1

Fondator Roberto KUZMANOVIC

Editor Mara MĂDĂLINA

VOX AUTHORS este o amplă revistă cultural-artistică,

fondată de Roberto Kuzmanovic în anul 2016, cu apariție
sezonieră în format electronic și tipărit, independentă de
orice influență sau interes, coordonată împreună cu Mara
Caloian, menită să susțină și să promoveze cultura în țară,
dar și peste oceane, într-un mod creativ.
Revista se distribuie în mod gratuit în ambele formate,
astfel ajungând la o mulțime de cititori din țară și diasporă.

Pentru publicare:
Materialele (poezie, proză, eseuri, fotografie,
pictură, ilustrații etc.) se trimit numai în format electronic,
însoțite de informațiile autorului. În cazul publicării,
autorul este contactat.
Corectura/ îmbunătățirea materialelor nu se face la
redacție. În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund
în mod direct de conţinutul materialelor publicate sub
semnătura proprie.

Pentru reclamă:
Oferim spațiu publicitar sub formă de
imagine/banner (a se înțelege și copertă de carte) și text
(advertoriale, recenzii, articole speciale). Pentru
publicitate în revistă sau ediții speciale dedicate vă rugăm
să ne contactați la adresele puse la dispoziție.

REVISTĂ CULTURALARTISTICĂ
ISSN 2501-9848
ISSN-L 2501-9848

2
 CUPRINS
Editorial........................................................................... 3
Recenzie a unei cărţi mult-aşteptate: 6 poveşti cu draci . 7
Despre talentul și stilul inconfundabil al unui critic de
carte ............................................................................... 11
Cărţi pentru o iarnă magică ........................................... 20
Ce trebuie să facă un autor după ce a publicat o carte .. 25
La un pahar de glumă și poveste cu Dana Fodor
Mateescu ....................................................................... 32
Filozofii şi filozofi ........................................................ 42
Asigură-ţi un an plin de noroc – tradiţii şi obiceiuri de
Anul Nou....................................................................... 47
Cele mai frumoase târguri de Crăciun europene........... 50
+∞ ................................................................................. 54
Regretele vin întotdeauna prea târziu ........................... 55

3
 Editorial
A fost un an productiv.
Și spunem acest lucru în numărul V al revistei
cultural-artistice „Vox Authors” deoarece acest
număr face trecerea dintre MMXVIII către MMXIX.
Am tras linie și am numărat... filele. Se depășește mia!
Cinci numere stufoase și atent apreciate de către confrați
sunt doar ale revistei. Însă sub egida acestei publicații mai
avem antologia de poezii contemporane „Ad Infinitum”
(Deh, se observă după titlu că a fost tot mâna noastră!)
cuprizând suficiente poeme de la fiecare scriitor încât să
vă faceți o idee dacă e sau nu pe gustul vostru și... stilurile
lor total diferite, cuprinse între paginile antologiei vă
promit că e imposibil să nu găsiți niște poeme care să v-
ajungă la suflet. A apărut și publicația online, cuprizând o
amplă colecție de „Citate pentru anotimpul sufletului tău”.
Am gândit-o ca pe o surpriză de iarnă, dar de care cititorii
noștri să se poată bucura tot anul. Am bifat și acest lucru.
Probabil acum o să vă gândiți că n-avem nimic interesant
și o să spuneți Ah, poezie, citate... altceva n-aveți? Ba da,
însă motivele noastre au fost destul de lesne de înțeles.
Chiar dacă există un interes scăzut în ceea ce privește
poezia (pesemne de-asta nu prea se înghesuie lumea să se
îngrijească de acest aspect), el există și ne-am adus
contribuția, asigurându-ne că autorii respectivi vor fi
citiți, nu doar înghesuiți într-o antologie, după cum se

4
practică pe la unele... case. Privind colecția de citate, știm
că ele sunt căutate și distribuite în special pe rețelele de
socializare, chiar dacă uneori avem impresia că sunt
tratate superficial. Astfel că, le-am pus în valoare prin
această inițiativă. Iată însă că avem și un almanah destul
de stufos ca volum de informație, intitulat „D’ale
literaturii”. În cele peste 400 de pagini sunt cuprinse
recenzii de carte, cronichete, articole documentare, opinii,
clasificări de cărți și recomandări, astfel încât lucrarea să
servească atât ca divertisment cât și ca suport de studiu
privind piața literară. Era o vreme când lumea aștepta cu
sufletul la gură un nou almanah, astăzi puțini sunt cei care
mai lansează pe piață astfel de publicații, iar noi sperăm
să reușim să dăm un imbold sau măcar să reamintim de
acele momente. Deși formatul în care lucrăm noi se pare
că prezintă mai mult decât interes.
Așadar, cum spuneam, a fost un an productiv pentru noi,
însă nu pozând neapărat pe la evenimente cu plachete fără
esență, ci scriind și împărtășind lumii literatură.
Privind numărul de față al revistei, acesta
debutează cu primii pași prin literatură, cu recenzia unei
cărți mult-așteptate a unei cărți semnate de un autor român
bine cotat, iar în continuare, vă întâmpinăm cu
recomandări de carte potrivite pentru o iarnă magică.
Putem afirma că doar după primele pagini ale revistei deja
vă puteți face o listă de lectură. Descoperiți noutățile
literare, aflați despre ele și vă decideți ce să citiți în anul
MMXIX. Avem câteva sfaturi și pentru autorii debutanți,

5
oferindu-le câteva sugestii pe care le pot pune în aplicare
pentru a schimba și ei ordinea lucrurilor în favoarea lor.
Iar dacă ești autor și vrei să știi cum procedează unul care
face mici furori cu textele sale, avem și un interviu hazliu,
dar care poate să inspire dacă-i surprindeţi esența. Țin să
atrag atenția asupra unor materiale care subliniează
importanța tradițiilor și obiceiurilor Anului Nou, dar și a
unora care pune mapamondul sub lupă căutând de data
aceasta cele mai apreciate târguri europene de Crăciun.
Încheierea numărului se face cu rubrica de creativitate în
care sunt incluse creații literare de o profunzime aparte,
care răscolesc pe interior, care emoționează. Acestea fiind
precizate, până la următorul număr al revistei, putem ține
legătura pe pagina de Facebook a revistei, iar noi vă dorim
La mulți ani cu multă sănătate și fericire, multe realizări
de care să fiți mândri, mult spor în toate!
Fie ca magia anului acestuia să vă umple de
speranță, de zâmbete, de încredere în faptul că anul care
vine vă va aduce de două ori mai multă bucurie. Să ne-
auzim cu bine și nu uitați: hrăniți-vă cu lectură și iubire!

6
 Recenzie a unei cărţi
mult-aşteptate: 6 poveşti
cu draci
6 poveşti cu draci ne oferă o lectură altfel, un
adevărat festin narativ, care ne poartă prin istorie,
artă, credinţe populare, religie şi ne face cunoştinţă cu
nişte personaje, demonice pe de-o parte, adorabile pe
de altă parte. Ca şi cum în oastea lui Satan s-ar fi
strecurat şi draci „necorespunzători”, ca şi cum valori
precum etica sau sentimentalismul ar fi pus stăpânire pe
slujitorii întunericului, Igor Bergler ne înfăţişează nişte
draci atipici care smulg zâmbete cititorului, dar care
totodată îl plimbă prin lumi marcate de supranatural, îl
pun în situaţii confuze, îi ridică semne de întrebare.
6 poveşti cu draci este doza de relaxare aşteptată
îndelung, care ne promite momente captivante şi povestiri
incitante de la autorul care deja şi-a câştigat cititorii prin
cele două volume publicate până acum: Biblia pierdută şi
Testamentul lui Abraham.
Încă din titlu suntem invitaţi într-un univers
distinct, plin de mistere, inedit. Dracii lui Igor Bergler nu
sunt creaturile folclorice româneşti, deşi, în mod clar,
provoacă la mai multe semne ale crucii. Mai mult, cifra 6
le este alăturată, iar valenţele simbolice ale acestui număr

7
par să se lovească de simbolistica dracilor. Aşadar, 6, cifra
misticului, a echilibrului şi a perfecţiunii poate fi totodată
un număr atribuit păcatului, opoziţiei, ambivalenţei.
Dracul, cel care marchează începuturile asemenea lui
Dumnezeu, este adesea întâlnit la români cu mai multe
nume, pe care le vom regăsi şi în carte (Necuratul,
Scaraoţchi, Ucigă-l Toaca etc.). Ceea ce este cert, e că
dracul nu este vreun personaj pozitiv în viaţa oamenilor,
ci din contră, este sinonim cu răul, cu bolile, cu necazurile,
cu moartea. De ce a fost creat? Nu se ştie. Dar Igor Bergler
îl recrează şi le atribuie însuşiri, gânduri, acţiuni total
contradictorii în raport cu dracul aşa cum îl cunoaştem din
folclor, datini sau credinţe populare.
Cele 6 poveşti cu draci ale lui Igor Bergler scot
demonii din tiparul prestabilit, îi înzestrează cu anumite
atribuţii atipice şi îi plasează în contexte cu totul inedite.
În tot acest timp, limbajul este unul lejer, dat totodată
vădeşte cunoştinţele autorului din varii domenii de
specialitate. Nu lipseşte umorul cu care autorul deja şi-a
obişnuit cititorii şi care are darul de a destinde şi cele mai
încreţite frunţi. Cartea poate fi o lectură uşoară,
distractivă, dar în acelaşi timp, şi una incitantă, care
provoacă la analiză şi dezbatere, dacă cititorul este dornic
să pătrundă în esenţa fiecărei povestiri, să privească
dincolo de cortina întâmplărilor. Din punct de vedere
personal, notele de final ale unor povestiri mi-au generat
o ridicare de sprânceană, concluziile nefiind formulate la

