ulei de aproape cinci veacuri a
fost subiect de analiză pentru mulţi artişti,
istorici sau experţi în artă. Să ascundă oare
aceasta mult râvnitul „cod al lui Da Vinci”?
Prin geamurile de protecţie ale muzeului
parizian, surâsul Giocondei pare să vină ca un
răspuns ironic la nenumăratele întrebări şi
supoziţii formulate de-a lungul timpului.
46 | 79
Judecata de Apoi – Michelangelo Buonarroti
După ce pictase plafonul Capelei Sixtine
într-un mod de-a dreptul fascinant,
Michelangelo este solicitat pentru realizarea
unei alte opere de artă menită să emoţioneze şi
să producă impact – acesta începe astfel
„Judecata de apoi”, o frescă ce înfăţişează
sfârşitul lumii într-un mod subiectiv, teatral,
magistral. Dorindu-se cel puţin la fel de bună
ca prima lucrare, pictura de dimensiuni uriaşe
comandată de Papa Paul al III-lea a reuşit însă
să oripileze la vremea respectivă şi a fost chiar
interzisă datorită nudităţii personajelor. În mod
clar, în secolul XVI, nuditatea nu îşi avea locul
într-un lăcaş sfânt precum Capela Sixtină.
Întreaga Roma a perceput-o drept uimitoare,
dar concepţiile vremii au îndemnat oamenii să
îşi plece privirile în faţa trupurilor dezgolite şi
a scenelor ce generau durere şi spaimă.
Îndelung criticată, s-a făcut în cele din
urmă un compromis pentru a se putea plasa
opera într-un loc de cult: realizarea unor
acoperăminte pentru părţile intime ale
personajelor din pictură. Oameni, îngeri, sfinţi
sau personaje mitologice sunt „îmbrăcate”
pentru ca „obscenitatea” să fie abolită. Abia în
secolul trecut, măreaţa operă a revenit la
N r . III, 2 0 17
aspectul original, în urma unei restaurări
minuţioase.
Recent, ist. Ellena Lazarini i-a adus
acuzaţii grave pictorului invocând
homosexualitatea. Conform spuselor sale,
Michelangelo ar fi avut propriile modele
masculine în realizarea personajelor din opera
de artă.
Cina cea de taină – Leonardo Da Vinci
Romanul lui Dan Brown - „Codul lui Da
Vinci” - a reuşit să intrige şi să creeze
controverse aprinse referitoare la pictura
aparent banală. O scenă biblică, şi anume Cina
cea de taină, se transformă într-o adevărată
reţea de simboluri ce pot fi interpretate în prea
multe feluri pentru a se obţine un rezultat cert
şi concludent. Zguduind lumea religioasă,
ultima cină a lui Iisus alături de cei doisprezece
apostoli este pusă sub o lupă analizatoare.
Rezultatul este acela că în dreapta
Mântuitorului ar fi nimeni alta decât Maria
Magdalena (chipul feminin al personajului
permite această interpretare), iar V-ul creat
între ei prin poziţia pe care aceştia o adoptă la
masă este o sugestie a Sfântului Graal.
Mai mult, pictura maestrului ascunde o
serie de coduri şi bizarităţi descoperite recent
de către cercetători. Dacă peste opera de artă
este suprapus un portativ, se observă că mâinile
participanţilor la masă se transformă în note
muzicale. Pictura are aşadar ascunsă în ea o
partitură al cărei motiv nu are încă un sens.
Solniţa răsturnată de pe masă se vrea a fi un
simbol pentru ghinionul şi necazurile ce aveau
să urmeze sau, la fel de bine, ar putea sugera
curăţarea de rău conform datinilor care puneau
sarea, apa şi lumina împreună pe altar.
47 | 79
Rondul de noapte – Rembrandt
O altă pictură încărcată de subînţelesuri
şi coduri, „Rondul de noapte” a iscat la rândul
ei numeroase controverse, mai ales din cauza
peliculei Nightwatching. Filmul ne spune o
poveste al cărei aspect verosimil ne atrage
atenţia asupra operei de artă. Adevărul din
spatele creaţiei pare să ascundă o crimă oribilă
în rândul „miliţiei”, iar forţele de ordine s-au
răzbunat ulterior pe pictor pentru acuzaţiile din
arta sa. Cu reputaţia la pământ, acesta a murit
în sărăcie, dar „Rondul de noapte” stă în
continuare ca o mărturie asupra infamei fapte.
În acelaşi timp, personajele creionate de
artist au câte un exponent în viaţa reală, deşi
acţiunea este mult mai mult scoasă în evidenţă
prin culorile şi tonurile folosite. Acum,
„Rondul de noapte” este una dintre cele mai
scumpe picturi din lume cu toate că în secolul
XVII a reprezentat o imagine scandaloasă şi i-
a adus lui Rembrandt un adevărat haos în viaţa
privată şi în cariera artistică.
Mara Caloian
N r . III, 2 0 17
Venus dintre stânci - Diego Velazquez
Portretul lui Venus privindu-se în
oglinda ţinută de Cupidon a stârnit o
multitudine de controverse şi interpretări
datorită chipului reflectat, în totală
neconcordanţă cu tinereţea şi frumuseţea zeiţei.
Este posibil ca faţa ridată pe care se vede
accentuat trecerea timpului să sublinieze
efemeritatea frumuseţii sau sufletul divinităţii
sau un alt mesaj stă ascuns în spatele chipului
zbârcit? Picturi ce o înfăţişează pe Venus
privindu-se în oglinda lui Cupidon s-au mai
realizat de-a lungul timpului, dar niciuna nu a
contestat beatitudinea chipului zeiţei
frumuseţii. Să fi vrut Velazquez să transmită
ceva codificat? Mai mult, pictura este
relaţionată cu o serie de evenimente ce frizează
paranormalul deoarece toţi posesorii acesteia
au fost loviţi de întâmplări care mai de care mai
tragice. Acum, opera de artă se poate admira în
Muzeul El Prado din Madrid alături de alte
creaţii ale artistului.
Fie că au atentat la conceptele religioase
ale vremii prin nuditate accentuată, că au atacat
normele sociale, că au transmis mesaje prin
intermediul artei sau că dincolo de capodopere,
lucrările au însemnat coduri, mistere şi secrete,
multe dintre marile opere de artă ale lumii au
fost controversate şi supuse scandalului dar şi
analizei riguroase, adesea fără un rezultat
concret. Se pare că geniile încă surâd privind la
muritorii intrigaţi ce încearcă descifrarea
tainelor, iar picturile fascinează în continuare,
în timp ce se încăpăţânează să rămână
încremenite într-o muţenie care nu ajută cu
nimic în relevarea secretelor conţinute.
48 | 79

M
agicianul Renaşterii ce a dus
arta la un rang divin şi în jurul
căruia s-au ţesut mituri şi au
dansat mistere, a manifestat abilităţi
remarcabile, grafice şi vizuale, încă din
copilărie. Scria cu uşurinţă, deşi cu mâna
stângă, şi desena hărţi topografice.
Deasemenea, Leonardo cocheta cu ceramica şi
formele artistice ce implicau lutul – această
practică a fost influenţată de bunica din partea
tatălui care deţinea o afacere cu ceramică
pictată. Tânărul Leonardo era fascinat de lutul
ars, putându-şi manifesta astfel expresiile
artistice. Ceramica era nu doar o modalitate de
a-şi câştiga traiul. Dincolo de o afacere de
familie, viitorul artist se simţea în largul său în
preajma cuptorului unde lutul era ars.
Dăruirea sa artei începe într-unul dintre
atelierele lui Andrea del Verrochio în 1469.
N r . III, 2 0 17
Artistul este uimit de talentul nemaiîntâlnit al
ucenicului său.
Leonardo Da Vinci îşi va închina viaţa
pe un altar imaginar al artei, apropiindu-se cu
fiecare pas tot mai mult de sublim. Forţa
vizuală exercitată de capodoperele sale a dat
naştere multor controverse şi zvonuri, unele
implicând supranaturalul, iar altele speculând
secrete zguduitoare.
Cât adevăr şi câtă imaginaţie? Taina stă
probabil bine ferecată în surâsul intrigant al
Giocondei şi, din păcate, mult-analizata pictură
refuză cu încăpăţânare să „vorbească”. Ceea ce
însă putem afirma cu certitudine este că opera
lui Da Vinci este nemuritoare şi atemporală, iar
talentul său în artă nu poate fi contestat.
Mara Caloian
49 | 79
 primul rând, trebuie să aibă şi mai multă
răbdare. Mai ales dacă e debutant şi nu a auzit
nimeni de el, în afară de vecinii din bloc. Oare

