PROIECT DE CERCETARE

EFICIENTIZAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE PRIN UTILIZAREA

RAŢIONAL-CREATIVĂ A METODELOR DE INTERACŢIUNE EDUCAŢIONALĂ

Claudiu Marian Bunăiaşu

Universitatea din Craiova – D.P.P.D.

1. Problema cercetată: actualitate teoretică şi practică, motivaţia alegerii

problematicii

Analizele preliminare asupra problematicii de studiu, situaţiile problematice ivite în mod curent
în contextul practicii educaţionale ne-au ridicat o serie de întrebări preliminare:
- Perspectiva praxiologică a instruirii poate oferi instrumente metodologice utile profesorilor
pentru perfecţionarea demersului de instruire, pentru rezolvarea situaţiilor problematice, cât şi elevilor
în ameliorarea, îmbunătăţirea metodelor, tehnicilor de învăţare?
- Care sunt modalităţile optime, eficiente de corelare a formelor de activitate didactică, pe de o
parte, a metodelor de instruire, pe de altă parte, astfel încât acestea să contribuie la asigurarea calităţii
instruirii?
- Pe lângă efectele benefice asupra învăţării prin cooperare, a conturării relaţiilor de comunicare
şi a conduitelor socializante, metodele de interacţiune educaţională contribuie şi la dezvoltarea
capacităţilor intelectuale, astfel încât aceste metode să fie apreciate ca având valenţe multiple în planul
formării competenţelor şi capacităţilor intelectuale?
Reflectând asupra modalităţilor de soluţionare a ultimei întrebări, care reprezintă de fapt o
soluţie interogativă la întrebările precedente, am decis să întreprind o activitate de cercetare pe
problematica alternativelor metodologice interactive, pentru a verifica şi evidenţia efectele formativ –
educative ale metodelor de interacţiune educaţională.

2. Stadiul abordării problematicii în literatura de specialitate

Din raţiuni didactico-metodice, metodele de interacţiune educaţională au fost divizate în mai

