Sunteți pe pagina 1din 89

UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” CONSTANȚA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI


DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA GRADULUI
DIDACTIC I

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Dumitru Mariana

Candidat:
Prof.înv.preșc. Chirilă (căs.Cornei) Galea
Școala Gimnazială Ciucurova
Jud. Tulcea

SERIA

2016-2018
UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

JOCUL- MODALITATE
DE DEZVOLTARE
A CAPACITĂȚII MOTRICE

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Dumitru Mariana

Candidat:
Prof.înv.preșc. Chirilă (căs.Cornei) Galea
Școala Gimnazială Ciucurova
Jud. Tulcea

SERIA

2016-2018
CUPRINS

INTRODUCERE.....................................................................................................................4

CAPITOLUL 1

DOMENIUL EXPERIENȚIAL PSIHO-MOTRIC, COMPONENTĂ A


CURRICULUMULUI DE SPECIALITATE............................................................................5
1.1. Elemente esențiale in cadrul curriculumului de specialitate...............................................5
1.2. Activitatea psiho-motrică, activitate de socializare a preșcolarului..................................13
1.3. Rolul educației fizice in formarea personalității preșcolarului..........................................14

CAPITOLUL 2

CARACTERISTICILE ACTIVITĂȚII PSIHO-MOTRICE IN GRĂDINIȚĂ...................19


2.1. Caracteristicile dezvoltării biologice si motrice a preșcolarului de 4-5 ani......................19
2.1.1. Caracteristici somatice........................................................................................19
2.1.2. Caracteristici psihologice....................................................................................26
2.1.3. Caracteristici motrice..........................................................................................32
2. 2. Capacitatea motrica-obiectiv prioritar in dezvoltarea preșcolarului................................38
2. 3. Strategii didactice de dezvoltare a capacității motrice in grădiniță.................................40

CAPITOLUL 3

CERCETAREA PEDAGOGICĂ.............................................................................................45
3.1. Obiectivele si sarcinile cercetării......................................................................................45
3.2. Metode de cercetare..........................................................................................................45
3.3. Ipoteza..............................................................................................................................47
3.4. Prezentarea subiecților incluși in experiment...................................................................47
3.5. Prezentarea sistemului de prezentare si evaluare a experimentului..................................48
3.6. Program experimental.......................................................................................................50
3.7. Eșalonarea programului experimental..............................................................................60

2
CAPITOLUL 4

Analiza și interpretarea datelor.........................................................................................61


4.1. Prezentarea datelor la testarea inițială..............................................................................61
4.2. Prezentarea datelor la testarea finală................................................................................62
4.3. Prezentarea comparativă a datelor....................................................................................63
4.4. Concluzii...........................................................................................................................71
4.5. Propuneri...........................................................................................................................72

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................73
ANEXE.......................................................................................................................................75

3
INTRODUCERE

Importanţa temei în literatura de specialitate

Activitatea de educaţie fizică în grădiniţă constituie o etapă importantă în dezvoltarea


copilului preşcolar. Copilul preşcolar din zilele noastre are mare chemare spre exerciţii şi jocuri.
Acestea, controlate şi îndrumate, constituie factori de bază în dezvoltarea armonioasă a
organismului şi întăreşte sănătatea copiilor. Activitatea de educaţie fizică trebuie să îmbrace
forme specifice vârstei preşcolare, să se raporteze la nivelul de înţelegere, pregătire şi vârstă al
grupei de preşcolari.
Experiența şi lucrul cu copiii de vârsta preşcolară m-au convins că mişcarea este deosebit
de benefică şi eficientă pentru copii. Energia, dorința de mișcare, dinamismul de care dispun
copiii trebuie să fie în mâna educatoarei un instrument prin care să acționeze in sensul dezvoltării
capacității motrice prin jocuri, ștafete, parcursuri aplicative.
Un rol important în dezvoltarea armonioasă a preşcolarului o are dezvoltarea capacității
motrice, proces ce se poate realiza folosind o gamă variată de jocuri, cu o bază materială destul
de bogata. Jocurile, ștafetele, parcursurile aplicative organizate în cadrul activităţilor de educaţie
fizică, a activităților integrate realizează echilibrul între solicitările intelectuale adresate copiilor
în cadrul programului zilnic de activităţi şi recreerea, necesară, conform particularităţilor lor de
vârstă.
În activitățile integrate voi utiliza metode tradiţionale, dar şi moderne de autoorganizare
şi autoevaluare a copiilor, diverse jocuri, parcursuri aplicative, ștafete, voi folosi materiale
confecționate de mine și cele din natură, să fie cât mai atractive şi simple care să-i solicite, să-i
atragă pe copii şi să le dezvolte capacitatea motrica.
Scopul principal al lucrării constă în identificarea unor jocuri, parcursuri aplicative,
ștafete care să crească indicii capacității motrice, dar şi cum influenţează acestea dezvoltarea
capacității motrice şi dezvoltarea armonioasă a preşcolarilor.

4
CAPITOLUL 1

1. DOMENIUL EXPERIENȚIAL PSIHO-MOTRIC, COMPONENTĂ A


CURRICULUMULUI DE SPECIALITATE

1.1 Elemente esențiale în cadrul curriculumului de specialitate


Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar din 2008-2009, introduce conceptul de
educaţie timpurie, promovând în acelaşi timp şi conceptul de dezvoltare globală a copilului,
concept care marchează importanţa domeniilor de dezvoltare a copilului. În cadrul actualului
curriculum se întreprind cu cele cinci domenii experiențiale care se întâlnesc cu domeniile de
dezvoltare a copilului.
Aceste domenii sunt: domeniul estetic şi creativ, domeniul om şi societate, domeniul
limbă şi comunicare, domeniul ştiinţe şi domeniul psiho-motric.
Curriculum pentru învăţământul preşcolar, (2008, pag 9) ca structură, vine în sprijinul
cadrelor didactice cu următoarele componente: „finalităţile, conţinuturile, timpul de instruire şi
sugestii privind strategiile de instruire şi de evaluare pe cele două niveluri de vârstă (3-5 ani şi
5-6/7 ani)”.
Obiectivele cadru sunt exprimate în termeni de generalitate şi prezintă competenţele care
trebuie dezvoltate pe toată perioada învăţământului preşcolar pe cele cinci domenii experienţiale.
Obiectivele de referinţă, dar şi exemplele de comportament, ca exprimări clare a
rezultatelor învăţării (conceptelor, cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor, dar şi ale
competenţelor vizate) sunt formulate pentru fiecare temă şi orice domeniu experienţial în parte.
Structurarea programului anual de studiu pe cele două nivele se face în funcţie de cele șase teme:
a) Cine sunt/ suntem?
b) Când, cum şi de ce se îmtâmplă ?
c) Cum este,a fost şi va fi aici pe pământ?
d) Cine şi cum planifică, organizează o activitate ?
e) Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim ?
f) Ce şi cum vreau să fiu ?

Metodologia de utilizare a planului de învățământ pentru copiii de vârstă preșcolară din


noul curriculum,(2009, pag. 21) semnalează că în grădiniță, copilul are nevoie zilnică de
activități de mișcare:„În programul zilnic este obligatoriu să existe cel puţin o activitate sau un
5
moment/secvenţă de mişcare” (jocuri de mişcare cu text şi cânt, exerciții fizice, tranziții,
activități de educaţie fizică, momente de înviorare, concursuri sau trasee sportive, plimbări în aer
liber etc.). Concomitent, educatoarea va trebui să aibă în vedere și expunerea copiilor preșcolari
la condițiile de mediu pentru menţinerea stării lor de sănătate şi de călire a organismului acestora
şi va scoate copiii cel puţin o dată pe zi, în aer liber, indiferent de anotimp.
Tot în curriculum pentru învățământul preșcolar (2009, pag. 16) se face o prezentare a
domeniilor de dezvoltare așa cum sunt ele conturate:
„DOMENIUL - Dezvoltarea fizică, sănătate şi igienă personală – cuprinde o gamă
largă de deprinderi şi abilităţi (de la mişcări largi, cum sunt săritul, alergarea, până la mişcări
fine de tipul realizării desenelor sau modelarea), dar şi coordonarea, dezvoltarea senzorială,
alături de cunoştinţeşi practici referitoare la îngrijire şi igienă personală, nutriţie, practici de
menţinerea sănătăţii si securităţii personale. Dimensiuni ale domeniului:

Dezvoltare fizică:

Dezvoltarea motricităţii grosiere

Dezvoltarea motricităţii fine

Dezvoltarea senzorio-motorie

Sănătate şi igienă personală:

Promovarea sănătății și nutriției

Promovarea îngrijirii şi igienei personale

Promovarea practicilor privind securitatea personală”

Toată activitatea a copiilor preşcolari se întinde pe baza unor programe fundamentale atât
pe analizele experimentale, cât şi pe efectele pozitive obţinute în experiența grădiniţelor de copii.
Programa îşi propune să răspundă sarcinilor prezente şi de viitor care stau în faţa învăţământului
preşcolar, în concordanță cu cerinţelor noi ale şcolii, ale vieţii moderne şi să rezolve la nivelul
preşcolarităţii sarcinile fundamentale potrivite acestei vârste.
Dumitru, M.( 2011, pag. 37 ), ne expune următoarele componente ale procesului
instructiv-educativ la educație fizică:
„Prin componente, se înţeleg elementele fundamentale care compun acest proces instructiv-
educativ de educaţie fizică şi sport. Deoarece, aceste componente stau la baza procesului de
învăţămănt ele se mai cunosc şi sub denumirea de finalităţi instructiv-educative”.

6
Fig. Nr.5 Dumitru,M.(2011, pag 37)

Comportamentele

procesului

Cunoştinţe Calităţi
Indici Deprinderi şi Elemente de
armonioşi de priceperi
motrice conţinut ale
de condiţionale,c
dezvoltare motrice, celorlalte
oordonative şi laturi ale
specialitate morfologică obişnuinţe
şi funcţională
intermediare educaţiei

În „Teoria educației”, Macavei, E.(2002, pag. 334), ne spune că educația fizică reprezintă
„componente esențiale ale educației globale, ale culturii și vieții sociale, ale formării și
dezvoltării personalității umane, componente determinante ale calității vieții, favorizând
sănătatea fizică, psihică și spirit concurențial, conducând la folosirea activă a timpului liber”.
Obiectivele educaţiei fizice urmăresc la vârsta preşcolară latura igienică, în strânsă
legătură cu cea instructiv-educativă şi de pregătirea a personalităţii copiilor.
În general activităţile desfăşurate în grădiniţele de copii trebuie să aibă ca urmare
educarea la copii a unor procese psihice, însuşiri fizice şi trăsături morale, punându-se mai mult
accentul pe dezvoltarea proceselor de cunoaştere, intelectuale, afective etc.
Obiectivele cadru şi obiectivele de referinţă pentru învăţământul preşcolar, după
Curriculum pentru învățământul preșcolar,(2009, pag 43).
„Obiective cadru:

• Formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar-aplicative;


• Stimularea calităţilor intelectuale, de voinţă şi afective în scopul aplicării
independente a deprinderilor însuşite;
• Cunoaşterea deprinderilor igienico-sanitare pentru păstrarea stării de sănătate.
Obiective de referinţă

• Să fie capabil să execute mişcări motrice de bază: mers, alergare, sărituri, rostogoliri,
târâri, căţărări.
• Să identifice şi să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului.
• Să cunoască şi să aplice regulile de igienă a efortului fizic
• Să-şi formeze o poziție corporală corectă (poziţia stând, şezând, în deplasare).
7
• Să perceapă componentele spaţio-temporale (ritm, durată, distanţă, localizare).
• Să fie apt să folosească deprinderile motrice învățate în diferite contexte.
• Să utilizeze acţiunile motrice însușite pentru a exprima sentimente şi/sau comportamente,
pentru a răspunde la diferiţi stimuli (situaţii), la diferite ritmuri.
• Să aibe în timpul activităţii atitudini de cooperare, spirit de echipă, de competiţie, fair-
play.
Dumitru,M. şi Moroianu,M.(2001, pag. 6 şi urm.), menţionează câteva dintre principalele
elemente de conţinut ale educaţiei psihomotrice în conformitate cu revizuirea curriculară
actuală. Dintre acestea amintim următoarele:
,,a) Formarea capacităţii de acţiune şi deplasare în mod organizat
Obiective de referinţă
• Să formeze preşcolarilor obişnuinţa de a se aduna ordonat pentru începerea activităţii, în
diferite formaţii.
• Să se formeze capacitatea de a acţiona şi de a se deplasa în formaţie şi individual.
• Să se formeze capacitatea de a reacţiona corespunzător anumitor comenzi.
• Să se stimuleze curiozitatea şi atenţia prin anunţarea temelor de activitate
• Să recunoască comenzile specifice.
Elemente de organizare a activităţii

Formarea capacităţii de acţiune şi deplasare în mod organizat


niv.I niv. II
• Adunarea – stabilirea unui loc X X
• Alinierea în linie, cerc, semicerc X X
• Poziţia - drepţi- pe loc repaus – (picioarele dep. mainile la spate) X
• Întoarceri prin păşire la stânga şi la dreapta X X
• Întoarceri prin săritură la stânga şi la dreapta (după reper) X
• Acţiuni pe loc – mers pe loc, alergare pe loc, sărituri
– joc de atenţie X X
• Acţiuni în deplasare – mers, alergare, variante ale acestora alternate
cu mers cu exerciţii de respiraţie, X X
– joc de atenţie – din mers şi din alergare X

8
b) Dezvoltare fizică armonioasă şi menţinerea sănătăţii
Obiective de referinţă
• Să se asigure creşterea şi dezvoltarea fizică armoniosă a corpului;
• Să se păstreze sănătatea fizică a corpului prin respectarea regulilor igienice;
• Să se stabilească noţiuni de bază în ceea ce privește importanţa exerciţiilor fizice asupra
organismului şi asupra sănătăţii;
• Să se fixeze noţiuni de bază referitor la alimentele prielnice organismului şi a creşterii şi
dezvoltării fizice optime;
• Să îşi cunoască segmentele corpului – reprezentarea schemei corporale;
• Să răspundă motric adecvat terminologiei adaptate.

Dezvoltare fizică armonioasă şi menţinerea sănătăţii niv niv


I II
• Exerciţii pentru braţe – morişca, foarfeca, roata mare, mica, zboară X X
păsărelele, etc.
• Exerciţii pentru trunchi – ceasul, tirbuşonul, legăm şireturile etc. X X
• Exerciţii pentru picioare – pompa, sări minge sări X X
• Complex de dezvoltare fizică X
• Complex de dezvoltare fizică cu obiect portativ-cerculeţ X
• Exerciţii pentru dezvoltare fizică din aşezat X X
• Exerciţii pentru dezvoltare fizică din culcat facial şi dorsal X X
• Actul respirator în efort X X
Menţinerea sănătăţii

c) Calităţile motrice
Obiective de referinţă
• Să fie capabil să exerseze în vederea dezvoltării calităţilor motrice de bază;
• Să efectueze cu uşurinţă actele motrice necesare sau comandate, la semnale vizuale, tactile,
auditive;
• Să se formeze capacitatea de a aplica deprinderile învăţate în condiţii variate;
• Să depună eforturi uniforme şi variabile cu durate prelungite progresiv.

9
Calităţile motrice
niv.I niv.II
• Viteza de reacţie, de execuţie, X X
• Îndemânarea – coordonare generală a mişcărilor, orientare
în spaţiu şi timp, ritm de lucru X X
– coordonare segmentară şi precizie a X
mişcărilor
• Rezistenţă generală X
• Forţă – dinamică segmentară X
• Elasticitate musculară şi mobilitate articulară X X

d)Deprinderi motrice de bază şi utilitar aplicative


Obiective de referinţă
• Să-şi dobândească mecanismul de bază al deprinderilor motrice şi să-l aplice în activităţi
complexe;
• Să persevereze în exersarea deprinderilor, până la însuşirea corectă a acestora;
• Să folosească deprinderile învățate în activităţi independente;
• Să respecte regulile stabilite în desfăşurarea întrecerilor.
niv niv
Deprinderi motrice de bază
I II
• Mers
- obişnuit X X
- variante de mers X X
- mers cu ocolire de obstacole X X
- mers cu trecere peste obstacole X X
• Alergare
- obişnuită X X
- variante de alergare X X
- alergare în linie dreaptă X
- alergare cu ocolire de obstacole X
- alergare cu trecere peste obstacole X
• Săritură
- pe loc – săritura ca mingea X
- variante (pe un picior, din apropiat în X X

10
depărtat) X
- sărituri succesive cu deplasare X X
- sărituri succesive cu deplasare pe două X
picioare X X
- sărituri succesive pe un picior X
- sărituri din cerc în cerc X X
- sărituri cu trecere peste obstacole X X
- săritura în lungime de pe loc – ( broscuţa X
niv.I)
- săritura în adâncime
- săritura în înalţime cu atingerea unui ob.
suspendat
• Aruncare şi prindere
- Autoaruncare şi prindere X X
- Transmiterea mingii prin împingere pe sol X
- Transmiterea mingii partenerului X
- Aruncarea mingii partenerului şi prindere X
- Aruncare la ţintă X
niv niv
Deprinderi motrice aplicative
I II
• Târâre
- înaltă X X
- medie X X
- joasă X
• Transport
• Transportul unui singur obiect cu ambele măini X X
• Transportul unui ob. cu o mână ( coşuleţ niv.I) X X

• Transportul mai multor obiecte X

• Transportul de greutăţi de cel mult 1 Kg ( niv.I) X

• Echilibru X X
• Mers în echilibru printre două linii trasate pe sol X
• Mers pe vârfuri printre două linii trasate pe sol X

• Mers cu spatele pe direcţia de deplasare, printre două


linii trasate pe sol X

11
• Mers pe o linie trasată pe sol X X
• Mers pe vârfuri pe o linie trasată pe sol
• Mers cu spatele pe direcţia de deplasare, pe o linie X
trasată pe sol X

• Mers în echilibru pe banca de gimnastică


• Mers pe vârfuri pe banca de gimnastică X

• Mers cu spatele pe direcţia de deplasare pe banca de X

gimnastică X

• Căţărare X X
• Tracţiune X
• „Ridichea cea uriaşă”
• Tracţiunea corpului prin alunecare, pe banca de X X
gimnastică,
cu ajutorul tragerii în braţe
• Împingere
• „Lupta cocoşilor” X
• Escaladare X
• Parcursuri aplicative X X

Preocuparea de a asigura o bază temeinică de dezvoltare şi pregătire fizică încă de la


vârsta preşcolară sunt justificate de faptul că încă de la această vârstă copilul poate fi atras
către o activitate motrică şi obişnuit cu practicarea sistematică a exerciţiului fizic.
Curriculum pentru învățământul preșcolar,(2009, pag.14) arată că: „Domeniul psiho-
motric acoperă coordonarea și controlul mișcărilor corporale, mobilitatea generala și rezistența
fizică, abilitatile motorii si de manipulare de finete, ca si elemente de cunoastere, legate mai
ales de anatomia si fiziologia omului”. Activitățile prin care copiii preșcolari pot fi puși in
legătură cu acest domeniu sunt activități care presupun mișcare corporală, concursuri între copii
sau grupuri de copii, deținând ca scop abilități psihimotorii, ca și activitățile care pot avea drept
rezultat o mai bună suplețe, rezistență, echilibru, ținută sau forță. Educaţia fizică, ca metodă de
influienţă exercitată în mod sistematic asupra dezvoltării fizice şi perfecţionării capacităţilor
motrice ale omului de-a lungul prezenței sale, se efectuează în cadrul unor mari tipuri de
instituţii şi al unui sistem medico-organizatoric variat.
Pedagogia educaţiei fizice şi a sportului s-a străduit să păstreze proporţiile dintre general
şi particular în abordarea ştiinţelor pedagogice, să contureze logica didactică a acestor noi ramuri
12
ale sistemului, respectând, în măsura posibilităţilor, relaţiei dintre logic şi istoric, clasic şi
modern.
În prezent este tot mai mult acceptată ideea că educaţia fizică şi activităţile sportive
constituie modalităţi eficiente de educare multilaterală a tineretului, întărire, compensare şi
încurajare, motive pentru care sunt tot mai vizibil integrate în procesul instructiv-educativ, în
viaţa şi comportamentul omului.

1.2 Activitatea psiho-motrica, activitate de socializare a preșcolarului;

Activitatea psiho-motrică reprezintă, activitatea de psihomotricitate desfășurată cu copiii


preșcolari în domeniul căreia se formează elementele și miscările de baza ale motricității grosiere
și fine, urmărindu-se dezvoltarea corespunzătoare a componentelor psihomotricității copiilor,
într-un mod organizat, caracteristică educației psihomotrice, cu mijloace, materiale și metode
adecvate particularităților de vârstă ale copiilor și mai ales nivelului lor de pregătire.
Prima copilărie este perioada în care nu există dubii: activitatea motrică este vital
importantă pentru socializare. Copilul este fără îndoială cel mai sensibil la dezvoltarea cognitivă
şi morală în etapa de început a vieţii lui, dat fiindcă el îşi asumă roluri diferite şi învaţă să se
considere deosebit de ceilalţi.
Se află un amplu acord printre cercetători și teoreticieni în ceea ce priveşte importanţa
jocului şi jocurilor în copilărie, pentru ascensiunea unei dezvoltări sănătoase în plan motric,
social şi cognitiv.
Erwin Hahn(1996, pag.23)în viziunea lui ne spune despre joc că „ reprezintă un vast
şantier de experienţă”.
Jocul şi jocurile, cu nevoile lor fizice, permit copiilor să însușească treptat diferite roluri sociale,
care le dau posibilitatea să dobândească importante priceperi şi deprinderi în situații sociale mai
largi. Jocurile mai sunt şi punţi între joaca spontană şi sportul instituţionalizat.
Faptul că educația fizică este o activitate foarte îndrăgită, care oferă celor ce o aplică,
multe ocazii de bucurie şi de tot felul de experienţe plăcute: pasiune, sentimente sociale şi
experienţa de izbândă, face ca această activitate să fie un mediu important de socializare, chiar
dacă nu se urmăresc în mod conştient rezultate de socializare.
Aşadar, forma de bază, metoda cea mai activă şi cu deosebite valenţe de ordin instructiv-
educativ şi afectiv folosită în învăţarea actelor motrice, în formarea deprinderilor şi priceperilor
motrice, precum şi dezvoltarea calităţilor motrice, o constitue jocul.

