Sunteți pe pagina 1din 28

CAPITOLUL 1

AMBALAREA PRODUSELOR ALIMENTARE

1.1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND AMBALAREA

Produsele alimentare pentru a putea fi conservate şi comercializate trebuie să fie ambalate în


diverse tipuri de ambalaje care au rolul de a le proteja de factorii externi şi care facilitează
transportul şi manipularea acestora.
Tipul şi design-ul materialelor de ambalare trebuie să asigure o protecţie adecvată pentru
produsele alimentare, să reducă la minim riscurile de contaminare, să prevină deteriorarea şi să
permită etichetarea adecvată. Necesitatea ambalării produselor alimentare în vederea conservării a
apărut încă din cele mai vechi timpuri și a devenit interes major în momentul în care au început să
se facă deplasări masive de oameni, în special când se deplasau armate la distanțe mari de baza de
aprovizionare cu alimente.
Încă de la începutul secolului al XIX-lea, Napoleon Bonaparte a avut nevoie pentru armata
sa, de mari cantități de alimente care să fie transportate la distanțe mari și care să fie conservate
perioade lungi de timp. În vederea asigurării de alimente pentru armatele sale au fost căutate metode
de ambalare și conservare a acestora.
Astfel, s-a oferit un premiu de 12000 franci pentru cel care va găsi o metodă de conservare
corespunzătoare. Nicolas Appert a pus la punct o metodă de conservare a produselor alimentare
ambalate în recipiente închise și apoi supuse unor temperaturi înalte, tehnică ce determină păstrarea
alimentelor respective o perioadă mai mare de timp în condiții naturale de mediu.
Procedeul a fost numit apertizare, iar mai târziu, Pasteur a perfecţionat această tehnică,
devenind o metodă de pasteurizare.
În ultimele decenii ambalajele s-au diversificat mult, atât din punctul de vedere al
materialelor din care acestea sunt confecţionate, cât şi din punct de vedere funcţional. Materialele
de ambalare sau gazele inerte (acolo unde sunt folosite), trebuie să nu fie toxice, să nu constituie un
pericol pentru siguranţa alimentelor şi să menţină produsele alimentare corespunzătoare pentru
consumul uman, în condiţiile stabilite de depozitare şi utilizare.
Încă din 1966, P. Pain, citat de Constanţa Pâslaru şi col. (1996) spunea că ambalajul este o
artă, ştiinţă şi tehnologie în domeniul pregătirii produselor pentru transport şi vânzare. Ambalajul
este un sistem care însoţeşte produsul în toate etapele existenţei sale, de la producător la consumator
(Pâslaru C. şi col., 1996).
Odată cu dezvoltarea și diversificarea producției de bunuri, concomitent cu dezvoltarea
comerțului, are loc diversificarea și dezvoltarea activităților de ambalare și implicit a producției
de ambalaje.
La nivelul întregii planete, se consideră că aproximativ 99% din producția de mărfuri se
tranzacționează în stare ambalată.
Ambalajul este un sistem fizico-chimic complex, cu funcții multiple, care asigură
menținerea sau, în unele cazuri, ameliorarea calității produsului căruia îi este destinat. Ambalajul
favorizează identificarea produsului, înlesnind atragerea de cumpărători potențiali.
-9-
Din punct de vedere comercial, ambalajul permite asigurarea în cele mai bune condiții a
manevrării, conservării, depozitării și transportului produselor. În Petit Robert (1989), se descrie
ambalajul ca fiind un "înveliș din materiale și forme diferite în care se ambalează un produs
pentru transport sau vânzare".

1.2. IMPORTANŢA AMBALĂRII

Ambalarea produselor alimentare este importantă pentru toate verigile lanţului alimentar şi
pentru toţi participanţii la circuitul tehnico-economic, aspect demonstrat de frecvenţa de înnoire a
ambalajului care este mai mare decât cea de înnoire a produselor alimentare. Această tendinţă se
explică prin impactul pe care îl are ambalajul asupra consumatorului la luarea deciziei de
achiziţionare a produsului.
Indiferent de natura lor, produsele alimentare suferă modificări fizico-chimice mai mult sau
mai puţin evidente în funcţie de:
 tipul de ambalaj;
 perioada şi temperatura de depozitare;
 termenul de valabilitate.
Alegerea sistemului corespunzător de ambalare a unui produs şi selectarea materialelor
necesare pentru confecţionarea acestora nu se poate face fără a se lua în considerare conexiunea mai
multor factori cum sunt: necesitatea protejării alimentului, menţinerea integrităţii acestuia,
interacţiunile dintre aliment şi mediul de ambalare, dintre mediul de ambalare şi materialele de
ambalare, dintre ambalaj şi mediul exterior.
Ambalajul era iniţial un produs auxiliar în industria alimentară, iar acum a devenit un produs
industrial ce reprezintă un tot unitar de componente interconectate, un set organizat de cunoştinţe şi
concepţii, un mod ordonat de acţiune, vizând în ansamblu realizarea optimă a unor obiective
economice specifice.
Pentru ambalarea produselor alimentare este necesar să se analizeze reacţiile dintre
materialele de ambalare şi produsul alimentar, deoarece, prin reacţiile chimice ce intervin,
materialele utilizate pot influenţa schimbarea compoziţiei alimentului sau pot determina o
contaminare chimică ori microbiologică a produselor alimentare.
Pentru prevenirea acestor fenomene nedorite, materialele de ambalare sunt studiate şi
selectate astfel încât să nu influenţeze negativ compoziţia şi caracteristicile organoleptice ale
produselor alimentare, şi mai ales să nu reprezinte sursă de contaminare chimică sau
microbiologică.
Un ambalaj optim trebuie să protejeze bine produsul, să fie uşor şi ieftin, iar caracteristicile
sale tehnice trebuie să faciliteze operaţiile de manipulare, transport şi depozitare, iar pe de altă
parte, prin modul în care este conceput, să reprezinte un instrument eficient de marketing.

- 10 -
1.3. AMBALAREA ALIMENTELOR

Definiţie: Ambalarea este procedeul prin care se asigură cu ajutorul ambalajelor, protecţie
temporară produselor alimentare. Ambalarea reprezintă o etapă importantă în procesul de
fabricare/conservare a alimentelor. Succesul metodelor de conservare este determinat de modul în
care se realizează ambalarea, în vederea asigurării menţinerii proprietăţilor produselor alimentare şi
pentru mărirea termenului de valabilitate.
Ambalarea se poate efectua pentru:
 produse procesate, gata de consum (salamuri, biscuiţi etc.);
 produse neprocesate sau materii prime (carne, făină etc.).

1.3.1. OBIECTIVELE AMBALĂRII

Ambalarea produselor alimentare are în vedere o serie de obiective:


 să menţină parametri privind siguranţa alimentelor pe toată durata de valabilitate a
produselor ambalate;
 să asigure protecţia alimentelor împotriva factorilor nocivi din mediu (vapori, apă, gaze
etc.);
 să protejeze mediul (denaturarea corespunzătoare a unor deşeuri, reciclarea unor
ambalaje refolosibile);
 să asigure protecţia alimentelor faţă de rozătoare, insecte, microorganisme, pe toată
durata de valabilitate a produselor alimentare;
 forma obţinută după ambalare să fie regulată, astfel încât să poată fi depozitate prin
stivuire/suprapunere;
 mărimea şi grafica să atragă consumatorul.

Considerând că etichetarea şi eticheta unui ambalaj fac parte intrinsecă din procesul de
ambalare şi respectiv din ambalaj, atunci rolul complex și multifuncțional al ambalajelor se exprimă
prin următoarele funcţii principale:
 prezentarea caracteristicilor şi compoziţiei produsului, vizând în mod fundamental
consumatorul, prin aceasta realizându-se corecta şi necesara informare a acestuia;
 protejarea produsului faţă de efectele negative pe care le-ar putea produce factorii externi
sau interni asupra produsului, cum ar fi factorii mecanici, microbiologici, biochimici,
fizici;
 conservarea produsului alimentar perisabil, asigurându-i acestuia durata acceptabilă de
valabilitate în interiorul căreia caracteristicile nutritive, de inocuitate, comerciale etc., se
păstrează între limitele impuse de legislaţie, standarde, norme sau convenţii;
 asigurarea şi facilitarea vânzării produsului către utilizatori sau consumatori;
 reducerea pierderilor în greutate, a deteriorărilor şi a deprecierilor produselor;
 creşterea valorii comerciale a produselor.
Tehnologia de ambalare, materialele de ambalare şi ambalajele au evoluat într-o dinamică
accentuată în ultimele decenii, asigurându-se astfel ambalajului un rol funcţional şi de expresie
complex.

