SINDICATELE

Definirea sindicatelor
Sindicatele sunt persoane juridice independente, fără scop patrimonial, constituite în
scopul apărării drepturilor şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi
sportive ale membrilor de sindicat, ce își desfășoară activitatea în baza statutelor proprii.
Etimologic, termenul sindicat, provine din latinescul sindiz, care avea semnificația de
reprezentant în justiție al unei colectivități, avocatul acesteia; sorgintea sa se găsește în cuvântul
grecesc sundikos, ce înseamnă asistent de justiție.
Actele normative în vigoare definesc sau caracterizează sindicatele după cum urmează:
● art. 9 din Constituție:
„sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea
potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi promovarea
intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor”;
● art. 217 alin. 1 din Codul muncii:
„sindicatele sunt persoane juridice independente, fără scop patrimonial, constituite în scopul
apărării si promovării drepturilor colective si individuale, precum si a intereselor profesionale,
economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor lor”;
● art. 1 din Legea sindicatelor nr. 54/2003
„sindicatele sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislația naţională,
pactele, tratatele si convențiile internaționale la care România este parte, precum si în contractele
colective de muncă si promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale si
sportive ale membrilor acestora. Organizațiile sindicale sunt independente fata de autorităţile
publice, de partidele politice si de patronate”;
● art. 2 alin. 1 din Legea nr. 54/2003:
„Persoanele încadrate în muncă si funcționarii publici au dreptul sa constituie organizaţii
sindicale si să adere la acestea. Persoanele care exercita potrivit legii o meserie sau o profesiune
în mod independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum si persoanele în curs de calificare,
au dreptul, fără nici o îngrădire sau autorizare prealabila, sa adere la o organizație sindicala”.
Având în vedere textele menționate, sindicatele pot fi definite ca acele organizații –
persoane juridice independente – constituite în scopul apărării și promovării intereselor
profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor lor – salariați, funcționari
publici, alți profesioniști sau persoane în curs de calificare – prevăzute în legislația muncii
internă și în documentele internaționale, precum și în contractele colective de muncă, ce își
desfășoară
activitatea potrivit statutelor proprii.

Trăsăturile caracteristice ale sindicatelor:

● sindicatele sunt persoane juridice independente
Legea sindicatelor prevede procedura si condiţiile dobândirii personalității juridice, patrimoniul
organizaţiilor sindicale și atribuţiile lor. Independența sindicatelor este consacrata expres în art.
217 alin. 2 din Codul muncii: „sindicatele sunt persoane juridice independente”
● sindicatele sunt organizații care reunesc persoane ce exercită anumite activităţi
profesionale.
În mod concret, asocierea are loc după criteriul locului de munca în cazul salariaților, al
funcționarilor publici, membrilor cooperatori si al persoanelor în curs de calificare. În cazul
liber profesioniștilor, gruparea se face pe criteriul meseriei, profesiei, specialității.

● sindicatele se constituie în temeiul dreptului de asociere consacrat de Constituție.

Acest drept face parte din categoria drepturilor fundamentale ale omului. În virtutea lui „cetățenii
se pot asocia liberi în partide politice, în sindicate, în patronate si în alte forme de asociere”
● sindicatele funcționează în baza statutelor proprii.
Statutul reprezintă actul de bază care dă naștere unui sindicat si reprezintă cadrul normativ, după
care organizația respectivă se conduce si îşi desfășoară activitatea.
● scopul sindicatelor constă în apărarea drepturilor membrilor lor, precum și în promovarea
intereselor profesionale, economice si sociale ale acestora.
Deși actuala reglementare nu mai prevede caracterul apolitic al sindicatelor, este cert ca acestea
nu se pot organiza pentru a urmări obiective politice. Deși, nu pot fi dezinteresate de modul în
care un guvern administrează afacerile tarii, ele nu pot desfășura direct activităţi politice, nu pot
participa la campaniile electorale, organiza si desfășura greve sau manifestații cu caracter politic,
ori sa protesteze contra ordinii stabilite, a legii sau contra guvernului legal. Rațiunea
instituționalizării si existentei lor nu este de a apară drepturile si interesele politice ale membrilor
lor, ci drepturile și interesele profesionale, economice, etc. ale acestora.