13
Ca şi în alte activităţi preşcolare, jocul în cadrul educaţiei fizice este folosit în activităţile
obligatorii și în activitățile integrate, în scopul formării priceperilor, deprinderilor şi dezvoltării
calităţilor motrice precum şi în cadrul programului zilnic, ca activitate independentă recreativă.
Jocul este o activitate liberă şi plăcută în care ideile jocului sunt stabile, conţinuturile
realiste, iar rolurile sociale bine delimitate.
Dragu, A.(2003, pag.143), spune despre jocurile sportive că „se caracterizează prin
acţiuni desfăşurate în colectiv, împotriva unui adversar colectiv, de aceea ele sunt mai puternic
saturate afectiv.”
Așadar mai multe studii au arătat că viaţa socială desfăşurată în cadrul activităţilor de
educație fizică sau în jurul acestora este importantă pentru procesul de socializare. Pe lângă
faptul că oferă un cadru adecvat, jocul în cadrul activităţilor de educaţie fizică, favorizează
contactele sociale, cooperarea şi relaţiile sociale.
Sportul este considerat un mediu ce contribuie la procesul de socializare a indivizilor, aşa
cum sunt familia, colegii şi prietenii, grădiniţa, comunităţile şi mass-media.
Sage,(1996, pag. 36) ne vorbește despre avantajele educației fizice și anume:„Impactul
sportului se adaugă şi altor factori de socializare. Avantajul sportului constă în influienţa pe
care o exercită atât corpul cât şi mintea; în acest fel, sportul contribuie la socializare prin
mişcare şi prin efectul mişcării asupra dezvoltării personalităţii, dar şi prin natura contactelor
sociale oferite de diversele sporturi.”
O premisă care stă la baza întregii dezbateri despre socializare cu ajutorul mișcării este
convingerea că „joaca” şi „jocurile” sunt ingrediente importante ale procesului global de
socializare în grădiniță, dar și în afara ei.
Sage,( 1996, pag42), spune că „Joaca” şi „jocurile” cu mai multe sau mai puţine cerinţe
fizice, îl fac treptat pe copil să se angajeze în roluri sociale diferite şi îl ajută să dobândească
deprinderi pentru contexte sociale mai largi” .
Finalitatea educaţiei fizice şi a sportului este complexă şi vizează aspectele social-umane
cu eficienţa multilaterală şi de lungă durată asupra întregii populaţii.

1.3. Rolul educației fizice în formarea personalității preșcolarului.

Integrată într-o educaţie permanentă, cu profund caracter prospectiv, educaţia fizică,


concură prin conţinutul ei specific, la realizarea idealului educaţional, la realizarea unei armonii
între elementele biologice şi cele psihice ale personalităţii umane.
14
Pantelimon,G., Verza,E.,Zlate,M. (1993, pag. 99-100), apreciază următoarele cu privire
la formarea personalității preșcolarului:„prin întreaga noastră activitate se urmăreşte pregătirea
copilului pentru o societate dinamică, în continuă evoluţie, societate care cere o anumită
configuraţie fizică, intelectuală, morală, civică, un anumit profil care să îmbine în mod armonios
laturile personalităţii sale: un copil sănătos, armonios, dezvoltat fizic, educat, un copil cu
gândire creativă, rapidă, cu spirit de iniţiativă, cu capacitate de selectare, sistematizare şi
organizare a informaţiilor, de a alege cele mai bune soluţii şi de a decide rapid aplicarea lor
practică.”
Se impun aşadar unele reconsiderări cu privire la cunoaşterea, acceptarea si
implementarea în conştiinţa şi conduita socială, individuală si instituţionalizată, a valorii
importante pe care disciplina educaţia fizică şi sportul o are în procesul complex de făurire a
omului contemporan.

Dumitru, M.(2003, pag.17) prezintă următoarea schiță despre bugetul energetic al


organismului uman:

Capital De Rezervă ( activităţi interne)

Procese Procese de Procese de


funcţionale creştere şi apărare şi de
interne maturizare protejare faţă de

• putere vitală psihofizică


• constituţie ereditară
• aport energetical mediului

Activităţi Activităţi Activităţi Activităţi

fizice intelectuale socio-afective tehnologice-

Capital Disponibil ( activităţi externe)


Ţinând cont de părerea marilor psihologi Pantelimon, G., Verza, E., Zlate, M. (1993, pag.
99-100): „preşcolaritatea este perioada formării iniţiale a personalităţii perioada apariţiei
primelor relaţii şi atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieţii psihice a vieţii
copilului ’’.
15
De asemenea Dumitru,M.( 2003, pag. 11) ne prezintă următoarele nevoi necesare copiilor
în formarea personalității „ la această vârstă, pentru desăvârşirea personalităţii, copilul simte:
- nevoia de cunoaştere;
- nevoia de afecţiune;
- nevoia de relaţii de grup;
- nevoia de distracţie şi culturalizare;
- nevoia de independenţă şi autenticitate;
- nevoia de împlinire ”
Educaţia fizică şi sportul influenţează prin caracteristicile sale toate aceste nevoi, ajutând
copilul în această perioadă la „o a doua naştere a sa”, după J.J. Rousseau. Preocuparea pentru
practicarea exerciţiilor fizice, îşi are istoria sa în privinţa apariţiei şi evoluţiei.
Dragu,A.(2003, pag. 19) adaugă în ceea ce privește nevoile dezvoltării personalității la
oamenii din evul mediu „în primele etape ale dezvoltării societăţii umane, oamenii primitivi
consumau multă forţă pentru a-şi păstra viaţa şi pentru a-şi procura hrana. În aceste condiţii
prin practicarea exerciţiului fizic, nu se realiza o dezvoltare armonioasă a tinerilor, ci o
dezvoltare unilaterală corespunzătoare sarcinilor sociale de îndeplinit. În Grecia timpurie şi în
culturile asiatice independenţa dintre minte şi trup nu era doar recunoscută, dar şi evidenţiată
ca având o semnificaţie centrală pentru obţinerea performanţei şi dezvoltarea personalităţii ”.
Cu cât societatea a progresat, cu atât ştiinţa şi tehnica au evoluat, practicarea exerciţiilor
fizice au depăşit faza empirică şi s-a efectuat după norme şi reguli ştiinţifice, vizând o dezvoltare
armonioasă a organismului.
Educaţia fizică oferă acţiuni concrete, în care copilul este pus efectiv „la muncă”. Aici,
calităţile motrice de bază – viteză, îndemânare, rezistenţă, forţă – se pot aprecia şi determina
obiectiv. Pentru a le dobândi se cere copilului curaj şi încredere în forţele proprii. Aceste
trăsături le formăm copiilor din fragedă vârstă, oferindu-le conţinutul adecvat de exerciţii fizice
sub forma jocurilor de mișcare, exercițiilor, ștafetelor, parcursurilor aplicative, a gimnasticii şi a
alergării, ferindu-i de suprasolicitări şi extenuări, obişnuindu-i treptat cu mijloacele şi materialele
sportive, antrenându-i cu pricepere şi tact în complexitatea mişcării fizice şi sportive.
Nicola, I. (1996, pag.15) spune referitor la procesele cognitive:„ educaţia fizică
contribuie la dezvoltarea percepţiilor, a spiritului de observaţie, a atenţiei, a gândirii ... la
dezvoltarea percepţiilor complexe (spaţiale, de mişcare, kinestetice, temporal) .”
Despre spiritul de observaţie doamna Dumitru,M.(2003,pag.17) ne spune că „este o
capacitate mult solicitată în jocurile sportive. Aceasta se caracterizează prin rapiditatea cu care
sunt descoperite unele aspecte şi manifestări mai puţin vizibile şi evidente, dar importante dintr-

16
un anumit punct de vedere. Sesizarea rapidă a intenţiilor adversarului pe baza celor mai mici
amănunte şi reacţii ale acestuia, este un indiciu al fineţii spiritului de observaţie”.
Tot doamna Dumitru,M.(2003, pag.35) spune că educaţia fizică: „favorizează prin
excelenţă apariţia stărilor afective pozitive care influienţează în mare măsură comportamentul
copiilor, atitudinea lor pe parcursul desfăşurării activităţilor, dar formează şi comportamente
pentru viitoarea personalitate.”
Dragu,A. (2003, pag. 19) precizează despre cercetarea personalităţii sportive că:
„studiază influienţa caracteristicilor activităţii sportive asupra participării şi comportamentului,
cealaltă faţetă a cercetării, respectiv influienţa experienţei sportive asupra personalităţii
individului, devine necesară.”
Educaţia fizică este o componentă necesară şi permanentă a educaţiei, a formării omului.
În acest sens se poate aprecia că, de când există oameni, există educaţie, deci şi educaţie fizică.
Aşadar în continuare, voi încerca să prezint succint fiecare dintre aceste trăsături care în
final formează personalitatea unui copil.
Interesele
Acestea constituie „orientarea selectivă şi relativ constantă a omului spre dobândirea
unor anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, spre efectuarea unor anumite activităţi „
definiţie dată de Roşca, Al., Chircev, A.,(1965, pag. 267).
Pe când Şchiopu, U., (1967, pag. 188), defineşte „interesele ca atitudini active,
comprehensive ale fiinţei umane, faţă de lumea înconjurătoare în procesul activităţii”.
În perioada preşcolară se poate vorbi de interesul pentru cunoaştere ce dezvoltă
curiozitatea cognitivă generală, atitudinea interogativă faţă de fenomenele din climat, interesul
pentru joc face posibilă o perspectivă mai bogată despre lume şi viaţă, interesul pentru activitate
eficientă izvorul unor importante satisfacţii pentru copil, cu o mare valoare educativă.
Se manifestă unele preocupări faţă de conduita oamenilor,prin participare intensă,
afectivă la tot ce se spune despre ei și despre faptele lor.
Acest interes, de factură socială complexă, este în plină evoluţie şi stă la baza participării
afective la acţiuni colective, a dezvoltării aprecierii concrete a relaţiilor sociale.
Aptitudinile
„Sunt însuşiri psihice relativ stabile ale personalităţii, care constituie o condiţie a
efectuării cu succes a unor anumite forme de activitate”, după Roşca, Al., Chircev, A.,( 1965,
pag. 268).
Neveanu, P.P., Zlate, M., Creţu, T.,( 1993, pag. 164), definesc aptitudinile ca fiind
„subsisteme sau sisteme operaţionale, superior dezvoltate, care mijlocesc performanţe
supramedii în activitate”.
17
Aşadar în acest context, vorbim de dezvoltarea unor aptitudini specifice cum sunt cele
din domeniul artei, muzică, dans, pictură, desen, aptitudini casnice, gospodărești chiar ştiinţifice.
Şi un anumit nivel de dezvoltare a aptitudinilor generale, cum ar fi: spiritul de observaţie,
calităţile memoriei, calităţile atenţie, planificarea acţiunilor, rapiditatea operaţiilor de gândire,
formarea rapidă a deprinderilor, etc.
La vârsta preşcolară se formează şi alte aptitudini speciale, cum ar fi: aptitudinea
coregrafică, care presupune un dezvoltat simţ al echilibrului, memorie motrică, mimică bogată,
coordonare motrică etc.
Temperamentul
Temperamentul, citat de Neveanu, P.P., Zlate, M., Creţu, T., (1993, pag.161), „suportă
toate influenţele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalităţii şi dobândeşte o
anumită factură psihologică”. Pentru om, temperamentul reprezintă cea mai generală
particularitate dinamico energetică a personalităţii.
Pe de altă parte temperamentul, după Roşca, Al., Chircev, A., (1965, pag. 279),
reprezintă „particularităţile individuale ale individului în ceea ce priveşte aspectul dinamic al
proceselor şi însuşirilor psihice”.
Caracterul
În sens restrâns și specific, „caracterul reunește însușiri sau particularități privind
relațiile pe care le întreține subiectul cu lumea și valorile după care el se conduce” citat de
Neveanu, P.P., Zlate, M., Creţu, T.,( 1993, pag. 170). În sens larg, caracterul este un mod de a fi,
un ansamblu de particularităţi psiho-individuale ce apar ca trăsături ale unui portret psihic global.
La vârsta preşcolară, după cum arată datele cercetătorilor, reprezentările şi noţiunile
morale elementare se caracterizează prin anumite particularităţi specifice.
Este caracteristic şi faptul că preşcolarii acordă mai multă importanţă însuşirilor pozitive
de caracter decât celor negative. Preşcolarii înţeleg ce e bine şi ce este rău din faptele altora decât
din faptele lor.
De asemenea în procesul desfăşurării unei activităţi concrete, la preşcolari se dezvoltă
sentimente şi atitudini morale faţă de alţi oameni şi faţă de diferite situaţii. Cuvintele consolidate
prin fapte şi acţiuni dobândesc o mai mare eficienţă, iar faptele şi acţiunile îndeplinite sistematic
duc la formarea obişnuinţelor de comportare morală.
Prima concluzie care se desprinde din relaţia temperament – caracter este că se manifestă
ca trăsături psihoindividuale constituie sub influenţa condiţiilor generale de mediu, de viaţă şi de
educaţie. A doua concluzie este aceea că trăsăturile tipologice nu determină volumul, direcţia şi
eficienţa aptitudinilor şi capacităţilor, ci se constituie sub influenţa şi în cadrul condiţiilor de
mediu şi de educaţie.
18
CAPITOLUL 2

CARACTERISTICILE ACTIVITĂȚII PSIHO-MOTRICE ÎN GRĂDINIȚĂ

2.1. Caracteristicile dezvoltarii biologice și motrice a preșcolarului de 4-5 an

Pantelimon,G., Verza,E., Zlate,M., (1993, pag. 99-100), spun despre cunoaşterea


particularităţilor anatomo-fiziologice ale copiilor că: „constituie o condiţie absolut necesară
pentru buna desfăşurare a educaţiei fizice în grădiniţele de copii deoarece, o ajută pe
educatoare să înţeleagă importanţa educaţiei fizice la vârsta preşcolară, necesitatea ca ea să se
realizeze în mod organizat şi sistematic.”
Pe baza cunoaşterii particularităţilor anatomo-fiziologice ale persoanelor de diferite
vârste, educatoarea poate folosi în mod chibzuit mijloacele, metodele şi procedee variate ale
educaţiei fizice, poate să înţeleagă mai uşor de ce sunt indicate anumite mişcări, de ce sunt
contraindicate altele şi poate să ia măsuri pentru dozarea raţională a eforturilor copiilor în
concordanţă cu posibilităţile de care ei dispun.
Ghe.Tomșa, (2005, pag. 23), ne spune despre organismul uman că„de la naştere şi în
decursul întregii vieţi, organismul uman este supus modificărilor, se dezvoltă, se transformă.
Deasemenea, funcţiile diferitelor organe se perfecţionează în timp. Dezvoltarea organismului se
produce în două direcţii principale:
a) creşterea în înălţime, în greutate, deci în volum şi în masă corporală;
b) dezvoltarea funcţiilor diferitelor organe şi sisteme.”

2.1.1. Caracteristici somatice


Perioada preşcolară este una din cele mai importante perioade psihogenetice, datorită
progreselor însemnate în toate planurile, şi în special în domeniul sentimentelor şi a personalităţii
copilului. Vârsta preşcolară este privită drept perioada imaginaţiei, fanteziei, intuiţiei şi a jocului.
Nicola, Ioan, (1994, pag. 259) arată că pe parcursul perioadei preşcolare se desfăşoară
intensiv procesele dezvoltării organismului copilului: „ritmul creşterii copiilor de 3-5 ani
estemai încetinit decât perioada precedentă. Cresc în înălţime de la 92 centrimetri la 116
centrimetri, iar ponderal de la 14 kilograme la 22 kilograme. Fetele au talia mai mică decât a
băieţiilor. De la 5 ani creşterea devine mai accelerată. În medie adaosul anual în înălţime este
de 6 cm. Aceste perioade de creştere rapidă au fost denumite salturi în dezvoltarea copilului şi

19
ele sunt legate de modificări bruşte şi diferenţiate din punct de vedere calitativ faţă de perioada
precedentă.”

Tabelul nr.1 cu Modele stabilite pe cele trei grupe de vârstă: după Mclaren D.S. &Co., (1991,
pag. 17)
COMPONENTELE GRUPE MICĂ MIJLOCIE MARE
MODELULUI
PROBE (3-4 ANI) (4-5 ANI) (5-6 ANI)

Înălţime 100,4 cm 115 cm 118,4 cm

Bust 54 cm 59 cm 63 cm

Greutate 15 kg 18 kg 21 kg

Diametre

- biacromial 21,5 cm 22,5 cm 24 cm


DEZVOLTARE - bitrohanterian
18,5 cm 19 cm 21 cm
FIZICĂ - perimetrul toracic
- indicele Erisman 55 cm 56,5 cm 57,5 cm

- indicele Quetlet 1,5 cm 1,8 cm 2,5 cm


- indicele Ammar
180 190 200

578 550 548

Puls

- clinostatism 105/min 98/min 90/min


INDICI
- ortostatism
FUNCŢIONALI 115/min 108/min 102/min
- după efort
standard (20 139/min 132/min 124/min

genoflexiuni)

Înălţimea şi greutatea variază, însă şi în funcţie de alimentaţie, igienă, starea sănătăţii.

Alimentaţia zilnică şi importanţa ei pentru creşterea şi dezvoltarea preşcolarului. Mclaren


D.S. &Co., (1991, pag. 9) ne spune despre alimentaţia zilnică că: „este factorul cel mai

20
important pentru creşterea şi dezvoltarea copilului. Termenul de creştere se referă la creşterea
corporală datorită multiplicării celulelor din organism, ea reprezentând un proces de acumulări
cantitative caracterizate în sporul treptat în greutate, volum, mărirea dimensiunilor corpului în
cele trei axe şi planuri. Termenul de dezvoltare se referă la creşterea complexităţii funcţiilor
organismului şi în special la modificările complexe privind dezvoltarea psihică şi
comportamentul”. Astfel creşterea rapidă din timpul vieţii intrauterine până la naştere şi în
timpul copilăriei este urmată de o lungă perioadă de creştere treptată, după care se accelerează
din nou în perioada adolescenţei.
Pantelimon,G., Verza,E.,Zlate,M., (1993, pag. 99-100) ne prezintă etapele creșterii
celulare și anume: „în dezvoltarea fiecărui organ creşterea celulară se face în trei etape:
• diviziune celulară rapidă (hiperplaxie)
• diviziune celulară redusă, dar cu sinteză proteică continuă şi cu creşteri în volum
a celulelor (hipertrofie)
• diviziunea celulară încetează, dar sinteza proteică continuă cu o creştere celulară
în volum, ulterioară” .
Aceste faze au o desfăşurare cronologică pentru fiecare organ în parte, dar este diferită în ceea
ce priveşte diversele organe şi ţesuturi ale corpului.
În această perioadă viteza de creştere a diferitelor părţi ale corpului duce la schimbarea
proporţiilor sale. Dacă la 2 ani capul reprezintă circa 1/5 din corp, la 6 – 7 ani el va reprezenta
circa 1/6 din corp.”
Pantelimon,G., Verza,E.,Zlate,M., (1993, pag. 99-100)ne vorbesc despre regula creşterii
şi dezvoltării inegale care „se extinde şi asupra altor părţi ale organismului (abdomen, torace,
bazin, membre inferioare şi superioare ), ca şi asupra altor organe şi ţesuturi ( piele, schelet,
musculatură etc. ). Aceasta face ca specific în înfăţişarea fizică a preşcolarului să fie o oarecare
disproporţie între dezvoltarea capului (care este relativ mare) şi dezvoltarea membrelor
inferioare (ceva mai scurte)”. Deşi, procesul de osificare continuă, oasele preşcolarului sunt încă
elastice, docile. Spre sfârşitul acestei perioade „ punctele de osificare ” încep să fie vizibile în
toate oasele carpiene; dantura care este provizorie la această vârstă, se deteriorează în timp ce
mugurii danturii definitive se consolidează; curburile coloanei vertebrale s-au format, chiar dacă
nu au o prea mare soliditate. Datorită flexibilității sale, coloana vertebrală poate fi deformată
uşor.
Tomşa, Gh., (2005, pag. 43) ne spune că la vârstă preşcolară copilul este foarte activ,
energic, se joacă şi aleargă foarte mult și acum este nevoie ca raţia lui alimentară: „să fie bogată
şi variată pentru a acoperi nevoile energetice mari şi nevoile plastice sporite, copilul aflându-se

21
în perioada de creştere. Este necesar să i se asigure substratul proteic care să-i confere
posibilitatea apărării împotriva bolilor infecţioase sau a altor agresiunii”.
La această vârstă o problemă sensibilă o constituie pofta de mâncare, unde aici copiii sunt
destul de pretențioși, când în alimentaţie se introduc unele preparate care nu întotdeauna sunt
acceptate cu uşurinţă, iar aici trebuie să se fixeze o serie de deprinderi alimentare cu care copilul
rămâne tot restul vieţii.
Spre vârsta de 5 ani, apetitul se îmbunătățește, însă există şi excepţii în care copii
păstrează un apetit scăzut până la vârsta şcolară. Pentru formarea şi obţinerea unor deprinderi
alimentare benefice este necesară alcătuirea orarului regulat al meselor.
Tomşa, Gh., (2005, pag, 18) explică cam cum trebuie să se manifeste copilul atunci când
este aşezat la masă:„ aceasta trebuie să fie pregătită cu toate cele necesare. Copilul nu trebuie
să fie grăbit, trebuie să stea confortabil, să mănânce încet, să nu aibă alte preocupări (jucării),
să vorbească cât mai puţin şi să mestece îndelung.”
Anturajul în timpul mesei trebuie să fie plăcut, este necesară prezenţa celorlalţi membri ai
familiei sau cel puţin al mamei, a educatoarei sau a supraveghetoarei, dacă copilul se află în
colectivitate (cămin, grădiniţă, creșă). Respectarea orelor de masă se face mai uşor în
colectivitate deoarece aici mesele sunt servite cu regularitate .
Copii preşcolari preferă alimentele plăcute, care răspândesc aromă sau sunt divers
colorate. Ei nu simpatizează, nu le plac alimentele lipicioase sau alunecoase. De aceea, aceste
preferinţe trebuiesc observate și introduse în aranjarea meniului care trebuie să fie variat de la o
zi la alta, pentru a stimula pofta de mâncare a copilului.
După Mclaren D.S. &Co, (1991, pag, 347) ne spune de la ce alimente se procură
glucidele, lipidele și proteinele și care este rația alimentară zilnică necesară unui copil preșcolar
în utilizarea acestora:
“Glucidele (hidrocarbonatele), sunt furnizate de alimentele de origine vegetală: legume,
fructe, făinoase, zaharuri.
Lipidele. Copilul preşcolar nu agreează mâncărurile grase. La această vârstă, raportul
optim între proteine, lipide şi glucide trebuie să fie de 1: l: 4, adică pentru 1 g de proteine
copilul trebuie să primească în raţia alimentară zilnică 1 g de lipide şi 4 g de glucide.
Cantitatea de apă necesară preşcolarului este de 70-100 ml/kg corp. O astfel de raţie
asigură în general şi necesarul de vitamine şi săruri minerale”.
Întrucât stomacul copilului preşcolar are capacitate mică de înmagazinare, ei nu pot
consuma odată meniuri în cantități de mari dimensiuni. Din acest motiv este indicat să servească
5 mese pe zi, dintre care 2 gustări. Pauza dintre mese nu trebuie să depăşească 3 ore, copiii fiind
foarte energici și flămânzesc foarte repede.
22
În mod normal, micul dejun trebuie să fie variat și bogat, ținând cont că de la cina
anterioară trec 12-14 ore.
“Dimineaţa (730): alături de ceai sau lapte, masa de dimineaţă trebuie să cuprindă:
pâine, unt, gem sau marmeladă, ou, pateu (uneori frecat cu unt) sau brânză.
La ora 1030 se ia o gustare compusă din pâine cu unt sau brânză şi fructe.