multe categorii în funcţie de diverse criterii, rezultând o nuanţare a acestora. Utilizând criteriul
reprezentat de modalitatea principală de realizare şi dezvoltare a obiectivelor urmărite, Ion-Ovidiu
Pânişoară (2003) clasifică aceste metode în cinci categorii:
 - metode de dezvoltare directă a abilităţilor de comunicare: ascultarea interactivă, metoda
socratică;
- metode de cultivare a creativităţii şi rezolvare de probleme: brainstorming-ul, metoda
rezolvării creative de probleme (problem solving);
- metode bazate pe dezbaterea de grup: reuniunea Phillips 6.6., tehnica focus-grup, controversa
creativă, tehnica dezbaterilor;
- metode de observare a interacţiunilor în cadrul grupului: tehnica acvariului (fishbowl),
seminarul socratic;
- metode de construcţie de echipă: exerciţiile de spargere a gheţii (ice-breaking), metoda
construcţiei de echipă (team-bulding).
2.1. Brainstormingul
Brainstormingul („asaltul de idei”sau „evaluarea amânată” sau „furtună în creier”) reprezintă o
metodă interactivă de dezvoltare de idei, de rezolvare a situaţiilor problematice, de luare a unor decizii,
în urma solicitării tuturor membrilor unui grup. Iniţiată de către profesorul Alexander Osborn de la
Universitatea din Buffalo (S.U.A.), această metodă s-a dovedit a fi una dintre cele mai utile în practica
pedagogică, din perspectiva caracterului interactiv bazat pe cooperarea participanţilor, a stimulării
creativităţii de grup şi, totodată, de emitere a unor soluţii inovatoare.
Activitatea de brainstorming se derulează într-un grup de maxim 30 de persoane, coordonatorul
discuţiilor jucând atât rolul de animator, cât şi cel de mediator, într-un interval de 20-45 minute. În
aplicarea metodei brainstorming-ului, sunt necesare a fi respectate o serie de reguli:
- selectarea, de către iniţiatorul activităţii, a unor probleme ce suscită interesul participanţilor,
stimulându-le potenţialul creativ al acestora;
- descrierea problemei în mod concis, clar, cu evidenţierea necesităţii soluţionării ei, de către
animatorul discuţiei;
- încurajarea emiterii a cât mai multor idei, chiar dacă nu au legătură directă cu problematica
dezbaterii sau au un caracter neobişnuit, nefiind cenzurată în nici un fel spontaneitatea şi creativitatea
participanţilor (în primă fază, accentul cade pe aspectul cantitativ);
- atenţionarea membrilor grupului de a nu face aprecieri critice, judecăţi de valoare asupra
ideilor formulate;
- antrenarea participanţilor în dezvoltarea ideilor emise, răspunsurile date fiind combinate în
cadrul unor noi dimensiuni cognitive;
- activizarea membrilor fără disponibilităţi verbale;
- notarea ideilor în mod complet şi discret;
- efectuarea evaluării într-o altă activitate, desfăşurată după o perioadă de incubare, de reflecţie
asupra ideilor emise.
 2.2. Sinectica
Elaborată de către profesorul William J. Gordon de la Universitatea Harward, denumită şi
metoda analogiilor sau metoda asociaţiilor de idei, sinectica constă, în esenţă, în activitatea de asociere
a unor idei, care nu au legătură aparentă între ele, în cadrul unui grup de lucru.
Sinectica are multe aspecte comune cu brainstormingul , atât la nivel de finalităţi, cât şi la nivel
de proces. Totuşi, sinectica are un grad mai mare de complexitate, apelând la tehnica grupului creativ
prin emiterea, mai ales, de ipoteze, prin folosirea raţionamentului analogic. Pe de altă parte, presupune
prezenţa unor capacităţi empatice dezvoltate la animatorul/îndrumătorul dezbaterilor.
Etapele sinecticii sunt:
1. Selectarea problemei şi constituirea grupului sinectic;
2. Descrierea problemei membrilor grupului;
3. Emiterea de soluţii de rezolvare a problemei;
4. Construirea unui model de rezolvare a problemei;
5. Testarea şi aplicarea modelului;
6. Evaluarea modului de soluţionare a problemei.
Problema supusă soluţionării trebuie selectată în aşa fel încât să inducă stări conflictuale de
natură cognitivă, să suscite în acelaşi timp curiozitatea participanţilor. Grupul este alcătuit din 5-8
persoane (putându-se extinde puţin în cadrul activităţii seminariale, pentru a cuprinde o grupă de
studenţi).
2.3. Metoda Phillips 6.6.
Elaborată de către profesorul de literatură J. Donald Phillips de la Universitatea din Michigan,
această metodă presupune, în esenţă, divizarea grupului în mai multe subgrupuri mici formate din 6
persoane (4 membri, 1 conducător de grup şi 1 secretar) care dezbat timp de 6 minute o problemă de
actualitate sau o situaţie problematică ce trebuie soluţionată.
În funcţie de obiectivele urmărite, tematica seminarului şi numărul de studenţi, profesorul se
poate abate de la limitele reprezentate de numărul participanţilor şi de timpul alocat dezbaterilor. Astfel,
subgrupurile pot avea 4-5 membri, iar discuţiile asupra problematicii se pot extinde până la 10-15