P
să-şi folosească numele real? E mai bun unul
robabil aşa începe pentru toată
străin? Din experienţa mea proprie şi personală,
lumea. Poate visăm la asta din
mulţi cititori cam fug de autorii români. Ştiu
copilărie sau după ce trecem de
persoane care au publicat sub pseudonime
un anumit prag pe care îl considerăm critic, dar
străine, spunând că aşa au şanse mai mari. Nu
cert este că unii dintre noi descoperă că vor să
le condamn, eu am vrut să fac la fel, dar m-am
îşi aştearnă gândurile pe o foaie sau pe un
răzgândit (mai mult sau mai puţin). Unii
monitor de laptop. Sunt gânduri care ne
cititori, din naţionalism totuşi, aleg să citească
macină, gânduri care ni se nasc în minte şi cu
scriitori români. Clasici, spun ei. Morţi, le-aş
greu mai pleacă de acolo. Poveşti care îşi ţes
spune eu. Bine bre, ca să apreciem o carte,
singure firul narativ şi te lasă pe tine, omul, ca
trebuie să moară omul ăla? Dar hai să trecem
pe un mic Dumnezeu să le hotărăşti finalul. Şi
aşa, de amorul artei la etapă următoare: ai carte,
aici visătorul se întâlneşte cu scriitorul. În mod
ai parte, ai numele ales şi începi să trimiţi
normal, scriitorul este mult mai stresat decât
manuscrisul la edituri. Uşor, nu? Ştiu o autoare
visătorul. E mult mai greu să scrii decât să
tare de tot care a trimis la vreo sută de edituri şi
visezi. Eu pot confirma asta cu prisosinţă. E
doar câteva au catadicsit să îi răspundă că nu
frumos când ai povestea în cap, când în minte
publică debutanţi. Să zicem că înţelegem şi
ţi se desfăşoară scenele, cum personajele
punctul lor de vedere, mai uşor publici o Nora
iubesc, se dezvoltă sau mor pe muzica potrivită,
Roberts sau orice alt scriitor de care a auzit
dar e mult mai greu să le pui în cuvinte. Şi
lumea decât pe X, nou apărut din România,
totuşi, unii dintre noi ne încăpăţânăm să nu
chiar dacă acel no name are un manuscris mai
renunţăm. Scriem, ştergem, corectăm,
bun. Să presupunem că totuşi se găseşte o
adăugăm, ştergem din nou până când iese aşa
editură drăguţă care doreşte să te publice.
cum ne dorim. Da, visătorul are aici neapărat
Adică una din cele care au criterii de selecţie,
nevoie şi de răbdarea, de perseverenţa şi
mizează pe calitate, fac ceva promovare,
pragmatismul scriitorului. Fără ele, i-ar rămâne
contracte cu librării, etc. L-ai apucat pe
doar visarea. Nu că ar fi ceva neapărat rău, dar
Dumnezeu de un crac, nu? Şi uite aşa, păşeşti
mulţi se opresc aici. Unii dintre noi am reuşit
pe covorul roşu al celebrităţii... pe facebook.
însă să trecem mai departe. Citim încă o dată
Aici, trebuie să iei ceva Xanax. Credeai că
manuscrisul, cerem părerea (sinceră şi
lumea o să fie blândă cu tine? Credeai că într-o
obiectivă, evident a prietenilor) şi decidem că
lume a artei totul e frumos şi roz? Ohooo,
vrem să şi publicăm. Teoretic e simplu, nu? Şi
suntem artişti, dar dăm bine şi cu cuţitul. Sper
aici visătorul şi scriitorul se întâlnesc cu
că toată lumea la figurat doar. Nu poate să mai
autorul. Ce ştie să facă cel din urmă? Păi în
doarmă domnul Zuckenberg de scandalurile
N r . III, 2 0 17 50 | 79
dintre autori, edituri, bloggeri, critici,
habarnişti, sculeri-matriţeri care-şi dau cu ★ Servicii promovare pentru librării ★
părerea. Şi tu, dragă autorule, trebuie să fii
acolo, să îl protejezi pe visător, să îl încurajezi ⊙ Abonament lunar Basic ⊙
pe scriitor să continue. Şi nu uita, că odată ce ai
acceptat să fii publicat, cele mai importante ✓ Găzduirea unui banner al librăriei;
pentru tine sunt părerile cititorilor, cei care îşi ✓ Publicarea unui link către site-ul
rup din banii lor pentru a-ţi citi capodopera. Şi acesteia/librăria online;
ghici ce, arta e a naibii de subiectivă. O să dai ✓ Articol de prezentare/reclamă a librăriei în
de persoane care nu vor aprecia genul şi or să limita a 300 – 400 de cuvinte;
spună că ai scris nişte tâmpenii. Sau de puritani ✓ Publicarea tuturor comunicatelor de presă
care când văd că ai scăpat mai o înjurătură, mai ale librăriei;
o scenă de sex, mai ceva neortodox sau care nu ✓ Postarea de anunțuri de interes specific ale
se pupă cu modul lor de gândire, dau repede cu librăriei pe site-ul nostru și cele ale
apă sfinţită şi te bălăcăresc de vuieşte tot partenerilor
internetul. Pe ăştia ignoră-i sau, dacă tu ✓ Toate materialele promoționale vor fi
consideri că poţi învăţa ceva din spusele lor, e publicate/distribuite și în grupuri, pagini și
alegerea ta. Dar ai grijă ca dintr-un autor profile din social media.
noncoformist şi extraordinar, să nu ajungi unul ✓ Preț abonament lunar Basic : 175 lei fără
blazat, clişeic, că aşa vrea gospodina Y sau TVA
bunica Z. Şi dragă autorule, ţi-au mai rămas
cititorii care îţi apreciază munca, cei care ştiu
cu cât efort se scrie o carte, cei care văd dincolo
de fontul de 12 sau cu cât e scrisă „opera”. Fii
alături de ei şi ei te vor încuraja la nevoie şi îţi
vor fi alături la rândul lor. Fii înţelegător, şi ei
★ Servicii promovare pentru anticariate ★
sunt oameni, la fel ca tine. Cartea ta le aduce o
mică evadare din rutina zilnică, iar cuvintele lor
⊙ Abonament lunar Basic ⊙
frumoase îl fac pe visător să nu cedeze, iar pe
scriitor să fie mereu pregătit. Ştii că fără ei,
✓ Găzduirea unui banner al anticariatului;
dragă autorule, ţi-ar fi infinit mai greu, da?
✓ Publicarea unui link către site-ul de
Acum mă adresez ţie, dragă cititorule.
prezentare/lista/catalogul cărților
Îţi mulţumesc că exişti şi că ne dai ocazia să ne
anticariatului;
întâlnim cu tine. Uneori ni te imaginăm tolănit
✓ Articol de prezentare/reclamă a librăriei în
pe canapea când afară plouă, sau când îţi bei
limita a 300 – 400 de cuvinte;
cafeaua pe balcon dimineaţa, strângând cartea
✓ Publicarea tuturor comunicatelor de presă
la piept. Doar avem imaginaţie, nu? Uneori
ale anticariatului;
prea multă, recunosc. Alteori ne întâlnim cu
✓ Postarea de anunțuri de interes specific ale
tine, prin metrou, pe vreo bancă prin parc, prin
anticariatului pe site-ul nostru și cele ale
vreo librărie, prin trenuri. Mă bucur să ştiu că
partenerilor;
eşti undeva şi aş vrea să îţi dau un singur sfat:
✓ Includerea a 10 titluri de carte în anticariatul
dă o şansă autorilor români contemporani.
nostru virtual;
Mulţi dintre ei sunt mai buni decât cei străini,
✓ Toate materialele promoționale vor fi
te asigur. Ţi-aş putea face o listă, dar aş fi
publicate/distribuite și în grupuri, pagini și
subiectiv şi nu vreau să-ţi răpesc plăcerea de a-
profile din social media.
i descoperi singur. Şi dacă vrei să mă descoperi
✓ Preț abonament lunar Basic : 225 lei fără
şi pe mine printre ei, plăcerea este a mea: ne
TVA
întâlnim pe la mijlocul paginilor romanului
„Nebunul Alb”.
Semnez cu drag, visător, scriitor, autor,
Allex Truşcă.
N r . III, 2 0 17 51 | 79

S
-a întâmplat ca, propunându-mi
să scriu despre cărţile şi filmele
SF a căror acţiune se derulează
(şi) sub ape, să ajung la o... deconstrucţie. Pe
care v-o propun spre lectură.
De la 'subacvatic' la SF.
Am fost atras de mic de universul
subacvatic şi, prin ani, în sezoane estivale, am
tot experimentat interacţiunea cu acesta: fie
prin scufundări apnee, fie prin scuba-diving şi
snorkeling – deci combinând (când mai naiv,
când mai coerent) observaţia naturii cu
performanţa sportivă. Am şi scris despre
aceasta: fie povestind speculativ (inclusiv
pentru revista Helion), fie relatând non-
ficţional, fie documentând activitatea de
mentenanţă a instalaţiilor energetice
subacvatice.
Aveam eu vreo şase ani când s-a
întâmplat ca Televiziunea Română, în maniera
modestă specifică locului şi timpului, să
transmită un film speculativ ficțional cu tramă
subacvatică. Şi încerc acum, luând o pauză din
tastarea documentului de faţă, să răscolesc din
nou memoriile artificiale Google pentru a afla
numele filmului. (Dau până la urmă de 'Omul
amfibie', film sovietic, dar secvenţele de pe
YouTube nu-mi spun mare lucru. Totuşi, îmi
propun să-l vizionez în zilele următoare pentru
o deplină edificare.) Însă nici de data aceasta nu
reuşesc concret.
Da, filmul din amintirea mea – probabil
completând senzaţiile pe care deja le
experimentam acvatic în verile acelea – m-a
impresionat în mod deosebit. Totuşi nu
suficient cât să-i reţin numele sau ceva din
N r . III, 2 0 17
poveste: îmi amintesc doar atât: că personajul
avea abilităţi amfibiene. Trec peste momentul
amnezic stânjenitor, şi revin asupra temei din
'liga-mică'.
([Adiţie ulterioară:] Da, într-una din zilele
următoare am vizionat acel film, creat în
studiourile Lenfilm din Uniunea Sovietică. Şi,
chiar dacă – urmărindu-l cu firească
curiozitate/speranţă – nu am întâlnit imagini
care să reînvie amintirea mea, înclin să cred,
printr-o logică a excluderii, că totuşi acesta a
fost filmul care m-a impresionat în copilărie.
Însemnând că amintirea mi-a fost înlocuită de
meta-amintire – adică nu conţinutul a contat, ci
„antetul” amintirii.)
Din memorie storc cu greu câteva filme
SF cu miză subacvatică (20000 de leghe, Omul
din Atlantis, Lumea apelor). Mă mai ajută
Google să adaug câteva, iar web-site-ul IMDb
se dovedeşte util în documentare. (Şi, da,
recunosc! Am început cu filmele pentru că
introspecţia este mai facilă.)
Încerc o inventariere similară şi pentru
cărţi, inclusiv cu recursul la căutarea web. Lista
rezultată (vedeţi caseta de mai jos) n-a sporit
grozav. Pot număra titlurile, cu indulgenţă,
folosindu-mi doar propriile degete. Şi, tot
privind lista, mă trezesc încercând să găsesc
paleative pentru dezamăgire.
• CĂRŢI
'Sphere' – Michael Crichton (1987, ecranizat)
'20000 de leghe pe sub mări' – Jules Verne
(1870, ecranizat)
'The Silkie' – A.E.Van Vogt (1969)
'Camouflage' – Joe Haldeman (2004)
• FILME
'Sfera' (1998; Barry Levinson; Dustin
Hofmann)
'20000 de leghe pe sub mări' (1954; Richard
Fleischer; Kirk Douglas)
'Lumea apelor' (1995; Kevin Reynolds; Kevin
Costner)
'Omul din Atlantis' (1977-1978; film serial;
Patrick Duffy)
'The Core' (2003; Jon Amiel, Aaron Eckhart)
'Deepstar Six' (1989; Sean Cunningham)
'Omul-amfibie/Человек - амфибия' (1962)
52 | 79
'Inteligenţă artificială' (2001; Steven Spielberg)
Cu ceva indulgenţă am mai putea
adăuga aici o grămăjoară de filme de acţiune,
producţii horror sau pulp-fiction (deci mai
comerciale, cu mai puţină implicaţie/provocare
introspectivă).
Cred că, la secţiunea proză, doar o
eventuală şi coincidentă surpriză pe 2017 din
partea perechii de autori Dănuţ Ungureanu şi
Marian Truţă (urmând lui 'Vegetal' şi 'Mineral')
ar putea să ne mai salveze de aparenţa penuriei.
Speculând asupra cauzelor
Multe din creaţiile de ficţiune
speculativă au îndrăznit să „iasă” din zona de
confort, din mediul de obişnuit al omului. Iar
genul Science-Fiction, prin inevitabila sa
abordare anticipativ-ştiinţifică, a avut decenii
întregi în care a înfruntat cu râvnă mediul
astral: fie el vidul interstelar, ori vreo atmosferă
otrăvitoare, sau poate o planetă cu 'G' strivitor.
Aşa că dilema revine, şi chiar o putem formula
mai concret. „Oare de ce mediul subacvatic
terestru, comparabil prin stranietate şi
inospitalitate cu exotice planete, nu a fost şi el
suficient onorat de creaţia SF?”
(Şi facem o paranteză pentru a aminti că la
NASA scufundarea subacvatică este o parte
importantă a antrenamentelor pentru
astronauţi. Bazinul principal de la Neutral
Buoyancy Lab are adâncimea de 12,34 metri.)
Deşi riscul de a construi logici sofiste ne
pândeşte apriori, încercăm totuşi însăilarea
unor ipoteze. Şi începem formulând niscaiva
date de plecare pentru eventuale raţionamente
subsecvente. Deci, ce înseamnă mediul
subacvatic pentru fiinţa om – ca eventual
personaj de aventură speculativă –, în abordare
SWOT:
• Aspecte negative, respingătoare:
» multe funcţii fiziologice ne sunt blocate sau
grevate (respiraţie, hrănire, văz, auz, etc);
» incursiunile au inevitabil autonomie de timp
redusă sau limitată (aici identificăm trei
paliere: (1) cele câteva zeci de secunde permise
scufundării în apnee, (2) zeci-sute de minute cu
costumaţie de scafandru autonom; (3)
N r . III, 2 0 17
zile/săptămâni/luni de habitare în vreo
navă/facilitate submarină);
» incursiuni cu adâncimea scufundării limitată
de presiune (presiunea creşte drastic odată cu
adâncimea; domeniul uzual merge de la cei 3-5
metri permişi în scufundarea apnee, până la cei
20-30 de metri posibili la scuba-diving simplu
(corespunzând presiunii de 3-4 atmosfere); însă
cu instalaţii extraordinare se poate ajunge şi în
Groapa Marianelor, ne-a arătat-o inclusiv
James Camerun în 2012);
» incursiuni limitate din cauza temperaturii
(chiar şi o temperatură aparent suportabilă, de
20º C, devine problematică într-o scufundare
de câteva zeci de minute; da, doar câteva liniuţe
de termometru se interpun, sub apă, între
disconfort, hipotermie şi deces);
» uneori chiar şi vieţuitoarele din adâncuri pot
fi periculoase (de la meduze otrăvitoare la
rechini; până şi pielea, umedă fiind, ne este
acolo mai vulnerabilă la rănire decât în mediul
uscat);
» etc. (probabil)
• Aspecte pozitive, atrăgătoare:
» din perspectivă vizuală, mediul acvatic ne
dezvăluie o doză apreciabilă de stranietate
estetică;
» în zonele de apă naturală (cu vegetaţie şi cu
faună) universul revelat scufundătorului este
fascinant, iar senzaţiile vizuale sunt adesea
dublate de nemaitrăite empatii cu vieţuitoarele
subacvatice;
» apa ne este oarecum la îndemână (ţărm de
mare, coastă de ocean, lac de munte – ne sunt
accesibile fără mari eforturi, în registrul
credibilităţii necesar speculaţiei ştiinţifico-
fantastice);
» gestionarea aspectelor privind scufundările
poate constitui o admirabilă provocare cerebral
sportivă; ş.a.m.d.
Da, probabil că am mai putea găsi câteva
aspecte, şi pro - şi contra -, şi aceasta doar
rămânând în registrul realist. Pentru că,
revenind la universul ficţional, speculaţia le
poate anula pe unele, aşa cum le poate
amplifica sau sublima pe altele. Sau, aşa cum
dintre ele se poate chiar alege premisa ori cheia
ficţiunii.
53 | 79
Speculând la circumstanţe atenuante Comandă volumul de poeme
CU TINE CAPĂT GLAS
De ce totuşi limita aceasta – dintre
mediul obişnuit (în speţă uscat, aerob) şi de
mediul acvatic – a constituit o aşa de statistic ROBERTO KUZMANOVIC
eficientă barieră în demersurile creatorilor de
artă science-fiction? De ce aşa puţine poveşti
desfăşurându-se sub apă?
Să fie vreo teamă biopsihică, de genul
claustrofobiei, de la ideea lipsei de aer? Un soi
de tabu subconştient?
Să fie vreo fobie subliminală a riscului
de înec? Înecul fiind un accident real, cu care
omenirea s-a întâlnit din vechime, spre
deosebire de riscul asfixierii în vid cosmic, pe
care l-a experimentat respectiva omenire doar
în şi prin imaginaţie şi doar în vremurile noi?
Să fie un reflex, dintre cele educate, de
evitare a banalului? Cum că apă ar fi mai peste
tot. Mult mai fascinant şi mai cutezător e să
ridici ochii spre stele, decât să-i cobori în jos.
În fond, să recunoaştem!, deşi are şi el
fascinanţa lui, mediul subacvatic, fiind totuşi
terestru, este limitat ca potenţial de tentaculare
a aventurilor imaginare.

