CAIET LUCRĂRI PRACTICE

RECUPERARE ÎN BOLI REUMATOLOGICE

Profesor coordonator: lect. dr. Crăciun Daniela

Student: Maxim Sabina Agata

Specializare: Balneofiziokinetoterapie și recuperare
An III, grupa B
 POLIARTRITA REUMATOIDĂ

Definiție: Poliartrita reumatoida este o boala inflamatorie care afecteaza

articulatiile mainilor si picioarelor, de unde rezulta tumefactii, dureri si
distructie articulara. Se inflamează membrana sinovială și în timp duce la
deviații, deformări și anchiloze.

Simptome: În general, boala se instaleaza fara simptome vizibile, articulatiile

fiind treptat afectate. Alteori, debutul bolii este brusc, cu inflamatia simultana a
mai multor articulatii diferite. Inflamatia apare in mod simetric in cele doua
jumatati ale corpului, primele afectate fiind articulatiile mici, ale degetelor
mainilor si picioarelor, ale incheieturilorde la maini, de la glezne. Zonele
afectate sunt dureroase si rigide in special dimineata sau dupa o perioada
prelungita de inactivitate. Unii pacienti pot sa simta dureri in special seara, iar
altii au o senzatie generala de slabiciune si oboseala. In unele cazuri, poate sa
apara so o usoara febra.

Din punct de vedere estetic, boala poate afecta si aspectul articulatiilor

care se maresc din cauza tumefactiei sau se deformeaza. Se mai pot produce
mici luxatii falangiene, cu devierea degetelor de la fiecare mana catre degetul
mic. De asemenea, la nivelul articulatiilor tumefiate se pot produce compresii
ale nervilor din vecinatate, cu aparitia anesteziei sau paresteziei (sindrom de
tunel carpian).

Pana la 30% dintre persoanele care sufera de poliartrita reumatoida

prezinta si chisturi noduli reumatoizi, adica niste proeminente de consistenta
dura, situate imediat sub piele.

Tratament: poate fi pe baza de antiinflamatoare, corticosteroizi,

imunosupresoare sau alte medicamente care incetinesc progresia bolii. In unele
cazuri, este nevoie de interventie chirurgicala. Pe langa tratamentul administrat
se impune repausul care amelioreaza durerea, evitarea efortului si presiunii
asupra articulatiilor afectate, precum si adoptarea unei diete sanatoase, bogate in
peste si uleiuri vegetale, respectiv saraca in carne rosie.

Obiective:

 Combaterea durerii
 Menținerea și refacerea mobilității
  Menținerea și creșterea tonusului muscular
 Scăderea inflamației

Program kinetic:

- Mobilizări active
- Stretching
- Exerciții cu rezistență: mâna pe masă și degetele întinse, elastic pus pe
degetul mic și police(pe falanga distală). Se execută extensii ale
degetului, pentru o rezistență mai mare elasticul se pune pe degetul mic
- Exerciții analitice și globale
- Relaxare-opunere

EPICONDILITA

Definiție: Epicondilita laterală este o afecțiune dureroasă la nivelul

cotului ce constă în inflamația tendoanelor care se inseră pe epicondilii
laterali ai humerusului.

Mișcarile repetitive combinate cu ridicarea de greutați sunt cele care duc

la apariția afecțiunii. Orice persoană expusă la factorii de risc prezentați
poate avea epicondilită laterală, dar în general frecvența mai mare a
afecțiunii este întalnită la persoane de 30- 50 ani.

Simptome:

Pacienții acuză durere și sensibilitate în zona laterală a cotului, durere

care poate iradia către antebraț. Durerea se accentuează la activitățile ce
presupun mișcarea de apucare și strângere (strângerea mâinii, deschiderea
unui capac, susținerea unui obiect mai greu în mână). Uneori pacientul nu
poate face extensia completă a cotului și nici nu poate strânge complet
pumnul din cauza durerii. Simptomele apar la nivelul cotului de partea
dominantă (cotulul drept pentru dreptaci și invers).

De multe ori apare această durere la cot și inflamație la cot după un meci
de tenis, motiv pentru care această afecțiune a fost denumită “cotul
tenismenului”. Dar multe alte activități repetitive care solicită musculatura
 antebrațului (precum tăierea lemnelor, zugrăvitul, vopsitul) pot determina
semne și simptome care să se încadreze în această afecțiune.

Tratament:

Repausul. Primul pas spre recuperare este asigurarea repausului bratului.

Acest lucru inseamna ca va trebui sa incetati orice activitate sportiva sau
activitatile grele timp de mai multe saptamani.

Administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene. Medicamente precum

ketonal sau ibuprofen pot reduce durerea si inflamatia.

Ortezele. Utilizarea ortezelor aplicate in 1/3 superioara a antebratului

poate contribui la ameliorarea simptomelor de tendinita a cotului, prin relaxarea
muschilor si tendoanelor.

Injectii cu steroizi. Steroizii precum cortizonul reprezinta

antiinflamatoare foarte eficiente, a caror administrare prin injectare in muschiul
sau tendonul lezat poate fi recomandata de catre medicul ortoped pentru
disparitia simptomelor.

Terapia cu unde de soc (shock wave therapy). Prin aceasta terapie se

transmit unde sonore catre cot. Aceste unde creaza „o microtrauma” ce
faciliteaza procesul natural de vindecare al organismului.

Obiective:

 combaterea durerii si a inflamatiei,

 redarea mobilitatii articulare,
 tonizarea musculaturii care datorita imobilizarii dureroase se pierde
treptat,
 refacerea stabilitatii cotului,
 prevenirea aparitiei altor pusee dureroase.

Program kinetic:

- protocolul RICE
- mobilizări pasive, mobilizări active
- brațul în supinație cu bandă în mână prinsă de picior, flexie
antebraț(biceps brahial)
- izometrie
 - ortostatims, brațele flectate, antebrațele flectate, bastonul în mână,
extensia brațelor
- DD, brațele flectate 90 grade,antebrațele flectate, extensia coatelor

PERIARTRITA SCAPULOHUMERALĂ

Definiție: Periartrita scapulohumerala (PSH) reprezinta un sindrom clinic

caracterizat prin durere, redoare articulara si impotenta functionala determinat
de procese patologice localizate la nivelul umarului si care afecteaza structurile
periarticulare: ligamente, capsula articulara, tendoane, bursa si muschi.
Afectarea articulara propriu-zisa se limiteaza mai ales la nivelul articulatiilor
acromioclaviculara si sternoclaviculara, deoarece articulatia scapulohumerala
are cea mai imperfecta coaptatie si, din acest motiv nu ajunge de obicei, prin ea
insasi, sa determine disfunctionalitati. Este intalnita la ambele sexe, la subiectii
activi, dar cu incidenta maxima la persoanele peste 40 de ani.