minute.
Etapele metodei Phillips 6.6. sunt următoarele:
1. Selectarea problematicii ce urmează a fi supusă dezbaterilor.
2. Constituirea subgrupurilor de câte 6 membri (numai în condiţii speciale se pot alcătui
grupuri cu un număr mai mic sau un număr mai mare, aşa cum am arătat mai înainte). Tot în această
etapă sunt distribuite sarcinile membrilor grupurilor, conform funcţiei îndeplinite.
3. Prezentarea problematicii şi a modului cum va fi dezbătută, soluţionată.
4. Dezbaterea problematicii în cadrul subgrupurilor formate.
5. Colectarea soluţiilor emise.
6. Analiza şi aprecierea soluţiilor de către participanţi.
 2.4. Tehnica 6.3.5.
Asemănătoare brainstorming-ului, putând fi apreciată ca o tehnică de nuanţare a variantei de
brainstorming prin bileţele, tehnica 6.3.5.este una utilizată cu succes în producţia creativă în activitatea
seminarială. O scurtă descriere a tehnicii 6.3.5. este:
Sunt formate subgrupuri de câte 6 persoane, cărora li se expune o problemă ce urmează a fi
soluţionată. Fiecare membru din grup notează câte trei soluţii la problema dată, într-un interval de cinci
minute, astfel că activitatea de emitere a răspunsurilor durează 30 de minute.
2.5. Metoda Frisco
Metoda Frisco constă în antrenarea studenţilor în abordarea unei problematici din mai multe
perspective, prin interpretarea câte unui rol specific, care să exprime anumite puncte de vedere, atitudini
şi trăsături de personalitate. Astfel, rolul conservatoristului, rolul exuberantului, cel al pesimistului şi
cel al optimistului vor fi jucate de elevi, care-şi vor argumenta fiecare propriile opinii. Metoda Frisco se
bazează pe brainstormingul regizat, iar scopul utilizării ei constă în stabilirea şi aplicarea modurilor
eficiente de a soluţiona probleme complexe.
2.6. Metoda mozaicului
Metoda mozaicului se înscrie în cadrul strategiei bazată pe învăţarea în echipă, esenţa sa
constând în responsabilizarea fiecărui elev în studiul extins asupra unei subteme a problematicii
dezbaterilor, fiecare membru al echipei devenind expert într-o anumită problemă, urmând să transmită
ceea ce a învăţat, să-şi argumenteze ideile în cadrul grupurilor de experţi; astfel ca, la sfârşitul
discuţiilor, să fie apreciate contribuţiile fiecăruia şi să fie conturate ideile, soluţiile, teoriile, paradigmele
cele mai solide din punct de vedere cognitiv, cu ample posibilităţi aplicative, căile de rezolvare cele mai
eficiente.
Etapele metodice ale utilizării metodei mozaicului sunt:
1. Definirea problematicii de studiu de către profesor sau în urma propunerilor elevilor.
2. Constituirea echipelor de învăţare. Clasa de elevi este împărţită în grupuri de câte patru,
cinci sau şase (în funcţie de numărul elevilor), fiecărui membru al echipei fiindu-i înmânată câte o fişă
pe care este scrisă tema de studiu (eventual şi planul tematic) şi un număr de ordine, astfel încât elevii
cu acelaşi număr din echipele de învăţare studiază aceeaşi problemă, membrii aceleiaşi echipe având
teme şi numere de ordine diferite.
3. Studiul individual.
4. Dezbaterea subtemelor în cadrul grupurilor de experţi. După studiul independent, se
constituie grupele de experţi formate din studenţii grupurilor diferite ce au studiat aceeaşi problemă.
5. Prezentarea rezultatelor în echipele iniţiale de învăţare.
6. Evaluarea.. În această etapă, atât profesorul, cât şi elevii pot formula întrebări anumitor
experţi într-o subtemă, pentru clarificarea anumitor probleme, verificarea unor aspecte ale activităţii ce
nu au putut fi constatate în urma raportului şi a lucrărilor aplicative.
2.7. Portofoliul de grup
 Ca şi portofoliul întocmit în mod individual, portofoliul de grup reprezintă o metodă complexă,
longitudinală, plurifuncţională, fiind utilizată atât ca metodă de instruire, cât şi ca metodă alternativă de
evaluare, cuprinzând o colecţie de produse ale activităţii elevilor, oferind o imagine completă a nivelului
şi progresului înregistrat în procesul de învăţare. Spre deosebire de alte metode interactive, portofoliul
de grup presupune alcătuirea unor grupuri stabile, antrenate într-o activitate de lungă durată de studiere,
cercetare,
În ceea ce priveşte structura unui portofoliu de grup, aceasta reflectă creativitatea, personalitatea
grupului. Totuşi, sunt unele elemente generale ce definesc structura unui portofoliu de grup:
1. Prezentarea grupului de lucru: membrii, atribuţii.
2. Motivaţia vizând alegerea problematicii, a temelor specifice.
3. Planificarea activităţilor grupului de lucru.
4. Colecţia de produse ale activităţii de grup.
5. Observaţii ale membrilor grupului.
6. Autoevaluări ale membrilor grupului, evaluarea grupului – punctuală şi globală.
7. Raportul activităţii de grup.

