contravenţia este singura faptă ilicită care aduce atingere unor valori sociale generice, respectiv, prin

săvărşirea unei contravenţii, se aduce atingere unor valori care interesează întreaga comunitate. Dacă
prin alte forme de ilicit se aduce atingere, în general, unor relaţii sociale care reglementează buna
desfăşurare a activităţii într-un anumit domeniu sau unor drepturi subiective ori interese legitime, prin
săvârşirea unei contravenţii se lezează valori care sunt ale întregii comunităţi.

Prin sancţiune contravenţională se înţelege o măsură de constrângere sau reeducare, care se aplică
contravenientului în scopul îndreptării acestuia şi prevenirii săvârşirii contravenţiilor. Sancţiunile juridice
nu constitue mijloace de răzbunare a societăţii, ci de prevenire a săvârşirii faptelor ilicite. Sancţiunea
contravenţională nu prezintă un scop în sine ci un mijloc de ocrotire a relaţiilor sociale şi de formare a
unui spirit de responsabilitate.

decizia civilă nr. 538 din 15 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Buzău

Într-adevăr, potrivit art. 4 pct. 2 din Convenţia europeană, este interzisă executarea unei munci forţate
sau obligatorii. Întrucât Convenţia nu a oferit o defi niţie a expresiei „muncă forţată sau obligatorie”, în
interpretarea art. 4 s-a avut în vedere defi niţia inclusă în Convenţia nr. 29 a Organizaţiei Internaţionale a
Muncii cu privire la munca forţată sau obligatorie, adoptată la 28 iunie 1930, care a intrat în vigoare la 8
mai 1932. Potrivit art. 2 parag. 2 al Convenţie nr. 29, munca forţată ĩi obligatorie înseamnă „toate felurile
de muncă sau servicii solicitate unei persoane sub pericolul de pedeapsă ĩi pentru îndeplinirea cărora
persoana în cauză s-a oferit în mod voluntar”. 6 Drept contravenţional S-a statuat însă că această defi niţie
poate constitui numai un punct de plecare în interpretarea art. 4 din Convenţia europeană, că trebuie să
se ţină seama de caracterul special al Convenţiei de a fi un „instrument viu” care trebuie citit „în lumina
noţiunilor care prevalează la un moment dat în statele democratice” (Hotărârea din 6 noiembrie 1980 în
cauza Guzzardi, seria A nr. 39, p. 34, parag. 95). Conform jurisprudenţei C.E.D.O., de pildă, cauza Iversen
c. Norvegiei (Yearbook of the Convention, vol. VI, p. 327-329), instanţa a reţinut că, pentru a stabili dacă
munca este forţată sau obligatorie, în sensul art. 4 parag. 2 din Convenţie, trebuie întrunite cumulativ
condiţiile: 1) este necesar nu numai ca munca să fi e efectuată de o persoană împotriva voinţei sale, dar ĩi
2) obligaţia de a o executa trebuie să aibă un caracter „injust” sau „agresiv” sau executarea ei trebuie să
constituie „o nedreptate echitabilă”, cu alte cuvinte „să fi e inutil de dureros” sau „oarecum deranjant”.
Raportat la dispoziţiile Convenţiei europene precizate, tribunalul a apreciat că, în speţă, obligarea
pârâtului la prestarea activităţii în folosul comunităţii nu reprezintă o „muncă forţată sau obligatorie”
întrucât nu sunt întrunite cumulativ condiţiile art. 4 parag. 2 din Convenţie, examinate „în lumina
noţiunilor ce prevalează” în România, ca stat democratic. I. Incidenţa art. 4 din Convenţia europeană... 7
Astfel, privitor la prima condiţie, instanţa a constatat că, prin Decizia nr. 1354 din 10 decembrie 2008,
Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ĩi a constatat că sintagma „cu acordul
acestuia” din art. 9 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor precum ĩi sintagmele
„numai dacă există consimţământul contravenientului”, „cu consimţământul contravenientului” ĩi „după
luarea consimţământului contravenientului ” din art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5) ĩi, respectiv, art. 13 din O.G.
nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, aĩa cum a
fost modifi cată prin O.U.G. nr. 108/2003 privind desfi inţarea închisorii contravenţionale, sunt
neconstituţionale. S-a mai constatat că decizia evocată este defi nitivă ĩi general obligatorie. Privitor la cea
de-a doua condiţie, tribunalul a apreciat că nu se poate susţine că prestarea activităţii în folosul
comunităţii ar avea un caracter „injust” sau „agresiv”, ar fi „o nedreptate echitabilă”. Aceasta întrucât, pe
de o parte, situaţia de fapt izvorăĩte din neplata de către contravenient a amenzii stabilite printr-un
proces-verbal de contravenţie legal ĩi temeinic, iar, pe de altă parte, în cazul nerealizării prestaţiei s-ar
aduce prejudicii bugetului statului ĩi nu pârâtului întrucât prin neîncasarea amenzilor s-ar realiza o
diminuare a veniturilor, ca sursă a cheltuielilor bugetare. Pentru motivele invocate, conform art. 304 pct.
9 C. proc. civ., instanţa a constatat că sentinţa pronunţată de judecătorie este nelegală, astfel că, potrivit
art. 312 C. proc. civ., s-a admis recursul declarat ca fi ind fondat, s-a modifi cat în tot sentinţa recurată în
sensul că s-a admis sesizarea I.P.J. Buzău ĩi s-a dispus înlocuirea sancţiunii amenzii în sumă de 200 lei,
aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria AY nr. 0080960 din 20 martie 2006, cu sancţiunea
obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 50 de ore,
conform art. 391 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Potrivit art. 391
alin. (4) din O.G. nr. 2/2001, urmărirea punerii în executare a prezentei decizii s-a realizat de către Biroul
de executări civile de pe lângă Judecătoria Buzău, în colaborare cu serviciul specializat din Primăria com.
Unguriu.