Simptome:

 Dureri recidivante la nivelul umarului, la subiecti tineri frecvent

practicanti a unor sporturi ca: aruncare greutatii, sulitei etc.
 Debut insidios, cu o crestere gradata a intensitatii durerii si care
este accentuata de activitate.
 Durerea are un punct maxim pe fata antero-laterala a umarului,
iradiaza pe brat, este exacerbata noaptea, in somn, la schimbarea
pozitiei si perceputa la ridicarea bratului mai ales intre unghiurile
90 120 grade (ridicarea bratului deasupra capului), la abductia
pasiva si rotatia interna.
 Mobilitatea umarului este afectata mai ales pentru miscarile de
flexie si rotatie interna

Tratament:

- Medicamentos se administreaza numai la indicatia medicului ci

consta in: antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), corticoterapie
locala (diprofos injectat sub acromion), anestezice aplicate local
(intra- sau periarticular sau in puncte dureroase).
- Fizioterapie: termoterapie, crioterapie, electroterapie analgetica si
decontracturanta (curenti diadinamici, interferentiali, curent
galvanic etc), ultrasonoforeza, laser. Kinetoterapia este cea mai
 importanta deoarece pe langa recuperarea functionalitatii umarului,
este esential in combaterea recurentei.
- Chirurgical: se adreseaza pacientilor tineri care dezvolta acest
sindrom. La varstnici tratamentul este conservator.

Obiective:

 calmarea durerii,
 combaterea inflamatiei si tendinta in fibroza,
 refacerea troficitatii tesuturilor
 recuperarea functionalitatii umarului

 prevenirea trecerii spre o capsulită retractilă care să compromită

orice mobilizare, inclusiv mobilizarea pasivă ;

 recuperarea unei forţe musculare cât mai bune ;

 învăţarea unor mişcări compensatoare

Program kinetic:

- banda lipită de perete, abducție orizontală

- abducție orizontală umăr, flexie antebraț, se trage banda. Se face

rotație externă și se menține apoi abducție umăr, extensie coate și
revenire

- banda în mâini, izometrie: extensie, abducție, adducție

- DD greutate în mână, flexie cot. Se face extensie cot i abducție

orizontală umăr

STUDIU DE CAZ

68 ani, femeie, profesoară

Dureri ce se acutizează noaptea și la inițierea mișcării

Calcifierea la nivelul tendonului supraspinosului

Misșcări posibile flexie 20,abd 30, ext 20, rotație 20-30

Hipertensivă stabilă I
Formă de luecemie acum 20 ani, citostatice

Durere permanent

Durere la nivel umăr spre braț timp de 6 luni, la palpare durere în partea
naterioară și mijlocie. Lipom în zona supraspinosului

Ultrasunet, Inflamație

165 cm, 75kg

Testul neer- supraspinos, Maikland, Haukins,JObe, Yacum

Kineto:

 Bandă legată despalier rotație internă, externă

 Tehnici de decoaptare a umprului

HERNIE DE DISC CERVICALĂ

Definiție: Discul intervertebral are o structură complexă, fiind alcătuit

dintr-un nucleu pulpos şi un inel fibros. Nucleul pulpos este la interior, este ca
un gel care reţine apa şi el este elementul cheie care amortizează şocurile şi
permite mişcarea vertebrelor. Inelul fibros este dispus de jur imprejurul
nucleului pulpos şi are rolul de a-l ţine pe loc, în tensiune, ca un ligament
articular.

Hernia de disc cervicală înseamnă uzura şi deplasarea nucleului pulpos

către canalul medular, unde comprimă o rădăcină a unui nerv spinal.

Cele mai afectate discuri cervicale sunt C5 şi C6 datorită faptului că la nivelul

lor există cea mai mare mobilitate a coloanei cervicale.

Simptome:

În prima fază a bolii, cea în care există doar un disc uzat, degenerat, avem
dureri în zona cervicală însoţite contractură musculară care se poate extinde şi la
nivelul toracelui superior – omoplaţi. Acestea evoluează de obicei în pusee
declanşate de efort, frig, umezeală, drumuri lungi, etc, şi se remit în câteva zile
în condiţii de repaus şi tratament medicamentos. Pe măsură ce uzura discului
avansează, aceste episoade devin din ce în ce mai dese, mai grave şi mai
rezistente la tratament.
 În stadiul de hernie de disc constituită, manifestarea principală este
durerea la nivelul umărului şi pe mână, datorată compresiunii unei rădăcini
nervoase.

În afară de durere, suferinţa rădăcinii nervoase se poate manifesta şi prin

tulburări de sensibilitate (furnicături sau amorţeală) sau scăderea forţei
musculare pentru anumiţi muşchi.

Compresiunea măduvei cervicale (mielopatie) se manifestă prin scăderea forţei

musculare atât în muşchii mâinii cât şi la picior, cu scăderea capacităţii de efort
şi dificultăţi la mers; apar de asemenea tulburări de sensibilitate şi disfuncții
sfincteriene. Durerea este de obicei doar cervicală şi nu este foarte intensă.

Tratament:

Tratamentul în hernia de disc cervicală este gradual, pornindu-se de la

cele mai puţin invazive forme de tratament. În prima linie este repausul fizic în
puseele acute şi kinetoterapia între pusee, pentru tonifierea musculaturii
cervicale. Tot pentru durere se pot folosi cure scurte (7-10 zile) de
antiinflamatoare nesteroidiene (Diclofenac, Arcoxia, Celebrex, Aulin, Ketonal,
etc), decontracturante musculare (Mydocalm, Clorzoxazonă) şi analgezice
(Paracetamol, Algocalmin, Tramadol).

Fizioterapia este de asemenea utilă pentru controlul durerilor, în special

pentru durerea reziduală după un puseu acut. Deşi eficientă, fizioterapia poate
agrava simptomatologia după primele şedinţe, abia ulterior resimţindu-se
beneficiile.

Utilizarea unui guler cervical de tip Philadelphia sau Minerva poate

constitui un remediu pe perioade scurte de timp, deoarece imobilizează coloana
cervicală şi permite astfel retragerea inflamaţiei locale (a rădăcinii).

Ca şi metode minim-invazive de tratament care se pot încerca înainte de

operaţie există infiltraţiile epidurale cu antiinflamatorii (cortizol) efectuate sub
control radiologic şi procedurile intradiscale: nucleoplastia, ozonoterapia,
coblaţia, LASER-terapia, ozono-terapia, etc. Ele au o eficienţă redusă, fiind
utile într-o minoritate de cazuri, atunci când avem dureri intense dar o hernie
discală minimă.