Încheiere corolară

Recunosc, eseul meu nu a reuşit să

numească certamente cauza, ori măcar
circumstanţa atenuantă pentru slaba fertilitate a Disponibil în librăria Bibliocarti.com
ficţiunii subacvatice. El doar a identificat o sau pe site-ul autorului
prezumtivă limită – o frontieră (interfaţă reală)
funcţionând ca barieră în creativitate –, şi a
definit problema ei, creionând ipoteze de
pornire şi chiar propunând câteva posibile, dar
întotdeauna discutabile, concluzii.
Însă, până la urmă, lucrurile nici nu sunt
aşa de grave. Nu doar că mediul acvatic nu a
fost pe deplin evitat de creatorii de ficţiuni, dar,
la nevoie, sigur mai putem găsi în jur şi alte
bariere care nu s-au tocit de prea multe
încercări. Contact
În plus, acum, la final şi salvator, îmi
KRoberto.com
vine în minte o carte deosebită, un roman SF
satiric al cărui fir epic se derulează semnificativ contact@kroberto.com
în lumea apelor: 'Război cu salamandrele', de 0758 700 165
Karel Capek (1936).
Aşa că pot pune punct cu oarece împăcare. Doar 24 LEI
Mircea Badut

N r . III, 2 0 17 54 | 79
 1. „Politica e arta de a sta la pândă.” –
CONVORBIRI Corneliu Vadim Tudor
2. “Sa furi idei de la o singură persoană se
CULTURALE numeşte plagiat. Să furi de la mai multe
se numeşte cercetare.” - Wilson Mizner
3. „Mi-a luat 15 ani să descopăr că nu am

10
niciun talent pentru scris, însa nu am
citate savuroase mai putut să renunţ ulterior fiindcă în
ale unor oameni momentul acela eram prea faimos.”
celebri Robert Benchley
4. „Americanii vor face mereu ceea ce
trebuie... după ce au epuizat toate
celelalte alternative”. Winston
Churchill
5. „Nu sunt deștept, dar când privesc în jur
prind curaj." – Ion Creangă
6. „Legile țării nu interzic nimănui să fie
imbecil." – Grigore Moisil
7. „E mai bine să taci din gură şi să-i laşi
pe ceilalţi să creadă că eşti un prost,
decât să vorbeşti şi să înlături orice
îndoială.” – Mark Twain
8. „Îl iubesc mai mult pe Mickey Mouse
decât pe orice femeie pe care am
cunoscut-o." – Walt Disney
9. „N-am anunțat poliția că mi-a disparut
cartea de credit, fiindcă indiferent cine a
furat-o cheltuieste mai puțin decât
nevastă-mea.” – Ilie Năstase
10. „Din punct de vedere aerodinamic,
bondarul nu ar trebui să poată să
zboare. Dar bondarul nu știe asta și
Foto: Roberto Kuzmanovic zboară în continuare.” - Mary Kay Ash

N r . III, 2 0 17 55 | 79

Vox Authors: Ioana Racolța este un
exemplu demn de luat în considerare ținând
cont că este o persoană care a decis să-și
urmeze un vis și să se ocupe exclusiv de asta.
De la vis la realizare – presupunem că a fost
un drum lung, cu bune și rele, de aceea am
decis să o rugăm chiar pe artistă să ne
povestească mai multe despre începuturile
ei.
Ioana Racolța: A fost un drum lung, nu a fost
ușor, pentru că totul presupune muncă,
disciplină și o oarecare investiție financiară
deloc de neglijat. Apoi aș zice că nu a fost nici
greu pentru că am avut familia care m-a
sprijinit mai ales moral atunci când „prietenii”
încercau să mă descurajeze. Când pornești pe
un astfel de drum trebuie să te gândești în
primul rând că ești expus, foarte expus. Şi nu
ești expus oricum ci judecății oamenilor, ești
expus dezbaterilor diverse pe teme variate,
pornind de la ce și cum ai cântat până la cum
N r . III, 2 0 17
te-ai îmbrăcat. Și lumea nu se va gândi
niciodată atunci când cânți că ai o supărare
personală, că te doare o măsea, că e cineva
bolnav în familie sau mai știu eu ce alte motive
care te fac să nu fii tocmai în formă uneori.
Apoi, din start trebuie să fii convins de faptul
că nu vei fi pe placul tuturor, nici măcar atunci
când ești în formă maximă și, de fapt, nici nu e
necesar acest lucru!
Am mai învățat tot pe pielea mea că atunci când
nu faci compromisuri și nu intri într-un partid
sau altul, fiecare parte va crede că „ești cu
ceilalți”. Și atunci nu te invită nici stânga, nici
dreapta, înțelegi?! Pentru că noi încă nu ne-am
vindecat de mentalitățile învechite. Aș vrea ca
lumea să știe că pe mine dacă mă cheamă
partidul de la conducere sau opoziția, sau
partidul naționalităților conlocuitoare, cânt la
fel de bine și de frumos și din suflet, și nu ii
refuz pe nici unii. Până acum nu am refuzat
nicio invitație, nici măcar acolo unde
sonorizarea era proastă. M-am descurcat cum
am putut ca să fie bine și frumos pentru toată
lumea, deși uneori poate m-am pus eu într-o
lumină proastă. Dar când ești de unul singur e
mai greu să iei unele decizii la început.
Pe de altă parte, dacă știi sigur că asta vrei să
faci, dacă ești convinsă de valoarea ta și mai
ales, dacă mai este și un profesor care te
ghidează și te sprijină, cum a fost în cazul meu
profesorul Șerban Bacilă, care s-a ocupat 2 ani
de vocea mea, atunci nimic nu te mai poate
abate de la drumul tău.
Momentul în care am decis că asta și doar asta
vreau să fac, a fost momentul în care mi-am
asumat această latură a mea cu tot sufletul, am
avut suficient curaj să o fac și am hotărât foarte
clar că nu pot merge 8-10 ore la birou și apoi să
vin acasă, să repet și să fiu și fresh în weekend
pentru un eveniment la care ar trebui să cânt 1-
2 ore. Poți face de toate, la nivel de hobby, dar
când treaba devine serioasă și vrei să te prezinți
în fața publicului într-un mod impecabil e
absolut necesar să îți stabilești prioritățile. Ține
de respectul față de tine și față de public. Nu
poți rata un concert din cauza oboselii sau a
faptului că ai un șef care te stresează! În niciun
caz nu sunt compatibile aceste lucruri!
Începuturile mele au fost la Corul Astra din
Câmpia Turzii, avem 19 ani atunci, apoi puțin,
foarte puțin în Portugalia, iar în România a fost
56 | 79
fericita întâmplare de a-l întâlni pe Ricardo Vox Authors: Spune-ne câte ceva despre
Caria în 2015 cu care am cântat pe aceeași proiectele tale atât cele desfășurate cât și cele
scenă în cadrul turneului de fado Alma no pe care le ai în plan.
Fado.

Vox Authors: Când spunem Ioana Racolța

la ce trebuie să ne gândim?

Ioana Racolța: Eu aș vrea ca cei care mă

ascultă să simtă emoția, să se gândească la
faptul că eu cânt din tot sufletul și că pentru
mine muzica e viața mea. Eu nu cânt niciodată
o melodie în care nu cred. Adică, atunci când
decid că îmi voi introduce în repertoriu o
melodie, trebuie să o simt cu mintea (să cred în
ea și în mesajul ei), să o simt cu vocea (să fiu
sigură că e pentru vocea mea sau că pot să o
adaptez timbrului meu vocal) dar și cu sufletul
(adică să mă facă pe mine să vibrez, să îmi
provoace mie o emoție atunci când o ascult sau
o cânt).

Vox Authors: Stăpânești stiluri diferite, de

la muzică ușoară până la muzică populară
românească, încânți inimile ascultătorilor
cu rock, fado și pop în limbi diferite, dar
care gen muzical ar fi cel mai apropiat de
sufletul tău?

Ioana Racolța: Da, am început cu fado și
muzică ușoară, dar ulterior mi-am introdus în
repertoriu și muzică populară pentru că se cere
la nunți și la diverse evenimente și pentru că am
descoperit că pot cânta și așa ceva. Apoi am și
rock în cadrul proiectului muzical Pub Electric
Band pe care l-am pornit împreună cu
chitaristul meu, Ciprian Sasa. Cânt în română,
engleză, spaniolă și portugheză, dar niciodată
nu cânt într-o limbă pe care nu o înțeleg sau a
carei pronunție nu o stăpânesc. Cred că asta ține
de o anumită disciplină și de un respect pentru
public. Și cred că atunci când înțelegi și
pronunți corect poți să transmiți și emoție.
Care gen ar fi mai apropiat de sufletul meu... cu
siguranță fado. Dar pentru că ador să cânt, îmi
place foarte mult să interpretez și muzică
ușoară românească veche, precum și hit-uri
internaționale sau musical-uri celebre. Și
uneori chiar câte o doină sau câte o romanță
simt nevoia să cânt.
N r . III, 2 0 17
Ioana Racolța: Încerc să nu îmi mai fac
planuri. E foarte greu să îți faci planuri atunci
când depinzi de alți oameni și de mulți alți
factori. Eu sunt cam pe cont propriu
deocamdată. Mi-ar plăcea să îmi găsesc un
impresar serios care să se ocupe de proiectele
mele muzicale și să îmi găsească diverse locuri
în care să cânt - cluburi, cafenele, restaurante
unde se pretează muzica pe care o interpretez
eu, precum și evenimente private.
Mi-aș dori foarte mult să cânt pentru românii
din diasporă, dar asta e deocamdată doar un vis.
Deasemenea îl aștept pe Ciprian, chitaristul
meu, să termine cu examenele de licență și să
începem din nou repetițiile împreună.
Începând cu luna octombrie a anului 2016, cânt
sâmbăta, cam de 2-3 ori pe lună, la cafeneaua
culturală La Papion din Turda. Mă simt ca
acasă acolo, am publicul meu fidel căruia i se
adaugă în fiecare sâmbătă noi spectatori. Aici,
ceea ce cânt eu prinde foarte bine pentru că
publicul vine ca să mă asculte, să se simtă bine
57 | 79
pentru 2 ore în serile de sâmbătă și să
socializeze. Am un public extrem de fain și îl
iubesc mult!
În cafeneaua „La Papion” am obiceiul de a
invita copii talentați care să cânte alături de
mine pentru a promova tinerele talente. Am
invitat până acum și am cântat cu copiii de la
clasa de canto a profesorului Șerban Bacilă de
la Cluj. Am invitat și copii din Câmpia Turzii,
dar, pentru moment, aceștia nu au dat curs
invitației mele. Sper ca în viitor să fie mai
deschiși, pentru că invitația rămâne deschisă și
valabilă către toți cei la care a fost deja lansată.
Am încercat să dau curs şi altor idei de proiecte
muzicale cu oameni talentați din orașul Câmpia
Turzii, dar nu am găsit deschiderea necesară,
din păcate, așa că probabil trebuie să mă îndrept
spre alte zone.
Vox Authors: Ești invitată pe la diverse
evenimente, inclusiv la nunți – un lucru
admirabil. Ce feedback ai primit din partea
ascultătorilor tăi?
Ioana Racolța: Feedback-ul este întotdeauna
unul pozitiv și eu sper din tot sufletul că
oamenii sunt sinceri cu mine. Am nevoie de
încurajări, de feedback, de oameni care să vină
chiar și cu idei și sugestii. Asta mă ajută să
merg înainte.
Vox Authors: Fiica ta se pare că îți calcă pe
urme. Presupun că ești foarte mândră de ea.
Spune-ne câteva cuvinte și despre ea.
Ioana Racolța: Da, sunt foarte mândră de Irina
mai ales că ea nu a cântat deloc cu vocea până
acum un an și a evoluat foarte mult într-un timp
destul de scurt. Ea a cântat la pian prin clasele
1-4, lua lecții particulare de la o profesoară ce
venea acasă și când profesoara o ruga să
fredoneze ce cânta la pian, Irina refuza total.
Până într-o zi, anul trecut în primăvară, când
am surprins-o cântând una dintre melodiile
mele și nu cânta rău deloc. Așa că am hotărât
să o duc și pe ea la domnul Șerban Bacilă la
câteva ore de canto. S-a simțit mult evoluția, a
ajutat-o mult să fie ghidată de un profesor, iar
anul acesta va participa la primul ei concurs
muzical. Ea e în clasa a VI-a, deci are timp să
studieze și să progreseze. Pentru antrenament
N r . III, 2 0 17
cu public, cânta și ea la cafeneaua La Papion,
sâmbăta, alături de mine. Exercițiul ăsta e
foarte important pentru stăpânirea emoțiilor și
pentru întărirea încrederii în sine.
Vox Authors: Ce colaborări ai avut până
acum și ce colaborări ai în vizor pentru
sezonul acesta?
Ioana Racolța: Așa cum am spus, a fost la
început Ricardo Caria, cu care am mai cântat și
la evenimente private și sper să mai colaborăm,
e Ciprian Sasa cu chitara lui pe proiectul rock,
sunt copiii de la Ministar Cluj... și am speranţa
să vină și alte colaborări cu alți copii talentați
(pentru moment am lansate deja vreo 25 de
invitații - când se vor hotărî vom demara
acțiunea). Aș vrea ca oamenii să aibă mai multă
încredere și mai mult curaj, dar asta nu depinde
de mine.
Vox Authors: Prezintă-ne, pe scurt,
albumele tale.
Ioana Racolța: Din păcate nu pot vorbi despre
„albume”, am doar un CD de colinde, Crăciun
de Poveste, pe care l-am scos în 2015 și mai am
un single, piesa Iubire fantastă cu inima rebelă
pe versurile domnului Horia Muntenuş și pe
muzica domnului Șerban Bacilă. Așadar, un
album presupune multe, în afară de costuri și o
marjă de siguranță că se vinde (mai ales că
acum toată muzica e pe net), mai e nevoie și de
un compozitor dispus să creeze pentru vocea
mea. De exemplu Iubire fantastă cu inima
rebelă nu a fost primit cu brațele deschise de
către niciun post de radio pentru că „nu e o
piesă comercială”. Singurii care mi l-au difuzat
au fost cei de la Radio Transilvania și le
mulțumesc pentru asta. În rest, se poate asculta
pe YouTube. Nici nu îmi doresc neapărat să
58 | 79
cânt muzică comercială doar pentru a fi
difuzată. Așa cum am zis, nu aș cânta orice,
doar de dragul de a mă vedea pe ecran sau de a
mă auzi la radio.

