Singurul obiect care nu se mișca din cameră era o canapea enormă de care două doamne tinere

erau agățate ca de geamandură. Amândouă erau îmbrăcate în alb, iar rochiile lor tremurau și
fluturau ca și când intraseră înăuntru după un scurt zbor în jurul casei.

Cred că am rămas înțepenit pentru câteva momente, ascultând mișcarea și lovitura perdelelor și
vaietul unui tablou de pe perete. Apoi s-a auzit un zgomot în timp ce Tom Buchanan închidea
ferestrele întredeschise, iar vântul se stinse prin cameră, și perdelele și covoarele și cele două tinere
femei alunecau/ pluteau ușor către podea.

Cea mai tânără dintre ele era o străină pentru mine/ nu o cunoșteam. Stătea lungită la capătul
divanului ei, complet nemișcată, cu bărbia puțin ridicată, ca și când ar fi balansat ceva ce stătea să
cadă (pe ea).

Dacă m-a văzut cu coada ochiului, într-adevăr, nu mi-a dat de înțeles, iar eu eram atât de stânjenit
încât îmi venea să murmur/șoptesc o scuză pentru că am deranjat-o intrând în cameră. Cealaltă
fată, Daisy, a încercat să se ridice; s-a aplecat ușor înainte cu o expresie conștiincioasă, iar apoi
râse, cu un râs mic, încântător și absurd și am râs și eu înaintând în cameră.

- Sunt p-paralizată de fericire/e-extrem de fericită.

A râs din nou, de parcă ar fi spus ceva spiritual/amuzant și mi-a ținut mâna (într-a ei) pentru o
clipă, uitându-se la mine, dându-și cuvântul că nu era nimeni pe lume pe care să își dorească atât
de mult să îl vadă ca pe mine. Așa era felul ei/așa era ea.

Mi-a dat de înțeles într-un murmur/printr-o șoaptă că numele mic/prenumele fetei care balansa
ceva pe bărbie/se balansa era Baker. Erau unii care pretindeau ca Daisy vorbea atât de încet, abia
murmurând, doar pentru a-și face interlocutorul sa se aplece spre ea, era însă o critica fără obiect,
care nu-i stirbea nimic din farmec. Oricum, buzele domnișoarei Baker tremurara, apoi dadu din
cap avia perceptibil spre mine si-și întoarse repede capul in aceeași pozitie, evident, obiectul pe
care-l susținea tremurase o clipa și asta o speriase. Din nou ma trezii aproape scuzându-ma.

Orice manifestare de încredere in propriile foarte își atrage din partea mea un omagiu plin de
uimire. Îmi privii din nou verișoara, care acum începuse sa ma chestioneze cu aceeași voce joasa,