Operaţia este metoda radicală de tratament a herniei de disc, practic

singura soluţie în formele avansate, mai ales atunci când s-a instalat mielopatia
(suferinţa măduvei).

Obiective:

 Calmarea durerii

 Tinifierea musculaturii cervicale

 Menținerea mobilității articulare

Program kinetic:

1. Împingeţi fruntea în palme, încordând muşchii gâtului.

2. Repetaţi de câteva ori această mişcare, menţinând preţ de 5-7 secunde;

3. Rotiţi capul uşor spre stânga, de opt ori, apoi uşor spre dreapta, tot de opt
ori, făcând pauze scurte la poziţia de mijloc. Acest exerciţiu îl puteţi
executa şi pentru poziţiile faţă-spate;

4. Coborâţi bărbia în piept cât de mult puteţi, după care rotiţi încet capul,
spre stânga de cinci ori, apoi spre dreapta, de tot atâtea ori. Puteţi repeta
exerciţiul de cinci ori;

5. Cu picioarele depărtate, ridicaţi umerii, menţinând poziţia timp de câteva

secunde, după care relaxaţi muşchii. Executaţi mişcări de rotire a
umerilor, mai întâi în sensul acelor de ceasornic, urmate de rotiri în sensul
invers acelor de ceasornic de câte cinci ori, fără pauză.

6. Aplecaţi capul lateral, pe rând, în stânga şi în dreapta, trăgând astfel

încât urechea să se apropie cât mai mult de umăr. Mişcarea trebuie
executată lent.

PROGRAMUL WILLIAMS
Kinetoterapia si implicit programul Williams cu cele trei faze ale sale
(I, II, III) vor fi orientate in functie de starea clinica a pacientului si
anume de perioada in care se afla:

– In perioada acuta cand durerile lombosacrate sunt intense, cu

sau fara iradiere, pacientul nu isi poate calma durerile nici intins in
pat si prezinta contractura musculara lombara.

– In perioada subacuta cand durerile au mai cedat , cele de

repaus au disparut, bolnavul se poate misca in pat fara dureri, se
poate deplasa prin camera, poate sa stea pe scauz un timp mai mult
sau mai putin limitat. Durerea este suportabila daca nu isi
mobilizeaza coloana.

– Perioada cronica in care pacientul isi poate mobiliza coloana,

durerile fiind moderate. In timpul mersului si a ortostatismului
durerile pot aparea dupa o perioada mai lunga de timp.

– Perioada de remisiune completa, cand pacientul nu mai are

simptome dar oricand se poate repeta un episod dureros.

In perioada acuta cele mai importante obiective sunt posturarea in

pozitii antalgice, relaxarea generala si a contracturii musculare
lombare. Nu se recomanda inceperea exercitiilor din programul
Williams in aceasta perioada.

In perioada subacuta se initiaza exercitiile Williams cu faza I a acestui

program pentru a asupliza trunchiul inferior, constand in exercitii de
remobilizare a coloanei lombare, basculari de bazin, intinderea
musculaturii paravertebrale.
Faza I Williams cuprinde urmatoarele exercitii care trebuie facute de
2 ori pe zi, de cate 3-5 ori fiecare exercitiu.

Exercitiul 1:- intins pe spate, genunchii indoiti si incet permitandu-le

sa ‘’cada’’ pe podea in pozitia intinsa, relaxat ; se repeta de 5 ori
( pentru promovarea flexibilitatii lombare si a ischiogambierilor-
musculatura posterioara a coapsei )

Exercitul 2:intins pe spate, se flecteaza si se extind genunchii.

Ex.ercitiul 3: -intins pe spate, flecteaza genunchii, apoi se aduc ambii

genunchi deasupra pieptului si cu ambele maini se trage de genunchi
spre piept, se mentine aceasta pozitie pana se numara la 10, apoi se
revine la pozitia de start cu picioarele intinse ; se repeta de 3 ori
( pentru promovarea flexibilitatii lombare si a ischiogambierilor )

Exercitiul 4: -intins pe spate cu picioarele pe podea, mainile unite in

spatele gatului, se ridica un genunchi cat se poate de aproape catre
piept ; se mentine pozitia cat se numara pana la 10 ; se revine in
pozitia neutra initiala si se repeta cu piciorul opus pana fiecare picior
a fost indoit de 5 ori ( pentru elasticitatea lombara, ischiogambieri,
iliopsoas, pentru a creste puterea musculaturii abdominale ).

Exercitiul 5: – intins pe spate cu mainile deasupra capului si cu

genunchii indoiti, se incearca lipirea zonei lombare de podea si in
acelasi timp se contracta musculatura abdominala ; se mentine
aceasta pozitie pana la 10 si se repeta de 5 ori ( pentru cresterea
puterii musculaturii abdominale superioare si inferioare

Exercitiul 6: -in sezut pe scaun cu mainile pe langa corp, aplecarea

capului intre genunchi, permitand mainilor sa ajunga pe podea ; se
mentine pozitia pana se numara la 3 ; se aduce corpul in pozitia
initiala ; se repeta de 5 ori ( pentru elasticitate lombara si a
ischiogambierilor, se creste forta musculaturii lombare inferioare )

Faza a II-a a programului Williams.

Exercitiile din faza a II a trebuie facute de 2 ori/zi timp de 4 luni ;

daca la sfarsitul acestei faze totul se desfasoara confortabil, se poate
trece la faza III.

Exercitiul. 7: – intins pe spate, se indoaie ambii genunchi, picioarele

sunt pe podea ; se roteaza bazinul si picioarele spre stanga si apoi
spre dreapta ; se repeta de 5 ori ( pentru promovarea elasticitatii
lombare si a ischiogambierilor )

Exercitiul.8: -pe spate cu ambele mebre inferioare intinse , se aduce

piciorul drept pe genunchiul stang ; se roteaza genunchiul flectat spre
dreapta si apoi spre stanga in masura confortului ; se repeta apoi cu
membrul inferior opus , de 5 ori de fiecare parte ( pentru elasticitatea
rotatoare a soldurilor )-
Exercitiul 9: intins pe spate, se ridica un picior deasupra podelei, se
mentine pana la 10, apoi se revine cu piciorul pe podea ; se repeta de
5 ori ( pentru cresterea fortei musculaturii abdominale

Exercitiul 10: in ortostatism: genuflexiuni cu mainile in sprijin pe

spatarul scaunului, spatele perfect drept, calcaiele raman pe sol.

