UNIVERSITATEA STEFAN CEL MARE SUCEAVA

FACULTATEA DE ISTORIE SI GEOGRAFIE

RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE

Comunicare politica
1.Opinia publica si comunicarea politica
2.Comportamentul colectiv si actiunea politica

Student,
Lauric Anisoara Silvia
 1.Opinia publica si cominicarea politica

Opinia publică nu poate fi în primul rând altceva decât un sistem de norme si

valori prezent la un moment dat într-o societate. Rolul sociologic al anchetei în ceea ce
priveşte opinia publică este stabilirea unei agende compatibile cu mentalităţile.
Plecând de la definiţia opiniei publice, (…”un complex de preferinţe exprimate
de un număr semnificativ de persoane cu privire la o problemă de importantă
generală…”) putem identifica principalele elemente (ale opiniei publice) detectabile,
elemente care au o largă circulaţie atât în spaţiul de analiza cât si în cel al informării
publice.
Un prim element important este reprezentat de existenta unei probleme de
importantă generală. Pentru a deveni de interes public, ea trebuie să fie controversată, în
sensul posibilităţii de a suscita dispute, dezbateri. În cazul unor teme ca de exemplu
corupţia, există un grad mare de consensualitate, iar în cazul altora de geniul problemelor
mediului apar curente de opinii extrem de puternice dar de sens contrar. Argumentele nu
se bazează pe raţionalitate ci de cele mai multe ori pe tradiţie, recursul la morală, aceste
argumente subliniind de fapt importanta socială a problemei discutate.
Un alt aspect important referitor la opinia publică este dat de numărul
semnificativ de persoane. Semnificativ nu înseamnă majoritatea populaţiei. Acest atribut,
de semnificativ, în ceea ce priveşte numărul celor vizaţi se referă la publicurile expuse.
Dezbaterile pe teme politicedetermină de cele mai multe ori formarea unor publicuri
semnificative, care trebuie tratate cu relativitate. În unele situaţii nu numărul determină
apariţia unei probleme care să intre în discuţia opiniei publice.
O altă caracteristică ar fi aceea a populaţiei vizate, care, preocupată de o
anumită problemă formează publicul. În spaţiul social există în acelaşi timp mai multe
publicuri. Criteriile care determină gruparea indivizilor într-un anumit public sunt în
principal legate de aspecte socio-demografice si economice. Cu alte cuvinte publicurile
pot fi identificate si apelând la anumite criterii : clasa socials, profesii, gen sau vârsta.
Caracteristic opiniei publice este multitudinea de păreri exprimate public.
Această exprimare publică desemnează opinia publică manifesta. Exprimarea publică
poate îmbrăca diferite forme : verbale, comportamentale, (acţiuni deschise sau colective),
iconice (afişe, obiecte simbolice). La baza opiniei publice manifeste, se afla opinia
publică latenta. Gradul de cristalizare a unor opinii sau intensitatea, credinţa, reprezintă
doar câţiva dintre predictorii privind manifestarea opiniei publice.
Una dintre greşelile frecvent întâlnite în discursul politic se referă la personificarea
opiniei publice. Nu se poate vorbi de o opinie publică singulară, unică, nu putem
presupune o unanimitate în cazul opiniei publice. Forme de genul opinia publica
româneasca sunt folosite cu intenţia de a da greutate unei informaţii si de cele mai multe
ori în scopuri propagandistice sau electorale. Invocarea opiniei publice se poate face doar
în condiţiile în care putem dovedi existenta unor curente de opinie a unor teme aflate în
dezbatere, dovada aceasta fiind făcuta în urma cercetării opiniei publice. Plecând de la
anumite sondaje în câmp politic, unii lideri de opinie (politicieni, jurnalişti) îşi asuma
rolul de lider sau se erijează în purtător de cuvânt al opiniei publice.
O ultimă caracteristică a opiniei publice ar fi faptul că avem de-a face cu un
complex de păreri, lucru care înseamnă că în rândul unui public există poziţii sau opinii
care se manifestă cu intensitate diferită. Aceste păreri sau opinii nu sunt neapărat mutual
exclusive (de genul da sau nu). În foarte puţine cazuri avem situaţii dihotomice (ca în
cazul pedepsei cu moartea).