8
nivelul aşteptărilor, dar asta este o altă poveste,
neîncadrată în cele 6 ale volumului.
Cartea este alcătuită din 6 povestiri („Intrusul”,
„Un detectiv şi nişte tablouri dintr-o expoziţie”,
„Dracomorfoză”, „A doua moarte a piratului Francis
Dracul, Sir, cavaler şi pungaş”, „Cele trei Magdalene”,
„Anul dintre două Nopţi ale Valpurgiei”) plus un bonus
considerabil pe post de surpriză.
Avem aşadar un „intrus” demonic care, deşi la
început ne provoacă fiori reci, pe parcurs, devine simpatic
şi este aproape imposibil să nu îl îndrăgeşti.
Călătorim prin marile muzee ale lumii, pe urmele
unor draci dornici de celebritate, evadaţi din propriile
tablouri pentru a-şi găsi un loc confortabil în altele, de o
grandoare incontestabilă.
Asistăm la o adevărată dracomorfoză anunţată
printr-un vis anterior, mai mult amuzant decât credibil,
însă având consecinţe dramatice şi ca soluţie… un cuvânt-
enigmă.
Avem parte de un itinerariu de călătorie infernal şi
de o reîncarnare ciudată a lui Sir Francis Drake cu un final
deopotrivă comic şi dramatic, povestire care ne aminteşte
oarecum de menţionările lui Borges şi Camus.
Dacă ne amintim de personajul Magdalena a
Crucii din Testamentul lui Abraham, de data aceasta vom
afla povestea care i-a dat fiori autorului şi pe care s-a decis
să ne-o relateze pe larg în 6 poveşti cu draci. Această
povestire ne va purta paşii pe urmele unei enigme ce pare

9
de nedezlegat, dar care îşi va găsi totuşi explicaţia prin
condeiul lui Bergler.
Ajungem şi la Nopţile Valpurgiei, alături de un
drac trimis printre muritori, într-un sat bizar, unde
întâmplările supranaturale se ţin lanţ, iar acţiunea ia o
turnură neaşteptată. Ce e fericirea? Povestirea ne
subliniază un aspect total opus idealului social.
La final, cititorul va avea un zâmbet larg, dar şi un
semn de întrebare asupra demonilor înfăţişaţi de Bergler
în opera sa literară. Aşa cum am menţionat, aceştia nu sunt
dracii populari deşi multiple elemente din credinţele
româneşti străvechi se regăsesc în aspectul şi capacităţile
lor. Nu sunt nici demonii cu care ne-am obişnuit de prin
cărţi fantasy, nici creaturile odioase ale infernului aşa cum
religia ni-i prezintă. Mai degrabă par izvorâţi din natura
duală a omului, ca şi când moneda s-ar întoarce pe cealaltă
parte, sau mai pot fi percepuţi ca o sfidare a divinităţii într-
o manieră total neaşteptată, menită să contrazică oarecum
datele consemnate în Biblie. Rămâne să vă formaţi însă
propria părere lecturând cartea şi oferindu-vă o lectură
binemeritată.

10
 Despre talentul și stilul
inconfundabil al unui
critic de carte
Nu puține-au fost momentele, drăcia dracului –
și tot mi-am zis că-ntr-o zi o să-mi pese de faptul că nu
e tocmai profesional să începi literalmente cu o negație
–, în care am scris despre oameni de cultură și,
așijderea, când am întreprins acest fapt, în care am dat
curs sincerității opiniilor mele, fără îndoială, elogiile
aduse fiecăruia s-au dovedit merituoase!
Negreșit am început cu negație pentru a nu vă
forma așteptări de piedestale de la textul de față, dar vă
promit, că în urma lecturării lui, veți ajunge să cunoașteți
un om, un portal mai cu seamă, prin care bagajul de
cunoștințe se poate îmbogăți considerabil. Și o să aflați
concis la ce mă refer în curând.
Mi-am propus o formă de cronică ce cuprinde o
parte din activitatea socio-culturală a publicistului și
criticului literar Mara Mădălina, făcând ușoare paralele cu
diverse aspecte ale acestei sfere din societatea de astăzi,
dar nu pentru a mă feri de un letopiseț - nedorit de mai
nimeni – cât pentru a sublinia importanța cuvenită al
acestui portret.

11
Mara Mădălina a debutat în această breaslă a culturii prin
anul 2013, cu diverse texte de opinii și treceri în revistă a
unor cărți clasice (amintesc aici de Emily Brontë, Jane
Austen). Și chiar dacă începutul său independent nu avea
o bază formată din așteptări, acesta ilustrând dorința pură
de împărtășire a unor stări, a unor sentimente, a unor
păreri, se reliefează un început promițător datorită
asumării intelectuale de a vorbi despre niște romanciere
cu care am putea spune că debutează orice cititor. Căci
una e să îți ții sufletul la gură atunci când lecturezi și
altceva e să îți formezi propria opinie; dar opiniile ei s-au
făcut remarcate prin sesizarea unor detalii pe cât de fine
pe atât de semnificative.
Nu mi-e cu putință să cuget cine a reușit să o
împingă de la spate mai bine decât pasiunea sa pentru citit,
astfel încât să continue – și bine a făcut – să schițeze din
ce în ce mai des – până la constant - impresiile sale despre
cărți și să le împărtășească potențialilor cititori sau să
propună cititorilor dezbateri găzduite de diverse publicații
on-line de rețelele sociale. Este mai mult decât o formă de
socializare, este un schimb de experiență vizând universul
cărților, o formă modernă de evoluție a ceea ce știm că
este cenaclul sau clubul de carte. Căci da, lumea
evoluează în galop și niciun domeniu nu rămâne foarte
mult în urmă, astfel că, în prezent, nu ar mai trebui să fie
un șoc suportul de lectură digital cu ale sale ebook-uri,
recenziile ca factori de decizie pentru cumpărare a unui
produs la mare răsfoire pe internet și așa mai departe.

12
 Astfel că subiectul de față, sesizându-și sau nu
obiceiul, a reușit să stârnească interesul oamenilor de pe
internet și să capteze atenția scriitorilor români
contemporani care, după aprecierile binemeritate, au
început să-i solicite opinii privind operele lor. Subliniez
naturalețea prin care s-a născut, a crescut și dezvoltat acest
hobby al său pentru a nu mai fi necesară prea multă
argumentare privind importanța unor asemenea oameni în
mediul literar. Trecerea treptată, dar nu definitivă, de la
studiul, cercetarea și aprofundarea clasicilor (români,
englezi, americani și – din păcate – arar ruși) la
contemporani, a fost justificată din vaste motive și, dacă
ne reamintim întreaga perioadă a anilor 2010 - 2018, piața
de carte a promis literatură de calitate, a promis autori pe
măsura prestației clasicilor. O perioadă de tensiune a fost
la începutul acestor ani pentru scriitori deoarece erau
diverse conflicte de impresii vis-a-vis de operele lor care...
sunt o rușine sau nu sunt o rușine – sunt viitorul, poezia
moare, literatura se transformă, maculatură, capodoperă,
plagiat, inedit – adevărul străluceşte undeva la mijloc și
cu nimic diferit (dacă nu luăm în calcul schimbarea,
adaptarea) față de alți ani. Anume că există scriitori buni
în a așterne cuvintele și alții, care au un singur atu: dorința
de afirmare.
Chiar dacă punctasem la modul general, în
România situația a fost asemănătoare, formându-se
pesemne o ușoară confuzie pentru cititori, dar nu pentru
cei avizi – desigur, nemaiștiind dacă timpul alocat unei

13
cărți va fi pierdut sau câștigat. Recomandările în acest caz
au fost o măsură de precauție înainte de a se cheltui o
sumă nesimțită după părerea unora dintre cititori sau
echivalentă unui pachet de țigări după părerea unora
dintre scriitori.
Mara Mădălina a avut talentul de a mirosi cărțile
bune, dar și preferințele cititorilor, puse în balanță – de ce
nu? – cu gusturile sale literare și a oferit publicului
impresii fidele demnității și recomandări literare cu o rată
scăzută – aproape inexistentă a dezamăgirii
consumatorului.
După câțiva ani de activitate, simțind parcă
responsabilitatea consumatorului mulțumit, aceasta a
ajuns să își șlefuiască talentul și a oferit presei culturale
online recenzii, articole, comentarii, clasificări de carte,
dar nu a omis să-și facă remarcat stilul și nu neapărat prin
popularitatea numelui său (publicase adesea sub
psudonime sau nici nu-și semna materialele) cât prin
calitatea textelor sale.
De la talent la atitudine, experiența de lucru cu
cartea, cu autorii și editurile colaboratoare evidențiindu-
se într-un portofoliu nescris, a mai fost doar un pas, dar
unul măreț, reușind în calitate de co-fondatoare să
demareze proiectul Chick Lit Magazine. O realizare
impresionantă cu atât mai mult că dincolo de online-ul
care găzduia între câteva sute și mii de cititori, exemplare
ale mai multor numere consecutive au fost distribuite
gratuit. Totul pentru a depăși barierele și evada în lectură

14
– conform motto-ului revistei. Cu apariție bilunară, Mara
Mădălina, editorul revistei, a reușit să ruleze un format A4
cu peste 60 de pagini, existând până la finele anului 2016
– șase numere a publicației. Vorbim aici de un volum
mare de muncă prestată de un registru redacțional format
din două persoane. Titlul publicației nu mai merită
comentat fiind destul de sugestiv, dar trebuie menționat
faptul că, după cunoștințele mele, au fost primele
persoane cu un asemenea profil literar, după un trend în
creștere prin străinătate, un proiect promițător și dorit
pentru noi.
Urmărindu-i evoluția îndeaproape, a reușit - după
ce a semnat (aș afirma că mai bine de două volume de
publicistică) pentru publicații online, unele fiind sub egida
unor edituri, pentru blog-uri și site-uri, a început să-și
îndrepte atenția și către publicații tipărite, nemaifiind o
noutate pentru ea, deoarece în paralel a mai purces la
realizarea mai multor antologii literare și de specialitate.
A publicat ocazional în reviste renumite precum
„Cărticica practică”, „Caligraf Cultural” și „Woman
Journal”, dar nu s-a rezumat doar la domeniul cultural,
Mara Mădălina dovedind că stăpânește cu ușurință și
domenii de fashion, casă și grădină, beauty și... alte rubrici
pntru femei. O să revin asupra acestui aspect îndată pentru
a păstra ordinea cronologică. În 2016 a aderat la publicația
online Bibliocarti.com, redactând până în prezent câteva
sute de materiale constând în critică de carte, scurte
prezentări de tip spoiler, articole documentare, referințe și

