Sunteți pe pagina 1din 126

CUPRINS

Motivaţia alegerii lucrării. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4


Capitolul I. Noţiuni introductive. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5
§1. Dreptul civil. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
§2. Noţiunea de moştenire. Sediul materiei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6
§3. Noţiunea de masă succesorală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
§4. Felurile moştenirii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
4.1. Moştenirea legală. . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
4.2. Moştenirea testamentară. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .12
4.3. Coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .12
4.4.Coexistenţa calităţii de moştenitor legal cu cea de moştenitor testamentar. . . 13
§5.Condiţiile legale pentru a putea moşteni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .14
Capitolul II. Capacitatea de a moşteni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .16
§1. Noţiune. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
§2. Persoanele care au capacitate succesorală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .17
2.1. Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
2.2. Persoanele dispărute. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
2.3. Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii. . . . . . . . . . . .20
2.4. Persoanele juridice. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
§3. Persoanele care nu au capacitate succesorală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
3.1. Persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care au încetat sa aibă fiinţă. 23
3.2. Comorienţii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
3.3. Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţii). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .25
§4. Efectele incapacităţii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .26
Capitolul III. Vocaţia la moştenire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .27
§1. Noţiune………… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .27
§2. Vocaţia succesorală legală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .28
2.1.Vocaţia legală generală (eventuală). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .28
2.2. Principiul reciprocităţii vocaţiei legale generale la moştenire. . . . . . . . . . . . . . . . 29
2.3. Principiile generale ale devoluţiunii legale si excepţiile de la aceste principii. . . . 30
2.4. Vocaţia legală concretă (efectivă, utilă). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
2.5. Vocaţia succesorală izvorâtă din rudenia legitimă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
2.5.1. Clasa I de moştenitori legali : descendenţii defunctului. . . . . . . . . . . . . . 34
-1-
2.5.2. Clasa a II-a de moştenitori legali : ascendenţii privilegiaţi si colateralii
privilegiaţi (clasa mixtă). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
2.5.3. Clasa a III-a de moştenitori legali (ascendenţii ordinari). . . . . . . . . . . . . . . 43
2.5.4. Clasa a IV-a de moştenitori legali ( colateralii ordinari). . . . . . . . . . . . . . . . . 44
2.6. Controversa cu privire la vocaţia succesorală a adoptatorului. . . . . . . . . . . . . . . .46
2.7. Controversa privind vocaţia succesorală a tatălui din afara căsătoriei. . . . . . . . . 46
2.8. Vocaţia succesorală legală a soţului supravieţuitor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .47
2.8.1. Conditiile dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor. . . . . . . . . . . 48
2.8.2. Caracterele juridice ale dreptului succesoral al soţului supravieţuitor . . . . . . 55
2.8.3. Drepturile soţului supravieţuitor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
2.9. Drepturile statului asupra moştenirii vacante. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
Capitolul IV. Nedemnitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
§1. Noţiunea şi caractere juridice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
§2. Felurile nedemnităţii succesorale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
§3. Cazurile de nedemnitate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .66
§4. Constatarea nedemnităţii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
§5. Efectele nedemnităţii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
5.1. Efectele nedemnităţii faţă de nedemn. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
5.2. Efectele nedemnităţii faţă de terţi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
5.3. Înlăturarea efectelor nedemnităţii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74
§6. Invocarea nedemnităţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
6.1. Persoanele care pot invoca nedemnitatea succesorală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .75
6.2. Persoanele împotriva carora poate fi invocată nedemnitatea succesorală. . . . . . . 76
Capitolul V. Reprezentarea succesorală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .78
§1. Scurt istoric . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .78
§2. Definiţia, importanţa şi caracterizare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
§3. Domeniul de aplicare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
§4. Condiţiile de aplicare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
4.1. Cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii moştenirii. . . . . . . . . . . . . . . . . 81
4.2. Locul celui reprezentat să fie un loc util. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
4.3. Reprezentantul să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru a putea culege
moştenirea lasată de defunct. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .83
4.4. Modul cum operează reprezentarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .87
4.5. Efectele reprezentării succesorale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
Argumentare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90

-2-
Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .104
Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .106
Anexe. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .108

-3-
MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI.

Motivul ar fi faptul că adoptarea unui nou cod civil este un moment de cumpănă în
viaţa juridică a oricărei naţiuni ceea ce denotă şi atingerea unei maturităţi, care obligă
juristul român la o examinare retrospectivă, pentru a estima care poate fi valoarea şi sensul
schimbării operate la 1 octombrie 2011 .
Schimbările ideologice, indiferent de culoarea acestora, nu au suspendat însă nici o clipă
utilitatea şi aplicarea regulilor succesorale.
Caracterul tehnic vizează în sinteză faptul că este vorba de raporturi juridice de ordin
pecuniar, interesând familia - concluzie evidentă pentru moşteniri.
Instituţia succesiunii în dreptul civil este menită să asigure o continuitate a
raporturilor patrimoniale, mai ales a celor cu privire la dreptul de proprietate în condiţiile în
care subiecţii de drept, persoane fizice nu au o existenţă veşnică.
Instituţia succesiuni, mai ales a celei legale vine să reglementeze modul şi ordinea de
transmitere a patrimoniului persoanei fizice care se va stinge din viaţă succesorilor ei
conform gradului de rudenie şi claselor de moştenitori legali, vine să stabilească
responsabilitatea acestora faţă de datoriile defunctului astfel încât să se asigure o siguranţă
juridică pentru creditorii care au intrat în raporturi patrimoniale cu persoana care lasă
moştenire.
Legea civilă reglementează şi situaţiile în care nu există moştenitori, nici legali, nici
testamentari, astfel încât patrimoniul succesoral vacant să nu rămână fără stăpân – acesta va
deveni statul în cazul moştenirii vacante, care va răspunde şi el, în limitele activului
succesoral, pentru datoriile defunctului.
Dreptul succesoral roman este temelia fundamentală a vechiului drept testamentar
românesc.
Chiar dacă acest drept a avut şi influenţe slave sau bizantine, lumea românească a
cunoscut o organizare juridică proprie ca urmare firească a dezvoltării istorice a românilor.

-4-
CAPITOLUL I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE.

1.DREPTUL CIVIL cuprinde in normele sale intreaga viaţa. „El incepe prin a se
pleca asupra leagănului copilului pătrunzănd chiar in tainele concepţiunii, se ocupa de
logodnă, organizează casatoria pentru a termina cu moartea şi urmarile acesteia asupra
patrimoniului adică cu succesiunea denumită şi moştenire sau ereditate”.1
Succesiunea se fundamentează pe o idee morală şi socială uşor de sesizat,
aceea a solidarităţii între parinţi şi copii şi alte rude, precum şi între soţi, fiindcă nimeni
nu poate să se afle intr-o unitate mai trainică decât cu ai săi, iar dreptul succesoral nu face
altceva decât să reglementeze deferirea moştenirii catre cei indreptaţiţi să o primească
contribuind astfel la stabilirea raporturilor dintre oameni.
Moartea reprezintã o constantă, poate singura, în orice caz, cea mai redutabilă a
istoriei oamenilor, a fiecărui istorii individuale dar şi colective. Ea a însoţit de aproape marea
şi mica istorie, i-a urmat îndeaproape ritmurile şi cadenţele, a cenzurat şi a temperat marile
elanuri ale umanităţii. Dincolo de toate însã, moartea este un dar al vieţii, peste tot unde
existã viaţã moartea este prezentă şi complementară acesteia. Naturală sau accidentală,
moartea este indisociabilă vieţii. Ocultată, neglijată sau ascunsă, moartea a dat naştere unor
prejudecăţi şi tabu-uri consistente.
Se remarcă astfel explozia fricii faţa de ceasul morţii, obsesia individuală în
precizarea serviciilor funerare şi postfunerare care trebuie să asigure salvarea sufletului.
Testamentul pare să fi devenit uneori un contract al cărui scop este salvarea sufletului
şi obţinerea sprijinului celor vii (prin intermediul rugăciunilor, pomenilor, liturghiilor,
donaţiilor pioase), precum şi conservarea cât mai mult timp a memoriei defunctului. Cedarea
de bunuri sau de bani în favoarea Bisericii este justificatã de persistenţa unei reprezentări
comune în eficacitatea serviciilor postume asigurate de aceasta care nu este doar gestionara
memoriei liturgice, ci şi garantul îndeplinirii clauzelor de către familie. Relaţiile cu familia se
bazează pe puternica solidaritate dintre vii şi morţi, transmiterea moştenirii fiind de altfel
condiţionată de materializarea ultimelor dorinţe ale testatorului. În fine, comunitatea este
beneficiarul ultimelor sale gesturi, prin ajutorul oferit sãracilor sau prin sumele de bani
destinate ridicării unor instituţii publice (biserici, şcoli, spitale).
Prin urmare, până la birocratizarea sa din a II-a jumãtate a secolului al XIX-lea,
testamentul rămâne un document pentru salvarea sufletului sub ameninţarea morţii, iar

1
A se vedea M. Eliescu, Curs de succesiuni, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997.

-5-
redactarea sa o practică care include individul în lanţul de solidarităţi locale, prin
comportamentul său de bun creştin şi membru al comunităţii.
Instituţia moştenirii este una dintre cele mai vechi instituţii de drept civil alături de
cea a proprietăţii, între cele două existând o legătura indisolubilă întrucât naşterea şi
dezvoltarea dreptului de moştenire au fost determinate de naşterea dreptului de proprietate şi
modificările aduse de-a lungul timpului acestui drept fundamental. Bazele juridice puse de
dreptul roman au fost dezvoltate de-a lungul timpului în strânsă corelaţie cu realităţile vieţii
sociale, atâta timp cât instituţia moştenirii s-a dovedit a fi în egală măsură strâns legată si de
raporturile de familie, iar într-o oarecare măsură de regimul actelor juridice.
În dreptul internaţional privat legăturile strânse pe care le prezintă moştenirea cu
regimul bunurilor şi proprietăţii, raporturile de familie, regimul actelor juridice, îndeosebi al
liberalităţilor au pus problema determinării legii aplicabile situaţiei juridice avută în vedere,
dacă suntem în prezenţa unei probleme ce ţine mai mult de regimul bunurilor, de capacitatea
persoanei, de raporturile de familie sau de condiţiile de fond şi formă ale actelor juridice.
Particularităţile date de natura bunurilor succesorale au pus în dreptul internaţional
privat problema determinării legii aplicabile în funcţie de natura mobiliară sau imobiliară a
bunurilor ce compun patrimoniul autorului.

2.NOŢIUNEA DE MOŞTENIRE. SEDIUL MATERIEI.

Inca din trecut am regasit dispoziţii referitoare la succesiuni in diferite decrete, legi,
documente ce fac referire la acestea:
-Legea nr. 319/1944 pentru dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor;
-Codul familiei;
-Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împarţelii judiciare;
-Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială;
-Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Decretului nr. 31/1954 privitor la
persoanele fizice şi persoanele juridice;
-Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă;
-Legea nr. 105/1992 cu privire la regelementarea raporturilor de drept international
privat;
In prezent moştenirea este reglementată de Noul Codul civil în Cartea a IV-a,
intitulată „Despre moştenire şi liberalităţi”, Titlul I – „Dispoziţii referitoare la moştenire în
general” (art. 953-962), Titlul II – „Moştenirea legală” (art. 963-983); Titlul III –

-6-
„Liberalităţile” (art. 984-1099) şi Titlul IV – „Transmisiunea şi partajul moştenirii” (art.
1100-1163).
De asemenea, moştenirea ca modalitate de transmitere a proprietăţii, este enumerată
de art. 557 alin. (1) NCC: „Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin
convenţie, prin moştenire legală sau testamentară (...)” (s.n.).
Dispoziţii conexe moştenirii sunt cuprinse şi în Legea nr. 36/1995 a notarilor publici
şi a activităţii notariale, republicată2, în art. 69-85 care reglementează procedura succesorală
notarială. Dreptul la moştenire este consacrat şi garantat de art. 46 din Constituţia României
(art. 46 este inserat în Capitolul II din Constituţie, intitulat „Drepturile şi libertăţile
fundamentale”).
Potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011, moştenirile deschise înainte de intrarea
în vigoare a noului Cod civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii
(Codul civil de la 1864).
Noţiunea de moştenire din Codul civil în vigoare3 a optat pentru o definiţie legală a
noţiunii de moştenire. Astfel, conform art. 953 NCC, „Moştenirea este transmiterea
patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă”.
Deşi cuprinde o definiţie succintă, articolul citat surprinde trăsăturile esenţiale ale
noţiunii de moştenire. Rezultă, aşadar, că ceea ce se transmite printr-o moştenire este un
patrimoniu ca ansamblu de drepturi şi obligaţii, că moştenirea, ca modalitate de transmitere a
patrimoniului, intervine numai în cazul unei persoane fizice şi numai în situaţia decesului
acesteia (fiind reglementate reguli speciale de transmitere a patrimoniului unei persoane
juridice pentru cazul încetării existenţei acesteia), precum şi faptul că transmiterea
patrimoniului se realizează către una sau mai multe persoane fizice sau persoane juridice în
fiinţă ori chiar către stat.
Pentru desemnarea instituţiei pe care o analizăm, Codul civil a optat pentru folosirea
cu precădere a termenului de moştenire şi doar excepţional pentru sintagma de succesiune sau
derivate ale acesteia4 (de exemplu, „reprezentare succesorală”, „cotă succesorală”, „rezervă
succesorală”, „masă succesorală”, „opţiune succesorală”, „succesibil” etc.). În limbajul curent
şi chiar în cel juridic, noţiunea de moştenire şi cea de succesiune sunt folosite ca sinonime,

2
M. Of. nr. 732 din 18 octombrie 2011
3
Noul Cod civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. nr. 511 din 24
iulie 2009, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil (M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011) şi republicată în M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011 şi a
intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011
4
Vechiul Cod civil folosea pentru desemnarea instituţiei moştenirii şi noţiunea de „ereditate”, iar pentru
moştenitor pe cea de „erede”

-7-
ceea ce nu este greşit, numai că între cele două noţiuni nu există o sinonimie perfectă, relaţia
dintre ele fiind una dintre întreg şi parte.
Prin urmare, toate moştenirile sunt succesiuni, pe când nu toate succesiunile sunt
moşteniri. Rezultă că noţiunea de succesiune este susceptibilă de douăînţelesuri. În sens larg
(sens care include şi excede noţiunii de moştenire), prin succesiune se înţelege transmisiunea
unui patrimoniu ca întreg, a unei fracţiuni dintr-un patrimoniu sau a unui bun ori bunuri
determinate de la o persoană fizică sau juridică la o altă persoană fizică sau juridică, atât prin
acte juridice între vii (de exemplu, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între
părţi, cumpărătorul este un succesor în drepturi şi, în anumite privinţe, chiar în obligaţii al
vânzătorului, dar nu şi un moştenitor al acestuia), cât şi prin acte juridice pentru cauză de
moarte.
În sens restrâns (sens egal ca încărcătură terminologică noţiunii de moştenire), prin
succesiune se înţelege transmisiunea unui patrimoniu ca întreg, a unei fracţiuni dintr-un
patrimoniu sau a unui bun ori bunuri determinate de la o persoană fizică decedatăcătre una
sau mai multe persoane fizice sau juridice în fiinţă sau către stat. Acesta este şi sensul avut în
vedere de art. 953 NCC.
Sintagma de moştenire desemnează atât transmisiunea patrimoniului, a unei fracţiuni
a acestuia sau a unui bun ori bunuri determinate dintr-un patrimoniu, cât şi patrimoniul în
sine care se transmite (obiectul acestei transmisiuni) 5. Din punct de vedere al dreptului
succesoral, patrimoniul care se transmite prin moştenire poartă denumirea de patrimoniu
succesoral sau masă succesorală.
Persoana fizică decedată al cărei patrimoniu se transmite prin moştenire se numeşte de
cuius (abreviere a sintagmei latine is de cuius successione agitur – cel despre a cărui
moştenire este vorba). Pentru desemnarea ei, Codul civil a preferat noţiunea, deloc fericită, de
„defunct”. În acelaşi sens se foloseşte frecvent şi termenul de „autor”. Sintagma de cuius se
foloseşte în cazul moş-tenirii legale, dar se poate folosi şi în cazul moştenirii testamentare. În
această din urmă situaţie, persoana al cărei patrimoniu se transmite se numeşte şi testator.
Persoanele care primesc patrimoniul succesoral poartă denumirea de moştenitori sau
succesori (se mai utilizează şi noţiunea de urmaşi sau erezi). În cazul moştenirii testamentare,
cel care primeşte poartă şi denumirea de legatar. Codul civil în vigoare utilizează şi sintagma
de succesibil pentru a desemna „persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege
pentru a moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală” – art. 1100
alin. (2) NCC. A nu se înţelege din această prevedere legală că succesibilul reprezintă o

5
A se vedea, în acest sens, FR. DEAK, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 56;
D. CHIRICĂ, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 26

-8-
categorie aparte de moştenitori, ci doar că legiuitorul a urmărit să evidenţieze situaţia
intermediară a persoanei care are dreptul să moştenească, dar care încă nu şi-a exprimat
opţiunea în sensul acceptării moştenirii [caz în care i se consolidează retroactiv calitatea de
moştenitor – art. 1114 alin. (1) NCC] sau renunţării la moştenire [situaţie în care este
considerat că nu a avut niciodată calitatea de moştenitor – art. 1121 alin. (1) NCC].
Considerăm că nu este greşită utilizarea şi a noţiunii de moştenitor sau succesor din prima
clipă după deschiderea succesiunii.

3.NOŢIUNEA DE MASĂ SUCCESORALĂ.

În cadrul dreptului la moştenire noţiunea de moştenire sau succesiune se


întrebuinţează nu numai in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice
decedate către una sau mai multe persoane in fiinţa dar si pentru desemnarea a însuşi
patrimoniului transmis din cauza de moarte, deci in sens de masa succesorală. 6
În acest sens se vorbeşte de moştenirea lăsată de defunct, de moştenirea dobândită de
moştenitori, de moştenirea sau succesiunea vacantă (hereditas iacens) adică fară stapăn
(hereditas caduca).
Termenul „succesiune”poate fi inţeles intr-un sens larg sau intr-un sens restrâns.Lato-
senso el desemnează orice transimisiune de drepturi, chiar cu titlul particular.
Stricto-senso el are doua inţelesuri:
-În primul rând „succesiunea”, „ereditatea” sau „moştenirea” este transmisiunea
patrimoniului unei persoane fizice decedate la una sau mai multe persoane fizice in viaţa sau
la una sau mai multe persoane juridice. În acest sens se spune că o persoană succedă alteia
sau o moşteneşte.
-În al doilea înţeles, derivat din primul , „succesiunea” desemnează patrimoniul
transmis „morti-causa”; în acest al doilea sens se spune că moştenirea este vacantă.
Cu alte cuvinte termenul de „succesiune” înseamnă atât transmiterea mortis causa, cât
şi obiectul acesteia. Persoana decedată al cărei patrimoniu face obiectul transmisiunii
succesorale este denumită „de cuius” abreviere tradiţională a formulei romane „is de cuius
succesionis agitur” (cel despre a cărui moştenire/bunuri este vorba).7 Persoanele care

6
A se vedea Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Actami, Bucureşti, 1999. Aparent, s-ar putea
înţelege şi că termenul de „succesiune” priveşte numai moştenirea legală (ab intestat). Interpretarea nu
poate fi reţinută, printre altele, deoarece însăşi doctrina franceză recunoaşte că „el (testamentul – s.n.) este,
prin esenţă, act succesoral, reglementat de dreptul de moştenire”; a se vedea M. Grimaldi, op. cit.
7
Utilizarea termenului s-a impus mai ales din cerinţe gramaticale, folosindu-se, de exemplu, formula
„moartea lui de cuius”, fiind oarecum impropriu să se vorbească de „moartea defunctului”.

-9-
dobăndesc în parte sau în tot patrimoniul lui de cuius denumite moştenitori rezervatari sau
erezi dacă moştenirea este ab intestat.

4.FELURILE MOŞTENIRII.

În funcţie de izvorul vocaţiei succesorale a celor care vin să culeagă moştenirea,


Codul civil reglementează două forme de moştenire: moştenirea legală şi moştenirea
testamentară. Astfel, potrivit art. 955 alin. (1) NCC, „Patrimoniul defunctului se transmite
prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin
testament”. Moştenirea poate fi legală, testamentară şi uneori chiar contractuală (donaţie
mortis-causa).

4.1.MOŞTENIRE LEGALĂ.

Moştenirea este legală8 atunci când transmiterea patrimoniului succesoral se


realizează în temeiul legii, la persoanele, în ordinea şi în cotele strict determinate prin lege.
Moştenirea legală mai este cunoscută şi sub denumirea de moştenire ab intestat (moştenire
fără testament)9.
Moştenirea ab intestat sau legală, in sistemul legii civile actuale, este regulată sau
legitimă cănd este diferită rudelor sau soţului si neregulată cănd este dobândită de stat. 10
Pe de altă parte moştenirea ab intestat poate fi ordinară (de drept comun) când
obiectul ei este patrimoniul defunctului şi extraordinară când adoptatorul sau succesorii săi au
un drept succesoral de reîntoarcere asupra bunurilor care se găsesc în natură, în succesiunea
adoptatului, mort fără posteritate şi pe care aceasta le-a dobândit de la adoptator prin
succesiune sau cu titlu gratuit.11
Din dispoziţiilor art. 955 alin. (1) NCC rezultă că moştenirea este legală atunci când şi
în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus, în timpul vieţii, de patrimoniul său
prin testament în favoarea uneia sau mai multor persoane 12. Deşi art. 955 se referă doar la

8
În literatura juridică s-a afirmat că moştenirea legală este „modul de transmitere cel mai natural al
patrimoniului unui defunct” – a se vedea, în acest sens, C. HAMANGIU, I. ROSETTI-BĂLĂNESCU, AL.
BĂICOIANU, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998, p. 223
9
În dreptul roman, moartea intestat era considerată o dezonoare; a se vedea D. Alexandresco, Principiile
dreptului civil român, vol. II, Bucureşti, 1926, p. 19; CS. Tomulescu, Drept privat roman, Universitatea din
Bucureşti, 1973, p. 202.
10
Mihail Eliescu, Curs de succesiuni, Editura Humanitas, 1997, p. 14
11
Mihail Eliescu, Curs de succesiuni, Editura Humanitas, 1997, p. 14
12
„Moştenirea reglementată de lege este un efect al raporturilor de familie”; a se vedea M.B. Cantacuzino,
Elementele dreptului civil, Editura All Educational, Bucureşti, 1998, p. 204-205.

- 10 -
situaţia în care nu s-a dispus „altfel prin testament”, vom fi în prezenţa moştenirii legale şi în
situaţia în care s-a dispus prin testament, numai că legatele testamentare nu epuizează
întreaga masă succesorală (vom vorbi despre moştenire legală numai pentru ceea ce depăşeşte
valoarea legatelor) sau, deşi epuizează întreaga masă succesorală, legatele nu pot fi executate,
întrucât sunt ineficace. De asemenea, moştenirea va fi una legală şi în situaţia în care s-a
dispus prin testament, însă cu privire la alte aspecte, şi nu cu privire la patrimoniul succesoral
(cu alte cuvinte, testamentul nu cuprinde legale).
În situaţia în care s-a dispus de patrimoniul succesoral prin legate testamentare care
pot fi executate, însă acestea afectează rezerva succesorală a moştenitorilor rezervatari,
precum şi atunci când testatorul a făcut dezmoşteniri directe, iar cei îndepărtaţi de la
moştenire sunt moştenitori rezervatari, în ambele cazuri moştenitorii rezervatari vor avea
dreptul să vină la moştenire împotriva voinţei testatorului şi să culeagă o cotă din moştenire
cu titlu de rezervă succesorală (rezerva succesorală se va împărţi potrivit regulilor stabilite de
lege între moştenitorii legali rezervatari, în ordinea şi în cotele care le revin).
Moştenitorii legali sunt moştenitori universali, deci care au vocaţie la întreaga masă
succesorală. Ei păstrează calitatea de moştenitori universali chiar şi în ipoteza în care,
existând mai mulţi moştenitori legali, în concret fiecare dobândeşte câte o cotă-parte. În ceea
ce priveşte rezerva succesorală, fiind o parte a moştenirii, ea se va culege numai cu titlu
universal, moştenitorii legali rezervatari având vocaţie doar la o fracţiune din masa
succesorală. Aşa cum s-a afirmat în literatura juridică, moştenitorii legali nu pot avea vocaţie
succesorală cu titlu particular, doar la un anumit bun sau la anumite bunuri privite individual
din patrimoniul succesoral. 13
Moştenitorii legali nu pot avea vocaţie numai la bunuri singulare, privite izolat (ut
singuli), deci nu pot exista moştenitori legali cu titlu particular.
Faţă de cele afirmate mai sus şi având în vedere modalitatea de reglementare, putem
conchide că moştenirea legală constituie regula în dreptul nostru succesoral, iar moştenirea
testamentară excepţia.
Moștenirea legală intervine în toate cazurile în care defunctul nu a lăsat testament.
Dar ea intervine si in cazurile în care defunctul a lăsat testament, însa aceasta nu cuprinde
legate , prevăzând numai alte dispoziții de ultima voința, de exemplu, recunoașterea unui
copil din afara casatorii, dispoziții cu privire la funeralii si îngropare, desemnarea unui
executor testamentar etc.

13
FR. DEAK, op. cit., p. 8; D. MACOVEI, I.E. CADARIU, Drept civil. Succesiuni, Ed. Junimea, Iaşi, 2005, p.
12

- 11 -
Mai mult decât atât, moștenirea va fi legala si in acele cazuri în care testamentul
cuprinde exheredari (dezmoșteniri), adică înlăturarea de la moștenire a unui sau unor
moștenitori legali , dar fora ca testamentul sa cuprindă legate, astfel încât la moștenire vor fii
chemați toți moștenitorii legali , care - în lipsa acestei dispoziții – ar fi venit la moștenire
împreună cu cei exheredați sau pe care prezenta moștenitorului sau moștenitorilor exheredați
i –ar fi înlăturat de la moștenire . De exemplu, defunctul are 2 frați și dezmoștenește pe unul
dintre ei. În acest caz, celalalt frate va culege întreaga moștenire în temeiul legi , întrucât el
invoca testamentul numai pentru a justifica înlăturarea de la moștenire a fratelui, dar apoi
justifica chemarea sa la moștenire prin lege .
În sfârșit moștenirea legală poate și coexista cu cea testamentară, daca defunctul a
dispus prin testament numai de o parte a moștenirii lăsate sau dispunând de întreg, exista
moștenitori rezervatori care dobândesc rezerva întotdeauna în virtutea legi, deci ca
moștenitori legali.

4.2.MOŞTENIREA TESTAMENTARĂ.

Moştenirea este testamentară atunci când transmiterea patrimoniului succesoral se


realizează în temeiul voinţei testatorului, la persoanele desemnate de către acesta prin
testament.
Aşa cum menţionam anterior, persoana care dispune prin testament poartă denumirea de
testator, persoana care primeşte prin testament pe cea de legatar, iar clauza testamentară prin
care se dispune cu privire la patrimoniul succesoral se numeşte legat.
Din punct de vedere al întinderii obiectului său, legatul poate fi universal (caz în care
conferă legatarului vocaţie la întreaga masă succesorală), cu titlu universal (conferă
legatarului vocaţie doar la o fracţiune din masa succesorală) sau cu titlu particular (legatarul
dobândeşte vocaţie doar la un anumit bun sau la anumite bunuri determinate din masa
succesorală).

4.3.COEXISTENŢA MOŞTENIRII LEGALE CU MOŞTENIREA


TESTAMENTARĂ.

Potrivit art. 955 alin. (2) NCC, patrimoniul succesoral se poate transmite prin
moştenire testamentară pentru ceea ce s-a dispus prin testament şi prin moştenire legală
pentru diferenţa necuprinsă în testament sau pentru partea cuprinsă în testament, dar care nu

- 12 -
poate fi executată sau a fost redusă. Rezultă, aşadar, că cele două forme de moştenire nu se
exclud reciproc, ci pot să coexiste14.
De exemplu, de cuius a făcut un testament prin care a lăsat toate bunurile sale mobile
unui anumit legatar (legat cu titlu universal), iar unul dintre bunurile imobile unei alte
persoane (legat cu titlu particular), iar cele două legate luate împreună nu epuizează întreaga
masă succesorală. În această situaţie, moştenirea va fi testamentară pentru ceea ce este
cuprins în cele două legate şi legală pentru diferenţă. Menţionăm că moştenirea va fi
testamentară numai în limita legatelor care pot fi executate în mod concret, deci nu sunt
ineficace. Dacă, în exemplul luat, unul dintre legatari renunţă la legat (iar testatorul nu a
dispus altfel printr-o substituţie vulgară), partea de moştenire cuprinsă în legatul ineficace se
va cumula cu diferenţa de care nu s-a dispus şi se va împărţi potrivit regulilor moştenirii
legale.
De asemenea, în cazul în care de cuius a făcut un testament prin care a dispus de
unicul bun imobil pe care îl avea în proprietate (legat cu titlu particular, dar care epuizează
întreaga masă succesorală) şi există moştenitori rezervatari, iar aceştia solicită reducţiunea
legatului excesiv, moştenirea va fi testamentară în limita cotităţii disponibile şi legală în
limita rezervei succesorale.
Dacă, în acest ultim exemplu, nu ar exista moştenitori rezervatari sau ar exista, dar nu
ar cere reducţiunea, moştenirea ar fi doar testamentară. Rezultă, prin urmare, că moştenirea
testamentarăpoate să înlăture moştenirea legală, dar numai dacă legatele testamentare făcute
de către de cuius epuizează întreaga masă succesorală şi nu există moştenitori rezervatari sau,
deşi există, nu solicită reducţiunea legatelor excesive. 15

4.4.COEXISTENŢA CALITĂŢII DE MOŞTENITOR LEGAL CU


ACEEA DE LEGATAR.

Este posibil ca, în cazuri practice, aceeaşi persoană să cumuleze la aceeaşi moştenire
atât calitatea de moştenitor legal, cât şi pe cea de moştenitor testamentar. De exemplu, de
cuius gratifică printr-un legat testamentar cu titlu particular pe unul dintre moştenitorii săi
legali. Dacă acest legat nu epuizează întreaga masă succesorală, iar moştenitorul legal are şi
vocaţie concretă la moştenire, în baza legii, la diferenţa de care nu s-a dispus, acesta va veni
în calitate de moştenitor testamentar şi va culege legatul,

14
În doctrina italiană, legătura dintre moştenirea legală şi cea testamentară este asigurată de „successione
necessaria”, caracteristică moştenitorilor care dobândesc în orice formă; a se vedea G. Falcione, Successioni e
Donazioni, Simone, Napoli, 2002.
15
L. STĂNCIULESCU, Curs de drept civil. Succesiuni, ed. revăzută, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.

- 13 -
precum şi în calitate de moştenitor legal şi va culege o cotă-parte din ceea ce mai rămâne.
În cazul în care moştenitorul cumulează cele două calităţi, de moştenitor legal şi de
moştenitor testamentar, el are pentru fiecare dintre ele un drept de opţiune distinct, putând să
opteze diferit: să accepte legatul şi să renunţe la moştenirea legală sau invers [art. 1102 alin.
(1) şi (2) teza I NCC]. Totuşi, dacă, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că
defunctul a dorit să diminueze cota care i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, acesta
din urmă poate opta doar ca legatar [art. 1102 alin. (2) teza a II-a NCC].

5.CONDIŢIILE LEGALE PENTRU A PUTEA MOŞTENI.

Codul civil în Cap.II intitulat „Conditii generale ale dreptului de a mosteni” cuprins
in Titlul I „Dispozitii referitoare la mostenire in general”, tratează condiţiile pe care trebuie să
le îndeplinească o persoană pentru a putea moşteni.
Potrivit Codului civil, pentru ca o persoană să poată moşteni trebuie să
îndeplinească în mod cumulativ, următoarele condiţii :
a. Să aibă capacitate de a moşteni
b. Să aibă vocaţie la moştenire
c. Să nu fie nedemnă de a moşteni
Cu alte cuvinte, conform Codului civil, pentru a putea mosteni o persoana trebuie sa
intruneasca doua conditii: una pozitiva, aceea de a „exista” la data deschiderii mostenirii,
adica de a avea capacitate succesorala , si una negativa, aceea de a nu fi nedemna. La aceste
conditii expres cerute de lege, doctrina a mai adaugat una, si anume aceea a existentei
vocatiei (chemarii) la mostenire.
Capacitatea succesorala si vocatia la mostenire sunt conditii care trebuie sa fie
intrunite atat in cazul mostenirii legale, cat si a celor testamentara si contractuala.
Cea de a treia condiţie, aceea de „a nu fi nedemnă” este specifică numai moştenirii
legale, după cum „ingratitudinea” este singura „nedemnitate” care duce la revocarea
legatelor pe cale judecătorească. Cu alte cuvinte singura condiţie generală pentru a succede
este capacitatea succesorală, „nedemnitatea în moştenirea legală ” şi „ingratitudinea în
moştenirea testamentară”, fiind condiţii cu caracter specific, aplicabile distict în cadrul
celor două feluri de moşteniri. Nedemnitatea succesorala are insa un corespondent specific
celorlalte doua forme de mostenire, si anume revocarea judecatoreasca pentru ingratitudine.
Deşi premisele dreptului de a moşteni sunt în sistemul legii noastre civile diferite, în
multe privinţe rezultat al unei evoluţii istorice a instituţiilor dreptului succesoral, ele
prefigurează şi determină în ultimă instanţă întreaga reglementare a moştenirii.