- 11 -
1.4. DESCRIEREA AMBALAJULUI

Definiţie: ambalajul reprezintă totalitatea elementelor care acoperă sau învelesc un produs
sau un ansamblu de produse, cu scopul de a le asigura protecţia pe parcursul manipulării,
transportului, depozitării şi comercializării, până la consumator, pe toată perioada termenului de
valabilitate a produsului alimentar.
Ambalajul este un sistem fizico-chimic care beneficiază de un complex de funcţii ce asigură
menţinerea sau uneori ameliorarea calităţii produsului căruia îi este destinat, favorizând
identificarea acestuia, atrăgând potenţiali cumpărători, pe care îi informează cu privire la cum să
folosească sau să păstreze produsul şi cum să protejeze mediul înconjurător de poluarea produsă de
ambalajele uzate sau de substanțele de descompunere ale acestora (Pâslaru C. şi col., 1996).
Preambalarea este o operațiune de ambalare în unități de desfacere mai mici și bine
determinate ca mărime. Aceasta se efectuează în magazinele de desfacere, la locul de sortare a
produselor sau înainte de vânzare, cu scopul de a facilita o vânzare mai rapidă a produselor
alimentare.
Material de ambalare = materialul din care este confecţionat ambalajul propriu-zis şi
accesoriile.
Accesorii = totalitatea elementelor care completează sau preiau o parte din funcţiile
ambalajelor: imobilizare, amortizare şocuri, închidere etc.
Produsul ambalat = unitatea formată dintre produsul alimentar şi ambalajul primar utilizat.

1.5. CONDIȚII GENERALE PENTRU AMBALAJE

Dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialele de ambalare şi împachetare,


se pot enumera:
 materialele de ambalare şi împachetare trebuie avizate sanitar;
 materialul de ambalare trebuie să fie adecvat pentru scopul în care este folosit. Spre
exemplu, în cazul ambalării cărnii şi a produselor din carne, caserolele sau cutiile de
carton trebuie să aibă un strat interior protector sau alte mijloace de protecţie a cărnii.
Acest strat interior nu este necesar dacă produsele sunt ambalate individual;
 materialele de împachetare reutilizabile trebuie să fie rezistente la dezinfectante şi la
coroziune;
 materialele de ambalare şi împachetare trebuie nu numai să asigure protecţia, ci şi să
menţină caracteristicile alimentelor;
 unităţile de industrie alimentară trebuie să deţină un spaţiu special amenajat pentru
depozitarea materialelor de ambalare;
 materialele de ambalare şi de împachetare reutilizabile trebuie să fie durabile şi uşor de
igienizat, să nu aibă unghiuri ascuțite sau zone greu accesibile pentru realizarea
acțiunilor de igienizare.

Alimentele neprotejate sau ambalate necorespunzător vor fi expuse pe de o parte deteriorării


fizice, iar pe de altă parte contaminării din punct de vedere microbiologic. Folosirea unor materiale
de ambalare confecţionate din materiale necorespunzătoare poate conduce la o contaminare chimică

- 12 -
a alimentelor. Igiena spaţiilor de depozitare şi a celor în care se realizează reconstituirea
ambalajelor (formarea cutiilor pliate), precum şi starea de curăţenie a personalului implicat în
această activitate poate duce la contaminarea materialelor de ambalare şi implicit a alimentelor.
În acest context, este necesară stabilirea unor proceduri pentru a preveni sau reduce la
minim riscurile de contaminare care pot influenţa ambalajele utilizate în industria alimentară.
Dintre diferitele tipuri de accidente care pot atrage după sine contaminarea alimentelor din
cauza utilizării materialelor de ambalare care nu au îndeplinit condiţiile descrise anterior, se pot
enumera:
 materialele de ambalare de calitate necorespunzătoare se pot rupe şi pot expune alimentele
unor riscuri de contaminare;
 materialele de ambalare pot conţine substanţe chimice care să contamineze alimentele;
 condiţiile inadecvate de depozitare pot cauza deteriorarea ambalajelor şi contaminarea cu
murdărie sau prin intermediul dăunătorilor;
 ambalajele din carton se pot contamina microbiologic şi se pot transforma într-o sursă de
praf și fragmente de hârtie;
 igienizarea necorespunzătoare a recipientelor refolosibile (ex: containere, navete) poate
cauza contaminare încrucişată între diferitele şarje de produse, între materii prime și produse
finite etc.;
 anumite tipuri de ambalare şi anume ambalarea în atmosferă modificată, folosind diferite
concentraţii de oxigen (O2), dioxid de carbon (CO2) şi azot (N2), poate ţine sub control
procesele de alterare.

1.6. CLASIFICAREA AMBALAJELOR

Clasificarea ambalajelor se poate face în funcție de mai multe scopuri sau criterii. În funcție
de locul sau raportul ambalajului față de produsul alimentar ambalat, se poate face următoarea
clasificare:

 Ambalaj primar = materialul care vine în contact direct cu produsul alimentar, asigură
protecţie şi este achiziţionat odată cu produsul (sticla, punga de hârtie, cutia de conservă
etc.);

 Ambalaj secundar = ambalajul care grupează mai multe ambalaje primare, în vederea
uşurării depozitării şi transportului. Poate fi conceput ca vânzarea cu amănuntul să se
facă direct din acestea: navete, cutii de carton etc.

 Ambalaj terţiar = grupează mai multe ambalaje secundare (paletul pe care sunt
depozitate materialele de ambalare secundare învelite în folie contractibilă);

 Ambalaj cuaternar = un container în care sunt depozitate ambalaje terţiare, în vederea


transportului pe distanţe lungi. Pot asigura un microclimat corespunzător în interiorul
recipientului, în funcţie de tipul de ambalaj (pot fi izoterme). Acestea se pot transporta
cu trenul, vaporul sau cu tirul și pot fi dotate cu sistem de răcire sau de dezumidificare a

- 13 -
aerului pentru menținerea pe timpul transportului și/sau depozitării a condițiilor de
mediu recomandate de producător.

Clasificarea materialelor de ambalare în funcţie de durata de utilizare:


 Ambalaj refolosibil = ambalaj supus restituirii şi reutilizării (sticle, navete);
 Ambalaj nerefolosibil = de unică folosinţă, de tip “pierdut”, utilizabil o singură dată;
 Ambalaj inventar = refolosibil, supus restituirii către o anumită entitate organizatorică
(personalizate).

Clasificarea materialelor de ambalare în funcţie de scopul pentru care au fost create:


 Ambalaje de transport – secundar, terţiar și cuaternar;
 Ambalaje de desfacere – deseori ambalajul primar, mai rar ambalajul secundar.

Clasificarea materialelor de ambalare după modul în care îşi menţin forma când conţin
produse, ambalajele se pot clasifica astfel:
 Ambalaje rigide care nu îşi schimbă forma când sunt umplute cu produse;
 Ambalaje flexibile care îşi schimbă forma, urmărind forma produsului.

Clasificarea materialelor de ambalare după modul cum comunică cu exteriorul după


umplere:
 Ambalaje deschise care nu sunt prevăzute cu capac, iar conținutul poate comunica cu
exteriorul (lădițe, caserole etc.);
 Ambalaje etanşe care se închid după introducerea produselor alimentare în vederea
păstrării și care nu permit contactul produsului cu mediul exterior, asigurând o bună
izolare a acestora.

1.7. OPERAȚII DE AMBALARE

Operațiile necesare realizării ambalării sunt: operații principale și operații secundare.


Operaţiile principale de ambalare sunt reprezentate de dozarea şi împachetarea produsului, urmate
de închiderea ambalajului.
Operaţiile auxiliare de ambalare sunt reprezentate de pregătirea produselor alimentare,
pregătirea materialelor de ambalare, precum etichetarea şi marcarea. Ambalarea automată include
toate operaţiile de ambalare, acestea fiind efectuate cu ajutorul maşinilor sau a echipamentelor de
ambalare.