Masa de prânz (1330): supă sau ciorbă, mâncare cu carne sau peşte, salată sau legume
fierte iar ca desert fructe sau prăjitură.
La orele 1630, o gustare care poate consta în: pâine cu unt şi miere sau marmeladă,
biscuiţi cu lapte sau o budincă.
Seara (1930): cartofi, un ou sau budincă, prăjitură sau fructe, lapte. Seara nu se încarcă
stomacul copiilor pentru a se evita un somn agitat.” După Mclaren D.S și C, (1991).
Mclaren D.S. &C, (1991), crede că schematizat, repartiţia numărului de mese pe zi ar putea fi
reprezentată astfel:
Tabel nr. 2 cu Repartiția numărului de mese pe zi după Mclaren D.S.și C.,(1991)

ORA CONŢINUTUL RAŢIEI ALIMENTARE

730 – MICUL DEJUN • ceai sau cafea cu lapte, pâine, unt, gem sau marmeladă, ou,
pateu (uneori frecat cu unt) sau brânză;
1030 – GUSTARE • pâine cu unt sau brânză şi fructe;

1330 – MASA DE • supă sau ciorbă, mâncare cu carne sau peşte, salată sau legume
PRÂNZ fierte iar ca desert fructe sau prăjitură;

1630 – GUSTARE • pâine cu unt şi miere sau marmeladă, biscuiţi cu lapte sau o
budincă;
1930 – CINA • cartofi, un ou sau budincă, prăjitură sau fructe, lapte.

Nicola, I. (1994, pag.287) ne arată că cea mai spectaculoasă modificare o întălnim însă la
nivelul sistemului nervos: „Celulele ţesutului nervos se diferenţiază, cresc sub raport
morfologic, îşi perfecţionează funcţiile.Totodată, creierul îşi măreşte volumul.Cea mai
importantă modificare o reprezintă, însă schimbarea raportului de forţă dintre sistemul nervos
periferic şi sistemul nervos central.Spre deosebire de etapele anterioare când segmentele
inferioare, periferice, ale sistemul nervos erau dominante, acum sunt segmentele superioare ale
23
sistemul nervos. Ele îşi manifestă acţiunea reglatoare, uneori inhibitoare asupra segmentelor
inferioare, ceea ce permite o mai bună coordonare, dirijare şi controlare a activităţii.”

Copilul manifestă mai mare receptivitate şi calităţi pentru educarea motrică. Mersul este
mai corect, mai suplu. În alergare începe să se remarce desprinderea de pe sol „faza de zbor”,
precum şi îmbunătăţirea ritmului.

Sistemul nervos

Pantelimon,G., Verza,E., Zlate,M.,(1993,pag. 99-100) ne vorbesc despre sistemul nervos


la vârsta preșcolară că: „acesta îndeplineşte funcţii complexe de informare, de control şi de
coordonare a funcţiilor tuturor organelor şi sistemelor .El realizează nu numai unitatea din
organism, ci asigură şi dintre organism şi mediul înconjurător. La preşcolarii mici predomină
într-o anumită măsură acţiunea sistemului nervos vegetativ, a centrilor subcorticali cortexul
nefiind suficient dezvoltat”. Aşa se explică faptul că, copilul preşcolar este în continuă mişcare,
face mișcări dezordonate, stângace, insuficient diferenţiate şi coordonate; de asemenea şi faptul
că el oboseşte foarte repede atunci când este obligat să efectueze mişcări de acelaşi fel sau să se
priveze de la activitate.

Aparatul respirator

Căile respiratorii ale copiilor sunt mai înguste, fosele nazale mai strânse acoperite cu o
mucoasă foarte fină şi foarte fin vascularizată. Din această cauză, chiar cele mai mici inflamaţii
ale cailor respiratorii superioare, guturaiul, le tulbură respiraţia normală, forțându-i să respire pe
gură ceea ce duce la îmbolnăvire. Poziția coastelor este încă apropiată de cea orizontală de aceea,
nevoile de oxigen ale preșcolarilor sunt mai mari, ritmul respirator fiind mai grăbit.
Tomșa, Gh. 2005 arată că o contribuţie importantă la îmbunătăţirea respiraţiei copiilor, la
formarea unei respiraţii corecte o au:„călirea organismului prin aer, exerciţiile fizice speciale
pentru formarea deprinderii de a respira profund şi exerciţiile fizice care antrenează grupele
mari de muşchi . Exerciţiile fizice speciale care favorizează formarea deprinderii de a respira
corect simt, în general toate exerciţiile de braţe care antrenează desfacerea amplă a arcului
costal şi deci mărirea cavităţii toracice”.
Aparatul cardiovascular

Crețu, C., Ciucurel, C., Petre,D. și Ivan, A.(2006, pag. 6) ne prezintă datele despre
aparatul cardiovascular la copiii preșcolari: „La vârsta preşcolară, cordul păstrează ritmul de
creştere al organismului. Frecvenţa pulsului este de FC 110-100 bătăi pe minut la preşcolarii
mici şi de FC 100-90 b /min la preşcolarii mari. Ritmul bătăilor cardiace este instabil, din cauza

24
insuficientei dezvoltări a centrilor nervoşi. Datorită lumenului mai mare al tuturor vaselor şi, în
special, al capilarelor,cantitatea de sânge care circulă la periferia corpului este relativ mai mare
la copiii preşcolari, realizîndu-se astfel condiţiile necesare pentru schimburile nutritive . Acestea
sunt cu atât mai intense cu cât vârsta copiilor este mai mică. Aceste schimbări mai intense
permit buna desfăşurare a proceselor de creştere şi dezvoltare. Copilul preşcolar are acelaşi
număr de hematii ca şi adultul”.
Ţinând seama de particularităţile aparatului cardiovascular al preşcolarilor, educatoarea
trebuie să acorde o deosebită atenţie dozării eforturilor lor (supradozarea activității inimii poate
înrăutății buna şi normala dezvoltare a întregului aparat circulator).
Folosirea în proporții echilibrate a efortului presupune: numărul de repetări, durata pauzelor si
mijloacele de realizare a pauzelor şi a revenirii organismului după efort, intensitatea şi durata
efortului din timpul activităţii.
Pantelimon,G., Verza,E., Zlate,M., (1993, pag. 124), prezintă următoarea constatare
despre copilul preşcolar în vederea aceluiaş număr de hematii ca şi adultul: „până la vârsta de
5-6 ani predomină limfocitele (în raport cu neutrofilele). Către 6 ani numărul lor se egalizează
şi de la această vârstă în sus încep să scadă limfocitele şi să predomine neutrofilele”.

Aparatul locomotor

Sistemul muscular al copiilor preşcolari este slab dezvoltat mai ales musculatura mică
după Pantelimon,G., Verza,E., Zlate,M., (1993, pag.134) ”greutatea muşchilor raportată la
greutatea corpului reprezintă la aceşti copii aproximativ 27% în timp ce la adult reprezintă
peste 45%. Muşchii copiilor diferă de cei ai adultului prin structura şi compoziţia lor: ei sunt
mai bogaţi în apă şi mai săraci în substanţe proteice si minerale”. Trecerea de la o etapă de
dezvoltare la alta se observă o fază de transformare, în timpul căreia din punct de vedere
morfologic, copilul prezintă o combinație de caracteristici greu de definit, dar printre care vom
diferenția ca predominante fie pe cele ale preşcolarului mic, fie pe cele ale preşcolarului mare.
La 3-5 ani preşcolarul are capul mai mare, trunchiul mai mic şi membrele superioare
aproximativ mai scurte. Toracele se lungeşte şi el, talia este evidentă, cavitatea toracică obține
aspectul de trunchi de con cu baza în sus.
Voi prezenta mai jos, indicii de dezvoltare a copiilor din România pe vârste şi sex.
Firea, E. (1979, pag.11), prezintă următoarele structuri dinamice a valorii creşterii fizice a
preşcolarilor:

25
Tabel cu Structuri dinamice a valorii creșterii fizice după Firea, E.(1979, pag.11)

Vârsta Talie Greutate Perimetru toracic


4 ani 101,0+4,8 16,1+1,9 53,4+2,5
Băieţi 5 ani 108,2+5,0 18,2+2,3 54,9+2,7
6 ani 114,6+5,2 20,3+2,8 54,7+3,0

4 ani 100,0+4,9 15,7+1,9 52,3+2,5


Fete 5 ani 107,6+5,1 17,7+2,3 53,8+2,7
6 ani 114,3+5,3 20,0+2,9 55,6+3,2

Ţinând seama de particularităţile aparatului locomotor al copilului preşcolar educatoarea


va acorda o mare atenţie atitudini copiilor, acordării permanente a poziţiei corpului lor, desigur
fără această preocupare numai la activităţile de educaţie fizică. Poziția incorectă nu numai că este
inestetică dar ea îngreunează şi activitatea organelor interne. În scopul corectării poziţiei corpului
este important să se introducă aceste activităţi de educaţie fizică utile intăririi muşchilor centurii
scapuloumerale care împreună cu muşchii dorsali determină formarea şi consolidarea ţinutei.

2.1.2. Caracteristici psihologice;

Dezvoltarea fiinţei umane a primit cele mai variate şi uneori contradictorii, divergente
explicaţii. Varietatea punctelor de vedere îşi are justificarea atât în concepţia filosofică a
autorilor, cât şi în felul de recoltare şi interpretare a datelor. Unele teorii sunt bazate pe
experimente stricte, severe şi este important să distingem câteva idei de bază, logic
fundamentate, care să ne ajute atât la explicarea, demonstrarea și analizarea ştiinţifică a
procesului cât şi la dirijarea intervențiilor practice educaţionale.
Dezvoltarea psihică a copilului prezintă contradicţii normale pentru orice dezvoltare, dar
pentru această categorie de vârstă întâmpinăm probleme importante datorită proporției şi
varietății condiţiilor sale.
Dezvoltarea psihică a omului nu se concretizează brusc, natural, ci sub influenţa familiei,
a societăţii, la care se mai adaugă și efortul propriu de remarcare. Omul este o fiinţă bio-psiho-
socială, un sistem hipercomplex organizat atât de legi propriu cauzei cât şi de legi probabilistice.
Factorul biologic genetic, somatic, fiziologic, endocrin, funcţional (psiho-motric şi motric),

26
nivelul de sănătate şi nivelul energiei de acomodare, la sfârșit, joacă un rol fundamental şi
hotărâtor în dezvoltarea psihică ontogenetică şi a personalităţii fiecărei persoane.

Problemele dezvoltării ontogenetice de Epuran, M.,( 2002, pag.12), sunt:


• „Dezvoltarea este unificare şi acumulare; maturizarea fiziologică a copilulu
interacţionează cu experienţa sa;
• Dezvoltarea corporală are o influenţă marcantă asupra trăsăturilor individului şi a
imaginii de sine;
• Cultura exprimă o serie de cerinţe faţă de creşterea individului care trebuie să-şi
dezvolte noi deprinderi pentru a le folosi în rolurile sociale în continuă lărgire;
• Fiecare vârstă are sarcinile ei specifice; succesul într-o sarcină netezeşte calea pentru o
dezvoltare mai bună;
• Motivaţia joacă rolul important în selecţia scopurilor fiecărui individ; nesatisfacerea
nevoilor de bază – afecţiune sau autorespect –produce distorsiuni în dezvoltare;
• Dezvoltarea este sensibil influenţată de sugestiile, exemplele şi recompensele pe care le
oferă părinţii, persoanele cu autoritate şi colegii;
• Toate aspectele dezvoltării interacţionează;
• Maturizarea fiziologică pregăteşte terenul pentru învăţarea din experienţă;
• Experienţa are efecte cumulative, influenţând reacţiile la următoarea situaţie
stimulativă;
• În viaţă există perioade formative în care se realizează starea de pregătire pentru o
anumită activitate; starea de pregătire este influenţată de echipamentul biologic al
individului, ideile şi deprinderile, obişnuinţele, atitudinile, valorile”.
Psihomotricitatea apare astfel, atât ca atitudine cât şi ca funcţie complexă de reglare a
comportamentului individual. Putem spune că ea inglobează conlucrarea diferitelor procese şi
funcţii psihice care garantează atât recepţionarea informaţiilor cât şi executarea corespunzătoare
a actului de răspuns.

Tomșa,Gh. (2005) îi citează pe Lafon care defineşte psihomotricitatea drept „rezultatul


integrării interacţiunii educaţiei şi maturizării sinergiei şi conjugării funcţiilor motrice şi
psihice, nu numai în ceea ce priveşte mişcările, dar şi în ceea ce le determină şi le însoţeşte
voinţa, afectivitate, nevoi, impulsuri ”.

27
Senzorialitatea

Dragu, A.(2003, pag.22) ne vorbește despre senzaţii că: „reprezintă reflectarea


însuşirilor izolate ale obiectelor şi fenomenelor lumii materiale, care acţionează nemijlocit
asupra organelor de simţ. Din punct de vedere cognitiv, senzaţia constitue prima verigă de
legătură dintre om şi realitatea înconjurătoare. Altfel decât prin intermediul senzaţiilor
subiectul nu poate cunoaşte proprietăţile concrete ale fenomenelor; astfel senzaţia reprezintă
temelia întregului proces al cunoaşterii, premisa activităţii practice a omului ”.
La vârsta preşcolară participăm la o mare amplificare a spaţiului în care se mișcă copilul.
Copilul vrea să afle, să știe, să cunoască cât mai multe lucruri, curiozitatea lui este vie și
necontenită, permanentă. Senzaţiile vizuale sunt mai accentuate la vârsta de 5 ani deoarece copiii
recunosc acum culorile portocaliu, indigo, violet.

Tomșa. Gh. (2005) spune că „sensibilitatea auditivă devine de două ori mai fină în
această perioadă. Fără a-şi pierde semnificaţia, sensibilitatea tactilă, se subordonează văzului
şi auzului, ca instrument de control şi susţinere a acestora. Dacă obiectul vizual este perceput
vizual este cunoscut, recunoaşterea lui numai prin pipăit se realizează fără dificultăţi. Celelalte
forme de sensibilitate (gustativă, olfactivă, etc.) continuă să se dezvolte şi ele însă nu în aceeaşi
măsură cu cea vizuală şi auditivă. Aceasta din urmă, cunoaşte o serie de specializări interioare:
se dezvoltă mult auzul verbal şi cel muzical.”
Percepţiile
Secenov, I.M., citat de Şchiopu, U., (1967, pag. 150), a arătat că la 4 ani prin percepţia
tactilă se diferenţiază 9 categorii de însuşiri perceptive ale obiectelor,şi anume: „temperatura,
forma suprafeţei,caracterul corporal, mărimea, distanţa, direcţia, apăsarea,greutatea şi
mişcarea”. După vârsta de 5 ani are loc o importantă dezvoltare „hapticovizuală”,după
Popescu-Neveanu, P., Wolfinger, I., Pufan, P., citat de Şchiopu, U.,(1967, pag. 151);
În percepţia copilului preşcolar, „însuşirile obiectelor sunt reflectate în mod inegal, că
adesea preşcolarul se opreşte mai mult la forma şi la culoarea obiectelor pe care le percepe mai
clar decât la volumul lor”, după Sabalin, S.N., citat de Şchiopu, U., (1967, pag. 152);
Elementul transmițator, cuvântul, permite să se desfăşoare o largă activitate de
identificare perceptivă de la vârsta de 4 - 5 ani. După Şchiopu, U.,(1967, pag. 152), „ la 4 – 5
ani, percepţiile unui copil se caracterizează printr-o mare saturaţie afectivă – cuprinde
aglomerări relativ amorfe de emoţii şi o oarecare multilateralitate în direcţionare”. Mişcarea,
dupa Albu, C., Albu, A.,Vlad, T.L., Iacob, I., (2006, pag. 17), „ joacă un rol important în
trecerea de la percepţie la reprezentare”.

28
Percepţia apare atunci când procesele cerebrale survin în reţinerea unei informaţii, iar
persoana devine lucidă de acestă latură. În cadrul activităţii de percepţie se îmbunătăţeşte iniţial
coordonarea mişcărilor oculare, succede dezvoltarea coordonării oculo-motorii ce permite
consolidarea activităţii perceptive prin manipulare. ,,Manipularea urmată de percepţia obiectului
permite formarea la nivel cerebral a reprezentării acestuia”, după Meilă,P.,Milea,S. (1988, pag.
269.) „ Percepţia spaţiului realizează progrese importante. În perioada preşcolară, această
corectare practică a percepţiei în ansamblu se realizează treptat şi lent”de Şchiopu, U., (1967,
pag. 152), totodată se realizează modelarea spaţială a reflectării.
În dezvoltarea percepţiei de timp, există, deasemenea, unele etape: prima etapă este cea a
definirii timpului prin acţiuni şi cea de-a doua etapă se caracterizează prin orientarea verbală în
timp. În concluzie, dezvoltarea percepţiilor este foarte activă în această perioadă.

Intelectul

Pantelimon,G., Verza,E., Zlate,M. (1993, pag. 75) spun despre percepţie, memorie,
imaginaţie, gândire, limbaj că se desfăşoară: ,,în situaţii concrete şi în contextul acţiunilor
practice, obiectuale”. Aşadar, copilul percepe caracteristicile obiectelor care sunt mai evidente,
memorează şi reţine ceea ce emoţionează mai puternic, execută operaţiile gândirii în activitatea
practică directă, precizează contacte verbale alcătuite mai mult de situaţii reale, concrete.
Atitudinile emoţionale au mereu o evidenţiată încărcătură impulsiv–explozivă. Ca formaţiune
psihică deosebit de complexă, intelectul cuprinde procese şi activităţi psihice variate, diverse
(gândire, limbaj, memorie, imaginaţie, atenţie), care dau posibilitatea separării de stimulul
concret ce acţionează direct asupra organelor de simţ, îngăduind astfel depăşirea experienţei
senzoriale.
Gândirea preşcolarului este preconceptuală sau cvasiconceptuală ceea ce înseamnă că ea
operează cu o serie de sisteme teoretice care nu sunt nici noţiuni individualizate, nici noţiuni
generale. Treptat preconceptele vor câştiga în generalitate, în precizie conducând astfel la
constituirea claselor logice.
Tomşa, Gh. (2005) despre intelectul copilului spune că „gândirea preconceptuală şi
intuitivă a preşcolarului este o gândire egocentrică şi magică. Mentalitatea sa egocentrică
derivă din incapacitatea de a distinge suficient de bine realitatea obiectivă de cea personală,
copilul crezându-se a fi centrul universului şi atribuindu-şi o mare forţă. Oricum,
caracteristicile enumerate nu atrag atenţia asupra unor măsuri educative pentru creşterea
disponibilităţilor memoriei: repetarea, acordarea de semnificaţie, dozarea efortului, etc.”