Categorii de persoane ce se pot sindicaliza

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 54/2003 (art. 2), prevede mai multe categorii de persoane
care au dreptul de a se sindicaliza, si anume:
● persoanele încadrate în munca, deci salariații
● funcționarii publici
● liber-profesioniștii
● membrii cooperatori
● agricultorii
● persoanele în curs de calificare.
Referitor la polițiști, e adevărat, anterior adoptării legii actuale a sindicatelor, s-a apreciat
că aceștia nu se pot sindicaliza deoarece, deși au devenit funcționari publici civili. Totuși, Legea
nr.360/2002 privind statutul polițistului, nu se refera în mod expres la dreptul de asociere
sindicala a lor, ci prin art. 48, permite asocierea sau constituirea de „asociații cu caracter
profesional, tehnico-științific, cultural, religios si sportiv-recreativ, fără a aduce atingere
atribuțiilor si îndatoririlor de serviciu” ale polițiștilor.
Numai ca, ulterior situația a fost radical schimbată prin adoptarea Legii nr. 54/2003 care
instituie expres dreptul funcționarilor publici de a constitui organizaţii sindicale si de a adera la
acestea. Or, polițiștii sunt funcționari publici civili, chiar daca au un „statut special”. Iar scopul
asociațiilor prevăzute la art. 48 din aceasta lege – care pot fi constituite de polițiști – este aproape
identic cu cel al sindicatelor.
Daca judecători si procurorii nu se pot sindicaliza (art. 4 din Legea nr. 54/2003), personalul
auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești de pe lângă acestea (format din grefieri,
grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registratori) este
liber sa se asocieze ori să adere la organizaţii sindicale, precum si la organizaţii profesionale,
locale, naționale sau internaționale, în scopul apărării intereselor sale profesionale, sociale si
economice.
Salariații minori se bucura de exercitarea libertății sindicale în aceleași condiții ca si salariații
majori. Ei pot deveni membri de sindicat fără a fi necesară încuviințarea reprezentanților lor
legali, dacă au împlinit vârsta de 16 ani, deoarece la împlinirea vârstei de 16 ani persoana fizica
dobândește capacitate deplina de munca, iar încadrarea de la vârsta de 15 ani se poate face cu
totul excepțional, si cu acordul părinților sau al reprezentanților legali.

Categorii de persoane care nu se pot sindicaliza.

Per a contrario, rezultă că nu se pot sindicaliza persoanele care nu exercită o activitate
profesională: șomerii, pensionarii, studenții si elevii. Art. 4 din Legea nr. 54/2003 prevede ca
„persoanele care dețin funcție de conducere, funcție de demnitate publica, conform legii,
magistrații, personalul militar din aparatul Ministerului Apărării Naționale si Ministerul
Internelor si Reformei Administrative, Ministerului Justiției, Serviciului Român de Informații,
Serviciului de Protecție si Paza, Serviciului de Informații Externe si Serviciului de
Telecomunicații Speciale, precum si din subunitățile aflate în subordinea acestora nu pot
constitui organizaţii sindicale”.

Libertatea Sindicală
Libertatea sindicala este considerata un drept al omului, ea este fondată pe legături
naturale stabilite între membrii unei profesii. Libertatea sindicală dă persoanelor care exercită o
activitate profesională, dreptul de a-si constitui propriile sindicate si de a se afilia în mod liber.
Ea garantează ca organizațiile sindicale să-si desfășoare activitatea în afara oricărei intervenții a
autorităților publice. Ca orice altă libertate si cea sindicala este de esență individuală, face parte
din categoria drepturilor și libertăților fundamentale ale omului: dreptul de asociere, libertatea
întrunirilor, a conștiinței, de exprimare. Libertatea sindicala nu este decât o manifestare a
libertății de asociere.
Acest drept garantează fiecărui individ care desfășoară o activitate profesionala dreptul de a
constitui un sindicat sau de a adera la acesta, ca si dreptul de a se retrage dintr-un sindicat, sau de
a nu adera la el.

Libertatea sindicala colectiva.