- 14 -
1.8. MODALITĂŢI DE REALIZARE A AMBALĂRII

Ambalarea poate fi efectuată în mai multe moduri:

 Ambalare automată – toate operaţiile de ambalare sunt efectuate de maşini de ambalare;


 Ambalare la bucată – fiecare unitate de produs este ambalată separat;
 Ambalare colectivă – mai multe unităţi de produs sunt puse în acelaşi ambalaj primar
(napolitane, pulpe pui etc.);
 Ambalare porţionată – într-un ambalaj se adaugă o singură doză de produs care se consumă
odată;
 Ambalare gravimetrică – doza de produs ambalat se stabileşte în funcţie de masa acestuia;
 Ambalare volumetrică - doza de produs ambalat se stabileşte în funcţie volumul acestuia;
 Ambalare în atmosferă controlată – utilizarea unor gaze prin care sunt ținute sub control
procesele biochimice din produs.

3.1.1. STICLA

Sticla este un material anorganic folosit la confecţionarea ambalajelor destinate produselor


alimentare lichide şi păstoase. Ambalajele de sticlă sunt utilizate sub formă de butelii de sticlă sau
borcane de diverse forme, culori și mărimi (Figura 3.1.).

Figura 3.1. – Borcane din sticlă ambalate sub formă de palet

Ca aspect, sticla este un material amorf, transparent, divers colorat, insolubil în apă. Se
obține prin topirea la 1500oC a unor materii bogate în siliciu (nisip, cuartz, silex), împreună cu
- 15 -
carbonat de sodiu sau potasiu și materiale auxiliare. Ca materiale auxiliare se folosesc oxizii de
magneziu, aluminiu, plumb, zinc, bariu, bor, potasiu, litiu, fier, crom și nichel, adăugate separat sau
în amestec, ceea ce conferă sticlei însușiri speciale: culoare, rezistență sporită la acțiunea acizilor
etc.
Recipientele din sticlă au fost utilizate de-a lungul timpului datorită aspectului economic,
dar în special datorită factorilor psihologici, deoarece sticla dă senzația de curat, neutru și
impermeabil, garantând astfel protecția conținutului (Figura 3.2.).

Figura 3.2. – Recipiente din sticlă transparentă

Sticla a fost descoperită și folosită în urmă cu cca. 5000 ani, dar extinderea cea mai mare a
folosirii sticlei s-a produs odată cu introducerea tubului mecanic de suflare.
Tehnica de prelucrare a sticlei s-a perfecționat continuu, ajungând de la modelarea manuală,
inițiată spre sfârșitul sec. al XIX-lea, până la mecanizarea completă care a început în primii ani ai
secolului al XX-lea și s-a perfecționat permanent. În paralel, recipientele obținute din sticlă au fost
tot mai ușoare și mai rezistente (Figura 3.3.).

Figura 3.3. – Produse apicole ambalate în borcane din sticlă

- 16 -
Dioxidul de siliciu din componența sticlei este cel care îi conferă acesteia transparența, dar
și fragilitatea. Pentru a reduce aceste defect, se introduce în amestec oxidul de sodiu sub formă de
carbonat de sodiu sau sulfat de sodiu.
Evitarea degradării sticlei sub influența apei se obține prin introducerea în amestecul de
formare a unor stabilizatori: carbonat de calciu sau carbonat de calciu și magneziu.
Pentru a se obține sticla cu însușiri ameliorate sau însușiri speciale, se mai adaugă și alte
componente:
 alumina Al2O3 care asigură creșterea rezistenței mecanice și a rezistenței chimice la
acțiunea factorilor externi;
 afânători pentru eliminarea bulelor de aer din sticla în curs de topire (se folosește
anhidrida arsenică, nitratul de potasiu);
 rebuturile de sticlă au rolul de a ușura topirea materiei prime;
 decoloranți pentru obținerea sticlei incolore;
 opacifiatori și coloranți care imprimă sticlei opacitate și culoare.

În vederea obținerii ambalajelor din sticlă, materiile prime se topesc la 1500-1600oC și apoi
se aduc la o temperatură mai mică în vederea obținerii formelor dorite. Temperatura la care sticla
devine vâscoasă este influențată de compoziția materiilor prime.
La fabricarea ambalajelor pentru produse alimentare se folosesc mai multe tipuri de sticlă.

3.1.1.1. CLASIFICAREA STICLEI

După compoziția chimică se pot deosebi următoarele tipuri de sticlă: sticlă silicică, sticla
calco-sodică, sticla boro-silicică, sticla silico-calco-sodică, sticla alumino-silicică.
Sticla silicică are un conținut foarte mare de dioxid de siliciu și se obține prin topire la
temperaturi foarte mari (1723oC). Acest tip de sticlă se caracterizează prin rezistentă crescută la
acțiunea acizilor cu concentrație mică (excepție face acidul fluorhidric) și se folosește pentru
confecționarea sticlăriei de laborator.
Sticla calco-sodică are cea mai mare răspândire în utilizare (cca. 90% din totalul sticlelor).
Acest tip de sticlă este caracterizat de fragilitate și rezistență termică mai redusă. Principala utilizare
a sticlei calco-sodice este reprezentată de confecționarea recipientelor sub formă de butelii.
Sticla boro-silicică conține acid boric în loc de oxizi ai metalelor alcaline și este rezistentă
la temperaturi ridicate. Astfel, se folosește la obținerea recipientelor utilizate la ambalarea
produselor alimentare care necesită sterilizare.
Sticla silico-calco-sodică este o sticlă cu rezistență chimică mai mică și se folosește la
confecționarea paharelor de uz casnic.
Sticla alumino-silicică este rezistentă la acțiunea substanțelor chimice.
În funcție de culoare se deosebesc următoarele tipuri de sticlă: sticlă incoloră, sticlă
semialbă, sticlă verde-deschis sau verde-închis, sticlă galben-deschis, sticlă brună etc.
Sticla incoloră / sticla albă se obține din materii prime care nu conțin oxizi de fier sau la
care fierul se elimină din compoziția topită în timpul procesării.
Sticla semialbă are un conținut redus de oxizi de fier care pot da nuanțe de culori variabile,
de la albastru până la galben. Această sticlă se folosește la obținerea buteliilor de apă, vin etc.

- 17 -
Sticla verde-deschis sau verde-închis conține cantități mari de oxizi de fier și se folosește
la confecționarea recipientelor pentru șampanie.
Sticla galben-deschis este obținută din materia primă destinată obținerii sticlei verde-
deschis la care se adaugă o cantitate mai mare de oxid de mangan. Se folosește la fabricarea
buteliilor destinate ambalării vinului roșu.
Sticla brună / ambră se obține prin adăugarea sulfurii de fier și este destinată obținerii
recipientelor pentru bere.

3.1.1.2. AVANTAJELE STICLEI

Avantajele utilizării sticlei ca ambalaj sunt:


 rezistenţă la acțiunea acizilor şi bazelor;
 inerţie chimică în contact cu produsele alimentare;
 impermeabilitate la gaze, vapori, lichide, arome;
 nu are miros, nu reţine mirosul;
 rigiditate (îşi menţine formele iniţiale);
 transparenţă (permite vizualizarea conţinutului);
 igienizare facilă;
 insolubilitate în apă;
 poate fi obţinută în cele mai diverse culori, forme şi mărimi,
 rezistentă la presiuni interioare;
 rezistentă la încălzire sau sterilizare.

3.1.1.3. DEZAVANTAJELE STICLEI

Dezavantajele sticlei sunt reprezentate de:


 fragilitate (crapă sub acţiunea şocurilor mecanice şi termice);
 greutate ridicată;
 depozitare dificilă;
 îmbătrânire sub acţiunea agenţilor atmosferici.

3.2.3. MATERIALE DE AMBALARE TERMORIGIDE

Materialele de ambalare rigide sau monoplastice sunt utilizate la obținerea unor recipiente
mari de stocare și de transport sau a unor accesorii cum sunt: capacele filetate, dopuri / capsule
pentru sticle.

3.3. MATERIALE DE AMBALARE CELULOZICE

Materialele celulozice sunt reprezentate de materiale de ambalare care folosesc ca materie


primă celuloza prelucrată prin diverse tehnici. Ambalajele din materiale celulozice dețin ponderea

- 18 -
principală din totalul ambalajelor utilizate. Materialele celulozice pot fi folosite sub formă de lemn,
carton sau hârtie.