29
Limbajul
La vârsta preşcolară, are loc o proporţie a raporturilor dintre copilaşi realitatea lui
înconjurătoare, iar formele şi conţinutul comunicării devin mai complexe şi mai variate.
„Limbajul se îmbogăţeşte continuu, atât sub raport cantitativ, prin creşterea volumului
vocabularului, cât şi calitativ, ca urmare a capacităţii de formulare logico–gramaticală, a
frazării coerente şi a introducerii unor conţinuturi cu sens şi semnificaţie tot mai precise şi mai
bine structurate”, după Tomşa, Gh., Oprescu, N.,(2007, pag. 67).
În urma cercetărilor făcute de Tomşa, Ghe., Oprescu, N.,( 2007, pag. 68), s-a ajuns la
concluzia că:„ atunci când copilul nu cunoaşte cuvinte potrivite pentru diverse situaţii din
mediu, el le construieşte pornind de la cele însuşite de la adulţi”.
La vârsta de 3 ani, limbajul situativ, completat de gesturi, stăpâneşte, treptat îşi adoptă
vorbirea contextuală, care este o formă înaintată a limbajului strâns, închegat. În cursul perioadei
preşcolare are loc perfecţionarea laturii fonetice a limbajului.
La preşcolarii mari, expresivitatea vorbirii se obţine mai ales prin efecte verbale, prin
conţinutul şi structura propoziţiei se înregistrează progrese importante în corectitudinea
pronunţării, încep să se diminueze mult stăruinţa, tenacitatea, molipsirea.
Dezvoltarea limbajului are loc concomitent cu dezvoltarea funcţiilor de comunicare,
fixare a experienţei cognitive, de organizare a activităţii.Concomitent cu dezvoltarea capacităţii
de verbalizare orală, are locşi un proces intens de formare a vorbirii interioare.
Memoria
Datorită plasticităţii pronunţate a sistemului nervos, legăturile temporare se formează
repede, ceea ce explică uşurinţa cu care copilul memorează. Datorită dezvoltării progresive a
limbajului, memoria începe să capete particularităţi mai evoluate, să devină o „memorie care
cooperează activ, cu reprezentări complexe, evocate verbal”, după Şchiopu, U.,(1967,pag. 156).
La 3 – 4 ani predomină memoria involuntară, bazată pe asocieri de contiguitate.
Şchiopu, U., (1967, pag. 156), a arătat că, „ în condiţiile jocului, memoria este mai
productivă şi capătă un caracter vădit voluntar încă de la vârsta de 4 – 5 ani”. La 4 ani, copilul
începe să sesizeze în joc cerinţa fixării şi păstrării sarcinilor ce i se trasează. La 5 – 6 ani caută să
utilizeze procedee elementare de reproducere şi face uneori încercări active de a-şi aminti ceea
ce a uitat.
Progresele evidente ale memoriei între 3 şi 7 ani arată că există o creştere nu numai a
funcţiilor plastice ale sistemului nervos central, ci şi a sistematicii şi dinamicii corticale iar
caracteristic totuşi pentru această perioadă este şi faptul că ei uită foarte repede. În această
perioadă, în funcţie de conţinutul materialului care se memorează şi se reactualizează, distingem
30
următoarele forme ale memoriei: memorie motrică, memorie plastic–intuitivă, memorie afectivă
şi memorie verbal logică.
Conţinutul esenţial al memoriei motrice îl formează deprinderile motrice. Având un
caracter profund afectogen, memoria prezintă mari inegalităţi, determinate de jocul intereselor, al
particularităţilor modului de viaţă şi al trăsăturilor mediului apropiat în care trăieşte.
Atenţia
Atenţia„ constituie una dintre cele mai importante condiţii ale fixării şi păstrării
experienţei personale”, după Tomşa, Ghe., Oprescu, N., (2007, pag. 71).
Atenţia contribuie la formarea îndemânării de cunoaştere, a deprinderilor de orientare şi
investigaţie, de concentrare şi percepere. La această vârstă, „atenţia dobândeşte câteva
proprietăţi, şi anume: atenţia voluntară, susţinută de creativitatea copilului, creşterea volumului
atenţiei, sporirea mobilităţii atenţiei, dezvoltarea concentrării şi stabilitatea atenţiei
(dependentă de gradul de adecvare a activităţii la capacităţile copilului, noutatea şi caracterul
stimulativ şi antrenant al acesteia)”, idee susţinută de mai mulţi autori şi redată de Tomşa, Ghe.,
Oprescu, N., (2007, pag. 71).
Stabilitatea atenţiei, care depinde de copil, de activitatea pe care o desfăşoară şi de starea
de moment a copilului variază, astfel: la unii copii de 4 ani, durata medie a atenţiei este de 11
min., iar la alţii de 63 de min. pe când un nivel înaintat al atenţiei este considerat astfel: la
preşcolarii mici 5 -7 min., la cei mijlocii 20 -25 min., iar cei mari 45 - 50 de min. Atenţia scade
pe parcursul activităţilor obligatorii sau care nu satisfac nevoile copilului, şi pe acest fond se
poate instala oboseala.
Imaginaţia
Imaginaţia este un proces mijlocit de cunoaştere a realităţii obiective. Copilul transformă
în coordonatele conţinutului şi subiectului jocului, obiectele cele mai lipsite de însemnătate.
La preşcolarul mic predomină imaginaţia reproductivă, pe când la cel mare se configurează
elementele imaginaţiei creatoare. La 3-4 ani, imaginaţia prezintă trăsături asemănătoare
imaginaţiei copiilor antepreşcolari: instabilitate, inconsecvenţă, fluctuaţie.
La 5 ani, imaginaţia se exprimă pregnant în activitatea deconstrucţie şi uneori la muzică fiind
impregnată de caracteristicile experienţei şi educaţiei dobândite. La 6 ani, imaginaţia se exprimă
în creaţia de basme, ceea ce permite să se considere că în perioada preşcolară are loc stabilirea
ontogenetică a imaginaţiei fondatoare.
Specific pentru imaginaţia copilului preşcolar este şi„ faptul că ea se interrelaţionează cu
o gândire care nu-i aptă încă de control şi evaluare, fapt pentru care în imaginaţie se petrec
rapid şi necontrolat treceri de la un plan transformativ la altul şi deci evoluţii de cele mai multe
ori fanteziste”, după Tomşa, Ghe., Oprescu, N.,(2007, pag. 70);
31
Instabilitatea, inconsecvenţa şi multilateralitatea în planul imaginar, înregistrează un
conţinut bogat imaginaţiei copilului preşcolar, care în acelaşi timp este şi foarte împovărat
afectiv.
Dezvoltarea imaginaţiei în această perioadă, constituie un indiciu al dezvoltării psihice intense a
copilului.

2.1.3. Caracteristici motrice;

Una dintre nevoile fundamentale pe care o resimte copilul la această vârstă este nevoia de
mişcare.

Nicola, I., (1994, pag. 276).spune că preşcolarul, mai mult decât antepreşcolarul, găseşte
o adevărată plăcere în a întreprinde tot felul de acţiuni: ,,el imită ceea ce fac adulţii, îşi însoţeşte
şi îşi subliniază cuvintele de gesturi, îşi exprimă stările emoţionale prin mimică şi pantomimă,
deci prin mişcările diferitelor segmente ale feţei sau ale corpului. În unele acţiuni mişcările sunt
libere, spontane, ordinea executării lor neavând o prea mare importanţă, în altele însă, ele
capătă un anumit grad de stereotipizare, de automatizare, ordinea lor fiind prestabilită. În acest
caz, mişcările se transformă în deprinderi.”
Nu trebuie să pierdem din vedere nici o clipă că nevoia de acţiune finalizată prin
executarea diferitelor mişcări, stă la baza dezvoltării psihice a copilului. Un copil preşcolar care
lucrează cu un obiect are şanse mai mari de a-şi redacta o imagine potrivită despre el, decât un
altul care reflectă doar obiectul de la distanţă.
Pantelimon.G., Verza.E., Zlate.M., (1993, pag. 99-100) afirmă că motricitatea contribuie:
,,nu doar la îmbogăţirea şi diversificarea planului cognitival copilului, ci şi la închegarea
personalităţii sale. Pe măsura elaborării şi consolidării diferitelor tipuri de conduite motorii
independente (conduite alimentare, igienice, vestimentare etc.), preşcolarul se detaşează tot mai
pregnant de mediul înconjurător, se individualizează”.
Motricitatea omului, adică capacitatea de a se efectua mişcări, acte şi acţiuni care implică
un dominant efort fizic este reprezentată de întregul mişcarilor efectuate de om pentru
menţinerea relaţiilor sale cu mediul natural sau social în care există, împreună cu practicarea
unor sporturi. Trebuie precizat că este vorba numai de acele mişcari care se înfăptuiesc cu
ajutorul muşchilor scheletici, nu de cele ce se realizează cu ajutorul mijloacelor mecanice.
Horghidan V. (2000, pag.121,126),ne spune că motricitatea la om există sub două aspecte;
motricitatea globală şi motricitatea fină.

32
• Motricitatea globală cuprinde mişcările realizate cu toate segmentele corpului la care
participă marile grupe musculare. Ea asigură deplasările (aspectele locomotorii) şi
posturile (aspectele nonlocomotorii). Motricitatea globală se exprimă prin următoarele
activităţi coporale: mişcări de deplasare ale întregului corp (mers, alergare, înot, etc.)
schimbări de poziţii sau posturi fără deplasare ( trageri, împingeri, întinderi) sau poziţii
stabile (în picioare, în şezut).
• Motricitatea fină cuprinde mişcări fine care solicită mare precizie. În mod normal
motricitatea fină este condusă de vedere (iniţial mâna conduce vederea, privirea fiind
orientată spre deplasarea mâinilor, apoi primele coordonări vizual motorii fiind stabilite,
vederea are rol reglator pentru activitatea mâinilor; mâna se deplasează spre obiectul
perceput). Prima abilitate la nivelul comportamentului motor fin este prinderea. Prinderea
este de asemenea, considerată prima activitate intenţionată care apare la
om.Comportamentul motor fin se se obiectivează în prinderea şi manipularea obiectelor.
Manipularea obiectelor este influenţată de gradul de maturizare psihomotorie,
experienţele motrice trăite de copil şi caracteristicile de îndemânare.
Mişcarea omului este de diferite tipuri (ciclică, aciclică, voluntară, involuntară, automată,
activă, pasivă, uniformă, neuniformă, etc.) şi are caracteristici spaţiale, temporale, energetice,
etc
Motricitatea reuneşte „totalitatea actelor motrice efectuate pentru întreţinerea relaţiilor
cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice activităţilor
sportive. In sinteză, motricitatea reprezintă ansamblul de procese şi mecanisme prin care corpul
uman sau segmentele sale se deplasează, prin contracţii musculare fazice sau dinamice sau
menţinerea într-o anumită postură prin contracţii tonice”,după Dragnea A, Teodorescu S, Bota
A, Stănescu M, Şerbănoiu S, Tudor V., ( pag.3)
Este vorba de actele motrice realizate prin contracţia muşchilor scheletici. Ea înfăţişează
următoarele elemente componente:
Actul motric, care este un lucru simplu de comportare efectuat prin acţiunea muşchilor
scheletici în mod voluntar, pentru desfăşurarea unei acţiuni sau a unei activităţi motrice. Termenul
poate sa arate şi alte reflexe, instinctuale şi effectuate automat. Un act motric anume este exerciţiul
fizic.
Acţiunea motrică, care este un ansamblu de acte motrice asftel structurat încât realizează un
tot unitar în scopul realizării unor sarcini imediate. Acţiunea motrică este o deprindere, cu un
mecanism de bază bine pus la punct (mersul, alergarea, săritura, etc.)
Activitatea motrică, care este un ansamblu de acţiuni motrice, încadrate intr-un sistem de
reguli şi forme de organizare în vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului
33
uman şi de perfecţionare a organismului uman şi de perfecţionare a dinamici acestuia. Cele mai
reprezentative activităţi motrice sunt: educaţia fizică, antrenamentul sportiv şi activitatea
competiţională.
Specialiştii din domeniul preşcolar şi mai ales cei care s-au implicat în conceperea noului
curriculum consideră că, dezvoltarea motricităţii este strâns legată de dezvoltarea limbajului, a
proceselor cognitive, a competenţelor sociale şi emoţionale. Atât motricitatea grosieră, cât şi cea
fină, dar şi coordonarea senzorio-motorie înfăţişează modalităţi de cucerire a mediului înconjurător,
dar şi de descoperire şi cunoaştere a propriului corp. Capacitatea copiilor de a implica, a coordona şi
a controla muşchii şi părţile corpului în realizarea de mişcări de la cele mai simple la cele mai
complexe necesită timp, exerciţiu şi sprijin. De la mers, alergare, sărituri, căţărări, târâri rostogoliri
până la realizarea unor operaţii mai complicate precum utilizarea instrumentelor de scris, de desen,
pictură, de tăiere sau deprinderi de a se îmbrăca şi deprinderi alimentare toate acestea reflectă un
proces plin de probe, tentative, dar şi reuşite, dacă i se oferă copilului sprijinul de care are nevoie.
Conştientizarea simţurilor şi utilizarea lor, motricitatea şi coordonarea oculomotorie reprezintă
bazele unui comportament funcţional al copilului preşcolar.
Dragu,A., Cristea,S.(2003, pag.40) spun despre mişcări că acestea fiind ,,bruşte,
necoordonate de la 3 ani şi sunt, treptat, înlocuite de mişcări tot mai bine armonizate. Pe prim plan
trece încărcătura psihologică a mişcării, raportarea ei la obiecte, imagini, intenţii. Preşcolarul
simte o adevărată plăcere să imite adulţii, să-şi exprime trăirile emoţionale prin gestică, mimică şi
pantomimică. Din acest motiv, preşcolaritatea a mai fost denumită şi vârsta graţiei. Graţia se
dezvoltă şi pentru că preşcolarului îi place să fie în centrul atenţiei, să fie admirat şi lăudat. Cu
timpul, graţia începe să devină tot mai palidă, locul ei fiind luat de rigoare, de precizie, acestea
devenind principalele caracteristici ale motricităţii copilului”.
Popescu-Neveanu, P. şi colaboratorii,(1999) ne spun despre nevoia de mişcare la vârsta
preşcolară şi anume că aceasta este una esenţială pe care copilul o resimte la această vârstă şi au în
vedere că: ,,nu atât mişcarea referitoare la contracţiile musculare, care o produc sau la deplasările în
spaţiu cu încărcătură mecanică şi fiziologică, ci şi mişcarea introdusă în actul motor şi subordonată
acestuia, mişcarea ca element constituant al acţiunii lor cu obiectul. De data aceasta, pe prim plan
trece încărcătura psihologică a mişcării, raportarea ei la obiecte, posibilităţi de realizare.”
Preşcolarul imită ceea ce fac adulţii, îşi însoţesc şi subliniază cuvintele prin gesturi, îşi exprimă
stările emoţionale prin mimică şi pantomimică, deci prin mişcările diferitelor segmente ale feţei sau
ale corpului.

34
Horghidan,V. ( 2000 pag.123) prezintă următorul tabel cu privire la dezvoltarea
motricităţii globale la copiii de 0 şi 6 ani

Tabel nr.6 cu Dezvoltarea motricității globale la copiii de 0-6 ani după Horghidan, V.(2000)

Vârsta Comportament
• Îşi ţine capul;
3-6 luni
• Se întoarce;
• Stă în şezut sprijinit.
• Se târăşte rapid;
6-12 luni
• Îşi menţine poziţia în picioare;
• Merge cu sprijin şi apoi independent.
• Se apleacă pentru a ridica un obiect;

1-2 ani • Rostogoleşte mingea;


• Urcă scările independent;
• Coboară scările cu sprijin;
• Poate sări pe loc.
• Aleargă;

2-3 ani • Poate sta în echilibru pe un picior 5 “


• Sare de la 30 cm înălţime;
• Merge pe vârfuri.
• Aruncă şi prinde mingea;
3-4 ani
• Coboară scările alternând picioarele;
• Poate să-şi menţină echilibrul pe un picior 10”
• Merge în echilibru pe bârnă;
4-5 ani
• Sare de 5 ori succesiv;
• Se caţără
• Sare coarda;

5-6 ani • Loveşte mingea cu băţul;


• Poate dribla cu mingea;
• Patinează;
• Merge pe bicicletă.

35
Horghidan,V. (2000 pag.124) prezintă tabelul următor cu privire la dezvoltarea
motricităţii fine între 0 şi 6 ani

Tabel nr.7 cu Dezvoltarea motricității fine între 0-6 ani după Horghidan, v.,(2000)

Vârsta Comportament
• îşi ţine pmnii strânşi;
3-6 luni • jocul degetelor;
• transferă obiecte dintr-o mână în alta;
• pensă digitală;
6-12 luni • apucă linguriţa;
• apucă creionul;
• pensă digitală clară.
• aruncă obiectele;
• mâzgăleşte;
1-2 ani • răsuceşte butoane;
• întoarce paginile cărţi;
• suprapune 2-6 cuburi;
• deschide o cutie;
• desface pachete..
• modelează nisip şi plastilină;
• deschide capace;
• înşiră mărgele;
2-3 ani • foloseşte foarfeca;
• realizează dactilo-pictură;
• desenează rotundul;
• construieşte podul din cuburi.
• suprapune 9 cuburi;
3-4 ani • ţine creionul cu degetele;
• desenează pătratul;
• desenează modele simple;
• suprapune mai mult de 9 cuburi;
4-5 ani • îndoaie foaia de hârtie de mai multe ori;

36
• realizează din plastilină figuri compuse din mai multe părţi;
• înnoadă şiretul.
• îşi piaptănă sau perie părul;
• îşi scrie numele;
5-6 ani • desenează rombul;
• plasează detalii pe desen;
• scrie litere şi cifre.

Modurile de deplasare ale copiilor sunt variate, pornind cu rularea din decubit dorsal în
decubit ventral şi invers, apoi cu târârea prin mişcări corelate instinctiv, deplasarea cu sprijin pe
palme şi genunchi, pentru ca la sfârşit să se ridice în stând susţinut, poziţie din care efectuează
primii paşi. In timpul mişcărilor de revenire a corpului, de rotaţie a trunchiului şi în timpul
mişcărilor de deplasare ce anticipează mersul, a încercărilor de aşezare sau de ridicare în
picioare, musculatura, trunchiului şi extremităţile se vor consolida treptat, aranjând menţinerea
poziţiei bipede. Această schemă nu numai că influenţează forma şi structura segmentelor
corporale, dar participă şi la amplificarea câmpului vizual şi inclusiv la dezvoltarea intelectuală.
Printre calităţile care se dezvoltă integral în ontogeneza timpurie, amintim echilibrul,
pentru că este în relaţie cu activitatea tonică posturală. Această structură a coordonării statice este
una dintre funcţiile motrice de bază studiate în raport cu motricitatea copilului laolaltă cu
coordonarea dinamică generală şi vizual-motrică.
Evoluţiile în structura mişcărilor sunt sesizabile spre sfârşitul primului an. Astfel
mişcările apar clare din cauza dorinţei copilului de a se deplasa, de a se mişca. Odată cu mersul,
copilul îşi dobândeşte în mare măsură autonomia şi iniţiativa personală, participând în mod
inclusiv şi la dezvoltarea capacităţilor coordonative. Învăţarea mersului favorizează în mare
măsură descoperirea şi explorarea mediului înconjurător.

Motricitatea în a doua copilărie-perioada preşcolara (3-6 ani)


Această fază este numită şi „vârsta de aur a copilăriei”, în care comportamentul copilului
prezintă aspecte numeroase şi variate ca urmare a integrării în mediul grădiniţei. Dezvoltarea
fizică consemnează salturi evidente şi apare o succesiune de modificări morfologice. În acest
interval are loc încadrarea a uneia dintre cele două emisfere, fapt care va exercita caracterul
manualităţii copilului (dreptaci sau stângaci). Procesarea informaţiei se îmbunătăţeşte, la fel şi
siguranţa şi exactitatea mişcărilor.

37
Jocul, ca formă de activitate primordială încontinuare va ocupa un loc important. Copiii
arătând o preferinţă mai mare pentru: jocurile de mişcare, de construcţii, şafetelet jocurile
acvatice, jocurile în aer liber şi jocurile de rol. Cerinţa şi nevoia de mişcare, dar şi libertatea
pentru învăţare, destul de pronunţate la această vârstă, trebuie puse în valoare prin aşezarea
copilului în situaţii diferite, care să contribuie la însuşirea şi dobândirea unei baze largi de acţiuni
motrice. Alergarea, mersul, săritura cu toate variantele sale, târârea, căţărarea, exerciţiile de
echilibru, aruncarea, suspendarea, balansarea predomină repertoriul motric al preşcolarului.
Alergarea se caracterizează printr-o fază de proiectare îmbunătăţită, reducerea forţelor de
frânare şi a oscilaţiilor trunchiului, ca şi prin ameliorarea fazei de atenuare.
Aruncarea cu un braţ deasupra umărului capătă proporţii. Poziţia corpului este în continuare
statică, dar mişcarea devine biarticulară. La 5-6 ani, forţa aruncării creşte, prin acţiunea trunchiului,
iar orânduirea posturală participă la desfăşurarea acţiunilor.
Copiii îşi ameliorează tehnica săriturii de tip „stâng-drept-drept-stâng” şi galopul. Pentru
învăţarea săriturii în lungime, se poate aşeza un obstacol care să exercite desprinderea pe
verticală. Cu toate acestea, forţa de împingere rămâne mică, iar braţele nu lucrează eficient.
Lovirea mingii cu piciorul de către preşcolari se descrie prin: mişcarea pregătitoare a piciorului
are loc la nivelul genunchiului, elanul poate consta în unul sau doi paşi, piciorul care loveşte
rămâne flexat în timpul mişcării dinamice.
În unele ramuri sportive, iniţierea timpurie se realizează sub formă de joc.presupune
sarcini simple, iar influenţarea componentelor motricitatii, se face în întregime.