Exercitiul 11 . in picioare tinand mainile pe un scaun/masa ;

genuflexiune cu revenire in pozitia initiala ( pentru cresterea fortei
musculaturii anterioare a coapsei-cvadriceps)

Exercitiul 12 : in picioare, relaxat prin inspir si expir amplu, se apleaca

in fata usor trunchiul din solduri, cu genunchii intinsi ; se incearca
atingerea podelei cu degetele mainilor ; se repeta de 5 ori ( pentru
elasticitatea lombara )

In perioada cronica se continua cresterea supletii lombare si

tonifierea musculaturii slabe, cresterea supletii lombare prin exercitii
de basculare a bazinului cu

Faza III a programului Williams

care cuprinde urmatoarele exercitii:

Exercitiul 13: – intins pe spate cu o perna sub cap, soldurile si

genunchii sunt flectati, picioarele pe podea, cu calcaiele destul de
apropiate de fese ; pacientul preseaza ferm lomba pe podea,
contractand muschii fesieri si abdominali .

Apoi este basculat bazinul prin ridicarea feselor de pe podea, dar cu

mentinerea contactului lombei aplatizate ; cea mai frecventa eroare
este reprezentata de ridicarea si a zonei lombare impreuna cu fesele,
crescand astfel curbura lombara si obtinand efectul contrar-
accentuarea durerii ; se efectueaza de 10 ori de 2 ori/zi, treptat
ajungandu-se la 20 de 2 ori/zi la cei peste 50 ani, respectiv 40 de 2
ori/zi la ceilalti .

Gradat dupa o perioada de timp, flexia soldurilor si a genunchilor

este redusa pana ajung sa fie intinse complet iar dupa 4 saptamani se
poate trece la exercitiile din picioare.

Exercitiul 14: – in picioare, cu spatele la perete si calcaiele la 25-30

cm de acesta ; se aplica sacrul si lomba aplatizate pe perete ; se
apropie treptat calcaiele de perete, mentinind contactul lombei cu
acesta

Exercitiul 15: decubit dorsal: se executa bicicleta, cu pelvisul mult

basculat inainte.

COXARTROZA Stadiul II secundară

Definiție: Coxartroza este artroza soldului. Boala artrozica

inseamna degenerarea cartilajului ce acopera extremitatile osoase din
articulatie, asociata sau nu cu alte modificari locale ale oaselor,
ligamentelor si membranei ce inveleste la interior articulatia (numita
sinoviala).
• Coxartroza secundara apare la pacienti mai tineri la care insa exista
factori de risc ce favorizeaza degradarea prematura a articulatiei soldului.

Simptome:

Durerea ce apare la nivelul articulatiei soldului in timpul mersului, la

urcat trepte sau alte activitati ce implica aceasta articulatie este principalul
simptom.

Durerea se poate resimti la nivelul fesei, coapsei sau chiar genunchiului.

In cazurile avansate durerea este prezenta si in repaus iar mersul devine
schiopatat.

Dimineata si la reluarea miscarii dupa o perioada de inactivitate se poate resimti

redoarea articulara (“intepenirea”) care dispare dupa cateva miscari.

Pacientul poate percepe uneori aparitia unor zgomote (pocnituri) in

timpul miscarilor (aceste zgomote sunt numite cracmente) iar in stadiile mai
avansate senzatia ca “se freaca os pe os”.

Mobilitatea articulatiei se reduce treptat astfel incat pacientul afectat nu

mai poate executa miscarile soldului cu aceeasi amplitudine, resimtind blocare
inainte de a putea efectua complet miscarea.

Tratament:

Tratamentul medicamentos specific poate face apel la mai multe grupe de

medicamente ce pot fi administrate sistemic sau topic. Administrarea de
medicamente antiinflamatorii si antialgice trebuie facuta cu mult discernamant
la bolnavii cu coxartroza.

Terapia sistemica:

analgetice uzuale de tipul acetaminofenului sunt folosite initial pentru

controlul durerii
 analgeticele opioide, tramadolul pot fi folosite pe perioade scurte de timp
in cazul durerilor articulare foarte mari, care nu au putut fi controlate prin alte
mijloace medicamentoase

medicatia patogenica – asa-numitele medicamente modificatoare de

structura (glucozaminofosfatul, condroitinsulfatul, diacerin, piascledin)
reprezinta teoretic medicatia ideala in artroza, singura capabila sa previna
distructiile articulare si sa refaca structura cartilajului. Deocamdata sunt
considerate doar suplimente nutritive.

Terapia intra-articulara: infiltratiile articulare cu preparate cortizonice

trebuie efectuate sub ghidaj fluoroscopic si cu mult discernamant datorita
pericolului unei necroze aseptice de cap femural

Terapia topica:

Capsaicina administrate sub forma de crema inhiba eliberarea de

substanta P la nivelul terminatiilor nervoase si poate diminua durerea articulara

Metil-salicilati

TRATAMENTUL FIZICAL-KINETIC

Tratamentul fizical-kinetic trebuie individualizat pentru fiecare bolnav in

parte si in permanenta adaptat la stadiul bolii.

ELECTROTERAPIA

Electroterapia pentru efectul antialgic, antiinflamator, de imbunatatire a

vascularizatiei si a troficitatii tisulare locale:

curent galvanic fie sub forma de galvanizare simpla, fie sub forma de
ionogalvanizare

curenti de joasa frecventa: CDD, TENS, C Trabert

 curenti de medie frecventa

laser

unde scurte cu impulsuri in dozaj atermic, microunde

ultrasunet

diapulse

TERMOTERAPIA

Termoterapia locala pentru controlul durerii si cresterii compliantei

tesuturilor moi in vederea instituirii programului de kinetoterapie

impachetari cu parafina , perna electrica aplicata de 1-3 ori pe zi

in cazul unei reactii inflamatorii locale se aplica comprese reci cu sulfat

de magneziu 60g/l; masaj local cu gheata repetat de mai multe ori in cursul
zilei;

MASAJ

Pentru efect antialgic, miorelaxant/tonifiant (in functie de manevrele

utilizate), de imbunatatire a vascularizatiei si biotrofic tisular local:

- pozitionarea bolnavului este deosebit de importanta deoarece

fiecare pozitie permite o mai buna abordare a diferitelor structuri
ce trebuie masate
- manevrele de masaj se adreseaza tuturor structurilor: piele, tesut
celular subcutanat, fascii, tendoane si muschi
- sedinta de masaj se incheie cu tractiuni manuale executate in axul
membrului inferior; se executa tractiuni si detractiuni corelate cu
ritmul respirator (favorizeaza circulatia si troficitatea locala)

Obiective:

 Disparitia sau ameliorarea durerii;

 Prevenirea, disparitia sau ameliorarea inflamatiei;
 Mentinerea sau ameliorarea stabilitatii si mobilitatii articulare;
 Mentinerea sau ameliorarea fortei si rezistentei musculare;
  Ameliorarea calitatii vietii
 Educatia pacientului si a familiei

Program kinetic:

Stadiul evoluat (SE) – dureri in repaus, redoare articulara in zona

amplitudinilor de utilizare curenta, atitudini vicioase corectabile pasiv sau
chiar activ.