2.Comportamentul colectiv si acţiunea politică

Într-una din lucrările sale, Gustave LeBon abordează problema conştiinţei si
acţiuni colective. Spune ca indivizii, indiferent de modul lor de viată, de aspiraţii caracter
sau inteligentă, în momentele în care compun o mulţime suferă modificări în planul
conştiinţei si al comportamentului.
Situaţia de mulţime pentru individ îl determina să simtă, să gândească si să
acţioneze într-o manieră semnificativ diferită decât în situaţiile în care s-ar afla singuri.
Bazându-se pe date si pe observaţie, Le Bon ajunge la concluzia că emoţiile si
comportamentele pot fi transmise de la o persoana la alta. Considera aceste procese ca
fiind de contagiune, un fapt comun pentru indivizii care se află in grupuri mai mari.
Stările de contagiune presupun o sugestibilitate pronunţată. În situaţiile de masă,
individul aşteaptă configurări, idei de susţinere din partea celorlalţi.
Disponibilitatea de a primi idei, aprobare, încurajare, este în planul conştiinţei. În al
doilea rând, procesul de contagiune presupune stimulare permanentă în situaţiile de masă
cu proximitate fizica ridicata. Stimularea ia forma răspunsurilor circulare, fiind puţin
prezente situaţia răspunsurilor interpretative. Dimensiunea critica scade. Răspunsul
interpretativ se reflecta atunci când decide sa acţioneze.
In cazul răspunsurilor circulare aceştia nu judeca si nu apreciază acţiunea făcuta de alţii.
In aceste condiţii oameni apreciază greşit situaţiile in care se afla. Situaţia de contagiune
presupune imitabilitatea. Mulţimea determina in plan individual tendinţa puternica de a-i
imita pe ceilalţi care sunt in mare majoritate liderii. Eroarea individului luat ca model
poate fi considerată ca fiind un adevăr pentru ca se observa ca si alţii fac la fel.
Un alt autor care tratează aceste aspecte ale imitării este Gabriel Trade în „Legile
imitaţiei”. În cadrul masei, tocmai datorită acestei tendinţe de a imita, o idee sau un
anumit comportament ce apare într-un anumit loc al mulţimii se răspândeşte în progresie
geometrică. Imitaţia respectă regula de la socialul superior spre socialul inferior în
general. În plan social imitaţia are o anumită perioadă de ciclitate.
Contagiunea presupune facilitarea socială care determină în plan individual un
plus de curiozitate sau un grad mai ridicat de asumare a riscului. Asumarea unor riscuri
inutile în situaţiile de mulţime au loc pentru că individul apreciază că nu poate fi tras la
răspundere.
Contagiunea presupune conformitate. În situaţiile de izolare, individul e liber sa
gândească si să acţioneze, dar ca parte a mulţimii această libertate este semnificativ
redusă, mulţimea exercitând o presiune puternică asupra individului, încurajând anumite
acţiuni si descurajând altele.
Studiul conformităţii îşi găseşte aplicabilitate în problemele sau în raporturile care
se stabilesc între majoritate si minoritate. Într-un sens, majoritatea este asemănata ci ideea
de mulţime si cei care nu se încadrează în aceasta majoritate sunt percepuţi ca fiind
indezirabili sau în minoritate.
 Alături de teoria lui LeBon mai putem menţiona alte câteva teorii frecvent apelate
atunci când tratăm substraturile comportamentului de masă: teoria convergentei, teoria
devenirii normelor , teoria deindividualizării si teoria condiţionării.