TEMA 3: Politica financiară și fiscală

1. Politica social-economică a statului. Conceptul de politică financiară

2. Tipurile de politică financiară și fiscală

SECVENȚA 1. Politica social-economică a statului. Conceptul de politică

financiară
Politica financiară este o parte componentă a politicii generale care reprezintă o formă de
organizare şi conducere al unui colectiv uman pentru satisfacerea intereselor sale.
De asemenea politica financiară reprezintă totalitatea metodelor şi mijloacelor concrete
privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare, precum şi instrumentele, instituţiile şi
reglementările financiare utilizate de stat pentru influenţarea proceselor economice şi a relaţiilor
sociale într-o etapă determinată.
Politica economică a statului reprezintă o acţiune generală a puterii publice centrale,
conştiente, coerente şi finalizate care se exercită în domeniul economiei, adică influenţează
producţia, schimbul, consumul bunurilor, serviciilor şi constituirea capitalului.
Deci, politica economică constituie ansamblul deciziilor adoptate de autorităţile publice în
vederea orientării activităţii economice într-un sens considerat rezonabil pe teritoriul unui stat.
Sarcinile politicii social-economice sunt:
 asigurarea libertăţii economice;
 asigurarea ocupării complete a forţei de muncă;
 asigurarea creşterii economice;
 asigurarea stabilităţii preţurilor;
 protecţia mediului înconjurător;
 crearea condiţiilor pentru cei care nu pot găsi de lucru sau sunt inapţi de lucru;
 introducerea înlesnirilor fiscale pentru păturile populaţiei cu venituri scăzute.
Politica social-economică a statului are următoarele componente reieşind din sarcinile
care trebuie realizate):
 politica financiară (include politica bugetar-fiscală şi monetar-creditară, politica
valutară şi a cursului de schimb);
 politica preţurilor (reglementează costurile şi dobânzile);
 politica de venituri salariale (stabileşte modul de formare a salariului din sectorul
public, salariul minim, ca raport dintre veniturile salariale din diferite ramuri, în
scopul menţinerii ratei inflaţiei sub controlul statului);
 politica comercială (reglementează activitatea de comerţ extern);
1
  politica industrială (reglementează activitatea în domeniul industrial);
 politica agrară (reglementează activitatea în domeniul sectorului agroalimentar);
 politica în domeniul învățământului;
 politica ocupării forţei de muncă.
Politica financiară face parte din politica generală a statului şi îndeplineşte un rol important
în includerea diverselor programe de dezvoltare economică.
Conform domeniului resurselor financiare şi cheltuielilor publice, politica financiară se
extinde în următoarele direcții:

POLITICA FINANCIARĂ

Domeniul cheltuielilor Domeniul veniturilor

publice publice

 dimensionarea cheltuielilor
 volumul resurselor financiare
publice,
 provenienţa resurselor,
 stabilirea destinaţiei pentru
 metode de prelevare utilizate,
realizarea obiectivelor,
 utilizarea impozitelor şi taxelor ca pârghii
 realizarea cheltuielilor în
financiare,
condiţii de eficienţă,
 necesitatea obţinerii echilibrului financiar,
 atingerea scopurilor propuse.
 analiza oportunităţii apelării la împrumuturi.

Schema 1. Obiectivele utilizate de politica financiară.

Politica financiară acţionează nemijlocit în sfera repartiţiei. Aceasta o demonstrează modul în

care se înfăptuieşte repartizarea resurselor financiare prin dimensionarea şi desfiinţarea fondurilor
constituite.
Vorbind despre politica financiară, trebuie să definim două noţiuni de strategie şi tactică.
Strategia financiară reprezintă programele de perspectivă îndelungată, iar tactica financiară
include actele administrative şi de planificare pe perioade scurte, precum şi măsurile prevăzute a se lua
pentru executarea planurilor financiare şi a sarcinilor specifice unei perioade.
Politica financiară a statului diferă în funcţie de interesele păturilor sociale pe care le
exprimă partidele de la putere:
 de potenţialul fiecărei ţări;
 de orânduirea socială;
 de metoda de conducere.
2
 În acelaşi timp, politica financiară reprezintă o sferă relativ independentă în activitatea
statului şi un mijloc important de realizare a politicii statului în orice domenii de activitate
economică.
La baza realizării politicii financiare stau un şir de principii generale şi specifice.
Principiile generale de asigurare a politicii financiare eficiente cer respectarea :
 obiectivelor legilor economice;
 condiţiilor istorice concrete;
 experienţei proprii şi experienţei mondiale.
Principiile specifice prevăd:
 asigurarea structurii raţionale a sistemului financiar din societate;
 asigurarea constituirii unui mecanism financiar raţional;
 echilibrarea cheltuielilor şi veniturilor în toate compartimentele sistemului financiar;
 crearea rezervelor financiare;
 concentrarea resurselor financiare pentru realizarea obiectivelor social-economice
principale ale statului prin elaborarea politicii fiscale raţionale;
 concentrarea celor mai importante resurse financiare în mâinile statului;
 echilibrarea politicii financiare şi monetar-creditare.
Deci, politica financiară exprimă totalitatea metodelor, mijloacelor, instrumentelor,
instituţiilor privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare utilizate de stat pentru
influenţarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale în vederea realizării scopurilor
macroeconomice şi obţinerea echilibrului general adecvat în economie.
Obiectivele de bază ale politicii financiare constau în următoarele:
 stabilirea, dezvoltarea şi creşterea economică;
 reducerea şomajului;
 reducerea inflaţiei;
 îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei.