3. Ipoteza generală. Ipotezele particulare. Obiectivele cercetării

3.1. Ipoteza generală
Dacă activitatea didactică este axată pe utilizarea metodelor de interacţiune educaţională ,
relaţionate cu alte metode de tip formativ, atunci se poate constitui contextul didactic favorizant
învăţării pri cooperare şi al formării elevului ca agent educaţional pro-activ.
3.2. Ipotezele particulare
Prin detalierea acestei ipoteze generale, am obţinut următoarele ipoteze particulare:
- Dacă, pentru fiecare metodă de acest tip, profesorul va identifica şi aplica variante de
optimizare, atunci limitele metodelor de interacţiune educaţională, constând în afirmarea mai ales a
elevilor cu disponibilităţi verbale, se vor reduce în mod semnificativ.
- Dacă elevii sunt antrenaţi şi responsabilizaţi în organizarea, evaluarea şi reglarea
activităţilor didactice, axate pe metodele de interacţiune interacţională, atunci valoarea constructivistă
a demersului didactic va facilita procesul de învăţare şi socializare.
3.3. Obiectivele cercetării
Obiectivele urmărite în abordarea problematicii eficientizării seminarului didactic universitar
prin metodele de interacţiune educaţională sunt:
1. Înregistrarea şi analiza aşteptărilor şi opiniilor elevilor, privind metodologia interactivă.
2. Studierea concepţiilor şi opiniilor cadrelor didactice referitoare la utilizarea metodelor de
interacţiune educaţională.
3. Elaborarea, testarea şi validarea de situaţii instrucţionale bazate pe metodele de interacţiune
educaţională.
 4. Stabilirea virtuţilor şi limitelor celor mai intens utilizate metode de tip interactiv în activităţile
seminariale.

4.Metodologia cercetării
4.1. Lotul de subiecţi antrenaţi în cercetare
Tipul de cercetare întreprins – cercetare-acţiune şi specificul problematicii investigate, m-au
determinat să constitui un lot de subiecţi în manieră flexibilă, nu după rigorile de eşantionare ale cercetării
experimentale.
Analiza intereselor, aşteptările elevilor faţă de activităţile bazate pe metodologia interactivă şi
înregistrarea efectelor introducerii măsurilor ameliorative, de tipul celor vizate de tema cercetării, le-am
realizat în contextul real al activităţii didactice, la nivelul claselor a VII – a şi a VIII-a ( 40 subiecţi). În
vederea realizării obiectivului vizând studierea opiniilor cadrelor didactice referitoare la utilizarea
metodelor de interacţiune educaţională, am selectat 25 cadre didactice, de diferite specialităţi.
4.2. Durata cercetării
Activitatea de cercetare se desfăşoară în perioada 1 martie 2010 – 1 februarie 2011, fiind
eşalonată pe două semestre şcolare.
4.3. Etapele cercetării
Cercetarea se derulează pe trei etape:
- etapa constatativă, în care sunt aplicate metode de acumulare a datelor: observaţia, convorbirea,
interviul, chestionare aplicate elevilor şi cadrelor didactice, analiza produselor activităţii elevilor;
- testarea situaţiilor de instruire bazate pe metodele de interacţiune educaţională;
- etapa analizei performanţelor obţinute de elevi în urma implementării activităţilor didactice
axate pe metodologia interactivă.
4.4. Instrumente de investigaţie utilizate
4.4.1. Metode de acumulare a datelor
a) Metoda observaţiei
Observaţia comportamentului elevilor în cadrul activităţilor facilitează acumularea de date
esenţiale privind atitudinile acestora faţă de activităţile didactice bazate pe metode interactive, a
disponibilităţilor pentru astfel de activităţi, a modului în care participă activ şi afectiv , în care
relaţionează cu ceilalţi participanţi în susţinerea unor idei, argumente, în rezolvarea unor sarcini de lucru
ori în elaborarea unor lucrări aplicative. Aspectele supuse observaţiei ştiinţifice, rezultatele consemnate şi
semnificaţiile acestora vor fi înregistrate în grile de observare, structurate pe mai mulţi indicatori
observaţionali: activizarea elevilor prin tipurile de metode interactive utilizate; rolul elevilor în
organizarea şi desfăşurarea activităţilor; relaţiile de comunicare în cadrul grupelor de lucru; climatul
socio-emoţional, aşa cum se reflectă în comportamentul elevilor.
b) Metoda convorbirii
 Convorbirea a fost utilizată într-o formă diversificată, în vederea acumulării unei varietăţi de date
referitoare la problematica cercetării de la factorii antrenaţi. Astfel, am organizat convorbiri cu profesori
de mai multe specialităţi, cu elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a.
Scopul urmărit prin utilizarea metodei convorbirii a fost nu numai de natură informativă –
culegerea de date referitoare la opiniile, percepţiile, atitudinile şi disponibilităţile cadrelor didactice şi ale
studenţilor privind utilitatea şi modul de utilizare a metodelor de interacţiune educaţionale în activităţile
seminariale, cât şi de natură formativă – de perfecţionare a demersului didactic, din perspectiva
problematicii studiate, prin schimbul de experienţă metodologică.
c )Metoda chestionarului
Prin aplicarea a două chestionarare( pentru elevi şi cadre didactice), în această primă etapă a
cercetării, au fost acumulate informaţii esenţiale, reprezentative, , valorificate apoi în investigarea unor
activităţi didactice. Din punctul de vedere al conţinutului întrebărilor, chestionarele aplicate au vizat o
varietate de aspecte: atitudini, percepţii ale cadrelor didactice şi elevilor privind activităţile axate pe
metodele de interacţiune educaţională; disponibilitatea cadrelor didactice şi a elevilor de a organiza şi
desfăşura astfel de activităţi; idei, concepţii şi practici ale profesorilor în prefigurarea şi organizarea
activităţilor de acest tip.
d) Analiza produselor activităţii elevilor
Pentru evidenţierea valenţelor formative ale metodologiei interactive, prin produsele elevilor,
voi analiza mai multe tipuri de produse: referate, eseuri, grile de observare, studii de caz, , proiecte,
portofolii.
4.4.2. Investigarea unor activităţi /situaţii instrucţionale bazate pe metodele de interacţiune
educaţională
Reprezintă metoda de intervenţie educativă aplicată în cadrul activităţii de cercetare-acţiune. Vor
fi proiectate şi organizate demersuri didactice, bazate pe metodologia interactivă, atât în cadrul orelor de
Matematică, cât şi la Consiliere şi orientare.
4.4.3. Metode de prelucrare şi interpretare a datelor
Vor fi utilizate următoarele categorii de metode de prelucrare şi interpretare a datelor:
- metode de reprezentare grafică a rezultatelor cercetării: histograme, diagrame,
poligonul frecvenţelor;
- calculul unor indici ai tendinţei centrale: media aritmetică, mediana, modul;
- metode şi tehnici statistice: testul t de semnificaţie a diferenţelor între două medii,
testul Z de semnificaţie a diferenţelor între două medii;
- metode de interpretare calitativă: comparaţia criterială, metodele deductive, de
interpretare teoretică;
 5. Rezultate preliminare cercetării
În urma prelucrării şi interpretării datelor obţinute în etapa constatativă, am obţinut
următorul tabel al rezultatelor preliminare ale cercetării, aferente obiectivelor 1, 2 şi 4(parţial) :