3.3.1. LEMNUL

Lemnul reprezintă unul dintre cele mai vechi materiale de ambalare. Densitatea materialului
lemnos este diferită în funcție de specia de la care provine lemnul, de tehnica de prelucrare și de
umiditatea atmosferică. Toți acești factori pot determina modificarea formei ambalajelor din lemn
prin deshidratare (scăderea dimensiunilor) sau prin îmbibare cu apă (umflarea, creșterea
dimensiunilor și deformarea). Lemnul este un material de ambalare caracterizat printr-o bună
rezistență la deformare și la rupere, cu condiția să se respecte valorile de umiditate ale materiilor
prime și ale mediului de depozitare. Pentru menținerea caracteristicilor lemnului utilizat ca ambalaj,
este necesară menținerea procentului de umiditate la 12-18% pentru ambalajele de lemn care se
utilizează și se depozitează în spații închise sau la 18-25% umiditate pentru ambalajele folosite în
spații deschise.
Lemnul utilizat la confecționarea ambalajelor poate proveni de la fag, salcâm, ulm, frasin,
carpen, stejar, tei, anin, molid, brad, pin etc. Lemnul provenit de la speciile rășinoase poate imprima
mirosuri și arome caracteristice. Substanțele responsabile de aroma specifică rășinoaselor nu sunt
toxice și cel mai frecvent nu persistă în produsele ambalate (fructe, legume proaspete). Pentru
aroma specifică, rășinoasele se folosesc la ambalarea brânzei de burduf (Figura 3.4.).

Figura 3.4. - Brânză de burduf în coajă de brad

Lemnul provenit de la rășinoase se folosește cel mai frecvent la confecționarea lădițelor și a


lăzilor. Lemnul de fag nu are miros specific și este materialul lemnos cel mai folosit ca material de
ambalare. Lemnul de stejar are în compoziție taninuri solubile în alcool, modificând astfel aroma și
culoarea produselor alcoolice depozitate în butoaie de stejar. Coniacul maturat în butoaie de stejar
se va colora și aromatiza cu atât mai rapid și mai intens, cu cât butoiul este mai nou (la prima
utilizare sau la a 2-a ori a 3-a utilizare). Vinul și țuica sunt produse care se depozitează în butoaie de
lemn (Figura 3.5.).

- 19 -
Figura 3.5. – Butoaie pentru vin
Lemnul poate fi prelucrat:
• sub formă de placarde ca atare – la butoaie,
• sub formă de plăci fibrolemnoase (PFL),
• sub formă de plăci din așchii fibrolemnoase (PAL).
Butoaiele, navetele, lădițele sau alte dispozitive de ambalare confecționate din lemn, în
condiții de umiditate mare se deformează și se dezmembrează. Lemnul poate fi tratat chimic pentru
a preveni mucegăirea.

3.3.2. CARTONUL
Cartonul reprezintă o aglomerare de fibre celulozice rezultate din prelucrarea materiilor
prime vegetale cum sunt: paie de cereale, coceni de porumb, stuf, lemn (brad, pin, fag, plop) etc.
Cartonul este un material rigid, cu aceeași origine ca hârtia, dar mai gros și compact decât acesta
(Figura 3.6).

Figura 3.6. – Cutii de carton neformate

Conform unor date bibliografice, cartonul a fost inventat în anul 1751 de către un elev René-
Antoine Ferchault de Réaumur care l-ar fi inventat ca ambalaj protector pentru cărțile de joc.
Cartonul poate fi prelucrat în diverse forme și mărimi. Cutiile de carton sau cartonul ondulat au cele
- 20 -
mai multe utilizări. Istoria cartonului ondulat se întinde pe o perioada de peste 100 de ani, iar
apariția acestui material a fost impulsionată de necesitatea unui nou tip de ambalaj, cu caracteristici
superioare celor existente anterior.
Hârtia ondulată mecanic, între două valțuri canelate, a fost obținută prima dată în Anglia, în
anul 1856 și a fost utilizată în premieră ca ambalaj de către un american, în anul 1871. Cartonul
ondulat propriu-zis a apărut în 1874, în America, când s-a adăugat, prin lipire, un strat neted de
hârtie peste hârtia ondulată.
La începutul secolului al XX-lea, apar primele mașini de carton ondulat, iar acest produs se
impune în industria ambalajelor din America și Europa. Apoi, producția de carton ondulat și
ambalaje s-a dezvoltat în ritm alert, mărindu-se gama sortimentală și îmbunătățindu-se calitatea
acestui produs. În țara noastră, pentru prima dată cartonul a fost obținut în anul 1957, în fabrica
existentă la Ghimbav, localitate aflată la 10 km de Municipiul Brașov. În perioada imediat
următoare, acest domeniu de activitate a cunoscut o dezvoltare semnificativă, determinată de
cererea produselor în continuă creștere.
În prezent există o varietate foarte mare de ambalaje de carton, iar inovaţiile în domeniu
îmbunătăţesc constant caracteristicile materialului de ambalare şi ajută în acelaşi timp la protejarea
mediului înconjurător.
Fie că sunt cutii de orice tip, simple sau cu mâner, plicuri sau ambalaje exterioare,
ambalajele fabricate din carton sunt extrem de facile și sunt folosite îndeosebi în industria
alimentară. Cartoanele (ca și hârtia) au masă mică, sunt inodore și insipide, au permeabilitate
scăzută și pot fi cu ușurință laminate. Cartonul laminat simplu sau complexat cu alte materiale de
ambalare este rezistent la uleiuri, gaze, alcool, baze slabe sau acizi. Procedeul de fabricare al
ambalajelor care folosesc ca materie primă cartonul este relativ simplu, adică prin presare sau
încălzire, iar costurile de producție sunt mai mici decât la ambalajele din plastic. Cartonul se obține
prin alipirea sau suprapunerea mai multor straturi de hârtie, pentru a se obține o rezistență mecanică
mai mare. Consolidarea straturilor de hârtie se obține prin suprapunere și presare în stare umedă,
într-o anumită etapă din tehnologia de obținere a hârtiei. Straturile de hârtie se mai pot lipi cu
diverși adezivi.
Formele ambalajelor din carton. Ambalajele din carton pot avea diferite forme:
 ambalaje de formă rectangulară: tăvi, tăviţe, lăzi (cutii mari), coşuri, palete;
 ambalaje de formă cilindrică: cutii, tuburi, ţevi;
 ambalaje flexibile: etichete, sacoşe, saci, plicuri.

3.3.2.1. TIPURI DE CARTOANE UTILIZATE LA


CONFECŢIONAREA AMBALAJELOR

Pentru confecționarea materialelor de ambalare se pot utiliza mai multe tipuri de cartoane:
Cartonul plat se deosebește de hârtie prin faptul că este reprezentat de un strat mai gros şi
mai rigid.
Cartonul duplex este format din 2 straturi diferite de material fibros unite în stare umedă
prin presare. Se folosește la confecționarea cutiilor de dimensiuni mici, ca ambalaj secundar sau la
ambalarea produselor grele.
Cartonul triplex este format din 3 straturi diferite de material fibros unite în stare umedă prin
presare.
- 21 -
Cartonul ondulat este format din straturi alternative de hârtie netedă și ondulată, lipite între
ele cu adezivi. Cartonul ondulat se folosește mai ales ca ambalaj de transport, fiind puțin utilizat ca
material de prezentare (Figura 3.7.).

Figura 3.7. – Carton ondulat (http://www.vilcart.ro)

Poate fi carton ondulat cu un singur strat neted și un strat ondulat, carton ondulat cu două
straturi netede și două straturi ondulate, carton ondulat cu trei straturi netede și două straturi
ondulate, carton ondulat cu trei straturi netede și trei straturi ondulate, carton ondulat cu patru
straturi netede și trei straturi ondulate.
Cartonul microondulat este ușor, are o rezistenţă bună la plesnire şi este un bun înlocuitor al
cartonului duplex şi triplex (www.biopack.ro).
Gama produselor din carton ondulat asigură ambalaje celor mai diverse industrii cu o
pondere de peste 50% datorită numeroaselor avantaje oferite:
 o bună protecţie a produselor prin capacitatea ridicată de preluare a solicitărilor mecanice de
către straturile de carton ondulat;
 au greutate redusă, fiind de aproximativ trei ori mai uşoare decât cele din lemn la acelaşi
volum de ambalare;
 conferă protecţie la variaţiile de temperatură datorită aerului aflat între straturile de hârtie;
 preţ de producţie mult inferior altor categorii de ambalaje;
 se transportă pliate și se pretează ambalării paletizate;
 se pot refolosi;
 se recuperează integral, fiind biodegradabile;
 au un aspect plăcut şi pot fi imprimate personalizat.