2.2. Capacitatea motrica-obiectiv prioritar in dezvoltarea prescolarului;

Prin capacitatea motrică se înţelege ansamblul posibilităţilor motrice naturale şi


dobândite prin care se pot realiza eforturi variate ca structură şi dozare. Capacitatea motrică este
un potenţial uman dinamic (progresiv sau regresiv) dat de unitatea dintre calităţile şi deprinderile
sau priceperile motrice, aptitudini şi abilităţi. Capacitatea motrică este -logic şi legic – influenţată
de “sarcina” de îndeplinit şi de o multitudine de alţi factori, între care se remarcă procesele
psihice, procesele biochimice şi nivelul indicilor de dezvoltare fizică. Faptul că aceşti factori o
influenţează, “o condiţionează”, nu înseamnă, nu presupune ca ei să intre obligatoriu în definiţia
capacităţii motrice.
Capacitatea motrică cuprinde:
• componentele stabile: aptitudini, calităţi motrice, deprinderi motrice, structuri operaţionale,
38
cunoştinţe, experienţă;
• componentele de stare: motivaţie, stări emoţionale, care pot favoriza, reduce sau bloca
exprimarea capacităţii motrice.
Capacitatea este întotdeauna demonstrată şi demonstrabilă, spre deosebire de aptitudinea
motrică care este o virtualitate ce urmează a fi pusă în valoare.
Capacitatea motrică, de cele mai multe ori, nu se reduce doar la rezolvarea unor situaţii
standard, ci a unor situaţii variate, posibilă prin structurări şi recombinări ale componentelor
sale, manifestându-se ca răspuns original, strict individual.
Dragnea,A.( 1999 ) oferă o altă definiţie despre capacitatea motrică astfel: „capacitatea
motrică este ansamblul posibilităţilor motrice naturale şi dobândite prin care se pot realize
eforturi variate ca structură şi dozare”.În literatura anglo–saxonă capacitatea motrică este
echivalentul termenului fitness.
Dragnea,A. (1999,pag. 42) înţelege prin capacitatea motrică un complex de factori
reprezentat astfel:
Complex de factori ai capacității motrice după Dragnea, A.(1999)
Fig.3

1.Forţa (dinamică
4. Viteza (reacţie,
Statică explozivă) acţionare)

5. Rezistenţă (în regimuri


2. Motricitatea dinamică şi diferite, cardiopulmonară,
Capacitate musculară locală)
de relaxare

6. Coordonare ( simplă,
multilaterală, generală,
3. Echilibrul dinamic şi precizie, statică, motrică,
static exactitate)

A.Dragnea (1999), concluzionează definind capacitatea motrică ca: ,,un complex de


manifestări preponderent motrice ( priceperi şi deprinderi) condiţionat de nivelul de dezvoltare a
calităţilor motrice, indicii morfo-funcţionali, procesele psihice(cognitive,afective,motivaţionale) şi
procesele biochimice metabolice, toate însumate, corelate, şi reciproc condiţionate, având ca
rezultat efectuarea eficientă a acţiunilor şi actelor solicitate de condiţiile specifice în care se
practică activităţile motrice”

39
M. Epuran, (2005), propune o abordare din două puncte de vedere a capacităţii motrice
astfel, aceasta trebuie privită atât din p.d.v.psihologic cât şi metodic. “Din p.d.v. psihologic
conţinutul capacităţii motrice este alcătuit din aptitudinile psihomotrice- măsurate prin teste
specifice pentru viteză de reacţie, precizie, coordonare, echilibru, etc. şi se exprimă în
randament / performanţă.
Din p.d.v. metodologic, şi metodic (al educaţiei psihomotrice, fizice, etc), capacitatea
motrică este alcătuită din aptitudini motrice (viteză, forţă, rezistenţă, coordonare, mobilitate,
anduranţă,) măsurate prin probe de teren ca alergări, sărituri, aruncări, tragere la ţintă,
tracţiuni, echilibru. Toate aceste aptitudini vor sta la baza învăţării acţiunilor tehnice şi
tactice.”
Deasemenea definiţia oferită de M.Epuran (2005), despre capacitatea motrică a
individului: ,,este o reacţie complexă la stimulii ambianţei. Ea cuprinde într-o unitate
caracteristică mai multe elemente cum sunt: aptitudinile psihomotrice (ca înzestrare naturală
psihofizică), aptitudinile motrice-sportive, toate influenţate, structurate divers şi potenţate, la
niveluri diferite, de maturarea firească a funcţiilor, de exersare şi de factorii interni
motivaţionali.”
Autorul precizează asupra importanţei cunoaşterii capacităţii motrice a unui individ sau a
unei colectivităţi şcolare acesta fiind o necesitate şi totodată o obligaţie, nivelul capacităţii
motrice furnizând informaţii care arată în ce măsură procesul instructiv-educativ a fost eficient,
precum şi asupra diferenţelor individuale sau de grup determinate de anumiţi factori psiho-
sociali.

2.3. Strategii didactice de dezvoltare a capacitatii motrice in gradinita.

Un rol deosebit în menţinerea şi întărirea sănătăţii o au activităţile de educaţie fizică.


Alese în funcţie de vârsta copilului şi de posibilităţile pe care le au, jocurile şi activităţile de
educaţie fizică contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor, la creşterea capacităţilor fizice şi
intelectuale. Pentru ca cei mici să îndrăgească mişcarea şi activitatea de educaţie fizică în
special, educatoarea trebuie să găsească cele mai atrăgătoare mijloace şi metode prin care să
trezească interesul copiilor. Cu tact şi competenţă, va improviza poveşti simple, atrăgătoare,
însoţite de muzică, de imagini plastice care să sugereze reprezentarea mişcării, va integra
jocurile, ștafetele, parcursurile applicative cu alte domenii experențiale astfel încât copiii să
iubească și să îndrăgească și mai mult sportul, mișcarea.
Firea, E.(1979, pag. 11) spune că „forma de bază, metoda cea mai activă, cu deosebite
valenţe de ordin instructiv–educativ şi afective folosită în învăţarea actelor motrice, în formarea
40
priceperilor şi deprinderilor motrice, precum şi dezvoltarea calităţilor motrice, o constituie
jocul.De la această vârstă trebuie obişnuit cu metode de învăţământ cu caracter euristic care să
determine o motivaţie puternică pentru acţiune, să stimuleze interesul şi participarea activă şi
creatoare.
Jocul și mișcarea îl ajută pe copil să ia contact cu lumea înconjurătoare, să o cunoască şi să
se integreze activ în ea. Cele mai eficiente jocuri pentru preșcolari sunt cele constituite pe baza
unor teme, în care apar anumite reguli, reguli care disciplinează conduita copilului şi îl
obişnuiesc să se conformeze.
Jocul este folosit în activităţile obligatorii în scopul formării priceperilor, deprinderilor şi
dezvoltării calităţilor motrice, precum şi în cadrul regimului zilnic, ca activitate independentă
recreativă. În vederea măririi eficienţei exerciţiilor fizice şi totodată a realizării unui important
obiectiv al educaţiei fizice preşcolare ( creşterea capacităţii de rezistenţă generală a organismului
) este necesară extinderea exerciţiilor fizice, a jocurilor, ştafetelor, parcursurilor applicative,
concursurilorşi practicarea lor în aer liber, folosindu-se intensiv şi simultan cu influienţele
factorilor naturali şi de călire atât în anotimpul rece, cât mai ales în cel al anotimpurilor
călduroase.
Educatoarea explică și demonstrează personal exerciţiile, alegând în acest scop locul cel
mai potrivit pentru a putea fi urmărită de întregul colectiv de copii, folosind procedeul oglinzii.
Pentru a atrage copiii în activitatea de educație fizică, important este alegerea jocului,
care va fi în funcţie de vârsta copiilor, dezvoltarea şi pregătirea lor fizică, starea sănătăţii lor,
locul de desfăşurare şi condiţiile atmosferice.
Tot Firea, E.(1979, pag.34),spune despre jocuri că:„ au un rol deosebit de important în
realizarea sarcinilor educaţiei fizice”.
Orice joc de mişcare sau exerciţiu, pentru a constitui un mijloc educativ eficient, trebuie
să fie ales tipic vârstei, să cuprindă una sau mai multe mişcări de bază (alergare, săritură,
târâre,căţărare, etc.) să cuprindă reguli clare,exacte, să pună în faţa copilului o ţintă accesibilă,
clară (să alerge pe o anumită distanţă, să alerge şi să prindă mingea,, să sară peste un şanţ, să se
catăre pe un scaun, să se ascundă, să meargă în echilibru pe un plan înclinat, etc.).
Alegerea jocurilor de mişcare, ștafetelor, parcursurilor aplicative trebuie să se facă
ţinându-se seama de vârsta copiilor, de linia de evoluţie a jocurilor cu reguli la vârsta preşcolară,
de specificul reacţiei faţă de reguli a copiilor, de gradul de dezvoltare al colectivului şi de rolul
educativ al jocului respectiv. La preşcolarii mari, regula se desprinde din rol, îndeplinind funcţii
conducătoare. La această vârstă, este suficient ca rolul să fie determinat pentru ca să fie asumat
de copil cu respectarea regulilor implicate în rol.

41
Pentru grupele mijlocii se aleg jocuri de mişcare, ştafete, parcursuri aplicative cu tematici
mai complicate; numărul personajelor se măreşte şi numărul regulilor va creşte.
Corespunzător particularităţilor lor fizice şi psihice şi în funcţie de gradul în care s-au
format deprinderile de mişcare independentă, se introduc reguli mai grele, reguli de îngrădire a
acţiunilor, de executare concomitentă a unor mişcări.
La grupa mijlocie regulile sunt obligatorii şi trebuie executate conform cerinţelor jocului:
creşte exigenţa faţă de calitatea mişcărilor (siguranţă, precizie) şi faţă de respectarea judicioasă a
regulilor jocului.
La alegerea şi complicarea jocurilor de mişcare, ștafetelor, parcursurilor aplicative
respectarea particularităţilor fizice şi psihice, precum şi a stadiului la care s-a ajuns în
dezvoltarea deprinderilor motrice constitue o necesitate imperioasă. De la jocurile cu subiect în
care regulile sunt ascunse în roluri, se va ajunge la jocurile fără subiect cu reguli precise care nu
sunt incluse în roluri; jocurile de mişcare nepotrivite în loc să stimuleze, frânează dezvoltarea
deprinderilor motrice la vârsta preşcolară.
Cunoscând metodele şi tehnica utilizării lor, cât şi sistemul de mijloace, materiale
didactice, educatoarea trebuie să-şi aleagă pentru fiecare activitate pe care dintre acestea le va
utiliza, în ce ordine sau combinaţie, pentru realizarea fiecăruia dintre obiectivele stabilite.
Această măsură este denumită strategia didactică.

Activitatea de educaţie fizică pe care mi-am propus să o desfăşor în anul acesta, se poate
realiza printr-o proiectare curriculară care să respecte regulile de a acţiona asupra organismului
copilului benefic pentru o creştere armonioasă, sănătoasă şi de asemenea să trezească interesul
copiilor şi dorinţa vie de a participa activ şi disciplinat la activitate. De aceea metodele şi
procedeele pe care le voi aplica vor fi îmbinate cu cele diferenţiate, în funcţie de vârsta şi de
deprinderile motrice pe care fiecare copil şi le-a însuşit în activităţile de educaţie fizică.
Deasemeni tot o alegere judicioasă necesită şi selectarea structurilor operaţionale
(exerciţii pentru dezvoltarea fizică armonioasă, parcursuri aplicative, exerciţii pentru dezvoltarea
fizică generală, jocuri de mişcare, exerciţii fizice, ștafete) care se vor face în funcţie de
dezvoltarea fizică a preşcolarului, de nevoile pe care acesta le solicită.
Buruian, L.(2004,pag.59) consideră că „valorificarea educativă a influenţelor exerciţiilor
fizice, a jocurilor, a parcursurilor aplicativ-utilitare, a dansurilor va fi dirijată şi spre latura
intelectuală, afectivă, volitivă şi morală a copiilor, stimulând şi dezvoltând atenţia, memoria
motrică, gândirea, inteligenţa, imaginaţia, curajul, stăpânirea de sine, disciplina, cooperarea,
competiţia.”

42
Capacităţile coordonative trebuie dezvoltate de timpuriu, deoarece efortul fizic provoacă
o serie de îmbunătăţiri calitative datorită factorilor interni şi externi de pe ambele emisfere
cerebrale. După cum se ştie, stângacii au emisfera dreaptă mai dezvoltată, iar dreptacii invers, de
aceea este benefică dezvoltarea ambidextriei de la vârsta şcolarităţii.
Îndemânarea se îmbunătăţeşte pe parcursul întregii activități, atât în procesul de formare,
consolidare al deprinderilor motrice cât şi în cel de dezvoltare al celorlalte calităţi motrice.
Buruian, L.(2004,pag.73) crede că „parcursurile aplicative folosite în activitate urmăresc
consolidarea şi generalizarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, în scopul verificării
posibilităţilor copiilor. În cazul acestor parcursuri sunt introduse acele deprinderi care au fost
însuşite în mod corespunzător în activităţi, putând fi executate cu relativă uşurinţă, în condiţii
variate. Primele exerciţii nu vor avea caracter competitiv, deplasarea copiilor pe traseu având
ca scop acomodarea cu obiectele portative folosite.”
La preşcolari se folosesc exerciţiile în care braţele şi picioarele suportă în egală măsură
greutatea corporală.
Firea,E.(1979, pag.67 )ne spune că târârea „ constă în deplasări executate din poziţii în
care corpul are baza de sprijin mult mărită şi centrul de greutate aproape de sol. Ea se
efectuează cu sprijin pe genunchi, braţe, coate etc.” Exerciţiile de târâre au un rol corectiv în
deformaţiile coloanei vertebrale, contribuie la tonificarea musculaturii spatelui şi braţelor şi la
îmbunătăţirea mobilităţii coloanei vertebrale.
Exerciţiile de echilibru au o deosebită importanţă prin caracterul lor direct aplicativ. Ele
dezvoltă simţul echilibrului care este absolut necesar atât în activitatea sportivă , cât şi în viaţa de
toate zilele. În afară de influenţa directă pe care aceste exerciţii o au asupra aparatului vestibular,
ele dezvoltă în mare măsură şi o serie de calităţi psihice cum ar fi: atenţia, voinţa, hotărârea,
curajul, stăpânirea de sine. De asemenea, contribuie la dezvoltarea coordonării mişcărilor, în
condiţii neobişnuite şi variate.
Aceste teme nu puteau fi realizate cu succes de copii, fără o alegere minuţioasă a metodelor prin
care le voi realiza. Prin acestea se transmit copiilor cunoştinţe, informaţii, reguli, direcţii,
succesiuni, comenzi la mişcarea, deprinderea sau priceperea ce urmează a fi efectuată.
Lespedea,M.(2007, pag.43) ne spune că povestirea„ este metoda cea mai îndrăgită de
copii, care se foloseşte îndeosebi pentru vârsta preşcolară. Ea redă prin conţinut aspecte din
viaţa omului, a florei şi faunei sugerând copiilor acţiunile şi activităţile acestora. De asemenea
favorizează formarea reprezentărilor, realizând legătura dintre universul cunoaşterii copiilor şi
cerinţa motrică ce urmează a fi îndeplinită. Totodată, povestirea asigură o încărcătură
emoţională pozitivă şi creşte nivelul motivaţiei copiilor pentru activitate.”

43
În parcursurile aplicative desfăşurate de copii „Veverițele culeg alune”, „Gândăceii
muncitori”, tema parcursului este expusă prin povestire. Diverşi autori împărtăşesc ideea că în
activitatea de educaţie fizică din învăţământul preşcolar, metoda expunerii narative însoţită de
explicaţii este cea mai adecvată. Buruian,L.(2004, pag.87) spune că „povestirea poate să
constituie un procedeu frecvent utilizat în cadrul metodei exersării.” De exemplu, la exersarea
diferitelor exerciţii fizice educatoarea recurge la un fond de povestiri, care se referă la zborul
păsărelelor, mersul pisicii, săriturile veveriţelor, etc. Pe baza acestor mici povestiri, într-un
cadru instructiv plăcut, copii îşi însuşesc numeroase priceperi şi deprinderi de mişcare.
Dragomirescu,G., Kun,S., Bojin,E.,(1991,pag.27-28) prezintă o altă metodă
„demonstrarea poate fi făcută de educatoare, de către un copil sau cu ajutorul unor imagini.”
În funcţie de complexitatea structurii motrice, demonstrarea poate fi globală mişcarea se
execută integral cu toate caracteristicile, fragmentată (se execută separat diferitele componente
ale structurii motrice) sau cu ritmuri, tempouri diminuate care să favorizeze observarea de către
copil a elementelor esenţiale ale mişcării.
Demonstrarea este însoţită de explicaţie, ambele metode utilizându-se, de regulă,
concomitent.
In manualul de educatie fizică pentru clasele a x-a, (1995, pag. 20-26) prezintă metoda
instructajul: ,,este metoda care implică precizarea şi clarificarea sarcinilor de îndeplinit, a
regulilor care trebuie respectate, a modului de utilizare şi transport a obiectelor în cazul
parcursului aplicativ.” Se face de regulă, pe fondul demonstrării acţiunilor ce urmează a fi
desfăşurate (parcurs aplicativ).
Tot în manualul de educație fizică de clasa a x-a (1995, pag.32) exersarea este
metoda:,,prin care copilul, informat asupra sarcinii motrice, efectuează conştient şi repetat
exerciţiul predat sub supravegherea şi îndrumarea cadrului didactic”.
Adaptările funcţiilor organismului la efort (cardio – vascular, respirator, nervos) formarea
deprinderilor, perfecţionarea priceperilor, dezvoltarea vitezei şi îndemânării sunt direct
proporţionale cu cantitatea şi calitatea exersării. Este folosită şi devine unică în executarea
complexelor de dezvoltare fizică, parcursurilor aplicative.
Dragomirescu,G., Kun,S., Bojin,E., (1991, pag. 32) expun o altă metodă și anume
algoritmizarea: ,,se prezintă sub formă de scheme operaţionale de mişcare.”
Prin proiectarea temelor, folosirea adecvată a metodelor şi procedeelor, a mijloacelor şi
prin atingerea cu succes a obiectivelor propuse, activitatea de educaţie fizică a avut rezultatul
prevăzut.

44
CAPITOLUL 3

CERCETAREA PEDAGOGICĂ

3.1. Obiectivele si sarcinile cercetării

Obiectivele și sarcinile principale pe care le-am urmărit sunt:


a) Studierea documentelor de specialitate pentru a vedea în ce măsură jocul influențează
dezvoltarea capacității motrice la preșcolari.
• Stabilirea nivelului de dezvoltare fizică al copiilor aleşi în vederea parcurgerii temelor
din cadrul activităţilor de educaţie fizică;
b) Realizarea unui program de lucru focalizat pe jocuri, ștafete și parcursuri aplicative
pentru dezvoltarea capacității motrice la vârsta preșcolară. Crearea unui sistem de
măsurare și evaluare care să ne valideze ipoteza.
• Elaborarea unui sistem de jocuri, ștafete, parcursuri aplicative pentru dezvoltarea fizică
armonioasă şi dezvoltarea capacității motrice;
• Aplicarea sistemului de jocuri, parcursuri aplicative, ștafete în activităţile de educaţie
fizică cu urmărirea dezvoltării capacității motrice prin teste specific
c) Adunarea datelor, tratarea lor statistică și interpretarea lor pentru formularea corectă a
concluziilor.
• Prelucrarea şi interpretarea statistică a datelor înregistrate la probele şi testele aplicate.

3.2. Metode de cercetare;

Cercetarea pedagogică a devenit un factor esenţial al transformării revoluţionare continue


a educaţiei şi învăţământului.
Un loc important în cadrul demersului cu caracter de investigare îl ocupă metodele de
cercetare. Metodele sunt căi de descoperire a adevărului prin care cercetarea poate aduna
material ştiinţific, teoretic şi practic, cu o însemnătate pentru o anumită problemă la care
trebuie să se dea răspuns, poate expune acest material pentru a afla esenţialul şi a ajunge la
particularizări cu eficacitate practică.

45
Latura opţională a metodei ne indică logica internă a operaţiilor pe care le implică
cercetarea, dar consider că ea are din partea cercetătorului o atitudine creatoare, de
generalizare şi adaptare la realitatea ce urmează a fi cercetată.
Pentru reuşita experimentului metodele pe care le-am folosit sunt:
• Observaţia pedagogică
• Experimentul pedagogic – metoda fundamentală,
• Metoda de prezentare şi prelucrare matematică – statistică a datelor cercetării.