DECIZIE Nr. 24 Ședința publică de la 11 Ianuarie 2016 Tribunlul Prahova Pe rol fiind
soluționarea apelului formulat de petentul ORAȘUL BOLDEȘTI-SCĂIENI, cu sediul în Boldești-
Scăieni, Calea Unirii, nr. 67, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.7972/22.06.2015 pronunțata
de Judecătoria Ploiești
Examinând sentința apelata prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările
dosarului, precum și dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea prezentei cauze,
tribunalul constată că apelul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în
continuare.
Prin decizia Curtii Constitutionale nr 1354/10.12.2008 s-a constatat neconstitutionalitatea
sintagmei “cu acordul acestuia” din art 9 al OG nr 2/2001. In considerentele deciziei se arata ca
sanctiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității nu poate condiționată de
acordul contravenientului, intrucat acest fapt este de natură a lipsi de eficiență sancțiunea aplicată
pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din
Constituția României, în conformitate cu care "În România, respectarea Constituției, a supremației
sale și a legilor este obligatorie".
Totodata, prin decizia nr. 7/2010 a ICCJ-Sectiile Unite s-a admis recursul în interesul legii declarat
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se
următoarele: dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin.
1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul
admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului
la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt
prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și
chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea
amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
De asemenea, se constata obligativitatea dispozitiilor art 9 alin 5 din OG nr 2/2001, conform carora
în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea
definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța procedează la înlocuirea
amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Tribunalul nu retine considerentul instantei de fond in sensul ca necesitatea acordului
contravenientului deriva din principiile fundamentale care guverneaza material drepturilor omului
garantate de art. 42 din Constitutia Romaniei si art. 4 CEDO privind munca obligatorie, intrucat
Curtea Constitutionala s-a pronuntat ulterior si asupra acestor chestiuni.
Astfel, prin decizia nr. 641/2011, Curtea Constitutionala (sesizata fiind cu exceptia cde
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravențiilor, excepție ridicată de instanța de judecată din oficiu ) a constatat ca trebuie
aplicate prevederile art. 20 alin. 1 din Constitutie si a interpretat sintagma “munca fortata” în
concordanță cu pactele și tratatele internaționale de referință în materie la care România este
parte.
In examinarea prevederilor legale care conturează regimul juridic al sancțiunii prestării unei
activități în folosul comunității rezultă că aceasta se aplică în urma constatării încălcării unor
dispoziții legale, în scopul de a sancționa și a contribui la educarea și reabilitarea contravenientului
care nu are resurse bănești suficiente pentru a achita o amendă contravențională.
Faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determină calificarea
sa ca muncă forțată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauză, prin intermediul
căreia se tinde spre corectarea și reeducarea contravenientului.
Tot astfel, lipsa acordului contravenientului la aplicarea acestei sancțiuni nu poate fi interpretată
ca determinând calificarea ca muncă forțată a conduitei impuse prin actul de sancționare. Având
în vedere natura juridică și scopul măsurii în cauză, solicitarea acordului pentru aplicarea sa ar
avea ca efect, astfel cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, lipsirea de eficiență
a sancțiunii aplicate pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor
art. 1 alin. (5) din Constituția României.
De altfel, aceasta este unica posibilitate de a sancționa o persoană lipsită de resurse materiale, dar
care comite fapte din sfera ilicitului contravențional, fiind singura pedeapsă care nu se răsfrânge
în mod negativ asupra situației materiale a celui sancționat.
În concluzie, conduita persoanei căreia i se aplică sancțiunea contravențională a prestării unei
activități în folosul comunității nu se încadrează în sfera sintagmei "muncă forțată". Astfel fiind,
dispozițiile art. 42 din Constituția României, interpretate în concordanță cu actele internaționale
menționate, nu sunt incidente în cauză.
Se mai constata ca in ce priveste aplicarea art. 4 din Conventie, Curtea Europeana a Drepturilor
Omului nu s-a pronuntat asupra unor situatii similare asa cum este cazul de fata.
Totodata, nu se poate admite ca inexistenta unor mijloace juridice de constrangere la prestarea
activitatii impune obtinerea cu necesitate a acordului intimatului. In sensul acestei interpretari ar
rezulta ca nici acordul contravenientului nu ar putea conduce la admiterea cererii de inlocuire,
intrucat in final contravenientul nu va putea fi constrans in vreun fel sa presteze munca in folosul
comunitatii. Cu alte cuvinte, obligatia contravenientului stabilita prin hotarare este de aceeasi
natura, indiferent daca acesta si-a dat ori nu acordul in vederea prestarii activitatii in folosul
comunitatii.
In ce conceptia conform careia, daca obligatia stabilita in sarcina faptuitorului este imperfecta,
lasata exclusiv la latitudinea acestuia, tribunalul constata ca in aceasta materie nici nu ar putea fi
posibila fixarea unei obligatii care sa poata fi executata silit. De altfel, scopul sanctiunii
contraventionale, astfel cum a fost fixata de legiuitor transcede limitele unei obligatii civile si nu
poate fi redus la executarea unei astfel de obligatii. Scopul sanctiunii nu il constituie deci obtinerea
unor venituri de catre stat (in cazul amenzilor) sau a fortei de munca pentru lucrari cu caracter
public (in cazul activitatii in folosul comunitatii), ci educarea (corijarea) conduitei subiectului, astfel
incat pe viitor sa fie prevenite fapte similare.
Potrivit art.124 alin. 1 din Constitutie, organele care infaptuiesc justitia si care, potrivit art.126 alin.
1 din Constitutie, sunt instantele judecatoresti trebuie sa respecte legea, de drept material sau
procesual, aceasta fiind cea care determina comportamentul persoanelor fizice si juridice in
circuitul civil si in sfera publica.
Dispozitia consacra principiul legalitatii actului de justitie si trebuie corelata cu prevederea art.16
alin. 2 din Constitutie care prevede ca „Nimeni nu este mai presus de lege” si cu cea a art.124 alin.
3 din Constitutie, care prevede alte doua principii constitutionale: independenta judecatorului si
supunerea lui numai legii.
Aceste dispozitii guverneaza activitatea instantelor judecatoresti si fixeaza pozitia lor fata de lege.
Este unanim acceptat ca atributiile judecatorului implica identificarea normei aplicabile, analiza
continutului sau si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel
incat legiuitorul aflat in imposibilitate de a prevedea toate situatiile juridice lasa judecatorului,
investit cu puterea de a spune dreptul, o parte din initiativa. Astfel, in activitatea sa de interpretare
a legii, judecatorul trebuie sa realizeze un echilibru intre spiritul si litera legii, intre exigentele de
redactare si scopul urmarit de legiuitor, fara a avea competenta de a legifera, prin substituirea
autoritatii competente in acest domeniu.
Instantele judecatoresti nu au competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a
crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative,
intrucat in caz contrar se incalca principiul separatiei puterilor, consacrat in art.1 alin. 4 din
Constitutie, precum si prevederile art.61 alin. 1 in conformitate cu care Parlamentul este unica
autoritate legiuitoare a tarii.
In virtutea textelor constitutionale mentionate, Parlamentul si, prin delegare legislativa, in
conditiile art.115 din Constitutie, Guvernul au competenta de a institui, modifica si abroga norme
juridice de aplicare generala.
Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala fiind aceea
de a realiza justitia - art.126 alin. 1 din Legea fundamentala -, adica de a solutiona, aplicand legea,
litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor
subiective.
Avand in vedere faptul ca legiuitorul constitutional a aratat ca munca prestata in folosul
comunitatii nu constitutie munca fortata, vazand si faptul ca nu exista o jurisprudenta a Curtii
Europene a Drepturilor Omului in acest sens, prin care sa se confere un alt inteles contrar celui
retinut de Curtea Constitutionala muncii fortate, din art. 4 al Conventiei europene a Drepturilor
Omului rezulta ca inlocuirea amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitatii in folosul comunitatii
este legala si posibila.
Potrivit art 15 din OG nr 2/2001, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se pune
in executare de catre prima instanta de judecata prin emiterea unui mandat de executare.
Mandatul de executare se intocmeste in 4 exemplare si cuprinde: denumirea instantei care l-a
emis, data emiterii, numarul si data hotararii care se executa, datele privitoare la persoana
contravenientului: numele, prenumele, data si locul nasterii, domiciliul si resedinta, daca este cazul,
si codul numeric personal, precum si durata si natura activitatii ce urmeaza sa fie prestata de
contravenient.
In ce priveste natura activitatii in folosul comunitatii, se constata ca aceasta trebuie stabilita in
mandatul de executare si deci implicit se impune a fi mentionata in hotararea pronuntata,
neconstituind alegerea organului de executare ce fel de activitate urmeaza a presta
contravenientului.
Desi art 2 din OG nr 55/2002 stabileste generic activitatile ce pot constitui obiectul sanctiunii ce
urmeaza a fi inlocuite, aratandu-se in acest sens ca activitatea in folosul comunitatii se presteaza
in domeniul serviciilor publice, pentru intretinerea locurilor de agrement, a parcurilor si a
drumurilor, pastrarea curateniei si igienizarea localitatilor, desfasurarea de activitati in folosul
caminelor pentru copii si batrani, al orfelinatelor, creselor, gradinitelor, scolilor, spitalelor si al altor
asezaminte social-culturale, numai consiliul local al localitatii in care contravenientul isi are
domiciliul ori resedinta este cel care stabileste prin hotarare, potrivit prevederilor art. 2, domeniile
serviciilor publice si locurile in care contravenientii vor presta activitati in folosul comunitatii.
Pentru motivele de mai sus si avand in vedere ca la dosar se afla hotararea consiliului local in care
se prevad domeniile si locurile unde contravenientii pot presta activitati in folosul comunitatii,
cererea trebuia admisa.
Pentru considerentele arătate, tribunalul urmează să admită apelul, și în baza art. 480 C.pr.civ. să
schimbe în tot sentinta apelata in sensul ca admiterii cererii si dispunerii inlocuirii sanctiunii
amenzii în cuantum de 220 lei cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe durata
de 44 ore, constând în efectuarea și întreținerea de servicii ale orașului Boldesti Scaeni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de petentul ORAȘUL BOLDEȘTI-SCĂIENI, cu sediul în Boldești-Scăieni,
Calea Unirii, nr. 67, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.7972/22.06.2015 pronunțata de
Judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul T____ C_______, domiciliat în Boldești-Scăieni,
__________________________, ___________________.
Schimba in tot sentinta apelata in sensul ca admite cererea si dispune inlocuirea amenzii
contraventionale in cuantum de 220 lei aplicata intimatului prin procesul-verbal nr.
xxxxxx/18.09.2007, cu 44 ore munca in folosul comunitatii in cadrul Primariei Orasului Boldesti
Scaieni.