3.3.3. HÂRTIA

Hârtia este obținută prin prelucrarea materiei prime de natură vegetală, bogată în celuloză,
hemiceluloză sau lignină. Cele mai folosite materii prime pentru obținerea hârtiei sunt: paiele de
grâu, lemnul, stuful etc. Hârtia se obține din fibre celulozice, extrase prin procedee mecanice,
chimice sau mixte, rezultând două categorii de pastă:

- 22 -
 brună / nealbită (pasta Kraft) - folosită pentru obţinerea hârtiei Kraft cu bună rezistenţă
mecanică;
 albă /albită - obţinută printr-o prelucrare superioară a lemnului, cu rezistenţă mecanică mai
mică.

În pasta brută se introduc substanțe chimice (adezivi, agenți de încleiere, coloranți) pentru a-
i îmbunătăți unele însușiri fizico-chimice. De asemenea, pe suprafața colilor de hârtie se pot aplica
diferite substanțe pentru a-i spori rezistența. Întrucât hârtia intră în contact direct cu alimentele,
substanțele adăugate nu trebuie să fie toxice pentru consumatori.
Toate substanțele adăugate în procesul tehnologic de obținere a hârtiei trebuie să fie
acceptate de organismele abilitate și incluse în cerințele legale aplicabile.

3.3.3.1. SORTIMENTE DE HÂRTIE

În funcție de destinația și scopul utilizării hârtiei, aceasta poate fi de mai multe feluri:
HÂRTIA KRAFT este aspră și rezistentă din punct de vedere mecanic. Este frecvent
folosită la confecţionarea sacilor din hârtie. Poate fi utilizată într-un singur strat sau în mai multe
straturi suprapuse, ceea ce îi conferă o rezistență mai mare.
HÂRTIA ALBITĂ este obținută din celuloză albă naturală sau celuloză albită prin diverse
tratamente chimice. Este curată, strălucitoare, are aspect plăcut, dar prezintă rezistenţă mai mică. Se
folosește pentru confecționarea de saci de mici dimensiuni, pungi, plicuri, etichete etc.
HÂRTIA PERGAMENT se caracterizează prin rezistenţă moderată și este permeabilă
pentru uleiuri. De obicei este utilizată pentru produse coapte şi alimente care conţin grăsimi (unt,
margarină etc.).
HÂRTIA TRANSPARENTĂ (PERGAMINATĂ) rezistă la uleiuri şi grăsimi, are
suprafața netedă și lucioasă și este folosită pentru funcţia de barieră faţă de substanţe odorante la
confecţionarea sacilor, pungilor şi cutiilor, reprezentând primul strat care intră în contact cu
alimentele.
HÂRTIA SULFURIZATĂ (pergament vegetal) are permeabilitate redusă la aer și este
folosită la: ambalarea şi conservarea produselor cu umiditate crescută sau a alimentelor cu conținut
mare de grăsimi (unt, margarină, carne etc.). Se mai utilizează la confecţionarea etichetelor din
interiorul ambalajelor produselor ce conţin grăsime și la tapetarea internă a pungilor de cafea.
HÂRTIA CERATĂ prezintă o bună barieră pentru vapori şi lichide. Este obținută prin
acoperirea hârtiei pergament cu un strat de ceară. Se folosește la preambalarea preparatelor din
carne (ambalarea la vânzare), a untului, a brânzeturilor și a altor produse alimentare cu umiditate
mare etc.
HÂRTIA SATINATĂ este o hârtie foarte netedă și foarte lucioasă, cu rezistență mecanică
redusă. Este permeabilă pentru apă, vapori de apă, grăsimi etc.
HÂRTIA MĂTASE (MUSELINĂ) este o hârtie subțire, rezistentă și flexibilă, care se
folosește la ambalarea produselor fine, la care estetica ambalajului este importantă.
HÂRTIA PARAFINATĂ este hidrofobă și are stabilitate chimică mare. Este obținută prin
acoperirea hârtiei cu un strat de parafină, care este un bun izolant pentru apă și vaporii de apă. Se
poate parafina hârtia muselină (folosită la învelirea bomboanelor, ciocolatei etc.) sau se poate
parafina hârtia kraft (folosită la ambalarea produselor care necesită impermeabilitate la apă, dar și

- 23 -
rezistență mecanică). Prezintă dezavantajul că la temperaturi scăzute devine fragilă, iar prin pliere
stratul de parafină crapă. Este utilizată pentru ambalarea brânzeturilor, caramelului, ciocolatei etc.
În combinaţie cu alte materiale se foloseşte la ambalarea biscuiţilor și a bomboanelor.
HÂRTIA PIGMENT (pelur sau foiță) este o hârtie foarte subțire, cu rezistență foarte
scăzută la întindere, uneori semitransparentă, alteori total opacă. Este o hârtie moale și se folosește
ca prim strat la învelirea unor produse alimentare.

3.4. MATERIALE DE AMBALARE METALICE

Materialele metalice sunt frecvent folosite la confecționarea ambalajelor pentru produse


alimentare și pot fi reprezentate de tabla cositorită, oțelul, aluminiul, staniul și materialele
combinate (material plastic, carton și metal). Acestea sunt materiale rezistente și se pretează
confecționării unei game mari de ambalaje (cutii de conserve, lăzi, butoaie, capace, capsule etc.).
Această categorie de ambalaje prezintă o serie de dezavantaje. Cel mai mare dezavantaj este
că ambalajele obținute sunt supuse coroziunii provocate de factorii externi sau de unele componente
ale produselor alimentare ambalate. Coroziunea acestor ambalaje este cu atât mai intensă, cu cât
ambalajul metalic este expus la umiditate mai mare sau la un pH mai acid. Fierul, principalul metal
utilizat la confecționarea ambalajelor este corodat sub acțiunea produselor bazice (la pH=13)
(Figura 3.8.).

Figura 3.8. – Butoaie și capace metalice

La alegerea tipului de material metalic trebuie avute în vedere aspecte precum:


 caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat și în special valoarea pH-ului
(produsele acide agresive pot da reacții chimice nedorite la contactul cu un anumit
material metalic);
 metoda de umplere a ambalajului (la cald, la rece, sub presiune), temperatura și
timpul de sterilizare;
 posibilitatea efectuării unor tratamente speciale.
Garanția menținerii calității, conferită prin procedeele de conservare a alimentelor, este
dependentă de unele proprietăți ale ambalajului precum: etanșeitate, impermeabilitate la oxigen și
vapori de apă, barieră pentru pătrunderea microorganismelor. Cutiile metalice sunt supuse unor
tratamente moderne pentru prevenirea unor incidente precum: “gustul metalic” reclamat uneori de
consumatori, dizolvarea metalelor în produs, decolorarea produsului, declanșarea unor reacții
chimice între produs și metal.
- 24 -
Unele metale produc oxizi foarte toxici în cazul în care pătrund în alimente, fie în timpul
procesării, fie în perioada de depozitare. Se folosesc mai multe tipuri de materiale metalice:
 materiale metalice feroase (fierul și aliaje precum fonta și oțelul);
 materiale metalice neferoase (cuprul, aluminiul, staniul și aliajele sale).

3.4.1. TABLA COSITORITĂ ȘI LĂCUITĂ

Tabla cositorită se obține din tabla de oțel moale, după acoperirea cu un strat de staniu care-i
asigură protecție împotriva coroziunii. Este folosită la confecționarea ambalajelor pentru produse
lichide sau păstoase. Tabla de oțel conferă ambalajului o rezistență mecanică bună și o bună
rigiditate, iar straturile de oxid de staniu îi conferă o protecție bună împotriva agenților corozivi.
Prin urmare, stratul de staniu aplicat pe suprafața de contact cu alimentele reduce coroziunea tablei
de oțel, frânează fenomenele de sulfurare, influențează aderența lacurilor aplicate pe tabla cositorită.
Cu toate acestea, sunt anumiți factori care produc coroziunea tablei cositorite: compușii
sulfului (hidrogenul sulfurat degajat de unele produse), pigmenți antocianici prezenți în unele
legume sau fructe, în sâmburii unor fructe (cireșe, prune), unele enzime specifice, produși care apar
în urma caramelizării (la unele dulcețuri de fructe, la pasta de tomate). Pentru a crește rezistența
tablei la coroziune se practică lăcuirea cu lacuri netoxice și care să nu modifice gustul produsului
ambalat (Figura 3.9.).
Condiţiile necesare pentru lacurile folosite la cositorirea tablei sunt următoarele:
 să fie netoxice şi să nu modifice gustul produsului ambalat;
 să prezinte rezistenţă la acţiunea agresivă a produsului ambalat;
 să se aplice uşor şi să se usuce rapid.