1.Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie

Regula generală: în timpul forţării extensiei articulaţiei coxofemurale

genunchiul rămâne extins.

Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior opus flectat la maximum

(genunchiul cu coapsa pe piept); bascularea puternică a bazinului extinde ea
însăşi articulaţia afectată şi eventual asistentul accentueaza extensia. În
mobilizarea autopasivă, pacientul menţine cu mâinile genunchiul membrului
opus la piept, membrul afectat fiind întins pe un plan înclinat.

2. Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea ischiogambierilor

Pacientul în decubit dorsal, cu articulaţia coxofemurală flectată,

genunchiul aproape extins (poziţia genunchiului este importantă – nu trebuie
extins complet, ci atât cât intră în acţiune ischiogambierii); pacientul face
extensia coapsei, kinetoterapeutul contrând la nivelul talonului.

3. Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps.

Pacientul in asezat , cu membrele inferioare atarnand , la marginea

patului;se executa extensia genunchiului avand o greutate atarnand la nivelul
gleznei .

4. Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului triceps sural.

Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior întins şi glezna în flexie

dorsală; kinetoterapeutul prinde în mână călcâiul pe faţa lui posterioară şi se
opune încercărilor pacientului de a extinde piciorul. Deoarece nu există
rezistenţa pe degete sau antepicior, nu va intra în activitate decât tricepsul sural .

5. Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu.

Pacientul în decubit contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi

membrul afectat cu genunchiul flectat; pacientul execută abducţie în timp ce
kinetoterapeutul opune rezistanţă pe faţa laterală a genunchiului.

Terapie ocupationala va tine seama de evitarea ortostatismului; exercitii

pe bicicleta ergometrica prin pedalaj normal si retropedalaj; exercitii pe placa
prevazuta cu rotile;

Hidrokinetoterapie – avantajul descarcarii de greutate, efect usor sedativ,

miorelaxant: posturare pentru flexum – TFNP contractie-relaxare, mobilizari
pasive, active, reeducarea stabilitatii, echilibru si coordonare;

Metode complementare: baston, carje canadiene

Programul de exercitii kinetice stabilit in vedere recuperarii coxartrozei

este mult mai complex si implica stabilirea si urmarirea anumitor pasi in
functie de evolutia si patologia acesteia .De asemeni acesta trebuie sa se
desfasoare sub supravegherea unui specialist pentru a evita eventualele
complicatii si pentru ca recuperarea sa fie completa.

Gestionarea pe termen lung (inclusiv adaptarea mediului la domiciliu,

initierea unui program de recuperare ambulatorie sau la domiciliu, tratamentul
in statiune etc)

Este deosebit de important sa educam pacientul sa respecte regulile de

profilaxie secundara care alcatuiesc “igiena ortopedica” a soldului:

- Mentinerea unei greutati corporale normale

- Evitarea ortostatismului si a mersului prelungit pe jos
 - Evitarea mersului pe teren accidentat, urcatul/coboratul scarilor

Mersul cu sprijin in baston care se pune pe sol pe aceiasi linie cu piciorul

afectat; pentru SI si SE ca si pentru majoritatea cazurilor din SF – in mana
opusa; in cazuri severe din SF cu dureri si disfunctionalitate accentuate – in
mana homolaterala;

- Evitarea schiopatarii printr-un control volitional al mersului

- De cel putin doua ori pe zi – repaus postural la pat cu
coxofemuralele intinse
- Se vor prefera deplasarile pe bicicleta
- Se vor purta pantofi cu tocuri moi
- Corectarea inegalitatii membrelor inferioare (de la diferente de 2
cm in sus)
- Se va executa de cel putin 2 ori pe zi un program special de
gimnastica pentru sold compus din exercitii de mobilizare si
tonifiere musculara
- Sporturi premise: natatie, ciclism, schi, calorie

Lupus eritematos

Definiție: Lupusul eritematos este o boală autoimună în etiologia căreia

sunt implicaţi factori genetici , imunologici şi de mediu. Predispoziţia genetică
a fost demonstrată în numeroase cercetări.

S-au raportat numeroase cazuri familiale de lupus eritematos. De

asemenea, s-au evidenţiat anomalii imunologice (prezenţa unor anticorpi) de tip
lupus eritematos la unele rude asimptomatice ale bolnavilor diagnosticaţi cu
lupus.

Simptome:

Lupusul eritematos cronic este o formă de lupus în care pacientul prezintă

doar leziuni cutanate, are evoluţie cronică şi prognostic bun. Leziunile pot fi
localizate doar la nivelul feţei sau pot fi generalizate. În general, debutul are loc
la vârsta adultă (30-40 ani).

De obicei, boala este asimptomatică, rareori pacienţii acuză prurit sau durere
locală. Leziunile cutanate apar sub forma unor plăci eritematoase
telangiectazice, bine delimitate, acoperite de scuame aderente. Acestea prezintă
pe suprafaţa internă, dinspre piele, prelungiri keratozice care corespund
orificiilor foliculare ( aspect de “ limbă de pisica “ sau “spini “) .

În centrul leziunilor, în timp, apare atrofia cicatricială. 5% dintre pacienţi

prezintă o afectare a mucoaselor (hiperkeratoză ) eritem şi cicatrici pigmentate
la nivelul buzelor, zone eritematoase sau albicioase, ulcerative, pe mucoasa
bucală, limbă şi palat. 1-5% dintre pacienţii cu lupus eritematos cutanat pot
evolua spre lupus eritematos sistemic. 50 % dintre cazuri evoluează spre
remisiune completă. În cazul leziunilor generalizate, remisiunile sunt mai rare.

Lupusul eritematos sistemic – simptome

Simptomele lupusului eritematos sistemic pot evolua de la oboseală extremă și

dureri articulare, până la manifestări mai severe cu afectarea rinichilor, inimii,
celulelor sanguine sau a sistemului nervos.

Oboseala – este întâlnită la peste 90% din bolnavii cu lupus, variind de la

ușoară la extremă. Chiar dacă este întâlnită în forma ei ușoară, oboseala poate
împiedica pacientul să își îndeplinească activitățile zilnice obișnuite.

Durerile articulare – sunt resimțite de peste 95% dintre pacienții cu lupus.

Aproximativ 70% dintre aceștia observă că durerile musculare și articulare au
reprezentat primul simptom la debutul lupusului.