15
top-uri. Implicarea ei a fost recunoscută într-un mod
special, încât a reprezentat adesea publicația pe la
evenimentele literare și în inițiative ale organului de presă
menționat. La scurt timp, a preluat cu entuziasm partea
editorială a revistei cultural-artistice Vox Authors și,
punându-și nu doar amprenta ci și sufletul, a demarat
acțiuni impresionante împreună cu restul colectivului
redacțional fondat de către mine.
Motiv pentru care consider legitimă inițiativa
acestei cronici, precizia constatărilor în urma
evenimentelor fiindu-mi la îndemână pentru relatare.
Astfel că voi încerca să ilustrez evoluția stilului său
inconfundabil – așa cum spuneam și în titlu. Fidelizându-
și cititoarele, adresându-se la persoana întâi, într-un mod
trendy, catchy, dar captivant totodată, nedeviind de la
subiect decât pentru a relata note personale sau stările
generate de subiect, adaptate la un mix dintre stilul
jurnalistic și revistă sau blogging, nesfiindu-se să
împrumute cuvinte din alte limbi (arareori franceză –
plasate parcă precum o cireașă pe tort, constant cuvinte de
origine slavă, amintind de împrumuturile poporului (sic!)
și adesea din engleza britanică – sugerând o deschidere la
nou) – dovedindu-se astfel un bilingv devotat, strecurând
un limbaj uzual în stilul colocvial, dar având aievea
metafora ca artificiu stilistic, obținându-și profunzimea
aparte, necesară textelor. Un stil potrivit pentru a prinde
și a atinge cititorul, nelăsându-l să plece până la ultimul
punct și... nelăsându-l să plece fără a-și lua o informație

16
valoroasă, dar și o doză de divertisment. Nici umorul –
ceva mai domol sau mai timid aș spune – nu e lipsit din
scrierile sale, asigurându-se că smulge câte-un zâmbet.
S-au simțit fluctuații, schimbări semnificative ale
stilului său - și se poate atesta acest lucru făcând trimitere
la textele apărute pe Bibliocarti.com sau cele din Vox
Authors, unde registrul literar impune o prestație ceva mai
obiectivă și sobră, demonstrându-și astfel seriozitatea
lucrurilor, ordinilor, ideilor. Aceste schimbări nu sunt
altceva decât încercările și reușitele perfecționării stilului
Marei Mădălina, găsindu-și zona confortabilă în care
livrează calitativ noutăți. A redus puțin semnificativ din
împrumuturi, valorificând tezaurul limbii române, a mai
redus din subiectivitate în favoarea obiectivității și... fiind
foarte atașată de aceste două publicații, simțindu-se într-o
echipă sau, mi-ar plăcea să spun, ca acasă, se adresează
audienței la persoana întâi plural, altfel spus... vorbește în
numele publicațiilor. Acestea fiind semnalate, cred că e
suficient pentru a se simți progresul său frumos, elegant,
solid.
Au girat-o autori de renume, critici literari și
cititori, o girez și eu, dar în calitate de publicist. O girez
pentru activitatea sa de publicistică, o girez pentru
activitatea de critic literar, chiar dacă Mara Mădălina ar
spune că sunt niște etichete neatestate de vreo hârtie sau
de vreo personalitate importantă. Recenziile ei, până la
urma urmei, nu sunt doar niște simple păreri rezumându-
se la banalul „mi-a plăcut”, căci la o analiză mai

17
amănunțită, echivalează cu cronica de carte, a prefațat și
redactat sinopsisuri, iar articolele sale n-au pretenții de
blogăreală, ocupate fiind să facă furori prin reviste. Se
diferențiază de alții, conform spuselor unor confrați, prin
interpretarea foarte apropiată și adesea corectă de
viziunea creatorilor operelor, ceea ce îi conferă un alt plus
major.
Ca preferințe literare și abordări i-am sesizat
înclinarea spre literatura de dragoste, literatura ușoară –
percepându-le ca niște doze binemeritate de răsfăț la cafea
– nefiind deloc pudică atunci când vine vorba de erotism
rafinat, fantasy, YA, magic, supranatural, gothic, dark și
umor. Dacă mai condimentăm cu puțin simbolism și
inserții mitologice – despre care a dovedit în Vox Authors
că e capabilă să facă adevărate referate – nu o mai putem
scoate cu nasul din carte.
Îi punem devotamentul la încercare și îi putem
lansa mai în glumă, mai în serios, provocarea de a promite
public să dea spre lectură și proză scurtă, eventual și un
roman – căci mânuiește iscusit instrumentele de scris.
În încheiere, deși textul de față a fost gândit mai
degrabă pentru a păstra o evidență publică a notațiilor
semnificative ale demersului său literar, contribuind la
ilustrarea criticilor de mâine, ea având viitorul asigurat în
acest sens, nu mai rămâne decât să-i urăm succese și
împliniri pe plan profesional.
Dacă dumneavoastră ați avut răbdarea de a mă
urmări până la final, vă voi recompensa cu câteva

18
referințe, făcând trimitere la câteva texte redactate de
Mara Mădălina, convingându-vă că nu am vorbit aiurea în
tramvai. Un documentar text, „Iluzioniştii de ieri”, apărut
în numărul IV al revistei cultural-artistice Vox Authors,
„Autorii din zodia ta scriu pe gustul tău?” – un articol
ambițios care ajută cititorii să-și descopere și să înțeleagă
preferințele literare, iar recenzia pe care i-a făcut-o cărții
„Și la sfârșit a mai rămas coșmarul” – Oliviu Crâznic vă
va convinge să citiți un autor de calibru mare. Și credeți-
mă, știu ce vorbesc. A se arunca o privire și peste site-ul
ei, MaraMadalina.com, căci are suficient material, numai
bun de savurat.

19
 Cărţi pentru o iarnă
magică
Atunci când magia iernii se împrăştie peste
locuri şi suflete, atunci când fulgii de nea dansează
prin aer cu visuri şi vise, este timpul poveştilor – poate
nu la gura sobei ca pe vremea bunicii, dar cu siguranţă
într-un fotoliu confortabil alături de un ceai cu
scorţişoară şi o carte care să ne invite într-o atmosferă
de basm. Cu siguranţă oferta de cărţi numai bune de
lecturat în anotimpul alb este una vastă, dar cu siguranţă
propunerile noastre vă vor face iarna mai frumoasă, mai
plină de farmec, mai călduroasă, mai specială.
Există cărţi care ne pot introduce în lumi magice,
care ne pot oferi din spiritul iernii şi din vraja sărbătorilor,
care reuşesc să dea timpul înapoi în vremea copilăriei
când nămeţii şi basmele sezonului rece erau o adevărată
încântare. Astfel de cărţi am selectat şi noi, poveşti cu care
ne putem delecta şi care ne pot ispiti să privim dincolo de
cortina unui ţinut de gheaţă.

20
 Crăciunul în cele mai frumoase povestiri
Colecţia de 10 povestiri, semnată de nume sonore
precum Charles Dickens, Oscar Wilde, Mark Twain, Sir
Arthur Conan Doyle, O. Henry şi mulţi alţii, conţine
poveşti ideale de lecturat în luna decembrie. Fiecare cu un
tâlc aparte, fiecare cu un strop de magie, povestirile sunt
perfecte pentru serile în familie, dar şi pentru câteva
minute de destindere, pentru o pauză de cafea, pentru o
doză de farmec înainte de somn. În preajma sărbătorilor,
putem învăţa lecţia blândeţii şi a bunăvoinţei de la
spiriduşii Crăciunului, putem avea sărbători minunate
alături de Dolly, sau putem obţine înţelepciune de la Magi.
„Crăciunul în cele mai frumoase povestiri” este un volum
de care te poţi bucura indiferent de vârstă, este cadoul pe
care Moş Crăciun l-ar lăsa oricui cu plăcere sub brad, este
cartea ce ascunde între coperte personaje şi lumi desprinse
parcă dintr-un timp uitat.

Poveste de iarnă – Mark Helprin

Iarna este un anotimp feeric, iar iubirea capătă
accente magice – este dusă dincolo de un simplu
sentiment uman, transcede timpul şi imposibilul. Peter şi
Beverly au parte de o poveste de dragoste unică, magică,
frumoasă la superlativ, însă tot ce e frumos se curmă prea
repede, iar fata moare din cauza unei boli necruţătoare
care nu este impresionată de iubire. Peter nu acceptă totuşi
pierderea fiinţei iubite – trebuie să existe ceva care să i-o
aducă pe Beverly înapoi. Tânărul porneşte pe un drum

21
riscant, iniţiatic, unde se va regăsi pe sine în primul rând,
unde va descoperi fantasticul, unde îşi va da seama că
graniţa dintre real şi supranatural nu a fost trasată
niciodată, iar atunci când iubeşti nu există imposibil. Va
reuşi să o smulgă pe Beverly din ghearele morţii? Un
roman care încântă, care sfâşie şi reconstruieşte sufletul
înapoi precum un puzzle.

Regina zăpezilor – Joan D. Vinge

O reinterpretare absolut fermecătoare a basmului
creat de Hans C. Andersen, „Regina zăpezilor” este un
roman pe care nu îl poţi rata în nopţile reci de iarnă. O
combinaţie de SF, fantasy, distopie şi romance, povestea
ne poartă într-o călătorie deopotrivă magică, antrenantă şi
cuceritoare, pe meleaguri desprinse parcă din basme cu
câteva inserţii futuriste interesante, populate de personaje
dinamice, creionate atent şi detaliat. Arianrhod este
Regina zăpezilor, iar lunga ei domnie de peste un veac
este pe cale să se încheie. Puterea însă o motivează să
ticluiască un plan diabolic pentru a nu-şi pierde tronul, iar
suspansul este unul care ţine cititorul în priză pe tot
parcursul romanului. Inteligenţa reginei este cea care
captivează imediat după frumuseţea aproape ireală a
acesteia, iar finalul este unul neaşteptat. De asemenea
avem elemente ale mai multor culturi şi civilizaţii care
provoacă la documentare, precum şi urzeli inteligente sau
descoperiri uluitoare.