Spre deosebire de libertatea sindicală individuala care privește fiecare persoană, cea
colectivă privește organizațiile sindicale în întregul lor. Legea sindicatelor prevede că
organizațiile sindicale sunt independente fata de autorităţile politice, de partidele politice si de
patronate. Ele au dreptul de a-și elabora reglementari proprii, de a-si alege liber reprezentanții, de
a-și organiza gestiunea și activitatea și de a-și formula programe proprii de acțiune, cu
respectarea legii, fiind interzisă autorităților publice si patronatelor orice intervenție de natura a
limita ori întrerupe exercitarea drepturilor de mai sus. Modul de constituire, organizare,
reorganizare și încetare a activității unei organizaţii sindicale se reglementează prin statutul
adoptat de membrii săi, cu respectarea legii. Sindicatele se bucura și de libertatea de a se
constitui în federații, confederații sau de adera la astfel de organizaţii atât interne cât și
internaționale.
Raporturile sindicatelor cu patronatul.
În urma exercitării dreptului de libera funcționare, conferit de lege, apar diferite raporturi în care
una dintre părți este sindicatul.
Raporturile dintre sindicat și angajator (societatea comerciala, regia autonoma, etc.), în care
aceasta s-a constituit și își desfășoară activitatea sunt multiple și diferite, după cum interesele
celor doua părți sunt convergente sau divergente.
Ca regula, interesele lor sunt convergente, deoarece atât sindicatul, cât și angajatorul urmăresc
desfășurarea unei activități rentabile, eficiente, din care sa rezulte beneficii.
Ele sunt opuse, divergente pentru ca în timp ce patronatul, (conducerea unității) urmărește
obținerea unor câștiguri mari cu cheltuieli cât mai mici, sindicatele doresc și ele salarii mai mari
pentru membrii lor, condiții de munca mai bune ceea ce presupune cheltuieli sporite pentru
angajator, implicit beneficii diminuate.
 Constituirea, organizarea și funcționarea organizațiilor sindicale.
Organizațiile sindicale se constituie prin parcurgerea unor etape:
Prima se refera la elaborarea proiectului de statut si aprobarea acestuia în adunarea generala a
membrilor fondatori.
A doua privește înscrierea la judecștorie si are drept consecinta dobândirea personalitatii juridice.

Conform art. 6 din lege, statutele organizațiilor sindicale trebuie sa cuprindă prevederi cel puțin
cu privire la:
a) scopul constituirii, denumirea si sediul organizatiei sindicale;
b) modul în care se dobândeste si înceteaza calitatea de membru al organizației sindicale;
c) drepturile si îndatoririle membrilor;
d) modul de stabilire si încasare a cotizatiei;
e) organele de conducere, denumirea acestora, modul de alegere si de revocare, durata
mandatelor si atributiile lor
f) condițiile si normele de deliberare pentru modificarea statutului si de adoptare a hotarârilor;
g) mărimea si compunerea patrimoniului initial;
h) divizarea, comasarea sau dizolvarea organizatiei sindicale, transmiterea ori, dupa caz,
lichidarea
patrimoniului, cu specificarea ca bunurile date în folosinta de catre stat vor fi restituite acestuia”.
Singura restrictie în elaborarea statutului este respectarea „Constitutiei si legilor” (art. 6 alin. 2
din lege).

Atributii prevazute de Codul muncii.

Potrivit acestui act normativ, sindicatele au dreptul:

– sa fie consultate în cazul concedierilor colective, si sa primeasca informatii relevante în
legatura cu acesta (art. 69);
– sa primeasca notificarea angajatorului privind intentia de concediere colectiva (art. 70) si sa
propuna masuri în vederea evitarii concedierilor ori diminuarii numarului salariatilor concediati
(art. 71);
– sa-si dea acordul asupra normelor de munca elaborate de angajator (art. 129 alin. 1);
– sa-si manifeste acordul cu privire la cumularea zilelor de repaus saptamânal (art. 132 alin. 4);
– sa-si dea acordul asupra respingerii solicitarii salariatilor de a beneficia de concedii pentru
formare profesionala (art. 150 alin. 2);
– sa fie consultate la elaborarea masurilor de securitate si sanatate în munca (art. 174 alin. 3);
– sa fie consultate la elaborarea regulamentului intern (art. 257);
– sa asiste, printre reprezentanti, la efectuarea cercetarii disciplinare prealabile pe salariatii în
cauza – membri ai sindicatelor respective (art. 267 alin.4).