Probleme ale pielii – peste jumătate din numărul bolnavilor cu lupus au erupții
cutanate. Acest simptom este foarte util în diagnosticul lupusului. Pe lângă
erupțiile în fluture, care cuprinde pomeții și baza nasului, alte forme comune ale
manifestărilor cutanate ale lupusului sunt ulcerațiile pielii și petele roșii la
nivelul brațelor, mâinilor, feței, gâtului sau spatelui, ulcerații la nivelul gurii sau
a buzelor.

Simptome ale sistemului nervos – majoritatea pacienților prezintă simptome

ale sistemului nervos, precum dureri de cap sau pierderi ale memoriei.

Fotosensibilitatea, afecțiuni cardiace, probleme legate de sănătatea mintală,

febră, modificări ale greutății corporale, pierderea părului, adenomegalia sau
inflamația vaselor sanguine sunt alte simptome care apar în cazul lupusului
eritematos sistemic.

După evoluţia leziunilor, lupusul eritematos cronic se prezintă sub două forme:
  LE cronic fix (discoid) – leziuni bine delimitate, cu eritem, scuamă şi
atrofie cicatricială, care rămân la fel luni sau chiar ani.
 LE cronic centrifug- leziuni superficiale, predominant eritematoase, care
se localizează predominant pe faţă, pe ambii obraji, şi conferă aspectul
tipic de formă de fluture (vespertilio).

Tratament:

Tratamentul constă în aplicarea unui dermatocorticoid topic sau inhibator

de calcineurina (tacrolimus, pimecrolimus). Pentru leziuni superficiale se pot
administra injecţii cu corticoizi.

În tratamentul sistemic se poate opta pentru antimalarice (clorochin,

hidroxiclorochin) cu urmărirea eventualelor efecte oculare. Se va efectua un
control oftalmologic la iniţierea terapiei şi la o perioadă de 6 luni).

Se mai prescriu retinoizi (acitretin în cazul leziunilor hiperkeratozice),

corticoterapie generală (mai ales atunci când există o rezistenţă la antimalarice)
sau talidomida. În perioada însorită, datorită fotosensibilităţii crescute, pacienţii
trebuie să se ferească de razele directe ale soarelui, să utilizeze creme cu factor
de protecţie ridicat şi pălării cu boruri largi. Se mai poate administra un
supliment de betacaroten ( 75-250 mg/zi ) pentru efectul său antiactinic.

Obiective:

 controlul durerii
 ameliorarea fenomenelor inflamatorii articulare si periarticulare
 mentinerea amplitudinilor articulare functionale
 prevenirea deformarilor articulare si a atrofiilor muscular
 mentinerea fortei si amplitudinii de miscare
 educarea pacientului si a familiei
 adaptarea pacientului la limitarea stilului de viata impus de
aspectele disfunctionale severe

Program kinetic:

- 10 minute de bandă rulantă pe zi

- exerciții la stepper timp de 5 minute cu încărcare mică
- mers mult pe jos
- dimineața inainte de a se da jos din pat efectuarea triplei flexii
 - cicloergometru 5 minute, cu pauză de 30s și reluare, 3 serii pe zi(fără
încprcare)
- circumducția brațelor, 3x10
- flexii ale cotului cu greutăți mai mici de 0,5kg
- circumducții ale articulației pumnului. 3x10
- flexii, extensii, abducții, adducții ale degetelor
- din DD, flexii plantare și dorsal, 3x10
- 3x5 genoflexiuni cu pauză de 20s între ele

Sclerodermie

Definiție: Boală autoimună rara caracterizată printr-o scleroză progresivă a

dermului şi în unele cazuri a viscerelor. Sclerodermie localizată este o scleroză
care afecteaza dermul, în anumite cazuri ţesuturile subiacente (aponevroze şi
muşchi).

Afectarea musculoscheletală

Afectarea osoasă constă în apariţia resorbţiei, mai ales la nivelul falangei

distale, inducând acroosteoliza. Resorbţii osoase sunt descrise şi la nivelul
coastelor, mandibulei, radiusului şi ulnei.

Pacienţii pot acuza artralgii la nivelul articulaţiilor mici ale mâinilor, articulaţia
pumnului şi coatelor, însoţite de redoare matinală, limitarea mobilităţii
articulare fiind secundară îngroşării tegumentare.

Tipuri de Sclerodermie localizată :

- Sclerodermia în benzi sau striată formează benzi bine limitate de ţesut

scleros, tare şi indurat, de un alb sidefiu limitat de o fină margine
liliachie, amplasate mai ales pe membre, pe faţă şi pe pielea capului.
- Sclerodermia în picătura sau gutată caracterizata prin mici elemente
rotunjite, de un alb sidefiu, care afectează mai ales ceafa, gâtul, umerii
şi partea de sus a toracelui.
- Sclerodermia în plăci formează plăci cutanate, numite morfee, de
culoare şi de consistenţă identice cu cele ale leziunilor de sclerodermie
în benzi. Plăcile pot persista timp de mai mulţi ani.

Simptome:

Sclerodermia sistemică - asociază semnelor cutanate variabile, dar

caracterizate toate printr-o îngroşare indurată a tegumentului, manifestări
viscerale multiple.
 Prima manifestare este aproape întotdeauna un sindrom al lui Raynaud:
pe vreme rece, vasele sangvine care irigă degetele se contractă brusc; degetele
devin albe ca marmura, apoi violete, înainte de a reveni la culoarea lor normală.
Evoluţia se face apoi către două forme diferite, forma limitată sau forma difuză.

Forma limitată asociază sindromului lui Raynaud una sau mai multe alte
anomalii: sclerodactilia (sclerodermia degetelor) - pielea devine netedă, rigidă,
imposibil de ciupit, degetele iau o formă efilată şi se rigidizează treptat în flexie
ireductibilă; pe faţă, pe mâini şi pe picioare sunt amplasate telangiectazii
(dilatări ale micilor vase sangvine cutanate); calcinoza apare la nivelul mâinilor
şi picioarelor (mici mase dermice calcificate care favorizează ulceraţia pielii
subiacente); o afectare motorie a esofagului alterează motricitatea acestui organ
şi antrenează o disfagie (jenă la înghiţit). Ansamblul acestor tulburări este
denumit uneori C.R.E.S.T.-sindrom (abreviere anglo-saxonă de la calcinoză,
Raynaud, atingere esofagiană, sclerodactilie, telangiectazie). Prognosticul este
destul de favorabil, dar este posibilă o trecere spre forma difuză.

Forma difuză se caracterizează prin extinderea sclerodermiei la unul sau

mai multe viscere, în principal rinichii, ceea ce antrenează în două cazuri din
trei o hipertensiune arterială cu prognostic sever. Această formă atinge şi peri-
cardul şi,mai rar,miocardul, plămânii (fibroză interstiţială care stânjeneşte
respiraţia) şi tubul digestiv, cu esofagită şi malabsorbţie a alimentelor. Această
formă este gravă, dar evoluţia sa poate să se stabilizeze după câţiva ani.