- 14 -
Aceste premise sunt:
-la baza dreptului de a moşteni stă rudenia de sănge;
-dreptul de a moşteni decurge şi din consacrarea faptului că afecţiunea existentă
între soţi (ce stă la baza edificiului căsătoriei şi familiei) trebuie să conducă în mod
necesar la consacrarea unui drept reciproc de moştenire între aceştia;
-dreptul de a moşteni se întemeiază pe principiul egalitaţii între sexe, pe principiul
egalităţii în drepturi al copiilor din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie, precum şi pe
principiul reciprocitaţii vocaţiei succesorale legale;
-dreptul de a moşteni trebuie consacrat cu necesitate în favoarea unui ultim
moştenitor (în speţa statului), în drept să culeagă moştenirile vacante, în lipsa oricăror alţi
moştenitori.
Examinănd cu atenţie aceste premise vom constata că în afara capacităţii succesorale
(care este o condiţie generală a dreptului de a moşteni) se adaugă şi o a doua condiţie, şi
anume, „ aptitudinea ”, „ chemarea ”, „ vocaţia ”, necesară pentru a moşteni, chiar dacă în
raporturile dintre ei unii moştenitori exclud pe alţii fiindcă sunt subordonaţi unei anumite
ordini pe care legea o instituie.
Intr-adevăr, dreptul la moştenire se analizează în cadrul dreptului succeesoral nu în
sensul aptitudinii generale a persoanei fizice ori juridice de a avea aceast drept în conţinutul
capacitaţii sale de folosinţă, ci în sensul dreptului asupra unei moşteniri deschise.
Iar pentru o persoană să aibă un asemenea drept, ea trebuie să fie chemată la
mostenire, adică să aibă vocaţie succesorală, legală sau testamentară. Deci vocaţia
succesorală este o condiţie a dreptului la moştenire, numai că această chemare îsi are temeiul
fie in lege, fie în testamentul lăsat de defunct.

- 15 -
CAPITOLUL II. CAPACITATEA DE A MOŞTENI.

1.NOŢIUNE.
Potrivit art. 957 din Noul Cod civil: „O persoana poate mosteni daca exista la
momentul deschiderii mostenirii.”
Conform art. 33 din Decretul nr. 31/1954: „Persoanele juridice au capacitatea de a
primi prin testament o moştenire sau bunuri din moştenire de la data dobândirii personalităţii
juridice potrivit legii şi chiar mai înainte, dacă bunurile îi sunt necesare pentru ca persoana
juridică să ia naştere în mod valbil.”
Dovada existenţei în momentul deschiderii moştenirii incumbă aceluia care pretinde
drepturi asupra moştenirii şi care poate să fie moştenitorul în cauză, dar şi succesorii săi în
drepturi, în cazul în care moştenitorul a fost in viaţă la data dechiderii moştenirii, dar ulterior
a decedat, drepturile lui asupra moştenirii fiind reclamate de proprii săi succesori în drepturi.
Întrucăt dovada vizează „existenţa” în raport cu momentul deschiderii moştenirii, ea se poate
referi fie la dovada existenţei persoanei în momentul deschiderii moştenirii, fie la dovada
momentului dechiderii moştenirii în perioada existenţei persoanei cu vocaţie succesorală. Cu
alte cuvinte, dovada vizează nu numai şi nu atăt existenţa persoanei, mai ales „corelaţia ei cu
momentul morţii” celui care lasă moştenirea. 16
Examinînd textul art. 957 din Noul Cod civil rezultă că nu are capacitate succesorală
copilul care nu era conceput la data dechiderii moştenirii şi nici chiar copilul conceput la data
dechiderii succesiunii dacă s-a născut mort.
In cazul mostenirii prin reprezentare specifica numai mostenirii legale, mostenitorul
(unul sau mai multi) cu vocatie succesorala legala (reprezentant) pretinde drepturile
succesorale ale ascendentului sau decedat la data deschiderii mostenirii, urcand in locul,
gradul si drepturile acestuia. In acest caz, reprezentantul trebuie sa dovedeasca ca el personal
are capacitatea, iar cel reprezentant era decedat la acea data pentru ca „nu se reprezinta decat
persoanele moarte”.
In caz de retransmitere a mostenirii, mostenitorul legal ori testamentar, supravietuind
un timp cat mai scurt defunctului dobandeste el succesiunea acestuia din urma si confundata
cu a sa proprie, o lasa propriilor sai mostenitori, legali sau testamentari. In acest caz,
persoanele care pretind drepturi asupra masei succesorale prin retransmitere trebuie sa
dovedeasca existenta mostenitorului in momentul deschiderii primei mosteniri si bineinteles,

16
FRANCISC DEAK, OP.CIT., p. 39

- 16 -
propriile drepturi succesorale asupra mostenirii lasata de acesta. Retransmiterea poate fi si
succesiva.
Retransmiterea mostenirii opereaza chiar daca mostenitorul decedat inauntrul
termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala de 6 luni, nu a exercitat acest
drept, fiindca din patrimoniul retransmis face parte si acest drept de optiune, care poate fi
exercitat de beneficiarul retransmiterii in perioada ramasa pana la implinirea termenului de
prescriptie. Daca termenul de optiune a expirat, beneficiarul retransmiterii trebuie sa
dovedeasca ca mostenitorul a acceptat mostenirea in termen sau a murit inainte de expirarea
termenului si acceptarea a fost facuta de el, in caz contrar stingandu-se prin prescriptie titlul
sau de mostenitor.
Mostenirea prin reprezentare se impune a fi deosebita de mostenirea prin
retransmitere si pentru faptul ca in primul caz, exista o singura reprezentare si isi exercita
drepturile succesorale o singura data. In schimb, in al doilea caz, exista doua mosteniri
succesive; prima mostenire este culeasa-in tot si in parte- de cel de-al doilea de cuius, in viata
la deschiderea primei mosteniri si pe care o transmite la moarte propriilor mostenitori.

2.PERSOANELE CARE AU CAPACITATE SUCCESORALĂ.

2.1.PERSOANELE FIZICE ÎN VIAŢĂ LA DATA DESCHIDERII


SUCCESIUNII.

Au capacitatea succesorală următoarele categorii de persoane; persoanele fizice în


viaţă la data deschiderii succesiunii, persoanele dispărute, persoanele concepute dar nu
nenăscute la data deschiderii succesiunii, persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii
succesiunii.
Aceste persoane au capacitatea succesorală , fără deosebire de rasă, naţionalitate, de
origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie de apartenenţă politică, de avere, de
origine socială (art.4 din Constituţie).
Dovada faptului că sunt în viaţă la data deschiderii moştenirii, se face cu actele de
stare civilă. În caz de deces al moştenitorului care a fost în viaţă la data deschiderii moştenirii
dovada se face cu certificatul (actul) de deces sau hotărârea judecătorească definitivă
declarativă de moarte, din care rezultă că moartea moştenitorului a intervenit după
deschiderea succesiunii. Persoanele interesate pot dovedi contrariul , prin orice mijloace de
probă admise de lege. Această categorie de persoane are are în mod indiscutabil capacitatea

- 17 -
succesorală, încadrându-se perfect în dispoziţiile art.654 C.civil. Oricât de puţin
supravieţuieşte o persoană unei alte persoane la a cărei moştenire are vocaţie, ea întruneşte
condiţia legii de a fi în viaţă la data deschiderii succesiunii şi drept urmare are capacitate
succesorală.
Sublinem că legea nu condiţionează capacitatea succesorală de durata vieţii
moştenitorului după data deschiderii moştenirii . Dacă moştenitorul moare imediat după
deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale inclusive dreptul de opţiune succesorală
vor trece la proprii să moştenitori ca parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el.
Astfel se explică posibilitatea unei persoane de a beneficia, până la urmă de bunurile lăsate de
o altă persoană fată de care nu avem vocaţie succesorală(nici legală şi nici testamentară).
De exemplu, la moartea părintelui unuia dintre soţi, urmată de decesul soţului
moştenitor, partea acestuia din moştenirea părintelui va fi culeasă - în tot sau în parte, după
caz – de soţul supravieţuitor, ca parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de soţul
decedat, deşi soţul supravieţuitor nu avea vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de socrii
lui. În sisteme de drept musulman – principiul egalităţii cunoaşte multe excepţii .
Acesta este cazul moştenirii prin retransmitere, caz în care pot exista două sau mai
multe moşteniri succesive.
Un alt exemplu elocvent este atunci cand fiul defunctului are o cotă dublă faţă de fiica
lui în raporturile succesorale dintre soţi, femeia are o cotă redusă la jumătate fată de bărbat un
non-musulman nu poate moşteni un musulman, părăsirea Islamului (apostasia) atrage o
incapacitate absolută de a moşteni, cel în cauză fiind considerat mort, moştenirea lui fiind
culeasă de trezoreria publică, iar după altele bunurile achiziţionate înainte de apostasie de
către moştenitorii musulmani.

2.2.PERSOANELE DISPĂRUTE.

În sistemul iniţial al Codului civil din 1864 dispărutul putea face, în condiţiile legii,
obiectul mai întăi al unei premzunţii de absenţă apoi al unei declaraţii de absenţă. Existenţa
absentului era din vedere juridic incertă. Drept urmare moştenirea sa nu se putea deschide
căci nu se putea dovedi că el este mort; pe de altă parte absentul nu putea să sucleagă
moştenirile lăsate de alţii, căci nu se putea dovedi că el este în viaţă.
Potrivit art. 53 C. civ., „cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o
hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă”.
O persoană poate fi considerată dispărută pe cale judecătorească, în situaţia în care
lipseşte de la domiciliul său, şi a trecut un an de la data ultimelor ştiri din care rezultă că era
- 18 -
în viaţă sau care a dispărut într-o împrejurare excepţională ce îndreptăţeşte a se presupune că
a decedat. Deşi durata vieţii omeneşti este ţărmuită, durata prezumţiei legale de existenţă a
celui dispărut nu a fost limitată în timp de către legiuitor.
Câtă vreme moartea dispărutului nu a fost fizic constatată şi nici nu a intervenit o
hotărâre judecătorească rămasă definitivă de declarare a morţii, dispărutul este considerat de
lege a fi în viaţă, ori cât timp ar fi trecut de la data dispariţiei art.19 din Decretul nr.31/1954,
care prevede că cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă
de moarte rămasă definitivă.
Înseamnă că persoanele dispărute – atât cele declarate ca atare judecătoreşte (art.16
alin.1 din Decretul 31/1954), cât şi cele nedeclarate, dar considerate de lege ca fiind dispărute
(art.16 alin.3 din Decretul nr.31/1954) – au capacitatea succesorală17. Capacitatea succesorală
a persoanei dispărute subzistă – cel puţin în aparenţă până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti prin care se stabileşte şi data morţii prezumate (art.18 din Decretul nr.31/1954)
în raport cu această dată urmează a se stabili momentul până la care persoana dispărută a avut
capacitatea succesorală.
Instituirea curatelei dispărutului, potrivit art.152 C.fam şi art.16 alin1 din Decretul
nr.31/1954, de către autoritatea tutelară , pentru conservarea şi administrarea patrimoniului
celui dispărut. Cu toate acestea curatela poate fi instituită aşa cum am arătat şi odată cu
intentarea acţiunii.
Potrivit art.113 Codul familiei în cazul în care ambii părinţi sunt dispăruţi iar copilul
este lipsit de îngrijirea părintească se va institui tutela. Declararea dispariţiei persoanei cu
efectul autorităţii de lucru judecat al hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă.
În literatura de specialitate s-a pus problema dacă, în eventualitatea în care cel declarat
dispărut, reapare se impune sau nu anularea hotărârii de declarare a dispariţiei, având în
vedere că legea nu reglementează această posibilitate.
Având în vedere că această hotărâre constată o stare de fapt ce nu mai corespunde
realităţii apreciem că îndreptăţirea de a cere anularea trebuie recunoscută în primul rând
fostului dispărut, apoi membrilor familiei sale şi procurorului. Declararea judecătorească a
dispariţiei este condiţia pentru declararea judecătorească a morţii.
Însă capacitatea succesorală a dispărutului este numai provizorie definitivându-se prin
repariţia lui sau prin constatarea fizică a morţii lui intervenită după deschiderea moştenirii, ori
declararea prin hotărâre judecătorească definitivă a morţii lui, stabilindu-se ca dată a morţii o
dată ulterioară deschiderii moştenirii la care are vocaţie succesorală. În toate aceste cazuri, el

17
A se vedea D. Macovei, I.E. Cadariu, Drept civil. Succesiuni, Editura Junimea, Iaşi, 2005, p. 32.

- 19 -
(şi prin intermediul patrimoniului său succesorii lui în drepturi, prin retransmitere) vor putea
culege, respective păstra drepturiel moştenite.
În schimb, capacitatea succesorală (provizorie) a dispărutului se desfiinţează cu efect
retroactive dacă se constată fizic sau prin hotărâre judecătorească definitivă declarativă de
moarte că nu mai există la data morţii celui care lasă moştenirea. În acest caz, tot ce s-a primit
din moştenire în numele dispărutului va trebui restituit moştenitorilor care au fosat înlăturaţi
de la moştenire prin prezenţa dispărutului sau ale căror cote-părţi din moştenire au fost astfel
micşorate.
Desigur, urmaşii lui care au drepturi de a-l reprezenta succesoral vor păstra cota lui
parte din moştenire, dar nu ca parte componentă a patrimoniului moştenit de la dispărutul
declarat mort cu efect retroactive (moştenirea prin retransmitere), ci în calitate de moştenitori
cu vocaţie proprie (prin reprezentare).
Prin urmare, până la data la care a intervenit o hotărâre judecătorească declarativă de
moarte rămasă definitivă, dispărutul are capacitate succesorală. Dacă această persoană va fi
declarată judecătoreşte moartă, atunci capacitatea succesorală pe care o avea la data
deschjiderii moştenirii depinde de data morţii stabilită în hotărârea declarativă de moarte
astfel.
a). Dacă această dată este anterioară celei a deschiderii moştenirii, persoana dispărută este
considerată că nu a avut capacitate succesorală.
b). Invers, dacă data morţii stabilită prin hotărâre judecătorească este posterioară celei
deschiderii moştenirii, persoana dispărută îsi va păstra capacitatea succesorală.

2.3.PERSOANELE CONCEPUTE DAR NENĂSCUTE LA DATA


DESCHIDERII SUCCESIUNII.

Cu toate că existenţa persoanei fizice începe din ziua naşterii, Noul Codul Civil
recunoaşte existenţa copilului (qui in utero est) din ziua concepţiei cu singura condiţie de a se
naşte viu .
Această regulă, prevăzută de Noul Codul Civil în materie de moştenire, este
consacrată cu caracter general (după regula dreptului romăn) şi prin art. 7 alin. 2 din Dec.
31/1954: „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte
viu” („infans conceptus pro nato habetur, quoties de commodis eius agitur”).
Rezultă că legea, în interesul copilului, consacră expres capacitatea lui succesorală de
la concepţiune, cu condiţia să se nască viu (nu şi viabil). Legea noastră civilă nu cere ca el să

- 20 -
fie şi viabil, adică să aibă aptitudinea de a trăi.Oricât de puţin ar fi trăit,copilul este capbil de
a culege moştenirea deschisă dupa conceperea lui.
Fiind vorba de fapte materiale, cel care pretinde moştenirea în numele copilului,
trebuie să dovedească, cu cu orice mijloace de probă admise de lege, data concepţiei
copilului, situarea acestei date înainte de momentul deschiderii succesiunii şi că el s-a născut
viu. Dacă aceste dovezi au fost făcute, copilul se va putea bucura de dreptul la moştenire,
fiindcă acest drept, cu toate că are ca obiect o universalitate nu poate vătăma interesele lui
(art. 19 din Dec. 31/1954).
DOVADA CONCEPŢIEI. Art. 61 Codul familiei stabileşte o prezumţie legală
privitoare la durata gestaţiei dispunănd că ea nu poate fi mai scurtă de 180 de zile şi nici mai
lungă de 300 de zile, astfel că timpul (scurs) cuprins între a treisuta şi a o sutăoptzecea zi
dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiei 18. Această prezumţie se referă în
mod expres la dovada filiaţiei fie din căsătorie, fie din afara ei.
Pentru a stabili dacă momentul concepţiei poate fi dovedit în materie de moştenire cu
ajutorul prezumţiei prevazute de Codul familiei cu privire la filiaţie să deosebim doua
situaţii:19
Sunt cazuri cănd problema capacitaţii succesorale se confundă cu accea a filiaţiei.
Spre exemplu, copilul s-a născut înainte de 300 de zile de la decesul pretinsului său tată a
cărui, moştenire o reclamă sub cuvântul că este copilul său din căsătorie.
Potrivit art. 53 Codul familiei, copilul născut după desfacerea căsătoriei are ca tată pe
soţul mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei. Aplicând prezumţia legală înscrisă în
art. 61 Codul familiei se stabileşte că acesta este copilul din căsătorie al celui care lasă
moştenirea. În felul acesta este rezolvată şi problema capacităţii succesorale, căci copilul nu
poate rezulta din căsătorie decât dacă a fost conceput înainte de moartea soţului mamei sale.
Deci, în acest caz nu se poate stabili sau contesta vocaţia copilului la moştenire fără a-i stabili
sau contesta faţă de tată.
În ipoteza în care (căsătoria desfăcându-se prin moartea soţului) mama se
recăsătoreşte înainte de trecerea a 300 de zile de la această dată, art.53 alin.2 dispune că: „
tată al copilului născut după încheierea celei de-a doua căsătorii va fi soţ al mamei, chiar dacă
copilul ar fi fost conceput cu primul soţ ”.

18
Prezumţia legală „are o aplicare generală şi, deci, se impune a fi luată în considerare şi în privinţa stabilirii
capacităţii succesorale”; a se vedea V. Stoica, Drept succesoral, Editura Editas, Bucureşti, 2003, p. 36; Al.
Bacaci, Gh. Comăniţă, Drept civil. Succesiunile, ed. a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 35-36.
19
Pentru amănunte privind prezumţia timpului legal al concepţiei copilului, a se vedea D. Lupaşcu, C.M.
Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2011, p. 277.

- 21 -
Într-o asemenea ipoteză problema filiaţiei şi aceea a capacitaţii succesorale se vor
confunda numai în ceea ce priveşte dreptul copilului de a moşteni pe acela pe care legea îl
socoteşte tatăl său: noul soţ al mamei.
În cazul în care primul soţ al mamei (cel decedat) a instituit legatar pe copil, problema
capacităţii succesorale rămăne distinctă de cea a filiaţiei.
În asemenea cazuri cănd problema capacităţii succesorale se discută independent de
cea a filiaţiei se ridică problema dacă data concepţiei va putea fi stabilită, în materie de
moştenire, cu autorul prezumţiei legale privitoare la durata gestaţiei prevăzută în materie de
filiaţie.
Majoritatea autorilor consideră că prezumţia legală privitoare la data concepţiei are o
aplicabilitate generală şi deci se impune a fi luată în considerare şi în privinţa stabilirii
capacităţii succesorale, chiar dacă această problemă nu coincide cu problema stabilirii
filiaţiei.

2.4.PERSOANELE JURIDICE.

Persoanele juridice au capacitatea de a dobândi, în virtutea testamentului lăsat de


defunct, bunurile moştenirii de la data dobândirii personalităţii juridice în condiţiile legii,
adică de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează sau de la data recunoaşterii ori a
autorizării înfiinţării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.
În cazul fundaţiilor testamentare, capacitatea succesorală se dobândeşte din momentul
deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare
pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal (art. 208 C. civ.).
Caracteristic persoanelor juridice este faptul că pot dobândi moştenirea însă, exclusiv
prin legat cuprins în testament (deci exclusiv prin moştenire testamentară).
Legea recunoaşte şi persoanele juridice o capacitate de folosinţă anticipată, deci şi
capacitatea succesorală anticipată, de la data actului de înfiinţare, în măsura în care bunurile
succesorale sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil (art. 33 din
Decretul 31/1954), de exemplu, pentru constituirea patrimoniului propriu cu ajutorul
liberalităţii.
Nici în cazul persoanelor juridice capacitatea succesorală nu depinde de durata
existenţei persoanei juridice după data deschiderii moştenirii. Dacă încetarea persoanei
juridice a intervenit după deschiderea moştenirii, drepturile sale succesorale vor trece asupra
persoanei sau persoanelor juridice dobânditoare a patrimoniului persoanei juridice legatare

- 22 -
aflate în reorganizare, respectiv vor intra în masa patrimonială supusă lichidării, în caz de
dizolvare.
Desigur în toate cazurile trebuie să fie respectat principiul specialităţii capacităţii de
folosinţă, adică dreptul care formează obiectul legatului trebuie să corespundă scopului
pentru care persoana juridică a fost înfiinţată (art. 34 din Dec. nr. 31/1954).
Deci capacitatea succesorală a persoanei juridice este ţărmuită de scopul pentru care
ea a fost înfiinţată astfel încât legatul care nu corespunde scopului va fi nul sau caduc, după
cum incapacitatea a existat în momentul întocmirii testamentului sau a survenit ulterior (prin
schimbarea scopului de către organele componente), dar înainte de deschiderea moştenirii.

3.PERSOANELE CARE NU AU CAPACITATE SUCCESORALĂ.

3.1.PERSOANELE FIZICE PREDECEDATE ŞI PERSOANELE


JURIDICE CARE AU ÎNCETAT SĂ AIBĂ FIINŢĂ.

Deoarece au capacitate succesorală numai persoanele care „există” la data deschiderii


succesiunii persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care au încetat de a avea fiinţă
mai înainte de data deschiderii succesiunii nu mai au capacitate succesorală ( nefiind subiect
de drept) şi deci nu vor putea moşteni.
În cazul persoanelor fizice însă, partea din moştenirie care s-ar fi cuvenit persoanei
predecedate ( dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii) va putea fi culeasă (în
cadrul moştenirii legale) de descendenţii săi, în condiţiile prevăzute de lege pentru
reprezentarea succesorală. Dacă aceste condiţii nu sunt întrunite, succesorii în drepturi ai
persoanei predecedate nu vor avea drepturi asupra părţii din moştenirea lui de cuius ce s-ar fi
cuvenit persoanei predecedate dacă ea ar fi existat la data deschiderii moştenirii,ea fiind
culeasă de moştenitorii în viaţă (eventual chiar şi de descendenţii persoanei predecedate, dar
în nume propriu, iar nu prin reprezentare sau retrasmitere) 20.
De exemplu, copiii unui predecedat, la momentul morţii bunicului lor (tatăl
predecedatului), vor putea totuşi veni la noua moştenire deschisă, urcând în locul
ascendentului lor. Dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile impuse de lege pentru
reprezentarea succesorală, ei nu vor avea drepturi asupra părţii din moştenirea lui de cuius (ce
s-ar fi cuvenit persoanei predecedate, dacă ea ar fi existat la data deschiderii moştenirii), iar
patrimoniul succesoral va fi cules de moştenitorii în viaţă. Copilul conceput înaintea

20
FRANCISK DEAK, OP.CIT.

- 23 -
deschiderii moştenirii, dar născut mort după aceasta, se consideră că nu a existat (şi nu mai
prezintă interes în materie).

3.2.COMORIENŢII.
Potrivit art. 957 alin. 2 C. civ., dacă „în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate
stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta”.
Aceste persoane sunt cunoscute în doctrină sub numele de „comorienţi” şi „codecedaţi”.
Rezultă că prin comorienţi trebuie să înţelegem:
-două sau mai multe persoane;
-decedate în aceeaşi împrejurare;
-în astfel de condiţii încât nu se poate stabilii dacă una a supravieţuit alteia.
La aceste trei condiţii prevăzute de lege, unii autori mai adugă încă o condiţie, şi
anume, că între persoanele în cauză „să existe vocaţie succesorală reciprocă, pentru că numai
intr-o astfel de situaţie interesează a se stabili cu precizie momentul morţii fiecăruia. Dacă nu
există o astfel de relaţie problema comerienţilor nu se pune”. 21
Prin aplicarea prezumţiei, cei ce au murit împreună şi deodată nu se vor putea
moşteni reciproc, deoarece nici unul din ei nu era în viaţă la moartea celuilalt. Desigur acest
text de lege nu rezolvă problema persoanelor între care există vocaţie succesorlă reciprocă,
dar care nu au murit în aceeaşi împrejurare.22
Este adevărat că problema comorienţilor se pune mai ales în cazul persoanelor cu
vocaţie succesorală resciprocă, dar ea interesează, chiar dacă între comorienţi există numai
vocaţie succesorală unilaterală, iar nu reciprocă.
În dreptul roman, în cazul comorienţilor (commorientes sau simul periunt) se prezumă
că persoanele socotite mai puternice dupa sex şi vârstă au supravieţuit şi deci, fiind în viaţă
între comorienţi nu există legătură de sânge (de rudenie) se consideră că ei au murit deodată.
Dintre cele două soluţii cunoscute dreptului roman (şi de legislaţiile ulterioare), Dec. nr.
31/1954 a consacrat prezumţia morţii concomitente, soluţie care este indiscutabil cea mai
justă, prezumţia supravieţuirii în funcţie de vârstă şi sex fiind criticată, socotindu-se arbitrară,
chiar şi în literatura juridică a ţărilor unde legislaţia o prevede.

21
C. STĂTESCU, OP.CIT
22
MARIN POPA, OP.CIT.

- 24 -
3.3.PERSOANELE FIZICE DECEDATE ÎN ACELAŞI TIMP
(CODECEDAŢII).

Codecedaţii sunt persoane decedate în împrejurări diferite, de natură a nu se putea


stabili care a supravieţuit celeilalte. Astfel, sfera mai largă a codecedaţilor cuprinde şi
categoria (mai restrânsă) a comorienţilor.
Din cele de mai sus rezultă că deosebirea dintre comorienţi şi codecedaţi este dictată
de împrejurările (locul) decesului, care pot fi asemănătoare sau diferite. Asemănarea dintre
codecedaţi sau comorienţi constă în imposibilitatea determinării ordinii în care s-au produs
decesele persoanelor respective şi, deci, a determinării vocaţiei succesorale.
De reţinut că problema codecedaţilor (sau a comorienţilor) prezintă importanţă
teoretică şi practică numai în măsura în care există vocaţie (chemare) succesorală reciprocă 23.
Precizăm că în dreptul roman, problema comorienţilor era rezolvată diferit. Astfel, se
prezuma că persoanele socotite mai puternice după sex şi vârstă au supravieţuit şi, deci, fiind
în viaţă la data
deschiderii moştenirii, aveau capacitate succesorală. Ca excepţie, dacă între comorienţi nu
exista legătură de sânge (de rudenie), se considera că ei au murit deodată.
Soluţia adoptată de dreptul nostru, care a consacrat prezumţia morţii concomitente,
este indiscutabil mai justă, prezumţia supravieţuirii în funcţie de vârstă şi sex fiind criticată
chiar şi în literatura juridică a ţărilor unde legislaţia încă o mai prevede.
Concret, s-a argumentat că, dacă moartea se produce cu ocazia unei catastrofe aeriene
sau feroviare ori cu ocazia prăbuşirii unei construcţii din cauza cutremurului de pământ etc.,
ce importanţă mai prezintă rezistenţa fizică (în funcţie de vârstă sau sex) a persoanelor în
cauză24?
Rezultă că persoanele care au decedat dar „nu se poate stabili că una a supravieţuit
alteia” (indiferent că sunt „codecedaţi” sau „comorienţii”) nu se vor putea moşteni deoarece,
nesupravieţuind una alteia, niciuna nu dobândeşte capacitate succesorală (chiar dacă au
vocaţie succesorală reciprocă)25.
Soluţia de mai sus a fost consfinţită prin dispoziţiile art. 957 alin. 2 C. civ., care nu
face distincţie, sub acest aspect, între comorienţi şi codecedaţi.
În concluzie, codecedaţii (comorienţii) sunt:

23
A se vedea I. Adam, A. Rusu, Drept civil. Succesiuni, Editura All Beck, Bucureşti, 2003
24
Prezumţia morţii concomitente, în acest caz, este, de cele mai multe ori, cea mai echitabilă; a se vedea Fr.
Deak, op. cit.
25
Calitatea de comorient se constată de instanţă, pe baza probelor administrate; a se vedea C.A. Bucureşti, s. a
III-a civ., dec. nr. 1106/2002, în Practică judiciară civilă 2001-2002

- 25 -
– două sau mai multe persoane cu vocaţie succesorală reciprocă:
– decedate în împrejurări asemănătoare (comorienţi) sau diferite (codecedaţi);
– în imposibilitate de a se stabili ordinea deceselor.

4.EFECTELE INCAPACITĂŢII.

Incapacitatea îşi produce efectele sale de drept, fără ca să fie nevoie de o hotărâre
judecătorească. Ea poate fi invocată de oricine are interes.
Incapacitatea existând din momentul deschiderii moştenirii, moştenitorul incapabil nu
a avut niciodată sezină aşa că nu este nevoie de hotărâre judecătorească pentru a-i lua posesia
pe care el nu a avut-o. El nu a avut niciodată dreptul de a se folosi şi de a dispune de bunurile
moştenirii nici chiar de a le administra, de unde rezultă că toate actele făcute de dânsul sunt
nule.
În cazul când el s-ar găsi în posesia moştenirii, adevăraţii moştenitori vor avea în
contra lui o acţiune în petiţie de ereditare; incapabilul fiind silit la declararea bunurilor care
compun moştenirea şi la restituirea fructelor percepute.
Incapacitatea, împiedicând pe un individ de a dobândi succesiunea, poate fi opusă nu
numai incabilului, dar şi succesorilor săi şi vice-versa, incapacitatea poate fi opusă de orice
persoană interesată. Ea poate fi opusă incapabilului chiar dupa ce ele a fost admis la
împărţeală de către comoştenitorii săi, pentru că aceştia nu pot prin consimţământul lor să-i
confere o calitate pe care le nu o are.
Incapabilul nu va putea fi apărat decât prin prescripţia de 30 de ani, dacă în tot timpul
cerut pentru a prescrie el a avut posesiunea necesară pentru dobândirea proprietăţii bunurilor
moştenirii.În final, incapabilul care din eroare ar fi fost pus în posesiunea succesiunii va
dobândi proprietatea fructelor acestei succesiuni, dacă era de bună credinţă. Acţiunea
întemeiată pe incapacitate se prescrie în 30 de ani.

- 26 -
CAPITOLUL III. VOCAŢIA LA MOŞTENIRE.

1.NOŢIUNE.

Pentru ca o persoană fizică sau juridică ori statul, să aibă dreptul de a culege, în tot
sau în parte, moştenirea lăsată de o persoană fizică decedată, nu este suficient ca persoana ce
pretinde moştenirea să aibă capacitatea succesorală, ci mai este necesar ca ea să aibă chemare
la moştenire, fie în virtutea legii, fie în virtutea testamentului lăsat de defuct. 26
Legea conferă vocaţie (chemare) la moştenire rudelor defuctului (în anumite limite),
inclusiv rudenia rezultă din adopţie, soţului supravieţuitor al defunctului şi statului 27. Vocaţia
succesorală testamentară poate să aparţină, în principiu oricărei persoane cu capacitate
succesorală, testamentul lăsat de defuct fiind recunoscut de lege, cu anumite limitări, ca temei
al vocaţiei la moştenire.
Noţiunea de vocaţie (chemare) la moştenire are un dublu înţeles. În sensul ei general
ea desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea lăsată
de o altă persoană. În acest sens se analizează, de exemplu, vocaţia succesorală legală a
rudelor în linie directă fără limită în grad sau limitarea vocaţiei succesorale legale a rudelor
pe linie colaterală la gradul IV inclusiv, ori principiul reciprocitaţii vocaţiei succesorale
legale.
Dar noţiunea de vocaţie succesorală are şi un sens concret (vocaţie concretă, utilă)
determinată prin devoluţiunea succesorală, cu ajutorul căreia se selectează, dintre persoanele
cu vocaţie succesorală generală, acele persoane care vor culege efectiv moştenirea lăsată de
defunct.
Deci vocaţia succesorală generală şi nici cea concretă nu se confundă cu aptitudinea
general-abstractă a unei persoane de a se bucura, în conţinutul capacităţii sale de folosinţă, de
dreptul de moştenire, garantat prin Constituţie (art.42). Dreptul de moştenire, ca o aptitudin
abstractă, devine potenţial prin intermediul vocaţiei succesorale generale şi efectiv prin
vocaţia concretă la moştenire.