22
 Circul nopţii – Erin Morgenstern
Genul de carte care seduce de la început până la
sfârşit, care te face să te îndrepţi spre tot soiul de piste
false şi să crezi în zadar că poţi anticipa. Circul a sosit în
oraş, iar în lumea circului ştim că totul este o iluzie. Dacă
mai adăugăm şi faptul că acesta nu este un circ al culorilor
ci unul black & white, obţinem o imagine destul de
intrigantă. Poveşti, teorii, modern, real toate se combină
într-un carusel care sperie şi totodată atrage cititorul într-
o lume a magiei şi a iluziei. Ce se află în spatele cortinei?
Cu siguranţă veţi rămâne uluiţi. Bineînţeles că nu lipseşte
romantismul care îndulceşte totul. De ce este această carte
potrivită pentru iarnă? Din cauza magiei care învăluie
povestea, datorită iubirii care încălzeşte şi a suspansului
care ţine cititorii captivi în lectură atunci când zilele scad,
iar nopţile devin mai lungi.

23
Mr. Dickens and His Carol – Samantha Silva
Absolut adorabilă această carte. Se asortează
perfect cu sezonul rece, simţi că reuşeşti să te integrezi
cumva în pagini, în lumea din poveste. Fermecătoare, dar
şi amuzantă, povestea este un reply pentru Charles
Dickens. Cartea este scrisă sub forma unei scrisori de
dragoste către Charles Dickens şi este şi un apropo subtil
către una dintre cele mai iubite poveşti de Crăciun ale
acestuia – A Christmas Carol. Se pare că Dickens suferă
de un fel de blocaj inspiraţional şi autoarea îl ia într-o
călătorie de neuitat care aminteşte cumva de Scrooge,
personajul celebrului scriitor. Este o poveste pe care o veţi
citi cu plăcere, care vă va încălzi sufleteşte, vă va aduce
un zâmbet şi nu în ultimul rând vă va oferi nişte descrieri
minunate.

Cu bagajele încă nedesfăcute complet, iarna pare

să se instaleze, suflându-şi magia albă şi rece peste întreg
ţinutul. Alături de o cană cu ciocolată fierbinte, o carte
seducătoare este tot ce mai trebuie pentru o zi relaxantă.

24
 Ce trebuie să facă un
autor după ce a publicat o
carte
Există autori care nu știu ce trebuie să facă
după ce au publicat o carte și care consideră că
activitatea lor se rezumă doar la a scrie. Lucrurile nu
stau însă chiar așa!
Noi am mai spus-o: Scriitorul… scrie! Numai că,
trăim în România și multe din sarcinile care li se cuvin
cititorilor parvin, culmea, tot scriitorului. Nici editurile nu
se înghesuie să facă treabă prea multă. Spre exemplu, dacă
vă așteptați la cititori care să vă ofere cronici și critici
gratuite, doar pentru simplul fapt că v-a cumpărat cartea…
ei bine, va trebui să vă mulțumiți, în cel mai bun caz, cu o
scurtă părere despre carte, aceasta rezumându-se adesea
la: Mi-a plăcut cartea!
Pasiunea, de cele mai multe ori, se combină în
mod strălucit cu business-ul aşa că, orice autor debutant,
după publicarea primei cărţi, se aşteaptă şi la vânzare, iar
această vânzare nu se traduce întotdeauna prin dorinţa de
a alimenta un cont bancar neapărat, ci şi prin împlinirea
unui vis – acela de a ajunge cartea la câţi mai mulţi cititori,
de a fi citită, cunoscută, apreciată. Din păcate, după
publicarea cărţii, uşile par să se închidă, iar cartea rămâne

25
cumva pe un raft (virtual sau fizic) de librărie urmând să
îi permită timpului să aştearnă pe ea praful uitării. Autorul
debutant aşteaptă de regulă să fie îndrumat de către
editură, nu ştie ce ar putea face în acest sens şi în acele
momente, nici nu se arată doritori care să îl înveţe sau care
să-l orienteze.
Pentru a nu da şanse prafului să se pună pe o carte
de-abia publicată, iată ce trebuie să facă un autor după ce
şi-a văzut cartea în format fizic.

Lansare de carte

Lansarea unei cărţi nu trebuie să fie doar una. O.K.

Cartea a fost lansată la o săptămână după publicare, în
oraşul X, la locaţia Y. Nu trebuie să se oprească acolo
neapărat, bătut în cuie. Se pot organiza alte câteva lansări,
în oraşe diferite, în contexte diferite, în locaţii diverse.
Cartea va ajunge astfel la mai mulţi cititori, iar aceştia vor
avea ocazia de a cunoaşte personal autorul, iar relaţia
autor – cititor este una foarte importantă atunci când
reuşeşte să treacă în mediul offline. Prezenţa autorului va
spori întotdeauna vânzarea unei cărţi, iar lansările de carte
alături de alte evenimente literare sunt ocaziile ideale.
Relaţia dintre autor şi cititori este la fel de importantă şi
în mediul online, unde, de obicei, un scriitor îşi ţine
publicul la curent cu noutăţile despre evenimentele
literare la care urmează să participe, despre apariţia cărţii
în diverse librării, despre alte volume în pregătire, despre

26
articolele publicate despre carte, reduceri la volumul
respectiv sau, pur şi simplu, comunică liber cu cititorii,
stabilind totodată o amiciţie constructivă din care poate
primi feedback.

Promovarea cărţii

Ei bine, publicitatea pe care o carte o are îi asigură

şi succesul. Promovarea poate fi atât offline cât şi online.
Dat fiind faptul că promovarea offline implică de obicei
nişte costuri colosale (bannere, pliante, prezentări,
deplasări şi lista poate continua), promovarea online
rămâne la îndemâna autorilor de carte atât prin costurile
reduse, cât şi prin implementarea şi eficienţa rapidă. De
cele mai multe ori, autorii încep pe cont propriu o astfel
de promovare, pe care o abandonează însă din lipsa
timpului sau pur şi simplu din necunoştinţa tehnicilor de
promovare. La urma urmei, un scriitor nu este vreun agent
de marketing, iar în acest punct, cartea e menită uitării.
Interviuri, recenzii, includerea cărţii în articole variate
care să îi evidenţieze potenţialul literar, apariţia copertei
în social media sau publicaţii culturale online şi/sau
tipărite, selecţie de citate, fragmente gratuite, scurte
video-uri, colaje foto, imagini, comunicate de presă,
concursuri, fotografii şi lista este una foarte lungă – toate
contribuie la promovarea unei cărţi recent publicate
alături de direcţionarea lor către publicul ţintă. Este o
muncă asiduă şi, de cele mai multe ori, o „voce”

27
profesionistă în domeniu îşi poate spune cuvântul în
publicitate. Promoterii culturali sunt esenţiali în acest
sens.

Menținerea legăturii cu cititorii

Se poate face cu ajutorul unui site de autor. Oferte

se pot solicita aici în cazul în care nu știți de unde să
începeți. Cititorii pot fi ţinuţi la curent cu noutăţile
autorului, cu scrierile sale, cu evoluţia cărţii. În afara
faptului că un site de autor încurajează publicul să
urmărească ascensiunea literară a unui scriitor, acesta este
deosebit de important pentru primirea de feedback,
testimoniale, crearea unei „mişcări” în jurul cărţii (o
campanie, un club de carte, o întâlnire cu cititorii etc.). Un
site de autor ajută atât în promovarea autorului cât şi a
cărţii, este un canal de comunicare profesionist între
scriitor şi cititori, este o sursă de informare rapidă şi
prestigioasă despre tot ceea ce are legătură cu cariera
literară a unui autor (scrieri, evenimente, comunicate,
apariţii, publicaţii, lansări, campanii etc.). Pentru a
readuce însă, permanent, cititorii pe site, aceştia trebuie
motivaţi/ stimulaţi prin postări dese, de impact, de interes.
Un blog integrat site-ului este o modalitate foarte bună în
acest sens, iar dacă timpul este unul limitat, există mulţi
redactori care pot crea aceste postări şi care pot ţine
cititorii în priză. Administrat corespunzător, un site de
autor poate spori cu certitudine vânzarea de carte.

28
 Traducerea cărţii

Pentru a obţine mai multe vânzări de carte și

pentru a accesa piața de desfacere, volumul poate fi tradus
într-una din limbile de circulaţie internaţională (engleză,
germană, spaniolă). Nu se recomandă însă riscul unei
traduceri… nu tocmai profesionistă. În afara creşterii
numărului de vânzări, traducerea cărţii asigură implicit
ascensiunea volumului, ajungerea acestuia la un număr
cât mai mare de cititori, recunoaşterea pe plan
internaţional. De obicei, oamenii aparţinând unor culturi
diferite găsesc traducerile foarte interesante deoarece,
dincolo de poveşti, personaje, acţiuni, pot face cunoştinţă
cu alte ideologii, obiceiuri, alte medii sociale, alte culturi.
Experienţa este una plăcută, deşi efortul de a traduce o
carte este unul destul de mare. De asemenea, dacă
deținerea controlului asupra traducerii nu este prioritară,
editorul sau oamenii de legătură, cu care se presupune că
v-ați dezvoltat deja o relație, vă pot ajuta, astfel încât să
vă fie tradusă cartea.

Feedback-ul

De cele mai multe ori este cel mai neglijat aspect,

din diverse considerente, dar importanța lui este evidentă.
Solicitați feedback, culegeți-l și studiați-l, nelimitându-vă
doar la plictisitorul Mi-a plăcut cartea. Veți constata că vă
va fi de mare folos.

29
 O nouă ediție de carte și alte produse
adiacente
Credem că dacă ați ajuns în momentul în care luați
în considerare o traducere a cărții, succesul, indiferent
cum îl interpretează fiecare, este asigurat. Astfel că, e
posibil să vă fie epuizat stocul de carte. Că tot pomeneam
mai sus de feedback, e posibil, ca în urma studierii
acestuia, să descoperiți că unii cititori își doresc o ediție
de buzunar a cărții, fiindu-le mai ușor să o citească în tren,
în vacanță etc. Așadar, printr-o nouă ediție de carte se
poate înțelege o carte într-un nou format. Vom include
aici și revizuirile necesare efectuate cărții, în cazul în care
au scăpat la BT (corectură, tehnoredactare, design etc). O
altă opțiune mai este și formatul digital al cărții. Ebook-ul
și audiobook-ul vă pot aduce noi cititori (din diasporă sau
nevăzători), reduc costurile de comercializare și asigură –
în acest format – un stoc nelimitat, pe viață. Și nu în
ultimul rând, o altă opțiune este o ediție de carte cu
adăugiri. Câteva texte în plus față de prima ediție cu
siguranță vă vor încânta cititorii. Fie că ați uitat să
adăugați câteva pasaje pe care le considerați importante,
fie că anumite aspecte aparent neimportante merită
dezvoltate mai mult… opțiunea aceasta vă dă ocazia de a
vă îmbunătăți produsul.
Produs? Da! Produs! Din punct de vedere al
marketing-ului, cartea dumneavoastră trebuie privită ca
un produs. Astfel că, vor fi binevenite şi produse
adiacente, care să servească drept mostre, bonusuri și

30
cadouri pentru fanii cărții, precum tricouri, brelocuri,
semne de carte și așa mai departe.