Observaţia pedagogică
Este o metodă principală de investigaţie directă , care constă în urmărirea sistematică
faptelor educaţionale, aşa cum se desfăşoară ele, în condiţii obişnuite fără să se aducă vreo
modificare a acestora din partea cercetătorului.
Am folosit această metodă în toate etapele cercetării, unindu-le pe celelalte. Copilul se
manifestă în mod obişnuit fără a-şi da seama că este supus observării şi atunci cercetătorul are
modalitatea de a surprinde realitatea în toată naturaleţea, promptitudinea şi libertatea ei. Am
observat comportamentul copiilor care au format grupa aleasă de mine pentru experiment, în
activitatea de educaţie fizică constituită dintr-un program de: ştafete, parcursuri aplicative,
jocuri. Această observaţie a completat metoda experimentului.
Experimentul pedagogic
Cercetarea experimentală începe cu formarea ipotezei de lucru prin care înţelegem o
presupunere mai mult sau mai puţin motivată cu privire la explicarea fenomenului.
Consider ca această metodă a avut loc central în activitatea mea de cercetare. Am efectuat
experimentul în anul şcolar 2016 – 2017, la grădiniţa cu program normal Ciucurova pe un număr
de 18 copii de grupa mijlocie unde am luat în considerare testarea iniţială şi testarea finală.
Etapele experimentului
Etapa I -Întocmirea mapei și participarea la colocviu în luna februarie 2016. Aici am
argumentat tema aleasă de mine și anume „Jocul-modalitate de dezvoltare a capacității motrice”.
Am prezentat planul lucrării și ipoteza acestei lucrări.
Etapa a II a,-A avut loc din data de 1 octombrie 2016 până la data de 30 mai 2017 unde
am făcut testarea inițială și cea finală în care am realizat un sistem de măsurare și evaluare care a
vizat dezvoltarea somatică și dezvoltarea motrică a preșcolarilor din grupa mijlocie.Tot în
această perioadă am aplicat și programul experimental format dintr-o multitudine și diversitate
de jocuri, ștafete și parcursuri aplicative specifice vârstei lor, anotimpului, locului de
desfășurare.Am utilizat materiale didactice confecționate de mine ( obstacole, jucării, cercuri și
altele).
46
Etapa a III a – A durat din iunie și până în august 2017 unde am lucrat la prelucrarea și
interpretarea statistică a datelor , realizarea tabelelor și a graficelor, formarea unor propuneri și
concluziile finale pe care le-am tras la sfârșitul lucrării.

Metoda de prezentare şi prelucrare statistico-matematică a datelor cercetării


După strângerea şi măsurarea datelor cercetării, acestea au fost prelucrate şi prezentate în
vederea interpretării şi desprinderii unor concluzii practice.Este modalitatea de măsurare,
modelare şi cuantificare matematică a unor rezultate.
La începutul testării iniţiale am folosit metoda antropometrică pentru determinarea
indicilor de dezvoltare somatică și motrică a copiilor.

3.3.Ipoteza;
În demersul nostru științific considerăm că, dacă aplicăm un program compus din jocuri,
ștafete, și parcursuri aplicative, integrat în activitățile obligatorii din grădiniță, vom dezvolta mai
rapid capacitatea motrică a preșcolarilor.

3.4.Prezentarea subiecților incluși în experimen

Experimentul s-a desfăşurat la Grădinița Ciucurova, pe un eşantion de 18 subiecţi.


Eşantionul de copii care a făcut obiectul studiului şi cercetării organizate este format dintr-o
grupă de 18 copii, 8 fete şi 10 băieţi, urmăriţi pe parcursul unui an şcolar. Eşantionul de copii se
prezintă omogen ca vârstă şi dezvoltare fizică. Toţi au participat la activităţile de educaţie fizică
prevăzute în program.
Din punct de vedere al particularităţilor psihice consider că toţi copiii s-au încadrat în
limitele stabilite pentru această vârstă în afara unui copil care este diagnosticat cu autism. Astfel
ei au dovedit o labilitate mare a atenţiei, concentrarea nervoasă a fost redusă şi voinţa suficient
dezvoltată. De aceea m-am străduit să prezint activităţi cât mai atractive și intuitive în scopul
captării atenţiei lor, a interesului pentru ceea ce este nou şi mai puţin cunoscut. Copilul cu autism
participă și el la activitățile de educație fizică, dar numai acolo unde i se pare ceva interesant.Ca
o concluzie a celor prezentate, pot afirma ca grupa este omogenă, cu particularităţi psiho-motrice
care se încadrează în limitele normale vârstei.
Pentru o bună cunoaştere a particularităţilor fizice specifice vârstei am aplicat două
măsurători pentru cunoaşterea parametrilor dezvoltării fizice. Aceste măsurători au fost efectuate

47
în faza de început a experimentului, datele obţinute au fost consemnate în tabele şi reprezentate
grafic.
În cercetarea efectuată şi din documentele doveditoare de la locul de muncă, pot spune că
grupa de copii care a participat la experiment, provine din diferite medii, cu familii interesate de
modul de creştere şi dezvoltare normală a copiilor din punct de vedere fizic, condiţie care
favorizează direct dezvoltarea intelectuală. Pentru o bună cunoaştere a condiţiilor pe care le
creează familia în scopul întăririi şi menţinerii sănătăţii copiilor, a influenţării dezvoltării
motricităţii generale prin antrenarea copiilor în diferite activităţi motrice, am purtat discuţii cu
fiecare părinte, individual, prezentând importanţa acestui lucru în favoarea propriilor copii.
Studiul atent al copiilor mi-a arătat calea de a alege cele mai potrivite jocuri, ștafete și
parcursuri aplicative în funcţie de locul care le-a fost fixat în structura activității, de vârsta
copiilor şi de dezvoltarea lor psihomotorie.
Copiii au răspuns corect solicitărilor la efortul din cadrul activităţilor de educaţie fizică,
participând creativ şi afectiv pe tot parcursul desfăşurării lor, bucurându-se îndeosebi de ștafete
și parcursurile aplicative.
Finalitatea procesului de cunoaştere a copiilor, contribuie la optimizarea procesului
instructiv-educativ, integrarea în grupe omogene de lucru, alegerea celor mai potrivite mijloace
şi metode, a celor mai eficiente jocuri, ştafete şi parcursuri aplicative și integrarea acestora cu
celelalte activități obligatorii.

3.5. Prezentarea sistemului de prezentare şi evaluare a experimentului

În demersul nostru științific am realizat un sistem de măsurare și evaluare care a vizat


dezvoltarea somatică și dezvoltarea motricității.
Dezvoltarea somatică a vizat:
• Talia (înălțimea), s-a măsurat cu ajutorul centimetrului. Cel supus măsurării a avut o
poziţie dreaptă, călcâiele apropiate şi privirea dreaptă înainte; datele au fost
înregistrate în centimetri.
• Greutatea s-a măsurat cu ajutorul unui cântar medical, rezultatele s-au exprimat în
kilograme.
• Perimetrul toracic. Pentru acest indicator am luat în considerare cele trei ipostaze:
inspirația, expirația diferența celor două arătând elasticitatea toracică, indicator
puternic influențat de practicarea educației fizice.
În ceea ce privește dezvoltarea motrică am folosit următoarele jocuri:
• Jocul „Ținta”.
48
- Deprinderi consolidate: îndemânarea
- Formaţia de lucru: 2 grupe, în coloană
- Materiale didactice folosite: un cerc de culoare galbenă care va fi punctat cu 8 puncte şi în
mijlocul acestuia un cerc mai mic de culoare roşie care va fi punctat cu 10 puncte, confecţionate
din carton colorat, două mingi confecționate din șosete, cretă colorată.
- Descrierea jocului:
Se lucrează cu două grupe aliniate pe două rânduri, una în spatele alteia, în faţa unei linii
trasate pe sol. La distanţă de 3 m, în faţa rândurilor se găsesc ţintele (un cerc de culoare galbenă
care va fi punctat cu 8 puncte şi în mijlocul acestuia un cerc mai mic de culoare roşie care va fi
punctat cu 10 puncte) pentru mâna dreaptă şi 2 m pentru mâna stângă. La semnal, copiii din
primul rând execută aruncarea cu mâna dreaptă, ridică mingea şi o predau rândurilor următoare.
Se consideră buni ochitori, copiii care au ţintit corect cu ambele mâini. În cazul aruncării cu
mâna stângă, copiii se apropie de ţintă cu un metru.

• Jocul „Sărim cât mai departe”


- Deprinderi consolidate: săritura în lungime
- Formaţia de lucru: o coloană
- Materiale didactice folosite: cretă colorată.
- Descrierea jocului:
Copiii vor fi aşezaţi pe o coloană. Se trasează pe sol o linie continuă. Primul copil va avea
vârfurile picioarelor la linia trasată pe sol, tălpile paralele şi uşor depărtate. Între copii trebuie să
se păstreze o distanţă de circa 50 cm, pentru a nu se lovi unul pe altul în timpul săriturii. La
semnal, copiii sar şi se întorc la locurile lor. Se înregistrează distanţa pe care au avut-o la
săritură.

• Jocul „Cine-i cel mai iute?”.


- Deprinderi consolidate: viteză
49
- Formaţia de lucru: o coloană
- Materiale didactice folosite: cretă colorată, o jucărie (clovn) cu un cer
- Descrierea jocului:
Copiii vor fi aliniaţi pe o coloană, iar în faţa primului copil va fi trasată o linie.La trei
metri în faţă va fi un clovn care are mai multe cercuri în jurul gâtului. Fiecare copil va alerga, la
semnalul educatoarei cât poate de iute, contra cronometru, şi va lua cercul de pe gâtul clovnului
dupa care va alerga repede înapoi. Ajuns din nou la linie va fi oprit cronometrul.

3.6. Program experimental

Am folosit un program compus din jocuri, ștafete și parcursuri aplicative:


Jocuri
1. „Săculeţul cu surprize”
Materiale: ecusoane, săculeţ cu „surprize” (imagini cu animale sau jucării de dimensiuni reduse
reprezentând animale);
Deprinderea - alergare
Formaţii de lucru: cerc;
Desfăşurarea: Copiii sunt împărţiţi în 3 echipe, aşezate pe şiruri, deosebindu-se între ele prin
semne distinctive (ecusoane reprezentând diferite animale). În „săculeţul cu surprize”
educatoarea are la dispoziţie imagini identice cu ecusoanele copiilor.
Copiii se deplasează în mers obişnuit, în cerc, în jurul educatoarei, iar aceasta scoate din sac, la
intervale scurte de timp, câte o imagine. Copiii care dispun de un ecuson identic cu imaginea
prezentată (şi numai ei) execută o anumită mişcare indicată de educatoare (deplasare în sprijin pe
genunchi şi palme, sărituri „ca broscuţa” etc.).
Deplasarea se face pe interiorul cercului. Cel care greşeşte reia singur mişcarea anterior
executată.

50
2. „Cursa după minge”
Elemente exersate: transportarea unor obiecte;
Deprindere: alergare
Materiale: mingi, coşuri;
Formaţii de lucru: şir;
Desfăşurarea: Copiii sunt aşezaţi pe 2 şiruri. În dreptul liniei de plecare sunt plasate 2 coşuri
goale (câte unul pentru fiecare echipă), iar în partea opusă a sălii la 5 m sunt așezate celelalte 2
coşuri, în care sunt puse mingile (în număr egal cu al copiilor din echipa respectivă). La
comanda educatoarei „porniţi după minge!” copiii aleargă spre coşurile cu mingi. Odată ajunşi în
dreptul coşurilor de pe linia de sosire, copiii iau în braţe câte o minge şi revin în alergare la locul
de plecare. Înainte de a trece la coada şirului aşează mingile în coşurile goale. Următorii pornesc
în cursă numai după ce primii au depus mingile în coş.

3. „La vânat!”
Deprindere: alergare
Materiale: bănci, cuburi din lemn, saltea de gimnastică ;
Desfăşurarea: Sala de clasă reprezintă „pădurea”. În dreptul uneia dintre laturile înguste ale sălii
de grupă se amenajează „casa copiilor” (reprezentată cu ajutorul unei saltele de gimnastică). În
acesta şi restul spaţiului disponibil se aşează bănci de gimnastică (ce o separă de „pădure”). Pe
suprafaţa rămasă liberă se plasează obstacole (cuburi de lemn, cilindri confecţionaţi din diferite
materiale etc.). Doi copii îi reprezintă pe „vânători” şi stau în colţurile opuse locului în care se
află „casa”, în 2 cercuri desenate cu cretă colorată pe sol, care reprezintă „ascunzișul”
vânătorilor.
Într-o primă fază copiii aleargă de voie prin „pădure”, ocolind obstacolele plasate de educatoare.
La comanda „Vânătorii la vânat!” copiii care interpretează rolul vânătorilor ies din „ascunziș” şi
aleargă după copii să-i prindă. Aceştia la rândul lor se refugiază cât mai repede posibil în „casă”.
Pentru a ajunge în zona în care sunt feriţi trebuie să treacă peste obstacole (banca de gimnastică),
51
păşind pe ele. Copiii prinşi sau cei care nu au efectuat corect trecerea peste bancă devin
„vânători” şi jocul continuă.

4. „Aruncă şi fugi!”
Materiale: mingi;
Deprindere: alergare
Formaţia de lucru: şir;
Desfăşurarea: Copiii sunt aşezaţi pe 4 şiruri, câte 2 şiruri în fiecare capăt de sală faţă în faţă.
Înaintea fiecărei echipe, la circa 5-6 m (distanţa poate fi modificată în funcţie de dimensiunile
sălii) se desenează pe sol câte un cerc cu diametrul de 1 m care reprezintă spaţiul în care copilul
trebuie să se afle în momentul aruncării sau prinderii mingii. În acest fel copiii nu au mai mult de
2,5 m unul de celalalt în momentul în care sunt în posesia mingiei sau urmează să o primească.
La comanda educatoarei, primii din fiecare şir aleargă spre cercurile din faţă şi execută
fie aruncarea, fie prinderea mingiei (în funcţie de grupa din care fac parte), după care o predă
următorului din echipa lui. Acesta execută (spre deosebire de primul) aruncare şi nu prindere.
Jocul continuă până când toţi copiii au ajuns de câte 2 ori în cercuri, respectiv au executat
cel puţin o prindere şi o aruncare. Câştigă echipa care termină prima. Recuperarea mingiilor
scăpate se face întotdeauna de către acela care ar fi trebuit să „prindă” (şi nu de cel ce aruncă,
indiferent dacă execuţia acestora a fost corectă sau defectuoasă).

5. „Broscuțele la concurs!”
Deprindere:săritura în adâncime
Materiale: bănci şi saltele de gimnastică;
Formaţia de lucru: şir;

52
Desfăşurarea: De la o distanţă de circa 7-10 m de linia de plecare se plasează băncile de pe care
copiii execută săritura în adâncime. Pentru uşurarea aterizării înapoia băncilor se aşează saltele
de gimnastică. La rostirea versurilor de către educatoare: „Broscuțele, săriți acum!” primul copil
din fiecare echipă vine până în dreptul băncilor pe care se caţără şi execută o săritură în
adâncime, revenind la coada şirului.

Ștafete
1. „Cursa dinozaurilor”
Deprinderi:săritura în adâncime,mers cu pășire peste obstacole, alergare;
Materiale: buturugi mari și mici( obstacole care trebuie trecute), frunze(saltele), măști (pentru
diferenţierea echipelor);
Formaţia de lucru: şir;
Desfăşurarea: Copiii sunt organizaţi pe 2 şiruri. De la linia de plecare, la 1 m distanță sunt
așezate 3 buturugi la 1 m distanță una față de cealaltă pe care copiii va trebui să le pășească, apoi
la 1,5 m distanță de cele 3 buturugi este așezată o buturugă mai mare unde copiii se urca pe ea și
execută săritura în adâncime cu aterizare în sprijin ghemuit. Copiii aterizează ghemuit pe un pat
(saltea) de frunze, iar apoi aleargă să ajungă cât mai repede în „adăpost”, adică locul de unde au
plecat. Jocul se desfăşoară sub formă de concurs. Câştigă echipa ai cărei componenţi ajung
primii în adăpost, fără să rateze săritura sau unul din obstacole.

2. „Vânătorii iscusiți”
Deprinderi:alergare, trecere peste obstacole,aruncare cu o mână de la umăr;

53
Materiale: coşuri, mingii mici care să poată fi ţinute de copil cu o singură mână (câte una pentru
fiecare), cuburi (din lemn, material plastic), imagini cu animale sălbatice, panouri;
Formaţia de lucru: şir;
Desfăşurarea: Copiii sunt așezați pe două şiruri. La 4 m, înaintea șirurilor se plasează coşurile cu
mingi. Între ei şi coşuri se aşează obstacolele care reprezintă buturugile pe care le au de trecut,
iar după coșurile cu mingi la 2m pe niște panouri sunt lipite imagini cu diferite animale sălbatice.
La comanda educatoarei, primii copiii din fiecare şir pleacă în alergare, trec peste buturugi, ajung
în dreptul coşurilor iau câte o minge şi execută aruncarea cu o mână de la umăr și nimeresc un
animal sălbatic spunând cu voce tare „am nimerit un iepure, sau un lup, sau un cerb”, după care
revin la coada şirului.
Mingile se recuperează numai la sfârşitul jocului.

3. ,,Constructorii”
Deprinderi:alergare, mers în echilibru pe o scândură așezată pe sol;
Materiale:cuburi din lemn de diferite forme, scânduri, cretă;
Formația de lucru:șir;
Desfășurarea. Copiii vor fi organizaţi pe două şiruri paralele, păstrându-se distanţa de un braţ
între copii. În fața fiecărui șir la 4m distanță este așezat un panou pe care este desenată o
construcție. În faţa primilor copii este trasată pe sol o linie cu creta, aceasta fiind linia de plecare.
De la această linie şi perpendicular pe aceasta se va aşeza pe sol, în faţa fiecărui şir de copii, câte
o scândură de lăţimea de 20 cm. La capătul opus şi în faţa fiecărei scânduri se va desena cu creta
un cerc, iar în afara cercului sunt așezate cuburile de diferite forme (pătrat, dreptunghi, triunghi
etc). Cercul fiind locul unde copiii vor trebui să depună cuburile după parcurgerea mersului în
echilibru pe o scândură așezată pe sol. Fiecare copil, după ce depune cubul în cerc (cubul trebuie
așezat în așa fel încât să respecte construcția desenată pe panou) aleargă și se așează la urma
şirului respectiv. Câștigă echipa care a parcurs corect mersul în echilibru și a construit corect
construcția.

54
4. ,,Ştafeta pictorilor”
Deprinderi;alergare
Materiale:tablă de scris, cretă;
Formație de lucru:șir
Desfășurarea. Copiii sunt împărţiţi în două echipe, egale ca număr, aşezate în formaţie de şir şi
în spatele liniei de plecare. În faţa fiecărei echipe se plasează câte o tablă de scris, iar pe liniile de
plecare mai multe bucăţi de cretă de diferite culori. Înainte de începerea jocului educatoarea
hotărăște ce anume trebuie să se deseneze pe tablă şi ce element din desen trebuie să deseneze
fiecare copil. De exemplu se stabileşte desenarea unei case. La comanda de începere, primii copii
din fiecare echipă iau o bucată de cretă, aleargă la tablă şi desenează un singur element al casei
de exemplu „pătratul”, pereții casei, apoi aleargă la coada şirului propriu; pornesc următorii
ş.a.m.d., până se termină desenul respectiv (pereţii, acoperişul, ferestrele, uşile, coşul, pragul de
la intrare, gardul, florile din curte). Este declarată câştigătoare echipa care termină prima și cea
care a desenat cel mai corect şi a colorat mai bine.

5. ,,Culege ghiocelul”
Deprinderea:alergare, mers în echilibru înainte între două linii paralele trasate pe sol;
Materiale: ghiocei, vase pentru ghiocei, unelte de lucru;
Formație de lucru:șir;
Descrierea. Copiii sunt împărţiţi în două echipe. În faţa fiecărei echipe la 1m distanță sunt trasate
două linii paralele reprezentând cărarea, iar la capătul acestor linii pe o măsuță sunt așezate
uneltele de lucru ale unui grădinar (stropitoare, greblă, hârleț, sapă, îngrășământ, furtun și altele).
La 3m de la capătul celor două linii este așezat un vas în care este plantat un ghiocel. Primii copii
vor merge pe cărare în echilibru între cele două linii, coboară, iau de pe măsuță o unealtă
(stropitoare, sapă, ș.a.m.d.). Aleargă cu unealta până la vasul unde este plantat ghiocelul, o
55
așează lângă vas și în alergare se întorc la capătul șirului. Ultimul copil va culege ghiocelul și îl
va oferi la întoarcere primului copil.
Câştiga echipa care a cules prima ghiocelul și a recunoscut și așezat corect toate uneltele
grădinarului.

Parcursuri aplicative
1. ,, Cursa campionilor”
Deprinderi exersate: Rostogolirea mingii pe sol cu ambele mâini cu trecere printre obstacole,
săritura peste obstacole, aruncarea obiectului.
Materiale: obstacole(oameni de zăpadă), cutii, brăduți, mingi albastre și albe,
Metode, procedee: conversaţia, explicaţia, problematizarea, exersarea
Formaţii de lucru: 2 şiruri.
Desfăşurarea: Copiii sunt împărțiți în două șiruri, iar în fața fiecărui șir este trasată câte o linie,
iar lângă linie este pus un coș cu mingi (fiecare minge este numerotată cu: 1, 2 sau 3). La 1m
distanță sunt așezați trei oameni de zăpadă care reprezintă obstacolele cu distanța între ele de
0,5m. La 1m sunt așezate trei cutii care reprezintă trambulinele (distanța între ele este de 0,5m).
După ultima trambulină este trasată o linie, iar la o distanță de 2m este așezat un brad iar pe el
sunt decupate trei globuri. Deasupra fiecărui glob sunt scrise cifrele 1, 2 și 3.
La startul "campionii pleacă-n cursă", primii copii din fiecare şir pornesc, iau mingea din coș,
văd ce număr este pe ea (2), rostogolesc mingea cu ambele mâini printre oamenii de zăpadă, apoi
cu mingea în mână sar peste trambuline, se opresc în dreptul liniei marcate pe sol aruncă mingea
în globul cu numărul 2, iar mingea va trebui să treacă prin gaura făcută în glob. Cei care nu
nimeresc ținta mai repetă încă odată. Întoarcerea se face prin lateral în alergare şi după anunţarea
colegului următor se aşează la coada şirului. Mingiile se recuperează după ce toți copiii termină
traseul.