Vox Authors: Cum este văzută cariera

muzicală în România acum?
Ioana Racolța: Pot să spun cum o văd eu: nu e
ușor, multă lume cântă şi multă lume cântă
bine. Depinde doar de public ce și cum alege.
Până la urmă de public depindem în industria
asta cu toții. Publicul e destul de educat și știe
să aleagă, cred eu, și știe a face diferența între
calitate și... altceva.
Vox Authors: Ce satisfacții ai obținut din
punct de vedere profesional?
Ioana Racolța: Pentru mine, cel mai important
lucru este că am reușit să cânt fado pentru că
mereu aveam impresia ca nu o să pot canta așa
ceva. Apoi, un alt lucru foarte important este
faptul că orele de canto cu profesorul Șerban
Bacilă mi-au ajutat foarte mult. Uneori sunt
mici sfaturi, aparent nesemnificative, care fac
diferența și care m-au ajutat să cânt piese pe
care nu le puteam aborda înainte. Și o mare
satisfacție este că am publicul meu, oameni
care vin oriunde cânt și știu că pot să mă bazez
pe ei. De când am început să cânt am pierdut
prieteni vechi, care nu s-au putut împăca
oarecum cu această postură a mea, dar am
câștigat mulți, foarte mulți prieteni noi.
Ai produse sau servicii relevante revistei
noastre și dorești să le promovezi?
Intentenționezi să îți sporești vânzările optând
pentru o publicitate creativă?
Vox Authors este alegerea potrivită.
Oferim spațiu publicitar sub formă de text
sau grafică în cadrul unei reviste în format
atât tipărit cât și on-line care se distribuie
gratuit internațional.
Audiență
✓ Public numeros format din femei și bărbați cu
vârste cuprinse între 16 – 60 ani
✓ Interese comune în ceea ce privește cartea (în
special beletristica – fantasy, poeme, ficțiune),
filmul, fotografia, muzica, pictura, călătoria,
antichități, artiști, oameni și instituții cultura le,
evenimente cultural-artistice, descoperiri
recente etc.
✓ 53% audiență organică
✓ Interacțiune activă cu cititorii pe canalele de
comunicare
✓ Audiență parțială de la site-urile și blog-urile
partenere unde se distribuie revista

Vox Authors: Recomandă-ne o melodie de CONTACTEAZĂ-NE ACUM

suflet pe care să o punem pe repeat în
perioada aceasta.

Ioana Racolța: Iubire fantastă cu inima rebelă

este cu siguranță o melodie de suflet, pentru că
simt că îmi aparţine, a fost compusă special
pentru vocea mea de către Șerban Bacilă, după
ce domnul Horia Muntenuş a scris versurile la
cerere. Pentru acest lucru, le mulțumesc din
suflet celor doi autori. Și dacă vrei să alegi și
un cover, La Bohemia este cu siguranță
preferatul meu.

N r . III, 2 0 17 59 | 79
 vorba, pronunţat de străini, de englezi, de
exemplu, are o sonoritate puţin ciudată, dacă nu
de-a dreptul hilară. Cel puţin pentru mine. Pe
„Parcă te-aud şoptindu-mi, chemându-mă la meleagurile noastre însă, mă bucur că reuşeşte
tine să răzbată şi să se facă tot mai des auzit. Chiar
Să ud pământul rece cu sângele din vine, cred că mi-ar fi mai uşor să vorbesc despre
Să mă alătur ţie, pe veci nemuritor numele meu decât despre cărţile mele, deşi din
Din clipa nemiloasă în care-o fi să zbor;” considerente sentimentale, părinţii sunt mai
Din Spaimă (Răzvan Nicula) mult înclinaţi să îşi laude copiii decât să se
Roberto Kuzmanovic: Iată impresionantul laude pe ei înşişi.
progres în materie de poezie, al creatorului
de frumos Răzvan Nicula, care de mai bine
de opt ani a dat culoare primei ciorne albe
care avea să-i găzduiască destinul. Nu știu cât
de sonor este numele autorului volumului de
eseuri literaturizate „Din gândurile nopții”, al
romanului „Pedeapsa cerului” și al
promițătoarei cărţi de debut, „Nevermore sau
Incursiune pe drumul spre Niciodată”,
deoarece până nu demult, grupul meu de
cunoscuți (tot din aceeași breaslă) ridicau ușor
sprânceana – sceptici, când îl recomandam
acestora. Asta până l-au răsfoit și au rămas cu
ambele sprâncene ridicate, adică mirați.
Răzvan e genul de spirit luptător și nemuritor
care a dăinuit ceva timp pe la tavernă, însoțit de
gânduri (șprițuri mi-era să-mi zic), mirosind a
uitare de sine și a râuri de emoții, izvorând din
abisuri, dar la naiba că oricât de mult l-ar
îmbăta metaforele, a dovedit că nu lasă
niciodată arma jos, având și el cuvintele drept
scut cu stimă de sine. Stemă. Luptă cu stil, iar Dar dacă este musai... Despre volumul
când lovește, lovește cu literatura serioasă și ies de versuri „Uitarea mea de mine” nu ştiu cât de
din viziună doi iepuri dintr-o dată, anume multe ar fi de spus. Este exact ceea ce spune
„Abisuri” și „Uitarea mea de mine”. P-astea n- titlul, uitarea de sine însuşi a prozatorului, a
apucasem să le iau la puricat, dar vă propun să- romancierului. Ca oricare dintre noi – sau poate
l urmăriți pe Răzvan Nicula vorbind despre cele ca cei mai mulţi dintre noi – mi-am început
două volume. visul de a scrie cu versuri. În timp, deşi am ales
Răzvan Nicula: drumul „muncitorului” din literatură (pentru că
poezia, dacă este stare de graţie, dans, romanul
(zâmbind): Nici eu nu ştiu cât de sonor este muncă sau „ocnă” cum spunea Rebreanu),
este numele Răzvan Nicula, sunt atât de nu am renunţat la obiceiul de a scrie versuri, fie
obişnuit cu el încât mi se pare unul normal, în joacă, fie în serios. Când, la un anumit
exact ca orice parte din mine. Deşi, între noi fie moment, a venit recunoaşterea ca prozator,
N r . III, 2 0 17 60 | 79
poate şi dintr-un spirit ludic, sau poate din similitudini, povestirile au în spate un mesaj, o
dorinţa de a uimi, m-am gândit că este cazul să idee, un altceva complet diferit de maniera în
demonstrez că pot scrie şi poezie. Mărturisesc care sunt realizate. Luând în considerare
că am zâmbit multă vreme observând reacţiile, ecourile pe care le-au trezit Abisurile, nu pot
chiar manifestările temerilor că aş renunţa la decât să mă bucur că m-am hotărât să le scriu
proză pentru a lua drumul versurilor. Volumul şi că am făcut-o în acest fel.
a fost însă, doar o încăpăţânare de-a mea de a
dovedi că pot surprinde şi că refuz să rămân în
pătrăţelul meu de prozator. Cu atât mai mult cu
cât un scriitor, atât timp cât pune iubire în ceea
ce face şi are respect pentru cititorii săi, este
dator să scrie ceea ce îl îndeamnă sufletul şi
simte că îl ţin puterile. În cartea de debut,
„Nevermore sau Incursiune pe drumul spre
Niciodată”, am închipuit un personaj care,
lipsit de sclipire, cocheta cu gândul de a face
poezie. Am preluat din ea câteva poezii, scrise
într-un mod mai stângaci, pe calapodul
personajului, le-am revăzut, le-am adăugat
altele, scrise fie în timp fie special pentru
volum şi a ieşit această uitare a mea de mine.