Atributii prevazute de Legea nr. 54/2003. Art. 1 alin. 1 din aceasta lege dispune ca organizatiile
sindicale se constituie în scopul apararii drepturilor si promovarii intereselor profesionale,
economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor acestora.
Din acest text rezulta indubitabil în ce consta activitatea sindicatelor si, totodata, ca acestora le
este interzisa activitatea politica.
Potrivit art. 28, „organizatiile sindicale apara drepturile membrilor lor, ce decurg din legislatia
muncii, statutele functionarilor publici, contractele colective de munca si contractele individuale
de munca, precum si din acordurile privind raporturile de serviciu ale functionarilor publici, în
fata instantelor judecatoresti, organelor de jurisdictie, a altor institutii sau autoritati ale statului,
prin aparatori proprii sau alesi”.
În exercitarea atributiilor respective, ele au dreptul de a întreprinde orice actiune prevazuta de
lege, inclusiv de a formula actiune în justitie în numele membrilor lor, fara a avea nevoie de un
mandat expres din partea celor în cauza.Actiunea nu va putea fi introdusa sau continuata de
organizatia sindicala daca cel în cauza se opune sau renunta la judecata.
Fata de acest text este evident ca sindicatul va putea sa formuleze si cerere de interventie, în
numele membrilor sai parte într-un conflict de munca, în baza art. 49 alin. 3 din Cod de
procedura civila.
În temeiul art. 29, organizatiile sindicale pot adresa autoritatilor publice competente, potrivit art.
73 din Constitutie, propuneri de legiferare în domeniile de interes sindical.
În scopul apararii drepturilor si promovarii intereselor profesionale ale membrilor, sindicatele
reprezentative vor primi de la angajatori sau organizatiile acestora informatiile necesare pentru
negocierea contractelor colective de munca sau, pentru încheierea acordurilor privind raporturile
de serviciu, precum si cele privind constituirea si folosirea fondurilor destinate îmbunatatirii
conditiilor la locul de munca, protectiei muncii si utilitatilor sociale, asigurarilor si protectiei
sociale.17 De asemenea, angajatorii au obligatia de a invita delegatii alesi ai organizatiilor
sindicale reprezentative sa participe în consiliile de administratie la discutarea problemelor de
interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv (art. 30 alin. 1 si 2).
Pentru îndeplinirea obiectivului lor, apararea si promovarea intereselor membrilor acestora,
sindicatele pot desfasura o gama larga de activitati, inclusiv de natura economica, comerciala sau
bancara.

În acest sens, art. 25 alin. (1) din lege prevede ca organizatia sindicala, poate, în conditiile
prevazute de statut:

a) sa sprijine material pe membrii sai în exercitarea profesiunii;

b) sa constituie case de ajutor proprii;
c) sa editeze si sa tipareasca publicatii proprii în vederea cresterii nivelului de cunoastere a
membrilor săi si pentru apararea intereselor acestora
d) sa înfiinteze si sa administreze în interesul membrilor sai unitati de cultura, învatamânt si
cercetare în domeniul activitatii sindicale, unitati economico-sociale, comerciale, asigurari,
precum si banca proprie pentru operatiuni financiare în lei si în valuta;
e) sa constituie fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor sai;
f) sa organizeze si sa sprijine material si financiar activitatea sportiva în asociatii si în cluburi
sportive, precum si activitati cultural-artistice.

Asocierea sindicala.

Art. 41 din Legea nr. 54/2003 prevede ca organizatiile sindicale legal constituite se pot asocia
dupa criteriul ramurii de activitate, al profesiunii sau dupa criteriul teritorial. Doua sau mai multe
organizatii sindicale constituite la nivelul unor unitati diferite din aceeasi ramura de activitate sau
profesiune se pot asocia în vederea constituirii unei federatii sindicale. Doua sau mai multe
federatii sindicale din ramuri de activitate sau profesiuni diferite se pot asocia în vederea
constituirii unei confederatii sindicale. Federatiile sindicale si confederatiile pot constitui, din
sindicatele componente, uniuni sindicale.
Federatiile, confederatiile si uniunile sindicale teritoriale, pentru a exista si functiona ca atare,
trebuie sa se constituie si sa se înregistreze la instanta judecatoreasca competenta. Fazele sunt
aceleasi ca si în cazul organizatiilor sindicale la nivelul unitatilor: elaborarea si aprobarea
proiectului de statut; hotarârea de constituire a noului sindicat; înregistrarea si dobândirea
personalitatii juridice.

Un sindicat este o organizație a lucrătorilor al cărei scop este protejarea drepturilor acestora.
Sindicatele active și puternice există pentru a reprezenta interesele salariaților, ele au un rol
pozitiv în cadrul întreprinderii al comunității și al întregii societăți.
Un sindicat liber, pe care muncitorii sunt stăpâni, reprezintă o trăsătură esențială a unei societăți
libere și prospere.
Participarea reprezentanților sindicatului la deciziile patronatului prin intermediul
federației/sindicat are drept rezultat moralul ridicat al muncitorilor, o fluctuație mai redusă a
forței de muncă de la o întreprindere la alta, rezolvarea în comun a problemelor, salarii mai mari
și condiții de muncă mult mai bune.
Sindicatul este puternic doar în măsura în care membrii acestuia sunt uniți și au o comunicare
continuă între ei.

Bibliografie:
● www.wikipedia.com
● Constituția României
● Codul Muncii
● Legea sindicatelor nr. 54/2003
● Ovidiu Ţinca, Dreptul muncii, Relațiile colective, Editura Lumina Lex, București
● Legea nr.360/2002 Privind Statutul Polițistului
● Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor
judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea
● Trasaturi juridice caracteristice ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului
didactic, în “Dreptul”
● Ţiclea, Alexandru, Dreptul muncii, curs universitar