26
FRANCISK DEAK, OP.CIT.
27
Dovada statutului civil al unei persoane se face, de regulă, cu certificatul de stare civilă. Cu toate acestea,
instanţa poate încuviinţa şi alte probe pentru stabilirea raportului de rudenie, cu condiţia ca aceste probe să nu
fie contrarii certificatului de stare civilă prezentat; a se vedea T.S., dec. civ. nr. 2013/1956 în C.S. Ricu,
Moştenirea legală. Partajul succesoral, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009

- 27 -
2.VOCAŢIA SUCCESORALĂ LEGALĂ.

2.1.VOCAŢIA LEGALĂ GENERALĂ (EVENTUALĂ).

Instituţia moştenirii este concepută (în cadrul devoluţiunii legale) ca o moştenire de


familie şi numai în cazul moştenirii vacante masa succesorală este culeasă de către stat.
Astfel fiind, în dreptul nostru sunt chemate la moştenire în temeiul legii ( şi deci au
vocaţie succesorală legală) persoanele care sunt în legatură de familie cu defunctul, adică
rudele defunctului ( din căsătorie, din afara căsătoriei şi în anumite condiţii din adopţie ) şi
alături de acestea soţul supravieţuitor al defunctului. Potrivit legii, rudenia este legătura
bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe
persoane au un ascendent comun. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendetă sau descendentă
(art. 659-663 Cod civil şi art. 45 Codul familiei ). 28
Întrucât legăturile de rudenie pot fi foarte îndepărtate, astfel încât chemarea la
moştenire nu ar mai avea acoperire în sentimente reale de afecţiune reciprocă între aceste
rude şi defunct,29 legea a limitat (pe linie colaterală) vocaţia succesorală legală la gradul al
IV-lea inclusiv. În linie dreaptă, ascendentă sau descendentă, legea nu prevede nici o limitare,
căci aici legile firii impun, fără ajutorul legilor omului, limitarea necesară.
Deci, vocaţia succesorală a acestor rude (care sunt chemate la moştenire alături de
soţul supravieţuitor al defunctului) nu înseamnă că ele toate, împreună şi deodată, vor culege
moştenirea lăsată de defunct, căci vocaţia lor la moştenire este numai generală, potenţială,
vizând posibilitatea de principiu a acestor persoane de a moşteni, prin efectul legii,
patrimoniul persoanei decedate.
Vocaţia lor concretă de a culege efectiv această moştenire este determinată prin
devoluţiunea succesorală legală, legea instituind o anumită ordine de chemare legală la
moştenire.

28
Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană (rudenia în linie dreaptă) sau
pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun (rudenia în linie colaterală). Pentru amănunte în materie
de rudenie, a se vedea D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2011
29
FRANCISK DEAK, OP.CIT.

- 28 -
2.2.PRINCIPIUL RECIPROCITĂŢII VOCAŢIEI LEGALE GENERALE
LA MOŞTENIRE.

Având în vedere că transmiterea moştenirii este o transmisiune pentru cauza de


moarte (mortis causa), principiul recipricitaţii vocaţiei succesorale nu vizează statul şi nici
persoanele juridice, pentru că (deşi statul are, iar persoanele juridice pot avea vocaţie
succesorală) aceştia nu pot transmite o moştenire.
Principiul recipricitaţii vocaţiei succesorale generale guvernează (fără a fi prevăzut
expres de lege) materia moştenirii legale între persoanele fizice. În virtutea acestui principiu,
dacă o persoană are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea lăsată de o altă
persoană, atunci şi aceasta din urmă persoană are aceeaşi vocaţie în raport cu prima (sensul
pozitiv al principiului).
În concret vocaţia lor va depinde de ordinea în care va surveni decesul lor sau al uneia
dintre ele.
Principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire are şi un sens negativ: dacă o persoană
nu are vocaţie la moştenirea unei alte persoane, nici aceasta din urmă nu are vocaţie la
moştenirea primei.
Acest principiu cunoaşte o singură excepţie 30: este cazul constatării nulitaţii căsătoriei
sau a anulării prin hotărâre judecătorească intervenită după decesul soţilor sau a uneia dintre
ei, constatându-se că unul dintre ei a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei declarată
nulă sau anulată (căsătorie putativă). În acest caz soţul supravieţuitor (existând la data morţii
celuilalt) a fost de rea-credinţă, el va avea vocaţie succesorală (art.23 Codul familiei). Dacă
ambii soţi au fost de bună sau de rea-credinţă principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale, în
sens pozitiv, respectiv negativ se restabileşte.
În literatura juridică există însă şi un alt caz în care vocaţia succesorală nu ar fi
reciprocă. Este ipoteza în care o persoană (adoptatorul) a adoptat doi sau mai mulţi copii,
dintre care pe unul cu efecte depline, pe altul cu efecte restrânse şi se pune problema vocaţiei
succesorale între ei (iar nu în raport cu adoptatorul). În această ipoteză operează din plin
principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale în sensul lui negativ, adoptatul cu efecte
restrânse neavând vocaţie la moştenirea lăsată de adoptatul cu efecte depline, aşa cum nici
acesta din urmă nu are vocaţie la moştenirea lăsată de primul.

30
FRANCISK DEAK, OP.CIT.

- 29 -
2.3.PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLUȚIUNII LEGALE ȘI
EXCEPȚIILE DE LA ACESTE PRINCIPII.

Sunt chemate la moștenire, în temeiul legii,rudele defunctului și alături de ele, soțul


supraviețuitor ,iar în lipsa lor – dacă defunctul nu a dispus nici prin testament de bunurile
moștenirii statul.
Dar rudele defunctului cu vocație succesorală legală generală nu sunt chemate toate
împreună și deodată la moștenire,legiuitorul instituind o anumită ordine de chemare concretă
la moștenire. În acest scop, legea folosește două criterii tehnico-juridice – clasa de
moștenitori și gradul de rudenie – cu ajutorul cărora determină vocația concretă la moștenire
a rudelor,stabilind trei principii de bază ale devoluțiunii legale.

A). Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali.

Printr-o clasă de moștenitori de înțelege o categorie de rude (de exemplu, descendenții


defunctului ) care, ca atare, adică în mod colectiv,exclude o altă categorie au este exclusă de
ea, chiar dacă rudele din categoria exclusă ar fi de grad mai apropiat cu defunctul decât rudele
din categoria chemată. De exemplu, nepotul de fiu al defunctului (rude de gradul II) exclude
de la moștenire pe părinții defunctului, deși aceștia sunt ruda de gradul I.
Codul civil (art.964,NCC) stabilește patru clase de moștenitori legali:
clasa I, clasa descendenților in linie directă, alcătuită din copii, nepoții, strănepoții ai
defunctului,fără limită in grad; clasa a II-a (mixtă) a ascendenților privilegiați (părinții
defunctului) colateralilor privilegiați (frații și surorile defunctului si descendenții lor până la
gradul al IV-lea inclusiv); clasa a III-a, clasa ascendenților ordinari ( bunici, străbunici
ș.a.m.d. ai defunctului fără limită în grad); clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii și
mătușile verii primari și frații – surorile bunicilor defunctului).
Deoarece rudele sunt chemate la moștenire în ordinea claselor, în prezența fie și a
unei singure rude din clasa I, rudele din clasele subsecvente nu mai sunt chemate la
moștenirea legală, indiferent de gradul lor de rudenie cu defunctul. Deci rudele din clasa II-a
sunt chemate la moștenire numai dacă nu există rude din clasa I sau cele existente nu pot sau
nu vor să vina la moștenire. Tot astfel, rudele din clasa a III-a sunt chemate la moștenire
numai dacă nu există moștenitori din primele doua clase sau cei existenți nu pot sau nu vor

- 30 -
să vina la moștenire. Iar rudele din clasa a IV-a moștenesc numai în lipsa moștenitorilor din
primele trei clase31. (Schema 1)
Precizez că venirea concomitentă la moștenire a rudelor din doua clase deosebite este
posibilă numai în caz de exheredare prin testament a moștenirilor dintr-o clasă preferată, dacă
aceștia sunt rezervatari (descendenți și părinți defunctului). În acest caz ei culeg totuși, ca
moștenitori legali , rezerva, precăzută de lege , restul moșteniri fiind dobândită (dacă
defunctul n-a dispus altfel prin testament) de moștenitorii din clasa subsecventa. De exemplu
dacă descendenții (moștenitori din clasa I) sunt exheredați ei culeg totuși rezerva legală, iar
restul se cuvine moștenitorilor legali din clasa a II-a, a III-a sau IV-a, după caz, care culeg
moștenirea în calitate de moștenitori legali, iar nu în ceea de legatari.
Precizăm, de asemenea, că șotul supraviețuitor al defunctului, nefiind rudă cu aceasta,
nu face parte din nicio clasă, însă vine la moștenire în concurs cu oricare clasă chemată la
moștenire; deci el nu înlătură nico clasă moștenitori, dar nici nu este înlăturat de la moștenire
indiferent de clasa, fie si prima ,chemată de lege la succesiune.

B). Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între moştenitori de aceeaşi clasă.

Potrivit acestui principiu înăuntrul aceleași clase rudele mai apropiate in grad înlătură
de la moștenire rudele mai îndepărtate în grad (proximior excludit remotiorem). De exemplu,
copii defunctului înlătură de la moștenire pe nepoți, strănepoți etc.; frații si surorile pe nepoții
si strănepoții de frate; unchii si mătușile pe veri primari etc. Deci vocația corectă la
moștenire în cadrul aceleași clase depinde de apropierea gradului de rudenie .
De la acest principiu legea prevede doua excepții :
în cadrul clasei a II-a (clasa mixtă a ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați)
părinți defunctului (rude de gradul I) nu înlătură de la moștenire pe frații sau surorile
defunctului și descendenți lor (rude de gradul II și IV), ci ei vin împreună la moștenire,
privind anumite cote stabilite de lege; reprezentarea succesorala.
Spre exemplu acest principiu poate fii evidențiat în funcție de fiecare clasă de
moștenitori în parte astfel :
- dacă din clasa descendenților au rămas următorii moștenitori:
A și B sunt rude de gradul I (copii) cu defunctul, astfel că vor înlătura de la moștenire
pe toți ceilalți descendenți, respective C, D, E care sunt de gradul II (nepoți) și F (strănepot)
care este ruda de gradul III. (Schema 2 )
31
Venirea la moştenire concomitentă a rudelor din două clase deosebite este posibilă numai în caz de exheredare
prin testament a moştenitorilor dintr-o clasă, care sunt şi rezervatari (de exemplu, descendenţii sau părinţii
defunctului); a se vedea I. Adam, A. Rusu, op. cit.

- 31 -
-dacă din clasa ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați au rămas
următori moștenitori:
A și B sunt rude de gradul II cu decujus (frați), înlăturându-I de la moștenire pe C, D,
E care sunt rude de gradul III (nepoți de frați) și F, G care sunt rude de gradul IV (strănepoți
de frați). (Schema 3)
-dacă din clasa ascendenților ordinari au rămas următorii succesori:
Este rudă de gradul II cu defunctul (bunic), astfel , că îi va înlătura de la moștenire pe
B, D care sunt rude de gradul III cu decujuis (străbunici) și E care este rudă de gradul AV
(străbunic).
De asemenea, după cum se observa , în cadrul acestei clase, nu contează dacă este
vorba despre rude după mamă sau după tata ale lui decujus, ceea ce primează este gradul de
rudenie. Astfel, A care este bunic după tata îl va înlătura de la moștenire și pe D și E care sunt
rude după mamă (străbunic respective străstrăbunic). (Schema 4)
-dacă din clasa colateralilor ordinari au rămas următorii succesibili (Schema 5)

C). Principiul egalităţii între rudele de aceeaşi clasă şi acelaşi grad chemate la moştenire.

Potrivit acestui principiu, dacă sunt mai multe rude din aceiași clasă și din aceiași
grad , ele vin deopotrivă la moștenire având drept la părți egale. De exemplu, patru copii ai
defunctului vor moșteni întreaga avere a defunctului lor tată , land fiecare ¼ din moștenire :
Soțul Supraviețuitor : Principiul potrivit căruia o clasă exclude de la moștenire pe
cealaltă comportă corectarea dată de existența clasei mixte de moștenitori: clasa colateralilor
privilegiați și a ascendenților privilegiați. Această corectare face ca, de la principiul potrivit
căruia, o clasă de moștenitori exclude pe cealaltă de la moștenire , să se contureze excepția
constând în dreptul soțului supraviețuitor de a veni în concurs cu orice clasă chemată la
moștenire. Așadar , soțul supraviețuitor nu încalcă nici clasă de moștenitori de la moștenire,
dar nici nu poate fii înlăturat de la moștenire .
De asemenea, soțul supraviețuitor nu poate fi înlăturat nici prin voința lui de decujus
întrucât este moștenitor rezervat .
Frați și surorile din căsători diferite : De regulă potrivit căreia, înăuntrul acestei clase
moștenitorii din aceiași grad își împart moștenirea în părți egale, este excepția în care frații și
surorile vin din casatori diferite32.

32
Cu toate că aceștia sunt rude de aceiași grad cu defunctul, împărțirea moștenirii nu se va face pe capete ci pe
linii.

- 32 -
În acest caz, frații și surorile din același tată și aceiași mamă vor avea dreptul la o cotă
succesorală mai mare decât cea care se cuvine fraților și surorilor numai după tată sau numai
după mamă, deși aparțin aceleași clase și sunt rude de aceiași grad.
Situați: Când legea cheamă la moștenire , împreună, rudele de categorii diferite sau
persoane care nu sunt rude, principiu egalități între comoștenitori va fii încălcat în
următoarele situații: când părinți sau unul din ei, vin în concurs cu colaterali privilegiați,
oricare ar fi numărul acestora, partea cuvenită fiecărei părți va fi cot ape care o stabilește, fix,
legea; soțul supraviețuitor nu are dreptul la o cotă egală cu cea a moștenitorilor cu care vine
în concurs, ci numai la o cota succesorală fixă, care depinde de clasa de moștenitori care vine
în concurs.
Excepția reprezentării succesorale: Regula potrivit căreia, înăuntrul unei clase, rude
de grad mai apropiat înlătură de la moștenire pe cele de grad mai îndepărtat, are o excepție în
cazul reprezentări succesorale (de exemplu, copiii nu sunt înlăturați de la moștenire de tatăl
lor decedat înaintea lui decujus, ci ei urcă în locul și gradul tatălui lor, pentru a culege partea
din moștenire ce I se cuvenea acestuia).

2.4.VOCAŢIA LEGALĂ CONCRETĂ (EFECTIVĂ, UTILĂ).

Rudele cu vocaţie succesorală legală generală nu sunt chemate toate împreună şi


deodată la moştenire. Dacă toate rudele cu vocaţie generală ar fi chemate împreună şi deodată
la moştenire, „averile succesorale s-ar fărâmiţa în părţi de o valoare neînsemnată, iar instituţia
moştenirii nu şi-ar mai putea îndeplini rosturile ei social-economice”33; pe de altă parte, „nu
s-ar ţine seama de caracterul diferit al legăturilor de afecţiune dintre cel care lasă moştenirea
şi rudele sale”34.
Astfel, în cadrul devoluţiunii legale a moştenirii legiuitorul a instituit o anumită
ordine de chemare concretă la moştenire a rudelor defunctului.
Prin urmare, pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moştenire în temeiul legii,
deci să aibă vocaţie legală concretă, nu este suficient să facă parte din categoria
moştenitorilor legali, cu vocaţie generală, ci trebuie să mai fie indeplinită şi o condiţie
negativă, şi anume: să nu fie înlăturată de la moştenire de o altă persoană, cu vocaţie
generală, dar chemată de lege în rang preferabil, deci care are şi vocaţie utilă, concretă.

33
M.ELIESCU MOŞTENIREA ŞI DEVOLUŢIUNEA EI
34
ST. CĂRPENARU, OP.CIT., p. 398

- 33 -
Pentru stabilirea ordinii de preferinţă între rudele defunctului cu vocaţie generală,
legea foloseşte două criterii tehnico-juridice:
-clasa de moştenitori
-gradul de rudenie

2.5.VOCAŢIA SUCCESORALĂ IZVORÂTĂ DIN RUDENIE


LEGITIMĂ.

Rudele chemate la moştenire pot fi descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi colateralii


privilegiaţi, ascendeţii ordinari şi colateralii ordinari.

2.5.1.CLASA I DE MOȘTENITORI LEGALI: DESCENDENȚII


DEFUNCTULUI.

A)Noțiunea de descendenți.

Potrivit (art.975 alin.1 NCC C.civ)., prin descendenți trebuie să înțelegem copii
defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la infinit, fără deosebire de sex și indiferent dacă
sunt din aceiași căsătorie sau căsători diferite.
Fac parte din clasa I de moștenitori legali și copii defunctului sau a urmașilor din
afara căsătoriei, cu singura condiție ca filiația să fie stabilită potrivit legi. Întradevăr, codul
familiei a asimilat pe deplin situația copilului din afara căsătoriei cu situația legală a unui
copil din căsătorie(art.63) .
Alături de copii din căsătorie și din afara căsătoriei din clasa I de moștenitori legali
fac parte și copii adoptați. după cum am văzut adoptatul și descendenți săi, dobândesc, prin
efortul adopție aceiași drepturi pe care le are copilul din căsătorie față de părinți săi. Dacă
persoana care lasă moștenirea este adoptatorul, nu are importanță nici felul adopției cu
efectele deplie sau cu efecte restrânse 35. În ambele cazuri adoptatul si descendenți lui pot veni
la moștenirea lăsată de adoptator.
Deosebirea între cele doua feluri de adopție se va manifesta numai în raporturile
adoptatorului și descendenților săi cu rudele lor firești; în cazul adopției cu efecte depline
încetează aceste raporturi și deci adoptatul si descendenți săi nu mai au vocație succesorală
în calitate de copii, nepoți etc. față de ascendenți firești; în schimb în cazul adopției cu efecte

35
A se vedea D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, op. cit. (2011)

- 34 -
restrânse, păstrându-se legăturile de rudenie cu familia firească, adoptatul și descendenți săi
vor avea vocație succesorală, în calitate de descendenți față de ascendenți firești.
Dacă adopția a fost făcută nu de către defunct, ci de copilul lui ori alt descendent al
său, adopția va conferi vocație succesorală adoptatului și descendenților săi la moștenirea
lăsată de defunct numai dacă este cu efecte depline, căci în acest caz ei devin rude nu numai
cu adoptatorul, dar si cu rudele acestuia, între care ascendentul adoptatorului care lasă
moștenirea. În schimb, dacă adopția a fost cu efecte restrânse adoptatul și descendenți săi nu
vor avea vocație la moștenirea lăsată de ascendentul adoptatorului, pentru că această adopție
nu creează legături de rudenie cu rudele adoptatorului, printre care ascendentul lui care lasă
moștenirea.
În toate cazurile adopția va produce efectele arătate numai dacă a fost făcute în scopul
si cu finalitatea prevăzute de lege 36. Dacă adopția sa făcut cu scopul exclusiv, dovedit ca
atare, de a crea adoptatorului vocație succesorală la moștenirea adoptatorule adopția este
lovită de nulitate. Într-adevăr, dreptul la moștenire trebuie să fie un efect al adopției iar nu
cauza ei.
Împărțirea moșteniri între descendenți. Dacă la moștenire sunt chemați doi sau mai
mulți descendenți de gradul I (copii defunctuli) cota parte de moștenire ce se cuvine fiecarui
se stabileste în mod egal în funcție de numărul lor (pe capete). Tot astfel se procedează dacă
la moștenire sunt chemați, în nume propriu decendenți de grad subsecvent (care nu
beneficiază de reprezentare).
În schimb, dacă descendenți de gradul II si următoarele vin la moștenire prin
reprezentare, împărțirea se face pe tulpini si subtulpini, principiul egalități aplicându- se
numai între ramurile din aceiași tulpină.
Iar descendenți mai îndepărtați în grad și care nu beneficiază de reprezentare sunt excluși de
la moștenire.
Dacă, alături de descendenți în baza legi 319/1944 pentru dreptul de moștenire al
soțului supraviețuitor, la moștenire este chemat si soțul supraviețuitor al defunctului se
stabilește - mai întâi cota ce se cuvine acestuia si restul se împarte între descendenți după
regulile arătate. Aceasta înseamnă că prin efectul legi nr.319 /1944 se micșorează cota parte
din moștenire a tuturor moștenitorilor din clasa descendenților.

36
Dacă adopţia s-a făcut cu scopul exclusiv de a crea adoptatului vocaţie succesorală la moştenirea
adoptatorului, adopţia este lovită de nulitate; a se vedea Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2186/1984, în C.D. 1984

- 35 -
B)Dreptul la moştenire al descendenţilor.

Potrivit art. 975 alin. 2 C. civ., „descendenţii defunctului înlătură moştenitorii din
celelalte clase”. Dacă vin singuri la succesiune, descendenţii au dreptul la întreaga moştenire.
În acest caz, dacă sunt chemaţi doi sau mai mulţi descendenţi de gradul I (copiii defunctului
sau alţi descendenţi de grade egale), fiecare va moşteni în mod egal, în funcţie de numărul lor
(pe capete).
Dacă descendenţii de gradul al II-lea şi următoarele vin la moştenire prin
reprezentare, împărţeala se va face pe tulpini şi subtulpini, principiul egalităţii aplicându-se
numai între ramurile din aceeaşi tulpină (art. 975 alin. 4 C. civ.).
În cazul în care la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, descendenţii,
indiferent de numărul lor, vor culege 3/4 din moştenire, restul de 1/4 cuvenindu-se soţului
supravieţuitor (art. 975 alin. 3 C. civ.).

C)Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al descendenților.

Din dispoziţiile Codului civil rezultă că drepturile succesorale ale descendenţilor au


următoarele caractere juridice:
– descendenţii pot veni la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare (art. 965 C. civ.);
– descendenţii sunt moştenitori rezervatari, adică ei beneficiază, în puterea legii, de o parte
din moştenire, denumită rezervă, cu privire la care, sub sancţiunea reducţiunii, autorul nu
poate dispun prin liberalităţi inter vivos sau mortis causa (art. 1087 C. civ.);
– descendenţii sunt moştenitori sezinari; ei au „stăpânirea de fapt asupra patrimoniului
succesoral”, chiar înainte de eliberarea certificatului de moştenitor şi fără vreo formalitate; pe
lângă stăpânirea
de fapt a patrimoniului succesoral, sezina conferă moştenitorilor sesizari şi dreptul de a
administra patrimoniul succesoral şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului (art.
1125-1126 C. civ.);
– descendenţii sunt obligaţi să raporteze donaţiile, adică sunt ţinuţi să readucă la masa
succesorală bunurile pe care le-au primit cu titlu de donaţie de la cel care lasă moştenirea (art.
1146 alin. 1 C. civ.).

- 36 -
2.5.2. CLASA A II-A DE MOȘTENITORI LEGALI: ASCENDENȚII
PRIVILEGIAȚI ȘI COLATERALII PRIVILEGIAȚI ( CLASA MIXTĂ).

În situația în care defunctul nu a lăsat descendenți sau aceștia sunt nevrednici ori
renunță la moștenire, succesiunea se cuvine clasei mixte a descendenților privilegiați si a
colateralilor privilegiați, care cuprinde părinții defunctului si frați si surorile acestuia precum
și descendenții lor (pana la gradul IV inclusiv), care îi înlătură de la moștenire pe ceilalți
ascendenți și colaterali deveniți ordinari.
În dreptul roman, frații si surorile veneau la moștenirea defunctului în concurs cu
părinții iar Justinian a hotărât că în situația în care un frate ar fi predecedat și au rămas copii
de pe urma lui acesta vor culege partea din moștenire ce s-ar cuvenit tatălui lor. (Schema 6)
În vechiul drept cutumiar francez, părinții aveau același tratament ca și ceilalți
ascendenți iar frații și surorile erau cuprinși în categoria colateralilor.
În vechiul drept românesc ascendenții (inclusiv părinții) erau chemați la moștenirea
copiilor lor dacă aceștia nu aveau descendenți,iar în lipsa lor aveau la moștenire colateralii
privilegiați. Mai târziu, Codul Calimach va stabil moștenirea să fie culeasa de ascendenți
împreuna cu frații si surorile.

A)ASCENDENŢII PRIVILEGIAŢI.

Ascendenți privilegiați sunt tatăl si mama lui de cujus, din căsătorie, și din adopție
(art. 976. alin.1 NCC). În privința vocație succesorale și a părinților din căsătorie și a mamei
din afara căsătoriei, consacră dreptul acestora la moștenire, eventualele discuții fiind numai în
privința tatălui din afara căsătoriei și a părinților firești în cazul adopției defunctului și a
adoptatului.
Tatăl din afara căsătoriei: Vocația succesorală a tatălui din afara căsătoriei nu este
expres consacrată de codul civil sau alte acte normative si cu toate că această vocație trebuie
să se sprijine pe o dispoziție legală, în prezent, totuși, nu mai este pusă la îndoială, fiind
reclamată de raporturile de rudenie dintre copil și tatăl, și mai ales de dispozițiile art.
106C.fam. potrivit căruia ’’ părintele nu are nici-un drept asupra bunurilor copilului în afară
de dreptul de moştenire şi la întreţinere’’.
O rezervă există în această materie și în cazul recunoașterii de către părinte al
copilului în scopul de a-l moșteni, dar acest act poate fi oricând contestată, ea trebuie privită
ca fund corespunzătoare adevărului, putând constitui un titlu legitim pentru moștenire.

- 37 -
Vocația sucesorală a părinților firești în cazul adopției presupune analiza a două
situații:
a) cazul adopției cu efecte depline, când părinții firești ai adoptatului pierd vocația
succesorală la moștenirea lăsată de cel adoptat, indiferent dacă sunt din căsătorie sau din
afara căsătoriei, excepție face ipoteza în care unul dintre soți adoptă cu efecte depline copilul
firesc al celuilalt soț, care menține raporturile de rudenie cu adoptatul și deci și vocația
succesorală la moștenirea acestuia ;
b) cazul adopției cu efecte restrânse, indiferent dacă adoptatorul este sau nu soțul unuia dintre
părinți firești, vocația succesorală a ambilor soți se menține, întrucât se păstrează și legătura
de rudenie a înfiatului cu părinții firești. (Schema 7)
Adoptatorul va avea vocație succesorală la moștenirea lăsată de adoptat , deoarece în
privința raporturilor de rudenie dintre adoptant si adoptat nu există deosebire între adopția cu
efecte depline și adopția cu efecte restrânse.
Așa cum am arătat anterior , în legislația în vigoare nu mai este reglementată adopția
cu efecte restrânse .
Concursul părinților cu colateralii privilegiați și între ei și colateralii privilegiați.
(Schema 8)
Situații: în legătură cu concursul părinților cu colateralii privilegiați și între aceștia și
colateralii privilegiați se pot concepe următoarele situații:
a) dacă la moştenire sunt chemaţi numai ascendenţii privilegiaţi ai defunctului, moştenirea se
împarte în mod egal (art. 980 NCC.) în funcţie de numărul lor, care poate fi 1 sau 2, dar şi 3
sau 4 în cazul înfierii cu efecte restrânse;
Exemplu:
T va culege ½ din moştenire, iar M tot ½. (ca in schema de mai sus)

b) dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi,partea


ascendenţilor se stabileşte astfel:
dacă există un singur părinte el va primi ¼ din moştenire, ¾ revenind colateralilor privilegiaţi
indiferent de numărul lor (art.978 a NCC.);
Exemplu:
M va culege ¼ din moştenire, restul de ¾ revenindu-le colateralilor privilegiaţi - A, B,
respectiv tot câte ¼ pentru fiecare.
dacă însă ambii părinţi vin la moştenire, ei vor culege ½ din moştenire (câte ¼ fiecare),
cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiaţi(art.978 b NCC.).
Exemplu: (Schema 9)

- 38 -
T va culege ¼ din moştenire, M tot ¼, iar colateralii privilegiaţi - A, B, C, D - vor lua toţi ½
din moştenire, respectiv câte 1/8 fiecare.
În cazul adopţiei cu efecte restrânse, dacă alături de adoptator vin la moştenire şi părinţii
fireşti, concursul dintre ei va afecta cotele lor şi nu cota colateralilor privilegiaţi, în sensul că
partea de ½ se va împărţi în mod egal între ei;

c) dacă alături de clasa a doua de moştenitori, la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al


defunctului, mai întâi se stabileşte cota ce-i revine acestuia şi apoi restul se împarte între
ceilalţi moştenitori, după regulile de mai sus. Astfel, se pot întâlni următoarele situaţii:
dacă soţul suprav ieţuitor vine în concurs numai cu ascendenții privilegiaţi sau numai cu
colateralii privilegiaţi, cota soţului va fi de ½ din moştenire, restul de ½ împărţindu-se între
colateralii privilegiaţi sau ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor.
Exemplu: (Schema 10)
S va culege ½ din moştenire, T- ¼, iar M tot ¼.
Dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi cu colateralii
privilegiaţi, cota soţului este de 1/3 din moştenire, restul de 2/3 urmând a se împărţi între
ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi după regulile pe care le-am arătat.(art.977.
NCC.)
Exemplu: (Schema 11)
S va lua 1/3 din moştenire, ascendenţii privilegiaţi-T, M- vor culege jumătate din cea rămas,
respectiv câte 1/6 pentru fiecare, iar restul va aparţine colateralilor privilegiaţi- A, B, C- care
vor lua câte 1/9 fiecare.

Caracterele juridice ale drepturilor succesorale cuvenite ascendenților


privilegiaţi.

Rezervatari: Ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari, prin Legea nr.


134/1947 prevede că rezerva părinţilor este de ½ din moştenire dacă vin la moştenire tatăl şi
mama şi de ¼ din moştenire, dacă vine la moştenire un singur părinte.
Legea acordă dreptul la rezervă ascendenţilor privilegiaţi numai în situaţia în care de
cujus nu are descendenți ca moştenitori rezervatari, ori aceştia nu pot sau nu doresc să vină la
moştenire.
Sezinari: Ascendenţii privilegiaţi sunt şi moştenitori sezinari, bucurându-se de posesia
de drept a bunurilor succesorale. Aşadar, ascendenții privilegiaţi au posibilitatea de a intra în
stăpânirea bunurilor succesorale şi de a exercita drepturile şi acţiunile dobândite de la defunct

- 39 -
sau intrate în moştenire ulterior, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor
pe cale notarială sau judecătorească.
Reprezentare şi raportul donaţiilor: Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire numai în
nume propriu, neavând beneficiul reprezentării şi nu au obligaţia raportării donaţiilor.

B)COLATERALII PRIVILEGIAŢI.

Colateralii privilegiaţi sunt: fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora până


la gradul IV, inclusiv nepoţii şi strănepoţii de frate şi soră. (art. 976 alin. 2 NCC)
Aceştia vin la moştenire fie în temeiul dreptului propriu, fie prin reprezentare.
Pentru ca fraţii să facă parte din clasa a II-a de moştenitori, nu contează dacă sunt din
căsătorie sau din afara căsătoriei ori din adopţia cu efecte depline.
În cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatul şi descendenţii săi nu devin rude cu
descendenţii adoptatorului din filiaţia firească. Prin urmare au vocaţie succesorală la
moştenirea defunctului rudele sale fireşti (fraţii şi surorile) 37.
Aceleaşi principii se aplică şi în cazul descendenţilor din fraţi şi surori, atunci când
adopţia cu efecte restrânse a fost făcută de fratele sau sora defunctului.
Ce se va întâmpla însă dacă adoptatorul a făcut mai multe adopţii, unele cu efecte depline, iar
altele cu efecte restrânse? Soluţia este că adoptatul cu efecte restrânse nefiind rudă cu
descendenţii din filiaţia firească (sau cu adoptaţii cu efecte depline ai adoptatorului), aceştia
nu vor avea vocaţie succesorală reciprocă, nefiind între ei legături de rudenie.

Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi.

Situaţii: Am văzut că, dacă vin singuri la moştenire colateralii privilegiaţi dobândesc
întreaga moştenire, iar dacă vin în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, dobândesc ¾ sau ½,
după cum vin în concurs cu unul sau mai mulţi ascendenţi privilegiaţi ai defunctului, ţinându-
se seama mai întâi de cota care i se cuvine soţului supravieţuitor al defunctului.
În cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire singuri vor dobândi întreaga
moştenire în mod egal, adică pe capete. Tot astfel se va împărţi moştenirea şi între
descendenţii fraţilor şi surorilor, dacă vin la moştenire în nume propriu; dacă însă vin la
moştenire prin reprezentare împărţirea moştenirii se va face pe tulpini şi subtulpini.
Exemplu: (Schema 12)

37
A se vedea D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, op. cit.

- 40 -
Moştenirea se va împărţi pe 3 tulpini: tulpina lui A, tulpina lui B şi tulpina lui C.
Astfel, D şi E vor veni la moştenire prin reprezentarea lui A, culegând fiecare câte 1/6 din
moştenire, iar B şi C vor lua fiecare câte 1/3 din moştenire. În ceea ce-l priveşte pe F acesta
va fi exclus de la moştenire potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie întrucât nu
beneficiază de reprezentarea succesorală şi este rudă de gradul III cu defunctul, iar ceilalţi
colaterali privilegiaţi sunt rude de gradul II cu de cujus.

Felurile colateralilor privilegiaţi.