56
2. ,,În poiană”

Deprinderi exersate: mers în echilibru între cele două linii paralele, târâre pe genunchi și palme,
săritura în înălțime cu elan, alergare;
Metode, procedee: expunerea prin povestire, explicaţia, exersarea, rezolvarea unor situaţii fizice.
Materiale: 2 suporţi pentru obiecte suspendate(fluturi).
Formaţii de lucru: 2 şiruri
Desfăşurarea parcursului: Copiii sunt împărțiți în două șiruri. În fața fiecărui șir este trasă o
linie. De la această linie la 1m sunt trasate două linii paralele pe o distanță de 2,5m, apoi este
lăsat un spațiu de 2,5m unde se va executa târârea, iar în capăt este așezat un suport unde sunt
suspendați câțiva fluturi. La semnalul educatoarei „porniți”primii copii din fiecare șir pornesc
mergând în echilibru „mergeți pe cărare”, apoi se târăsc pe genunchi și palme „oițele la păscut”
pe o distanță de 2,5 m, se ridică și execută săritura în înălțime cu elan „prindeți fluturi”, se întorc
alergând „vine ploaia” și se așează la sfârșitul șirului.

3.,,Prin pădure”
Deprinderi exersate: Mers cu pășire peste obstacole, săritura în lungime de pe loc, aruncare la
țintă, alergare.
Metode, procedee: explicaţia, demonstraţia, exersarea, jocul.
Materiale: 6 buturugi
Formaţii de lucru: 2 şiruri
Desfăşurarea parcursului: Copiii sunt așezați pe două șiruri. De la linia de plecare care este
trasată în fața fiecărui șir la o distanță de 1 m sunt așezați câte 3 bușteni la o distanță de 0,5 m
între ele, apoi la 1m sunt trasate două linii paralele care reprezintă râul. La 1m după râu este
desenat un cerc ,iar lângă el pus un coș cu ghinde, iar la o distanță de 2m de la este desenat un
copac. La semnalul educatoarei, primii copii din cele două șiruri, parcurg distanța cu
obstacole„trecem peste bușteni”, apoi execută săritura în lungime de pe loc „sări peste râu”,ia
57
ghinda din coș și aruncă la țintă „ochește copacul” , recuperează ghinda aleargă înapoi o așează
la locul inițial, apoi aleargă și se așează la sfârșitul șirului.

4.,,Veverițele culeg alune”


Deprinderi exersate: Mers în echilibru pe o suprafaţa de sprijin ridicată, alergare, căţărarea pe
scara fixă.
Metode, procedee: povestirea, demonstrarea, exersarea, problematizarea, exerciţiu aplicativ.
Materiale: 3 bănci gimnastică, 3 coşuri pentru alune, 3 scări fixe, cartonașe, alune aşezate pe un
suport suspendat.
Formaţii de lucru: 3 şiruri
Desfăşurarea parcursului: Copiii sunt așezați pe două șiruri. În fața primilor copii sunt trasate
două linii(linia de start).Lângă linia de start se află un coș mai mare, iar la o distanță de 2m de la
linie este banca de gimnastică. La capătul acestei bănci la 1m, pe jos sunt așezate cartonașe( în
zigzag) reprezentând pietre având o distanță între ele de 0.40 cm, iar pe ele sunt desenate cifre de
la 1 la 4.Aceste cartonașe sunt întoarse cu fața în jos, să nu vadă copiii numerele. La 0.5m de
ultimul cartonaș este așezată scara fixă, iar deasupra scării pe un suport este pus un coș cu alune.
Fiecare copil va purta pe gât câte o trăistuță ca să pună alunele în ea.
Primele veverițe pornesc alergând de la linia de start se urcă pe buștean mergând în echilibru,
apoi sar din piatră în piatră și fiecare întoarce piatra cu fața în sus (primul copil, prima piatră,
scris pe eanumărul 2, al doilea copil a doua piatră scris pe ea numărul 4 și așa mai departe),
descoperă ce număr este scris pe ea apoi sare mai departe până la scară, se cațără, culege atâtea
alune cât ia arătat cifra de pe piatră. Coboară cu grijă de pe scară, aleargă până la coșul cel mare
de lângă linia de start, așează alunele în coș și trece la coada șirului.

58
3. ,,Gândăceii muncitori”
Deprinderi exersate: - mers în echilibru pe o linie groasă trasată pe sol, târâre pe genunchi și
sprijin pe antebrațe, alergare.
Metode, procedee: povestirea, explicaţia, conversaţia, demonstraţia.
Materiale: coşuleţe, trasee marcate, boabe.
Formaţii de lucru: 2 şiruri
Desfășurarea parcursului: Copiii sunt împărțiți pe două șiruri și sunt îmbrăcați în tricouri
galbene și respectiv albe. Cei în galben au antene, iar ceilalți în alb au aripioare. În fața fiecărui
șir este trasată câte o linie, iar lângă cele două linii între cele două șiruri este așezată o măsuță pe
care sunt puse flori albe, roșii, albastre și galbene. La 1m de la linia de start este trasată o linie
groasă pe o distanță de 3m, la 50 de cm este așezată o cutie mare unde este pus nisip,
reprezentând grădinița florilor. La 1m de cutia cu nisip este plasat un tunel prin care se execută
târârea pe genunchi cu sprijin pe antebrațe, în interiorul tunelului sunt împrăștiate boabe mari și
boabe mici și le vor depozita în găletușe care sunt așezate deoparte și de cealaltă la ieșire din
tunel, apoi aleargă și se așează la capătul șirului.
Primii gândăcei pleacă de la linia de start. Cei îmbrăcați in galben aleg florile roșii și albe (câte
una de fiecare), iar cei îmbrăcați în alb aleg florile albastre și galbene. Ținând florile în mâini, cu
mâinile întinse lateral, merg pe alee în echilibru, ajung în grădiniță, plantează florile în grădină,
apoi execută târârea intrând în tunel și în același timp adună boabe mari cei îmbrăcați în galben,
iar cei îmbrăcați în alb adună boabele mici pe care le depozitează in căldărușe la ieșirea din
tunel. Aleargă pe lateral și se așează la capătul șirului.

59
3.7. Eșalonarea programului experimental.

Mai jos prezint un tabel compus din jocuri, ștafete și parcursuri aplicative repartizat pe
săptămâni. Datele din tabel coincid cu datele din planificarea (caietul educatoarei), de grupa
mijlocie din anul școlar 2016-2017.

Nr. SĂPTĂMÂNA JOCURI ȘTAFETE PARCURSURI


Crt.
APLICATIVE
1. 17.10-21.10.2016 „Aruncă și fugi”
2. 07.11-11.11.2016 „Ștafeta pictorilor”
3. 14.11-18.11.2016 „La vânat”
4. 21.11-25.11.2016 „Prin pădure”
5. 05.12-09.12.2016 „Cursa
campionilor”
6. 28.12-29.12.2016 „Broscuțele la
concurs”
7. 09.01-13.01.2017 „Constructorii”
8. 16.01-20.01.2017 „Săculețul cu
surprize”
9. 23.01-27.01.2017 „Veverițele culeg
alune”
10. 13.02-17.02.2017 „Cursa dinozaurilor”
11. 20.02-24.02.2017 „Cursa după
minge”
12. 27.02-03.03.2017 „Culege ghiocelul”
13. 20.03-24.03.2017 „În poiană”
14. 03.04-07.04.2017 „Vânătorii iscusiți”
15. 02.05-05.05.2017 „Gândăceii
muncitori”

60
CAPITOLUL 4

Analiza și interpretarea datelor

4.1.Prezentarea datelor la testare iniţială


Testarea iniţială a avut ca scop estimarea dezvoltării fizice şi motrice a eşantionului care
a participat la experiment pentru a avea o viziune în totalitate asupra dezvoltării fizice şi motrice
a acestora prin compararea lor cu datele din literatura de specialitate, fiind baza demarării
demersului experimentului formativ. Am încercat ca prin analiza şi interpretarea datelor să
evidenţiez modul în care strategiile didactice alese şi folosite au contribuit la formarea şi
dezvoltarea capacității motrice, la creşterea eficienţei activităţii de educaţie fizică, la realizarea
obiectivelor cadru cuprinse în aria curriculară a educaţiei fizice.
Prezint în următoarele tabele, datele prelucrate statistic de la testarea iniţială pentru
eşantionul inclus în experiment.
Tabel nr.1

Grupă experiment
Dezvoltare somatică
% %
Nr. Parametri X max − X min Amplit. CV peste Sub
Subiecţi X EM ±S
crt. înregistraţi % medie medie

1 Talia (cm) 119 98 21 104.83 1.91 6.04 5.76 28% 72%


2 Greutate (kg) 20.3 14 6.3 16.24 0.56 1.76 10.82 50% 50%
18 Perimetru Inspiraţie 62 54 8 57.94 0.69 2.18 3.77 44% 56%
3 Toracic Expiraţie 58 51 7 54.39 0.70 2.23 4.09 50% 50%
(cm) Elasticitate 4 3 1 3.52 0.16 0.45 14.30 56% 44%

Tabel nr.2

Grupă experiment

Dezvoltare motrică
% %
Nr. Parametri X max − X min Amplit.
Subiecţi X EM ±S CV % peste Sub
crt. înregistraţi
medie medie
4 Săritura în lungime
97 61 36 80.44 3.23 10.21 12.69 56% 44%
5 Cine e cel mai iute 19.5 11.3 8.2 15.40 0.79 2.50 16.23 61% 39%
18 61%
6 Aruncarea dr 10 0 10 5.22 1.37 4.35 83.22 39%
cu o mână
7 de la umăr stg 10 0 10 3.22 1.32 4.18 129.74 39% 61%

61
4.2. Prezentarea datelor la testare finală

Rezultatele testării finale ne oferă posibilitatea aprecierii disponibilităţilor fizice și


motrice ale subiecţilor permiţând comparaţii între subiecţii de aceeaşi vârstă şi sex, din punct de
vedere al dezvoltării fizice şi motrice.

Tabel nr.3

Grupă experiment
Dezvoltare somatică
% %
Nr. Parametri X max − X min Amplit. CV
Subiecţi X EM ±S peste Sub
crt. înregistraţi %
medie medie
1 Talia (cm) 121 99 22 106.22 1.94 6.15 5.79 33% 67%
2 Greutate (kg) 21.3 14 7.3 17.35 0.66 2.10 12.12 56% 44%
18 Perimetru Inspiraţie 64 56 8 59.39 0.72 2.28 3.84 56% 44%
3 Toracic Expiraţie 60 53 7 55.83 0.70 2.20 3.95 44% 56%
(cm) Elasticitate 4 3 1 3.59 0.16 0.54 14.68 56% 44%

Tabel nr.4

Grupă experiment
Dezvoltare motrică
% %
Nr. Parametri X max − X min Amplit. X CV
Subiecţi EM ±S peste Sub
crt. înregistraţi %
medie medie
Săritura în
4
lungime 98 61 37 81.33 3.32 10.51 12.92 56% 44%
5 Cine e cel mai iute 19.3 50%
10.7 8.6 14.18 0.79 2.51 17.69 50%
18 Aruncarea dr
6 cu o mână 10 0 10 5.78 1.35 4.28 74.04 67% 33%
de la umăr stg
10 0 10 5.44 1.26 3.99 73.26 67% 33%

62
4.3.Prezentarea comparativă a datelor

Cu privire la dezvoltarea somatică

Tabel nr.5 Dezvoltarea somatică grupă experiment

Testare finală Testare iniţială Diferenţa Tf – Ti


Parametri
X ±S CV % X ±S CV % X ±S CV %
Talia 106.22 6.15 5.79 104.83 6.04 5.76 1.39 0.11 0.03
Greutatea 17.35 2.1 12.12 16.24 1.76 10.82 1.11 0.34 1.3
Insp. 59.39 2.28 3.84 57.94 2.18 3.77 1.45 0.1 0.07
Per. Exp. 55.83 2.2 3.95 54.39 2.23 4.09
tor. 1.44 -0.03 -0.14
0.07 0.38
Elast. 3.59 0.54 14.38 3.52 0.45 14.30 0.10

În urma celor observate, rezultă că rezultatele obținute la experimentul înregistrat ne


indică faptul că la testarea finală valorile calculate sunt ușor crescute față de testarea inițială, atât
din punct de vedere al dezvoltării somatice cât și din cel al dezvoltării motrice, date care sunt
prezentate în grafice.

Graficul nr. 1

Analiza comparativă a indicatorului talie

98
TALIE

100
90
80 58
70
60
50
40
30
20
10
0
T.F T.I
63
În urma experimentului, la parametrul somatic talie, grupa de copii realizează la testarea

iniţială media X =104,83cm, la testarea finală X =106,22cm. Se constată ameliorarea mediei cu


1,39cm. Abaterea standard (S) este de + 0,11cm, dovedind la ambele testări dispersii mici ale
variabilelor individuale. Coeficientul de variabilitate (CV) este de 0,03cm care indică la ambele
testări că acest grup este omogen.

Graficul nr. 2

Analiza comparativă a indicatorului greutate

17,35
GREUTATEA
17,4
17,2
17
16,8
16,24
16,6
16,4
16,2
16
15,8
15,6
T.F T.I

Greutatea. Acest parametru reprezintă un indicator numit genetic, care poate fi totuşi
influenţat de practicarea exerciţiilor fizice. Grupa de copii obține la testarea iniţială media X

=16,24kg, iar la testarea finală X =17,35kg. Conform datelor înregistrate observăm o creştere cu
1,11kg pentru grupul de copii care a participat la experiment. Coeficientul de variabiltate CV %

64
este de 1,3kg. Şi la acest parametru ne indică că atât la testarea inițială, cât și la testarea finală,
acest grup este omogen .

Graficul nr. 3
Analiza comparativă a indicatorului elasticitate toracică

ELASTICITATE TORACICĂ
3,59

3,6

3,58

3,56 3,52
3,54

3,52

3,5

3,48
T.F T.I

Pentru perimetrul toracic s-au înregistrat următoarele date obţinute atât la testarea iniţială
CV %=14,30cm cât şi la cea finală CV %=14,38cm. Se observă însă o creştere cu 0,38cm pentru
elasticitatea toracică după testarea finală.
Pentru acest indicator s-au înregistrat trei parametri: inspiraţie, expiraţie, din diferenţa
acestora rezultând elasticitatea toracică, parametru ce poate fi puternic influenţat de practicarea
exerciţiilor fizice.
Pentru că subiecţii care au participat la experiment sunt de grupă mijlocie 3-4ani, cutia
toracică este slab dezvoltată, elasticitatea toracică fiind uşor modificată de acest lucru. Din acest
motiv se constată o foarte mică omogenitate la nivelul grupului de copii.

Cu privire la dezvoltarea motrică


Pentru dezvoltarea motrică s-au avut în vedere probe de verificare practică cu structuri
foarte clar determinate, care susţin în condiţii precizate şi stabile, permit stabilirea obiectivă a

65
rezultatului şi au o scară de apreciere a valorilor înregistrate. Astfel am folosit următoarele
probe:

• Săritură în lungime de pe loc ;


• Cine e cel mai iute;
• Aruncarea cu o mână de la umăr(joc Ținta).

Tabel nr.6 Dezvoltare motrică grupă experiment

Testare iniţială Testare finală Diferenţa Tf – Ti


Parametri
X ±S CV % X ±S CV % X ±S CV %
Săritura în lungime 80.44 10.21 12.69 81.33 10.51 12.92
0.89 0.3 0.23
Cine e cel mai iute 15.4 2.5 16.23 14.18 2.51 17.69
1.22 0.01 1.46
Aruncarea cu dr 5.22 4.35 83.22 5.78 4.28 74.04 0.56 0.07 9.18
o mână de la
stg
umăr 3.22 4.18 129.74 5.44 3.99 73.26 2.22 0.19 56.48

Graficul nr. 4
Analiza comparativă a indicatorului Săritura în lungime

SĂRITURA ÎN LUGIME 81,33

81,4
81,2
81
80,8
80,44
80,6
80,4
80,2
80
79,8
T.I T.F

Săritura în lungime de pe loc. La acest parametru grupa de copii participantă la

experiment a înregistrat la testarea inițială X = 80,44cm, iar la testarea finală X =81,33cm.Se

66
observă o ameliorare a mediei de 0,89cm. Abaterea standard S este de 0,3cm, dovedind mici
repartizări ale variabilelor individuale, iar coeficientul de variabilitate de 0,23cm indică la
ambele testări, că grupul este omogen.

Graficul nr. 5
Analiza comparativă a indicatorului Cine e cel mai iute

15,4
CINE E CEL MAI IUTE

15,4
15,2
15
14,8 14,18
14,6
14,4
14,2
14
13,8
13,6
13,4
T.I T.F

Cine e cel mai iute. Pentru grupa experiment s-au înregistrat următoarele date la
testarea inițială și media X este de 15,4 secunde, iar la testarea finală media X este de 14,18
secunde. Se observă o creştere de 1,22 secunde.
Şi la acest parametru se observă o omogenitate a grupei. Abaterea standard înclină spre testarea
finală doar cu 0,01 secunde, față de testarea inițială, iar coeficientul de variabilitate este de 1,46.

67
Tabel nr. 7

TOTAL PUNCTE
T.F T.I
ARUNCAREA CU
ARUNCAREA CU O
O MÂNĂ DE
LA UMĂR MÂNA
DREAPTĂ 104 94
MÂNA
STÂNGĂ 98 58

Graficul nr. 6
Analiza comparativă a indicatorului Aruncarea cu o mână de la umăr (puncte) mâna dreaptă

104 ARUNCAREA CU MÂNA DREAPTĂ


DE LA UMĂR
104
102
100
98
94
96
94
92
90
88
T.F T.I

Aruncarea mingii la ţintă. Din datele rezultate pentru Aruncarea cu mâna dreaptă, se
înregistrează următoarele rezultate: la testarea inițială media X =5,22 de puncte, iar la testarea
finală media X =5,78 de puncte . Conform datelor înregistrate observăm o abatere de 0,07
puncte. Coeficientul de variabilitate la testarea inițială arată o omogenitate scăzută CV%=83,44
de puncte. Și la testarea finală coeficientul de variabilitate arată o omogenitate scăzută
CV%=74,04.

68
Graficul nr. 7
Analiza comparativă a indicatorului Aruncarea cu o mână de la umăr (puncte) mâna stângă

98 ARUNCAREA CU MÂNA STÂNGĂ


DE LA UMĂR
100
90
80 58
70
60
50
40
30
20
10
0
T.F T.I

Aruncarea mingii la ţintă. Din datele rezultate pentru Aruncarea cu mâna stângă, se

înregistrează următoarele rezultate: la testarea inițială media X =3,22 de puncte, iar la testarea

finală media X =5,44 de puncte . Conform datelor înregistrate observăm o abatere de 0,19
puncte. Coeficientul de variabilitate la testarea inițială este CV%=129,74 de puncte. Și la
testarea finală coeficientul de variabilitate este CV%=73,26. Se înregistrează o creștere de 2,22
de puncte la aruncarea cu mâna stângă.
În urma analizării rezultatelor la cele două testări, am putut remarca că majoritatea
copiilor şi-au însuşit deprinderile motrice propuse de mine, iar pe tot parcursul experimentului
copiii au înregistrat o dezvoltare fizică armonioasă și şi-au format o ţinută corectă. Au învăţat ca
în cadrul jocurilor, a parcursurilor aplicative, a ștafetelor pe care le-am integrat cu celelalte
activități este importantă respectarea regulilor de joc, a disciplinei, reacţia neîntârziată la
comandă.
De un mare folos a fost implicarea copiilor la experiment, ceea ce a dus la o participare
mai activă, mai conştientă a acestora, provocând dorinţa de lucru chiar şi copiilor care au fost
mai puţin atraşi de acest gen de activitate, depășind timiditatea și încrederea în forţele proprii.
Din cauza insistării pe formarea deprinderilor testate în cadrul jocurilor, ștafetelor și a
69
parcursurilor aplicative, la testarea finală s-a remarcat o uşurinţă în executarea deprinderilor
respective a grupei participante la experiment, care exprimă încă unele stângăcii şi o nesiguranţă
în executarea anumitor deprinderi motrice de bază, repetând greşelile întâlnite la testarea iniţială.

70
4.4 Concluzii

Activitatea de educație fizică le împlinește copiilor nevoia de mișcare, le dă șansa să se


miște într-un mod organizat și în același timp le oferă condiții să-și consume energia lor fizică.
Calculând temeinic și corect posibilitățile biologice și motrice ale copiilor preșcolari, suntem
convinși că se pot îndeplini cerințele curriculumului prin formarea și dezvoltarea capacității
motrice. Jocul reprezintă în procesul de învățământ mijlocul cel mai abordabil care nu trebuie să
lipsească de la nici o activitate de educație fizică, el contribuind la dezvoltarea calităților fizice și
morale, a spiritului de observație, la dezvoltarea voinței și a caracterului.
Testările somatice ne arată imaginile teoretice deja cunoscute cu privire la creșterea și
dezvoltarea somatică a copiilor preșcolari la această vârstă.
Ca și o analiză comparativă între cele două testări( inițială și finală) putem remarca
următoarele:
La ambele testări se observă o creștere în înălțime de 1,39cm ceea ce este destul de
marcant.
În ceea ce privește greutatea diferența este mai mică așadar la subiecții care au participat
la experiment greutatea a crescut 1,11cm ceea ce arată o diferențiere de numai 0,34cm.
La perimetrul toracic , la ambele testări se constată o creștere de 0,07cm ceea ce este
destul de însemnat, dar nu exagerat de mult. La acest indicator ne indică o dezvoltare fizică
normală pentru acest stadiu ținând cont că mușchi cutiei toracice sunt insuficient dezvoltați.
În concluzie putem spune că grupa participantă la experiment a evoluat mult la testările
somatice și a înregistrat creșteri normale la toate testările.
În ceea ce privește dezvoltarea motrică, testele ne arată o creștere la timpul de parcurgere
cu 1,22 de secunde și o creștere a indicilor îndemânării cu 2,22 puncte la mâna stângă și 0,56
puncte la mâna dreaptă.
Plecând de la nivelul particularităţilor de vârstă și de la cele arătate mai sus, se percepe
nevoia cunoaşterii atât a colectivului, cât şi a subiecţilor pentru a se putea proiecta o activitate
precisă. Această cunoaştere trebuie să se bazeze pe testări concrete, efectuate periodic, care să
vizeze atât dezvoltarea fizică cât şi cea motrică.
Selecționarea sistematică şi eşalonarea jocurilor, ștafetelor şi a parcursurilor aplicative se
va efectua ţinând seama de particularităţile de vârstă, apoi de metodologia concretizării activităţii
de educaţie fizică la grupa mijlocie, de baza materială și de condiţiile precise.