SECVENȚA 2. Tipurile de politică financiară și fiscală

Politicile financiare includ două componente principale:

 politica bugetar-fiscală;
 politica monetar-creditară.
Politica bugetar-fiscală reprezintă activitatea de influenţare a proceselor social-economice
prin venituri şi cheltuieli publice în vederea realizării principalelor scopuri macroeconomice şi
obţinerea echilibrului general.

3
 Instrumentele politicii bugetar-fiscale sunt:
1. Impozitul, care reprezintă instrumentul de preluare a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului.
2. Taxa, care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru serviciile
prestate acestora de către instituţiile publice.
3. Transferul, plăţi guvernamentale fără rambursare (compensare) făcute cetăţenilor.
4. Achiziţii guvernamentale, cheltuieli băneşti pentru procurarea de bunuri şi servicii
necesare statului.
Politica bugetară reprezintă politica în domeniul cheltuielilor publice. Ea stabileşte:
 mărimea, destinaţia, structura optimală a cheltuielilor;
 obiectivele ce trebuie atinse la efectuarea diferitelor cheltuieli;
 căile şi metodele ce se realizează pentru atingerea scopurilor reieşind din faptul ca
eforturile să fie minime.
Dimensionarea cheltuielilor publice poate fi stabilită prin două mărimi:
 mărimi absolute, mărimea cheltuielilor în valută naţională;
 mărimi relative:
a) cheltuielile publice absolute se raportează la produsul intern brut;
b) cheltuielile publice pe locuitor = cheltuielile publice absolute / numărul populaţiei.
Politica fiscală reprezintă politica în domeniul stabilirii resurselor financiare publice. Ea
stabileşte:
 volumul şi provenienţa resurselor ce pot fi procurate de stat de la fondurile sale;
 metodele de preluare ce se utilizează în procesul de constituire a fondurilor financiare,
deci, stabilirea sistemului şi instrumentelor fiscale;
 obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale folosite în procesul de
constituire a fondurilor financiare.
Volumul şi provenienţa resurselor financiare se determină în dependenţă de:
 cheltuielile publice care sunt redate de necesarul de resurse financiare;
 produsul intern brut;
 nivelul şi progresivitatea impozitelor.
Fondurile financiar-publice se pot forma în baza unei contribuţii egal plătită de contribuabili
sau de o contribuţie diferenţială care depinde de mărimea venitului, de situaţia personală şi de
capacitatea de muncă şi domeniul de activitate.
Politica monetar-creditară reprezintă activitatea de influenţare a proceselor social-
economice prin oferta de bani în vederea realizării principalelor scopuri macroeconomice.
Instrumentele politicii monetar-creditare:
4
  operaţiuni pe piaţa deschisă cu valorile mobiliare (vînzarea-cumpărarea de către
BNM a valorilor mobiliare emise de Guvernul ţării ce urmăreşte scopul de mărire sau
reducere a cantităţii de bani în circulaţie);
 modificarea ratei dobânzii (micşorarea sau mărirea ratei dobânzii contribuie la mărirea
sau micşorarea resurselor creditare ale băncilor comerciale);
 modificarea cotei rezervelor obligatorii (schimbarea cotei depozitelor obligatorii a
băncilor comerciale care se păstrează în numerar la BNM);
 intervenţia pe piaţa valutară (stabilizarea cursului valutar prin vânzarea sau
cumpărarea monedei de către BNM).
Domeniile de manifestare a politicii financiare sunt următoarele.

Domeniul

Cheltuielilor Resurselor Creditul Asigurări de

publice financiare bancar bunuri şi persoane
publice

Schema 2. Domeniile de manifestare a politicii financiare.

Metodele și mijloacele prin care se utilizează și se distribuie resursele financiare,

instrumentele, instituțiile ți reglementările utilizate de stat pentru influența proceselor economice
constituie componentele politicii financiare a statului.

Prin politica financiară se stabilesc căile și metodele de concentrare și dirijare a resurselor

financiare. Ea stabilește raporturile dintre stat și agenții economici și populație.

Problemele financiare şi lipsa unor investiţii consistente caracterizează toate componentele

activităţii publice private. Identificarea, antrenarea şi fluidizarea resurselor financiare reclamă
politici şi acţiuni neordinare.

Întrebări de autocontrol

1. Definiţi noţiunile politica social-economică şi politica financiară, care este deosebirea dintre ele?
2. Determinaţi sarcinile şi componentele politicii social-economice.
3. Explicaţi noţiunea de strategie şi noţiunea de tactică.
4. Enumeraţi principiile generale şi principiile specifice de asigurare a politicii financiare.
5. Numiţi şi argumentaţi sfera sau domeniul de acţiune a politicii financiare.
6. Explicaţi noţiunile de politică bugetar-fiscală şi monetar-creditară.
5
7. Numiţi instrumentele politicii bugetar-fiscale şi monetar-creditare.
8. Determinaţi factorii de stabilire a dimensiunii cheltuielilor publice.
9. Ce trebuie să asigure politica financiară a statului în condiţiile economiei de piaţă?
10. Argumentaţi dacă e necesar de a efectua unele măsuri în perfecţionarea sistemului legislativ privind
investiţiile.
11. Numiţi obiectivele şi acţiunile politicii financiare în Republica Moldova.
12. Determinaţi factorii ce diferenţiază politica unei ţări de politica altor ţări.

Întocmit: dr. prof. univ. Ada ȘTAHOVSCHI