Tratamentul este cel al simptomelor şi în consecinţă adaptat fiecărui caz:

inhibitori calcici împotriva sindromului Raynaud şi a sclerodactiliei; inhibitori
ai enzimei de conversie împotriva hipertensiunii; regim alimentar adaptat,
pansamente digestive, antihistaminice sau cure de antibiotice (tetracicline)
împotriva tulburărilor digestive.

Independent de simptome, sunt prescrişi corticosteroizii pe durate

îndelungate. Acest tratament are o oarecare eficacitate parţială şi variabilă de la
un bolnav la altul.

Tratament:

Tratamentul este destul de puţin eficace si foloseste corticosteroizi locali

sau tratamente pe cale generală vizând lupta împotriva sclerozei (vitamină E,
extracte de ulei de avocado, corticosteroizi în formele extensive). O reeducare
activă (kineziterapie) este necesară în caz de sechele funcţionale (retracţii
musculare, întârziere de creştere) ocazionate de leziunile aponevrotice şi
musculare.

Tratamentul non-farmacologic: Aplicarea unor măsuri generale mai ales

în scop de prevenţie pentru pacienţii cu fenomen Raynaud:

- educaţia pacienţilor;

- evitarea expunerii la frig;

- protejarea extremităţilor prin îmbrăcăminte adecvată, purtarea de

mănuşi în anotimpul rece;

- evitarea fumatului;

- evitarea stresului emoţional;

- evitarea infecţiilor;

- evitarea unor medicamente precum: simpatomimetice, medicamentele

antimigrenoase (agoniştii de serotonină), β−blocante (propranolol),
anticoncepţionale.

Obiective:

 obţinerea vasodilataţiei;
 remiterea inflamaţiei în stadiile precoce;
 întârzierea apariţiei complicaţiilor secundare procesului fibrotic,
recunoaşterea precoce a acestora şi evaluarea severităţii lor;
 monitorizarea periodică pentru evaluarea progresiei bolii, a
activităţii acesteia şi răspunsul la tratament.

Program kinetic:

Exerciții de stretching - funcția mȃinilor poate fi pǎstratǎ cu ajutorul

exercițiilor de stretching ȋn care pacinții ȋși ȋnchid și deschid punmul, unori
chiar și ȋn apǎ.

Exerciții de ȋntǎrire a musculaturii – Ridicarea brațelor sau a picioarelor

duce la consolidarea muscularǎ și poate fi considerat începutul programului.
Este important să se realizeze exerciții cu toate articulațiile, atât superioare și
inferioare.
 Fandǎri ȋnainte – pacientul păstreazǎ coatele drepte și ȋși ȋndoaie
genunchii. Acesta rotește palmele spre corp și ridică ambele brațe, într-un arc
lent, print-o mișcare largǎ. Încet revine la poziția inițială și se relaxeazǎ timp
de 10 secunde.

Exerciții pentru mobilitatea degetelor - ȋncercați sǎ atingeți degetele de la

mȃini şi de degetele de la picioare.

Dermatomiozită

Definiție: Boală inflamatorie rară, a pielii şi a muşchilor striaţi.

Termenul de miozită se definește drept o inflamație a unui mușchi striat.

Dermatomiozita poate afecta și articulațiile , împreună sau nu cu organele
interne (cord, plămâni, esofag). Cauza exactă a dermatomiozitei nu este
cunoscută (boală idiopatică), dar are multe caracteristici ce aparțin bolilor
autoimune. Termenul de autoimun se referă la faptul că nu mai sunt
recunoscute celulele self, generând astfel o luptă imună împotriva propriilor
celule. Dermatomiozita are o incidență de 1,16-19 cazuri/milion/an, cu un vârf
de incidența între 10-15 ani și 45-60 de ani, înclinând spre o frecvență mai
mare în rândul femeilor.

Simpotme:

Ca si prim semn, pielea este afectata de placarde roz-violacee uniforme

(roseata) care apar pe pleoape şi se întinde simetric pe faţă, apoi pe braţe, pe
mâini şi pe membrele inferioare ce pot fi insotite de senzatia de caldura sau
arsura. Este posibil aparitia unui edem al feţei şi al rădăcinilor membrelor.

Al doilea semn al bolii consta in diminuarea forţei musculare (îndeosebi

rădăcina membrelor). La copil, boala poate sa cauzeze o calcinoză (prezenţa
depozitelor de calciu în ţesuturile moi) şi o întârziere a creşterii din cauza
atingerii musculare.

Tratament:
 Tratamentul de prima linie este Prednisonul (corticosteroid), oral,
pentru cel puțin 2-4săptămâni, apoi gradual scăzut până la doza cea mai
mică eficientă pentru a limita efectele secundare. Metilprednisolon se
poate folosi în cazuri severe, intravenos. Pentru tratamentul miozitei, la
corticosteroizi se asociază imunosupresive (Azatioprina, Metotrexat) cu
monitorizarea hemogramei și a enzimelor hepatice. Ciclofosfamida este
un agent rezervat cazurilor severe, din cauza efectelor secundare multiple.
Studiile au dovedit beneficiul administrării de imunoglobuline intravenos,
iar dacă terapia convențională este ineficientă, se poate administra
Rituximab.

Obiective:

 Prevenirea dezvoltării contracturilor musculare

 Prevenirea atrofiilor musculare
 Scăderea inflamației și a durerii
 Creșterea elasticității fibrei musculare
 Creșterea forței și rezistenței musculare
 Cresterea coordonării și a echilibrului
 Menținerea mobilității articulare
 Menținerea fluxului sanguine în parametric normali
 Menținerea respirației în parametri normali

Program kinetic:

- Mobilizări pasive, pasivo-active, active simple și active cu rezistență

- Covor rulant 10 minute pe zi
- Circumducții umăr 3x10 cu pauză de 10s
- Izometrie flexori și extensori antebraț(ex: lipirea palmelor și
împingerea uneia în alta)
- Genoflexiuni 3x10(pauză 10s) cu menținere 4-5s în poziția gambă-
coapsă 90 grade
- Din DD flexii ale șoldului cu săculeți de nisip prinse de gambă, 3x10,
pauză 10 s
- Flexii cot cu greutăți de 0,5kg , 3x10, pauză 10s

GUTĂ
 Definiție: Atacul de gută are loc atunci când microcristalele de urat
interacţionează cu celulele sistemului imun determinând un răspuns inflamator.
Celula inflamatorie predominantă atât în lichidul sinovial cât şi în membrana
sinovială este neutrofilul.