DECIZIE Nr. 470/2015 - Ședința publică de la 12 Mai 2015

Pentru a pronunța această sentință, instanța retine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/22.09.2009

contravenientul a fost sancționat cu amendă în sumă de 100 lei.

Potrivit art.391, al.1 din O.G. nr.2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat
amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu exista
posibilitatea executării silite, agentul constatator va sesiza instanța în circumscripția
căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei
activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amenda
care a fost achitată. Alineatul 2 stabilește că în cazul în care contravenientul, citat de
instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin.1, instanța procedează, la
înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Instanța constată ca în lipsa unui acord dat de către intimat, acesta nu poate fi obligat la
prestarea unei activități în folosul comunității..

În plus, față de cele învederate mai sus nu se poate concepe modalitatea în care
intimatul va putea fi constrâns la prestarea activității la care se solicită a fi obligat, dat
fiind că lipsește acordul său. Inexistența unor mijloace juridice de constrângere la
prestarea activității impune cu necesitate obținerea acordului intimatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, arătând că în mod greșit instanța de fond a condiționat înlocuirea
sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității de acordul
contravenientului, deși prin Decizia Curții Constituționale 1354/2008 s-a constatat că
sintagma „cu acordul acestuia” este neconstituțională.

Verificând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, în temeiul

disp. art. 480 Ncpc, tribunalul admite apelul, schimbă în tot sentința apelată, în sensul
că admite cererea și dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 100 lei cu prestarea a 8 ore
activități de curățire parcuri pe raza localității Boldești Scăieni, pentru următoarele
considerente:

Prin decizia Curtii Constitutionale nr 1354/10.12.2008 s-a constatat

neconstitutionalitatea sintagmei “cu acordul acestuia” din art 9 al OG nr 2/2001. In
considerentele deciziei se arata ca sanctiunea obligării la prestarea unei activități în
folosul comunității nu poate condiționată de acordul contravenientului, intrucat acest
fapt este de natură a lipsi de eficiență sancțiunea aplicată pentru comiterea unei fapte
antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, în
conformitate cu care "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor
este obligatorie".

Totodata, prin decizia nr. 7/2010 a ICCJ-Sectiile Unite s-a admis recursul în interesul
legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, stabilindu-se următoarele: dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin
raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din
O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a
sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în
folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate
prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul
care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea
amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

De asemenea, se constata obligativitatea dispozitiilor art 9 alin 5 din OG nr 2/2001,

conform carora în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termen de 30 de
zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite,
instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei
activități în folosul comunității.

Nu pot fi de accord cu opinia majoritara in sensul ca necesitatea acordului

contravenientului deriva din principiile fundamentale care guverneaza material
drepturilor omului garantate de art. 42 din Constitutia Romaniei si art. 4 CEDO privind
munca obligatorie, intrucat Curtea Constitutionala s-a pronuntat ulterior si asupra
acestor chestiuni.

Astfel, prin decizia nr. 641/2011, Curtea Constitutionala (sesizata fiind cu exceptia cde
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de instanța de judecată din oficiu ) a
constatat ca trebuie aplicate prevederile art. 20 alin. 1 din Constitutie si a interpretat
sintagma “munca fortata” în concordanță cu pactele și tratatele internaționale de
referință în materie la care România este parte.

In examinarea prevederilor legale care conturează regimul juridic al sancțiunii prestării

unei activități în folosul comunității rezultă că aceasta se aplică în urma constatării
încălcării unor dispoziții legale, în scopul de a sancționa și a contribui la educarea și
reabilitarea contravenientului care nu are resurse bănești suficiente pentru a achita o
amendă contravențională.

Faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determină
calificarea sa ca muncă forțată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în
cauză, prin intermediul căreia se tinde spre corectarea și reeducarea contravenientului.

Tot astfel, lipsa acordului contravenientului la aplicarea acestei sancțiuni nu poate fi

interpretată ca determinând calificarea ca muncă forțată a conduitei impuse prin actul
de sancționare. Având în vedere natura juridică și scopul măsurii în cauză, solicitarea
acordului pentru aplicarea sa ar avea ca efect, astfel cum a reținut Curtea Constituțională
în jurisprudența sa, lipsirea de eficiență a sancțiunii aplicate pentru comiterea unei fapte
antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României.

De altfel, aceasta este unica posibilitate de a sancționa o persoană lipsită de resurse

materiale, dar care comite fapte din sfera ilicitului contravențional, fiind singura
pedeapsă care nu se răsfrânge în mod negativ asupra situației materiale a celui
sancționat.

În concluzie, conduita persoanei căreia i se aplică sancțiunea contravențională a prestării

unei activități în folosul comunității nu se încadrează în sfera sintagmei "muncă forțată".
Astfel fiind, dispozițiile art. 42 din Constituția României, interpretate în concordanță cu
actele internaționale menționate, nu sunt incidente în cauză.

Se mai constata ca in ce priveste aplicarea art. 4 din Conventie, Curtea Europeana a

Drepturilor Omului nu s-a pronuntat asupra unor situatii similare asa cum este cazul de
fata.

Potrivit art.124 alin. 1 din Constitutie, organele care infaptuiesc justitia si care, potrivit
art.126 alin. 1 din Constitutie, sunt instantele judecatoresti trebuie sa respecte legea, de
drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determina comportamentul
persoanelor fizice si juridice in circuitul civil si in sfera publica.

Dispozitia consacra principiul legalitatii actului de justitie si trebuie corelata cu

prevederea art.16 alin. 2 din Constitutie care prevede ca „Nimeni nu este mai presus de
lege” si cu cea a art.124 alin. 3 din Constitutie, care prevede alte doua principii
constitutionale: independenta judecatorului si supunerea lui numai legii.

Aceste dispozitii guverneaza activitatea instantelor judecatoresti si fixeaza pozitia lor

fata de lege. Este unanim acceptat ca atributiile judecatorului implica identificarea
normei aplicabile, analiza continutului sau si o necesara adaptare a acesteia la faptele
juridice pe care le-a stabilit, astfel incat legiuitorul aflat in imposibilitate de a prevedea
toate situatiile juridice lasa judecatorului, investit cu puterea de a spune dreptul, o parte
din initiativa. Astfel, in activitatea sa de interpretare a legii, judecatorul trebuie sa
realizeze un echilibru intre spiritul si litera legii, intre exigentele de redactare si scopul
urmarit de legiuitor, fara a avea competenta de a legifera, prin substituirea autoritatii
competente in acest domeniu.