Nr. Metode de Avantaje

crt. interacţiune Dezavantaje
educaţională
1. Brainstorming- - rezolvarea unor situaţii problematice
ul care s-au dovedit dificil de soluţionat prin - neoferirea de soluţii cu
activitatea individuală; un mare grad de validitate
- stimularea spiritului critic şi şi fidelitate, ca în
investigativ; activitatea de cercetare
- dezvoltarea gândirii divergente, ştiinţifică,;
creatoare; - posibilitatea apariţiei
- afirmarea unor idei inovatoare prin inhibiţiei la anumiţi
stimularea posibilităţilor creative ale subiecţi;
elevilor.

2. Sinectica -stimularea afirmării nonconformismului - nederularea unui demers

şi a nonconvenţionalismului; de investigare, ca în
- cultivarea capacităţilor empatice a procesul cercetării
elevilor; ştiinţifice;
- încurajarea învăţării prin cooperare şi - posibilitatea apariţiei unor
competiţie; blocaje emoţionale la unii
studenţi.
3. Metoda
Phillips 6.6. -crearea contextului didactic favorabil
comunicării; -posibilitatea apariţiei
-structurarea relaţiilor interacţionale în blocajelor emoţionale;
grupa de studenţi; -neutilizarea unor
- stimularea potenţialului creativ al instrumente de investigaţie
studenţilor; care să valideze aprecierile,
- emiterea de numeroase idei într-un punctele de vedere
timp relativ scurt; formulate.
- dobândirea unor tehnici de învăţare
prin colaborare şi competiţie, de învăţare
prin descoperire;
- cultivarea capacităţilor de
autoevaluare şi interevaluare.