Figura 3.9. – Cutii de conserve


Este important ca stratul de lac aplicat să fie rezistent la șocuri mecanice și să nu se
desprindă de tablă.
Tipuri de lacuri folosite pentru lăcuirea tablei cositorite:
a) naturale
b) sintetice
- răşini fenolice: sunt sulforezistente, dar aderă greu;
- răşini epoxidice: sunt acidorezistente;

- 25 -
- răşini vinilice: au rezistenţă scăzută la sterilizare peste 100ºC sunt folosite pentru
protecţia cutiilor de bere şi băuturi răcoritoare;
- răşini epoxifenolice: sunt cele mai utilizate: sunt acidosulforezistente. Acoperă
uniform suprafaţa, se usucă rapid, rezistă până la 200ºC, nu dau produsului gust sau
miros străin.
Tabla cositorită și lăcuită se folosește la confecționarea recipientelor cu ambutisare adâncă,
la confecționarea capacelor (Figura 3.10.), capsulelor sau cutiilor cu diametru mare, a cutiilor de
bere, la confecționarea fundurilor de cutii supuse unor presiuni interioare mari

Figura 3.10. – Capace de conserve

3.4.2. OȚELUL INOXIDABIL

Oțelul inoxidabil este puțin folosit ca ambalaj direct, deși are o inerție chimică foarte mare,
datorită unor metale adăugate în aliaj: nichel, crom, mangan, molibden, cupru, vanadiu. Oțelul
inoxidabil Ni-Cr este mai mult folosit la confecționarea de cutii ambutisate pentru bere, băuturi
răcoritoare, a butoaielor pentru bere etc.

3.4.3. ALUMINIUL

Aluminiul este un metal neferos, de culoare albă, este ușor, moale, plastic și sub formă de
aliaj are o largă folosire la confecționarea ambalajelor. Dacă intră în contact direct cu alimentele,
trece în acestea și are efect toxic asupra consumatorilor. Prezintă rezistență mecanică redusă, se
deformează și se perforează ușor. De aceea, pentru fabricarea ambalajelor se folosește aluminiu cu
puritatea de 99,5%, în aliaj cu diferite alte elemente (fier, cupru, zinc, titan, siliciu etc.), din care
rezultă aluminiul tehnic. Cu toate acestea, el deține o pondere redusă din totalul materialelor
utilizate în acest scop, datorită costului sau ridicat (cca. 51% din costul de producție în cazul
dozelor pentru bere și băuturi răcoritoare).
Aluminiul are avantajul că este un material reciclabil, iar rata reciclării ambalajelor din
aluminiu a crescut în Uniunea Europeana la peste 50% (www.packagingeurope.com).
Cutiile, foliile și alte produse din aluminiu destinate ambalării alimentelor sunt ușoare și
oferă protecție acestora (www.ro-ambalaje.ro). Aluminiul se folosește la confecționarea ambalajelor
pentru produsele alimentare sub formă de folie de aluminiu sau tablă de aluminiu. Folia de
- 26 -
aluminiu lăcuită, cu grosimea de 0,12-0,2 mm se poate folosi la confecționarea capsulelor pentru
lichide sub presiune (băuturi acidulate).
Din tabla de aluminiu se confecționează recipiente sau obiecte cu dimensiuni și capacități
mici (cutii pentru conserve, doze pentru bere, capace pentru borcane tip Omnia sau capace cu filet)
și recipiente cu dimensiuni și capacități mari (butoaie de bere, bidoane de lapte, butoaie de brânză,
cisterne etc.).
Foițele de aluminiu (Figura 3.11) sunt impermeabile la vapori și gaze, stabile la lumină și la
valori normale ale temperaturii sau umidității mediului ambiant și mențin caracteristicile fizico-
chimice ale produselor alimentare.

Figura 3.11. - Folie de aluminiu (http://www.enyapack.ro)

Ambalaje de tip aerosol (spray) sunt folosite la ambalarea de: substanţe aromatizante,
creme, frişcă, îngheţată, sosuri, maioneză, brânză topită, muştar etc. (Figura 3.12).

Figura 3.12. – Ambalaje de tip aerosol (http://ambalaje.net)

Tuburi deformabile sunt folosite la produse păstoase, creme, cum ar fi: maioneza, muştarul,
paste condimentate, pastă de dinţi. Evacuarea conţinutului se face prin mărirea presiunii interioare
la deformarea manuală a ambalajului. Când capacul ambalajului este deschis, conţinutul se revarsă
în exterior (http://ambalaje.net).

3.4.4. STANIUL

Staniul, datorită proprietăţilor sale elastice şi a rezistenţei la coroziune, deși este un material
scump, este folosit în industria alimentară. Este un metal de culoare gri strălucitoare și se
caracterizează prin maleabilitate înaltă, duritate scăzută, caracter amfoter și lipsă de toxicitate.
Reacţionează cu acizii şi bazele, iar aliajele sale au diferite întrebuinţări:

- 27 -
 aliajul St + Pb este folosit pentru lipirea tablei în tehnologia confecţionării cutiilor de
conserve;
 alte aliaje sunt folosite la fabricarea utilajelor din industria alimentară.
Staniul se poate utiliza sub formă de tablă cositorită (cutii de conserve) și folii de staniu
(staniol) de grosimi variabile, pentru ambalarea diferitelor grupe de produse alimentare (brânzeturi,
produse de patiserie etc.).
Unii autori susțin că în cazul utilizării conservelor din staniu, concentrația acestuia crește în
produs în funcție de temperatură și de timpul de depozitare.
Staniul poate ajunge în produsele alimentare, iar acoperirea acestuia cu un strat de lac,
înlătură pericolul de contaminare.

5.1. AMBALAREA ÎN FOLII CONTRACTIBILE

Folia contractibilă este o folie de material plastic, etirată în momentul fabricării şi care prin
încălzire revine la poziţia iniţială. Etirarea este operaţie de alungire, întindere, tragere a fibrelor unui
material în scopul orientării macromoleculelor şi creşterii rezistenţei lor. În cazul produselor
alimentare se practică ambalarea sub vid în folie contractibilă transparentă şi închiderea prin
termosudare (ambalarea tip “skin”).
Se pot ambala produse în porții mici, uniforme, prin așezarea lor pe o placă suport și se
închid apoi prin acoperire cu folie și termosudare. Materialele folosite sunt: polietilena
termoconductibilă, policlorura de vinil, policlorura de viniliden, polipropilena etc. Utilizând acest
procedeu de ambalare, produsele alimentare se păstrează proaspete timp îndelungat. Toate aceste
soluții de ambalare sunt menite să mențină prospețimea și să protejeze produsele alimentare în
timpul manipulării lor (http://www.ro-ambalaje.ro).

5.2. AMBALAREA ÎN VID

5.2.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND AMBALAREA ÎN


VID

Ambalarea în vid și ambalarea în atmosferă modificată se practică în special la produsele


sensibile la acţiunea oxigenului (ex: carnea şi preparatele din carne), care ar putea fi degradate chiar
de cantităţi foarte mici de oxigen (rămase în ambalaj) pe parcursul unei păstrări mai îndelungate.
Cele două metode au acelaşi scop, eliminarea oxigenului, alegerea uneia sau alteia fiind
condiţionată de caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat.
Ambalarea în vid constă în introducerea produsului într-un ambalaj dintr-un material
impermeabil la gaze și extragerea aerului din interior cu ajutorul unei pompe de vid. Astfel se evită
contactul produselor cu oxigenul care poate declanșa reacții ce duc la alterarea produsului. În acest
fel, produsele alimentare se păstrează în condiții de siguranță (http://www.ro-ambalaje.ro, Petcu
C.D., 2015).
Ambalarea în vid este indicată pentru produsele sensibile la frecare, asigurând păstrarea
integrităţii acestora şi este contraindicată produselor sensibile la presiune, care pot fi deteriorate sau
distruse.