Instantele judecatoresti nu au competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin

lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in
alte acte normative, intrucat in caz contrar se incalca principiul separatiei puterilor,
consacrat in art.1 alin. 4 din Constitutie, precum si prevederile art.61 alin. 1 in
conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.

In virtutea textelor constitutionale mentionate, Parlamentul si, prin delegare legislativa,

in conditiile art.115 din Constitutie, Guvernul au competenta de a institui, modifica si
abroga norme juridice de aplicare generala.
Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala
fiind aceea de a realiza justitia - art.126 alin. 1 din Legea fundamentala -, adica de a
solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta,
intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.

Avand in vedere faptul ca legiuitorul constitutional a aratat ca munca prestata in folosul

comunitatii nu constitutie munca fortata, vazand si faptul ca nu exista o jurisprudenta a
Curtii Europene a Drepturilor Omului in acest sens, prin care sa se confere un alt inteles
contrar celui retinut de Curtea Constitutionala muncii fortate, din art. 4 al Conventiei
europene a Drepturilor Omului rezulta ca inlocuirea amenzii cu sanctiunea prestarii unei
activitatii in folosul comunitatii este legala si posibila.

Potrivit art 15 din OG nr 2/2001, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii
se pune in executare de catre prima instanta de judecata prin emiterea unui mandat de
executare.

Mandatul de executare se intocmeste in 4 exemplare si cuprinde: denumirea instantei

care l-a emis, data emiterii, numarul si data hotararii care se executa, datele privitoare la
persoana contravenientului: numele, prenumele, data si locul nasterii, domiciliul si
resedinta, daca este cazul, si codul numeric personal, precum si durata si natura
activitatii ce urmeaza sa fie prestata de contravenient.

In ce priveste natura activitatii in folosul comunitatii, se constata ca aceasta trebuie

stabilita in mandatul de executare si deci implicit se impune a fi mentionata in hotararea
pronuntata, neconstituind alegerea organului de executare ce fel de activitate urmeaza a
presta contravenientului.

Desi art 2 din OG nr 55/2002 stabileste generic activitatile ce pot constitui obiectul
sanctiunii ce urmeaza a fi inlocuite, aratandu-se in acest sens ca activitatea in folosul
comunitatii se presteaza in domeniul serviciilor publice, pentru intretinerea locurilor de
agrement, a parcurilor si a drumurilor, pastrarea curateniei si igienizarea localitatilor,
desfasurarea de activitati in folosul caminelor pentru copii si batrani, al orfelinatelor,
creselor, gradinitelor, scolilor, spitalelor si al altor asezaminte social-culturale, numai
consiliul local al localitatii in care contravenientul isi are domiciliul ori resedinta
este cel care stabileste prin hotarare, potrivit prevederilor art. 2, domeniile
serviciilor publice si locurile in care contravenientii vor presta activitati in folosul
comunitatii.

Astfel, la fila 22 dosar fond se află HCL 103/2012 care conține planul acțiunilor și
lucrărilor de interes local, inclusiv domeniile serviciilor publice si locurile in care
contravenientii vor presta activitati in folosul comunitatii.
 DECIZIA nr. 699 din 15 noiembrie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contravențiilor

EMITENT CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 13 februarie 2019

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea-Ștefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol

se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (3) din
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, excepție
ridicată, din oficiu, de Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. 8.460/279/2016 și care
formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 119D/2017.2. La apelul nominal se
constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Având cuvântul,
reprezentantul Ministerului Public pune concluzii, în principal, de respingere, ca
neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece dispozițiile de lege criticate
nu încalcă art. 21 din Constituție, ci reglementează executarea sancțiunii amenzii
contravenționale, ceea ce reprezintă opțiunea legiuitorului. Pe de altă parte, așa cum a
reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, se are în vedere doar analiza
compatibilității textelor de lege criticate cu dispozițiile Constituției, iar nu compararea
mai multor texte de lege între ele. Sub acest aspect, se arată că excepția de
neconstituționalitate este inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din
6 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 8.460/279/2016, Judecătoria Piatra-Neamț
a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.
39 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, din oficiu, de instanța de judecată, în
cadrul soluționării unei cauze civile având ca obiect „înlocuire amendă cu sancțiunea
prestării unei activități în folosul comunității“.5. În motivarea excepției de
neconstituționalitate, instanța de judecată, autoare a acesteia, arată că, potrivit art. 131
din Codul de procedură fiscală (Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, în vigoare la data
întocmirii procesului-verbal de contravenție), dreptul de a cere executarea silită a
creanțelor fiscale se prescrie „în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care a luat naștere acest drept“, iar acest termen de prescripție se aplică
și creanțelor provenind din amenzi contravenționale, potrivit textului de lege criticat.
Așadar, în cazul amenzii contravenționale, chiar dacă fapta ce constituie contravenție are
natura unei „acuzații penale“, potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele
Anghel împotriva României, Neata împotriva României, Ioan Pop împotriva României,
Albert împotriva României, Haiducu și alții împotriva României, Nicoleta Gheorghe
împotriva României), prescripția dreptului de a cere executarea silită este supusă
regulilor fiscale, inclusiv în ceea ce privește suspendarea și întreruperea termenului de
prescripție a executării. Aceasta determină un regim mai sever decât în cazul
infracțiunilor. În acest sens, este de observat că, potrivit art. 162 din Codul penal,
termenul de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică este de 3 ani, în
cazul în care pedeapsa este amenda, și curge de la data când hotărârea de condamnare
a rămas definitivă. Astfel, în cazul amenzii penale, termenul de prescripție a executării
pedepsei este de 3 ani și începe să curgă de la data la care hotărârea de condamnare a
rămas definitivă, iar, în cazul amenzii contravenționale, termenul de prescripție a
executării amenzii este de 5 ani, socotit de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în
care a rămas definitivă sancțiunea contravențională. Instanța reține că, potrivit art. 8 din
Codul de procedură penală („Caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului
penal“), „organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu
respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali,
astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni,
nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a
săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil“.6. Se mai
susține că „termenul rezonabil al procedurii ar trebui cu atât mai mult respectat cu cât
este vorba despre tragerea la răspundere contravențională, prin natura sa mai ușoară
decât cea penală. Or, în fapt, lucrurile nu stau așa“. Instanța susține că, în cauza de față,
este incident art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, potrivit căruia „în cazul
în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la
rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de
specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui
rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei
circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării
contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de
partea din amendă care a fost achitată“. Se arată că acest text de lege nu impune niciun
termen organului de specialitate al unității administrativ-teritoriale pentru a sesiza
instanța de judecată. Astfel, după ce a trecut termenul de 30 de zile de la rămânerea
definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate
poate oricând să sesizeze instanța de judecată. Totuși limita temporală este impusă de
termenul de prescripție extinctivă a executării sancțiunii amenzii contravenționale,
respectiv cel de 5 ani, stabilit de Codul de procedură fiscală. Instanța consideră că nu
este admisibilă înlocuirea amenzii contravenționale pentru care s-a împlinit termenul de
prescripție a executării silite cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Natura juridică a acestei din urmă sancțiuni a fost creionată în mod repetat în
jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu, prin Decizia nr. 641 din 17 mai 2011.
Curtea a reținut că, din examinarea prevederilor legale care conturează regimul juridic al
sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, rezultă că aceasta se aplică în
urma constatării încălcării unor dispoziții legale, în scopul de a sancționa și a contribui la
educarea și reabilitarea contravenientului care nu are resurse bănești suficiente pentru a
achita o amendă contravențională. Raportat la natura juridică a acestei sancțiuni
contravenționale, instanța apreciază că aplicarea regimului juridic al executării creanțelor
fiscale este de natură a conduce la încălcarea dreptului contravenientului la soluționarea
cauzei sale într-un termen rezonabil. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în practică, organul
fiscal emite periodic o noua somație și un nou titlu executoriu pentru executarea
amenzii contravenționale, invocând întreruperea termenului de prescripție și prelungind
astfel cu mult mai mult termenul de 5 ani, socotit de la data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care a rămas definitivă sancțiunea contravențională. În final, instanța
arată că, în cauza de față, contravenientul a fost sancționat prin procesul-verbal din 4
februarie 2011, pentru o faptă săvârșită la aceeași dată. Or, termenul de prescripție a
executării amenzii contravenționale a început să curgă la data de 1 ianuarie 2012,
urmând a se împlini la 1 ianuarie 2017. Cererea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea
prestării unei activități în folosul comunității a fost înregistrată la instanță la 25 august
2016, deci după trecerea unei perioade de patru ani și șase luni de la data rămânerii
definitive a sancțiunii amenzii contravenționale.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima
punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Guvernul consideră că
excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile criticate, ce au
în vedere punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale, stabilesc incidența
normelor din materia executării silite a creanțelor fiscale, soluția fiind determinată de
faptul că sumele provenite din amenzi contravenționale constituie venituri ale bugetului
general consolidat. Prin conținutul lor, prevederile de lege criticate nu pot constitui un
impediment în ceea ce privește dreptul unei persoane (contravenient) la soluționarea
cauzei sale într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) teza a doua din
Constituție, ținând seama și de motivarea excepției de neconstituționalitate. Celelalte
prevederi invocate în motivarea excepției privesc faza de executare și vizează exclusiv
stabilirea altei modalități de executare a sancțiunii cu amenda contravențională, aplicate
în condițiile în care amenda nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la rămânerea
definitivă și nici nu există posibilitatea executării silite. Conform prevederilor art. 39^1
din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, contravenientul însuși poate solicita instanței în
circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării
unei activități în folosul comunității, când nu a achitat amenda în termen și nu există
posibilitatea executării silite, neputându-se reține vreo încălcare a dreptului
contravenientului la soluționarea cauzei sale într-un mod rezonabil, câtă vreme legea
reglementează instrumente juridice la îndemâna acestuia pentru clarificarea modalității
de executare a sancțiunii. De asemenea, se observă că instanța contestă prevederile art.
39 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile Codului
penal, care privesc termenul de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică.
Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut, în mod constant, că examinarea
constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu
dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor
texte ale legii între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la
dispoziții ori principii ale Constituției.9. Avocatul Poporului consideră că nu pot fi
reținute criticile de neconstituționalitate, deoarece legiuitorul delegat a dispus apărarea
valorilor sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală, și a recunoscut oricărei
persoane sancționate contravențional printr-un proces-verbal încheiat de organul
competent posibilitatea de a se plânge împotriva acestuia instanței judecătorești.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este întocmit de organul
constatator competent sau, după caz, de agentul sancționator competent, iar organele
fiscale recurg la constrângerea debitorului de a plăti aceste amenzi contravenționale,
procedura fiind reglementată, în principal, de Codul de procedură fiscală. Procedura
criticată de autoarea excepției nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil și la
soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie condițiile în care se realizează
executarea sancțiunii amenzii contravenționale. Această modalitate de reglementare
reprezintă însă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin.
(2) din Constituție privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești. În
ceea ce privește diferența de reglementare a termenului de prescripție a executării
amenzii contravenționale, prin raportare la termenul de prescripție a executării amenzii
penale, se precizează că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, în repetate
rânduri, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere
compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu
compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta
din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-
ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este
constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia
dintre ele (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 463 din 12 aprilie
2011). Mai mult, față de critica formulată, trebuie avute în vedere și prevederile art. 8
alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora „amenda contravențională
are caracter administrativ“. În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că excepția de
neconstituționalitate este inadmisibilă.10. Președinții celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de
neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține
următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit
dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și
29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul
excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 39 alin. (3) din Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit
cărora „Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind
executarea silită a creanțelor fiscale.“13. În opinia autoarei excepției de
neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale
cuprinse în art. 21 alin. (3) teza a doua privind soluționarea cauzelor într-un termen
rezonabil.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că principala
critică a instanței de judecată, autoare a excepției de neconstituționalitate, este aceea că
termenul de prescripție a executării amenzii contravenționale este de 5 ani, la fel cu cel
instituit pentru executarea creanțelor fiscale, ceea ce ar încălca dreptul contravenientului
la un proces echitabil, deoarece, în materie penală, prescripția executării pedepsei
amenzii este de 3 ani. Cu privire la această critică, Curtea observă că dispozițiile de lege
criticate fac parte din capitolul V „Executarea sancțiunilor contravenționale“ din
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și prevăd că executarea sancțiunilor contravenționale
se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor
fiscale. Prin urmare, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a
amenzilor contravenționale este de 5 ani, termen prevăzut pentru executarea silită a
creanțelor fiscale de art. 110 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală [și de art. 131 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de contravenție]. Potrivit art. 162
din Codul penal, termenul de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică
este de 3 ani, în cazul în care pedeapsa este amenda, și curge de la data la care
hotărârea de condamnare a rămas definitivă.15. Așa cum a statuat Curtea
Constituțională în jurisprudența sa, materia contravențională se asimilează celei penale,
sub aspectul garanțiilor dreptului la un proces echitabil, instituite de art. 6 din convenție
(a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 548 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 13 februarie 2014). Potrivit jurisprudenței Curții
Europene a Drepturilor Omului, garanțiile dreptului la un proces echitabil, prevăzute de
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, sub
aspect penal, se aplică și unei proceduri contravenționale. Astfel, în Hotărârea din 3
aprilie 2012, pronunțată în Cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României, paragraful 26,
Curtea a considerat că „natura generală a dispoziției legale încălcate în speță de către
reclamantă, precum și obiectivul disuasiv și punitiv al sancțiunii aplicate sunt suficiente
pentru a demonstra că infracțiunea în litigiu avea caracter penal în sensul art. 6 din
convenție, care este așadar aplicabil“. De altfel, așa cum a observat Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, prin aceeași hotărâre, paragraful 24, „este vorba de prima cauză
supusă Curții spre examinare de la modificarea legislației și practicii interne relevante pe
care anterior le-a declarat contrare art. 6 din convenție pe motiv că nu ofereau garanții
suficiente, în special cu privire la respectarea prezumției de nevinovăție, pentru apărarea
persoanelor față de posibilele abuzuri comise de autorități (Anghel împotriva României,
paragraful 69)“. Prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, Curtea a stabilit că scopul interpretării
date dispozițiilor art. 6 din convenție, în sensul că noțiunea de „acuzație în materie
penală“ include și domeniul contravențional, a fost acela de a asigura aceleași garanții
procesuale celor învinuiți de săvârșirea unei contravenții ca și cei învinuiți de săvârșirea
unei infracțiuni (Cauza Lönnroth împotriva Suediei - 1982; Cauza Öztürk împotriva
Germaniei - 1984; Cauza Lutz împotriva Germaniei - 1987). Având în vedere acestea,
Curtea constată că în cauza de față nu se pune în discuție vreo garanție procesuală a
dreptului contravenientului la un proces echitabil, ci se critică reglementarea legală a
termenului de prescripție a executării amenzii contravenționale.16. Potrivit jurisprudenței
constante a Curții Constituționale, legiuitorul are competența exclusivă de a stabili
regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă
din art. 126 alin. (2) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie
1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
Așadar, reglementarea termenelor de prescripție a executării sancțiunilor
contravenționale sau penale intră în competența legiuitorului, care, evident, trebuie să
respecte principiile și dispozițiile Constituției.17. Analizând reglementările referitoare la
amenda contravențională, pe de-o parte, și amenda penală, pe de altă parte, Curtea
reține, referitor la natura juridică a amenzii, că, potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001, amenda contravențională are caracter administrativ, iar amenda
penală este una dintre pedepsele principale prevăzute de art. 53 din Codul penal. De
asemenea, referitor la cuantumul celor două tipuri de amenzi, Curtea reține că limitele
minime și maxime ale amenzii contravenționale sunt stabilite de art. 8 alin. (2) din
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în timp ce cuantumul amenzii penale se stabilește,
potrivit art. 61 alin. (2) din Codul penal, prin sistemul zilelor-amendă, iar „suma
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei și 500 lei, se înmulțește cu
numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și 400 de zile“. Cu privire la
punerea în executare a amenzii contravenționale, potrivit art. 39 alin. (2) din Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001, „organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-
verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în
termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz,
dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în
termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă [...]“. În ceea ce
privește executarea pedepsei amenzii penale aplicate persoanei fizice, aceasta se face în
condițiile Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a
altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 14 august 2013.
Ținând cont de aceste diferențe de reglementare, Curtea constată că, având în vedere
natura juridică diferită a celor două categorii de amenzi - administrativă și penală -,
legiuitorul a prevăzut condiții și proceduri diferite de punere în executare a celor două
tipuri de amenzi. Astfel, în timp ce amenda contravențională se execută silit de către
organele fiscale, executarea amenzii penale se realizează de instanța de executare, care
poate dispune executarea amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunității sau
poate dispune înlocuirea amenzii cu închisoarea. Prin urmare, există o diferență evidentă
între cele două tipuri de sancțiuni - contravențională și penală - sub aspectul condițiilor
și al procedurilor de executare silită. Astfel, legiuitorul, respectând competența sa
prevăzută de Constituție, a stabilit termene diferite de prescripție a executării celor două
categorii de sancțiuni, ceea ce nu contravine dispozițiilor art. 21 alin. (3) din
Constituție.18. Curtea constată că, întrucât legiuitorul a reglementat procedura de
executare a sancțiunilor contravenționale, în mod similar cu executarea silită a creanțelor
fiscale, este firesc ca și termenul de prescripție a executării amenzilor contravenționale
să fie același cu cel prevăzut pentru executarea creanțelor fiscale, și anume cel de 5 ani,
stabilit de Codul de procedură fiscală. Faptul că executarea amenzii penale a
persoanelor fizice se prescrie într-un termen mai scurt, de 3 ani, nu poate conduce la
concluzia încălcării dreptului contravenientului la soluționarea cauzei într-un termen
rezonabil, deoarece condițiile de executare a amenzii penale sunt reglementate mai
sever, din moment ce, în caz de neexecutare, amenda penală se poate înlocui cu
închisoarea, astfel încât nu se poate face vreo analogie cu privire la termenul de
prescripție a executării celor două sancțiuni. Prin urmare, critica potrivit căreia instituirea
termenului de 5 ani pentru prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale
conduce la încălcarea dreptului contravenientului la soluționarea cauzei sale într-un
termen rezonabil este neîntemeiată.19. Referitor la celelalte aspecte invocate de instanța
de judecată, privind înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei
activități în folosul comunității, posibilitate prevăzută de art. 9 alin. (3) din Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001, Curtea constată, pe de-o parte, că aceste aspecte nu au legătură
cu obiectul excepției de neconstituționalitate, iar, pe de altă parte, că reprezintă
chestiuni ce țin de interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății instanței
judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională.20. Pentru considerentele expuse mai
sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de
Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. 8.460/279/2016 și constată că dispozițiile art. 39
alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Piatra-Neamț și se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 noiembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, materia contravențională se asimilează celei