Suprasaturaţia lichidului sinovial cu acid uric determină organizarea

acestuia sub formă de microcristale, care în funcţie de mărime, proteinele
absorbite pe suprafaţă, mediul citokinic local pot determina iniţierea răspunsului
inflamator. Atacul de gută este autolimitat (durează 7-10 zile în absenţa
tratamentului antiinflamator) datorită transformării monocitelor în macrofage
după fagocitoza microcristalelor de urat cu schimbarea tipului de citokine
secretate spre un pattern non-inflamator.

Simptome:

Simptomele gutei sunt acute, bruste, de cele mai multe ori se manifesta
noaptea. Astfel, noaptea pacientul isi simte picioarele umflate si extrem de
sensibile la durere, iar atingerile, oricat ar fi de usoare, sunt dureroase.

Acestea sunt semne ale instalarii bolii sau a unei forme de artrita a gutei,
caracterizata prin durere puternica si brusca, ce apare la nivelul articulatiilor,
fiind uneori insotita si de inrosirea picioarelor.

De regula, guta afecteaza articulatia de la degetul mare al piciorului, dar

poate sa apara si la glezna, maini si la incheieturi. Netratata, durerea poate
persista zece zile, disparand ulterior.

Tratament:

Acesta are ca obiectiv central reducerea simptomatologiei. Ulterior este

importanta prevenirea progresiei bolii si reducerea depunerilor de acid uric in
sistemul colector renal.

Pentru diminuarea durerii, edemului, rosetii si caldurii locale (inflamatie),

caracteristice atacului de guta, se recomanda administrarea de:

- antiinflamatorii nonsteroidiene (AINS), precum ibuprofenul, naproxenul

sau indometacinul. Este recomandata evitarea aspirinei pentru ca aceasta poate
schimba brusc nivelurile acidului uric si poate agrava simptomele.
 - colchicina

- corticosteroizi

- ACTH

Pentru prevenirea atacurilor recurente de guta se pot administra anumite

medicamente care scad concentratia acidului uric in sange:

- agenti care grabesc eliminarea renala a acidului uric

- allopurinol, care scade productia acidului uric endogen (la nivelul

organismului)

- colchicina, este deseori prescrisa de medicul specialist pentru a prevenii

recurentele in prima luna de tratament.

● in atacul acut

- repaus al articulatiilor afectate

- tratament medicamentos: - colchicina ( 0,5 mg/ora pana la maxim 5-6

mg )

- AINS

- infiltratii locale cu corticoizi si xilina

- antalgice

- tratament de recuperare: - electroterapie antalgica (bai galvanice , curent

diadinamic,

Trabert,

TENS, curenti interferentiali), ultrasunet

- hidroterapie: comprese reci

● in perioada cronica

- tratament medicamentos :-Allopurinol cp( 100-800 mg/24 ore,doza

medie 300 mg/zi)

- AINS

- analgezice
 - tratament de recuperare : - electroterapie antalgica (bai galvanice ,
curent

diadinamic,Trabert,

TENS, curenti interferentiali

- masaj manual sedativ si decontracturant

- kinetoterapie : cresterea mobilitatii la nivelul articulatiilor

afectate prin tonifierea musculaturii flexoare – extensoare

Obiective:

 reducerea simptomatologiei (un obiectiv esential al tratamentului

initial al atacului de guta)
 prevenirea progresiei bolii si reducerea depunerilor de urați în
medula renală sau a cristalelor de acid uric în sistemul colector
renal (care pot produce litiaza renala sau nefropatia urica acuta).
 Scăderea în greutate

 Combaterea durerii si inflamatiei;

 Menţinerea sau recuperarea mobilitatii si stabilitatii articulare;
 Menţinerea sau cresterea fortei si rezistentei musculare

Program kinetic:

Gimnastica medicală-

execrcitii analitice şi sintetice urmărind influentarea generală a

organismului

- mobilizari passive, pasivo-active si active la nivelul articuatiilor

degetelor si pumnului, coatelor si umarului, gleznei, genunchiului si sldului

- exercitii cu obiecte portative usoare

- terapie ocupațională

- gimnastica operatorie
 - gimnastica abdominal

- masaj local şi partial

- manevre circulare de efleuraj cu efect calmant, relaxant

- jocuri sportive, în special cele cu mingea etc.

- este necesara in special în puseul acut al bolii utilizandu-se diferite

mijloace kinetice cum ar fi posturari si imobilizari, pentru evitarea aparitiei
deformator (asemanatoare cu cele utilizate in PR)

- tot in stadiul acut putem utilize contractile izometrice pentru coservarea

fortei muscular

- pe masura ce puseul acut cedeaza putem initia:

mobilizari pasive, respectandu-se pragul dureros,
tehnici hold-relax, mobilizari pasivo-active si autopasive

- genoflexiuni

- cu 2 gantere de greutate medie in maine, se executa flexia coapsei spre

gamba pana cand coapsa este paralela cu solul, apoi se revine la pozitia initiala-
fandarile:

- sunt pornite în acelaşi mod, dar în loc de îndoire jos face un pas înainte
păstrând în acelaşi timp părţea superioara a corpului vertical, ambii genunchi in
flexie pana coapsa face un unghi de 90 de gade cu gamba,la ambele picioare;
apoi se executa un pas inapoi si schimbam piciorul

- stretching

HALUX VALGUS

Definiție: Hallux-valgus-ul face parte din tulburarile de statica ale

antepiciorului. Hallux-valgus-ul („mont”) reprezinta proeminenta capului
metatarsian (osul de la baza degetului mare), prin deplasarea sa mediala
catre interiorul piciorului. In nici un caz nu poate fi vorba despre un os
sau cartilaj nou aparut, asa cum inca se mai considera.

Simptome:

-deformarea progresiva a antepiciorului si a incaltamintei:

proeminenta capului metatarsian si deplasarea halucelui in valgus,
aspectul estetic „dizgratios” al piciorului;

- dureri importante in repaus sau la efort (mers);

- deformatii asociate: grifa digitala, „montul croitorului”,

metatarsalgii. deseori doar unul dintre aceste simptome poate fi motiv de
ingrijorare si deci, de consultatie;

- hiperkeratoza („batatura”) reprezinta un simptom al tulburarilor

de statica si un foarte fin indicator al hiperpresiunilor plantare;

- inflamatia pielii din vecinatatea „montului”, mergand pana la

bursite si chiar infectii grave, provocate de acelasi conflict mecanic cu
incaltamintea.

Tratamentul trebuie sa redea pacientei increderea in sine, prin

reconstruirea unui picior armonios estetic si functional, nedureros si
capabil sa suporte activitatile cotidiene.

Obiective: Tratamentul trebuie sa redea pacientei increderea in

sine, prin reconstruirea unui picior armonios estetic si functional,
nedureros si capabil sa suporte activitatile cotidiene