În privinţa volumului de povestiri

„Abisuri”, au fost deja exprimate păreri care m-
au bucurat foarte mult. Deşi era un proiect pe
care îl pregăteam pentru mai târziu, m-am
gândit, luând în considerare intenţia de a
publica „Uitarea mea de mine”, că o dublă
lansare nu ar avea de ce să strice. Aşa că, pentru
că un volum de poezii şi un roman puteau părea
prea mult, mi-am schimbat planificările. În
acest fel s-au născut Abisurile, volum de
povestiri întunecate care tratează anumite
aspecte ale condiţiei umane – cinci povestiri
care ar fi putut deveni oricând romane.
Impresia mea este că cei mai înspăimântători
monştri nu sunt nici în filmele de groază, nici
în închipuirile povestitorilor, ci în noi. A fost o
provocare să îmi pun personajele faţă în faţă cu
abisurile din interiorul lor, cu întunecimile pe
care fiecare dintre noi le posedă. Cumva, o
proiecţie a unui proverb indian, „dacă porneşti
la vânătoare de tigri, fii pregătit să întâlneşti
unul”. M-am ferit pe cât am putut să mai adaug
literaturii horror încă un volum. Deşi există
N r . III, 2 0 17
R. K.: Vorbește-ne puțin despre poezia
clasică vs poezia contemporană română.
Reușesc poeții să se ridice la rangul poeților
clasici sau nu vom reuși să-i depășim
niciodată?
R. N.: Este o întrebare la care un adept convins
al clasicismului, aşa cum sunt şi eu, ar putea
răspunde foarte scurt, poate chiar monosilabic.
Totuşi, aşa cum ştim, o limbă, oricare, este un
organism viu care evoluează, care trece prin
schimbări şi care, în primul rând, schimbându-
se, se străduieşte să nu moară, sau să nu
împietrească. Se vehiculează destul de mult o
anume idee: „s-a spus tot, s-a scris tot”. Într-un
asemenea caz, noi ce am face?! Ar trebui să ne
atârnăm instrumentele de scris în cui şi să uităm
de ele, ştiind că nu este nevoie să mai facem noi
ce au făcut deja alţii? Ar fi o atitudine
61 | 79
prostească. Poezia vine din suflet şi, oricât de
unitari am fi în anumite momente în simţire,
suntem foarte diferiţi. Deci sentimentele
fiecăruia trebuie exprimate şi astăzi, chiar dacă
se ridicau ode iubirii, de exemplu, şi acum cinci
sute de ani, şi acum două sute. Importantă în
privinţa poeziei este capacitatea poetului de a
exprima cititorului o anume stare, de a i-o
transmite, chiar de a i-o induce. Răspunsul la
întrebare? În zilele noastre există poeţi net
superiori celor din Renaştere, la fel cum există
poeţi net inferiori. Ţine de instrumentele
personale ale fiecăruia, de înzestrarea şi de
munca sa. Cu atât mai mult cu cât orice este
perfectibil. În privinţa stilurilor abordate astăzi,
este o altă discuţie. Mereu voi rămâne adeptul
poeziei în formă fixă, dar am învăţat, citind
poeţi contemporani, că şi versul alb poate să fie
poezie. Nici minimalismul, nici versul alb nu
mă vor caracteriza vreodată ca preferinţe, dar
cred că statutul meu de cititor îmi permite să
disting între ceea ce mi se adresează şi ce nu,
între ce consider literatură şi ce maculatură.
Pentru că, în final, literatura este prin excelenţă
supusă subiectivităţii şi în privinţa ei trebuie să
se aplice mereu principiul „de gustibus”.
R. K.: Deoarece am început cu un soi de
clasicism versus contemporan, cu
permisiunea domniei tale, aș vrea să-mi
permiți să-ți aflu opinia în ceea ce priveşte
influența literaturii ruse, mai mult sau mai
puțin, asupra literaturii române. Întreb cu o
curiozitate macabră, deoarece nu doar că se
speculează faptul că literatura americană e
un idol pentru români, dar se și sugerează c-
ar fi în regulă. O fi sau nu în regulă, mă mai
interesează dacă avem sau nu o identitate a
noastră care merită păstrată.
R. N.: În septembrie 1946, dacă îmi amintesc
bine, Uniunea Scriitorilor din Leningrad,
întrunindu-se, lua o hotărâre care suna cam aşa:
„Operele noastre trebuie să reflecte, demnă şi
vie, imaginea omului sovietic, educat de
N r . III, 2 0 17
Partidul Bolşevic, călit în focul Marelui Război
de Apărare a Patriei, care îşi consacră toate
energiile şi talentul nobilei cauze a construcţiei
Socialismului”. Cam aceasta este, pe scurt, în
opinia mea, influenţa pe care literatura rusă a
avut-o asupra literaturii române. Nu am ştiut,
nu am putut şi nici nu am avut capacitatea de a
prelua din literatura rusă direcţii care să ne
conducă înspre o literatură mare. Pentru că
adevărul este, literatura română este săracă.
Influenţa literaturii ruse asupra celei universale
este total diferită de influenţa asupra literaturii
române. La noi contează mai puţin că
Dostoievski este precursorul romanului
psihologic. Şi în literatura română se pot
întrezări elemente dostoievskiene.
Cât despre literatura americană, nu cred
că este chiar un idol pentru români. Să nu uităm
că în ultimii ani, explozii au avut mai degrabă
literaturile „exotice”. Acum două decenii ne-
am confruntat cu explozia literaturii sud-
americane, de altfel una de foarte bună calitate,
iar astăzi ne confruntăm cu consumul de
literatură asiatică. Ambii Murakami sunt pe
buzele oricărui cititor din România, la fel cum
este şi Mo Yan, de când a fost distins cu
premiul Academiei de la Stockholm.
Principiile americane însă, într-adevăr, ni le-am
însuşit. Consumăm tot ce iese la suprafaţă, tot
ce ni se bagă pe gât, indiferent de calitate.
Important este să fie la modă, comercial. Asta
şi pentru că, dacă trebuie să fim brutal de
sinceri, literatura română nu reprezintă,
deocamdată, o alternativă viabilă.
R. K.: Cum consideri că este oportună o
promovare a scriitorilor noștri, astfel încât
să ajungem să avem impact pe piața literară
internațională?!
R. N.: Într-adevăr, aşa cum scrisul este o artă,
activitatea editorială este o operaţiune
economică, o afacere. Din păcate, editurile
româneşti nu au posibilitatea materială, nu au
voinţa sau cunoştinţele necesare realizării unei
62 | 79
promovări de tip occidental. Poate cu excepţia
editurii Humanitas care a ajuns la stadiul în
care să ştie că feţele scriitorilor pe care îi are în
ogradă trebuie să fie şi pe autobuze, şi în
metrou şi, de ce nu, ca în Statele Unite în cazul
persoanelor dispărute, până şi pe cutiile de
lapte. Dar să nu aruncăm vina numai pe spatele
editorilor. Cum spuneam, literatura română
este una săracă, una de periferie. Nu putem
avea impact pe piaţa internaţională în condiţiile
în care venerăm romane precum „Moromeţii”,
„Ciocoii vechi şi noi” sau „Viaţa la ţară”. În
continuare avem o literatură preponderent
rurală, care în niciun caz nu se adresează
englezilor, francezilor, spaniolilor, italienilor
şi, cu atât mai puţin, americanilor. Şi atât timp
cât scriitorul român nu va înţelege că nu
interesează pe nimeni nici ce cumpărături face
la piaţă, nici ce mănâncă în noaptea de Anul
Nou, nici ce visează când doarme, nu vom reuşi
să ne cucerim cititorii.
R. K.: Ce anume se vinde pe piața de carte
atât naţional cât și internaţional? Mai exact
ce le place oamenilor să frunzărească?
R. N.: Cum spuneam, cred că vânzările de carte
sunt în mare parte în legătură directă cu
marketingul de care beneficiază. Acum mai
mulţi ani, impresionat fiind de filmul „Parfum
de femeie”, mi-am dorit să citesc şi cartea lui
Giovanni Arpino. Deşi m-a dezamăgit,
mărturisesc că nu am aflat de ea decât datorită
filmului. Din acest punct de vedere, nu e de
mirare că vânzările cărţilor ecranizate sunt de-
a dreptul stupefiante. Să ne gândim numai la
operele lui Tolkien, la RR Martin, la J. K.
Rowling. Şi totuşi, în clasamentul celor mai
bine vândute cărţi din toate timpurile, conduce
Charles Dickens, cu „Poveste despre două
oraşe”, ceea ce îmi dă speranţa că nici pentru
public literatura adevărată nu este muribundă.
R. K.: Dar tu, ce anume citești?
N r . III, 2 0 17
R. N.: Am prostul obicei de a duce la capăt o
carte pe care o încep, chiar dacă nu îmi place.
Din acest motiv încerc să îmi bazez lista de
lecturi pe recomandările oamenilor în care am
încredere şi mai puţin pe cele publicitare.
Rămân un adept al stilului clasic şi respect
principiul că există nu numai cărţi care trebuie
citite, ci şi cărţi care trebuie recitite. Îmi împart
lecturile în funcţie de timp, între cele necesare
documentaţiei pentru volumele proprii şi cele
de plăcere. Întotdeauna mă vor bucura Thomas
Mann şi Gabriel Garcia Marquez, Dickens şi
Dostoievski. De asemenea, o surpriză foarte
plăcută a reprezentat-o romanul Laur al lui
Evgheni Vodolazkin.
R. K.: Au trecut câțiva ani de la cărțile
anterior publicate, menționate la începutul
discuţiei noastre; permite-mi să te întreb
cum ți-au schimbat acestea cotidianul, ce
efecte au avut asupra ta, dar și feedback-ul
primit din partea cititorilor.
R. N.: În primul rând, cred că tot ce am scris
până acum m-a maturizat din punct de vedere
literar. Înainte, simţeam ideea şi încercam să o
cuprind în cuvinte, nu de puţine ori în mod
impulsiv. Bineînţeles, ne referim la „exerciţii”
sau la fragmente care ulterior şi-au găsit locul
în cărţile publicate. Datorită lor, astăzi am
învăţat nu numai că scrisul este o mare
responsabilitate, dar şi că se face cu
responsabilitate. Văzând reacţiile provocate de
aceşti copii ai mei, mi-am promis că voi ţine
mereu cont nu de gusturile cititorilor, nu de
dorinţele lor neapărat, cât de necesitatea lor de
a găsi în paginile mele literatură de calitate.
Este un principiu pe care mi l-am impus şi de la
care mă voi încăpăţâna să nu derog niciodată.
Despre feedback-uri îmi este destul de greu să
vorbesc, poate şi pentru că au fost multe care
mi s-au lipit de suflet, dar şi pentru că fiecare
dintre ele are importanţa sa. Nu de puţine ori mi
s-a spus că s-a plâns, că au apărut gânduri şi
identificări şi rememorări. Au fost mesaje de
63 | 79
felicitare impresionante, de la persoane
complet necunoscute mie. În unele cazuri s-a
lăsat şi cu fotografii însoţite de propuneri
indecente – nu pentru că statutul scriitorului ar
trebui considerat echivalentul termenului
actual de „vedetă”, ci deoarece, poate, am
reuşit să ating, într-un
fel sau altul, părticele
de suflet. Pentru că, în
definitiv, asta trebuie să
fie Literatura, şi pentru
cel care o face, şi pentru
cel la care ajunge: un
exerciţiu al minţii şi al
sufletului.
R. K.: Ai câțiva critici
literari care te
girează. Care sunt
punctele forte pe care
le-au sesizat la tine? Cu ce te laudă?
R. N.: Nu ştiu cât de plăcut ar fi să mă laud cu
laudele pe care mi le aduce critica. Dar, dacă ar
fi să pară că glumim puţin, mă laudă cu viitorul.
Dincolo de părerile formulate asupra operei
scrise până în prezent, ajungând să mi se
cunoască sistemul de lucru şi încăpăţânarea,
cred că am oferit certitudinea că nu intenţionez
să dau înapoi chiar dacă drumul Literaturii nu
este uşor. Deşi se susţine că românul s-a născut
poet, cred că în România există o mentalitate
cel puţin păguboasă. Începem să scriem, apare
o carte, maxim două, apoi mulţi dintre autori
constată nu numai că nu apar laurii şi laudele,
chiar mai mult, că este greu să ajungi să fii citit
şi luat în seamă. Or, în asemenea cazuri, apare
descurajarea, lipsa de răbdare, incapacitatea de
a continua un drum care nu pare să ducă
undeva. Şi sunt mulţi dintre cei care scriu, mai
mult sau mai puţin talentaţi, care se dau bătuţi,
renunţă la dezideratul de a crea şi îşi aleg altul,
ceva mai lumesc. În ceea ce mă priveşte,
dincolo de alte calităţi pe care mi le atribuie
cititorii avizaţi, ştiu că nimic din ceea ce vine
N r . III, 2 0 17
uşor nu poate fi apreciat. Cu atât mai mult o
carieră literară şi o recunoaştere la o scară cât
de cât largă.
R. K.: Ești tânăr, puternic, ambițios, dar nu
prea ne încânți cu lansări. Ele, fie că ne place
sau nu, par cruciale
pentru scriitori. Ce
lansări ai avut, ce lansări
o să ai și, cel mai
important, ce opinie ți-ai
format despre acestea?
R. N.: Bineînţeles că
lansările de carte conferă
vizibilitate scriitorilor. Din
păcate, politica editorială
nu prea ia în seamă
asemenea posibilităţi.
Aminteam mai devreme de
dezinteresul sau de resursele limitate ale
editurilor de a îşi promova autorii. Nu suntem
în Franţa, unde un autor este luat pe sus,
plimbat prin sute de oraşe şi arătat lumii cu
degetul, pus să semneze cărţi până când nu îşi
mai simte mâna şi îl ia cu leşin. O asemenea
acţiune presupune nişte costuri care sunt peste
posibilităţile financiare ale editurilor din
România, şi ar genera mai degrabă pierderi
decât câştiguri. În ce mă priveşte, îmi preţuiesc
nu numai cititorii ci şi lansările, şi am avut
parte până acum de câteva pe care îmi va fi
imposibil să le uit. Volumul de eseuri „Din
gândurile nopţii” şi cel de povestiri, „Abisuri”,
pe lângă cele oficiale, au avut parte de lansări
la Clubul de Proză al Uniunii Scriitorilor –
Filiala Bucureşti, precum şi la târgurile de
carte, Gaudeamus şi Bookfest. Deci nu au fost
chiar puţine lansări. În continuare sunt discuţii
pentru lansări ale Abisurilor, la sfârşitul verii,
în Timişoara şi în cel mai apropiat oraş de
sufletul meu, cel al cărui copil mă consider,
Simeria, în judeţul Hunedoara. După aceea
vom mai vedea ce va fi, dacă planurile nu se
schimbă, probabil „botezul” unui nou volum.
64 | 79
 CREATIVITATE

Foto: Roberto Kuzmanovic

N r . III, 2 0 17 65 | 79

D
oi ochi incandescenți mă zăresc,
straniu, din întunericul morbid.
Parcă-mi ard carnea afurisiţii.
Mereu e la fel. Creatura aia dubioasă căreia nu-
i văd chipul, care apare terorizându-mă cu
privirea, care nu spune nicicând nimic şi pe
care nu o pot ajunge din urmă oricât de rapidă
aş fi. De fiecare dată apare când vânez. Când
sângele cald al vreunui muritor pierdut în
peisajul nocturn mi se prelinge pe buze şi haine.
Când ar trebui să simt deosebitul extaz de mă
hrăni cu lichidul vital, cu esenţa vieţii mele.
Dar nu. La mine plăcerea se transformă în
groaza de a fi urmărită de o creatură fără chip
şi corp, iar gustul atât de aşteptat al sângelui
încă viu, zbătându-se pe limba mea, se
metamorfozează în greaţă şi conştiinţă. A
dracu' conştiinţă făcută praf! Nu am nevoie de
ea şi n-am avut vreodată! După aproape un
secol de viaţă în umbrele nopţii, se duce şi
ultima fărâmă de regret şi dorul de soare, iar
judecătorul suprem din subconştient e anulat de
necesarele instincte de supravieţuire. Bei sau îţi
pierzi minţile şi dacă se întâmplă asta, ajungi să
faci un dezamăgitor prăpăd în juru-ți şi atunci
oricum cedezi. Am nevoie de sânge precum
zeii de adepți ca să pot supravieţui. E ca în
junglă. Omoară sau vei fi omorât poate chiar cu
mai multă cruzime decât eşti capabil să-ţi
imaginezi.
- Dispari! îi spun printre dinţii încleştaţi, dar nu
obţin nicio reacţie.
Scot un mârâit furios şi abandonez prada din
care luasem doar câteva înghiţituri. Mă ridic cu
sângele proaspăt întins pe faţă şi fac câţiva paşi
N r . III, 2 0 17
precauți spre gardianul nevăzut. Nu vreau să
mă aventurez prostește într-o inutilă cursă de-a
şoarecele şi pisica. Am pierdut de prea multe
ori şi nu-mi mai doresc. Şi totuşi... mi se pare
că de data asta am avansat mai mult. Încă un
pas... încă unul... mă arunc într-un salt asupra
creaturii pentru a-mi înfige colţii în blestematul
ăla de coşmar care se transformase în umbra
mea. Se înalţă însă cu câteva fracţiuni de
secundă înainte să-l ating. Eu mă prăbuşesc
dureros pe asfaltul dur în timp ce ochii arzători
se pierd în întunecimea unui cer prea înalt şi
prea departe pentru mine...
...
Muzica din club îmi bubuie în timpane, iar
creierul meu se bâţâie ameţitor pe un techno-
house oribil dar suficient de puternic pentru a
transforma multitudinea de pahare cu votcă
date peste cap, într-o poftă de sex animalică.
Ochii îmi cad rapid pe masculul care serveşte
conştiincios la bar. E amuzant cum fiind
înconjurat de alcool, rezistă stoic în a pune pe
limbă măcar un strop. Şoaptele mele hipnotice
îl fac să mă urmeze ca un umil servitor
abandonându-şi postul care îl ţinea ocupat. Îmi
place să fac asta. Să intru în gândurile
muritorilor şi să-i manevrez ca pe păpuşi de
cârpă fără voinţă proprie. Să demonstrez că
monstrul din mine este superior speciei umane
speriate şi slabe. Să arăt cumva că lumina nu e
totul şi că întunericul este de fapt cel care deţine
puterea. Eu sunt puterea. Afurisiţi muritori cu
soarele lor cu tot!
Ador obscuritatea totală din parcare chiar dacă
amărâtul din spatele meu pare să se împiedice
la fiecare pas. Pierdut în negura nopţii şi în
curând în braţele diavolului. Ar trebui să-mi fie
milă? N-am legătură cu sentimentul ăsta. Nici
eu n-am beneficiat de vreo picătură de
66 | 79
compasiune. Amărâta de pe stradă cu beregata
sfâşiată de demoni şi transformată din
amuzament în monstru...
Îl împing în zidul de cărămidă din spatele
clubului. Icneşte dar nu protestează. Mâinile
mele îi desfac rapid nasturii jeanşilor şi atunci
când îi cuprind penisul erect geme. Eu n-am
prea mult de lucrat la capitolul haine. Îmi ridic
genunchiul pe coapsa lui, iar rochia prea scurtă
se ridică de la sine. Îi simt degetele dându-mi
lenjeria intimă la o parte apoi intrând uşor în
mine. Pentru câteva secunde mă las pradă
senzaţiei de a fi pătrunsă şi îl las să mi-o tragă.
Dar eu am nevoie de mai mult. Eu nu ajung la
orgasm aşa. Îmi trec limba peste buze, iar colţii
îmi pulsează delicios în anticiparea gustului şi
a plăcerii. Încerc întâi cu limba pielea fină a
gâtului, iar gemetele muritorului mă fac să nu
mai pot aştepta. Caninii mei se înfig în vena
pulsândă combinând senzaţia de plăcere cu cea
de durere. Simt cum ajung la extaz în timp ce
sângele îmi şiroieşte pe bărbie şi corpul meu
profită de excitarea fiinţei umane care încă
pompează în mine fără să realizeze că viaţa se
scurge din ea cu fiecare strop de sânge pe care
eu îl sorb. Sunt atât de aproape... Las capul pe
spate pentru a savura momentul...
- Aaaah! sunt aproape sigură că am răcnit cam
tare.
Îmi rotesc privirea pentru a verifica dacă nu
cumva am atras atenţia asupra mea. Las corpul
inert să se prelingă pe perete fără să ating
punctul culminant. Îmi trag rochia pe coapse.
Dintr-o dată simt nevoia de a mă acoperi şi
furia mă îneacă la propriu. Ochii ăia...
Blestemaţii ochi fluorescenţi mă privesc ţintă şi
acuzator întrerupând şi alungând plăcerea
posibilă. Mă năpustesc spre orice ar fi făptura
aia. Tocurile mele scrâşnesc pe asfalt ca roţile
unei maşini de formula unu. Viteza mea
impresionantă nu e bună de nimic. Ştiu asta. N-
am reuşit niciodată să ating posesorul privirii
care mă scoate din minţi. Dar intensitatea furiei
deja mă orbeşte şi acum chiar pare că îşi bate
joc de mine. Mă lasă să îmi zdrobesc genunchii
în căzături şi să îmi sucesc gleznele în sprinturi
inutile prin gropile din parcare. Însă nu dispare.
N r . III, 2 0 17
Revine de fiecare dată în faţa mea cu aceeaşi
privire care îmi omoară nervii.
- Du-te dracu'! mârâi gâfâind şi încercând să-
mi recapăt ritmul respirator normal.
Pariez că arăt jalnic cum stau în patru labe şi
plină de sânge pe jos. Gustul sângelui din gură
avea deja un gust amar, iar alcoolul băut
anterior voia cu tot dinadinsul să iasă afară din
mine.
Privirea mă părăseşte, îndepărtându-se lent, în
înălţimi necunoscute mie. Se opreşte însă o
secundă pentru a-mi arunca în bătaie de joc o
singură propoziţie. Fix ca un os aruncat unei
javre nemâncate de lângă un tomberon.
- De-acolo vin!
...
Lumina zilei mă ţine captivă între pereţii
adăpostului sigur. Icnesc de greaţă şi durere.
Am nevoie de odihnă pentru a mi se reface
corpul. Funcţionez cu sânge şi somn. Dar
pleoapele mele refuză să se închidă, iar
neuronii continuă să formeze sinapse defecte.
O voce îmi sună în minte repetând aceleaşi
cuvinte la infinit, ca o mantră obsedantă care
mă duce încet şi sigur spre nevroză.
De-acolo vin. De-acolo vin. De-acolo vin.
- Lua-te-ar toţi dracii!
Urletul meu se loveşte de pereţi şi are efect de
bumerang făcându-mi mintea praf într-un mod
dureros. Ţâşnesc din pat şi mă reped în sticla de
votcă de pe masă. Din câteva guri conţinutul se
duce şi tot ce rămâne din ea este o ploaie de
cioburi pe cimentul rece.
- Ce vrei de la mine? întreb retoric înainte să
mă prăbuşesc şi să mă pierd într-un somn vecin
cu leşinul.
...
Mara Caloian
67 | 79

