Cuprins

Notă importantă pentru cititor ix

Cuvânt-înainte xi
Mulţumiri xv
Partea Întâi
Introducere: Când bebeluşii cuminţi păţesc lucruri rele 1
Partea a doua
Zece moduri de a obţine mai rapid ajutor când copilul este în pericol 5
Partea a treia
Situaţiile de urgenţă 15
Accidente de cărucior 16
Accidente de maşină 20
Alergii alimentare 26
Arsuri 30
Arsuri chimice 34
Arsuri solare 37
Astm 40
Aşchii 44
Boli cauzate de căldură 46
Căzături 49
Convulsii 54
Cotul dădacei (subluxaţia capului radial) 57
Degerături 59
Diaree 62
Febră 64
Fracturi 68
Hemoragie 71
Iritaţie 74
Iritaţie de scutec 78
înec 81
înţepături de albine 85
Letargie 88
Leziuni la cap sau la ceafă 90
Muşcături de animale 93
Muşcături de insecte

Obiecte blocate în nas 103

Obiecte blocate în ureche 105
Otrăvire 108
Plâns (de neoprit) 114
Probleme de alimentaţie 119
Probleme de relaţionare 121
1

Probleme respiratorii 124

Page

Răpire 128
Reacţie la vaccinuri 131
Sângerări nazale 135
Scădere în greutate 137
Sindromul morţii subite la sugari (SMSS) 141
Sufocare 146
Şoc electric 151
Tăieturi 155
Vărsături 158
Partea a patra
Anexe 163
Sănătatea bebeluşului, dintr-o privire 164
Contactele personale de urgenţă 166
Dacă bebeluşul se sufocă (pentru copiii cu vârsta
sub un an) 168
Dacă un copil se sufocă (pentru copiii de peste un an) 170

Notă importantă pentru cursant

Va rugăm să reţineţi aceste precizări importante în timp ce citiţi şi folosiţi această carte.
 Ca regulă generală, în caz de urgenţă, primul lucru ce trebuie făcut este apelarea numărului
112. Pentru o discuţie legată de ce anume constituie o urgenţă şi ce trebuie să faceţi dacă sunteţi
singur cu bebeluşul şi aveţi de ales între a suna la 112 sau a interveni imediat asupra copilului, vă
sugeram să vă familiarizaţi cu conţinutul acestui curs şi să căutaţi sa efectuati cursul despre oferirea
primului ajutor.
 Deşi acest curs conţine informaţii despre resuscitarea cardio-respiratorie (RCR) şi alte tehnici
de salvare a copilului, el este menit să fie utilizat ca o completare (nu ca un substitut) a unui curs
autorizat de RCR şi salvare a copilului.
Vă rugăm să vă înscrieţi chiar azi la un curs autorizat !!!
 Acest curs descrie diverse abordări ale modului în care trebuie să reacţionăm în faţa
situaţiilor de urgenţă obişnuite.
Cu toate acestea, este imposibil ca un singur curs să acopere toate urgenţele posibile şi toate
modurile de a aborda o urgenţă. Vă încurajăm să căutaţi şi alte surse de informaţii şi să discutaţi cu
medicul dumneavoastră despre urgenţele medicale.

 Autorul a depus toate eforturile posibile pentru a se asigura că tot conţinutul acestui curs
este corect şi în concordanţă cu informaţiile şi tehnicile medicale în vigoare in acest moment. Este,
însă, posibil ca unele dintre acestea să se fi schimbat între timp. In orice caz, acest curs nu
înlocuieşte şi nici nu şi-a propus să înlocuiască sfaturile şi tratamentul prescris de un cadru medical
calificat.
 Acest curs este vândut fără vreo garanţie sau asigurare de orice fel, iar autorul nu îşi
asumă nicio responsabilitate sau obligaţie în ceea ce priveşte rănirile, pierderile sau
prejudiciile care pot rezulta din folosirea informaţiilor şi a sfaturilor prezentate în acest curs!
2
Page

Cuvânt-înainte
Termenul „accident" presupune că nu s-a putut face nimic pentru a preveni apariţia unui
anume eveniment. Noi, în calitate de părinţi nu vom putea preîntâmpina toate accidentele.
Cu toate acestea, putem face tot ce ne stă în putinţă pentru a preveni apariţia multor
accidente şi ne putem pregăti singuri sau unii pe ceilalţi pentru a reacţiona eficient în cazul
accidentelor care se produc în mod inevitabil.
Acest curs este o sursă bogată atât în principii de medicină preventivă, cât şi în modalităţi
de tratament pe care ar trebui să le cunoaştem, în special ca părinţi. Prevenţia este mai bună
şi chiar mai uşor de învăţat decât tratamentul.

Gândiţi-vă la următorul lucru: atunci când vrem să conducem o maşină sau să pilotăm un avion ori
o barcă, studiem, facem ore de practică şi chiar obţinem permisul sau licenţa necesare. De ce nu
am vrea să învăţăm şi să studiem la fel de mult modul în care putem preveni situaţiile de
urgenţă în cazul copiilor noştri? Trebuie să ştiţi că accidentele au loc des şi depăşesc toate
barierele socio-economice. Faptul că ştiţi ce este de făcut poate constitui, efectiv, diferenţa
dintre viaţă şi moarte pentru copilul dumneavoastră.

De exemplu, dacă în urma înecării cu mâncare, copilului i se obstrucţionează complet căile

respiratorii, aveţi trei până la patru minute pentru a elimina obstrucţia înainte de a se produce
o vătămare ireversibilă a creierului. Ar fi bine să ştiţi ce aveţi de făcut înainte ca acest lucru
să se întâmple. Să căutaţi disperaţi cursul de faţă în acel moment nu este cea mai bună
variantă ! Insă dacă invatati înainte, astfel încât să ştiţi deja ce aveţi de făcut, lucrurile vor
sta cu totul altfel. Momentul cel mai potrivit pentru a asimila informaţiile conţinute aici nu
este în toiul unei crize, ci înainte de ea.

De asemenea, încurajez din toată inima pe oricine intenţionează să crească un copil să caute şi să
urmeze cât mai multe cursuri organizate de Crucea Roşie sau de spitalul local. Aceste cursuri pot
fi găsite pretutindeni şi au un preţ rezonabil.
Cărţile sunt uşor de cumpărat, ceva mai greu de citit şi foarte dificil de învăţat, însă
CURSUL de faţă acoperă multe urgenţe des întâlnite şi ar trebui să fie considerat un curs de
referinţă, valoros pentru orice parinte ce isi iubeste copilul .

P ARTE A INTAI
CAND BEBELUSII CUMINTI P ATESC LUCRURI RELE

Când am început să scriu această carte, am întrebat fiecare părinte pe care îl cunoşteam dacă
trecuse printr-o situaţie de urgenţă când copilul lui era bebeluş. Peste 80% din ei au răspuns
afirmativ.
O prietenă a avut un accident de maşină când fetiţa ei avea doar trei luni. Bebeluşul unei colege a
căzut de pe masa de bucătărie când avea doar cinci luni. O altă prietenă mi-a povestit că fiul ei s-a
înecat cu o bucată de hotdog la prima lui aniversare. Am auzit poveşti despre alergii la mâncare,
arsuri, înţepături de albine şi multe altele. Din fericire, niciunul dintre aceşti copii nu a suferit leziuni
permanente ca rezultat al acestor situaţii de urgenţă.
Am scris această carte pentru a ne asigura că, dacă vă veţi confrunta cu o situaţie de urgenţă, veţi
3

şti ce aveţi de făcut şi că, în marea majoritate a situaţiilor, urgenţa bebeluşului va fi în curând doar
Page

o amintire urâtă. Bebeluş, extremă urgenţă! a fost conceput astfel încât să îl puteţi avea mereu la
dumneavoastră. Puneţi-1 în geanta cu scutece, ca să îl aveţi oriunde vă deplasaţi cu bebeluşul. La
sfârşitul acestei cărţi veţi găsi informaţii importante pe care trebuie să le cunoaşteţi atât
dumneavoastră, cât şi cei care au grijă de bebeluş, cum ar fi:

 O diagramă a modului în care se execută RCR;

 O secţiune despre cum se poate identifica şi înlătura blocajul căilor respiratorii (înecarea) la
bebeluşi şi copii;
 Un loc unde să scrieţi propriile numere folositoare în caz de urgenţă.
Nu aşteptaţi, însă, apariţia unei situaţii de urgenţă pentru a citi cartea. Fiecare secţiune a cărţii
începe cu informaţii despre modul în care se pot preveni problemele. Citiţi cu atenţie aceste secţiuni
şi rugaţi oamenii care au grijă de copiii dumneavoastră să facă acelaşi lucru.
Ca parte a programului de prevenire, vă îndemnăm să urmaţi un curs de prim ajutor pentru bebeluşi,
în special unul de RCR. Acestea sunt oferite de spitalul din localitate sau de Crucea Roşie. Nimic
nu înlocuieşte pregătirea practică atunci când este vorba de siguranţa şi sănătatea copilului
dumneavoastră.
La finalul fiecărei secţiuni veţi găsi teme de discuţie la care să vă gândiţi pe măsură ce creşte copilul.
Din nefericire, situaţiile de urgenţă nu încetează să apară atunci când copilul devine mai descurcăreţ
şi mai independent, şi nici măcar atunci când ajunge un adolescent voinic, aproape om mare.
Copilul se va schimba în multe feluri de-a lungul anilor, dar pericolele vor persista, ca şi grija
dumneavoastră pentru siguranţa lui. Şi la fiecare stadiu veţi descoperi că a fi pregătiţi şi informaţi
este cea mai bună modalitate de a vă proteja copilul.

Zece moduri de a obţine mal rapid ajutor CAND COPILUL ESTE IN PERICOL

Toţi părinţii se tem că vor trece printr-o situaţie de urgenţă cu copilul lor. In afară de pericolul în care
se află copilul şi de faptul că ar putea fi rănit, părinţii sunt îngrijoraţi în mod firesc că ar putea fi
cuprinşi de panică, că ar reacţiona prea încet sau că, fără să-şi dea seama, vor face exact ce nu
trebuie.
Sper să vă mai liniştiţi când vă voi spune că cei mai mulţi părinţi fac exact ceea ce trebuie într-o
situaţie de urgenţă, acţionând rapid şi sigur. Ca şi părinţii din alte specii de animale, sunteţi
programaţi genetic să îi protejaţi pe cei mici, iar în momentul în care vă vedeţi copilul rănit sau în
pericol, creierul dumneavoastră produce o substanţă chimică puternică, menită să vă facă mintea
hiperalertă, reflexele super-rapide, iar abilităţile de rezolvare a problemelor ascuţite la maximum.
Veţi fi pregătiţi să acţionaţi în mod corect în cazul în care copilul dumneavoastră este în pericol, dar
veţi fi şi mai pregătiţi dacă veţi fi înarmaţi cu informaţiile potrivite. Citiţi cu atenţie secţiunile de
prevenţie din această carte. Aşa cum se spune, este mai bine să previi decât să vindeci. Apoi
parcurgeţi cele cinci sfaturi esenţiale de pe paginile următoare pentru a fi mai pregătiţi şi pentru a
vă asigura că daţi tot ce este mai bun atunci când fiecare secundă contează. Bifaţi fiecare sfat pe
care îl citiţi până la capăt.
Veţi găsi apoi cinci lucruri concrete pe care le puteţi face dacă vă confruntaţi cu o urgenţă. Aceste
sfaturi vă vor ajuta să îi asiguraţi copilului îngrijirea de care are nevoie, cu cea mai mare eficienţă.
4

Puteţi pune un semn acestei secţiuni, astfel încât să o găsiţi rapid în cazul unei situaţii de urgenţă.
Page
Cel mai important lucru pe care îl puteţi face este să ţineţi această carte aproape de copil, deoarece
conţine informaţii personale care îi vor ajuta pe cei care acordă îngrijiri şi pe doctori să vă trateze
bebeluşul cât mai eficient, numere de urgenţă şi informaţii valoroase despre urgenţele obişnuite.

Cinci paşi pe care trebuie să îi faceţi pentru a fi pregătiţi în caz de urgenţă

1. Să aveţi întotdeauna numerele de urgenţă la dumneavoastră

Când sunaţi la 112 sau la numărul de urgenţă local, veţi fi conectat la reţeaua locală de poliţie şi la
pompieri pentru un răspuns rapid. Dacă bebeluşul a suferit un accident de automobil, are dificultăţi
de respiraţie, a suferit arsuri sau prezintă alte semne de suferinţă acută, este întotdeauna bine să
sunaţi la 112 sau la numărul de urgenţă local. In situaţii de acest fel, când vine vorba de sănătatea
şi de siguranţa copilului dumneavoastră, este mai bine să exageraţi decât să reacţionaţi prea lent.
Dar există şi situaţii când bebeluşul nu se află într-o stare de suferinţă; acută, iar atunci puteţi suna
la alte numere de urgenţă. De exemplu, vă recomandăm să sunaţi la numărul TOXAPEL, serviciul
de urgenţă pentru intoxicaţii al Spitalului Grigore Alexandrescu. 1 Apelaţi, deci, numerele 021 210
62 82 şi 021 210 61 83 (chiar înainte de a suna la 112) dacă bănuiţi că bebeluşul a ingerat produse
lichide nealimentare sau substanţe chimice. TOXAPEL va răspunde de obicei mai repede decât cei
de la reţeaua naţională de urgenţe, iar operatorii sunt familiarizaţi cu pericolele din aria geografică
unde locuiţi.

La finalul cărţii am inclus un tabel în care să scrieţi propriile numere de urgenţă, inclusiv numărul
pediatrului, al spitalului local, al membrilor apropiaţi ai familiei şi aşa mai departe. Asiguraţi-vă că
aţi completat această secţiune. Daţi aceste numere oricui are grijă de copil - unui centru de zi, bonei
sau oricărui alt adult. Puteţi să le lăsaţi această carte împreună cu lucrurile bebeluşului. Oricine ar
fi persoana căreia îi lăsaţi copilul în grijă, va fi mai liniştită să ştie că are la îndemână aceste numere
de telefon.

2. Ţineţi mereu la dumneavoastră informaţiile medicale ale bebeluşului

La sfârşitul acestei cărţi puteţi nota istoricul medical al bebeluşului, lucru care s-ar putea dovedi util
în cazul unei situaţii de urgenţă. Dacă ţineţi cartea în geanta de scutece (aşa cum vă recomandăm),
atunci puteţi fi siguri că veţi avea istoricul medical al copilului când mergeţi la spital.
O altă opţiune ar fi să ţineţi istoricul medical al familiei pe o unitate de stocare portabilă, numită şi
unitate USB sau „stick“. Există o varietate de combinaţii de software şi unităţi USB cu ajutorul cărora
puteţi avea oricând la dumneavoastră o cantitate enormă de informaţii importante „agăţate 11 la
brelocul cheilor, inclusiv informaţii medicale despre bebeluş şi alţi membri ai familiei. Când ajungeţi
la spital, persoana care vă preia poate introduce unitatea respectivă în orice port USB pentru a avea
acces imediat la fişa medicală a bebeluşului.

3. Stabiliţi un plan de urgenţă

Ce s-ar întâmpla dacă v-aţi îmbolnăvi dintr-odată? Ce s-ar întâmpla dacă s-ar întrerupe curentul
electric în timpul nopţii? Ce s-ar întâmpla dacă ar izbucni un incendiu în casă sau dacă ar avea loc
5
Page

un dezastru natural?
Părinţii ar trebui să îşi încurajeze familia şi prietenii să stabilească un plan de urgenţă. Asiguraţi-vă
că toţi cei care au grijă de copil ştiu exact unde se află camera de primiri urgenţe şi ce au de făcut
când ajung acolo (vedeţi următorul calup de sfaturi).

4. Mergeţi la camera de primiri urgenţe din localitate

Solicitaţii pediatrului sfaturi privind camera de primiri urgenţe pe care o preferă sau contactaţi
instituţia dumneavoastră de asigurare medicală, pentru a afla spitalele cu care are contract. Nu
uitaţi totuşi că în unele situaţii de urgenţă cea mai bună cameră de primiri urgenţe este cea situată
cel mai aproape.
De îndată ce aveţi timp, mergeţi să vedeţi unde se află camera de primiri urgenţe, atât cea preferată
de pediatru sau de compania de asigurări, cât şi cea care se află cel mai aproape de
dumneavoastră, de preferinţă fără a fi însoţiţi de bebeluş sau de alţi copii (cu siguranţă nu doriţi să
vă aduceţi copiii în locuri unde ar putea să se molipsească de boli transmise pe calea aerului).
Observaţi unde puteţi parca în cazul unei situaţii de urgenţă, unde este intrarea şi unde trebuie să
mergeţi pentru a fi luat în evidenţă. Puteţi lua de acolo pliante cu informaţii care v-ar putea fi de
ajutor.

Nu vă grăbiţi. Luaţi loc şi observaţi ce se petrece, mai ales dacă vedeţi şi alţi părinţi cu copii la
camera de gardă. Familiarizându-vă cu acel loc când sunteţi calm, nu în toiul unei situaţii de urgenţă,
vă va fi mult mai uşor atunci când va fi nevoie să veniţi cu o problemă reală.

5. Urmaţi un curs de RCR a bebeluşului şi a copilului

Veţi auzi acest sfat în mod repetat de-a lungul întregii cărţi: urmaţi cât mai curând un curs de RCR
şi de acordare a primului ajutor la bebeluş şi copil. Solicitaţi celorlalţi adulţi care au grijă de bebeluşul
dumneavoastră să urmeze şi ei acest curs.
Cursurile de RCR sunt oferite de spitalele locale şi de filialele Crucii Roşii şi sunt organizate în mod
regulat de-a lungul anului. V-aţi putea planifica pregătirea prin intermediul unei filiale a Crucii Roşii,
la un moment care vă este convenabil, aducând un instructor la locul dumneavoastră de muncă sau
chiar acasă, când organizaţi o petrecere. Există o mică taxă care se plăteşte pentru curs, dar sunt
bani cheltuiţi cu folos.
Există numeroase filmuleţe care demonstrează RCR la copii (de exemplu „Infant & Child CPR“, de
Tracy Kalemba, produs de Matty Mo Media), dar nu trebuie să consideraţi că aveţi competenţa
necesară pentru a face RCR copiilor până când nu aţi beneficiat de pregătire practică.

Când copilul se află într-o situaţie de urgenţă

1. Stabiliţi dacă este cazul să duceţi copilul la camera de gardă

Să spunem că i s-a întâmplat ceva copilului - poate nu este un accident care îi pune viaţa în pericol,
dar este unul care vă îngrijorează. II sunaţi pe medicul pediatru, iar acesta vă spune: „Este în regulă;
aduceţi copilul la un consult mâine dimineaţă11. Dacă nu vă mulţumeşte acest răspuns, va trebui să
luaţi o decizie: ascultaţi sfatul medicului sau duceţi copilul imediat la camera de gardă?
Vă sugerez ca, dacă sunteţi alarmaţi, îngrijoraţi sau nu doriţi să aşteptaţi, să mergeţi la Urgenţe.
Am văzut de multe ori părinţi care au salvat viaţa copilului fiindcă au decis să nu aştepte.
6
Page

Bineînţeles, dezavantajul de a merge imediat la Urgenţe este că trebuie să fiţi pregătiţi să aşteptaţi
destul de mult, iar în final s-ar putea să vi se spună că boala sau rana nu este gravă şi că ar trebui
să mergeţi la pediatru.

2. Fiţi direcţi si sinceri atunci când vreţi să fiţi primiţi la Urgenţe

Dacă decideţi să mergeţi la Urgenţe, atunci când vă prezentaţi cu copilul la cel care vă înregistrează,
relataţi problema simplu şi direct. Nu ascundeţi nimic. Aţi putea fi tentaţi să omiteţi un detaliu care
v-ar putea face să păreţi nepăsător sau neglijent, dar este important să povestiţi exact ce s-a
întâmplat pentru a vă asigura că bebeluşul primeşte tratamentul potrivit.

3. Notaţi totul pe hârtie

Când ajungeţi la Urgenţe, cereţi hârtie şi ceva de scris, dacă nu aveţi. Când doctorii sau personalul
medical vă transmit informaţii despre copil, notaţi-le imediat ce aveţi posibilitatea. S-ar putea să
credeţi că vă veţi aminti ce vi se spune, dar mai târziu să vă fie dificil să vă amintiţi detalii importante
despre boala copilului sau despre procedurile care s-au făcut. Notaţi şi numele doctorilor care l-au
examinat pe copil. Puteţi solicita, de asemenea, ca o copie a fişei de la Urgenţe să îi fie trimisă
pediatrului.

4. Contactaţi o ruda sau un prieten de încredere când ajungeţi la Urgenţe

Imediat ce aveţi posibilitatea, sunaţi o persoană în care aveţi încredere şi spuneţi-i ce s-a întâmplat.
Alegeţi o persoană care îşi păstrează cumpătul în situaţii de urgenţă, fiindcă s-ar putea să aveţi
nevoie de ea, să aibă grijă de ceilalţi copii, să dea telefoane, să caute informaţii şi să vă sprijine.
Poate fi vorba de partenerul de viaţă, de un părinte, dar şi de un vecin sau de un coleg de serviciu.
Gândiţi-vă la acea persoană pe care vă puteţi baza cel mai mult în caz de urgenţă şi care este şi
disponibilă, astfel încât să vă poată ajuta.

5. Puneţi întrebări şi asiguraţi-vă că înţelegeţi instrucţiunile primite la externarea de la

Urgenţe
Camerele de primiri urgenţe pot fi locuri aglomerate şi intimidante, dar ar trebui să puneţi oricâte
întrebări este nevoie.
Asiguraţi-vă că primiţi un bilet de externare cu instrucţiuni clare, citiţi-le imediat şi puneţi întrebări.
Asiguraţi-vă că personalul de la Urgenţe va comunica cu medicul pediatru şi va urmări cazul
dumneavoastră printr-un telefon ulterior.

PARTEA A TREIA
Situaţiile de urgenţă

Accidente de cărucior
Cum să evitaţi problema
O plimbare cu căruciorul poate fi distractivă şi tonică pentru adulţi şi copii deopotrivă. Atât plimbările
lejere de după-amiază, cât şi drumurile la cumpărături pot fi oportunităţi importante în care copilul
să aibă parte de privelişti, sunete şi experienţe noi. In prezent, cărucioarele se găsesc peste tot şi
7
Page

mulţi părinţi le folosesc de când se nasc copiii până după primii ani ai copilăriei. In consecinţă,
accidentele de cărucior se produc mai des decât îşi imaginează părinţii. Totuşi, ele pot fi prevenite
uşor dacă ţineţi cont de câteva reguli de bază:
 Nu lăsaţi copilul nesupravegheat intr-un cărucior - niciodată!
 Aveţi grijă să fixaţi copiii cu centuri prinse bine (chiar şi pentru drumuri foarte scurte), dar
ţineţi minte că centurile şi curelele pot fi la rândul lor periculoase, dacă nu sunt utilizate
corespunzător.
 Asiguraţi-vă că toate accesoriile căruciorului (precum bara de protecţie) şi jucăriile sunt fixate
de cărucior, astfel încât acestea să nu cadă sau să lovească bebeluşul în mers.
 Blocaţi întotdeauna roţile căruciorului înainte de a aşeza copilul în el.
 Asiguraţi-vă că bebeluşul nu poate ajunge la elementele de legătură şi la părţile mobile ale
căruciorului.
 Deschideţi şi închideţi cărucioarele pliante la o distanţă sigură de copil.
 Dacă folosiţi un cărucior pentru gemeni, asiguraţi-vă că rezemătoarea de picior este o piesă
unitară, pe toată lăţimea căruciorului; piciorul copilului se poate prinde în spaţiul dintre
rezemătoarele de picior din două bucăţi.

INFO PĂRINŢI: Citiţi întotdeauna cu atenţie manualele înainte de a folosi orice aparat destinat
bebeluşului. Există multe cărţi şi articole de revistă dedicate selectării echipamentelor celor
mai sigure şi puteţi solicita şi sfatul pediatrului cu privire la mărcile pe care le recomandă.

Cel mai sigur mod de a evita accidentele de cărucior este să ţineţi bebeluşul fixat cu centuri ori de
câte ori se află în cărucior - chiar şi la cele mai scurte plimbări sau când căruciorul stă pe loc. Cele
mai multe accidente de cărucior au loc atunci când bebeluşii cad din cărucior, dar se pot întâmpla
şi atunci când acesta se răstoarnă. Încercaţi să nu folosiţi mânerele căruciorului pentru a atârna
sacoşele de cumpărături sau alte articole grele care ar putea face căruciorul să se răstoarne. Mai
rar, bebeluşii sunt răniţi de cărucioare care se prăbuşesc sub greutatea lor, aşa că asiguraţi-vă că
utilizaţi cărucioare care îndeplinesc standardele de siguranţă industriale şi nu mai folosiţi un cărucior
atunci când constataţi că este stricat sau periculos. Anual, mii de copii ajung la Urgenţe după ce au
căzut din cărucioare, cei mai mulţi cu răni la cap sau la faţă; totuşi, prin simpla fixare cu centuri de
fiecare dată, veţi preveni majoritatea accidentelor de cărucior.
Aceeaşi regulă se aplică şi la utilizarea centurilor de siguranţă de la cărucioarele de cumpărături, o
altă cauză de accidente şi răniri care poate fi uşor prevenită. Căderile din cărucioarele de
cumpărături pot avea ca rezultat fracturi, răni la cap şi leziuni interne. Din acest motiv, utilizaţi în
mod corespunzător centurile de siguranţă ale cărucioarelor de cumpărături şi nu lăsaţi niciodată
copilul nesupravegheat.

Ce să faceţi în cazul unui accident de cărucior

In cazul în care consideraţi că impactul unui accident este semnificativ sau vă îngrijorează gândul
că bebeluşul a fost rănit, sunaţi la 112 şi nu mişcaţi copilul până la sosirea personalului de urgenţă.
Mutaţi copilul doar dacă este absolut necesar, până la sosirea echipajului medical. Mutarea copilului
poate creşte gravitatea leziunii, provocând vătămarea măduvei spinării. (A se vedea şi capitolul
„Leziuni la cap şi la ceafă“.)
Dacă bebeluşul nu mai respiră, ridicaţi-i bărbia pentru a deschide căile respiratorii. Dacă nu
reîncepe să respire, luaţi-1 cu atenţie din cărucior. Aşezaţi-1 cu grijă pe spate, mişcându-1 cât mai
puţin, şi ridicaţi-i din nou bărbia. Urmaţi procedura din ghidul RCR împăturit.