penale, sub aspectul garanțiilor dreptului la un proces echitabil, instituite de art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale.

Analizând reglementările referitoare la amenda contravențională, pe de-o parte, și amenda penală, pe

de altă parte, CCR a reţinut, referitor la natura juridică a amenzii, că, potrivit art. 8 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, amenda contravențională are caracter administrativ, iar amenda
penală este una dintre pedepsele principale prevăzute de art. 53 din Codul penal.
- Cuantumul celor două tipuri de amenzi: limitele minime și maxime ale amenzii contravenționale
sunt stabilite de art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în timp ce cuantumul amenzii
penale se stabilește, potrivit art. 61 alin. (2) din Codul penal, prin sistemul zilelor-amendă, iar “suma
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei și 500 lei, se înmulțește cu numărul zilelor-
amendă, care este cuprins între 30 de zile și 400 de zile”.
- Punerea în executare a amenzii contravenționale; potrivit art. 39 alin. (2) din Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001, “organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de
constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen
de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești
irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a
devenit irevocabilă [...]“. În ceea ce privește executarea pedepsei amenzii penale aplicate persoanei
fizice, aceasta se face în condițiile Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor
educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal. Ținând cont de aceste diferențe de reglementare, având în vedere natura juridică diferită a
celor două categorii de amenzi – administrativă și penală -, legiuitorul a prevăzut condiții și
proceduri diferite de punere în executare a celor două tipuri de amenzi.

Art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, Art.131, 133 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală
Pentru a întrerupe prescripţia, plata trebuie să fie voluntară, deci să ateste în mod clar voinţa
respectivei persoane de a recunoaşte debitul, or plata sumei de 2 lei dintr-un debit de 500 lei, fără
a se cunoaşte cu certitudine ce s-a dorit a se plăti, nu îndeplineşte această cerinţă.
De asemenea, pentru ca actele de executare să întrerupă prescripţia, conform art. 133 alin. 1 lit. c
din Codul de procedură fiscală, este necesar ca acestea să fie comunicate debitorului cu
respectarea dispoziţiilor procedurale incidente.