Avem următoarele trei categorii de colaterali privilegiaţi:


1. fraţii buni- fraţii ce au acelaşi tată şi aceeaşi mamă cu de cujus, indiferent dacă sunt din
căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline;
2. fraţii consangvini (consângeni)- fraţii care au numai acelaşi tată cu de cujus, din căsătorii
diferite, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline făcută numai de tată;
3. fraţii uterini - fraţii care au numai aceeaşi mamă cu de cujus, din căsătorii diferite, din afara
căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline realizată numai de mamă.

Împărţirea pe linii.

Împărţirea pe linii este o soluţie deosebită de a împărţi moştenirea atunci când la


succesiune sunt chemaţi fraţi şi surori ai defunctului (sau descendenţii lor) care nu sunt din
aceeaşi părinţi.
Dacă la moştenire vin fraţi sau surori care fac parte din aceeaşi categorie, împărţeala
moştenirii se face potrivit regulii generale, pe capete, adică în mod egal, sau în cazul
reprezentării, pe tulpini.
În numeroase cazuri însă, la moştenire vin fraţi şi surori din categorii diferite şi atunci
partea din moştenire care se cuvine colateralilor privilegiaţi se împarte în două părţi egale,
corespunzătoare celor două linii: linia paternă şi linia maternă.(art.981 alin. 3 NCC.) Apoi
jumătatea paternă se împarte între fraţii defunctului pe linia paternă iar jumătatea maternă
între fraţii defunctului pe linia maternă. Fraţii buni, fraţi cu defunctul după ambele linii vor
avea o cotă parte din ambele jumătăţi, beneficiind de privilegiul dublei legături.
Exemplu: (Schema 13)
Astfel, vom stabili mai întâi cota ce se cuvine ascendenților privilegiaţi, fiind vorba de
ambii ascendenți cota este de ½, T va culege ¼, iar M tot ¼. Partea cuvenită colateralilor
privilegiaţi (respective ½ din moştenire) se împarte în felul următor:

- 41 -
Mai întâi o împărţim în două părţi egale corespunzătoare linie materne şi liniei
paterne (1/4 pentru linia maternă şi ¼ pentru linia paternă).
Jumătatea maternă se va împărţi în mod egal între fraţii de pe linia maternă, respectiv
între B, C, D şi E care vor culege fiecare câte 1/16 din moştenire.
Jumătatea paternă se va împărţi în mod egal între fraţii de pe linia paternă, respectiv
între A, B şi C, care vor lua fiecare câte 1/12 din moştenire.
Aşadar, B şi C care sunt fraţi după mamă şi după tată cu de cujus vor culege fiecare
câte 1/12 +1/16 din moştenire, atât pe line maternă cât şi pe linie paternă.

Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale colateralilor privilegiaţi.

Din dispoziţiile Codului civil rezultă următoarele caractere juridice:


– colateralii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume propriu; în schimb, descendenţii
lor pot veni la moştenire şi prin reprezentare;
– colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari;
– colateralii privilegiaţi nu sunt sezinari;
– colateralii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.
Exemplu: (Schema 14)
Legatarul universal îi va înlătura de la moştenire pe colateralii privilegiaţi A, C, D, E,
culegând întreg patrimoniul succesoral.

Moştenitori nesezinari.

Colateralii privilegiaţi trebuie să ceară trimiterea lor în posesie prin eliberarea


certificatului de moştenitor, procedura având ca scop verificarea titlului în temeiul căruia
moştenitorii pretind posesia moştenirii.

Raportul donaţiilor.

Colateralii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor. Astfel, dacă în timpul


vieţii, de cujus, le-a făcut diferite donaţii, indiferent de cuantumul acestora, colateralii
privilegiaţi, după deschiderea succesiunii, nu vor fi obligaţi la raportul donaţiilor.

- 42 -
Reprezentarea succesorală.

Aşa cum am mai arătat, descendenții până la gradul IV ai colateralilor privilegiaţi vor
beneficia de reprezentarea succesorală culegând moştenirea în numele ascendentului lor
predecedat. Aşadar, copiii fraţilor şi surorilor, precum şi nepoţii acestora fie vin la moştenire
în nume propriu, fie pot beneficia de reprezentarea succesorală.

2.5.3.CLASA A III-A DE MOȘTENITORI LEGALI (ASCENDENȚII


ORDINARI).

În situaţia în care defunctul nu are moştenitori din primele două clase sau cei existenţi
nu pot (din cauza nedemnităţii sau din cauza exheredării) sau nu vor să vină la moştenire
(renunţând la ea), legea cheamă la moştenire ascendenţii ordinari, adică „rudele în linie
dreaptă ascendentă ale defunctului” de gradul doi, trei ş.a. (alţii decât părinţii – art. 982 alin.
1 C. civ.).
Ascendenţii ordinari sunt bunicii, străbunicii etc. (fără limită în grad). Ascendenţii
ordinari pot fi din căsătorie sau, în cazul adopţiei cu efecte depline, din rudenia civilă rezultat
al adopţiei. Dacă însă cel care lasă moştenirea a fost adoptat cu efecte restrânse, ascendenţii
ordinari se vor recruta dintre rudele sale fireşti.

Împărţirea moştenirii între ascendenții ordinari.

Dacă defunctul nu are moştenitori din primele două clase sau dacă ei au renunţat, sunt
nevrednici sau nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de (art. 982. alin. 2 NCC.),
moştenirea se cuvine ascendenţilor, alţii decât părinţii, adică bunicilor, străbunicilor etc. fără
limită în grad38.
Exemplu: (Schema 15)
Ascendenţii ordinari sunt chemaţi la moştenire în ordinea gradelor de rudenie
(bunicii- gr. II înlăturând pe străbunici - gr. III).
Între ascendenţii ordinari se aplică principiul egalităţii fiind de grad egal (art.982.
alin.5 NCC.), iar dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, mai întâi se
stabileşte cota ce se cuvine acestuia şi apoi restul se împarte între ascendenţii ordinari.
Exemplu: (Schema 16)

38
Este indiferent dacă rudenia dintre de cujus şi ascendenţii săi ordinari izvorăşte din căsătorie, din afara
căsătoriei,sau din adopţie.

- 43 -
Caracterele juridice ale drepturilor succesorale aparţinând ascendenţilor
ordinari.

Din dispoziţiile Codului civil rezultă următoarele caractere juridice:


– ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu (nu şi prin reprezentare);
– ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari;
– ascendenţii ordinari sunt moştenitori sezinari (fiind rude în linie directă).
Exemplu: (Schema 17)
Legatarul universal urmează să culeagă întreaga moştenire, înlăturându-i pe cei doi
bunici, A şi B, care nu au calitatea de moştenitori rezervatari.

Reprezentarea succesorală.

Ascendenţii ordinari nu se bucură de privilegiul reprezentării succesorale venind la


moştenire numai în nume propriu.

Raportul donaţiilor.

Ascendenţii ordinari, în situaţia în care au primit o donaţie de la defunct, nu vor fi


obligaţi la raport.
Sezinari: Ascendenţii ordinari sunt moştenitori sezinari, având dreptul să intre în
stăpânirea de fapt a tuturor bunurilor succesorale, mobile şi imobile, fără îndeplinirea unor
formalităţi prealabile.

2.5.4. CLASA A IV-A DE MOȘTENITORI LEGALI (COLATERALII


ORDINARI).

Dacă defunctul nu are moştenitori din primele trei clase sau dacă aceştia sunt
renunţători sau nevrednici, moştenirea va fi culeasă de colateralii ordinari, adică de colateralii
care nu sunt fraţi sau surori cu defunctul sau descendenţi ai acestora (art. 983. alin 2 NCC.).
Aceştia sunt chemaţi la moştenire până la gradul IV inclusiv (unchi, mătuşi, veri primari şi
fraţii şi surorile bunicilor defunctului39).(art. 983 alin.1 NCC.).

39
De asemenea, colateralii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei, sau din adopţie

- 44 -
Colateralii ordinari sunt chemaţi la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu
defunctul: unchii şi mătuşile (gradul III) înlătură de la moştenire verii primari (gradul IV) şi
fratele sau sora bunicilor (gradul IV). În cazul în care sunt de acelaşi grad, între colateralii
ordinari se aplică principiul egalităţii(art.982 alin.5 NCC.).
În cadrul acestei clase de moştenitori nu va opera împărţirea pe linii a moştenirii aşa
cum se întâmplă în cazul colateralilor privilegiaţi.
Dacă la moştenire este chemat şi soţul supravieţuitor al defunctului, mai întâi se
stabileşte cota care i se cuvine acestuia şi apoi se împarte moştenirea între colateralii ordinari.

Împărţeala moştenirii între colateralii ordinari.

Potrivit art. 983 alin. 3 C. civ., colateralii ordinari sunt chemaţi la moştenire în
ordinea gradelor de rudenie, astfel: unchii şi mătuşile (rude de gradul al III-lea) înlătură de la
moştenire pe verii primari şi fratele sau sora bunicilor defunctului (rude de gradul al IV-lea).
Între colateralii ordinari de grad egal chemaţi la moştenire se aplică principiul egalităţii (art.
983 alin. 5 C. civ.). Astfel, dacă nu există unchi sau mătuşi, verii primari şi unchiul mare
împart moştenirea în mod egal. Dacă la moştenire, alături de colateralii ordinari, este chemat
şi soţul supravieţuitor al defunctului, cota ce i se cuvine acestuia este de 3/4 din moştenire
(iar restul de 1/4 se împarte între colateralii ordinari, potrivit celor două principii arătate mai
sus).

Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor ordinari.

Din dispoziţiile legale rezultă următoarele caractere juridice:


– colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu (nu şi prin reprezentare);
– colateralii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari;
– colateralii ordinari nu sunt moştenitori sezinari;
– colateralii ordinari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

Observaţii comune ascendenţilor şi colateralilor ordinari.

Ascendenţii şi colateralii ordinari pot fi atât din căsătorie cât şi din afara căsătoriei,
deoarece existând numai condiţia legăturilor de rudenie, legea civilă nu face deosebire între
vocaţia lor succesorală.

- 45 -
În cazul adopţiei sunt două situaţii:
a) dacă aceasta este cu efecte restrânse ascendenţii şi colateralii ordinari fireşti vin la
moştenirea colateralului sau descendentului lor firesc, în schimb, ascendenţii şi colateralii
adoptatorului nu culeg moştenirea adoptatului mort fără posteritate, întrucât nu sunt rude cu
acesta;
b) dacă adopţia este cu efecte depline, ascendenţii şi colateralii ordinari pierd vocaţia la
succesiunea adoptatului, moştenirea urmând a fi culeasă de ascendenţii şi colateralii ordinari
ai adoptatorului, cu care adoptatul de cujus a devenit rudă
Exemplu: (Schema 18)

2.6.CONTROVERSA CU PRIVIRE LA VOCAŢIA SUCCESORALĂ A


ADOPTATORULUI.

În legătură cu drepturile succesorale ale adoptatorului s-au exprimat puncte de vedere


divergente.
S-a considerat, astfel, că trebuie făcută o distincţie între adopţiunea cu efecte
restrânse şi cea cu efecte depline. În prima ipoteză, adoptatorul nu are nici un drept asupra
moştenirii adoptatului decedat. În cea de-a doua ipoteză, adoptatorul moşteneşte pe copilul
adoptat.
Într-o altă opinie40 se consideră că distincţia făcută nu are nici o raţiune, deoarece în
ambele feluri de adopţiune raporturile dintre adoptat şi adoptator sunt aceleaşi.

2.7.CONTROVERSA PRIVIND VOCAŢIA SUCCESORALĂ A


TATĂLUI DIN AFARA CĂSĂTORIEI41.

Împotriva recunoaşterii unui drept, tatălui din afara căsătoriei, de a moşteni pe copilul
său au fost aduse mai multe obiecţii. S-a susţinut că asimilarea copiilor naturali cu cei
legitimi intervenită în anul 1954 prin Codul familiei (art. 63) nu implică şi asimilarea tatălui
din afara căsătoriei cu cel din moment ce (în cazul stabilirii paternităţii prin justiţie) un
părinte şi-ar vedea recunoscut un drept deşi s-a împotrivit la admiterea acţiunii în stabilirea
paternităţii propriului copil, de a cărui moştenire înţelege să beneficieze. Că, în final, chiar o
recunoaştere voluntară a paternităţii din partea unei persoane nu ar fi de natură să-i deschidă

40
MARIN POPA, OP.CIT., p. 45
41
FRANCISC DEAK, OP. CIT., p. 96

- 46 -
calea la succesiunea copilului deoarece ar însemna să se admită că vocaţia succesorală poate
fi efectul simplei voinţei unilaterale.
Totuşi, ţinând seama de principiul egalităţii sexelor şi de faptul că la baza vocaţiei
succesorale stă reciprocitatea dintre succesori, a exclude pe tatăl din afara căsătoriei de la
succesiunea copilului său ar echivala cu o derogare de la acest principiu, neautorizată de lege.

2.8.VOCAŢIA SUCCESORALĂ LEGALĂ A SOŢULUI


SUPRAVIEŢUITOR.

După adoptarea Codului civil de la 1864, reglementarea drepturilor succesorale ale


soţului supravieţuitor a suferit importante modificări dictate, în principal, de cele două
conflagraţii mondiale.
Organizată exclusiv, pe principiul rudeniei, succesiunea în concepţia Codului civil de
la 1964 recunoştea drepturi minime soţului supravieţuitor care dobândea moştenirea numai
după ultimul colateral de gradul al doisprezecelea (vezi art. 679 şi art. 681-684, azi abrogate).
În această situaţie, soţul supravieţuitor putea culege averea soţului defunct numai înaintea
statului.
Ulterior, prin adoptarea Legii din 28 iunie 1921 (legea asupra impozitului progresiv
pe succesiuni), soţul supravieţuitor venea, de regulă, la moştenire, după ultima rudă colaterală
de gradul al patrulea. În mod excepţional, văduva săracă avea dreptul la 1/3 din moştenire în
uzufruct, dacă venea în concurs cu un descendent; la o parte de copil în uzufruct, dacă venea
în concurs cu mai mulţi descendenţi; la 1/4 din moştenire în plină proprietate, în toate
cazurile celelalte. Recunoaşterea deplină a drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor s-
a făcut odată cu adoptarea Legii nr. 319/1944 (care a abrogat dispoziţiile în materie, ale
Codului civil 1864).
Deşi soţul supravieţuitor nu este rudă cu defunctul, având în vedere afecţiunea
reciprocă dintre aceştia, legiuitorul de la 1944 a adus o serie de îmbunătăţiri situaţiei
succesorale acestuia, recunoscându-i dreptul la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele
de moştenitori legali, inclusiv dreptul la rezerva succesorală, şi anumite drepturi succesorale
accesorii.
Pe fond, art. 970-974 C. civ. 2011 au preluat aproape integral dispoziţiile Legii nr.
319/1944 (mult contestată).
Noul cod civil (art. 970-974) recunoaşte soţului supravieţuitor trei categorii de
drepturi:

- 47 -
– un drept de moştenire în concurs cu clasele de moştenitori legali sau în lipsa rudelor din
cele patru clase;
– un drept de moştenire special cuprinzând „mobilierul şi obiectele de uz casnic” precum şi,
– un drept temporar de abitaţie asupra locuinţei.

2.8.1 CONDIȚIILE DREPTULUI LA MOȘTENIRE AL SOȚULUI


SUPRAVIEȚUITOR.

Pentru a-l putea moşteni pe defunct, soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească


condiţiile generale cerute de lege pentru a moşteni (capacitate succesorală, să nu fie nedemn
etc.), dar şi o condiţie specială1, şi anume să aibă calitatea de soţ la data deschiderii
moştenirii (art. 970 C. civ.).

A)Calitatea de soţ şi vocaţia sa la moştenire.

Condiţia specială este îndeplinită dacă soţul supravieţuitor a avut această calitate
numai la data deschiderii succesiunii, neavând relevanţă durata căsătoriei cu defunctul, starea
materială sau sexul soţului supravieţuitor, dacă au avut copii sau nu ori dacă erau despărţiţi
sau nu în fapt.
În schimb, concubinajul a două persoane de sex diferit, oricât de durabil ar fi fost, nu
conferă vocaţie succesorală legală concubinului supravieţuitor42.
Deoarece calitatea de soţ dobândită prin căsătorie se poate pierde ca urmare a
desfacerii căsătoriei prin divorţ ori ca urmare a desfiinţării căsătoriei prin nulitate sau anulare,
se impun unele precizări.
a) În cazul în care căsătoria era desfăcută prin divorţ la data deschiderii moştenirii, fostul soţ
al decedatului nu mai are vocaţie succesorală (întrucât a pierdut calitatea de soţ). Potrivit art.
382 alin. 1 C. civ., căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea judecătorească a rămas
definitivă.
În consecinţă, dacă decesul celui care lasă moştenirea a intervenit după pronunţarea
hotărârii judecătoreşti de divorţ, dar înainte de a deveni irevocabilă, calitatea de soţ există şi,
deci, soţul supravieţuitor îl va putea moşteni pe soţul decedat 43.

42
A se vedea D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, op. cit. (2011)
43
În legătură cu situaţia terţului de bună-credinţă, a se vedea Fr. Deak, op. cit; D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu,
op. cit. (2011)

- 48 -
b) În cazul în care, anterior deschiderii moştenirii, prin hotărâre judecătorească se constatase
nulitatea ori se pronunţase anularea căsătoriei, problema unor drepturi succesorale nu se mai
pune, deoarece calitatea de soţ nu mai există.
În caz de nulitate (absolută sau relativă), căsătoria se desfiinţează cu efect retroactiv,
chiar dacă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea sau s-a anulat căsătoria a
intervenit ulterior decesului unuia dintre soţi.
În mod excepţional, dacă soţul supravieţuitor a fost de bună-credinţă la încheierea
căsătoriei, declarată nulă sau anulată, el păstrează, până la data când hotărârea instanţei
judecătoreşti devine definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă (art. 304 C. civ.,
care consacră instituţia căsătoriei putative).
Prin urmare, în această situaţie, nepierzând calitatea de soţ pe care o avea la data
deschiderii moştenirii, soţul supravieţuitor va veni la moştenirea soţului decedat.
În schimb, dacă nu a fost de bună-credinţă, soţul supravieţuitor nu va moşteni,
pierzând calitatea de soţ cu efect retroactiv. Evident, dacă moartea unuia dintre soţi intervine
după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de desfiinţare a căsătoriei, niciunul dintre
soţi (fie şi de bună-credinţă) nu va putea moşteni, întrucât nu are calitatea de soţ.
În literatura de specialitate s-a pus problema capacităţii succesorale a soţului
supravieţuitor în cazul în care aceştia (soţii) sunt fie comorienţi, fie codecedaţi, întrebările
fiind: soţii se vor moşteni reciproc?; care îl va moşteni pe celălalt?
Răspunsul nu poate fi decât acela că, şi în această situaţie, se va aplica regula
consacrată în materie, potrivit căreia soţii nu vor avea capacitate succesorală (deci nu se vor
putea moşteni unul pe celălalt). În consecinţă, ei vor lăsa două succesiuni distincte, ce vor fi
culese de moştenitorii lor legali ori testamentari.

B) Comunitatea de bunuri a soţilor şi soţului supravieţuitor.

Comunitate de bunuri: În cazul decesului unei persoane trebuie rezolvate două


probleme: care sunt moştenitorii şi care este masa succesorală. În situaţia în care defunct este
unul dintre soţi problema este mai deosebită deoarece de cujus pe lângă bunurile sale proprii
a dobândit în timpul căsătoriei împreună cu soţul supravieţuitor o serie de bunuri, care sunt
bunuri comune ale soţilor.
La decesul unuia dintre soţi comunitatea de bunuri încetează, astfel că trebuie
determinată, pe de o parte, partea care se cuvine soţului defunct din această comunitate, parte
care intră în masa succesorală, şi, pe de altă parte, partea care se cuvine soţului supravieţuitor,
nu în calitate de moştenitor, ci în calitate de coproprietar. Această împărţire a bunurilor

- 49 -
comune se realizează prin stabilirea unei cote pentru fiecare dintre soţi, în funcţie de
contribuţia pe care a avut-o fiecare la dobândirea bunurilor comune luate în totalitate, şi nu
pentru fiecare bun în parte sau pe categorii de bunuri. Astfel, această primă împărţeală se
face după regulile dreptului familiei şi nu după regulile stabilite de dreptul civil pentru
succesiuni.

a)Bunurile proprii ale soţului defunct.

Aşa cum am arătat, în primul rând, din masa de împărţit fac parte bunurile proprii ale
soţului defunct. Potrivit art. 31 C. fam., fac parte din categoria bunurilor proprii următoarele:

1.Bunurile dobândite de soţul defunct înainte de încheierea căsătoriei. De asemenea, sunt


bunuri proprii şi bunurile dobândite de de cujus după desfacerea căsătoriei.

2. Bunurile dobândite de defunct prin moştenire, legat sau donaţie, excepţie făcând situaţia în
care dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune. Legiuitorul a conferit acestor categorii de
bunuri regimul de bunuri proprii tocmai datorită legăturilor personale existente între
dispunător şi soţul care le primeşte. În ceea ce priveşte voinţa dispunătorului, ca bunul să fie
propriu sau comun se pot întâlni următoarele situaţii:
- dacă liberalitatea este făcută ambilor soţi cu menţiunea expresă ca bunul să fie comun –
acesta este comun;
- dacă liberalitatea este făcută ambilor soţi, dar fără menţiunea expresă că este bun
comunbunul va fi tot comun ;
- dacă liberalitatea este făcută unuia dintre soţi dar cu menţiunea ca bunul să fie comun -
bunul va fi comun;
- dacă liberalitatea este făcută unuia dintre soţi, fără nici o menţiune - bunul va fi propriu.

3. Bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei. Pentru ca un bun să fie


considerat de uz personal trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
-bunul să fie dobândit de unul dintre soţi;
-bunul devine propriu soţului care îl foloseşte;
-bunul trebuie să fie afectat în mod efectiv uzului exclusiv şi personal al unuia dintre soţi
(Exemplu: îmbrăcămintea, încălţămintea). Bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre
soţi sunt bunurile dobândite de soţ şi afectate exercitării unei îndeletniciri cu titlu profesional
a soţului care a dobândit bunul.

- 50 -
4. Bunurile dobândite cu titlu de premiu sau de recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau
literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii precum şi alte asemenea bunuri -
sunt considerate bunuri proprii tocmai datorită caracterului excepţional al muncii celui care
le-a creat, muncă ce poate fi realizată printr-un efort deosebit şi calităţi intelectuale speciale.

5. Indemnitatea de asigurare şi despăgubirea pentru pagubele pricinuite persoanei – constituie


sume de bani destinate să repare pagube exclusiv personale, să refacă capacitatea de muncă
sau să asigure existenţa persoanelor care nu mai sunt capabile să muncească.

6. Valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această
valoare - evitându-se astfel confuzia între bunurile proprii şi bunurile comune, prin aplicarea
subrogaţiei reale cu titlu universal.

b)Bunurile comune.

Potrivit art. 30 din C. fam., bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt
comune cât timp nu se dovedeşte că ele sunt proprii. Astfel, în cazul prezumţiei de
comunitate de bunuri, sarcina probei este răsturnată, astfel încât bunul dobândit în timpul
căsătoriei este considerat până la proba contrară ca fiind bun comun.
Pentru a determina bunurile comune ale soţilor se folosesc trei criterii ce rezultă din
prevederile art. 30 alin. 1 C. fam.:
1. Bunul să fie dobândit de soţi sau de unul dintre ei, prin oricare dintre modurile de
dobândire a proprietăţii reglementate de legea civilă. Codul civil reglementează următoarele
moduri de dobândire a proprietăţii:
Convenţia - Actul juridic bilateral prin care părţile dau naştere la drepturi reale pe care părţile
nu le-au avut anterior, producând efecte juridice numai pe viitor;
Tradiţiunea - Constă în predarea sau remiterea materială a bunului de către transmițător
dobânditorului;
Accesiunea - Accesiunea este de două feluri: accesiune mobiliară şi accesiune imobiliară. La
rândul ei, accesiunea imobiliară se subclasifică în accesiune imobiliară artificială şi accesiune
imobiliară naturală;

- 51 -
Uzucapiunea - Este modul originar de dobândire a proprietăţii prin care se constituie dreptul
de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru ca urmare a unui fapt juridic complex,
constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul şi condiţiile prevăzute de lege 44;
Hotărârea judecătorească - Avem în vedere hotărârile judecătoreşti prin care se dispune
exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi hotărârile judecătoreşti prin care se suplineşte
consimţământul uneia dintre părţi la încheierea actului translativ de proprietate având ca
obiect un imobil, dacă părţile s-au obligat în acest sens printr-un antecontract de vânzare-
cumpărare;
Legea - Apare ca o consacrare a dreptului de proprietate asupra unui lucru intrat în stăpânirea
altei persoane.

2. Dobândirea bunului să aibă loc în timpul căsătoriei. Căsătoria durează din momentul
încheierii sale (momentul în care ofiţerul de stare civilă constată că sunt îndeplinite condiţiile
cerute de lege pentru căsătorie) până în momentul desfacerii ei prin divorţ, a încetării prin
moarte sau al desfiinţării prin hotărâre judecătorească în caz de nulitate.

3. Bunul să nu facă parte din categoria de bunuri proprii enumerate de art. 31 C. fam.

Încheierea căsătoriei.

Potrivit art. 16 alin. 1 C. fam., momentul încheierii căsătoriei este acela în care
ofiţerul de stare civilă constată că sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de lege pentru
încheierea unei căsătorii valabile şi îi declară pe viitorii soţi căsătoriţi. Înregistrarea căsătoriei
care urmează după acest moment nu are valoare constitutivă ci reprezintă un element de
probă.
Aşadar, dovada încheierii căsătoriei poate fi făcută numai prin certificatul de căsătorie
atunci când se pretind efecte de stare civilă. Excepţie face situaţia în care dovada căsătoriei
este necesară în alte scopuri, aceasta fiind considerată un simplu fapt juridic şi astfel este
admisibil orice mijloc de probă.

44
D. Lupulescu, ″Drept civil. Drepturile reale principale″, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997, pag.225; L.
Pop, ″Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale″, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag.228; C.
Bârsan, ″Drept civil. Drepturile reale″, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, pag.320.

- 52 -
Divorţul.

În caz de divorţ căsătoria este desfăcută, potrivit art. 39 alin. 1 C. fam. din ziua în care
hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Căsătoria se menţine în cazul în care moartea
soţului s-a produs în timpul procesului, eventual după pronunţare, dar până să rămână
irevocabilă. În această situaţie, căsătoria încetează prin moarte şi deci soţul supravieţuitor
culege o parte din moştenire.
Soluţia se impune, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile art. 39 alin. 1 C. fam. sunt
imperative, iar pe de altă parte este posibil ca până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, soţii
să se împace.

Nulitatea sau anularea căsătoriei.

Potrivit art. 21 C. fam., ″căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui


consimţământ a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizică a celuilalt soţ, prin
viclenie sau prin violenţă″.
În ceea ce priveşte nulităţile absolute, acestea sunt expres prevăzute de C. fam.:
1. Încheierea căsătoriei fără respectarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta matrimonială
(art. 19 şi art. 4 C. fam.). Cu toate că este vorba despre o nulitate absolută, potrivit art. 20 C.
fam. poate fi acoperită în următoarele situaţii:
-dacă soţul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie a împlinit-o între timp până la
constatarea nulităţii;
-dacă soţia a dat naştere unui copil;
-dacă soţia impuberă a rămas însărcinată.
2. Căsătoria a fost încheiată de o persoană care era deja căsătorită (art. 19 şi art. 5 C. fam.) -
căsătoria are la bază principiul monogamiei, iar cea de-a doua căsătorie este sancţionată cu
nulitatea absolută.
3. Căsătoria a fost încheiată între rude de grad prohibit de lege (art. 19 şi art. 6 C. fam.) – este
interzisă căsătoria între rudele în linie dreaptă precum şi între rudele în linie colaterală până la
gradul AV inclusiv.
4. Căsătoria a fost încheiată între persoane legate prin adopţie (art. 19 C. fam. şi art. 1 din
O.U.G. nr. 25/1997) - adoptatul devine rudă cu rudele adoptatorului ca şi un copil firesc al
acestuia, încetând drepturile şi obligaţiile izvorâte din filiaţie între adoptat şi părinţii săi fireşti
şi rudele acestuia;

- 53 -
5. Căsătoria încheiată de alienatul sau debilul mintal (art. 19 şi art. 9 C. fam.) - astfel de
căsătorii sunt interzise pentru motive de ordin biologic şi pentru că aceste persoane nu-şi pot
exprima consimţământul în mod conştient;
6. Lipsa solemnităţii (art. 19 C. fam.) - se are în vedere atât lipsa unui element al solemnităţii
cât şi lipsa solemnităţii în totalitate;
7. Lipsa de publicitate (art. 19 C. fam.) - această condiţie a fost impusă de legiuitor ca o
garanţie în plus pentru respectarea condiţiilor impuse de lege pentru încheierea valabilă a
căsătoriei;
8. Necompetenţa ofiţerului de stare civilă - priveşte următoarele cazuri:
-necompetenţă cu privire la calitatea de ofiţer de stare civilă;
-necompetenţă cu privire la teritoriul în care îşi exercită activitatea;
-necompetenţă cu privire la persoanele a căror căsătorie o poate încheia;
9. Căsătoria fictivă - apare atunci când prin încheierea căsătoriei sunt urmărite alte scopuri
decât întemeierea unei familii;
10. Frauda la lege - va duce la fictivitatea căsătoriei. Exemplu: autorul infracţiunii de viol se
căsătoreşte cu victima pentru a scăpa de consecinţele legii penale;
11. Lipsa diferenţierii sexuale - una dintre condiţiile de fond la încheierea căsătoriei este
diferenţierea sexuală a soţilor, iar încălcarea acestei condiţii duce la nulitatea absolută a
căsătoriei.
În situaţia în care se constată nulitatea sau se pronunţă anularea căsătoriei, aceasta are
ca efect desfiinţarea atât pentru trecut cât şi pentru viitor a acesteia.

Căsătoria putativă.

Potrivit, însă, articolului 23 din C. fam., care consacră instituţia căsătoriei putative,
desfiinţarea căsătoriei îşi produce efecte faţă de soţul de bună credinţă15 numai din ziua când
hotărârea care a constatat nulitatea sau a pronunţat anularea a rămas definitivă, căsătoria fiind
socotită, până la acea dată, ca producând în beneficiul soţului de bună credinţă efectele unei
căsătorii valide.
In cazul în care căsătoria a fost desfăcută înainte de moartea unuia dintre soţi, dreptul
de moştenire al celuilalt nu poate să se nască întrucât, la data deschiderii succesiunii, el nu
mai avea calitatea de soţ.
Dacă nulitatea sau anularea căsătoriei a fost declarată ori pronunţată după moartea
unuia din cei doi soţi, iar soţul rămas în viaţă a fost de bună credinţă la căsătorie, poate
invoca beneficiul putativităţii. Astfel, el va veni la moştenirea soţului predecedat fiindcă, în

- 54 -
ce îl, priveşte căsătoria îşi produce efectele la moartea soţului care lasă moştenirea. Faţă de
soţul de rea - credinţă, însă, căsătoria nulă sau anulată este retroactiv desfiinţată, el fiind
socotit că nu a fost niciodată soţ şi nu va avea chemare la moştenirea lăsată de cel cu care a
încheiat o astfel de căsătorie.

Hotărârea judecătorească declarativă de moarte.

În situaţia în care unul dintre soţi este declarat judecătoreşte mort, celălalt soţ se
recăsătoreşte, iar hotărârea judecătorească declarativă de moarte este anulată conform art. 22
C. fam., cea de-a doua căsătorie rămâne valabilă, iar cea dintâi se consideră desfăcută la data
încheierii celei de-a doua căsătorii. În aceste condiţii soţul recăsătorit nu-l va putea moşteni
pe soţul din prima căsătorie, ci numai pe cel din ce-a de-a doua căsătorie.

2.8.2. CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTULUI SUCCESORAL


AL SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR.

1. Soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar rezervei soţului supravieţuitor.


Potrivit art. 2 din Legea nr. 319/1944 rezerva soţului supravieţuitor este de ½ din partea
succesorală pe care o culege ca moştenitor legal şi cum aceasta depinde de clasa de
moştenitori cu care vine în concurs, şi cuantumul rezervei va fi determinat de clasa de
moştenitori cu care vine în concurs.
Așadar , pentru a calcula rezerva soţului, trebuie mai întâi să determinăm clasa de
moştenitori legali cu care vine în concurs. Vom avea în vedere numai moştenitorii legali care
vin efectiv la moştenire, excluzându-i pe cei predecedaţi, nedemni sau renunţători.
Rezerva va fi deci:
a) 1/8 din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului. Rezerva soţului
supravieţuitor este aceeaşi, indiferent de numărul descendenţilor cu care vine în concurs;
b) 1/6 din moştenire dacă vine în concurs, atât cu ascendenţii privilegiaţi cât şi cu colateralii
privilegiaţi;
c) ¼ din moştenire dacă vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu
colateralii privilegiaţi;
d) 3/8 din moştenire dacă vine în concurs cu ascendenţii ordinari sau colateralii ordinari;
e) ½ din moştenire dacă nu vine în concurs cu nici o clasă de moştenitori legali.