Când copilul creşte

8

Aproape în fiecare zi vedem copii mai mari - de 4-5 ani sau mai mult - care sunt plimbaţi în
Page

cărucioare. îi înţelegem pe părinţii cărora le vine mai uşor să îi ducă aşa în cazul plimbărilor lungi,
în loc să le asculte văicărelile. Nu există o vârstă fixă la care copilul ar trebui să renunţe la cărucior,
dar există limitări de greutate şi de înălţime. Citiţi manualul căruciorului pe măsură ce copilul creşte,
pentru a vă asigura că aveţi un cărucior potrivit ca mărime şi care nu prezintă un pericol inutil.
De asemenea, alegeţi să-l puneţi pe copil să meargă pe picioarele lui, chiar dacă ar prefera să îl
duceţi cu căruciorul sau în braţe. După cum ştiţi, lipsa de mişcare este o problemă serioasă pentru
copii în ziua de azi, aşa că nu există un moment mai bun decât acesta pentru a încuraja copilul să
îşi exerseze muşchii.

Accidente de maşină

Cum să evitaţi problema

Este uşor să devenim siguri pe noi înşine la volan. Uităm rapid că a conduce o maşină - un lucru
pe care mulţi îl fac în mod obişnuit - este cea mai periculoasă activitate pe care o facem zilnic. Un
bebeluş care plânge (ca şi unul care râde) vă poate distrage atenţia atunci când vă aflaţi în trafic.
în afară de supravegherea bebeluşului, mai sunt şi alte lucruri care vă vor distrage atenţia, cum ar
fi schimbatul canalelor radioului, vorbitul la telefon şi pericolele fireşti ale drumului. Când copiii sunt
în maşină, nu ar trebui să ignoraţi regulile de conducere: nu conduceţi când sunteţi prea obosit sau
când nu vă puteţi concentra din orice alt motiv; nu conduceţi agresiv; în timp ce conduceţi, nu vorbiţi
la telefonul mobil, nu mâncaţi şi nu faceţi nicio altă activitate care v-ar putea abate atenţia de la
drum.
Ataşarea la scaun a unor oglinzi de supraveghere vă permite să urmăriţi copilul, aruncând o scurtă
privire când opriţi la semafor. Dacă bănuiţi că ceva nu este în ordine cu scaunul bebeluşului sau vă
îngrijorează ceva cu privire la \ confortul lui, trageţi pe dreapta imediat ce aveţi posibilitatea şi vedeţi
care este problema. Nu vă întoarceţi cu spatele la drum în timp ce conduceţi, pentru a vă ocupa de
bebeluş.
Cea mai importantă măsură preventivă de care trebuie să se asigure orice părinte aflat la volan este
ca scaunul de maşină să fie bine instalat şi bebeluşul să fie prins în el în mod corect. Acest lucru
se aplică şi în cazul în care mergeţi doar până la colţul străzii sau vă mutaţi pe un alt loc de parcare.
Ori de câte ori vă aflaţi în maşină cu bebeluşul, acesta trebuie să fie bine ancorat. Fără excepţie.
Pe măsură ce copiii cresc, nu le arătaţi cum să desfacă singuri hamurile sau centura de siguranţă.
Dumneavoastră trebuie să desfaceţi întotdeauna centura. Dacă, în timp ce conduceţi, observaţi
cumva că bebeluşul a reuşit să-şi desfacă centura, trageţi pe dreapta îndată ce aveţi posibilitatea
şi fixaţi centura la loc, ajustând-o dacă este necesar. (Dacă devine o obişnuinţă pentru bebeluş, veţi
fi nevoit să montaţi un nou sistem de prindere a centurii de siguranţă, pe care bebeluşul să nu îl
poată desface.)
în general, încercaţi să păstraţi un nivel minim de agitaţie în maşină. Copiii mai în vârstă şi alţi adulţi
ar trebui să facă tot ce pot pentru a nu-1 deranja pe şofer. De asemenea, nu ţineţi în maşină obiecte
grele sau mari fără a le fixa, deoarece, în cazul unei coliziuni, pot fi aruncate şi îi pot răni pe cei
aflaţi în maşină. Ţineţi în portbagaj obiectele potenţial periculoase.

Ce să faceţi dacă dumneavoastră şi bebeluşul aţi fost implicaţi într-un accident de

maşină

Înainte de orice, păstraţi-vă calmul. Opriţi motorul pentru a preveni riscul de incendiu (ca rezultat
al coliziunii, ar putea avea loc o scurgere de combustibil). Sunaţi la 112 sau rugaţi un trecător să
9

sune la 112.
Page
Dacă sunteţi de părere că impactul accidentului este semnificativ sau dacă sunteţi îngrijoraţi că
bebeluşul ar putea fi rănit (respiră cu dificultate sau ar putea avea o leziune la ceafă, de exemplu),
nu mutaţi copilul până la sosirea personalului pentru situaţii de urgenţă. Doar dacă este
absolut necesar - maşina fie se află intr-o poziţie periculoasă (de exemplu, pe marginea unui dig),
fie este în pericol să ia foc - ar trebui să mutaţi copilul din maşină în timp ce aşteptaţi sosirea
ajutoarelor de urgenţă. Mutarea copilului poate creşte gravitatea leziunii, afectând măduva spinării.
Dacă bebeluşul nu mai respiră, ridicaţi-i bărbia pentru a deschide calea de pătrundere a aerului.
Dacă nu începe să respire din nou, îndepărtaţi-1 cu atenţie din scaunul de maşină. Aşezaţi-1 uşor
pe spate, încercând să reduceţi mişcările la minimum, şi ridicaţi-i din nou bărbia. Dacă nu are nicio
reacţie, urmaţi procedura descrisă în pliantul de RCR.

ALERTĂ BEBE: Aţi urmat un curs de RCR pentru sugari de când s-a născut bebeluşul? Dacă
nu aţi făcut-o, ar trebui să contactaţi spitalul din localitate sau Crucea Roşie şi să urmaţi un
curs. Dacă aveţi un program încărcat, ca cei mai mulţi dintre noi, aţi putea aranja, contra unei
mici taxe, să se ţină cursul acasă la dumneavoastră, unde puteţi invita şi alte persoane
proaspăt devenite părinţi.

Dacă bebeluşul s-a tăiat în timpul accidentului, aplicaţi presiune directă pe rană cu o batistă, o cârpă
sau o bucată de tifon, dacă aveţi la îndemână. Continuaţi să aplicaţi presiune până la sosirea
ajutoarelor. Nu apăsaţi prea tare pe o rană aflată pe frunte, în cazul în care există şi o leziune a
gâtului.
Dacă bănuiţi că bebeluşul are o fractură, ţineţi-1 pe cât posibil nemişcat şi aşteptaţi sosirea
ajutoarelor.

INFO PĂRINŢI: Nu uitaţi că cele mai multe răniri aie copiilor în maşini pot fi prevenite prin
utilizarea corectă a scaunelor de maşină. Potrivit Administraţiei Naţionale pentru Siguranţa
Traficului pe Şosele din Statele Unite ale Americii, doar între 50% şi 80% din scaunele de
maşină pentru copii sunt instalate incorect.

Când copilul creşte

Poate că bebeluşul vi se pare mic şi fragil, dar nu la vârsta aceasta este cel mai probabil să fie rănit
într-un accident de maşină, ci la adolescenţă. Insă nu aşteptaţi ca un copil să împlinească vârsta
necesară obţinerii carnetului de şofer pentru a-1 învăţa despre conducerea în siguranţă. începeţi
chiar de acum. Studiile arată că cel mai bun semn prevestitor al unui viitor şofer prudent este dacă
părinţii lui conduc sau nu cu prudenţă. Cu alte cuvinte, copiii învaţă obiceiurile şofatului de la
dumneavoastră, deci asiguraţi-vă că îi învăţaţi şi prin puterea exemplului, nu doar prin vorbe.

Măsuri de siguranţă:
Prevenirea rănirii în maşină
 Copilul nu trebuie lăsat niciodată nesupravegheat în maşină.
 Utilizaţi corect scaunul de maşină pentru copii de fiecare dată când urcaţi în maşină cu copilul
- chiar şi pentru drumurile foarte scurte. Nu ţineţi niciodată sugarul în braţe sau în marsupiul
10

pentru bebeluşi cât timp vă aflaţi în maşină. Bebeluşii (la fel ca şi copiii mai mari sau ca
Page

adulţii) ar trebui să poarte centură ori de câte ori se află în maşină

  Odată ce aţi fixat bebeluşul în scaunul lui, curelele de prindere trebuie să fie comode peste
tot. (Ar trebui să puteţi să vă strecuraţi degetul pe sub curele.)
 Clema de fixare (dacă scaunul copilului dumneavoastră are aşa ceva) ar trebui să fie aşezată
la nivelul subraţului bebeluşului (pentru a menţine curelele de umăr aşezate corect).
 Curelele ar trebui să fie drepte, nu răsucite.

 Asiguraţi-vă că pe scaun nu sunt pături, jucării, suzete şi alte obiecte înainte de a fixa
curelele. Nu înălţaţi niciodată un copil în scaun folosind cărţi, pături sau orice altceva. Dacă
copilul se „lasă“ pe o parte, puteţi folosi rulouri din pături sau prosoape pentru a-l sprijini pe
laturi, astfel încât să stea drept în scaun.
 Bebeluşul ar trebui să stea înclinat confortabil la un unghi de 45 de grade - asiguraţi-vă că
nu poate cădea în faţă.
 Centurile maşinii ar trebui să fie fixate cu ajutorul unui accesoriu de blocare dacă se mişcă
atunci când sunt prinse. Dacă maşina nu are accesorii de blocare, contactaţi producătorul
scaunelor.
 Airbagurile laterale prezintă un risc serios de rănire pentru copii - asiguraţi-vă că aţi citit cu
atenţie manualul maşinii.
 Puneţi-vă întotdeauna centura de siguranţă când vă aflaţi în maşină - în felul acesta,
dumneavoastră şi pasagerii veţi fi în siguranţă şi veţi da un bun exemplu copiilor de toate
vârstele.
 Nu faceţi mai multe lucruri în timp ce conduceţi şi evitaţi utilizarea telefoanelor mobile.

Alergii alimentare
Cum să evitaţi problema

Când un bebeluş (sau oricare dintre noi) are o reacţie alergică la un anumit aliment, în organism se
produce o reacţie de apărare a sistemului imunitar faţă de un lucru care îl invadează şi pe care îl
consideră o substanţă periculoasă. Când sistemul imunitar identifică în organism o substanţă
străină, dezvoltă anticorpi destinaţi să o combată pe viitor. în următoarea situaţie în care copilul
ingerează acea substanţă, sistemul imunitar poate acţiona în viteză, eliberând histamină şi alte
substanţe chimice pentru a se proteja de ceea ce consideră că este periculos. într-o reacţie alergică
pot fi afectate sistemele respirator, gastrointestinal şi cardiovascular, precum şi pielea.
Alergiile alimentare sunt tot mai obişnuite printre copiii americani. Copiii mici sunt de cele mai multe
ori alergici la lapte, soia, arahide (care nu sunt nuci, ci legume), nuci, ouă, peşte, crustacee şi grâu.
Aceste grupe alimentare declanşează marea majoritate a alergiilor alimentare la copii şi adulţi, deşi
o persoană poate fi alergică la orice aliment sau substanţă. Intrebaţi pediatrul despre diferenţa
dintre adevărata alergie alimentară şi intoleranţa la lactoză.
Cei mai mulţi experţi recomandă hrănirea la sân a bebeluşilor până când împlinesc şase luni sau
un an, dacă este posibil. Sugarii hrăniţi la sân au mult mai puţine alergii şi mai puţine probleme
digestive.
Totuşi, chiar dacă îl hrăniţi la sân, bebeluşul poate avea reacţii alergice la alimentele pe care le
consumaţi, deoarece acestea trec în lapte. Dacă ştiţi că aveţi în familie cazuri de alergii grave, evitaţi
acele alimente în timp ce alăptaţi (de exemplu, dacă dumneavoastră sau t_— ar trebui să evitaţi
consumul de nuci în perioada alăptării). Dacă observaţi că bebeluşul are o reacţie alergică moderată
după ce aţi consumat un anumit aliment, încercaţi să îl eliminaţi din alimentaţie şi observaţi dacă
11

problema dispare. Pe de altă parte, un copil poate avea probleme la digerarea anumitor alimente,
care îi produc gaze şi disconfort, dar aceasta nu este neapărat o reacţie alergică.
Page
Dacă aţi identificat alimente la care copilul este alergic, în mod firesc veţi depune orice efort pentru
a evita să vă expuneţi copilul la acestea, chiar şi în cantităţi foarte mici. Dacă bebeluşul a trecut
printr-o reacţie alergică severă, este bine să aveţi la îndemână în orice moment o doză de epinefrină
injectabilă (se eliberează pe bază de prescripţie medicală). învăţaţi cum să o injectaţi corect (şi
arătaţi-le şi persoanelor cărora le lăsaţi copilul în grijă).
Toată lumea care are grijă de copilul dumneavoastră trebuie sa fie prevenită în legătură cu
alergia alimentară: personalul de la creşă, grădiniţă sau şcoală şi părinţii prietenilor. în funcţie de
vârsta copilului, ar trebui să vă gândiţi să-i puneţi o brăţară specială, pe care să fie scris alergenul
de care adulţii ar trebui să ţină cont.
Reacţiile alergice moderate includ: mâncărime, furnicături ale buzelor sau ale limbii, piele
roşie sau uşor umflată, mâncărimi la ochi, secreţii nazale şi urticarie (umflături roşii care seamănă
cu înţepăturile de insecte, dar sunt de obicei mai mari şi apar pe tot corpul copilului). Sunaţi imediat
pediatrul atunci când copilul are o reacţie anormală la un anumit aliment sau la o schimbare a
regimului alimentar.

INFO PĂRINŢI: Poate fi dificil să vă daţi seama dacă un sugar are cu adevărat alergie la lapte
sau intoleranţă la lactoză. Cereţi sfatul medicului.

Ce să faceţi dacă bebeluşul are o reacţie alergică

Atunci când copilul prezintă oricare dintre simptomele de reacţie alergică severă sau şoc
anafilactic, solicitaţi imediat ajutor medical de urgenţă, sunând la 112. Aceasta este o urgenţă
care îi pune în pericol viaţa.

Semnele unei reacţii alergice severe includ:

 hârâit sau dificultăţi de respiraţie
 ameţeli sau pierderea stării de conştienţă
 dificultăţi la vorbit sau la înghiţit
 umflarea feţei, a gurii sau a gâtului
 durere abdominală, greţuri şi/sau vărsături.

Atunci cand copilul a fost expus la un aliment care i-a provocat in trecut o reacţie alergică
severă, solicitaţi ajutor medical indiferent de simptome.

Când copilul creşte

Cele mai multe alergii la lapte dispar cu timpul, dar alte alergii nu - cum ar fi sensibilitatea la nuci şi
la crustacee. Pe măsură ce copilul începe să mănânce tot mai des la şcoală, acasă la prieteni sau
la restaurant, asiguraţi-vă că adulţii care îl îngrijesc sau îl supraveghează ştiu despre alergiile de
care suferă. înarmaţi-vă copilul cu informaţii despre cum să evite alimentele la care ar putea fi
alergic.
De asemenea, luaţi în calcul posibilitatea de a le pune celor mici o brăţară sau un colier care descrie
alergia şi ţineţi Benadryl (sau injecţia cu epinefrină prescrisă, în funcţie de severitatea şi tipul reacţiei
alergice) la îndemână, în cazul în care apare o reacţie alergică. Consultaţi pediatrul pentru a stabili
când să îi daţi copilului Benadryl şi când nu, precum şi doza potrivită.

ALERTĂ BEBE: Deşi un sondaj de opinie realizat de „The Wall Street Journal41 a relevat că
12

38% din părinţi fie le dăduseră copiilor Benadryl pentru ca aceştia să doarmă în avion, fie se
gândeau să o facă, pediatrii descurajează cu tărie această practică. Medicamentele ar trebui
Page
să fie utilizate doar în scopul pentru care au fost create. De fapt, Benadryl ar putea avea un
efect opus asupra unor copii, făcându-i mai degrabă agitaţi decât somnoroşi.

Arsuri
Cum să evitaţi problema
Arsurile minore sunt ceva obişnuit la bebeluşi şi copii mici, care, din curiozitate, întind adesea mâna
spre lucruri fierbinţi. Arsurile, adică orice leziuni ale pielii cauzate de căldură, se împart în trei
categorii:
 Arsurile de gradul I (cum ar fi arsurile solare) sunt cele mai blânde.
Ele provoacă de obicei înroşirea pielii, dar nu cauzează formarea de băşici.
 Arsurile de gradul II fac pielea să se înroşească şi duc la formarea băşicilor. Au nevoie de
două-trei săptămâni pentru a se vindeca.
 Arsurile de gradul III sunt cele mai severe. Sunt arsuri profunde, care afectează atât
suprafaţa pielii, cât şi ţesuturile mai profunde. Arsurile de gradul III au adesea un aspect carbonizat
sau alb la suprafaţă, iar la locul arsurii nu se simte de obicei nicio senzaţie. Este posibil ca pielea
să nu se poată vindeca singură şi să fie nevoie de o grefă de piele.

Arsurile pot fi cauzate de orice obiect din viaţa de zi cu zi: de exemplu, o ceaşcă de cafea fierbinte
lăsată nesupravegheată, un fier de călcat care nu s-a răcit complet sau o oală cu apă clocotită care
se varsă. Aveţi mare grijă la aceste pericole banale, în special când sunteţi obosiţi sau când sunteţi
implicaţi în mai multe activităţi în timp ce bebeluşul se află în preajma dumneavoastră (gătiţi, vorbiţi
la telefon şi hrăniţi copilul în acelaşi timp).

Ce să faceţi dacă bebeluşul suferă o arsură

Sunaţi imediat la 112 dacă:

 Copilul are mai puţin de 3 luni;
 Suprafaţa cu arsuri este mare (acoperă o porţiune semnificativă din corp);
 Arsura este pe mâini, gât, ochi, pleoape, faţă sau în zona genitală;
 Arsura este de gradul II sau III;
 Arsura a apărut din cauza unei explozii, a curentului electric (a se vedea capitolul „Şoc
electric"), a prafului de puşcă, a acidului din baterie sau a altor substanţe chimice corozive şi încep
să apară băşici;
 Copilul are probleme de respiraţie sau pare confuz;
 Observaţi că mucoasa din gura copilului este înnegrită sau arsă;
 Copilul a inhalat fum.

ALERTĂ BEBE: Dacă arsura este cauzată de foc, copilul poate fi în pericol şi din cauza
inhalării de fum. Dacă a fost o explozie, este posibil ca el să fi suferit o leziune cauzată de
suflul exploziei.

Nu îndepărtaţi îmbrăcămintea decât dacă arsura este cauzată de contactul cu substanţe chimice
corozive. In cazul unei arsuri provocate de astfel de substanţe, îndepărtaţi toate hainele
contaminate şi spălaţi pielea cu apă călduţă timp de 10 minute (sau aşezaţi copilul sub duş cu apă
călduţă timp de 10 minute dacă zona expusă este mare). Fiţi atenţi ca nu cumva substanţele chimice
spălate să se prelingă şi spre alte părţi ale corpului, în special spre ochi.
13

În cazul arsurilor de gradele I şi II

Page
Aşezaţi imediat partea arsă a corpului în apă rece (sau lăsaţi să curgă peste suprafaţa arsă
apă rece de la robinet) timp de 10 minute. Apa rece alină o parte din disconfortul arsurii şi poate
reduce profunzimea arsurii pe măsură ce pielea şi ţesuturile se răcesc. Puteţi aplica şi o compresă
rece pe zona arsă, care poate fi tolerată mai bine decât apa rece, dar nu aplicaţi gheaţă direct pe
piele.
INFO PĂRINŢI: Nu puneţi unt, ulei sau gheaţă pe arsuri - toate aceste „remedii" învechite pot
face, de fapt, mai mult rău pielii.

Sunaţi imediat pediatrul, dacă bănuiţi că arsura este gravă sau dacă face băşici multiple, care au
mai mult de un centimetru în diametru sau care sunt deschise. Sunaţi pediatrul dacă orice arsură
se infectează, lucru care s-ar putea întâmpla în interval de două-trei zile.

Îngrijirea arsurilor minore acasă. În cazul arsurilor de gradul I, puteţi spăla arsura în apă potrivit
de rece (nu rece ca gheaţa), iar apoi puteţi aplica cu grijă o compresă rece, pentru a uşura
puţin durerea. Ţineţi arsura sub observaţie şi spălaţi-o delicat cu săpun moale şi apă rece o dată pe
zi. Nu spargeţi băşicile închise - învelişul exterior al băşicii este bariera organismului împotriva
infecţiei. Dacă sunt arsuri multiple sau pe o suprafaţă mare, duceţi copilul la Urgenţe.
Arsurile minore vor fi sensibile la atingere două-trei zile, dar ar trebui să prindă coajă şi să se vindece
în interval de o săptămână.

Când copilul creşte

Ar trebui să îi învăţaţi pe copii de la o vârstă fragedă să nu se apropie de foc - inclusiv de zone
precum şemineuri, cuptoare, sobe şi grătare. Copiilor n-ar trebui să le fie niciodată permis să
aprindă sobe sau lumânări ori să umble cu brichete sau chibrituri, indiferent de motiv, iar lumânările
din casă ar trebui să fie ţinute în locuri inaccesibile copiilor.
Măsurile de protecţie împotriva focului le sunt prezentate copiilor, de obicei, în jurul vârstei de trei
ani. Educaţia în acest domeniu ar trebui continuată pe măsură ce copilul creşte. Mulţi copii mari
consideră că este amuzant să se „joace“ cu chibrituri şi substanţe combustibile, dar acestea sunt
unele dintre cele mai răspândite cauze ale incendiilor.

Arsuri chimice
Cum să evitaţi problema
Aveţi în casă multe articole care pot provoca arsuri chimice, cum ar fi: soluţia de înălbire, soluţiile
de desfundare a ţevilor sau de curăţare a toaletei, de curăţare a metalului şi de dezinfectare a
bazinului toaletei. Toate produsele toxice ar trebui să fie păstrate în dulapuri încuiate, la care copiii
să nu aibă acces.

ALERTĂ BEBE: Şi vaporii emanaţi de substanţele de curăţare toxice pot fi dăunătoare pentru
copil. Nu utilizaţi niciodată produse toxice atunci când bebeluşul se află în încăpere.

Dacă este necesar să le folosiţi, faceţi acest lucru atunci când copilul doarme sau când este în grija
unui adult responsabil, intr-o altă cameră. Durează doar o secundă ca mâinile curioase să răstoarne
o sticlă sau să deschidă un capac, iar orice contact cu pielea, şi în special cu ochii, este periculos.
De asemenea, asiguraţi-vă că folosiţi mănuşi şi îmbrăcăminte de protecţie atunci când folosiţi
aceste produse. Respectarea măsurilor de siguranţă la folosirea substanţelor periculoase ar trebui
să fie o obişnuinţă pe care să le-o transmiteţi şi copiilor.
14

Ce să faceţi dacă bebeluşul are o arsură chimică

Page
Arsurile chimice necesită asistenţă medicală de urgenţă. Sunaţi imediat la 112. Va trebui să vă
ocupaţi de arsură până la primirea ajutorului sau până când primiţi alte indicaţii la telefon.

ALERTĂ BEBE: Dacă este posibil, citiţi imediat eticheta substanţei care a cauzat arsura
chimică. Eticheta vă poate furniza informaţii importante cu privire la ceea ce ar trebui să
faceţi şi să NU faceţi.

Când un copil vine în contact cu o substanţă chimică, în cele mai multe cazuri ar trebui să spălaţi
zona respectivă cu apă timp de 20 de minute.
Dacă substanţa chimică a intrat în contact cu ochii copilului, clătiţi cu apă în mod continuu,
preferabil sub duş. Copilului nu-i va plăcea să îi ţineţi ochii deschişi pentru a-i spăla din abundenţă,
dar acesta poate fi un pas important şi necesar. Când spălaţi ochiul afectat, aveţi grijă să nu îl
contaminaţi pe celălalt.
Nu atingeţi zona afectată de arsură, ci acoperiţi-o cu un pansament uscat şi curat după clătire.
Nu aplicaţi niciun fel de unguent sau cremă pe zona arsă fără să fi consultat mai întâi un medic.
Duceţi imediat copilul la pediatru sau la Urgenţe.

Când copilul creste

Chiar dacă cel mic a mai crescut, ar trebui să ţineţi mereu produsele toxice şi periculoase într-un
dulap închis cu cheia. Când copilul observă că folosiţi produse potenţial periculoase, explicaţi-i în
detaliu pericolele şi subliniaţi ideea că nu ar trebui să le ia niciodată sau să se joace cu ele.
Nu ar trebui să le solicitaţi copiilor să vă ajute la sarcini gospodăreşti care implică utilizarea unor
produse toxice sau periculoase. Chiar dacă unii copii sunt atenţi şi responsabili, nu au coordonarea
motrică, viteza de reacţie sau forţa unui adult şi este mult mai probabil să provoace un fi accident
decât în cazul adulţilor. La 13 sau 14 ani, cei mai mulţi copii pot efectua sarcini care ar putea implica
materiale toxice, dar chiar şi la această vârstă ar trebui să le daţi indicaţii privind precauţiile de
utilizare. Adolescenţii impulsivi sau cu probleme de atenţie ar trebui să fie supravegheaţi
îndeaproape.

Arsuri solare
Cum să evitaţi problema
Pielea bebeluşului este mai subţire şi mai sensibilă decât cea a unui adult. Bebeluşii -
indiferent de nuanţa pielii - trebuie să fie protejaţi de soare. Sugarii care nu au împlinit 6 luni ar
trebui să fie feriţi complet de acţiunea directă a razelor solare. Când a crescut un pic mai mare,
protejaţi-i copilului ochii cu ochelari de soare cu protecţie împotriva razelor ultraviolete.
O arsură solară poate fi o afecţiune serioasă la bebeluşi şi la copii foarte mici, dar se poate
preveni uşor. Pe vreme caniculară sau în soare puternic, asiguraţi-vă că pielea bebeluşului este
acoperită cu îmbrăcăminte uşoară - mâneci şi pantaloni lungi, pălării cu boruri largi. Pe pielea care
nu este acoperită de îmbrăcăminte aplicaţi o cremă de protecţie cu un factor de protecţie solară
(FPS) de cel puţin 15; puneţi foarte puţină cremă pe faţa şi pe mâinile bebeluşului (pentru ca nu
cumva acesta să o ingereze). Consultaţi-vă cu pediatrul privind cremele de protecţie solară care
sunt sigure pentru copiii mai mici de şase luni. Hidrataţi bebeluşul cu multe lichide. Deşi cel mai
bine este să îl alăptaţi sau să îi daţi formule de lapte din comerţ^ orice lichid acceptat de copil este
bun. Important este să îl hidrataţi bine. în regiunile cu climă fierbinte sau în lunile de vară, încercaţi
să vă feriţi de soare între orele 10 dimineaţa şi 3 după-amiaza.
15

Ce să faceţi dacă bebeluşul are o arsură solară

Page
Dacă bebeluşul are o arsură solară uşoară, puneţi o cârpă rece şi umedă peste zona arsă timp de
zece minute, de câteva ori pe zi (având grijă ca bebeluşul să nu răcească). Nu puneţi pe arsuri
produse pe bază de vaselină, deoarece acestea pot păstra căldura şi transpiraţia şi pot accentua
arsurile solare. Folosiţi, în schimb, creme hidratante pe bază de apă. Dacă o arsură solară provoacă
mâncărimi şi exfoliere, o loţiune cu calamină poate reduce din disconfort. Ţineţi copilul departe de
soare când i se decojeşte pielea sau când se reface după o arsură solară.
Dacă bebeluşul face febră sau are dureri ori dacă aveţi alt motiv de îngrijorare, sunaţi
pediatrul. întrebaţi-1 despre dozajul şi tipul de Paracetamol (alternativ, paracetamol) pe care să i-l
daţi copilului.
Dacă pielea face băşici în primele 24 de ore de la arsură, programaţi-vă la pediatru. Nu acoperiţi şi
nu spargeţi băşicile, altfel arsura se poate infecta. Dacă bebeluşul îşi pierde conştienţa sau vomită
ori dacă suspectaţi alte probleme provocate de căldură (a se vedea capitolul „Boli cauzate de
căldura1), mergeţi la camera de primiri urgenţe.
Dacă un bebeluş cu vârsta sub un an suferă o arsură solară severă, sunaţi pediatrul imediat
- o arsură solară severă poate deveni o urgenţă medicală. Sunaţi pediatrul dacă arsura solară
este însoţită de febră, băşici sau durere la bebeluşul cu vârsta de peste un an.