- 28 -
5.2.2. TIPURI DE ECHIPAMENTE DE AMBALARE ÎN VID

În industria alimentară sunt disponibile mai multe tipuri de echipamente de ambalare în vid.

a) Echipament de ambalat cu cameră de vid (vacuum chamber)


b) Echipament de ambalat prin termoformare
c) Echipament de ambalat cu caserole preformate
d) Echipament de ambalat flaw-pack

a) Echipament de ambalat cu cameră de vid (vacuum chamber)


Faza 1 - evacuarea: pompa de vacuum extrage aerul din camera de vidare și implicit din
pungă; Faza 2 - umplerea cu gaz (dacă este
necesar): camera de vidare și punga sunt umplute cu gaz inert până se atinge nivelul de presiune
setat. Faza 3 - sigilarea: garnitura de sigilare este presată pe bara de sigilare cu presiune
foarte mare. Firul de sigilare este încălzit electric, stratul de sigilare de pe cele două fețe ale pungii
se topește, ducând la lipirea celor două fețe.
Faza 4 – ventilarea: camera de vacuumare este umplută din nou cu aer la presiune egală cu
cea din exterior, iar capacul se deschide (Figura 5.1).

Figura 5.1 - Metoda de operare la echipamente de ambalare cu cameră de vid


(http://www.multivac.ro)

Acest tip de ambalare poate fi folosit pentru o gamă largă de produse, cum ar fi: carne,
produse din carne, brânzeturi, cafea sau alune.

În figura 5.2 sunt selectate diferite sisteme de sigilare.

- 29 -
Figura 5.2 - Sisteme de sigilare
(http://www.multivac.ro )

1. Sigilare simplă: pentru materiale cu lățimea de 5-6 mm;


2. Sigilare simplă superioară și inferioară: pentru materiale cu lățime mai mare, cum ar fi
pungile multistrat sau cele laminate cu aluminiu. Este necesară încălzirea superioară și
inferioară;
3. Sigilare dublă: se recomandă pentru o siguranță mai mare în situația în care suprafața de
sigilare poate avea urme de conținut ce poate influența gradul de aderență;
4. Sigilare dublă, superioară sau inferioară: este o sigilare dublă cu încălzire atât în partea
inferioară, cât și în cea superioară și se recomandă pentru ambalajele foarte groase;
5. Sigilare dublă cu fir și bandă: partea plată are rol de sigilare, iar cea rotundă facilitează
detașarea resturilor de material. Realizează un ambalaj cu un puternic impact vizual.
6. Bara de sigilare răcită cu apa: se recomandă în cazul pungilor termocontractibile, fiind
caracterizată printr-o temperatură constantă, indiferent de viteza de ambalare.

b) Mașina de ambalat prin termoformare


Principiul de funcționare se bazează pe formarea, umplerea și sigilarea ambalajului
(Figura 5.3).

Figura 5.3 - Principiul de funcționare al mașinilor de ambalat prin termoformare


(http://www.multivac.ro)

1. Filmul termoformabil este derulat pe rola;


2. Este încălzit în matrițele de formare și modelat după forma
acestora;
3,4. Formele rezultate sunt umplute manual sau automat;
5. Filmul superior sigilează caserolele umplute;
6. Aerul este evacuat din matrițele de sigilare, iar în locul acestuia este introdus, dacă este
necesar, gazul de protecție. Apoi ambalajul este sigilat prin încălzire și prin presiune;
7. Filmul de pe ambalaje este tăiat transversal;
8. Producția din ciclul respectiv a fost finalizată după operațiunea de tăiere longitudinală.

- 30 -
Aceste utilaje pot ambala complet automat produse de același tip (ambalare în
vacuum sau cu atmosferă modificată, ambalaje care iau forma produsului, blistere) (Figura
5.4).

Figura 5.4 - Ambalare prin termoformare


(http://www.multivac.ro)

c) Mașina de ambalat cu caserole preformate


Principiul de funcționare se bazează pe încărcarea manuală a caserolelor preformate.
În cazul echipamentelor complet automate, întregul proces care constă în încărcarea
caserolei, transportul, sigilarea și descărcarea de pe utilaj este automatizat (Figura 5.5).

Figura 5.5 - Schema de funcționare a mașinilor de ambalat cu caserole


preformate: 1) încărcare, 2) sigilare, 3) descărcare (http://www.multivac.ro)

d) Mașina de ambalat flaw-pack


Mașinile Flow-Pack dețin acest nume după procesul de împachetare a produsului: mașina
creează un tub din plastic, dintr-o lamă flexibilă, iar produsul vine până când se delimitează
pachetul (Figura 5.6).

- 31 -
Figura 5.6. - Mașina de ambalat flaw-pack
(sursa: http://www.unionkehlibar.ro)

Mașina de ambalare orizontală de tip FLOW PACK se folosește pentru ambalare de produse
unice sau în grup (în tavă), produse cu formă neregulată cu dimensiuni mari. Aceasta este echipată
cu diferite tipuri de dispozitive de termoformare, de marcare, module de injectare de alcool și
alimentatoare automate. Are capacitatea de a realiza între 30-230 pachete într-un minut.

5.2.3. AMBALAREA ÎN SISTEM CRYOVAC

Ambalarea în sistem Cryovac este o variantă îmbunătăţită a ambalării în vid. În principiu,


metoda constă în introducerea produselor în pungi din folii de material plastic (pungi tip Cryovac),
vidate anterior prin aspiraţie şi scufundarea lor timp de o secundă, într-un rezervor cu apă fierbinte
(92-97oC), care determină aderarea foliei, etanşeizând produsul. Sub marca Cryovac se identifică
sisteme de ambalare în pungi termocontractibile multistrat şi ambalarea de prezentare în folii
termocontractibile performante din poliolefine.
Pungile termocontractibile multistrat prezintă mai multe avantaje în utilizare, dintre care
enumerăm: o barieră înaltă faţă de oxigen, alte gaze sau vapori de apă; rezistenţă bună la rupere,
abraziune şi străpungere; contractibilitate foarte bună cu menţinerea perfectă a transparenţei. Gama
Cryovac cuprinde pungi pentru maturarea brânzeturilor, pentru ambalarea cărnii refrigerate şi a
preparatelor din carne, pentru fierbere şi pasteurizare. Fiecare dintre aceste categorii cuprinde mai
multe variante în funcţie de permeabilitate, grosimea materialului etc.
Foliile termocontractibile din poliolefine (cunoscute şi sub denumirea de folii shrink
Cryovac) prezintă unele avantaje comparativ cu foliile termocontractibile PVC, atât în ceea ce
priveşte utilizarea cât şi costul, cum sunt:
 stabilitate dimensională bună la oscilaţiile termice ale mediului ambiant, ceea ce
înseamnă că nu necesită un transport sau o depozitare specială;
 nu corodează componentele metalice ale echipamentelor de ambalare;
 rezistenţa lipirii/sigilării este foarte bună;
Poliolefinele sunt produse de polimerizare de hidrocarburi alifatice nesaturate. În cazul
utilizării pentru ambalarea produselor alimentare se practică încorporarea în compoziția acestora a
unor aditivi cum ar fi antioxidanți, agenți de alunecare, precum și coloranți.
Densitatea foliei este mai redusă comparativ cu folia PVC, ceea ce presupune costuri mai
reduse pe unitatea de suprafaţă ambalată.
- 32 -
Sistemul Cryovac se foloseşte la preambalarea cărnii şi preparatelor din carne, peştelui,
fructelor şi legumelor proaspete, preparatelor culinare etc. Ambalarea cu pelicule aderente constă în
aplicarea pe produs a unui strat rezistent şi impermeabil de material care, după uscare, protejează
suprafaţa acestuia (de ex: la brânzeturi). În arealul preocupărilor care vizează asigurarea menţinerii
calităţii produselor alimentare pe traseul producător - consumator, au apărut dispozitive care ataşate
ambalajelor au capacitatea de a înregistra evoluţia parametrilor de mediu suportaţi de către produs
pe întreg traseul menţionat.
Un astfel de dispozitiv este Thermocron-ul, care poate indica abaterile temperaturilor de la
gama prescrisă, precum şi data (perioada) în care s-a produs acest lucru, permiţând identificarea
cauzelor care au condus la deprecierea produselor.
Dispozitivul este un minicomputer care include: termometru, ceas, calendar, o memorie
pentru înregistrarea temperaturii şi o memorie adiţională în care se pot înscrie date referitoare la
transport.

5.3. AMBALAREA ÎN ATMOSFERĂ MODIFICATĂ

5.3.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND AMBALAREA ÎN


ATMOSFERĂ MODIFICATĂ

Ambalarea în atmosferă modificată (MAP) este definită ca "ambalarea unui produs perisabil
într-o atmosferă care a fost modificată, cu o compoziţie diferită decât cea a aerului". Depozitarea în
atmosferă controlată implică menţinerea unei concentraţii fixe de gaze în jurul produsului printr-o
monitorizare atentă. Compoziţia gazoasă a alimentelor proaspete ambalate în atmosferă protectoare
este în continuă schimbare, datorită reacţiilor chimice şi activităţii microbiene. Schimbul de gaze cu
mediul extern poate să apară, de asemenea, ca urmare a permeabilităţii materialului de ambalat.
Ambalarea în atmosferă modificată constă în extragerea oxigenului din interiorul
ambalajului şi introducerea în locul acestuia a unor gaze inerte cum sunt azotul şi dioxidul de
carbon”. Gazul sau amestecul gazos folosit se alege în funcţie de natura produsului, având în
vedere şi natura materialului de confecţionare a ambalajului.
Metoda este indicată pentru produsele sensibile la presiune şi contraindicată produselor
sensibile la frecare. Azotul (N2) este inert, inodor, puţin solubil în apă şi grăsimi iar scopul folosirii
sale este reducerea oxidării grăsimilor. Dioxidul de carbon (CO2) este un bun agent bacteriostatic şi
fungistatic care reduce viteza de multiplicare a bacteriilor aerobe şi mucegaiurilor. Deşi oxigenul
este în general evitat în procesul ambalării, există şi cazuri în care este utilizat drept component în
formarea amestecului gazos. La ambalarea cărnii, prezenţa oxigenului menţine culoarea roşie a
produsului şi împiedică apariţia germenilor patogeni anaerobi din genul Clostridium.
Atmosfera gazoasă introdusă în ambalaj în momentul ambalării nu este controlată ulterior.
Ea se poate modifica în timpul păstrării produsului datorită difuziei gazelor în produs şi din produs,
datorită permeabilităţii gazelor în şi din ambalaj, efectelor datorate produsului şi metabolismului
microbian.
Primele aplicaţii comerciale ale utilizării atmosferei modificate au fost pentru fructe şi
legume. Carnea proaspătă ambalată în atmosferă modificată a fost exportată din Noua Zeelandă şi
Australia la începutul anilor 1930. Iniţial acest tip de ambalare a fost utilizat pentru depozitarea şi

- 33 -
transportul produselor alimentare în vrac. În anul 1930 au fost efectuate cercetări ştiinţifice
concentrate pe efectul gazelor asupra extinderii perioadei de valabilitate a cărnii proaspete. Killefer
(1930) citat de Egan A în 1998 a raportat o dublare a termenului de valabilitate la carnea de porc
refrigerată şi la cea de miel atunci când acestea au fost depozitate într-o atmosferă de 100% de CO2 .
În 1951, Ogilvy şi Ayres citați de Mead, G.C au publicat studii despre efectul atmosferei
îmbogăţite cu CO2 asupra termenului de valabilitate al carcaselor de pui. Aceştia au raportat o
creştere a perioadei de valabilitate pe măsura ce concentraţia de CO2 din atmosfera de stocare a
crescut până la 25%.
Comercializarea cu amănuntul a cărnii proaspete la tavă ambalată în atmosferă modificată a
fost introdusă la începutul anului 1970.
În ultima perioadă, a existat o creştere considerabilă a gamei de produse alimentare
ambalate în atmosferă modificată în scopul vânzării cu amănuntul: carne roșie, carne de pasăre,
peşte, pâine, bacon, prăjituri, chipsuri, brânză şi legume acestora.
În Marea Britanie, vânzările cu amănuntul pentru produsele ambalate în atmosferă
modificată au crescut de la aproximativ 2 miliarde de pachete la mijlocul anilor 1990 la 2,8 miliarde
de pachete în 1998. Carnea şi preparatele din carne au reprezentat 29%, respectiv 15% din volumul
total de alimente vândute cu amănuntul.

5.3.2. FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ AMBALAREA ÎN


ATMOSFERĂ MODIFICATĂ

Ambalarea în atmosfera modificată este influenţată de următorii factori:


 alegerea gazului sau amestecului de gaze în care se face ambalarea şi efectul lor
asupra produsului;
 materialul folosit pentru ambalare;
 maşina de ambalat;
 temperatura care trebuie controlată la ambalare, distribuţia şi vânzarea produselor
MAP.
Atmosfera modificată poate să fie creată în ambalaj prin metode active sau pasive.
Modificarea pasivă a atmosferei este o consecinţă a respiraţiei produselor care consumă oxigenul şi
elimină dioxid de carbon. Ambalarea activă se realizează prin vacuumarea incintei de ambalare şi
introducerea unei mixturi de gaze.
Gazul sau amestecul gazos folosit se alege în funcţie de natura produsului, având în vedere
şi natura materialului de confecţionare a ambalajului.

5.3.3. GAZE UTILIZATE LA AMBALAREA ÎN


ATMOSFERĂ MODIFICATĂ

Cele mai folosite gaze utilizate la ambalarea în atmosferă modificată sunt: oxigenul,
dioxidul de carbon, azotul, gazele nobile.
OXIGENUL: Este în general evitat datorită proceselor oxidative. El este utilizat în
compoziţia amestecului gazos deoarece menţine culoarea roşie caracteristică cărnurilor proaspete şi
împiedică dezvoltarea unor agenţi patogeni.

- 34 -
DIOXIDUL DE CARBON: Este un inhibitor al dezvoltării bacteriilor şi mucegaiurilor.
Acest gaz este solubil în lipide şi alţi compuşi organici. Solubilitatea creşte odată cu scăderea
temperaturii. Din acest motiv, activitatea antimicrobiană a CO2 este semnificativ mai mare la
temperaturi mai mici de 10°C decât la 15°C sau mai mari. Acest lucru are implicaţii semnificative
pentru ambalarea în atmosferă modificată a alimentelor. Solubilitatea ridicată a CO2 poate duce la
reducerea volumului "headspace" (spaţiul gazos dintre pelicula şi produs). În unele cazuri, acest
efect este favorabil, de exemplu, la ambalarea brânzei pentru vânzarea cu amănuntul.
AZOTUL: Este un gas inert, nu reacţionează cu alimentele şi se utilizează pentru menţinerea
stabilităţii în pachet creând un efect de amortizare în spaţiul gazos între peliculă şi produs.
GAZELE NOBILE: Sunt o familie de elemente caracterizate prin lipsa lor de reactivitate şi
includ Heliu (He), Argon (Ar), Xenon (Xe) şi Neon (Ne). Acestea sunt utilizate în industria
alimentară, de exemplu, pentru ambalarea snacks-urilor.

- 35 -
5.4. TEHNOLOGII MODERNE DE „AMBALARE
INTELIGENTĂ”

5.4.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND AMBALAJELE


INTELIGENTE

În prezent, în lume există o gamă largă de ambalaje inteligente, având la bază tehnologii de
ambalare activă, iar perspectivele de dezvoltare a acestora sunt deosebit de accentuate. Fără a se
limita la produsele alimentare, noua gamă de ambalaje are nenumărate alte aplicaţii fiind după caz
anticorozive, antistatice sau termosensibile. Printre acestea se numără şi TTI (Time Temperature
Indicator) sau indicatorul de temperatură şi timp, în fapt o etichetare „inteligentă” aplicabilă pe
alimentele proaspete care arată cât timp şi la ce temperatură a fost ţinut un anumit produs. Unii
cercetători afirmă că utilizarea acestor metode este eficientă și reprezintă o bună metodă de
verificare a respectări lanțului termic.
Alți indicatori aflați în curs de dezvoltare implică depistarea anumitor gaze specifice
procesului de degradare dintr-un aliment, modificându-şi culoarea în funcţie de starea conţinutului.
De asemenea, s-au cercetat cu bune rezultate prototipuri TTI care au la bază reacții generate de
lactază.
Sistemele active de ambalare utilizează necrofagi de oxigen, necrofagi de dioxid de carbon,
agenți de control ai umidității și tehnologii antimicrobiene. De asemenea, sistemele inteligente de
ambalare monitorizează starea produselor ambalate oferind informații cu privire la calitatea lor în
timpul transportului și depozitării. Senzorii încorporați în ambalaj pot indica temperatura,
prospețimea și integritatea produsului.

- 36 -