- 55 -
2. Soţul supravieţuitor datorează raportul
Dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţii şi a primit donaţii de la defunct fără
a fi scutit de obligaţia raportului, el va fi obligat să le înapoieze moştenirii, adică să le
raporteze.

3.Soţul supravieţuitor nu este moştenitor sezinar


Având această calitate, soţul supravieţuitor va trebui să ceară punerea sa în posesie, solicitând
notarului public competent eliberarea certificatului de moştenitor (Legea nr. 36/1995).
Prin efectul certificatului de moştenitor, eredele nesezinar care a obţinut-o este socotit
că a dobândit posesiunea moştenirii, retroactiv, din ziua deschiderii succesiunii. Prin urmare,
de la această dată, eredele nesezinar trimis în posesiune are exerciţiul activ şi pasiv al tuturor
drepturilor şi acţiunilor succesorale. Acţiunea de petiţie de ereditate poate fi intentată şi de
moştenitorii nesezinari înainte de punerea lor în posesie, deoarece prin această acţiune se
urmăreşte recunoaşterea calităţii de moştenitor şi restituirea bunurilor succesorale.
Tot de la această dată, el dobândeşte fructele produse de bunurile moştenirii. În cazul
unei ulterioare petiţii de ereditate, pornită de la un succesibil preferabil în rang, moştenitorul
trimis în posesie are dreptul să păstreze fructele ce a perceput până la data când a încetat să
fie de bună credinţă.

4. Soţul supravieţuitor vine la moştenire în nume propriu, nu şi prin reprezentare;

2.8.3. DREPTURILE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR.

A)Mobilierul şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice.

Dreptul soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor ce alcătuiesc gospodăria


casnică este un drept de moştenire legală. În literatura de specialitate a apărut şi opinia
potrivit căreia soţul supravieţuitor culege aceste bunuri în virtutea unui legat cu titlu
particular prezumat, legea prezumând că defunctul a vrut să-i lase soţului supravieţuitor acel
folos patrimonial peste porţiunea succesorală legală.
În situaţia în care s-ar accepta această opinie, ar trebui ca acest legat, chiar prezumat,
să fie supus regulilor liberalităţilor testamentare: în cazul în care ar veni în concurs cu
moştenitorii rezervatari, acest legat ar trebui redus în limita cotităţii disponibile; soţul
supravieţuitor ar avea posibilitatea de a opta în mod diferit cu privire la acest legat şi cu
privire la dreptul obişnuit de moştenire. Ori, acest lucru nu este posibil, întrucât o persoană nu

- 56 -
poate accepta în parte o moştenire, iar, în parte, să renunţe la ea. Astfel, soţul supravieţuitor
ori accept moştenirea şi îi revin ambele categorii de drepturi, ori renunţă la moştenire şi nu îi
mai revine nici o categorie din aceste drepturi.
Scopul acestui drept accesoriu al soţului supravieţuitor îl constituie ne deposedarea
soţului de unele bunuri pe care le-a folosit împreună cu soţul decedat, ajungându-se astfel să i
se modifice condiţiile de viaţă, fără o justificare temeinică. Pentru a culege aceste bunuri,
soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească două condiţii speciale:
a)să nu vină în concurs cu descendenţii defunctului (deci cu moştenitorii din prima clasă).
Dacă soţul supravieţuitor vine în concurs fie şi cu unul din aceştia, atunci aceste bunuri se
includ în masa succesorală a defunctului şi se împart potrivit regulilor cunoscute. În schimb,
dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu moştenitori din celelalte clase, va culege singur
aceste bunuri peste cota sa succesorală;

b) soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalităţi între vii sau
pentru cauză de moarte. Astfel, dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilelor
şi obiectelor ce aparţin gospodăriei casnice ,se referă numai la partea soţului decedat din
aceste bunuri, şi nu la partea care i se cuvine soţului supravieţuitor din aceste bunuri potrivit,
dreptului familiei.

De asemenea, trebuie ca soţul decedat să fi dispus de toată partea sa din aceste bunuri,
deoarece, în caz contrar, soţul supravieţuitor va culege restul ce a rămas din aceste bunuri.
Practica judiciară a statuat că dreptul soţului supravieţuitor nu depinde de convieţuirea
neîntreruptă a soţilor până la decesul unuia dintre ei, astfel că acest drept va exista şi în
situaţia în care soţii au avut gospodării separate, locuind în localităţi diferite, indiferent de
locul unde se aflau bunurile la data producerii decesului. Aceasta sub condiţia ca soţii să nu fi
întrerupt în mod irevocabil convieţuirea lor în fapt. Dacă acest lucru s-a întâmplat, în această
categorie de bunuri vor fi incluse numai bunurile dobândite până la întreruperea în fapt a
convieţuirii.
De asemenea, nu va avea importanţă data dobândirii acestor bunuri, condiţiile în care
au fost dobândite, precum şi multitudinea acestor bunuri.

- 57 -
Noţiunea de mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice.

Prin mobile sau obiecte aparţinând gospodăriei casnice se înţeleg: bunurile care
serveau la mobilarea locuinţei soţilor (mobilierul, televizorul, radioul, covoarele etc.) şi
obiecte care, prin natura lor, sunt destinate să servească în cadrul gospodăriei casnice (obiecte
de menaj, aragazul, maşina de spălat rufe, frigider, aspirator etc.) şi care au fost afectate
folosirii concrete comune a soţilor.
În ceea ce priveşte dovada folosirii concrete comune a acestor bunuri de către soţi, în
gospodăria casnică vor trebui avute în vedere condiţiile obişnuite de viaţă ale soţilor, precum
şi nivelul lor profesional şi cultural, astfel încât, în situaţia în care soţul vine la moştenire în
concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii, să nu fie lipsit fără o justificare temeinică de
folosinţa unor bunuri care intrau efectiv în gospodăria casnică, modificându-i-se astfel
condiţiile de viaţă.
Art. 5 din Legea nr. 319/1944: Din punctul de vedere al aplicării art. 5 din Legea nr.
319/1944 care instituie acest drept special al soţului supravieţuitor, este indiferent dacă aceste
bunuri au fost bunuri proprii ale soţului decedat sau au fost dobândite împreună cu soţul
supravieţuitor. În cazul bunurilor comune ale soţului decedat se pune condiţia ca aceste
bunuri să fi fost aduse de soţul decedat în gospodăria comună şi să fi fost folosite astfel de
soţi.
Nu intră în categoria mobilelor şi obiectelor gospodăriei casnice:
a)bunurile care, prin natura lor, nu pot fi folosite şi nu au fost folosite în cadrul gospodăriei
casnice propriu-zise, cum ar fi: automobilul, motocicleta, pianul etc.; bunurile necesare
exercitării profesiunii sau meseriei defunctului şi care, în relaţiile patrimoniale dintre soţi
constituie bunuri proprii conf. art. 31 lit. c C. fam.; obiectele care prin valoarea lor deosebită
(artistică, istorică sau pentru că sunt confecționate din metale rare) depăşesc înţelesul obişnuit
al noţiunii de bunuri casnice;

b) bunuri care nu au fost afectate folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice: cele
procurate în alt scop (ex.: pentru investiţii sau pentru a fi donate); cele procurate după
despărţirea în fapt a soţilor; obiectele defunctului de uz personal şi exclusiv.

c) bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (animale de muncă, obiecte specific gospodăriei


ţărăneşti).

- 58 -
B) Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu oricare dintre
clasele de moştenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase. Câtimea dreptului
la moştenire al soţului supravieţuitor.

Legea nr. 319/1944 acordă soţului supravieţuitor o porţiune succesorală a cărei


mărime variază în funcţie de clasa de moştenitori cu care soţul vine în contact.
Astfel, după ce s-au determinat bunurile care fac parte din masa succesorală, împărţeala
moştenirii se va face astfel: se stabileşte mai întâi partea cuvenită soţului supravieţuitor, apoi
restul se împarte între ceilalţi moştenitori, porţiunea cuvenită soţului supravieţuitor scăzând
proporţional părţile menite tuturor celorlalţi moştenitori.
Concursul cu descendenţii: Acest principiu poate ridica unele greutăţi în cazul
concursului cu moştenitorii legali. Problema nu se pune însă în cazul concursului cu
descendenţii căci, în această ipoteză, partea pe care o va culege soţul supravieţuitor este de o
pătrime din moştenire.
Exemplu: (Schema 19)
Concursul cu părinţii: Aceeaşi va fi situaţia şi în cazul concursului soţului
supravieţuitor numai cu părinţii, cotitatea disponibilă este de o jumătate din moştenire.
Exemplu: (Schema 20)
Concursul cu părinţii şi cu colateralii privilegiaţi: Nu aşa se pune problema în cazul
concursului atât cu părinţii sau cu vreunul dintre ei cât şi cu colateralii privilegiaţi.
Potrivit Legii nr. 319/1944 soţul supravieţuitor va culege 1/3 din moştenire, iar
potrivit art. 673 C. civil părinţilor li se cuvine 1/4 sau 1/2 din moştenire după cum la
moştenire vine un singur părinte sau mai mulţi, pe când colateralii privilegiaţi sunt chemaţi la
3/4 sau la 1/2 din moştenire.
Aplicând regula împărţirii părţilor cuvenite soţului supravieţuitor câtimea părinţilor
nu va mai fi de 1/4 sau de 1/2 din moştenire, ci după scăderea cotei de 1/3 cuvenite soţului,
va fi de 1/4 sau de 1/2 din restul de 2/3 din moştenire (adică de 2/12 sau 4/12 în loc de 3/12
sau 6/12).
În acest fel se respectă proporţia voită de legiuitor (art. 671 şi 673 C. civil), fiind logic
şi echitabil ca dreptul soţului supravieţuitor să afecteze în egală măsură şi partea
ascendenţilor privilegiaţi care vin în concurs cu colateralii privilegiaţi, aşa cum afectează
partea tuturor celorlalţi moştenitori cu care soţul supravieţuitor vine în concurs. Soluţia a fost
adoptată de majoritatea teoreticienilor dreptului şi instanţelor judecătoreşti.
Exemplu: (Schema 21)

- 59 -
Concursul cu ascendenții ordinari: În această situaţie, cota ce-i aparţine soţului
supravieţuitor este de trei pătrimi din moştenire, iar restul de o pătrime este cules de
ascendenții ordinari.
Concursul cu colateralii ordinari: Ca şi în cazul anterior, partea soţului supravieţuitor
este de trei pătrimi din moştenire, restul de o pătrime fiind cules de colateralii ordinari
indiferent de numărul lor.
Câtimea dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor: Aşadar, potrivit art. 1 din
Legea nr.319/1944 drepturile la moştenire ale soţului supravieţuitor din această categorie sunt
următoarele:
• în concurs cu descendenţii lui de cujus, indiferent de numărul acestora, ¼ din moştenire;
• în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, ½ din
moştenire;
• în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi cu colateralii privilegiaţi, 1/3 din moştenire;
• în concurs cu ascendenţii ordinari, ¾ din moştenire;
• în concurs cu colateralii ordinari, ¾ din moştenire;
• în situaţia în care nu sunt rude din cele patru clase de moştenitori, soţul supravieţuitor va
culege singur moştenirea.

C)Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 319/1944 soţul supravieţuitor are, din momentul
deschiderii succesiunii, în afara celorlalte drepturi succesorale, şi indiferent cu cine vine în
concurs, un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din
moştenire şi el nu are o altă locuinţă proprie.
Spre deosebire de dreptul comun dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor prezintă
următoarele caracteristici:
1. aşa cum rezultă din disp. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 319/1944, soţul supravieţuitor este
scutit de obligaţia de a da cauţiunea.
2. dreptul special de abitaţie al soţului supravieţuitor nu poate fi cedat sau închiriat în nici o
situaţie din cele prevăzute de art. 750 NCC .
Prin urmare, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a) la data deschiderii succesiunii, soţul supravieţuitor să fi avut domiciliul în casa sau
apartamentul care formează obiectul abitaţiei;
b) soţul supravieţuitor să nu aibă altă locuinţă;

- 60 -
c) casa sau apartamentul să facă parte - în totalitate sau parţial, din moştenire, fiind
proprietatea
exclusivă sau în devălmăşie a defunctului;
d) soţul supravieţuitor să nu devină, prin moştenire, proprietarul exclusiv al locuinţei42;
e) soţul defunct să nu fi dispus altfel, fiindcă el putea înlătura dreptul de abitaţie, ca drept de
moştenire legală.
Dreptul de abitaţie va ţine până la data ieşirii din indiviziunea succesorală, dar nu mai
devreme de un an de la data decesului lui de cujus. Dacă în această perioadă soţul
supravieţuitor se recăsătoreşte, dreptul de abitaţie încetează.
Comoştenitorii vor putea cere restrângerea dreptului de abitaţie în situaţia în care
locuinţa nu-i este necesară în întregime (art. 4 alin. 2,3 din Legea nr. 319/1944) sau pot să-i
procure soţului supravieţuitor locuinţă în altă parte, iar în cazul în care nu se înţeleg va hotărî
instanţa (art. 4 alin. 4,5 din Legea nr. 319/1944). Locuinţa oferită soţului supravieţuitor
trebuie, pe de o parte, să fie echivalentă celei a soţului decedat şi, pe de altă parte, să fie
situată în aceeaşi localitate.

2.9.DREPTURILE STATULUI ASUPRA MOŞTENIRII VACANTE.

A)Noţiunea de moştenire vacantă

Potrivit art. 1135 alin. 1 C. civ., „Dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari,
moştenirea este vacantă”. Datorită textului de lege mult controversat, în literatura juridică s-
au dat alte formulări, conform cărora, „în lipsă de rude în grad succesibil şi soţ supravieţuitor
şi întrucât nu există legatari, bunurile moştenirii trec în proprietatea statului” (ficus post
omnes) sau, „nefiind moştenitori legali sau universali, moştenirea este vacantă”.
Formularea de mai sus nu a fost considerată, de principiu, „pe deplin satisfăcătoare”,
întrucât nu a reuşit să acopere toate ipotezele în care se naşte dreptul statului asupra
moştenirii.
Într-o ultimă interpretare mai cuprinzătoare, s-a apreciat că patrimoniul succesoral
trece în domeniul privat al comunei, oraşului sau municipiului – în total sau în parte – în
cazurile în care fie nu există moştenitori (legali sau testamentari), fie – chiar dacă aceştia
există – vocaţia lor succesorală concretă nu se extinde asupra întregii mase succesorale”. De
precizat că moştenirile vacante aflate pe teritoriul României „revin comunei, oraşului sau
municipiului”, iar cele aflate în străinătate „se cuvin statului român” (art. 553 alin. 3, art.
1138, art. 2636 alin. 2 C. civ.).

- 61 -
Elementul de noutate al ultimei formulări, preluat şi de art. 1135 din noul Cod civil, îl
constituie faptul că lipsa de moştenitori poate fi nu numai o lipsă totală, dar şi una parţială2.
Astfel, dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moştenirii, şi nu există moştenitori legali
ori vocaţia acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct, partea din
moştenire rămasă neatribuită este vacantă (art. 1135 alin. 2 C. civ.).
În concluzie, după data deschiderii lor, moştenirile vacante:
– deschise anterior datei de 1 octombrie 2011 se cuvin statului român;
– deschise după intrarea în vigoare a noului Cod civil vor fi culese de comuna, oraşul sau
municipiul în a cărei rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii sau de
statul român dacă se aflau în străinătate (art. 553 alin. 3 C. civ.).

B)Reglementare şi natura juridică.

În literatura juridică a apărut o controversă privitoare la natura juridică a dreptului


statului asupra moştenirii rămase vacantă datorită neclarităţii textelor legale:
1. într-o primă opinie, statul culege bunurile moştenirii vacante în temeiul dreptului de
suveranitate, după cum culege orice bun fără stăpân de pe teritoriul său;
2. potrivit celei de a doua opinii ce aparţine majorităţii doctrinei şi practicii judecătoreşti
statul dobândeşte succesiunea în baza unui drept de moştenire legală, opinie pe care o
împărtăşim din următoarele considerente:
- în primul rând, statul, ca orice alt moştenitor neregulat, este obligat să solicite punerea în
posesie, întrucât nu este un moştenitor sezinar. Aşadar, această obligaţie a statului contravine
ideii de exercitare a unui drept de suveranitate deoarece, în această situaţie, nu ar mai fi
nevoie de punerea în posesie a statului;
-în al doilea rând, statul nu se deosebeşte de ceilalţi moştenitori ordinari: el va culege
moştenirea numai în situaţia în care nu există moştenitori din cele patru clase sau aceştia au
renunţat la moştenire ori sunt nedemni.
Stabilirea naturii juridice a dreptului de moştenire a statului prezintă importanţa
practică mai ales când se dezbate succesiunea unui cetăţean român decedat în străinătate sau a
unui cetăţean străin decedat în România fără a avea moştenitori.
Astfel, potrivit teoriei care susţine că dreptul la moştenire al statului este un atribut al
suveranităţii, moştenirea va fi culeasă de statul pe al cărui teritoriu a decedat cetăţeanul străin.
Potrivit teoriei care susţine că dreptul statului este un adevărat drept la moştenire, moştenirea
va fi culeasă de statul al cărui cetăţean era de cujus.

- 62 -
C)Exercitarea dreptului statului asupra moştenirii vacante.

Potrivit art. 85 din Legea nr. 36/1995, dacă, după trecerea termenului de 6 luni de la
deschiderea succesiunii, notarul public nu constată existenţa nici unui moştenitor care să fi
acceptat succesiunea, el eliberează la cererea reprezentanţilor statului un certificat cum că
succesiunea este vacantă. Indiferent dacă vacanţa succesorală a fost constatată prin certificat
eliberat de notarul de stat sau prin hotărâre judecătorească, statul dobândeşte moştenirea de la
data deschiderii succesiunii.
Certificatul de vacanţă succesorală şi hotărârea judecătorească au caracter declarativ,
nu constitutiv, dobândirea operând din momentul deschiderii succesiunii. Aşadar,
succesiunea devine vacantă de la data deschiderii, nu de la data expirării termenului de
acceptare.
Acţiunea în contra certificatului de vacanţă: Dacă ulterior eliberării certificatului de
vacanţă succesorală, apar moştenitori care au pretenţii la moştenire, aceştia pot ataca
certificatul în instanţă, iar în cazul admiterii acţiunii, notarul public, în baza hotărârii
judecătoreşti, va elibera un nou certificat.

- 63 -
CAPITOLUL IV. NEDEMNITATEA.

1.NOŢIUNE ŞI CARACTERE JURIDICE.

Dreptul roman consacră în această materie două instituţii diferite, şi anume:


„exheredaţio” şi „ereptorium”.
Exheredarea sau dezmoştenirea era actul prin care defunctul înlătura de la succesiune
pe unul sau pe mai mulţi din erezii săi. La început ea putea fi făcută în mod liber, mai târziu
însă, în timpul lui Iustinian, a fost admisă numai în cazurile arătate de Novella 15. Ereptorium
era o exheredare prezumată în cazurile în care cel despre a cărui succesiune este vorba ar fi
putut exhereda pe moştenitorul său, dar murise fără să o facă. Din această instituţie s-a născut
nedemnitatea. Cu acest caracter, instituţia nedemnităţii era cunoscută şi de legiuirile noastre
vechi, precum „Îndreptarea legii “ , „Codul Calimach” , „Codul penal Stibey ”.
Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire (pe lângă condiţii vocaţiei
succesorale), ea trebuie să îndeplinească şi o condiţie negativă, şi anume să nu fie nedemnă
de a moşteni (art. 958-961 C. civ.).
Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală este decăderea succesibilului din dreptul de a
moşteni, excluderea lui de la moştenire întrucât s-a făcut vinovat faţă de defunct sau de
memoria acestuia printr-o faptă gravă.
Nedemnitate se prezintă ca o pedeapsă civilă împotriva nedemnului. Din această
calificare dată nedemnităţii, decurg următoarele consecinţe juridice 45:
a) fiind vorba de o pedeapsă, cazurile de nedemnitate sunt expres şi limitativ prevăzute de
lege;
b) este o sancţiune aplicabilă numai în materia moştenirii legale;
c) fiind vorba de o pedeapsă, ea ar trebui să privească numai persoana vinovată, însă legea
noastră civilă nu este îndeajuns de consecventă din acest punct de vedere, uneori consecinţele
nedemnităţii răsfrângându-se asupra moştenitorului nedemnului şi chiar asupra unor terţe
persoane;
d) fiind vorba de o pedeapsă stabilită de lege, defunctul nu ar putea, în principiu, să-i înlăture
efectele prin voinţa sa, iertând, de exemplu, pe nedemn. Astfel dacă defunctul a înţeles că
ulterior comiterii faptei să gratifice prin testament pe succesibilul nedemn, o asemenea
dispoziţie testamentară ar trebui să fie considerată valabilă.

45
FRANCISC DEAK, OP. CIT.; MARIN POPA, OP. CIT.; C. STĂNESCU, OP. CIT.;

- 64 -
e) sancţiunea nedemnităţii fiind prevăzută pentru fapte săvârşite cu vinovăţie, moştenitorul
trebuie să fie acţionat cu discernământ, în lipsa discernământului neputându-se vorbi de
vinovăţie.

2.FELURILE NEDEMNITĂŢII SUCCESORALE.

După sursa sa, distingem între: nedemnitatea de drept şi nedemnitatea judiciară.

A)NEDEMNITATEA DE DREPT.

Potrivit art. 958 alin. 1 C. civ., este de drept nedemnă de a moşteni:


– persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel
care lasă moştenirea;
– persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei
infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă
la datasăvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
În cazul în care condamnarea pentru faptele de mai sus este împiedicată prin decesul
autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează
dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă (art. 958
alin. 2 C. civ.).
Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane
interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza
hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.

B)NEDEMNITATEA JUDICIARĂ.

Potrivit art. 959 alin. 1 C. civ., „poate fi declarată nedemnă de a moşteni”:


– persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă
moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care
au avut ca urmare moartea victimei;
– persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul
defunctului;
– persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să
întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

- 65 -
Sub sancţiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare
nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moştenirii 46.
Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. 1 lit. a) se pronunţă
ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare.
Atunci când condamnarea pentru faptele grave de violenţă (ce au produs moartea
victimei) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia
răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o
hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariţia
cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii.
În celelalte cazuri, termenul de un an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de
nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii (art. 959 alin. 5 C.
civ.)47.

3.CAZURILE DE NEDEMNITATE.

Nevrednicia succesorală este structurată în noul Cod Civil în două părţi, urmându-se
norma similara din reforma franceză şi canadiană (provincia Quebéc), fiind reglementate
cazurile de nedemnitate de drept şi nedemnitate judiciară, efectele nedemnităţii, precum şi
faptul că aceste efecte pot fi înlăturate prin manifestarea expresă a voinţei lui de cuius.
A) Art. 959 al 1. lit. prevede că este de drept nedemnă de a moşteni persoana
condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă
moştenirea, menţinând esenţa art.655 pct 1. din actualul cod. Exprimarea legiuitorului român
este clară, nepunând probleme de interpretare, spre deosebire de art.620 al 1. din
reglementarea canadiană 48 ce a creat controverse referitoare la constatarea nedemnităţii în
cazul infracţiunii de ucidere din culpă. Raţiunea menţinerii acestui caz de nevrednicie constă
în sancţionarea condamnatului din punct de vedere civil prin nechemarea la moştenirea celui
pe care l-a ucis sau pe care a încercat să îl omoare. Ar fi inechitabil, împotriva ordinii publice
şi bunelor moravuri, ca o persoană să-şi facă drum spre culegerea unei moşteniri prin luarea
unei vieţi omeneşti.

46
De precizat că introducerea acţiunii constituie un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul
reclamant. Ea se poate face şi de comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau
bunurile la data deschiderii moştenirii (art. 959 alin. 2 şi 6 C. civ.).
47
Potrivit art. 93 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile referitoare la nedemnitatea de drept sau judiciară se aplică
numai faptelor săvârşite după intrarea învigoare a noului Cod civil.
48
Art.620.al.1: Este nedemn de drept să moştenească cel care este declarat vinovat că a atentat la viaţa
defunctului.

- 66 -
Noul Cod Civil stipulează un alt caz de nedemnitate absolută « este nedemnă de a
moşteni de drept persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea
moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea
ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire
a făptuitorului. » (art.950.al 1. lit.b. ). Exemplificând o ipoteză privitoare la devoluţiunea
legală, dacă X şi-ar ucide fratele, el nu ar mai putea veni la moştenirea tatălui întrucât victima
îi restrângea vocaţia succesorală acestuia. În egală măsură, X nu ar putea veni nici la
moştenirea celui ucis datorită primului caz de nedemnitate de drept, prevăzut de art. 959 al.1
lit.a). Practic aceeaşi faptă săvârşită faţă de coerede atrage nedemnitatea făptuitorului şi
îndepărtarea lui nu de la o moştenire, ci de la două sau chiar mai multe.
Este adevărat, pentru asemenea consecinţe va trebui să intervină acţiunea conjugată a
ambelor cazuri de nedemnitate absolută. Doctrina 49 se întreabă însă : este oare o soluţie
adecvată ca o singură faptă, încadrată fiind în ipoteze diferite de text, ambele sancţionatorii,
să conducă la înlăturarea pentru nedemnitate nu de la o moştenire, ci de la două ?
Am putea sublinia un argument în sens negativ : sancţiunea ar fi mult prea drastică,
producând consecinţe excesive în situaţia în care aceeaşi faptă ar fi în măsură să-l facă
nedemn pe cel care a săvârşit-o nu numai cu privire la două moşteniri, ci chiar la mai multe.
Cu toate acestea, corelând norma în cauză cu art.961 al.1 din noul cod, oricare dintre
dispunători poate reduce acest caracter excesiv prin înlăturarea efectelor nedemnităţii
succesorale, căci contrar dispoziţiilor din dreptul pozitiv, în viitorul Cod poate interveni
iertarea celui despre a cărui moştenire este vorba. Nu vom insista momentan asupra acestui
din urmă aspect.
Ceea ce trebuie remarcat relativ la acest caz de nedemnitate este aplicarea sa la
moştenirea testamentară. Potrivit viitorului cod, « Nedemnul este înlăturat atât de la
moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară » (art.960 al.1). Instanţele vor avea deci de
apreciat în ce situaţii o asemenea faptă este de natură a crea nedemnitate în materie
testamentară, întrucât, aşa cum se poate deduce cu uşurinţă, nu orice legatar vinovat de fapta
menţionată îşi croieşte drum spre o mărire a patrimoniului prin atentarea la viaţa unui alt
succesibil. Exemplificând, un legatar cu titlu particular nu ar putea fi declarat nedemn pentru
că a săvârşit infracţiunea de omor, victimă fiind un alt legatar cu titlu particular, întrucât
acesta nici nu îl înlătura nici nu îi restrângea vocaţia la moştenire a făptuitorului. Ar putea fi
însă declarat nedemn succesibilul care beneficia împreună cu un altul de un legat universal,

49
Bogdan Pătraşcu şi Mihaela-Gabriela Berindei op. cit. pg 54

- 67 -
fără a se preciza cota parte a fiecăruia, şi deci, prin curmarea vieţii unuia dintre ei, celălalt ar
culege întreaga moştenire.
O modificare majoră se impune în art.958 al.2 care prevede : « În cazul în care
condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) este împiedicată prin decesul autorului
faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele
fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă .» Această ipoteză se
aplică atât nedemnităţii de drept, cât şi celei judiciare (art.959 al.1 lit.a ) pe când legislaţia
franceză - art.727 al ultim50 din C.Civ.Fr o prevede doar în situaţia celei de-a doua
(nedemnitate facultativă), cu toate consecinţele care decurg de aici, mai ales referitor la
termenul în care poate fi cerută declararea nedemnităţii. Doctrina franceză51 consideră cu
regret că regula enunţată ar fi trebuit aplicată şi nedemnităţii de drept, diferenţa de regim
negăsindu-şi justificare.
Dincolo de aceste comparaţii legislative, trebuie subliniată importanţa noii reguli ce
reprezintă o soluţie agreată de literatura de specialitate52, eliminându-se o inechitate şi dând
curs hotărârii CEDO amintită anterior. Într-o atare situaţie, instanţa civilă va putea declara
nedemnitatea unei persoane în lipsa unei hotărâri penale definitive de condamnare, dacă
aceasta a fost împiedicată de moartea, amnistia sau prescripţia răspunderii penale a
făptuitorului.
De asemenea, cu titlu de noutate, este reglementată nedemnitatea judiciară ce are un
caracter relativ şi dă posibilitatea oricărui succesibil să ceară instanţei de judecată într-un an
de la deschiderea succesiunii sau de la intervenirea cauzei de nevrednicie, declararea
nedemnităţii53.
Primul caz de nedemnitate judiciară arată că « poate fi declarată nedemnă de a
moşteni persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă
moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care
au avut ca urmare moartea victimei«. Păstrarea condiţiei condamnării făptuitorului este, prin
comparaţie cu proiectul din 2004 al Codului Civil, o măsură justă şi prudentă. Exprimarea
”poate fi declarat nedemn de a mosteni(..) cel care a exercitat acte de violenţă fizică sau

50
art.727 al. Ultim din C.Civ Fr. : “Pot în egală măsură să fie declaraţi nedemni să moştenească cei care au
comis actele menţionate la al. 1 şi 2 şi faţă de care, datorită decesului lor, acţiunea penală nu a putut fi pusă în
mişcare sau s-a stins “, iar cele două alineate menţionate prevăd că pot fi declaraţi nedemni să moştenească:
Cel care este condamnat, ca autor sau complice, la o pedeapsă corecţională pentru că a omorât sau a încercat să
omoare cu intenţie pe defunct;
51
Raymond LE GUIDEC - Professeur à l'Université de Nantes , Gérard CHABOT - Maître de conférences à
l'Université de Nantes , Repertoire de Droit Civil ,Succession (1° dévolution) ) - janvier 2009. Ed. Dalloz.
52
Fr.Deak, op.cit. pg 63 nota nr .5
53
Ion Turculeanu Tradiţie şi reformă în dreptul succesoral român,Revista de Ştiinţe Juridice nr.1/2006,
Craiova. – referiri cu privire la proiectul de reformă din 2004 în materie succesorală.

- 68 -
morală asupra defunctului ori a desfăşurat un alt comportament reprobabil faţă de acesta” ar
fi creat, datorită subiectivismului denotat, numeroase litigii în instanţele naţionale.
Norma vizează în principal moştenirea legală întrucât, spre deosebire de aceasta,
legatarii pot fi sancţionaţi şi prin alte mijloace. Legatele sunt eminamente revocabile pe
timpul vieţii dispunătorului, iar după moartea sa pot fi revocate judecătoreşte pentru
ingratitudine în termen de 1 an ce curge de la data la care s-a cunoscut fapta legatarului
(art.1069 al.2 din noul Cod Civil). În acest sens se poate aprecia că extinderea nedemnităţii şi
pentru moştenirea testamentară, cu păstrarea revocării judecătoreşti a legatelor pentru
ingratitudine, va naşte controverse pentru dubla sancţionare în această materie.
Justificarea acestei inovaţii poate consta în nevoia actuală de a declara nedemne
anumite persoane care, deşi nu au atentat cu intenţie la viaţa lui de cuius, au avut un
comportament blamabil faţă de acesta. Atât în reglementarea actuală cât şi în cea viitorare54,
unii succesibili, chiar exheredaţi, beneficiază de rezervă succesorală, ceea ce nu poate părea
just în multe dintre situaţiile întâlnite în practică. Legiuitorul doreşte astfel să echilibreze
balanţa : pe de-o parte nu lasă ca dispunătorul să aleagă în mod arbitrar modul în care
patrimoniul său se va transmite, exheredând pentru fapte minore un moştenitor, ci păstrează
rezervă pentru anumite categorii de succesibili, iar pe de altă parte sancţionează mai multe
fapte prin reglementarea acestor cazuri de nedemnitate ce au ca efect pierderea implicită a
rezervei.
Pe cale de consecinţă, sunt protejate interesele de ordin moral şi pecuniar ale lui de
cuius, dar şi ale celorlalţi moştenitori. Cele din urmă sunt ocrotite nu numai de ipoteza
scăderii propriilor cote din succesiune datorită rezervei acelui moştenitor, ci şi de eventualele
împrejurări în care aceştia nu ar mai avea ce moşteni (spre exemplu, dispunătorul, ca un act
de răsplată pentru conduita necorespunzătoare a succesibilului, face acte de dispoziţie - în
special vânzări - asupra bunurilor sale pentru a evita ca moştenitorul să beneficieze de
rezervă). Această situaţie este frecvent întâlnită mai ales cu privire la descendenţii ce prezintă
o conduită reprobabilă faţă de părinţi.
Ultimele tipuri de nedemnitate judiciară au fost preluate din legislaţia canadiană (art.
621. al 2 şi 3 C.Civ.Q). În virtutea art. 959. al 1 lit.b şi c. din noul Cod Civil, poate fi
declarată nedemnă de a moşteni:
B) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat
testamentul defunctului;

54
Cu privire la rezerva succesorală, în viitoarea reglementare aceasta se va calcula diferit, într-un mod mai
simplu. Potrivit art. 1088 ”Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota
succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal.”

