Genetica Comportamentului

C1 (20.2.19)

OBIECTUL DE STUDIU

Genetica studiaza structuri, mecanisme si legile ereditatii si variabilitatii.

Termenul care desemneaza GENNAO = A DA NASTERE. Si astfel genetica studiaza

modalitatea si legitatea dupa care parintii transmit copiilor lor o parte din caracterele lor.

Din definitia geneticii deschidem 2 laturi fundamentale ale continutlui sau:

EREDITATEA si VARIABILITATEA.

Prin ereditate, intelegem proprietatea unui organism de a transmite caractere urmasilor

sai. Ea reprezinta functia biologica de conservare si mostenire a caracterelor morfologice
functionale, biochimice si psihologice in succesiunea generala.

Trebuie sa retinem ca, nu se transmit caracterele ca a atare, ci capacitatea de a dezvolta

anumite caractere si astfel, ce se transmite este informatia genetica, astfel prin ereditate explicam
similitudinea, asemanari intre genitori si progeni (copii), dar nu si identitatea, pentru ca
ereditatea conserva caracterele, dar nu perfect, deoarece urmasii mostenesc 2 parinti cu caractere
relativ diferite. Deasemenea, un individ se deosebeste de ceilalti membrii ai colectivitatii, dar
chiar si de fratii sai. Prin aceasta se confirma cea de-a 2-a latura fundamental a geneticii,
variabilitatea, calea de neasemanare, diferenta care este sau nu conditionata genetic.

Cadrul variatiilor este foarte rar si anume:

 variatii intra-individuale - manifestate la nivel celular

 variatii individuale - in interiorul unei populatii
 variatii inter-populationale - ex: culoarea pielii
- In functie de ceea ce determina aceasta variatie
deosebim: variatii definite (determinate de factorii de
mediu), variatii nedefinite (determinate de o mutatie
genetica)
 Termeni uzuali

1. GENOTIP – reprezinta totalitatea genelor existente intr-o celula diploida detinatoare de

informatie ereditara; se stabileste in momentul fecundarii prin contributia celor 2 parinti
si ramane stabil in tot cursul existentei individului
2. FENOTIP – reprezinta totalitatea caracterelor morfologice, fiziologice, biochimice,
psihice si comportamentale ale unui organism, reprezentand rezultatul observabil
manifestat, al interactiunii dintre fondul genetic individual si complexul de factori
exogeni (=totalitatea factoriilor externi ce ar putea influenta evolutia unui individ);
fenotipul exprima ceea ce noi suntem si este potential variabil; factorii care pot sa varieze
fenotipul sunt factorii de mediu, ceea ce inseamna ca exprimarea caracterelor fenotipice
normale sau anormale, este rezultatul interactiunii dintre ereditate si mediu
3. MEDIU

Intre acesti termeni, se stabilesc urmatoarele tipuri de relatie:

GENOTIP-FENOTIP – determinativa, pentru ca zestrea ereditara, constituie suportul

caracterelor fenotipice ereditare. Dar genotipul nu se exprima total in fenotip, pentru ca exista
gene reflexive. Ele se exprima doar atunci cand sunt impreuna

MEDIU-FENOTIP – este vorba de modul in care mediul influenteaza anumite caractere.

Mediul nu poate influenta in totalitate. Factorii exogeni (externi), aparuti in anumite momente in
dezvoltarea individuala, pot determina anumite modificari ale caracterului fenotipic. Modificarile
depind de natura si amplitudinea actiunii externe determinand tipul si particularitatiile
modificarii

MEDIU-GENOTIP – se poate interpreta in masura in care se poate demonstra rolul

modificator al agentiilor externi asupra materialului genetic. Odata aceste mutatii genetice sunt
aparute, ele sunt transmisibile. Putem spune ca genotipul nu determina in mod strict un fenotip
unic, in conditii de mediu diferite, zestrea ereditara se va manifesta intr-o varietate de fenotipuri,
deci fenotipul apare ca manifestare a anumitei manifestari genetice in anumite conditii de mediu,
de unde si importanta rolului factorilor de mediu in ansamblul manifestarilor la nivel individual,
familial, populational si de specie.