GRIGORE ALEXANDRESCU

Iepurele, ogarul și copoiul

POEZIE EPICĂ
CERINȚĂ
Scrie un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularitățile unei poezii
epice. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidențierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea textului într-o tipologie, într-un
curent literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
- prezentarea temei textului poetic ales, prin referire la două imagini/ idei poetice;
- sublinierea a două elemente semnificative pentru caracterul epic al textului poetic
(acțiune, structură compozițională, personajele, figuri de stil, elemente de prozodie etc.).

MODEL DE ESEU
Grigore Alexandrescu este una dintre cele mai proeminente figuri ale epocii pașoptiste,
remarcându-se atât prin creațiile sale romantice, prin elegiile și meditațiile asupra istoriei neamului
(Umbra lui Mircea. La Cozia ), cât și prin cultivarea unor specii clasice, satire, fabule sau epistole.
Însă, poeziile care l-au consacrat sunt fără îndoială fabulele, prin care a dat la iveală o adevărată
comedie umană a societății românești din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Predilecția pentru
fabulă se poate explica prin posibilitatea de a face satiră politică, ocolind cenzura vremii cu ajutorul
limbajului alegoric, căci fabula transpune întâmplări din lumea reală în lumea animalelor, înzestrând
ființele necuvântătoare cu capacitatea de a spune adevăruri incomode.
Fabula este o poezie epică, o narațiune cu personaje, cu un puternic caracter satiric și
moralizator. Fabula este alcătuită, de regulă, dintr-o scurtă poveste alegorică, în care caracterele
umane se ascund sub masca unor animale, plante sau lucruri, și o morală, în care se deconspiră
defectul satirizat și caracterul uman al măștilor.
O astfel de poezie epică este Iepurele, ogarul și copoiul. Tema poeziei este satirizarea
modului în care se făcea dreptate în epoca feudală, când judecătorul comitea o serie de abuzuri,
acordând câștig de cauză celor care aveau un rang social superior, omul de rând fiind întotdeauna
nedreptățit.
Scrisă în perioda pașoptistă, poezia aparține clasicismului prin caracterul moralizator,
prin prezența unor personaje care întruchipează anumite caractere umane, prin rigoarea
compoziției, prin structura echilibrată, prin claritatea limbajulului și prin structura prozodică.
În ceea ce privește structura compozițională, textul debutează cu o morală, urmată de o
povestire alegorică ce ilustrează punctul de vedere al naratorului omniscient.
Morala evidențiază faptul că deseori calitățile omenești sunt incriminate, mai ales când
ceea ce te poate salva devine un mijloc de a împiedica abuzurile stăpânirii feudale. Deși povestea
alegorică ce va urma plasează acțiunea în lumea animalelor, pronumele personale, verbele și
adjectivul posesiv noastre din incipitul poeziei deconspiră caracterul uman al faptelor: Calitățile
noastre cele mai lăudate/ Ne sunt ades în lume drept crime reproșate. Folosirea persoanei I
plural generalizează acest fenomen la nivelul întregii societăți.
Povestirea alegorică are ca protagoniști un iepure, un copoi și un ogar. Expozițiunea
plasează acțiunea într-un timp nedeterminat, odată, fapt sugestiv ce semnalează că astfel de
nedreptăți se pot petrece oricând. Un ogar îl dă în judecată pe iepure, instanța fiind prezidată de
un copoi. Intriga surprinde cu umor cauza ce l-a determinat pe ogar să facă acest lucru. Iepurele
refuză să se lase prins, reușind să se salveze prin fuga derutantă, căci merge tot cotiș/ Și sare
curmeziș. Descrierea felului în care acesta aleargă precum și modul lingușitor în care ogarul se
adresează judecătorului, încercând să-i câștige bunăvoința, constituie desfășurarea acțiunii.
Punctul culminant reflectă judecta nedreaptă ce se face inculpatului, care, fără să fie ascultat, este
osândit la moarte. Deznodământul este plin de umor, căci pârâtorul nu se alege decât cu labele
vânatului, deoarece judecătorul își rezervă sieși aproape întreaga pradă: Carnea va rămânea
pentru judecător,/ Iar labele vor fi pentru jeluitor.
După cum se poate observa, personajele sunt măști în spatele cărora se ascund caractere
umane. Astfel, iepurele este omul mărunt, speriat și hăituit de reprezentanții puterii, în fața cărora
nu are altă cale de salvare decât fuga. Iuțeala lui devine agasantă pentru cei care nu-l pot prinde,
fapt pentru care este tratat drept un ticălos. Ogarul și copoiul, câini de vânătoare, sunt simbolul
reprezentanților puterii, al oamenilor răi, pe care naratorul îi reunește cu umor în senatul cel
câinesc. Ogarul, în calitate de acuzator, este tipul omului perfid, care, pentru a-și atinge scopul,
devine lingușitor, numindu-l pe copoi Măria Ta. Intrigant și malițios, el îl influențează pe
judecător, făcând apel la experiențe stânjenitoare ce-l pun într-o postură jenantă și-l determină să
judece mânios: Chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat,/ Ai fost adeseori de dânsul înșelat?. Copoiul
este tipul judecătorului nedrept, inuman, așa cum se sugerează prin epitetul cafeniu. Firea
despotică este evidențiată de faptul că sentințe fără apel el da. Judecă subiectiv, încărcat de
frustrările acumulate în timp și nu respectă dreptul la apărare al inculpatului: Pe el nici îl ascult,
purtările-i le știu. Caracterul abuziv se observă și-n modul în care decide împărțirea prăzii,
repartizându-și cea mai însemnată parte a acesteia.
Modurile de expunere prezente în text sunt narațiunea și dilogul. Deși concisă,
povestirea se caracterizează prin expresivitate, alegoria fiind dublată de personificări (Iepurele
odată/Fu tras la judecată/ De un ogar), epitete (copoiul cafeniu, umblet creștinesc) și comparații
(fuge parc-ar fi gonit de vijelii), toate acestea având rol de caracterizare a personajelor.
Limbajul de un comic savuros se distinge printr-un amestec inedit de neologisme, expresii
populare și colocviale: O, tu ce prezidezi senatul cel câinesc,/ Te rog să mă asculți: eu viu să
jeluiesc/ De acest ticălos,/ Ce sufletul mi-a scos.
Versificația este simplă, de factură clasică. Deși poezia este concepută ca o structură
astrofică și versurile au măsură variabilă, oscilând între 6 și 12 silabe, rima este împerecheată,
asigurând textului o muzicalitate deosebită.
În concluzie, fiind o narațiune cu narator omniscient, având acțiune și personaje prin
intermediul cărora autorul își exprimă indirect sentimentul de dispreț față de unele defecte ale
naturii umane, fabula Iepurele, ogarul și copoiul, este o poezie epică reprezentativă pentru
perioada pașoptistă, prin caracterul clasic, moralizator. În acea epocă de afirmare națională,
Grigore Alexandrescu a militat pentru bine, adevăr și frumos, a promovat spiritul rațiunii și a
satirizat tirania și nedreptatea, uneori cu amărăciune, alteori râzând de nimicnicia oamenilor
meschini, fidel principiului ridendo castigat mores.