Filme și piese de teatru

Poate vi se par visuri, dar noi știm că mulți dintre
autorii cu care am lucrat până acum visează să se facă un
film sau o piesă de teatru după cartea lor. Și mai știm că
nu e imposibil. Există câțiva autori care au reușit. E
adevărat acum, că nu o să reușiți niciodată dacă nu
contactați persoanele cheie care vă pot ajuta în acest sens,
dacă nu vă puneţi în mişcare, dacă nu vă promovaţi cartea.

O nouă carte!
Ideile noastre pot fi multe și mărunte, dar, oricâtă
importanță le-am da noi, suntem conștienți că esenţial este
ca autorul să continue să scrie! Nu neglijați acest aspect.
O nouă carte vă va spori credibilitatea și seriozitatea în
demersul literar. Continuați să scrieți și să vă îmbunătățiți
stilul de a scrie. Calitatea scriiturii va fi mereu pe primul
loc pentru autorul de carte, iar aceasta fiind spusă –
credem că nu mai e nevoie de alte argumente.
Acestea sunt modalităţile prin care o carte recent
publicată poate ajunge în bibliotecile personale ale
cititorilor şi prin care o operă literară poate primi
recunoaşterea meritată. Aveţi nevoie de ajutor?
Bibliocarti.com vă este alături cu servicii profesioniste
pentru o promovare eficientă a autorilor şi operelor
literare.

31
 La un pahar de glumă și
poveste cu Dana Fodor
Mateescu
Cu un stil inconfundabil de a scrie, înzestrat cu
umor 100% românesc, dar și cu povești care reliefează
perfect țara în care trăim, Dana Fodor Mateescu
aduce în fața dumneavoastră cartea „Tembelă până la
moarte”, despre care vom vorbi în cele ce urmează.
Unii s-ar putea să o recunoască din Revista 13,
alții de pe la Dilema Veche, publicând texte și pe acolo
(oare prin ce reviste n-a scris?), dar cu siguranță o veți
remarca din cartea cu Povestiri din București. A debutat
cu poezie în Ziua Literară, prin anul 2000, urmând ca
demersul său literar să se dovedească a fi unul
impresionant. Până în prezent, autoarea are în portofoliu
mai multe publicații, din care amintim „Inimioară de
căţel”, „Regele cu coroană de hârtie”, „Aventurile lui
Bâz-Bâz cel isteţ”, „Fetiţele din cimitirul Roşu”, „Cum
am devenit informatoare”, „Daniel Ciripescu”, „Tembelă
până la moarte” și „Norocosul”.

Este ceva ce ar mai trebui să știm?

Dana Fodor Mateescu: Nu știu cât ar interesa și pe cine,
dar eu sunt, mă rog, am fost jurnalist. Prima mea dragoste

32
a fost radioul. Am lucrat câțiva ani, la începutul anilor ’90,
la două dintre cele mai ascultate și interesante posturi de
radio din București: Uniplus și Radio 21. A fost o
experiență uluitoare. Apoi am aterizat brusc în presa
scrisă, în 1999 mai precis. A fost o cotitură esențială în
cariera și formarea mea ca jurnalist. De la știri în FM și
relatări de la fața locului, am trecut la reportaje ample și
anchete. Cred că am scris și singură, și împreună cu
colegul meu, Răzvan Mateescu, (care a devenit ulterior și
soțul meu) mii de articole, în mai toate ziarele bucureștene
și în reviste. Am scris la Adevărul, Dimineața, Național,
Evenimentul zilei (colaborare), Cronica Română (Sub
pseudonimul Ecaterina Fluture. Ştiu, e frumos, Mircea
Micu mi l-a ales!), Libertatea, Plai cu boi, Aspirina
Săracului, Academia Cațavencu, Singurul Atu, Gazeta de
Sud, de la Craiova, Dracula, Claudia, Povești adevărate,
Femeia, Miresici, Pentru Patrie, Dialog magazin (revista
chinezilor din România), Dilema Veche etc.. Mă opresc
aici. Mai sunt câteva, dar e de ajuns.

Ai împreună cu soțul tău proiectul Artizanescu, menit

să vândă obiecte tradiționale românești. Ne poți
detalia puțin?
Dana Fodor Mateescu: Încerc. Ideea proiectului a fost a
lui. El e tatăl lui Artizanescu.ro. Eu doar l-am ajutat, atât
cât m-am priceput, mai mult la editarea textelor, la
advertoriale discrete, la facturi, note de transport pentru
curieri și la împachetarea coletelor.

33
Cum s-a născut Artizanescu? Frumos și greu. Eram doi
oameni entuziaști și naivi. Of! Mă abțin să scriu și „naivi”,
dar… uite, na, că al naibii cuvânt nu mă ascultă și… se
ține de mine ca bețivul de gard! Eu îl șterg, el nimic! Tot
aici e! Așa că… îl las și pe el. 😉 De ce naivi? Pentru că
ne-am aruncat așa, crezând în oameni, de parcă n-am fi
știut că trebuie să avem grijă la selectarea prietenilor și a
colaboratorilor. Dar, asta e. Se întâmplă ca printre cei
serioși, cumsecade, să mai fie și din ăștia…, care-ți distrug
liniștea și cât pe ce… afacerea.
Să revin la Artizanescu: ideea a fost a lui Răzvan, i-a venit
pe vremea când lucram ca reporteri speciali la Adevărul.
În numeroasele și minunatele delegații prin țară,
descopeream de fiecare dată oameni frumoși și la propriu
și la figurat, meșteri populari, continuatori ai tradițiilor
populare românești: olari, pictori de icoane, femei care
coseau cămăși, încondeiau ouă, sculptori în lemn de tei.
Încercau să-și câștige existența prin această muncă
extraordinar de grea și de frumoasă. Și Răzvan zice: „Hai,
domnule, să-i promovăm! Facem un magazin online.” Am
acceptat, eram încântată, mai ales că urma să umblăm
teleleu prin țară după obiecte. Ce poate fi mai potrivit
pentru mine? Călătorii (am praf de mers în vene!),
cunoștințe noi, texte ce urmau să fie scrise. Dacă-mi pui
în față un teanc de bani, o rochie, o poșetă (poșetă???
Ahahahaha!!!) sau… îmi propui o călătorie neașteptată,
oriunde, la orice oră, ce crezi că aleg?

34
În perioada aceasta, în centrul atenției este Rebeca –
„tembela” până la moarte, dar aș vrea să o luăm cu
începutul. Care au fost cele mai semnificative etape
din cariera ta literară?
Dana Fodor Mateescu: Etape? Habar n-am. Eu scriu de
la șapte ani. Notam tot ce făceau vecinii. Mi se spunea
„informatoarea cartierului”. Cel care a văzut în mine ca
printr-un pahar a fost domnul profesor Ovidiu Râureanu,
„poet fără noroc și ziarist de conveniență”, cum îi plăcea
să spună, alintându-se ca un cotoi venerabil. Domnul
profesor făcea parte dintr-o generație minunată a „poeților
damnați”, făcuse parte din cenaclul literar „Unu”,
frecventa „Sburătorul” lui Horia Lovinescu și scria la
revista „Albastros”. Se întâlnea în fiecare zi la „Cafe de la
Paix” cu amicii lui, avangardiștii: Sașa Pană, Ilarie
Voronca, Ioan Larian Postolache, Virgil Ierunca,
Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu și Dimitrie Stelaru.
Da. Superbul și nebunul Dimitrie Stelaru, cel care n-a
cunoscut niciodată fericirea… deci, domnul profesor
Râureanu a fost primul care a crezut în mine și în puterea
cuvintelor mele. El m-a susținut și m-a împins de la spate
să scriu.

Pentru cei care încă nu au apucat să citească texte

marca Dana Fodor Mateescu, aș vrea să le prezinți
puțin, în calitate de autoare, ce, cum și despre ce scrii,
eventual să le recomanzi și câteva povestiri cu care să
înceapă lectura.

35
Dana Fodor Mateescu: Nu vreau să pun pe nimeni să
citească și nici să propun ceva. Pur și simplu, cine e curios
poate da o căutare pe net dacă vrea să mă găsească. Am
un site unde „urc” texte când pot, când am timp. Acolo
pot citi despre mine, despre Bucureștiul meu, despre
„epoca de aur”, despre personaje reale sau combinate. Tot
acolo sunt și câteva fragmente din Tembelă până la
moarte, Norocosul și prima parte din Povestiri din
București, apărute tustrele la editura Cartea Românească.
Nu pun toate textele, pentru că mi se fură. E o practică
obișnuită și, firește, nepedepsită de nimeni.

Este imposibil să nu fi primit feedback până acum, iar

cunoscându-ți scrierile, aș putea afirma că este un
feedback îmbucurător. Așadar, sub forma unui
„duel”, vrem să știm ce au spus cititorii versus criticii
literari/cronicarii despre textele tale.
Dana Fodor Mateescu: Hahaha! Sunt o femeie fericită,
am avut critici de treabă până acum, ba unul dintre ei a
spus în public că în viața lui n-a citit asemenea stupizenii.
Era chiar uluit. Ahahaha!! Se referea la Tembelă până la
moarte și la Norocosul. M-am bucurat, firește, eu sunt un
pic altfel. Și Tembela și Norocosul au fost scrise special
pentru prietenii mei de pe Facebook care au cancer sau
sunt în depresii. Iar dacă ei au râs trei secunde măcar și s-
au simțit bine când au citit că gravida Rebeca Dorneanu
poftește, nu la piersici cu pricomigdale, ci la cremă de

36
ghete maro sau la semnele de circulație, pentru mine
înseamnă enorm.