71
Materialele pe care le-am folosit au fost majoritatea aduse din natură, iar cele
confecționate de mine erau simple, atractive, variat colorate, mânuirea lor necesitând o
coordonare, precizie, orientare în spaţiu. Ca atare folosirea acestora a dus şi la ridicarea stării
emoţionale pe parcursul jocurilor, exerciţiilor, ștafetelor și a parcursurilor aplicative.
În concluzie, pentru dezvoltarea capacității motrice, nu există un prag de vârstă ci
mijloace şi metode adaptate vârstei, nivelului de dezvoltare fizică, psihică şi motrică.

4.5 Propuneri

Pentru o bună desfășurare a activităților de educație fizică la grădiniță, propun practicarea


activității cu întreaga grupă, dar și individual, ceea ce duce la cunoașterea copilului din punct de
vedere somatic, funcțional și psihic.
Propun folosirea de către cadrele didactice din învățământul preșcolar a jocurilor, a
parcursurilor aplicative, ștafetelor și integrarea acestora cu alte activități obligatorii pentru o
bună dezvoltare a capacității motrice, cât și pentru stimularea colaborării și a spiritului de echipă.
Jocurile, parcursurile aplicative, ștafetele alese pentru consolidarea deprinderilor trebuie
să dea posibilitatea copiilor de a propune, de a organiza, de a descoperi, stabilind astfel
îmbunătățirea unor laturi ale temperamentului.
Pentru ca activitățile de educație fizică să fie mai atractive și plăcute, propun folosirea și
confecţionarea materialelor didactice care pot fi procurate din natură (buturugi, crengi, copăcei,
baloturi din paie) sau recondiționate (cutii din carton, planșe, șosete) care nu necesită cheltuieli
deosebite.
Propun pentru amenajarea şi dotarea unor spaţii pentru desfăşurarea activităţii de
educaţie fizică și studierea anticipată a programei în vederea întocmirii planificării de educație
fizică, ținând cont de baza materială a grădiniței și a posibilităților copiilor.

72
BIBLIOGRAFIE

1. BURUIAN, L. (2004) – „Educaţie fizică în grădiniţă”, Casa de editură MUREȘ.


2. CREȚU,C., CIUCUREL,C., PETRE,D., IVAN,A.(2006)-„Ghid privind desfășurarea
activităților de educație fizică în grădiniță”, Editura TIPARG, ARGEȘ.
3. CUCOȘ, C. (1996) - „Pedagogie”, Editura POLIROM, IAȘI.
4. DRAGNEA, A., TEODORESCU,S., BOTA, A., STĂNESCU. M., ŞERBĂNOIU, S.,
TUDOR,V.(2006) –„Educaţie fizică şi sport”- Teorie şi didactică, Editura FEST,
BUCUREŞTI.
5. DRAGNEA,A.(1999)-„Teoria activităţilor corporale”,Editura DIDACTICĂ ŞI
PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI.
6. DRAGOMIRESCU, G., KUN, S., BOJIN, E.(1991) –„ Metodica educaţiei fizice în
grădiniţa de copii”, Editura DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, BUCUREȘTI.
7. DRAGU, A.(2003)-„Psihologia activităţii sportive”, Editura DIDACTICĂ ȘI
PEDAGOGICĂ, R.A BUCUREȘTI.

8. DRAGU, A., CRISTEA, S.(2003)-„ Psihologie şi pedagogie şcolară”, ediţia a II-a


revizuită şi adăugită, Editura: OVIDIUS UNIVERSITY PRESS, CONSTANȚA.
9. DUMITRU, M.(2011)-„Educație fizică componenta a curriculum-ului national” (Teorie
și metodică), Editura OVIDIUS UNIVERSITY PRESS, CONSTANȚA.
10. DUMITRU, M., MOROIANU, M. (2001)-,,Caiet metodic pentru studenţi institutori,,
Editura OVIDIUS UNIVERSITY , CONSTANŢA.
11. DUMITRU,M.(2003)-„ Educaţia fizică şi metodica predării”,Editura EX PONTO,
CONSTANȚA.
12. EPURAN, M., (2002)-„Dezvoltarea psihică Aspecte ale dezvoltării psihice în
ontogeneză”,curs masterat BACĂU.
13. EPURAN,M.(2005)- „Metodologia activităților corporale”,Editura FEST, BUCUREȘTI.
14. FIREA,E.(1979)-„Metodica educaţiei fizice şcolare în învăţământul preşcolar, primar,
gimnazial”, BUCUREȘTI.
15. HAHN, E. (1996)– „Antrenamentul sportiv la copii”, Ministerul Tineretului și
Sportului,BUCUREȘTI.
16. LESPEDEA, M.,(2007) „Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolar”, Editura
OMFAL ESENȚIAL, BUCUREȘTI.
73
17. MACAVEI, E.(2002)-„Teoria educației”,Editura ARAMIS.
18. MCLAREN, D.S. & Co(1991)-„Textbook of Paedriatic Nutrition”, Editura
CHURCHILL LIVINGSTONE, EDINBURGH.
19. NICOLA, I.(1994)-„ Pedagogie”, Editura DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, R.A,
BUCUREȘTI.
20. NICOLA, I.(1996)„ Tratat de pedagogie şcolară”, Editura DIDACTICĂ ȘI
PEDAGOGICĂ, R.A. BUCUREȘTI.
21. PANTELIMON,G., VERZA,E., ZLATE,M.(1993)- „Psihologia copilului”, Editura
DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, R.A.,BUCUREȘTI.
22. PETRESCU, C., ILIE, A., AXENTE, M.,-„Ghid de educație fizică”, Editura DIANA,
PITEȘTI.

23. POPESCU-NEVEANU ȘI COLABORATORII (1999) ,,Manual de Psihologie”, Editura


DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, BUCUREȘTI.
24. SAGE (1996) -„Impactul sportului asupra socializării, Semnificaţia sportului pentru
societate” vol. II, C.C.P.S.
25. TOMŞA, GHE., OPRESCU. N.(2007) ,,Bazele teoretice ale psihopedagogiei
preşcolare”,Editura V&I INTEGRAL, BUCUREŞTI.
26. TOMȘA, GHE. (2005) -„ Psihopedagogie școlară și preșcolară”, Editura REVISTA
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR, BUCUREȘTI.
27. VIȘAN,G., BULBOACĂ, A (2015)„Labirintul jocurilor (I)-Antologie de jocuri pentru
preșcolari”, Editura ARLEQUIN, BUCUREȘTI.
28. *** (2008) „Curriculum pentru învățământul preșcolar(3-6/7 ani)”, Editura MECT,
BUCUREȘTI.
29. ***(2009) „Curriculum pentru învățământul preșcolar-Prezentare și explicări”, Editura
DIDACTICĂ PUBLISHING HOUSE, BUCUREȘTI.
30. ***(1995) „Educaţia fizică, Manual pentru cls. a x-a, şcoli normale”, Editura
DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGOCĂ – R.A., BUCUREȘTI.
31. ***(2009) „Metodica activităților instructiv-educativeîn grădinița de copii”,Editura
GHOERGHE CÂRȚU ALEXANDRU, CRAIOVA.

74
Anexa 1

Parametri măsurătorilor pentru dezvoltarea somatică

Testare inițială

Nr. Nume şi Talie Greutate Perimetru toracic (cm)


Crt. prenume (cm) (kg)
Inspiraţie Expiraţie Elasticitate
toracică
1 B. Ș. 104 17.3 60 56 4

2 B. M. 101 16.6 59 56 3

3 C.C. 102 15 57 53 4

4 D.R. 101 16.8 59 55 4

5 G.I. 102 17.3 59 56 3

6 GH. A. 102 15.9 57 54 3

7 G. A. 102 14.4 54 51 3

8 M. E. 102 14.9 57 53 4

9 M.F. 100 15 56 53 3

10 N.D. 114 14.3 55 51 4

11 O. D. 117 20.3 62 58 4

12 S. A. 98 14 59 55 4

13 S. E. 119 19.2 61 58 3

14 Ș. A. 104 15.3 57 53 4

15 T. AD. 99 14.8 56 53 3

16 T. A. 106 16 57 53 4

17 V.E. 106 17 57 53 4

18 V.M. 108 18.2 61 58 3

75
Anexa 2

Parametri măsurătorilor pentru dezvoltarea motrică

Testarea inițială

Nr. Nume şi Săritura în ,,Cine e cel Joc „Ținta”


Crt. prenume lungime de pe mai iute” (îndemânare)
loc (cm) (sec.)
Mâna Mâna stângă
dreaptă
1 B.Ș. 90 16.7 0 8

2 B.M. 83 11.3 10 0

3 C.C. 78 17.2 0 0

4 D.R. 87 15.3 0 8

5 G.I. 90 12.3 8 8

6 GH.A. 85 18.2 8 0

7 G.A. 61 17.2 0 0

8 M.E. 70 14.6 8 0

9 M.F. 70 16.2 0 10

10 N.D. 90 14.3 8 8

11 O.D. 70 19.5 0 0

12 S.A. 70 12.9 8 0

13 S.E. 78 19.1 10 0

14 Ș.A. 82 11.4 8 8

15 T.AD. 70 15.4 0 0

16 T.A. 82 15.3 8 0

17 V.E. 97 13.1 10 8

18 V.M. 95 17.2 8 0

76
Anexa 3

Parametri măsurătorilor pentru dezvoltarea somatică

Testare finală

Nr. Nume şi Talie Greutate Perimetru toracic (cm)


Crt. prenume (cm) (kg)

Inspiraţie Expiraţie Elasticitate


toracică
1 B. Ș. 105 18.3 62 58 4

2 B. M. 103 17.8 60 57 3

3 C.C. 104 16 60 57 3

4 D.R. 102 17.8 62 58 4

5 G.I. 103 19.3 60 57 3

6 GH. A. 103 17 59 55 4

7 G. A. 104 14 56 53 3

8 M. E. 103 15.9 58 55 3

9 M.F. 101 15.8 57 54 3

10 N.D. 116 15.3 57 53 4

11 O. D. 118 21.3 64 60 4

12 S. A. 99 14.9 59 55 4

13 S. E. 121 21.3 62 59 3

14 Ș. A. 105 16.3 59 55 4

15 T. AD. 101 15.8 57 54 3

16 T. A. 107 17 57 53 4

17 V.E. 108 19 58 54 4

18 V.M. 109 19.5 62 58 4

77
Anexa 4

Parametri măsurătorilor pentru dezvoltarea motrică

Testarea finală

Nr. Nume şi Săritura în ,,Cine e cel Joc „Ținta”


Crt. prenume lungime de mai iute” (îndemânare)
pe loc (cm) (sec.)
Mâna dreaptă Mâna stângă
1 B.Ș. 91 14.5 8 8

2 B.M. 84 10.7 0 8

3 C.C. 80 16.4 8 0

4 D.R. 87 12.3 0 0

5 G.I. 92 11.7 0 8

6 GH.A. 86 15.9 8 8

7 G.A. 61 16.9 0 0

8 M.E. 72 13.1 8 8

9 M.F. 70 15.8 8 0

10 N.D. 91 12.3 10 8

11 O.D. 70 19.3 0 0

12 S.A. 70 12.2 8 8

13 S.E. 80 17.4 10 8

14 Ș.A. 83 10.7 10 8

15 T.AD. 70 14.2 8 0

16 T.A. 83 13.7 10 8

17 V.E. 98 11.9 0 10

18 V.M. 96 16.3 8 8

78
Anexa 5
Data: 28.02.2017
Grupa: Buburuzele
Nivelul I
LOCUL DESFĂŞURĂRII: sala de grupă
DOMENIUL EXPERIENŢIAL: Psihomotric

PROIECT DIDACTIC

TEMA 1: Mers în echilibru


CALITATE MOTRICĂ: îndemânare
TIPUL LECŢIEI: consolidare
DURATA: 30 – 35 min.
TEMA ANUALĂ DE STUDIU: „Când, cum și de ce se întâmplă?”
TEMA SĂPTĂMÂNII: „Ghiocei și mărțișoare, primele raze de soare”
TEMA ZILEI: „Primăvara înflorește cu parfum ne ispitește”
FORMA DE REALIZARE: „Activitate integrată”(DPM+DȘ)
DPM - Educație fizică:„Ștafetă cu alergare și mers în echilibru înainte, între două linii
paralele trasate pe sol”, Joc:„Culege ghiocelul”
DȘ - Cunoașterea mediului:„Ghiocelul”-observare

SCOPUL ACTIVITĂȚII:
– Dezvoltarea motricităţii generale prin consolidarea mersului în echilibru înainte între două
linii trasate pe sol şi dezvoltarea calităţii motrice îndemânarea.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
O.P.M1 – Să execute corect mersul în echilibru înainte între două linii trasate pe sol fără a ieși în
afara celor două linii cu accent pe o atitudine corectă corporală;
O.P.M2 – Să se asigure dezvoltarea calităţii motrice îndemânare;
O.P.M3 –Să realizeze ștafeta executând toate mişcările specifice deprinderilor respective cu
corectitudine şi viteză optimă de deplasare.
DȘ: -să recunoască și să denumească florile de primăvară;
− să enumere părțile componente ale unei plante;
− să știe și să utilizeze uneltele necesare pentru a îngriji plantele;
− să adreseze întrebări în legătură cu cele observate;
− să aplice norme de comportare specifice protecției naturii.
79
Obiective afective:
O.A. – Formarea spiritului de cooperare, a spiritului de fair-play şi a colaborării între parteneri.

STRATEGII :
Metode şi procedee : conversaţia (M1) explicaţia (M2), demonstraţia (M3), exersarea (M4),
intervenţia verbală ( metoda de corectare a greşelilor de execuţie) (M5)
Mijloace şi materiale:, ghiocei(m1), vase pentru ghiocei (m2), unelte de lucru (m3),
găletușe(m4), măști ghiocei (m5).
Forme de organizare : frontală, pe echipe, individuală.

Bibliografie:
 Antonovici, Ştefania, (2010)- „Educaţia fizică în grădiniţă”, Bucureşti:Didactica
Publishing House.
 Creţu, Constantin, Ivan, Ana, (2006)- „Ghid pentru desfăşurarea activităţilor de educaţie
fizică în grădiniţă’’, Editura Tiparg, Argeș.
 Dragomorescu, G., Kun, I., Bojin, E. (1974)- „Metodica predării educaţiei fizice în
grădiniţa de copii”, EDP, Bucureşti.
 *** Curriculum pentru învăţământul preşcolar 3-6/7 ani.

80
Strategii
Momentele Elemente de conţinut Dozare Formaţii /comenzi didactice
activităţii Indicaţii metodice
M m
Adunarea copiilor în zona Copiii se grupează în
cunoscută şi alinierea funcţie de reperul cunoscut
1.Organizarea acestora în linie pe un în sala de grupă.
colectivului rând; “umăr lângă umăr”. Se aliniază în linie pe un
Adunarea rând pe lungimea sălii. M1
Alinierea Anunţarea temelor de
activitate M2
2’ Acţiuni pe loc – exerciţii M3
de întoarcere
- spre dreapta 1x Execută exerciţii de M4
- spre stânga 1x întoarcere
Acţionează la comandă, La comanda- Atenţie!
ducând mâinile pe cap, 1x Mâinile pe cap!,
mâinile pe şolduri, mâinile atenţie!Mâinile pe
la ceafă, etc. şolduri!Atenţie! Mâinile la
ceafă!
Mers în cadenţă cu
2.Pregătirea ocolirea sălii. 1 tură În coloană câte unul.
organismului Mers cu menţinerea 1/2 tură Cu stângul înainte pornim! M2
pentru efort braţelor lateral Privirea înainte, spatele M3
Mers pe vârfuri cu mâinile 1/2 tură drept, braţele se mişcă pe M4
5’ pe şolduri lângă corp înainte şi înapoi! M5
Mers normal 1/2 tură ************
Mersul piticului cu mâinile 1/2 tură *
pe genunchi * ☺
Mers normal 1/2 tură * *
Mers pe călcâie cu mâinile 1/2 tură * *
la spate tragem din umeri ************
în spate.
Mers normal 1 tură După fiecare formă de mers
Alergare uşoară 1 tură sau alergare se fac ex. de
Mers cu exerciţii de 1tură respiraţie.
respiraţie Atenţie! Pas alergător!
Alergare cu călcâiele la 1/2 tură
şezut
Alergare cu genunchii sus 1/2 tură
Mers cu exerciţii de 1 tură Mers normal cu ridicarea
respiraţie braţelor sus şi inspiraţie
adâncă, apoi coborârea
Din mers realizarea braţelor jos cu expiraţie
formaţiei de gimnastică. amplă.

81
3.Influenţarea Exerciţii analitice
selectivă a Exerciţiul nr.1 (privim
organismului cerul, privim pământul)
5’ Stând depărtat, mâinile pe
şolduri M2
T1-aplecarea capului “Atenţie, stând depărtat, M3
înainte 4x mâinile pe şolduri, M4
T2-revenire începem!” M5
T3- aplecarea capului pe
spate
T4- revenire
Exerciţiul nr.2 ( bate
vântul) 4x
Stând depărtat mâinile pe
şolduri Mişcare energică de îndoire
T1-îndoirea laterală a a trunchiului spre dreapta şi
trunchiului spre dreapta spre stânga
T2- îndoirea laterală a
trunchiului spre stânga
Exerciţiul nr.3 (șurubul)
Stând depărtat mâinile pe 4x
şolduri Mişcare energică de
T1-răsucirea trunchiului răsucire a trunchiului spre
spre dreapta dreapta şi spre stânga
T2-răsucirea trunchiului
spre stânga
Exerciţiul nr.4 (leagănul)
Stând cu picioarele 4x
apropiate mâinile în față Îndoirea genunchilor
T1-3 îndoirea genunchilor brațele întinse în față
T2-4 revenire
Exerciţiul nr.5 (sari minge)
Stând ghemuit mâinile pe
genunchi sărituri pe loc 4x
T1-săritură în înălţime
T2-revenire

82
Ștafetă:
4. Dezvoltarea Culegem ghiocel În faţa M2
Indicaţiile vor urmări
calităţii fiecărei echipe la 1m 2x m1
corectitudinea respectării
motrice distanță sunt trasate două M3 m2
poziției corecte a mersului
îndemânarea linii paralele reprezentând m3
în echilibru precum şi
cărarea, iar la capătul M4
parcurgerea pe o distanță
Ștafetă acestor linii pe o măsuță M5
scurtă din ce în ce mai
10’ sunt așezate uneltele de repede.
lucru ale unui grădinar
(stropitoare, greblă, hârleț,
sapă, îngrășământ, furtun
și altele). La 3m de la
capătul celor două linii
este așezat un vas în care
este plantat un ghiocel.
Primii copii vor merge pe
cărare în echilibru între
cele două linii, coboară,
iau de pe măsuță o unealtă
(stropitoare, sapă ș.a.m.d.).
Aleargă cu unealta până la
vasul unde este plantat
ghiocelul, o așează lângă
vas și în alergare se întorc
la capătul șirului. Ultimul
copil va culege ghiocelul
și îl va oferi la întoarcere
primului copil. Câștigă
echipa care a cules prima
ghiocelul.
Reamintesc şi demonstrez
5.Consolidarea executarea corectă a Indicaţiile vor urmări
mersului in mersului în echilibru corectitudinea săriturii.
echilibru înainte între două linii M2
10’ paralele trasate pe sol. 3x M3
Joc:‚‚Mergem pe cărare’’ M4
Colectivul este împărţit în M5
două echipe dispuse în
formaţie de şir. La semnal,
primii jucători, merg în
echilibru între două linii
până la o linie situată la o
distanţa de 2m, aici adună
o unealtă de pe jos se m4
întorc prin alergare şi
așează unealta în găletușa
de la începutul șirului.
Următorii pornesc după ce
copilul de dinainte așează
unealta în găleată. Câştigă
echipa care execută mai
repede și care adună toate
83
uneltele în găleată.

Joc liniştitor:
6.Revenirea ‚‚Ghici ce facem noi”
organismului Copiii sunt așezați jos pe
după efort covor în formă de
2’ semicerc, iar un copil iese
afară din grupă. M2
Copiii rămași stabilesc M3
împreună cu educatoarea M4
ce mișcare vor imita(
săpatul ghiocelului, udarea
lui, culesul și așezatul în
buchețel, mirosirea
acestuia etc.)
După ce intră copilul în
grupă, ceilalți îl
întreabă:„Ghici, ce facem
noi?”
Aprecieri care vizează Formaţia de cerc, copiii în m5
7.Aprecieri grupa, cu privire la modul poziţia aşezat
1’ cum au executat sarcinile.
Aprecieri individuale,
stimulative pentru copiii
care s-au evidenţiat, dar şi
pentru ceilalţi.
Copiii primesc
recompense măști sub
formă de ghiocei.

84
„ÎN GRĂDINA CU FLORI”-parcurs aplicativ

85
„BROSCUȚELE SAR ÎN LAC”-joc

86
„MAȘINILE LA START”-ștafetă

87
„FLUTURII IES ÎN GRĂDINĂ PRINTRE FLORI ȘI LA LUMINĂ”-parcurs aplicativ

88