Când copilul creşte

Protejati-vă copilul de soare când ajunge mai mare şi petrece mai mult timp jucându-se afară. Acest
lucru este important în special pentru copul cu pielea deschisă la culoare, care au mai puţină
protecţie naturală împotriva razelor solare. Daţi-le copiilor cu cremă de protecţie solară, asiguraţi-
va ca poartă pălării şi că merg la umbră când simt că se ard.
Există dovezi că arsurile solare severe şi expunerea repetata la soare m copilărie pot creşte riscul
de cancer la maturitate, deci daţi-1 întotdeauna cu cremă de protecţie solară, în mod repetat pe
parcursul unei zile.

Astm
Cum să evitaţi problema
Astmul este o boală cronică a plămânilor, care cauzează inflamarea căilor respiratorii, ducând la
tuse, hârâit şi dificultăţi de respiraţie. Se estimează că 10-12% din copiii din Statele Unite suferă de
astm, ceea ce face din el boala cronică cea mai răspândită printre copii.
Există mulţi factori de risc care pot provoca astmul, cum ar fi: alergii, antecedente de astm în familie,
infecţii respiratorii frecvente, greutate scăzută la naştere şi expunere la fumul de ţigară înainte şi
după naştere.
Astmul poate fi dificil de diagnosticat la bebeluşi, deoarece căile lor respiratorii sunt mai mici şi mai
vulnerabile la alte boli care se manifestă similar. Dacă bebeluşul are probleme cronice de respiraţie,
ar trebui să mergeţi cu el la o examinare completă, pentru a vedea dacă intr-adevăr cauza este
astmul.
Este important să ţineţi minte această regulă de bază: „Nu oricine hârâie are astm şi nu toate
episoadele de astm includ hârâit“. Un singur hârâit nu este suficient pentru a diagnostica astmul, iar
hârâitul repetat s-ar putea să ‘ nu se explice prin apariţia astmului (mai puţin de o treime dintre
sugarii care hârâie în mod repetat în primii trei ani de viaţă vor suferi de astm). Pe măsură ce
bebeluşul creşte, veţi avea la dispoziţie mai multe teste pentru a stabili dacă suferă de această
boală cronică.
Cel mai simplu tratament pentru astm este să evitaţi factorii care declanşează boala, cum ar fi:
exerciţiile fizice (la copiii mai mari), expunerea la mirosuri puternice şi substanţe olfactive iritante,
fum, aer rece, stres social, anxietate, virusuri, aer poluat, alergii şi fum de tutun care rămâne
16

impregnat în haine chiar şi atunci când persoana respectivă fumează afară.

Page

Ce este de făcut dacă bebeluşul are astm

In timpul unui atac de astm, copilul s-ar putea să hârâie (deşi, dacă atacul este sever, bebeluşul s-
ar putea să nu respire suficient încât să poată hârâi). S-ar putea să aibă dificultăţi de respiraţie atât
de mari, încât să nu poată să meargă sau să rostească o propoziţie fără să i se taie respiraţia. S-ar
putea să se ghemuiască pentru a putea respira mai uşor.
în cazul unui atac sever, muşchii pieptului copilului se pot contracta, s-ar putea să respire abdominal
şi poate părea speriat.
Mergeţi imediat la medic dacă observaţi unul dintre următoarele simptome:

 Respiraţia copilului este neregulată sau greoaie.

 Bebeluşul îşi contractă muşchii pieptului - micşorându-şi cutia toracică, zona de sub stern
sau zona de deasupra claviculelor - în efortul de a avea o respiraţie completă.
 Bebeluşul are o culoare albăstruie, ceea ce poate indica probleme respiratorii şi cardiace.
 Bebeluşul îşi umflă nările în mod repetat - poate fi un semn că încearcă să inspire aerul de
care are nevoie.
 Bebeluşul scoate şuierături şi grohăieli neobişnuite - s-ar putea să încerce să ţină sau să
tragă oxigen suplimentar în plămâni şi să se lupte să respire. Gemetele în timpul expiraţiei pot
indica, de asemenea, probleme de respiraţie.
 Bebeluşul se chinuieşte să respire.
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................

Dacă aveţi un copil cu un atac sau o criză de astm, este important să urmaţi măsurile din planul de
acţiune în caz de astm, schiţate de doctor. Va fi necesar să păstraţi o listă a medicamentelor
recomandate sau prescrise de doctor şi să vă asiguraţi că nu plecaţi niciodată de acasă fără să le
aveţi la dumneavoastră. Dacă sunteţi îngrijoraţi de gravitatea atacului, duceţi copilul la camera de
primiri urgenţe.

Copiii de vârstă şcolară pot descrie , de regula, foarte bine simptomele şi pot fi capabili să vă spună
dacă au avut un episod de respiraţie dificilă. La sugari, astmul este adesea precedat de o boală
virală, secreţii nazale şi tuse persistentă, aşa că urmăriţi aceste simptome.

Astmul netratat poate afecta în timp plămânii, aşa că poate fi recomandat să folosiţi medicamente
antiinflamatoare încă de la primele simptome. Cu cât le daţi medicilor mai multe detalii legate de
simptomele copilului, cu atât acesta va primi un diagnostic şi un tratament mai precise.

Când copilul creşte

Astmul nu poate fi vindecat, dar poate fi controlat şi tratat, permiţându-i copilului astmatic să ducă
o viaţă activă, normală.
Este posibil ca unii copii să pară că au scăpat de astm, dar impresia aceasta poate fi înşelătoare:
50% din copiii cu astm resimt o reducere semnificativă a simptomelor când ajung la adolescenţă,
dar în jumătate din cazuri, simptomele reapar mai târziu.

ASCHII
CUM SA EVITATI PROBLEMA
Bebelusul adora sa exploreze lumea iar sansa de a da peste aschii este ridicata . Cele mai obişnuite
surse de aşchii sunt duşumelele, echipamentele din lemn de pe terenul de joaca, si jucariile din
lemn. Chiar si podelele din lemn pot avea suprafeţe rugoase. Pătuţurile din lemn, fabricate înainte
17

de intrarea în vigoare a actualelor standarde de siguranţă, pot conţine şi ele aşchii.

Page
Sigur, aşchiile sunt doar unul dintre pericolele la care să vă aşteptaţi când duceţi bebeluşul intr-un
loc de joacă sau îl lăsaţi să cutreiere prin casa unui prieten. Verificaţi să nu existe margini ascuţite,
vopsea care se decojeşte şi obiecte mici.

Ce să faceţi dacă bebeluşului i-a intrat o aşchie în piele

Cele mai multe aşchii pot fi îndepărtate uşor. începeţi prin a spăla suprafaţa pielii cu un antiseptic,
precum Betadină sau alcool. Dacă aşchia este mare şi iese din piele, folosiţi o pensetă (dezinfectată
cu alcool sanitar) pentru a o trage afară.

Dacă aşchia este intrată prea adânc în piele şi nu poate fi scoasă cu penseta, folosiţi un ac mic,
dezinfectat în alcool, pentru a aduce aşchia la suprafaţă, apoi scoateţi-o cu o pensetă curată. După
ce aţi îndepărtat aşchia, curăţaţi pielea cu apă şi săpun. S-ar putea să existe o mică sângerare, dar
puteţi acoperi locul cu leucoplast.

Dacă locul unde se află aşchia este foarte dureros şi pare infectat,dacă nu puteţi scoate
aşchia sau dacă a mai rămas o parte din ea în piele ,ar trebui să duceţi copilul la doctor. De
obicei, sporii de tetanos intră în corp prin în- ţepături, dar pot intra şi prin leziuni minore, precum
tăieturile şi cele produse de aşchii.
Doctorul vă poate recomanda un antitetanos după ce îndepărtaţi aşchia. în cazul în care acesta nu
spune nimic despre un astfel de vaccin, întrebaţi-l dacă este cazul să i-l administrati copilului .

Când copilul creste

Aşchiile sunt ceva obişnuit când copiii sunt activi, deci învăţaţi copilul unde este mai probabil să
găsească aşchii, precum duşumelele, locurile de joacă vechi, din lemn, sau chiar jucăriile vechi. Şi
copiii mai mari pot da peste aşchii când nu sunteţi în preajmă. învăţaţi-i că aşchiile trebuie
îndepărtate imediat, cu o pensetă curată, săpun şi apă, şi că acest lucru trebuie făcut de asistenta
de la şcoală, de părintele care îl supraveghează sau de o bonă mai în vârstă, cu experienţă.

Boli cauzate de căldură

Cum să evitaţi problema

Lunile fierbinţi de vară prezintă un potenţial pericol pentru oricine, iar bebeluşii şi copiii mici sunt
deosebit de vulnerabili. Dacă vi se pare că este mult prea cald, atunci trebuie să luaţi toate
precauţiile necesare pentru ca bebeluşul să nu se supraîncălzească. Deshidratarea, aportul redus
de lichide, efortul sau expunerea prelungită la soare - toate pot cauza insolaţia. Aceasta este o stare
periculoasă, care poate fi fatală dacă nu este tratată.
Ţineţi bebeluşii şi copiii mici departe de razele directe ale soarelui puternic; asiguraţi-vă că
încăperile şi maşinile sunt bine ventilate şi răcoroase. Dacă veţi sta un timp afară, găsiţi zone
răcoroase şi umbrite unde să staţi cu bebeluşul. Asiguraţi-vă că aveţi un cărucior cu umbrelă
parasolară, care protejează bebeluşul de razele directe ale soarelui când vă plimbaţi pe afară. Este
dificil să vă daţi seama că bebeluşilor le este sete până când nu dau semne de deshidratare; pe o
vreme caniculară, daţi-le mai multe lichide.
O baie suplimentară la temperatura camerei vă poate ajuta să-l răcoriţi pe bebeluş, iar camera lui
ar trebui să fie într-o parte răcoroasă şi bine ventilată a casei, dacă este posibil. Evitaţi să ieşiţi când
sunt temperaturile cele mai ridicate ale zilei; mergeţi la plimbare dimineaţa devreme sau în răcoarea
serii.
18

Ce să faceţi dacă bebeluşul are o boală cauzată de căldură

Page
Dacă sugarul devine apatic sau foarte irascibil, sunaţi pediatrul - acesta poate fi un semn de
deshidratare. Dacă suspectaţi vreo insolaţie, duceţi bebeluşul în casă imediat (sau într-un loc la
umbră, dacă nu puteţi intra cu el în casă). îndepărtaţi îmbrăcămintea şi îmbăiaţi bebeluşul în apă
răcoroasă (nu rece); ar trebui să îi faceţi vânt cu evantaiul pentru a simula efectul răcoritor al
transpiraţiei. Răcoriţi-i axilele şi zona inghinală, căci acestea menţin căldura.
In afară de problemele clasice cauzate de instalarea bruscă a căldurii, altele se pot manifesta în
decurs de câteva zile (în special la bebeluşi). Monitorizaţi scutecele pentru a vă asigura că bebeluşul
nu este deshidratat şi daţi-i lichide în plus când este foarte cald sau când este bolnav. Discutaţi cu
pediatrul dacă este cazul să îi daţi soluţii de rehidratare orală. Nu adăugaţi sare la nicio băutură şi
nu încercaţi să preparaţi acasă băuturile de rehidratare.

Insolaţia, cea mai severă afecţiune cauzată de căldură, poate pune în pericol viaţa.
Simptomele ei includ:
 temperatură ridicată a corpului
 absenţa transpiraţiei
 deshidratare (urinare mai puţină, urină închisă la culoare)
 refuzul de a bea sau de a mânca
 ochi şi gură uscate
 crampe musculare
 letargie sau paralizie flască (bebeluşul e ,,moale“)
 confuzie sau iritabilitate atipică
 fontanelă (zona moale de pe capul sugarului) deprimată
 vărsături
 pierderea stării de conştienţă.

Dacă sunteţi îngrijorat că bebeluşul ar putea suferi de o problemă cauzată de căldură sau că
ar putea fi serios deshidratat, contactaţi imediat pediatrul şi/sau mergeţi la Urgenţe.

Când copilul creşte

Când copiii cresc, vi se pare firesc să îi lăsaţi în maşină câteva minute, timp în care faceţi rapid
câteva cumpărături, dar nu procedaţi aşa. Temperatura copilului creşte mult mai rapid decât cea
a unui adult, iar copiii îşi reglează mai greu temperatura corpului. în câteva minute, temperatura
într-o maşină parcată la soare poate depăşi rapid 38°C, iar insolaţia devine un pericol foarte real în
scurt timp. Este important să ţinem maşinile încuiate în orice moment - copiii mici se pot urca în
maşină, după care este posibil să nu mai poată ieşi. Invăţaţi-i pe copii că nu au voie în portbagaj.

Căzături
Cum să evitaţi problema
în jurul vârstei de 4-5 luni, bebeluşul va avea suficient control muscular pentru a se răsuci, a apuca
şi a se rostogoli. în jurul vârstei de 6-8 luni poate merge de-a buşilea, iar pe la 10 luni poate face
chiar primii paşi. în toate aceste stadii ale explorării, bebeluşii riscă să alunece şi să cadă. Sunt
vulnerabili şi la căzături accidentale din paturi, de pe mesele de înfăşat şi chiar din braţele celor
care îi îngrijesc.
Cele mai multe căzături nu sunt urgenţe medicale şi pot fi prevenite prin vigilenţa celor care îi
îngrijesc. Totuşi, este important să ţineţi minte că, deşi este posibil ca o căzătură să nu se producă
de la o înălţime periculoasă, bebeluşii riscă mereu să aterizeze pe colţul ascuţit al unei mese ori pe
obiecte periculoase sau să sufere răni la cap.
19

Iată câteva sfaturi pentru a preveni căzăturile:

Page
Nu lăsaţi sugarul nesupravegheat pe o masă de înfăşat sau pe pat. Dacă trebuie să vă îndepărtaţi pentru a răspunde
la telefon, a lua un scutec sau a vă ocupa de orice altceva, luaţi bebeluşul cu dumneavoastră.

 încercaţi să folosiţi măsuţe de înfăşat cu margini de protecţie de cel puţin 5 cm înălţime.

Utilizaţi centurile de siguranţă cu care sunt prevăzute măsuţele de înfăşat din locurile publice,
precum şi cărucioarele şi scaunele înalte.
 Fixaţi întotdeauna bebeluşul cu centuri de siguranţă şi hamuri atunci când acestea vă sunt
la îndemână. Atunci când fixaţi un copil cu o centură sau un ham, fiţi siguri că ştiţi cum să le utilizaţi
corect şi că nu există posibilitatea strangulării.
 Copiii nu ar trebui lăsaţi niciodată să se joace pe scări de incendiu, balcoane, terase înalte
şi în alte locuri asemănătoare.
 Nu folosiţi premergător pentru bebeluş. Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, în SUA,
14.000 de copii ajung în fiecare an la spital din cauza căzăturilor sau a altor accidente provocate de
premergătoare. Un bebeluş în premergător riscă să dea peste obiecte grele în calea lui, să se
lovească de o sobă fierbinte sau chiar să se rostogolească pe scări ori să cadă într-o piscină.
 Nu vă bazaţi pe faptul că plasele de ţânţari îi vor împiedica pe copii să cadă pe fereastră.
Dacă deschideţi ferestrele, rabataţi-le sau utilizaţi apărătoare de ferestre. Dacă trebuie să le
deschideţi din partea de jos, nu le deschideţi mai mult de 10 centimetri.
 Copiii se pot strecura printr-un spaţiu mai mic de 13 centimetri, deci chiar dacă o fereastră
pare doar puţin deschisă, poate fi un pericol pentru copii. Nu ţineţi scaune, taburete sau alt gen de
mobilier lângă pervaz.
 Scările pot fi un pericol major, chiar dacă v-aţi luat toate precauţiile, cum ar fi porţi de
siguranţă. Nu lăsaţi niciodată un copil nesupravegheat lângă scări - chiar dacă au porţi de siguranţă.
Bebeluşii pot fi în stare (de la o vârstă surprinzător de mică) să se caţere pe aceste porţi şi să cadă
pe scări. Evitaţi porţile-acordeon, care îi pot prinde pe copii ca într-un cleşte; bebeluşii şi copiii mici
şi-ar putea vârî capetele prin ele şi s-ar putea răni.
 Nu puneţi niciodată un bebeluş într-un scaun de maşină sau alt tip de transportor deasupra unei
mese sau a altei piese de mobilier.
 Mişcările bebeluşului în scaun pot face ca scaunul să alunece, provocând răni serioase.
 Intre 7 şi 10 luni, bebeluşii încep să se ridice ţinându-se se mobilă (sau de orice altceva din
apropierea lor). Asiguraţi-vă că tot mobilierul greu sau masiv (cum ar fi bibliotecile, vitrinele sau
seturile de living) este prins de perete cu colţari de tip L, pentru a-1 împiedica să se răstoarne.
 Acoperiţi cu apărători colţurile măsuţelor de cafea, ale hiaturilor meselor şi ale altor piese de
mobilier care au margini ascuţite. Apărătorile pot fi cumpărate gata făcute (proiectate special
pentru a se potrivi cu colţurile meselor) sau pot fi confecţionate acasă; indiferent de apărătorile
folosite, asiguraţi-vă că acestea sunt solide şi bine fixate.
• Ţineţi mereu ridicate grilajele pătuţului. Când bebeluşul începe să se ridice în pătuţ, îndepărtaţi
protecţia din material de pe margine, ca acesta să nu se folosească de ea pentru a se căţăra peste
grilajul pătuţului.

INFO PĂRINŢI: Asiguraţi-vă întotdeauna că pătuţul îndeplineşte standardele actuale de

siguranţă. Pătuţurile vechi moştenite de la prieteni sau rude pot părea solide, dar ar putea
avea pericole ascunse.

Ce să faceţi dacă bebeluşul cade

Dacă bebeluşul s-a rănit grav în cădere, mergeţi imediat la medic. Dacă sunteţi îngrijoraţi că ar
putea avea fracturi, încercaţi pe cât posibil să îl ţineţi nemişcat. Dacă există posibilitatea unei
20

leziuni a gâtului, nu mişcaţi bebeluşul decât dacă se află intr-un pericol mai mare (de exemplu,
în caz de incendiu). Dacă trebuie să mişcaţi bebeluşul, aveţi grijă să nu îi mişcaţi şi gâtul.
Page
Dacă a căzut de pe mobilă (sau de la înălţime) sau s-a lovit la cap, sunaţi pediatrul, chiar dacă
bebeluşul pare că se simte bine după accident. Copiii mai mici de două luni pot necesita
verificări suplimentare, gerări, a se vedea capitolul „Tăieturi”.

ALERTĂ BEBE: Ar trebui să mergeţi la Urgenţe ori de câte ori un copil mai mic de doi ani a
căzut destul de rău şi nu puteţi sta de vorbă cu pediatrul.

Când copilul creşte

Antrenaţi-i pe copii să se descurce siguri în lume îndată ce sunt pregătiţi. Copilul i-a văzut pe adulţi
doar coborând scările cu faţa; când copilul împlineşte un an, arătaţi-i cum să coboare scările cu
spatele sau cum să stea pe scară şi să coboare câte o treaptă pe rând.
Când sunt mai mari, copiii continuă să fie predispuşi la căzături, căci vor să descopere lumea cu o
energie care pare fără limite. De fapt, cele mai multe căzături apar când copiii cresc şi sunt afară la
joacă (în SUA, peste un sfert de milion de copii sub 14 ani merg în fiecare an la spital ca rezultat al
căzăturilor de pe terenul de joacă). Ţineţi copiii de toate vârstele departe de plasele elastice, chiar
dacă îi supravegheaţi. Cercetaţi locul de joacă şi verificaţi dacă există echipamente nesigure, rupte,
ascuţite, instabile sau ruginite. Locurile de joacă ar trebui să fie amplasate pe materiale moi,
absorbante, care să reducă şocul căzăturilor. Feriţi-vă de locurile de joacă construite pe beton sau
pe suprafeţe dure şi murdare.

Convulsii
Să înţelegem problema
Există multe feluri de convulsii. Cam 50% din convulsiile care ajung la Urgenţe sunt din cauze
necunoscute. Ele pot fi declanşate de infecţii, febră ridicată, traume la cap, hipoglicemie, tulburări
electrolitice sau o tulburare neurologică precum epilepsia. Convulsiile sunt mai frecvente la copiii
cu autism.
La bebeluşi şi la copiii mici, ele pot apărea sub forma pierderii temporare a stării de conştienţă, a
spasmelor musculare, a mişcărilor ciudate sau a „dezorientării". Epilepsia afectează peste 300.000
de copii în vârstă de până la 14 ani în Statele Unite. Odată ce este diagnosticată, poate fi ţinută sub
control cu medicamente anticonvulsive.

Ce trebuie să faceţi în cazul în care copilul are convulsii

Nu puneţi nimic în gura bebeluşului. Rostogoliţi-1 pe o parte pentru a preveni înecarea cu salivă
sau vărsăturile. Sunaţi de urgenţă la 112.
Alte comportamente care pot indica convulsii la bebeluşi sau copii mici:
 momente de absenţă, care par ca nişte episoade bruşte şi rapide de visare cu ochii deschişi
 stângăcii sau căzături frecvente
 acţiuni repetate, precum datul din cap sau clipirea rapidă
 la bebeluşi, mişcări ciudate, precum cele de încovoiere la bebeluşii care stau aşezaţi
 accese bruşte, inexplicabile, de teamă
 mişcări repetate, neobişnuite sau spasme care durează de la câteva minute
Poate fi dificil să identificaţi convulsiile la nou-născuţi, dar de obicei mişcările spasmodice
neobişnuite, întreruperile în respiraţie, mişcările de mestecare şi mişcările necontrolate ale ochilor
pot fi identificate de un doctor ca semne ale unei crize. Dacă unui copil îi tremură membrele ca
urmare a unei crize, va continua să tremure chiar dacă este luat în braţe. Convulsiile la nou-născuţi
21

pot fi declanşate de o varietate de cauze, unele foarte grave. Dacă bănuiţi că nou-născutul a avut
o criză, mergeţi la camera de primiri urgenţe.
Page
Când copilul creşte
Cum traumatismele craniene sunt o cauză obişnuită a tulburărilor convulsive, printre care şi
epilepsia, asiguraţi-vă că îi daţi copilului o cască atunci când merge pe bicicletă sau pe scuter.
Dacă aveţi un copil diagnosticat cu epilepsie, ar trebui să ştiţi că tratamentele progresează an de
an. Vă sfătuim să ţineţi în permanenţă legătura cu medicul pediatru, pentru a beneficia de cele mai
recente şi mai eficiente tratamente pentru copilul dumneavoastră.

Cotul dădacei (subluxaţia capului radial)

Cum să evitaţi problema

Cotul dădacei este un traumatism obişnuit, care apare cel mai frecvent la copiii cu vârste cuprinse
între 1 şi 3 ani. Apare de obicei când copilul este tras de antebraţ. Acest lucru se întâmplă când
copilul cade în timp ce merge, iar persoana care îl ţine de mână nu-i dă drumul. Sau când un adult
îl învârte ţinându-l de ambele mâini. Uneori, traumatismul apare la o cădere obişnuită.
Pentru a evita această problemă, instruiţi orice persoană căreia îi lăsaţi copilul în grijă să nu îl învârtă
sau să nu ridice copilul ţinându-l de braţe.

Ce să faceţi atunci când copilul îşi luxează cotul

Dacă un copil îşi luxează cotul, nu-şi va mai folosi braţul şi îl va ţine uşor flexat, în pronaţie. S-ar
putea să existe o sensibilitate la nivelul articulaţiei cotului (de obicei, fără a fi prezentă şi o
umflătură), roşeaţă, căldură sau abraziuni. Sunaţi pediatrul în cazul în care copilul are oricare
dintre aceste simptome.

Corecţia acestei probleme este de obicei rapidă şi simplă, dar trebuie făcută de un medic. Se prinde
capul radial şi se execută o supinaţie sau o pronaţie în acelaşi timp cu o flexare a antebraţului. Se
va auzi sau se va simţi un „clic“.
După această procedură, copilul va folosi imediat braţul. Deşi problema se rezolvă imediat, vor mai
trece câteva minute până când copilul va realizacă îşi poate mişca braţul fără să îl doară. (De obicei,
îi spunem părintelui să îl roage pe copil să se întindă spre un obiect, pentru ad ajuta pe copil să
înţeleagă că problema a fost rezolvată.) Nu este nevoie de imobilizarea braţului, iar medicaţia pentru
durere este rareori necesară. Doar în cazul în care copilul nu reîncepe să îşi folosească braţul este
nevoie de o altă consultaţie.

INFO PĂRINŢI: Adesea, singurul test pentru diagnostic este explicaţia părintelui despre cum
a avut loc traumatismul, iar radiografia este posibil să nu fie indicată.

Când copilul creşte

Există o incidenţă relativ ridicată a apariţiei acestei probleme până la vârsta de 3 sau 4 ani. Părinţii
ar trebui să se asigure că şi alţi adulţi sunt conştienţi de această problemă şi trebuie avut grijă să
nu repete acest traumatism prin învârtirea sau ridicarea copilului de braţe.