Pentru că scrii o ficțiune atât de (in)credibilă, găsesc

cuvenită întrebarea: au unele personaje o bază reală
pentru inspirație?
Dana Fodor Mateescu: Firește că au o bază reală.
Hahaha! Îmi place să mă joc cu ele, cu personajele. Fac ce
vreau cu ele. De mică am făcut asta. Îmi confecționam din
hârtie zânițe, prinți, Feți-frumoși, Feți-urâți, babai, zmei
și gheonoaie, regi și regine. Pffuai… și inventam niște
povești triste, de plângeam ca proasta, singură. Lacrimile-
mi curgeau șiroaie, pentru că, vezi tu?, prințesa mea (avea
moacă de japoneză!) era obligată de mă-sa, o femeie rea,
geloasă, mustăcioasă și cu buze subțiri (o desenam ca
atare!) să se pupe cu prinții încrezuți, prostălăi, dar bogați
și de rang mare. Ah, biata prințesă! Ce soartă crudă! Îl
iubea în secret pe micul paj, oaleu, ce mai amor! Nu mai
putea după el! El era alesul. Mă-sa o bătea, o înjura, o lega
în lanțuri… Pajul, pe de altă parte, turba și el fără
prințesuca lui cu ochi și buze de japoneză. Schimbam
finalurile mereu. Uneori pajul o fura și… trăiau fericiți
până la sfârșitul sfârșitului, alteori, prințesa se arunca în
râu și se transforma într-o piatră albă și fină ca pielea ei.
Pajul murea și el în diferite feluri: în luptă, în foc sau
aruncându-se de pe castel, direct în cap.
Revenind acum la textele… noastre. Unele personaje sunt
chiar reale (Sonata, țiganca de la Gara de Nord, nenea

37
Tudorel, ofițerul care compunea romanțe și era prieten cu
celebrul Cristian Vasile, tataia Săndulescu, cizmarul
Orășanu, nenea Ari, bunicul lui Samuel Goldman…) Dar
Pigei Pandele, actorul principal din Norocosul, nu există,
asta se vede/simte de la o poștă. E pură ficțiune. Anumite
întâmplări pe care le expun acolo, însă, sunt reale, trăite
de mine sau auzite la prieteni. Uneori, ficțiunea devine
mai credibilă decât realitatea. Mă crezi că am primit
mesaje de genul: „Hei, ai scris despre mine! Sunt ca Pigei
Pandele”… sau: „Dana, soția mea e mai tâmpită decât
Rebeca-tembela!” Nu mi-a venit să cred!

Vorbește-ne puțin și despre cea mai recentă carte

publicată, Tembelă până la moarte.
Dana Fodor Mateescu: E un text pe care l-am scris ca
să destindă cititorul. Ca să-l amuze, să-l facă să mai uite
de ANAF, de frig, durere, necazuri. Eu nu prea am ce să
vorbesc despre cartea asta. Vorbește ea în locul meu!
Phiii… și ce mai vorbește!! Nu-i tace gura!

Cum a fost procesul de scriere a cărții și cât a durat?

Dana Fodor Mateescu: Aaa, rapid. 10.000 de semne,
(patru pagini A4) cam într-o oră, cu tot cu corectură. Deci,
toată Tembela, cu unele pauze, că aveam și alte treburi, să
fi fost terminată cam în două zile. Eu scriu foarte repede.
Și nici nu citesc ce scriu. Decât la sfârșit. Știu, un scriitor
adevărat le pritocește, face planuri, schițe, notițe. Eu nu
fac nimic. Sunt haotică și-mi place să fiu așa. Bine, nici

38
nu am pretenția că sunt o scriitoare, nici nu vreau.
Hahaha! Nu mă interesează. Mie mi-a zis un nene
important odată: „Scriitori sunt ăia din Uniunea
Scriitorilor, fetițo!” Și-am băgat la cap!

Care a fost tehnica de a scăpa de Nicornilă?

Dana Fodor Mateescu: Te interesează? Fumezi?
Hahaha! Să știi că brusc! Pur și simplu nu am mai fumat.
Pe 9 decembrie fac trei luni. Sper să mă țină de data asta.
Am mai renunțat eu la fumat, dar m-am reapucat. Ultima
oară am stat nouă ani fără țigări. M-am oprit când am aflat
că sunt însărcinată.

De ce, dintre toate caracterele literare, ai ales umorul?

Dana Fodor Mateescu: Nu l-am ales eu, el se tot ține
după mine, nu știu ce dracu` tot vrea! M-o fi văzut mai
fraieră, mai ușor de manipulat? Hihihi! Nu țin neapărat să
fiu amuzantă, vreau să fiu și eu serioasă măcar un timp. Și
să știi că pot, reușesc, dar… greu. Vrei să plângi? Știi câte
texte triste am? Prea multe! Pe vremuri, Răzvan îmi
spunea: „Scrie un text din ăla de-al tău special, să plângă
mă-sa lu Cătănoiu!” Cătănoiu ăsta era un șef de-al nostru
din presă. El verifica reportajele mele cu ajutorul mamei
lui. Dacă ea izbucnea în hohote de plâns, erau perfecte.
Dădea BT-ul. Așa-mi făcea Răzvan și când nu mai lucram
la publicația respectivă. Eram la Libertatea, Puterea sau 7
Plus și voia să impresioneze cititorii: „Scrie un text din
ăla, să plângă mă-sa lu Cătănoiu!” Hahaha! Săraca! A

39
plâns ligheane de lacrimi din cauza mea. Sunt o
nemernică, recunosc! Ahaha!

Cum a fost lansarea cărții de la Gaudeamus?

Dana Fodor Mateescu: Minunată! Habar n-am ce-am zis
acolo, dar am fost fericită că au venit mulți prieteni de pe
Facebook, special pentru nebuna de tembelă. Însă cea mai
mare bucurie mi-a făcut-o diriga mea din Liceul
Economic și de Drept Administrativ nr. 1 (acum
Madgearu), doamna profesoară Rodica Butnaru, care a
fost alături de mine cu inima ei mare și bună.

Știm că ții cititorii în priză (dar nu 220V) pe online.

Unde te pot găsi cei care vor să se delecteze cu
mostre… (moca era să spun!) din scrierile tale?
Dana Fodor Mateescu: Aici:
https://revistatreispe.wordpress.com/ sau aici:
https://artizanescu.ro/blog/ .

Ce urmează pe plan literar?

Dana Fodor Mateescu: „În pielea goală pe acoperișul
fierbinte”. O carte cu texte. Fără poze! Hahaha!

Cum a fost experiența ta ca reporter de teren?

Dana Fodor Mateescu: Bogată. Superbă. Palpitantă. Cu
greșeli… pentru că e omenesc. Periculoasă adesea.

40
În încheiere, în loc de un mesaj pentru cititori, am să
te rog să lași o glumă.
Dana Fodor Mateescu: O glumă? Să fie a mea? Nu-mi
vine acum. Dar pot să-ți zic una mișto, pe care am pescuit-
o de pe Facebook recent. Mi-a plăcut prea mult! Fii atent
aici!
Cică Rașelica era pe patul de moarte. Îl cheamă pe Ițic și,
spășită, îi zice:
-Ițic, dragă, tre` să-ți mărturisesc ceva: Ștrul nu e băiatul
tău.
-Cum nu e al meu? Dar al cui? Cu cine l-ai făcut?
-Cu studentul ăla frumos care a fost în gazdă la noi.
-Oi vei! Oi vei! Și cum ai procedat?
-I-am dat bani!
-De unde?
-Din buzunar de la tine!
-Aaa, păi atunci de ce zici că nu-i copilul meu?!

41
 Filozofii şi filozofi
De-a lungul timpului au existat oameni care şi-
au pus întrebări existenţiale, aceleaşi pe care oamenii
de rând le ignoră, aceleaşi cărora oamenii nu le acordă
de obicei importanţă. Astfel au luat naştere filozofiile,
iar întemeietorii anumitor concepte sau teorii au început
să poarte cu mândrie peste veacuri numele de filozofi.
Astăzi vă prezentăm şi noi trei personalităţi marcante ale
filozofiei care au trecut proba timpului.
Friedrich Wilhelm Nietzsche a revoluţionat
gândirea filozofică a secolului al XIX-lea, reuşind să-şi
pună amprenta şi asupra gândirii deceniilor ce au urmat.
Şi în zilele noastre, filozofia nietzscheană este adoptată,
inovată, renovată şi folosită în scrierile autorilor.
Nietzsche a pus sub lupă filozofia greacă, a analizat-o, a
clasificat-o şi a definit-o. A emis judecăţi de valoare, a
luat arta Greciei la control, iar rezultatele la care a ajuns
au purtat amprenta „voinţei de putere” – conceptul care
caracterizează filozofia lui Nietzsche. Această „voinţă de
putere” este însăşi esenţa umană, valoarea potenţialului
uman care zace în stare latentă până când omul o
conştientizează şi implicit, o foloseşte. Dorinţa de putere
este una care există în fiecare fiinţă umană, este
instinctuală, face parte din om. De aceea Nietzsche o
priveşte ca pe un principiu existenţial. Totul – gânduri,
idei, acţiuni – derivă din voinţa de putere, până şi

42
divinitatea este un factor care poate îndeplini această
dorinţă de putere. Voinţa de putere a dat naştere la
numeroase interpretări, iar argumentele aduse peste
vreme, pro sau contra acestui concept, sunt unele destul
de interesante. În timp ce Martin Heidegger priveşte
voinţa de putere ca pe o aspiraţie mentală a omului, pentru
Gilles Deleuze, aceasta este o concentrare de forţe
calitativă şi cantitativă.
„Ce nu mă omoară mă face mai puternic.”
Pasionat de muzică, o fire interiorizată, adept al lui
Schopenhauer şi veşnic preocupat de întrebări, concepte,
analize şi concluzii, Friedrich Wilhelm Nietzsche se va
prăbuşi într-o nebunie cumplită care nu îi va mai da
drumul din gheare până la sfârşitul vieţii. Revoltele sale
interioare, prea profunde pentru perioada în care a trăit,
gândirea sa prea complexă şi afirmaţiile făcute cu
nonşalanţă i-au adus o recunoaştere mult prea târzie de
care filozoful nu s-a mai putut bucura. A venit prea
devreme pentru o lume care nu a ştiut să-l înţeleagă, iar
conceptele sale legate de divinitate l-au transformat într-o
figură a nebuniei şi a ereziei în ochii multora. Să ne
amintim în acest sens de un „Dumnezeu a murit.” Criticile
sale îndreptate împotriva bisericii şi a credinţei orbeşti i-
au adus de asemenea multe dezaprobări în acele timpuri.
Era doar un prea tânăr ateu cu idealuri neelucidate de
societatea vremii, chiar dacă astăzi este unul dintre cei mai
apreciaţi filozofi ai tuturor timpurilor.