- 69 -
C) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să
întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
De remarcat că legiuitorul viitoarelor coduri sancţionează mult mai aspru aceste
acţiuni atât din punct de vedere penal cât şi civil. Viitoarele norme penale incriminează la art.
251 alin.(2) “distrugerea unui înscris sub semnatură privată, care aparţine altei persoane şi
serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o
pagubă”. Incriminarea noii variante agravate a faptei de distrugere îşi găseşte justificarea în
realitatea socială, în condiţiile în care un asemenea înscris poate fi unicul mijloc de probă
pentru dovedirea unui drept de natura patrimonială de o valoare considerabilă, aşa cum este
un testament olograf. Dacă testamentul autentic este păstrat într-un exemplar la o autoritate
publică, iar existenţa sa este mai uşor de dovedit, cât priveşte dovada existenţei testamentului
olograf, aceasta se poate realiza cu greutate. Pe lângă repararea prejudiciului în acţiunea
civilă din cadrul procesului penal, făptuitorul este susceptibil de a suferi şi altă sancţiune :
înlăturarea de la moştenire prin declararea nedemnităţii succesorale, întemeiate pe art. 959. al
1 lit.b.
Persoana poate fi atât un moştenitor legal (spre exemplu un descendent care a ascuns
sau a distrus testamentul prin care era gratificată o persoană, lucru ce-i reducea cota
dobândită) sau un legatar (spre exemplu o persoană care falsifică un testament pentru a
include un legat pentru sine). În egală măsură, răspunderea angajată poate fi şi contractuală
dacă testamentul ascuns, alterat sau distrus a fost încredinţat unei persoane în temeiul unui
contract de depozit.
Practica judiciară şi doctrina actuală fac aplicarea dispoziţiilor art.1198 pct.4 C.Civ.,
conform cărora, în cazul în care instrumentul probator al unui act juridic a dispărut datorită
unui caz de forţă majoră sau caz fortuit, dovada se poate face prin orice mijloc de probă,
inclusiv martori şi prezumţii. Cel care se pretinde legatar trebuie să dovedească : faptul că
testamentul a existat şi că acesta a fost valabil, faptul că a dispărut sau că a pierit independent
de voinţa testatorului (în caz contrar, acest lucru ar echivala cu o revocare voluntară a
legatului din partea dispunătorului), conţinutul testamentului. Dacă se dovedeşte că
testamentul a fost distrus prin dol sau fraudă de către un erede sau un terţ, sarcina probei se
răstoarnă, aceştia din urmă fiind ţinuţi să dovedească ei că testamentul nu conţinea dispoziţia
invocată de legatar55.
Pentru falsificarea testamentului şi viciile de consimţământ prevăzute de art.959 al.1
lit.c, pe lângă angajarea răspunderii penale (exemplu : pentru falsul material în înscrisuri
oficiale, falsul în înscrisuri sub semnătură privată sau uneori înşelăciune, dacă sunt

55
Dan Chirică op.cit.

- 70 -
îndeplinite toate elementele constitutive) sancţiunea civilă este nulitatea absolută sau relativă
a actului, după caz. Acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat se
face potrivit regulilor procedurale fie de către Ministerul Public, fie de către persoanele
interesate, în cazul soluţiilor de netrimitere în judecată adoptate de procuror (cu excepţia
cazurilor prevăzute de art.45 alin.(1) C.pr.civ) 56. Ceea ce interesează cu precădere este însă
incidenţa nedemnităţii judiciare, ca sancţiune pentru persoanele ce recurg la astfel de gesturi,
sancţiune ce va conferi maximă satisfacţie succesibililor păgubiţi de acte egoiste şi va crea
mai multă prudenţă în conştiinţa făptuitorilor.

4.CONSTATAREA NEDEMNITĂŢII.

Pentru ca o persoană să fie considerată nedemnă de a moşteni nu este necesar să


intervină o hotărâre judecătorească specială prin care să se pronunţe nedemnitatea.
Cazurile de nedemnitate fiind prevăzute de lege, intervenţia instanţei apare ca inutilă.
În primele două cazuri, legea cere existenţa unei hotărâri penale de condamnare, iar în al
treilea caz este necesară o hotărâre prin care însă instanţa nu pronunţă, ci doar constată
nedemnitatea moştenitorului respectiv.
Într-o altă părere, nedemnitatea operează în toate cazurile numai dacă a fost constată
printr-o hotărâre judecatorească civilă, succesibilul fiind considerat ca moştenitor capabil,
până la rămânerea definitivă a unei atare hotărâri57.

5.EFECTELE NEDEMNITĂŢII.

Nedemnitatea succesorală produce efecte numai cu privire la succesiunea legală, nu şi


cu privire la cea testamentară.
Efectul principal al nedemnităţii constă în excluderea moştenitorului în cauză de la
moştenirea persoanei faţă de care acesta a fost declarat nedemn. Efectele nedemnităţii au
caracter relativ, în înţelesul că nedemnul nu este înlăturat de la alte succesiuni.
Desfiinţarea titlului de moştenitor al nedemnului se produce din momentul deschiderii
moştenirii, indiferent de momentul săvârşirii faptei care atrage nedemnitatea. În consecinţă,

56
Camelia Şerban Morăreanu, Drept procesual penal –curs universitar, ed.a doua, Ed. Hamangiu, Bucureşti
2009.
57
MARIN POPA, OP. CIT.

- 71 -
hotărârea instanţei civile prin care se constată nedemnitatea operează retroactiv, având
caracter declarativ (iar nu constitutiv)58.
În lumina acestor principii urmează să fie analizate efectele nedemnităţii faţă de
nedemn, faţă de urmaşii săi şi faţă de terţi.

5.1.EFECTELE NEDEMNITĂŢII FAŢĂ DE NEDEMN.

Cât priveşte moştenirea legală, principalul efect pe care-l produce nedemnitatea,


indiferent că aceasta este de drept sau judiciară, este înlăturarea totală şi retroactivă a
nedemnului de la succesiune, acesta neputând culege, dacă face parte din categoria
moştenitorilor rezervatari, nici măcar rezerva succesorală.
Cât priveşte însă moştenirea testamentară, nedemnitatea legatarului atrage caducitatea
legatului [art. 1571 lit. c) NCC]. Partea nedemnului va reveni, după caz, comoştenitorilor,
moştenitorilor subsecvenţi sau legatarilor/donatarilor ale căror liberalităţi excesive ar fi fost
supuse reducţiunii, ca urmare a prezenţei celui dintâi, în calitate de moştenitor rezervatar.
Legea nr. 287/2009, prin dispoziţiile art. 965 şi următoarele, permite reprezentarea
nedemnului. Acesta poate fi reprezentat chiar dacă, la data deschiderii moştenirii, se află în
viaţă. Mai mult, reprezentarea operează, chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de
reprezentat sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el [art. 967
alin. (3) NCC].
Dacă moştenitorul nedemn a intrat, înainte de declararea nedemnităţii, în posesia
bunurilor din masa succesorală, el va trebui să le restituie, în natură. În caz de imposibilitate
de restituire a bunurilor succesorale în natură, datorată dispariţiei (fortuite sau din cauză de
forţă majoră), înstrăinării sau exproprierii pentru cauză de utilitate publică, nedemnul va fi
ţinut să plătească despăgubiri. Moştenitorul nedemn este considerat posesor de rea-credinţă
[art. 960 alin. (2) NCC] şi este de drept pus în întârziere, de la data intrării în folosinţa
bunurilor succesorale (de la data deschiderii succesiunii şi nu de la data constatării
nedemnităţii). Rezultă că nedemnul este tratat mai sever decât posesorul de rea-credinţă,
astfel încât reaua-credinţă a celui dintâi nu trebuie dovedită, întrucât aceasta reiese implicit
din constatarea, respectiv din declararea nedemnităţii succesorale.
Alături de bunurile succesorale, nedemnul trebuie să restituie, de asemenea în natură
şi de la data deschiderii moştenirii, fructele (naturale, industriale sau civile), produse de
acestea. Dacă nedemnul le-a consumat sau a neglijat să le perceapă, acesta va restitui

58
FRANCISC DEAK, OP. CIT., p. 58;
MARIN POPA, OP. CIT., p. 30;

- 72 -
valoarea lor. Aşadar, nedemnul datorează, nu numai fructele pe care le-a perceput, ci şi pe
cele pe care ar fi trebuit să le perceapă [art. 948 alin. (5) NCC].
Dacă nedemnul a încasat sume de bani de la debitorii moştenirii, va datora dobânzi
pentru acestea, de la data încasării. De asemenea, toate drepturile şi obligaţiile faţă de
nedemn, stinse prin confuziunea patrimoniului propriu, cu cel succesoral sau prin
consolidare, renasc.
Nedemnul, la rândul său, are dreptul de a pretinde celorlalţi moştenitori sumele plătite
pentru achitarea datoriilor moştenirii, împreună cu dobânda aferentă, cheltuielile necesare şi
utile (nu şi cele voluptuarii), făcute cu privire la bunurile succesorale, precum şi
contravaloarea muncii depuse pentru culegerea fructelor.
Nedemnitatea îl decade pe moştenitor, numai din dreptul de a culege moştenirea, faţă
de care s-a dovedit nedemn şi nu din dreptul de a culege alte moşteniri. Mai mult,
nedemnitatea produce efecte, numai asupra acelor drepturi ale nedemnului care îşi au temeiul
dobândirii în moştenire şi nu asupra altor drepturi ale acestuia faţă de defunctul cu privire la
care a devenit nedemn. Spre exemplu, soţul supravieţuitor nedemn, deşi este decăzut din
dreptul de a veni la moştenirea soţului defunct, păstrează totuşi dreptul asupra cotei-părţi din
bunurile dobândite în timpul căsătoriei cu acesta.

5.2.EFECTELE NEDEMNITĂŢII FAŢĂ DE TERŢI.

Nedemnitatea desfiinţează retroactiv, de la data deschiderii succesiunii, titlul de


moştenitor al nedemnului.
Actele de conservare şi actele de administrare, în măsura în care profită
moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile [art. 960 alin. (3) prima teză
NCC]. Întrucât legiuitorul nu distinge, în acest text de lege, între terţii de bună-credinţă şi cei
de rea-credinţă, vor fi considerate valabile orice acte de conservare (care, întotdeauna profită
moştenitorilor) sau de administrare (numai în măsura în care profită moştenitorilor) încheiate
între nedemn şi terţi, indiferent că aceştia din urmă sunt de bună sau de rea-credinţă.
Actele de dispoziţie cu titlu oneros însă, încheiate între nedemn şi terţii de rea-
credinţă, care au cunoscut despre nevalabilitatea titlului de moştenitor al nedemnului, se
desfiinţează retroactiv, potrivit principiilor nemo dat quod non habet şi resoluto jure dantis
resolvitur jus accipientis.
Dimpotrivă însă, se menţin actele de dispoziţie cu titlu oneros, indiferent că acestea
privesc bunuri mobile sau imobile, încheiate între nedemn şi terţii de bună-credinţă (care au

- 73 -
crezut în valabilitatea titlului de moştenitor al celui dintâi), trebuind respectate însă regulile
din materia cărţii funciare [art. 960 alin. (3) teza a doua NCC].
Faţă de dispoziţiile menţionate ale Legii nr. 287/2009, apreciem că plata făcută cu
bună-credinţă de către debitor, moştenitorului nedemn, este valabilă.

5.3.ÎNLĂTURAREA EFECTELOR NEDEMNITĂŢII.

Efectele nedemnităţii, de drept sau judiciare, pot fi înlăturate expres prin testament
sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă,
nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului, după săvârşirea
faptei care atrage nedemnitatea [art. 961 alin. (1) NCC].
Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 95 din Legea nr. 71/2011, “Înlăturarea efectelor
nedemnităţii prin testament autentic sau printr-un act autentic notarial este supusă înscrierii în
Registrul naţional notarial prevăzut la art. 1046 din Codul civil12”.
Aşadar, Legea nr. 287/2009 permite ca cel care lasă moştenirea să-l ierte pe nedemn,
fiind înlăturate astfel, faţă de acesta din urmă, efectele nedemnităţii. Iertarea nedemnului
trebuie realizată însă numai de o manieră expresă şi printr-un act solemn, fie testament (în
oricare dintre formele reglementate de lege), fie act autentic notarial, înscris în Registrul
naţional notarial. Rezultă aşadar că iertarea nedemnului constituie un act solemn, iar
neîndeplinirea condiţiilor de formă impuse de lege atrage nulitatea acestuia. Neînscrierea în
Registrul naţional notarial nu este de natură a atrage nulitatea actului de iertare a nedemnului,
atâta vreme cât această formalitate este solicitată din raţiuni de informare a persoanelor care
justifică existenţa unui interes legitim.
Iertându-l pe nedemn în condiţiile legii, cel care lasă moştenirea face posibil ca cel
dintâi să poată veni la moştenirea, legală sau testamentară, a celui din urmă. Se impune însă
precizat faptul că efectele nedemnităţii nu sunt, în toate cazurile, înlăturate prin iertarea
nedemnului de către de cuius. Unele fapte care atrag nedemnitatea constituie, în egală
măsură, şi cauze ale revocării legatului pentru ingratitudine. Drept urmare, dacă nedemnul
iertat de defunct (în condiţiile legii) şi gratificat prin testament a săvârşit fapte precum atentat
la viaţa testatorului sau a unui succesibil al acestuia din urmă, fapte grave de violenţă fizică
ori fapte care au avut ca urmare moartea testatorului, legatul dispus în favoarea nedemnului,
iertat poate fi revocat pe cale judecătorească, pentru ingratitudine.
Efectele nedemnităţii însă nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie
intervenită după condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale [art. 961
alin. (2) NCC].

- 74 -
6.INVOCAREA NEDEMNITĂŢII.

Sub aspectul invocării nedemnităţii succesorale se impune o dublă distincţie:


1) cu privire la sfera persoanelor care nu pot invoca nedemnitatea
2) împotriva cărora nedemnitatea poate fi invocată

6.1.PERSOANELE CARE POT INVOCA NEDEMNITATEA


SUCCESORALĂ.

Din categoria acestor persoane fac parte:


a).comoştenitorii legali sau moştenitorii legali subsecvenţi, care urmează să profite de
înlăturarea de la moştenire a nedemnului.
b).legatarii şi donatarii în ipoteza în care nedemnul a fost moştenitor rezervatar, iar prezenta
sa poate determina reducţiunea liberalităţilor.
c).creditorii moştenitorilor legali şi ai legatarilor pe calea acţiunii oblice
d).procurorul, în temeiul art.45C.pr.civ şi instanţa de judecată din oficiu
e).întrucât nedemnitatea operează de drept, poate fi invocată şi de către nedemn
Datiind gravitatea faptelor sancţionate de lege cu nedemnitatea, ea poate fi invocată
de orice persoană interesată care urmează să profite de înlăturarea de la moştenire a
nedemnului sau copiilor săi (care ar urma să vină la moştenire prin reprezentare), cum sunt
comoştenitorii legali sau moştenitorii legali subsecvenţi ori legatarii sau donatarii, în cazul în
care nedemnul ar fi fost un moştenitor rezervatar a cărui prezenţă putea determina
reducţiunea liberalităţii sau dacă acesta ar fi contestat validitatea dispoziţiilor testamentare.
Nedemnitatea poate fi invocată, pe calea acţiunii oblice, şi de către creditorii acestor
persoane, dreptuil de a invoca nefiind exclusiv personal art.974 Cod civil), pentru că
sancţiunea înlăturării de la moştenire a nedemnului intervine ope legis şi - spre deosebire de
revocarea donaţiei pentru ingraditudine – nici cei care lasă moştenirea nu poate să-I ierte pe
nedemn. Pentru aceleaşi motive ea poate fi invocată şi de către persoane (art.45 Cod
procesural civil) ori de către instanţa de judecată din oficiu.
Cât priveste invocarea de către nedemn a propriei sale nedemnităţi împărtăşim soluţia
potrivit căruia nu poate primi aplicare principiul memo auditur propriam turpitudinem
allegans şi deci nu este admisibilă invocarea nedemnităţii de către nedemn deoarece acesta
operează pe drept, nedemnul referindu-se doar la faptul consumat al îndepărtării sale de la
moştenire prin efectul legii.

- 75 -
În toate cazurile nedemnitatea poate fi invocată şi constatată de instantă numai după
deschiderea moştenirii şi numai dacă vocaţia succesorală legală a nedemnului este concretă,
nefiind înlăturat de la moştenire prin prezenta unor moştenitori în rang preferabil (care poate
culege moştenirea şi fără învocarea nedemnitătii).
Dacă înlăturarea de la moştenire a nedemnului se datorează dispoziţiilor testamentare,
contestate într-un fel sau altu de nedemn, legatarii pot invoca nedemnitatea, nefiind obligaţi
să apere cu prioritate validitatea acestor dsipoziţii.
Cât timp nedemnul se află în viaţă, nedemnitatea va fi invocată împotriva acestuia, iar
după decesul lui împotriva succesorilor săi. În nici un caz succesorii nedemnului nu s-ar
putea preleva de caracterul personal al pedepsei civile care este nedemnitatea, din moment ce
acesta operand în virtutea legii, defunctul nedemn nu a putut avea nici un drept asupra
moştenirii autorului său.

6.2.PERSOANELE ÎMPOTRIVA CĂRORA POATE FI INVOCATĂ


NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ.

Nedemnitatea poate fi invocată numai după deschiderea moştenirii, cu condiţia ca


moştenitorul nedemn să aibă vocaţie succesorală legală concretă.
a).împotriva nedemnului, nedemnitatea poate fi invocată de către cel care este în viaţă, după
decesul său, nedemnitatea poate fi invocată împotriva descendenţilor nedemnului pentru a-i
împiedica să vină la moştenire prin reprezentare.
b).Împotriva moştenitorilor legali ai legatarilor universali si cu titlu universal al nedemnului,
nedemnitatea poate fi invocată dacă nedemnul a intrat în stăpânirea bunurilor succesorale şi a
decedat înainte de constatarea nedemnităţii.
Ca o consecinţă a efectului retroactive al nedemnităţii, moştenitorii nedemnului, chiar
dacă sunt de bună credinţă:
a)nu pot invoca teoria moştenitorului aparent, deoarece nu sunt dobândite cu titlu particular
b)nu pot invoca uzucapiunea de 10-20 de ani în cazul imobilelor ori dispoziţiilor art.1909, în
cazul bunurilor mobile întrucât, pe de o parte, în baza titluluilor universal au dobândit şi
obligaţia de restituire a bunurilor succesorale adevăraţilor moştenitori şi, pe de altă parte,
certificatul de moştenitor le conferă doar calitatea de moştenitor şi nu reprezintă titlul de
proprietate.
c)împotriva legatarilor cu titlul particular ai nedemnului, care pot invoca uzucapiunea de 10 –
20 de ani în cazul imobilelor, ori dispoziţiilor art.1909 Cod civil în cazul bunurilor mobile, nu
însă şi teoria moştenitorului aparent.
- 76 -
d)împotriva sub subdobânditorilor bunurilor succesorale de la moştenitorii nedemnului.
Sub dobânditorii de bunuri succesorale, prin acte între vii încheiate cu moştenitroii
universali, cu titlu universal sau cu titlu particular ai nedemnului, se pot însă apăra împotriva
adevăraţilor moştenitori, ca orice terţi sub dobânditor de bună-credinţă.Ei pot invoca
uzucapiunea de 10 – 20 de ani, imobilelor beneficial art.1909 Cod civil în situaţia bunurilor
mobile, precum şi teoria moştenitorului aparent.

- 77 -
CAPITOLUL V. REPREZENTAREA SUCCESORALĂ.

1.SCURT ISTORIC.

În ţara noastră, până la mijlocul secolului XV, când au apărut primele date despre
transmisiunea testamentară, dreptul feudal din Ţara Românească şi cel din Moldova era
influenţat de dreptul bizantin şi nu cunoştea decât transmisiunea succesorală ab intestat.
În sistemul succesoral legal, ordinea chemării la moştenire a fost diferită de la o societate la
alta, în funcţie de interesele societăţii. Clasele de succesori erau, în toate sistemele, aceleaşi:
descendenţii, ascendenţii şi colaterali, cu chemarea mai întâi a rudelor din căsătorie
(moştenitori legitimi). Copii din afara căsătoriei avea un drept reciproc la moştenire doar în
raport cu mama şi cu rudele ei.
Până la destrămarea societăţii feudale, prioritară era păstrarea averii familiei, iar
tehnica realizării acestui scop era chemarea la succesiune, din fiecare clasă, cu prioritate a
succesorilor bărbaţi ca şi un drept inegal al fetelor la succesiune. În cazul în care nu existau
succesori de sex masculin averea imobiliară trecea în patrimoniul domnului. Acesta putea să
înlăture transferul (prădălnicie, în Ţara Românească, respectiv uric, în Moldova) prin
încuviinţarea pe care o dădea ca averea să fie trecută unei fiice. Existenţa acestor transferuri
era o mărturie că transmiterea succesorală testamentară nu era aplicabilă. În perioada
destrămării societăţii feudale proprietatea individuală ia locul celei a familiei şi odată cu ea
sunt înlăturate şi regulile succesiunii legale ce ocroteau proprietatea de grup a familiei.

2.DEFINIȚIA, IMPORTANȚA ȘI CARACTERIZARE.

Reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii în virtutea căruia un moștenitor


legal (sau mai mulți) de un grad mai îndepărtat - numit reprezentant – urcă în gradul, locul și
drepturile ascendentului său – numit reprezentant – care este decedat la deschiderea
moștenirii, pentru a culege partea care I s-ar fi cuvenit acestuia din moștenire, dacă s-ar mai
aflat în viață (art.965-969 Noul C. civ).
Utilizarea reprezentării succesorale rezultă din înlăturarea unor consecințe injuste ale
principiului egalități dintre rudele din același grad și ale principiului proximității gradului de
rudenie. Astfel, spre exemplu, dacă de pe urma lui decujus ar rămâne următori: (Schema 22)

- 78 -
Dacă nu ar exista instituția reprezentări succesorale , moștenirea va fi culeasa în cote
egale de A și B ori normal este ca partea din moștenire ce I s-ar fii cuvenit lui C dacă ar fi
trăit să fie culeasă de descendenții acestuia, respective D și E. Astfel, A și B vor culege câte
1/3 din moștenire , restul de 1/3 care I s-ar fi cuvenit lui C, fiind cules în mod egal de D si E
(fiecare cate 1/6).
Ascendentul predecedat poartă denumirea de reprezentat , iar moștenitorul care vine
la moștenire prin reprezentare se numește reprezentant .
În doctrină59, în definiție se mai menționează reprezentantul culege partea de moștenire ce s-
ar fi cuvenit reprezentatului în concurs cu succesori din aceiași clasă mai apropiați în grad de
cujus.
Considerăm această exprimare ca fiind inexactă deoarece reprezentarea succesorală
intervine și în cazul în care toți moștenitorii ce au fost chemați la succesiune sunt de același
grad , venind la succesiune prin reprezentare . Dreptul la moștenire nu poate depinde de
hazard (predecesul sau supraviețuirea unor rude), iar moartea prematură a părinților nu
trebuie să dăuneze unora dintre copii și nici să profite altora.
Din cele arătate ,rezultă că reprezentarea succesorală este o instituție deosebită de
reprezentarea din dreptul comun care se referă la reprezentarea vocației altuia la încheierea de
acte juridice (reprezentarea persoanelor incapabile, mandatul, etc.).

3.DOMENIUL DE APLICARE AL REPREZENTĂRII SUCCESORALE.

Reprezentanți vor moșteni de la defunct ceea ce ar fi moștenit cel care îl reprezintă


dacă ar fi trăit în momentul decesului lui de cujus.
Ascendenți privilegiați (părinți defunctului), ascendenți ordinari (bunicii și străbunicii
defunctului) și soțul supraviețuitor.
Reprezentarea succesorală va avea loc, pe de o parte, în cazul în care există
moștenitori în viață de grad mai apropiat cu defunctul, și , pe de altă parte, în căzu în care toți
sau o parte din moștenitori de grad mai apropiat cu de cujus sunt predecedați. Spre exemplu,
putem lua următoarele situații:
a) la moștenirea lui de cujus vin: un fiu și trei copii ai unu fiu predecedat al defunctului:
(Schema 23)

59
M. Eliescu, ‘’Moștenirea…’’, pag.90
- 79 -
Moștenirea se va împărți după numărul tulpinilor, A culegând ½ iar restul de ½ c iar
fi fost luat de B dacă ar mai fi fost în viață fiind cules de descendenții acestuia, C,D,E
respective câte 1/6 fiecare.
b)la moștenirea lui de cujus vin: trei nepoți, copii ai unui fiu predecedat al defunctului, și alți
doi nepoți , copii ai altui fiu predecedat al defunctului: (Schema 24)
Moștenirea se va împărți tot pe două tulpini: tulpini A și tulpina B. Astfel, partea din
moștenire ce I s-ar fi cuvenit lui A va fi culeasă de descendenții acestuia, C, D, E (fiecare
luând câte 1/6 din moștenire), iar partea de moștenire ce I s-ar fi cuvenit lui B va fi culeasă de
descendenții acestuia, F, G (culegând fiecare câte ¼ din moștenire).
Potrivit art.966 NCC., reprezentarea este admisă în privința descendenților copiilor
defunctului și în privința descendenților din frați și surori. Întrucât reprezentarea derogă de la
principiile generale ale devoluțiuni legale a moșteniri, dispozițiile care o prevăd sunt de strică
interpretare . În consecință nicio altă persoană nu poate beneficia de ea. Astfel, ascendenții
ordinari sau verii primari nu pot veni la moștenire prin reprezentarea părinților defunctului,
respectiv prin reprezentarea propriilor părinți (unchi sau mătușile defunctului). Tot astfel ,
șotul supraviețuitor nu poate beneficia de reprezentare pentru a moșteni un frate sau părinții
ori alte rude ale soțului predecedat si nici nu poate fi reprezentat.
Neoperarea reprezentării succesorale: Considerăm că reprezentarea succesorală nu-si
găsește aplicabilitatea în situația în care există descendenți predecedați ai defunctului dar
moștenirea se împarte la fel indiferent dacă ar exista sau nu instituția reprezentării
succesorale. Spre exemplu , dacă la moștenirea lui de cujus vin moștenitorii din schema
alăturată. (Schema 25)
C,D,E,F vor lua fiecare câte ¼ din moștenire, venind la moștenire în nume propriu și
nu prin reprezentare întrucât reprezentarea a apărut tocmai pentru a înlătura neajunsurile
principiilor proximități gradului de rudenie și al egalități rudelor din aceiași clasă și aceiași
grad, ori în speța de mai sus nu există astfel de inechități, astfel încât instituția reprezentării
succesorale nu-și găsește aplicabilitatea.
Caracterul nemărginit al reprezentării succesorale: Reprezentarea succesorală
operează la infinit, beneficiul acesteia bucurându-se toți descendenți lui de cujus, fără limită
de grad. Astfel, spre exemplu, se poate întâlni următoarea situație (Schema 26):
F va veni la moștenire prin reprezentarea lui C și A; E va veni prin reprezentarea lui
B; iar G, H vor veni prin reprezentarea lui D si B astfel încât moștenirea se va împărți astfel:
F-1/2; E-1/4; G și H fiecare câte 1/8.

- 80 -
4.CONDIȚIILE REPREZENTĂRII SUCCESORALE.

Descendenți copiilor defunctului și descendenți din frați și surori, pot benefica de


reprezentare numai dacă sunt îndeplinite trei condiții, două în persoana celui reprezentat și
una în persoana reprezentantului.

4.1.CEL REPREZENTAT SĂ FIE DECEDAT LA DATA DESCHIDERII


MOȘTENIRII.

În această privință legea prevede că “nu se reprezintă decât persoanele moarte’’


(art.954.NCC.) deci o persoană în viață la data deschideri moșteniri nu poate fi reprezentată.
Subliniem că această dispoziție nu trebuie să fie interpretată în sens de “ predeces”, căci o
asemenea formulare ar atrage după sine imposibilitatea reprezentări comorienților și a
persoanelor decedate în aceleași timp, în aceste cazuri neputându-se stabili ordinea deceselor.
De exemplu, tatăl și unul dintre cei doi fii ai săi decedează cu ocazia unei catastrofe
aeriene. Dacă descendenții fiului decedat nu ar putea veni prin reprezentarea la moștenirea
bunicului fiindcă – prin ipoteză – nu se poate dovedi predecesul, această moștenire ar fii
culeasă integral de celălalt fiu rămas în viață, în virtutea principiului proximități gradului de
rudenie, cea ce ar fi o soluție profund inechitabilă.
În realitate, fiul decedat la data deschiderii succesiunii tatălui sau care nu are
capacitate succesorală ființă nu se poate dovedi existența lui în acel moment (supraviețuirea),
așa cum nu se poate dovedi nici predecesul - poate fi reprezentant. Aceasta pentru că, fiind
prezumat mort în aceleași moment cu persoana despre a cărei moștenire este vorba, nu mai
există la data deschideri succesiunii, deci este o persoana moartă iar nu în viață. Este motivul
pentru care în cazul comorienților se admite reprezentarea și trebuie să fie admisă și în cazul
persoanelor decedate în același, dar care nu sunt comorienți (în sensul art. 21 din decretul
31/1954). Deoarece nu se reprezintă decât persoanele moarte, o persoană care este în viață nu
poate fi reprezentată, chiar dacă ea nu moștenește, renunțând la moștenire sau fiind că este
edem60 . Tot astfel persoana dispărută nu poate fi reprezentată, deoarece se socotește a fi în
viață cat timp nu intervine o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă (art.19 din
decretul nr31 din 1954) 61.

60
Copiii nedemnului nu pot venii la moștenire prn reprezentare, chir dacă nedemnul este decedat la data
deschideri sucesiuni.
61
Astfel fiind, dispărutul moștenește fiidndcă are capacitate sucesorală fie și ’’provizorie’’ moștenirea putând fi
reclamată în numele lui, de către curatorul instituit. În trecut, în lipsa vreunui test legal în codul civil, sa admis

- 81 -
Dacă ulterior intervine o asemenea hotărâre, iar ca data morții se stabilește o dată
anterioară sau concomitentă cu data deschideri succesiunii, reprezentarea va fi posibilă în
schimb dacă data morți stabilită prin hotărâre se va situa după momentul deschiderii
succesiunii cel declarat mort va moșteni el, iar descendenți lui va culege aceasta moștenire nu
prin reprezentare ci odată și în cadrul patrimoniului lăsat de aceasta (prin retransmitere).
Interdicția reprezentării persoanelor în viață la data deschideri moștenirii mai are
drept consecință că reprezentarea nu poate opera per saltum sau omisoomedio,ci numai din
grad în grad vacant trecând prin toate gradele intermediare. 62 De exemplu, defunctul are un
copil în viață și un nepot și un strănepot în viață, urmași celui al doilea copil predecedat.
(Schema 27)
În această ipoteză, dacă nepotul este în viață și renunță la moștenire sau este nedemn
față de defunct , moștenirea va fi culeasă de unicul copil în viață (rudă de gr. I), și strănepot
(rudă de gradul III) Neputând veni la moștenire prin reprezentare, pentru că nu poate sări
peste locul ascendentului în viață renunțător sau nedemn63.

4.2.LOCUL CELUI REPREZENTAT SĂ FIE UN LOC UTIL.

Reprezentarea se admite numai în cazul în care cel reprezentat, dacă ar fi in viață la


data deschiderii moștenirii ar fi avut vocație concretă la moștenire, adică ar fi putut moșteni.
Deci singurul motiv pentru care nu poate moșteni este că nu mai este în viață (nu mai are
capacitate succesorală).
Rezultă că locul nedemnului decedat în momentul deschiderii succesiunii nu este util
si deci, în sistemul criticabil al Codului civil, copilul lui nu il poate reprezenta 64. Tot astfel,
locul nu este util dacă cel reprezentat este un frate (sora) al defunctului, decedat la data
deschideri succesiunii care însă a fost înlăturat de la moștenire prin exheredare testamentară*
schema alăturată. (Schema 28)

reprezentarea absențilo pentru ca incertitudinea asupra existenței sale să nu atragă după sine îndepărtarea de la
moștenire și a absentului și a descendenților săi.
62
M Eliescu, op. Cit., I, p.92; C. sătescu, op. Cit., p.127
63
Cu privire la efectele nedemnitații față de nepotii, strănepoții nedemnului.
64
Dacă reprezentantul are ascendență pe douaă linii (de exemplu, strănepotul defunctului – nascut din căsătoria
încheiată în condițiile art. 6.2 din C.fam., între doi nepoți ai defunctuli- și care vin la moștenire în concurs cu al
treilea copil în viață al defunctului), dar pe o linie locul celui reprezentat nu este util , el poate urca pe cealaltă
linie pentru a beneficia de gradul, locu si drepturile unuia dintre ascendenții săi.
Reprezentarea pe o line este posibilă și atunci când un ascendent pe cealaltă linie nu este decedat la data
deschideri moștenirii, partea de moștenire cuvenită pe această linie fiind culeasă de ascendentul în viață (dacă si
celelalte condiții pentru a moștenii sunt întrunite). În această ipostază însă, poate opera retransmiterea
moștenirii. Dacă reprezentantul are descendență pe două linii , locul ambilor reprezentanți fiind utili, el –
reprezentantul- va putea urca pe ambele linii, pentru a beneficia de efectele reprezentarii asa cum ar fi profitat de
moștenire și persoanele reprezentate daca ar fi în viată la data deschiderii moștenirii.