Decizia nr. 1026/21.10.2015 - Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin cererea înregistrată la data de 14.10.2014 petentul Consiliul Local Reşiţa- Serviciul
Public Direcţia Impozite şi Taxe, în contradictoriu cu intimatul PM a solicitat instanţei, ca prin
hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună înlocuirea sancţiunii amenzilor contravenţionale
aplicate acestuia, cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Prin sentinţa civilă nr. 20/07.10.2015, Judecătoria Reşiţa a admis excepţia prescripţiei dreptului
de a cere executarea silită cu privire la amenda în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal
de contravenţie seria AZ nr. 2705125/01.08.2003, amenda în cuantum de 200 lei, aplicată prin
procesul verbal de contravenţie seria AZ nr.0736820/15.03.2008 şi amenda în cuantum de 200 lei
aplicată prin procesul verbal de contravenţie seria AZ nr.1118429/11.07.2008; a constatat prescris
dreptul de a cere executarea silită cu privire la amenda în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul
verbal de contravenţie seria AZ nr.2705125/01.08.2003, amenda în cuantum de 200 lei aplicată
prin procesul verbal de contravenţie seria AZ nr. 0736820/15.03.2008 şi amenda în cuantum de
200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenţie seria AZ nr.1118429/11.07.2008; a admis în
parte cererea formulată de petentul Consiliul Local Reşiţa Serviciul Public Direcţia Impozite şi Taxe,
în contradictoriu cu intimatul Putureanu Marius; a înlocuit amenda contravenţională în cuantum
de 200 lei, aplicată prin procesul–verbal seria JR nr. 726170/21.07.2009, cu sancţiunea obligării
intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 32 ore, pe raza
Municipiului Reşiţa.; a înlocuit amenda contravenţională în cuantum de 200 lei, aplicată prin
procesul–verbal seria AP nr. 0868527/30.08.2009, cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea
unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 32 ore, pe raza Municipiului Reşiţa; a
înlocuit amenda contravenţională în cuantum de 100 lei, aplicată prin procesul–verbal seria AP
nr. 0868680/17.09.2009, cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul
comunităţii, pe o durată de 16 ore, pe raza Municipiului Reşiţa; a înlocuit amenda contravenţională
în cuantum de 300 lei, aplicată prin procesul–verbal seria AP nr. 0895224/01.11.2009, cu
sancţiunea obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 49
ore, pe raza Municipiului Reşiţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, a analizat cu
prioritate excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită cu privire la amenda în cuantum
de 500 lei aplicată prin procesul verbal de contravenţie seria A nr. 2705125/01.08.2003, amenda
în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenţie seria AZ nr.
0736820/15.03.2008 şi amenda în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenţie
seria AZ nr.1118429/11.07.2008, invocată de Ministerului Public reţinând că pentru aceste debite
a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, conform art. 131 din OG nr. 92/2003.
Instanţa de fond a reţinut că petentul nu a făcut dovada întreruperii termenului de prescripţie a
executării silite în condiţiile art. 133 din O.G. nr. 92/2003.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen
de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite,
organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază
teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării
contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea
din amendă care a fost achitată, instanţa putând acorda un termen pentru achitarea integrală a
amenzii.
Intimatul nu a achitat amenzile aplicate, deşi au trecut mai mult de 30 de zile de la rămânerea
definitivă a sancţiunilor.
Totodată, prin Procesul–verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 16204/ 11.06.2009
întocmit de către Primăria Municipiului Reşiţa, s-a constatat starea de insolvabilitate a intimatului,
în temeiul art. 176 din O.G. nr. 92/2003 (f. 67).
Potrivit art. 9 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 2/2001, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi
stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 ore.
În lipsa unui criteriu expres stabilit de O.G. nr. 2/2001, instanţa de fond a avut în vedere la stabilirea
orelor de muncă în folosul comunităţii, cuantumul amenzilor aplicate, vechimea acestora de
aproape 5 ani, minimul şi maximul general al amenzii raportat la minimul şi maximul sancţiunii
prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
Prin urmare, având în vedere că intimatul nu a achitat amenzile pentru procesele-verbale în cauză,
deşi au trecut mai mult de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea
executării silite, instanţa de fond a dispus înlocuirea sancţiunilor cu amenda, pentru care nu a
intervenit prescripţia executării, cu munca în folosul comunităţii.
În ceea ce priveşte natura muncii care urmează a fi prestată, aceasta va fi cea vizând întreţinerea
locurilor de agrement, a parcurilor, a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţii, după
cum rezultă din hotărârea din 242 din 13 iulie 2010 a Consiliului Local al Municipiului Reşiţa.
Împotriva sentinţei civile nr. 20/07.10.2015, pronunţată de Judecătoria Reşiţa, a formulat
apel CONSILIUL LOCAL REŞIŢA –SERVICIUL PUBLIC DIRECŢIA IMPOZITE ŞI TAXE solicitând,
admiterea apelului, modificarea in parte a sentintei civile apelate si rejudecand pe fond admiterea
actiunii formulate si constatarea ca nu este prescrisa executarea sanctiunii contraventionale
aplicata prin procesul verbal de contraventie seria AZ nr. 2705125/01.08.3003, procesul verbal de
contraventie seria AZ nr. 0736820/15.03.2008 si procesul verbal seria AZ nr. 1118429/11.07.2008.
Invedereaza ca instanta de fond a constatat in mod gresit ca prsecrisa executarea sanctiunii
amenzii contraventionale intrucat termenul de prescriptie a fost intrerupt atat prin plata voluntara
cat si prin somatiile comunicate.
Potrivit art. 131 si 133 lit.b din OG nr.93/2003, privind Codul de procedura fiscala dreptul de a cere
executarea silita a creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data e 1 ianuarie a anului
urmator celui care a luat nastere acest drept, acest drept se aplica si creantelor provenind din
amenzi contraventionale, iar pe data efectuarii unui act voluntar de plata a obligatiei si pe data
indeplinirii, in cursul executarii siite, a unui act de executare silita prescriptia se intrerupe.
Invedereaza ca intimatul a achitat suma de 2 lei prin chitanta nr. 28276/10.12.2008, fiind un act
voluntar de plata, act care intrerupe cursul termenului de prescriptie , urmand ca de la data de
01.01.2009 sa curga un nou termen de prescriptie , care se va implini la data de 31.12.2014, iar
actiunea a fost introdusa la Judecatoria Resita la data de 14.10.2014, fiind inauntrul termenului de
prescriptie.
Pentru recuperarea sumei de 200 de lei, aferenta procesului verbal de contravenţie seria AZ nr.
0736820/15.03.2008, au emis somatia nr.38889/06.05.2008, comunicata la data de 01.02.2009, iar
pentru recuperarea sumei de 200 lei, aferenta procesului verbal de contravenţie seria AZ nr.
1118429/11.07.2008, a fost emisa somatia nr. 40506/25.08.2008, comunicata la data de
01.09.2009, astfel incepand cu data de 01.01.2010 incepe sa curga un nou termen de prescriptie
de 5 ani care se implineste in data de 31.12.2014, termen care la randul lui a fost intrerupt prin
Adresa de infiintare a popririi asupra disponibilitatilor banesti nr.16317/06.06.2010, iar incepand
cu data de 01.01.2011 incepe sa curga un nou termen de prescriptie de 5 ani care se implineste
in data de 31.12.2015.
In drept a invocat prevederile art.466 C.p.c, OG nr.2/2001; OG nr.93/2003, HG 1050/2004, Decretul
nr.167/1958.
Intimatul, PM, nu a depus întâmpinare.
Examinând sentinţa civilă apelată potrivit dispoziţiilor art. 476 şi următoarele din Cod procedură
civilă, sub aspectul temeiniciei şi legalităţii, Tribunalul a considerat că apelul este nefondat, din
următoarele considerente:
Potrivit art. 39 alin. 3 din OG 2/2001, executarea sancţiunilor contravenţionale principale se face
în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale.
Conform art. 131 alin. 1 din Codul de procedură fiscală dreptul de a cere executarea silită a
creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în
care a luat naştere acest drept.
De asemenea, conform art. 133 C.pr.fiscală, Termenul de prescripţie prevăzut la art. 131 se
întrerupe:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a
dreptului la acţiune;
b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia,
a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice
alt mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Apelantul susţine că prescripţia executării amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul
verbal de constatare a contravenţiilor seria AS nr. 2705125/01.08.2003 s-a întrerupt prin plata
sumei de 2 lei prin chitanţa nr. 28276/10.12.2008.
Tribunalul a reţinut că pentru a întrerupe prescripţia, plata trebuie să fie voluntară, deci să ateste
în mod clar voinţa respectivei persoane de a recunoaşte debitul, or plata sumei de 2 lei dintr-un
debit de 500 lei, fără a se cunoaşte cu certitudine ce s-a dorit a se plăti, nu îndeplineşte această
cerinţă.
Prin urmare, apreciază tribunalul că pretinsa achitare de către contravenient a sumei de 2 lei nu a
întrerupt prescripţia amenzii în cuantum de 500 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a
contravenţiilor seria AS nr. 2705125/01.08.2003.
În atare condiţii, termenul de prescripţie a acestei sancţiuni s-a împlinit la data de 01.01.2009, dată
până la care nu a fost efectuat nici un alt act de întrerupere a prescripţiei.
În ceea ce priveşte amenzile de câte 200 lei aplicate prin procesele verbale seria AZ nr.
0736820/15.03.2008 şi seria AZ nr.1118429/11.07.2008, de asemenea corect a reţinut instanţa de
fond că a operat prescripţia executării, de vreme ce, înăuntrul termenului de prescripţie (
01.01.2009-01.01.2014) nu s-au făcut acte de întrerupere a cursului prescripţiei.
Somaţiile pentru aceste două procese verbale au fost comunicate de către reprezentantul
organului de executare ( Serviciul public Direcţia Impozite şi Taxe) prin afişare pe uşa principală a
locuinţei ( procese verbale filele 24,29 dosar fond), fără a se indica motivul pentru care acestea nu
s-au înmânat personal destinatarului.
Este adevărat că, potrivit art. 44 alin. (4) C.pr.fiscală, Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind
comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, însă în cazul de faţă
aceste dispoziţii nu au fost respectate.
Potrivit art. 92 alin. 1-4 Cod de procedură civilă, aplicabile pentru comunicarea sau notificarea
oricărui alt act de procedură, conform alin. 5 din enunţatul articol, Înmânarea citaţiei se va face
personal celui citat, care va semna adeverinţa de primire, agentul însărcinat cu înmânarea
certificând identitatea şi semnătura acestuia.
Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte ori
nu poate să semneze adeverinţa de primire, agentul va lăsa citaţia în mâna celui citat sau, în cazul
refuzului de primire, o va afişa pe uşa locuinţei acestuia, încheind despre acestea proces-verbal.
Dacă cel citat nu se găseşte la domiciliu (…) agentul va înmâna citaţia, în primul caz, unei persoane
din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuieşte cu dânsul, sau care, în mod obişnuit,
primeşte corespondenţa, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod
obişnuit îl înlocuieşte; persoana care primeşte citaţia va semna adeverinţa de primire, agentul
certificându-i identitatea şi semnătura şi încheind proces-verbal despre cele urmate.
Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de
primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor; dacă cei arătaţi nu voiesc să
primească citaţia sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie, dacă nu
are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principală a clădirii, încheind de asemenea
proces-verbal despre toate acestea.
Certitudinea primirii actului este dată fie de înmânarea actului făcută personal contribuabilului ori
împuternicitului acestuia, fie prin comunicarea făcută cu respectarea dispoziţiilor procedurale
incidente.
Cum în cazul de faţă comunicările nu au respectat dispoziţiile legale incidente, ele nu au întrerupt
cursul prescripţiei.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a conchis că în mod corect instanţa de fond a constatat prescripţia
dreptului de executare silită a amenzilor aplicate prin procesele verbale seria AZ nr.
0736820/15.03.2008 şi seria AZ nr.1118429/11.07.2008.
În ceea ce priveşte adresa de înfiinţare a popririi nr.16317/06.06.2010, tribunalul reţine că nu s-a
făcut dovada comunicării acesteia către debitor, pentru a fi considerată drept act întrerupător al
prescripţiei.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul a respins ca
nefondat apelul declarat.