43
 Immanuel Kant a fundamentat idealismul critic
şi filozofia modernă. În raţionamentul lui Kant, spiritul
este pe primul loc, iar materia îi urmează. Idealurile
umane sunt cele care contează, iar planul real concret
poate fi schimbat prin valori şi principii. Idealismul critic
se ramifică în mai multe accepţiuni, dar, referindu-ne la
Kant, acesta este un idealist transcendental, punând sub
semnul întrebării factorii exteriori, ceea ce vedem, ce
atingem, ce trăim. Oare nu ne joacă imaginaţia un joc? În
schimb, interiorul, spiritul este gravat cumva în conştiinţă.
Acesta nu are cum să ne înşele, să ne genereze dubii. Mari
autori ai tuturor timpurilor s-au lăsat influenţaţi de
filozofia lui Kant, reliefând-o în opere nemuritoare ce au
rezistat testului timpului. Activitatea sa profesorală
uimeşte deoarece a reuşit să predea mai toate disciplinele
şi să ţină cursuri atât din domenii reale cât şi din cele
umane. Înclinat spre fizica lui Newton pe care l-a studiat
intens şi spre filozofia întemeietorului iluminismului
german, Leibniz, Kant combină cumva raţiunea cu intuiţia
pentru a defini cunoaşterea.
„Trei lucruri ne ajută să suportam greutăţile vieţii:
speranţa, somnul şi râsul; acestea au fost date omului ca
echilibru al suferinţelor pe care le are de îndurat în timpul
vieţii.”
Apariţia lui Immanuel Kant a fost pentru filozofie
o gură de aer proaspăt, o revigorare într-un moment în
care era absolut imperioasă. Idealul cunoaşterii capătă
valenţe noi exact atunci când se afla într-un mare impas,

44
iar teoriile kantiene delimitează ştiinţele exacte, sigure,
evidente, de metafizică, pe care o analizează prin prisma
experienţelor, a adevărului, a simţului interior.
Sensibilitatea şi intelectul sunt doi factori care, în viziunea
filozofului alcătuiesc adevărata cunoaştere, iar această
cunoaştere este trecută printr-un filtru personal, aşadar,
este una subiectivă, diferită de la un individ la altul. Pentru
a ajunge la cunoaştere, raţiunea şi simţirea trebuie să facă
pace, să îşi dea mâna cu prietenie. La fel ca şi Nietzsche,
Kant lansează nişte teorii contrare Sfintei Scripturi şi
destul de controversate în lumea creştină. Un exemplu ar
fi problematica eternităţii care la Kant nu există. Nimic nu
este etern. Totul este limitat în timp şi nici chiar timpul nu
are o condiţie eternă. Deşi a urmat cursurile Universităţii
de Teologie, Kant respinge evident existenţa unui
Dumnezeu perfect, omniprezent şi omnipotent, subliniind
faptul că puterea îi este dată divinităţii de către om.
Platon a reuşit să treacă prin timp, iar filozofiile
sale să dăinuie parcă sfidând uitarea şi secolele. Filozof al
Greciei Antice, când arta se tatua oamenilor pe spirit şi
intelect, Platon a continuat munca lui Socrate, care i-a fost
şi profesor, iniţiindu-l în tainele gândirii. Fondator al
Academiei din Atena, Platon a inovat dialectica ale cărei
baze le pusese anterior Socrate. Dialogurile care îi
compun opera sunt celebre, iar din ele se extrag multiple
teorii şi filosofii. Dintre acestea, Teoria formelor este cea
mai dezbătută. Criticată aspru de Aristotel, această teorie
a formelor nu poate fi percepută şi elucidată decât în

45
măsura în care se poate înţelege semnificaţia formei
pentru filozoful grec, iar cum acesta nu o explică detaliat,
de-a lungul timpului, aceasta a fost interpretată divers.
Una dintre explicaţii ne spune că forma era pentru Platon
ceva universal, precum o umbră, un abstract al unui real,
aşa cum umbra este pentru un corp. Teoria ideilor este de
asemenea importantă în filozofia lui Platon, aceasta
reprezentând însăşi esenţa gândirii atenianului. Absolutul
poate fi atins. Există un adevăr absolut, un bine absolut, o
iubire absolută, iar ele sunt tangibile. Calea spre absolut
se luminează prin eliberarea de propriile îngrădiri, de
forme, de umbre, de acea realitate materială care poate fi
doar un prototip. (Făcând o paranteză, îmi amintesc de
personajul lui Camil Petrescu – Gelu Ruscanu – care a
atins absolutul în cele din urmă… prin moarte.)
„Prima şi cea mai mare victorie este să te învingi pe tine
însuţi.”
Dacă la Kant nimic nu este veşnic, la Platon
întâlnim ideea de suflet nemuritor, de iubire eternă, de
viaţă trăită cu bună-credinţă deoarece trupul este doar o
închisoare a sufletului, de moarte văzută ca formă de
eliberare a spiritului care primeşte permisiunea de a se
transforma în idei. Teoria ideilor este populată şi cu
multiple simboluri precum soarele ce sugerează ideea de
bine, întunericul ce ne duce cu gândul la ignoranţă sau
peştera ca aparenţă. Alegoriile lui Platon sunt cu siguranţă
unele interesante care pot da naştere la multiple dezbateri
subiective.

46
 Asigură-ţi un an plin de
noroc – tradiţii şi
obiceiuri de Anul Nou
Tradiţiile şi obiceiurile de Anul Nou sunt
printre cele mai respectate, îndrăgite şi transmise din
generaţie în generaţie. Sosirea unui nou an aduce cu sine
o multitudine de datini menite să asigure prosperitate,
sănătate, dragoste şi armonie.
De la culori, la urări, meniu culinar sau ritualuri,
ultima zi a anului vechi şi întâmpinarea anului ce vine sunt
marcate de o serie de obiceiuri şi superstiţii bine
înrădăcinate. Iată câteva dintre ele!
Zgomotul asurzitor face parte din tradiţiile
româneşti de Anul Nou. Strigătele, chiuiturile, lovirea
obiectelor metalice, petardele, muzica dată la un volum cu
mulţi decibeli alungă spiritele rele din preajma locuinţelor
şi a oamenilor.
Pentru a nu goni norocul, belşugul sau sănătatea, nu e bine
să aruncăm nimic în ultima zi a anului. Nici vorbă de dus
gunoiul sau de strâns de prin casă obiecte ce nu mai sunt
de trebuinţă. Curăţenia se va face în ziua precedentă sau
după Anul Nou.
Tot referitor la prosperitate, 00:00 trebuie să te
prindă cu bani în buzunarul hainei pentru a beneficia de

47
un buget mărit în următorul an, iar boabele de grâu sau
orez trebuie să existe şi ele prin buzunare din aceleaşi
motive.
La capitolul meniu culinar, carnea de pasăre se va
evita, fiind aducătoare de ghinion. Se va opta în schimb
pentru preparate din peşte şi boabe de struguri care asigură
bunăstarea în anul ce vine.
Tot de Anul Nou, trebuie să purtăm ceva roşu
(haine, accesorii, lenjerie etc.) deoarece se crede că roşul
ne va aduce dragoste şi noroc. Tot norocos este şi vâscul
care a devenit o piesă esenţială în decoraţiunile pentru
Revelion.
Certurile sau lacrimile sunt interzise cu
desăvârşire în ultima zi a anului. Cei care nu doresc un an
plin de discuţii în contradictoriu sau de tristeţi vor şti să
se simtă bine la trecerea dintre ani.
Pluguşorul şi Sorcova sunt tradiţii româneşti de Anul Nou
menite să le aducă oamenilor sănătate şi belşug tot anul.
Este de rău augur să nu primeşti urătorii. Mai mult, în
noaptea dintre ani, la miezul nopţii, uşile casei se vor
deschide larg pentru ca anul vechi să poată pleca, iar cel
nou să poată fi primit cum se cuvine.
Focul face şi el parte din tradiţiile de Anul Nou,
acesta având rolul de a alunga necazul, boala sau tristeţile
anului precedent. În România se fac focuri de tabără, iar
în Scoţia se aprind roţi date cu smoală în prealabil.
Plumbul topit este important în datinile germanilor
şi austriecilor. Acesta se topeşte, iar lichidul rezultat se va

48
turna repede într-un recipient cu apă rece, formând diverse
figurine ce prevestesc cum va fi noul an.
Şampania este şi ea aducătoare de noroc şi belşug,
iar italienii aruncă paharul din care beau imediat după
toast.
Printre obiceiurile ciudate de Anul Nou putem
enumera purtarea de valize pe parcursul zilei din
Columbia – localnicii cred că astfel vor avea un an plin de
călătorii, obsesia pentru formele circulare din Filipine –
de la mâncare până la decoruri, totul trebuie să fie rotund,
asemănător monedelor, pentru a aduce bunăstare sau
lenjeria aurie din America de Sud – menită să aducă
purtătorilor prosperitate.
În majoritatea ţărilor, Anul Nou este întâmpinat
alături de persoane dragi, de familie, de prieteni.
Distracţia şi voia bună, iertarea şi liniştea, alături de o
dorinţă venită din inimă vor asigura un an armonios,
prosper, plin de noroc.

49
 Cele mai frumoase
târguri de Crăciun
europene
Uneori timpul parcă zboară şi, fără veste,
decembrie bate la uşă, sărbătorile se apropie, iar în
faţă avem zile pline de culoare, de bucurie, de
căldură… de vacanţă. Lista de cumpărături este cu
siguranţă una lungă (cam ca cea a Moşului cu toate
cadourile pe care trebuie să le ducă fiecărui copil) şi parcă
am vrea totodată să ne bucurăm şi de câteva zile
binemeritate de concediu. Soluţia cea mai la îndemână
este îmbinarea utilului cu plăcutul, iar târgurile de Crăciun
sunt ideale pentru vacanţă şi totodată pentru
achiziţionarea de daruri pentru persoanele dragi, dar şi de
produse de sezon.
Noi am selectat cele mai frumoase târguri de
Crăciun europene. Iată aşadar unde puteţi petrece
momente memorabile în aşteptarea lui Moş Crăciun.