T
e iubesc! Te iubesc și atât.
Nelipsitele necuvinte ar fi
îndreptățite să rezume totul?
Tot? O iubire complexă combinată cu
ingenuitate care se vrea a fi necondiționată. Da.
Trag din pipa asta, întrezăresc jarul dornic să
ardă, să se ardă, fumul ilustrând feeric forme
fine în timp ce se înalță dezlănțuit spre neant și
mă întreb naiv cum reușesc să fac asta. Sunt
uimit adesea, gândindu-mă profund la faptul că
reușesc să te simt aproape. Reușesc? Reușim?
Iubirea (a mea – îndeosebi un amalgam de
întrebări și tăceri) e precum jarul acesta. Cum
ar putea fi altfel? La tine cum e? Dar la tine?
Ceilalți ce-ar putea să ne spună despre rațiunea
și simțământul dragostei? Să tacă, îndrug.
Habar n-am și n-au că dumeresc mai bine decât
orice neom neputința iubirii lor. Arde. Ard. Iese
fum. Inspir, respir, eman și radiez. Din nou și
din nou. Într-o lume în care pesemne iubirea e
vrun biet mit popular la care s-au stors la infinit
stropi de cerneală roșie (sau sânge, tot un
necurat e) pentru romanele de doi lei de pe
internet, eu... reușesc să simt ardoarea aia.
Venită la pachet cu sumbră durere, cu albe
insomnii, cu neașteptatul dor, cu vise și visuri
înghețate, cu fiori fierbinți, cu sclipiri pe sub
pleoape, cu zâmbete timide ascunse-n colțul
gurii, cu tine, cu toate tumult. Că te iubesc? E
normal. Că iubesc să te iubesc? Asta e ceva mai
special, enigmele universului meu. Specialul
N r . III, 2 0 17
acela care e de negăsit, dar care s-a găsit să dea
buzna-n caracterul meu estetic, social,
intelectual și moral, odată cu venirea ta. Ți-aș
împleti pe degete cuvinte menite să-ți
contureze frumusețea, dar ești un arhitect dat
naibii de (ne)bun, n-aș reuși să o fac fidel. Ți-
aș picta formele atrăgătoare – relaxate pe patul
cuvenit, dar nici maestrul Tițian n-ar putea reda
acele detalii provocatoare. Te-aș ridica în slăvi
– orbit de splendoarea ta, pe bună dreptate – și
m-aș convinge că până la mine nu s-a găsit
vreun romantic mai devotat. Spuneam cumva
orbit? Mama natură a înzestrat trupu-ți sau
ochii-mi? Găsesc prielnic, știi… faptul că aleg
să-ți fiu. Să-ți fiu fericit. Un înger cu aripile
vindecate, (co)rupte fiindu-mi veac și pururi
până mai ieri, dar care te fac să te simți în
siguranță. Dibui că asta ar trebui să o știu doar
eu, să mă bucur liniștit, așa cum obișnuiesc, de
intensele sentimente care mă fac să ard, iar în
lipsa lor – m-aș face scrum – aș deveni una cu
mucul de țigară nimicit, în grabă, într-o
cenușieră crăpată. Însă e evident să fie așa – să
vorbesc miraculos despre frăgezimea asta de
iubire. Ce-mi veni cu ea? mă întreb uluit și
confuz ca un creț, de atâtea secole. Eu, doar un
alt gropar al sentimentelor – de care nu ne mai
scapă nici dracii, un haos de Chaos-uri,
găsindu-și liniștea în pătrunzătorul negru al
minunaților tăi ochi de culoarea buzelor
mușcate. Pupilele tale, de ele pomeneam, ca o
oglindă cu 666 de colțuri în care mă surprind
transformându-mă, încercându-mă toate
nestările, regăsindu-mi umanitatea uitată-n
cada dușului. Căci după cum spunea poetul
68 | 79
care a scris pe ușa sa: „Cel care intră aici îmi Semnele de carte handmade
face o onoare, cel care nu intră îmi face o
plăcere”, tu m-ai cinstit cu prezența acolo unde Folosești semne de carte? Dorești să
nu i-am permis nimănui să pătrundă. Și încerci ceva inedit?
nestările tale se contopesc cu ale mele. Devin o
stare de fapt. Don Juan, alături de iubirea vieții Încearcă semnele de carte handmade.
lui, ar admira filmul vieții noastre private. Doi
nebuni de alb, neînțeleși, care au ales să se
joace pe tabla de șah ca niște copii maturi ce Avem în librăria Bibliocarti.com o
sunt, ignorând preocupările inutile ale pieselor
gamă variată de semne de carte
din jur. Două entități care și-au dat mâna și
dansează senzual cu inteligența devoratoare de confecționate manual de către artiști cu
pseudoînțelepți... Dar noi, suav, ne sărutăm cu experiență în domeniu.
atâta poftă durerile în curs de refacere, ne
dezbrăcăm tiptil de cele mai crunte poveri,
exploatăm și atingem dezmierdător intimitățile Semnele de carte din material textil
înfierbântate, înfigem unghiile și mușcăm sau lemn, cu dimensiuni între 12 și 23 cm,
dornici din carnea dulce a mărului de aur
sunt împodobite cu mici accesorii precum
interzis de zei, până la sânge, până la coloana
infinitului. Fiecare emoție delicată născută-n pietricelele de sticlă colorate sau simple,
decoruri mirifice o împărtășim prin atingerea ciucurași confecționați manual, figurine
pielii palmelor transpirate, ne respirăm lung și adezive etc.
pasional prin fiecare por al piepturilor noastre,
ne pipăim unison surâsuri cu sonate. Toate semnele de carte sunt realizate
Amplificăm romanțe astfel încât gemetele manual, de aici și caracteristica de unicitate.
dragostei le pasăm cu du-te vino în armonie Acestea pot fi folosite atât de copii cât și de
simbolică. Și vibrează trupurile noastre alipite adulți pentru un lecturat cât mai plăcut.
la fiecare năstrușnic fior dezlegat. Și totuși...
vrem mai mult. Vrem apogeul iubirii libertine
dincolo de plăceri carnale și alte epopei? Vrem
totul care ne-a fost luat sau nu ne-a fost dat?
Fără teama de a ne pierde în necunoscut,
conștienți că nu trebuie să vrem să cunoaștem
atotștiința, fără a fi nevoiți să facem comerț cu
sentimente la reducere, în speranța că vom
economisi suficient pentru a plăti prețul
libertății încătușată de monștri? Cuget că am
luptat atât de mult împotriva lor încât am
devenit noi înşine monștri zburători. Dar am
învins. Ne-am întâlnit ca niște visători cu
plumb în ochi și aripi, într-o închisoare
transparentă unde se vagabondează aiurea și
ne-am propus să dezlănțuim viitorul. Un viitor
poetic al unei iubiri pasionale, animalice, dar și
umane, echilibrat de luciditatea gândurilor,
simțurilor și a trăirilor inconfundabile. O stare
supremă de iubire. O nestare, de fapt. Tu ești o
ediție unică de carte pe care o iubesc, iar asta-i
o recenzie despre tine. Știi că aș putea scrie și
un eseu, nu?
Roberto Kuzmanovic
N r . III, 2 0 17 69 | 79
 I
ubesc ochii tăi cafenii, cei mai blânzi
ochi care m-au privit vreodată; ochii
care văd frumusețea dinlăuntrul meu
chiar și atunci când eu însămi nu mai reușesc să
o fac; ochii care îmi arată calea spre sufletul tău
cald, locul în care mi-aș dori să locuiesc pentru
totdeauna. Iubesc ochii tăi pentru felul în care
ei reușesc să-mi vadă fiecare durere, mică sau
mare, pentru felul în care îmi reflectă bucuria,
îmi împărtășesc pasiunea, îmi domolesc fricile
și-mi alină dorurile. Iubesc brațele tale care mă
protejează și mă adăpostesc, care mă fac să mă
simt invincibilă; brațele tale care mă țin departe
de durerea din lume, care mă fac să mă simt
Acasă. Iubesc mâinile tale care-mi șterg
lacrimile, care mă mângâie atunci când sunt
deznădăjduită și care mă fac să simt că nu mai
sunt singură pe lume. Atunci când mă iei de
mână, simt că prind dintr-o dată puteri și că nu
va mai trebui să mă tem că voi cădea pentru că
tu îmi vei fi alături și-mi vei întinde mâna să mă
ridic. Iubesc inima ta pură, generoasă,
nemărginită în dragostea pe care mi-o poartă;
inima ta care s-a deschis pentru a mă primi pe
mine în ea; inima ta care a învățat-o pe-a mea
să iubească din nou; inima ta care-mi dăruiește
atâtea dovezi de dragoste câte bătăi sunt într-un
minut. Și dacă voi fi atât de norocoasă încât să
îmbătrânesc alături de tine, vreau să știi că voi
continua să fiu îndrăgostită de corpul tău. Voi
continua să iubesc ochii tăi blânzi chiar și
atunci când sprâncenele-ți vor fi albit, iar
cafeniul din privirea ta va fi ascuns în spatele
unor rame groase de ochelari. Voi continua să
iubesc brațele tale care nu mă vor mai strânge
cu aceeași vigoare ca acum, dar care îmi vor da
același familiar sentiment de siguranță. Voi
continua să iubesc mâinele tale pentru că, chiar
și atunci când ridurile le vor fi acoperit, ele vor
continua să îmi șteargă lacrimile sau să mă
ajute să mă ridic. Și voi continua să iubesc
inima ta pură, generoasă, pentru că mi-a permis
să locuiesc pentru totdeauna în ea.
Beatrice Grigore

N r . III, 2 0 17 70 | 79

Femeia care cerne frunze
Aș da o galaxie întreagă pentru sărutul tău
stângaci
Îmi pari un tainic demon ce mă scoate din hău,
Din hăul vieții mele cam devreme începută
Ți-aș pune gentil lumea la picioare,
De la răsărit la apus, și de la miazănoapte la sud
Deși mi-e cumva să-ți murdăresc tălpile
Din rai aș fura pentru tine
Pilde, minuni, daruri și ce-o mai fi pe-acolo
Crezând că se asortează cu ochii tăi sclipitori,
Nici o șansă...
Mii și mii de versuri ți-am scris, milioane poate
Ți-am sculptat buzele cafenii cu imaginația, cu
părerea
Părul ți-am mângâiat pe cearșafurile iubirii,
Ca în visul de la șase și ceva dimineața.
Mă-ntreb ce toamnă zace în palmele tale mici
Fine ca pielea unui copil nenăscut
Mie îmi plac toamnele bulevardelor,
Sunt cuminți și frumoase
Și știu mai bine decât orice om putința iubirii
Nu te-aș vrea întrupată, dar simt cu toată
nesimțirea
Cum cerni frunze de sus într-un apus,
Apus demult
Îmi vine să te ucid ca un gladiator
Să nu râzi dacă-ți spun
Că-s înger depravat și nemuritor,
Îmi ajungi așa cum ești,
Vis până la sfârșitul sfârșitului.
N r . III, 2 0 17
Demonii din îngerul fără glas
Priviri de copilă, cearcăne de gospodină,
se îndreaptă ca o felină, despuiată,
spre sticla de rom și cugetă că
pătura-i mantă protectoare contra demonilor
noștri –
personalități imune, cu tentații nejuste,
au măști pictate ce par a fi oglinzi
scuipând palavre pe rădăcinile adevărului,
să crească mare, glumește ironic singură, să
zboare,
îndeobște în goana după iluzii;
furia îngerilor nu o impresionează,
doar cel tăcut a reușit, printre visuri și vise
ce îi trezeau instantaneu din somnul care îi
făceau
mai vii decât doreau.
Cândva au adormit. El, ea; restul.
Conștiența valorii de sine întreba: cu noi cum
rămâne?
Sparge, impulsiv, sticla rămasă goală, o dor
sânii,
aleargă peste cioburi după o țigară și-o aprinde
cu patos,
lasă capul pe spate, își desprinde părul infinit
mușcându-și buza, privește fumul ca liniștea
din negură,
ca ochii ei fără sclipire sau oase rupte-n carne,
ca Don Quijote lipsit de nebunie sau dragostea
fără orgasm,
urlând spre tavan din răsputeri, nevăzându-l
nicăieri:
câte dihănii ți-au corupt aripile să semnezi
pactul cu durerea?
A semnat și ea, într-un final și-a ales tăcerea.
71 | 79

Eduard
Cele mai noi povești le aflam de la Eduard.
Eram un tip singuratic, trăiam într-un cerc
restrâns.
Nu știu cum se întâmpla,
Dar băiatului ăstuia, cum ieșea pe stradă,
Toate bârfele orașului îi ajungeau la urechi.
Eram „primul” căruia i le împărtășea.
Băi,..ești un tip serios,
Știu că n-o să porți vorbele în dreapta, în
stânga.
Ei....cum? vezi bine că nu!
Când mi-a povestit noutățile despre tine,
le-am pus la-ndoială.
Nu se poate nene; o cunosc bine!
Treaba ta, ești prietenul meu; eu ți-am spus.
Mi-am făcut datoria; atât.
Ne-am despărțit; eram mereu trist.
O vreme nu m-am mai întâlnit nici cu Eduard.
Ajunsesem să-mi lipsească tainicele-i povești.
Mă simțeam rupt de lume,
Nu mai știam nimic din ce se întâmpla prin
oraș.
V-am văzut împreună; m-am mirat puțin.
Nu m-am simțit prea bine.
„Ei... asta-i viața” mi-am zis.
După o vreme ne-am întâlnit.
Nu ne-am putut privi direct, ochi în ochi.
Am vorbit jenați, mai mult cu ochii-n pământ.
Până la urmă mi-ai mărturisit:
„Cele mai noi povești le aflam de la Eduard.
Eram o tipă singuratică, trăiam într-un cerc
restrâns.
Nu știu cum se întâmpla,
Dar băiatului ăstuia, cum ieșea pe stradă,
Toate bârfele orașului îi ajungeau la urechi.
Eram „prima” căreia i le împărtășea.
Băi,..ești o tipă serioasă,
Știu că n-o să porți vorbele în dreapta, în
stânga.
Ei....cum? vezi bine că nu!
Când mi-a povestit noutățile despre tine,
le-am pus la-ndoială.
Nu se poate nene; îl cunosc bine!
Treaba ta, ești prietena mea; eu ți-am spus.
Mi-am făcut datoria; atât.”
N r . III, 2 0 17
În grădinile Raiului nu se cultivă nimic
La cârciumă cu domnul Ștefan, filozof
cunoscut;
A fost și paznic la Căminul Cultural.
Bem câte-un whisky canadian.
Sec, ghiață nu au.
Muște bețive se reped să se înece-n pahare.
La al treilea rând domnul Ștefan, negru de
supărare:
Dom’le, în Rai nu vreau să ajung, nici mort!
Păi de ce, frate?
Cum de ce?
În Grădinele Raiului nu se cultivă nimic.
Nici pătrunjel măcar, nici mărar.
Ce să facă sfinții cu ele, domn’ Ștefan?
Ei, ce să facă!
Să gătească tocane, plăcinte, ori chiar grătar.
Dar îngerii și sfinții nu mănâncă, frate!
Nu? Și cu ce trăiesc?
Ei, cu ce; se hrănesc cu lumină.
Dar noi ăștia săracii, mai simpli?
Or fi având lumină destulă,
Ori o să ne împingă mai în spate, la umbră?
Colțul umbrelor
(Evangelyn)
În pauza de prânz mă retrag în “Lunch Box
Gallery”.
Sunt singur, e liniște.
Bondar scotocind într-o corolă parfumată,
Telefonul mormăie satisfacut la încărcător.
Ei… dar visul apere mai târziu…..
Evangelyn, de ce ești îmbrăcată într-un măr?
Ai vrut să-mi faci o surpriză, ai vrut să mă
minți?
Cunoșteam povestea;
Șarpele era ascuns în colțul umbrelor.
Mă fixa tăcut cu privire parșivă.
Am înțeles;
Fie ce-o fi, am semnat pactul păcatelor.
Buzele tale erau mai aprinse decât fructul
promis.
Dar atât; n-am apucat mai mult.
Mărul era prea tare, mi s-au rupt dinții.
În colțul umbrelor parșivul zâmbea de plăcere.
Își număra satisfăcut arginții.
72 | 79
O afacere cu Alfred Nobel
Nobil scăpătat rămas fără castel, stau rău cu
banii.
N-am reușit să-i strâng în această viață,
Așa cum am adunat anii.
Nu vreau să împrumut de la Rotchild;
Îmi cer dobânzi ucigătoare, nu vreau să mor
acum.
M-am decis să împrumut de la Alfred Nobel;
Împrăștie în fiecare an milioane pentru
fleacuri:
Pentru literatură, dar lumea citește tot mai
puțin.
Pentru medicină, în timp ce bolile devin
incurabile.
Pentru pace, și războaiele devin mai crude.
Pentru știință, și planeta abia își duce zilele,
otrăvită.
Pentru atâtea altele,
În timp ce omenirea se apropie de extincție.
Fac o înțelegere cu el: o să-i ofer din plin
oxigen,
Lacuri albastre, curate ca lacrimile îngerilor,
O lume fără dinamită, fără muniție;
O liniște de început de Univers.
O să-i zic: Domnule Nobel, am nevoie de bani;
Vreau să fac din planeta aceasta o grădină.
O voi popula cu maimuțe, îi voi zice;
S-o luăm iar, cătinel, cătinel, de la început;
De la a zâmbi, de la mers.
Vreau să las munții acolo unde sunt,
Râurile să curgă în albiile lor către mare.
Credeți că o să-mi spună:
“Despre ce vorbești domnule? Nu te-am
înțeles!”
N r . III, 2 0 17
Migrene 2
Seara băusem vreo trei pahare cu absint.
La Poarta Iadului am ajuns din greșeală.
Maricica mă pârâse lui Belzebut:
„Mi-a furat ultima scânteie din suflet, m-a
părăsit.”
Starostele, ce să mai cerceteze; a crezut;
Mai ales că era o bombă de „Breaking News”.
A umplut Iadul cu tot felul de povești despre
mine;
Toate false, bineînțeles!
Discuția privată cu Necuratul
A avut loc în biroul lui, sub scară.
Mi-a adus aminte de biroul meu de la muzeu;
Îl împărțeam cu mumia unui faraon decrepit.
Nu te lua după dânsa, amice!
Șoptitoarele astea spun vrute și nevrute.
Din tot ce-a spus, nu am crezut nimic.
Dar ușa biroului meu îți este deschisă,
Dacă ai informații de împărtășit….
Am ieșit mestecând un blestem.
Seara mă plimbam prin fața porților Iadului,
Depresat ca un miel înainte de cuțit.
Aerul nu era bun, persista un miros de
acetilenă.
Ceremoniile de aprindere a rugului, cu carbid,
Erau conduse de Caligula, cățărat pe o scenă.
I-am strigat de pe marginea cazanului:
„Vai de tine împărate; rău ai ajuns!”
M-am trezit a doua zi cu un glonț în tâmplă;
Ca o migrenă.
73 | 79
 ***
O parte din mine visează, cealaltă
*** Parte gândeşte
Mi s-a scurs tinerețea
Luând cu ea Între cele două părți există
Toată prospețimea O eroare de zbor