- 82 -
În schimb, dacă exheredare privește un descendent al defunctului (de exemplu , un
copil) reprezentarea va putea avea loc, pentru că descendenții sunt moștenitori rezervatari și
deci locul este util în privința primii din moștenire care este rezerva.
In literatura de specialitate s-a pus problema dacă reprezentarea este posibilă în cazul
în care între comorienți există raporturi de rudenie care pot duce la reprezentare .
Într-o primă opinie, se considera că în această situație reprezentarea nu este posibilă
deoarece că una dintre condițiile reprezentării este si cea ca locul reprezentatului să fie util,
ori comorienții nu se pot moștenii tocmai pentru motivul că se poate prezuma a fi murit în
același timp, de unde rezultă, că niciunul dintre ei nu are capacitatea succesorală în raport cu
succesiunea celuilalt.
Potrivit celei de a doua opinii, reprezentarea în acest caz este posibilă deoarece
dispozițile art. 954 alin. 1 NCC. conform cărora ’’nu se reprezintă decât persoanele moarte ’’
nu trebuie interpretate în sens de ’’predeces ’’, deoarece o astfel de formulare ar atrage după
sine imposibilitatea reprezentării comorienților. Astfel, în cazul comorienților nu se poate
dovedi nici predecesul unuia dintre ei, și nici supraviețuirea unuia dintre ei , deci
reprezentarea este posibilă.
În ceea ce ne privește, considerăm ce reprezentarea este posibilă în cazul
comorienților din următoarele motive:
-locul reprezentatului în cazul comorienților este util, comorientul reprezentat dacă ar fi fost
în viață ar fi venit el însuși la moștenirea celuilalt comorient;
- în nici un text de lege nu se dispune ca reprezentatul să aibă capacitate succesorală deoarece
dacă ar avea-o ar veni el însuși la moștenirea lui de cujus ;
-scopul reprezentării este acela de a înlătura tocmai consecințele injuste ale principiului
proximității gradului de rudenie și al principiului egalității rudelor de același grad, ori aceste
consecințe trebuie înlăturate și în cazul comorienților.

4.3.REPREZENTANTUL SĂ ÎNDEPLINEASCĂ TOATE CONDIȚIILE


NECESARE PENTRU A CULEGE MOȘTENIREA LĂSATĂ DE
DEFUNCT.

Deoarece urmează sa-l moștenească pe defunct, iar nu pe ce reprezentant,


reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea, adică să îndeplinească toate condițiile pentru a
putea veni la moștenirea legală a defunctului,având nevoie să împrumute, în acest scop,
numai locul și gradul mai apropiat al ascendentului său. Aceste condiții sunt (cu precizările

- 83 -
necesare): Să aibă capacitatea succesorală. Spre deosebire de cel reprezentant el nu poate să
fie comorient sau persoană decedată în același timp cu defunctul (codecedat)65.
Așadar, vor putea beneficia de reprezentarea succesorală, deci au capacitate
succesorală, următoarele categorii de persoane:
-persoanele fizice în viață la data morți lui de cujus;
-persoanele dispărute;
-persoanele concepute dar nenăscute la data deschideri succesiunii;
-persoanele juridice în ființă la data deschiderii succesiunii.
Să aibă vocația succesorală generală proprie la moștenirea lăsată de defunct, fiindcă o
persoană care nu ar putea moșteni în nume propriu, nu poate culege moștenirea nici prin
reprezentare. Această vocație generală urmează să se transforme în vocație corectă prin
reprezentare.
În lumina acestei condiții , se impune să fac două precizări.
În primul rând, subliniem că descendenții din frați si surori pot veni la moștenire prin
reprezentare numai până la gradul IV inclusiv (strănepot de frate - soră), fiindcă, pe linie
colaterală, lega conferă vocație succesorală generală numai până la acest grad.
A doua precizare referitoare la vocația succesorală proprie vizează situația
descendenților din adopție, indiferent că este vorba de descendenți în line directă (adopție
făcută de cel care lasă moștenirea ori de descendenții săi) sau de descendenți pe line
colaterală (adopție făcui de colateralii privilegiați ai defunctului).
În materie de adopție (înfiere), Codul fam. intrat în vigoare la 1-feb 195466, a adoptat
sistemul dualist 67 reglementând doua feluri de adopție (înfiere), numite adopție cu efecte
restrânse (art. 75-78) și adopție cu efecte depline (art. 79).
În cazul adopției cu efecte restrânse adoptul și descendenții lui devin rudă numai cu
adoptatorul (adoptatorii), nu și cu rudele acestuia (acestora). În schimb, adoptatorul
(adoptatorii), și cu rudele acestuia (acestora) ca și un copil firesc, încetând raporturile de
rudenie cu părinți firești și rudele acestora (cu familia firească).

65
Dacă este comorient sau decedat în același timp cu cel reprezentant (evident, după deschderea moștenirii),
patrimoniul defunctului va fi moștnit în nume propriu, de aceasta din urmă dacă toți trei au murit concomitent,
descendenții pot veni la moștenire prin reprezentare.
66
Potrivit art.9 din decretul nr 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului fam. și a Decretului privitor la
persoanele fizice și persoanele juridice, adopțiile și înfierile încuviințate înainte de intrarea în vigoare a Codului
familiei au răma supuse legilor în vigoare la data când au fost încuvințate numai în ce privește validitatea lor.
Celelalte dispoziții din Codul fam. au devenit aplicabile și adopțiilor (înfierilor) încuvințate anterior intrării lui
in vigoare.
67
Sistemul dualist, în diferite variante, este adoptat, de exemplu, în Franța, Belgia, Portugalia, Germania, Italia,
Spania, iar sistemul unitar în Anglia, Olanda, Elveția, Austria și rep. Moldova

- 84 -
Prin Ordonanța de urgență cu privire la regimul juridic al adopției nr. 25/1997
(modificată prin Legea nr. 87/1998 pentru aprobarea OUG nr. 25/1997 cu privire la adopție)
s-a consacrat sistemul unitar în materie de adopție (cu efectele depline ale filiației firești); de
la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției se stabilește
filiația între cel care adoptă și copil (se subînțelege și descendenții lui), precum si rudenia
dintre copil și rudele adoptatorului, încetând filiația dintre copil și părinți săi naturali (art. 1),
serviciul de stare civilă competent întocmind un nou act de moștenire al copilului în care
adoptatorii sunt trecuți ca fiind părinți să firești (art. 21 alin.2). Rezultă că, potrivit noii
reglementări, adopția este asimilată filiației și rudenie firești, deci adopția poate să fie numai
cu efecte depline (de la 12 iunie 1997.)
În schimb potrivit principiului neretroactivității legi (art. 6 NCC), care dobândind o
valoare constituțională prin art. 15 alin. 2 din Constituție, adopțiile încuviințate în trecut cu
efecte restrânse nu s-au transformat în adopții cu efecte depline, căci legiuitorul nu a dispus și
nici nu poate dispune în acest sens, fiind obligat să nu emită legi cu caracter retroactiv felul
adopției (încuviințată înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 25/1997).
Astfel, având în vedere efectele deosebite ale celor doua feluri de adopții, în privința
reprezentării se impun următoarele concluzii:
-În cazul adopției cu efecte depline, adoptatul si descendenți lui pot beneficia de reprezentare
ca si copii din filiația firească, pentru că adoptatul și descendenții săi devin rude nu numai cu
adoptatorul, dar și cu rudele acestuia (art. 75 și 79 C. fam și art.1 OUG nr 25/1997.)
-În cazul adopție cu efecte restrânse întrucât adoptatul si descendenții săi devin rudă numai cu
adoptatorul (art. 75 C. fam.), nu și cu rudele acestuia (art. 77 C. fam.)- descendenții
adoptatorului pot veni la moștenire prin reprezentare numai dacă adopția cu efecte restrânse a
fost făcută de de cuius (Schema 29) el având calitatea de adoptator.
În schimb, dacă adopția cu efecte restrânse a fost făcută de cel reprezentant
(descendent al defunctului sau frate-soră ori nepot de frate–soră), respectiv de părinții
defunctului, reprezentarea nu mai poate ave aloc, fiindcă reprezentantul nu are vocație
proprie la moștenirea lăsată de defunct (Schema 30 și 31).
În schema 29, descendenți copilului adoptat de de cuius cu defecte restrânse , pot
beneficia de reprezentarea pentru a culege ½ din moștenire în concurs cu copilul în viață al
defunctului. În schimb, în schema 30 , moștenirea va fi culeasă în întregime de copilul în
viață al defunctului, adoptatul (și descendenți lui) neputând venind la moștenire
reprezentarea, fiindcă adopția cu efecte restrânse a creat legături de rudenie numai cu al
doilea copil al defunctului (adoptator) , nu și cu defunctul. Tot astfel în schema 31, nepotul de

- 85 -
frate nu poate beneficia de reprezentare fiindcă părintele sau (F2) a devenit rudă prin adopția
cu efecte restrânse numai cu părinții defunctului (adoptatori), nu si cu defunctul.
Precizăm că, adoptatul cu efecte restrânse si descendenți săi pot veni prin reprezentare
(și, bineînțeles nici în nume propriu) la moștenirea lăsată de rudele adoptatorului, ei
beneficiază de reprezentare în raport cu rudele si familia firească, pentru că aceasta adopție
nu întrerupe legăturile de rudenie a adoptatorului si descendenților săi cu familia firească (art.
75 alin. 2 C. fam.)
În schimb o asemenea posibilitate nu există în cazul adopției cu efecte depline, fiind
că prin efectul acestei adopți încetează orice legătură de rudenie a adoptatorului și
descendenților săi cu familia fireasca din care provine68 . Face excepție ipoteza în care unul
dintre soți adoptă cu efecte depline copilul firesc al celuilalt soț, caz în care raporturile de
rudenie ale adoptatului si descendenților săi se mențin cu părintele firesc care este soțul
adoptatorului și, pe cale de consecință, cu rudele acelui părinte și încetează față de celalalt
părinte firesc si rudele acestuia.
Deși legea nu prevede expres menținerea raporturilor de rudenie cu rudele părintelui
firesc, soț al adoptatorului cu efecte depline, concluzia se impune, întrucât filiația firească
menținută nu poate avea efecte mai restrânse decât adopția cu efecte depline. Or, dacă ambii
soți ar avea calitate de adoptatori, adoptatul cu efecte depline ar deveni rudă cu rudele
amândurora. Pe de altă parte, cacă copilul adoptat cu efecte depinde de soțul unuia dintre
părinți săi firești ar păstra legăturile de rudenie numai cu părintele său firesc soț al
adoptatorului, nu și cu rudele acestui părinte, ar trebui să ajung la concluzia - desigur
inadmisibilă că acest copil adoptat nu păstrează nici legăturile de rudenie cu ceilalți copii
firești ai părintelui firesc (și care nu au fost adoptați de soțul acestuia), deși sunt frați din
filiația firească, evenimentul chiar frați buni (din aceiași părinți).
Să nu fie nedemn față de defunct,nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală
cât şi de la cea testamentara art. 960 alin. 1 NCC., să nu fi renuțat la moștenirea acestuia și să
nu fi fost exherdat de acesta (dacă este vorba de descendenți frați-surori).
Deoarece nu este în discuție moștenirea lăsată de cel reprezentat, reprezentantul poate
fi nedemn față de acesta (nedemnitatea producând efecte relative, numai în raport cu persoana
față de care sa săvârșit fapta) poate să renunțe la moștenirea acestuia și poate să fie exheredat
de acesta într-un cuvânt reprezentantul nu trebuie să îndeplinească condițiile necesare pentru
al moșteni pe cel reprezentat.

68
Evident, în cazul adopție cu efecte depline raporturile adoptatului cu rudele firești încetreză numai de la data
când hotărârea judecătorească de încuvințare rămîne irevovabilă, făra efect retroactiv. Astfel fiind vocația
sucesorală a adoptatului- întemeiata pe rudenia firească asupra moșteniri deschise anterior încuvințări adopției
ramîne neatinsă.

- 86 -
4.4.MODUL CUM OPEREAZĂ REPREZENTAREA.

În care condițiile arătate sunt îndeplinite, reprezentarea este admisă (art.665 alin.2 și
art.667 C.civ.) : a) în toate cazurile b) la infinit c) operează de drept și imperativ.
Potrivit legii, reprezentarea ’’ este admisă în toate cazurile’’ deci nu numai atunci când unul
sau mai mulți descendenți ai unui copil decedat al defunctului vin la moștenire în concurs cu
unul sau mai mulți descendenți în viață ai defunctului de gradul mai apropiat ( schema 2) și
când fără beneficiul reprezentări nici nu ar putea moșteni dar și atunci când descendenții
copilului sau copiilor decedați ai defunctului sunt de aceiași grad.
Tot astfel, dacă în lipsă de moștenitori din clasa I la moștenire sunt chemați colaterali
privilegiați și problema reprezentări se pune pentru descendenți din frati- surori.
În privința rudelor de grad egal reprezentarea se admite pentru ca împărțirea
moștenirii să se facă pe tulpini, cu respectarea principiului egalități între moștenitori de
gradul cel mai apropiat cu defunctul, iar nu pe capete, în părți egale în raport cu numărul
descendenților care vin efectiv la moștenire. De exemplu, dacă cei doi (copii sau frați) ai
defunctului sunt decedați la data deschideri moșteniri și unul a lăsat un copil, iar al doilea trei
copii, moștenirea se va împărți între nepoți (respectiv între nepoți de frate) ai defunctului nu
în părți egale (1/4 pentru fiecare) ci în două părți, prima jumătate revenind unui nepot, iar
cea lată jumătate fiind împărțită intre ceilalți trei nepoți, câte 1/6 pentru fiecare.
Dacă însă condițiile reprezentării nu ar fii îndeplinite (de exemplu, ambii copii sunt
nedemni), nepoți vor veni la moștenire în numele propriu împărțind în mod egal moștenirea
(în câte ¼ pentru fiecare). Iar dacă reprezentarea nu ar fi admisă pe o tulpină (de exemplu,
numai primul copil al defunctului a fost nedemn), vor veni la moștenire nepoții de pe cealaltă
tulpină, care-beneficiind de reprezentare-vor exclude de la moștenire pe copilul nedemnului.
Reprezentarea este admisă la infinit (nemărginit). Aceasta înseamnă că numai nepoții dar si
strănepoți, răstrănepoți etc. Pot veni la moștenire prin reprezentare (art.665, 666 C.civ.
Schema 32)
Evident, condițiile reprezentării trebuie să fie îndeplinite pentru fiecare salt în grad.
De aceia, descendenți din frați beneficiază de reprezentare numai până la gradul IV (strănepot
de frate), rudele colaterale de grad mai îndepărtat neavând vocație legală la moștenirea
defunctului. Pentru ca-în toate cazurile în care reprezentarea este admisă împărțirea să se facă
pe tulpini , ea operează de drept și imperativ, voința descendenților putând influința regulile
reprezentări numai prin renunțare al moștenire, dar nu si prin acceptarea ei cu efecte parțiale
(de exemplu, fără beneficiul reprezentării) sau sub condițiile (de exemplu împărțirea să se
facă în alte cote decât cele rezultând din regulile reprezentări). (Schema 33)
- 87 -
Considerăm că reculule reprezentării succesorale legale nu pot fi modificate nici prin
voința defunctului. În literatura de specialitate sa susținut că el ar putea în limitele cotități
disponibile si fără a adauge atingere rezervei să înlăture reprezentarea legală sau să o admită
în alte cazuri de cât cele prevăzute de lege. După părerea mea, asemenea dispoziții
testamentare trebuie să fie interpretate nu în sens de înlăturare a reprezentării legale sau
admitere a ei în alte cazuri si condiții decât cele prevăzute de lege, și ca exheredări, respectiv
legate făcute prin testament. De exemplu, defunctul lasă prin testament, verilor primari, copii
unchiului predecedat, partea ce s-ar fi cuvenit acestuia în concurs cu mătușile în viață la
deschiderea succesiuni sau defunctul gratifică, în mod corespunzător unele rude colaterale de
gradul IV (de exemplu, răstrănepoți unu frate predecedat). Întrucât verii primari (moștenitori
din clasa a IV-a a ) și rudele colaterale de gradul V nu beneficiază de reprezentare, ei vor
culege partea corespunzătoare din moștenire ca legate cu titlul universal iar nu ca moștenitori
legali care – grație voinței testamentorului- ar fi venit la moștenirea legală prin reprezentare.
În toate cazurile - și independent de problema calificării drepturilor moștenitorilor
astfel gratificați - voința defunctului exprimată prin testament va produce efecte, într-adevăr,
numai cu respectarea drepturilor moștenitorilor rezervatari. (Schema 34)
Dacă defunctul a avut doi copii predecedați, dintre care unul a lăsat un copil iar
celălalt doi copii (schema 34) el poate dispune împărțirea moșteniri în cote egale între cei trei
nepoți (ia nu pe tulpini) fiindcă rezerva primului nepot este de 1/3 și deci nu a fost atinsă prin
dispoziția testamentară. Dar dacă cel al doilea copil al defunctului ar fi lăsat trei copii și
defunctul ar fii dispus împărțirea moșteniri între nepoți în cote egale, primul ar lua tot 1/3
(rezerva sa ) și numai 2/3 ceilalți 3 nepoți (cate 2/9). În ambele cazuri dispoziția din testament
are semnificația unei exheredări parțiale (de la ½ la1/3) pentru primul nepot si de legate
pentru ceilalți (mărimea cotei de la ¼ la 1/3, respectiv de la 1/6 la 1/9.) nu intru însă în
amănunte problemele fiind de domeniu devoluțiuni testamentare a moșteniri. (Schema 35)

4.5.EFECTELE REPREZENTĂRII SUCCESORALE.

Potrivit art.968 alin.1 NCC în toate cazurile în care reprezentarea este admisă, partajul
se face pe tulpina. Aceasta înseamnă că reprezentanți unei persoane , indiferent de numărul
lor vor lua din moștenire partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat dacă ar fi fost în
viață la deschiderea moșteniri; ei nu pot pretinde mai mult, dar nici sa fie obligați să ia mai
puțin.69 Deci stabilirea părți de moștenire se face pe tulpina aceasta mai înseamnă că, dacă se

69
Bineînțeles cu excepția dispozițiilor testamentare contrare care nu aduc atingere rezervei sucesorale (dacă este
cazul)

- 88 -
pune problema reprezentării a doua sau mai multe persoane decedate la data deschiderii
moștenirii, reprezentanții lor vor împărți moștenirea pe capete (în funcție de numărul lor), ci
pe tulpini de exemplu dacă defunctul a avut doi copii predecedați, dintre care a lăsat un copil
iar celălalt doi copii acești nepoți ai defunctului vor moșteni nu în părți egale ci primul nepot
va lua ½ din moștenire, iar ceilalți doi câte ¼ fiecare, adică tot atât cat ar fi luat și ascendentul
lor dacă ar fi fost în viață.
Dacă o tulpină “ a produs mai multe ramuri , sub divizia se face iarăși pe tulpină în
fiecare ramură” (art. 968 alin. 3.NCC.), partea cuvenită descendenților din aceiași ramură
împărțindu-se între ei în mod egal. Dacă în exemplul precedent, unul dintre nepoți (ramura
N3) ar fi si el decedat la data deschideri moșteniri lăsând doi copii (strănepoți față de
defunct), aceștia vor moșteni tot pe tulpini (subtulpini), adică parte a ce s-ar fi cuvenit
ascendentului lor (Schema 35).
În toate cazurile, moștenitorii care beneficiază de reprezentare legală, indiferent de
gradul de rudenie față de defunct, sunt – prin definiție-moștenitorii legali.
Deși la materia reprezentării codul civil nu precizează, este evident că moștenitorii
prin reprezentare dobândesc nu numai drepturi, dar si obligații în raport cu vocația
succesorală a fiecăruia (art. 774 și urmează C. civ.), răspunzând pentru pasivul moșteniri
(datorii și sarcini) în limita activului moșteniri (intra , vires hereditatis) reprezentantul care a
acceptato sub beneficiul de inventar, și peste aceste limite (ultra vires ereditate)
reprezentantul care a acceptato pur si simplu. În ambele cazuri, indiferent că au acceptat sau
au renunțat la moștenirea lăsată de cel reprezentat (art.668Cciv.).
În legătură cu efectele reprezentării mai menționez că reprezentarea operează de
dirept și imperativ, reprezentantul nu este obligat să accepte moștenirea (atr 686Cciv.), iar în
caz de pluralitate de reprezentanți, fiecare păstrează dreptul de opinie sucesorală, putând
acepta pus si simplu sau sub beneficiu de iventar ori renunța la moștenire .

- 89 -
ARGUMENTARE

SPEŢA NUMĂRUL 1

Curtea de Apel Cluj, Sectia Civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi
familie, decizia nr. 1912 din 27 mai 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 264 din 16 martie 2011 a Tribunalului Cluj s-a respins excepţia
lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Cluj-NapocA invocată de acesta şi s-a respins
acţiunea civilă extinsă, formulată de reclamanta C.L.L., în contradictoriu cu Municipiul Cluj-
Napoca şi Primarul Municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect Legea 10/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia
5187/18.12.2009 emisă de Primarul Mun Cluj-Napoca s-a respins notificarea 2180/2001
formulată de reclamantă pentru imobilul înscris iniţial în CF 9589 nr.top 1662 situat în Cluj-
Napoca, str. B., nr. 35.
Pentru a pronunţa această dispoziţie s-a motivat că reclamanta nu face dovada calităţii
de moştenitoare a foştilor proprietari tabulari ai imobilului revendicat.
Potrivit extrasului CF nr.9589 Cluj asupra imobilului teren şi construcţie înscris pe parcela cu
nr. top 1662 proprietari tabulari sub B 1 şi 2 au fost înscrişi S.T. şi soţia născută B.S..
Imobilul a fost preluat in baza Decretului 32/1950 cu titlu de naţionalizare in favoarea
Statului Român.
Din actele de stare civilă depuse de reclamantă rezultă că S.T. a decedat la data de
4.06.1969. La data decesului acestuia a rămas în viaţă S.L., soţie, decedată la rândul său la
data de 13.09.1970. S.T. a avut ca soră pe S.E., căsătorită C., decedată în anul 1980. C.E. a
avut o singură fiică, reclamanta.
Reclamanta justifica calitatea de moştenitor doar a unchiului său S.T., nu şi a soţiei
acestuia S.S., având în vedere regulile devoluţiunii legale reglementate de Codul Civil.
Instanţa de fond a pus în discuţia părţilor şi a dispus efectuarea uneia drese către Camera
Notarilor Publici Cluj, care a comunicat copiile certificatelor de moştenitor 867/1969 prin
care s-a dezbătut masa succesorală după S.T. şi certificat de moştenitor 819/1971, prin care s-
a dezbătut masa succesorală după S.S.A. soţia lui S.T. .
Prin certificatul de moştenitor 867/1969 s-a stabilit calitatea de unic moştenitor a
defunctului S.T. a soţiei S.S.A. soţie supravieţuitoare şi moştenitoare testamentară reţinându-
se că prin declaraţii autentice notariale, inclusiv a lui C.E., fraţi şi surorile defunctului au
renunţat la moştenire.

- 90 -
Tribunalul a constatat că reclamanta nu justifică calitatea de moştenitoare după
mătuşa sa S.S.A., prin certificatul de moştenitor 819/1971, stabilindu-se calitatea de
moştenitor a acesteia în favoarea altor persoane.
Susţinerile reclamantei că în cuprinsul certificatului de moştenitor nu s-a avut în
vedere imobilul, obiect al notificării sale, au fost apreciate de tribunal ca neavând relevanţă.
Tribunalul a apreciat însă relevant faptul că prin declaraţie autentică cuprinsă în
certificatul de moştenitor antecesoarea sa, a pierdut calitatea de moştenitoare a fratelui său şi
nu mai justifică calitatea de persoană îndreptăţită în condiţiile legii 10/2001.
Faptul că mama sa a renunţat la succesiunea fratelui său, nu justifică admiterea cererii
chiar dacă dezbaterea succesiunii nu a avut loc şi cu privire al imobilul în litigiu.
În acest sens, sunt şi interpretările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Decizia RIL 11/2008,
tot cu privire la aplicarea unei legi de retrocedare a bunurilor confiscate de regimul anterior,
care a stabilit că potrivit dispoziţiilor art. 696 din Codul civil, eredele care renunţă
la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moştenitor fiind
desfiinţat cu efect retroactiv, moştenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moştenire.
De aceea, cel care renunţă la succesiune nu intră în categoria persoanelor care sunt
moştenitori, el neputând dovedi această calitate întrucât, în acest caz, nu este vorba de
neacceptarea succesiunii în condiţiile art. 700 din Codul civil şi care este doar prezumat de
lege ca renunţător, ci, dimpotrivă, se dovedeşte cu certitudine (declaraţie notarială) că nu este
moştenitor, dat fiind faptul că a renunţat expres la succesiune.
Prin efectul renunţării, moştenitorul este socotit că nu a fost niciodată moştenitor, iar
vocaţia sa succesorală este retroactiv desfiinţată. Regula indivizibilităţii patrimoniului
succesoral conferă acelaşi caracter indivizibil şi opţiunii succesorale care nu poate fi
condiţionată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral. Renunţarea vizează atât
bunurile existente în succesiune la data decesului, cât şi cele care, eventual, ar intra în
succesiunea respectivă.
Raportat la această constatare, tribunalul a apreciat că nu mai există nici un interes din
partea reclamantei în a se analiza şi pronunţa asupra cererii formulată de reclamantă, având ca
obiect constatarea preluării imobilului de către Statul Român fără titlu.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001,
apreciind că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale cerută de dispoziţiile Legii
nr.10/2001, a respins acţiunea civilă extinsă, formulată de reclamanta C.L.L., în
contradictoriu cu Municipiul Cluj-Napoca şi Primarul Municipiului Cluj-Napoca având ca
obiect Legea nr. 10/2001.

- 91 -
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta C.L.L. a declarat recurs, în termen legal,
solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii
acţiunii aşa cum a fost formulată, precum şi obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor
de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanţei că hotărârea criticată este
nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
C.pr.civ. În opinia reclamantei recurente, obiect al acceptării sau renunţării îl reprezintă doar
drepturile şi bunurile care se află legal în patrimoniul defunctului la data exprimării opţiunii
succesorale.
În speţă, în anul 1969, la data întocmirii certificatului de moştenitor nr. 867/1969 când
defuncta C.E. şi-a exprimat opţiunea de renunţarea la succesiunea după defunctul S.T.,
imobilul în litigiu nu se găsea în patrimoniul defunctului deoarece era întabulat ca proprietar
Statul Român, astfel încât antecesoarea reclamantei nu a renunţat la succesiune.
Instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiile art. 4 alin. 3 din Legea nr.
10/2001, deoarece prevederile conţinute în art. 696 şi art. 700 C.civ., cu caracter general, nu
îşi găsesc aplicarea conform principiului de drept specialia generalibus derogant. Prin
notificarea nr. 2180/09.11.2001 prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură a
imobilului în litigiu, reclamanta a înţeles să accepte succesiunea celor doi defuncţi.
În mod greşit instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu justifică calitatea de moştenitor după
defuncta S.S.A. deoarece descendenţii renunţătorului pot veni la moştenire în nume propriu
în condiţiile art. 698 C.civ., astfel încât în virtutea dreptului de acrescământ, partea
renunţătorului profită coerezilor care au acceptat succesiunea.
Pârâtul intimat Municipiul Cluj-Napoca, prin întâmpinare, a solicitat respingerea
recursului ca nefondat şi, în consecinţă, menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi
temeinică. În susţinerea poziţiei procesuale, pârâtul intimat a arătat că în mod corect şi cu
respectarea dispoziţiilor legale, tribunalul a reţinut că reclamanta nu justifică calitatea de
moştenitoare, având în vedere principiul indivizibilităţii patrimoniului succesoral.
Pârâtul intimat, Primarul Mun.Cluj-Napoca, deşi legal citat, nu şi-a delegat
reprezentant în instanţă şi nu a depus întâmpinare prin care să-şi exprime poziţia procesuală.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate
Curtea, în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reţine următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 2180/09.11. reclamanta C.L.L. a solicitat
restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. B., nr. 35, înscris în CF nr. 9589,
nr. top. 1662 constând din casă şi teren, iar în cazul în care restituirea în natură nu este
posibilă, acordarea de despăgubiri băneşti conform Legii nr. 10/2001. În cuprinsul notificării,

- 92 -
reclamanta a arătat că este moştenitoare legală a proprietarilor tabulară S.T. şi S. care au
decedat, în calitate de nepoată de frate.
Prin Dispoziţia nr. 5187/18.12.2009 emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca s-a respins
notificarea nr. 2180/09.11.2001 formulată de reclamantă pentru imobilul înscris iniţial în CF
nr. 9589, nr.top. 1662, situat în Cluj-Napoca, str. B., nr. 35, deoarece revendicatoarea nu a
făcut dovada calităţi de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr.
10/2001, nefăcând dovada calităţi de moştenitoare după foştii proprietari tabulari ai
imobilului.
Conform C.F. nr. 9589 Cluj, A+1, nr. top. 1662 constând din casă, curte şi grădină în
situat în str. A., nr. 55, în suprafaţă de 252 stjp. a fost întabulat dreptul de proprietate, în părţi
egale, în favoarea lui S.T. şi soţia născută B.S. prin încheierea de C.F. nr. 3649/08.03.1938.
În baza Decretului nr. 92/1950 privitor la naţionalizarea unor imobile şi a extrasului
din tabelul anexă, asupra imobilul mai sus arătat, s-a întabulat dreptul de proprietate, cu titlu
de drept naţionalizare, în favoarea Statului Român, în administrarea Sfatului Popular al
oraşului Cluj.
Ulterior, prin încheierea de CF nr. 98/06.01.1976, în baza planurilor de împărţire pe
apartamente, imobilul mai sus menţionat s-as dezlipit din C.F. nr. 9589 şi s-a împărţit în:
imobilul cu nr.top.nou 1662/1 constând în casă şi teren în suprafaţă de 157 mp. transcris în
CF col.nr. 127112 şi imobilul cu nr.top. nou 1662/2, teren în str. B., nr. 35, în suprafaţă de
750 mp., transcris în CF nr. 127114, în favoarea Statului Român şi în administrarea operativă
a mun.Cluj-Napoca.
În consecinţă, imobilul mai sus descris a fost preluat în mod abuziv de Statul Român
şi face obiectul Legii nr.10/2001, conform prevederilor art.2 lit.a din acest act normativ.
S.T. a decedat la data de 04.06.1969, aşa cum rezultă din certificatul de deces.
Conform certificatului de moştenitor nr. 867/24.10.1969 emis de Notariatul de Stat
Judeţean Cluj, moştenitoarea defunctului S.T. este S.S.A., în calitate de soţie supravieţuitoare
şi moştenitoare testamentară. În cuprinsul acestui act se menţionează că au renunţat la
succesiune – sunt decăzuţi din succesiune conform art. 700 C.civ.-, numiţii: S.N., S.I., C.E.,
M.M., H.M. şi S.S., toţi fraţi şi surori ai defunctului. S.S.A. a decedat la data de 13.09.1970..
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 819/15.10.1971 emis de Notariatul de Stat
Judeţean Cluj, moştenitorii defunctei S.S.A. sunt: M.L., B.M. şi O.M.L., în calitate de
legatari. S.T. a fost fratele numitei S.E., căsătorită C., care a fost mama reclamantei şi care a
decedat la data de 22.10.1980, aşa cum reiese din actele de stare civilă.
Art. 696 C.civ. prevede că eredele ce renunţă este considerat că nu a fost niciodată
moştenitor.