Degerături
Cum să evitaţi problema
22

Degeraturile rănesc pielea şi ţesuturile, din cauza cristalelor de gheaţă care se formează după
expunerea prelungită la temperaturi foarte scăzute. Când afară este frig, degerăturile pot afecta
Page
rapid extremităţile - degetele de la mâini şi de la picioare, urechile, nasul, obrajii, palmele, tălpile,
chiar şi faţa. Deşi orice om este sensibil la degerături, bebeluşii şi copiii mici prezintă un risc mai
ridicat. Bebeluşii pierd căldura corpului mai repede decât adulţii şi nu pot să ne spună când li s-au
răcit prea mult degetele de la mâini şi de la picioare.
în timpul lunilor reci de iarnă, îmbrăcaţi bebeluşii cu mai multe straturi de haine atunci când îi
scoateţi afară. Aveţi mare grijă ca urechile, degetele de la mâini şi cele de la picioare să fie acoperite
cu haine călduroase. Asiguraţi-vă că bebeluşul are şi faţa protejată, în cazul unei expuneri prelungite
la frig. Dacă îmbrăcămintea se udă (în special şosetele şi mănuşile), înlocuiţi-le imediat cu altele
călduroase şi uscate, cât mai repede posibil. Fireşte, cea mai importantă precauţie este să evitaţi
expunerea îndelungată la vremea rece, în special în zilele vânturoase.

Ce să faceţi dacă bebeluşul are degerături

Primul stadiu al degerării, până să se ajungă la degerăturile severe, este caracterizat de roşeaţa
pielii, furnicături şi amorţeală.
Simptomele dageraturilor includ :
 piele înroşită care devine lucioasă, albă, tare şi umflată
 senzaţie de arsură, furnicătură sau amorţire a pielii
 băşici şi ulceraţii (în cazul unor degerături severe).
Lăsate netratate, degerăturile pot cauza moartea ţesuturilor subiacente şi duc la cangrenă.

ALERTA BEBE : nu masati pielea sau membrele daca banuiti ca au degerat, fiindca ati putea
face mai mult rau pielii si tesuturilor

In cazul primului stadiu de degerare, încălziţi treptat părţile afectate ale corpului, folosind
căldura propriului dumneavoastră corp (de exemplu, ţineţi degetele bebeluşului la
subsuoară) şi/sau scufundaţi zona afectată a corpului în apă călduţă (nu fierbinte). Nu folosiţi
perne electrice, căldura focului sau alte surse directe de căldură. Dacă încălzirea zonei afectate nu
ajută, sunaţi imediat pediatrul.
Dacă suspectaţi degerături grave, sunaţi la 112, păstraţi-vă calmul şi înveliţi bebeluşul intr-o
pătură călduroasă. Dacă vă aflaţi la mai mult de două ore şi jumătate de un spital de urgenţă,
scufundaţi zona afectată în apă călduţă (40-42°C), NU FIERBINTE. NU lăsaţi zona afectată să
îngheţe din nou.

ALERTĂ BEBE: Aveţi mare grijă să nu lăsaţi pielea să îngheţe din nou după ce aţi încăizit-
o, deoarece o nouă îngheţare poate provoca leziuni serioase pielii şi ţesuturilor.

Când copilul creşte

Pe măsură ce copiii cresc şi petrec tot mai mult timp afară, la zăpadă, sunt expuşi riscului de
degerături. Copiii care iubesc zăpada şi nu vor să intre în casă sunt cei mai expuşi, deoarece
combinaţia de haine umede, efort şi frig poate fi una periculoasă. Asiguraţi-vă că semnele de
avertizare sunt cunoscute de copiii mai mari şi că aceştia ştiu să intre în casă când le este prea frig.
Verificaţi temperatura internă a copilului cu un termometru, pentru a identifica hipotermia.

Diaree
Cum să evitaţi problema
23

Diareea este o problemă des întâlnită, care apare pe măsură ce tractul digestiv al copilului se
Page

acomodează cu schimbările survenite în regimul alimentar şi în mediul înconjurător. Nu este o

situaţie plăcută, dar nici una deosebit de gravă. Totuşi, diareea cronică, ce persistă timp de patru
săptămâni sau mai mult, poate fi un indiciu al unei probleme medicale serioase şi poate provoca
probleme grave de sănătate, prin deshidratarea severă.
Diareea severă este cel mai adesea cauzată de virusuri, uneori de bacterii sau paraziţi, dar poate
sugera şi o altă patologie. La cei mai mici, deshidratarea severă poate apărea foarte repede. în
cazul diareii severe, pe lângă înrăutăţirea diareei în sine, bebeluşii pot resimţi şi dureri abdominale
după defecaţie. Infecţiile pot cauza şi febră, apetit scăzut şi vărsături. Diareea cedează de obicei
de la sine în câteva zile, dar poate dura mai mult dacă nu sunt tratate afecţiunile care au cauzat-o.
Diareea cronică poate împiedica dezvoltarea sugarilor (nu mai cresc într-un ritm normal, sănătos)
sau îi pot face să scadă în greutate. Sângele prezent în scaunul bebeluşilor poate fi un indiciu al
unei boli mai grave, de aceea trebuie să luaţi imediat legătura cu medicul pediatru.
In Statele Unite, diareea este cauzată cel mai des de mâncarea care a fost procesată
necorespunzător, de apa contaminată sau de boli contagioase transmise de la om la om (obişnuite
în creşe). Cea mai bună protecţie împotriva virusurilor şi a bacteriilor contagioase care provoacă
diareea este spălarea frecventă pe mâini. Spălaţi mâinile bebeluşului după ce a ieşit afară şi
întotdeauna inainte de a manca. Spalati cu atentie fructele si legumele pe care urmeaza sa le
mănânce.

Ce să faceţi dacă bebeluşul are diaree severă sau cronică

Dacă bebeluşul dumneavoastră are diaree severă, prelungită, sangvmo- lentă ori în combinaţie cu
vărsături, febră sau durere abdominala, faceţi o programare la pediatru. Sunaţi imediat pediatrul
dacă bebeluşul pare deshidratat - simptomele pot include paloare, limbă şi buze uscate, ochi
adânciţi în orbite, letargie şi urinare diminuată (la sugari, mai puţin de şase scutece ude pe zi
poate fi un semn de deshidratare). Dacă suspectaţi o deshidratare serioasă şi nu puteţi
contacta pediatrul, mergeţi la Urgenţe.

Când copilul creşte

învătati-i pe copii să se spele bine pe mâini. Adesea, spălarea temeinica cu apă şi’săpun este cel
mai bun mijloc de apărare împotriva infecţiilor virale şi bacteriene.

Febră
Cum să evitaţi problema

Febra este o parte inevitabilă a copilăriei, iar în majoritatea cazurilor nu ar trebui să fie un motiv de
îngrijorare (cu o excepţie importantă: febra la copiii mai mici de 2 sau 3 luni).
Febra apare când hipotalamusul (acea parte din creier care reglează temperatura corpului) situează
corpul la o temperatură mai ridicată, de obicei ca răspuns la infecţii sau boli.
Febra poate fi cauzată şi de îmbrăcarea excesivă a copiilor - asiguraţi-vă că bebeluşul poartă haine
uşoare, în care poate să respire, cu excepţia situaţiei în care temperaturile scăzute necesită
înfofolirea. Vaccinurile, efortul, apariţia dinţilor şi fluctuaţiile normale de temperatură în timpul zilei
pot creşte uşor temperatura corpului bebeluşului, dar aceasta nu este, de obicei, o cauză de
îngrijorare.
Dacă febra se prelungeşte sau este periculos de ridicată, pot apărea deshidratarea şi alte potenţiale
urgenţe de sănătate.
Adesea, vă puteţi da seama simplu dacă un copil are febră, punându-i mâna pe frunte. Doctorii
recomandă să folosiţi un termometru digital pentru a citi temperatura cu cea mai mare precizie. La
sugari şi copii mici, doctorii recomandă să luaţi temperatura rectal, cu un termometru digital. La
24

copiii în vârstă de peste 4 ani, puteţi măsura temperatura oral sau axial ori puteţi utiliza un
termometru de ureche (canalele auditive ale sugarilor sunt adesea prea mici pentru a folosi eficient
Page

un termometru de ureche).
Căutaţi asistenţă medicală de urgenţă dacă un bebeluş febril are oricare dintre următoarele
simptome:
 iritabilitate extremă sau plâns necontrolat care ţine ore in şir
 letargie, slăbiciune a muşchilor sau paralizie
 erupţie sau pete purpurii care seamănă cu vânătăile (şi care apar după instalarea febrei)
 buze, limbă şi unghii vinete
 fontanelă bombată (porţiunea moale de pe capul copilulu i)
 gât înţepenit sau dureri de cap
 dificultăţi de respiraţie
 convulsii
 temperatură rectală de peste 38 °C.

Dacă un copil are febră, dar mănâncă bine, se joacă şi este fericit, lăsaţi febra să-şi
urmeze cursul firesc. Asiguraţi-vă că este bine hidratat şi primeşte suficiente lichide, că nu
este îmbrăcat prea gros şi că se odihneşte suficient. Dacă simptomele de febră fac bebeluşul
nefericit şi somnoros, cereţi sfatul pediatrului cu privire la medicaţia potrivită pentru a-i reduce
febra. O baie în apă călduţă (nu rece) poate, de asemenea, să scadă temporar febra. Nu
folosiţi niciodată loţiuni pentru frecţie pe bază de alcool pentru a încerca să scădeţi
temperatura bebeluşului. Alcoolul poate fi absorbit în fluxul sangvin şi poate cauza dificultăţi
de respiraţie, convulsii şi alte probleme de sănătate. Nu daţi niciodată aspirină copiilor sub
12 ani - administrarea ei ar putea provoca o tulburare rară, dar fatală, numită sindromul Reye.
Dacă temperatura bebeluşului creşte rapid (ajungând brusc la 40,5°C, de exemplu),
poate risca să facă o convulsie febrilă. Convulsiile febrile pot fi cauzate şi de o febră mai
mică. De obicei, ele nu reprezintă un pericol, dar îi înspăimântă pe părinţi. Un sugar care
prezintă convulsii poate să respire cu greutate, să se învineţească, să dea ochii peste cap,
să saliveze abundent, iar membrele îi pot tremura involuntar. Dacă bebeluşul are convulsii,
rostogoliţii pe o parte. Nu îi puneţi nimic în gură. Încercaţi să observaţi cât durează
convulsiile (în general între 10 secunde şi 4 minute). După ce convulsiile se domolesc,
contactaţi imediat pediatrul, mergeţi la Urgenţe sau sunaţi la 112.
Multe stări febrile sunt însoţite de simptome obişnuite pentru infecţiile virale sau
bacteriene: secreţii nazale, vărsături, diaree sau tuse. Unele infecţii virale, precum pojarul,
pot cauza febră ridicată pe o perioadă de 3 zile, după care pe corp apare o erupţie uşoară.
Alte infecţii, printre care meningita, pot provoca febră mare fără alte simptome. Daca
bebeluşul are teora mar niciun alt simptom, sunaţi pediatrul. Dacă bebeluşul are febră
mare sau alte simptome (inclusiv iritabilitate extremă) care sugerează o problemă seri-
oasă, sunaţi pediatrul şi mergeţi la Urgenţe.

ALERTĂ BEBE: Ar trebui să sunaţi pediatrul ori de câte ori bebeluşul face febră în
primele 2-3 luni de viaţă şi în special în primele 6 săptămâni. Dacă bebeluşul are peste
3 luni, sunaţi pediatrul pentru orice febră care depăşeşte 38,5°C (măsurată rectal).

Când copilul creşte

Când copiii sunt mai mari şi fac febră, asiguraţi-vă că sunt hidrataţi: apa, supa şi ceaiul sunt
toate opţiuni sănătoase. Lăsaţi copilul să mănânce orice îi place (în limite raţionale) şi nu
forţaţi un copil bolnav să mănânce. Copiii se pot întoarce la şcoală sau la grădiniţă îndată ce
temperatura s-a menţinut la un nivel normal în ultimele 24 de ore.
25

Fracturi
Page

Cum să evitaţi problema

Deşi riscul de oase rupte creşte pe măsură ce copiii mai mari devin mai activi şi încep să alerge, să
sară şi să se joace în mod mai dinamic, bebeluşii şi copiii mici îşi pot rupe oasele în căzături sau în
alte accidente. Chiar şi nou-născuţii pot avea oase rupte (în special clavicula), în urma unei naşteri
dificile sau traumatice.
Fractura este o ruptură parţială sau completă a unui os. Fracturile compuse, numite şi deschise, au
ca rezultat faptul că un fragment de os iese prin piele. într-o fractură simplă, sau închisă, osul este
rupt, dar pielea rămâne intactă. Fracturile incomplete sunt mai frecvente la copii, deoarece este mai
puţin probabil ca oasele lor, mai flexibile, să se rupă sau să se separe complet.
Cel mai bun mod de a preveni fracturile la bebeluşi şi la copiii mici este de a evita căzăturile de pe
Mesele de infaşat, de pe suprareţ cumpărături şi din alte locuri asemănătoare (a se vedea şi
capitolul „Căzături").

Ce să faceţi dacă bebeluşul are o fractură

Simptomele pot varia în funcţie de vârstă şi de la copil la copil. Cele mai obişnuite simptome ale
unei fracturi includ:
 Durere si umflătură în zona rănită
 Desfigurare vizibilă a zonei rănite
 Dificultăţi la folosirea sau la mişcarea membrului rănit
 încălzirea, învineţirea sau înroşirea zonei afectate.

Dacă apar oricare dintre aceste simptome, ar trebui să contactaţi imediat pediatrul
copilului. Ori de câte ori suspectaţi o fractură, este indicată de obicei o evaluare din partea
medicilor de urgenţă. Este mai bine să fiţi prea precauţi când vine vorba de asistenţă medicală. O
evaluare medicală atentă poate scoate la iveală şi alte leziuni produse în cadrul aceluiaşi incident.
Ocazional, la naşterea în prezentaţie pelviană sau la alte tipuri dificile de naştere, se întâmplă
ca bebeluşul să aibă o claviculă ruptă. Intr-un asemenea caz, este firesc ca bebeluşul să mişte mai
puţin braţul pe partea cu clavicula ruptă. Este posibil ca zona fracturii să se învineţească.
Dacă suspectaţi că bebeluşul are clavicula ruptă, contactaţi imediat pediatrul. Imobilizarea braţului
şi a umărului va permite începerea rapidă a vindecării. Nou-născuţii sunt fragili, dar incredibil de
flexibili, iar oasele se repară rapid şi pe cale naturală.
Când copilul creşte
Studiile recente au revelat că aproape jumătate din copiii americani nu primesc suficient calciu din
regimul alimentar, ceea ce creşte riscul unei fragilităţi a oaselor pe parcursul vieţii. Există şi mai
mulţi adolescenţi cu risc de deficienţă de calciu. Fracturile şi alte probleme de sănătate pot fi
prevenite sau diminuate dacă vă asiguraţi că, pe măsură ce cresc, copiii dumneavoastră primesc
suficient calciu.
INFO PĂRINŢI: Anunţaţi pediatrul dacă includeţi în dieta copilului suplimente cu calciu sau
alte tipuri de suplimente nealimentare.

Hemoragie
Cum să evitaţi problema

Factorul-cheie pentru evitarea hemoragiilor excesive la copiii mici este supravegherea lor şi
prevenirea rănilor. Mulţi părinţi au grijă să acopere prizele electrice şi să pună încuietori la sertare
şi dulapuri, dar uită complet de ustensilele de bucătărie şi de paharele din care beau. Maşina de
26

spălat vase este un loc periculos pentru bebeluşi şi copiii mici, asiguraţi-vă că este mereu închisă
Page
bine. De asemenea, ţineţi aparatele de procesare a alimentelor şi mixerele departe de mâinile celor
mici.
INFO PĂRINŢI: Puteţi invita câţiva prieteni acasă pentru a depista pericolele ascunse. Rugaţi-
i să meargă în patru labe, încercând să vadă ce ar atrage atenţia unor ochişori şi mânuţe
curioase. Verificaţi dacă în comunitatea dumneavoastră există servicii de securizare a casei
împotriva rănirii bebeluşilor (baby-proofing). Dacă folosiţi acest gen de servicii, asiguraţi-vă
că proprietarul firmei este autorizat şi are recomandări bune.
Ce să faceţi în cazul în care copilul are o hemoragie necontrolată

Hemoragia necontrolată necesită o atenţie imediată şi susţinută. Staţi cu copilul în

permanenţă.
Puneţi un pansament curat pe rană şi, dacă este posibil, ridicaţi acea parte a corpului
care sângerează deasupra nivelului inimii copilului.
Nu folosiţi un garou. Aplicaţi pe rană o presiune directă şi constantă timp de cinci
minute, apăsând cu palma. Nu îndepărtaţi mâna, nici măcar dacă vreţi să vă uitaţi la tăietură
pentru a vedea cât de mult sânge curge.
Dacă sângele trece imediat prin pansament sau tifon, nu daţi la o parte bandajul, ci
aplicaţi straturi suplimentare şi continuaţi să aplicaţi presiune. In acest moment, mergeţi
direct la Urgenţe sau sunaţi la 112, dacă nu aţi făcut-o deja.
Indiferent dacă hemoragia se opreşte sau nu, ar putea exista alte răni pe care nu le-aţi văzut
şi ar trebui să duceţi imediat copilul la pediatru sau la Urgenţe.
Unii copii sunt mai predispuşi decât alţii la hemoragii necontrolate, iar asta poate indica o
boală gravă. Dacă aveţi un copil care se învineţeşte uşor, căruia îi curge frecvent sânge din nas
sau căruia nu i se cicatrizează repede tăieturile obişnuite, ar trebui să consultaţi pediatrul.

Când copilul creşte

Pe măsură ce copilul creşte, va începe să folosească instrumente ascuţite, precum foarfecă, şi va
ajunge în locuri noi, aşa că va trebui să continuaţi să fiţi vigilenţi.
Când copilul a ajuns la vârsta la care foloseşte foarfecă sau un cuţit, ar trebui să vă faceţi timp să îl
învăţaţi cum să le utilizeze corect şi ce măsuri de protecţie trebuie să ia. Chiar dacă instrumentele
pe care le foloseşte iniţial sunt boante, va da peste altele asemănătoare care nu sunt sigure pentru
copii şi trebuie să ştie cum să le transporte şi să le utilizeze corect.
In cazuri rare, hemoragia necontrolată poate fi un semn de hemofilie sau alte boli. Acestea pot fi
diagnosticate doar prin analize de sânge şi este posibil să nu fie depistate până când copilul nu este
suficient de mare pentru a face lucruri care să provoace sângerarea excesivă sau învineţirea cu
uşurinţă. Dacă aveţi un copil care suferă de hemofilie, doctorul vă va ajuta, pe dumneavoastră şi pe
copil, să înţelegeţi care sunt tratamentele potrivite şi măsurile de precauţie ce ar trebui avute în
vedere.

Iritatie
Să înţelegem problema
Deşi cea mai obişnuită formă de iritaţie în copilărie este cea provocată de scutec (a se vedea
capitolul „Iritaţie de scutec"), bebeluşii pot avea iritaţii din mai multe cauze în primii doi ani de viaţă.
Cele mai multe nu ridică probleme deosebite, dar unele pot fi semne ale unor probleme serioase.
Ciupercile pot infecta şi exacerba iritaţiile de scutec şi pot cauza afte în gură. Infecţiile cu
27

ciuperci de pe pielea bebeluşului pot fi delimitate de mici umflături roşii - sunaţi pediatrul dacă
suspectaţi o infecţie fungică. Expunerea la căldură poate de asemenea cauza o iritaţie, prin blocarea
Page
porilor de transpiraţie. La bebeluşi, iritaţia cauzată de căldură are aspectul unor mici umflături roşii
sau băşici. Hormonii mamei, care rămân în sângele copilului în primele câteva săptămâni de viaţă,
pot cauza acnee neonatală, iar . în primele săptămâni de viaţă se întâlnesc în mod
obişnuit şi alte erupţii. Miliaria (sudamina), formată din vezicule foarte mici albe, roşii sau incolore
(în special pe faţă şi pe piept), şi eritemul toxic (pete roşii care au în mijloc o băşicuţă) sunt obişnuite
la nou-născuţi. Crustele delapte (dermatită seboreică infantilă) au aspectul unor cruste uleioase pe
scalp şi apar de obicei în primele trei luni de viaţă.
Urticaria este o erupţie însoţită de mâncărime, formată din papule roşii sau mai închise decât
culoarea pielii, care apare şi dispare pe măsură ce migrează pe corp. Poate fi cauzată adesea de
un virus, de o reacţie alergică sau chiar de medicamente.
O altă cauză comună a iritaţiei este eczema, o boală de piele care provoacă apariţia unor
porţiuni de piele uscată mai închisă la culoare decât în mod normal şi este însoţită de mâncărime.
Cu timpul, zonele de piele afectate se întăresc. Eczemele se pot moşteni pe cale genetică şi sunt
asociate cu alergiile şi astmul.
Iritaţiile pot fi indiciul unei afecţiuni sistemice grave, de aceea consul- taţi-vă întotdeauna cu
pediatrul dacă sunteţi îngrijorat de o iritaţie sau de o decolorare a pielii.

Ce să faceţi dacă bebeluşul are o iritaţie

Dacă un bebeluş dezvoltă orice fel de iritaţie cauzată de căldură, mutaţi-l într-un mediu
mai rece, cu mai puţină umiditate. Evitaţi utilizarea de pudre pentru a alina iritaţiile, căci acestea
pot fi uşor inhalate de bebeluşi. Produsele pe bază de vaselină şi alte unguente nu vor face decât
să capteze căldura, blocând porii şi ar trebui, de asemenea, evitate. Cele mai multe iritaţii vor dispă-
rea de la sine în câteva zile şi nu necesită tratament.
In cazul acneei neonatale, folosiţi apă şi săpun de copii pentru a curăţa zona afectată atunci
când îmbăiaţi bebeluşul. Nu folosiţi medicamente de acnee concepute pentru adolescenţi sau adulţi.
Acneea va dispărea de la sine în câteva săptămâni.
Tăiaţi în mod regulat unghiile bebeluşului - acesta îşi poate irita şi mai mult pielea sensibilă
dacă se scarpină. în cazul eczemei, consultaţi pediatrul pentru cele mai bune tratamente - în general
este important să împiedicăm pielea să devină prea uscată şi să îmbrăcăm bebeluşul în materiale
lejere, care lasă aerul să circule şi absorb transpiraţia (nu o menţin pe piele). De asemenea, fiţi
atent la alimente şi la factorii din mediul înconjurător care i-ar putea cauza copilului o reacţie
alergică.
Crustele de lapte pot fi tratate prin spălare cu un şampon delicat pentru bebeluşi; în cele din
urmă dispar de la sine. Dacă sunt, însă, persistente sau se infectează, contactaţi pediatrul.
Dacă bebeluşul face urticarie, contactaţi pediatrul, care poate încerca să identifice cauza
apariţiei acesteia. îi poate prescrie antihistaminice pentru a reduce disconfortul şi mâncărimile pe
care le provoacă.

Alte motive pentru a suna pediatrul:

 Iritaţie de scutec ce se răspândeşte dincolo de zona scutecului
 Iritaţie care nu răspunde la tratamentele efectuate acasă timp de trei zile
 Orice iritaţie, decolorare, pete sau băşicuţe la bebeluşii sub 3 luni
 Orice iritatie care se infectează
 O iritaţie însoţită de alte simptome de boală, precum febră, apatie sau vărsături
 Peteşii (pete roşii pe piele, de obicei mici, dar uneori şi mari, care nu se decolorează atunci
când sunt apăsate). Solicitaţi-i pediatrului să vă arate o imagine a acestei iritaţii grave.
28
Page
 Eczema infantilă apare sub forma unor zone ale pielii care supurează şi apoi se acoperă cu
o crustă, de obicei pe faţă şi pe scalp. Eczema infantilă poate fi cauzată de alergii, sensibilităţi
moştenite sau alte defecte genetice mai puţin înţelese. Când bebeluşii se scarpină pe pielea iritată,
starea acesteia se poate înrăutăţi. Pielea afectată şi lăsată netratată se poate infecta şi poate fi o
cauză de îngrijorare. Simptomele pot apărea ca parte a unei reacţii alergice la mâncare, la anumite
materiale de îmbrăcăminte sau la temperaturi extreme (prea ridicate sau prea scăzute). Alăptarea
la sân în primele şase luni poate ajuta la prevenirea eczemei infantile.

Când copilul creşte

Cele mai multe iritaţii, inclusiv unele cazuri de eczeme, vor dispărea când copilul va creşte.
Consultaţi pediatrul ori de câte ori vedeţi o iritaţie inexplicabilă sau neobişnuită.

Iritaţie de scutec

Cum să evitaţi problema

Iritaţia de scutec este o problemă obişnuită, care de obicei nu produce mai mult de o uşoară
iritaţie, acolo unde scutecul vine în contact cu pielea bebeluşului. Totuşi, în unele cazuri, iritaţia se
poate transforma în băşici, pustule şi răni care se pot infecta. O iritaţie infectată va antrena o
decolorare mai intensă a pielii şi s-ar putea inflama. Iritaţia se poate răspândi dincolo de zona
acoperită de scutec, apărând sub forma unor zone cu piele roşie şi iritată şi în alte părţi ale corpului.
Cele mai multe cazuri de iritaţie de scutec pot fi prevenite menţinând fundul bebeluşului curat,
uscat şi răcoros. Schimbaţi des scutecele şi lăsaţi copilul fără scutec de câte ori este posibil - un
pui de somn pe un scutec de pânză desfăcut (sub care s-a pus o muşama care să protejeze
salteaua) poate oferi o pauză binevenită de la scutece şi schimbarea lor.
Scutecele din pânză şi cele de unică folosinţă au fiecare avantajele lor. Unii sugerează că
scutecele de unică folosinţă absorb mai mult lichid (pre- î venind, deci, iritaţia de scutec), în timp ce
alţii susţin folosirea scutecelor de pânză, din bumbac, deoarece acestea trebuie schimbate mult mai
des, preve- nindu-se astfel iritaţia. Dacă folosiţi scutece de pânză, după ce le spălaţi, este
recomandat să le fierbeţi 15 minute pentru a distruge germenii şi a scăpa de resturile de săpun care
pot irita pielea bebeluşului.
Scutecele prea strânse sau lăsate prea mult pe bebeluş pot provoca iritaţia, la fel ca şi
chiloţeii din plastic sau de cauciuc care se pun deasupra scutecului.
Evitaţi utilizarea acestora sau a altui articol similar care creşte căldura şi umezeala în zona
scutecului, deoarece pot accentua roşeaţa şi pot provoca iritaţia pielii. Unguentele care conţin oxid
de zinc ajută la menţinerea uscată a _onei scutecului şi la prevenirea iritaţiilor. Evitaţi, însă, pudra
de talc (care poate ti inhalată de bebeluşi) şi amidonul (care poate accentua infecţiile provocate de
ciuperci). Iritaţia de scutec poate apărea sau se poate înrăutăţi când bebeluşul suferă de diaree.