Dacă ar fi după mine Nu mi s-au copt

Aş chema tinerețea Încă
Înapoi Aripile
Să o iau de la-nceput Și totuși
Mă prind cu mâna de cer...
Să merg pe căi neumblate
Prin gânduri şi vise neatinse 3 mai 2017
***
*** Te trădează lumina
Eu îmi sunt zidirea Şi nu spui nimic
Nu pot fi altceva mai mult Dar, vai!
Decât un copac Ce poezie e aceea
Care crește din mine Care nu plânge
Cu ramuri cărnoase La lumina lumânării?
Până la cer
***
În mine se nasc zboruri... Îmi atârnă gândul
De o aşchie a cerului
Eu sunt zbaterea aripilor Între două aripi, între
Îmi sunt zidirea ecoului Doi ochi de vultur
Dincolo de morminte 19 aprilie 2017

Umbra mea cuprinde orinzontul ***

În palmele gândirii Ți-am spus vreodată cât de mult
Cu tâmpla aceasta ating cerul Te iubesc?
Nemurirea
Fărâmitura aceasta de pâine
Și totuși sunt un biet copac Păstrează răni adânci...
Altceva
Nu pot să fiu Poate, mâine
Îți vei da seama, dar atunci va fi mult prea
10 mai 2017 târziu,
*** Cerul se revoltă în mine
Lumina ta prinde glas Cu toți îngerii lui
În palma mea De atâta durere..
Trupul tău se-nvârte
În jurul axei mele Vremea îşi schimbă
Când cuvântul cade în diagonală Hainele primăvăratice
La marginea pământului Şi ghioceii
Zborul nostru Înfloriți în ochii tăi
Îmbrățișează eternitatea Îşi croiesc drumul crucii în mine...
Luminii
23 aprilie 2017
3 mai 2017
N r . III, 2 0 17 74 | 79
*** Aşezată peste suflet
Mi-a fost sufletul tăvălit prin rugină – Ca o plapumă de zăpadă peste grâul
Încolțit
Sunt departe de lumină
Respir rugina acestor Dar ai făcut ca
Trecători care trec zilnic Pământul să nu rodească
Şi îmi calcă atriile, ventriculii, Şi am cules neghina
Ruginindu-mi inima... Şi veninul

*** Pe seară...
Dacă aş fi un Zhivago
Aş umbla prin toate zăpezile lumii 22 martie 2017
Până am să te găsesc
Pentru a-mi pune inima ***
Să bată într-o zonă mai caldă... Paşii tăi au lăsat
Urme adânci
*** Peste anotimpuri
Se odihnește cerul
Pe frunțile încrețite ale munților Acum
Apusul îi îmbracă sângeriu Se văd rănile cicatrizante

Peste umăr mi te aşezi comod Copacul acesta

Și asculți clipa ticăind Nu mai are
A inimă Fotosinteza de ieri...

28 martie 2017 22 martie 2017

***
Umbrele întunericului mă îmbracă ***
Din nou Mi se zbat aripile
În mantaua durerii Contra vântului
La răscrucea luminii cu întunericul
Azi nu mai sunt... Între ființă şi neființă

Tărâmul acesta îmi târâie osemintele Carnea mea îngenunchează

Dincolo de hăul luminii În altarul cerului

Am crezut că iubirea ta e 17 martie 2017

Vindecătoare

N r . III, 2 0 17 75 | 79

#poezia de după
în această casă am întâlnit-o pe
Virginia Woolf
dansa pe lampadare de aburi
în toate rochiile ei transparente
o cunoşteam după ridurile fine
ale tencuielii
după cum se legănau paginile cărţilor
între un perete şi altul
valurile ei imense muşcau
din geamurile încăperii
aşteptând nerăbdătoare
să ridic ochii asupra ei
grădina îşi trimitea prin ferestre pomii
să-şi tatueze fructele pe umerii mei
cu toate culorile sunetelor
acum strâng amintirile astea vechi
într-o conservă de tablă
viaţa este o carte
într-un singur exemplar
totul se întâmplă
atât de repede
cât pauza
între reclame
#plămânii bunicului
mă retrag într-un colţ
şi când nu mă vede nimeni
închid ochii
derulez cinematografic
paginile fiecărei zile
soarele pare să aibă cearcăne noi
iată cum cade culoarea de pe flori
luna a luat-o razna
pe drumul spre copilărie
îmi arată un muzeu al sentimentelor
plin cu relicve ale tuturor
emoţiilor trăite
mă aşez confortabil în fotoliu
şi deşi nu fumez
îmi aprind o ţigară
bunicul meu pierdut
voia să mai simtă o dată
N r . III, 2 0 17
cum fumul îi usucă plămânii
el îmi vorbeşte
iar eu mă topesc odată cu
poveştile sale
telefonul sună de niciunde
e ca atunci
când încă mai locuiam
în bunicul meu
cu cu-
vintele
mele
#portretul unei boli anunţate
(fragment de chimiopoezie)
acea sinecură m-a adormit
m-am trezit braţe în braţe cu tomograful
mă legau la tot felul de
tuburi din şerpi lunecoşi
prin care mi se scurgea frica
mi-au bătut cuie în tălpi
iar cuiele au început să curgă prin vene
mi-au injectat păienjeni
de parcă mi-ar fi pisat
apă
sau sticlă
în cheagurile migratoare
mi-au cerut tot felul de probe
de durere
seara, liniştea intră
înaintea tuturor
ca un gheţar
în salon
uşa se trânteşte singură
disperată
patul meu e puntea unui vas
spălat de urgiile furtunii
sub care mă învelesc
cu o pătură de zăpadă
am o bucată de viaţă la mine
şi frâng din ea
firimitură cu firimitură
să nu fac risipă
soarele cade brusc de pe cer
se strecoară ca o şopârlă
prin geamul uitat crăpat
gândurile mele se adună
aşa
ca un nor deasupra cicatricelor
76 | 79
#într-un cerc pătrat
mă trezesc speriat noaptea
şi deschid pe pipăite frigiderul
să văd dacă mai trăieşte
mi se pare că e mereu seară
că orbesc când îmi stingi lumina
sunt salvat abia dimineaţa
la baie
când mă bărbieresc
şi văd că în loc de barbă
îmi creşte iarbă
cineva mă sună de câteva zile insistent
ca să-mi dea explicaţii
să-mi vândă câteva umbre
ies în stradă să-l caut
nu-l găsesc aşa că împietresc
între statuile semafoarelor reci
care chicotesc în toate culorile
ştiu că într-o zi o să-ţi scriu o poezie
fără cuvinte
ştirea asta e atât de şocantă
acel cineva iese din televizor
şi îmi mănâncă toată cina
N r . III, 2 0 17
#fabula rasa
azi am decis să-mi ucid televizorul
am ridicat telecomanda
ca pe o armă şi
am tras
nu ştiu ce se întâmplă
de la o vreme
miroase a ştire stricată
parcă-i un acvariu de cuvinte putrede
i-au apărut dungi
verticale ce mi se haşurează pe faţă
ecranul lui arată doar o singură imagine
scorojită, mumificată
din care se lăţesc umbre în toată camera
pe toţi pereţii
îmi ocupă locul de la birou
se aşază în locul meu la masă
mă urmăreşte pe stradă
merge cu mine la piaţă
azi m-am hotărât
mă voi duce să-mi îngrop televizorul
la groapa comună
acolo unde s-a nenăscut
în direct
77 | 79
 Bibliografie Contact

"Autorii din zodia ta scriu pe gustul tău?":

„Horoscopul - calea vieţii”, Elena Lupşan, ed.
Solaris Prinț;
„1500 de scriitori români, clasici şi
contemporani”, Boris Crăciun, Daniela
Crăciun-Costin;
„The Oxford Dictionary of Literary Terms”,
Chris Baldick, Oxford University Press.
Facebook: Vox Authors
"Fantomele mărilor – nave, dispariții și Web: Bibliocarti.com/contact
inexplicabil": eMail: Contact@bibliocarti.com
John Pinkney 2011, The Mary Celeste Revistă: Bibliocarti.com/l/vox-authors
Syndrome, ISBN 978-0-98709365-6-1;
Cristian Crăciunoiu, Alfred Neagu, Dialogul
omului cu marea, Editura Albatros, 1988. Abonare la revistă
"Comori şi adâncuri mult prea întunecate": Pentru abonare la revistă vă rugăm să
Dialogul omului cu marea, Cristian ne contactați cu adresa de email pe care
Crăciunoiu, Alfred Neagu - Editura Albatros,
doriți să primiți noutăți și informații
1988.
despre numerele revistei noastre.
"Personalități ale muzicii contemporane
care au marcat lumea":
Elvis and Me, Priscilla Presley, ISBN Colaborări
13:9780425091036;
Michael Jackson: The Magic, The Madness, Doriți să colaborați cu revista noastră?
The Whole Story, 1958-2009, J. Randy Aveți o idee de parteneriat eficient și de
Taraborelli, ISBN 13:9780446564748; lungă durată? Suntem deschiși la
Britney Spears' Heart to Heart, Britney Spears, propunerile dumneavoastră.
Lynne Spears, ISBN 13:9780609807019.

Surse foto și ilustrații Parteneri media

Pixabay și Wikipedia pentru imagini cu

tablouri, picturi și fotografii ilustrative, dar și
arhive proprii. Fotografiile la care s-a specificat
autorii aparțin autorilor și nu pot fi reproduse
fără acordul acestora.

N r . III, 2 0 17 78 | 79
N r . III, 2 0 17 79 | 79