- 93 -
Aşadar, titlul de moştenitor al renunţătorului este desfiinţat cu efect retroactiv,
moştenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moştenire.
Potrivit art. 698 C,.civ., eredele renunţător nu poate fi reprezentat niciodată. Dacă
renunţătorul este singur în gradul său, sau dacă coerezii săi renunţă, copii lor vin la
succesiune în virtutea propriului lor drept, pentru părţi egale.
În consecinţă, partea renunţătorului profită coerezilor săi, fără voia lor, indiferent dacă
acceptarea coerezilor s-a făcut înainte sau după renunţarea comoştenitorului, deoarece
acceptarea succesiunii este indivizibilă. Dacă renunţătorul este singur în grad succesibil,
moştenirea trece în cadrul devoluţiunii legale la moştenitorii subsecvenţi.
În speţă, aşa cum s-a arătat, toţi fraţii şi toate surorile defunctului S.T., în calitate de
colaterali privilegiaţi, au renunţat la succesiunea acestuia, prin declaraţii autentice date în faţa
fostului notariat de stat, astfel încât la succesiunea acestuia pe lângă soţia supravieţuitoare
S.S.A. are vocaţie concretă şi reclamanta, descendenta renunţătoarei C.E., în calitate de
nepoată de soră a defunctului, care vine în concurs cu soţia supravieţuitoare.
Critica recurentei referitoare la faptul că obiect al renunţării îl reprezintă doar
drepturile şi bunurile care se află legal în patrimoniul defunctului la data exprimării opţiunii
succesorale astfel încât antecesoarea sa nu a renunţat la succesiune cu privire la imobilul în
litigiu, nu poate fi primită deoarece regula indivizibilităţii patrimoniului succesoral conferă
acelaşi caracter indivizibil şi actului juridic de opţiune succesorală care nu poate fi
condiţionat de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral. Renunţarea la moştenire
reprezintă manifestarea de voinţă a moştenitorului prin care acesta declară că înţelege a nu se
folosi de drepturile succesorale pe care vocaţia sa i le conferă astfel încât renunţarea vizează
atât bunurile existente în patrimoniul lui de cujus la data decesului, cât şi cele care eventual ar
intra în viitor în patrimoniul defunctului. În acest sens actul de opţiune succesorală este
indivizibil deoarece succesibilul are dreptul să opteze între a renunţa sau accepta moştenirea,
dar în întregul ei, astfel încât nu are posibilitatea de a accepta o anumită parte a moştenirii şi
de a renunţa la o altă parte.
Potrivit art. 4 alin. 3 şi alin. 4 din Legea nr. 10/2001, succesibili care, după data de 6
martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a
succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare
de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei
legi. De cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la
Cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea
de restituire.

- 94 -
Prin urmare, reclamanta care nu a acceptat moştenirea defunctului S.T., dar nici nu a
renunţat la ea, prin formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001, în temeiul textului legal
mai sus citat, a fost de drept repusă în termenul de acceptare a succesiunii acestui defunct
pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B., nr. 35, înscris iniţial în CF nr. 9589 Cluj,
nr.top.1662, astfel încât în mod greşit tribunalul a făcut aplicarea prevederilor legale mai sus
citate.
Aşa cum s-a arătat, soţia defunctului S.T. a decedat la data de 13.09.1970, ulterior
decesului defunctului ei soţ, iar potrivit regulilor devoluţiunii legale a moştenirii, reclamanta
nu justifică calitatea de moştenitoare a defunctei S.S.A. întrucât nu are vocaţie succesorală
legală concretă şi mai mult decât atât, conform certificatului de moştenitor, moştenitorii
acesteia sunt alte persoane fizice decât reclamanta în calitate de legatari, astfel că soluţia
tribunalului este legală şi corectă din acest punct de vedere.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 şi
alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite în parte recursul declarat de reclamanta
C.L.L. împotriva sentinţei civile nr. 264 din 16 martie 2011 a Tribunalului Cluj, pe care o va
casa în parte cu privire la soluţia dată plângerii reclamantei având ca obiect calitatea
reclamantei de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr.
10/2011 pentru cota de proprietate a defunctului S.T., din imobilul situat în Cluj-Napoca, str.
B., nr. 35, înscris iniţial în CF nr. 9589 Cluj, nr. top. 1662 şi, în aceste limite va dispune
trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond la Tribunalul Cluj, menţinând restul dispoziţiilor
din sentinţă în ceea ce priveşte respingerea plângerii reclamantei având ca obiect constatarea
calităţii de persoană îndreptăţită după defuncta S.S.A..
În rejudecare, tribunalul va soluţiona plângerea reclamantei ţinând seama de calitatea
de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2011 pentru
cota de proprietate a defunctului S.T., din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B., nr. 35,
înscris iniţial în CF nr. 9589 Cluj, nr. top. 1662 şi va decide dacă este posibilă restituirea în
natură a imobilului litigios, iar în caz contrar, se va pronunţa asupra măsurilor reparatorii
solicitate de reclamantă. (Judecător Anca-Adriana Pop)

SPEŢA NUMĂRUL 2

Prin cererea înregistrata la Judecatoria Rosiorii de Vede la nr.1999/292 din 12 mai


2011, reclamantul L. A. a chemat în judecata pe pârâta C. E., bunica sa, solicitând instantei ca
prin sentinta pe care o va pronunta sa declare deschisa succesiunea defunctului L. S. – tatal
lui si respectiv fiul pârâtei, decedat la data de 23.01.2011, cu ultimul domiciliu în Municipiul

- 95 -
Rosiorii de Vede, judetul Teleorman, sa se constate persoanele cu vocatie succesorala, masa
succesorala si sa i se atribuie lui toate bunurile, urmând a fi obligat la plata pasivului
succesoral (cheltuieli de înmormântare, parastase), în cuantum de 3.000 Ron.
Instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale a pârâtei, invocata din oficiu si a
respins cererea formulata de reclamant, în temeiul 669 si 670 Cod civil, cu urmatoarea
motivare: în conditiile în care reclamantul este fiul defunctului – mostenitor din clasa I,
acesta înlatura de la mostenire celelalte clase de mostenitori legali, desi si clasa a II-a de
mostenitori din care face parte si pârâta – mama defunctului ; fiind înlaturata de la mostenire
chiar de nepotul sau, pârâta nu are vocatie succesorala concreta la mostenirea defunctului ei
fiu, chiar daca are vocatie succesorala generala la mostenirea acestuia, astfel ca nu justifica în
cauza legitimare procesuala pasiva.

SPEŢA NUMĂRUL 3

Vocaţie succesorală concretă la succesiune au persoanele care fac parte din clasele de
moştenitori prevăzute de lege. Clasele mai apropiate de succesibili înlătură de la succesiune
clasele mai îndepărtate, iar în cadrul aceleiaşi clase, persoanele mai apropiate în grad înlătură
de la succesiune persoanele mai îndepărtate în grad
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - Secţia a IV-a Civilă, decizia civilă nr. 251/R din data
de 7 februarie 2012)
Curtea reţine că o serie de recursuri sunt neîntemeiate, iar altele sunt inadmisibile.
La termenul de judecată din 07.06.2011, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie excepţiile
nulităţii cererii de recurs invocată de recurenta-reclamantă ILI, sub aspectul cuprinsului
cererii de recurs în sensul de a cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul,
în condiţiile art. 3021 alin.1 lit. c Cod procedură civilă.
Cu privire la această excepţie, Curtea constată că într-adevăr conform art. 3021 alin. 1
lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de
nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că
motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În condiţiile în care apelul acestei reclamante a fost respins ca tardiv prin decizia atacată,
aspectele de netemeinicie şi de nelegalitate pe fond ale deciziei, nu pot face obiectul analizei
de recurs.
Cu toate acestea, critica referitoare la greşita respingere a apelului declarat de această
reclamantă ca tardiv, şi la eronata neadmitere a cererii de repunere în termen, pot face
obiectul analizei instanţei de recurs, aşa încât, sub acest aspect, excepţia nulităţii recursului

- 96 -
este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă. La acelaşi termen de judecată, Curtea a invocat
excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate de reclamanta UI şi intervenienţii UEA şi UV.
Într-adevăr, intervenienţii UEA şi UV nu au declarat apel împotriva sentinţei, aşa
încât, soluţia pronunţată de către prima instanţă în ceea ce-i priveşte pe aceştia este definitivă
şi irevocabilă, iar recursul declarat de ei împotriva deciziei din apel, este inadmisibil.
În ceea ce o priveşte pe recurenta UI, Curtea reţine că într-adevăr aceasta nu a declarat apel
împotriva sentinţei civile nr. 6985/11.12.2007 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, dar, la
data de 02.06.2010 a formulat o cerere de introducere în cauză a intervenientei EF, despre
care a pretins că ar avea aceleaşi drepturi la succesiunea defunctei BFL, ca şi reclamantul
OLA şi SRS.
Tribunalul s-a pronunţat asupra acestei cereri, respingând-o prin încheierea din
04.06.2010, ca inadmisibilă. Astfel, instanţa a constatat că cererea de chemare în judecată a
altor persoane, se depune în faţa primei instanţei, şi cel mai târziu până la închiderea
dezbaterilor şi este inadmisibilă în apel, în condiţiile art. 57-59 Cod procedură civilă.
În raport de această cerere, şi de soluţia pronunţată prin încheierea din 04.06.2010,
recurenta UI, chiar dacă nu a avut calitatea de apelantă, a căpătat dreptul de a ataca încheierea
sus menţionată, aşa încât excepţia inadmisibilităţii ridicată în raport de aceasta, este
nefondată.
Recursul declarat de aceasta, nu este nici nul, în condiţiile art. 3021 alin. 1 lit. c Cod
procedură civilă, sub aspectul criticilor privind greşita soluţionare a cererii sale, privind
citarea în proces a numitei EF.
Cu toate acestea, recursul declarat de aceeaşi recurentă este neîntemeiat, căci, într-
adevăr, cererea de chemare în judecată şi de citare a numitei EF, direct în apel, este
inadmisibilă, în raport de prevederile art. 57 alin. 3 Cod procedură civilă, prin care se
statuează că cererea făcută de reclamant pentru chemarea în judecată a altor persoane, se
depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanţe. Aşa fiind,
recursul declarat de UI urmează a se respinge, ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul OLA, Curtea reţine că este
neîntemeiat în raport de cele ce urmează:
Din examinarea arborelui genealogic, depus în recurs, Curtea reţine că după defuncta BFL
decedată în anul 28.11.1999, aveau vocaţie generală la moştenire, atât MM, în calitate de
mătuşă pe linie maternă (rudă de gradul III), cât şi autoarea recurentului, OS, în calitate de
verişoară pe linie paternă (rudă de gradul IV), ambele fiind în viaţă. OS-V a decedat la 02.09.
2003, astfel încât reclamantul nu putea veni la moştenirea acesteia prin reprezentare.

- 97 -
Vocaţie succesorală concretă la succesiune au persoanele care fac parte din clasele de
moştenitori prevăzute de lege. Clasele mai apropiate de succesibili înlătură de la succesiune
clasele mai îndepărtate, iar în cadrul aceleiaşi clase, persoanele mai apropiate în grad înlătură
de la succesiune persoanele mai îndepărtate în grad.
În speţă, atât autoarea reclamantului, cât şi autoarea pârâtei fac parte din clasa a - IV-
a de moştenitori, a colateralilor ordinari, ce nu permite reprezentarea. De principiu, vocaţie
succesorală concretă la moştenire are moştenitorul de gradul III în raport de moştenitorul de
gradul IV, pe care îl înlătură de la moştenire, în baza principiului proximităţii gradului de
rudenie.
Pentru ca instanţa să fie îndrituită a analiza însă legalitatea certificatului de moştenitor
emis după BFL, atât sub aspectul moştenitorilor acesteia cât şi a întinderii masei succesorale
(inclusiv sub aspectul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală al lui MM), reclamantul
trebuie să facă dovada că mama sa avea vocaţie succesorală concretă la moştenire şi a
acceptat în termen succesiunea. Neîndeplinirea cumulativă a uneia din condiţii, împiedică
instanţa să analizeze valabilitatea certificatului de moştenitor emis după defunctă.
Reclamantul recurent nu a făcut însă dovada acceptării moştenirii de către autoarea sa,
în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii defunctei BFL, cum pretind dispoziţiile
art. 700 alin. 1 Cod procedură civilă, aşa încât nu are calitatea de moştenitoare a acesteia.
Ca urmare, cum just a reţinut instanţa de apel, chiar dacă reclamantul este moştenitorul
mamei lui, OS decedată la 02.09.2003, în condiţiile în care aceasta (neacceptând în termen
succesiunea), nu este moştenitoarea defunctei BFL, nu i-a transmis, pe cale succesorală, nici
bunurile aflate în patrimoniul acesteia din urmă la deces.
Pentru a avea calitatea procesuală de a ataca certificatul de moştenitor emis după
BFL, cel ce intentează cererea de chemare în judecată trebuie să facă dovada că are dreptul la
moştenirea de după aceasta sau să invoce drepturi proprii în legătură cu bunurile ce compun
masa succesorală, astfel cum se deduce din interpretarea art. 85 din Legea nr. 36/1995 privind
activitatea notarială.
În condiţiile lipsei unor astfel de dovezi, titularul cererii de chemare în judecată, este
lipsit de calitate procesuală activă, cum just a reţinut instanţa de apel, în ceea ce-l priveşte pe
reclamantul OLA.

- 98 -
SPEŢA NUMĂRUL 4

Ajutor cuvenit soţului supravieţuitor. Legea nr.578/2004.


- Legea nr.578/2004
Revizuirea deciziei de recalculare a pensiei emisa în baza OUG nr.4/2005 coroborat
cu HG nr.1550/2004, dispusa, anterior, prin hotarâre judecatoreasca, presupune o întoarcere
fictiva la momentul efectuarii recalcularii, respectiv anul 2005, iar drepturile banesti
decurgând dintr-o asemenea operatiune se cuvin pensionarului în limita termenului general de
prescriptie.
În aceste conditii, daca la momentul acordarii ajutorului cuvenit sotului supravietuitor,
pensia de urmas a acestuia depasea plafonul de 364 lei prevazut de Legea nr.578/2004 pentru
acordarea acestui ajutor, atunci în mod corect casa de pensii, constatând ca nu sunt îndeplinite
cerintele legale, a procedat la revizuirea deciziei de acordare a ajutorului.
Prin sentinta civila nr.272/20.01.2011 pronuntata de Tribunalul Calarasi - Sectia
Civila a admis actiunea formulata de reclamanta U.P. a în contradictoriu cu pârâta CJP
Calarasi; a anula decizia din 06.10.2010 emisa de CJP Calarasi; a anulat aliniatul 2 al art.5
din decizia din 24.09.2010 emisa de CJP Calarasi.
În considerente a retinut ca la data de 01.08.2008, a fost admisa cererea reclamantei
U.P. prin care a solicitat acordarea ajutorului lunar în temeiul Legii nr.578/2004, deoarece
beneficia de pensie de urmas urmare a decesului sotului sau.
Constatându-se ca sunt îndeplinite dispozitiile legale a fost emisa decizia din
18.03.2008 privind acordarea ajutorului în cuantum de 113 lei, începând cu data de
01.03.2008.
La data de 24.09.2010 drepturile de pensie ale defunctului au fost recalculate si
implicit si ale reclamantei si pentru faptul ca avea un cuantum de 419 lei, s-a considerat ca la
data acordarii nu mai întrunea conditiile legale, pensia nou calculata depasind pragul de 364
lei, motiv pentru care prin decizia de recalculare s-a dispus si sistarea platii ajutorului lunar,
apoi a fost emisa decizia din 06.10.2010 prin care s-a recuperat suma de 3548 lei din pensia
aflata în plata.
Potrivit art.6 din Legea nr.578/2004 ajutorul lunar se stabileste prin decizia emisa de
casa teritoriala de pensii în termen de 30 zile de la data depunerii cererii.
Prevederile referitoare la stabilirea, plata, încetarea, suspendarea si reluarea platii pensiilor
precum si cele referitoare la raspunderea juridica si jurisdictia din domeniul pensiilor din
sistemul public se aplica, în mod corespunzator si ajutorului lunar. Conform art.7 alim.3 din

- 99 -
Legea nr.578/2004, ajutorul lunar nu poate fi urmarit silit, decât în vederea recuperarii
conform legii, a sumelor încasate necuvenit cu acest titlu.
Conform art.4 din H.G. nr.69/2008, pentru aplicarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr.578/2008 prevede expres ca eventualele modificari ale cuantumului
pensiei intervenite dupa data solicitarii ajutorului lunar nu influenteaza conditiile de acordare
prevederile de art.2 alin.3 si nici cuantumul ajutorului lunar prevazut la art.7 alin.1.
Pe baza acestor texte de lege rezulta ca ajutorul lunar pentru sotul supravietuitor nu
are caracterul unei pensii, ci al unui ajutor social, natura diferita a acestora impunând casei de
pensii sa emita decizii diferite prin proceduri diferite.
Astfel acest lucru rezulta si din prevederile art.8 alin.6 din H.G. nr.69/2008 care arata
ca ajutorul se evidentiaza pe talon de plata distinct fata de documentul de plata în baza caruia
se achita drepturile de pensie.
Normele metodologice sunt clare si imperative si prevad ca modificarile ulterioare ale
cuantumului pensiei nu influenteaza conditiile de acordare.
Rezulta ca pârâta contrar normelor a apreciat retroactiv ca nu sunt întrunite conditiile de
acordare, desi actul normativ prevede în mod expres acest lucru.
În aceste conditii, decizia din 06.10.2010 care a fost emisa cu încalcarea prevederilor legale a
fost anulata deoarece drepturile au fost obtinute în mod legal.
De asemenea, a fost anulat si alin.2 al art.5 din decizia din 24.09.2010 deoarece
printr-o decizie emisa în domeniul pensiilor în baza Legii nr.19/2000, s-a dispus si cu privire
la drepturi de alta natura reglementate de Legea nr.578/2004, care are procedura sa speciala,
si nu pot fi cumulate. Împotriva acestei sentinte a declarat recurs motivat în termen legal
recurenta C.J.P. Calarasi.
În sustinerea recursului a aratat ca hotarârea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost
data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul acestei instante reclamanta a
solicitat sa se pronunte o hotarâre judecatoreasca prin care sa se dispuna:
- obligarea recurentei la anularea deciziei din 06.10.2010 privind acordarea ajutorului lunar
prevazut de Legea nr.578/2004 cu modificarile si completarile ulterioare si i anexei la aceasta
decizie;
- anularea alin.2 al art.5 din decizia din 24.09.2010 de recalculare a drepturilor de pensie prin
utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani.
Dupa examinarea actelor si lucrarilor dosarului, instanta de fond în motivarea data a
retinut ca, conform art.4 din H.G. nr.69/2008 Normelor metodologice pentru aplic Legii
nr.578/2008 prevede expres ca eventualele modificari ale cuantumului pe intervenite dupa

- 100 -
data solicitarii ajutorului lunar nu influenteaza conditiile de acordare prevazute de art.2 alin.3
si nici cuantumul ajutorului lunar prevazut la art.7 alin.1.
Recurenta considera ca aceasta dispozitie legala este interpretata in mod eronat,
întrucât legiuitorul prin aceste prevederi a facut referire strict la situatia in care dupa data
solicitarii ajutorului lunar cuantumul pensiei se modifica (majoreaza) în urma indexarii
valorii punctului de pensie.
Ori, în speta de fata este o cu totul alta situatie, întrucât revizuirea punctajului mediu
al reclamantei s-a facut înainte de data solicitarii ajutorului acordat în baza Legii nr.578/2004.
Recurenta arata instantei ca drepturile de pensie ale reclamantei s-au revizuit prin
recalcularea in baza sentintei civile din 09.06.2010 pronuntata de Tribunalul Calarasi - Sectia
Civila începând cu data de 01.10.2007, ajutorul lunar acordat în baza Legii nr.578/2004
facându-se începând cu data de 01.01.2008, pensia fiind la acea data (data acordarii
01.01.2008) în cuantum de 419 lei fata de 364 lei cât prevedea legea.
Motivarea instantei ca modificarea a aparut dupa data solicitarii ajutorului lunar nu
este legala, în opinia recurentei, întrucât revizuirea punctajului mediu al reclamantei s-a facut
anterior solicitarii ajutorului lunar, si nu ulterior emiterii deciziei de acordare a acestuia în
baza Legii nr.578/2004.
Daca prin sentinta din 09.06.2010 instanta ar fi obligat recurenta la revizuirea
punctajului mediu al reclamantei prin recalcularea acestuia prin valorificarea unui stagiu de
cotizare de 20 de ani începând cu luna februarie 2008, atunci ar fi fost incidente dispozitiile
art.4 din H.G. nr.69/2008 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.578/2008,
întrucât ar fi fost ulterior solicitarii ajutorului lunar.
Intimata U.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului si
mentinerea sentintei ca fiind legala si temeinica.
Analizând actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât si a
dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, Curtea gaseste recursul formulat ca fiind fondat,
considerentele avute în vedere fiind urmatoarele:
Prima instanta a facut o gresita aplicare a legii, ceea ce constituie motiv de modificare
a hotarârii, prevazut de art. 304 pct.9 Cod procedura civila.
Asupra situatiei de fapt, Curtea retine ca intimata reclamanta era beneficiara unui ajutor lunar
prevazut de Legea nr.578/2004 pentru sotul supravietuitor, pe care îl primea începând cu data
de 01.03.2008. Drepturile de pensie de urmas i se stabilisera anterior, începând cu data de
01.10.2007.
Prin sentinta civila din 09.06.2010 pronuntata de Tribunalul Calarasi, ramasa
irevocabila, s-a recunoscut dreptul intimatei reclamante de i se revizui drepturile de pensie de

- 101 -
urmas, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, pentru sustinatorul
decedat.
Sentinta mentionata a fost pusa în executare de catre casa de pensii, prin emiterea
deciziei din 24.09.2010, prin care s-a determinat noul punctaj mediu anual cuvenit intimatei
reclamante, si anume 0,72008 puncte (50% din punctajul determinat pentru sustinatorul
decedat), începând cu 01.10.2007. Pe cale de consecinta, cuantumul pensiei de urmas, stabilit
în raport de noul punctaj mediu anual, este de 419 lei la data de 01.03.2008, aceasta din urma
fiind data de la care i s-a acordat ajutorul prevazut de Legea nr.578/2004, asa cum am aratat
mai sus.
Întrucât noul cuantum determinat în urma revizuirii pensiei de urmas, de 419 lei, era
superior plafonului maximal de 364 lei, prevazut de Legea nr.578/2004, pentru a se putea
acorda ajutorul lunar în favoarea sotului supravietuitor, a fost necesara si revizuirea deciziei
privind acordarea acestui ajutor. Casa de pensii a emis decizia din 06.10.2010, prin care a
constatat ca la data de 01.03.2008 reclamanta nu întrunea conditiile legale pentru acordarea
ajutorului mentionat, precum si decizia din 06.10.2010 prin care a instituit în sarcina
reclamantei un debit în cuantum de 3548 lei, reprezentând drepturi încasate necuvenit în
perioada 01.03.2008-01.11.2010.
Prima instanta a apreciat în mod gresit ca revizuirea drepturilor de pensie de urmas,
prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare derogator, constituie o modificare intervenita
dupa data solicitarii ajutorului si care nu ar mai putea influenta conditiile de acordare a
acestuia, potrivit art.4 din H.G. nr.69/2008.
Curtea noteaza ca revizuirea deciziei emise în baza OUG nr.4/2005 coroborat cu H.G.
nr.1550/2004 (dispusa prin sentinta civila din 09.06.2010) presupune o întoarcere, fictiva, la
momentul efectuarii recalcularii, pentru a identifica eventualele erori comise de casa de
pensii în îndeplinirea acestei proceduri. Or, acest moment se situeaza, în timp, la nivelul
anului 2005, când O.U.G. nr.4/2005 si H.G. nr.1550/2004 erau în vigoare si reglementau,
printre altele, si aspectele privind stagiul complet de cotizare.
Odata identificata o eroare în efectuarea procedurii de recalculare, aceasta poate fi
remediata prin revizuirea deciziei, iar efectele unei astfel de revizuiri acopera toata perioada
cuprinsa între data stabilirii initiale a drepturilor de pensie supuse revizuirii si data efectuarii
propriu-zise a revizuirii solicitate. Drepturile banesti decurgând dintr-o asemenea operatiune,
se cuvin pensionarului, însa, numai în limita termenului general de prescriptie de 3 ani,
calculat de la data introducerii cererii de chemare în judecata, fiind incidente în acest caz
prevederile art.1 alin.1 coroborate cu ale art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind
prescriptia extinctiva.

- 102 -
Ceea ce dorim sa subliniem este faptul ca revizuirea pensiei sustinatorului decedat,
U.M., se efectueaza începând cu data de 01.09.2005, iar drepturile de pensie de urmas,
revizuite în consecinta, se cuvin sotiei supravietuitoare începând cu data de 01.10.2007,
potrivit sentintei.
Asadar, daca la momentul 01.03.2008 pensia de urmas cuvenita reclamantei depasea
plafonul de 364 lei prevazut de Legea nr.578/2004 pentru acordarea ajutorului cuvenit sotului
supravietuitor, atunci în mod corect casa de pensii a procedat la revizuirea, în consecinta, a
deciziei de acordare a acestui ajutor si a constatat ca reclamanta nu îndeplineste conditiile
legale pentru a beneficia de acesta.
Pentru a fi incidenta prevederea din art.4 din HG nr.69/2008, invocata de prima
instanta, este necesara ca modificarea cuantumului pensiei sa fie ulterioara acordarii
ajutorului. Data modificarii cuantumului nu este data emiterii deciziei, ci data de la care se
acorda drepturile. Cu alte cuvinte, prima instanta a apreciat în mod gresit ca majorarea
pensiei (ca urmare a revizuirii pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani) a
survenit la data de 24.09.2010 (data emiterii deciziei), când în realitate majorarea a survenit
la data de 01.10.2007.
Fata de aceste considerente, constatând ca prima instanta a facut o gresita aplicare a
legii, în baza art.312 raportat la art. 304 pct.9 Cod procedura civila, Curtea va admite
recursul, va modifica în tot sentinta recurata, în sensul ca va respinge actiunea, ca
neîntemeiata.

- 103 -
CONCLUZII

Potrivit dispozitiilor art. 953 din Noul Cod Civil care reglementeaza succesiunea
prevede ca mostenirea este o transmitere a patrimoniului,a tuturor fractiunilor a acestuia ori
bunuri sau valori determinate,care au apartinut unei persoane fizice decedate,catre una sau
mai multe persoane fizice in viata.
Regulile care guverneaza mostenirea sunt aplicabile numai in ipoteza mortii. Potrivit
art. 954 din Noul Cod Civil succesiunile se deschid prin moarte.
Mostenirea poate fi legala daca transmiterea patrimoniului are loc in temeiul legii si
mostenirea testamentara in cazul in care transmiterea masei succesorale este manifestata prin
testament.
Dupa ce am conturat pe scurt ce este mostenirea, precizez ca dupa ce am analizat
cosideratiile generale ale dreptului la mostenire subliniez ca prezinta importanta cunoasterea,
deoarece dupa cum am vazut pentru ca o persoana sa vina la mostenire trebuie sa
indeplineasca anumite conditii, cum ar fi:sa aiba capacitate succesorala,sa aiba
vocatie(chemare) la mostenire,sa nu fie nedemna de a mosteni.
Rezulta deci ca orice persoana care exista in momentul deschiderii mostenirii are
capacitate succesorala si anume-persoanele fizice in viata la data deschiderii
mostenirii,persoanele disparute, persoanele juridice.
Exista insa si persoane care nu au capacitate succesorala – persoanele care nu exista la
data dechiderii succesiunii cum sunt – personele fizice predecedate si persoanele juridice care
au incetat sa aiba fiinta,comorientii,persoanele fizice decedate in acelasi timp (codecedatii).
Cea de-a doua conditie ce trebuie indeplinita este vocatia succesorala (chemarea)la
mostenire fie in virtutea legii,fie in virtutea testamentului,nu este suficient ca o persoana sa
aiba doar capacitate succesorala.Vocatia succesorala poate fi legala generala si legala
concreta.
Ultima conditie necesara de indeplinit este conditia negativa si anume persoana sa nu
fie nedemna (nevrednica dea mostenii).
Nedemnitatea are un cadru restrans de aplicabilitate si reprezinta decaderea din
dreptul de mostenitor legal persoanelor care sa-u facut vonovate in fapte grave cum sunt:
atentatul la viata defunctului,acuzatia capitala calomnioasa impotriva
defunctului,nedenuntarea omorului a carui victima a fost defunctul.
Analizand mai amanuntit nedemnitatea constatam ca invocarea nedemnitatii prevede
o distictie dubla cu privire la sfera persoanelor care pot invoca nedemnitatea si impotriva
carora poate fi invocata.
- 104 -
Din categoria persoanelor care pot invoca nedemnitatea fac parte – comostenitorii
legali sau mostenitorii subsecventi,legatarii si donatarii, creditorii mostenitorilor legali si ai
legatarilor,procurorul si nedemnul.
Nedemnitatea poate fi invocata numai dupa dechiderea mostenirii cu conditia ca
mostenitorul sa aiba vocatie succesorala legal concreta.
Nedemnitatea poate fi invocata impotriva nedemnului,mostenitorilor legali si ai
legatarilor universali si cu titlu universal,in consecinta nedemnitatea are un efect retroactiv.
In doctrina postbelica este unanim recunoscut faptul ca nedemnitatea succesorala
opereaza de plin drept,in virtutea legii,nefiind necesar sa fie pronuntata de justitie.
Dupa ce am analizat conditiile generale ale dreptului la mostenire trag concluzia ca
este important cunoasterea acestora,deoarece nu este de ajuns ca o persoana sa aiba dreptul si
sa vina la mostenire,ea trebuie sa indeplineasca conditiile amintite sus prevazute de lege.

- 105 -
BIBLIOGRAFIE

1. Adina Georgeta Nicolae, Marilena Uliescu, Instituţii de drept civil în Noul Cod Civil –
Manual pentru uzul formatorilor SNG, Bucureşti, 2010
2. Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, Drept civil. Succesiunile, ed. a 2-a, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2006
3. C. Bârsan, Drept civil. Drepturile reale, Editura All Beck, Bucureşti, 2001
4. Camelia Şerban Morăreanu, Drept procesual penal –curs universitar, ed.a II-a, Editura
Hamangiu, Bucureşti 2009
5. C.S. Ricu, Moştenirea legală. Partajul succesoral, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009
6. C. Hamagiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. III,
Editura All Beck, Bucureşti, 1998
7. D. Macovei, I.E. Cadariu, Drept civil. Succesiuni, Editura Junimea, Iași, 2005;
8. D. Macovei, Iolanda Elena Cadariu, Drept civil. Succesiuni, Editura Fundației Academice
„ Danubius”, Galați, 2005;
9. D. Chirică, Raportul Liberalităţilor, Studii de drept privat, Editura Universul Juridic
10. D. Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003
11. D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic,Bucureşti,
2011
12. D. Lupulescu, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
1997
13. Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată si completată, Editura
Universul Juridic, București, 2002;
14. Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Actami, Bucureşti, 1999
15. Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, Instituţii de drept civil in reglementarea Noului Cod
Civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012
16. I.Adam, A. Rusu, Drept civil. Succesiuni, Editura All Beck, Bucureşti, 2003
17. Ilioara Genoiu, Drept Civil, Succesiuni – suport de curs învăţământ la distanţă, Bucureşti,
2011
18. Ilioara Genoiu, Ce drepturi are soţul supravieţuitor la moştenirea soţului decedat ?,
Editura C.H.Beck, 2013
19. Iolanda Elena Cadariu-Lungu, Dreptul de moştenire în Noul Cod civil, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2012
20. I.N. Micescu, Drept Civil, Succesiunile ab intestat, EdituraThemis Cart, 2005
21. Ion Turcu, Codul Civil adnotat, Editura C.H.Beck, București, 2011;
- 106 -
22. Ion Turculeanu, Succesiunile, Editura Universitarii, Craiova, 2009;
23. Ion Turculeanu , Tradiţie şi reformă în dreptul succesoral român, Revista de Ştiinţe
Juridice nr.1/2006, Craiova
24. L. Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2001
25. Liviu Stănciulescu, Drept civil. Partea specială. Contracte si succesiuni, Editura
Hamangiu, București, 2006;
26. Liviu Stănciulescu, Curs de drept civil. Succesiuni, ed. revăzută, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012.
27. M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura All Educational, Bucureşti, 1998
28. M. Eliescu, Curs de succesiuni, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997
29. Noul Cod Civil – Codul de procedura civila, actualizat 26 septembrie 2012, Editura
Hamangiu, 2012
30. V. Stoica, Drept succesoral, Editura Editas, Bucureşti, 2003

- 107 -
ANEXE

Legendă :

D - defunctul, persoana despre a Carei moștenire sete vorba; C- copil ; N- nepot; Sn-
strănepot; Rsn- răstrănepot ; T- tată; M- mamă; B- bunic; Sb- strabunic; F- frate-soră; Nf-
nepot de frate-soră; Snf- strănepot de frate –soră; Um- unchiul mare (frate –soră de bunici ) ;
U-unchi –mătușă; U- unchi –mătușă; Vp – văr primar .

- 108 -
Schema 2

Schema 3

- 109 -
Schema 4

Schema 5

- 110 -
Schema 6

Schema 7

Schema 8

- 111 -
Schema 9

Schema 10

- 112 -
Schema 11

Schema 12

- 113 -
Schema 13

Schema 14

Schema 15

- 114 -
Schema 16

Schema 17

- 115 -
Schema 18

Schema 19

- 116 -
Schema 20

Schema 21

- 117 -
Schema 22

Schema 23

- 118 -
Schema 24

Schema 25

- 119 -
Schema 26

- 120 -
Schema 27

Schema 28

- 121 -
Schema 29

Schema 30

- 122 -
Schema 31

Schema 32

- 123 -
Schema 33

Schema 34

- 124 -
Schema 35

- 125 -
- 126 -