Ce să faceţi dacă bebeluşul are iritaţie de la scutec

Ar trebui să sunaţi pediatrul dacă iritaţia de scutec apare în primele 6 săptămâni de
viaţă ale bebeluşului.
După această perioadă, ar trebui să contactaţi pediatrul dacă:
 iritaţia persistă mai mult de o săptămână
 iritaţia se infectează
 iritaţia prezintă băşici sau ulceraţii
 bebeluşul şi-a pierdut pofta de mâncare
29

 apar umflături, urticarie sau noduli

bebeluşul începe să sângereze
Page


 iritaţia cuprinde şi alte zone ale corpului
 bebeluşul are febră.

Când bebeluşul are o iritaţie uşoară, ar trebui să faceţi mici schimbări în privinţa igienei
scutecelor - înainte de schimbarea scutecului, să clătiţi zona cu apă caldă şi să vă asiguraţi că
pielea care va fi acoperită de scutec este complet uscată înainte de a pune unul nou. Unii bebeluşi
sunt sensibili la substanţele chimice dintr-o anumită marcă de scutece, săpun sau şerveţele umede.
Dacă iritaţia apare şi persistă, încercaţi să schimbaţi marca pentru a vedea dacă problema dispare.
Consultaţi pediatrul pentru a găsi cel mai bun mod de a trata iritaţiile de scutec acasă.
Unele sunt simple iritaţii, dar cele mai multe sunt provocate de bacterii şi de ciuperci.
Ciupercile, care fac parte din flora naturală a pielii, pot infecta iritaţiile rămase netratate. Căldura şi
umezeala încurajează şi ele infecţiile micotice. Dacă bebeluşul are frecvent micoze, mergeţi la
pediatru, fiindcă s-ar putea să fie nevoie să trataţi şi alte probleme de sănătate.

Când copilul creşte

In cazul celor mai mulţi copii se poate renunţa la scutece cândva între doi şi trei ani. Vestea
bună este că veţi scăpa de cheltuielile cu scutecele, de grija schimbatului scutecelor şi de
inevitabilele iritaţii. Vestea proastă este că, pentru unii copii, procesul de învăţare a folosirii toaletei
poate fi lung şi anevoios. Aveţi răbdare. Va trece şi asta.

Înec
Cum să evitaţi problema
Bebeluşii şi copiii mici sunt atraşi spre apă din curiozitate şi din dorinţa de a se juca. Dar apa
reprezintă un pericol mortal pentru bebeluşi, care se pot îneca chiar şi intr-o apă adâncă de câţiva
centimetri. Orice recipient care conţine apă — o cadă, o baltă, chiar şi toaleta — este un motiv de
îngrijorare.
Dacă aveţi piscină, un gard de jur împrejurul acesteia este absolut necesar (şi de obicei chiar
impus de lege). Asiguraţi-vă că şi piscinele vecinilor sunt împrejmuite de garduri care blochează
accesul. Gardul ar trebui să aibă cel puţin 120 de centimetri (în unele zone sunt necesare garduri
mai înalte, aşa că verificaţi cerinţele din localitate pentru a vă asigura că le respectaţi). Ar trebui să
nu existe spaţii între bare sau alte părţi ale gardului prin care să se poată strecura un bebeluş sau
un copil (să nu existe spaţii mai mari de 10 centimetri). Poarta ar trebui să se închidă şi să se încuie
singură, iar deschiderea ar trebui să fie spre exterior, astfel încât copiii să nu-şi poată folosi
greutatea pentru a o deschide. (Asiguraţi-vă că aveţi gard şi poartă înainte ca bebeluşul să poată
merge în patru labe sau în picioare, pentru că, de obicei, acea zi s-ar putea să vă ia prin surprindere
şi este mai bine să fiţi pregătiţi înainte ca bebeluşul să-şi înceapă primele explorări.) Dacă aveţi o
piscină, este important să aveţi în apropiere şi echipament de siguranţă adecvat (colaci de salvare,
cârlige de salvare şi alte echipamente). Nu vă bazaţi pe jucăriile gonflabile, aripioarele de înot şi
alte obiecte gonflabile în cazul unei urgenţe.

ALERTA BEBE : Asigurati-va ca usile si paravanele sunt încuiate. Aceste căi de acces la
piscină sunt mereu neglijate.

Susţineţi capul bebeluşului în timp ce ii faceţi baie şi nu îl lăsaţi niciodată nesupravegheat la

baie - oricât de bine ar fi aşe în colacul de baie sau alte obiecte asemanătoare. Bebeluşii pot cădea
uşor de pe ele şi se pot îneca în doar câţiva centimetri apă. Chiar dacă nu există apă în cadă,
bebeluşii şi copiii mici nu ar trebui să fie li singuri la baie - şi toaletele prezintă risc de înec. Nu lăsaţi
30

niciodată apă în găleţi, chiuvete, piscine pentru copii sau alte recipiente.
Asiguraţi-vă că cei care îngrijesc copilul înţeleg că bebeluşii nu ar trebui lăsaţi niciodată
Page

nesupravegheaţi sau sub supravegherea unui alt copil lângă orice acumulare de apă - inclusiv căzi
de baie, piscine, iazuri sau canale de irigaţie. Scăunelele de baie pentru bebeluşi şi alte dispozitive
gonflabile pentru înot şi baie nu pot proteja un copil nesupravegheat şi nu înlocuiesc supravegherea
unui adult (nici măcar o clipă!).
Experţii în siguranţa copilului sugerează că, pe toată perioada în care un bebeluş sau un
copil mic se află lângă piscine sau alte acumulări de apă, un adult ar trebui să se afle la o distanţă
nu mai mare de un braţ de acesta.

Ce să faceţi dacă bebeluşul se îneacă

Chiar dacă sunteţi vigilenţi şi aţi luat toate precauţiile, uneori au loc accidente. A şti ce trebuie
făcut în momentul în care vedeţi un sugar sau un copil mic că se îneacă poate face diferenţa dintre
viaţă şi moarte. Dacă sugarul sau copilul se îneacă sau este inconştient în apă:
 Scoateţi copilul din apă şi întindeţi-1 pe o suprafaţă plană. Ar putea exista şi răni la gât, în
special dacă copilul a aterizat cu faţa sau cu capul în apă. încercaţi să nu-i mişcaţi gâtul, dar sus-
ţineţi-i uşor capul.
 Verificaţi dacă respiră, iar dacă nu respiră, faceţi-i două respiraţii de salvare şi VEDEŢI CE
ESTE DE FĂCUT ÎN GHIDUL RCR ÎMPĂTURIT CARE ÎNSOŢEŞTE CARTEA.
 Când copilul începe să respire, acoperiţi-1 cu prosoape şi pături şi sunaţi la 112 dacă nu aţi
făcut-o deja.

Când copilul creşte

Invăţaţi copiii să înoate.
Unele persoane încep să îi familiarizeze pe copii cu piscina încă de la vârsta de 6 luni, deşi
cei mai mulţi copii nu sunt gata pentru lecţii formale de înot până la vârsta de 4 ani. Există
întotdeauna oportunităţi de a-i învăţa pe copii regulile de siguranţă în apă - prin instruire şi prin
exemplu. Chiar dacă începe să înoate de timpuriu, trebuie să continuaţi să vă supravegheaţi copilul
atent atunci când se află în piscină şi în jurul ei sau în preajma altor corpuri de apă.
La începutul verii, recapitulaţi regulile de precauţie în apă cu copiii şi adolescenţii pe care îi
aveţi în grijă.

Inţepături de albine
Cum să evitaţi problema
în general, diversele specii de albine şi viespi se feresc de oameni, dar pot constitui un pericol
la un picnic sau la orice altă ieşire în aer liber, fiind atrase de mâncare, de băuturile dulci sau chiar
de mirosul de plante al şampoanelor. Evitaţi să duceţi bebeluşul în zone în care este probabil ca
albinele să aibă activitate intensă vara sau la începutul toamnei: livezi înflorite, grădini pline de flori,
zone cu pubele şi alte surse de zahăr şi de nectar. Dacă vă aflaţi într-o zonă în care ştiţi că sunt
albine, copilul ar trebui să poarte pantaloni lungi şi bluze cu mâneci lungi, pentru a se bucura de
protecţie.
Dacă o albină sau o viespe zboară în apropiere de dumneavoastră sau de bebeluş, nu o
loviţi. Acest lucru nu va face decât să îi activeze instinctele defensive, şi va ataca pentru a se apăra.
Rămâneţi nemişcaţi sau îndepărtaţi-vă foarte calm. Spray-urile împotriva insectelor nu au niciun
efect asupra acelora care înţeapă - cea mai bună apărare este să staţi deoparte.

Ce să faceţi dacă bebeluşul a fost înţepat de o insectă

O înţepătură poate fi o experienţă dureroasă pentru adulţi, dar bebeluşii şi copiii sunt chiar
31

mai afectaţi de venin, fiindcă sunt mai mici. Cu toate aces- tea, înţepăturile ar trebui să fie
considerate un lucru obişnuit, nu unul care să ne alarmeze (cu excepţia situaţiei în care apare o
Page

reacţie alergică).
 Dacă înţepătura este făcută de o albină, s-ar putea să vedeţi acul înfipt în piele - încercaţi
să îl îndepărtaţi uşor cu ajutorul unghiei sau cu colţul unui card bancar. Nu scoateţi acul cu
degetele sau cu penseta, aţi putea introduce mai mult venin în sânge. Deşi există dezbateri legate
de găsirea celor mai bune moduri de a scoate acul, opinia unanimă este că trebuie îndepărtat
imediat. Bărzăunii şi viespile pot înţepa de mai multe ori şi nu lasă niciun ac în urma lor.
In toate cazurile, spălaţi zona afectată cu săpun şi apă şi aplicaţi o compresă rece sau
gheaţă (ori loţiune cu calamină) pentru a reduce durerea şi umflătu- rile, care ar trebui să se
diminueze după câteva ore. Nu aplicaţi comprese calde.
INFO PĂRINŢI: în funcţie de vârsta şi de greutatea copilului, poate fi recomandat
acetaminofenul (Paracetamol). Sunaţi pediatrul înainte de a lua în calcul această opţiune,
mai ales dacă bebeluşul are mai puţin de şase luni.
în cazuri rare, o înţepătură poate cauza o reacţie alergică potenţial fatală, numită şoc
anafilactic. Această reacţie, uneori mortală, se manifestă prin urticarie, umflarea feţei, dificultăţi de
respiraţie, slăbiciune marcată, vărsături, crampe abdominale, somnolenţă sau confuzie, cea din
urmă putând indica starea de şoc. Dacă există semne de reacţii alergice grave imediat după
înţepătură sau câteva ore mai târziu, adresaţi-vă imediat medicului. Atunci când înţepătura se
produce în gură sau în nas, copilul poate manifesta dificultăţi serioase de respiraţie, de aceea ar
trebui dus imediat la Urgenţe. Tot acolo trebuie dus şi copilul mai mic de un an care a suferit
înţepături multiple.
INFO PĂRINŢI: Deşi nu există un test prin care să aflaţi dacă bebeluşul este alergic ia
înţepăturile de albine, ar trebui să fiţi îngrijoraţi de această problemă doar dacă aveţi în
familie antecedente de alergii la înţepături sau dacă bebeluşul are alte alergii.

Când copilul creşte

învăţaţi-i pe copii diverse lucruri despre insecte - cum se comportă şi unde îşi fac casele -
astfel încât copiii să înveţe să fie prudenţi, fără a le fi însă teamă. Nu intraţi în panică atunci când o
albină sau o viespe zboară prin apropiere. Insuflaţi-le copiilor reacţii calme şi corecte, astfel încât
să ştie ce să facă pentru a reduce posibilitatea de a fi înţepaţi în viitor.
Dacă în trecut copilul a avut o reacţie alergică la o înţepătură, ar trebui să discutaţi cu
pediatrul dacă merită să achiziţionaţi un kit pentru tratamentul alergiei la înţepături de albină.

Letargie
Să înţelegem problema
Letargia pronunţată la bebeluşi - membre flasce, privire înceţoşată, hrănim insuficientă şi în
general un comportament apatic - poate fi un semn de infecţie, deshidratare sau altă boală. Letargia
poate indica, de asemenea, faptul că anumite substanţe nutritive lipsesc sau sunt în dezechilibru în
organism, cum ar fi sodiul sau potasiul. In cazul nou-născuţilor, letargia poate fi semnul unei grave
infecţii virale sau bacteriene.

Ce să faceţi în cazul unei letargii

Dacă sugarul prezintă letargie sau o paralizie bruscă, sunaţi la 112 sau mergeţi imediat la
Urgenţe.
Solicitaţi imediat ajutor medical dacă bebeluşul este letargic, în special dacă are febră
ridicată.
32

Când copilul creşte

Page
 Meningita este o inflamaţie a membranelor care învelesc creierul şi măduva spinării. Se
numără printre bolile care pun viaţa în pericol. Deşi simptomele la bebeluşi sunt de obicei
nespecifice, la copiii mai mari acestea pot include: dureri de cap, febră, gât înţepenit, sensibilitate
la lumină şi pete- şii. Peteşiile sunt pete roşii sau purpurii mici (uneori mari) care apar pe piele şi nu
se decolorează atunci când le apăsaţi. Cea mai mare incidenţă a meningitei este între naştere şi
vârsta de 2 ani, dar la copiii mai mari meningita se poate răspândi rapid în locurile unde aceştia se
află în contact nemijlocit, precum dormitoarele comune şi taberele. Există vaccinuri pentru anumite
tipuri de meningită, deci asigu- raţi-vă că i-aţi făcut copilului toate vaccinurile necesare.
Principalul lucru pe care îl pot face părinţii este să cunoască simptomele meningitei, în
special atunci când în comunitate izbucneşte o epidemie. Este mai bine să fiţi excesiv de pre-
văzători, aşa că duceţi copilul la medic dacă vă îngrijorează unele simptome. Nu ezitaţi să solicitaţi
ajutor medical - meningita se poate răspândi rapid şi poate afecta grav organismul, culminând cu
decesul. Astfel, acordarea atenţiei medicale cuvenite este de cea mai mare importanţă.

Leziuni la cap sau la ceafă

Cum să evitaţi problema

Cele mai multe leziuni la cap şi la ceafă apar ca rezultat al căderii. Dacă bebeluşul începe
să meargă în picioare, asiguraţi-vă că aveţi o casă sigură pentru bebeluşi. Asiguraţi-vă şi că porţile
de protecţie blochează toate scările şi că toate colţurile ascuţite ale mobilei sunt protejate. Chiar
dacă aveţi un cămin sigur pentru bebeluş, nu il lăsaţi niciodată singur, nici măcar un minut. Dacă
trebuie să răspundeţi la uşă sau la telefon, luaţi copilul cu dumneavoastră. Dacă aveţi de făcut
treburi casnice, ţineţi-l intr-un marsupiu de tip faşă sau ghiozdan sau aşezaţi-l într-un loc sigur aflat
la vedere, cum ar fi un ţarc sau un scaun pentru copil. Asiguraţi-vă că aţi luat toate precauţiile de la
sine înţelese, cum ar fi să prindeţi centurile de siguranţă ale scaunului şi să vă asiguraţi că părţile
laterale ale ţarcului sunt bine închise. A se vedea capitolul „Căzături11 pentru mai multe măsuri de
precauţie.

Ce să faceţi atunci când copilul este rănit la cap sau la ceafă

Cel mai adesea, copiii îşi vor răni doar scalpul, ceea ce poate duce la sângerare abundentă
şi la apariţia unui cucui sau a unei umflături. Chiar dacă de obicei nu este vorba de o rană serioasă,
în cazul copiilor cu vârsta sub 2 ani ar trebui să vorbiţi cu un medic sau să mergeţi la Urgenţe. Dacă
un copil are mai puţin de 3 luni, chiar şi o căzătură minoră poate fi gravă. La această vârstă, craniul
este foarte subtire si se fractureaza usor. Daca rana copilului pare gravă, nu ezitaţi să solicitaţi
imediat ajutor medical. Doar la un număr mic de copii o lovitură la cap care poate părea minoră
se va dovedi ulterior a fi gravă. Acest lucru este adevărat în special în cazul copiilor cu vârsta sub
2 ani.
Semnele unei leziuni serioase includ pierderea stării de conştienţă, confuzie, respiraţie
anormală, sângerare sau scurgerea unui fluid limpede din nas, urechi sau gură, vorbire sau vedere
neclară, ameţeală, convulsii şi vărsături de mai mult de două ori. Semnele unei comoţii, un tip de
leziune internă a capului care provoacă stoparea temporară a funcţionării normale a creierului, pot
include: greaţă, vărsături, dureri de cap, pierderi de memorie (de exemplu, repetarea aceleiaşi
întrebări de nenumărate ori), vedere înceţoşată sau sensibilitate la lumină, vorbire nedesluşită sau
ilogică, dificultăţi de concentrare sau de gândire, anxietate, iritabilitate şi oboseală excesivă fără
vreun motiv evident.
Dacă un copil nu are simptome grave şi se comportă normal, aplicaţi pe zona afectată
33

un cub de gheaţă înfăşurat într-o batistă sau un prosop curat timp de 20 de minute. Ţineţi
copilul sub atentă observaţie în următoarele 24 de ore, trezindu-1 din două în două ore pentru
Page

a vedea dacă starea lui s-a modificat. Dacă observaţi oricare dintre simptomele menţionate
aici, solicitaţi imediat ajutor medical. De asemenea, solicitaţi imediat ajutor atunci când copilul
vomită de mai mult de două sau trei ori. Dacă incidentul a apărut aproape de ora de culcare (somnul
de prânz sau cel de noapte), verificaţi copilul frecvent şi remarcaţi schimbările de culoare a pielii
sau de respiraţie sau convulsiile membrelor. Dacă sunteţi îngrijorat(ă), sunaţi medicul imediat şi
descrieţi-i ce vedeţi.
Dacă copilul îşi pierde starea de conştienţă după o lovitură la cap, nu îl mişcaţi din loc, ci sunaţi
imediat la 112. Dacă un copil vomită sau are convulsii, întoarceţi-1 pe o parte, menţinându-i în
acest timp capul şi gâtul drepte. Astfel, veţi preveni sufocarea şi veţi asigura o oarecare protecţie
pentru gât şi coloana vertebrală.
Dacă un copil prezintă simptomele unei leziuni grave, încercaţi să-l ţineţi calm şi
nemişcat în timp ce aşteptaţi sosirea paramedicilor. Puteţi aplica uşor un bandaj steril în caz de
sângerare, dar nu încercaţi să curăţaţi rana, fiindcă acest procedeu ar putea agrava
sângerarea sau ar putea cauza complicaţii în cazul unei fracturi de craniu. Nu îndepărtaţi
niciun obiect care ar fi putut rămâne prins în rană şi nu aplicaţi presiune directă pe dacă
bănuiţi că ar putea fi vorba de o fractură de craniu.

Când copilul creşte

Pe măsură ce copiii devin mai activi - merg pe tricicletă, pe skateboard sau fac sport -, cresc
şi şansele ca ei să facă o comoţie. Puteţi preveni majoritatea comoţiilor asigurându-vă că poartă o
cască de protecţie adecvată - chiar şi atunci când nu fac altceva decât să pedaleze pe tricicletă.
Folosirea echipamentului adecvat poate reduce riscul rănirii la cap cu circa 85%.
ALERTĂ PĂRINŢI: Ori de câte ori copilul are o căzătură serioasă, ar trebui să îl duceţi la
Urgenţe. Leziunile la cap şi la gât sunt foarte serioase, dar ar trebui să fiţi conştienţi că o
leziune poate masca o alta. Doar un medic poate stabili dacă au apărut şi alte leziuni, în
special la copiii cu vârsta de până la 2 ani.

Muşcături de animale
Cum să evitaţi problema

Deşi unele persoane consideră că animalele de companie nu trebuie să stea în acelaşi loc
cu bebeluşii, multe familii cred că a avea un nou membru al familiei în casă nu înseamnă că trebuie
să te descotoroseşti de animalul îndrăgit.
Cu toate acestea, nu există garanţii că animalul nu-l va răni din greşeală pe copil. Din acest
motiv, nu lăsaţi niciodată un bebeluş singur cu un animal. Chiar şi cele mai prietenoase animale de
casă pot, fără voia lor, să zgârie, să împingă sau să trântească la pământ un copil. Mai mult,
animalele exotice, precum papagalii, pot fi purtătoarele unor boli exotice. Asiguraţi-vă că veterinarul
ştie că aveţi un nou-născut acasă şi informaţi pediatrul despre animalele de casă.
Dacă luaţi câteva măsuri simple, cele mai multe animale de casă se vor adapta uşor la nou-
născut şi nu vor reprezenta un pericol pentru copil. Iată câteva sfaturi pentru ca bebeluşul (şi
animalul dumneavoastră de casă) să nu aibă de suferit:
 Asiguraţi-vă că pisicile şi câinii sunt vaccinaţi la zi şi verificaţi de paraziţi interni, inclusiv
limbrici, viermi cârlig, viermi bici, tenii, viermi ai inimii.
 Ţineţi cont că animalul de casă va învăţa primele lucruri despre bebeluş prin intermediul
mirosului. îl puteţi obişnui cu ideea unei schimbări dându-i să miroasă pudră sau loţiune de
34

corp pentru bebeluşi. Dacă animalul are tendinţa de a fi foarte posesiv, îi puteţi testa reactia
si il puteti pregati pentru sosirea nou nascutului alintand si acordand atentie sporita unei
Page

papusi .
  înainte de sosirea bebeluşului, asiguraţi-vă că aveţi animale ascultătoare, care fac exact ce
le spuneţi. La nevoie, înscrieţi animalul intr-un program care să îl facă mai ascultător.
Animalele care sar pe oameni sau pe mobilier sunt un pericol serios pentru bebeluş.
 îndată ce copilul învaţă să se târască, începeţi să îl învăţaţi că animalul are locurile lui
speciale (cum ar fi bolul de apă sau zona în care doarme) şi că nu trebuie să se apropie de
acestea. Asiguraţi-vă că bebeluşul ştie că nu trebuie să atingă jucăriile animalului.
 Fiţi foarte atenţi dacă aveţi un animal exotic, de pildă un dihor domestic. Unele animale au
instincte de prădător care sunt declanşate de bebeluşi.
 Asiguraţi-vă că animalul de casă are un loc liniştit şi izolat unde se poate retrage. Acolo se
va odihni şi se va simţi în largul lui când în casă va fi multă agitaţie şi gălăgie în jurul
bebeluşului. Asiguraţi-vă că bebeluşul nu are acces la „refugiul" animalului de companie.
 Nu lăsaţi niciodată animalul de companie să doarmă cu bebeluşul.

ALERTA BEBE : Desi, statistic vorbind, cele mai grave muşcături provin de la un animal care
îi este cunoscut copilului, de multe ori muşcăturile apar în timpul vizitelor la prieteni sau alţi
membri ai familiei. Deşi este posibil ca animalele întâlnite acolo să nu fi muşcat niciodată un
copil, iar adulţii din casă vă asigură că bebeluşul este în siguranţă, tot ar trebui să ţineţi
bebeluşul departe de animal.

Ce să faceţi dacă bebeluşul este muşcat de un animal

Dacă rana este superficială

Spălaţi zona rănită cu apă caldă şi săpun şi clătiţi-o ţinând-o sub un jet de apă de la robinet
timp de cinci minute. Apoi tamponaţi uşor rana cu un pansament steril sau cu o bucată de material
curată până când se usucă, acoperiţi-o cu cremă cu antibiotic* şi un bandaj adeziv şi duceţi
copilul la pediatru sau la cea mai apropiată cameră de primiri urgenţe. în următoarele două
zile, căutaţi posibile semne de infecţie, inclusiv roşeaţă, puroi, umflături în jurul rănii, transpiraţie,
febră, frisoane şi ganglioni umflaţi. Dacă este prezent oricare dintre aceste simptome, contactaţi
pediatrul sau mergeţi direct la Urgenţe. (Presupunând că bebeluşul nu este alergic la această
cremă.)

ALERTĂ BEBE: Un câine de talie mare poate produce o leziune prin zdrobire, fără ca pielea
să se rupă. Primele semne sunt umflăturile şi vânătăile. Ori de câte ori un copil este muşcat
sau doborât la pământ de un animal, este recomandabil să îl duceţi imediat la pediatru sau
la Urgenţe.

Dacă muşcătura este gravă şi sângerează sau dacă este pe faţa copilului

Puneţi un tifon sau un pansament steril pe rană şi aplicaţi presiune directă cu degetele.
Dacă muşcătura este la braţ sau la mână, continuaţi să aplicaţi presiune şi ridicaţi zona rănită mai
sus de nivelul inimii copilului. Odată ce sângerarea este sub control, bandajaţi rana cu un
pansament steril şi duceţi copilul la cea mai apropiată unitate de primiri urgenţe. Muşcăturile
serioase trebuie să fie cusute.

Dacă muşcătura este de la un animal sălbatic

Trataţi rana exact cum aţi face-o şi în cazul unei muşcături de animal domestic, apoi duceţi
35

copilul la medic sau la unitatea de primiri urgenţe. Dacă este posibil, încercaţi să prindeţi
Page

animalul sau să îl închideţi într-o zonă împrejmuită. Apoi sunaţi la Autoritatea Naţională Sanitară
Veterinară (şi personalul de la Urgenţe poate telefona acolo). Aceştia pot prelua animalul şi pot
verifica dacă suferă de rabie. Dacă animalul nu poate fi testat, atunci copilul trebuie să primească
un tratament antirabic.

INFO PĂRINŢI: Muşcăturile de lilieci, sconcşi, vulpi, coioţi, ratoni, pisici şi câini sălbatici
sunt cele mai îngrijorătoare. Muşcăturile rozătoarelor, precum şoareci, şobolani şi veveriţe,
sunt considerate mai puţin periculoase; cu toate acestea, lăsaţi întotdeauna medicul de la
Urgenţe sau pediatrul să stabilească cel mai bun tratament.

Când copilul creşte

în mod firesc, copiii mici care sunt muşcaţi de animale pot dezvolta teamă de animale. Uneori,
teama va fi specifică, limitându-se doar la speciile care i-au muşcat, dar nu este ceva neobişnuit ca
unii copii să înceapă să se teamă de mai multe specii de animale. Nu îi forţaţi să se apropie de un
animal de casă sau de un alt animal şi nu puneţi accentul pe această teamă. Cu timpul, copiii vor
uita de incident, dar nu trebuie să uitaţi că siguranţa copiilor în preajma animalelor ar trebui să vă
preocupe în permanenţă.

Muşcături de insecte
Cum să evitaţi problema

Căpuşele, puricii, ţânţarii, păianjenii, furnicile-de-foc (furnicile roşii) şi alte asemenea insecte sunt
realităţi permanente ale vieţii şi nu le putem evita, nici în case, nici în spaţiile vaste de afară. Când
vă aflaţi afară, în natură, puteţi reduce posibilitatea ca bebeluşul să fie muşcat de insecte dacă îl
îmbrăcaţi cu pantaloni şi bluze cu mâneci lungi. Experţii recomandă utilizarea loţiunilor şi spray-
urilor împotriva insectelor cu cele mai reduse concentraţii posibile de DEET (dietil toluamidă), dar
pediatrul este cel care ar trebui să vă facă recomandări precise. Astfel de produse ar trebui să fie
aplicate în cantităţi minime şi numai pe zonele expuse ale pielii. Evitaţi porţiunile din jurul gurii şi al
ochilor şi nu aplicaţi astfel de soluţii pe mâinile bebeluşilor (căci le duc frecvent la gură).
Odată ajunşi acasă, spălaţi zonele pe care aţi aplicat soluţii împotriva insectelor cu săpun moale şi
apă.
încercaţi să menţineţi populaţia de insecte la un nivel minim în casă, curăţând periodic adăposturile
lor preferate; garajele, stivele . de lemne şi mansardele ar trebui să fie I curăţate de pânze de
păianjen.
Ce sa faceti daca bebelusul a fost muscat
Desi de cele mai multe ori nu veţi şti ce fel de insectă v-a muşcat copilul, ar trebui să reţineţi câteva
lucruri despre diferitele tipuri de muşcături de insecte.

Muşcătura de păianjen
Spălaţi cu atenţie zona muşcăturii, cu apă şi săpun. Puteţi aplica un cub de cheaţă (puteţi
utiliza şi o batistă înmuiată în apă rece) peste muşcătură pentru a reduce umflătura şi a
ameliora durerea sau mâncărimea. Nu aplicaţi niciodată o compresă caldă sau o pernă
electrică peste muşcătura de insectă - acest lucru nu va face decât să răspândească veninul în
sânge. Cele mai multe muşcături de păianjen nu vor cauza decât o reacţie moderată, loca- uzată,
36

dar muşcăturile făcute de văduva-neagră sau de păianjenul-pustnic maro ar trebui tratate ca

urgenţe medicale. în toate cazurile, dacă bebeluşul are o reacţie alergică de orice fel (a se
Page

vedea capitolul „Alergii alimentare") sau dacă, după ce a fost muşcat, îi apare o erupţie sau
o infecţie, ar trebui să solicitaţi imediat ajutor medical. Toate muşcăturile pot duce la o infecţie
secundară şi ar trebui să vă consultaţi cu pediatrul sau să mergeţi cu bebeluşul la Urgenţe
dacă face febră, dacă există scurgeri de la locul muşcăturii, dacă roşeaţa persistă câteva zile
în jurul muşcăturii sau dacă bebeluşul continuă să nu se simtă bine.

Căpuşele

Descoperirea rapidă şi îndepărtarea căpuşelor poate preveni transmiterea bolii Lyme şi a

altor boli cauzate de căpuşe. Dacă găsiţi o căpuşă pe bebeluş, îndepărtaţi-o imediat, asigurându-
vă că aţi scos-o în întregime (nicio parte din capul căpuşei nu ar trebui să rămână în piele,
căci ar putea provoca o infecţie). Singura metodă adecvată de a scoate o căpuşă este să o
apucaţi cu o pensetă fină, cât mai aproape de piele şi să trageţi încet în linie dreaptă (nu
răsuciţi şi nu îndoiţi corpul în timp ce trageţi). Nu ardeţi căpuşa şi nu o daţi cu vaselină. Dacă
încercaţi să scoateţi căpuşa şi o parte din ea rămâne în pielea copilului, trebuie scoasă de
pediatru sau de un medic de la Urgenţe.
Pentru a scăpa de căpuşă, închideţi-o într-o pungă de plastic etanşă şi aruncaţi-o la gunoi.
Căpuşele nu pot supravieţui în pungi de plastic ermetice, căci le lipseşte umiditatea adecvată, dar
pot supravieţui uşor dacă le aruncaţi în vasul de toaletă şi ajung în sistemul de canalizare. Ar putea
fi de asemenea util să duceţi căpuşa la Urgenţe, unde poate fi analizată pentru a se stabili dacă
este tipul care transmite boala Lyme.
Curăţaţi locul muşcăturii cu apă şi săpun şi monitorizaţi muşcătura în, următoarele câteva
zile. O erupţie roşiatică apare adesea în jurul muşcăturilor de căpuşă infectate - erupţia este de
obicei circulară şi are un diametru de circa 5 centimetri. Centrul muşcăturii poate începe să se
decoloreze pe măsură ce marginea exterioară se extinde, creând aspectul unui ochi de bou. Erupţia
roşiatică poate apărea după 3 până la 30 de zile de la muşcătură (cu o medie de 7-10 zile). Erupţia
poate fi întâlnită şi în altă parte, nu neapărat la locul muşcăturii, şi uneori se menţine câteva
săptămâni. Totuşi, în 25% din cazuri, nu apare nicio erupţie. Alte simptome includ oboseală, febră,
dureri de articulaţii şi umflături ale glandelor limfatice şi pot apărea câteva săptămâni sau chiar
câţiva ani mai târziu. Dacă bebeluşul are oricare dintre aceste simptome după o muşcătură de
căpuşă, mergeţi la pediatru sau la Urgenţe. De asemenea, dacă aproximaţi că acea căpuşă a stat
pe copil între 24 şi 48 de ore, mergeţi la pediatru pentru tratament, chiar dacă nu există niciun fel
de simptome.

Ţânţari, furnici-de-foc şi altele

Dacă locuiţi într-o regiune populată de furnici-de-foc, asiguraţi-vă că nu există nicio colonie acolo
unde stă bebeluşul sau unde merge de-a buşilea. Puteţi aplica pe porţiunea de piele expusă soluţii
împotriva insectelor cu concentraţie redusă de DEET pentru a împiedica înţepăturile de ţânţari.
Întrebaţi pediatrul ce tip de soluţie recomandă.
Dacă, totuşi, bebeluşul este muşcat de o insectă, spălaţi bine zona cu apă şi săpun şi aplicaţi o
compresă rece pentru a diminua mâncărimile şi durerea. Dacă muşcătura se infectează sau dacă
bebeluşul prezintă semnele unei reacţii alergice (a se vedea capitolul „Alergii alimentare1*),
solicitaţi imediat asistenţă medicală. Nu spargeţi băşica provocată de muşcătura furnicilor-de-
foc; ceea ce pare a fi puroi este de fapt ţesut mort, care se poate infecta uşor dacă este expus.
Asiguraţi-vă că îi tăiaţi periodic unghiile bebeluşului, astfel încât să nu se zgârie atunci când se
scarpină la locul muşcăturii - orice muşcătură se poate infecta dacă este deschisă. La bebeluşi şi
la copiii mici este normal ca, după o muşcătură, locul să fie mai umflat iniţial, iar apoi să se formeze
o întăritură bombată care să se menţină câteva săptămâni sau luni.
37
Page

Când copilul creşte

Educaţia copiilor cu privire la căpuşe şi alte insecte ar trebui să continue pe măsură ce cresc şi
petrec tot mai mult timp în aer liber, aşa cum ar fi de dorit. Ar trebui să ţineţi în maşină o trusă de
prim ajutor care să includă soluţii împotriva insectelor, unguente împotriva mâncărimilor, creme cu
antibiotic ş.a.m.d. Îmbrăcaţi copilul cu bluze cu mâneci lungi, pantaloni lungi, şosete şi pantofi
adecvaţi pentru a-1 proteja de muşcăturile insectelor atunci când merge într-o drumeţie în pădure.

Obiecte blocate în nas

Cum să evitaţi problema

Ca şi în cazul obiectelor introduse în ureche (a se vedea capitolul următor), copiii îşi introduc de
obicei obiecte în nas din plictiseală sau curiozitate sau încercând să imite ce vede în jur. Obiectele
care se găsesc în mod obişnuit în nasurile copiilor sunt: piese de jucării, şerveţele şi gume de şters.
Copiii pot chiar inhala accidental mici obiecte atunci când încearcă să miroasă ceva de aproape.

ALERTĂ BEBE: Introducerea unui obiect în nas este o problemă mai serioasă decât
introducerea lui în ureche. Poate fi împins spre faringeie posterior al copilului (fundul
gâtului), cauzând o obstrucţionare a căilor respiratorii care îi poate pune în pericol viaţa.

Cel mai bun mijloc de apărare împotriva acestei probleme (ca şi împotriva sufocării sau a introducerii
obiectelor mici în ureche) este să ţineţi în orice moment obiectele mici departe de copil. Orice este
suficient de mic pentru a încăpea în ureche, nas sau pe căile respiratorii ar trebui să fie ţinut departe
de bebeluşi şi de copiii mici. în plus, aveţi grijă să nu faceţi în faţa bebeluşilor şi a copiilor lucruri
potenţial periculoase (de exemplu, să inhalaţi spray nazal), care i-ar putea inspira să vă imite.

Ce să faceţi dacă un bebeluş are un obiect blocat în nas

Ca şi în cazul obiectelor introduse în ureche, la început s-ar putea să nu observaţi că există ceva
blocat în nas. Simptomul cel mai uşor de recunoscut îl reprezintă scurgerile nazale - care apar de
obicei pe partea blocată de obiectul străin. Scurgerile s-ar putea să aibă un miros urât, iar obiectul
străin poate cauza şi sângerări în partea afectată.
Dacă observaţi oricare dintre aceste simptome sau dacă bănuiţi că bebeluşul are ceva în
nas, sunaţi imediat pediatrul. Nu încercaţi să îndepărtaţi singuri vreun obiect din nas - acest
lucru va pune copilul în pericol şi poate duce la proceduri de îndepărtare mai complicate, dacă
obiectul este împins şi mai adânc în căile nazale. Pediatrul poate îndepărta el însuşi obiectul, dar
cel mai probabil, această procedură va trebui să se facă la spital.

Când copilul creşte

Când copiii cresc, este mai puţin important ce introduc în nas, ci ce scot din nas. Copilul nu va putea
să îşi sufle nasul până pe la 3-4 ani. Până atunci, trebuie să vă bazaţi pe o pompiţă de nas pentru
a îndepărta mucozită- ţile. Copilul va trebui să fie învăţat să îşi sufle nasul; spuneţi-i ceva de genul
„Prefă-te că sufli în lumânărelele de pe tort, dar în loc de asta, suflă pe nas.“

Obiecte blocate în ureche

Cum să evitaţi problema

38

Aceasta este o problemă răspândită mai ales la copiii care au între 2 şi 4 ani, dar poate apărea
Page

îndată ce bebeluşii dobândesc aptitudinile motorii pentru a ridica şi a pune obiecte în ureche.
Articolele inserate în mod obişnuit în canalul auditiv includ bucăţi de alimente, insecte, piese mici
de jucării, nasturi, baterii mici şi fragmente de creion. Plictiseala şi curiozitatea îi fac de obicei pe
copii să îşi pună diverse lucruri în urechi sau în nas (a se vedea capitolul anterior). Unii copii pot
chiar să îşi introducă lucruri în urechi pentru a alina disconfortul unei dureri de urechi.

INFO PĂRINŢI: Deoarece copiii imită în mod obsesiv comportamentul adulţilor, evitaţi să vă
curăţaţi cu beţişoare de ureche în faţa lor, deoarece, făcând acelaşi lucru, copiii îşi pot irita
grav canalul auditiv.

Pentru copiii mai mici de 3 ani, cel mai bun mijloc de prevenire este de a ţine obiectele mici (care
prezintă pericol de înghiţire) departe de ei.

Ce să faceţi dacă bebeluşul are un obiect blocat în ureche

Orice obiect aflat în canalul auditiv necesită o vizită la Urgenţe. Totuşi, în unele cazuri, s-ar
putea să nu se vadă imediat că se află ceva în canalul auditiv - mai ales dacă nu cauzează
diminuarea auzului, roşeaţă sau scurgeri. Dacă observaţi oricare dintre aceste simptome sau bănuiţi
că există ceva în canalul auditiv, mergeţi cât mai repede la pediatru.
Nu încercaţi să scoateţi singuri obiectele aflate în canalul auditiv - acest lucru poate cauza mai
multe leziuni accidentale ale canalului auditiv decât problema iniţială. încercări bine intenţionate de
a îndepărta obiecte din canalul auditiv pot avea ca rezultat împingerea obiectelor şi mai mult în
ureche - ducând astfel la o problemă şi o procedură de îndepărtare mult mai complicate şi mai
neplăcute pentru copil. Este, de asemenea, important ca doctorul să verifice canalul auditiv după
ce obiectul a fost îndepărtat şi să se asigure că nu a fost afectată structura internă a urechii.
Rareori va fi necesară sedarea pentru îndepărtarea obiectelor din canalul auditiv. Dacă un copil îşi
răneşte canalul auditiv prin inserarea unui obiect care nu se blochează acolo (cum ar fi beţişorul de
ureche), ar trebui să programaţi imediat o consultaţie la pediatru. Pentru ca urechea să se vindece
corespunzător, ar putea fi necesare antibiotice şi alte tratamente.

Cand copilul creste

Când copiii cresc, asiguraţi-vă că înţeleg că urechea este un lucru fragil. N-ar trebui niciodată să
încerce să se cureţe singuri în urechi. De asemenea, ar trebui să le protejaţi urechile şi să nu-i lăsaţi
să asculte la volum maxim muzică, programe la televizor sau jocuri video.

Otrăvire
Cum să evitaţi problema

Casele din zilele noastre sunt pline de produse utile, dar foarte toxice. De fapt, produsele obişnuite
din gospodărie provoacă majoritatea otrăvirilor accidentale la bebeluşi şi la copiii mici. Cele mai
multe otrăviri au loc în timpul utilizării produsului de către persoana care îngrijeşte copilul - acesta
poate mgera un agent de curăţare, medicamentele unui adult sau ulei de masaj în cele câteva
secunde cât îi ia persoanei care îl supraveghează să răspundă la telefon sau să meargă să vadă
cine sună la uşă. Ori de câte ori se foloseşte un produs cu potenţial toxic, bebeluşul ar trebui să nu
fie scăpat din ochi nici măcar o secundă. Dacă trebuie să răspundeţi la telefon, luaţi şi bebeluşul cu
dumneavoastră.
39

înainte de a aduce bebeluşul acasă de la spital, faceţi o verificare a casei pentru a vă asigura că aţi
pus la loc sigur toate „otrăvurile11. Bebeluşii şi copiii mici explorează lumea din jurul lor cu multă
Page
tenacitate. Otrăvirea este o urgenţă frecventă la bebeluşi, fiindcă aceştia investighează obiectele
ducân- du-le la gură, din instinct.
Iată câteva sfaturi pentru a avea o casă sigură din punctul de vedere al substanţelor otrăvitoare:
 Puneţi toate substanţele cu potenţial otrăvitor intr-un loc unde copilul nu are acces - inclusiv
vitaminele, uleiul de masaj şi plantele de apartament. Curăţaţi casa şi îndepărtaţi sau mutaţi
toate substanţele periculoase în zone mai sigure - zone de depozitare greu accesibile, unde
uşile sunt încuiate. Copiii vor găsi modalităţi de a ajunge tot mai sus, adesea mult mai repede
decât s-ar fi aşteptat părinţii. în fiecare an, doctorii au de-a face cu mii de cazuri de copii care
au reuşit să ajungă la dulapuri aflate la înălţime, urcându-se pe scaun sau găsind alte
mijloace pentru a ajunge în locuri la care, teoretic, nu aveau cum să ajungă.
 Este deosebit de importantă identificarea substanţelor potenţial toxice din gospodărie. Unele
dintre cele mai periculoase sunt medicamentele, cum ar fi suplimentele de fier, pastilele de
raceala şi analgezicele, agenţii de curăţare corozivi, antigelul, diluanţn de vopsea, pesticidele
şi plantele de apartament - în special filodendronul - sau cele sălbatice.
 Folosiţi capace pentru sticle care nu pot fi deschise de copii, dar nu vă bazaţi doar pe
acestea. Niciun recipient nu este cu adevărat rezistent la deschidere şi chiar şi cei mai mici
copii pot să depăşească cele mai bune măsuri de precauţie ale producătorului şi sa deschidă
sticlele în doar câteva secunde.
 Asiguraţi-vă că toate produsele sunt în recipientele lor originale şi sunt marcate clar. în cazul
unei otrăviri accidentale, informaţia c e pe recipient poate fi crucială pentru un tratament
adecvat.
 Invăţaţi-i pe copii că toate medicamentele sunt periculoase şi nu trebuie sa se atingă de ele
(nici chiar de siropul de tuse). Nu numiţi niciodată medicamentele „bomboane 11 sau
„gustări*1. Nu luaţi medicamente în faţa copiilor.
 Ţineţi mereu poşeta, geanta sau punga de scutece departe de copil; fiţi la fel de atenţi unde
îşi lasă lucrurile şi cei care vă vizitează - şi genţile lor trebuie să fie inaccesibile pentru
bebeluşi şi copii.
 In trecut, medicii le recomandau părinţilor să ţină în casă sirop de ipecacuana, pentru a le
provoca vărsături copiilor care înghi- ţiseră anumite substanţe toxice; acum nu se mai
procedează aşa. S-a demonstrat că vomatul rareori ajută şi, în realitate, poate să facă rău -
poate amplifica vătămările cauzate de agenţii corozivi şi poate reduce eficacitatea anumitor
tratamente efectuate la camera de primiri urgenţe. în cazul otrăvirii, nu provocaţi vărsături.
 Păstraţi la îndemână (lângă telefon) toate numerele de urgenţă.

INFO PĂRINŢI: Poşeta bunicii (sau servieta unui oaspete) este adesea o sursă neglijată de
pericole pentru copiii mici. Medicii de la Urgenţe spun că tratează mult prea des copilaşi care
au luat medicamente din geanta bunicii.

Ce să faceţi dacă bebeluşul a fost otrăvit

In cazul în care copilul nu mai răspunde la stimuli, nu mai respiră sau are convulsii,
sunaţi imediat la 112. în cazul în care nu mai respiră, consultaţi ghidul RCR împăturit, pentru
instrucţiuni cu privire la ce aveţi de făcut până la sosirea ambulanţei.

Când telefonaţi la 112, vi se va solicita să descrieţi starea în care se află copilul, substanţa
şi cantitatea ingerată, când s-a produs otrăvirea şi vârsta şi greutatea bebeluşului. Dacă este posibil,
ar trebui să aveţi la îndemână recipientul sau sticla substanţei otrăvitoare. Apelul va fi redirecţionat
către serviciul de urgenţă pentru intoxicaţii al Spitalului Grigore Alexandrescu (TOXAPEL: 021 210
40

62 82 sau 021 210 61 83), care dispune 24 de ore din 24 de doctori, asistente şi farmacişti care
Page

cunosc cum trebuie să se acţioneze în cazul unei serii întregi de substanţe.

 Când mergeţi cu copilul la Urgenţe, aduceţi sticla sau eticheta substanţei pe care credeţi că
a ingerat-o copilul.

Cand copilul creste

Puteţi avea o locuinţă şi mai sigură din punctul de vedere al otrăvurilor folosind substanţe de
curăţare naturale. Ori de câte ori găsiţi variante mai puţin toxice (cum ar ti oţet, borax sau ulei
mineral) la chimicalele puternice, corozive, folosiţi-le. Totuşi, continuaţi să le ţineţi în locuri ferite de
copii, bine închise; acestea pot fi mai puţin toxice, dar tot constituie un pericol.
Continuaţi să vă educaţi copilul cu privire la pericolele ingerării substanţelor toxice şi atunci
când acesta creşte. Din păcate, mulţi copii experimentează cu diferite substanţe din gospodărie în
încercarea de a se droga. Acestea pot cauza leziuni grave şi chiar moartea.

Plâns (de neoprit)

Să înţelegem problema

Plânsul bebeluşilor este un mod de a comunica. El înseamnă „mi-e foame“, „sunt sătul“, „sunt
obosit“, „vreau să-mi schimbi scutecul11, „sunt iritat“, „sunt nemulţumit*1, „mi-e frică“ sau „sunt
plictisit” . Desigur, cel mai important plâns este cel care spune „mă doare11.
Bebeluşii plâng cam în acelaşi fel, indiferent dacă au o durere la exterior sau în interior. Acest
plâns începe fără avertisment şi este zgomotos, lung şi strident. Bebeluşul va începe printr-un hohot
lung de plâns, apoi va face o pauză mare, ca şi cum şi-ar ţine respiraţia. Când va plânge iar, şi
limbajul corporal vă va spune că ceva este în neregulă. Corpul îi va fi încordat, iar mâinile şi
picioarele îi vor fi strânse. Va ţine gura larg deschisă şi va avea pe faţă o expresie de disconfort
intens.
Dacă bebeluşul are multe perioade de plâns neconsolat şi are între 3 săptămâni şi 3 luni, s-
ar putea să aibă colici. Colicile apar la aproximativ 20-25% din sugari şi sunt cel mai bine definite
folosind „regula de trei11:
 Sugarul plânge mai mult de trei ore pe zi, de obicei noaptea.
 Sugarul are o perioadă de plâns excesiv de cel puţin trei zile pe săptămână.
- Acest comportament continua cei puţir tive la bebeluşi care până atunci erau sănătoşi.

Plânsul provocat de colici începe brusc şi rapid, fără o perioadă prea mare de intensificare.
Şi mai deranjant pentru părinţi este faptul că bebeluşul nu pare să fie capabil să se oprească din
plâns - plânsul continuă, fără să scadă în intensitate. In plus, există semne fizice distincte pe care
le prezintă bebeluşul în aceste perioade de plâns intens. Stomacul se întăreşte, pumnii se încleş-
tează, iar mâinile şi picioarele sunt strânse spre piept. Mulţi bebeluşi par să îşi ţină respiraţia în
aceste perioade de plâns. Feţele li se înroşesc, picioarele li se răcesc, iar uneori sunt palizi în jurul
gurii.

Ce să faceţi dacă bebeluşul plânge fără oprire

În cazul plânsului de durere

Primul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să verificaţi cauzele externe ale durerii. Şi-a prins
un degeţel de la mână sau de la picior în fermoar? Are o erupţie? Are haine prea strâmte? Adesea
va trebui să dezbrăcaţi copilul până la piele pentru a vedea dacă totul este în ordine.
41

Plânsul cauzat de o durere internă este mai dificil de stabilit, deoarece poate fi provocat de
Page

o infecţie la ureche, de o durere de gât ori de stomac sau de o cornee zgâriată.

 Dacă acest tip de plâns continuă, este bine să sunaţi pediatrul şi să îi descrieţi ce vedeţi
şi ce auziţi. Semnele fizice care însoţesc durerea unui bebeluş pot include: roşeaţă, umflături,
sensibilitate la atingere, febră, schimbarea frecvenţei scaunelor (inclusiv o schimbare de culoare
sau de miros), vărsături şi respiraţie zgomotoasă, rapidă sau dificilă. Ar trebui să îi spuneţi doctorului
şi despre eventuale schimbări de dispoziţie şi de comportament. îşi loveşte sau îşi atinge urechile?
Mănâncă şi doarme normal? Este mai irascibil decât de obicei?

In cazul plânsului provocat de colici

Dacă bebeluşul a fost diagnosticat cu colici, puteţi încerca o serie de lucruri despre care se
ştie că pot calma bebeluşii care suferă de colici: legănarea ritmică, înfăşarea în scutece, o baie
călduţă, cântatul, plimbatul cu maşina, zgomotele ritmice (cum ar fi maşina de spălat) sau masajul.
Fiecare bebeluş este diferit, iar unele dintre aceste soluţii pot alina bebeluşul, altele nu. Bebeluşul
vă va face cu siguranţă să înţelegeţi care dintre acestea funcţionează şi care nu.
Mai presus de toate, nu uitaţi că este o stare trecătoare, care rareori se întinde dincolo de
vârsta de 3 sau 4 luni. Dacă bebeluşul are colici, nu vă învinovăţiţi. Rugaţi pe cineva să vă ajute
să aveţi grijă de copil, astfel încât să puteţi dormi suficient. Dacă nu dormiţi suficient, va fi
mai dificil să faceţi faţă plânsului copilului, care vi se va părea că este şi mai rău, şi veţi fi
mai puţin capabil(ă) să aveţi grijă de copil.

Când copilul creşte

Copilul dumneavoastră are multe feluri de a plânge, iar cercetătorii ne spun că cei mai mulţi
părinţi devin experţi în a distinge un plâns de altul. Cei mai mulţi încep să plângă din ce în ce mai
puţin între vârsta de 4 şi 6 luni, atât datorită dezvoltării lor, cât şi datorită creşterii priceperii părinţilor
de a şti ce să facă pentru a opri plânsul.
S-ar putea să existe, totuşi, momente în care bebeluşul va plânge din nou. Separarea de
dumneavoastră îl poate face să plângă neconsolat încă de la vârsta de 6 sau 9 luni, dar adevăratele
lacrimi şi vaiete provocate de despărţire apar la vârsta de 12 până la 18 luni. Atunci când trebuie
să lăsaţi copilul în mâinile pricepute ale unei bone sau ale unui membru de familie, fiţi înţelegători,
liniştiţi-1 şi exprimaţi-vă dragostea, dar ţineţi minte că a capitula în faţa lui la această vârstă nu îl
ajută şi ar putea să-i prelungească perioada de plâns. Bebeluşul va trebui să înveţe să se liniştească
singur atunci când este supărat, dar nu va fi în stare să facă acest lucru dacă nu îl lăsaţi să treacă
printr-un stres normal. Dacă sunteţi de părere că preşcolarul sau copilaşul dumneavoastră este mai
anxios decât alţi copii de aceeaşi vârstă, solicitaţi sfatul unui specialist. Tulburările de anxietate sunt
cele mai obişnuite probleme psihologice prin care trec copiii şi adolescenţii, iar multe dintre acestea
pot fi prevenite dacă se intervine cât mai devreme.

Probleme de alimentaţie
Cum să evitaţi problema

Aproape toţi sugarii trec prin perioade în care fac mofturi la masă (iar unii sunt, desigur,
mofturoşi din fire). Aceste probleme pot fi intr-o oarecare măsură diminuate dacă schimbaţi regimul
alimentar treptat, introducând câte un aliment nou o dată, începând cu cel care este cel mai uşor
de digerat. Un bebeluş care vă creează probleme la masă timp de câteva săptămâni sau luni ar
putea avea probleme digestive care fac ca masa să fie neplăcută pentru el (şi cu siguranţă şi pentru
42

dumneavoastră). Problemele de alimentaţie persistente pot fi un semn de colici, alergii alimentare,

reflux gastroesofagian sau alte afecţiuni digestive.
Page
Ce să faceţi dacă bebeluşul are probleme de alimentaţie

Lipsa apetitului poate fi semnul unei boli. în combinaţie cu vărsături persistente şi un

abdomen umflat sau sensibil, problemele de alimentaţie pot fi semnul unei boli, cum ar fi infecţia
severă sau blocajul intestinal. Dacă sugarul prezintă vărsături persistente, scaune cu sânge
sau un abdomen umflat ori sensibil, mergeţi imediat la medic.
Ţineţi minte că subalimentarea este periculoasă. Faceţi o programare la pediatru dacă
bebeluşul are un apetit scăzut, este apatic sau pierde în greutate.

Când copilul creşte

Obezitatea a devenit o problemă gravă de sănătate în Statele Unite si nu numai, iar

obezitatea la copii a atins cote istorice. Obiceiurile alimentare sănătoase ar trebui să fie stabilite
încă de la început şi apoi menţinute pe tot parcursul copilăriei. Mâncatul sănătos (o alimentaţie cu
un conţinut scăzut de grăsimi şi zaharuri şi bogată în legume şi cereale integrale) şi mesele luate
împreună la ore regulate ajută la stabilirea unor obiceiuri bune pentru întreaga viaţă. Evitaţi să vă
lăsaţi copiii să mănânce bomboane ca gustare între mese şi nu-i lăsaţi să mănânce în timp ce se
uită la televizor. Experienţele alimentare consecvente, sănătoase şi fericite din copilărie vor face ca
alimentaţia sănătoasă să le fie o a doua natură la vârsta adultă.

INFO PĂRINŢI: Multe persoane au propriile idei cu privire la diete speciale pentru copii. Unele
se bazează pe o nutriţie corectă, altele nu. Copiii au nevoie de o anumită cantitate de grăsimi
şi alte substanţe nutritive esenţiale în regimul lor alimentar pentru o dezvoltare
corespunzătoare a creierului, a sistemului nervos şi a muşchilor. Consultaţi întotdeauna
medicul înainte de a supune copilul la orice fel de dietă.

Probleme de relaţionare
Să înţelegem problema

Uneori, bebeluşii par să nu relaţioneze cu părinţii. Nu au contact vizual cu ei, nu răspund

când sunt strigaţi, par să nu zâmbească, ca alţi bebeluşi, şi să nu le placă să fie mângâiaţi sau
atinşi.
Acest fel de comportament poate fi un indiciu timpuriu al unei probleme de dezvoltare şi ar
trebui să solicitaţi cât mai curând sfatul unui profesionist. Poate fi semnul unei tulburări emoţionale
sau neurologice, cum ar fi o tulburare de spectru autist, dar poate fi şi un indiciu al altor probleme.
Detectarea şi intervenţia timpurie sunt esenţiale.
lată cinci simptome comune copiilor care sunt ulterior diagnosticaţi cu o tulburare de spectru
autist:
1. La vârsta de 3 luni, sugarul nu răspunde ori de câte ori îşi aude numele şi poate răspunde
selectiv la sunete cu acelaşi volum.
2. în primul an de viaţă, sugarul nu participă la „atenţia comuna*.Nu urmăreşte privirea altei
persoane, nu se uită în direcţia arătată de o altă persoană sau nu îi arată părintelui o jucărie
sau un obiect.
3. La vârsta de 10 luni, copilul nu imită expresiile faciale sau gesturile celorlalţi.
4. La vârsta de 10 luni, copilul nu răspunde cu reciprocitate la emoţiile celorlalţi, cum ar fi să
43

zâmbească atunci când o persoană îi zâmbeşte, să plângă când un alt bebeluş plânge sau
să îşi arate curiozitatea la vederea unor copii mai mari.
Page
 5. La vârsta de 18-24 de luni, copilul nu pare interesat de jocurile cu păpuşi, camioane sau de
jucării, în general.

Ce să faceţi dacă un copil nu relaţionează cu dumneavoastră

Dacă un copil nu atinge etapele de dezvoltare menţionate aici, contactaţi pediatrul. Ar

trebui realizată o evaluare completă a gradului de dezvoltare. Acest tip de testare este disponibil la
biroul de testare educaţională, care va desemna o echipă de experţi ce vor evalua copilul. Trebuie
să ştiţi că există finanţare atât pentru evaluarea, cât şi pentru tratamentul copiilor cu dizabili- tăţi de
dezvoltare.

Când copilul creşte

Mulţi copii se nasc cu probleme emoţionale sau neurologice care inhibă relaţionarea. Vestea bună
este că există un mare interes pentru aceste probleme şi că învăţăm în mod constant noi tehnici de
tratament. Oricare ar fi cauza problemei, intervenţia timpurie va duce la un pronostic mult mai bun.

Probleme respiratorii
Să înţelegem problema

Bebeluşii respiră altfel decât copiii mai mari sau adulţii. Un nou-născut respiră mult mai rapid, de
obicei de aproximativ 40 de ori pe minut. Dar când dorm, viteza respiraţiei lor se încetineşte la
jumătate faţă de starea de veghe.

INFO PĂRINŢI: Uneori părinţii îşi fac griji inutile că bebeluşul lor respiră prea repede, lată
câteva îndrumări de care trebuie să ţineţi cont: un nou-născut în vârstă de până la o lună
respiră de 40 de ori pe minut; un sugar în vârstă de până la un an respiră de 20 până la 40 de
ori pe minut; un copil în vârstă de un an până la 12 ani respiră de 16 până la 20 de ori pe
minut; iar un adolescent respiră de 12 până la 16 ori pe minut.

Bebeluşii perfect sănătoşi pot avea tipare neregulate de respiraţie - periodic pot face o pauză
de câteva secunde (dar mai puţin de 10 secunde), după care îşi reiau respiraţia rapidă. Când sunt
supăraţi sau plâng, bebeluşii respiră mai rapid decât în mod normal. Dar pentru un bebeluş liniştit,
o respiraţie mai rapidă de 60 de ori pe minut este un motiv de îngrijorare.
Respiraţia neregulată sau apariţia bruscă a dificultăţilor de respiraţie necesită asistenţă
medicală, deoarece pot semnala probleme la inimă ori la plămâni sau pot indica o reacţie imediată
la medicaţie sau la ceva care a fost ingerat.

Ce să faceţi dacă bebeluşul are dificultăţi de respiraţie

Solicitaţi imediat asistenţă medicală dacă observaţi oricare dintre următoarele simptome:
 respiraţia bebeluşului este neregulată, obosită sau se face cu mare efort
 bebeluşul îşi contractă muşchii pieptului - micşorându-şi cutia toracică, zona de sub stern
sau zona de deasupra claviculelor - în efortul de a avea o respiraţie completă
 bebeluşul este albăstrui la faţă, ceea ce ar putea indica probleme respiratorii şi cardiace
 bebeluşul îşi umflă nările în mod repetat - poate fi un semn că încearcă să inspire aerul de
44

care are nevoie

Page
  bebeluşul scoate grohăituri neobişnuite - s-ar putea să încerce să ţină sau să tragă oxigen
suplimentar în plămâni şi să se lupte să respire, gemetele în timpul expiraţiei pot indica, de
asemenea, probleme de respiraţie
 bebeluşul tuşeşte sau se sufocă frecvent, ceea ce ar putea indica o problemă respiratorie
sau digestivă, consultaţi pediatrul imediat sau sunaţi la 112 dacă observaţi accese de tuse
şi sufocări frec- vente sau neobişnuite.
Când copilul creşte

Astmul afectează circa 10-12% din copiii americani şi, cu toate că această afecţiune este
dificil de diagnosticat la sugari, identificarea precoce este importantă. Cel mai important în controlul
astmului este să înţelegem factorii care îl declanşează, cum ar fi acarienii, polenul sau scuamă de
animale. A se vedea şi capitolul „Astm“ pentru mai multe informaţii despre această afecţiune la
sugari şi copii mici.

Răpire
Cum să evitaţi problema

In urma relatărilor din presă despre răpirile de copii, s-ar putea să aveţi sentimentul că
bebeluşul se află în pericolul iminent de a fi smuls din cărucior sau din pătuţ. In realitate, anual, un
număr relativ mic de copii sunt răpiţi, iar cei mai mulţi dintre aceştia sunt luaţi de un părinte care nu
a primit custodia în urma divorţului, nu de un străin. Bebeluşii sunt rareori răpiţi. Potrivit Centrului
Naţional de Informaţii despre Infracţiuni, ce ţine de FBI, în Statele Unite ale Americii rata de răpire
creşte când copilul intră la şcoală, înregistrând punctul maxim la vârsta de cincisprezece ani.
Adolescentele sunt considerate cele mai vulnerabile.
In cele mai multe cazuri de răpiri ale bebeluşilor, este vorba de femei care plănuiesc să îi
crească ca şi când ar fi ai lor. Cele mai frecvente răpiri de bebeluşi se petrec în spitale, la creşe sau
în alte locuri publice.
Măsurile de precauţie care trebuie luate sunt de la sine înţelese, dar tot merită să le
menţionăm:
 Nu lăsaţi niciodată copilul singur în maşină sau în cărucior, nici măcar o secundă.
 Alegeţi cu grijă persoanele care au grijă de el - bonele şi personalul centrelor de zi - şi
verificaţi toate recomandările acestora. Dacă cei care în grija cărora este lăsat îl iau de la
şcoală, anunţaţi în prealabil şcoala sau centrul de zi despre acest aranjament.
 Păstraţi certificatul de naştere sau actele de adopţie ale copilului la îndemână, în cazul în
care trebuie să faceţi dovada că îi sunteţi părinţi.

Ce să faceţi dacă bebeluşul a fost răpit sau a dispărut

Păstraţi-vă calmul. Este foarte important să gândiţi clar şi să acţionaţi raţional. Anunţaţi ime-
diat autorităţile. Sunaţi mai întâi la 112. Apoi, dacă sunteţi într-un loc public, cum ar fi un magazin,
anunţaţi angajaţii magazinului sau pe oricine ar fi putut fi în preajmă când bebeluşul a fost
luat.
Orele imediat următoare unei răpiri sunt critice. Cazurile de răpiri de copii au cele mai bune
şanse de a fi rezolvate dacă părinţii furnizează informaţii-cheie organelor de poliţie: înălţimea
copilului, greutatea, culoarea ochilor, o descriere a hainelor purtate la momentul răpirii şi o
45

fotografie recentă.
Deşi majoritatea părinţilor au la îndemână o fotografie recentă a copilului, surprinzător de
Page

puţini îşi pot aminti înălţimea, greutatea şi detalii despre îmbrăcăminte în situaţia deosebit de
stresantă de după o răpire. Este de înţeles acest lucru: copiii se schimbă atât de uşor, încât pentru
părinţi - care îi văd în fiecare zi - poate fi dificil să ţină evidenţa modificărilor de înălţime sau de altă
natură. Totuşi, deoarece primele ore sunt cele mai critice în cazul copiilor dispăruţi, este important
ca aceste informaţii să fie disponibile imediat.

Când copilul creşte

Pe măsură ce copiii cresc şi petrec mai mult timp la şcoală, cu prietenii sau cu alte persoane
care îi îngrijesc, este important ca părinţii să le insufle cât mai bine precauţia faţă de persoanele
străine, fără a le crea, însă, un sentiment de teamă faţă de lumea înconjurătoare.
Amintiţi-le copiilor să nu meargă nicăieri cu un adult pe care nu-1 cunosc sau în prezenţa
căruia nu se simt în largul lor, indiferent ce le spune persoana respectivă. Spuneţi-le că nu trebuie
să facă nimic din ceea ce îi îndeamnă să facă un adult pe care nu-1 cunosc. Invăţaţi-i să strige „Nu!“
şi să fugă, dacă un adult pe care nu-1 cunosc încearcă să-i forţeze să meargă cu el.
Multe secţii de poliţie şi şcoli din SUA organizează programe de luare a amprentelor, care
sunt uşoare şi utile; este o idee bună să vă înscrieţi copilul la un asemenea program, dacă există.
Ţineţi la zi toate fişele medicale, dentare şi alte înregistrări medicale. Asiguraţi-vă că cei mici ştiu să
îşi spună numele, adresa şi numărul de telefon, dar şi numele persoanei care trebuie sunată în caz
de urgenţă.

Reacţie la vaccinuri
Să înţelegem problema

Imunizările sunt o parte vitală din dezvoltarea bebeluşului. Deşi bebeluşii şi copiii pot avea
reacţii moderate la vaccinuri, reacţiile severe sunt rare. Fără vaccinare, riscul de a face bolile
copilăriei atât de obişnuite în trecut este mult mai ridicat şi poate lua forme mult mai grave decât
reacţia la vaccin. Imunizarea pentru hepatita B, DTP (difteria, tetanosul şi pertussis - tuşea convub
sivă), meningită, pneumonie, oreion, rujeolă, rubeolă şi varicelă se face în primele luni de viaţă ale
copilului. Un vaccin este făcut din versiuni moarte sau slabe ale unor bacterii şi virusuri care
provoacă o anumită boală. Când vaccinurile intră în corp, sistemul imunitar al organismului
declanşează un mecanism de apărare şi se produc anticorpi care rămân în orga- nism - astfel încât,
dacă în viitor copilul va fi expus bolii, organismul va avea anticorpii necesari pentru a lupta mai bine
cu infecţia.

Ce să faceţi când copilul are o reacţie adversă la un vaccin

Reacţiile moderate la vaccinuri sunt obişnuite în zilele imediat următoare vaccinării şi pot
include următoarele:
 umflarea sau iritarea locului injecţiei
 iritaţie uşoară care dispare în câteva zile
 febră uşoară.
Atenţia şi îngrijirea suplimentară acordate copilului în zilele de după imunizare pot uşura o
parte din disconfortul şi proasta dispoziţie care apar uneori după imunizare. Asiguraţi-vă că
bebeluşul primeşte suficiente lichide după imunizare, pentru a preveni deshidratarea.
In general, roşeaţa la locul imunizării este, cel mai probabil, un răspuns inflamator; totuşi, ori
de câte ori pielea este străpunsă, se poate produce o : infecţie secundară ce este posibil să apară
46

după 12-48 de ore de la injecţie. Printre semnele unei infecţii se pot număra: roşeaţa, febra şi
secreţiile purulente. Dacă sunteţi îngrijorat, sunaţi pediatrul.
Page
 Reacţiile severe (care apar la interval de câteva minute sau ore de la vaccinare) pot include
următoarele:
 paloare
 bătăi rapide sau neregulate ale inimii
 urticarie
 hârâieli sau dificultăţi de respiraţie
 moleşeală
 leşin
 letargie
 febră ridicată
 convulsii
 plâns neconsolat, neobişnuit, minute bune după efectuarea injecţiei.

In cazul unei reacţii severe la vaccin, ar trebui să solicitaţi imediat ajutor medical. Febra
ridicată la şase săptămâni după imunizare poate fi o reacţie la vaccin (deşi, probabil, este
cauzată de o altă boală). în cazul în care copilul are febră ridicată, sunaţi pediatrul.

Când copilul creşte

In cazul în care copilul a reacţionat vreodată rău la un vaccin sau la antibiotice, anunţaţi pediatrul
înainte de orice fel de vaccinare. Informaţi-1 despre alergiile pe care le are copilul; copiii cu alergii
la ouă sau drojdie, de exemplu, s-ar putea să fie nevoiţi să evite anumite vaccinuri. De asemenea,
pediatrul ar trebui să ştie dacă un copil a fost bolnav de curând - acest lucru l-ar putea face să
amâne anumite vaccinări.

Sângerări nazale
Cum să evitaţi problema

Sângerările nazale, deşi îi sperie şi pe părinţi, şi pe copii, sunt rareori semnul unei afecţiuni
mai grave. Copiii au adesea sângerări nazale nocturne; nu este ieşit din comun să găsim o pată de
sânge pe pernă a doua zi dimineaţa.
Pentru a preveni sângerările nazale recurente, menţineţi mucoasa nazală bine umezită cu
puţină cremă pe bază de vaselină sau unguent cu lanolină (aplicaţi uşor cu degetul pe interiorul
nărilor). Păstraţi în camera bebeluşului o umiditate adecvată cu ajutorul unui vaporizator care să
menţină aerul umed.
Sângerările nazale frecvente ar trebui să fie evaluate de un pediatru. Există şi posibilitatea,
destul de mică, a unei tulburări de coagulare, iar pediatrul poate verifica acest lucru. Sângerările
nazale în combinaţie cu învineţirea, sângerările gingivale sau coagularea deficitară ar trebui să fie
investigate imediat de pediatru.

Ce să faceţi dacă un copil are sângerări nazale

Rămâneţi calm şi relaxat, astfel încât copilul să ştie că nu trebuie să fie îngrijorat. în timp ce
copilul stă aşezat şi înclinat în faţă (dar nu culcat), strângeţi cu grijă nările, cu degetele sau
cu o compresă. Menţineţi compresia timp de 10 minute - nu vă opriţi nici măcar pentru a
verifica dacă sân- gerarea s-a oprit. După 10 minute, dacă sângerarea a încetat, nu lăsaţi copilul
47

să îşi atingă nasul sau să se scobească în el; dacă este suficient de mare încât să înţeleagă,
spuneţi-i să respire pe gură pentru a evita să strănute şi, astfel, să provoace din nou sângerarea
Page
nazală. Dacă sângerarea nu s-a oprit, aplicaţi presiune încă 5 minute. Dacă sângerarea tot nu se
opreşte, sunaţi pediatrul.
In cazul în care copilul prezintă sângerare nazală în combinaţie cu o durere puternică
de cap sau nu se simte bine, mergeţi la Urgenţe. Hemoragiile nazale însoţite de sângerări
gingivale, urină sau scaune cu sânge sau vânătăi neobişnuite sunt o cauză de îngrijorare,
deci chemaţi imediat medicul sau mergeţi la camera de primiri urgenţe.
Copiii înghit în mod frecvent sânge când au hemoragii nazale. Acest lucru îi poate face să
tuşească sau să vomite sânge, lucru care este normal şi nu ar trebui să fie o cauză de îngrijorare
suplimentară.
Dacă sângerările nazale apar îndată ce copilul începe să ia un medicament nou, sunaţi
pediatrul.

Când copilul creşte

Hemoragiile nazale pot fi cauzate de uscăciunea excesivă a mucoasei nazale, infecţii ale
sinusului, alergii, infecţii bacteriene, scobit în nas şi obiecte introduse în nas (a se vedea capitolul
„Obiecte blocate în nas“). Unii copii sunt mai predispuşi la sângerări nazale decât alţii. La aceşti
copii, vasele de sânge din mucoasa nazală ar putea fi mai aproape de suprafaţă; când mucoasa
nazală devine iritată de sângerările nazale, este probabil să apară şi mai multe sângerări.

Scădere în greutate
Cum să evitaţi problema

In primul an de viaţă, bebeluşii se dezvoltă uimitor de repede - în medie, cresc cu 25

centimetri în lungime şi ajung să îşi tripleze greutatea de la naştere. După prima aniversare,
procesul de dezvoltare încetineşte şi se stabilizează după cea de a doua. De fiecare dată când
mergeţi la pediatru, bebeluşul va fi cântărit şi măsurat. Bebeluşii care nu ating măsurătorile
corespunzătoare vârstei lor sunt consideraţi subdezvoltaţi. Subdezvoltarea este o situaţie în care
bebeluşii nu progresează conform graficelor de creştere.
Vizitele regulate la pediatru vă pot informa dacă dimensiunile copilului dumneavoastră sunt
conforme cu cele din graficele de creştere standard.
Deshidratarea este o cauză a pierderii în greutate, şi încă una importantă. Dacă greutatea
bebeluşului este sub cea normală, dacă nu arată sănătos sau dacă are ochii înfundaţi în orbite ori
fontanelă (zona moale de pe cap) deprimată, dacă este palid, apatic sau extrem de agitat, duceţi-1
imediat la doctor.

INFO PĂRINŢI: Un nou-născut poate pierde 10% din greutate în primele zile, iar acest fapt nu
trebuie să constituie un motiv de îngrijorare. Bebeluşul îşi va recăpăta greutatea pierdută în
aproximativ 10 zile.

Ce să faceţi dacă bebeluşul scade în greutate

Dacă vă îngrijoraţi că bebeluşul slăbeşte, ar trebui să consultaţi imediat pediatrul

pentru a descoperi şi a trata cauza. Scăderea inexplicabilă în greutate poate fi cauzată de o serie
de probleme, multe soluţionându-se uşor. Dacă bebeluşul nu primeşte destule calorii, va slăbi.
Tehnicile de hrănire greşite sau formulele de lapte preparate neadecvat pot cauza scăderi în
48

greutate chiar dacă bebeluşul este bine îngrijit. Neglijarea sau privarea emoţională îi poate face, de
asemenea, pe bebeluşi să nu ia în greutate atât cât trebuie. Problemele gastrointestinale - inclusiv
Page

alergiile, refluxul gastric, paraziţii şi diareea cronică - pot duce la subdezvoltare.

 Puteţi ajuta doctorul urmărind următoarele lucruri:
 de câte ori pe zi este hrănit bebeluşul
 cât de mult mănâncă la fiecare masă
 dacă încă îl alăptaţi, cât timp petrece la fiecare sân
 frecvenţa, volumul şi consistenţa scaunelor
 numărul de scutece folosite pe zi.

Dacă nu există nicio boală care să impună tratament imediat, greutatea copilului va fi
supravegheată îndeaproape de medicul pediatru. Acesta vă poate recomanda un consilier de
alăptare, dacă încă mai alăptaţi, care să vă invete cum sa cresteti productia de lapte pana cand
bebelusul implineste sase luni si poate trece la alte forme de hranire .

Când copilul creşte

Pe măsură ce copilul creşte şi îşi dezvoltă apetitul, aveţi grijă să aibă obiceiuri sănătoase de
alimentaţie. O alimentaţie echilibrată, bogată în vitaminele şi mineralele esenţiale - care include din
belşug cereale integrale şi legume -, ajută copilul să fie mai sănătos, mai puternic şi mai apt să se
dezvolte armonios. Dacă micuţul este mofturos, poate avea probleme cu creşterea normala în
greutate. Faceţi tot ce puteţi ca să destindeţi atmosfera înainte de masă. Oferiţi-i o varietate largă
de gustări sănătoase pe care să le încerce atunci când este pregătit. Şi ţineţi minte: un pic de suc
contează foarte mult la copii - este mai uşor să bea suc şi să nu li se mai facă foame când vine ora
mesei.
Odihna este esenţială pentru o creştere sănătoasă, ca şi exerciţiul fizic. Cei mai mulţi copii
au nevoie de 10-12 ore de somn pe noapte şi de exerciţii fizice energice zi de zi. Fără acestea,
corpul unui copil nu se poate dezvolta sănătos şi viguros. Obezitatea este o problemă din ce în ce
mai serioasă printre copii, deci încercaţi să faceţi din exerciţiul fizic o parte din viaţa copilului, o parte
obişnuită şi distractivă: drumeţiile, mersul cu bicicleta, datul pe role, practicarea diferitor sporturi şi
orice altceva îl face pe copil să fie activ.

ALERTĂ BEBE: Nu aplicaţi unui copil principiile alimentare valabile pentru un adult. De
exemplu, o dietă săracă în grăsimi, care poate fi potrivită pentru un adult, va avea prea puţine
grăsimi pentru un copil aflat în creştere. Solicitaţi-i pediatrului recomandări de nutriţie pentru
copil la diferite vârste.

Sindromul morţii subite la sugari (SMSS)

Să înţelegem problema

Nu există simptome sau semne de avertizare pentru SMSS, nici teste diagnostice care să
prevină această boală. Doar un mic procent din victimele SMSS au antecedente de probleme
respiratorii sau alte afecţiuni cronice. SMSS apare mai frecvent la bebeluşi născuţi prematur sau cu
o greutate scăzută la naştere şi la sugarii cu vârsta sub un an, dar cel mai frecvent la bebeluşi în
vârstă de 2-4 luni.
Singurul factor major de risc pentru SMSS este ca bebeluşii să fie puşi să doarmă pe burtă.
în 1992, Academia Americană de Pediatrie a recomandat în mod oficial ca bebeluşii să doarmă pe
spate, şi de atunci s-a înregistrat o scădere cu 40% a SMSS în Statele Unite ale Americii.
Există mai multe teorii în privinţa riscului crescut atunci când bebeluşul doarme pe burtă. Se crede
49

că, atunci când un sugar doarme pe burtă, se pune o mai mare presiune pe falcă, ceea ce
îngustează căile respiratorii. O altă explicaţie ar fi că dormitul pe burtă îl poate face pe sugar să
Page
inspire din nou propriul aer, reducând nivelul de oxigen şi provocând o creştere a nivelului de dioxid
de carbon.
Unii cercetători cred că o cauză a SMSS poate fi o anomalie a părţii din creier care
controlează respiraţia şi trezirea. Din cauza acestei anormalităţi, bebeluşii nu reuşesc să se mai
trezească atunci când respiră aer alterat sau lipsit de oxigen din alte motive.

Ce să faceţi dacă bebeluşul nu reacţionează în niciun fel

Păstraţi-vă calmul. Dacă bebeluşul este inconştient şi/sau nu respiră - chiar dacă este
rece la atingere - sunaţi imediat la 112 (sau rugaţi pe cineva din casă să sune la 112) şi
începeţi RCR (a se vedea pagina împăturită de la sfârşitul acestei cărţi). Urmaţi instrucţiunile primite
de la operatorul de la 112.

INFO PĂRINŢI: Aţi urmat un curs de RCR pentru sugari de când s-a născut bebeluşul? Dacă
nu aţi făcut-o, ar trebui să contactaţi Crucea Roşie şi să urmaţi un curs. Dacă aveţi un
program încărcat, la fel ca cei mai mulţi dintre noi, aţi putea aranja, contra unei mici taxe, să
se ţină cursul acasă la dumneavoastră, unde puteţi invita şi alte persoane proaspăt ajunse
în ipostaza de părinţi.

Măsuri de siguranţă: Scăderea riscului de SMSS

Deşi SMSS nu poate fi preconizat sau prevenit, există lucruri care pot scădea acest risc
pentru bebeluşul dumneavoastră:
 Ţineţi ÎNTOTDEAUNA bebeluşul culcat pe spate, nu pe burtă, nici într-o parte.
 Salteaua pătuţului ar trebui să fie tare şi să aibă cearşaf cu elastic.
 Nu lăsaţi pături, perne sau jucării de pluş în patul copilului, fiindcă acestea ar putea ajunge
pe faţa lui şi i-ar putea stânjeni respiraţia.
 Dacă pătuţul are salteluţe protectoare, acestea ar trebui să fie subţiri şi rigide şi să fie prinse
bine.
 In camera copilului trebuie să fie suficient de cald încât acesta să poată dormi fără păturică
(dar nici prea cald, astfel încât să se supraîncălzească).
 Nu permiteţi să se fumeze în casă.
 Unii pediatri sunt de părere că o suzetă ar putea preveni riscul de SMSS la copiii cu vârsta
de peste o lună.
 îngrijiţi-vă de dumneavoastră în perioada prenatală, cât mai devreme şi cât mai consecvent.

Alţi posibili factori de risc sunt:

 o greutate la naştere mai mică de 1,6 kg
 naştere prematură
 decese cauzate de smss la alţi fraţi
 bebeluşul este al doilea născut sau următorul
 bebeluşul este născut de o mamă adolescentă
 abuz de substanţe, inclusiv de tutun, de către mamă.