4. Tehnica 6.3.5. - similare cu cele ale brainstorming-ului - similare cu cele ale

şi ale metodei Phillips 6.6; brainstorming-ului şi ale
metodei Phillips 6.6;

5. Metoda Frisco -stimularea gândirii flexibile, divergente, -neutilizarea unui aparat

a imaginaţiei creatoare, ca factori ai metodologic complex
dezvoltării creativităţii; pentru investigarea
 - cultivarea capacităţilor empatice; problemei de studiu, cum
-dezvoltarea spiritului critic şi este cel specific cercetării
investigativ; ştiinţifice;
-posibilitatea abordării problematicii din
perspective multiple, ceea ce are ca
finalitate conturarea unor soluţii
realiste,echilibrate, eficace, adecvate;
- dezvoltarea capacităţilor lingvistice ale
participanţilor;
- educarea studenţilor în spiritul valorilor
umanismului, bazate pe civism, toleranţă,
poziţie echilibrată în ştiinţă, cultură,
societate.

6. Metoda - facilitarea abordării problemelor din

mozaicului perspective multiple;
-dezvoltarea gândirii flexibile, creatoare,
critice, a activismului acesteia;
-dezvoltarea capacităţilor de comunicare
ale participanţilor;
- stimularea spiritului investigativ;
- conturarea unei strategii personale de
susţinere, în faţa auditoriului, a celor
învăţate, a propriilor concepţii, opinii;
- întărirea coeziunii grupurilor de lucru;
- depăşirea limitelor celorlalte metode de
interacţiune educaţională referitoare la
neimplicarea elevilor cu un nivel mai
scăzut al comunicării, al socializării;

7. Portofoliul de - facilitarea punerii în practică a noilor -neefectuarea unei notări

grup orientări curriculare, de integrare a obiective, fidele, a fiecărui
activităţilor de predare, învăţare, membru al grupului,
evaluare; implicând mai mult o
- contribuţia la dezvoltarea unei game apreciere calitativă decât
largi de capacităţi: de investigare şi cantitativă.
analiză; de măsurare şi comparare a
rezultatelor; de generalizare, sintetizare şi
organizare a contribuţiilor; de utilizare a
raţionamentelor, procedurilor, modelelor
acţionale cu un mare grad de eficienţă şi
eficacitate; de autoevaluare.

În urma analizei rezultatelor preliminare consemnate, am validat parţial ipoteza

particulară nr.1, axată pe identificarea valenţelor multiple ale utilizării metodelor de
interacţiune educaţională şi conturarea unor direcţii de optimizare a acestora.
 BIBLIOGRAFIE

Bontaş, I. (1994). Pedagogie. Bucureşti: Editura All.

Bunăiaşu, C.M. (2010). Seminarul didactic universitar. Seminarul disciplinelor pedagogice:
structuri, conţinuturi, metodologii. Craiova: Editura Universitaria.
Cerghit, I. (2002). Sisteme de instruire alternative alternative şi complementare. Structuri,
stiluri şi strategii. Bucureşti: Editura Aramis.
Chelcea, S. (2004). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative.
Bucureşti: Editura Economică.
Cucoş, C. (2002). Pedagogie. Iaşi: Editura Polirom.
De Peretti, A., Legrand, J.-A., Boniface, J. (2001). Tehnici de comunicare. Iaşi: Editura
Polirom.
Dumitru, I. Al. (2000). Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă. Timişoara:
Editura de Vest.
Ionel, V. (2002). Pedagogia situaţiilor educative. Iaşi: Editura Polirom.
Iucu, R.B. (2001).Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi practice. Iaşi: Editura
Polirom.
Joiţa, E. (1998). Eficienţa instruirii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.
Maciuc, I.(2006). Pedagogie .Repere ale instruirii. Craiova: Editura Sitech.
Oprea, C.L. (2003). Pedagogie. Alternative metodologice interactive. Bucureşti: Editura
Universităţii din Bucureşti.
Pânişoară, I.O. (2003). Comunicarea eficientă. Metode de interacţiune educaţională. Iaşi:
Editura Polirom, 140-162.
Zlate, M. şi Zlate, C. (1982).Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale. Bucureşti:
Editura Politică, 136-140.
Zlate, M. (1986). Metode activ-participative utilizate în activitatea seminarială.
Bucureşti: Tipografia Universităţii din Bucureşti..