Un spectacol în alb – Târgul de Crăciun din

capitala Estoniei

Centrul medieval al oraşului Tallinn este anual gazda celei

mai frumoase pieţe de Crăciun de pe hartă şi asta nu doar

50
din cauza abundenţei zăpezii care oferă o privelişte ce te
duce cu gândul la magie ci şi datorită amenajării de
sărbătoare cu puțin peste 60 de căsuţe din lemn de
dimensiuni mici, unde se vând coroniţe confecţionate
manual, lămpi, covoare din piele de oaie, plus miere, turtă
dulce, vin fiert pentru a amorţi frigul şi multe alte dulciuri
tradiţionale, produse handmade sau decoraţiuni de iarnă.
Muzicieni și dansatori se împletesc prin mulțimea de
oameni, iar piaţa este dominată – în afară de sculpturile de
zăpadă iluminate, – de cel mai faimos și mai mare pom de
Crăciun din Estonia. Cu adevărat superb, târgul de
Crăciun din Tallinn merită vizitat cel puţin o dată în viaţă.

Crăciun în spirit britanic – Târgul de

Crăciun din Manchester
A început simplu, cu un grup de tarabe din lemn,
dar astăzi, 16 ani mai târziu, piaţa de Crăciun a oraşului
Manchester este o adevărată fantezie festivă ce atrage
anual aproximativ 7 milioane de vizitatori. Cele 300 de
mini-căsuțe din centrul orașului au toate tipurile de
cadouri personalizate, de la bijuterii fine până la ghivece
cu bonsai, ornamente, instalaţii, picturi, haine, tricotaje,
accesorii etc. Pentru cocktail-uri absolut delicioase, se
merită un popas în Christmas Vintage Lounge în stil pop-
up din Piața Exchange. Nu lipsesc nici delicatesele
culinare diverse de pe Albert Square – de la paella
spaniolă până la gulașul maghiar- aşa că vă sfătuim să
plecați pe stomacul gol la acest târg de Crăciun.

51
 Winter Wonderland – Târgul de Crăciun din Praga
Praga este un adevărat tablou medieval cu păduri,
turnuri şi castele magnifice ale secolului al IX-lea.
Plimbați-vă pe străzile pietruite, prin curțile ascunse și pe
punțile frumoase spre Staromestské Námestie sau Piața
Wenceslas, pentru cele mai mari și mai magice piețe. Ele
sunt umplute cu ansambluri corale pentru o atmosferă
autentică de sărbătoare, cu brazi giganți de Crăciun și
tarabe care vând cadouri tradiţionale şi personalizate,
inclusiv ceramică de lux și lumânări parfumate.
Concertele de colinde îi oferă capitalei cehe un plus de
ambient specific Crăciunului, iar scenele biblice
confecţionate din statuete, lemne, jucării şi decoruri
împânzesc târgurile din oraş. Târgul de Crăciun praghez
ţine de la sfârşitul lunii noiembrie şi până după Anul Nou.

Iarnă de basm – Târgul de Crăciun din Viena

Având o tradiţie de peste 7 secole, Târgul de
Crăciun din Viena este unul dintre cele mai frumoase
târguri europene. Pe lângă tarabele cu delicatese culinare,
decoraţiuni şi multiple cadouri de iarnă, aici au loc ateliere
pentru copii, concerte de colinde, spectacole de teatru,
scenete biblice etc. Totul face parte dintr-un frumos basm
de Crăciun, iar decorurile şi atmosfera sunt de asemenea
unele de sărbătoare. Produsele de artizanat sunt printre
cele mai apreciate daruri, iar la atelierele handmade atât
adulţii cât şi copiii pot învăţa cum să confecţioneze

52
ornamente, felicitări, mici construcţii sau cum să
amenajeze casa în acord cu celebrarea Crăciunului.

Sărbători magice – Târgul de Crăciun din

Paris
Toată luna decembrie, Parisul este plin de târguri
de Crăciun, iar oraşul îndrăgostiţilor capătă un aer de
sărbătoare. Romantismul rămâne plutind în aer, iar feeria
de lumini care îmbracă metropola oferă o imagine magică
mediului urban. Unul dintre cele mai iubite târguri de
Crăciun este Disney Village, de unde nu lipsesc
îndrăgitele personaje Disney, Moş Crăciun, jucăriile,
dulciurile, decorurile fermecătoare, culorile şi colindele.
Place Saint Germain des Pres este o altă piaţă amenajată
special pentru sărbătorile de iarnă şi unde sunt
comercializate produse tradiţionale (culinare sau
decorative). Maison D’Alsace de pe Champs-Elysees este
o adevărată încântare pentru parizieni, dar şi pentru turişti
care găsesc aici suveniruri, produse de sezon, o varietate
de dulciuri, preparate tradiţionale franţuzeşti, ornamente
şi multe altele.

Aşteptaţi-l pe Moş Crăciun cu inimile pline de

căldură şi bucuraţi-vă de o vacanţă de neuitat în spirit de
sărbătoare!

53
 +∞
(Plus infinit)
Roberto Kuzmanovic
Într-o cameră albă, luminată intens artificial,
lipisem pe toți pereții,
pe podea și pe tavan,
bilețele multicolore (de parcă și culorile-și aveau rostul)
pe care notasem cam toate întrebările
posibile și imposibile
la care eu și noi, oamenii în general,
aveam nevoie de răspunsuri;
unele fiind aparent naive, dar pline de esență,
altele moralizatoare, dar…
pentru cele cu adevărat importante
realizasem că nu mai aveam loc unde să le pun;
așadar, drept învățătură de minte,
le lipisem pe frunte, pe mâini, pe abdomen,
până mă trezisem într-o haină din hârtie.
Apoi îi invitasem pe toți care se simțeau în măsură
să vină și să răspundă la întrebări.
Câțiva mă refuzaseră din start, cică altă treabă n-am?
Unii, văzându-mă, făcuseră glume:
„Uite, nebunul, nu-i mai convine cămașa de forță!”,
dar majoritatea s-au înghesuit să răspundă
de parcă adevărul era în ei, însă greșeau amarnic.
Spre exemplu, la o întrebare despre ce e lumea,
s-a găsit unu` să spună că e paradisul dinozaurilor…
Cei care răspundeau corect în cele din urmă,
îmi dădeau de lucru fiindcă, după o vreme,
apăreau de nicăieri, valuri-valuri, tot mai multe
întrebări…

54
Regretele vin întotdeauna
prea târziu
Mara Mădălina
—Opreşte-te!
Îi spuneam asta prea des. I-o spuneam chiar şi
atunci când se oprise de mult, iar eu am văzut asta într-un
prea târziu. Am continuat să îi urlu acel „opreşte-te”, dar
cu sens opus, iar ea nu l-a mai înţeles. Îl luase în braţe pe
primul şi îl strângea atât de tare încât azi îmi vine să îmi
dau un pumn că nu i l-am smuls cu forţa din mâini. Braţele
ei trebuiau să mă strângă pe mine, nu tăceri, nu lacrimi,
nu urlete şi fraze aruncate cu furie. Le-a strâns însă pe
toate în ea cu o aviditate care m-a şocat. Aş fi vrut să pot
da delete la tot ce i-a furat zâmbetul de pe faţă aşa cum o
făceam cu orice fişier nedemn de păstrat în calculator.
Cum însă să-i şterg din minte tocmai cuvintele mele?
Mă durea tot ce făcea, uneori şi ceea ce spunea…
aş fi vrut s-o pot rupe din mine cu riscul de a mă sfâşia.
Aş fi vrut să-i urlu că e toxică, că mă ucide, că mă sufocă.
Nu m-am gândit că ea, toxicitatea, mă ţinea în viaţă şi abia
când nu a mai fost am reuşit să simt ce înseamnă să doară
şi niciun urlet nu ar putea reda pustiul ars din urma ei.
—Opreşte-te! am urlat.
… din drum, aş fi continuat.
… şi întoarce-te la mine, vino în braţe, am reuşit
să-mi mai şoptesc doar mie.

55
 Citisem undeva că obişnuim să distrugem ceea ce
iubim. Mi-aş fi dorit să distrug o lume întreagă, dar nu pe
ea. Şi ştiu azi, că dacă ea - cea care rămânea mereu - a
plecat, a făcut-o cu o inimă bucăţi şi lacrimi în ochi.
Lacrimi. Iar eu tot îi spuneam că în ochii ei se merită doar
lacrimi de fericire.
Ce am avut noi… a fost cu siguranţă toxic. Ce am
în lipsa ei… este letal.
Regretele sunt pentru cei slabi, îmi spun şi pornesc
spre un alt tren.
De data asta am reţinut ceva, iubito! De data asta
nu îţi voi mai da drumul din braţe. De data asta ochii tăi
nu vor mai plânge! De data asta va fi altfel. E rândul tău
să ai braţe calde şi o mână întinsă permanent şi un
zâmbet. … doar spune-mi unde să te găsesc! De data asta
îţi rămân şi nu, nu mai pleacă niciunul.
…
Iubim cu porţia şi oferim în rate sentimente. Nu
acceptăm oamenii aşa cum sunt, dar avem pretenţia de a
fi acceptaţi. Şi afirmăm că iubim, dar vai, cum iubirea se
transformă în furiile greceşti şi formează un tsunami
atunci când persoana iubită nu corespunde cerinţelor,
standardelor şi nivelului nostru de acceptare. Ajungem să
trasăm reguli, să ne expunem nemulţumirile, să facem
liste cu reproşuri îmbrăcate în hainele unei discuţii. Uităm
să înţelegem înainte de a cere înţelegere şi dacă ajungem
să înţelegem, atunci uităm să şi o arătăm. Ascultăm
superficial, luăm în braţe artificial, promitem luna

56
conştienţi că nu o putem atinge şi mângâiem după ce
lovim fără să avem însă puterea de a cicatriza rănile
celuilalt. Nu avem nici tăria de a trece peste propriile
orgolii şi nu ştim aşadar când e cazul să ştergem lacrimi
şi nu să le provocăm. Ajungem să plângem propriile
dureri abia atunci când nu mai e cine să ne audă şi atunci
când pierdem ce aveam în braţe în urmă cu o secundă.

57
58