Cand copilul creste

SMSS este o tragedie care poate apărea la copiii foarte mici, dar există şi alte probleme
legate de somn care ar trebui să vă îngrijoreze. Sforăitul poate fi o problemă în cazul copiilor, căci
50

îi face să se trezească noaptea, iar a doua zi au simptome caracteristice privării de somn. Se

Page

estimează că la 1-3% din copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 9 ani sforăitul poate fi un simptom al
apneei în somn şi al sindromului de rezistenţă a căilor aeriene superioare. Deşi nu există o legătură
între acest sindrom şi SMSS, este o stare potenţial gravă şi necesită tratament. Copiii obezi sau
care au alergii prezintă un risc mai ridicat de a prezenta această problemă.
Dacă aveţi un copil care nu doarme bine, indiferent de motiv, discutaţi acest lucru cu
pediatrul. Simptomele care apar din cauza lipsei de somn (irita- bilitate, depresie şi hiperactivitate)
pot fi confundate cu tulburări psihologice sau comportamentale.

Sufocare
Cum să evitaţi problema

Bebeluşii şi copiii mici explorează în permanenţă lumea în care se mişcă, iar un mod preferat de a
cerceta obiectele interesante este de a le duce la gură. Orice obiect care este suficient de mic
pentru a obstrucţiona căile respiratorii ale bebeluşului poate cauza sufocare. Cele mai multe situaţii
de sufocare accidentală pot fi prevenite urmând câteva sfaturi profilactice. Baloanele, monedele,
nasturii, nucile, floricelele de porumb - orice lucru pe care bebeluşii îl pot duce la gură ar trebui să
fie ţinut la distanţă de ei.
Tuşea uşoară este normală când copilul mănâncă pentru prima oară hrană solidă. Iată
câteva sfaturi pentru a vă hrăni bebeluşul în siguranţă:
 Chiar şi după ce bebeluşul începe să mănânce hrană solidă (şi până la vârsta de 4 ani), aveţi
grijă să nu îi daţi alimente care sunt dificil de înghiţit, precum floricele de porumb, morcovi cruzi sau
struguri. Hotdogii sunt o cauză extrem de întâlnită a sufocării.
 Toate alimentele ar trebui să fie tăiate în bucăţele mici sau subţiri pentru a preveni sufocarea.
• Nu le daţi copiilor mici alimente precum arahide, care sunt tari şi netede şi necesită multă
mestecare.
• Copilul ar trebui să stea aşezat când mănâncă; nu le permiteţi bebeluşilor sau copiilor mici
să mănânce în timp ce merg în patru labe, păşesc sau se joacă.
• Nu lăsaţi copiii mai mari să hrănească bebeluşul nesupravegheaţi.

Jucăriile prezintă un pericol deosebit pentru bebeluşi. Alegeţi jucăriile care sunt potrivite
vârstei copilului. Jucăriile pentru copii mai mari pot avea piese mici care prezintă pericol de sufocare
şi ar trebui ferite de cei mici. Copiii sub 3 ani ar trebui să nu aibă nicio jucărie mai mică de 3
centimetri în diametru şi 5 centimetri lungime. înainte de a aşeza copilul într-un spaţiu de joacă,
verificaţi cu atenţie (inclusiv în spatele pernelor şi sub mobilier) dacă există obiecte care prezintă
pericol de sufocare. Faceţi acelaşi lucru şi atunci când vă aflaţi cu copilul în vizită la rude sau la
prieteni.

INFO PĂRINŢI:
Ştiaţi că, în Statele Unite ale Americii, 90% din decesele copiilor sub 5 ani sunt provocate de
sufocare? Dintre aceste decese, 65% se produc la sugari. în cele mai multe comunităţi există
servicii care vă fac casa sigură pentru bebeluşi, acoperind prizele electrice şi asigurând
sertarele şi uşile, dar ţinerea obiectelor mici la distanţă de bebeluş este o sarcină pe care
trebuie să o îndepliniţi chiar dumneavoastră, în mod constant.

Ce să faceţi dacă bebeluşul prezintă semne de sufocare

Dacă un sugar tuşeşte tare şi plânge, acest lucru este cauzat cel mai probabil de o obstrucţie
51

parţială, iar bebeluşul s-ar putea să îndepărteze singur acea obstrucţie, fără să fiţi nevoiţi să faceţi
ceva. Totuşi, va trebui să interveniţi dacă bebeluşul:
Page

 nu poate să respire
  nu poate să tuşească
 nu poate scoate sunetele uzuale sau nu poate vorbi
 este roşu sau vineţiu la fată ori are buzele vinete.

ALERTĂ BEBE: Organele bebeluşului sunt fragile: nu încercaţi să efectuaţi manevra

Heimlich aşa cum aţi face-o în cazul unui adult sau al unui copil mai mare. Citiţi instrucţiunile
de la finalul acestei cărţi pentru modalitatea corectă de a disloca ceva care blochează căile
respiratorii ale bebeluşului.

Mai întâi, dacă mai sunteţi cu cineva în cameră, rugaţi acea persoană să sune la 112 sau
sunaţi chiar dumneavoastră. Dacă vedeţi în gura copilului un obiect pe care îl puteţi îndepărta rapid,
faceţi asta.
Aşezaţi sugarul (mai mic de 12 luni) cu faţa în jos pe antebraţ, cu capul în jos,
stabilizându-i capul şi gâtul. Ţineţi-vă antebraţul lipit ferm de corp, pentru a avea un sprijin
suplimentar. In cazul unui bebeluş mai mare, puteţi aşeza bebeluşul cu faţa în jos în poală,
de-a curmezişul, cu capul mai jos decât corpul. Cu podul palmei, aplicaţi până la cinci lovituri
rapide între omoplaţii bebeluşului. (A se vedea diagrama de la sfârşitul acestei cărţi.)
Dacă bebeluşul tot nu respiră, întoarceţi-1 încet pe spate pe o suprafaţă tare şi, folosind
două degete, aplicaţi cinci compresii rapide ale pieptului pe jumătatea inferioară a sternului
(un deget lăţime sub mameloane).
Dacă bebeluşul este inconştient, trebuie să acţionaţi imediat pentru a elibera căile
respiratorii. Puneţi-vă palma pe fruntea bebeluşului şi aplecaţi-i capul spre spate. Cu cealaltă
mână, ridicaţi-i bărbia. Nu încercaţi să îndepărtaţi obiectul care obstrucţionează căile respiratorii
dacă nu îl vedeţi. Dacă îl vedeţi, scoateţi-1 de acolo cu degetul. Repetaţi loviturile pe spate şi
compresiile pieptului.

ALERTĂ BEBE: Mergeţi la sfârşitul acestei cărţi şi citiţi instrucţiunile manevrei Heimlich şi
diagrama despre paşii ce trebuie urmaţi când bebeluşul se sufocă şi modalitatea în care
trebuie făcută RCR. Vă rugăm să ţineţi cont că există proceduri diferite pentru sugari (sub
un an) şi copii mai mari (peste un an). îi îndemnăm pe toţi părinţii să facă un curs de RCR la
spitalul din localitate sau ia Crucea Roşie. Nimic nu poate înlocui această pregătire, care ar
putea salva viaţa bebeluşului. Nu vă consideraţi suficient de pregătiţi pentru a acţiona în caz
de sufocare până când nu aţi făcut un asemenea curs!

Când copilul creşte

Chiar şi copiii mai mari se pot sufoca. Se estimează că în SUA, 7.300 de copii se îneacă
anual cu dropsuri, hotdogi şi alte obiecte mici. Asiguraţi-vă că toţi adulţii care au grijă de copii -
bone, profesori, chiar bunici - fac cursuri anuale de RCR şi o trecere în revistă a cursului de prim
ajutor.

Soc electric
Cum să evitaţi problema

Verificaţi toate dispozitivele electrice din locuinţă care pot constitui un pericol, inclusiv prizele
şi prelungitoarele. Protecţiile pentru prize sunt disponibile la magazinele cu produse electrice şi la
52

cele speciale pentru bebeluşi. în cele mai multe comunităţi există servicii care instalează sisteme
de protecţie, făcând casa mai sigură pentru sugari şi copii mici. Totuşi, nu vă faceţi iluzii că mediul
Page
înconjurător este sută la sută sigur. Accidente se pot întâmpla chiar dacă vă luaţi toate precauţiile,
iar a avea o casă sigură este o sarcină zilnică.

ALERTĂ BEBE: Asiguraţi-vă mereu că nu există aparate electrice, precum radiouri sau
uscătoare de păr, care să cadă sau să poată fi trase în cada de baie. Deşi bebeluşii se feresc
din instinct dacă vin în contact cu curentul electric şi de obicei fac asta la timp pentru a
preveni şocul electric, orice şoc la gură sau pe mâinile ude (sau când bebeluşul stă în apă)
poate cauza răni serioase şi poate duce chiar la pierderea vieţii.

Aparatele electrice şi cablurile veiozelor, precum şi prelungitoarele constituie un pericol grav,

în special dacă sunt vechi sau uzate. Unii bebeluşi duc prelungitoarele la gură, iar bebeluşii cărora
le ies dinţii pot roade cordoanele electrice. Scoateţi din priză şi ascundeţi prelungitoarele atunci
când nu sunt folosite . aveti grija sa verificati prelungitoarele inainte de utilizare si sa le inlocuiti pe
acelea care sunt crapate, uzate sau au suprafete deteriorate .

Ce să faceţi dacă bebeluşul trece printr-un şoc electric

In eventualitatea unui şoc electric, primul instinct va fi să smulgeţi copilul de lângă sursa de
curent. NU O FACEŢI! Când veţi atinge copilul, veţi fi străbătut de curenţii electrici şi nu vă veţi mai
putea ajuta copilul.
Mai întâi, opriţi sursa de curent. Scoateţi din priză aparatul electric sau veioza. Dacă nu
este posibil să opriţi curentul electric, separaţi copilul de curentul electric folosind ceva uscat şi
neconductor, cum ar fi coada de lemn a unei mături. Trageţi copilul suficient de departe de sursa
de curent, astfel încât să nu fie posibilă o reconectare.
Când copilul se află la distanţă de sursa de curent, verificaţi-i respiraţia şi pulsul. Apropiaţi-
vă urechea de nasul copilului pentru a-i asculta respiraţia, urmărind în acelaşi timp dacă pieptul
i se ridică şi coboară. Dacă nu respiră, induceţi-i două respiraţii şi urmaţi procedura pentru
RCR din ghidul împăturit. (Nu uitaţi să vă înscrieţi la un curs de RCR dacă nu aţi făcut-o deja.)

Dacă bebeluşul respiră (sau reîncepe să respire), verificaţi imediat prezenţa arsurilor.
Aplicaţi pansamente umede şi reci pe arsurile de gradele I
şi II (a se vedea şi capitolul „Arsuri “). Ţineţi zonele afectate ridicate cât timp aşteptaţi sosirea
echipajului medical de urgenţă. Nu atingeţi arsurile de gradul III (pielea ar putea fi carbonizată,
neagră sau albă).

ALERTĂ BEBE: Chiar dacă vi se pare că a suferit doar arsuri minore de la şocul electric,
sunaţi la 112 sau îndreptaţi-vă imediat spre camera de primiri urgenţe. Şocul electric poate
afecta organele interne, iar corpul poate intra în şoc la interval de câteva minute sau ore
după o leziune traumatică. Semnele de şoc includ agitaţia, anxietatea, greaţa, vărsăturile şi
pielea palidă, rece sau umedă. Dacă suspectaţi instalarea şocului după o leziune traumatică,
ridicaţi picioarele copilului şi acoperiţi-l cu o pătură până la sosirea echipajului medical de
urgenţă sau până când ajungeţi la Urgenţe.

Când copilul creşte

Copiilor mici şi chiar şi celor mai mari trebuie să le reamintiţi că electricitatea şi aparatele
electrice sunt periculoase, nu sunt de joacă şi nu ar trebui să fie tratate cu neatenţie. învăţaţi copiii
să nu se joace niciodată cu prizele, prelungitoarele sau firele electrice.
53

De asemenea, nu uitaţi să îi învăţaţi pe copii despre fulgere şi despre ce trebuie să facă pe

Page

timp de furtună. Ar trebui să se adăpostească atunci când văd că se apropie o furtună cu fulgere şi
tunete - nu după ce a început. In timpul unei furtuni, copiii şi adulţii ar trebui să stea departe de
copaci, suporturile de steaguri şi alte structuri înalte şi să nu stea în câmp deschis (unde ar putea fi
cele mai înalte obiecte din zonă). Este important, desigur, să ieşiţi din piscină sau din orice corp de
apă atunci când se apropie furtuna.

Taieturi
Cum să evitaţi problema

Tăieturile şi zgârieturile fac parte din viaţa tuturor copiilor. Fiţi cât se poate de precaut cu
colţurile ascuţite din casă şi din locurile publice, în special la locul de joacă. Evident, cuţitele,
foarfecă şi alte obiecte ascuţite ar trebui să fie ţinute departe de copii şi încuiate.

Ce să faceţi dacă bebeluşul s-a tăiat

În cazul tăieturilor şi al zgârieturilor minore, asiguraţi-vă mai întâi că rana este curată:
îndepărtaţi orice ciob, murdărie sau pietriş, ţinând tăietura sub un jet de apă rece. Dacă este
necesar, folosiţi penseta pentru a scoate aşchii sau alte corpuri străine. Odată ce aţi curăţat rana,
dacă sângerează, aplicaţi presiune directă pe tăietură, cu un bandaj sau un prosop curat.
Când sângerarea s-a oprit, curăţaţi rana foarte uşor, cu apă şi săpun, şi clătiţi timp de circa 5 minute.
Dacă tăietura sau zgârietura este mică, iar copilul nu o va zgândări, lăsaţi-o descoperită - se va
vindeca mai repede în aer liber. Puteţi aplica unguent cu antibiotic, distribuit fără reţetă, dacă
bebeluşul nu este alergic la el şi dacă preconizaţi că nu îl va şterge sau nu îi va ajunge în gură.
Dacă este nevoie să folosiţi un bandaj, asiguraţi-vă că pielea este curată şi uscată. Odată ce
tăietura formează o crustă, puteţi da bandajul jos (dacă nu doriţi să protejaţi tăietura de zgârieturi).
Dacă tăietura se infectează în următoarele două sau trei zile, sunaţi pediatrul.
Dacă tăietura este adâncă sau dacă sângerarea nu se opreşte, aplicaţi presiune
uniformă cu o bucată curată de material sau cu un prosop de hârtie (ori bandaj, dacă aveţi
la îndemână). Dacă sângerarea nu s-a oprit şi nici nu a scăzut în intensitate după 5-7 minute sau
dacă se pare că ar avea nevoie de cusături, mergeţi la Urgenţe. Este întotdeauna recomandabil
să consultaţi medicul atunci când tăieturile sunt pe faţă, deoarece acestea pot lăsa cicatrici şi ar
putea fi nevoie de tratamente suplimentare. Dacă tăietura a fost provocată de un obiect murdar
(cum ar fi aparatele ruginite de pe terenul de joacă), medicul v-ar putea recomanda şi un vaccin
antitetanos.

ALERTĂ BEBE: Dacă nu ştiţi sigur cum a apărut tăietura, cel mai bine este să treceţi pe la
pediatru sau să mergeţi direct ia Urgenţe, ca să vă asiguraţi că nu au mai rămas corpuri
străine în rană. Acest lucru este important mai ales atunci când copilul a călcat pe ceva.

In cazul unei răni prin înţepare (de exemplu, dacă un copil calcă pe un cui ruginit), spălaţi
zona cu apă şi săpun. Aplicaţi unguent cu antibiotic pe zona respectivă şi acoperiţi rana cu un
bandaj. Rănile cu înţepături minore sângerează de regulă mai puţin decât tăieturile, dar tot prezintă
riscul ca un corp străin să fie înfipt în piele, aşa că ar trebui să mergeţi la Urgenţe. In orice caz,
contactaţi imediat medicul, care v-ar putea prescrie un medicament împotriva infecţiilor sau v-ar
putea recomanda un vaccin antitetanos. (Dacă aţi fost la pediatru cu regularitate, copilul ar trebui
să fie la zi cu vaccinurile antitetanos, dar tot ar trebui să discutaţi cu pediatrul, pentru a vă asigura
că aşa stau lucrurile.)
54

ALERTĂ BEBE: în generai, tăieturile care au mai mult de 6 milimetri adâncime, au margini
Page

crestate sau larg deschise vor necesita cusături. Tăieturile de la încheieturi ar trebui să fie
evaluate la camera de gardă. Rănile care necesită suturi ar trebui evaluate cât mai repede
posibil. Aşteptarea creşte riscul de infecţii şi/sau cicatrici.

Când copilul creşte

Pe măsură ce copiii mai mari încep să îşi extindă gama de activităţi în aer liber, asiguraţi-vă
că stau departe de zone potenţial periculoase, precum garajul, atelierul de unelte şi şantierele de
construcţii - orice loc plin de obiecte ascuţite, produse chimice şi alte pericole. Invăţaţi-i pe copii să
nu umble niciodată cu foarfeci sau cuţite; spuneţi-le că, dacă găsesc ceva ascuţit pe lângă casă
sau în alte locuri, ar trebui să vă anunţe, nu să se apuce ei să îndepărteze acel obiect.

Vărsături
Să înţelegem problema

Există o diferenţă între vărsături şi regurgitare. Vărsăturile reprezintă golirea cu putere a

conţinutului stomacului prin gură. Regurgitarea (care este mai obişnuită la bebeluşii sub un an) este
scurgerea uşoară a conţinutului stomacului afară pe gură, însoţită cel mai frecvent de o eructaţie.
Vărsăturile apar când muşchii abdominali şi diafragma se contractă viguros, în timp ce
stomacul este relaxat. Această acţiune reflexă este declanşată de „centrul vomei“ din creier.
Deşi este neplăcut să vă vedeţi copilul bolnav, vomatul este rareori un lucru în legătură cu
care trebuie să vă îngrijoraţi. Vărsăturile sunt cauzate de o gamă largă de probleme - cele mai multe
dintre ele nefiind boli grave. La bebeluşi, vărsăturile sunt cel mai adesea cauzate de:
 supraalimentare (dacă hrăniţi copilul cu biberonul, asiguraţi-vă că tetina are dimensiunea
corectă)
 rău de mişcare
 plâns excesiv
 reflux gastric
 gastroenterită, o infecţie a tractului digestiv
• alergii alimentare sau intoleranţă la lapte
• infecţie sau o altă boală, însoţită de febră sau de alte simptome
• otrăvire accidentală (dacă bănuiţi că este vorba de otrăvire, mergeţi direct la camera de primiri
urgenţe).

Bebeluşii regurgitează adesea în primele săptămâni de viaţă, pe măsură ce se adaptează la

modul de hrănire şi la mediul înconjurător. Vomatul (opus regurgitării) este expulzarea forţată a
lichidului; vomatul îi poate produce neplăcere bebeluşului, pe când regurgitarea rareori îl
deranjează. Dacă ia în greutate şi pare fericit şi sănătos, nu este un motiv de îngrijorare.

Ce să faceţi dacă bebeluşul vomită

Dacă vărsăturile sunt însoţite de oricare dintre următoarele simptome, ar trebui să

luaţi legătura cu un doctor sau să mergeţi la camera de primiri urgenţe:
 abdomen umflat sau sensibil
 letargie sau iritabilitate extremă
 durere abdominală severă
 convulsii
55

 vărsături obositoare, frecvente sau care se întind pe o perioadă mai lungă de 24 de ore
 semne de deshidratare: gură uscată, puţine scutece ude, fontanelă (zona moale de pe cap)
Page

deprimată şi plâns fără lacrimi

 sânge sau bilă verde în vomă (duceţi o mostră la cabinetul doctorului sau la urgenţe)
 la un nou-născut, vărsături puternice la un interval de jumătate de oră de la masă sau „voma-
proiectil“ (există posibilitatea ca bebeluşul să sufere de stenoză pilorică, o boală rară, întâlnită mai
frecvent la băieţii în vârstă de 3-4 până la 8 săptămâni, în care muşchii dintre stomac şi intestin nu
se deschid; problema poate fi corectată uşor pe cale chirurgicală, dar necesită atenţie medicală
imediată).

ALERTĂ BEBE: Vărsăturile, ca şi diareea, pot duce rapid la deshidratare. Asiguraţi-vă că

bebeluşul consumă cantităţi normale de lichid; dacă refuză lichidele, contactaţi imediat
pediatrul.

Când copilul creşte

In cazul vărsăturilor cauzate de bolile normale ale copilăriei, liniştiţi-vă copilul şi hidrataţi-1
bine. Cereţi-i pediatrului să vă recomande o soluţie cu electroliţi sau daţi-i apă ori suc de mere diluat,
în cantităţi mici, la fiecare jumătate de oră. Când copilul se opreşte din vomat, treceţi treptat la
regimul alimentar obişnuit.

Sănătatea bebeluşului, dintr-o privire

Informaţii medicale despre copil

Nume _________________________________________________________________
Data naşterii ____________________________________________________________
Pediatru (nume şi telefon)__________________________________________________
Spitalul în care s-a născut _________________________________________________
Greutate____________________
La naştere___________ La 9 luni ________________
La 3 luni ____________ La 12 luni _______________
La 6 luni ____________ La 18 luni _______________
Alergii cunoscute _________________________________________________________
Istoricul vaccinărilor _______________________________________________________
Istoricul bolilor şi al îngrijirilor medicale ________________________________________
Situaţii medicale speciale ___________________________________________________
Personalitate (de exemplu: agitat, calm, neliniştit, relaxat) ________________________________
Istoricul problemelor medicale ale părinţilor şi fraţilor_______________________________

Contactele personale de urgenţă

Nume
Numărul de telefon cel mai folosit
Număr de telefon alternativ

Nume
Numărul de telefon cel mai folosit
Număr de telefon alternativ

Nume
56

Numărul de telefon cel mai folosit

Număr de telefon alternativ
Page
Nume
Numărul de telefon cel mai folosit
Număr de telefon alternativ

Nume
Numărul de telefon cel mai folosit
Număr de telefon alternativ

Nume
Numărul de telefon cel mai folosit
Număr de telefon alternativ

Nume
Numărul de telefon cel mai folosit
Număr de telefon alternativ

Dacă bebeluşul se sufocă (pentru copiii cu vârsta sub 1 an)

Avertisment: Acest ghid este menit a fi folosit ca o completare - nu un substitut-a cursului de RCR
şi salvarea copilului. Vă rugăm să vă înscrieţi chiar astăzi la un curs acreditat. A se vedea măsurile
de precauţie importante, explicate la începutul cărţii de faţă.

SUNAŢI IMEDIAT LA 112 IN CAZUL ÎN CARE COPILUL SE SUFOCĂ.

Nu faceţi nimic dacă bebeluşul tuşeşte, respiră sau vor- beşte. Nu ţineţi bebeluşul cu capul în jos şi
nu îl scuturaţi.
Dacă bănuiţi că bebeluşul se sufocă fiindcă a înghiţit un obiect - dacă are o tuse ineficientă,
nu poate respira sau se învineţeşte -, procedaţi astfel:

1. Ţineţi bebeluşul cu faţa în jos, ca în imagine. Susţineţi capul şi maxilarele copilului cu mâinile,
dar ţineţi-le departe de gâtul lui.

2. Cu podul palmei, aplicaţi până la cinci lovituri ferme între omoplaţi. Dacă elimină apă sau vomă,
curăţaţi-i gura. Dacă această manevră nu are efect, treceţi la următorul pas.
3. Intoarceţi copilul cu faţa în sus, ca în imagine. Susţineţi-i ceafa cu mâna şi ţineţi-i capul mai jos
decât nivelul abdomenului. Apăsaţi pe piept de cinci ori, cu ajutorul a două degete plasate la o
lăţime de un deget sub linia mameloane- lor. Apăsaţi la interval de două secunde.
în cazul în care copilul nu mai reacţionează în niciun fel (şi nu mai are puls), urmaţi RCR descrisă
în ghidul împăturit şi rugaţi pe cineva să sune la 112. Dacă sunteţi singur cu copilul, faceţi RCR timp
de 5 cicluri sau 2 minute, apoi sunaţi la 112. După fiecare ciclu de RCR, uitaţi-vă în gura lui,
deschideţi căile respiratorii şi scoateţi obiectul, dacă îl vedeţi. Continuaţi RCR până la apariţia
personalului medical.
4. Repetaţi seturile de bătăi pe spate şi apăsare a abdomenului (paşii 2 şi 3) până când obiectele
ies afară, iar bebeluşul poate respira, tuşi sau plânge.

In cazul în care copilul nu mai respiră sau nu mai reacţionează şi nu îi mai găsiţi pulsul, urmaţi RCR
descrisă în pliantul împăturit si rugati pe cineva sa sune la 112. Daca sunteti singur cu copilul,
57

faceti RCR timp de 5 cicluri sau 2 minute, apoi sunati la 112. Dupa fieare ciclu de RCR, uitati-va in
Page
gura lui, deschideti caile respiratorii si scoateti obiectul, daca il vedeti . Continuaţi RCR până la
sosirea personalului medical.

Dacă un copil se sufocă (pentru copiii de peste 1 an)

Avertisment: Acest ghid este menit a fi folosit ca o completare - nu un substitut - a cursului de RCR
şi salvarea copilului. Vă rugăm să vă înscrieţi chiar astăzi la un curs acreditat. A se vedea măsurile
de precauţie importante, explicate la începutul cărţii de faţă.

1. Intrebati copilul : TE SUFOCI ?

Dca poate sa vorbeasca, sa respire normal sau sa tuseasca, sunati la 112, sezati copilul in
pozitie culcata si stati cu el pana la sosirea ambulantei .

2. Dacă are o tuse ineficientă, dacă nu poate vorbi sau respira, dacă scoate un zgomot ascuţit
în timp ce inhalează aerul sau, dimpotrivă, nu i se aude respiraţia ori dacă se învineţeşte,
are nevoie de intervenţie. Poziţionaţi-vă în spatele copilului, înconjurân- du-i mijlocul cu
braţele.

3. Strângeţi mâna pumn, poziţionând degetul mare peste abdomenul copilului, imediat
deasupra buricului, dar sub stern. Apucaţi pumnul cu cealaltă mână.

4. împingeţi pumnul în sus în abdomenul* copilului, cu până la 5 apăsări rapide, distincte. în

cazul copiilor mai mici, folosiţi mai puţină forţă. Dacă un copil se sufocă în timp ce este la
pământ şi este conştient, puteţi exercita presiune abdominală fără să-l ridicaţi de acolo.
Verificaţi dacă obstrucţia a fost îndepărtată. De fiecare dată când deschideţi căile respiratorii,
căutaţi să vedeţi obiectul care cauzează obstrucţia în fundul gâtului. Scoateţi-1 dacă puteţi.

In cazul în care copilul nu mai respiră sau nu mai reacţionează şi nu îi mai găsiţi pulsul, urmaţi
RCR descrisă în pliantul împăturit . Continuaţi RCR până la sosirea personalului medical.

Notă: Orice copil asupra căruia au fost aplicate manevre abdominale sau care a trecut printr-o
situaţie periculoasă de sufocare ar trebui să fie evaluat de un medic.

58
Page