Pereche de foarfeci

S-a trezit perechea de foarfeci. Tot la locul ei, in atelierul burdusit cu materiale. De
fapt, nu a dormit defel. Motaia doar, cu gandul la zile mai fericite. E duminica si tot
ce se aude e zgomotul infundat al al unei mingi ce se loveste cu precizie de
cronometru de caldaramul infierbantat. Lumina ce razbate inauntru se lupta cu
murdaria galbuie a perdelelor, si cu praful de pe geamuri. Ajunge inauntru prea
istovita pentru a putea sa joace in voie. Spectacolul ei, e mai mult o reprezentatie de
rutina. Dar foarfecii ii ajunge. De auzit aude mai bine. Materialele susotesc in voie.
Vocea suierata a alabastrului, glasul ragusit al stofei, sau vocea suava a matasii,
toate la unison vorbesc despre ea. Din cand in cand, pasla, cea mai prostuta dintre
toate, ii mai arunca o privire. Toti si toate comploteaza impotriva ei. De ce ea,
foarfeca, le ciunteste in fiecare zi? Prima care indrazneste sa sparga precum un
balon de sapun linistea, este stofa. "Cum de mai cutezi, netrebnico, sa te arati in fata
noastra? De ani de zile ne ciuntesti. Ehei, eram si eu odata o bucata respectabila de
stofa, dar acum, uite-te la mine! O biata zdreanta. Si doar tu esti vinovata!".
Continua matasea, pe un ton mai elegant "Dumneata, esti o pacoste pe capul nostru.
Placerea ta sadica de a ne cioparti este inexplicabila. Renunta, pentru binele tau!"
Foarfeca simte un ton de amenintare in vocea matasii. Eeeh... e a cata revolta?
Prima oara s-a intamplat cu multa vreme in urma. Era pe-atunci noua,
stralucitoare. Incheieturile ii erau unse cu cel mai fin ulei, iar lama era ascutita
precum cea a unui brici. Mesterul o cumparase de la cel mai bun forfecar din oras.
Cand a adus-o pentru prima oara in atelier, a observat cum mesterul arunca o
foarfeca batrana si tocita la gunoi. Biata batrana! Nu mai avea nici putearea sa
vorbeasca. O privea doar, cu un aer obosit. Mult prea obosit. Chiar in seara aceea,
au inceput necazurile. Cu zarva mare, materialele au somat- o sa renunte. Sa nu mai
taie, ca altfel, vede ea. Nu a renuntat. Noapte dupa noapte, indura chinurile si
batjocura materialelor. Insa ziua, intre degetele pricepute ale mesterului, facea
minuni. Cu timpul, a ajuns sa se obisnuiasca, iar materialele au renuntat sa mai
carteasca. Doar cand si cand, mai constituiau un consiliu, si hotarau sa o ia la
intrebari. Nu-i fusese mila niciodata de ele. O meritau! Ea isi facea doar datoria.
Insa de la o vreme incoace, parca incepuse sa se indoiasca. Si totul a inceput de la o
bucata de panza. Ei, care taiase matasea cea mai fina, ii parea rau dupa o bucata de
panza. Era o bucata mare, din care urma sa fie fabricat un steag. Insa era prea lata.
Asa ca mesterul s-a hotarat s-o taie. Si a taiat o fasie subtire. Nu atat lacrimile, ci
soarta fasiei a impresionat-o. Aruncata pe fundul unei cutii, fasia nu mai avea nimic
din firava stralucire a panzei intregi ce fusese odata. Si astazi, pentru prima oara, le
da dreptate materialelor. Isi alunga gandul, si priveste din nou in jur. Asculta.
Liniste. A incetat harmalaia. Foarte bine. Nici macar sunetul mingii care se loveste
de caldaram nu se mai strabate geamurile atat de murdare. De fapt, a venit noaptea.
Dimineata nu se lasa mult asteptata. Mesterul vine mai devreme la lucru. Are de
onorat o comanda substantiala. Deschide usa si geamurile pravalilei. Foarfeca se
dezmorteste sub stropii de lumina, si se pregateste pentru munca. Mesterul o ia intre
degete, si asterne in fata o bucata de panza. Aceeasi culoare, aceeasi voce. Era copia
fidela a panzei de atunci. Si intr-o sclipire instinctiva, foarfeca se hotaraste sa nu
taie. Mesterul mai incerca odata, insa in zadar. Se scotoceste prin buzunare, si
gaseste un pachet. Scoate la iveala din el o foarfeca noua nouta, stralucitoare. Unsa
cu ulei, de cea mai buna calitate fireste. Aceasta musca cu lacomie din biata bucata
de panza. Dupa ce termina, mesterul ia bucata taiata, si o arunca la cos. Ia foarfeca,
o intoarce pe cealalta parte, si apoi o arunca in acelasi cos. Apoi, cu un zambet cald,
mangaie noua foarfeca. Cea veche, zace intre doua bucati de panza, de aceeasi
marime. Muta, cu un aer obosit. Mult prea obosit.

Eido