Ședința publică de la 23.12.2015

Instanța constituită din:
PREȘEDINTE B____ S____
GREFIER GAFIȚIUC M_____
Sentința civilă nr. 1306/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta P_______ ORAȘ SĂVENI și pe intimata R____
L_______ având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 10.12.2015, care au
fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, ce face parte integrantă din prezenta
sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv,
la data de 21.12.2015, respectiv 23.12.2015, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXX din 03.04.2015,
petenta P_______ SĂVENI a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatei R____
L_______ prin procesul verbal ________ nr. xxxxxx din 11.03.2009 încheiat de Poliția or. Săveni cu
sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, petentul a arătat că intimata R____ L_______ nu a achitat contravaloarea
amenzii în cuantum de 30 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________
nr. xxxxxx din 11.03.2009 încheiat de Poliția or. Săveni.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 9 din OG nr. 2/2001.
Petentul a solicitat ca judecata să se facă și în lipsa părților, în conformitate cu dispozițiile art. 242
alin. (2) din Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii sale, petentul a depus la dosar înscrisuri (f. 4-10 ds.)
Intimata, legal citat cu copia cererii, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
Analizând cauza civilă, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxx din 11.03.2009 încheiat de Poliția or. Săveni, intimata a fost
sancționata cu amendă în cuantum de 30 lei (f. 6). Deoarece intimata nu a achitat amenda aplicată
în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, în temeiul art. 37 și art. 39 din OG
nr. 2/2001, procesul verbal a fost comunicat Primăriei Săveni jud. B_______ în vederea punerii în
executare.
Prin Procesul Verbal nr. xxxxx/29.12.2014 a Primăriei Săveni (f. 5) s-a comunicat organului
constatator că nu a fost posibilă executarea creanței deoarece intimatul nu are venituri și nici
bunuri urmăribile.
Conform art. 9 alin. (3) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care
contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii
și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza
instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii
amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității,
ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Potrivit art. 391 alin. (2), în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în
termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării
unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore.
Prin Decizia nr. 7/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că dispozițiile art. 9 alin. 3-5
din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin.
1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul
admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului
la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt
prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și
chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea
amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
La termenul din 27.08.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției executării
sancțiunii contravenționale, pentru următoarele considerente:
În raport de dispozițiile art. 131 alin. 1, 2 C. proc. fiscală (M.Of. nr. 513/31.07.2007), cu modificările
și completările ulterioare, „Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a
creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în
care a luat naștere acest drept” cu mențiunea că „Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se
aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale”.
În cauză, procesul-verbal a fost încheiat în cursul anului 2009, iar realizarea silită a acestei creanțe
se putea realiza cel mai târziu la 1 ianuarie 2015. Obiectul prezentei cauze, respectiv „înlocuirea
amenzii cu muncă în folosul comunității” se circumscrie fazei executării silite a amenzii
contravenționale aplicate intimatului.
Sesizarea instanței în prezentul dosar s-a făcu la data de 03.04.2015, rezultând că la data sesizării
era împlinit termenul de a cere executarea silită a creanței fiscale provenită din amenda
contravențională dedusă judecății.
În conformitate cu art. 132 C. proc. fiscală instanța va analiza cauzele de suspendare a termenului
de prescripție, respectiv:
a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a
dreptului la acțiune;
b) în cazurile și în condițiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă
de instanța judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilității înlesnirii acordate potrivit legii;
d) cât timp debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la executarea silită;
e) în alte cazuri prevăzute de lege,
și constată că termenul de prescripție nu a fost suspendat.
În conformitate cu art. 133 C. proc. fiscală instanța va analiza cauzele de întrerupere a termenului
de prescripție, respectiv:
a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a
dreptului la acțiune;
b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia,
a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt
mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d) la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate fără bunuri și venituri urmăribile;
e) în alte cazuri prevăzute de lege,
și constată că termenul de prescripție nu a fost întrerupt.
În conformitate cu art. 134 alin. 1 C. proc. fiscală „dacă organul de executare silită constată
împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, acesta
va proceda la încetarea măsurilor de realizare și la scăderea acestora din evidența creanțelor
fiscale”.
Or, împlinirea acestui termen la data de 1 ianuarie 2015 impune instanței admiterea excepției
prescrierii dreptului de a cere executarea silită a creanței provenită din amenda aplicată intimatei
R____ L_______, conform procesului-verbal contravențional ________ nr. xxxxxx din 11.03.2009
încheiat de Poliția or. Săveni, excepție invocată din oficiu.
Pe fond, constatând prescrisă executarea sancțiunii contravenționale urmează a se respinge, ca
neîntemeiată, acțiunea având ca obiect înlocuirea amenzii cu munca în folosul comunității.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE: