AMINOACIZI

Definiţie

Aminoacizii pot fi consideraţi derivaţi funcţionali ai acizilor mono- şi policarboxilici

în care unul sau mai mulţi atomi de hidrogen sunt înlocuiţi cu grupe –NH2.

Nomenclatură

Denumirea aminoacizilor se obţine prin adăugarea prefixului amino la numele

acidului, precizând poziţia grupelor amino faţă de grupa carboxil prin cifre sau litere
greceşti.

Clasificare

Aminoacizii se pot clasifica după mai multe criterii:

 După natura radicalului de hidrocarbură de care se leagă grupele funcţionale:
- aminoacizi alifatici:
- cu catenă liniară: glicina, valina;
- cu catenă ramificată: valina;
- aminoacizi aromatici (acizi aminobenzoici);
- aminoacizi micşti: fenilalanina;
 După poziţia grupei amino faţă de grupa carboxil: α, β, δ, γ, ε – aminoacizi.
 După numărul grupelor funcţionale amino şi carboxil:

Denumire aminoacid Structură aminoacid

Acizi monoamino-monocarboxilici (caracter neutru)
Acid α-aminoacetic, glicocol, glicină CH2 COOH
NH2
Acid 2-aminopropanoic, CH3 CH COOH
Acid α-aminopropanoic, α-alanină NH2
Acid 3-aminopropanoic, CH2 CH2 COOH
Acid β-aminopropanoic, β-alanină NH2
Acid 2-amino-3-metilbutanoic, CH3 CH CH COOH
Acid α-aminoizovalerianic, CH3 NH2
Acid α-amino-β-metilbutanoic, valină*
Acid α-aminoizocapronic, leucină* CH3 CH CH2 CH COOH
CH3 NH2
Acid β-metil-α-aminovalerianic, izoleucină* CH3 CH2 CH CH COOH
CH3 NH2
Acid β-fenil-α-aminopropionic, CH2 CH COOH
fenilalanină * C6H5 NH2
Acizi monoamino-dicarboxilici (caracter acid)
1
Acid 2-amino-1,5-butandioic, HOOC CH2 CH COOH
Acid aminosuccinic, acid asparagic, acid NH2
aspartic
Acid 2-amino1,5-pentandioic, HOOC CH2 CH2 CH COOH
Acid α-aminoglutaric, acid glutamic NH2
Acizi diamino-monocarboxilici (caracter bazic)
Acid 2,5-diaminopentanoic, CH2 CH2 CH2 CH COOH
Acid α,δ-diaminovalerianic, ornitină NH NH2
2

Acid 2,6-diaminohexanoic CH2 CH2 CH2 CH2 CH COOH

Acid α,ε-diaminocapronic, lisină* NH2 NH2
Acid α-amino-δ-guanidinovalerianic, H2N CH NH CH2 CH2 CH2 CH COOH
arginină* NH2 NH2
Hidroxiaminoacizi
Acid 2-amino-3-hidroxipropanoic, CH2 CH COOH
Acid β-hidroxi-α-aminopropionic, serină OH NH2
Acid β-hidroxi-α-aminobutiric, treonină* CH3 CH CH COOH
OH NH2
p-Hidroxifenilalanină, tirosină
HO CH2 CH COOH
NH2
Tioaminoacizi
Acid α-amino-β-tiopropionic, cisteină CH2 CH COOH
SH NH2
Acid di(α-amino-β-tiopropionic), cistină NH2
S CH2 CH COOH

S CH2 CH COOH
NH2
Acid α-amino-γ-S-metil-tiobutiric), CH3 S CH2 CH2 CH COOH
metionină* NH2
Aminoacizi heterociclici
Acid pirolidin-α-carboxilic, prolină
COOH
N
H
Acid β-hidroxipirolidin-α-carboxilic, HO OH
hidroxiprolină
COOH
NH2

2
Imidazolalanină, histidină* CH2 CH COOH
NH2
N
H
Indolilalanină, triptofan* CH2 CH COOH
NH2
N
H

Aminoacizii formulaţi mai sus reprezintă principalii aminoacizi care intră în

constituţia proteinelor. Până în prezent s-au izolat circa 20 de aminoacizi naturali.
Aminoacizii pot fi sintetizaţi de organismele vii, plante sau animale. Aminoacizii care
nu sunt sintetizaţi de organismul animal şi trebuie introduşi prin hrană se numesc esenţiali (în
număr de 10). Aminoacizii sintetizaţi de organism se numesc neesenţiali (în număr de 10).
Pentru omul adult sunt necesari următorii 10 aminoacizi esenţiali: valină, leucină,
izoleucină, fenilalanină, triptofan, treonină, lisină, metionină, histidină, arginină, furnizaţi
zilnic prin hrană. Spre deosebire de lipide şi glucide, în organism nu se fac rezerve de
aminoacizi.
Aminoacizii esenţiali nu se pot înlocui unii pe alţii.
Majoritatea aminoacizilor care intră în compoziţia proteinelor sunt α-aminoacizi.
În funcţie de structura catenei laterale R- din moleculă, α-aminoacizii se pot clasifica
în:
 În funcţie de caracterul hidrofob sau hidrofil al lui R, pot fi:
-aminoacizi hidrofobi, cei care conţin drept catenă laterală un radical de hidrocarbură
(hidrofob), de exemplu: alanină, valină, fenilalanină;
-aminoacizi hidrofili, cei care conţin în catena laterală grupe funcţionale –OH (acestea
cresc caracterul hidrofil al aminoacidului), de exemplu: serină;
 În funcţie de proprietăţile acido-bazice, pot fi:
-aminoacizi bazici, cei care conţin în catena laterală grupa funcţională amino, -NH 2; de
exemplu: lisina;
-aminoacizi acizi, cei care conţin în catena laterală grupa funcţională carboxil,
-COOH, de exemplu: acidul glutamic;
-aminoacizi neutri, care îşi pot neutraliza intern sarcinile electrice (la un anumit pH,
numit punct izoelectric), cei care conţin drept catenă laterală un radical de
hidrocarbură; de exemplu: glicina, alanina.

Structură

Aminoacizii au în molecula lor o grupă funcţională acidă (grupa –COOH) şi o funcţiune

bazică (grupa –NH2). Cele două grupe se neutralizează reciproc, intramolecular.
În stare solidă, aminoacizii au structură dipolară, de amfion.
H2N R COOH H3N R COO
În soluţie apoasă, la echilibru, aminoacizii au caracter amfoter.
 În mediu acid se comportă ca baze; captează protoni şi trec în cationi.
 În mediu bazic se comportă ca acizi; cedează protoni şi trec în anioni.
3
 În ambele cazuri pH-ul nu se schimbă. Soluţiile apoase ale aminoacizilor au rol de soluţii
tampon (păstrează constant pH-ul soluţiei).
H3N R COOH cation (in mediu acid)

H3N R COO amfion (in mediu neutru)

H2N R COO anion (in mediu bazic)

Metode de obţinere

1. Hidroliza proteinelor cu HCl sau H2SO4 – se formează 20-25 aminoacizi

2. Aminarea acizilor halogenaţi

+ NH3
R CH COOH R CH COOH
- HX
X NH2

+ NH3
CH2 COOH CH2 COOH
- HX NH2
Cl
acid monocloroacetic glicocol (glicina)

3. Metoda Gabriel

COO COO
NK + Cl CH2 COOR N CH2 COOR
- KCl
COO COO

ftalimida potasica esterul unui acid halogenat

COOH
+ 2 H2O CH2 COOH
+ + R OH
NH2
COOH
acid o-ftalic glicocol alcool

4. Reacţia cianhidrinelor aldehidelor şi cetonelor cu amoniac – se formează α-aminoacizi

+ NH3 +2 H2O
R CH O + HCN R CH CN R CH CN _ R CH COOH
_H O NH3
2
OH NH3 NH3
cianhidrina aminonitril aminoacid

4
 + NH3 +2 H2O
CH2 O + HCN CH2 CN CH2 CN CH2 COOH
_H O _
2 NH3
OH NH2 NH2
glicocol

5. Reducerea oximelor acizilor cetonici

+ H2
R C COOH + H2N OH R C COOH _ R CH COOH
_H O
2 H2O
O N OH NH2
acid -cetonic oxima

6. Adiţia amoniacului la dubla legătură a acizilor dicarboxilici nesaturaţi

HOOC CH CH COOH + NH3 HOOC CH2 CH COOH

acid fumaric NH2
acid asparagic
7. Sinteza de β-aminoacizi

a) β-alanina este singurul β-aminoacid cunoscut

+2 H2O
CH2 CH + NH3 CH2 CH CH2 CH2 COOH
_
CN NH3
NH2 CN NH2
acrilonitril aminoacrilonitril - alanina

b) Degradarea Hofmann a monoamidelor acizilor 1,4-dicarboxilici

H2C CO CH2 CONH2 + NaOBr CH2 NH2

O + NH3 _ NaBr
CH2 COOH CH2 COOH
H2C CO _
CO2
anhidrida succinica monoamida succinica - alanina

CONH2 NH2
CO + NaOBr
O + NH3 _ NaBr
CO COOH _ COOH
CO2
anhidrida ftalica monoamida o-ftalica acid o-aminobenzoic
(acid antranilic)

Proprietăţi fizice

Aminoacizii sunt substanţe solide, cristaline, incolore, stabile la temperatura camerei.

Forma cristalelor este caracteristică pentru fiecare aminoacid. Au p.t. mult mai ridicate decât
ale acizilor corespunzători (peste 2500C, cu descompunere) datorită structurii lor amfionice.
5
 Nu pot fi distilaţi deoarece se descompun la punctul de topire.
Sunt solubili în apă, puţin solubili sau insolubili în solvenţi organici. Cisteina este un
aminoacid foarte puţin solubil în apă.
Termenii inferiori din seria aminoacizilor alifatici au gust dulce, iar cei cu masă
moleculară mare au gust amar.
Toţi aminoacizii naturali sunt optic activi, cu excepţia glicocolului şi fac parte din
seria L, adică au grupa –NH2 în stânga în reprezentarea prin formulele plane.
Există şi aminoacizi cu configuraţia D.

Proprietăţi chimice

A. Caracterul amfoter

Aminoacizii au proprietăţi chimice determinate de prezenţa celor două grupe funcţionale

–COOH şi –NH2. În stare solidă, aminoacizii se află sub formă de amfioni. Astfel, în soluţie
apoasă există la echilibru cei 3 ioni ai aminoacidului, din care forma amfionică în exces.
Existenţa acestor ioni explică solubilitatea în apă şi nevolatilitatea aminoacizilor.
 În mediu puternic acid toţi aminoacizii se găsesc sub formă de cationi.

H3N R COOH
 În mediu puternic bazic toţi aminoacizii se găsesc sub formă de anioni.
H2N R COO
 În mediu neutru există sub formă de saruri interne, numite zwitterioni (amfioni) sau
HN R COO
ioni dipolari. 3
Aminoacizii pot da săruri atât cu acizii, cât şi cu bazele, ei sunt amfoteri.
Pentru fiecare aminoacid există un pH intermediar la care concentraţia de cationi este
egală cu concentraţia de anioni. Această valoare a pH-ului se numeşte punct izoelectric (pI).
Moleculele de aminoacid în soluţie acidă în câmp electric migrează spre catod, în soluţie
bazică spre anod, iar la punctul izoelectric, cândse află sub formă de amfion, mişcarea lor
încetează. La punctul izoelectric solubilitatea aminoacidului în apă este minimă.

 Reacţia aminoacizilor cu acizi:

H2N CH COOH + H H3N CH COOH
R R
ion pozitiv
(cationul aminoacidului)

Sau:

H3N CH COO + H H3N CH COOH

R R
Exemplu: Reacţia glicinei cu acidul clorhidric este:
H2N CH2 COOH + HCl Cl H3N CH2 COOH
6
 H3N CH2 COO + H + Cl H3N CH2 COOH + Cl
Cationul glicinei

Cl H N CH
3 2 COOH
Substanţa obţinută în urma reacţiei de neutralizare a acidului
clorhidric cu acidul aminoacetic (glicină) este o sare; ea se poate scrie şi sub formă de
clorhidrat: HOOC – CH2 – NH2•HCl.
 Reacţia aminoacizilor cu baze se scrie, în general:
H2N CH COOH + HO H2N CH COO + H2O
R R
ion negativ
(anionul aminoacidului)
Sau:
H3N CH COO + HO H2N CH COO + H2O
R R

De exemplu, reacţia glicinei cu hidroxidul de sodiu este:

H2N CH2 COOH + NaOH H2N CH2 COO + Na + H2O
Sau scrisă sub formă ionică:
H3N CH COO + Na + HO H2N CH2 COO + Na + H2O
R
Substanţa H2N–CH2–COOH obţinută în urma reacţiei de neutralizare a hidroxidului de
sodiu cu acidul aminoacetic (glicina) este o sare.

B. Reacţii datorate grupei carboxil

1. Reacţia cu pentaclorură de fosfor – se formează cloruri acide

R CH COOH + PCl5 R CH COCl + POCl3 + HCl
NH2 NH2

2. Reacţia de esterificare cu alcooli

HCl
R CH COOH + R OH R CH COOR
NH2 NH3]Cl

3. Decarboxilarea – se formează amine primare

t0C
R CH COOH _ R CH2 NH2
CO2
NH2
H2N CH2 CH2 CH2 CH COOH H2N CH2 CH2 CH2 CH2 NH2
_ CO
2
NH2
ornitină putresceină

7
 CH2 CH2 CH2 CH2 CH COOH CH2 CH2 CH2 CH2 CH2
_ CO
NH2 NH2 2
NH2 NH2
lisină cadaverină

4. Reducerea – se formează aminoalcooli

Na / EtOH
R CH COOH + 4 [H] R CH CH2
NH2 NH2 OH

C. Reacţii datorate grupei amino

1. Acilarea – se formează N–acilaminoacizi

a) cu cloruri acide (CH3COCl = clorura de acetil, C6H5COCl = clorura de benzoil).

HO
R CH COOH + R' COCl R CH COOH
- HCl
NH2 NHCOR'

b) cu anhidride acide
R CH COOH + (R' CO)2O R CH COOH
_ R' COOH
NH2 NHCOR'

2. N-alchilarea cu sulfat de metil

R CH COOH + (CH3)2SO4 R CH COOH
_ H SO
2 4
NH2 N(CH3)2

3. Desaminarea cu acid azotos – se formează hidroxiacizi

H
R CH COOH + HNO2 R CH COOH + N2 + H2O
NH2 OH

4. Reacţia cu clorura (bromura) de nitrozil – se formează α-cloro(bromo)acizi

+ NOCl
R CH COOH R CH COOH
_ N2
NH2 _ HO Cl
2

5. Încălzirea cu acid iodhidric – se formează acizi carboxilici

HI; 2000C
R CH COOH R CH2 COOH
_ NH
3
NH2

8
 D. Reacţii datorate ambelor grupe funcţionale

1. Reacţia cu metale grele – se formează săruri complexe interne (săruri chelatice)

+ CuO; t0C CH2 NH2 H2N CH2

2 CH2 COOH
Cu
NH2 O C O O C O
( se prezinta sub forma unor ace bleu)

2. Trialchilarea – se formează betaine (trialchilderivaţi ai aminoacizilor)

R CH COOH + 3 CH3I R CH COO

- 3HI
NH2 N(CH3)3

3. Comportarea termică – depinde de poziţia grupei amino faţă de grupa carboxil.

a) α-amioacizii – suferă reacţii de condensare

 Prin eliminarea unei molecule de apă intermolecular rezultă o dipeptidă în care se

găseşte o legătură amidică, –CO–NH2, numită legătură peptidică.

R CH COOH + H2N CH COOH R CH CO NH CH COOH

_HO
2
NH2 R NH2 R
Peptida este un compus cu funcţiune mixtă care conţine în moleculă 3 grupe funcţionale
diferite: amino –H2N, carboxil –COOH şi amidă –CO–NH.

Condensarea a două molecule de aminoacid identice

Dacă la reacţia de condensare participă două molecule ale aceluiaşi aminoacid se

formează o peptidă simplă:
H O H
O
H2N CH C + H N CH COOH H2N CH C N CH COOH + H2O
OH
R R R R
H2N CH2 COOH + H2N CH2 COOH H2N CH2 CO NH CH2 COOH + H2O
glicină glicină glicil-glicină

Condensarea a două molecule de aminoacid diferite

Dacă la reacţia de condensare participă două molecule de aminoacid diferite se pot forma
două peptide mixte, deoarece fiecare aminoacid poate participa la reacţie atât prin grupa
amino, cât şi prin grupa carboxil, precum şi două peptide simple.

9
  Prin eliminarea a două molecule de apă intermolecular – se formează compuşi ciclici
derivaţi de la piperazină.
O
R
NH
R CH COOH + H2N CH R _ dicetopiperazina
2H2O HN
NH2 COOH R
O
b) β-aminoacizii

 Prin eliminarea intramoleculară a amoniacului – se formează acizi α, β-nesaturaţi

t0C
R CH CH2 COOH _ R CH CH COOH
NH3
NH2
t0C
CH2 CH2 COOH _ CH2 CH COOH
NH3
NH2 acid acrilic
- alanina

c) γ şi δ-aminoacizi

 Prin eliminarea intramoleculară a apei are loc o ciclizare – se formează lactame

t0C
CH2 CH2 CH2 COOH _ - butirolactama
H2O
NH2 N O
H

t0C
CH2 CH2 CH2 CH2 COOH _ - valerolactama
H2O
NH2 N O
H

4. Reacţia cu ninhidrina – reacţie de identificare şi dozare. Este caracteristică α-

aminoacizilor – apare o coloratie albastră-violet intensă, cu excepţia prolinei care dă o
coloraţie galbenă.

Reprezentanţi

Glicocol, glicină (acid aminoacetic) a fost denumit astfel datorită gustului său dulce
(glycos = dulce; colta = clei).
α-alanina (acid α-aminopropionic) = componentă normală a tuturor proteinelor.
β-alanina (acid β-aminopropionic) – se obţine numai prin sinteză; este folosit ca
antagonist al bufeurilor de căldură la menopauză.
10
 Acidul asparagic şi acidul glutamic sunt componente foarte răspândite ale
proteinelor.
Acidul antranilic (acid o-aminobenzoic) este un compus solid, solubil în apă, etanol,
eter. Se găseşte sub formă de ester metilic (antraniliat de metil) în uleiul din flori de iasomie,
portocale şi tuberoză. Preparat sintetic, se foloseşte în parfumerie.
Acidul meclofenic (acid N-(2,6-dicloro-m-tolil)antranilic) este un antiinflamator
nesteroidian. El inhibă sinteza de prostaglandine prin blocarea ciclooxigenazei.
Cl CH3
COOH

NH

Cl
Acidul m-aminobenzoic este un compus solid care se foloseşte la obţinerea unor
coloranţi azoici.
Acidul p-aminobenzoic (PAB) este factor de creştere pentru numeroase
microorganisme. Face parte din grupa vitaminelor H. Intră în constituţia acidului folic.
Esterii săi au proprietăţi anestezice.
Esterul etilic se numeşte anestezină (benzocaină) = anestezic local, liposolubil.
Esterul acidului p-aminobenzoic cu dietilaminoetanolul se numeşte novocaină
(procaină) şi se foloseşte sub formă de clorhidrat.
O
C
O CH2 CH2 N(C2H5)2

NH2

AMINOALCOOLI

Aminoalcoolii conţin în molecula lor, pe lângă grupe –NH2, şi grupe –OH.

Nomenclatură

Se denumesc prin adăugarea sufixului ol la numele hidrocarburii, urmat de sufixul amină.

Metode de obţinere

1. Tratarea oxidului de etilenă cu soluţie apoasă de amoniac

NH3 + H2C CH2 CH2 CH2 etanolamina

( - hidroxietilamina,
OH NH2
- aminoetanol)
O

11
 NH3 + 2 H2C CH2 CH2 CH2 OH
HN dietanolamina
O CH2 CH2 OH

H2C CH2 CH2 CH2 OH

NH3 + 3 HN CH2 CH2 OH trietanolamina
O CH2 CH2 OH

2. Hidrogenarea catalitică a aminoesterilor

Ni - Raney sau LiAlH4

R CH COOR + [H] R CH CH2 OH
_ R OH
NH2 NH2

Proprietăţi fizice

Termenii inferiori sunt lichide vâscoase, higroscopice, solubile în apă, cu p.f. ridicate
datorită asocierilor moleculare prin legături de hidrogen.

Proprietăţi chimice

1. Reacţia de N-acilare

AlCl3
R CH NH2 + CH3COCl R CH NHCOCH3
- HCl
OH OH

2. Reacţia cu sodiu metalic – se formează alcoxizi

R CH NH2 + Na R CH NH2 + 1/2 H2

OH ONa

3. Reacţia cu clorură de tionil – se formează cloroalchilamine

R CH NH2 + SOCl2 R CH NH2 + SO2 + HCl

OH Cl

4.Tratarea cu acid sulfuric – se formează imine

+ H2SO4 H2C CH2

CH2 CH2
_H O aziridina
OH NH2 2
N
H

12
 AMINOFENOLI

Metode de obţinere

1. Obţinerea o- şi p-aminofenolilor prin reducerea o- şi p-nitrofenolilor

OH OH

Zn + HCl NH2
NO2 + 6 [H]
+ 2 H2O

2. Obţinerea m-aminofenolilor

OH OH

2000C
+ NH3
_HO
OH 2 NH2

Proprietăţi fizice

Sunt substanţe solide, puţin solubile în apă, solubile în mediu acid sau bazic.

Proprietăţi chimice

1. Datorită proprietăţilor slab bazice formează săruri cu acizii tari

2. Datorită proprietăţilor slab acide formează fenoxizi cu hidroxizii alcalini

3. N-Alchilarea

4. N-Acilarea

5. Oxidarea izomerilor orto şi para – se formează chinone

6. Datorită proprietăţilor lor reducătoare, se folosesc ca revelatori fotografici

13